DREPT PROCESURAL CIVIL

Note de curs

CURS nr.1
Specificul activitatii judecatoresti este faptul ca aceasta
e infaptuita de organe anume abilitate de lege(instante
judecatoresti) si alte organe cu abilitati jurisdictionale in
cadrul procesului civil dupa o anume procedura
prestabilita.La aceasta activitate judiciara participa pe langa
instantele judecatoresti partile intre care s-a ivit litigiul si alte
persoane care prin activitatea lor specifica contribuie la
solutionarea litigiului.Legea stabileste pentru toti acesti
participanti anumite drepturi procesuale si anumite obligatii
procesuale,participarea lor la procesul civil nascand raportul
de drept procesual civil.
Procesul civil-este acea activitate complexa
desfasurata de instanta judecatoreasca cu participarea
partilor interesate si a altor persoane in scopul solutionarii
neintelegerilor sau conflictelor aparute intre diferitele
persoane cu privire la drepturile si obligatiile lor civile si de
executare silita a hotararilor judecatorestti si a a altor titluri
executorii conform unei proceduri prestabilite.
Dreptul procesual civil-este ramura de drpt ce cuprinde
ansamblul normelor juridice ce reglementeaza modul in care
se desfasoara activitatea organelor judecatoresti si a
celorlalti participanti la procesul civil si raporturile ce se nasc
in cadrul acestei activitati.
Dreptul procesual civil-garanteaza eficacitatea normelor
de drept material.In ceea ce priveste organizarea instantei
judecatoresti,principiile fundamentale ale dreptului
civil,exista legatura intre dreptul procesual civil si cel
civil.Exista legatura si cu dreptul administrativ,pentru ca
instanta de drept contencios verifica legalitatea actelor
administrative.

IZVOARELE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL

Principalul izvor de drept procesual civil este legea

fundamentala ce consacra un capitol autoritatii judecatoresti
in care se regasesc unele din principiile fundamentale
privind organizarea judecatoreasca si desfasurarea
procesului civil:principiul neretroactivitatii legii,principiul
egalitatii,al accesului liber la justitie,dreptul la
aprare,art.11,alin.2 din constitutie prevede ca tratatele
internationale ratificate de Parlament fac parte din dreptul
intern;art.20,alin.1 din Constitutie-dispozitiile constitutionale
privitoare la drepturi si libertati cetatenesti vor fi interpretate
si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a
Drepturilor Omului,cu pactele si tratatele la care romania
este parte;daca apar neconcordante intre aceste conventii
sau tratatele si dreptul international,au prioritate
reglementarile internationale.
Sunt deci izvoare de drept procesual civil si aceste
tratate sau conventii ca si Conventia Europeana a
Drepturilor Omului-ratificat in 1994,Conventia de la Haga-
prevederile despre procedura civila(1954),legile ordinare si
organice:Legea 92/1992-privind organizarea judecatoreasca
si modificarile care reglementeaza structura organizarii si
atributiile instantei judecatoresti incluzand o serie de norme
de competenta si o serie de pricipii de baza ale activitatii
judiciare
Codul de procedura civila,in vigoare din
1.12.1865,elaborat dupa modelul Codului Cantonului
Geneva si a celui francez.A suferit in timp modificari:prin
Legea 18/1948 se realizarea unificarea legislatii procesuale
civile.Legea 59/1993 a vizat competenta instantei
judecatoresti,infiintarea curtilor de apel,restrangerea
participarii procurorului in procesul civil,introducerea caii
ordinare de atac a apelului,a cailor extraordinare de atac ale
recursul in anulare si in interesul legii,simplificarea
procedurii de divort si modificari in materia arbitrajului.
Alte modificari s-au adus prin:O.U
138/2000,O.G.290/200,O.G.59/2001,O.G.58/2003.Actualme
nte exista 7 carti sau capitole:1-privind competenta instantei
judecatoresti,2-privind procedura contentcioasa,3-privind
procedura necontencioasa,4-arbitrajul,5-executarea silita,6-
procedurile speciale,7-dispozii finale
Norme procesuale civile regasim si in alte coduri.in
hotarari ale guvernului(sunt si ele izvoare de
drept),ordonante,decrete guvernamentale,daca ele contin
norme de procedura civila.Exista in doctrina opinii diferite
privind faptul ca practica judiciara este sau nu izvor de
drept.
CURS nr. 2
Clasificarea normelor de procedura

1.Dupa obiectul normelor:

-norme de organizare judecatoreasca

-norme de competenta
-norme de procedura propriu-zise
Normele de organizare reglementeaza organizarea si
functionarea instantelor judecatoresti si a ministerului
public,probleme legate de statutul magistratilor,consiluil
superior al magistraturii-L 92/1992
Normele de competenta reglementeaza atributiile
instantelor judecatoresti in raport cu alte organe cu activitate
jurisdictionala precum si delimitarea competentei teritoriale
si materiale intre instante de acelasi grad dau de grad
diferit-Codul de Procedura Civila
Normele de procedura propriu-zisa prevad modul de
desfasurare a procedurii in procesele civile si executarea
silita a hotararilor judecatoresti si alte titluri executorii-Codul
de procedura civila
2.In functie de intinderea sferei de aplicare:

-norme generale(aplicabila in toate materiile,daca nu de

dispune altfel
-norme speciale-se aplica numai intr-o anumita
materie,fiind expres prevazute.
Ele sunt derogatorii de la dreptul comun si sunt de
stricta interpretare,deci nu se aplica prin analogie.
3.Dupa caracterul conduitei prescrise de norma:
-imperative-care impun partilor o conduita de la care nu se
poate deroga,in caz contrar fiinf supuse unei sanctiuni
-dispozitive-partile pot deroga de la ele
Aplicarea in timp si in spatiu si asupra persoanelor a
normelor de procedura civila

Legea procesual civila intra in vigoare la data publicarii

in Monitorul Oficial sau la o data ulterioara indicata in
cuprinsul legii si inceteaza prin
Facem acum referire la doua principii:
-neretroactivitatea legii de procedura civila deriva din
principiul constitutional
-aplicarea imediata a legii noi-normele de organizare sunt in
general de imediata aplicare,au fost insa si
exceptii;exemplu:Legea 92/1992 a prevazut ca dispozitiile
privitoare la organizarea si functionarea instantelor si cele
privind statutul magistratilor se vor pune in aplicare la o data
ulterioara intrarii in vigoare.
Procesele in curs de judecata la aparitia noii legi cor
continua sa fie judecate la instantele respective.Normele de
procedura sunt de pricipiu de imediata aplicare,actele de
procedura indeplinite dupa intrarea in vigoare a legii noi i se
supun,iar celelalte vor ramane valabile.

Aplicarea in spatiu

Intern-Romania e stat unitar in care s-a realizat

unificarea legislativa,rezulta ca si legislatia civila se aplica
pe intreg teritoriul.Problema e numai in sistemul publicitatii
imobiliare care difera in anumite provincii.
International-aplicarea normelor de procedura faca
obiectul Dreptului International Privat-legea 105/92
Asupra persoanelor-se aplica principiul egalitatii ,inscris
in constitutie si in legea de organizare judecatoreasca.
Asupra persoanelor straine si a apatrizilor-ei se bucura
de protectia generala a persoanelor si averilor garantata de
Constitutie.Potrivit legii 105-strainii sunt asimilati in Dreptul
Civil inclusiv in cel procedural cu cetatenii romani in tot ceea
ce priveste aplicarea acestei legi.

Principiile ce guverneaza desfasurarea Procesului Civil

Aceastea sunt reguli de baza care guverneaza

desfasurarea procesului civil si pe care le regasim in
Constitutie si in legea de organizare judecatoreasca,fiind
dezvoltate apoi de o serie de alte acte normative.

1.Principiul separatiei puterilor in stat si

independenta judecatorilor
Puterea judecatoreasca e separata de celelalte avand
atributii specifice exercitate de instantele judecatoresti si de
Ministerul Public.In raporturile dintre cele trei
puteri,Parlamentul si guvernul care preprezinta puterea legii
si executiv nu au dreptul sa intervina in procesul de
realizare a justitiei.
2.Principiul independentei judecatorilor
In activitatea de judecata e exclusa orice ingerenta din
partea unui organ de stat,de orice natura sau alte
persoane,in sensul ca nu pot da directive sau indrumari cu
privire la exercitiul functiilor lor.Judecatorii sunt independenti
si se supun numai legii.Independenta judecatoreasca e
garantata prin Constitutie si prin legea de organizare
judecatoreasca,in sensul ca judecatorii sunt numiti de
presedinte,iar din momentul numirii sunt
inamovibili.Promovarea si sanctionarea judecatorilor poate fi
propusa de Consiliul Superior al Magistraturii in conditiile
legii.
3.Principiul legalitatii si al liberului acces la justitie
Justitia se infaptuieste in mod egal pentru toate
persoanele fara deosebire de rasa,religie,etc…Aceleasi legi
se aplica tuturor cetatenilor,sunt judecati de aceleasi
instante,aceleasi reguli procedurale.
4.Principiul desfasurarii procesului civil in limba
romana
Persoanelor care nu cunosc sau nu vorbesc limba
romana li se garanteaza dreptul de a lua cunostinta de toate
actele dosarului,de a vorbi si de a pune concluzii prin
interpret.Nerespectarea acestei garantii faca ca partile
litigante sa fie lipsite de o aparare corespunzatoare,fapt ce
atrage nulitatea hotararii.
5.Principiul publicitatii dezbaterilor judiciare.
Sedintele de judecata la toate instantele sunt publice in
afara de cazurile prevazute de lege.La sedinta pot participa
nu numai partile interesate,dar si orice persoana straina de
proces.Pentru a asigura publicitatea sedintele se tin la
sediul instantei in zilele si orele fixate,iat pentru fiecare
sedinta de judecata se intocmeste o lista a proceselor care
se afiseaza cu o ora inainte de
dezbatere.Exceptii:Instanta,din oficiu sau la solicitarea partii
interesate pot desfasura o sedinta secrete,cand dezbaterile
ar afecta ordinea si moralitatea publica si partile-latitudinea
instantei care e datoare sa-si motiveze hotararea.Sedinta
secreta se propune pentru o parte a dezbaterii sau intreaga
durata a procesului.Cand este
secreta:partile,aparatorii,martorii,doua persoane desemnate
de parte pentru a o insoti.Indiferent daca sedinta a fost
publica sau secreta,pronuntarea horararii se face in sedinta
publica.
6.Principiul oralitatii
Procesele se dezbat verbal daca legea nu dispune
altfel.Presedintele completului are de a da cuvantul partilor
pentru a dispune regularitatea actelor de procedura pentru a
propune probe si pentru a formula concluziile.Instanta
dipune tot verbal asupra cererii partilor,iar hotararea se va
pronunta tot verbal in sedinta publica.Exista o serie de acte
de procedura pentru care legiuitorul prevede intocmirea lor
si in forma scrisa(cererea si hoatararea)
7.Contradictorialitatea
Posibilitatea partilor de a participa activ la desfasurarea
procesului in sensul de a putea discuta sau combate orice
element al procesului indiferent daca a fost ridicat de parti
sau instanta.Judecatorul participa activ la proces avand
posibilitatea de a solicita lamuriri.Nerespectarea
principiului=nulitatea hotararii
8.Rolul activ al judecatorului
Dreptul judecaorului de a pune intrabari partilor de a
pune in discutie partilor orice imprejurare de fapt sau de
drept care ar duce la solutionarea cauzei chiar daca nu e
cuprinsa in cererea de chemare in judecata.Judecatorul are
dreptul de a ordona din oficiu toate probele pe care le
considera necesare pentru aflarea adevarului,chiar daca
partile s-ar impotrivi.Judecatorul are obligatia de a ajuta
partile in ocrotitrea si intereselor acestora astfel incat lipsa
de cunostinte sau alte imprejurari sa nu aibe consecinte
defavorabile asupra partii.
Rolul judecatorului e limitat,astfel incat instanta nu
poate hotari decat numai asupra ceea ce face obiectul
procesului,chiar daca din dezbateri ar rezulta un drept mai
mare decat cel pretins-acest lucru este foarte controversat.
9.Principiul disponibilitatii partilor
Partile dispun de proces si toate mijloacele procesuale
oferite de lege.Dreptul partii de a declansa sau nu procesul
civil,dreptul de a determina obiectul partilor de al majora sau
micsora,dreptul de a renunta la judecata.Dreptul de a
incheia o tranzactie,dreptul de a ataca sau nu hotararea
judecatoreasca,dreptul de a cere executarea silita a
hotararii judecatoresti.
Exceptii- in procesele de divort instanta e obligata sa se
pronunte asupra incredintarii copiilor,si asupra obligatiilor de
intretinere chiar daca nu s-a solicitat acest lucru.
 10.Principiul dreptului la aparare
Sub aspect material se intelege un ansamblu de
drepturi si garantii procesuale instituite de lege pentru a da
posibilitatea partilor sa-si apere drepturile:dreptul de a
fromula cereri,probe,etc..
Sub aspect formal:dreptul partilor de a fi asistate de un
aparator.In procesul civil,asistenta prin parator nu e
obligatorie dar e intotdeauna posibila.Pentru lipsa de
aparare temeinic justificata instanta va putea acorda un
singur termen iar daca respinge cererea de amanare,la
cererea partii interesate va amana pronuntarea hotararii in
vederea depunerii de concluzii scrise.Conditiile de acordare
a asistentei gratuite in cazul persoanelor care nu pot face
fata cheltuielilor unei judecati fara a-si primejdui propria
intretinere sau a familiei sale.
Curs nr.3

ACTIUNEA CIVILA

Cuprinde ansamblul mijloacelor procesuale prin care se

asigura in cadrul procesului civil protectia drepturilor
subiective civile prin recunoasterea sau realizarea acestora
in cazul in care sunt contestate sau incalcate.In limbajul
comun notiunea de actiune civila este folosita in
acceptiunea de “cerere de chemare in judecata,fapt ce
reprezinta o confuzie.Actiunea civila este o prerogativa
legala un ansamblu de mijloace procesuale iar cererea de
cheamre in judecata este un element al acestui ansamblu
de mijloace procesuale,iar cererea de chemare in judecata
e unul din elementele acetui ansamblu,mijlocul prin care
aceasta prerogativa legala se transforma intr-un act
procedural complex.

