Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Economia Comertului PDF
Economia Comertului PDF
Economia comerţului
Program de studiu:
Marketing;
Economia comerţului, turismului şi serviciilor
Anul III Sem 1
2010
Cuprins
1
M1.U3.4. Structura pieţei................................................................. ............................. 27
M1.U3.5. Elementele care influenţează dinamica pieţei.............................. ................. .28
M1.U3.6. Principalele categorii de parteneri prezenţi în cadrul pieţei ...........................29
M1.U3.7. Mondializarea (globalizarea) pieţei.................................... ............................30
M1.U3.8. Rezumat........................................................................................................ ..32
M1.U3.9.Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................ .............................32
2
M1.U6.7.Test de evaluare a cunoştinţelor..................................................................... .56
3
M2.U3. Sisteme de organizare ale aparatului comercial.....................................................96
M2.U3.1.Introducere........................................ ........................................................... ....96
M2.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare................................................................... ....96
M2.U3.3. Comerţul independent……………………………………………………….97
M2.U3.4. Comerţul asociat…………………………………………………………….97
M2.U 3.5. Sistemul acordurilor de franciză…………………………………………...102
M2.U 3.6. Comerţul integrat…………………………………………………………..103
M2.U 3.7. Sistemul acordurilor de leasing……………………………………………115
M2.U 3.8. Rezumat....................................................................................................... .124
M2.U3.9.Test de evaluare a cunoştinţelor.......................................................... ..........125
Rezumat general ........................................................................................ ...........................126
Bibliografie generală.................................................................................. ...........................129
Teste grilă................................................................................................... ...........................130
4
Introducere
Unul dintre cele mai importante domenii ale economiei moderne îl constituie
Cunoaşterea acestui domeniu, interpretarea fenomenelor care stau la baza actelor de schimb,
căror rezolvare sunt necesare cunoştinţe şi analize ştiinţifice de amploare, în cadrul cărora
trebuie apelat la vastul instrumentar teoretic, comerţul reprezentând una dintre cele mai vechi
îndeletniciri omeneşti.
5
Obiectivele cursului
Cerinţe preliminare
Bune cunoştiinţe de teorie economică.
Stăpânirea limbajului economic.
Aptitudini de execuţie prin stapinirea metodelor şi tehnicilor specifice specializării.
Aptitudini practice de utilizare a calculatorului în lucrări specifice.
Iniţiativă în analiză şi rezolvare de probleme.
Mijloace de lucru
Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau
instrumente de lucru.
Structura cursului
Cursul Economia comerţului este structurat în două module, astfel: primul modul
cuprinde şapte unităţi de învăţare, al doilea modul are 3 unităţi de învăţare. La rândul
său, fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective, aspecte teoretice privind tematica
unităţii de învăţare respective, exemple, teste de evaluare şi autoevaluare precum şi
6
probleme propuse spre discuţie şi rezolvare.
La sfârşitul fiecărei unităţi de îvăţare este indicată câte o temă de control.
Rezolvarea acestor teme este obligatorie. Acestea vor fi încărcate de către studenţi
pe platforma e-learning până la o dată prestabilită.
Evaluarea
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde: un test
grilă, ce va conţine întrebări teoretice din materia prezentată în cadrul acestui
material, test ce va deţine o pondere de 60% în nota finală şi notele aferente temelor
de control, realizate pe parcursul semestrului, care vor deţine o pondere de 40% din
nota finală.
7
Modulul 1.
Aspecte conceptuale şi metodologice cu privire la economia
comerţului
Introducere
În acest modul se vor trata aspectele legate de locul, rolul şi importanţa comerţului în
economie, implicaţiile mecanismului de piaţă în activitatea comercială, piaţa
bunurilor şi serviciilor precum şi aspecte teoretice privind consumul, cererea, oferta
de mărfuri şi preţurile în comerţ.
Obiectivele modulului
În cadrul acestui modul se are în vedere atigerea următoarelor obiective:
- asigurarea posibilităţilor de a defini şi înţelege noţiunea de comerţ
- prezentarea conţinutului şi descrierea structurii activităţii de comerţ
- prezentarea funcţiilor comerţului şi rolul acestora în definirea poziţiei pe care
comerţul o ocupă în raport cu producătorii, cât şi cu utilizatorii finali sau
intermediarii
- cunoaştrea implicaţiilor mecanismului de piaţă în activitatea comercială
- prezentarea cererii, ofertei şi preţurilor în comerţ .
8
Unitatea de învăţare M1.U1.
Locul, rolul şi importanţa comerţului în economie
M1.U1.1.Introducere ................................................................................................................ .9
M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare................................................................... ...............9
M1.U1.3. Comerţul, formă a schimburilor în economie (abordare macroeconomică)............10
M1.U1.4. Comerţul- ramură a economiei naţionale ( abordare macroeconomică)..................10
M1.U1.5.Dinamica comerţului contemporan ( abordare macroeconomică)............... 11
M1.U1.6. Comerţul– activitate profesională în economie (abordare microeconomică)......11
M1.U1.7. Rezumat....................................................................................................................12
M1.U1.8.Test de evaluare a cunoştinţelor................................................................................13
M1.U1.1. Introducere
9
M1.U1.3. Comerţul, formă a schimburilor în economie (abordare macroeconomică)
10
M1.U1.5 Dinamica comerţului contemporan ( abordare macroeconomică )
M1.U1.7. Rezumat
12
M1.U1.8. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
1. Explicaţi următoareleconcepte:comerţ, acte de comerţ, comerciant.
2. În ce constă importanţa structurării actelor de comerţ pentru organizarea
activităţii comerciale.
3. Definiţi comerţul în accepţiune clasică, apoi în accepţiune modernă.
4. Explicaţi şi exemplificaţi tipologia actelor de comerţ.
5. Abordarea comerţului ca ramură a economiei naţionale.
Temă de control:
Luaţi în analiză o firmă comercială indiferent de forma de proprietate, natura
activităţii desfăşurate şi mărimea acesteia şi diagnosticaţi modul de materializare a
funcţiilor comerţului în activitatea desfăşurată de respectiva firmă.
13
M1.U2.
Implicaţiile mecanismului de piaţă în activitatea comercială
M1.U2.1. Introducere
În cadrul economiei de piaţă totul trebuie să se bazeze pe relaţii
contractuale şi de liberă acţiune astfel încât fiecărui agent economic îi este
permis să-şi orienteze eforturile în funcţie de capacitatea sa de a acţiona pe
piaţă. Astfel, la baza acestui sistem global de funcţionare trebuie să stea
mecanismul de piaţă.
14
M1.U2.3. Conţinutul mecanismului de piaţă
Exemplu:
În timp ce prima parte a mecanismului de piaţă (respectiv cadrul său general
determinat de schimb) rămâne aceeaşi perioade îndelungate de timp, a doua parte
a mecanismului de piaţă (activitatea comercială propriu-zisă) se modifică de la o
perioadă la alta în funcţie de modificările concrete ale fenomenelor de piaţă ţi în
funcţie de evoluţia societăţii în general.
15
M1.U2.4. Exigenţele mecanismului de piaţă
I. Prima categorie de exigenţe are în vedere sistemul de relaţii în cadrul cărora mecanismul de
piaţă poate fi folosit ca un mijloc în dezvoltarea economică.
Este vorba de respectarea în principal a patru “reguli de joc” ale pieţei:
1. regula preţului
2. regula unităţii economice sau a întreprinderii
3. regula creditului sau regula financiară
4. regula comerţului deschis
Exemplu:
Regula preţului - este considerată cea mai importantă. Această regulă constă
în a lăsa economia să funcţioneze pe baza existenţei unor preţuri libere,
lăsând loc cererii şi ofertei să echilibreze în mod li ber preţul.
Regula întreprinderii – constă în a lăsa economia să funcţioneze plecând de
la celulele sale de bază şi anume agenţii economici, firmele, care în
această situaţie se vor înfiinţa sau vor dispare în funcţie de iniţiativele
particulare sau publice, îşi vor creşte sau îşi vor diminua activitatea în
funcţie de capacitatea lor de a acţiona pe piaţă.
Regula financiară sau regula creditului – are în vedere transformarea
banilor într-un bun ca şi celelalte bunuri lăsând oferta celor care
economisesc şi cererea celor care investesc să se întâlnească în cadrul
unei pieţe accesibile tuturor şi să se echilibreze la nivelul unei dobânzi
fixate în acelaşi cadru de piaţă.
Regula comerţului deschis – această regulă se referă la necesitatea de a lăsa
bunurile fabricate în diverse zone ale teritoriilor naţionale şi cele fabricate
în străinătate să intre în concurenţă prin intermediul unui curs de schimb
fixat de piaţă.
II. A doua categorie se referă la condiţiile ce trebuie create pentru a asigura o bună
funcţionare a economiei cu ajutorul mecanismului de piaţă (modelul teoretic).
Avem în vedere:
1. Consumatorul – trebuie să cunoască ansamblul ofertei sub toate aspectele sale:
volumul ofertei, structura, preţul, localizarea, facilităţi de informare şi de
16
achiziţionare. Toate aceste aspecte ale ofertei trebuie să se constituie într-un criteriu de
ierarhizare a priorităţilor cu care respectivul consumator se confruntă în procesul de
consum.
2. Producătorul – trebuie să cunoască şi să poată folosi toate tehnicile de producţie şi
aprovizionare, să cunoască capacitatea de absorbţie a pieţei, să cunoască ansamblul
tehnologiilor de comercializare a produselor dar şi ansamblul serviciilor pentru a
ajunge, cunoscând toate acestea, la obţinerea profitului maxim în activitatea
desfăşurată.
3. Schimbul de valori – este necesar a se asigura libertatea schimbului de valori atât în
cadrul pieţei bunurilor şi serviciilor cât şi în cadrul pieţei capitalurilor, schimburilor
monetare şi forţei de muncă, astfel încât nici unul dintre consumatori sau producători
să nu poată deveni atât de puternic încât să poată limita concurenţa.
