1.

Constitutia in sens material/formal:

a) material: (mult mai larg decat cel formal)
 vechiul concept-considera continutul si importanta relatiilor reglementate
 include toate reglementarile, indiferent de sursa formala
 se refera la: instituirea si exercitarea puterii in stat, raportul dintre puterile statului si drepturile si
libertatile fundamentale
 ii sunt subsumabile atat reglementarile cuprinse in ea, cat si o serie de reglementari cuprinse in
legi organice („prelungiri ale constitutiei”-ex. Codul Civil) sau ordinare; ele sunt garantiile concretizate ale unor
drepturi si libertati fundamentale
b) formal:
 lege fundamentala
 adoptata de adunare special constituita (reprezentativa-ex. parlament, adunare constituanta etc. ),
cu procedura speciala, deosebita de cea a legilor ordinare
 forta juridica superioara celorlalte legi
 mijloc de aparare contra pericolelor atotputerniciei statale
apar situtatii in care legea fundamentala reglementeaza relatii sociale mai putin importante, neincadrabile
material in constitutie dar cu aceeasi putere;
definitia bazata pe cumularea celor 2 criterii e uneori prea stramta.

2. Constitutii cutumiare/scrise:
DUPA CRITERIUL SURSEI FORMALE:
a)scrise: ex. constitutiile noastre din 66,23,38, cele 3 comuniste si cea din 8 decembrie 1991+ altele
precedente impuse din afara (mai in detaliu la subiectul 4, cam de asta se leaga)
 din un singur act sau mai multe
b)cutumiare: =ansamblu de reguli nescrise referitoare la:
o desemnarea sefului statului
o procedura parlamentara
o numirea guvernului
o controlul parlamentar asupra executivului si asupra unor drepturi fundamentale
 in prezent, nu exista cutumiare propriu-zise ci doar MIXTE (acte normative scrise, ce au prin
traditie valoare constitutionala, completate de uzante si practici constitutionale-ex Magna Carta din Marea Britanie)
 in prezent, toate sunt mixte; pana si cele scrise sunt completate de o serie de cutume privind, de
exemplu, modul de interpretare a unui text constitutional
 la noi, pana in 1934, norma cutumiara era esentiala, nu putea fi incalcata
 o constitutie cutumiara nu devine scrisa, chiar si prin consemnarea unei parti considerabile din ea
 foarte stabile, desi teoretic cele scrise ar fi mai stabile
 nu sunt susceptibile de revizuire

1
3. Constitutii flexibile(suple)/rigide:
Apreciata in functie de procedurile pentru revizuire si de efectivitatea aplicarii lor.
a) Suple:
 modalitati simplificate de revizuire
 in general, prin majoritate calificata (2/3 membrii camerelor) de legiuitorul ordinar (care devine
constituant prin intrunirea acestei majoritati calificate)
 ex.-constitutiile comuniste
b) Rigide:
 modalitati greoaie de revizuite, uneori conditii suplimentare
 ex. Constitutia 1991 a Romaniei, sub aspectele:
i. limitarii initiativei de revizuire
ii. procedura de revizuire
iii. stipularea unor limite ale revizuirii

4. Clasificarea constitutiilor in functie de modul de adoptare:

Se refera numai la cele scrise:
a) constitutii octroiate (sau „carte concedate”):
 formal, acte unilaterale ale unui suveran
 emanatie a puterii sale absolute, insa, de fapt, consecinta erodarii pozitiei lui politice
b) constitutii statut:
 emanatie a vointei sefului statului
 supuse aprobarii populatiei prin PLEBISCIT; implicare a vointei poporului
 recunoastere a puterii constituante a poporului
c) constitutii pact:
 consecinta unui compromis, cel mai des intre monarh si fortele politice reprezentate in Parlament
 monarhul renunta la o parte din prerogative si se angajeaza sa respecte actele parlamentului
d) constitutii conventie:
 dezbatuta si adoptata de o adunare anume aleasa in acest scop
 formal, reprezinta emanatia integrala a vointei poporului, fara constrangeri sau limitari,
manifestata prin reprezentanta nationala
e) constitutii referendare:
 adoptate de o reprezentanta nationala (adunare constituanta), SUPUSA ULTERIOR APROBARII
POPORULUI PRIN REFERENDUM
 dezbatere publica in adunarea constituanta→reflectare echilibrata si echitabila a intereselor mai
multor categorii sociale si orientari politice
 aprobarea poporului prin referendum prezinta atuul legitimarii superioare, altfel parlamentele
ulterioare ar putea afecta pe viitor autoritatea constitutiei

2
5.Revizuirea constitutiei
Necesitatea revizuirii Constitutiei-realitatile sociale economice si politice dintr-o tara sunt in continua
schimbare si din aceasta cauza o constitutie, la fel ca celelalte reglementari juridice, nu poate ramane imuabila, ci
trebuie sa se adapteze dinamicii sociale;

Constitutia Roamaniei este calificata drept o constitutie rigida(prevede modalitati greoaie de revizuire), iar
rigiditatea se manifesta sub aspectele: limitarea initiative de revizuire, procedura de revizuire si limitele revizuirii.

Art.150:

1.Initiativa revizuirii:

-Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului

-cel putin 1/4din nr depuitatilor sau senatorilor

-cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot(acestia trebuia sa provina cel putin din jumatate din judetele
tarii, iar in fiecare judet sau in municipiu sa se stranga cel putin 20.000 de semnaturi)

2.Procedura de revizuire:

-propunerea trebuie adoptata de Camera Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin 2/3 din nr
membrilor fiecarei camere(unele constitutii consacra ca revizuirea nu se poate face de organele legiuitoare
obisnuite, ci numai de o adunare constituanta)

-daca prin procedura de mediere nu se ajunge la un accord, Camera Deputatilor si Senatul hotarasc in
sedinta comuna cu votul a cel putin ¾ din nr deputatilor si senatorilor

-revizuirea este aprobata prin referendum de catre cetateni in termen de 30 zile de la data adoptarii
proiectului sau propunerii de revizuire.

6.Limitele revizuirii constitutiei (dispozitii declarate nerevizuibile)

1.Declararea ca nerevizuibila pentru o anumita perioada de timp a constitutiei(ex:constitutia franceza din
1848)

2.Declararea ca nerevizuibile doar a unora din dispozitiile constitutiei- Constitutia Romaniei din 1991,
revizuita in 2003:

a)dispozitiile privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma
republicana de guvernamant, integritatea teritoriala, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu
pot forma obiectul revizuirii

b)suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora

c)rezivuirea nu poate avea loc pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta si nici pe timp de razboi

! a) si b) proclama solemn realitati perene de la al caror continut istoric poporul roman nu se va abate

3
 c)-este vb despre interdictii care nu au nimic in comun cu preocuparea de a impune generatiilor viitoare
conceptile politice ale generatiei actuale, ci se urmareste impiedicare revizuirii facuta sub presiunea unor
evenimente exceptionale

7.Forme de control al constitutionalitaii legilor(include si subiectul 8-controlul jurisdictional al

constitutionalitatii legilor)
Controlul constitutionalitatii se realizeaza de catre un organ independent, altul decat cel care a elaborat
norma si constatarea incalcarii dispozitiilor constitutiei nu duce la abrogare ci doar la lipsirea de efecte, fie fata de
partile litigante, fie fata de toti subiectii de drept.

1.Control politic-se exercita asupra proiectelor de lege, anterior promulgarii acestora de catre Senat;

-a aparut in Franta(Constutitia din 1799)

-caracterul politic decurge din modul de constituire si din pozitia celei de-a doua camere(senatorii erau
numiti de presedintele Republicii)

-actual,controlul cosntitutionalitaii legilor in Franta este politico-jurisdictional

2.Controlul parlamentar-examinarea legilor, de regula, anterior adoptarii acestora de catre o comisie

constitutional;examinarea se face sub aspectul conformitatii cu constitutia

-a aparut in statele comuniste si are character pur formal;

-controlul era exercitat de organul care adopta legea(adunarile reprezentative erau organele supreme ale
puterii de stat, iar un control venit din partea unor organe subordonate submina conceptul de suveranitate).

3.Controlul jurisdictional-singura forma efectiva si impartiala de control al constitutionalitatii.Desi este

exercitat de un organ inferior reprezentantei nationale, justificarea acestui control rezida in faptul ca vointa generala
a poporului isi gaseste manifestarea cea mai inalta in constitutie, care limiteaza vointa legiuitorului.

Exista 2 variante:

a)Controlul realizat de instantele ordinare(in SUA si in Romania pana in 1940):cauza Marbury versus
Madison

-Curtea Suprema a SUA respinge cererea reclamantului William Marbury invocand neconstitutionalitatea
unei legi

-in ultimele zile ale legislaturii vechiului Congres(=Parlamentul SUA),federalistii, pt a-si consolida influenta
in sfera puterii judiciare, a adoptat o noua lege prevazand infiintarea unor noi instante judecatoresti federale

-s-au creat posturi in care au fost numiti apropiati ai regimului, printre care si postul de judecator de pace
ocupat si de Marbury

-ordinele de numire in functie au fost inmanate titularilor, cu exceptia a 4 dintre ele printre care si cel al lui
Marbury, care i-au revenit noului Secretarde stat James Madison

4
 -James Madison a refuzat sa ii inmaneze ulterior ordinul de numire lui Marbury; acesta din urma s-a
adresat Curtii Supreme, cerand emiterea unui ordin de injonctiune(prin care o persoana sau o autoritate se obliga
sa-si indeplineasca o indatorire prescrisa de lege) in baza legii din 1789, ce conferea Curtii competena pt asemenea
cereri

-Curtea a respins cererea lui Marbury, hotarand neconstututionalitatea legii din 1789, pe baza faptului ca
atribuia Curtii o competenta pe care nu o avea in temeiul Constututiei

b)Controlul realizat de instante speciale-curti constitutionale,ale caror atributii rezida in principal, dar nu
exclusiv, in verificarea conformitatii unui act legistaliv cu Constitutia(sistem aplicat si in Romania prin Constitutia din
1991)

Georg Jellinek-in conditiile limitarii puterii monarhului si odata cu consacrarea unor largi puteri
parlamentare, apare riscul ca legile fundamentale sa fie incalcate prin legi contrare adoptate de legislativ;pt a
preveni acest lucru era nevoie de crearea unor instante constitutionale distincte sau largirea competentelor
instantei supreme déjà existente.

Hans Kelsen-rolul Curtii Coanstitutionale este cel al unui legiuitor negativ-ea declara neconstitutionale
(neaplicabile)anumite dispozitii, dar nu le poate inlocui cu altele noi.

-controlul realizat de aceasta instanta poate fi anterior intrarii in vigoare a legii, cat si ulterior intrarii in
vigoare;

-controlul se declanseaza pe cale de actiune, la cererea anumitor autoritati, demnitari sau cetateni ori din
oficiu, pe cale de exceptie(apararea de fond).

9. Controlul constituţionalităţii legilor reprezinta latura cea mai importantă a controlului de

constituţionalitate

-In mod normal control este realizat de un organ independent, altul decât cel care a elaborat norma
juridică supusă controlului. ( constatarea încălcării de către legiuitor a dispoziţiilor legii fundamentale nu are drept
consecinţă abrogarea sau “anularea” legii – doar parlamentul poate abroga o lege – ci doar lipsirea ei de efecte, fie
faţă de părţile unui litigiu, fie faţă de toţi subiecţii de drept)

-consecinţa declarării neconstituţionalităţii este aceeaşi cu a abrogării: legea neconstituţională nu se mai

aplică.

-controlul constituţionalităţii legilor poate fi politic, parlamentar sau jurisdicţional.

a. Controlul politic al constituţionalităţii legilor - a apărut în Franţa.

- Conform Constituţiei anului VIII (=1799), el se exercita asupra proiectelor de lege, anterior promulgării
acestora, de către Senat.

-În timpul celui de-al doilea Imperiu (1851-1870), Senatului îi reveneau atribuţii similare. Caracterul politic
al acestei forme de control decurgea din modul de constituire şi din poziţia celei de a doua camere;

5
 b. Controlul parlamentar = examinarea legii, de regulă anterior adoptării acesteia, de regulă de către o
comisie constituţională. Examinarea se face sub aspectul conformităţii cu constituţia

- Această formă de control a fost întâlnită în statele comuniste şi avea un caracter pur formal (astfel,
organizarea politică şi constituţională a statului, adunările reprezentative (=parlamentele) erau “organe supreme ale
puterii de stat”, cărora le erau subordonate toate celelalte organe ale statului (“ale administraţiei de stat”, “organele
judecătoreşti” şi cele ale “procuraturii”); un control exercitat de un organ aparţinând oricăreia din aceste din urmă
categorii era incompatibil cu poziţia supremă a organelor “puterii de stat”, constituind aşadar o negare a
suveranităţii poporului.

c.jurisdictionala= singura forma efectiva si impartiala

- Împotriva ei se poate formula obiecţia că un act legislativ, exprimând voinţa generală manifestată prin
intermediul reprezentanţei naţionale, este supus cenzurii unui organ al statului cu o legitimare democratică mult
inferioară, şi anume judecătorului.

- inlaturarea obiectiei: voinţa poporului îşi găseşte manifestarea cea mai înaltă în textul constituţiei, care
limitează chiar şi voinţa legiuitorului

-cunoaste 2 variante:

1.realizat de instante ordinare – creat pe cale pretoriana

2.realizat de instante speciale (Curti constitutionale)

România- Tribunalul Ilfov 1912 - “Procesul tramvaielor” (“Societatea de Tramvaie Bucureşti contra
Primăriei Comunei Bucureşti”). Tribunalul Ilfov a declarat neconstitutionala o lege adoptata in timpul guvernarii
conservatoare, iar solutia a fost mentiunuta si de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, ajungandu-se astfel la demisia
guvernului conservator.

Instanţa a declarat neconstituţională o lege adoptată de Parlament în 1911, prin care se modificau
condiţiile de asociere între S. T. B. şi Primăria Capitalei în legătură cu construirea, întreţinerea şi exploatarea unei
reţele de linii de tramvai în Bucureşti. Legea respectivă fusese adoptată după declanşarea unui litigiului, ca lege de
interpretare a legii din 1909 (adoptată în timpul guvernării liberale). Constituţia din 1866 nu cuprindea nici o
dispoziţie expresă care să interzică adoptarea legilor retroactive, însă Tribunalul Ilfov (confirmat de instanţa
supremă) a considerat că simpla intitulare a unui act normativ ca „lege de interpretare” nu îi conferă acestuia
caracterul unui act interpretativ, aplicabil retroactiv; în plus această lege contravine dispoziţiilor constituţionale
privind independenţa justiţiei şi garanţiei dreptului de proprietate.

Constituţia română din 1923 stipulează expres, în art. 103, alin. 1, competenţa exclusivă a Curţii de Casaţie
(=instanţa supremă a ţării) în privinţa controlului de constituţionalitate a legilor. Legea declarată neconstituţională
devenea inaplicabilă, dar această decizie se mărginea asupra cazului judecat.

6
10. Statul
Termenul de stat provine de la cuvantul „status” (lat.) = stare a unui lucru, iar in sens juridic: situatia unei
persoane care face [art5e dintr-o comunitate cu care are in comun un set de valori si care ii confera anumite
drepturi si obligatii.

-termenul a fost utilizat pt prima data in sec. XVI de N. Machiavelli, prin care descria starea unei
colectivitati umane guvernate de o putere publica

-Aristotel arata ca statul reprezinta guvernarea indivizilor care au constiinta apartenentei la colectivitatea pt
realizarea bunului comun.

Statul = modalitate de organizare a puterii politice sub forma puterii de stat, in vederea indeplinirii vointei
detinatorului acestei puteri (adica poporul), indiferent daca se exercita direct de popor, sau indirect, prin organele
sale reprezentative.

Statul modern – puterea pop[orului se exercita intr-un cadru teritorial determinat si cu privire la o
comunitate de oameni organizata

-puterea este insitutionalizata intr-o entitate distincta de cea a guvernantilor, ce beneficiaza de capacitate
juridica proprie, dar care exprima vointa lor politica

-unificarea si sistematicarea dreptului

- puterea centralizata se exercita pe criteriu exclusiv teritorial

11. Elementele teritoriului

 Teritoriul reprezintă o porţiune din suprafaţa planetei care este delimitată prin frontierele statului.
Suveranitatea statului va fi exercitată în acele limite.
 Teritoriul statului cuprinde spaţiul terestru, subsolul acestuia, spaţiul acvatic precum şi spaţiul aerian.
 Spaţiul terestru
-cuprinde întregul teritoriu (suprafeţele de uscat, dar şi lacurile şi apele curgătoare) delimitat de frontierele
statului. Nu fac parte din teritoriul statului enclavele: suprafeţe de mici dimensiuni,care aparţin unui alt stat (de regulă un
stat vecin). Există enclave la frontiera dintre Italia şi Elveţia sau între Belgia şi Olanda.

 Spaţiul terestru include şi subsolul

- până la limita maximă a posibilităţilor tehnice de exploatare.
- un stat suveran este liber să dispună de resursele subsolului său; le poate exploata direct sau le poate
concesiona unor persoane fizice sau juridice din ţară sau din străinătate.
 Bordul navelor aflate în marea liberă şi al aeronavelor aflate în zbor nu ţin de teritoriului statului.
 Teritoriul acvatic(suprafetele maritime)
- Marea teritorială = o bandă continuă de o anumită lăţime (între 3 şi 12 mile marine) 1, calculată de la
linia de bază a ţărmului. Stabilirea lăţimii mării teritoriale constituie un act unilateral al statului riveran. Vasele sunt supuse
unui regim mai restrictiv.
- Zone maritime cu regim special = au un statut aparte: ele nu aparţin teritoriului statului, dar în privinţa
lor statul exercită anumite drepturi suverane.
- Zona contiguă (contiguitate = vecinătate) este o zonă adiacentă mării teritoriale, în care guvernul statului
riveran îşi rezervă dreptul de a lua, după cum consideră necesar, măsuri de poliţie vamală, sanitară şi de imigrări.
Convenţia ONU privind dreptul mării a stabilit lăţimea maximă a acestei zone la cel mult 12 mile marine.

1
.
7
 - Zona economica exclusiva - este o zonă maritimă situată dincolo de marea teritorială, în care statul
riveran îşi rezervă drepturi suverane privind explorarea, exploatarea, gestiunea şi conservarea a resurselor naturale,
biologice sau nebiologice ale mării. Lăţimea zonei economice exclusive este de cel mult 200 de mile marine de la liniile de
bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale.
- Platoul continental - acea parte a fundului mării, care reprezintă o continuare a continentului, până la
punctul în care fundul mării se adânceşte brusc. Semnificaţia economică principală a acestei zone rezidă în posibilitatea
exploatării resurselor de hidrocarburi (petrol şi gaze naturale).
- Marea libera - nu aparţine statului, fiind deschisă tuturor statelor; nici un stat nu poate exercita drepturi
suverane asupra mării libere sau a unor porţiuni din aceasta. Nici un stat nu poate pretinde în mod legitim să supună o
parte oarecare a mării libere suveranităţii sale.

 Spatiul aerian
- reprezintă coloana de aer situată deasupra spaţiului terestru şi a celui acvatic, până la limita spaţiului
cosmic. Spaţiul cosmic, ca şi luna şi corpurile cereşti nu sunt susceptibile de apropriere din partea vreunui stat, constituind
patrimoniu comun al întregii omeniri.
- este exclus survolul teritoriului unui stat (=intrarea în spaţiul său aerian) fără acordul statului respectiv.
- incepând cu anul 1990, în baza acordului „cer deschis”, menit să creeze o atmosferă de încredere între
statele părţi la cele două blocuri militare opuse (NATO si Tratatul de la Varsovia) este posibilă efectuarea anuală a unui
anumit număr de zboruri de recunoaştere, de catre fortele aeriene ale statelor parti, deasupra teritoriului altor state, pe
baza de reciprocitate.

12. Caracterele juridice ale teritoriului

Teritoriul unui stat este caracterizat prin exclusivitate, inalienabilitate şi indivizibilitate.

 Exclusivitatea
- anumit teritoriu este supus suveranităţii unui singur stat;
- asupra unui teritoriu nu poate fi exercitată suveranitatea a două state;
- exceptii: condominii (teritorii asupra cărora se exercita în comun puterea suverană a două sau a
mai multor state). Statutul de condominiu era provizoriu; mai devreme sau mai târziu, teritoriul respectiv ajungea în
suveranitatea exclusivă a unui anumit stat.
 Inalienabilitatea
- vizează interdicţia înstrăinării teritoriului prin acte de drept privat (succesiune testamentară sau
legală, vânzare, schimb, arendă, donaţie sau dotă).
- asemenea modalităţi de modificare teritorială erau curente în Evul Mediu şi în primele secole ale
modernităţii.
- este proclamată în anii Revoluţiei franceze.
- semnificaţia politică a acestei norme rezidă în privarea monarhului de o importantă prerogativă de
politică externă; interdicţia cedării de teritorii implică serioase restricţii pe planul capacităţii de a negocia un tratat
de pace sau de alianţă.
- nu implică nicidecum garanţia permanenţei unor frontiere
- interdicţia alienării teritoriului operează în privinţa autorităţilor executive şi nu a legislativului.
- nu este contrazisă de posibilitatea unor rectificări de frontieră. Rectificările de frontieră vizează
suprafeţe reduse şi privesc de regulă zone nelocuite. Ele apar, de exemplu, ca urmare a modificărilor survenite prin
amenajări hidrografice ale fluviilor de frontieră.
 Indivizibilitatea
- constituie o garanţie juridică împotriva unor eventuale tendinţe centrifuge pe plan intern
- pe plan internaţional, suveranitatea statelor şi integritatea lor teritorială au de regulă prioritate
faţă de exigenţele autodeterminării, mai ales în cazul în care autodeterminarea implică o secesiune.
- orice stat modern îşi apără integritatea, care este imanentă suveranităţii. Chiar şi în absenţa unei
consacrări constituţionale exprese, integritatea teritoriului este întotdeauna subînţeleasă.

8
13. Poporul ca element al statului

 Poporul poate fi privit din două puncte de vedere: : ca o comunitate politico-juridică a cărei voinţă
legitimează puterea de stat sau ca o comunitate etno-culturală şi lingvistică a cărei existenţă şi a cărei revendicări
pot justifica modificarea frontierelor existente sau redefinirea priorităţilor politice interne
 Poporul apare ca subiect de drept mai ales sub două ipostaze: ca titular al puterii constituante şi
ca titular al dreptului de autodeterminare.
 Dreptul la autodeterminare a cunoscut o evoluţie îndelungată şi contradictorie. Cunoscut în
secolul XIX ca principiu al naţionalităţilor, el a constituit fundamentul juridic al constituirii şi consolidării statelor
naţionale în perioada imediat următoare.
 Consecinţele politico-juridice concrete ale emergenţei şi triumfului principiului autodeterminării
sunt formarea statelor naţionale şi apariţia problemei minorităţilor.
 Problema minorităţilor este consecinţa aplicării pe plan internaţional a principiului
autodeterminării popoarelor.
 Poporul se prezintă pe plan constituţional intern ca un tot unitar.(mărime formată şi organizată
prin lege constituţională)
 Poporul se manifestă în afara unor forme juridice şi constituţionale în primul rând ca putere
constituantă, opinia publica si aclamatia( Epoca Ceausescu) , poporul este privit prin opoziţie cu sistemul organizat
al autorităţilor şi al magistraturilor, ca fiind mulţimea acelora ce nu guvernează şi nu sunt deţinători ai unor
autorităţi.

14.Caracteristicile puterii de stat

Puterea - putere de dominaţie politică, unică, permanentă, seculară cu un caracter organizat şi raţional şi este
suverană.

Caracterul politic al puterii de stat decurge din obiectivele generale ale acesteia.

 Exercitarea sa vizează interesele societăţii iar autorităţile statului îşi au raţiunea de a exista în satisfacerea
directă sau indirectă a anumitor nevoi sau interese sociale: siguranţa persoanei şi a bunurilor, ordinea publică, aprovizionarea
cu anumite bunuri sau servicii indispensabile vieţii contemporane.
 Deşi în societatea contemporană statul nu mai este nici pe departe singurul factor al scenei politice şi nu
controlează decât în mică măsură sfera publică, rezolvarea problemelor curente ale societăţii, majore sau mărunte, este
aşteptată să vină din partea statului.
 Puterea reprezentanţilor politici depinde în mare măsură de modul în care aceştia manifestă receptivitate,
înţelegere şi flexibilitate faţă de nevoile de ansamblu ale societăţii.
Aceste nevoi nu vor fi însă satisfăcute în mod egal şi uniform.
 Orice conducere va acorda interes anumitor categorii sociale, ale caror interese sunt afectate odata cu
schimbarea guvernului.
 Urmărind în mod prioritar interesele unei categorii sociale, conducătorii statului au în vedere, sau măcar
susţin că ar avea în vedere, interesele de ansamblu ale întregii comunităţi politice.

Unicitatea vizează inexistenţa unei puteri sociale care să rivalizeze cu statul.

9
  Puterea statului modern este uniformă şi structurată teritorial. Identificându-se cu interesele
întregii societăţi, statul modern nu are nici un concurent pe plan politic.
 Nici o autoritate nu poate fi invocată contra autorităţii statului.
 În practică, această autoritate se manifestă prin activitatea unor persoane, desfăşurată în
cadrul unor entităţi organizatorice numite „autorităţi” sau „organe” ale statului. .
 Parte în raportul juridic stabilit cu aceste entităţi, precum şi în litigiile născute în legătură cu
ele, va fi întotdeauna statul.
Puterea de stat este permanentă.