Elementele actiunii civile

1.Părţile
2.Obiectul
3.Cauza

1.Părţile-exercitarea acţiunii civile presupune existenţa

unui subiect activ care se adresează instanţei de judecată
pentru protecţia dreptului său si a unui subiect pasiv despre
care subiectul activ pretinde că i-ar fi incălcat sau contestat
dreptul.
Părţile au denumiri specifice în raport de faza
procesuală:
~reclamant si pârât la judecata în judecata in primă
instanţă;
~apelant si intimat la apel;
~recurent si intimat la recurs
 2.Obiectul-ceea ce se cere prin acţiune,prestaţia
concretă a reclamantului (plata unei sume de bani,predarea
unui bun,rezoluţionarea unui contract).Obiectul trebuie să fie
licit,posibil,determinat in asa fel incat instanţa să cunoască
cu exactitate asupra a ce anume trebuie să se pronunţe
pentru că ea nu poate depăşi obiectul şi limitele fixate prin
acţiune.
3.Cauza-este scopul urmarit de cel care reclamă sau
care se apără.Ea trebuie să existe ,adică orice persoană
care se adresează instanţei să urmărească un anume
scop.Cauza trebuie să fie reală si nu falsă,licită şi morală.

Criteriile de exerciţiu ale acţiunii civile-trebuie îndeplinite

cumulativ patru condiţii:
-capacitatea procesuală
-calitatea procesuală
-afirmarea existenţei unui drept
-justificarea unui interes

a).Capacitatea procesuală-este legată de capacitatea

civilă.Distingem capacitatea civilă de folosinţă şi cea de
exerciţiu.Capacitatea de folosinţă reprezintă aptitudinea
unei persoane de a avea drepturi si de a-şi asuma obligaţii
in plan procesual.Codul de Procedură Civilă menţionează
faptul că orice persoană care are folsinţa drepturilor sale
civile poate fi parte în proces,în judecată.
Persoanele fizice nu pot fi lipsite total de capacitate de
folosinta,dar e posibil,in conditiile prevăzute de lege ca
această capacitate să fie restrânsă,limitată.
Persoanele juridice-capacitatea de folosinţă e supusă
principiului specilităţii,in sensul că nu pot dobândi acele
drepturi care corespund scopului pentru care au fost
înfiinţate.
b).Capacitatea procesuală de exercitiu-reprezintă
aptitudinea unei persoane care are folosinţa drepturilor sale
de a si le valorifica in plan procesual,exercitand personal
drepturile procesuale si îndeplinind obligaţiile procesuale
care îi incumbă.Spre deosebire de capacitatea de folosinţă
de care nimeni nu poate fi lipsit,în cazul capacităţii de
exerciţiu este posibil,în unele cazuri prevăzute de lege,ca o
persoană să fie lipsită de capacitate de exerciţiu,cele cu
capacitate restrânsă vor putea sta în judecată numai dacă
sunt reprezentate,asistate sau autotizate.

REPREZENTAREA-operează în cazul persoanelor lipsite

de capacitate de exerciţiu;aceste persoane sunt minorii care
nu au 14 ani,persoanele puse sub interdicţie.Acestia nu stau
persoanl în judecată,ci numai prin reprezentanţii lor
legali:părinţii sau tutorele pentru minori,tutorele,curatorul
pentru interzişii judecătoreşti.
Când între părinte,tutore şi minor există
interese,contraditorii se va numi un curator care va
reprezenta interesele minorului.Exemplu:iesirea din
indiviziune.

ASISTAREA-operează în cazul persoanelor cu capacitate

restrânsă,de exemplu minorii cu vârsta cuprinsă între 14-18
ani.Ei vor fi citati personal în proces,dar vor fi asistati de
părinte sau tutore,care vor semna alături de acesta orice
cerere adresată instanţei de judecată.

AUTORIZAREA-atunci când reprezentantul sau ocrotitorul

legal efectuează acte de dispoziţie în numele minorului(de
exemplu în cazul renunţării la judecată) se va cere
autorizarea organelor de stat abilitate,de regulă autoritatea
tutelară.
Lipsa calităţilor procesuale de folosinţă e sancţionată cu
respingerea acţiunii,actele de procedură efectuate de o
persoană fără capacitate de exerciţiu fiind lovite de nulitate
absolută.Lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu e
sancţionată cu nulitatea relativă.Actele de procedură
efectuate cu nerespectarea regulilor procedurale vor putea fi
ratificate ulterior de reprezentanţii legali.Numai dacă aceste
lipsuri nu sunt acoperite sancţiunea va fi nulitatea acţiunii.
c).Calitatea procesuală-presupune existenţa unei identităţi
între persoana reclamantului si titularul dreptului subiectiv
dedus judacăţii,între persoana pârâtului şi cel obligat în
raportul juridic dedus judecăţii.Vorbim de o claitate
procesuală activa(pentru reclamant) si una pasivă(pentru
pârât)
Reclamantul e cel care sesizează instanţa de
judecată,el are obligaţia de a face dovada calităţii
procedurale active si a celei pasive.
Calitate procesuală se poate transmite pe cale legală
sau convenţională.Cea legală se realizează în cazul
persoanei fizice prin moştenire;moştenitorii acceptanţi ai
succesiunii preiau poziţia procesuală a autorului lor iar în
cazul persoanei juridice prin reorganizare,comasare sau
dizolvare.
Transmiterea convenţională operează în baza unei
înţelegeri între una din părţile din proces şi o terţă
persoană.În cesiunea de creanţă la donaţia bunului
litigios.După întinderea transmiterii,aceasta poate fi
universală,dacă se transmite tot patrimoniul cu drepturile şi
obligaţiile procesuale aferente,universal-dacă se transmite
o parte a patrimoniului,particular-când se transmit anumite
drepturi şi obligaţii cu privire la un bun determinat.Indiferent
de felul trasmisiunii,cel care preia calitatea procesuală preia
şi poziţia sau starea în care se găseşte procesul în
momentul transmisiunii,toate actele de procedură îndeplinite
până în atunci fiindu-i opozabile.lipsa calităţii procesuale
poate fi invocată pe cale de excepţie de oricare dintre
părţi,de procuror când participă la judecată sau de instanţă
din oficiu şi e sancţionată cu respingerea acţiunii.
Afirmarea existenţei unui drept
Orice acţiune civilă presupune existenţa unui drept pe
care să-l protejeze.Pentru ca dreptul subiectiv civil să
beneficieze de protecţie juridică,el trebuie să îndeplinească
anumite condiţii:
-să fie recunoscut si ocrotit de lege
-să fie actual
-să fie supus termenului şi condiţiei suspensive
-să fie exercitat cu bună credinţă
Când recalamntul nu justifică un drept subiectiv cererea
lui va fi respinsă ca nefondată,iar când dreptul pretins nu e
actual,cererea va fi respinsa ca prematură.

Justificarea unui interes

Interes-înseamnă folosul practic,material sau moral pe
care-l urmăreşte cel care promovează o acţiune
civilă.Interesul poate fi material(avantaj patrimonial) sau
moral când se urmăreşte obţinerea unei satisfacţii
morale.Interesul trebuie să fie ligitim,să nu contravină
legii,să fie direct şi personal,să-l privească pe cel care
exercită acţiunea civilă,indiferent că o exercită personal sau
prin reprezentant legal;interesul să fie născut şi natural,deci
să existe în momentul exercitării acţiunii.
Lipsa intersului se sancţionează cu respingerea acţiunii.

Clasificarea acţiunilor civile

I.In funcţie de scopul urmărit

a)-acţiuni în realizarea dreptului
b)-acţiuni în constatarea dreptului
c)-acţiuni în constituire de drepturi
 a) Acţiunile în realizarea dreptului-sunt cele prin care
reclamantul ce se pretinde titularul unui drept subiectiv
solicită instanţei de judecată să-l oblige pe pârât la
respectarea dreptului său,iar când acest lucru nu mai e
posibil,sa-l oblige la despăgubiri echivalente pentru paguba
pricinuită.Se particularizează prin faptul că hotărârea
pronunţată în astfel de acţiuni are efect de titlu
executoriu,ele pot fi aduse la îndeplinire prin executare
silită.Aceste acţiuni sunt cele mai frecvente-acţiunile în
revendicare,îm plata unei sume de bani,preluarea unor
bunuri
b) Acţiunile în constatare-reclamantul solicită instanţei
sa constate existenţa sau inexistenţa unui pretins drept al
pârâtului împotriva sa.
Codul de procedură civilă prevede că acţiunea în
constatare e admisibilă dacă partea nu poate cere relizare
dreptului.E inadmisibilă acţiunea în constatare a dreptului de
proprietate asupra unui teren ocupat de pârât pentru că
partea are la dispoziţie acţiunea în realizare sau în
revendicare.
Spre deosebire de hotărârea pronunţată în acţiunea în
relizare hotărârii pronunţată în acest timp de acţiune nu
constituie titluri executorii,deci nu pot fi executate silit.
c) Sunt cele prin care se solicită instanţei crearea unor
situaţii juridice noi pentru părţile litigante.Aici intră:acţiunile
de divorţ,acţiunile în stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei

II.In funcţie de natura dreptului care se valorifică

a)-acţiunile personale
b)-acţiunile reale
c)-acţiunile mixte

a) Se valorifică un drept personal sau de

creanţă.Numărul acestora(al drepturilor de creanţă) este
nelimitat,rezultă că numărul acţiunilor personale este
nelimitat(acţiunile în plata pensiei de întrţinere,acţiunile în
plata chiriei,revocarea donaţiei)
b) Prin ele se valorifică un drept real.Numărul
drepturilor reale este nelimitat,rezultă că şi numărul
acţiunilor reale va fi nelimitat( acţiunile în
revendicare,acţiunea confesorie)
c) Prin ele se urmăreţte atât valorificarea unui drept
persoanl ,cât şi a unui drept real,ambele izvorând din
aceeaşi operaţie juridică(acţiunea în revocarea donaţiei unui
imobil pentru neexecutare de sarcini.Prin ea reclamantul îşi
valorifică un drept persoanl,decurgând din cpntractul de
donaţie,cât şi un drept real pentru că îşi revendică şi bunul
imobil.

III.După natura obiectului lor

a)-acţiuni personale şi reale-acţiunile personale-mobiliare
-imobiliare
b)-acţiuni reale-mobiliare
-imobiliare-posesorii
-petitorii
Curs nr.4

COMPETENŢA
Este aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe sau
unui organ cu activitate jurisdicţională de a soluţiona un
anumit litigiu.Activitatea de realizare a justiţiei este făcută
prin instanţele judecătoreşti,Curtea Supremă de
justiţie,Curtea de Apel,Tribunale şi Judecătorii
Rolul normelor de competenţă este acela de delimitare
a sferelor de activitate a diferitelor instnşe judecătoreşti.

Noţiunea de competenţă-generală
-jurisdicţională
Competenţa se împarte astfel după modul în care ele
se referă la organizarea din sisteme diferite de jurisdicţie
sau din acelaşi sistem .
Normele de competenţă jurisdicţională se împart în:
-norme de competenţă materială
-norme de competenţă teritorială
Această clasificare se refră la instanţele de grad diferit
sau de acelşi grad
Competenţa teritorială se împrte la rândul ei în:
-competenţă de - drept comun
- altenativă
- exclusivă
- excepţională
Normele de competenţă se mai împart în :
-norme de competenţă imperativă
-norme de competenţă relativă
Această clasificare se face dupa modul cum ele au un
caracter imperativ sau dispozitiv
Art.125(1)-din Constituţie stabileşte că justiţia se
înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte
instanţe stabilite de lege.Există o serie de litigii care potrivit
legii sunt date în competenţa de soluţionare a altor organe
de jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională.
Delimitarea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti de
atribuţiile altor organe cu activitate jurisdicţională poartă
denumirea de competenţă generală.Ori de câte ori o lege
specială nu prevede competenţa unui organ cu activitate
jurisdicţională,litigiul va fi soluţionat de instanţa
judecatoresca.Principiul liberului acces la justitie impune în
toate cazurile posibilitatea sesizării instanţei
judecătoresti.Hotarârile pronunţate de acela organe sunt în
mare parte supuse cenzurii instantelor judecatorşti.

Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti

Delimitează sfera de activitate pe linie ierarhică intre

instanţele judecătoreşti de grad diferit.Normele de
competenţă materilă se regăsesc in Legea 92/1992 de
organizare judecătorească şi în Codul de Procedură
Civilă,plus intr-o serie de legi speciale.
Normele de competenţă materială au un caracter
imperativ astfel încât nici instanţa nici părţile nu pot deroga
de la ele.Criteriul după care se determină competenţa
materială a instantelor judecatoresti sunt în principal
natura,obiectul sau valaorea litigiului.

JUDECĂTORIILE
Judecă în primă instanţă:
-toate cererile şi procesele în afara celor date de lege în
competenta altor instante
-plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei
publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu
astfel de activitate
Judecă de asemenea în alte materii date de lege în
competenţa lor:
-contestaţiile la executare,în anulare şi revizuire cu privire la
hotările pronuntate de judecătorii,
-cererile de îndreptare a erorilor materiale structurate în
hotărâri judecătoreşti,
-cererile de punere sub interdiţie ,de decădere din drepturile
părinteşti.