Această categorie de exigenţe are doar o valoare teoretică şi poate apărea doar ca
termen de referinţă în analiza diferitelor tipuri de pieţe concurenţiale ce caracterizează
dezvoltarea economică contemporană.
III. A treia categorie de exigenţe se referă la fenomenele ce privesc mecanismele de piaţă şi
au implicaţii deosebite asupra activităţii comerciale. Aceste exigenţe sunt valabile în cazul
mecanismelor de piaţă care se bazează pe acele tipuri de economii în care:
proprietatea privată este larg răspândită
există libertate de iniţiativă în înfiinţarea unei firme
alegerea consumatorului trebuie să fie respectată
concurenţa trebuie protejată
Un asemenea cadru de exigenţe este guvernat de un grup de legi dintre care patru sunt
cele mai importante:
1. prima lege priveşte cerinţele şi exigenţele producţiei. Această lege impune ca
resursele materiale, financiare, umane şi informaţionale să fie combinate în mod
profitabil, cazul contrar generând risipă de resurse, pierderi economice şi în final
excluderea agentului economic de pe piaţă.
2. a doua lege se referă la diviziunea muncii. Soluţionarea acestei probleme necesită un
sistem de repartiţie atât a bunurilor materiale şi a serviciilor cât şi a locurilor de
muncă, necesită un sistem de schimb şi un sistem de distribuţie a bunurilor şi
serviciilor de la producător până la consumator.
3. a treia lege implică mecanismul de piaţă sub toate aspectele sale. Legea priveşte
compoziţia deciziilor individuale ale agenţilor economici şi ale consumatorilor.
17
Potrivit acestei legi, organizarea economico-socială apare întotdeauna ca un ansamblu
de unităţi economico-sociale interdependente dar care trebuie să dispună de posibilităţi
de acţiune într-un anumit context economico-social integrator. Soluţia acestei
probleme constă în a pune în legătură decidenţii prin intermediul pieţei (decidenţii
sunt toţi agenţii economici şi toţi consumatorii din economie).
4. a patra lege este legea echilibrului financiar. Toate unităţile economice au drept
condiţie generală în funcţionarea lor restricţia de a respecta un anumit echilibru între
venituri şi cheltuieli.
Concluzie: Specialiştii în economie susţin că asemenea legi şi exigenţe, care comandă de fapt
echilibrul economic general, privesc în egală măsură toate formele moderne de organizare
socială. Aplicarea lor variază însă în limite foarte largi şi au consecinţe directe mai mult sau
mai puţin favorabile asupra dezvoltării economico-sociale a fiecărui stat.
1. Domeniul protecţiei sociale. Într-o societate liberă fiecărui individ îi este permis să-şi
aleagă activităţile în funcţie de capacităţile sale, întreaga activitate economică fiind lăsată sub
18
semnul libertăţii de acţiune. Trebuie să se ţină seama şi de faptul că mecanismul de piaţă care
are la bază jocul dintre cerere şi ofertă ignoră toate elementele de piaţă care nu sunt sol vabile.
Orice individ cu o productivitate slabă sau nulă este ignorat de piaţă. În astfel de
situaţii, statul trebuie să-şi asume responsabilitatea problemelor ce apar şi să asigure protecţia
socială.
Statul intervine, în principal, pe următoarele căi:
a) prin intervenţii de la buget (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale) pentru a
asigura ajutoarele sociale necesare.
b) Prin intervenţii directe, statul realizând o serie de investiţii proprii pentru a asigura o
bază materială de soluţionare a dificultăţilor cu care se confruntă cei bolnavi,
handicapaţi, bătrâni etc.
1. Protejarea mediului înconjurător. Intervenţia statului în asigurarea şi protejarea
mediului este generată de faptul că mecanismul pieţei are în vedere numai bunurile de
valoare, care se vând şi se cumpără. Sunt însă şi bunuri care au valoare dar nu se vând şi
nu se cumpără, însă se distrug iar aceste bunuri se numesc bunuri libere. Bunurile libere
neavând valoare economică sunt ignorate sau chiar puternic afectate.
Statul, pentru a asigura protejarea mediului, are două posibilităţi:
a) legislaţia care trebuie să oblige la protejarea mediului
b) ca investitor direct, folosind el însuşi fonduri de la buget pentru refacerea şi
protejarea mediului.
3. Subvenţionarea unor sectoare economice şi sociale. Activitatea acestor sectoare nu se
poate desfăşura fără intervenţia exterioară a unor organisme guvernamentale sau non-
guvernamentale. Aceste sectoare sunt:
sectorul agricol
sectorul prestaţiilor de servicii sociale şi de sănătate
Metode de implicare a statului în cadrul mecanismului de piaţă
Există trei mari variante de intervenţie concretă a statului în economie:
1) intervenţie în materie de preţ;
2) implicarea directă a statului;
3) asigurarea şi controlul concurenţei.
1) Intervenţia statului în materie de preţ. Un preţ nu este aproape niciodată un simplu
rezultat al jocului dintre cerere şi ofertă.
19
Exemplu:
În Franţa, preţul benzinei este constituit în proporţie de 70% din impozite şi
accize
Exemplu:
Produse alimentare de bază (ulei) în condiţiile unei inflaţii foarte mari.
20
problema stabilirii preţului acestor servicii sau produse nemarfare, iar acest preţ
trebuie să fie în funcţie de costuri, de locul serviciului în consumul populaţiei şi de
eventualele substituţii (învăţământ privat, cabinete particulare).
- Crearea şi organizarea unor unităţi producătoare de bunuri marfare (energie electrică,
ţigări, băuturi alcoolice). În acest caz preţurile îmbracă aspectul preţului de monopol şi
statul trebuie să ţină seama de:
costuri;
eventuale substituţii;
locul produsului în consumul populaţiei;
posibila concurenţă din partea agenţilor economici privaţi;
realizarea unei marje de profit.
3) Asigurarea şi controlul concurenţei. Concurenţa are în vedere o situaţie economică
rezultată din interacţiunea întreprinderilor rivale pe o piaţă dată în cumpărarea şi vânzarea
unor mărfuri identice sau substituibile şi care răspund aceloraşi nevoi. Concurenţa în
economia actuală de piaţă nu este spontană şi, pentru asigurarea respectării mecanismelor
concurenţiale, toate ţările civilizate au promulgat legi care să asigure şi să protejeze
concurenţa. Această legislaţie mai are în vedere sancţionarea principalelor infracţiuni legate
de încălcarea concurenţei.
21
întreprinderi. Uzând de o asemenea putere economică, ele pot acţiona atât pentru a împiedica
unele întreprinderi să intre pe piaţă cât şi pentru a evita unele scăderi ale preţului de piaţă,
dezavantajând astfel cumpărătorii.
Să ne reamintim...........
Mecanismul de piaţă are în vedere un sistem de relaţii generale şi
particulare astfel angrenate între ele încât generează continuu schimburi de
activităţi, acte de piaţă şi o paletă largă de rezultate.
22
Exigenţele mecanismului de piaţă:
I. Prima categorie de exigenţe are în vedere sistemul de relaţii în cadrul cărora
mecanismul de piaţă poate fi folosit ca un mijloc în dezvoltarea economică.
II. A doua categorie se referă la condiţiile ce trebuie create pentru a asigura o
bună funcţionare a economiei cu ajutorul mecanismului de piaţă (modelul
teoretic).
III. A treia categorie de exigenţe se referă la fenomenele ce privesc
mecanismele de piaţă şi au implicaţii deosebite asupra activităţii comerciale.
Aceste exigenţe sunt valabile în cazul mecanismelor de piaţă care se bazează pe
acele tipuri de economii în care:
proprietatea privată este larg răspândită
există libertate de iniţiativă în înfiinţarea unei firme
alegerea consumatorului trebuie să fie respectată
concurenţa trebuie protejată
M1.U2.7. Rezumat
În cadrul economiei de piaţă totul trebuie să se bazeze pe relaţii
contractuale şi de liberă acţiune astfel încât fiecărui agent economic îi este permis
să-şi orienteze eforturile în funcţie de capacitatea sa de a acţiona pe piaţă. Astfel,
la baza acestui sistem global de funcţionare trebuie să stea mecanismul de piaţă.
Specialiştii în economie susţin că asemenea legi şi exigenţe, care comandă
de fapt echilibrul economic general, privesc în egală măsură toate formele
moderne de organizare socială. Aplicarea lor variază însă în limite foarte largi şi
au consecinţe directe mai mult sau mai puţin favorabile asupra dezvoltării
economico-sociale a fiecărui stat.
Mecanismele pieţei presupun prezenţa unor agenţi economici în cadrul
pieţei, aceasta deoarece economia de piaţă reprezintă, în ansamblul său, un
23
complex de relaţii între indivizi şi instituţii care afectează o arie largă de sectoare
economico-sociale întrucât se referă la toate operaţiunile legate de produs,
distribuţie, investiţii, consum şi economii.
Noţiunea de agent economic are în vedere orice persoană fizică sau
juridică care joacă un anumit rol în economia unei ţări.
Temă de control
24
M1.U3.
Piaţa bunurilor şi serviciilor
M1.U3.1. Introducere................................................................................................................25
M1.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare................................ .................................................25
M1.U3.3. Conţinutul pieţei.......................................................................................................26
M1.U3.4. Structura pieţei............................................... ...........................................................27
M1.U3.5. Elementele care influenţează dinamica pieţei..........................................................28
M1.U3.6. Principalele categorii de parteneri prezenţi în cadrul pieţei .....................................29
M1.U3.7. Mondializarea (globalizarea) pieţei..........................................................................30
M1.U3.8. Rezumat......................................................................................... ............... ............32
M1.U3.9.Test de evaluare a cunoştinţelor ...............................................................................32
M1.U3.1. Introducere
Organizarea schimbului de mărfuri în realizarea căruia este antrenat
comerţul constituie unul dintre actele fundamentale ale societăţii. Un asemenea act
antrenează aproape toate structurile sociale, în acelaşi timp contribuie la
specializarea tot mai puternică şi la delimitarea domeniilor de acţiune atât în cadrul
pieţelor naţionale cât şi la scară mondială. Un asemenea cadru problematic este
definit de noţiunea de piaţă.