 Exercitarea sa este continuă, iar autorităţile publice îşi îndeplinesc atribuţiile neîntrerupt pe
întreaga perioadă a existenţei statului.
 Chiar dacă au loc răsturnări politice, lovituri de stat, revoluţii sau schimbări de regim politic,
activitatea instituţiilor sale nu încetează.
 Statul va răspunde pentru daunele cauzate unor state străine sau cetăţenilor acestora, iar
autorităţile care se vor constitui după restabilirea normalităţii nu se vor putea prevala de absenţa oricărei puteri efective în
momentul producerii prejudiciului.
 Legile vor fi în vigoare în continuare şi vor fi aplicate de instanţe (după reluarea activităţii
acestora) în privinţa raporturilor juridice născute sau modificate pe durata perioadei de anarhie ori a faptelor săvârşite în acest
timp.
 Cu alte cuvinte,dispare efectivitatea puterii de stat şi nu puterea de stat ca atare.
Caracterul secular al puterii de stat

 Este rezultatul distincţiei nete între puterea politică şi puterea spirituală. Vreme îndelungată
normele religioase şi cele juridice alcătuiau un tot unitar.
 Puterea politică îşi caută o legitimitate distinctă de cea a autorităţii spirituale, impunând şi
menţinând pacea socială şi coeziunea internă nu prin invocarea argumentelor religioase, ci pe considerente ţinând de
imanenţă, limitându-se la funcţia de apărarea a vieţii şi bunurilor individului, a ordinii publice şi a aplicării legilor.
 Secularismul şi separaţia dintre stat şi biserică constituie expresii ale unei tendinţe generale
de evoluţie a celor două instituţii, proces care reclamă un continuu efort de readaptare şi de găsire a unor soluţii rezonabile,
acceptabile pentru ambele părţi, compatibile cu demnitatea omului şi cu libertatea conştiinţei.
Caracter raţional şi organizat.

 Statul modern nu veghează asupra salvării spirituale a individului şi nici asupra fericirii sale
veşnice, ci răspunde de protecţia vieţii şi libertăţii acestuia, de menţinerea ordinii publice şi a păcii interne, precum şi de
instituirea şi garantarea ordinii juridice.
 Activitatea statală se desfăşoară prin intermediul unor indivizi umani, însă ei reprezintă statul
iar actele şi faptele lor produc drepturi şi obligaţii în seama acestuia.

15.Separatia si echilibrul puterilor statului in Romania

 Separaţia puterilor a reprezentat o constantă a istoriei constituţionale precomuniste a

României. Regulamentele Organice, Convenţia de la Paris şi Statutul Dezvoltător al lui Cuza o consacră implicit, sau cel puţin
nu o neagă în mod expres.
 In regulamentul organic al Moldovei intalnim prima consacrare a separatiei puterilor.
 Textul instituie puterea judecatoreasca sub forma unei puteri de sine statatoare, stabilind
inamovabilitatea judecatorilor.
 Conventia de la Paris mentioneaza doar doua puteri: legislativa si executiva

10
  Proiectul de constituire a Principatelor Unite Moldova si Tara Romaneasca mentine si dezvolta
principiul separatiei puterilor, consacrand un titlu special “puterile statului”.
 Constitutia din 1886 stabileste ca toate puterile statului emana de la natiune, insa principiul
inamovabilitatii magistratilor nu apare.
 Constitutia din 1923 consacra inamovabilitatea magistratilor prin reglementarea raspunderii
materiale a ministrilor si functionarilor, instituirea contenciosului-administrativ si ancorarea in legea fundamentala a dreptului
la recurs in casare.
 Constitutia din 1938 mentin formal principiul separatiei puterilor incredintand fiecare putere
unui titular diferit :
-puterea legislativa (rege sau reprezentanta nationala)

-puterea executiva (regele care o exercita prin guvern)

-puterea judecatoreasca (exercitata de organele ei)

 Odata cu instituirea regimului comunist , separatia puterilor a fost abandonata si respinsa cu

vehementa.
 Revizuirea legii noastre fundamentale în anul 2003 a oferit ocazia eliminării oricărui echivoc, prin
consacrarea explicită a „principiului separaţiei şi echilibrului puterilor”.

16.Drepturi si libertati fundamentale: principii generale

 Universalitatea drepturilor - sfera drepturilor si titularii acestora –exprima atat vocatia omului pe planul
realitatilor juridice interne fiecarei tari cat si ideea ca toti cetatenii unui stat se pot bucura de aceste drepturi si libertati.
 Neretroactivitatea legii – o lege odata adoptata produce efecte juridice numai pentru viitor.
 De la acest principiu sunt doua exceptii privind aplicarea legii penale mai blande si cea privind legile
interpretative.
 Legea interpretativa nu este in fond o exceptie de la neretroactivitatea legii, intrucat interpretarea general
obligatorie lamureste intelesul normei interpretate .
 Egalitatea in drepturi-principiu potrivit caruia cetatenii romani fara deosebiri de
rasa,nationalitate,origine,sex,religie,etnie,apartenenta politica, se pot folosi, in mod egal, de toate drepturile prevazute in
Constitutie si legi.
 Functiile si demnitatile publice- pot fi ocupate de persoanele care au cetatenie romana si domiciliul in tara .
 Demnitatea publica exprima o categorie a dreptului constitutional.
 Functiile si demnitatile sunt intr-o incontestabila legatura, fara a se confunda.
 Functiile publice se refera la acelea care presupun exercitiul autoritatii statale,un statut aparte si mai ales
acelea pentru ocuparea carora depunerea juramantului este obligatoriu.
 Protectia cetatenilor romani – cetatenia romana este legatura politica si juridica dintre cetatean si stat si
determina statutul juridic al persoanei. In temeiul acesteia, cetatenii romani care se afla in strainatate au dreptul sa apeleze la
protectia autoritatilor romane, iar acestea au obligatia de a le o acorda. Cetatenii romani nu pot fi extradati sau expulzati din
Romania.
 Extradarea - institutia juridica ce permite unui stat sa ceara altui stat pe teritoriul caruia s-a refugiat unul din
cetatenii sai, sa i-l redea.
 Expulzarea-institutia juridica ce permite autoritatilor publice dintr-un stat sa oblige o persoana sa paraseasca
tara.
 Numai justitia poate hotari extradarea sau expulzarea.
 Persoanele carora li se acorda azil de catre Romania se bucura de toate drepturile si au toate obligatiile, cu
exceptia celor care apartin in exclusivitate cetatenilor romani si nu pot fi extradate.

11
  Principiul liberului acces la justitie se aplica indiferent de calitatea persoanei protejate(cetatean roman,
strain sau apatrid). El permite accesul la justitie pentru apararea oricarui drept sau a oricarei libertati si a oricarui interes
legitim, fara deosebire daca acesta rezulta din Constitutie sau din alte legi.

17. Principii care guverneaza reglementarea cetateniei romane

Dintre normele incidente cetăţeniei pot fi decelate câteva principii ce guvernează instituţia juridica.

 Egalitatea in drepturi

 Egalitatea este strâns legată de evoluţia şi sensul noţiunii de cetăţenie.

 Egalitatea nu este şi nu poate fi absolută. În folosinţa şi exercitarea drepturilor cetăţeneşti sunt instituite
anumite limite, considerate de la sine înţelese şi rezonabile.
 Astfel minorii sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu (până la împlinirea vârstei de 14 ani) sau beneficiază de
capacitate de exerciţiu restrânsă (între 14 şi 18 ani).
 Anumite drepturi cetăţeneşti sunt refuzate interzişilor judecătoreşti sau celor sancţionaţi penal. Evident, ce
anume constituie în mod concret o limitare rezonabilă a egalităţii reprezintă o problemă soluţionată în mod diferit de la o
epocă la alta.
 Egalitatea este consacrată în actuala Constituţie a României în art. 16, alin. (1) („Cetăţenii sunt egali în faţa
legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări”), în alin. (2) al aceluiaşi articol („Nimeni nu este mai presus de
lege”) precum şi în art. 4, alin. (2) care stabileşte interdicţia discriminărilor bazate pe rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială.
 Enumerarea nu este limitativă: legea sau practica judiciară pot institui noi criterii (aspectul fizic, „orientarea
sexuală”, domiciliul) în funcţie de care discriminarea ar fi prohibită, în general sau doar în anumite domenii. Nu se poate
interzice însă discriminarea după toate criteriile.

 Lipsa relevantei directe a casatoriei in privinta dobandirii si pierderii cetateniei

 În trecut legiuitorul dispunea frecvent în privinţa unor consecinţe juridice pe planul cetăţeniei pentru
femeia căsătorită.
 De regulă, femeia dobândea de drept prin căsătorie cetăţenia soţului, pierzând-o pe cea avută la naştere. În
cazul desfacerii sau al anulării căsătoriei, ea redobândea – tot de drept – cetăţenia anterioară.
 Aceste reguli – derogând evident de la principiul egalităţii – erau fireşti într-o societate în care femeia
căsătorită depindea din punct de vedere social şi economic de soţul ei, urmând aşadar situaţia juridică a acestuia. Soarta ei era
legată indisolubil de cea a soţului. .
 După al doilea război mondial, în condiţiile în care majoritatea femeilor încep să aibă o carieră profesională
proprie, realizând venituri în mod independent faţă de soţ, asemenea diferenţieri capătă conotaţiile unei discriminări. .
 Pe plan internaţional, adoptarea în 1957 a Convenţiei ONU privind cetăţenia femeii măritate marchează un
punct de cotitură în această privinţă. În prezent, femeia se bucură de acelaşi regim cu bărbatul, atât în ceea ce priveşte
dobândirea, cât şi sub aspectul menţinerii sau al pierderii cetăţeniei române.
 Ius sanguinis

 În majoritatea statelor de pe glob, cetăţenia se dobândeşte în principal prin naştere. Legiuitorul are două
posibilităţi de a lega faptul naşterii de efectul dobândirii cetăţeniei.
 El poate să confere cetăţenia statului tuturor celor născuţi pe teritoriul acestuia (în baza lui ius soli) sau
poate stabili că sunt cetăţeni toţi cei născuţi din părinţi având cetăţenia statului respectiv, indiferent de locul naşterii (ius
sanguinis).

12
  Dreptul român (ca de altfel cel german, italian, austriac şi al majorităţii statelor europene) a optat pentru
cea de-a doua soluţie. În dreptul britanic şi în cel american, relevanţă primordială are faptul naşterii pe teritoriul statului.
 Nici unul din aceste sisteme nu este aplicat rigid, până la ultimele consecinţe.
 Astfel, copii născuţi în străinătate din părinţi cetăţeni americani au cetăţenia părinţilor, însă recunoaşterea
acestui statut este condiţionată de anumite formalităţi suplimentare, implicând mai ales declararea într-un anumit termen a
naşterii la consulatul american în raza teritorială a căruia aceasta s-a produs.
 Nici în dreptul românesc – ca de altfel în dreptul celorlalte state ce aplică principiul ius sanguinis – naşterea
pe teritoriul naţional nu este total lipsită de consecinţe.
 Adoptarea principiului ius sanguinis este justificată prin împrejurarea că descendenţa din părinţi cetăţeni
români constituie o solidă prezumţie în favoarea educării unei persoane în spiritul valorilor şi al tradiţiilor naţionale.

 Interdictia privarii arbitrare de cetatenie

 „Privarea” de cetăţenie vizează pierderea involuntară a acestui statut, în urma unui act unilateral al statului,
de retragere a cetăţeniei.
 Pe plan constituţional, principiul îşi găseşte reflectarea încă din 1991, sub forma interdicţiei generale şi
absolute a retragerii cetăţeniei acelei persoane care a dobândit-o prin naştere. Interdicţia merge dincolo de exigenţele
reglementării internaţionale, împiedicând orice retragere a cetăţeniei – fie ea arbitrară sau nu – în cazul unei persoane
născute cetăţean român.
 Este de precizat că interdicţia priveşte doar sancţiunea retragerii cetăţeniei române; un cetăţean român prin
naştere poate pierde cetăţenia română prin aprobarea renunţării la aceasta.

 Tempus regit actum

 Este un principiu de drept a cărui anvergură depăşeşte sfera instituţiei cetăţeniei.

 În baza sa, cei care au dobândit cetăţenia română păstrează acest statut chiar şi în cazul în care, în urma unei
schimbări a legii, dobândirea cetăţeniei este legată de condiţii noi, pe care dobânditorul nu le satisfăcea la data dobândirii şi
nu le satisface nici în prezent.

 Reglementarea in mod exclusiv de catre statul roman a cetateniei romane

 Este o consecinţă a principiului suveranităţii.

 Legea română nu poate dispune în privinţa statutului de cetăţean al unui stat străin al unei persoane, chiar şi
în cazul în care persoana respectivă este şi cetăţean român.
 Legea străină nu poate dispune în privinţa dobândirii, menţinerii sau pierderii calităţii de cetăţean român,
chiar dacă în cauză este un cetăţean al statului respectiv.
 Legea română prevede, ce-i drept, în unele cazuri posibilitatea „alegerii” cetăţeniei: de exemplu în art. 6,
alin. 2 stabileşte că în cazul adopţiei unui străin sau apatrid, dacă doar unul din adoptatori are cetăţenia română, aceştia vor
stabili de comun acord cetăţenia copilului.
 Astfel, dacă adoptatorii vor opta pentru cetăţenia străină, adoptatul va dobândi această cetăţenie, însă în
baza dispoziţiilor legii străine şi nu a celor din legea română.
 Legea română abilitează doar la opţiunea de a primi sau nu cetăţenia română.

 Unicitatea

 Cetăţenia română este unică.

 Unicitatea cetăţeniei române priveşte atât faptul că în principiu o persoană trebuie să aparţină unei singure
comunităţi politico-juridice – ceea ce este valabil pentru cetăţenia oricărui stat – , cât şi faptul că statul român este unitar, şi în

13
consecinţă, pe teritoriul său nu există entităţi politice (=state federate) care ar putea conferi individului un statut de cetăţenie
propriu, pe lângă cel de cetăţean român.
 Aparent, principiul unicităţii cetăţeniei este contrazis de realităţi.
 În practică se pot uşor naşte cazuri de bi- sau multipatridie.
 Copilul unor cetăţeni români născut în Statele Unite este român dar are şi cetăţenie americană, dacă părinţii
săi şi-au stabilit în mod legal (evident, după legile americane) reşedinţa în această ţară.
 Copilul născut din tată român şi mamă germană va avea ambele cetăţenii.
 Statele iau însă măsuri legislative pentru a evita sau a limita producerea unor asemenea cazuri.
 Unele legislaţii (ca cea germană, spaniolă sau moldovenească, dar şi cea română de până în 1989) interzic
expres bipatridia (admiţând însă şi excepţii), stipulând obligaţia celui care dobândeşte o a doua cetăţenie să renunţe la una din
ele într-un anumit termen, sub sancţiunea retragerii cetăţeniei statului respectiv la expirarea termenului.
 Alte legislaţii (precum actuala legislaţie română) admit în mod tacit bipatridia, în sensul că nu stipulează vreo
obligaţie de a renunţa la cetăţenia străină în cazul dobândirii cetăţeniei statului respectiv şi nici nu sancţionează cu retragerea
cetăţeniei pe naţionalul care dobândeşte o cetăţenie străină.
 Această opţiune a legiuitorului nu trebuie interpretată în sensul admiterii de principiu sau, mai mult, a
încurajării bi- şi multipatridiei.
 Nici un legiuitor din lume nu este dispus să accepte erodarea sau relativizarea fundamentului politic al
comunităţii sale naţionale.
 Singura raţiune a acestei atitudini relativ rezervate sau pasive o constituie consideraţia faţă de cazurile de
căsătorii mixte sau de stabilire în străinătate a unor naţionali, respectiv de stabilire în ţară a reşedinţei unor străini.
 Interesul de a menţine legăturile cu proprii cetăţeni aflaţi în străinătate, eventual căsătoriţi cu străini,
precum şi de a integra politic şi social străinii aflaţi în ţară, implică o atitudine prevenitoare şi prudentă faţă de asemenea
cazuri.
 Uneori bipatridia este descurajată indirect:
 Constituţia română prevedea anterior revizuirii că funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi
obţinute doar de persoane având numai cetăţenie română.

18. Moduri de dobândire a cetăţeniei române

Modurile de dobândire a cetăţeniei pot fi clasificate în:

- moduri de dobândire de drept a cetăţeniei române;

- moduri de dobândire a cetăţeniei române prin efectul unui act juridic al unei autorităţi. 2

Cetăţenia română se dobândeşte de drept ca urmare a naşterii (1) şi a adopţiei (2).

a) dobândirea prin naştere.

Legiuitorul român- regulă conformă principiului ius sanguinis.

Conform art. 5 din Legea cetăţeniei, sunt cetăţeni români:

- copii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni români (alin. 1);
2
.
14
 - copii născuţi pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român
(alin. 2, pct. a)
- copii născuţi în străinătate, când ambii părinţi sau numai unul dintre aceştia are cetăţenia română
(alin. 2, pct. b).
-relevantă este doar naşterea din părinţi cetăţeni: copilul unui cetăţean român are prin naştere cetăţenia
română.

- efectelor juridice ale locului naşterii (dobândirea de drept a cetăţeniei), nu există nici o diferenţă iar locul
naşterii sau faptul că doar unul din părinţi are cetăţenia română este irelevant. -proba cetăţeniei se face conform
art. 21, alin 2 din lege, cu certificatul de naştere al copilului însoţit de actul de identitate al unuia din părinţi (sau al
părintelui cetăţean român dacă doar unul dintre aceştia avea cetăţenie română în momentul naşterii). Dacă
naşterea s-a produs în străinătate, certificatul constatator al naşterii va fi eliberat fireşte de autorităţile statului
respectiv. Odată stabilit faptul filiaţiei dintr-un părinte cetăţean român, consecinţa juridică este clară şi indubitabilă:
copilul este de drept cetăţean român, indiferent de locul naşterii şi indiferent de împrejurarea că a dobândit prin
naştere încă una sau mai multe cetăţenii.

- cazul copilului găsit. Conform art. 5, alin. ultim din Legea cetăţeniei, copilul găsit pe teritoriul statului
român este considerat cetăţean român, până la proba contrarie, dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut.3
Această soluţie elimină orice posibilitate de interpretare în sensul unei concesii făcute principiului ius soli

b) dobândirea cetăţeniei prin adopţie;

În condiţiile art. 6, alin. 1, cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără
cetăţenie prin adopţie, dacă adoptatorii sunt cetăţeni români. În situaţia în care doar unul dintre adoptatori este
cetăţean român, părinţii vor hotărî de comun acord în privinţa cetăţeniei copilului (art. 6, alin. 2, fraza 1). Condiţia
implicită pentru aplicabilitatea acestei dispoziţii este ca şi legea naţională a celuilalt adoptator să prevadă o
dispoziţie similară celei din legea română (statuând posibilitatea de a opta între una din cele două cetăţenii). 4 Dacă
adoptatorul neromân este apatrid sau dacă legea sa naţională (puţin probabil) nu prevede posibilitatea dobândirii
cetăţeniei respective de către adoptat, soluţia firească ar fi dobândirea cetăţeniei române prin adopţie de către
adoptat.5 Dacă adoptatorii nu cad de acord, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţia va decide în
privinţa cetăţeniei minorului, ţinând seama de interesele acestuia (art. 6, alin. 2, fraza a 2-a). În cazul minorului care
a împlinit vârsta de 14 ani, este necesar consimţământul acestuia (art. 6, alin 2, fraza ultimă). Este de precizat că
legea reclamă consimţământul minorului doar în cazul adoptatorilor de cetăţenii diferite. Minorul care a împlinit
vârsta de 14 ani şi este adoptat de adoptatori români sau de un singur adoptator, cetăţean român, dobândeşte de
drept cetăţenia română, indiferent de consimţământul său.

-daca adoptia de desface sau este nula adoptatul pierde cetăţenia română. Pierderea cetăţeniei este însă
dublu condiţionată: în primul rând adoptatul trebuie să nu fi împlinit vârsta de 18 ani, iar în al doilea rând este
necesar să domicilieze în străinătate sau să părăsească ţara pentru a domicilia în străinătate. Rezultă per a contrario,
că în cazul anulării, declarării nulităţii sau al desfacerii adopţiei, adoptatul nu pierde cetăţenia română dobândită
prin adopţie, dacă a împlinit 18 ani la data încetării adopţiei şi nici dacă, domiciliind în ţară, până la împlinirea acelei
vârste nu părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.

4
5

15
 c) dobândirea cetăţeniei române prin efectul dobândirii cetăţeniei de către părinţi

Cazul respectiv priveşte copiilor minori ai căror părinţi au dobândit cetăţenia română la cerere în
condiţiile art. 8 din Legea cetăţeniei. Pentru părinţi, cetăţenia este dobândită „ca efect al unui act juridic individual
emis de organul de stat competent” Copii minori ai acestora dobândesc cetăţenia română de drept, fără a fi nevoie
de o manifestare de voinţă în acest sens. Mai mult, copii minori primesc cetăţenia română o dată cu părinţii lor,
indiferent de împrejurarea că au fost sau nu menţionaţi în cererea de încetăţenire. Copilul minor al unui străin ce
dobândeşte la cerere cetăţenia română, născut anterior acordării cetăţeniei 6 dobândeşte cetăţenia română de
drept, de la data dobândirii cetăţeniei de către părintele său (art. 9, alin. 3), chiar dacă filiaţia a fost stabilită ulterior
dobândirii cetăţeniei române de către acesta din urmă.

Dobândirea cetăţeniei române prin efectul unui act juridic al unei autorităţi

Cetăţenia română mai poate fi dobândită ca urmare a manifestării exprese de voinţă a unei
autorităţi. Este cazul acordării cetăţeniei la cerere, căruia i se subsumează şi cazul redobândirii cetăţeniei.

d) dobândirea cetăţeniei române la cerere;

Conform dispoziţiilor art. 8 din lege, cetăţenia română poate fi acordată la cerere străinului sau
apatridului în următoarele condiţii:

1) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest
teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este
căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei (art. 8, alin. 1, lit. a)). 7
Solicitantul căsătorit cu un cetăţean român beneficiază prin urmare de o reducere cu trei ani a stagiului. Existenţa
căsătoriei cu un cetăţean român şi raporturile de familie astfel stabilite atestă un grad ridicat de integrare socială a
unui străin domiciliat în România.

2) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu

întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a
întreprins asemenea acţiuni (art. 8, alin. 1, lit. b))8.

3) a împlinit vârsta de 18 ani (art. 8, alin. 1, lit. c)).

4) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de
legislaţia privind regimul străinilor (art. 8, alin. 1, lit. d)).

5) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o
infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român (art. 8, alin. 1, lit. e)).

7
8

16
 6) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie română, în măsură
suficientă pentru a se integra în viaţa socială(art. 8, alin. 1, lit. f)).

7) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional ((art. 8, alin. 1, lit. g)).

-refuzul încetăţenirii nu poate fi motivat prin considerente precum rasa sau religia. Gradul de instruire,
profesia sau competenţa într-un anumit domeniu pot constitui elemente favorizante în cazul acordării cetăţeniei. Pe
de altă parte, cetăţenia nu poate fi acordată în cazul neîndeplinirii fie şi a unei singure condiţii din cele stipulate în
art. 8.

Persoana căreia i se acordă cetăţenia română trebuie să depună în termen de şase luni în faţa
ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat anume în acest scop

Dobândirea la cerere a cetăţeniei române nu are nici un efect asupra soţului dobânditorului dar
are ca efect, în condiţiile prevăzute de art. 9, alin. 1, dobândirea de drept a copiilor dobânditorului, dacă aceştia nu
au împlinit 18 ani.

e) Redobândirea cetăţeniei române

În condiţiile art. 10 din lege, cetăţenia română se poate acorda persoanei care a avut această
cetăţenie şi care cere redobândirea ei. Condiţiile sunt mai puţine: textul menţionat prevede doar îndeplinirea în
mod corespunzător a condiţiilor prevăzute de art. 8, lit. b) (loialitate), c) (vârsta de 18 ani) d) (mijloace legale de
existenţă)9 şi e) (buna comportare şi inexistenţa condamnărilor atrăgând nedemnitatea). Nu este necesară
cunoaşterea limbii române (pe care totuşi, în majoritatea cazurilor, un fost cetăţean român o va cunoaşte). De
posibilitatea de a redobândi în condiţii mai lejere cetăţenia beneficiază şi foştii cetăţeni români care au pierdut
cetăţenia română înainte de data de 22 decembrie 1989 precum şi cei cărora li s-a ridicat cetăţenia română fără voia
lor sau din motive neimputabile acestora, precum şi descendenţii lor până la gradul II, inclusiv.

Redobândirea cetăţeniei române nu are efecte asupra cetăţeniei soţului (art. 10, alin. 4) dar poate
avea în privinţa copiilor minori

f) dobândirea cetăţeniei române prin repatriere;

-repatrierea, ca modalitate distinctă de dobândire a cetăţeniei române- sub aspect terminologic este de
menţionat că repatrierea este o modalitate de redobândire a cetăţeniei;

- cazurile de repatriere sunt subsumate ipotezei din art. 10 (persoană care a mai avut cetăţenia română şi
care cere redobândirea acesteia). De data aceasta nu mai este sufucient simplul fapt material al repatrierii, însoţit
de o manifestare de voinţă în sensul redobândirii cetăţeniei, ci trebuie îndeplinite şi condiţiile prevăzute în art. 8
(din noua versiune a legii), pct. b), c) şi e).