TRIBUNALELE

Judecă în primă instanţă:

-procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect
are o valoare mai mare de 1 miliard lei şi procesele şi
cererile al căror obiect e neevaluabil în bani ,
-soluţiile procesuale şi cererile în materie civilă al căror
obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei,
-conflictele de muncă cu excepţia celor date de lege în
competenţa altor instanţe;
-soluţionează procesele în materie de creaţie intelectuală şi
proprietate industrială,
-procesele şi cererile în materie de expropriere,
-cererile pentru încuviinţarea,desfinţarea sau nulitatea
adopţiei;
-cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori
judiciare săvârsite în procesele penale,
-cererile privind recunoaşterea şi încuviinţarea executării
silite a hotărârilor pronunţate în străinătate şi în alte materii
date de lege în competenta acestor instante.

CURŢILE DE APEL

Judecă în prima instanţă:

-procesele şi cererile în materia contenciosului administrativ
privind actele autorităţilor instituţiilor centrale,
-soluţionează apelurile declarate împotriva hotărârilor
pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi tribunale,
-mai judecă în alte materii date de lege în competenţa lor.

INSTANŢA SUPREMĂ

Judecă:
-recursurile declarate împtriva hotarârilor Curţilor de Apel şi
a altor hotărâri în cazurile prevazute de lege,
-soluţionează recursurile în interesul legii precum şi alte
materii date de lege în competenţa altor instanţe

Normele de competenţă materială-delimitează sfera de

competenţă a instanţelor din punct de vedere material
stabilind care anume dintre instanţele de acelaşi grad e
îndrituită să soluţioneze un anumit litigiu.Normele de
competenţă materială au un caracter dispozitiv,acesta
insemnând că parţile nu pot deroga de la ele şi doar
excepţional sunt reglementate prin norme imperative in
cazurile prevazute de art.13-16 din Codul de Procedură
Civilă si alte cazuri prevăzute în legi speciale.

Competenţa teritorială de drept comun

Este prevazută in art.5 din Codul de Procedură

Civilă(ex.cererea de chemare în judecată se face la instanta
domiciliului pârâtului)Această regulă se justifică prin faptul
că în cazul acţiunilor personale până la soluţionarea
procesului pârâtul beneficiază de prezumtia că nu datorează
nimic şi prin aceea că în acest fel se împiedică introducerea
unor cereri în scop de şicană.
Acestă regulă se aplică dacă domiciului pârâtului se
află în ţară şi este cunoscut;în caz contrar cererea se va
face la instanţa reşedinţei sale din ţară,iar dacă nici ea nu e
cunoscută cererea se va face la instanta sau domiciuliul
reclamantului.Pentru determinarea competentei
teritoriale,important este domiciliul sau reşedinţa din
momentul stabilirii instantei ,iar schimbarea ulterioară a
acestora nu este de natura sa mai afecteze competenţa
instantei.Daca pârâtul este o personă juridică de drept privat
cererea se face la instanta sediului ei principal.

Competenţa alternativă

Situaţia în care un proces poate fi soluţionat de două

sau mai multe instante deopotrivă competente poartă
denumire ade competenta alternativa.Textele de lege care
fac referire expresa la acesta situatie sunt art.6-11.
Art.6 menţionează faptul că atunci când pârâtul în afara
domiciliului său are în mod stabil o îndeletnicire profesională
sau una-mai multe aşezări agricole ,comerciale sau
industriale,cererea se poate face şi la instanta locului
acestor îndeletniciri sau aşezări pentru obligatii patrimoniale
născute sau care urmează a fi executate în acel loc.
Art.7-pentru actele încheiate de repreuentanta unei
persoane juridice de drept privat,cererea se paote introduce
si la instanta locului de situare a instantei ,dar numai pentru
obligatii care urmează a fi executate în acel loc sau care
izvorăsc din actele incheiate prin reprezentant sau faptele
savarsite de acesta.
Art.8-cererile îndeplinite împotriva statului,direcţiile
generale ale regiilor publice,ale administraţiei comerciale,se
pot face la instanta din cpaitala ţării sau la cele din reşedinţa
judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul .Când mai multe
judecătorii din raza aceluiaşi tribunal sunt deopotrivă
competente,cererile se introduc la instanta din reşedinţa de
judet,iar în capitală la Judecătoria Sectorului 4
Art.9-atunci când cererea vizează mai mulţi
pârâţi,competenţa teritorială apaţine oricăruia din instanţele
de domiciu ale pârâţilor.
 Art.10-alte 8 cazuri de competenţă alternativă în care
pe lângă instanţa domiciliului pârâtului sunt competente şi
alte instante,astfel ,în cererile privitoare la
executarea,anularea sau rezilierea unui
contract,competentă este si instanţa prevazută în contrat
pentru executarea obligatiilor.Dacă locul nu s-a stabilit,se
aplică regula de drept comun.Cererile izvorâte dintr-un
raport de locaţiune a unui imobil,competenta e şi instanţa
locului de plată.În cererile privitoare la obligaţiile
comerciale,competentă este şi instanţa locului unde
obligaţia a luat nastere sau aceea a locului plăţii.În cererile
izvorâte dintr-un contrat de transport,instanţa locului de
plecare sau de sosire.
În cererile ascendenţilor şi descendenţilor referitoare la
obligaţiile de întreţinere ,competenaă este şi instanţa de la
domiciliul reclamantului.Pentru cererile izvorâte dintr-un fapt
ilicit,compatenta este instanta de la locul producerii lor.
Pentru asigurări-cererile se fac la instanţa domiciliului
asigurătorului sau al bunurilor acestuia ori a locului unde s-a
produs accidentul.
Din momentul in care reclamantul a optat pentru una
din aceste instante,el nu mai poate reveni asupra acestei
opţiuni ca să ceară declinarea competentei,după cum nici
instanta nu paote cere din oficu acest lucru.

Competenţa teritorială exclusivă-excepţională

Cauzele privitoare la starea si capacitatea persoanei şi

cele prevazute în art.13-16 din Codul de Procedură Civilă se
soluţionează numai de isntanta expres prevazută de lege
fără posibilitatea părţilor sau a instantei de judecată de a
astabili o altă instanţă.Acestă formă e justificată prin
necesitatea mai bunei administrări a justitiei în acest tip de
litigii.
 Cererile privitoare la imobile sunt de competenta
isntantei de la locul situarii imobilului.Dacă acesta se află în
circumscripţia mai multor instante cererea se va face la
oricare din acete instante.Această regulă vizează numai
acţiunile reale imobiliare,nu şi cele personale
imobiliare,supuse regulilor de drept comun sau privind
competenta alternativa.
Cererile privitoare la succesiune se fac la instanta
ultimului domiciliu al defunctului.În materie de
societate,cererile sunt de competenta instantei unde
societatea are sediul principal.Sunt avute în vedere litigiile
dintre asociaţi,dintre asociaţi şi societate,nu şi litigiile dintre
asociaţi,societate şi terţe persoane,ele fiind supuse regulilor
de drept comun.
Cererile în materie de reorganizare judiciară şi a
falimentului sunt de competenta tribunulaului în
circumscripţia caruia se află sediul principal al debitorului.
Art.607 din Codul de Procedura Civilă stabileste
competenta exclusivă în procesele de divort,acestea
facându-se la instanta ultimului domicilui comun al sotilor,cu
conditia ca ambii soti sau unul dintre ei să mai locuiască in
circumscriptia acelei instante.Dacă soţii nu au avut domiciliu
comun sau nici unul nu mai locuieste in circumscripţta de la
ultimul domiciliu comun,competenta revine instantei de la
domiciliul pârâtului,iar dacă acesta nu are domiciliul în tara
sau domiciliul este necunsocut,competenta revine instantei
de la domiciliul reclamentului.
Mai există cazuri prevazute de legi speciale:
-cererile privitoare la reclararea abandonului de copii intră
sub competenta Tribunalului de circumscriptie a sediului
instituţiei de ocrotire
-cererile de declarare juridică a morţii si a disparitiei juridice
intra sub competenta instantei de la ultimul dsomiciliu
cunoscut al disparutului
-în cererile de inregistrare tardivă a naşterii si de rectificare
a actelor de stare civila,competenta este instanta de la
domiciliul reclamentului.
Curs nr.5

PROROGAREA COMPETENŢEI

Înţelegem prin prorogare de competenţă extinderea

competentei unei instante asupra unor pricini care în mod
obisnuit nu ar intra în sfera sa de competentă.În funcţie de
temeiul în baza căruia are loc,prorogarea poate fi:
1.Legală
2.Judecătorescă
3.Convenţională
4.Voluntară

1.Prorogarea legală

Operează în temeiul legii,mai precis în cazurile expres

prevăzute de lege şi anume:art.17 din Codul de Procedură
Civilă dispune că cererile accesorii şi incidentale sunt in
căderea instantei competente sa judece acererea
principală.Regula se aplică în următoarele situatii:
-când acţiunea reclamantului are mai multe capete de
cerere,dintre care unele accesorii ceea ce ar determina
competenţe diferite însă acestea vor fi soluţionate de
instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
-în cursul procesului se formulează cereri pentru luarea unor
măsuri asigurătorii,ca sechestrul judiciar,asigurător,poprirea
asigurătorie sau cereri pentru asigurarea dovezilor(art.235-
236,Cod Procedură Civilă).Acestea vor fi soluţionate de
instanţa competentă să judece cererea principală.
-când pârâtul invocă pretenţii propii împotriva reclamantului
pe calea cererii reconvenţionale sau când se formulează
cereri prin care se lărgeşte sfera procesului prin participarea
la judecată a terţelor persoane(intervenţia
voluntară,chemarea în judecată a altor persoane,chemarea
în garanţie şi arătarea titularului dreptului).Aceste cereri
incidentale se soluţionează de instanţa competentă să
judece cererea principală.
-cazul prevăzut de art.9 din Codul de Procedură
Civilă,potrivit căruia în situaţia coparticipării procesuale
pasive reclamantul poate introduce cererea de chemare în
judecată la instanţa domiciliului oricareia dintre pârâţi.
-cazul prevăzut de art.164 din Codul de Procedură
Civilă,potrivit căruia în caz de conexitate.Există conexitate
ori de câte ori două sau mai multe cereri aflate în faţa
aceleiaşi instanţe sau instanţe diferite dar de acelaşi grad,în
care figurează aceleaşi părţi sau chiar alte părţi care au prin
obiectul şi cauza lor o strânsă legătură astfel încât se
justifică judecarea lor împreună,evitându-se în acest fel
pronuntarea unor soluţii contradictorii care ar putea să
apară dacă judecata s-ar face separat.Conexarea poate fi
făcută la cererea părţilor sau din oficiu,dosarul urmând să
fie trimis instanţei sesizate ântâi,cu excepţia situaţiei în care
ambele părţi ar solicita trimiterea lui la una din celelalte
instanţe sau când una din pricini e de competenţa unei
instante şi părţile nu pot înlătura competenţa acesteia.Dacă
numai una din cereri se află in stare de judecată,instanţa va
putea dispune disjungerea (art.165)însă instanţa
competentă prin conexare va rămâne în continuare
competentă şi după disjungere.

2.Prorogarea judecătorească sau judiciară

Operează în baza unei hotărâri judecătoreşti si anume:

a)-în caz de recuzare a tuturor judecătorilor unei instanţe-
art.33
b)-în caz de strămutare de pricini-art.40(2)
c)-în caz de delegare a unei instanţe-art.23
d)-în caz de admitere a recursului şi de casare cu trimitere
la altă instanţă decât aceea care a judecat prima dată
fondul,dar egală în grad cu aceasta-art.312(2)
e)-în cazul în care se dispune administrarea de probe prin
comisie rogatorie efectuată de o altă instanţă egală în grad

3.Prorogarea convenţională sau voluntară

Operează în baza unei întelegeri a părţilor în acele

cazuri în care legea permite acestora să deroge de la
normele de competenţă,respectiv,in cazul normelor de
competenta teritorială de natură dispozitivă.Convenţia
părtilor poate să rezulte din inserarea într-un contract
încheiat de părţi a unei clauze atributive de competenţă sau
dint-o conventie separata prin care partile convin ca in caz
de litigiu cauza să fie judecată de altă instanţă decât cea
care este competentă în mod normal.Convenţia poate fi
scrisă sau verbaşă,în acest din urmă caz putându-se face
numai in faţa instanţei alese care va lua act de înţelegerea
părţilor prin încheiere de şedinţă.Pentru a fi valabilă
conventia trebuie sa indeplinescă anumite conditii:
1-părţile să aibă capacitate procesuală de exercitiu,iar
consimţamântul lor să fie liber şi neviciat
2-conventia sa fie expresă în sensul că instanţa aleasă
să fie expres determinata,în asa fel incât sa evite orice
discutii sau confuzii.
3-instanţa aleasă de părţi să nu fie incompetentă
absolut.
Alegerea instanţei se poate face înainte de ivirea
litigiului atunci când legea nu interzice expres acest
lucru.Alegerea poate interveni şi după nasterea litigiului si
sesizarea unei instante până la prima zi de înfăţişare.Aceste
cazuri sunt insă rare pentru că după sesizerea instantei e
putin probabil să se ajungă la o întelegere,chiar având acest
obiect obiect limitat de competenta.
 O formă specială de clauză atributivă de competentă
este alegerea de domicilui la care face referire art.93 din
Codul de Procedură Civilă.Dacă alegerea s-a făcut în
interesul reclamantului actiunea va putea fi introdusă fie la
instanta domiciliului real al pârâtului fie la instanţa
domiciliului ales în interesul reclamantului.
Dacă alegerea s-a făcut în interesul exclusiv al
pârâtului sau în interesul ambelor părţi reclamantul urmează
să sesizeze instanta domiciliului ales fără a mai avea un
drept de opţiune.Înţelegerea privitoare la competenta e
obligatorie pentru părţi.Astfel,dacă întelegerea a fost făcută
în interesul pârâtului sau al ambelor părţi ,ea e în principiu
irevocabilă,neputându-se reveni asupra ei decât printr-un
nou acord în sens contrar.Numai când alegerea s-a făcut în
intersul reclamantului,acesta poate să renunţe la beneficiul
clauzei de alegere fără ca pârâtul să se poată opune.
Dacă părţile au determinat competenta altei instante
decat cea prevăzută de lege şi totuşi reclamnantul
sesizează instanţa competentă potrivit legii pârâtul va putea
cere declinarea competenţei însă numai până la prima zi de
înfăţişare întrucât necompetenţa în acest caz este relativă.