Piaţa apare ca un ansamblu de medii de comunicaţie prin care vânzătorii
şi cumpărătorii se informează reciproc asupra a ceea ce oferă, asupra a ceea ce au
nevoie precum şi cu privire la preţurile pe care le cer sau le propun în scopul
încheierii tranzacţiei. Pe măsura dezvoltării societăţii, piaţa a cunoscut evoluţii
spectaculoase trecând prin stadii succesive, de la forma sa tradiţională reprezentată
de halele publice la forma sa modernă bazată pe reţele de comunicaţii care
generează adevărate şocuri asupra organizării schimburilor în întreaga lume.
M1.U3.2 Obiectivele unităţii de învăţare
După studierea acestei unităţi veţi fi în măsură să:
-cunoaşterea conţinutului şi structurii pieţei bunurilor şi serviciilor
-identificarea şi explicarea principalelor fenomene care se constituie drept
elemente care acţionează asupra formării, structurării şi evoluţiei pieţei.
- prezentarea principalelor categorii de parteneri prezenţi în cadrul pieţei bunurilor
şi serviciilor
25
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.
26
OBS. Conţinutul pieţei examinat ca şi o categorie dinamică nu poate fi limitat la suma
proceselor economice care au avut loc în mod efectiv ci trebuie extins şi asupra fenomenelor
ce ar putea avea loc.
În contextul unui asemenea cadru de definire accepţiunea practică dată conceptului de
piaţă nu priveşte doar cererea şi oferta reală ci include şi cererea nesatisfăcută, cererea în
formare, oferta potenţială, oferta pasivă etc
M1.U3.4. Structura pieţei
27
a. piaţa urbană:
-Are o pondere foarte ridicată în cadrul oricărei economii naţionale;
-Are un grad ridicat de concentrare datorită densităţii mari ce caracterizează lumea
urbană;
-Se caracterizează printr-o puternică atracţie comercială în raport cu zonele învecinate;
-Se caracterizează printr-un nivel ridicat al activităţii comerciale;
-Se caracterizează printr-o mare mobilitate şi elasticitate şi printr-un sistem superior de
dezvoltare.
b.piaţa rurală:
1) se caracterizează printr-un nivel ridicat de dispersare
2) se caracterizează printr-o rigiditate puternică
3) se caracterizează printr-un ritm evolutiv mai lent
4) nu reflectă în totalitate consumul dintr-o anumită zonă datorită consumului natural sau
autoconsumului.
28
a. piaţa poate avea o creştere direct proporţională cu creşterea consumului în
condiţiile în care autoconsumul este inexistent sau are o pondere foarte redusă;
b. piaţa poate creşte ca urmare a diminuării autoconsumului şi apelarea la actele de
vânzare cumpărare.
Fenomenul de autoconsum este specific pieţelor rurale. Acest fenomen al autoconsumului
se află sub influenţa următorilor factori:
Dezvoltarea şi modernizarea agriculturii;
Schimbarea structurii populaţiei pe categorii sociale;
Amploarea procesului de modernizare a localităţilor rurale;
Modernizarea comerţului la sate.
Elemente de ordin social-cultural:
Repartizarea populaţiei pe nivele de instruire;
Cultele religioase şi intensitatea practicilor religioase;
Modul şi nivelul de trai al populaţiei;
Normele şi valorile sociale cele mai răspândite.
Elementele de ordin legislativ – instituţional. Normele juridice, diferite hotărâri
guvernamentale care influenţează modul de desfăşurare a diverselor activităţi comerciale
având în vedere următoarele aspecte:
a. diverse reglementări cu incidente asupra activităţii agenţilor economici din cadrul
pieţei;
b. diverse restricţii privind metode de vânzare şi publicitate;
c. reglementări de preţ etc.
7. Elementele de ordin tehnologic. Aceste elemente îşi pun amprenta pe evoluţia de
ansamblu a pieţei.
29
consumatorilor ci apelează la o serie de intermediari. Comportamentele distribuitorilor
şi în mod deosebit tipul şi sensul deciziilor lor de distribuţie au un rol important atât în
derularea vânzărilor fiecărei firme producătoare cât şi în evoluţia de ansamblu a pieţei.
Prescriptorii consilieri – au un rol specializat în cadrul pieţei. Prezenţa lor se justifică prin
faptul că ceilalţi intermediari sau distribuitori nu pot acoperi integral spectrul de
probleme cu care se confruntă consumatorii. În aceste condiţii, au apărut în cadrul
pieţei firme specializate pe acţiuni de consultanţă. Aceste firme acordă asistenţă de
specialitate cumpărătorilor în scopul orientării şi fundamentării deciziilor de achiziţie
(firme de consultanţă de marketing, contabilitate, finanţe, cabinete medicale, firme de
design). Sunt grupuri de mărfuri pe piaţă pentru care autorizarea comercializării
impune prezenţa obligatorie a prescriptorilor (ex. activitatea desfăşurată de farmacii).
Concurenţii – aceştia reprezintă elementul de profil al economiei de piaţă. Concurenţa
exercită o mare influenţă asupra fiecărui întreprinzător punându-şi amprenta pe
dinamismul pieţei.
Furnizorii – sunt cei care produc diverse bunuri şi servicii ce concură la asigurarea
fluxului complex al fiecărui produs prezent pe piaţă.
30
de acţiune pentru a putea fi prezent pe terţe pieţe interne indiferent de sediul şi originea sa, în
concordanţă cu legislaţia şi normele juridice specifice fiecărei ţări.
Procesul globalizării îşi găseşte câmp de acţiune numai în cadrul societăţilor cu o
economie de piaţă funcţională. Elementele ce contribuie la procesul de globalizare sun t:
1. dezvoltarea şi modernizarea căilor de comunicaţii
2. perfecţionarea sistemelor bancare.
Procesul de globalizare a fost puternic accelerat de apariţia şi dezvoltarea societăţilor
multinaţionale. Caracteristica de bază a acestor societăţi multinaţionale o reprezintă uşurinţa
şi rapiditatea de acţiune în direcţia promovării tehnologiilor moderne care facilitează
localizarea sau relocalizarea punctelor de afaceri în funcţie de cerinţele şi capacitatea
punctelor de vânzare.
Să ne reamintim...........
Piaţa reprezintă o categorie economică a producţiei de mărfuri care îşi
regăseşte expresia în totalitatea actelor de vânzare-cumpărare privite în unitate
organică cu relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu spaţiul în care se
desfăşoară.
M1.U3.8. Rezumat
Piaţa apare ca un ansamblu de medii de comunicaţie prin care vânzătorii şi
cumpărătorii se informează reciproc asupra a ceea ce oferă, asupra a ceea ce au
nevoie precum şi cu privire la preţurile pe care le cer sau le propun în scopul
încheierii tranzacţiei. Pe măsura dezvoltării societăţii, piaţa a cunoscut evoluţii
spectaculoase trecând prin stadii succesive, de la forma sa tradiţională
reprezentată de halele publice la forma sa modernă bazată pe reţele de
31
comunicaţii care generează adevărate şocuri asupra organizării schimburilor în
întreaga lume.
Economia contemporană se confruntă cu o veritabilă maree a comerţului
mondial.
Aceasta înseamnă că activitatea comercială creşte mai puternic decât producţia
dar mai înseamnă şi că fiecare ţară poate să realizeze o parte din produsele sale
pe terţe pieţe străine şi, în acelaşi timp, prin importuri să pună la dispoziţia
consumatorilor mărfuri din toate colţurile lumii.
În contextul unor asemenea evoluţii, relaţia piaţă internă – piaţă
mondială se transformă treptat într-un mijloc de integrare şi asigurare a unor
fluxuri curente şi reciproce de produse şi servicii. Distincţia între cele două
componente ale pieţei şi anume piaţă internă – piaţă mondială urmează să se mai
facă doar de organismele administraţiei de stat care trebuie să asigure legislaţia
necesară conectării şi integrării celor două componente. Din punct de vedere al
consumatorului distincţia piaţă internă – piaţă mondială nu are nici o importanţă.
Pentru consumatori, important este faptul că pot să achiziţioneze produse de
calitate indiferent de provenienţa acestora.
Temă de control
Realizati o lucrare de max 5 pag in care sa analizati care este gradul de
dependenta,respectiv independenta,al pietei romanesti de bunuri si servicii in
raport cu piata globala.
32
M1.U4.
Consumul, structura şi legile sale economice
M1.U4.1. Introducere
33
- înţelegeţi limitele consumului şi implicaţiile respectivelor limite asupra
organizării activităţii comerciale
-explicaţi conceptul de propensiune a consumului şi a utilităţii acestui concept în
previziunile macrocomerciale
- explicaţi modul de utilizare a Legilor Engel pentru urmărirea în timp a
modificărilor structurii consumului.
34
a. nevoi materiale
b. nevoi spirituale
c. nevoi sociale
3. după natura valorilor de întrebuinţare care asigură satisfacerea diverselor nevoi:
a. nevoi ce implică consum de bunuri materiale
b. nevoi ce implică consum de servicii
c. nevoi complexe ce implică atât consum de bunuri cât şi de servicii (ex.
serviciile de alimentaţie publică).
Satisfacerea diferitelor tipuri de nevoi are loc prin intermediul actului de consum.
Consumul îmbracă forme diferite în funcţie de:
35
Exemplu consum de bunuri durabile – bunuri de folosinţă îndelungată;
consum de bunuri semidurabile – articole de sticlărie, textile,
pielărie;
consum de bunuri nondurabile – produse care se folosesc prin
distrugerea în consum: produse alimentare, produse destinate
igienei.