17
19. Pierderea cetăţeniei române

Conform dispoziţiilor art. 24 din lege, cetăţenia română se pierde prin:

- retragere;
- aprobarea renunţării;
- alte cazuri prevăzute de lege (adopţia de către străini urmată de dobândirea la cerere a cetăţeniei
străine, încetarea adopţiei în cazul minorului care a dobândit cetăţenia prin adopţie, sau stabilirea filiaţiei – faţă de
părinţi străini – a copilului găsit)

a) Pierderea cetăţeniei române prin retragere – 4 situatii

1.poate fi retrasă persoanei care aflată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă
interesele statului român sau lezează prestigiul României. Practic, retragerea cetăţeniei operează ca un substitut al
sancţiunii penale; dacă nu există posibilitatea judecării sau condamnării în ţară a autorului unor fapte deosebit de
grave contra statului, el este sancţionat măcar simbolic prin excluderea din comunitatea politică, prin privarea de
cetăţenie şi implicit de dreptul la protecţie diplomatică, riscând să ajungă apatrid (fapt care evident are şi o
relevanţă practică)

2. poate fi retrasă celui care aflat în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România
se află în stare de război sau cu care a rupt relaţiile diplomatice (art. 25, pct. b)). Şi în acest caz, este necesar ca
persoana sancţionată să se afle în străinătate.

3.se mai poate retrage celui care a dobândit-o prin mijloace frauduloase. De exemplu: în cazul în care
solicitantul nu îndeplinea la data depunerii cererii condiţiile pentru acordarea cetăţeniei, dar a pretins în mod
fraudulos îndeplinirea acestor condiţii, iar falsitatea acestor susţineri este constatată ulterior.

4.care „este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârşit
alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională” (art. 25, pct. d))10 . Retragerea nu este condiţionată de
împrejurarea ca persoana care intră sub incidenţa acestui motiv de retragere să se afle în străinătate.

b) Pierderea cetăţeniei române prin aprobarea renunţării

Renunţarea la cetăţenia română se poate aproba pentru motive temeinice, unei persoane care a împlinit
vârsta de 18 ani (art. 26, alin. 1). Suplimentar mai trebuie îndeplinite trei condiţii:

- renunţătorul să nu fie învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi să nu aibă de executat o
pedeapsă penală;
- renunţătorul să nu aibă debite către de stat, persoane fizice sau juridice din ţară, sau, având
asemenea debite, să le achite sau să ofere garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;
- renunţătorul să fi dobândit o altă cetăţenie sau să fi solicitat una, având asigurarea dobândirii ei.
-Pierderea cetăţeniei române prin renunţare nu produce nici un efect asupra soţului renunţătorului şi – în
principiu – nici asupra copiilor minori ai acestuia (art. 27, alin. 1). Minorul pierde însă cetăţenia română odată cu
10

18
părinţii săi în cazul în care ambii obţin aprobarea renunţării la cetăţenie, dacă se află cu ei în străinătate sau dacă
părăseşte ţara odată cu părinţii săi. Dacă părinţii pierd cetăţenia la date diferite, minorul o va pierde pe ultima din
aceste date, iar dacă acesta din urmă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate după ce ambii părinţi au
pierdut cetăţenia română, el va pierde această cetăţenie la data plecării din ţară (art. 28, alin. 2

Minorului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul (art. 27, alin. ultim).

c) Pierderea cetăţeniei române în urma desfiinţării adopţiei

Conform dispoziţiilor art. 7 din legea cetăţeniei, minorul care a dobândit cetăţenia română prin adopţie
pierde această cetăţenie în cazul încetării adopţiei. În cazul în care cauza care duce la încetarea adopţiei este
nulitatea (absolută sau relativă), cetăţenia este pierdută retroactiv (art. 7, alin. 1: „copilul ... este considerat că nu a
fost niciodată cetăţean român”).

Textul menţionat mai sus prevede două ipoteze: declararea nulităţii adopţiei şi anularea adopţiei. Nulitatea
este o sancţiune civilă, consecinţă a încălcării unor dispoziţii imperative ale legii şi constă în lipsirea de efecte a
actului lovit de nulitate. În textul citat sunt avute în vedere atât nulitatea absolută cât şi nulitatea relativă a adopţiei.
Prima se produce în baza unor cauze de interes general şi poate fi invocată de către oricine (de exemplu inexistenţa
diferenţei de vârstă de minimum 18 ani între adoptat şi adoptator) şi nu poate fi acoperită. Cea de a doua este
consecinţa unor încălcări afectând doar interesele părţilor, care au posibilitatea de a decide să o invoce sau nu. Ea
poate fi acoperită (de exemplu adoptatorii se află în eroare asupra identităţii adoptatului, însă se ataşează de cel
adoptat din eroare şi decid să menţină adopţia). În ambele cazuri este vorba de cauze care fac imposibilă de la bun
început încheierea adopţiei, şi care existau la data încheierii acesteia. Dacă se ajunge la declararea nulităţi sau
respectiv la anularea adopţiei, dispar retroactiv toate efectele adopţiei, inclusiv calitatea de cetăţean român a
adoptatului.

Dacă adopţia încetează prin desfacere, pierderea cetăţeniei se produce pe data desfacerii adopţiei (art. 7,
alin. 2). În caz de desfacere a adopţiei, avem de-a face cu o adopţie perfect valabilă, afectată însă de împrejurări
ulterioare care fac imposibilă menţinerea ei în continuare (de exemplu: rele tratamente aplicate de adoptatori
adoptatului).

În ambele situaţii (nulitatea adopţiei şi desfacerea acesteia), pierderea cetăţeniei române este
condiţionată:

- în primul rând de faptul ca adoptatul să nu fi împlinit 18 ani la data desfiinţării adopţiei;

- de faptul domicilierii în străinătate sau al părăsirii ţării în vederea stabilirii domiciliului în străinătate.

După cum am menţionat mai sus, minorul străin sau apatrid adoptat de români nu pierde cetăţenia
română dacă până la încetarea adopţiei a împlinit deja vârsta de 18 ani sau dacă domiciliază în ţară şi nu părăseşte
ţara anterior împlinirii acestei vârste, pentru a domicilia în străinătate.

d) Pierderea cetăţeniei române prin adopţie de către un cetăţean străin

19
 Minorul cetăţean român îşi pierde cetăţenia dacă este adoptat de către un cetăţean străin şi dobândeşte –
la cererea adoptatorului sau a adoptatorilor – cetăţenia străină în condiţiile legii străine, iar dacă a împlinit vârsta de
14 ani, i se cere consimţământul (art. 29, alin. 1). Consimţământul copilului vizează doar pierderea cetăţeniei
române, nu şi dobândirea celei străine

e) Stabilirea filiaţiei copilului găsit

Conform dispoziţiilor art. 30, alin. 1 din legea cetăţeniei, în situaţia prevăzută de art. 5, alin. 3, copilul găsit
pierde cetăţenia română dacă până la împlinirea vârstei de 18 ani i se stabileşte filiaţia faţă de ambii părinţi, cetăţeni
străini. Dacă unul din părinţii copilului găsit este însă apatrid, el nu va pierde cetăţenia română, chiar dacă
dobândeşte cetăţenia străină a celuilalt părinte. Pe de altă parte, dacă ambii părinţi sunt cetăţeni străini, copilul
găsit va pierde cetăţenia română, chiar dacă nu a dobândit cetăţenia nici unuia dintre părinţii săi. Data pierderii
cetăţenei române este data stabilirii filiaţiei (art. 30, alin. 3).

În cazul în care copilului găsit pe teritoriul României i se stabileşte filiaţia faţă de un singur părinte
(în practică: întotdeauna faţă de mamă), cetăţean străin, celălalt rămânând necunoscut, el pierde de asemenea
cetăţenia română (art. 30, alin. 2).

20. Drepturi şi îndatoriri specifice cetăţenilor români

Îndatoririle fundamentale sunt consacrate în Capitolul III al Titlului II al Constituţiei. Îndatoririle specifice
cetăţenilor români sunt:

- fidelitatea faţă de ţară (art. 54). Obligaţia de fidelitate revine tuturor cetăţenilor dar are conotaţii
speciale în cazul demnitarilor, al funcţionarilor publici şi al militarilor. Statutul lor special în această privinţă este
atestat şi de faptul că exercitarea funcţiilor lor este precedată de depunerea unui jurământ stabilit prin lege (art. 54,
alin. 2);

- apărarea ţării (art. 55). Obligaţia de apărare a ţării implică mai mult decât satisfacerea serviciului
militar. În cazuri extreme această obligaţie impune sacrificarea propriei vieţi.

Celelalte obligaţii (respectarea Constituţiei şi a legilor, a drepturilor şi libertăţilor celorlalţi,

exercitarea cu bună credinţă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, plata impozitelor şi a taxelor 11) revin în egală
măsură şi străinilor şi apatrizilor aflaţi în România.

11

20
21. Dreptul la viata
-art 22 Constitutie

-art.2 CEDO

-art. 6 Pactul international cu privire la drepturile civile si politice

-acest drept nu poate fi supus niciunui fel de restrictii sau conditionari;statul nu poate dispune de viata
cetatenilor sai.

Implicatii practice:

a)Pedeapsa capitala-interzisa in Constitutie[art.22, alin.(3)]

-statele europene sunt de asemenea ostile pedepsei cu moartea, fiind privita ca o incalcare a
dreptului la viata;

-cu toate acestea o mare parte a statelor componente a SUA o prevad in legislatie.

b)Avortul-pune in discutie intinderea dreptului la viata si daca exista un drept al copilului la viata sau un
drept al mamei la avort

-legislatiile din toate timpurile l-au reprimat

-in legislatia noastra nu este mentionat un drept al avortului, dar in codul penal este prevazuta “permiterea
avortului” care consta intr-o clauza speciala unde se prevede nepedepsirea femeii care a avortat pana la un anumit
termen(de regule 14 saptamani) si avortul a avut loc in anumite conditii(intr-o clinica);

-alte state interzic avortul in toate cazurile, cu exceptia celor justificate medical

-in Germania spre exemplu, avortul este conditionat de parcurgerea unei proceduri de consiliere(din partea
biserici si aunui medic psiholog)

c)Eutanasia-uciderea unei persoane, care sufera de o boala incurabila si eventual este tinuta in viata
datorita unor aparate, la cererea acesteia sau a rudelor .

-este legata de problema sinuciderii:legea nu pedepseste pe autorul unei tentative sinucigase, dar
sinuciderea asistata sau eutanasia pasiva(o alta persoana inlesneste sinuciderea)intra sub incidenta legii penale

-mai grav este pedepsita eutanasia active(uciderea unei persoane bolnave incurabil cu sau fara
consimtamantul ei;

-majoritatea statelor sunt impotriva aceste solutii,dar in Olanda spre exemplu este admisa in anumite
conditii.

d)Reprimarea unor conflicte grave-CEDO admite utilizarea de catre stat a mijloacelor violente in aceste
situatii chiar daca are ca rezultat pierderea unor vieti omenesti;

-violenta este permisa pt apararea unei persoane contra violentei ilegale, pt a efectua o arestare legala sau
pt a impiedica evadarea unei persoane legal detinute

21
 e)Disciplina militara in timpul unui conflict armat- in baza obligatiei de fidelitate fata de tara(art.54) si a
obligatiei de aparare a tarii(art.55), un militar, in timp de razboi are datoria de a respecta ordinal unui superior, chiar
daca este evident ca implica pierderea vietii;

-interesele majore ale comunitatii politice in ansamblu sunt superioare intereselor unui singur individ; in
acest caz statul trebuie sa demonstreze necesitatea unei ingerinte in sfera libertatii acestuia din urma si sa intervina
doar in masura in care acest lucru este absolut necesar.

22.Dreptul la integritate fizica si psihica

-art.22 din Constitutie

-art.7 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice

-art.3 din CEDO

-nimeni nu poate fi supus pedepselor inumane ori degradante

-reprezinta un aspect esential al conceptiei moderne despre stat si drept

-anterior, tortura si supunerea la pedepse inumane era deseori utilizata in cazul condamnatilor;odata cu
afirmarea pe plan mondial a drepturilor si libertatilor fundamentale a omului aceste sanctiuni sunt interzise,
accentual cazand asupra reeducarii celui condamnat

-in practica, calificarea drept tortura a anumitor fapte tine de climatul culturat, moral, politic sau ideologic
al unei societati

-cazul Soering constra Marii Britanii-CJEDO a respins extradarea in SUA a reclamantului, in baza faptului ca
circumstantele executarii pedepsei capitale in SUA(presiunea psihica la care este supus) reprezinta o incalcare a
CEDO.

23.Libertatea individuala
-art.23 din Constitutie

-libertatea individuala (nu vizeaza libertatea persoanei de a face tot ceea ce legea nu interzice, ci dreptul de
a nu fi retinut si arestat decat in conditiile legii) si securitatea personala (garantarea libertatii individului contra
abuzurilor din partea autoritatilor) sunt inviolabile.

Masuri de restrangere a libertatii admise de legea fundamental:

a)Perchezitia, prevazuta de Codul de procedura penala-se desfasoara cand unei persoane i s-a cerut sa
predea un lucru(proba in proces) si tagaduieste detinerea sau existenta sa; se dispune ori de cate ori este necesar pt
strangerea probelor

-poate fi corporala sau domiciliara

22
 b)Retinerea-este dispusa de organele competente in privinta unei persoane despre care exista probe sau
indicii temeinice ca a savarsit o fapta penala;

-in cazul apatrizilor sau strainilor, retinerea se poate dispune chiar daca nu au savarsit o fapta penala(de ex
le-a expirat viza de intrare sau autorizatia de sedere in tara)

-Constitutia limiteaza durata retinerii la 24 ore, la expirarea termenului, daca nu este emis un mandat de
arestare preventiv, cel retinut va fi pus in libertate.

c)Arestarea preventiv-se dispune numai de judecator si numai in cursul procesului penal;

-durata masurii preventive este limitata la 30 zile cu posibilitatea prelungirii la 180 zile;

-in acest timp instanta va verifica temeinicia motivelor care au dus la arestare, iar daca ele nu mai subzista,
cel arestat trebuie pus in libertate;

-motivele arestarii trebuie communicate celui arestat in timp util, intr-o limba pe care o intelege si in
prezenta avocatului.

De respectarea libertatii individuale sunt legate 2 principii:

a)Prezumtia de nevinovatie-pana la data ramanerii definitive a unei hotarari judecatoresti, orice persoana
este considerata nevinovata.

b)Nullum crimen, nulla poena sine lege-nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile
si in temeiul legii.Nimeni nu poate fi judecat pt o fapta care la momentul comiterii nu constituia infractiune.

24. Dreptul la aparare

-art.24 din Constitutie

-este o garantie a accesului in justitie si a drepturilor si libertatilor cand ajung obiect al unui litigiu;

-necesitatea afirmarii dreptului la aparare-mentinerea credibilitatii justitiei si a respectului datorat de

cetateni legilor;

Apararea are 2 acceptiuni:

In sens larg-ansamblul regulilor si drepturilor procesuale care stau la indemana unei parti pt a respinge
invinuirile care i se aduc si a-si dovedi nevinovatia(proces penal) sau pt a-si sustine pretentiile(proces civil).

In sens restrans-dreptul de a primi asistenta unui avocat

-in procesele penale prezenta avocatului este obligatorie:

-in cazul unui inculpat minor sau militar in termen ;

23
 -in cazul unui arestat cand infractiunea savarsita este pedepsita cu o pedeapsa mai mare de 5 ani;
-cand instanta considera ca inculpatul nu isi poate face singur apararea;

-in celelalte cazuri prezenta avocatului nu este obligatorie, dar partea din proces isi poate angaja oricand un
avocat;

-daca la judecarea cauzei avocatul lipeseste si nu poate fi inlocuit, cauza se amana;

-prezenta avocatului este obligatorie si la comunicarea invinuirii.

25. Dreptul la libera circulatie

 Libera circulaţie este garantată tuturor persoanelor, indiferent de faptul că au sau nu cetăţenia
română.
 Oricine poate părăsi ţara, oricând, însă cu restricţiile impuse prin lege.( Măsura preventivă a
interzicerii părăsirii ţării (cu efecte mai puţin constrângătoare decât cea a interzicerii părăsirii localităţii) are rolul de
a asigura prezenţa unei persoane la ancheta penală şi apoi la proces).
 Măsurile luate de autorităţile române în privinţa cetăţenilor care călătoresc în străinătate (în
special spre ţările din spaţiul Schengen). Admiterea părăsirii ţării doar în cazul în care îndeplinesc anumite condiţii:
- dovada deţinerii mijloacelor financiare necesare sejurului în străinătate
- o invitaţie din partea unei persoane sau instituţii din ţara de destinaţie
- rezervare la hotel
 În cazul cetăţenilor români, dreptul la libera circulaţie include posibilitatea de stabilire a
domiciliului sau a reşedinţei în orice localitate din ţară, dreptul de a emigra precum şi dreptul de a reveni în ţară.( de
aceste drepturi – cu excepţia ultimului – beneficiază şi străinii şi apatrizii)
 Legea poate restricţiona însă – pe motive temeinice – dreptul la liberă circulaţie al străinilor (sub
aspectul stabilirii domiciliului), în privinţa căruia textul constituţional nu le oferă garanţii.
 Libertatea alegerii domiciliului implică posibilitatea stabilirii acestuia în orice localitate din ţară,
rurală sau urbană, fără nici o condiţionare ţinând de locul de naştere, domiciliul actual, profesie sau apartenenţă
politică.
 Libera circulaţie mai presupune şi dreptul celui care a părăsit ţara a cărei cetăţenie o are, de a se
întoarce oricând şi a-şi (re)stabili domiciliul în ţară. Obligaţia de a admite intrarea sau reintrarea în ţară a propriilor
cetăţeni decurge de asemenea şi din normele dreptului internaţional public.

26.Viata intima, familiala si privata

 „Ocrotirea” unor valori (în acest caz viaţa intimă, familială şi privată) are semnificaţia unor prestaţii pozitive,
concrete ale celui care „ocroteşte”, chiar dacă textul nu menţionează în ce anume constau aceste prestaţii.
 Pe de altă parte „ocrotirea” implică şi posibilitatea de a restricţiona sau limita libertatea de mişcare a celui
ocrotit. Respectul familiei şi a vieţii intime şi private este indisolubil legată de demnitatea fiinţei umane.
 Ocrotirea familiei şi respectul faţă de valorile ei nu poate însă implica acceptarea poligamiei, doar pe
considerentul înrădăcinării acesteia în tradiţiile anumitor culturi care, în baza preceptelor multiculturalismului şi ale dreptului
la diferenţă, ar trebui respectate.
 De asemenea discriminarea femeii, violenţa domestică sau tratamentele violente ori abuzive faţă de copii nu
pot fi justificate prin invocarea respectului faţă de instituţia familiei.
 Pe de altă parte, supravieţuirea societăţii şi a statului, menţinerea ordinii de drept, a tradiţiilor culturale şi a
respectului faţă de valorile politice ale unei societăţi depind de felul în care familia îşi îndeplineşte funcţia socială.
 Respectarea dreptului la o viaţă intimă, de familie şi privată este legată şi de dreptul la propria imagine.

24
  Acest lucru este valabil mai ales în cazul personalităţilor publice: demnitari, politicieni, actori, vedete sau
sportivi.
 Gradul de protecţie juridică al acestor categorii de persoane faţă de curiozitatea indiscretă a mass media şi
faţă de interpretările, nu întotdeauna binevoitoare, ale faptelor sau gesturilor lor, chiar şi atunci când au loc în privat, este
mult mai scăzut decât în cazul omului de rând.
 Dreptul la viaţă intimă mai are relevanţă şi în privinţa raporturilor homosexuale.
 Tradiţiile culturale şi religioase ale majorităţii popoarelor lumii au fost şi sunt ostile homosexualităţii.
 Raporturile sexuale între persoane de acelaşi sex au fost incriminate în practic toate legislaţiile penale ale
statelor europene ; chiar şi la data adoptării CEDO (5 noiembrie 1950) raporturile homosexuale constituiau încă un delict
penal, sau în cel mai bun caz, obiect de scandal public, de natură a compromite grav uneori cariera unei personalităţi a vieţii
publice.
 De regulă, armata şi biserica sunt instituţii mai rezervate sau chiar ostile în privinţa acceptării fără rezerve a
în rândul lor homosexualilor.
 În cazul bisericii sau al cultelor religioase acest lucru este firesc.
 Valorile promovate de structurile militare, ţinând de tradiţie, ordine, disciplină şi ierarhie sunt de multe ori
considerate ca antinomice faţă de ideea de liberalizare a domeniului vieţii sexuale, inerentă dreptului la orientare sexuală.
 Armata este însă o instituţie a statului, astfel încât nu se poate sustrage deciziilor axiologice şi priorităţilor
politice promovate de societate şi de conducerea politică a statului, în ciuda unei certe ostilităţi a corpului ofiţeresc faţă de
unele din acestea.
 Specificul raporturilor în cadrul unor structuri militare este însă luat în considerare; astfel în armata
americană s-a stabilit din a doua jumătate a anilor ’90 un anumit compromis sub formula „don’t tell – don’t ask”: autorităţile
militare nu pun întrebări personalului asupra orientării sexuale iar militarii nu-şi manifestă public preferinţele (homo)sexuale,
în cazul în care le au.
 Un alt aspect incident dreptului la viaţă intimă este cel al „libertăţii de a dispune de sine însuşi” ).
 Conform textului citat, persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi
libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri .
 Dreptul de a dispune de sine însuşi implică în mod cert interdicţia oricăror experimente sau prelevări de
ţesuturi sau organe făcute fără consimţământul celui afectat.

27.Inviolabilitatea domiciliului

 Conform art. 27, alin. (1) din legea noastră fundamentală, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile.
 Nimeni nu poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
 Cel protejat prin acest drept nu trebuie să fie proprietar al locuinţei în care îşi are domiciliul sau
reşedinţa. Chiar şi în cazul în care contractul de închiriere a expirat sau nu are un titlu valabil, o percheziţie efectuată
fără învoirea sa, constituie o încălcare a art. 27.
 Acest drept nu este însă absolut. De la principiul inviolabilităţii domiciliului se poate deroga, însă
numai prin lege, şi în una din următoarele situaţii: (“stare de necesitate’’)
- executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
- înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
- apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
- prevenirea răspândirii unei epidemii.
 Percheziţia (domiciliară) se dispune de către judecător şi se efectuează în condiţiile şi formele
prevăzute de lege. Constituţia mai interzice percheziţiile pe timp de noapte (după orele 20, în concepţia Codului de
procedură penală), în afara cazului infracţiunilor flagrante.

25
28.Secretul corespondentei
 Constituţia garantează secretul corespondenţei.
 Garanţia respectivă vizează scrisorile, telegramele, alte trimiteri poştale, convorbirile telefonice şi
celelalte mijloace legale de comunicare.
 Acest drept este indisolubil legat de dreptul la viaţă intimă, privată şi de familie.
 Orice individ are dreptul să-şi exprime opiniile, ideile şi sentimentele faţă de cei apropiaţi în
condiţii de confidenţialitate, fără să se teamă că acestea vor ajunge la cunoştinţa publicului larg, căruia nu îi sunt
destinate, în alt mod decât printr-o eventuală indiscreţie a destinatarului.
 Secretul corespondenţei opreşte însă autorităţile statului, în special pe angajaţii serviciilor poştale,
să deschidă corespondenţa şi să ia la cunoştinţă conţinutul acesteia.
 Deschiderea coletelor sau a altor efecte poştale este permisa în cazul operaţiunilor vamale sau
când există indicii temeinice sau probe în sensul că ar conţine obiecte sau substanţe periculoase sau a căror
expediere prin poştă este interzisă, ori când ambalajul este deteriorat.
 Statele autoritare şi regimurile totalitare au o predilecţie uşor de înţeles pentru interceptarea
corespondenţei şi a convorbirilor telefonice. Urmărirea sistematică a propriilor cetăţeni şi arhivarea copiilor
corespondenţei şi a înregistrărilor convorbirilor oferă mijloace teribile de presiune asupra celor mai diverse categorii
de personalităţi publice, în special a oamenilor politici.
 Este necesară o maximă reţinere din partea autorităţilor şi limitarea supravegherii la obiectivul
anchetei.