INCIDENTE PROCEDURALE PRIVITOARE LA INSTANŢA

SESIZATĂ

E posibil ca instanţa sesizată cu soluţionarea unei

pricini să nu fie competentă sau sa fie contestată
competenţa acesteia.Pe de altă parte,se poate întâmpla ca
instanţa sesizată deşi este competentă,să nu îndeplinescă
cerinţele necesare pentru judecată ori pentru pronunţarea
unei hotărâri în condiţii de deplină obiectivitate.
1.Necompetenţa instanţei
Pentru a se cunoaste mijloacele şi condiţiile în care
poate fi invocată necompetenţa instantei trebuie să se facă
distinctie între norme de competenţă absolută şi norme de
competenţă relativă.
Necompetenţa absolută a instanţei poate fi invocată
de oricare dintre părţi ,de procuror când participă la şedinţa
de judecată sau de instanţă din oficiu,în orice fază a
procesului,chiar pentru prima dată în apel sau recurs şi
chiar dacă nu a fost ridicată în faţa instanţei de fond şi nici
nu s-a formulat obiectul unui motiv de recurs.
Necompetenţa relativă poate fi invocată numai de
partea interesată(pârâtul) şi numai până la prima zi de
înfăţişare.
În cazul în care se constată competenta pe parcursul
procesului după sesizarea instanţei,dar înainte de a se
pronunta o hotărâre,mijlocul procedural prin care se invocă
necompetenţa este excepţia de necompetenţă.Aceasta este
una de procedură,instanţa este deci obligată să o
soluţioneze înainte de a intra în cercetarea fondului
cauzei,dacă în prealabil a fost pusă în discuţia
părţilor.Numai în cazuri exceptionale,când este necesară
administrarea de probe pentru rezolvarea excepţiei ,instanţa
va putea dispune unirea exceptiei cu fondul cauzei.
În cazul în care instanţa admite excepţia considerându-
se necompetentă ea pronunţă o hotărâre,sentinţă sau
decizie prin care îşi declină competenţa în favoarea
instanţei sau organului jurisdicţional competent potrivit
legii.Dacă se constată că cererea e de competenţa unui
organ de stat,fără activitate jurisdicţională,instanţa nu-şi va
declina competenţa,ci va respinge cererea ca
inadmisibilă.Hotărârea de declinare a competenţei poate fi
atacată cu recurs în 5 zile de la pronunţarea
hotărârii,trimiterea dosarului la instanţa competenta sau
organul juridictional competent se face numai după ce
hotărârea de declinare a devenit irevocabilă,cu excepţia
cazului în care recursul a fost declarat de însăşi partea care
a solicitat declinarea competentei,situaţie în care dosarul se
va trimite de indată,după pronunţarea hotărârii,sancţionând
astfel reaua credinta a părţii respective.
Art.105(1)din Codul de Procedură Civilă prevede că
actele de procedură îndeplinite de un judecător
necompetent sunt nule cu exceptia probelor administrate
care rămân câstigate judecăţii şi care nu vor mai fi refăcute
de instanta competentă decât pentru motive
temeinice(art.160)
Hotărârea de declinare a competentei are putere de
lucru judecat numai cu privire la instanţa care s-a declarat
necompetentă,nu şi în ceea ce priveşte instanţa sau organul
jurisdicţional căruia i s-a trimis dosarul şi care,la rândul ei se
poate declara necompetentă.
În cazul în care excepţia de necompetenţă e
considerată neîntemeiată,ea va fi respinsă printr-o încheiere
care are caracter interlocutoriu,adică leagă instanţa în
sensul că nu mai poate reveni asupra celor dispuse şi care
nu poate fi atacată separat decât odată cu fondul
cauzei.După respingerea excepţiei,instanţa va continua
judecarea cauzei.
Daca s-a pronunţat o hotărâre de către prima instanţă
necompetenţa acestei nu poate fi invocată pe calea
apelului,iar dacă pronunţă o hotărâre şi în apel(definitivă
deci)necompetenţa se poate invoca pe calea
recursului[art.304(3)].Necompetenţă absolută.
Dacă suntem în prezenţa unei hotărâri
irevocabile,excepţia de necompetenţă absolută poate fi
invocată pe calea contestaţiei în anulare(art.317)
În toate aceste cazuri,dacă excepţia de necompetenţă
absolută e întemeiată,instanţa de apel sau recurs vor casa
hotărârile aplicate şi vor trimite cauza spre soluţionare
instanţei sau organului jurisdicţional competent.
Curs nr.6

CONFLICTUL DE COMPETENŢĂ

Conflictul de competenţă reprezintă situaţia în care

două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă
competente să soluţioneze o cauză sau dimpotrivă se
desesizează considerându-se necompetente.
Există-conflict pozitiv de competenţă
-conflict negativ de competenţă
1.Conflictul pozitiv-constă în faptul că daouă sau mai
multe instante deopotrivă sesizate cu solutionarea unei
cauze se declară competete să o solutioneze.Acestă
situaţie poate fi evitată atunci când una dintre instante e
necompetentă prin invocarea exceptiei de
necompetenţă.Când ambele instanţe sesizate sunt
competente se poate invoca excepţia de
litispendenţă.Aceasta când nu au fost invocate astfel de
excepţii sau când ele au fost amânate,conflictul de
competenta devenind actual.

2.Conflictul negativ-există atunci când două sau mai multe

instanţe se declară deopotrivă necompetente să soluţioneze
aceeaşi cauză prin hotarâri irevocabile.Condiţii:să existe
două sau mai multe instante sesizate cu aceeasi cauză,cel
puţin una dintre instanţe să fie competentă să soluţioneze
cauza,instanţa să-si fi declinat reciproc competenta prin
hotărâri irevocabile.Soluţionarea conflictului se realizează
prin procedura regulatorului de competenţă.Soluţionarea
se face de instanta superioară comună instanţelor aflate în
conflict.
Poate exista conflict între o instanţă judecătorească şi
un organ cu autoritate jurisdicţională,conflict care se
solutionează de instanta ierarhic superioara instantelor
aflate în conflict.Prin derogare, conflictul între o instanţă
judecătorescă şi una a Curţii de Conturi se soluţionează de
Curtea Supremă de Justiţie.Codul de Procedură Civilă
prevede că instanţa în faţa careia s-aivit conflictul va
suspenda judecata si va trimite caza instantei competente
să solutioneze conflitul.Solutionarea propriu-zisă se va face
fără citarea partilor.Dacă se constată existenţa conflictului
se va stabili instanţa în competenta căreia i se va trimite
conflictul spre soluţionare.Hotărârea pronunţată în
regulatorul de competenta poate fi atacata cu recurs în 5
zile de la comunicare.
Trimiterea cauzei la instanta competenta se va face
numai după rămânerea irevocabilă a hotărârii.Instanţa
căreia i s-a trimis dosarul nu-şi poate declina competenţa
decât dacă au apărut împrejurări noi care nu au fost
cunoscute de instanţa care a soluţionat conflictul.

Strămutarea cauzelor-este mijlocul prin care o instanţă

deşi competentă potrivit legii să solutioneze o anumita
cauză e dezinvestită de soluţionarea acesteia în favoarea
unei alte instanţe de acelaşi grad.
Stramutarea are loc în baza următoarelor motive:
1.Pe motiv de rudenie sau afinitate-când una din părţi are
două rude sau afini până la gradul 4 inclusiv printre
judecătorii instanţei.
2.Cel de bănuială legitimă-când se paote presupune că
obiectivitatea judecătorului ar putea fi afectată datorită
împrejurărilor cauzei ,calităţii părţilor sau unor duşmînii
locale.
3.Siguranţă publică-în cazul în care există împrejurări în
care ar putea fi pusă în pericol ordinea şi linistea publică din
localitate sau din împrejurimi.
Pentru cazurile prevăzute al punctele 1 şi 2 cererea de
strămutare poate fi formulată de orice parte
interesată;pentru cazul prevăzut la punctul 3,cererea poate
fi formulată de procurorul care pune concluzii pe lângă
Curtea Suprema de Justiţie.Pentru cazul prevăzut la punctul
1,competenta de solutionare aprtine instantei ierarhic
superioare,iar pentru ultimele,competenta revine Curtii
Supreme de Jusitie.
Indiferent de motiv,procedura e aceesi.Soluţionarea se
face în şedintă secretă,cu citarea părţilor.Presedintele
instanţei cere dosarul cauzei daca găseste necesar şi va
putea pronunţa hotarârea fără citarea părţilor până la
cererea de strămutare.Hotărârea pronuntată nu trebuie
motivată şi nu este supusă vreunei căi de atac.
Dacă cererea este admisă,caza este trimisă la o altă
instanţă egală în grad,arătându-se în ce măsură actele de
procedură îndeplinite înainte de strămutare rămân
valabile.Dacă cererea a fost respinsă,instanţa poate să
aplice părţii care o introduce o amendă civilă si să o oblige
la despăgubiri faţă de partea vătămată,dacă e reţinută
reaua-credinţă.

Delegarea instanţei-reprezintă tot o formă de strămutare

care operează în situatii exceptionale în care instanta
sesizată şi competentă potrivit legii este împiedicată să
funcţioneze un timp îndelungat.prin situatii excepţionale se
înţeleg situatii de calmitate(inundatii,incendii,etc…) sau
situatii de război.Cererea se adresează de partea interesată
Curtii Supreme care va delega cu solutionare cauzei o altă
instanţă egală în grad.

PARTICIPANŢII ÎN PROCESUL CIVIL(PĂRŢILE)

Pot fi grupaţi in trei categorii:

1-organele judiciare-instanţa de judecată,executorul
judecătoresc
2-părţile propriu-zise
3-terţii,intervenienţii
INSTANŢA JUDECĂTOREASCĂ

Este un organ abilitat de lege să rezolve litigiul apărut

între părţi prin pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti.Instanţa sesizată cu o cerere de chemare în
judecată are obligaţia să o rezolve,refuzul judecătorului de a
soluţiona cererea respectivă numindu-se delegare de
dreptate.
Activitatea instanţei de judecată presupune două
componente:-cercetarea cauzei
-pronunţarea hotărârii judecătoresti
Cercetarea cauzei-presupune administrarea de probe
pentru stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea temeiniciei
cererilor formulate de parti,judecătorul trebuind să se
conducă după pricipiul rolului activ
Pronunţarea hotărârii judecătoreşti-presupune
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin aplicarea
textului de lege la situatia de fapt stabilită pe bază de probe.

COMPUNEREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ

În actuala reglementare cuprinsă în legea de
organizare judecătorescă,Legea 92-1992,judecarea în
primă instanţă la judecătorie,tribunal si curte de apel se face
de un singur judecător.
Principiul colegialităţii e restabilit numai prin căile de
atac,în apel fiind constituit din doi judecători,iar în recurs din
trei judecători.
La cele trei categorii,completul de judecată se
constituie din preşedintele instanţei de judecată şi de
preşedinţii de secţii.Atunci când participă la
judecată,presedintele ,vicepreşedintele sau presedintele de
sectie vor prezida completul de judecată.În rest,completul
va fi prezidat de judecătorul desemnat de preşedintele
instanţei sau cel de secţie.La Curtea Supremă de Justiţie
completul se constituie din trei judecători de la aceeasi
sectie,desemnati de presedintele sectiei,iar dacă nu se
poate asigura numarul de judecatori de la aceeasi
sectie,completul se va constitui cu judecători de la celelalte
sectii,desemnati de presedintele Curtii Supreme de Justitie.
Atunci când curtea judecă în sectii unite,la judecată va
trebui să ia parte cel putin ¾ din membrii în functie,iar
hotărârea va fi luată cu majoritatea voturilor celor prezenti.
Presedintele prezidează curtea în sectii unite,iar la
sectii orice complet ,când participă la judecată.În lipsa
lui,sedintele la care trebuie să participe vor fi prezidate de
vicepreşedintele curţii sau de vicepreşedintele de
secţie.Preşedinţii secţiilor pot prezida orice complet de
judecată,iar ceilalţi membri vor prezida prin rotatie.
Normele care reglementează compunerea completului
de judecată au caracter imperativ astfel încât nelegala
compunere a completului poate fi invocată de oricare din
parţi,de procuror când participă la judecată sau din oficiu,de
instanţă,în tot cursul judecăţii.
Pe lângă noţiunea de compunere întâlnim şi notiunea
de constituire a instantei de judecată,care se referă la
participarea la judecată şi a altor persoane sau organe.E
vorba de grefierul de şedinţă care face parte din personalul
auxiliar de şedinţă al instantei. La Curtea Supremă de
Justitie grefierul e înlocuit de magistratul asistent care face
parte din corpul magistraţilor.Tot în această categorie
includem şi participarea procurorului în cazurile prevazute
de lege.