Exemple:
consum de bunuri destinate satisfacerii nevoilor de bază: hrană,
îmbrăcăminte;
consum de servicii strict necesare traiului: asistenţă medicală,
transport, chiriile, servicii de ordin cultural;
consum de produse de lux: o paletă largă de produse din grupa
aparaturii electrocasnice.
36
Exemplu
Aici se încadrează o serie de servicii publice colective care asigură prestaţii în
beneficiul general al colectivităţii şi nu fiecărui cetăţean în parte. Este vorba de
aşa-numitele consumuri etatizate: cheltuieli de apărare naţională, cheltuieli
generate de ordinea publică, cu întreţinerea justiţiei şi care reprezintă 20% din
consumul total.
37
1. propensiunea medie a consumului (c)
C
c unde c=propensiunea consumului
X
X=nivelul venitului
C=nivelul consumului
Propensiunea medie a consumului constă în a considera un nivel oarecare al venitului şi a
calcula relaţia procentuală dintre consum şi venit.
Exemplu
X - venituri C - consum C -
propensiunea
300 246 0,82
312 250 0,80
324 253 0,78
336 255 0,76
348 257 0,74
360 259 0,72
38
Pe măsura creşterii veniturilor sporul de venit tinde să fie economisit pentru economii.
Concluzie: Propensiunea medie indică modul de alocare a veniturilor în întregime între
consum şi economii. Propensiunea marginală oferă informaţii referitoare la modul de
utilizare a sporului de venit (are în vedere comportamentul consumatorului în funcţie de
variaţia veniturilor).
39
1. bunuri inferioare Ec <1. Semnifică faptul că o creştere a veniturilor de un procent
determină o creştere a consumului sub un procent.
2. bunuri superioare (de lux) Ec >1. O creştere a veniturilor de un procent determină o
creştere a consumului de peste un procent. Exemplu: bunuri sau servicii destinate
timpului liber, vestimentaţia de modă, bunuri pentru întreţinerea sănătăţii etc.
3. bunuri sau servicii neutre Ec 1. Exemplu: ţigări, băuturi.
Să ne reamintim...........
40
X=nivelul venitului
C=nivelul consumului
Propensiunea medie a consumului constă în a considera un nivel oarecare al
venitului şi a calcula relaţia procentuală dintre consum şi venit.
b.propensiunea marginală a consumului
C'
c' unde c’ – propensiunea marginală
X'
X’ – variaţia veniturilor
C’ – variaţia consumului
Potrivit aceloraşi legi au fost realizate structuri şi în sistemul de clasificare a
diferitelor bunuri de consum în funcţie de gradul de elasticitate al consumului în
raport cu veniturile:
Y Y
Ec :
X X
Unde: Ec =coeficientul de elasticitate al consumului în raport cu
venitul
X=venituri X=sporul sau diminuarea veniturilor
Y=consum Y=sporul sau diminuarea consumurilor
Ec = reprezintă raportul între variaţiile relative ale unei variabileY
(consumul) avută în vedere ca dependentă şi variaţiile relative ale unei variabile
X (veniturile) considerată independentă.
M1.U4.8. Rezumat
41
legăturile dintre consum şi PIB-ul unei ţări.
8. Eplicaţi diferenţa dintre propensiunea medie şi
propensiunea marginală a consumului
9. Prezentaţi principalele diferenţe între consumul
intermediar şi consumul final.
10. Explicaţi modul de utilizare a propensiunii consumului în
previziunile comerciale.
Temă de control
Realizati ,pe baza datelor statistice,o analiza a propensiunii consumului si o
analiza pe baza legitatilor Engel in cazul produselor: paine , cafea si
automobil .
42
M1.U5.
Cererea de mărfuri
M1.U5.1. Introducere
Problematica cererii este deosebit de complexă, presupunând numeroase modalităţi
de abordare, toate având importanţa lor, atât în profil macroeconomic cât şi
microeconomic.
În contextul unei asemenea concepţii privind complexitatea fenomenelor ce dau
cadrul de analiză al cererii, orice abordare este necesar să pornească de la faptul că
legătura între consum şi piaţă se asigură prin intermediul cererii de mărfuri .
43
M1.U5.3. Conţinutul cererii de mărfuri
OBS. Analiza în timp a raportului dintre nevoi şi cerere reliefează doar o tendinţă de
apropiere a cererii de mărfuri de nivelul trebuinţelor cuprinse în nevoie datorită următoarelor
motive:
1. sfera trebuinţelor nu este constantă;
2. cererea nu exprimă decât nevoia solvabilă;
3. o parte din nevoi este satisfăcută prin consumul natural.
Ca materializare a nevoilor reale solvabile, cererea face legătura între nevoi şi consumul
efectiv. Cererea precede consumul reprezentând de fapt un consum potenţial.
OBS. Sfera de cuprindere a cererii este mai mică decât cea a consumului din următoarele
motive:
1. datorită autoconsumului
2. datorită intervenţiei statului în consumul populaţiei
3. datorită mutaţiilor în timp intervenite în structura autoconsumului.
Cererea are:
1. un conţinut economic obiectiv, determinat de priorităţile cu care sunt satisfăcute
diferitele trebuinţe în funcţie de disponibilităţile băneşti
2. un conţinut subiectiv determinat de preferinţele individuale ale consumatorului.
Concluzie: Ţinând seama atât de latura obiectivă cât şi de cea subiectivă a cererii, pentru
comerţ apar importante următoarele aspecte: În cadrul pieţei cererea reprezintă:
44
1. o materializare a nevoilor populaţiei pentru bunuri şi servicii
2. o materializare a puterii de cumpărare a populaţiei
3. o materializare a preferinţelor, dorinţelor şi intenţiilor de cumpărare.
OBS. O eventuală dereglare între cele trei grupe de fenomene, necoincidenţa lor în timp şi pe
obiect determină să nu avem de a face cu o cerere efectivă, cu toate că pot exista separat
nevoi, venituri disponibile şi preferinţe.
45
a. cerere de bază – se manifestă faţă de mărfurile care satisfac o anumită trebuinţă
determinată a cumpărătorului (aparat foto, haine);
b. cerere suplimentară – se manifestă faţă de o marfă care apare necesară în mod
obligatoriu în satisfacerea unei trebuinţe, venind în ajutorul produsului de bază
(film);
c. cererea complementară – satisfac o trebuinţă aflată în legătură strânsă cu aceea
faţă de acre s-a manifestat cererea de bază, respectiv amplifică gradul de
satisfacere asigurat de către cererea de bază (accesorii la haine).
5. după gradul de corelare al cererii cu oferta:
a. cerere satisfăcută – reprezintă acea parte a nevoii solvabile care în momentul
manifestării sale s-a corelat cu oferta datorită concordanţei în timp şi spaţiu.
b. cerere nesatisfăcută – în momentul manifestării sale nu s-a corelat cu oferta.
Exemplu
1.cerere curentă- produse alimentare de bază
2.cerere periodică- îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de uz casnic
3.cerere rară- cadouri, articole de artă, artizanat etc.
1.cerere f ermă- produse de primă necesitate şi sortiment simplu ca
pâinea, zahărul, uleiul
2. cerere spontană- se formează în momentul vizionării mărfii
1. cerere de bază- aparat foto, haine
2. cerere suplimentară- film pentru aparatul foto
3. cererea complementară- accesorii la haine
46
b. veniturile curente şi avuţia – care influenţează volumul cererii, structura cât
şi modul de manifestare prin intermediul puterii de cumpărare şi de investire ce
se manifestă în cadrul pieţei;
c. sistemul taxelor şi impozitelor – în general este un factor restrictiv ce
acţionează asupra cererii de mărfuri;
d. preţul – reprezintă un produs al pieţei care are importante implicaţii atât
asupra volumului cât şi asupra structurii cererii.
2. Factorii demografici:
a. numărul populaţiei – influenţează volumul cererii de mărfuri;
b. numărul şi componenţa familiilor – influenţează în special cererea pentru
produse de folosinţă colectivă;
c. structura pe vârste, sexe şi profesii – care influenţează în principal structura
cererii de mărfuri.
3. Factorii psihologici:
a. preferinţa pentru confort
b. tendinţa de economisire
4. Factorii sociali:
a. gradul de urbanizare
b. tradiţii şi obiceiuri de consum
c. starea de sănătate a populaţiei
d. moda
5. Factorii naturali – climaterici:
a. formele de relief şi climă ce influenţează cererea de mărfuri
6. Fenomenele de sezonalitate:
a. sezonalitatea producţiei şi a consumului
i. sezonalitatea producţiei – este specifică mărfurilor agro-alimentare,
această sezonalitate determinând un nivel diferit al ofertei pe parcursul
anului şi deci, cererea oscilează;
ii. sezonalitatea consumului – este determinată de caracterul oscilant al
manifestării nevoilor populaţiei;
b. sezonalitatea realizării veniturilor populaţiei din mediul rural;
c. sezonalitatea călătoriilor de plăcere şi petrecerea timpului liber.
7. Orientarea cererii populaţiei către servicii ca alternativă de satisfacere a nevoilor de
consum (cumpărarea aparatelor de fitness doar pentru serviciile ofe rite).
47
Să ne reamintim...........
Cererea are:
- un conţinut economic obiectiv, determinat de priorităţile cu care sunt
satisfăcute diferitele trebuinţe în funcţie de disponibilităţile băneşti
- un conţinut subiectiv determinat de preferinţele individuale ale
consumatorului.
Formele de manifestare ale cererii de mărfuri se clasifică după următoarele
criterii:
1.în funcţie de posibilitatea de manifestare a nevoilor;
2. în funcţie de manifestarea în timp a cererii;
3. în funcţie de modul de formare şi fixare a cererii asupra produsului;
4.după gradul în care mărfurile participă la satisfacerea trebuinţelor ;
5.după gradul de corelare al cererii cu oferta.