29.Libertatea constiintei
 Libertatea conştiinţei este una din cele mai importante libertăţi fundamentale: deopotrivă premisă
şi matrice a celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale.
 Apariţia şi evoluţia libertăţii conştiinţei sunt legate strâns de procesul formării statului modern.
 În societăţile premoderne, individul era definit în special prin apartenenţa sa la o comunitate
religioasă; de aici decurgea statutul său în comunitatea politică şi juridică.
 Găsirea unei soluţii politice pentru asigurarea păcii şi a stabilităţii interne într-o societate
multiconfesională nu implică însă automat toleranţa religioasă şi libertatea de gândire.
Hobbes:

 Drepturile suveranului se extindeau şi asupra religiei şi a practicării cultului

 Suveranul putea dicta modul în care trebuia practicat un cult religios şi reclama supunere absolută
din partea celor guvernaţi în privinţa respectării formelor exterioare ale acestui cult, şi aceasta indiferent de
obiecţiile pe care aceştia le puteau avea în forul lor interior.
 Ceea ce un individ gândeşte în forul său interior este oricum în afara razei de acţiune a puterii
statale, iar mântuirea sufletului este posibilă chiar şi în cazul aderării formale la practicile unui cult fals, în condiţiile
în care în forul său interior, credinciosul se adresează adevăratei divinităţi.
Spinoza:

 Puterea supremă are dreptul să decidă în privinţa cultului exterior al religiei, care trebuie adaptat
exigenţelor păcii interne a statului, iar pe de altă parte el susţine că nimeni nu poate transfera autorităţii facultatea
sa de a raţiona liber şi de a judeca orice lucru.
 Libertatea cuvântului apare la Spinoza ca indisolubil legată de libertatea conştiinţei.
Jean Jacques Rousseau:

 Suţine existenţa unei antinomii între religie (în special cea creştină) şi stat şi postulează existenţa
unei religii civile: „există deci o profesie de credinţa pur civilă, ale cărei articole se cade ca suveranul să le

26
stabilească, nu atât ca dogme religioase, cât ca sentimente de sociabilitate, fără de care nu e cu putinţă să fii bun
cetăţean, nici supus credincios.
 Dogmele religiei civile trebuie să fie simple, puţine la număr, enunţate cu precizie, fără explicaţii şi
fără comentarii
 Dogmele positive: Existenţa divinităţii puternice, inteligente, binefăcătoare, prevăzătoare şi
purtătoare de grijă, viaţa viitoare, fericirea celor drepţi, pedepsirea celor răi, sfinţenia contractului social şi a legilor;
 Dogmele negative: se reduc la una singură, intoleranţa, ea face parte dintre cultele pe care le-am
exclus.
Kant:

 Conştiinţa este desprinsă din legătura cu credinţa, fiind concepută ca instanţă supremă a
personalităţii autonome, ca „raţiune practică ce prezintă omului, în fiecare caz al legii, datoria sa spre a fi absolvit
sau condamnat. Aşadar, el nu se raportează la un obiect, ci la doar subiect, (sentimentul moral afectat prin actul
său); astfel, este o faptă inevitabilă, nu o obligaţie şi o datorie.”
 Fiecare „om are o conştiinţă şi se consideră observat de un judecător interior”
Hegel:

 Aspect echivoc în privinţa conştiinţei.

 Acest echivoc constituie motivul pentru care chestiunea conţinutului garantat constituţional al
libertăţii de conştiinţă duce nu numai la răspunsuri contradictorii, ci mai provoacă în plus alte probleme de ordin
fundamental în privinţa obligativităţii ordinii juridice a statului.
 In Declaraţia franceză a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, găsim o formulare mai succintă:
„Nimănui nu-i trebuie reproşate opiniile sale, chiar religioase, cu condiţia să nu tulbure ordinea publică stabilită prin
lege’’
Ernst-Wolfgang Böckenförde:

 Conştiinţa nu trebuie înţeleasă ca pură interioritate, ci ca legată de comunicarea socială, din care
ea se constituie şi formează prin convingerile şi judecăţile sale;
 Problemele de conştiinţă nu pot fi delimitate nici prin substanţă, nici prin conţinut şi nici prin
temeiuri sau motivaţii;
 Ca instanţă imperativă conştiinţa intră în acţiune acolo unde personalitatea ca atare este
ameninţată serios.
 Criteriul pentru stabilirea existenţei unei adevărate decizii de conştiinţă nu poate fi găsit în
veridicitatea ei, în forma adecvării la principiile generale ale dreptului => s-ar nega tocmai individualitatea
conştiinţei, libertatea şi legitatea ei internă.
-Libertatea conştiinţei este reglementată în art. 29 din legea noastră fundamentală: interdicţia de a îngrădi
sub orice formă „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase”, astfel încât „nimeni nu
poate fi constrâns să adopte o opinie sau să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale”.

-În cazul copiilor minori: ei nu pot lua o decizie liberă în privinţa acceptării unui cult religios. Educaţia lor în
spiritului unui anumit cult le influenţează considerabil atitudine de mai târziu.

-O problema o constituie cazul „obiectorilor de conştiinţă” al persoanelor care din considerente morale
sau religioase refuză să îndeplinească serviciul militar sau refuză să atingă armele.

-Obiecţiile de conştiinţă sau considerentele religioase nu justifică însă sustragerea de la îndeplinirea

obligaţiilor privind apărarea în timp de război.

30.Libertatea de exprimare
1. Constituţia consacră libertatea de exprimare (sau libertatea cuvântului)

27
  Această libertate priveşte exprimarea gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor
de orice fel, prin viu grai sau prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public.
 Libertatea cuvântului este strâns legată de libertatea conştiinţei.
 Libertatea cuvântului are nu numai rolul garantării unei sfere a libertăţii individului, ci şi pe cel de a
asigura climatul indispensabil unei funcţionări normale a democraţiei parlamentare;
2. Legea noastră fundamentală interzice „cenzura de orice fel”.

 Cenzura vizează activitatea de control asupra exprimării opiniilor şi convingerilor, iar sub acest
aspect, orice societate practică o cenzură.
 Interdicţia cenzurii vizează aici imposibilitatea constituirii unor autorităţi ale statului având
competenţe în domeniul examinării conformităţii publicaţiilor cu legea, bunele moravuri şi ordinea publică.
 Cenzura preventivă (controlul conţinutului unui text înainte de tipărirea sau difuzarea sa, respectiv
controlul prealabil al conţinutului unei emisiuni sau a unui spectacol).
 Cenzura represivă, constând în aplicarea unor sancţiuni pentru texte deja tipărite sau spectacole
care au avut loc ori emisiuni deja transmise.
 Libertatea presei – libertatea de a infiinta publicatii.
 Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
3. Legea noastră fundamentală impune şi anumite limite exercitării dreptului la liberă exprimare.

 “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si

nici dreptul la propria imagine’’
 “Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura
nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica,
precum si manifestarile obscene, contrar bunele moravuri”.
4.“Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau
realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului
de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.”

31.Dreptul de asociere
 Dreptul de asociere este alături de libertatea cuvântului şi libertatea întrunirilor un corolar al liberalismului şi
a democraţiei parlamentare.
 El lipseşte în democraţiile bazate cu preponderenţă pe identitate (între guvernanţi şi guvernaţi) decât pe
reprezentare..
 Această din urmă concepţie, ilustrată cel mai bine de opera lui Rousseau, presupune existenţa unei societăţi
omogene, în care voinţa generală se manifestă prin votul direct al cetăţenilor, fără intervenţia unui corp intermediar.
 Legea noastră fundamentală consacră libertatea de asociere a cetăţenilor în partide politice, în sindicate, în
patronate şi în alte forme de asociere.
 Textul constituţional pare a limita dreptul de asociere la sfera persoanelor având cetăţenia română.
 Prin urmare, de libertatea de asociere beneficiază orice persoană, mai puţin în cazul asocierii în partide
politice.
 Exercitarea dreptului de asociere nu este condiţionată de existenţa unei legi care să o reglementeze.
 Fireşte, recunoaşterea anumitor efecte juridice ale asocierii, în special a personalităţii juridice a asociaţiei,
depinde de existenţa unor reglementări.
 Asociaţia ca atare nu are însă nevoie de o permisiune specială a legiuitorului pentru a fiinţa în mod efectiv.
 Legea stabileşte doar limitele exerciţiului acestui drept, putând condiţiona înregistrarea anumitor asociaţii de
îndeplinirea anumitor condiţii şi proceduri.

28
  Dreptul la asociere în partide politice nu este recunoscut anumitor categorii de persoane, menţionate în art.
40, alin. (3): judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte
categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
 Enumerarea din acest text are un caracter deschis, lăsând la latitudinea legiuitorului organic stabilirea altor
categorii de persoane cărora să le fie interzisă asocierea în partide politice.
 Excluderea îi vizează însă numai pe funcţionarii publici; legiuitorul organic nu poate interzice unor persoane
care nu sunt funcţionari publici să devină membri ai unui partid politic.
 Anumite instituţii sunt de asemenea destul de rezervate faţă de implicarea membrilor lor în jocul politic.
 Este vorba în primul rând de biserică. Biserica nu este o instituţie a statului, statul nu poate exclude
personalul de cult şi cu atât mai puţin pe membrii unui cult religios de la dreptul de asociere în partide politice.
 Constituţia mai interzice şi asociaţiile cu caracter secret.
 Asociaţiile nu pot fi constituite în scopuri contrare legii.
 Orice asociaţie contrară legii, bunelor moravuri sau siguranţei naţionale poate fi desfiinţată, pentru aceasta
fiind suficiente dispoziţiile legii.
 Fireşte, într-o asemenea situaţie autorităţile trebuie să dovedească scopul sau acţiunile ilicite ale asociaţiei.
 În cazul asociaţiilor secrete, o asemenea probă este foarte greu de făcut, drept care legiuitorul constituant le
interzice pur şi simplu, oricare ar fi obiectivele lor sau valorile promovate de ele.

32.Dreptul de proprietate
 Proprietatea constituie un domeniu deosebit de important al sferei libertăţii individuale, exclusă de la
ingerinţele nejustificate ale statului.
 Libertatea individului în societate depinde în foarte mare măsură de capacitatea de a deveni proprietar şi de
a exercita prerogativele proprietăţii.
 Construcţiile doctrinare iusnaturaliste ale epocii moderne au acordat un loc important instituţiei proprietăţii
în formarea societăţii civile.
 Pentru Hugo Grotius, originea proprietăţii rezidă în principal în ocupaţiune, pe când în cazul lui John Locke,
principalul izvor al acesteia este munca.
 Declaraţiile de drepturi ale omului din secolul XVIII, atât America cât şi în Franţa, menţionau proprietatea
printre drepturile naturale fundamentale ale omului, alături de libertate, dreptul la rezistenţă sau de siguranţa persoanei.
 Faţă de proprietate, statul modern apare în dublă ipostază: pe de o parte el configurează „din interior”
această instituţie, reglementând prin lege (de obicei în Codul civil) modurile de dobândire, menţinere şi transmitere a
proprietăţii, stabilind totodată limitele şi sarcinile ei, atât faţă de societate cât şi faţă de alţi proprietari, iar pe de altă parte el
apare „din exterior” ca entitate potenţial agresivă, pe care constituţia trebuie să-l limiteze în tendinţele sale de ingerinţă
nejustificată în sfera libertăţii şi proprietăţii individuale.
 Pericolul la adresa proprietăţii vine mai ales din partea arbitrariului puterii executive.
 Prin confiscări, naţionalizări sau alte măsuri vexatorii, îndreptate de multe ori contra rivalilor politici sau
susţinătorilor acestora ori contra unor categorii sociale sau profesionale – ori, mai grav, a unor grupuri religioase, etnice ori
rasiale minoritare – aparent cu motivaţia a soluţionării unor probleme sociale, a reparării unor nedreptăţi trecute sau a
compensării celor defavorizaţi, deţinătorii puterii nu fac de multe ori altceva decât să se recompenseze pe sine, pe complicii
lor şi pe cei apropiaţi acestora.
 Pericolele la adresa proprietăţii care decurg din utilizarea interesată şi demagogică a nemulţumirilor sociale
nu justifică însă ignorarea faptului că individualismul şi inegalităţile economice crescânde periclitează chiar fundamentul
politic al democraţiei liberale: egalitatea politică şi libertatea persoanei.

29
  Garantia proprietatii private - Constituţia garantează dreptul de proprietate privată, ca şi creanţele asupra
statului. Constituţia face o distincţie între proprietatea privată şi proprietatea publică.
 Garanţia proprietăţii private operează în mod egal, indiferent de titular.
 Garanţia proprietăţii contra ingerinţelor statului are anumite limite imanente, menţionate deja din secolul
XVII de Pufendorf ; autorul german preciza că statul poate preleva din proprietatea individului în trei moduri: prin impozite şi
taxe, prin exproprieri şi prin împrumuturi forţate.
 Patrimoniul în privinţa căruia operează garanţia proprietăţii este cel ce rămâne individului după prelevarea
impozitelor, contribuţiilor şi taxelor datorate statului.
 Nu se poate invoca garanţia constituţională a dreptului de proprietate pentru a refuza plata contribuţiilor
fiscale.
 Dreptul de proprietate poate fi lesne eviscerat prin diversele decizii pe plan financiar ale legiuitorului, mai precis
a majorităţii parlamentare, interesată din motive politice şi electorale de promovarea rapidă a propriilor obiective sociale.

 Proprietatea asupra terenurilor - O importantă restricţie, stipulată prin Constituţie, a proprietăţii

constă în interdicţia dobândirii proprietăţii private asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi de către apatrizi.

 Interdicţia priveşte atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice având naţionalitate străină.
 Naţionalitatea unei persoane juridice se determină însă (în legislaţia majorităţii statelor europene) după
criteriul locului înregistrării acestora.
 În consecinţă, o societate comercială controlată de investitori străini, înregistrată însă ca persoană juridică
română, cu sediul în România, nu intră sub incidenţa textului constituţional menţionat şi poate dobândi terenuri în
proprietate.
 Revizuirea legii noastre fundamentale în octombrie 2003 a dus şi la atenuarea acestei interdicţii: străinii şi
apatrizii pot dobândi terenuri în România, însă numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi
din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică,
precum şi prin moştenire legală

 Exproprierea si nationalizarea- Exproprierea este o măsură de trecere în proprietatea statului a unor

bunuri imobile.

 Exproprierea era posibilă, dar cu consimţământul reprezentanţilor aleşi ai poporului.

 Naţionalizarea este o măsură generală, care afectează o categorie largă de proprietari, pe când exproprierea
este de regulă o măsură punctuală, care are efect asupra unui proprietar sau a unui număr restrâns de proprietari.
 În primul caz, criteriul pentru deposedare constă în natura proprietăţii deţinute, pe când în cel de-al doilea
el constă în anumite circumstanţe de loc şi de timp ţinând de împrejurarea că un anumit teren se găseşte în zona destinată
unor lucrări de interes public.
 Exproprierea are loc întotdeauna în baza unei despăgubiri, pe când în cazul naţionalizării, textul
constituţional nu prevede nici o formă de compensaţie.
 În practica internaţională – îndeosebi în statele lumii a treia şi în cele comuniste – naţionalizarea se face
adesea fără despăgubire sau cu compensaţii disproporţionat de mici.

33.Accesul la justitie
 Principiul liberului acces la justitie se aplica indiferent de calitatea persoanei protejate, cetatean roman,
strain sau apatrid.

30
  El permite accesul la justitie pentru apararea oricarui drept sau a oricarei libertati si a oricarui interes
legitim, fara deosebire daca acestea rezulta din Constitutie sau din alte legi. Constitutia si legile nu apara si nu garanteaza orice
interese, ci numai acele interese care se intemeiaza pe drept, cutuma, izvoare de drept.
 Accesul liber la justitie permite depunerea oricarei cereri a carei rezolvare este de competenta autoritatii
judecatoresti.
 Revizuirea Constitutiei a adaugat 2 noi alineate articolului 21 prin care se precizeaza ca partile au dreptul la
un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil si ca jurisdictiile speciale administrative sunt facultative
si gratuite.

34. Drepturi social-economice şi culturale

Drepturile social-economice şi culturale sunt:

 dreptul la învăţătură
 dreptul la ocrotirea sănătăţii
 dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii
 dreptul la grevă
 dreptul la proprietate
 dreptul la moştenire
 dreptul la un nivel de trai decent
 dreptul la căsătorie
 dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă
 dreptul persoanelor handicapate la protecţie specială

Dreptul la învăţătură este garantat de Art. 32 la Constituţiei, este o parte a dreptului la educaţie şi nu poate
lipsi din rândul drepturilor fundamentale.
Este un drept complex prin:
 semnificaţiile sale juridice
 numărul mare de subiecte de drept implicate în realizarea sa
 multitudinea de elemente componente
 îmbinarea libertăţii cu obligaţia
Prin acest drept se urmăreşte:
 deplina dezvoltare a personalităţii umane şi simţului demnităţii
 respectul pentru drepturile şi libertăţile publice
 favorizarea înţelegerii şi toleranţei între popoare, grupuri rasiale, etnice sau religioase
 promovarea ideii de pace
Finalitatea sa este educarea persoanei astfel încât sa aibă un rol util în societate.
Art. 32 enumeră formele organizatorice principale, tradiţionale de învăţământ:
 învăţământul general obligatoriu
 învaţământul liceal
 învăţământul profesional
 învăţământul superior
Toate formele de învăţământ se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii iar în ceea ce
priveşte învăţământul superior Constituţia garantează autonomia universitară.

31
 Dreptul la ocrotirea sănătaţii este garantat prin Art. 34, asigură persoanei păstrarea şi dezvoltarea
calităţilor sale fizice şi mentale care să-i permită participarea activă la viaţa politică, economică, socială şi culturală.
Măsurile pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice se iau prin lege şi reglementează: asistenţa medicală,
asigurările sociale şi orice alte domenii care ţin de ocrotirea sănătăţii fizice şi mentale şi asigură controlul exercitării
profesiilor medicale şi activităţilor paramedicale.

Dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii este reglementat in art. 41 care stipulează că dreptul la
muncă nu poate fi îngrădit datorită importanţei pentru individ şi pentru sociatate.
Protecţia socială a muncii se referă la:
 securitatea şi sănătatea salariatilor
 repausul saptămânal
 concediul de odihnă plătit
 instituirea unui salariu minim brut pe ţară
Durata normală a zilei de lucru este de 8 ore pe zi.
Nerespectarea dispoziţiei privind salarizarea egală a femeilor cu bărbaţii reprezintă temeiul declarării
nulităţii sau anulării oricăror acte privind salarizarea.
Nu constituie muncă forţată satisfacerea stadiului militar sau orice munca unei persoane condamnate,
prestată în condiţii normale.

Dreptul la grevă este garantat de Art. 43 şi aparţine numai salariaţilor şi sunt stabilite condiţii şi limite în
exercitarea sa cu scopul de a evita greva abuzivă şi asigurarea serviciilor esenţiale pentru sociatate.

Dreptul la proprietate garantat de Art. 44 se referă la prerogativa persoanei de a dobândi prorietatea, de a

o folosi şi de a dispune liber de ea, de a o putea transmite altuia.
Realizarea dreptului de proprietate presupune obligaţia statului de a proteja şi garanta proprietatea
obţinută pe cai licite.
Despăgubirile pentru lucrări de interes general se stabilesc în comun cu proprietarul iar în cazul unui
conflict în justiţie.
Garanţii aparte asupra proprietăţii se gasesc in art. 43 referitor la interzicerea confiscării averii dobândite
licit.

Dreptul la moştenire regăsit in Art. 46 se referă la faptul ca o persoană poate obţine orice bun pe cale
succesorală.

Dreptul la un nivel de trai decent regăsit in Art. 47 conferă cetăţeanului şi familiei sale condiţii rezonabile
de viaţă. Statul trebuie să contribuie la relizarea standardelor mimime de civilizaţie.
Este un drept complex:
 dreptul la condiţii rezonabile de viaţă şi ameliorarea lor continuă
 dreptul la hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă satisfăcătoare

Dreptul la căsătorie regăsit in Art. 48 se referă la dreptul fiinţei umane de a se căsători şi întemeia o
familie, aceasta reprezentând elementul natural şi fundamental al societăţii.
Familia trebuie să se întemeieze căsătoria liber consimţită şi pe egalitatea femeii cu bărbatul.
De asemenea este consacrată obligaţia părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, atât
cei din căsătorie cât şi cei din afara acesteia şi stabilită regula cu privire la succesiunea căsatoriei civile de cea
religioasă.

Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă garantat de Art. 49 statuează categoria tinerilor şi
copiilor ca una distinctă pe criteriul cert al vârstei şi reprezentând continuitatea şi viitorul umanităţii se bucură de
regim special de protecţie şi asistenţă.

32
 Obligaţia statului de a oferi alocaţii pentru copii şi ajutoare speciale pentru creşterea copilului cu handicap,
interzicerea exploatării minorilor şi asigurarea condiţiilor pentru participarea tinerilor la viaţa politică, socială,
economică, culturală şi sportivă.

Dreptul persoanelor handicapate la protecţie specială este prevăzut in Art. 50 şi priveşte o categorie a
oamenilor care fiind defavorizaţi de soartă trebuie ajutaţi pentru a se bucura de condiţia umană astfel încât statul
este obligat la o politică naţională care să asigure proecţia acestora.

35.Principii ale organizării politice a statului român/ Decizii fundamentale ale constituantului român
Noţiunea de decizie fundamentală se referă la dispoziţiile ce consacră decizii esenţiale pentru fizionomia
juridică a unei comunităţi politice concrete şi sunt: democraţia reprezentativă şi pluralismul politic, statul de drept,
statul social, caracterul unitar al statului şi integrarea euroatlantică.

36. România – stat unitar

Statul român modern a fost pe toată durata existenţei sale un stat unitar, cu excepţia scurtei perioade in
care Principatele Române constituiau o uniune personală sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

Acest fapt a fost consacrat de toate constituţiile care s-au succedat de atunci.

Caracterul unitar al statului român este privit nu atat ca rezultat al unei opţiuni constituţionale între
centralism şi federelism ci mai ales ca rezultat şi garanţie a unităţii naţionale şi a stabilităţii statului naţional român.
Astfel integrarea politică, administrativă şi economică a celor două state româneşti unite în 1859 şi mai târziu a
celorlalte provincii româneşti care au intrat in componenţa statului român se putea realiza mai rapid şi mai durabil
în cadrul unui stat unitar şi centralizat respectând tendinţa generală a secolului XIX de întărire a autorităţilor
centrale.

Aspecte ce ţin de domeniul istoric şi al sensibilităţii naţionale au determinat o rezervă cu privire la soluţiile
federale.

Art. 1 al Constituţiei actuale prevede ”România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi
indivizibil” iar caracterul unitar al statului apare ca prima decizie constituţională pe care constituantul român o
stipulează in textul legii fundamentale. De aici reiese valoarea pe care unitatea statului (unitatea naţională) o are in
ochii legiuitorului român dar şi respectarea tradiţiei politice mai vechi a statului naţional centralizat. Însă această
opţiune nu implică menţinerea unei centralizări stricte cum reiese şi din dispoziţiile Art. 120, alin. 1 ”administraţia
publică din unităţile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi
desconcentrării” iar în acest fel legiuitorul organic şi ordinar, precum şi executivul au un spaţiu discreţionar foarte
larg pentru configurarea concretă a autonomiei locale a unitaţilor administrativ-teritoriale.

37. România –stat de drept

Jaques Chevallier defineşte „statul de drept” ca fiind „tipul de regim politic în care puterea statului se afla
încadrată şi limitată de către drept”.

Principiul statului de drept este consacrat în Art. 1, alin. 3 ”România este stat de drept, democratic şi
social..” insă acest lucru nu este suficient ci este nevoie de confirmarea lui in instituţiile şi reglemantările concrete
33
ale legii fundamentale, precum şi in practica politică şi constituţională a autorităţilor publice. Confruntarea cu
exigenţele acestui principiu poate releva disfuncţionalităţi şi aspecte criticabile în cazul oricărui stat.

Aplicarea practică a acestui principiu impune o discuţie in raport cu exigenţele concrete ale acestui
principiu.

Separaţia puterilor de stat se realizază astfel:

puterea legislativă este controlată şi limitată prin:

 controlul constituţionalităţii exercitat de Curtea Constituţională

 alegerile periodice parlamentare,

puterea executivă prin:

 responsabilitatea faţă de Parlament

 răspundeerea ministerială

 prin posibilitatea suspendării şi demiterii Preşedintelui

 controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ şi supunerea faţă de legea

administraţiei

 controlul de constituţionalitate al ordonanţelor guvernamentale

 alegerea periodică a unor autorităţi administrativ locale

Desfaşurarea legală şi corectă a alegerilor este controlată de instanţele judecatoreşti ( Curtea

Constituţională în cazul alegerilor prezidenţiale.

Puterea judecătorească este limitată prin

 supunerea judecătorilor faţă de lege
 existenţa mai multor trepte de jurisdicţie
 caracterul public al dezbaterilor

Problemele care apar în aplicarea acestui principiu sunt:

ordonanțele de urgență emise de guvern din cauza tratării superficiale a unor situaţii sau rezolvarea
expeditivă; acestea scurtcircuitează procesul decizional legislativ şi pun la îndoială angajamentul României cu privire
la respectatrea principiului separării puterii în stat;
independența justiției este consacrată formal şi garantată ca ”valoare supremă” în statul român prin art.1,
alin. 3, susţinută prin instituţii precum imovabilitatea judecătorească şi Consiliul Suprem al Magistraturii însă aceste
lucruri nu sunt suficiente ( eficacitatea ar fi asemenea stipulării în constituţie a unei modalităţi de rezolvare a
problemelor economice sau eradicării corupţiei); o importanţă mult mai mare revine
 legilor de organizare judecătorească
 reglementării cazurilor de incompatibilitate
 stabilirea politicii de personal în selectarea magistraţilor şi în promovarea profesională
 asigurarea unui statut social corespunzător pentru magistraţi
 înfiinţarea unui număr sufiecient de posturi pentru a evita supraaglomerarea completelor de
judecată

Referitor la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale există aspecte pozitive dar şi negative:

34
  admiterea în Consiliul Europei
 aderarea la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale
 supunerea faţă de jurisdicţia CEDO

Existenţa anumitor încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale în domenii precum libertatea
individuală, tratamentul deţinuţilor în închisori, poziţia faţă de minorităţi, persoanele cu handicap ori faţă de
drepturile copilului, faţă de proprietate ori dreptul la apărare nu reprezintă neaparat o încălcare generală şi
sistematică a acestora.
În alte domenii precum cel al respectării proprietății atitudinea autorităţilor române poate fi considerată
una negativă deoarece s-au produs întârzieri nejustificate şi inexplicabile în reglementarea situaţiei bunurilor
confiscate sau ”naţionalizate” de regimul comunist iar argumentele de genul ”protecţia chiriaşilor” fiind deloc
puternice deoarece pentru aceştia puteau fi adoptate alte măsuri.
Alte domenii în care prestaţia statului român s-a arătat deficitară sunt: libertatea presei, accesul la justiție,
dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, certitudinea raporturilor juridice.