INCOMPATIBILITĂŢI,ABŢINERE ŞI RECUZARE

Incompatibilităţi-incompatibilităţile sunt situaţii în care un

judecător nu poate participa la soluţionarea unei cauze în
cazurile prevăzute de lege.Există trei asemenea cazuri:
a)-când judecătorul care a participat şi a pronunţat o
hotărâre intr-o cauză nu mai poate să participe la judecarea
aceleiaşi cauze în apel sau recurs.
b)-judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o cauză nu
mai poate participa la rejudecarea aceleiaşi cauză după
casare cu trimiteri.
c)-judecătorul nu poate soluţiona o cază în care a fost
martor,expert sau arbitru.Aceaste cauze de incompatibilitate
sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie.

Abţinerea şi recuzarea-sunt posibilităţile oferite părţilor de

a cere înlocuirea unui sau mai multor judecători din
compunerea completului în situaţiile prevăzute de lege şi
când se poate presupune că judecata nu ar fi obiectivă.
Judecatărul poate fi recuzat:
1- când el,soţul,ascendenţii sau descendenţii acestora au
un interes în soluţionarea cauzei sau când judecătorul e soţ,
rudă sau afin până la gradul 4 inclusiv cu una din părţile în
proces.
2-când judecătorul este soţ,rudă sau afin cu avocatul sau
madatarul uneia dintre părţi sau e căsătorit cu fratele sau
sora soţului uneia dintre aceste persoane.
3-când soţul judecătorului în viaţă şi nedespărţit e rudă,afin
al uneia dintre părţi până la gradul 4 inclusiv sau dacă,fiind
decedat,despartit,au rămas copii.
4-dacă judecătorul ,soţul sau rudele acestora,până la gradul
4 inclusiv,au o pricină asemănătoare cu aceea care se
judecă sau dacă au o judecată la instanţa la care una din
parti este judecător.
5-dacă între persoanele mai sus arătate şi una din părţi a
existat o judecată penală în ultimii 5 ani dinaintea recuzării.
6-dacă judecătorul e tutore sau curator al uneia dintre părţi.
7-dacă judecătorul şi-a spus părerea în legătură cu cauza
care se judecă.
8-dacă judecătorul a primit de le vreuna din părţi daruri sau
făgăduieli de daruri şi alte asemenea.
9-dacă există duşmănie între judecător,soţul sau una din
rudele sale,până la gr.4 inclusiv şi una din părţile în
proces,săţul sau rudele acestuia până la gradul 3 inclusiv.
Aceste cazuri sunt aplicabile şi
procurorilor,grefierilor,magistraţilor asitenţi şi experţi,cu
excepţia cazului de la punctul 7.
Aceste norme au un caracter dispozitiv fiind lăsate la
aprecierea părţilor spre deosebire de cele care
reglementează incompatibilităţi(au un caracter
imperativ).Când există o asemenea situaţie judecătorul
înştiinţează preşedintele instanţei şi să se abţină de la
soluţionarea cazului.
Recuzarea poate fi cerută de partea interesată verbal
sau in scris inainte de inceperea oricăror dezbateri în
cauză,iar dacă motivele au apărut după începerea
dezbaterilor,de îndată ce partea a luat cunostintă de
ele.Cererea de recuzare sau abţinere se solutionează de
aceeaşi instanţă cu precizarea că în alcătuirea ei nu poate
intra judecătorul care s-a abţinut sau a fost recuzat.Atunci
când sunt recuzati toti judecătorii unei instanţe sau când
datorită abţinerii sau recuzării nu se poate constitui
completul de judecată,cererea de recuzare se rezolvă de
către instanţa ierarhic superioară.Ea se soluţionează în
cameră de consiliu fără citarea părţilor,judecătorul fiind
ascultat doar dacă este necesar.
Pe timpul soluţionării cererii nu poate fi îndeplinit nici un
act de procedură în cauză.Instanţa se va pronunta asupra
cererii printr-o încheiere în şedinţă publică,precizând dacă
rămân valabile actele îndeplinite de judecătorul
recuzat.Încheierea prin care s-a admis sau respins cererea
de abţinere şi prin care ea s-a admis nu sunt supuse
vreunei căi de atac,dar poate fi atacată încheierea prin care
s-a respins cererea de recuzare,dar doar odată cu fondul
cauzei.Partea care cu rea credinţă formulează cererea de
recuzare,poate fi amendată civil şi obligată la despagubiri
de catre partea vătămată.
Curs nr.7

PĂRŢILE

Părţile sunt personale între care există un litigiu cu

privire la un drept subiectiv civil.Părţile au denumiri specifice
în raport de faza procesuală:
~ reaclamant şi pârât-la judecata în primă instanţă
~ apelant şi intimat - la judecata în apel
~ recurent şi intimat-la judecata în recurs

Persoana care se adresează instanţei de judecată

cerând apărarea sau valorificare unui drept subiectiv civil
sau numai un interes ocrotit de lege se numeşte reclamant.
Persoana care este chemată în judecată şi care este
presupus a fi încălcat sau contestat dreptul reclamantului se
numeşte pârât.
Procesul civil se poarta,de regulă,între un reclamant şi
un pârât,dar există şi raporturi juridice cu pluralitate de
subiecti,situatii cunoscute sub denumirea ce coparticipare
procesuală.
Art.47 din Codul de Procedură Civilă autorizează ca
mai multe persoane să poată avea calitatea de reclamanti
sau de pârâţi,cu condiţia ca obiectul cauzei să fie un drept
sau o obligaţie comună,ori ca drepturile şi obligatiile
acestora să aibă aceeasi cauză.

CAPACITATEA PROCESUALĂ

-activă-când există mai mulţi reclamanti

-pasivă-când există mai multi pârâţi
-mixtă-când exsită pluralitate de reclamanti şi pârâţi
Capacitatea părţilor este ,în principiu,facultativă,dar
esistă şi cazuri de coparticipare obligatorie,atunci când mai
multe persoane sunt părţi într-un raport juridic unic şi
indivizibil,care s-ar putea face obiectul unor acţiuni
separate.(ex–sistarea de indiviziune presupune
coparticipare obligatorie)
Coparticipantii se bucură de indepedenţă procesuală,în
sensul că actele de procedură şi concluziile unuia dintre
reclamanti sau pârâţi nu pot folosi nici păgubi pe ceilalti,în
afară de situaţia în care prin natura raportului juridic dedus
judecăţii,efectele hotărârii se întind si asupra celorlalto
În aceast caz actele de procedură îndeplinite de un
coparticipant profită şi celorlalti(actele utile,nu şi cele
potrivnice,care le-ar putea păgubi)

PARTICIPAREA TERŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL

În materie civilă,hotărârea judecătorească produce

efecte relative între părţile litigante.Există uneori interesul
apărut în cursul procesului,de a face hotărârea opozabilă şi
altor persoane,altele decat cele între care s-a ivit litigiul.De
aceea,legiuitorul a dat posibilitate părţilor în proces să
cheme în judecată si alte persoane,sub forma intervenţiei
forţate.
Interesul de a interveni în proces poate apartine si
tetţelor persoane,sub forma interventiei voluntare.
Acestă modalitate de interventie îmbracă două forme:

1.Intervenţie în interes propriu,numită interventie

principală
Este aceea prin care terţul urmăreste
realizarea,conservarea unui drept al său;fiind practic o
cerere de chemare în judecată,interventia principală trebuie
să întrunească elementele unei astfel de cereri:
-trebuie făcută numai în faţa primei instanţe,înainte de
inchiderea dezbaterilor.
-în mod excepţional,ea poate fi făcută şi în apel,însă numai
cu acordul celorlalte părţi
2.Intervenţie în interesul uneia dintre părţi,numită
interventie accesorie
Urmăreşte numai apărarea drepturilor uneia dintre părţi
din proces.Fiind vorba numai de o simplă
apărare,intervenţia poate fi făcută în orice fază a procesului
sau direct în apel sau recurs.
Ambele intervenţii fiind practic cereri incidentale,ele se
vor soluţiona odată cu cererea principală
Instanţa va trebui să se pronunte mai întâi asupra
admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie,va trebui să
verfice dacă terţul justifică vreun interes,dacă cererea are
legătură cu cererea principală;apoi instanţa se va pronunţa
printr-o incheiere care poate fi atacată numai odata cu
fondul cauzei.
În cazul admiterii cererii de intervenţie,tertul devine
parte în proces şi va lua procedura în starea în care ea se
găseste în momentul respectiv.Deşi atât intervenientul
principal,cât şi cel accesoriu devin părţi în proces,în fapt
aceştia se găsesc pe poziţii procesuale diferite,rezultând
astfel ca intervenientul principal se bucură de independentă
procesuală atât faţă de reclamant,cât şi faţă de
pârât.Intervenientul accesoriu este subordonat părţii in
favoarea careia a intervenit,în sensul că nu poate face decât
acele acte care profită părţii respective.
Cererea de intervenţie se soluţionează odată cu
cererea principală,cu anumite menţiuni:
-judecarea intervenţiei principale nu este afectată de
renunţarea la judecată sau la dreptul pretins de reclamant,în
schimb,în aceste cazuri intervenţia accesorie urmează a fi
respinsă.
-dacă interventia principală ar cauza amânarea judecării
cauzei principale,ea poate fi disjunsă şi judecată
separat,disjungerea nu poate fi posibilă la judecarea cererii
accesorii.
Intervenţia forţată îmbracă trei forme:

1.Chemarea în judecată a altei persoane

Art.57 din Codul de Procedură Civilă spune:”Oricare din
părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar
putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul”
Astfel de situaţii se pot întâlni în cazul cesiunii de
creanţă sau al pluralităţii de debitori,când debitorul are tot
interesul să se judece cu toate persoanele care ar putea să
îl acţioneze ulterior în judecată.
Pârâtul poate formula astfel de cerere cel putin până la
prima zi de infăţisare,iar reclamantul până la inchiderea
dezbaterilor în faţa primei instante.Această cerere de
intervenţie se comunică terţului şi părţii adverse,terţul
dobândind calitatea de intervenient principal,hotărârea
urmând să-i fie opozabilă.
Art.59 din Codul de Procedură Civilă prevede:”Dacă
pârâtul debitor de bună credinţă recunoaste datoria şi
declară că doreste să şi-o execute faţă de cel care-şi va
dovedi dreptul pe cale judecatorească,el va fi scos din
proces dacă dispune de suma datorată,judecata continuând
între reclamant şi pârât.
2.Chemarea în garanţie
Art.60 din Codul de Procedură Civilă”Partea poate
chema în judecată(garanţie) o altă persoană împotriva
căreia ar putea să se îndrepte în cazul în car ar cădea în
pretentii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.
Garanţia poate să rezulte din lege sau din contractul
încheiat între părţi.Ex:Dacă cel care a cumpărat un bun
imobil e chemat în judecată de o persoană care revendică
acel bun,el poate să-l cheme în judecată pe vânzător pentru
a-l apăra de evicţiune.
Cererea de apărare în garanţie e posibilă nu numai în
cazul drepturilor garantate legal sau convenţional,ci şi ori de
câte ori partea care ar cădea în pretenţii ar putea să se
îndrepte împotriva unei alte persoane cu o cerere în
despagubire.Ex:comitentul chemat să răspundă.Art.1000(3)
din Codul Civil-temeiul pentru fapta culpabilă a prepusului
său,care-l poate chema în garanţie pe prepus.
Cererea de chemare în garanţie poate fi formulată de
pârât până la prima zi de înfăţişare,iar de reclamant până la
încheierea dezbaterilor în faţa primei instante.Fiind o cerere
incidentală,se soliţionează odată cu cererea principală.
Cererea de chemare în garantie se comunică
terţului.care astfel devine parte în proces,având la rândul
său posibilitatea să cheme în garanşie o altă persoană,sirul
chemărilor în garanţie fiind limitat la două.
Soluţia în cererea de chemare în garanţie depinde de
soluţionarea cererii principale.Dacă cererea principală a fost
admisă,se va putea admite şi cererea de chemare în
garanţie formulată de pârât,dacă este găsită
întemeiată;dacă cererea principală a fost respinsă,se va
respinge şi cererea de chemare în garanţie,ea fiind lipsită
de obiect sau de interes.
Este inadmisibil ca persoana chemată în garanţie să fie
obligată direct faţă de reclamant,deoarece între ei nu există
nici un raport juridic.
3.Arătarea titularului dreptului
Art.64 din Codul de Procedură Civilă:”Pârâtul care
detine un lucru pentru altul sau care exercită în numele
altuia un drept asupra unui lucru,va putea arăta pe acela în
numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul,dacă a fost
chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept
real asupra lucrului”.Rezultă aşadar ca o astfel de cerere
poate fi formulata numai de pârât şi numai in cazul
procesului în care se valorifică un drept real dacă între pârât
şi terţul arătat ca titular al adreptului există un raport juridic
cu privire la lucrul ce face obiectul cererii.
 Această cerere se formulează de către pârât cel târziu
până la prima zi de înfăţişare şi se va comunica
terţului.Dacă terţul se prezintă şi confirmă susţinerile
pârâtului,el va lua locul pârâtului,care astfel va fi scos din
judecată,dar numai cu acordul reclamantului.
Daca terţul nu se prezintă ori se prezintă,dar contestă
susţinerile pârâtului,instanţa îl va introduce în cauză alături
de pîrât,în calitate de intervenient principal.