Factorii de influenţă ai cererii de mărfuri sunt:
- Factori economici
- Factorii demografici
- Factorii psihologici
- Factorii sociali
- Factorii naturali – climaterici
- Fenomenele de sezonalitate
- Orientarea cererii populaţiei către servicii ca alternativă de
satisfacere a nevoilor de consum
M1.U5.6. Rezumat
48
2.cererea nu exprimă decât nevoia solvabilă;
3.o parte din nevoi este satisfăcută prin consumul natural.
Ca materializare a nevoilor reale solvabile, cererea face legătura între nevoi şi
consumul efectiv.
Cererea precede consumul reprezentând de fapt un consum potenţial.
Temă de control
Realizati o lucrare de max 5 pag in care sa aratati cum influenteaza cererea
de bunuri de consum a populatiei dinamica retelei comerciale la nivelul unei
localitati sau zone.
49
M1.U6.
Oferta de mărfuri
M1.U6.1. Introducere
Realizarea ofertei are loc în urma confruntării finale cu cererea prin intermediul
actelor de vânzare-cumpărare. Aceste acte de vânzare-cumpărare preced şi
condiţionează trecerea mărfurilor din sfera circulaţiei în sfera consumului.
Sub aspectul sferei de cuprindere, oferta de mărfuri se referă atât la mărfurile
existente în circulaţie cât şi la cele ieşite din fabricaţie ce urmează a fi trimise spre
piaţă.
În profil macroeconomic, oferta cuprinde toate produsele destinate satisfacerii
consumului prin intermediul circulaţiei mărfurilor.
50
M1.U6.3. Conţinutul ofertei de mărfuri
51
2. durata de viaţă a produselor:
a. bunuri non-durabile – este vorba de articole de uz curent, în general
standardizate, relativ uşor accesibile ca preţ şi posibilităţi de aprovizionare.
Această grupă de mărfuri se caracterizează prin:
i. vânzări de masă adresându-se tuturor categoriilor de consumatori;
ii. în marea lor majoritate, aceste produse intră în consum asociate cu
altele;
iii. cu puţine excepţii participă la un singur ciclu de folosire, utilizarea lor
făcându-se prin distrugere în consum.
b. Oferta de bunuri durabile – are în vedere produsele de folosinţă îndelungată,
caracterizându-se printr-o perioadă mai mare de utilizare. Se mai
caracterizează prin:
i. participarea în cadrul mai multor acte de folosire;
ii. se uzează progresiv;
iii. sunt mai afectate de fenomenul de obsolescenţă (uzura morală).
3. criteriul merceologic:
a. Oferta de produse alimentare – aceste produse fac parte din categoria bunurilor
de consum curent şi se caracterizează prin:
i. distrugere continuă în procesul de consum;
ii. existenţa unui anumit grad de perisabilitate şi alterabilitate;
iii. existenţa termenelor de garanţie;
iv. restricţii cu privire la condiţiile de păstrare şi conservare;
v. deţin un loc bine determinat în consum şi ca atare generează o cerere
constantă;
vi. înlocuirea lor se face cu anumite reţineri din partea consumatorilor
generând greutate în restructurarea ofertei în cadrul pieţei.
b. Oferta de produse nealimentare – este vorba de produse ce satisfac cerinţe
foarte variate incluzând atât trebuinţe de ordin fiziologic, social, cultural şi de
confort cât şi trebuinţe ce ţin de consumul intermediar.
Exemplu
Datorită complexităţii sortimentale grupa de mărfuri nealimentare se
divide în mai multe subgrupe:
i. Produse textile
52
ii. Produse de încălţăminte
iii. Produse metalice
iv. Produse chimice
v. Produse electronice şi electrice.
Exemplu
ofertă de bunuri primare de consum – are în vedere bunuri destinate
satisfacerii nevoilor de bază ale populaţiei. Aceste produse sunt
solicitate, în general, în mod curent;
ofertă de bunuri de necesitate medie – produse destinate satisfacerii
nevoilor de confort. Sunt produse solicitate la intervale mai mari de
timp şi chiar foarte rar.
bunuri sau servicii de lux – în majoritatea lor sunt produse cu
semnificaţie socială. Posesia sau cumpărarea lor procură o satisfacţie
episodică (de recunoaştere socială) şi mai puţin practică.
53
a. Dezvoltarea ofertei de servicii generează chiar o concurenţă cu oferta
mărfurilor, forţând-o la preocupări de perfecţionare, diversificare sortimentală,
îmbunătăţiri calitative şi politici avantajoase de preţuri;
b. Asigurarea unui proces superior de utilizare a bunurilor din structura ofertei ca
urmare a faptului că unele servicii contribuie la sporirea gradului de satisfacţie
a consumatorului.
3. Creşterea calităţii bunurilor ce alcătuiesc oferta de mărfuri. Această caracteristică
este generată de două aspecte:
a. Perfecţionarea tehnologiilor de producţie;
b. Existenţa unor pieţe din ce în ce mai exigente.
Sporirea calitativă a ofertei de mărfuri se materializează în două procese importante:
a. Diversificarea producţiei prin apariţia produselor noi, superioare calitativ;
b. Îmbunătăţirea parametrilor de calitate la produsele existente pe baza unor
noi procese de valorificare a materiilor prime şi a perfecţionării
tehnologiilor de fabricaţie.
4. Înnoirea produselor şi diversificarea ofertei de mărfuri. Multiplicarea şi
reînnoirea sortimentelor în cadrul pieţei reprezintă o reflectare a modificărilor
profunde care intervin:
a. În nevoile consumatorilor;
b. n mecanismul nevoilor şi cel de satisfacere a cererii.
La acestea se adaugă şi faptul că deprecierea calitativă a unui produs este amplificată
continuu de deprecierea funcţională datorită apariţiei de noi produse. Drept urmare,
procesul de diversificare al ofertei de mărfuri îmbracă 2 aspecte importante:
a. lărgirea gamei sortimentale prin apariţia produselor noi pe piaţă care se
adaugă celor existente;
b. schimbarea structurii sortimentale prin dispariţia produselor vechi de pe
piaţă.
OBS. Înnoirea produselor în cadrul pieţei este un proces ce are o strânsă legătură cu
ciclul de viaţă al produsului. Noţiunea de ciclu de viaţă al unui produs exprimă
perioada în care produsul există în cadrul pieţei (vezi CVP de la marketing). Ciclul de
viaţă al produsului nu trebuie confundat cu durata fizică de viaţă (ciclul de utilizare).
Durata fizică de viaţă are în vedere timpul scurs între data fabricaţiei unui produs şi
distrugerea sau casarea produsului în urma consumului sau a utilizării.
54
Concluzie: Procesul de înnoire şi diversificare a ofertei de mărfuri are în vedere următoarele
aspecte:
1) progresul rapid al ştiinţei şi tehnicii determină îmbogăţirea ofertei de mărfuri cu noi
produse;
2) acelaşi fenomen de progres rapid al ştiinţei şi tehnicii generează însă şi o serie de
consecinţe, lucru care se explică prin reducerea ciclului de viaţă al produselor.
În aceste condiţii, pentru comerţ apare o creştere a riscului comercial (producătorii de
calculatoare: nu pot avea stocuri la detailişti deoarece aceste produse au o durată de viaţă
scurtă).
Să ne reamintim...........
Oferta de mărfuri se structurează având în vedere următoarele criterii :
1.destinaţia produselor în procesul de consum
2. durata de viaţă a produselor
3. criteriul merceologic
4.locul produselor în consumul populaţiei şi modul lor de solicitare
Caracteristicile ofertei de mărfuri:
1.Tendinţa de creştere continuă şi în ritm intens a volumului de mărfuri
oferite pe piaţă.
2. Împletirea strânsă a bunurilor cu serviciile în procesul de satisfacere a
nevoilor şi creşterea considerabilă a ponderii serviciilor ca element
constitutiv al ofertei.
3. Creşterea calităţii bunurilor ce alcătuiesc oferta de mărfuri.
4. Înnoirea produselor şi diversificarea ofertei de mărfuri
M1.U6.6. Rezumat
55
dispoziţia pieţei în momentul analizei. Oferta potenţială trebuie să reprezinte
materializarea în timp a nevoilor consumatorilor.
Temă de control
Realizaţi un program de înnoire a produselor şi diversificare a ofertei de mărfuri
în cadrul unui magazin, ţinând seama de lărgimea gamei sortimentale şi
diferenţierea ofertei în procesul concurenţei.
56
M1.U7.
Preţurile în comerţ
M1.U7.1. Introducere
Preţul reprezintă una din pârghiile frecvent utilizate în mecanismul
economiei de piaţă. Ca expresie bănească a bunurilor, preţul apare sub forma sumei
de bani pe care o parte o pretinde şi o primeşte în calitate de vânzător de la o altă
parte aflată în calitate de cumpărător al bunului respectiv.
Preţul trebuie să se formeze în mod liber pe baza raportului dintre cerere şi
ofertă.
57
M1.U7.3. Preţul. Conţinut şi utilizări
58
Din suma adaosului comercial nu se acoperă suma TVA şi nici cheltuielile de achiziţionare a
bunului respectiv Acestea reprezintă mărimi diferite în structura preţului.
Mărimea sumei adaosului comercial depinde de:
1) valoarea bunului economic exclusiv TVA;
2) cantitatea achiziţionată şi vândută;
3) cota relativă stabilită în mod liber de fiecare agent economic.
Libertatea agentului economic în stabilirea cotei de adaos comercial este însă relativă
deoarece prin mecanismele de piaţă se stabilesc o serie de restricţii determinate de:
concurenţă;
asigurarea vandabilităţii produsului;
mărimea cheltuielilor de comercializare;
mărimea profitului propus;
raportul cerere-ofertă existent pe piaţă.
În general, cota de adaos comercial se stabileşte:
CAC
A c
PA TVA
unde: CAC – cota de adaos comercial; A c sumă de adaos comercial;
59
Exemplu
1) Preţul de achiziţie prestabilit (produse agricole) – preţ stabilit de către stat.