38.România – stat pluralist şi democratic

România este un stat democratic, trăsătură care împreună cu pluarlismul politic este consacrată în Art.1,
alin. 3. Puterea în stat este legitimată de voinţa poporului „Suveranitatea naţională aparţine poprului român care o
exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin
refrendum”. Caracterul repreyentativ este atestat si prin dispoyiţiile conform cărora în exercitarea mandatului
deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poprului şi că orice mandat imperativ e nul.

Democraţia implică o participare reală şi efectivă a poporului la definirea problemelor supuse discuţiei, la
găsirea soluţiei, adoptarea deciyiilor şi executarea acestora precum si existenţa mai multor soluţii şi opţiuni reale.

Pretenţia de legitimitate a democraţiei reprezentative este pluralismul politic şi faptul că guvernământul

este responsabil în faţa poporului nu doar prin prezentarea periodică la alegeri ci prin mijloace de retroacţiune
democratică (feedback) asupa procesului decizional precum libertatea cuvantului şi a presei, dreptul la informaţie,
libertatea întrunirilor, dreptul de asociere incusiv în partidele politice. Simpla lor consacrare în legea fundamentală
nu este suficienta, acestea existau şi în constituţiile comuniste, ci existenţa unor mecanisle sociale viabile care să
asigure acestor instituţii eficienţa şi combativitatea.

În cazul unei democraţii directe în cadrul careia toate deciziile importante sunt adoptate pe baza consultării
corpului electoral o primă obiecţie ar fi de ordin pur tehnic: o comunitate ar fi foarte greu de consultat iar
operaşiunile de constatare a opiniei printr-un referendum sunt anevoioase si costisitoare. Un alt argument este
constituit de faptul ca votul astfel exprimat ar constitui răspunsul poyitiv sau negativ al majorităţii electorilor la o
întrebare formulată de organizatorii referendumului; rezultatul depinde de modul în care este formulată întrebarea
iar sondajele de opinie îl pot anticipa.

Guvernanţii pot amâna organizarea referendumului până într-un moment favorabil acestora, pot sa nu îl
organizeze dacă curentul de optinie le este ostil, întrebarea poate fi tendenţios formulată şi în plus tendinţa naturală
este de a aproba soluţiile deja adoptate, concretă în defavoarea uneia noi şi necunoscute.

Consultarea poporului prin referendum se face în situaţii prevăzute de normele constituţionale,

desfăşurarea sa este reglementată în detaliu de lege iar posibilitatea reală a unor deybateri în contradictoriu în
condiţiile pluralismului politic şi ale libertăţii presei faciliteayă pronunţarea în cunoştinţă de cauză a celor consultaţi.

35
 De asemenea tendinţa generală este cea a preferării status quo-ului de către cetăţeni însă chiar dacă
parlamentul poate aproba mai rapid şi cu mai puţine costuri o decizie şi aceştia au posibilitatea chestionării unor
experţi în domeniul respectiv există un risc mult mai mare al determinării votului acestora in funcţie de coloratura
politică orientându-se în funcţie de interesele electorale imediate.

Referendumul mai constituie un mijloc de integrare politică a cetăţenilor şi consolidare a sentimentului de

participare la deciziile importante în societate şi stat.

Constituţia prevede 3 cazuri de consultare a poporului prin referendum:

 probleme de interes naţional, la iniţiativa preşedintelui

 demiterea preşedintelui ţn urma suspendării acestuia de către parlament

 aprobarea revizuirii consituţiei în termen de 30 de zile de la adoptarea de către parlament a legii

de revizuire

Sub imperiul Constituţiei din 1991 s-a organizat un singur refrendum cu privire la aprobarea legii de
revizuire a Constituţie iar mai târziu în 205 s-a mai ridicat problema unui referendum cu privire la abandonarea
bicameralismului şi adoptarea scrutinului uninominal.

Prin referendum i se cere poporului sa îşi exprime voinţa deci nu are nicidecum forţa obligatorie a unei legi
însă sfidarea deliberată a voinţei electoratului nu este de dorit de către clasa politică.

Pluralismul politic este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. Partidele politice se consituie
şi ăşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii contribuind la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetaţenilor,
respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

39.România – stat social

Art. 1, alin. 3 stipulează ”România este stat de drept, democratic şi social”. Componenta socială
contrabalansează pe cea liberală a statului de drept.

Dacă pentru statuld e drept esentială este îngrădirea şi limitarea puterii de stat în scopul garantării libertăţii
individului, exigenţele sale fiind de ordin negativ, interzicând concentrarea puterii la nivelul anumitor autorităţi, în
cazul statului social, autorităţilor le revin obligaţii pozitive în direcţia creării şi menţinerii premiselor egalităţii între
toţi membrii comunităţii politice.

Statul social trebuie să contrabalanseze prin intervenţie directă tendinţele spre inegalitate economică
crescândă ce decurg din libertatea economică instituită de statul de drept. Însă accentul pus pe problematica
socială prezintă riscul restrângerii treptate a libertăţii economice şi apoi a libertăţii pur şi simplu.

”Statul providenţă” care încearcă să asigure un anumit nivel de trai tuturor cetăţenilor săi, şi aceasta
indiferent de circumstanţele financiare, economice sau politice, şi chiar de efortul şi meritele celor implicaţi, duce la
proliferarea unei birocraţii de binefăcători oficiali, pe banii contribuabilului.

Astfel îşi vor consolida puterea politică încercând sa permanentizeze sistemul şi situaţia de dependenţă a
celor asistaţi care la rândul lor vor fi prea puţin dispuşi să îşi îmbunătăţească situaţia prin eforturi proprii,
asumându-şi riscuri sau chiar sacrificii.
36
 Constituţia nu oferă şi nu poate oferi soluţia acestei probleme ci doar semnalează legiuitorului importanţa
componentei sociale, aceasta preprezentând mai mult o problemă politică decât una de neconstituţionalitate.

Componenta socială a organizării politice a statului român este atestată de textele constituţionale privind
sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesioniste, drepturile sociale, însă care nu au aceeaşi eficienţă cu cele
politice şi civile şi au mai degrabă caracterul unor misiuni constituţionale.

Măsura în care România este un stat social nu este data de prevederea acestor drepturi în Constituţie ci de
performanţele politice, economice şi organizaţionale ale statului.

40. Structura Parlamentului

 Sistem bicameral – este specific statelor federale

 Camera inferioara –> reprezinta pe alegatori -> nr. Proportional cu populatia statului federat
 Camera Superioara-> reprezinta statele federate
 Unele state unitare (precum Spania) acorda unor provincii un grad ridicat de autonomie – o
apropie de o federatie.
 Aceste state unitare au optat insa pt Parlamentul Bicameral – De ex: Franta, Olanda, Irlanda, Italia,
etc.
 Parlament monocameral intalnim in Danemarca, Greciam Luxemburg, Ungaria, Finlanda,
Portugalia.

 Parlament monocameral:
Avantaje:
- costuri electorale si parlamentare scazute
- procedura legislative mai rapida/usoara.
Dezavantaje:
- Stabilitate mai scazuta a vietii politice si a legislatiei
- Este mai expus fluctuatiei opiniei publice.

 Adunarea constituanta din 1991 de la noi din tara a optat pt un Parlament Bicameral.
 Parlamentul este format din Camera Deputatilor si Senat. (Pana la revizuirea constitutiei in 2003,
acestea aveau atributii aproape identice.
 Numarul deputatilor si senatorilor este raportat la populatia tarii. (Un deputat reprezinta 70000 de
cetateni, iar un senator 160000).
 Acelasi tip de scrutiny pt ambele camera.
 Data alegerilor – a fost aceeasi pt ambele camera, pt toate alegerile generale de dupa ’89.
 In cazul reinnoirii treptate a camerei superioare, se poate asigura o mai mare stabilitate a adunarii
legiuitoare.
 In cazul nostru – o data la 4 ani, are loc o schimbare radical in viata politica si parlamentara
(intrucat ambele camere sunt alese in acelasi timp).
 Intreaga viata politica este determinata in mod decisiv de vointa manifestata de electorat intr-o
singura zi -> Poate provoca frustrari in randul alegatorilor, atunci cand promisiunile electorale sunt incalcate.
 Dezavantaje ale sistemului bicameral:
- Costuri ridicate+proceduri legislative adeseori greoaie
- Grad scazut de stabilitate a legislatiei.

37
  Sistemul bicameral este contestat in Romania -> deficientele sale tin de modul concret de realizare
a acestuia si nu de sistem in sine.

41. Drepturile si indatoririle parlamentarilor

Pot fi exercitate individual sau colectiv.
Dintre drepturile ce pot fi exercitate individual menţionăm:
- dreptul de a participa la lucrările Camerei;
- dreptul de a lua cuvântul în cursul dezbaterilor;
- dreptul de a propune ca votul asupra chestiunilor dezbătute să fie deschis sau secret;
- dreptul de a vota asupra chestiunilor supuse dezbaterii;
- dreptul de a face propuneri legislative;
- dreptul de a formula amendamente la proiecte sau propuneri legislative;
- dreptul de a face interpelări;
- dreptul de a cere, prin intermediul preşedintelui camerei sau al comisiei parlamentare, date, informaţii
sau documente din partea autorităţilor publice;
- dreptul de a face parte dintr-o comisie parlamentară şi de a participa la lucrările acesteia;
- dreptul de a face parte din alte structuri interne ale Parlamentului sau ale Camerei;
Dintre drepturile care se pot exercita doar în colectiv de către parlamentari, menţionăm:
- dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei (un sfert din numărul deputaţilor sau al senatorilor, în
condiţiile art. 150, alin. (1));
- dreptul de a iniţia o moţiune de cenzură (un sfert din numărul deputaţilor şi al senatorilor, în condiţiile
art. 113);
- dreptul de a cere suspendarea Preşedintelui României (o treime din numărul deputaţilor şi al
senatorilor, în condiţiile art. 95, alin. (2));
- dreptul de a sesiza Curtea Constituţională (un sfert din numărul deputaţilor sau al senatorilor, în
condiţiile art. 146, lit. a) şi b))
- dreptul de a propune un candidat pentru funcţia de preşedinte al Camerei (împreună cu ceilalţi
membri ai grupului său parlamentar);
Parlamentarii au – pe lângă îndatorirea general, prevăzută de art. 1, alin. (5), de respectare a Constituţiei şi
a legilor ţării – obligaţia de a se conforma dispoziţiilor regulamentelor Parlamentului şi de a respecta ordinea şi
solemnitatea şedinţelor.

42. Protectia mandatului

 Se realizeaza prin incompatibilitati, imunitati, indemnizatii, regim disciplinar propriu.
 Incompatibilitati - > Ratiunea lor – preocuparea de a nu pune un parlamentar intr-o postura ce i-ar
afecta independenta.
 Niciun parlamentar nu poate fi concomitent si deputat si senator.
 Nu poate avea orice alta functie publica implicand exercitiul autoritatilor de stat cu exceptia celei
de membru al Guvernului.
 Incompatibilitatea cu calitatea de presedinte, vicepresedinte, director general, director,
administrator, membru al consiliului de administratie, cenzor la societati comerciale inclusiv la banci ori alte
institutii de credit, la societati de asigurari si la cele financiare, precum si in institutii publice cu calitatea de
presedinte, secretar al adunarii generale ale actionarilor sau asociatilor, etc.
 Incompatibilitatea si cu activitatile persoanelor care conform statutului lor nu pot face parte din
partide politice (Judecatorii de la Curtea Constitutionala, magistratii, politistii, militarii, etc, etc)

38
43. Imunitatea
 Ratiunea acesteia: necesitatea de a-i proteja pe parlamentari impotriva abuzurilor, ingerintelor din
partea autoritatilor executive/judecatoresti, dar si pt asigurarea independentei acestora.
 Imunitatea propriu-zisa – Iresponsabilitatea acestuia (in sensul ca nu poate fi tras la raspundere pt
opiniile exprimate si pt votul sau)
 Imunitatea nu este limitata in timp – de ex parlamentarul nu poate fi tras la raspundere nici dupa
expirarea madatului.
 Pot fi urmariti/trimisi in judecata pt fapte care nu au legatura cu voturile/opiniile exprimate – nu
pot fi perchezitionati, retinuti, arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte.
 Solutionarea litigiilor in care acestia sunt urmariti, este de competenta Inalte Curti de Casatie si
Justitie (I.C.C.J.)
 Imunitatea nu inlatura raspunderea penala - > In caz de infractiune flagranta –> poate fi retinut si
supus perchezitiei.
 Daca nu exista un temei, atunci Camera (sesizata de Ministerul Justitiei in legatura cu litigiul) poate
dispune revocarea masurilor.
 Deputatii si senatorii au o indemnizatie lunara, diurna, cazare gratuita, transport gratuit.
 De asemenea, acestia mai beneficiaza de un regim disciplinar propriu. Sanctiuni: avertisment,
chemare la ordine, retragerea cuvantului, eliminare din sala de sedinta, interzicerea participarii la lucrurile Camerei
pt 15 zile (daca e vba de un deputat) si 30 de zile (daca e vba de un senator), sau excluderea temporara (deputati).

44. Functionarea Parlamentului

 Isi desfasoara activitatile intre cele doua alegeri generale consecutive.
 Legislatura:
Reprezinta durata mandatului colectiv al Parlamentului si are o durata de 4 ani.
Priveste durata in timp a mandatului, si nu mandatul (mandatul reprezinta drepturile si indatoririle
parlamentarilor pe care trebuie sa le exercite)
Poate fi prelungit in caz de razboi/catastrofa.

 Sesiunea:
- Forma de desfasurare a activitatii Parlamentului – pe parcursul unui an
- Sesiunile sunt ordinare si extraordinare.
- In cadrul sesiunilor ordinare, Parlamentul se intruneste de 2 ori pe an (febriarie-iunie, septembrie-
decembrie)
- Sesiunea extraordinara – La cererea Presedintelui Romaniei, a biroului permanent al fiecarei
camere sau o treime din nr deputatilor sau senatorilor. Convocarea se face de catre presedintele fiecarei Camere.
- In practia sesiunile Parlametului dureaza aproximativ 8 luni.

 Sedinta:
- forma de desfasurare a activitatii Parlamentului
- Sedintele se pot desfasura in plen/comisii/grupuri parlamentare.
- Sunt de regula publice, dar pot fi si secrete.
- In cadrul sedintelor au loc dezbaterile privitoare la problemelor ce figureaza pe ordinea de zi a
Camerelor.
39
45. Sedintele comune ale Parlamentului

Camerele se întrunesc în şedinţe comune în următoarele împrejurări, prevăzute de art. 65 al legii

fundamentale:
- primirea mesajului Preşedintelui României;

- aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;

- declararea mobilizării totale sau parţiale;

- declararea stării de război;

- suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;

- aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;

- examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

- numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea

controlului asupra activităţii acestor servicii;

- numirea Avocatului Poporului;

- stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale

acestora;

-îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună.

46. Categorii de legi

Parlamentul adopta legi constitutionale, organice si ordinare.

Legile constitutionale sunt cele de revizuire a constitutiei

Legile organice

(3) Prin lege organică se reglementează:

a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi
a Curţii de Conturi;

40
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.

47. Procedura legislativa actuala: (la mijlocul acestui subiect am tratat subiectul 48 intrucat acesta se
referea la o etapa a procedurii legislative)

 Initiativa legislativa – detinuta de Guvern, deputati, senatori, 100.000 cetateni cu drept de vot,
care trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sa se fi inregistrat 5000
de semnaturi cu privire la acest lucru.

 Problemele fiscale, internationale, amnistia si gratierea nu pot face obiect al initiativelor.

 Atriburiile Camerelor sunt diferentiate:

 Camera de reflectie:

- Prima camera sesizata se numeste Camera de reflectie – Aceasta adopta proiectul/propunerea de

lege in termen de 45 de zile de la sesizare sau 60 de zile pt coduri sau legi mai complexe.

- Daca termenul este depasit – legea se considera adoptata.

 Camera de decizie:

- A doua camera se numeste Camera de decizie – aceasta nu este legata de vreun termen.
- Decizia ei este definitiva, indiferent daca tine cont sau nu de amendamentele aduse de prima
camera.

Procedura adoptarii legilor a fost scurtata considerabil prin eliminarea etapei medierii, iar in al doilea rand
prin termenele de 45 respectiv 60 de zile necesare pt Camera de reflectie.

 Promulgarea legii

- Se trimite spre promulgare Presedintelui Romaniei

- Se face in termen de 20 de zile
- Presedintele poate cere Parlamentului reexaminarea legii sau verificarea constitutionalitatii
acesteia
41
 - Apoi, dupa primirea legii reexaminare/verificata – promulgarea se face in 10 zile.

 Publicarea legii
- Publicarea legilor revine Camerei Deputatilor
- Legea se publica in Monitorul Oficial – intra in vigoare la 3 zile de la publicare, sau la o alta data
prevazuta in textul legii.
- In cazul legilor ce reglementeaza infiintarea + organizarea + functionarea unor autoritati trebuie
mai intai constituite autoritatile respective, si de abia apoi adoptate legile referitoare la acestea.

(48) Sesizarea camerelor.

 Demeniul pt care Camera deputatilor este camer de reflectie:

- Ratificarea tratatelor/acordurilor internationale + masurile legislative ce rezulta din tratate.

- Legi organice referitoare la:
1) Servicii publice de radio + televiziune
2) Dreptul de asociere in partidele politice (nu pot face parte din partide judecatorii, procurorii,
avocatii poporului, militarii, politistii, etc)
3) Contidiile privind indeplinirea indatoririlor militare
4) Organizarea + functionarea institutiei avocatului poporului
5) Organizarea + functionarea Guvernului, Consiliului Suprem de aparare a tarii
6) Contenciosul administrativ
7) Organiz + Funct. Consiliului Suprem al Magistraturii, a instantelor si a Ministerului Public.
8) Organiz. Invatamantului
9) Organiz administratiei publice locale, a teritoriului, etc
10) Organiz + Funct. Consiliului Legislativ
11) Incompatibilitatile membrilor Guvernului
12) Infiintarea autoritatilor administrative autonome
13) Structura sistemului national de aparare, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pt
aparare.
14) Folosirea limbii minoritatilor in administratia publica locala
15) Compunerea I.C.C.J. si functionarea acesteia.
16) Infiintarea de instante specializate
17) Mandatul judecatorilor Curtii Constitutionale.

 Dupa adoptare/respingere de catre prima Camera – proiectul se trimite celeilalte camere ce va

decide definitiv.

 Daca proiectul de lege contine dispozitii din ambele categorii de domenii atunci:

42
 - Prevederea ce intra in competenta decizionala a primei Camere sesizate este definitiv adoptata
daca si cea de a doua Camera este de acord.

- In caz contrar, numai pt prevederea respectiva, legea se intoarce la prima camera sesizata – fiecare
camera decide doar asupra dispozitiilor legii la care sunt competente. ( de exemplu la un proiect de lege, o camera a
parlamentului, poate fi camera de reflectie pt anumite dispozitii ale unei legi, si camera de decizie pt alte dispozitii
ale aceleiasi legi).

 Dezbaterea proiectelor + propunerile au loc in plen si in comisii cu posibilitatea de a aduce

amendamente.

 Dezbaterea in fata primei Camere sesizate are rolul de a identifica eventualele probleme din textul
unui proiect de lege si de a formula posibile solutii.

 Majoritatea necesara pt adoptarea legilor:

- Legi organice – majoritatea membrilor celor doua camere
- Legi ordinare – majoritatea membrilor prezenti.

49. Ce legi sunt adoptate de Senat în calitate de cameră decizională? (art. 75, alin. 1); -proiectele de
lege şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare

- Prin dispoziţiile art. 75, alin. (1), se stabilesc anumite domenii pentru care Camera Deputaţilor este
Cameră de reflecţie (prima Cameră sesizată): ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor
legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice.

50. Proceduri legislative speciale

Reexaminarea legii

Legea adoptată de Parlament poate fi reexaminată în cazul în care Preşedintele României solicită acest
lucruşi în cazul în care Curtea Constituţională, a declarat una sau mai multe dispoziţii din această lege, ori întreaga
lege ca fiind neconformă Constituţiei.

-In Camera Deputaţilor, reexaminarea se face pe baza unui nou raport întocmit de comisia sesizată în fond,
raport ce va cuprinde propuneri referitoare la cererea de reexaminare. Regulamentul Senatului este mai succint în
această privinţăse precizează doar că reexaminarea se face cu respectarea procedurii legislative.

Camerele Parlamentului pot adopta legea în aceeaşi versiune, după cum pot modifica dispoziţiile vizate de
cererea de reexaminare, poate modifica în urma reexaminării chiar şi dispoziţii ce nu au fost avute de vedere de
Preşedinte în cererea de reexaminare

43
 -Reexaminarea efectuată în urma exercitării controlului anterior de stabileşte că în cazul constatării
neconstituţionalităţii legii, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile repsective, pentru punerea lor de
acord cu decizia Curţii Constituţionale.

Legile de ratificare a tratatelor internaţionale

Ratificarea tratatelor internaţionale este prevăzută de art. 91, alin. (1) din Constituţie, care stabileşte că
“Preşedintele României încheie tratate internaţionale, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare
Parlamentului, într-un termen rezonabil”.

-Este de precizat că dispoziţia menţionată nu priveşte toate tratatele la cer România este parte

-Textul legii de ratificare nu poate fi modificat prin amendamente.

-Parlamentul poate însă exclude sau limita aplicarea faţă de România a unor clauze ale tratatului sau poate
stabili că doar o anumită interpretare a unor dispoziţii din tratat va lega România

Legile bugetare

Este vorba de legea bugetului de stat şi de legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Aceste legi nu pot fi
iniţiate de parlamentari şi nici de către cetăţeni, ci de către Guvern. Dezbaterea şi adoptarea acestor legi se face în
şedinţă comună a celor două Camere

-Adoptarea legilor respective trebuie făcută cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar; în
caz contrar se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat din anul precedent, până la
adoptarea noilor bugete

Delegarea legislativă şi aprobarea ordonanţelor

Delegarea legislativă constituie o procedură excepţională de substituire a Guvernului în prerogativele

legislative ale Parlamentului, astfel încât, prin ordonanţă, Guvernul să reglementeze primar, să modifice sau să
abroge reglementarea existentă.

Delegarea legislativa isi justifica aplicarea in doua situatii

a) dacă domeniul pentru care s-a dat delegarea este expres calificat ca domeniu rezervat legii; b) dacă în
respectivul domeniu al delegării a intervenit deja o reglementare prin lege.

-delegare, a prerogativelor legislative de către Guvern-limitele acestea constau în:

- stabilirea de către Parlament, în mod obligatoriu, a domeniului în care se pot adopta

ordonanţele;
- interdicţia abilitării Guvernului cu emiterea de ordonanţe în domeniul rezervat legii
organice;
- stabilirea de către Parlament, în mod obligatoriu, a datei până la care se pot emite
ordonanţele;
44
 - posibilitatea ca Parlamentul să ceară supunerea ordonanţelor spre aprobare, potrivit
procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare;
- sancţiunea încetării efectelor ordonanţei în cazul nerespectării termenului menţionat
mai sus.

Adoptarea legii în condiţiile asumării răspunderii Guvernului potrivit art. 114

Guvernul îşi poate asuma răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, întrunite în şedinţă
comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege (art. 114, alin. (1)).
Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea proiectului de lege
(ori a programului sau a declaraţiei menţionate în alin. (1)) a fost votată în condiţiile art. 113. Moţiunea de cenzură
poate fi iniţiată şi de parlamentari care au mai semnat o altă moţiune de cenzură în aceeaşi sesiune. În cazul în care
nu a fost depusă nici o moţiune de cenzură în termenul menţionat sau dacă o asemenea moţiune a fost respinsă,
proiectul de lege se consideră adoptat. În vechea redactare a Constituţiei, unui asemenea proiect de lege nu se
puteau aduce amendamente; Parlamentul trebuia să opteze între adoptarea fără modificări a proiectului de lege şi
demiterea Guvernului.

În prezent, Parlamentul poate amenda proiectul de lege, însă amendamentele trebuie aprobate de Guvern
(art. 114, alin. (3)).

Procedura de urgență

Conform dispoziţiilor art. 74, alin. (3) Parlamentul poate, la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, să
adopte proiecte sau propuneri legislative cu procedura de urgenţă stabilită de regulamentul fiecărei Camere.

Amendamentele, care pot fi prezentate de grupurile parlamentare, de senatori, deputaţi sau de către
Guvern, se trimit comisiei sesizate în termen de cel mult 48 de ore de la aprobarea procedurii de urgenţă. Comisia
sesizată în fond este obligată să-şi depună raportul în termen de trei zile în cazul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, în
termenul stabilit în acest scop de Biroul Permanent în cazul Senatului. Dezbaterea proiectului sau a propunerii
legislative, în regim de urgenţă, în Camera Deputaţilor nu poate depăşi durata de timp aprobată de Cameră, la
propunerea preşedintelui, cu avizul biroului comisiei sesizate în fond. Dacă durata menţionată a expirat,
preşedintele Camerei supune votului acesteia fiecare amendament cuprins în raportul comisiei sesizate în fond şi
fiecare articol amendat, după care se va proceda la votarea finală a proiectului de lege sau a propunerii legislative.
În cazul Senatului, se poate stabili o limită doar a dezbaterilor generale.

45
 51. Controlul parlamentar constă în examinarea legii, de regulă anterior adoptării acesteia, de regulă de
către o comisie constituţională( examinare conforma cu constitutia)

-această formă de control a fost întâlnită în statele comuniste şi avea un caracter pur formal.