REPREZENTAREA PĂRŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL

Art.67 din Codul de Procedură Civilă:”Părţile pot să-si

exercite drepturile procesuale personal sau prin
mandatar,cu menţiunea că există anumite deosebiri între
reprezentarea judiciară conventională a persoanelor fizice şi
a persoanelor juridice”.
În cazul persoanelor fizice,mandatar poate fi avocat sau
o altă persoană care au această calitate.Când madatul este
dat unei alte persoane decât unui avocat,mandatarul nu
poate pune concluzii decât prin avocat(prin excepţie,doctorii
sau licenţiaţii în drept ,când aceştia sunt madatari în cauzele
soţului sau rudelor până la gradul 4 inclusiv-ei pot pune
concluzii în faţa oricăror instanţe).Poate pune de asemenea
concluzii,dar numai la judecătorie ,madatarul care îl
reprezintă pe soţ sau o rudă până la gradul 4 inclusiv;dacă
dreptul de reprezentare rezultă din lege(părinţă,tutori)
asistarea prin avocat nu este obligatorie.
Calitatea de reprezentant se dovedeşte printr-o procură
respectiv un înscris sub semnătură legalizată(îm conţinutul
procurii trebuie să se indice pentru exercitiul dreptului de
chemare sau reprezentare in judecată)
Mandatul e presupus a fi dat pentru toate actele
judecătii,chiar dacă nu cuprinde nici o mentiune in acest
sens,ceea ce inseamnă că el poate fi retrâns numai de
anumite acte sau instanţe.
Anumite acte procesuale-dispozitii,tranzacii,renuntarea
la judecată-pot fi făcute de mandatar numai in baza unei
procuri speciale.Madatul nu încetează prin moartea celui
care l-a dat si nici dacă acesta a devenit incapabil,el
rămânând în vigoare până la retragerea de catre moştenitor
sau de către reprezentantul legal al incapabilului.
Retragerea madatului sau renuntarea la mandat nu pot
fi opuse celeilalte părţi decât de la
comunicare(exceptie:când renunţarea sau retreagerea s-a
facut în şedinţă publică,în prezenta părţii).
Mandatarul care renunţă la împuternicire trebuie să-l
înştiinteze pe mandant şi instanţa de judecată cu cel putin
15 zile inaintea termenului de judecată sau de îndeplinirea
termenului de exercitare a căilor de atac.
Reprezentarea prin avocat este reglementată de Codul
de Procedură Civilă şi de legea privind organizarea şi
exercitarea avocaturii.Avocaţii au dreptul să asiste şi să
reprezinte interesul persoanelor fizice şi persoanelor juridice
în faţa tuturor instanţelor de judecată,pe baza unui contract
de asistenţă judiciară,încheiat între avocat şi client.
Pe baza acestui contract,avocatul se legitimează in
instanţă,prin împuternicire avocaţială.Avocatul este îndrituit
să efectueze orice act necesar pentru realizarea intereselor
clientului său.Pentru actele de dispoziţie are nevoie de o
procură specială.Avocatul care a asistat o parte la judecarea
cauzei poate,chiar fără mandat,să facă anumite acte pentru
păstrarea drepturilor supuse unui termen si care s-ar pierde
prin neexercitarea lor în timp.
Denunţarea contractului de asistenţă juridică se poate
face prin acordul ambelor părti sau unilateral,conform
prevederilor din contract.dacă avocatul e împiedicat sa-şi
îndeplinească serviciul avocaţial sau când renunţă la
exercitiul profesiei ori e suspendat,el trebuie sa-si asigure
substituirea.
Reprezentarea convenţională a personei juridice este
asigurată prin jurisconsult.Acest acţionează în baza unei
delegaţii semnate de seful serviciului juridic sau de
conducătorul persoanei juridice si este un subiect
independent în raport cu persoana juridică.
El este obligat să susţină interesele persoanei
juridice,să exercite căile de atac şi să ia orice alte măsuri
pentru apărarea intereselor persoanei juridice pe care o
reprezintă.
Delegaţia pe care o are jurisconsultul nu este
intotdeauna suficienta astfel încât pornirea acţiunii
civile,fixarea pretenţiilor sau renunţarea la judecată sau la o
cale de atac ,se fac de organele de conducere ale
persoanei juridice sau de jurisconsult numai dacă are o
procură specială.
Atunci când persoana juridică nu are jurisconsult sau
are si nu îl poate folosi deoarece reprezintă şi interesul părţii
potrivnice,sau când e nevoie de asistenţă juridică
specială,se poate recurge şi la serviciul unui avocat.
Curs nr.8

PARTICIPAREA PROCURORULUI ÎN PROCESUL CIVIL

Exercitarea procedurii civile-Ministerul Public poate

porni actiunea civilă ori de câte ori consideră necesar pentru
apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor,ale
persoanei puse sub interdictie sau ale dispăruţilor si în alte
cazuri prevazute de lege.
Dacă procurorul a declansat procesul civil,titularul
dreptului subiectiv dedus judecăţii va fi introdus în
cauză,acesta putând uza de dreptul său de dispoziţie,în
sensul de a renunţa la judecată şi chiar la dreptul dedus
judecăţii.
Procurorul poate participa şi pune concluzii în orice
proces,în orice fază aa acestuia dacă apreciază necesar
pentru apărarea ordinii de drept,a drepturilor si libertatilor
cetaţenesti,fără a fi nevoit să justifice motivele care I-au
determinat participarea.Legea stabileste cauzele în care
participarea şi concluziile procurorului sunt obligatorii:
-cauzele privitoare la punerea sub interdicţie,
-asistarea bolnavilor psihici periculoşi
-cererile privitoare la completarea şi rectificarea actelor de
stare civilă.
În cazurile in care participarea procurorului e
obligatorie,lipsa concluziilor lui este sancţionată cu nulitatea
hotărârii.În toate celelalte cazuri participarea lui este
facultativă.
Procurorul are posibilitatea de a exercita căile de atac
împotriva oricarei hotărâri,indiferent dacă participă sau nu la
judecarea cauzei şi indiferent daca este vorba de o acţiune
personală sau nu.
Procurorul poate cere punerea în executare silită a
hotărârilor prevazute de art.45(1)din Codul de Procedură
Civilă şi poate pune concluzii în procedurile executionale.
 ACTELE DE PROCEDURĂ ŞI TERMENELE
PROCEDURALE

Actul de procedură este orice act făcut de instanţă şi de

ceilalti participanti în cursul şi în cadrul procesului civil.
Actele de procedură sunt:
-acte ale părţilor: cererea de chemare în judecată ,
întâmpinarea,cererea reconvenţională,etc…
-acte ale instanţei: încheierea de şedinţă,hotărârea
judecătorească

Condiţiile cerute pentru îndeplinirea actelor de procedură:

-întocmirea actului de procedură în formă scrisă,justificată

prin nevoia de a dovedi existenţa actului şi pentru raţiuni de
conservare a acestuia;
-actul să relateze în chiar cuprinsul său faptul că au fost
îndeplinite cerintele prevazute de lege.Este de retinut faptul
că nu se poate completa conţinutul actului de procedură cu
probe extrinseci.Dacă în procesul verbal de predare a
citaţiei nu se indică data predării acesteia,actul este nul,fără
a exsita posibilitatea de-a mai face vreo altă probă în afara
actului însuşi.
-redactarea sau întocmirea actului de procedură în limba
română ,pornind de la principiul desfaşurării procedurii
juridice în limba română.

Sancţiunile pentru nerespectarea condiţiilor privitoare la

îndeplinirea actelor de procedură

Diferă în funcţie de importanţa formei procedurale şi de

interesul privind respectarea formei.Se disting astfel
sancţiuni ca:nulitatea actului de procedură,obligaţia de a
ferace sau de a completa actul întocmit defectuos,obligaţia
de a despăgubi partea vătămată prin încălcarea formelor
prevazute de lege.
Există o serie de sancţiuni de natură pecuniară sub
forma unor amenzi civile şi sanţiuni de ordin disciplinar.
Cea mai importantă sancţiune este nulitatea.Ea este
acea sancţiune procedurală care operează în cazul în care
actul de procedură nu îndeplineste cerintele cerute de lege
pentru validitatea lui.
Cazurile de nulitate sunt prevăzute de art.105 Cod
Procedură Civilă.Actele de procedură îndeplinite de un
judecător necompetent sunt nule.Actele de procedură
îndeplinite cu nerespectarea formelor legale sau de un
funcţionar necompetent vor fi declarate nule numai dacă
prin aceasta s-a cauzat părţii o vătămare ce nu poate fi
înlăturată decât prin anularea actului.
Primul caz de nulitate se referă la necompetenţa
generală materială sau teriorială a instanţei şi nu a
judecătorului.În cazul declarării necompetenţei instanţei
dovezile administrate de instanta necompetentă rămân
câstigate judecătii şi nu vor fi refăcute decât pentru motive
temeinice.
Al doilea caz este cel prevăzut de dreptul comun în
materia nulităţii actului de procedură,statuând că nulitatea
intervine numai dacă sunt întrunite cumulativ trei conditii:
1-actul să fi fost întocmit cu nerespectarea formei legale sau
de un functionar necompetent
2-actul să fi cauzat părţii o vatamare-dacă procedura de
citare a părtii nu a fost legal îndeplinită,dar partea se
prezintă în instanţă,scopul citatiei a fost atins si nu se poate
vorbi de o vătămare sau prejudiciu cauzat părţii
3-vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea
actului respectiv.
Există o serie de dispoziţii legale care atenuează
regimul nulităţilor.Sunt situaţii în care judecatorul poate
dispune indreptarea unor neregularităţi cu privire la actele
de procedură.Dacă încheierea de şedinţă a rămas
nesemnată de un judecător sau de un grefier ea va putea fi
semnată şi ulterior actul rămânând valabil.
Codul de Procedură Civilă prevede că nimeni nu poate
invoca neregularităţile pricinuite prin propriul său
fapt.Literatura juridică admite existenţa şi a altor cazuri de
nulitate în afara celor prevazute în Codul de Procedură
Civilă,în art.105.Acestea sunt:în cazul netimbrării sau
timbrării insuficeinte a cererilor,în cazul nerespectării
termenelor prohibitive,în cazul nelegalei compuneri a
completului de judecată.Nulitatea poate fi invocată în tot
cursul judecăţii pe calea excepţiei procesuale,iar după
pronuntarea hotarârii,prin căile legale de atac.
Se face distinctie între nulitatea absolută şi cea
relativă.Cea absolută poate fi invocată de orice parte,de
procuror sau de instanţă din oficiu în orice fază a
procesului,iar cea relativă poate fi invocată numai de partea
în favoarea căreia opereză dispoziţiile legale şi numai într-
un anumit termen,de regulă până la prima zi de înfăţişare
care a urmat după acestă neregularitate şi înainte de a se
pune conclutiile de fond.
Actele de procedură declarate nule sunt scoase din
cauză şi nu mai produc nici unul din efectele prevăzute de
lege.Nulitatea actului procedural atrage şi nulitatea
următoarelor măsuri în care acestea nu pot avea o exsitenţă
de sine stătătoare.
Anularea citaţiei atrage şi nulitatea hotărârii pronunţate
în baza ei pentru că instanta nu poate soluţiona cauza fără
ca procedura de citare să fie legal indeplinită.Încălcarea
unor dispozitii procedurale privind audierea unui martor nu
are consecinţe asupra celorlalte probe neexistând o
legatură cauzală între cele două acte procedurale.
TERMENELE PROCEDURALE

Termenele procedurale sunt intervale de timp în care

trebuie îndeplinite ori e oprită îndeplinirea unui act de
procedură.El poate consta într-o zi fixă în faza de judecată
sau într-un stadiu al procesului-prima zi de înfăţisare.
După caracteristicile lor distingem:
a-termene imperative-sunt termenele înlăuntrul cărora
trebuie indeplinit un anumit act de procedură(termenul de
apel sau recurs)
b-termene prohibitive-sunt termenele înlăuntrul cărora e
interzisă fofosirea anumitor acte de procedură(pe timpul
suspendării judecăţii e interzisă efectuarea de acte de
procedură)
După modul de stabilire:
a-termene legale – sunt determinate prin lege(termenul
pentru exercitarea căilor de atac).Sunt de regulă fixe şi nu
pot fi modificate nici de părti,nici instanţă.În mod exceptional
preşedintele instantei de recurs poate prelungi termenul de
recurs cu 5 zile după cum există şi posibilitatea scurtării
unor termene-termenul de 5 zile pentru înmânarea citaţiei.
b-termene judecătoresti – sunt stabilite de judecător în
cursul judecătii(prima zi pentru înfăţişarea partilor,pentru
depunerea unui raport de expertiză)
După sancţiunile aplicate în cazul nerespectării lor:
a-termene absolute – sunt cele a căror respectare atrage
după caz decăderea sau nulitatea actului
b-termene relative – sunt cele a căror nerespectare nu
afectează validitatea actului în cauză ci atrage numai
sancţiuni pecuniare,disciplinare pentru cel vinovat de
nerespectarea termenului(de 7 zile pentru pronunţarea
hotărârii)
 După durata lor:
a-pe ore – încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare
b-zile – se calculează pe zile libere.Nu se ia în considerare
nici ziua în care începe să curgă termenul şi nici ziua în care
se sfârşeşte termenul
c-săptămâni,luni si ani – se sfârsesc în ziua
săptămânii,lunii ,anului corespunzătoare zilei de plecare.
Termenele care încep să curgă într-o zi de 29,30,31 ale
lunii şi care se sfarsesc intr-o lună care nu are o asemenea
zi ,se vor socoti împlinit în ultima zi a lunii.Dacă termenul se
sfarseste într-o zi de sărbătoare legală sau cond_______
______ e suspendat,se va prelungi pînă la sfarsitul primei
zile de lucru următoare.
Indiferent de modul de stabilire a termenului partea
trebuie să depună actele până la ora închiderii registrului
instantei sau a oficiului postal.În cazul actelor trimise prin
poştă,acestea se consideră îndeplinite în termen dacă au
fost predate oficiului postal recomandat înainte de împlinirea
termenului.