Dimensionarea lui urmăreşte asigurarea acoperirii cheltuielilor de producţie,
de desfacere precum şi obţinerea unui beneficiu de către producătorii agricoli.
2) Preţul negociat la achiziţionarea produselor agricole – întâlnit în
tranzacţiile comerciale dintre producătorii agricoli şi diverse firme comerciale.
3) Preţul cu ridicata – preţul la care vinde producătorul industrial (marele
producător). Se compune din:
a. Cheltuieli de producţie
b. Cheltuieli de desfacere în funcţie de condiţiile de franco (livrare)
c. Profitul producătorului
d. Accize
e. TVA plătită de producător
4) Preţul de import (sau preţul produselor de import) – compus din:
a. Valoarea declarată în vamă (în valută şi transformată în lei la cursul
zilei);
b. Valoarea cheltuielilor de transport şi de asigurare efectuate în valută, în
afara ţării, dacă nu au fost incluse în preţul mărfii (acest lucru depinde
de condiţia de livrare);
c. Valoarea cheltuielilor de încărcare-descărcare şi manipulare conexe
mărfurilor importate dar achitate pe parcursul extern;
d. Valoarea oricăror alte cheltuieli ocazionale efectuate pe parcurs extern;
e. Cota procentuală stabilită de Ministerul Finanţelor;
f. Taxa vamală (conform tarifului vamal);
g. Accize;
h. Comisionul punctului vamal;
i. TVA.
60
B) Preţurile de vânzare - cuprind 4 mari tipuri:
1) Preţul cu ridicata – la care producătorii industriali vând produsele fabricate. Structura
preţului este identică cu preţul cu ridicata tratat la preţul de aprovizionare, aceasta
deoarece vânzătorul este producătorul, iar pentru el acest preţ este un preţ de vânzare. În
structura preţului respectiv, suma TVA cuprinsă în preţul facturat se compune din
următoarele elemente:
a. suma TVA anterioară generată de procesul de aprovizionare cu materii prime,
materiale, echipamente necesare activităţii de producţie (TVA deductibil);
b. suma TVA generată de valoarea adăugată de producători în timpul procesului de
producţie (TVA colectat).
Prima sumă a fost inclusă în preţul de achiziţionare iar cea de-a doua sumă va fi adăugată
la preţul de vânzare.
OBS. În majoritatea cazurilor, preţul cu ridicata este un preţ neg ociat.
2) Preţul de vânzare practicat de importatori (preţ de livrare al importului). Structura
preţului de livrare practicat de importator conţine toate elementele menţionate la preţul de
aprovizionare pentru produsele de import plus câteva elemente specifice fiecărei firme.
Astfel, structura completă a acestui tip de preţ este:
a. Valoarea mărfii declarată în vamă;
b. Valoarea cheltuielilor de transport şi asigurare pe parcurs extern;
c. Valoarea cheltuielilor de încărcare-descărcare, manipulare şi orice alte cheltuieli
efectuate pe parcurs extern;
d. Taxa vamală;
e. Accizele;
f. Comisionul punctului vamal;
g. TVA;
h. Cheltuieli interne directe ( dacă nu sunt suportate din comision);
i. Comisionul firmei importatoare (suma absolută a acestuia se calculează înmulţind
cota procentuală a comisionului cu suma care reprezintă baza de calcul a TVA
plătită de importatori).
61
3) Preţul de vânzare practicat de comerţul cu ridicata – apar două situaţii:
a. Pentru produsele indigene – preţul cu ridicata cuprinde în plus faţă de elementele
arătate anterior (la preţul de aprovizionare cu ridicata) adaosul comercial şi TVA
aferentă adaosului comercial
b. Pentru produsele de import – apare în plus (pe lângă elementele anterioare)
i. Comisionul firmei;
ii. TVA aferentă comisionului;
iii. Plus alte cheltuieli suportate în afara comisionului.
4) Preţul de vânzare cu amănuntul – este preţul la care se vând produsele către
consumatorul sau utilizatorul final. În această situaţie vor apărea în plus:
a. Adaosul comercial practicat de firma detailistă;
b. Suma TVA generată de acest adaos.
62
2) Condiţiile de livrare în relaţiile economice internaţionale (sistemul INCOTERMS).
Sistemul Incoterms precizează condiţiile de livrare a mărfurilor în schimburile
internaţionale (transport, asigurare, risc).
a. Condiţia de livrare “E” – vânzătorul ţine marfa la sediul său neimplicându-se în
asigurarea, organizarea şi desfăşurarea transportului.
b. Condiţia de livrare “F” – vânzătorul se confruntă cu obligaţia de a livra marfa
unui cărăuş angajat sau numit de către cumpărător.
c. Condiţia de livrare “C” – vânzătorul angajează transportul, el nu îşi asumă nici
un risc cu privire la pierderile sau deteriorarea mărfii.
d. Condiţia de livrare “D” – are în vedere implicarea totală a vânzătorului, el
angajează şi organizează în întregime transportul. El suportă toate riscurile şi
costurile necesare aducerii sau ajungerii mărfii în ţara de destinaţie.
Să ne reamintim...........
63
3.mărimea cheltuielilor de comercializare;
4. mărimea profitului propus;
5. raportul cerere-ofertă existent pe piaţă.
În general, cota de adaos comercial se stabileşte:
CAC
A c
PA TVA
unde: CAC – cota de adaos comercial; A c sumă de adaos comercial;
M1.U7.6. Rezumat
64
Temă de control
Realizati o lucrare de max 2 pag prin care sa aratati ce influenta are
cresterea TVA de la 19% la 24 % asupra preturilor de consum dar si asupra
profiturilor firmelor.
65
Modulul 2.
Tipologii comerciale
Introducere..............................................................................................................................66
Obiectivele modului............................................................................................... .................66
M2.U1. Abordarea tipologică în activitatea comercială de gros ........................................ 67
M2.U2. Abordarea tipologică în comerţul cu amănuntul.................................................. 74
M2.U3. Sisteme de organizare ale aparatului comercial................................................... .96
.
Introducere
Obiectivele modulului
În cadrul acestui modul se are în vedere atigerea următoarelor obiective:
- etapizarea activităţii comerciale şi localizarea comrerţului cu ridicata
în cadrul circuitelor comerciale ale produselor.
- eplicarea conţinutului comerţului cu ridicata şi rolului economic ce
revine acestuia
- explicarea funcţiilor comerţului cu ridicata
- prezentarea conţinutului, rolului economic şi a funcţiilor comerţului
cu amănuntul
- localizarea comerţului cu amănuntul în cadrul diferitelor circuite
comerciale.
- explicarea şi descrierea structurii organizaţionale a comerţului cu
amănuntul.
- prezentarea conceptului de servicii comerciale.
- prezentarea conceptelor de comerţ independent, comerţ asociat,
comerţ integrat
- sistemul acordurilor de franciză şi leasingul
66
M2.U1.
Abordarea tipologică în activitatea comercială de gros
M2.U1.1.Introducere....................................................................... ..........................................67
M2.U1.2.Obiectivele unităţii de învăţare.................................................................... ..............67
M2.U1.3. Conţinutul şi rolul comerţului cu ridicata................................................ .................68
M2.U1.4. Funcţiile comerţului cu ridicata...................................... .......................................... 69
M2.U1.5. Tendinţele pe plan mondial în evoluţia comerţului cu ridicata................................71
M2.U1.6. Rezumat........................................................................................................ ............73
M2.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor............................................................ ...................73
M2.U1.1. Introducere
Comerţul cu ridicata reprezintă acel stadiu al circulaţiei mărfurilor, în cadrul căruia au
loc operaţiuni de vânzare-cumpărare a mărfurilor în scopul revânzării lor ulterioare.
Rolul economic al comerţului cu ridicata trebuie analizat atât în raport cu producătorii
cât şi în raport cu comercianţii cu amănuntul.
67
M2.U1.3. Conţinutul şi rolul comerţului cu ridicata
Exemple
Circulaţia mărfurilor în comerţul cu ridicata priveşte cvasitotalitatea bunurilor
realizate în procesul de producţie. Circulaţia mărfurilor cu amănuntul are în
vedere cumpărarea mărfurilor de la diverşi producători sau comercianţi şi
vânzarea acestora către consumatori.
Dati un exemplu de marfuri a caror distributie se preteaza cel mai bine prin
intermediul grosistului
Exemple
. Circulaţia mărfurilor în comerţul cu ridicata poate fi organizată sub 3 modalităţi:
1. ca activitate independentă – constituind obiectul comerţului cu ridicata:
Producător Comerţ cu ridicata Comerţ cu amănuntul Consumator
2. ca activitate auxiliară a producătorului:
Producător [Comerţ cu Ridicata] Comerţul cu amănuntul
Consumator
68
3. ca activitate integrată în cadrul marilor firme de comerţ cu amănuntul:
Producător [Comerţul cu ridicata] Comerţul cu amănuntul
Consumator
69
b. să asigure optimul procesului de aprovizionare în funcţie de destinaţia produselor
şi rutele de transport;
c. să asigure securitatea mărfurilor pe rutele de aprovizionare;
d. să stabilească circuitul economic al mişcării mărfurilor (aprovizionare prin depozit
sau prin tranzit);
e. să asigure circuitul informaţiei necesare în sistemul de legătură
Producător Angrosist Detailist
3. Formarea sortimentului comercial – comerţul cu ridicata face în general operaţiuni de
transformare a loturilor industriale în sortimente comerciale (în general pentru mărfuri de
sortiment complex: ţesături, cosmetice).
4. Pregătirea mărfurilor pentru vânzare – este cazul produselor indigene livrate în vrac.
Comerţul cu ridicata operează:
a. prelucrarea produselor acolo unde este cazul;
b. dozarea produselor în cantităţi uzuale consumului individual;
c. preambalare sau ambalare.