-conform concepţiei comuniste, adunările reprezentative (=parlamentele) erau “organe supreme ale puterii
de stat”, cărora le erau subordonate toate celelalte organe ale statului (“ale administraţiei de stat”, “organele
judecătoreşti” şi cele ale “procuraturii”)

-un control exercitat de un organ aparţinând oricăreia din aceste din urmă categorii era incompatibil cu
poziţia supremă a organelor “puterii de stat”, constituind aşadar o negare a suveranităţii poporului. Controlul
exercitat chiar de către organul a cărui activitate urmează a fi controlată nu are cum să fie efectiv; această formă de
control a constituit de altfel una din modalităţile, prea puţin convingătoare de altfel, prin care statele comuniste
căutau să creeze aparenţa unei vieţi politice şi parlamentare cât de cât democratice.

52. Alegerea Presedintelui Romaniei:

 Caracterul bicefal al executivului-Presedinte+Guvern; au atributii diferite
 Ales de popor prin vot universal, egal direct, secret si liber exprimat, ceea ce confera un caracter
reprezentativ functiei sale; nu e subordonat Parlamentului
 Alegerea in 1 sau 2 tururi de scrutin (daca nici un canditat nu obtine majoritatea pe tara)
 Intampinarile si contestatiile se solutioneaza de Biroul Electoral Central, putand fi atacate de
CCR(Curtea Constitutionala Romana)
 Validarea mandatului-de CCR
 Modul de desfasurare al alegerilor-reglementat de Legea 370/2004
 Nimeni nu poate avea mai mult de 2 mandate
 Data alegerilor prezidentiale-stabilita de Guvern cu cel putin 45 de zile inainte de data votarii, se
aduce la cunostinta populatiei cu cel putin 5 zile inainte de expirarea mandatului sau cand functia devine vacanta.
(anuntatul duce la posibil abuz, pot prelungi nejustificat mandatul presedintelui)
 Alegeri in o singura zi, DOAR duminica
 Conditii de eligibilitate: cetatean roman fara alta cetatenie, sa aiba drept de vot, sa ii fie permisa
asocierea in partide politice, 35 de ani impliniti la alegeri, sa nu aiba precedent 2 mandate executate de Presedinte
al romaniei

53. Mandatul Presedintelui:

a) Numarul mandatelor si durata
 Durata-5 ani, poate fi prelungit prin lege organica la razboi sau catastrofa (la fel si al
Parlamentului); maxim 2 mandate
 Exercitarea incepe de la depunerea juramantului (pana atunci ramane vechiul)
 Vacanta functiei-la demitere, demisie, imposibilitate definitiva de exercitare sau deces
o Demiterea-decisa doar de popor, prin referendum
o Demis prin hotarare definitiva a ICCJ(Inaltei Curti de Casatie si Justitie), de condamnare pentru
infractiunea de „inalta tradare”
o Imposibilitatea definitiva-la avizul unor experti (in medicina), constatata de CCR

46
 b) Incompatibilitati si imunitati
 Incompatibila cu orice alta functie publica sau privata
 In timpul mandatului, nu poate fi membru al unui partid politic; practic totusi, el poate accesa
candidatura pe listele partidului, campania electorala si deciziile politice generale ale partidului (indirect, prin
consultari) deci practic ii e interzis sa plateasca cotizatia si sa participe la sedintele partidului
 In noua redactare, dispozitiile privind imunitatea si procedura punerii sub acuzare sunt plasate in 2
articole diferite→2 posibile interpretari:
i. Fraza a doua-regula aparte, distincta de regula generala a imunitatii:
 In plus fata de cea generala, mai beneficiaza de imunitate in privinta actelor si faptelor care au
legatura cu exercitarea mandatului (nu pot fi trasi la raspundere pentru decizii), imunitate PERPETUA (nu doar in
mandat)
 Regula-imunitate doar in mandat; cand e perpetua-constituantul mentioneaza expres
ii. Imunitatea s-ar intinde doar asupra opiniilor si a deciziilor din exercitiul mandatului (greu de
acceptat):
 Inceperea cercetarii legate de exercitarea mandatului nu ar fi atat de grava, insa cea penala ar fi
 Inalta tradare se considera doar pe durata mandatului, sau inainte de incepere (situatie in care va
fi supusa acelorlasi dispozitii doar pe durata mandatului); dupa mandat-supusa dispozitiei dreptului comun; nu e
prevazuta de Codul penal roman

54. Suspendarea (si demiterea) Presedintelui Romaniei

 la savarsirea unor fapte grave ce incalca Constitutia, poate fi suspendat de Camera Deputatilor si
de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor dupa consultarea CCR; in caz de inalta
tradare, majoritate calificata (2/3) si e judecata de ICCJ, iar presedintele e suspendat de la trimiterea in judecata, iar
apoi demis, la ramanerea definitiva a hotararii
 propunerea e initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si e adusa la
cunostinta Presedintelui de urgenta; aprobata→in maxim 30 zile referendum pentru demitere
 presedintele poate da explicatii Parlamentului
 in 16 ani, la noi doar 2 cazuri:
o 1994 Ion Iliescu (gravitatea atitudinii Presedintelui a decurs din urmarile declaratiei: la scurt timp
dupa, Procurorul General a intentat recurs in anulare contra majoritatii hotararilor de restituire a caselor
nationalizate)
o 2007 Basescu-hotarare adoptata cu o larga majoritate, la cerere initiata de PSD (au ignorat avizul
negativ al CCR); referendumul a dat castig de cauza Presedintelui; consecinta-popularitate el, scadere in
popularitate Parlamentul si partidele ce au concurat (mda cam subiectiv ;) de fapt e discutabil)
 Interimatul functiei de Presedinte:
o In 3 situatii: functia devine vacanta (demitere, demisie, incompatibil definitiv), Presedintele e
suspendat ori se afla in imposibilitate temporara de exercitare a atributiilor
o Se asigura, in ordine, de presedintele Senatului si de presedintele Camerei Deputatilor
o CCR constata existenta imprejurarilor ce justifica interimatul si comunica Parlamentului ce a
constatat; daca e interimat din suspendare-CCR da doar un aviz consultativ, anterior deciziei de suspendare
o Atributiile presedintelui interimar: toate fara trimiterea de mesaje catre Parlament, dizolvarea
Parlamentului si consultarea poporului prin referendum
o Raspunde politic si juridic, poate fi demis suspendat la randul lui, fara referendum
o Lacuna a legiuitorului la „inalta tradare”
47
55. Functiile Presedintelui:
a) reprezentare a statului roman
 incheierea tratatelor internationale in numele Romaniei
 acreditarea si rechemarea reprezentantilor diplomatici ai Rom
 primirea scrisorilor de acreditare de la reprezentanti diplomatici straini
 conferirea de decoratii si titluri de onoare, graduri de maresal, general, amiral
 numirea in functi publice
 gratierea individuala
 convocarea Camerelor nou alese
b) garant al independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale
 declararea mobilizarii
 adoptarea masurilor necesare pentru respingerea unei agresiuni armate impotriva Romaniei
 instituirea starii de asediu sau de urgenta
c) functia de mediere
 cu ocazia numirii Guvernului si a membrilor
 a consultarii Guvernului
 prin trimiterea de mesaje Parlamentului
 Consultarea poporului prin referendum
 Sesizarea CCR cu privire la neconstitutionalitatea unei legi adoptate de Parlament, anterior
promulgarii
(+vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice)
ACTE-decrete ce se publica in M.O (Monitorul Oficial) +mesaje, apeluri, comunicate sau declaratii, ce nu
produc efecte juridice proprii, astea din urma)

56.Atribuţiile Preşedintelui României

Atribuţii numeroase şi eterogene sunt clasificate în funcţie de criteriul funcţiilor în îndeplinirea cărora sunt
exercitate atribuţiile Preşedintelui

·Funcţia de reprezentare a statului român

· Funcţia de garant al independenţei naţionale, unităţii şi integrităţii teritoriale

·Funcţia de mediere

Iar un alt criteriu cel al condiţionării exercitării acestora.

Condiţii exterioare de exercitare a atribuţiilor parlamentare:

1. Aprobarea Parlamentului şi contrasemnarea de către primul ministru în cazul :

mobilizării generale sau parţiale

instituirii stării de asediu sau de urgenţă

48
 numirea Guvernului (aprobarea de către Parlament a listei Guvernului şi programului de guvernare)

2. Contrasemnarea decretelor de către primul ministru în extercitarea:

-încheierea de tratate internaţionale în numele României şi supunerea acestora ratificării Parlamentului

-numirea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României

-declararea mobilizării generale sau parţiale

-declararea măsurilor de respingere a unor agresiuni armate

-instituirea stării de asediu sau de urgenţă

-acordarea de decoraţii şi titluri de onoare

-acordarea gradelor de mareşal, general sau amiral

-acordarea graţierii individuale

-decretul de numire al funcţionarilor publici

Prin necesitatea semnării anumitor acte ale Preşedintelui de către guvern se realizează un control al
Parlamentului asupra atribuţiilor acestuia deoarece Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului, pe când
Preşedintele poate fi doar demis de către Parlament în cazul săvârşirii unor fapte grave care încalcă prevederile
Constituţiei astfel se dă posibilitatea organului legiuitor sa intervină prin forma drastică a moţiunii de cenzură.

Preşedintele nu este legat de niciun fel de condiţii exterioare şi poate:

Solicita Parlamentului reexamniarea unei legi trimise spre promulgare

Sesiza Curtea Constituţională cu privire la o eventuală neconstituţionalitate a unei legi trimise spre
promulgare

Promulgă legile adoptate de Parlament

Poate cere convocarea Parlamentului în şedinţă extraordinară

Numeşte un ministru interimar în cazul revocării

Adresează mesaje Parlamentului

Consultă Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită

Numeşte 3 judecători la Curtea Constituşională

Propune Parlamentului numirea directorului SRI

49
57.Investirea Guvernului
-103.Constitutie,se realizeaza in 4 etape

1. Desemnarea candidaturii pentru functia de prim-ministru.Presedintele Romaniei desemneaza

un candidat,pentru functia de prim-ministru in urma consultari partidului care are majoritatea absoluta in
Parlament,daca nu exsita o majoritate,desemnarea se va face dupa consultarea partidelor din parlament

2. Solicitarea votului de incredere de catre candidat pentru functia de prim-ministru.Prim-ministru

desemnat se consulta in vedera intocmirii listei Guvernului cu partidul sau coalitia de partied care au sustinut
desemnarea sa.Singurul indreptatit sa solicite acordarea votului de incredere este prim-ministru
desemnat,termenul in care trebuie cerut -10 zile.Votul parlamentului se refera atat la lista Guvernului cat si la
program.Lista guvernului cuprinde si numele prim-ministrului care trebuie si el votat

3. Acordarea votului de incredere:parlamentul acorda votul de incredere Guvernului cu votul

majoritatii deputatilor si senatorilor,si este supusa votului secret,prin bile

4. Numirea guvernului pe baza votului de incredere acordat de Parlament.Pe baza baza votului de
incredere acordat de Parlament,Presedintele Romaniei numeste guvernul

58.Raspunderea Guvernului si a membrilor Guvernului

Guvernul isi poate asuma raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, intrunite in sedinta comuna,
asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.
 Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea
proiectului de lege. Motiunea de cenzura poate fi initiate si de parlamentari care au mai semnat o alta motiune de
cenzura in aceeasi sesiune. In cazul in care nu a fost depusa nici o motiune de cenzura in termenul mentionat sau
daca o asemenea motiune a fost respinsa, proiectul de lege se considera adoptat. In vechea redactare a Constitutiei,
unui proiect de lege nu se puteau aduce amendamente; Parlamentul trebuia sa opteze intre adoptarea fara
modificari a proiectului de lege si demiterea Guvernului.
 In present, Parlamentul poate amenda proiectul de lege, insa amendamentele trebuie aprobate
de Guvern.
 In cazul in care Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege ‘’se considera adoptat’’ nu insa
promulgat si cu atat mai putin intrat in vigoare. Ca atare, Presedintele Romaniei poate, anterior promulgarii, sa
ceara reexaminare de catre Parlament a legii, prilej prin care Parlamentul, ca unica autoritate legiuitoare poate
efectua modificarile pe care le considera necesare sau oportune. O asemenea situatie reprezinta de fapt o
modalitate prin care Presedintele Romaniei ‘’exercita functia de mediere intre puterile statului’’.

59.Autoritatea judecatoreasca
Este reglementatat de capitolul 4 al tilului 3 din constitutie in care sunt consecrate marile principii ale
activitatii judecatoresti facandu-se apoi o trimitere la legiuitor pentru detalierea si punerea lor in aplicare.

Puterea judecatoreasca este separate de celalalte puteri ale statului avand atributii proprii ce sunt
exercitate prin instantele judecatoresti si Ministerul Public in conformitate cu constitutia

Activitatea judecatoreasca este guvernata de principii:

 Judecatorii sunt independentii si se supun numai legii

50
  Justitia este unica ,impartial,si egala pentru toti

 Sedintele de judecata sunt in principiu publice iar dezbaterile au loc in contradictoriu

 Procedura de judecata se desfasoara in limba romana fiind asigurate in acelasi timp ,drepturile
minoritatilor referitoare la folosirea limbii materne

 Partile au dreptul sa fie reprezentate,dupa caz,asistate de aparator pe tot parcursul procesului

 Impotriva hotararilor judecatoresti,partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atatc
,in conditiile legi.

Activitatea judecatoreasca este infaptuita de judecatori alesi de Consiliu superior al Magistraturii si sunt
inamovabili.

Instantele judecatoresti din tara noastra:

 Judecatoriile:instante de fond,judeca toate procesele si cererile care tin de competenta

lor,functioneaza in fiecare judet

 Tribunalele:judeca in prima instant:procesele si cererile date de lege in competenta lor,iar ca

instanta de apel judeca:hotararile pronuntate de judecatorii in prima instant, ca instant de recurs:judeca recursurile
,in cazurile expres prevazute de lege

 Curtile de apel:in numar de 15 judeca in prima instanta:cauzele date de lege in competenta lor ;ca
instant de apel:impotriva hotararilor pronuntate de tribunal si judecatorii in prima instant;ca instanta de
recurs:recursurile in cazurile expres prevazute de lege

Instantele functioneaza cu ajutorul Ministerului Public si a Consiliului Superior al Magistraturii

Ministerul public:-apara oridinea de drept,isi exercita atributiile prin parchet ,procurori,dependenta fata de
puterea executive poate fi dedusa din faptul ca procurorul general de pe langa Inala Curte de Casatie si Justitie este
numit si eliberat din functie de Presedintele Romaniei la propunerea ministrului de justitie.Sesizeaza instantele
judecatoresti pentru judecarea cauzeleor penale

Consiliu Superior al Magistraturii-propune presedintele Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a

procurorilor cu exceptia celor stagiari;indeplineste rolul de instant de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a
judecatorilor si a procurorilor;este compus din 19 memrbri,14 sunt alesi in adunarile generale ale magistratilor si
alesi de Senat si fac parte din 2 sectii,una pentru judecatori-9 si una pentru procurori-5.Din consiliu mai fac parte 2
reprezentanti ai societatii civile.

Inalta Curte de Casatie si Justitie:asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celalalte instante
judecatoresti,solutioneaza recursurile in interesul legi precum si recursurile impotriva curtilor de apel;are o
competenta speciala de a judeca in fond in cazul unor infractiuni savarsite de politicieni;este organizata in 4
sectii(penala,civila,comerciala si de contencios administrative)

60.Principiul independentei judecatorilor

 Este unul din principiile constitutionale ale justitiei
 In activitatea sa ,judecatorul se supune numai legi si constiintei sale
 Independenta judecatorilor tine chiar de separatia puterilor in stat
51
  Judecatorul,el insusi,da in ultima instant stralucire independentii sale ,prin
professionalism,moralitate,caracter,deontologie
 El trebuie sa dispuna de libertatea de expresie,opinie, ascociere
 Art 124 .const:”judecatorul este independent si se supune numai legii”
 Recrutarea judecatorilor:o garantie a independentei acestora
 se face prin concurs in ordinea rezultatelor
 sunt numiti de Presedintele Romaniei la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii
 Inamvobilitatea:puternica garantie a independentii judecatorilor
 Judecatorul nu poate fi revocat,retrogradat, transferat pe un post echivalent nici avansat fara
consimtamantul sau(art 125 judecatorii sunt inamovabili dar in conditiile legii)
 Nu se aplica judecatorilor stagiari,ei se bucura de stabilitate
 Avansarea judecatorilor :pentru a nu depinde de executiv,trebuie avute in vedere doua regului
 ea sa revina numai corpului magistratilor(Cons Superior al Magistraturii)
 limitarea treptelor(gradelor)si consecintelor avansarii,in sensul de a se face cat mai putine diferentieri in
cariera

Un rol important in asigurarea independentii judecatorilor il are controlul hotararilor judecatoresti,acest control
trebuie efectuat numai de instante judecatoresti si numai dupa procedure jurisdictionaele

61.Organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

 Curtea Constitutionala a Romaniei este ‘’unica autoritate de jurisdictie constitutionala din

Romania’’. Ea este independenta fata de orice autoritate publica si se supune numai Constitutiei si dispozitiilor legii
sale de organizare si functionare.
 Scopul Curtii Constitutionale consta in asigurarea suprematiei Constitutiei.
 Organizarea Curtii este reglementata in art. 142 din Constitutie precum si in art. 7-11 din Legea
47/1992. Ea se compune din 9 judecatori, numiti pentru un mandate de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit.
Interdictia numirii judecatorilor pentru un nou mandate este menita sa asigure independenta acestora. Din
momentul numirii sale, el nu mai poate astepta nici un serviciu si nici nu trebuie sa se teama de vreo sanctiune din
partea formatiunii politice care l-a propulsat.
 Trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei.
Numirile de judecatori au loc din trei in trei ani.
 Curtea Constitutionala isi desfasoara activitatea in plen, iar actele Curtii se adopta cu votul
majoritatii jodecatorilor, in afara de cazul in care prin Legea 47/1992 se dispune altfel. Curtea isi alege un
presedinte, prin vot secret al judecatorilor, pe o perioada de trei ani.
 Presedintele Curtii Constitutionale coordoneaza activitatea Curtii, repartizeaza cauzele spre
rezolvare, convoaca si prezideaza sedintele in plen ale Curtii, reprezinta Curtea Constitutionala in fata autoritatilor
publece si a altor organizatii romane si straine, constata cazurile de incetarea mandatului judecatorilor si sesizeaza
autoritatile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant, indeplinind totodata si alte atributii
prevazute de lege sau de Regulament de organizare si functionare si functionare a Curtii Constitutionale.

62.Atributiile Curtii Constitutionale

Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:

a) se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea

Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curtii de Casatie si

52
Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori, precum si,
din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;
b) se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale, la sesizarea
unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau cel putin 25 de senatori;
c) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre
presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau cel putin
25 de senatori;
d) hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata
instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial;
e) solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea
Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui
Consiliului Superior al Magistratului;
f) vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirma rezultatele
sufragiului;
g) constata existenta inprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al
Romaniei si comunica cele constatate Parlamentului si Guvernului;
h) da aviz consultative pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei;
i) vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma
rezultatele acestuia;
j) verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni
k) hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic;
l) indepliniste si alte atributii prevazute de legea organica a Curtii.

 Atributiile Curtii pot fi clasificate in:

- atributii de control(control de constitutionalitate a legilor, a tratatelor, a regulamentelor

Parlamentului si a ordonantelor: pct. a,b,c si d)

- atributii de contatare(pct. g), de solutionare a unor conflicte de natura constitutionala(pct. e)

- atributii de consultare(pct. h)

63.Curtea Constitutionala: controlul constitutionalitatii legilor anterior promulgarii

De mentionat este ca in tara noastra nu intalnim controlul abstract, declansat anterior promulgarii unei legi, la
initiative cetatenilor, forma intalnita inasa in mai multe tari(Germania). Dreptul de sesizare al Curtii Constitutionale
in privinta controlului de constitutionalitate apartine de regula unor autoritati: Presedintele Romaniei, Guvernul,
Inalta Curte de Casatie si Justitie, presedintii celor doua Camere, Avocatul Poporului ori instantele judecatoresti.
Sesizarea mai poate proveni de la unu anumit numar de parlamentari( cel putin 25 de senatori sau cel putin 50 de
deputati dar si de la grupurile parlamentare.
 Procedura solutionarii sesizarilor privind neconstitutionalitatea unei legi, facute anterior
promulgarii acesteia, este reglementata de dispozitiile art 17-21 din Legea nr. 47/1992, modificata prin Legea
138/1997. Conform dispozitiilor cuprinse in art. 17, alin. 2 din legea organica a Curtii, legea adoptata de Parlament
se comunica Guvernului si Inaltei Curtii de Justitie si Casatie si se depune la secretarul general al Camerei
Deputatilor si al Senatlui, cu cinci zile inainte de promulgate, iar in cazul adoptarii acesteia in procedura de urgenta,
cu doua zile inainte de promulgare.

53
  Dupa cum s-a subliniat in literatura juridica, sesizarea Curtii ‘’intrerupe’’ termenul de 20 de zile
pentru promulgarea legii si ‘’suspenda’’ dreptul Presedintelui de a promulga legea.
 Decizia de constatare a neconstitutionalitatii se comunica si presedintilor celor doua camere, in
scopul initierii procedurii de reexaminare.
 In privinta ‘’obiectiei de neconstitutionalitate’’ se ridica si problema aplicarii dispozitiilor cu
character tranzitoriu ale art. 155, al (1): ‘’Proiectele de legi si propunerile legislative in curs de legiferare se dezbat si
se adopta potrivit dispozitiilor constitutionale anterioare intrarii in vigoare a legii de revizuire.

64.Curtea Constitutionala: controlul constitutionalitatii legilor pe cale de exceptie

 Atributia Curtii Constitutionale de solutionare a exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in

fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj commercial priveste atat legile promulgate de Presedinte, publicate in
Monitorul Oficial al Romaniei si intrate in vigoare cat si ordonantele adoptate de Guvern. Este vorba de o forma a
controlului de constitutionalitate realizata a posteriori si la sesizare.
 Exceptia de neconstitutionalitate este admisibila – si urmeaza a fi solutionata de Curtea
Constitutionala – doar daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

- exceptia sa fie ridicata in fata unei instante judecatoresti

- exceptia sa priveasca o lege sau o ordonanta
- legea sau ordonanta atacata prin exceptie sa fie in vigoare
- exceptia trebuie sa se refere la o dispozitie a legii, de care depinde solutionarea cauzei, teza ultima
a legii organice a Curtii
- exceptia nu poate avea ca obiect o prevedere legala a carei constitutionalitate a fost stabilita
potrivit art 145. alin. (1) din Constitutie
- exceptia nu poate avea ca obiect prevederi legale constatate ca fiind neconstitutionale printr`o
decizie anterioara a Curtii

 Exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata de oricare din parti, de catre reprezentantul

Ministerului Public, de catre judecator, din oficiu, precum si – incepand cu intrarea in vigoare a Legii de revizuire a
Constitutiei – de catre Avocatul Poporului.
 In cazul ridicarii exceptiei, instanta va examina intrunirea conditiilor de admisibilitate mentionate
in art. 23 din Legea nr 47/1992. Daca nu sunt intrunite aceste conditii instanta, printr-o incheiere, va respinge
exceptia ca inadmisibila, iar in caz contrar se va pronunta, tot printr`o incheiere, trimisa Curtii Constitutionale si care
va avea ca effect sesizarea acesteia.

65. Statul de drept

Conceptul statului de drept reprezinta un instrument in lupta contra exercitarii, excesive, necontrolate sau
abuzive a puterii politice.

Principiile statului de drept :

Organizarea autoritatilor pe baza separatiei puterilor in stat, avand in vedere mi ales respectarea
independentei justitiei

 Garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale

54
  Asigurarea suprematiei legii in ordinea juridical interna, in special prin impunerea frecventa a
principiului legalitatii in administratia publica ( ex: actiunea in contencios administrativ: in cazul in care o persoana
vatamata printr-un act administrative sau ensolutionarea la timp a unei cereri sa se adreseze instantei competente
pentru a cere anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau interesului legitim si repararea pagubei)

 Asigurarea suprematiei constitutiei : lipsirea de efecte a actelor legislative ce contravin dispozitiilor

legii fundamentale, chiar si in cazul in care apartin legiuitorului; aceasta poate fi respectata prin contenciosul
constitutional

 Asigurarea unui inalt grad de certitudine si stabilitate a raporturilorr juridice; obligatia legiuitorului
de nu doar de a evita incalcarea drepturilor fundamentale inculcate in constitutie ci sa si creeze un cadru stabil si
fiabil

 Atingerea unui gard mai ridicat de predictibilitate a dreptului prin : evitarea modificarilor
neasteptate, dezbaterea publica cu participarea tuturor persoanelor social si politic interesate a proiectelor
legsialtive importante, fixarea unei date de intrare in vigoare alegii sufficient de indepartate astfel incat sa permita
subiectelor de drept vizate si autoritatilor ce vor aplica legea sa ia cunostinta cu prevederiloe si sa-si adapteze
activitatea

 Respectarea principiului proportionalitatii : cand anumite acte ale legiuitorului sau executivului
afecteaza drepturi subiective ale individului este necesar ca scopul urmarit si mijlocele folosite sa sa fie legitime si
sanu existe o masura alternative care sa permita realizarea aceluiasi obiectiv si care sa implice ingirente mai putin
grave.