Durata termenelor procedurale

Presupune stabilirea punctelor de plecare şi a punctelor
de împlinire a termenului.De regulă,termenele încep să
curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă
legea nu dispune altfel.Data comunicării rezultă din dovada
sau procesul verbal întocmit de agentul procedural.
Legea reglementează trei situaţii în care se aplică
principiul echipotenţei sau al echivalentei:
1.O primă situaţie prevede că termenele încep să curgă şi
împotriva partii care a cerut comunicarea unui act de
procedură de la data când a cerut-o.Acest caz se referă
numai la ipoteza în care partea a cerut să se comunice actul
de procedură parţii adverse nu şi atunci când solicită să se
comunice ei însăşi actul,pentru că numai in primul caz se
prezumă că partea cunoaste actul respectiv.
2.Dacă s-a comunicat hotărârea judecătorească odată cu
somaţia de executare această comunicare deşi are un alt
obiectiv e valabilă şi pentru calcularea termenului de apel
sau recurs.
3.Când apelul sau recursul au fost declarate înainte de
termen,hotărârea se consideră comunicată de la data
depunerii cereri de apel sau recurs.Aceste cazuri de
echipolenţă sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse
prin analogie.Există şi cazuri în care termenele încep să
curgă de la alte momente decat cel al comunicării actului de
procedură(de la pronuntarea hotărârii,de la încuviinţarea
unei probe)
Punctul de împlinire a termenului este acela în care
termenul îşi realizează efectul,încetând posibilitatea de a
mai exista dreptul în vederea căruia termenul a fost
acordat,ori născându-se dreptul de a îndeplini anumite acte
de procedură.În acest interval cuprins între punctul de
pornire şi cel de împlinire,termenul curge de regulă continuu
fără posibilitatea de a fi întrerupt sau suspendat.Art.103 din
Codul de Procedura Civila prevede un caz general de
întrerupere a termenelor procedurale atunci când partea a
fost împiedicată să îndeplinească actul de procedură
datorită unei împrejurări mai presus de voinţa sa.
La acest caz general se mai adaugă alte cazuri
speciale de întrerupere:
-moartea părţilor
-moartea mandatarului acestuia ,în cazul termenelor de
mandat sau recurs
Curs nr.9

SANCŢIUNILE APLICABILE PENTRU TERMENELE

PROCEDURALE

Principala sanctiune este decaderea ,urmata apoi de

perimare,prescriptia dreptului de a cere executarea silită şi
sancţiunile disciplinare,pecuniare(amenzile civile) ,plata
despăgibirilor pentru partea vatamata.

Decăderea
Este sancţiunea procedurală constand în pierderea
dreptului de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini un
act de procedură dacă nu a fost respectat termenul
imperativ stabilit de lege,prevăzut de aceasta.Decaderea
oprează numai în cazul nerespectării termenelor legale
imperative.În cazul termenelor judecătoreşti se aplică alte
sancşiuni,ca posibilitatea judecătorului de a nu mai acorda
un nou termen pentru îndeplinirea actelor de
procedură,ceea ce reprezintă tot o decădere.
În cazul nerespectării termenelor prohibitive,sancţiunea
este nulitatea actului îndeplinit înainte de împlinirea
termenului.Decăderea operează numai dacă a fost
constatat de instanţa judecătorească.Actul de procedură
făcut peste termen rămâne valabil dacă nu a fost constatată
decaderea,iar dacă toate căile de atac care permiteau să se
constate decăderea au fost epuizate ,sancţiunea ramâne
definitiv inoperanţă.
Decăderea nu operează în alte trei situaţii:
-dacă există o dispoziţie expresă a legii în acest sens
-daca decăderea priveste pe una din partile aflate intr-un
raport de solidaritate sau indivizibilitate,iar cel putin una din
parti a efectuat actul de procedură în termen.
-în cazul în care partea care invocă decăderea renunta la
acest drept cu conditia să fie vorba de termene dispozitive
 Mijlocul procedural prin care se invocă decăderea este
exceptia procedurală dacă procesul e în curs sau in
desfasurare;dacă s-a pronuntat o hotarâre asupra fondului
cauzei,decăderea poate fi invocată pe calea apelului sau
recursului.
Efectul decaderii consta în pierderea dreptului
neexercitat în termenul legal imperativ.Dacă partea a fost
decăzută din dreptul de a efectua un act procedural şi totusi
îl efectuează acel act este lovit de nulitate.
Toate actele ulterioare indeplinite pe baza unui act
efectuat după expirarea termenului legal imperativ sunt
lovite de nulitate dacă nu pot avea o exsitenţă de sine
stătătoare.Decăderea lipseste actul de procedură de
efectele sale firesti insa daca actul cuprinde manifestarea
de voinţa declarata sau cosntatată de fapt,actele îşi vor
produce efectele.
O cerere de apel sau recurspoate fi respinsă ca tardivă
dar poate fi folosită ca o mărturisire extrajudiciară sau ca un
început de dovadă scrisă.
Repunerea în termen-art.103 Cod Procedură Civilă
prevede că decaderea nu operează dacă partea dovedeşte
că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură
datorită unor împrejurări mai presus de vointa sa.Partea
interesată trebuie ca în 15 zile de la data încetării
împiedicării să exercite atât calea de atac sau să ceară
încuviinţarea îndeplinirii actului,cât şi cererea de repunere în
termen.
Asupra cererii de repunere în termen se va pronunta
instanţa competentă să soluţioneze calea de atac sau să
îndeplinească actul de procedură.Dacă s-a solicitat
repunerea în termen cu privire la un act de procedură ce
trebuia îndeplinit înainte de pronuntarea hotărârii instanţa se
va pronunţa printr-o încheiere interlocutorie care nu va
putea fi atacată decât împreună cu fondul cauzei.Dacă s-a
cerut repunerea în termenul de exercitare a unei cai de
atac,instanţa se va pronunţa prin încheiere dacă admite
cererea de repunere în termen,iar dacă respinge cererea va
pronunţa o hotărâre prin care respinge atât cererea de
repunere în termen ,ca neîntemeiată,cât şi cererea de apel
sau recurs ca fiind tardivă.

REGULILE JUDECĂŢII ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

Sunt aplicabile şi în apel,recurs,etc..

Procesul civil reprezintă o succesiune de acte
procesuale care trebuie să îmbrace formele prevăzute de
lege,iar acest proces parcurge două mari faze: 1.faza
judecăţii şi 2.faza executării silite

FAZA JUDECĂŢII-cunoaste două momente:

a-judecata în primă instanţă
b-judecata în căile de atac
În fiecare dintre aceste momente judecata parcurge trei
etape:a-etapa scrisă
b-etapa dezbaterilor judiciare
c-etapa deliberării şi pronunţării hotarârii
judecătoreşti
Sesizarea instantei judecatoresti este lasată la libera
apreciere a partilor si numai excepţional este condiţionată
de îndeplinirea unei proceduri prealabile.Atunci cand legea
condiţionează instanţa de îndeplinirea unei astfel de
proceduri reclamantul va fi obligat să anexeze la cererea de
chemare în judecată şi dovada îndeplinirii acestei
proceduri.O astfel de procedură prealabilă este cea
reglementată de Legea 29/1990 – legea contenciosului
administrativ.Ea prevede că înainte de a cere instantei
anularea actului sau obligarea la eliberarea lui,persoane
care se consideră vătămată se va adresa mai întâi în 30 de
zile de la comunicarea actului sau de la expirarea
termenului prevazut de lege pentru rezolvarea
cererii,autorităţii emitente care e obligata să soluţioneze
reclamatia în 30 de zile de la înregistrare.Dacă partea e
nemulţumită de solutia dată reclamaţiei sale sau dacă
aceasta nu a fost soluţionată în termenul prevazut de
lege,partea poate sesiza instanta în 30 de zile de la data
comunicării soluţiei sau de la data emiterii actului a cărui
anulare se cere.
O altă procedură prealabila este cea reglementată de
Legea 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea
controlului financiar de stat şi a Garzii Financiare,care
prevede că masurile dispun ca urmare a controlului efectuat
de organele directiei generale a controlului financiar de stat
se comunică celor vizati în 30 de zile de la data finalizarii
verficărilor şi pot fi contestate la Ministerul Finantelor în 30
de zile de la data primirii notificării lor.
Ministerul Finanţelor va soluţiona constestaţiile şi va
comunica soluţiile în termen de 45 de zile.Decizia
Ministerului Finanţelor e executorie şi va putea fi ataşată la
instanţa competentă în termen de 30 de zile de la data luării
lor la cunoştinţă.

CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Art.109 Cod Procedură Civilă prevede că orice
persoană care ridică o pretentia în faţa instanţei de judecată
trebuie să facă o cerere de chemare în judecată.Actul de
procedură prin care partea supune instanţei pretenţia sa
decalnşând în acest fel acţiunea civilă poartă denumirea de
cerere de chemare în judecată.
În practica judiciară sunt adeseori folositi si alti termeni
cu aceeasi semnificatie , ca : actiune , petiţie , cerere
introductivă,alteori norme speciale prevad că sesizarea
instantei se face printr-un act de procedură ce poartă o altă
denumire decât cerere de chemare în judecată-plângerea în
materie contravenţională,contestaţia în materie electorală.
 Art.112 Cod Procedură Civilă arata si care sunt
elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de
chemare în judecată:
1 – numele,domiciliul sau resedinta părţilor.Legea cere ca
reclamantul să indice atât numele şi domiciliul saă ,cât şi pe
cele ale pârâtului.Deşi textul de lege nu face referire şi la
indicarea prenumelui,în doctrină s-a apreciat că e
recomandabil să fie trecut şi acesta pentru o mai usoară
identificare a părţilor mai ales dacă la domiciliul părţii
locuiesc mai multe persoane cu acelaşi nume.
În ceea ce priveste domiciliul-se are în vedere
semnificatia mai largă a acestuia,respectiv locul unde poate
fi găsită partea pentru a i se comunica actele de
procedură.Domiciliul este deci pus pe acelasi plan cu
resedinta.
Domiciliul indicat în cerere poate fi nu numai real ,ci şi
unul ales în vederea comunicării actelor de procedură însă
dacă partea nu indică şi persoana căreia să i se facă
această comunicare,ele se vor face la domiciliul real al
parţii.
Dacă reclamantul învederează instanţei faptul că nu
stie care este domiciliul pârâtului,instanţa va trebui sa-i
ceară dovezi din care să rezulte că a făcut tot posibilul
pentru a-i afla domiciliul şi apoi pârâtul să fie căutat prin
publicitate.
Dacă partea îşi schimbă domiciliul în timpul procesului
ea va încunoştiinţa instanta si partea adversă astfel toate
actele de procedură se vor indeplini la domiciliul cunoscut al
părţii respective.
Persoane juridică se identifică prin denumire sau
formă,nationalitate,nr. de inregistrare la Registrul
Comerţului,cont bancar,etc..
2-numele şi calitatea celui care reprezintă partea în
proces,iar in cazul reprezentării prin avocat ,numele şi
sediul profesional al acestuia.Dacă reprezentantul nu-si
indică-arată calitatea,el va fi presupus că acţionează în
nume propriu,sancţiunea fiind respingerea actiunilor întrucât
el nu este titularul dreptului dedus judecăţii.Pentru
verificarea calităţii de reprezentant ,la cerere se va anexa
procura în original sau în copie legalizată,iar în cazul
avocatului,împuternicirea avocaţială.
3-obiectul şi valoarea cererii după apreciarea
reclamantului,când acest lucru este posibil.Prin obiect al
cererii se înţelege intenţia reclamantului.El trebuie să fie
licit,posibil,determinat,determinabil in viitor.El prezintă
interes practic întrucât fixează limitele judecăţii,instanţa
neputând acorda mai mult decât s-a cerut,determină
competenta materială şi teritorială a instantei,cuantumul
taxelor de timbru şi administrarea unor probe.
Evaluarea obiectului cade în sarcina reclamantului dar
pârâtul o poate cosntesta şi atunci va aprecia instanţa în
urma administrării unor probe.
4-arătarea motivelor de fapt şi de drept (pe care se
întemeiază cererea).Reclamantul trebuie să relateze în
cerere împrejurările de fapt şi de drept pe care se sprijină
pretenţia sa,cu mentiunea că nu este obligatorie indicarea
textului de lege pentru că încadrarea juridică este opera
judecătorului.
Temeiul juridic invocat de reclamant nu leagă
instanţa,care în baza rolului activ trebuie să dea calificarea
juridică corectă cu condiţia ca în prealabil să pună în
discutia părtilor acele temeiuri de drept care nu figurează în
cerere.
5-arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de
cerere.Reclamantul indică dovezile de care întelege să se
folosească pentru a-si justifica pretenţiile.Dacă înţelege să
se folosească de înscrisuri va depune copii certificate ale
acestora în atâtea exemplare câţi pârâţi sunt şi un exemplar
pentru instanţă.Dacă înţelege să-şi dovedească pretenţiile
cu martori,va indica numele şi domiciliul lor pentru a putea fi
citaţi.
6-semnătura-este un element esenţial.Numele,obiectul şi
semnătura sunt prevazute sub sancţiunea nulităţii
cererii;lipsa semnăturii poate fi împlinită şi în cursul
judecăţii.Dacă pârâtul invocă lipsa semnăturii
reclaamntului,el va trebui să semneze cererea la prima zi de
înfăţişare următoare,iar când e prezent în instanţă chiar în
şedinta în care a fost invocată nulitatea.
Lipsa celorlalte elemente atrage nulitatea cererii numai
dacă prin aceasta s-a cauzat părţii o vătămare care nu
poate fi înlăturată decât prin înlăturarea cererii.