5. Formarea stocurilor şi păstrarea mărfurilor.
În cazul mărfurilor de consum sezonier, formarea stocurilor are loc pe tot parcursul anului
pentru ca în momentele de maximă intensitate a cererii, să fie aprovizionată piaţa cu
cantităţile de mărfuri necesare consumului.
Exemple
Comerţul cu ridicata realizează transformarea loturilor industriale în sortimente
comerciale.
Să ne reamintim..........
Activitatea ce se desfăşoară în cadrul comerţului cu ridicata prezintă câteva
trăsături specifice: actele de vânzare-cumpărare au loc între întreprinderi
economice; în cadrul comerţului cu ridicata se tranzacţionează partzi mari de
mărfuri; activitatea de comerţ cu ridicata nu încheie circuitul economic al
miscării mărfurilor, ci mijloceşte doar legătura dintre producţie şi comerţul
cu amănuntul.
70
M2.U1.5.Tendinţe în evoluţia comerţului cu ridicata pe plan mondial
Există două mari tendinţe:
1. menţinerea locului comerţului cu ridicata în circuitul clasic al circulaţiei mărfurilor
adică:
a. activitatea independentă
b. activitatea auxiliară
c. activitatea integrată
Exemple
a. activitatea independentă P CR CA C
b. activitatea auxiliară P [CR] CA C
c. activitatea integrată P [CR] CA C
P-producător
CR-comerţ cu ridicata
CA –comerţ cu amănuntul
2. are în vedere noi soluţii pentru asigurarea circulaţiei mărfurilor de către angrosişti în
condiţii avantajoase atât pentru producători, detailişti şi consumatori
Soluţii sau tendinţe:
1. magazine en-gros în lanţ – sistemul constă în uniunea mai multor angrosişti de
mărime mică cu mici detailişti independenţi.
Caracteristici :
a. încercarea celor asociaţi de a obţine condiţii de aprovizionare similare cu cele ale
supermerketurilor;
b. menţinerea independenţei asociaţilor.
2. magazine depozit ale comerţului cu ridicata cu autoservire.
Caracteristici:
a. detailiştii nu au nici o obligaţie faţă de angrosişti;
b. detailistul intră în asemenea magazine în cadrul cărora alege şi comunică
produsele de care are nevoie;
c. se practică sistemul plăţii imediate a mărfurilor comandate;
d. angrosistul nu asigură transportul mărfurilor la sediul detailistului;
e. angrosistul nu mai are nici o responsabilitate legată de risc.
71
3. cooperative ale detailiştilor – soluţia are în vedere unirea mai multor detailişti
independenţi care îşi creează propria firmă de comerţ cu ridicata.
4. magazine depozit cu mica ridicată – este vorba despre firme specializate în
organizarea unor activităţi en-gros care au la bază depozite de mărfuri de capacitate
medie puse la dispoziţia detailiştilor. Aceste firme practică:
a. sistemul aprovizionării prin autoservire (detailistul alege, comandă, plăteşte);
b. sistemul comenzilor prin comis-voiajori;
c. metoda precomenzilor (se are în vedere aprovizionarea prioritară a celor care şi-au
făcut cunoscute intenţiile de a se aproviziona de la firma respectivă);
d. se asigură transportul mărfii la sediul detailistului;
e. astfel de firme pot acorda credite comerciale în funcţie de natura relaţiei cu
detailistul;
f. organizarea comerţului cu ridicata în trepte:
I. mari detailişti ce şi-au creat proprii angrosişti;
II. aceiaşi angrosişti aprovizionează mici detailişti;
III.detailiştii care aprovizionează consumatorii
Exemple
72
Concepeţi o nouă formulă de comerţ cu ridicata.
M2.U1.6. Rezumat
Comerţul cu ridicata reprezintă un stadiu al circulaţiei mărfurilor, în cadrul căruia au
loc operaţiuni de vânzare –cumpărare a mărfurilor în scopul revânzării lor ulterioare.
Funcţiile comerţului cu ridicata se referă la :cumpărarea şi concentrarea unor fonduri
de mărfuri în vederea aprovizionării comerţului cu amănuntul; stocarea unor cantităţi
mari de mărfuri; trasformarea sortimentului industrial în sortiment comercial;
revânzarea mărfurilor în cantităţi mai mici către comercianţii cu amănutul;
cercetarea permanetă a pieţei.
Temă de control
73
M2.U2.
Abordarea tipologică a comerţului cu amănuntul
M2.U2.1. Introducere
Prin vânzarea mărfurilor în comerţul cu amănuntul acestea părăsesc sfera
circulaţiei şi intră în sfera consumului.
Mărfurile, în cadrul comerţului cu amănuntul, se vând către consumatorii sau
utilizatorii finali în cantităţi mici şi în stare de funcţionare.
74
M2.U2.3.Conţinutul activităţii, rolul economic şi funcţiile comerţului cu amănuntul
75
Funcţiile comerţului cu amănuntul:
1. comerţul cu amănuntul cumpără mărfuri pentru a le revinde. Prin această
funcţie comerţul cumpără mărfuri în partizi mari care să corespundă capacităţilor
de stocare a fiecărei unităţi din reţeaua de distribuţie. Aceste partizi de mărfuri
sunt descompuse iar mărfurile sunt puse la dispoziţia clienţilor în cantităţi mici şi
foarte mici. Această funcţie ar trebui să genereze avantaje pentru clientelă care nu
trebuie să fie obligată să-şi imobilizeze părţi mari din venituri în vederea realizării
unor achiziţii.
2. asigurarea unităţilor comerţului cu amănuntul în toate zonele, localităţile şi
punctele populate. Funcţia presupune:
a. o amplasare a unităţilor în toate punctele de consum, indiferent de condiţiile
specifice zonelor şi localităţilor;
b. deschiderea şi funcţionarea acestor unităţi în toate zilele potrivit unui program
de funcţionare corespunzător cerinţelor consumatorilor;
c. asigurarea unui sortiment foarte larg şi suficient de complex care să pună la
dispoziţia consumatorilor toate produsele realizate de producţia industrială şi
agricolă.
Prin intermediul acestei funcţii se asigură cumpărătorilor posibilităţi maxime de
aprovizionare şi li se asigură posibilitatea de a alege produsele pe care le consideră
cele mai adecvate satisfacerii nevoilor lor.
76
Astfel întâlnim:
1. sectorul de comerţ cu mărfuri alimentare;
2. sectorul alimentaţiei publice;
3. sectorul comerţului cu mărfuri nealimentare.
Prezentarea sectoarelor:
1. Comerţul cu mărfuri alimentare – acest tip de comerţ are în vedere mărfuri de cerere
curentă, a căror cumpărare se realizează de către consumatori cu o frecvenţă relativ constantă
în timpul anului. Mărfurile se asociază în consum. Majoritatea mărfurilor sunt alterabile.
Acest comerţ se realizează prin:
existenţa unei reţele de mari unităţi generale care să comercializeze întreg universul de
mărfuri alimentare;
existenţa diferitelor tipuri mici de unităţi specializate şi cu rol de completare care
asigură prezenţa comerţului alimentar pe întreg teritoriul localităţii.
Exemplu
În România, cea mai mare parte a comerţului alimentar se realizează încă prin
mici unităţi comerciale tradiţionale.
77
3. Comerţul cu mărfuri nealimentare – reprezintă sectorul cel mai important din cadrul
comerţului cu amănuntul.
Fenomenul se datorează următoarelor cauze:
a. produsele ce fac obiectul activităţii urmează să satisfacă în consum cerinţele foarte
variate incluzând: trebuinţele de ordin fiziologic, socio-cultural şi de confort;
b. produsele nealimentare urmează să satisfacă şi trebuinţe ce ţin de consumul
intermediar.
În cadrul comerţului cu mărfuri nealimentare întâlnim în principal următoarele tipuri de
magazine:
a. mari magazine universale ce conferă condiţii superioare de achiziţionare a
mărfurilor;
b. unităţi de tipul buticurilor în cadrul cărora sortimentul este foarte restrâns dar
puternic specializat.
Exemplu
Concurenţa din comerţul nealimentar a determinat apariţia specializărilor în
acest domeniu.
Comerţul nealimentar specializat. Principalele direcţii de specializare:
1. specializare monoprodus – firma comercializează un singur produs (ex.:
televizoare);
2. specializare monosector – firma oferă o categorie mai largă de produse şi un
sortiment extensiv (ex.: electrocasnice);
3. specializare monoclientelă – are în vedere axarea pe anumite teme (produse
dietetice, produse puternic tehnologizate);
4. specializare multisectorială – lanţuri de magazine specializate ce au ca
obiect satisfacerea consumatorului prin traversarea mai multor ramuri de
comerţ specializat.
78
Să ne reamintim..........
În cadrul distribuţiei mărfurilor, alături de comerţul cu ridicata, un rol important îi
revine comerţului cu amănuntul.
79
a. cunoştinţele sale despre produs îi dau menirea de a argumenta şi demonstra
punând astfel în valoare calităţile produsului;
b. prin cunoştinţele sale referitoare la vânzări el poate acţiona în sensul
sporirii încrederii cumpărătorului potenţial.
2. vânzarea prin sistemul autoservirii (liber service-ului). Caracteristici:
a. absenţa vânzătorului şi libertatea clientului de a circula după bunul său plac
sau potrivit interesului său;
b. accentul este pus pe importanţa vizualizării produsului printr-o ambalare şi
prezentare bine individualizată, o etalare corespunzătoare şi o publicitate
puternică la locul de vânzare;
c. promovarea unui management al magazinului axat pe buna organizare a
fluxurilor de mărfuri şi de cumpărători, folosind în acest sens sisteme
adecvate de amplasare a raioanelor şi de dispunere a mărfurilor.
Exemplu
Comerţul cu amănuntul practică sistemul autoservirii în toate tipurile de
magazine. S-au conturat tipuri de magazine care prezintă interes atât pentru
modul de prezentare cât şi pentru formele de comercializare.