66.Contributii doctrinaire relevante pentru teoria statului de drept.

Ideea statului de drept putea fi intalnita inca din antichitate ,dar doctrina se incheaga abia in a 2a jumatate
a secolului al XIX-lea

Termenul stat de drept: traducerea literara a cuvantului german”Rechsstat”

Conceptul statului de drept reprezinta un instrument în lupta contra exercitarii excesive, necontrolate sau
abuzive a puterii politice; se suprapune sub multe aspecte cu problematica mai larga legarii acestei puteri de
consimtământul celor guvernati.

Elaborarea unei doctrine sistematice a statului de drept este legata de impunerea treptata in secolul XIX, a
principiilor democratiei liberale într-o Europa inca dominata de regimuri monarhice.

Robert von Mohl

 este primul care a conceput o teorie coerenta si sistematica „statului de drept

 in functie de modul în care titulari se raporteaza la lege

 Realizeaza o clasificare a „speciilor statului”: Orientarii religioase a poporului îi corespunde

teocraţia; celei atrofiate pe plan moral, despoţia; pretenţiilor de drept privat, statul patrimonial; concepţiei
familiste simple, statul patriarhal; iar ţelului de viaţă moral şi raţional, statul de drept.”

55
  Statul de drept avea drept scop: ordonarea vietii omului, în aşa fel încât fiecare membru al
comunităţii să fie sprijinit şi încurajat în direcţia unei exercitări şi utilizări pe cât posibil de libere şi de depline a
tuturor capacităţilor sale, libertatea cetăţeanului fiind principiul suprem al statului

Theodor Welcker:legatura directa intre statul de drept si libertatea individuala: în statul despotic,
supuşii sunt aserviţi fizic (şerbi), în statul teocratic, sunt minor i incapabili, lipsiţi de voinţă, iar în statul de drept
sunt cetăţeni liberi.

Prima acceptiune :garantarea libertatii

. Statul de drept era perceput mai ales ca antinomic faţă de statul poliţienesc .In Adunarea Naţională de la
Frankfurt din 1848, delegaţii utilizează termenul respectiv în sens de „stat al drepturilor fundamentale”

Determinantele esenţiale ale conceptului de stat de drept sunt

 indepărtarea de orice concepţie şi obiectiv transpersonal al statului; statul nu este creaţie divină
sau ordine divină, ci chestiune comună (res publica), în interesul bunăstării fiecărui individ;

 - limitarea scopurilor şi sarcinilor statului la libertatea şi siguranţa persoanei şi a proprietăţii

 organizarea statului şi reglementarea activităţii acestuia conform principiilor raţiunii; aceasta

implică recunoaşterea drepturilor cetăţeneşti fundamentale

Friedrich Julius Stahl (adversar al mişcărilor revoluţionare din 1848,)

Statul de drept prin direcţiile şi în limitele acţiunii sale, el trebuie să stabilească precis şi să garanteze pe
deplin sfera libertăţii cetăţenilor săi şi să realizeze (inclusiv prin constrângere), aşadar în mod direct, ideea morală a
statului, în măsura în care se menţine în sfera dreptului, adică până la limitele necesare

Otto Bähr - se concentrează mai ales asupra protecţiei drepturilor individului în dreptul public

-rationamentul sau porneste dela sarcinile distincte ale justiţiei şi administraţiei.

- Poziţia administraţiei faţă de drept nu este alta decât a individului; ambele entităţi caută să-şi realizeze
interesele în limitele legii

-. Înalta semnificaţie a separaţiei între justiţie şi administraţie constă nu doar în principiul diviziunii muncii,
ci înainte de toate în posibilitatea asigurată astfel de a subordona justiţiei administraţia însăşi. Aceasta este o
condiţie esenţială a statului de drept

56
 - Bähr neagă distincţia dintre stat ca autoritate (putere de stat) şi stat ca persoană juridică de drept privat
(fiscus)

In Opinia lui, negarea – în baza acestei distincţii – a controlului jurisdicţional asupra puterii de stat,
echivalează cu negarea însăşi a dreptului public. Problema conţinutului legii este o problemă de drept şi nu o
problemă administrativă; chiar şi în absenţa unei prevederi legale exprese, judecătorul trebuie să exercite un control
asupra administraţiei, de data aceasta însă decizând în caz de dubiu în favoarea autorităţii

- Controlul jurisdicţional asupra administraţiei se poate realiza în trei moduri

 prin organe administrative speciale (soluţie respinsă întrucât astfel administraţia ar fi judecător în
proprie cauză şi s-ar putea ajunge la o anumită instabilitate a dreptului)

 prin atribuirea contenciosului administrativ către instanţele ordinare

 prin crearea unor instanţe speciale de drept public (tribunale administrative).

Rudolf Gneist:- În problema contenciosului administrativ, Gneist pledează pentru constituirea unor
tribunale administrative specializate

Gneist enumeră trei motive pentru care instanţele civile nu ar trebui să preia competenţe în materie de
jurisdicţie administrativă: în primul rând, chiar şi în cazul celei mai complete şi mai amănunţite pregătiri prealabile,
judecătorii nu vor fi în stare, ca pe lângă domeniile dreptului civil şi al dreptului penal, să stăpânească şi întregul
domeniu al legislaţiei administrative, pe când în cazul autorităţilor administrative, aplicarea acesteia este o
operaţiune curentă; în al doilea rând, în cele mai multe litigii ar fi vorba nu de chestiuni de drept ci de probleme de
fapt (sunt sau nu întrunite condiţiile legale privind acordarea unui ajutor social, a unei concesiuni etc., iar în al
treilea rând, controlul omnipotent al justiţiei ar avea un efect paralizant asupra administraţiei.

statul de drept înseamnă „guvernare conform legilor”, însă în sensul că legile nu constituie fundamentul, ci
cadrul şi limitele unui executiv care acţionează în baza propriei autorităţi, în al doilea rând implică o structurare
organizatorică articulată a administraţiei în sensul unui „selfgovernment”, care nu este înţeles ca o autoguvernare în
privinţa problemelor proprii în mod liber faţă de stat, ci îndeplinirea sarcinilor locale ale statului prin
autoguvernarea societăţii în cadrul unor organe statale şi conform unor legi adoptate de stat şi, în fine, mai
presupune existenţa unei jurisdicţii administrative independente sub aspect organizatoric şi procedural, care să
exercite controlul necesar asupra administraţiei nu printr-un distant colegiu de judecători, în strictă conformitate cu
formele judiciare, ci printr-o procedură care să corespundă exigenţelor de ordin material ale cazului şi să presupună
familiarizarea cu circumstanţele locale.

- Tot în cadrul concepţiei formale a statului de drept se încadrează teoriile pozitiviste ale dreptului
constituţional german: Prioritate se acordă legii, ca manifestare de voinţă, iar statul de drept apare ca „o anumită
ordine a raportului dintre individ, lege şi administraţie

57
67. Conceptia lui John Locke asupra separatiei puterilor:
 In „Second Treatise on Civil Government”
 Vizeaza cele 3 puteri ale comunitatii: legislativa, executiva, federativa
a) Legislativa:
o Totdeauna cea suprema
o Se refera la indrumarea si folosirea fortei comunitatii pentru conservarea ei si a membrilor
o =a face/modifica/stinge legi
o Incredintata mai multor persoane pt a evita abuzurile
o Cel mai bine atribuita in succesiunea consiliilor supreme ale adunarilor natiunii
o Odata adoptate-forta continua si putere constanta de aplicare

b) Executiva:
o DISTINCTA de legislativa mereu
o =puterea constanta de a aplica legile
o Derivata din cea legislativa
o Delegare de autoritate unei/unor persoane pentru administrarea guvernului si executarea legilor
o Condusa de monarh-executor suprem al legii
c) Federativa:
o pentru raporturile externe guvernate de legile naturii
o atributii-face razboi, incheia pace, ligi si aliante
o mai greu de circumscris ca cea executiva, prin reguli fixe si legi pozitive, asadar e lasata la prudenta
si intelepciunea celor ce o au, care sunt cam aceeasi ce detin puterea executiva

68. Conceptia lui Montesquieu despre separatia puterilor:

 „Despre spiritul legilor”
 Obiectivul-unitate si rationalitate a dreptului+factorii de configurare
 Separa problema formei de guvernamant de cea a libertatii (=dreptul de a face ce ingaduie legile si
ca poate fi doar in guvernamintele moderate-nu in democratie sau aristocratie)
 In conceptia lui, 3 puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca
a) Legislativa
 De reprezentanti capabili sa dezbata
 E suficienta o directiva generala in privinta exercitarii functiei
 Corp al reprezentantilor, ce nu trebuie intrunit in permanenta, ce elaboreaza legi si supravegheaza
buna aplicare a lor
 Expres bicameral-camera nobililor (celor privilegiati, ce se pot opune initiativelor poporului) si
ceilalti
 Intruniri NU din proprie initiativa
b) Executiva
 Ia hotarari active
 Cel mai bine atribuita unui monarh, dregator permanent, 1 singura persoana e ideal
 Absenta ei=suprimarea libertatii
 Persoana monarhului-imuna la lege; cei anchetati si pedepsiti sunt consilierii
 Poate hotara temporar impozitele, cu acordul puterii legislative

58
  Controleaza armata
 Drept de veto impotriva initiativelor corpului legislativ

c) Judecatoreasca
 Nu are existenta politica proprie, e „gura care rosteste cuvantul legii”
 Nu are relevanta politica

69. Provocari actuale la adresa spearatiei puterii in stat

1.dezvoltarea exploziva a sferei administrative (publice)

-administratia publica are cel mai mare volum de activitate in sfara statala (prin dimensiunea personalului
angrenat, expertiza, grad de organizare)

- in elaborarea proiectelor de lege un rol important il are expertiza structurilor administrative din cadul
ministerelor si celorlale autoritati publice centrale

2.delegarea legislativa = modificarea cadrului legislativ/ transgresarea unor limite impuse de executiv (pt
rezolvarea prompta si urgenta a problemelor)

-abilitarea executivului cu emiterea de acte normative prin care se modifica/abroga dispozitii ale legii, ori
sunt reglementate domenii pe care constituitia le rezerva legiuitorului

- pt masuri pe plan mai larg: emiterea de reglementari cu putere de lege

- treptat, instantele au admis valabilitatea actelor de delegare legislative in timp de pace, insa cu anumite
limite (= participarea executivului la actul de legiferare)

Remediu: utilizarea mijloacelor de control care recunosc parlamentelor limitarea precisa a abilitarii

3.justitia constitutionala – sistem de control al constitutionalitatii legilor, realizat prin instante speiale de
contencios constitutional

- un tribunal poate cenzura actul lergislativ al parlamentului, acesta fiind un remediu al cetateanului in
cazul incalcarii drepturilor si libertatilor ngarantate de constitutie

70. Structura de stat

=organizarea de ansamblu a puterii in raport cu teritoriul (separatia verticala a puterii)

1.Statul unitar

-un singur sistem de drept, un singur aparat de stat cu un singur nivel de autoritate legislativa, exacutiva si
judecatoreasca

-o singura cetatenie

59
 -este produsul parcurgerii integrale a procesului de centralizare a puterii, rezultand astfel uniformizare
administrativa, a dreptului, justitiei, culturii etc.

a.state centralizate = exercitarea [uterii statalle se realizeaza prin intermediul autoritatii cntrale, cele locale
fiinde-le doar subordonate

b.state descentralizate=autoritatile locale pot avea unele comeptente decizionale

2.State compuse

a.asociatii de state = forme isotrice prin care unul sau mai multe state au fost reunite sub o autoritate
comuna/forme ale vietii internationale

-unuiunea prsonala – state monarhice, legi succesorale, functia de sef de stat revine unei persoane care se
afla deja pe tronul unui alt stat (element comun=sef de stat, elemente distincte=ordine politica, juridica, organele)

-uniune reala= asociaytii de state care au in comun persoana sefului statului + anumite organe (de regula
executive)

-confederatia= asociatie de state independente, determinbate de consideratii economice si politice, de

ordin international (nu da nastere unui stat nou ca subiect de drept)

-scop: realizarea unor scopuri comune economice, financiare, politice, de aparare

-isi aleg un organism comun (dieta/congres) : se iau hotarari numai cu unanimitate de voturi

b.federatia = forma de stat compus, in care statele componente sunt integrate in plan consittutional, in
uniune, pierzandu-si practic suvberanitatea.

-2 nivele normative (drept fenederal+al statelor membre)

-2 categorii de autoritati publice

-statele membre au constitutii proprii, pe langa cea a federatiei

-2 cetatenii

71. Suveranitate, ca atribut al statului a apărut o dată cu apariţia acestuia, dar ideile şi concepţiile despre
suveranitate apar mult mai târziu, ele fiind situate spre sfârşitul evului mediu. Se consideră că primulcare a clarificat conceptul de
suveranitate a fost Jean Bodin (1530 – 1595) în lucrarea

Les six livresde la Republique (1576), care considerând suveranitatea de origine divină a definit-o ca
puteresupremă absolută a statului, inalienabilă, constantă, imprescriptibilă şi indivizibilă. Astfel, elconsideră că
suveranul (monarhul în accepţiunea sa) nu este vasalul puterii temporale, ci locotenentul divinităţii pe pământ,

60
el este supus deci legilor naturale şi divine, nu se poate răsculaîmpotriva divinităţii, însă nu este supus propriilor legi
care se adresează doar supuşilor săi,suveranitatea sa fiind una absolută şi deplină.

Ruptura faţă de acest sistem de gândire se va produce prin afirmarea faptului că putereadecurge de la
popor şi legiti mitatea acesteia se justi fi că prin contractul social încheiat între monarh, în calitatea sa de
detentor al puterii statale şi popor. Centralizarea şi raţionalizarea puteriide stat s-au fundamentat mai târziu pe ideea unui
monarh care îi reprezintă pe toţi supuşii săi,inclusiv plebea şi nu doar nobilimea care îi era oricum supusă
prin relaţiile de vasalitate şi suzeranitate. Secularizarea statului are drept punct de plecare necesara
secularizare a puterii destat, atunci confundată încă cu suveranitatea.Tocmai această secularizare a permis fundamentarea teoriei
suveranităţii populare, pasulînainte fiind realizat prin descoperirea faptului că ceea ce anterior se afla concentrat în
mâinilemonarhului este în fapt distribuit între membrii colectivităţii statale, care, datorită calităţii lor decetăţeni sunt consideraţi a fi
egali în cadrul procesului decizional. Suveranitatea populară estefundamentată pe ideea universalităţii conceptului de
cetăţean (J. J. Rousseau); ea postulează ideeacă fiecare cetăţean cedează partea sa de suveranitate pentru a întregi suma tuturor într-una
deplinăşi inalienabilă. Guvernaţilor li se încredinţează posibilitatea revocării reprezentanţilor săi şi dreptulde decizie finală.

-are caracter rational, organizat

-“superanitatis” (lat): putere relativa

72. Suveranitate-acceptiuni actuale+factori ce impun redimensionarea (+71 completari)

SUVERANITATE=Calitate a puterii de stat de a fi suprema pe plan intern si independenta pe plan
exterior.

A) Suprematia interna
 Vizeaza legitimarea juridica a deciziilor autoritatilor statului
 Are caracter absolut: cine e nemultumit nu poate nega autoritatea, daca e
nedreptatit din cauza unor abuzuri, poate actiona in cazul unor norme si proceduri
(ex. actiune in instanta)
 Caracterul absolut este limitat in baza principiului subsidiaritatii=comunitatea
europeana intervine doar cand statele membre nu se descurca (e nevoie de abordare
globala sau resurse mai mari), altfel incalca libertatea
B) Independenta in exterior
 Fata de orice putere din exterior
 Fata de orice stat sau organizatie internationala
 Totusi, este limitata suveranitatea, odata cu intrarea in UE
C) Aparitia si evolutia conceptului
 Coincide cu aparitia si evolutia statului modern; se refera la ordine, centralizare etc.
 Bodin
i. insista pe caracterul permanent al suveranitatii
ii. Pentru el, suveranitate=putere absoluta („majestas”)
iii. 8 atribute esentiale-a face legi, razboi si pace, bate moneda, percepe taxe si
impozite, instituti inalti demnitari pentru judecare, gratiere, primirea
juramantului
iv. Pierde in popularitate din cauza perspectivei asupra „vrajitoarelor”
 Grotius
61
 i. Suveran=emite acte ce nu pot fi anulate prin vointa altcuiva
ii. Puterea nu se pierde chiar si la nerespectarea promisiunilor fata de supusi
iii. Vointa monarhului trebuie aprobata de Senat sau alte adunari
 Hobbes
i. Puterea se obtine prin cucerire sau acordul celor din comunitate
ii. Nu mai poate fi contestata, iar suveranul nu poate fi pedepsit
iii. Suveranul are drepturi indivizibile de a face legi, razboi, de a judeca etc.
 Rousseau
i. Suveranitatea=exercitarea vointei generale
ii. Nu poate fi instrainata, e indivizibila
iii. Suveran este doar poporul
iv. respinge principiul separatiei puterilor
v. initiaza teoria contractului social
vi. monarhii conduc, ei sunt agentii suveranitatii
 Blackstone
i. E necesara o autoritate suprema, absoluta, incontrolabila
ii. Puterea de a face legi ce trebuie respectate de toti
iii. Regele=executivul
iv. Aristocratii=legislativul (adevarata putere suverana)
 Sieyes
i. Poporul e titularul suveranitatii (doctrina puterii constituante)
ii. Viza puterea pe Stari. Starea Generala nu trebuia, in viziunea lui, sa aiba
nevoie de votul concurent al Starilor 1 2 si 3
iii. Poporul voteaza liber
iv. Ideile lui se oglindesc in Constitutia Franceza din 1791
v. Legislativ-monarhul (cu drept de veto) si adunarile reprezentative
vi. Trateaza suveranitatea sub aspectul a ce organe au putere legislativa si al
competentei reziduale
 Austin
i. o asociaza supunerii
ii. in opinia lui, orice forma de guvernamant e monarhie sau aristocratie
iii. suveranul nu poate avea obligatii fata de supusi
 Gerber-o caracteristica a puterii depline de stat, nu o putere de sine statatoare
 Krabbe
i. suveran e DREPTUL
ii. forta obligatorie a dreptului din sentimentul si constiinta juridica
iii. sustine renuntarea la „autoritate superioara”, spre ideea de stat mondial
 H. Kelsen
i. Norma trebuie analizata doar sub aspectul validitatii
ii. Dreptul=ansamblul ierarhizat de norme juridice de la mare la mic, prin
urmare una trebuie sa fie fundamentala
iii. Suveranitatea este dispensabila
iv. Anuleaza distinctiile dintre stat si drept
 C. Schmitt
i. Opus fata de Kelsen
ii. Pentru el, importanta e decizia, nu norma
iii. Cine decide asupra exceptiei e suveran

62
  H.Heller
i. Social democrat ce vede suveranitatea ca premisa a unei ordini
internationale si viabile efective
ii. Consta in decizie teritoriala si actiune chiar si impotriva dreptului, ca exceptie
iii. E amenintata de liberalism si nationalism
D) Aspectele actuale
 Imediat dupa primul razboi mondial au fost controverse in legatura cu formarea unei
organizatii supranationale
 Odata cu cresterea interdependentei mondiale, trebuie angajamente
 Obligatiile internationale afecteaza suveranitatea; acestea sunt consecinta inevitabila
a dezvoltarii economiei si tehnologiei
 Suveranitatea-premisa unei ordini internationale efective (Heller) ce duce la obligatii
in plan intern

73. Forma de guvernamant

In literatura marxista forma de guvernamant a fost analizata ca element al formei de stat.

Platon spunea ca aristocratia, forma ideala de guvernamant, degenereaza in timocratie,adica

guvernamantul celor ambitiosi si lacomi de bogatii. Odata bogatiile acumulate timocratia se transforma in oligarhie
iar abuzurile oligarhiei duc la nasterea dorintei de libertate si atunci apare democratia iar excesul de libertate da loc
tiraniei.

Aristotel a retinut ca trei forme de guvernamant sunt posibile:

- Monarhia

- Aristrocatia

- Republica

J.Locke si Montesquieu au facut o noua clasificare:

- republica

-monarhie

-despotism

In literatura romaneasca din 1950-1990 s-a aratat ca cea mai generala clasificare a formelor de
guvernamant este aceea in republici si monarhi. Monarhia este forma de guvernamant in care puterea suprema
este retinuta de o singura persoana ce ocupa tronul fie prin succesiune,fie pe viata.

Institutia monarhiei trebuie analizata prin prisma raporturilor dintre monarh si celelate organe centrale ala
statelor.

1. Monarhia nelimitata,despotica sau absoluta

2. Monarhia limitata,cum este cea constitutionala

63
 Pentru monarhiile din statele burgheze s-a facut deosebirea intre:

1. Monarhii constitutionale care se caracterizeaza prin restrangerea prerogativelor politice ale

monarhului, largirea atributiilor parlamentului, formarea guvernului pe baza majoritatii parlamentare si
responsabilitatea sa in fata parlamentului.

2. Monarhii dualiste care se caracterizeaza prin faptul ca guvernul este numit si subordonat al
monarhului si restrans in prerogativele sale prin existenta si activitatea parlamentului.

Republica:

- Puterea apartine unui organ ales pe timp limitat( sau unor organe,acolo unde exista si un
parlament si un presedinte ales de catre popor).

- Sunt parlamentare si prezidentiale

74. Aparitia controlului constitutionalitatii legilor

Controlul constitutionalitatii legilor poate fi politic, parlamentar, jurisdictional prin intermediul opiniei
publice.

Controlul prin opinia publica:

- Este controlul elementar

- Reactia opiniei publice in momentul incalcarii unei prevederi constitutionale de catre puterile
constituite cu ocazia adoptarii unor reguli juridice

Controlul politic:

- Revenea Senatului.

- A aparut in Franta

- Avea sarcina de a aprecia constitutionalitatea unei legi dupa adoptarea ei de catre corpul legislativ
si inaintea promulgarii

- Caracterul politic al aceste forme de control decurgea si din modul de constituire si din pozitia
celei de-a doua camere

Controlul parlamentar :

- Consta in examinarea legii,de regula anterior adoptarii acesteia,de regula de catre o comisie
constitutionala

- Examinarea se face sub aspectul conformitatii cu constitutia

- Aceasta forma de control a fost intalnita in statele comuniste si avea un caracter pur formal

64
 - A constitui una din modalitatile, prea putin convingatoare de altfel prin care statele comuniste
cautau sa creeze aparenta unei vieti politice si parlamentare cat de cat democratice

Controlul jurisdictional:

- Singura forma efectiva si impartiala de control al constitutionalitatii legilor

- Este incredintat dupa caz fie unui ansamblu de tribunale,fie unui singur tribunal care se afla in
varful ierarhiei instantelor ordinare

- Poate fi incredintat de asemenea unor tribunale speciale denumite tribunale sau curti
constitutionale

75. Regimul politic sau constitutional

Cei mai multi autori impart azi regimurile politice in:

1) Liberale
2) Autoritare(nedemocratice, marxiste)
Montesquieu – stabilea guvernamintele dupa forma lor, stabilind 3 tipuri de stat : monarchic, republican
(puterea se exercita in conformitate cu legea), despotic (fara respectarea vreunei legi => ceea ce nu il determina pe
autor sa nu mai cuprinda in analiza sa si aceasta forma de guvernamant. De aici rezulta ca “guvernamantul” ar putea
fi inlocuit cu “regimul politic”. Astfel, conceptia lui Montesquieu nu permite o distinctie intre regim politic si regim
constitutional, deoarece ambele ar putea avea semnificatia de “mijloace, metode, proceduri” prin care se realizeaza
guvernarea.

Lord Acton face referire la Marea Britanie de pana in 1688 si la statul englez de dupa acea data,
comparandu-le. El precizeaza ca pana la data precizata se poate vorbi de un “regim polit”, iar dupa aceasta data de
un “regim constitutional”.

- Pentru stabilirea exacta, daca regimul politic este tot una cu regimul constitutional se propune
utilizarea notiunii de regim politic in sensul de sistem de organizare a autoritatilor publice, a raporturilor dintre ele
si a raporurilor dintre ansamblul structurilor etatice si popor, raporturi anvizajate primordial din perspectiva
metodelor de guvernare. Atunci cand guvernarea se realizeaza pe baza constitutiei, regimul politic al acesteia este
regimul constitutional. Deci in acest caz cele doua notiuni sunt sinonime.
- In ceea ce priveste regimul politic socialist, daca acesta este sau nu un regim constitutional este
determinat de cel putin doua imprejurari. Una se refera la situatia ca legile fundamentale de viata au luat nastere
prin ceea ce a fost numit “frauda la constitutie” iar alta se refera la prapastia dintre normativitate si realitate care
caracterizeaza societatea politica de tip comunist. Si atunci, chiar daca puterea s-ar fi infaptuit potrivit constitutiei,
fapt ce nu are decat o acoperire partiala in realitate, tot ar fi fost greu sa se aprecieze regimul politic socialist ca un
regim constitutional.