Cererile de chemare în judecată sunt supuse taxelor de

timbru şi de timbru judiciar.Primele sunt reglementate de
Legea 146/1997 cu modificarile ulteriaore,iar timbrul judiciar
de Legea 106/1995
Taxele de timbru şi de timbru judiciar se percep
anticipat şi nu pot fi primite cereri netimbrate sau timbrate
insuficient.Pentru motive temeinice,presedintele instantei
sau judecatorul de serviciu pot retine si astfel de cereri cu
obligaţia partii de a achita taxa până la prima zi de judecată.
Determinarea cuantumului lor se face de
instanta.Legea face distinctie între actiunile avaluabile în
bani la care taxa se calculează proportional şi prograsiv în
functie de valoarea obiectului cererii si cele neevaluabile în
bani la care taxa se stabileste printr-o sumă fixă.Dacă
cererea are mai multe capete de cerere,cu finalitate
diferită,taxa de timbru se dă pentru fiecare în parte.Cererile
reconvenţionale şi cele de interventie a tetilor se timbrează
ca şi cererea principală.
Dacă partea nu achită taxa de timbru fixată,cererea va
fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată.Dacă
regula o cosntituie timbrarea cererii de chemare în
judecată,există şi situaţii expres prevazute de lege,numite
cereri care sunt scutite de la plata taxelor de
timbru.Exemplu:litigiile de muncă,pensiile de orice fel,al
despagubirilor dintr-o cauză penală.Apoi,pentru motive
temeinic justificate,instanta poate acorda şi în alte cazuri
reduceri ,reeşalonări,amânari ale plăţii acestor taxe.
Curs nr.11

CITAREA PĂRŢILOR
În procesul civil,citarea părţilor nu e obligatorie, însă
pentru ca judecata să fie valabilă,iar hotărârea legală,părţile
trebuie să fie legal citate.(Exista anumite excepţii,în ceea ce
priveste oradonanta preşedenţială.)
Citatia şi celelaltea acte de procedură se inmânează
persoanl celui ditat la domiciliul sau resedinta acestuia,însă
ânmânarea se paote face oriunde când cel citat primeste
citatia.Partea prezentă în instanţă nu poate refuza primirea
actelor de procedură precum şi o actiune care i se comunică
în sedintă insă poote solicita acordarea unui termen în
vederea studierii acestoe acte.

Înmânarea actelor de procedură

Legea reglementează o serie de situatii speciale:
-pentru cei aflati sub arme,armată,citatia se înmânează la
Comandamentul superior cel mai apropiat
-pentru cei care alcatuiesc echipajul unui vas de comert,în
lipsa unui domiciliu cunoscut,la căpitănia portului unde este
înregistrat vasul
-pentru detinuti,comunicarea se face la administratia
loculuide detinere
-pentru bolnavii din spitale ,la administratia institutiei
respective
Statul,judetul,comuna şi celelalte persoane juridice de
drpt public vor fi citati în persoana sefului autorităţii la sediul
central al autorităţii respective,persoanele juridice de drept
privat sunt citate prin reprezentantii lor la sediul principal al
administratiei sau al circumcriptiei din localitatea respectivă.
Asociaţiile şi societăţile fără personalitate juridică sunt
citate prin organele lor de conducere,la sediul administratiei
lor.Cei supusi reorganizării judiciare şi falimentului,prin
administratorul sau lichidatorul judiciar.
 Persoanlul misiunilor diplomatice şi al serviciilor
consulare ale României,cetăţenii români care lucrează ca
funcţionari în organizatii internaţionale,membrii lor de familie
ce locuiesc cu acestia,se citează prin ministerul Afacerilor
Externe,air ceilalti cetăţeni români aflati în străinătate în
interes de serviciu sunt citati prin organele centrale care I-au
trimis sau în subordinea cărora se află cei care I-au trimis.În
situatiile mai sus arătate,înmânarea citaţiei şi a celorlalte
acte de procedură se face de catre functionari sau persoane
însărcinate cu primirea corespondentei ce va semna dovada
aplicând stampila institutiei.
Pentru a preîntâmpina frauda procesuală,în procesele
de divort,Codul de Procedură Civila prevede ca atunci cand
instanţa cosntată că pârrâtil nu s-a prezentat la nici un
termen de judecată,iar procedura de citare a fost efectuata
numai prin afisare,va cere dovezi sau va efectua cercetări
pentru a determina domiciliul,resedinta pârâtului şi dacă e
cazul îl va cita de la locul de muncă
În cazul persoanei juridice,respectiv al asociatiilor şi
soacietatilor comerciale,comunicarea citatiei si a actelor de
procedură nu se poate face prin afisare cu exceptia cazului
în care se refuză primirea sau dacă se conatată lipsa
oricarei persoane la sediul aceteia.
În cazul persoanelor cu domiciliul sau resedinta
necunoscute,acestea vor fi citate prin publicitate prin
afisarea citatiei la usa instantei,cu 15 zile inainte de
termenul de judecată,termen ce poate fi redus la 5 zile în
cazuri urgente.
Dacă presedintele completului considerea
necesar,poate dispune publicare citatiei în Monitorul Oficial
sau într-un ziar mai răspândit.Pentru ca citarea sa se sfaca
prin publicitate,reclamantul trebuie sa învedereze instantei
că a facut toate demersurile pentru a afla domiciliul pârâtului
pentru că in cazul în care pârâtul se prezintă şi dovedeşte
reaua-credinta a reclamantului toate actele de procedură
vor fi amânate,iar reclaamntului i se va putea aplica o
amendă civilă şi va putea fi obligat la despagubiri de catre
partea reclamata.
Înmânarea citatiei se face personal celui citat,care ve
semna dovada de primire,agentul procedural certificând
identitatea şi semnătura acestuia.Dacă persoana citată
refuză primirea,ori primind-o refuză sau nu poate să o
semneze,agentul îi va lasa citatie sau în caz de refuz de
primire o va afişa pe uşa locuintei,încheind un proces
verbal.
Dacă cel citat nu se afla la domiciliu,dar agentul
găseste o persoană din familie sau care locuieste cu
acesta,cu exceptia minorilor si a persoanelor lipsite de
didscernamânt,va înmâna citatia acestor perosane care vor
semna dovada de primire.
În caz de refuz de primire sau de a semna dovada,se
va proceda ca in prima situatie.Atunci când organul nu
gaseste pe nimeni la domiciliu,va afisa actul pe usa locuintei
şi va intocmi proces verbal.
Persoana citată într-un hotel sau intr-o cladire cu mai
multe apartamente şi nu se indică numarul camerei sau
apartamentului,agentul va înmâna citatia
administratorului,portarului,etc…iar dacă ei refuză
primirea ,citaţia se va afişa pe uşa principală şi se va
întocmi proces verbal
Procesul verbal încheiat de organul procedural va
cuprinde o serie de menţiuni:
1-anul,luna şi ziua întocmirii
2-numele celui care l-aintocmit şi functia acestuia
3-numele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut
comunicarea,cu indicarea numarului atajului,apartamentului
sau camerei
4-arătarea instituţiei de la care provine actul pentru citatie şi
termen de înfăţişare
5-indicarea actelor şi înscrisurilor communicate
6-numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau
locul afişării
7-semnătura celui care a întocmit procesul verbal.
Mentiunile de la punctele 1,2,4,5 si 7 sunt prevăzute
sub sanciunea nulităţii.
Dacă partea îsi schimbă domiciliul în cursul procesului
ea trebuie să depună o cerere prin care să încunoştiinţeze
instanţa despre acest lucru şi să comunice celeilalte părţi
prin scirsoare recoamnadată sub sanctiunea neluării ei în
seamă.
Actele de procedură nu pot fi îndeplinite,de regulă,în
zilele de sărbătoare legală decât în cazuri urgente si cu
încuviinţarea presedintelui instanţei.
Procesul verbal încheiat de agentul procedural este un
act ogicial,cu valoare de act aautentic care face dovada
deplină până la înscrierea în fals,cu privire la constatările
persoanle ale agentului.
Îndeplinirea defectuoasă şi necorespunzătoare a
atributiilor de catre agentul procedural care au cauzat
amânarea judecătii poate atrage sanciţionarea acestuia cu
amandă civila şi obligarea la despagubiri pentru partea
vatamata.

MĂSURILE ASIGURĂTORII

Sunt acele mijloace puse de lege la diapoziţia părţii

interesate prin care aceasta are posibilitatea de a solicita
instantei luarea masurilor de indispunere şi conservare de
natură să împiedeice cealaltă parte să distrugă sau să
înstrăineze bunul care face obiectul litigiului sau când
datorează o sumă de bani sa-si diminueze patrimoniul.
Aceste măsuri sunt:-sechestrul judiciar
-sechestrul asigurător
-poprirea asigurătorie
1.Sechestrul judiciar
Presupune numirea de catre instanta a unei persoane
căreia să i se încredinţeze spre păstrare şi administrare pe
timpul procesului bunul care face obiectul litigiului.O
asemenea măsură se poate lua la cererea părţilor interesate
ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau
posesiei unui bun mobil sau imobil,asupra administrării sau
folosirii unui bun comun.
Se poate înfiinţa sechestrul judiciar,chiar dacă nu există
un proces,daca:
a)-asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea
sa
b)-asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive
temeinice să se teamă că va fi distrus,sustras de posesorul
actual
c)-asupra unor bunuri mobile ce alcatuiesc garanţia
creditorului când acesta învederează instanţa asupra
insolvabilităţii debitorului sau când există motive temeinice
să se banuiască faptul că debitorul ar fugi.
Cererea se solutionează cu citarea partilor ,de urgentă
în şedinţă publică şi contradictorie,fiind de competenta
instantei să solutionaze cererea principală.Instanţa va putea
obliga reclamantul ca odată cu cererea de sechestru să
depună şi o cauţiune.
Instanţa se pronunţă printr-o incheiere ce paote fi
atacată cu recurs,in 5 zile de la afişare.dacă cererea este
admisă,instanţa va stabili persoana căreia I se incredinteaza
bunul,care poate fi chiar detinătorul bunului,iar dacă partile
nu se înteleg,o terţă persoană,desmnată de instanţă care să
nu aibă interes în cauză.
Persoana desemnată are calitatea de depozitar,având
dreptul de a face acte de conservare şi de administrare a
bunului,de a sta în judecată in numele părţilor litigante cu
privire la bunul sechestrat,de a încasa orice venituri şi de a
incasa venituri curente.
 Depozitoarul trebuie să se îngrijeasca de bun ca un
adevarat proprietar fiind indreptăţit pentru munca depusă la
plata unei remuneratii,care nu poate depăsi 10% din venitul
net annual al bunului,stabilit de instanta.
Sechestrul judiciar încetează odata cu rămânerea
definitvă a hotarârii pronuntate asupra fondului cauzei,când
bunul va fi predat părţii care a câştigat procesul.Masura mai
poate înceta prin desfiintarea ei de catre instanţă,prin
demisie,înlocuirea celui caruia i s-a lăsat bunul.
2.Sechestrul asigurător
Constă în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau
imiobile ale pârâtului debitor aflate la acesta sau la o terţă
persoană,bunuri care urmează a fi valorificate silit dacă în
momentul în care creditorul a obţinut un titlu
executor,debitorul nu-si execută de bunăvoie obligaţia.
O astfel de măsură se aplica atunci când obiectul
cererii principale este plata unei sume de bani şi e menită
să impiedice actele de instrăinare a bunurilor mobile şi
imobile ale debitorului de rea credinţă.
Cererea este de competenta instantei de la domiciliul
debitorului şi pentru infiinţarea secherstrului asigurător
trebuie îndeplinită condiţia ca recalamantul sau creditorul să
aibă o creanţa constatată printr-un act scirs,iar această
creantă să fie scadentă.Creditorul poate fi obligat la plata
unei cauţiuni.
Dacă cranţa nu e constatată printr-un inscris,creditorul
va fi obligat la plata unei cautiuni reprezentând ½ -a parte
din valoarea declarată.Dacă creanţa nu a ajuns la
scadenta,creditorul poate solicita luarea masurii numai dacă
debirul a miscorat prin fapta sa garantia promisă ori dacă
există pericolul ca debitorul să fugă sau să-şi
ascundă,risipească averea şi după depunerea unei cauţiuni
fixată de instanţă.
Instanţa se va pronunţa asupra cererii de urgenţă,în
cameră de consiliu,fără citarea partilor, printr-o incheiere
supusă recursului in5 zile de la cominicare.Dacă este
admisă cererea,ea va fi adusă la îndeplinire de executorul
judecătoresc care se va deplasa la domiciliul debitorului sau
la locul unde se află bunurile,le va inventaria şi le va declara
sechestrate,încheind un proces verbal de sechestru.
Bunurile vor fi indisponibilizate numai în măsura
acoperirii creanţei.Ele vop fi lăsate în custodia debitorulu
sau a unei terte persoane dar există si posibilitatea ridicării
bunurilor sau aplicării de sigilii.
Masura aceasta,a sechestrului asigurătoir are caracter
temporar,până la definitivarea hotarârii pronunţate în
procesul principal.
Debitorul poate obtine ridicarea masurii sau dacă
debitorul işi execută de bunăvoie obligaţiile.Dacă creditoprul
obţine un titlu executoriu,iar debitorul nu-si execută de
bunăvoie obligatia,sechestrul asigurător devine sechestru
executor si se poate trece la vânzarea silită a bunurilor
sechestrate.
3.Poprirea asiguratorie
Constă în indisponibilizarea sumelor de bani pe care
debitorul le are de primit de la un tert datornic al său pentru
ca ulterior,pe baza titlului executor obtinut să se valideze
poprirea ,teţul fiind obligat să plătească suma datorată
creditorului.
Condiţiile de instituire a popririi şi procedura sunt
identice ca la sechestrul asigurător.