76. Regimul politic prezidential

 (SUA) In reg prezidential, principiul separatiei puterilr a fost riguros aplicat. Presedintele
concentreaza in mainile sale toate competentele executive si exercita concomitant functia de sef de stat si sef de
guvern.
65
  Sefii departamentelor ministeriale depind numai de autoritatea presedintelui. Ei nu au teoretic
putere de decizie. Nu au acces la nici una din Camere, guvernul nu actioneaza ca organ collegial, ministrii nu
raspund solidar, ci individual numai in fata sefului statului.
 Autoritatea sefului executivului provine dintr-o investitura populara. Cu acest titlu el este
independent de Parlament, in fata caruia nu raspunde dpdv politic, in schimb, nici el nu poate sa dispuna dizolvarea
acestuia.
 Structura reg prezidential este simpla, reducandu-se la un executive monist si la un parlament
bicameral.
 Separarea rigida a puterilor intemeiata de Constitutia SUA a fost atenuata in practica de doua
modalitati:
- cresterea importantei institutiei prezidentiale care devine un motor al vietii sociale, parerile
presedintelui, aprobate de opinia publica, fiind insusite de parlament.
- Stabilirea unui “parlamentarism de culoar” , cum il denumea W. Wilson, adica acel procedeu prin
care diversi secretari iau contacte oficioase, dar eficace cu Congresul.
 Sunt alesi de popor atat presedintele, ca sef al executivului, cat si parlamentul, ca unic organ
legiuitor.
 Presedintele nu poate dizolva Congresul, iar Congresul nu poate demite presedintele.
 Un domeniu in care presedintele are o importanta sfera de atributii este cel al relatiilor externe,
dar pt a nu se ajunge la abuz, Constitutia SUA a prevazut posibilitatea senatului de a refuza ratificarea ratelor
incheiate de presedinte. De asemenea, dreptul presedintelui de a declara razboi nu se poate execita fara aprobarea
Senatului.
 Presedintele SUA are importante responsabilitati in domeniul coordonarii activitatii executiv-
administrative si in domeniul apararii tarii. Are in competenta sa numirea membrilor Curtii Supreme cu aizul
Senatului. Presedintele mai are si drept de veto prin care se poate opune intrarii in vigoare a unei legi.
 Vicepresedintele indeplineste doar acele insarcinari pe care i le incredinteaza presedintele..
 Secretarii de stat (ministrii) conduc departamentele ce le-au fost incredintate sub directa
coordonare a presedintelui.
 Deputatii celor doua Camere ale Congresului SUA sunt alesi prin vot direct , senatorii sunt alesi pt
o perioada de 6 ani.
 Congresul SUA este organ de stat cu largi prerogative. Ca orice parlament are ca sarcina
fundamentala adoptarea legilor.
 Puterea judecatoreasca este reprezentata de Curtea Suprema, compusa din judecatorii
inamovibili, numiti pe viata de presedinte si confirmati de Senat.
 Fiecare din cele 3 puteri (executiva, legislativa si judecatoareasca) functioneaza mai mult sub
imperiul necesitatii colaborarii decat cel al separarii puterilor.

77. Regimul politic parlamentar

 P. Pactet preciza ca regimul parlamentar functineaza potrivit unei “scheme” care se caracterizeaza
prin:
- disocierea organelor executive si procedura de “contreseing”
- responsabilitatea politica a guvernului si dizolvarea parlamentului
- colaborarea guvernului cu adunarile.
 Reg parlamentar se caracterizeaza prin aceea ca puterea executive provoaca parlamentul, il poate
dizolva, iar parlamentul poate (prin motiune de cenzura) determina demisia guvernului. Puterea judecatoareasca
putand si ea actiona asupra celorlalte puteri. Intr-un astfel de regim, seful puterii executive poate fi, dupa caz , un
monarh(Anglia) sau un presedinte(Italia).
 Unicul organ ales de popor este Parlamentul.
 Regimul parlamentar presupune un executive care este reprezentat de doua organe: seful statului
si guvernul
 Presedintele unei republici este ales pe o perioada determinata. El are atributii mai restranse
decat presedintele unei republici prezidentiale si nu are drept de veto.
66
  Guvernul este organul executiv esential, acesta nu poate actiona decat avand increderea
parlamentului.
 Seful guvernului conduce politica generala a tarii si raspunde de realizarea ei. El alcatuieste
cabinetul.
 Puterea judecatoreasca este reprezentata de instantele judecatoresti. Alaturi de aceasta un rol
fundamental joaca Curtile sau Tribunalele Constitutionale ca organe jurisdictionale.

Marea Britanie

 La inceput parlamentul Marii Britanii a fost unicameral. Din 1330 el este bicameral format din
Camera Lorzilor si Camera Comunelor. Se adopta mari texte privind drepturile si libertatile cetateanului.
 Cadrul institutional presupune: Coroana, Parlamentul, Cabinetul, Guvernul si instantele
judecatoresti.
Coroana

- Este supusa regimul fundamental al neutralitatii politice.

- Prerogativele sale sunt pur nominale si multe altele ale reginei au nevoie de contreseing.
Parlamentul - este constituit din Camera Lorzilor si Camera Comunelor.

- Camera Lorzilor este compusa din 1200 persoane si este formata din lorzi ereditari , spirituali si
judiciari.
- Camera Comunelor este formata prin alegeri care au loc o data la 5 ani. Este condusa de un
speaker ales pe durata legislaturii , care dispune de o considerabila autoritate.
Primul ministru si Cabinetul

- conduc intreaga politica

- Primul ministru este liderul partidului majoritar, membru al Camerei Comunelor.
- Cabinetul este o formatie redusa, dar importanta care are 100 membri
Guvernul

- este ierarhizat pe 3 nivele: Cabinetul, Ministri cu portofoliu, Secretari si Subsecretari de stat.

78.Regimul politic semi-prezidential- cazul actual-Franta

-daca in trecut seful statului avea o autoritate diminuata fata de cea a parlamentului, legea din 1962 a
instituit un presedinte de republica, a carui pozitie este asemanatoare cu cea a presedintelui SUA;

-presedintele nu mai este ales de parlament, ci de corpul electoral prin vot universal: astfel el are o pozitie
egala cu a parlamentului si pozitie superioara fata de prim-ministru si ministri;

-are atributii mai largi si mai importante, o mare parte a actelor sale nu mai trebuie contrasemnate de
ministrul de resort(pt dizolvarea parlamentului de ex);

-presedintele are dreptul de a recurge la referendum, ceea ce constituie un mijloc de presiune asupra
parlamentului;

-totusi sistemul pastreaza trasaturile unui regim parlamentar:executiv bifurcat(compus din seful de stat
iresponsabil din pct de vdere politic si un guvern, raspunzator in fata parlamentului);
67
 -presedintele nu are o putere discretionara in numirea guvernului, acesta din urma trebuie sa obtina votul
de incredere al parlamentului;

-presedintele are prerogativa de a dizolva adunarea nationala, prerogativa neconditionata de avizul

conform al Senatului.

79. Regimul de adunare

Puterea este exercitata de popor prin organele sale alese,executivul aparand ca simplu organ de executie a
deciziilor deliberate si adoptate de adunari.

Trasaturi fundamentale:

- Executivul nu este de regula un organ unipersonal ci un organ colegial,fapt ce face posibila

impartirea sarcinilor, difuzia “puterilor” ,concurenta,ceea ce limiteaza puterile fiecarui membru

- Membrii executivului sunt numiti si revocati in mod liber de adunare.

- Puterea legislativului asupra executivului poate merge pana la anularea deciziilor luate de executiv

Trasaturile unui astfel de regim se regasesc potrivit unei opinii majoritare numai in constituria
franceza.Aceasta constitutie nu a fot niciodata aplicata.

Acest regim a fost intalnit si in Elvetia si in statele socialiste unde toate organele sunt subordonate fata de
unul de varf.

80.Cetatenia europeana
Cetatenia europeana a fost instituita prin Tratatul de la Maastricht, semnat in 1991 si este reglementata in
articolele 18-25 din Tratatul de functionare a UE.Ea nu inlocuieste cetatenia nationala, ci o completeaza;deciziile
unui stat membru in materie de cetatenie trebuie respectate de celelalte state membre.

Drepturile unui cetatean al Uniunii(art.20 TFUE):

a)dreptul de libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre(cu anumite limitari si conditii)-nu
implica automat si intrarea intr-un raport de munca;

b)dreptul de a alege si de a fi ales in Parlamentul European si la alegerile locale in statul membru in care isi
are resedinta in aceleasi conditii ca cetatenii acelui stat;

c)dreptul la protectie diplomatica si consulara din partea oricarui stat membru, pt persoana aflata intr-o
tara in care statul sau de cetatenie nu are reprezentante diplomatice sau consulare;

d)dreptul de a inainta petitii Parlamentului European si de a se adresa Ombudsmanului European;

e)dreptul de acces la documentele si institutiile Uniunii.

68
81.Drepturi si libertati fundamentale:notiune si clasificari
Pt definirea acestor concepte trebuie sa luam in considerare ca sunt:

a)drepturi subiective;

b)drepturi esentiale pt cetateni;

c)datorita importantei lor sunt inscrise in acte deosebite, cum ar fi declaratii de drepturi, legi
fundamentale.

Drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de Constitutie si care sunt
determinante pentru statutul juridic al cetateanului. Anumite drepturi subiective, datorita importantei lor, sunt
selectate pe criteriul valoric si inscrise ca drepturi fundamentale. Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale
pentru cetateni,pentru viata, libertatea, personalitatea lor. Caracterul de drepturi esentiale il dobandesc in raport cu
conditiile concrete de existenta ale unei societati. Un drept subiectiv poatefi considerat esential si deci fundamental
intr-o societate data, dar isi poate pierde acestcaracter in alta societate. Drepturile fundamentale pot fi explicate
numai daca suntanalizate in interdependenta lor cu celelalte fenomene, indeosebi cu realitatileeconomice, sociale si
politice din fiecare tara

Clasificare:

a) drepturi care au drept obiect ocrotirea persoanei umane si a vietii ei private fata de orice
amestec din afara: dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, libera circulatie, inviolabilitatea domiciliului si
resedintei, secretul corespondentei si a celorlalte mijloace de comunicare, libertatea constiintei, dreptul la
informative
b) drepturi social-economice: dreptul la munca, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la greva
dreptul la proprietatea privata, dreptul de mostenire, dreptul la invatatura, dreptul celui vatamat intr-un drept al
sau de o autoritate publica, liberul acces la justitie.
c) drepturi politice: dreptul de a alege si de a fi ales in organele reprezentative locale sau
nationale, de a vota in cadrul referendumurilor
d) drepturi social-politice:libertatea de exprimare, libertatea cultelor, libertatea intrunirilor,
libertatea de asociere, dreptul de petitionare.

82. Restrangerea exercitiului unor drepturi

Restrangerea exercitiului unor drepturi – art. 53 Constitutie

-numai cu titlu de exceptie, numai conditionat si numai prin lege

69
-legea poate face acest lucru numai daca se impune, in urmatoarele situatii:

- apararea securittatii nationale, a ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenesti

- prevenirea unei calamitati naturale, a unui dezastru

-pt ca restrangerea sa poata opera trebuie sa fie necesara intr-o societate democratica, constituind astfel
(necesitatea) un element de referinta in analiza particulara a fiecarei situatii in parte

- analiza va fi realizata fie de legiuitor (atunci cand va adopta astfel de masuri), fie de judecatorul constitutional
(cand va trebuie sa controleze constitutionalitatea unei astfel de masuri)

- aceasta masura nu poate aduce atingere drepturilor si libertatilor, ci trebuie sa se limiteze doar la conditiile lor de
realizare in concret

83. Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica

Drept fundamental – din categoria drepturilor garantii.

Presupune raspunderea autoritatilor publice pt vatamarile produse cetateanului prin incalcarea drepturilor
si libertatilor acestuia.

Aceasta raspundere apare in 3 situatii:

a) Cand este emis un act administrativ ce vatama o persoana (toate actele administrative emise de
autoritatile publice, fara deosebire de natura lor juridica – nu intra aici legile sau hotararile unor judecatori in
spetele solutionate de acestia)
b) Cand nu se solutioneaza in termen lega, o cerere a unei persoane ( De exemplu este depasit
termenul legal, sau pur si simplu autoritatea publica tace, nu raspunde la cerere.)
c) Cand prin erori judiciare in procesele penale se produc prejudicii.

Repararea prejudiciului presupune 3 etape:

1. Recunoasterea dreptului
2. Anularea actului
3. Repararea pagubei

Cetatenii nu trebuie sa probeze vinavatia functionarului public, ci sa arate ca prin actul emis, i s-a adus un
prejudiciu.

Trebuie demonstrata legatura de cauzalitate.

Organul care solutioneaza acest tip de litigiu este cel competent, potrivit legii.

70
84. Indatoririle fundamentale

1. Fidelitatea fata de tara – cei cu functii publice (militari, judecatori) depun juramant de fidelitate.

2. Apararea patriei – apartine tuturor cetatenilor, barbati, femei, fara nicio deosebire (religie, origine
etnica, etc).
- Calcarea juramantului militar, tradarea de patrie, trecerea de partea inamicului – crime grave ce
sunt pedepsite.
- Presupune satisfacerea obligatiilor militare.
- Inainte aceasta obligatie le revenea barbatilor intre 20 si 35 de ani. Dupa revizuire – Constitutia
prevedea ca o lege organica va reglementa acest aspect (indatoririle vor reveni atat barbatilor cat si femeilor.
- Constitutia a mentinut varsta de 20-35 de ani. Exceptie in cazul voluntarilor.

3. Contributiile la cheltuielile publice

- Plata de impozite + taxe
- Se refera la orice cheltuieli publice, nu doar cele legate de constituirea veniturilor bugetului de
stat.
- Principiul egalitatii in materie fiscala – face referire la principiul proportionalitatii si al echitatii in
materie fiscala, repartizarea formal-egalitara a obligatiilor fiscale, si la asezarea justa a sarcinilor fiscale.
- Alineatul (3) interzice stablilirea oricaror alte prestatii in afara celor expres prevazute de lege, in
afara de situatiile exceptionale (catastrofe naturale, stari exceptionale).

4. Exercitarea cu buna-credinta a drepturilor si obligatiilor

- Incumba tuturor locuitorilor din Romania
- Obligatia de a nu incalca drepturile si libertatile celorlalti.

85. Sistemul electoral si scrutinul

 Sistem electoral – institutie a dreptului constitutional.

 Ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce apar in sfera desemnarii
reprezentantilor poporului.
 Aceste norme stabilesc drepturile electorale ale cetatenilor, garantiile acestora, modul de scrutin,
etapele + desfasurarea alegerilor, dar si stabilirea rezultatelor alegerilor + atribuirea mandatelor.
 Drepturile electorale sunt drepturi politice (de ex dreptul de a alege si de a fi ales)
 Caracteristici – Vot universal, egal, direct, secret, liber exprimat.
 Universal
- Este opus votului selectiv (cenzitar si capacitar)
- Cenzitar
- Censul pe avere – existenta unei averi minime pt a putea vota
- Censul de sex – inlatura femeile de la vot
- Censul pe varsta – implinirea unei varste exagerat de ridicate fata de varsta majoratului. (de ex 30-
40 de ani)
- Votul capacitar – presupune un anumit grad de instructie al alegatorului.

 Egal
- Principiul egalitatii in drepturi.
- Fiecare cetatean are dreptul la un singur vot pt alegerea aceleiasi autoritati publice.
- Nu exista vot plural sau vot multiplu.
71
 - Nu exista colegii electorale formate pe criteriul averii/profesiei (care ar duce la inegalitatea
votului).

 Direct
- Exprimarea personala a dreptului de vot, si nu prin reprezentant

 Secret – Votul este secret.

 Liber exprimat – fiecare cetatean are libertatea de a vota sau nu.

 Dreptul de a fi ales – Pentru a exercita aceste drept, persoana trebuie sa indeplineasca conditiile pt
a putea participa la un partid politic.
 data cu aderarea la UE, cetatenii pot fi alesi si pt Parlamentul European.

Clasificarea sistemelor electorale si a modurilor de scrutin

 Scrutin: Modalitatea in care alegatorii desemneaza deputatii, senatorii, consilierii, etc

 Reprezinta principalul criteriu de clasificare a sistemelor electorale.
 Exista doua sisteme electorale: cel majoritar si cel proportional, dar pot exista si sisteme mixte.

 Sistemul majoritar:
- In acest sistem sunt alesi candidatii care obtin cel mai mare numar de voturi.
- Din primul tur se aleg candidatii cu cel mai mare numar de voturi
- Se organizeaza si un al doilea tur, intre candidatii care au obtinut un nr minim de voturi stabilit de
lege.

 Sistemul reprezentarii proportionale:

- Consta in atribuirea mandatelor proportional cu nr de voturi obtinute de fiecare candidat sau lista
de candidati.
- Se intalneste in Franta, Germania, Elvetia, Austria, etc.

 Sisteme mixte:combina sistemul majoritar cu cel porportional.

Categorii de scrutin:

 Scrutin uninominal:
- Desemnarea unui singur candidat al fiecarui partid intr-o circumscriptie electorala.
- Delimitarea circumscriptiilor electorale se face in asa fel incat acestea sa aiba un nr aproximativ
egal de locuitori, iar teritoriul tarii impartit in atatea circumscriptii cate mandate exista in competita electorala.

72
 - Cel ales reprezinta intreg poporul si nu doar pe alegatorii din circumscriptia unde a castigat
alegerile.
- Acest tip de scrutin creeaza o majoritate parlamentara stabila.

 Scrutinul de lista:
- Alegatorul isi exprima optiunea pt o lista de candidati propusa de fiecare partid.
- Nu presupune o decupare speciala a circumscriptiei electorale.
- Este de doua feluri: cu liste blocate si cu liste deschise.
- In cazul listelor blocate – nu este permisa interventia din partea alegatorului
- In cazul listelor deschise – alegatorul are posibilitatea de a modifica sau chiar a alcatui lista.

Organizarea + desfasurarea alegerilor

 Circumscriptia electorala -> Unitate administrativ teritoriala – judet.

 Colegii uninominale -> Subunitati ale unei circumscriptii electorale – este atribuit un singur
mandat.
 Numarul de mandate pentru fiecare circumscriptie electorala se stabileste in functie de norma de
reprezentare, care este numarul de cetateni reprezentati de un deputat sau senator.
 Norma de reprezentare pt alegerea Camerei Deputatilor: Un deputat reprezinta 70.000 de
locuitori.
 Pentru alegerea Senatului: Un senator reprezinta 160.000 de locuitori.

 Un element important al organizarii si desfasurarii alegerilor sunt registrele electorale si listele

electorale.

 Registrele electorale
- baza de date in care sunt inscrisi toti cetatenii ormani, inclusiv cei cu domiciliul in strainatate, si
care au drept de vot.
- Datele care se inscriu in Registrul electoral:
a) Data nasterii
b) CNP
c) Tara de domiciliu
d) Adresa de domiciliu/resedinta
e) Seria + nr C.I. sau cartii de alegator.

 Listele electorale
- Totalitatea cetatenilor cu drept de vot inscrisi in Registrul electoral
- Fiecare alegator – inscris intr-o singura lista electorala permanenta.

 Cartea de alegator
- Cetateanul isi exercita dreptul de vot pe baza acestei carti.
- Un alegator nu poate primi decat o singura carte de alegator.

73
 Autoritatea Electorala Permanenta

 Institutie administrativa care asigura aplicarea unitara a dispozitiilor legale privind organizarea si
desfasurarea alegerilor.
 Perioada electorala desemneaza intervalul de timp care incepe la data aducerii la cunostinta
publica a zilei alegerilor si se incheie odata cu comunicarea oficiala a rezultatului scrutinului.
 Autoritatea Electorala Permanenta asigura buna desfasurare a alegerilor in toate sectiile de votare.

Birourile electorale

 Prin intermediul acestora au loc activitatile legale de organizare si desfasurare a alegerilor.

 Sunt alcatuite numai din cetateni cu drept de vot.
 Candidatii si rudele acestora nu pot face parte din birourile electorale.
 Exista 3 categorii de birouri
- Biroul Electoral Central
- Birouri electorale de circumscriptie
- Birouri electorale ale sectiilor de votare

 Sectiile de votare – se organizeaza in vederea desfasurarii operatiunilor electorale legate direct de

exercitarea dr de vot.

 Candidaturile

- Dreptul de a propune candidaturi apartine partidelor politice (competitori electorali).

- Nu se admit liste de candidati independenti.
- Nu pot candida persoanele care nu indeplinesc conditiile art 37 din constitutie pt a fi alese
(incompatibilitatile)

 Campania electorala
- Perioada in care partidele isi desfasoara activitati specifice de promovare a programului si
candidatilor lor, in scopul formarii si orientarii optiunii electoratului.
- Candidatii, si partidele politice au libertatea sa-si exprime opiniile in mod liber si fara nicio
discriminare, prin mitinguri si adunari.

 Desfasurarea votarii

- Votarea se desfasoara intr-o singura zi, care poate fi doar duminica, intre orele 7-21.
- Toate masurile pt buna desfasurare sunt luate de birourile electorale.
- Procedura (Alegatorii vin cu buletinul, semneaza in lista electorala speciala, voteaza in cabina, etc,
etc, etc).

74
  Stabilirea rezultatelor
- Dupa incheierea votarii, se numara voturile. (in fiecare birou electoral al sectiilor de votare)
- Se fac tabele, in care se noteaza nr de voturi ale fiecarui candidat, precum si voturile nule.
- La nivelul Biroului electoral de circumscriptie, dupa primirea dosarelor si proceselor-verbale, acest
birou incheie cate un proces-verbal referitor la voturile exprimate pt fiecare partid politic, alianta, sau candidat.
- La nivelul Biroului Electoral Central – aceeasi procedura, dar se stabileste si care aliante, partide
indeplinesc pragul electoral. (adica cine merge mai departe si cine iese afara)

 Atribuirea mandatelor
Atribuirea mandatelor de deputat si de senator se face in doua etape

- In prima etapa, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidatilor care apartin
unui competitor electoral ce a intrunit pragul electoral si care au obtinut majoritatea voturilor valabil exprimate in
colegiul uninominal in care au candidat.

- In a doua etapa, de alocare pe colegii, biroul electoral de circumscriptie va intocmi, o lista

ordonata cu toti candidatii care nu li s-au atribuit mandate in prima etapa.

 Atribuirea mandatului de Presedinte al Romaniei

- La primul tur de scrutin, birourile electorale trimit procesele-verbale Biroului Electoral Central.
- Acesta la randul lui incheie un proces-verbal,care cuprinde toate informatiile referitoare la voturi.
- La al doilea tur, se urmeaza aceeasi procedura, si este ales candidatul care a intrunit cel mai mare
nr de voturi.
- Procesul-verbal pt fiecare tip de scrutin se inainteaza impreuna cu dosarele birourilor electorale de
circumscriptie Curtii Constitutionale, in termen de 24 de h de la inregistrarea ultimului dosar.
- Curtea Constitutionala publica rezultatul alegerilor in presa si in Monitorul Oficial al Romaniei.

86. Functiile Parlamentului:

a) LEGISLATIVA:
 cea mai importanta; e unica autoritate legiuitoare
 pot participa la adoptarea legilor si alte autoritati sau persoane (Guvernul, Presedintele sau
cetatenii), in etapa initiativei legisaltive sau a promulgarii legilor
 posibilitatea derogarii legislative sau a adoptarii unor ordonante de urgenta (in absenta unei legi
de abilitare), in ambele cazuri de Guvern, sub controlul Parlamentului
 legea are forta juridica suprema in ierarhia actelor normative si e adoptata printr-o procedura
speciala
b) DE CONTROL:

75
  Controleaza activitatile celorlalte autoritati publice, cum la randul lui e supus unui control sau
anumitor modalitati de influentare din partea CCR, Presedinte sau Guvern
i. Mijloace de control a Guvernului:
o Acordarea votului de incredere; aproba lista Guvernului si programele de guvernare
o Motiune de cenzura-il poate demite; initiata de un sfert din numarul deputatilor si al senatorilor,
adoptata cu majoritate calificata
o Informare-Camerele si comisiile pot solicita, prin presedintii lor, autoritatilor publice orice
informatii sau documente considerate necesare activitatii lor
o Intrebari si interpelari-Guvernul+membrii sunt obligati sa raspunda intrebarilor
o Adoptarea unei legi de abilitare si aprobarea ordonantelor
o Cererea de incepere a urmaririi penale impotriva membrilor Guvernului, pentru faptele savarsite
in exercitiul functiei lor
o Prin Comisiile permanente pot initia anchete, cu acordul Camerei sau al Biroului permanent (in
cazul Senatului); Camerele pot decide si constituirea unor comisii de ancheta speciale;obiectul anchetei-activitatea
Guvernului sau a altor autoritati executive
ii. Control asupra activitatii Presedintelui:
o Din stipularea obligatiei de a instiinta sau consulta Parlamentul sau de a cere aprobarea pentru
exercitarea anumitor atributii. Exemple: consulta Parlamentul inainte de referendum national; aprobare prealabila
pentru mobilizarea generala sau partiala a armatei; mesaj prezidential pentru informare in legatura cu masurile
adoptate in vederea respingerii unei agresiuni armate impotriva Romaniei
o Posibilitatea suspendarii cu majoritatea celor 2 Camere, reunite in sedinta comuna, cu avizul CCR,
la cererea minim 1/3 deputati si senatori
o Posibilitatea de a puner sub acuzare pentru inalta tradare
c) GUVERNAMENTALA
 Determina politica externa, asigura echilibrul financiar si numeste, desemneaza, alege sau avizeaza
anumite persoane in functii sau demnitati publice
 Atributii:
 Acordarea votului de incredere listei Guvernului si programului de guvernare propus
 Motiunea de cenzura- Guvernul poate fi demis si in imprejurari din care nu reiese culpa lor, mai
exact din pierderea increderii fata de capacitatea lor
 Numirea in anumite functii sau demnitati publice: ex 6 din cei 9 judecatori CCR, cei 15 membri ai
CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) si membrii Curtii de Conturi sau directorul SRI
 Ratificarea tratatelor internationale
 Adoptarea legilor bugetului de stat si a bugetului de asigurari sociale de stat

76
77