80
alimentare şi care combină în procesul de vânzare multiple servicii
comerciale, facilităţi de preţ şi alte metode de atragere a clienţilor.
d. Magazinele DISCOUNT – sunt unităţi comerciale ce propun o
mare varietate de produse nealimentare ce sunt oferite de multe ori
la preţuri mult mai mici faţă de magazinele generale sau comerciale
(6500 – 7500 mp).
e. Magazinele DRUGSTORE – acest magazin a fost iniţial creat
pentru a vinde produse farmaceutice, astăzi comercializează ţigări,
ziare, cărţi, papetărie, parfumerie, îmbrăcăminte, încălţăminte.
Toate produsele sunt prezentate în sortimente restrânse. Aceste
unităţi practică:
distribuţia de masă stil bazar în centrele comerciale ale
oraşelor;
distribuţia selectivă în stil butic, în zonele selecte ale
oraşelor, în zone de agrement şi în pasaje;
f. Magazinele de tip CARGOU – sunt unităţi comerciale cu mari
suprafeţe comerciale (de vânzare) în care se comercializează
mărfuri alimentare dar şi bunuri de folosinţă îndelungată.
81
2. pentru comerciant:
a. uşurinţă în exploatare (permite aprovizionarea itinerantă pe măsura
stocurilor di automate);
b. permite o eficienţă ridicată a activităţii desfăşurate pentru că duce la
reducerea la maxim a forţei de muncă utilizate.
II. Comerţul mobil – constă într-un comerţ făcut de puncte de vânzare în continuă
mişcare. Acest tip de comerţ poate fi exercitat de către următoarele tipuri de unităţi sau puncte
de vânzare:
a. tonete mobile;
b. chioşcuri mobile;
c. furgonete magazin;
d. autobuze magazin.
Exemple
Ca sisteme de organizare şi desfăşurare a activităţii comerciale pot fi avute în
vedere următoarele variante:
a. deplasarea itinerantă pe distanţe mici a unor vânzători ambulanţi ce
oferă un sortiment restrâns de produse;
b. gruparea unor unităţi mobile în cadrul pieţelor obişnuite de mărfuri ce
au un program cotidian, oferind sortimente similare cu cele din
reţeaua stabilă;
c. concentrarea unităţilor mobile în anumite zone, în zilele de târg din
localităţile deservite;
d. organizarea unui comerţ mobil itinerant realizat cu ajutorul unor
mijloace de transport bine adaptate, având la bază programe bine
stabilite de deplasare şi cu orare fixe de oprire şi funcţionare pentru
fiecare localitate sau zonă de pe itinerariul stabilit.
III. Comerţul fără magazine – în acest caz, comerciantul apelează la un evantai foarte
larg de practici comerciale pentru a pune la dispoziţia cumpărătorului mărfurile necesare fără
82
a necesita prezenţa acestora în magazine sau alte puncte de vânzare. Sub aspectul organizării,
acest tip de comerţ poate fi realizat:
a. de firme independente;
b. de firme care gestionează mari suprafeţe comerciale cu amănuntul (ca activitate
auxiliară).
În funcţie de mijloacele şi tehnicile comerciale folosite întâlnim:
1. vânzări tradiţionale fără magazine;
2. vânzări electronice.
1. Vânzări tradiţionale fără magazine – întâlnim două variante:
a. Vânzări la domiciliu – au în vedere o tranzacţie comercială realizată prin
intermediul unui vânzător care vizitează cumpărătorii potenţiali la reşedinţa
acestora. Produsele comercializate: de întreţinere casnică, de înfrumuseţare,
articole de vestimentaţie şi accesorii etc.
Avantaje:
a. Personalul ar trebui să fie în general mai motivat decât personalul dintr-
un magazin clasic pentru că este plătit din comision;
b. Sistemul întâlnirilor cu consumatorii favorizează vânzările piramidale
(nu iei aspiratorul dar poate spreiul);
Dezavantaje:
a. Existenţa la consumatori a sentimentului de nesiguranţă;
b. Dificultăţi în formarea vânzătorilor la domiciliu.
b. Vânzarea prin corespondenţă şi/sau catalog – este vorba de un tip de comerţ
fără contact verbal între parteneri. Toate operaţiunile se efectuează în scris,
utilizându-se publicitatea directă, comenzile consumatorilor şi sistemul
expedierilor de către vânzători. Factorii care au determinat succesul acestei
metode pot fi grupaţi astfel:
1. factori socio-economici – creşterea populaţiei active feminine,
îmbătrânirea populaţiei;
2. factori externi comerţului – creşterea costului carburanţilor şi larga
răspândire a cărţilor de credit;
3. factori concurenţiali – orarele limitate de funcţionare a magazinelor
clasice sau calitatea necorespunzătoare a unor servicii comerciale
acordate de personalul din unele magazine sau dificultăţi de acces sau
staţionare în centrele oraşelor.
83
Avantaje pentru comerciant:
a. creşterea numărului de cumpărători şi a cifrei de afaceri, absenţa
restricţiilor geografice cu privire la vânzări;
b. nivelul mai scăzut al costurilor pentru logistică şi stocaj;
84
1. o colaborare lucrativă cu televiziunea în scopul asigurării unui canal
disponibil pentru comunicaţia vânzător-client;
2. instalarea pe bază de abonament a unui terminal la domiciliul
consumatorului potenţial care acceptă să colaboreze cu diverse firme
specializate pe astfel de vânzări;
3. conectarea terminalelor la o reţea de operatori organizaţi sub formă de
dispecerat, însărcinaţi să răspundă la cerinţele de informare solicitate prin
terminale;
4. existenţa unor cataloage cu informaţii detaliate referitoare la produsele
comercializate;
5. colaborarea cu o reţea largă de instituţii financiare pentru utilizarea
operativă a cărţii de credit.
Dezavantaje:
1. sistem parţial interactiv;
2. costuri ridicate pe care trebuie să le suporte consumatorul potenţial.
c. Vânzările prin televiziunea prin cablu – prin intermediul acestei forme de
vânzare, consumatorul telespectator poate alege şi cumpăra produsele necesare
în cadrul unui program nelimitat, cu ajutorul telefonului şi prin utilizarea, în
principal, a cărţii de credit. De fapt este o formă simplificată a vânzărilor prin
videotext înlocuind terminalul cu telefonul şi renunţând la catalog.
Avantaje:
1. nu necesită investiţii pentru echipamente;
2. consumatorul nu plăteşte nici un abonament pentru a avea acces la
serviciile respective;
3. sortimentul de mărfuri prezentat şi comercializat poate fi foarte larg;
4. sistemul este în totalitate interactiv.
În procesul formulării întrebării de către potenţialul cumpărător, acesta poate
primi şi alte informaţii pentru a cunoaşte în întregime produsul ce urmează a fi
comandat.
85
d) Comerţul electronic prin Internet
De-a lungul istoriei omenirii, schimbul de produse şi servicii a cunoscut mai multe
forme.Daca la început schimbul lua forma trocului, comerţul propriu-zis se naşte cu adevărat
odata cu apariţia banilor şi a clasei sociale a negustorilor.Dezvoltarea telecomunicaţiilor şi a
calculatoarelor a făcut posibila evoluţia Internetului şi crearea unor tehnologii specifice. În
aceste condiţii se dezvoltă comerţul electronic.
Comerţul electronic (e-comert) se referă la procesele de vânzare sau cumpărare
susţinute cu mijloace electronice, în primul rând Internetul.Comerţul electronic se compune
din marketing în sistem electronic(e-marketing) şi aprovizionare în sistem electronic.
Marketingul electronic este partea de marketing a comerţului electronic şi constă din
eforturile firmei de a prezenta, a promova şi a vinde produse şi servicii pe Internet. În partea
opusă a marketingului electronic se află aprovizionarea în sistem electronic, care este partea
de cumpărare a comerţului electronic şi constă din firmele care achiziţionează bunuri, servicii
şi informaţii de la furnizorii online.
86
Magazinele electronice au la bază un site Web care este administrat de o firmă pentru
promovarea şi vânzarea de produse şi/sau servicii. Un magazin virtual conţine un catalog de
produse şi/sau servicii cu descrierea aferentă fiecărei poziţii. Catalogul este gestionat prin
intermediul unui Sistem de Gestiune al Bazelor de Date (SGBD) prin intermediul căruia sunt
stocate şi actualizate informaţiile privind produsele şi/sau serviciile oferite. Magazinele
electronice includ funcţii pentru căutarea şi vizualizarea produsele, preluarea comenzilor şi
efectuarea plăţilor (sau iniţierea acestora).Cumpărătorul utilizează un navigator web pentru a
se conecta la site-ul web al vânzătorului prin intermediul unui furnizor de servicii Internet -
ISP (Internet Service Provider).Vânzătorul nu trebuie neapărat sa joace şi rolul furnizorului
sau al producătorului bunurilor/serviciilor sau poate apela la furnizori multipli, etc.
87
Grupurile de informare sunt versiunea pe Internet a forumurilor.Grupările de acest gen, însă,
se limitează la afişarea şi citirea de mesaje, pe o anumită temă enunţată, fără a permite
gestionarea unor biblioteci de dezbateri colective. Utilizatorii de Internet pot să participe la
grupuri de informare fără să se aboneze. Există zeci de mii de grupuri de informare având ca
temă orice subiect imaginabil, de la alimentaţie sănătoasă, cum să-ţi îngrijeşti copacelul
Bonsai, până la colecţionarea maşinilor de epocă .
Internetul este astăzi mediul cu cea mai rapidă dezvoltare - mai rapidă decât a
radioului, televiziunii, ziarelor şi revistelor, telefonului etc. Datorită tehnologiilor din ziua de
astăzi, lumea a devenit un loc mult mai mic. Deţinătorul unei afaceri are posibilitatea de a
ajunge mai repede în faţa mai multor potenţiali clienţi prin intermediul acestui mediu decât
până acum.
La întrebarea "De ce să trec on-line?" câteva răspunsuri posibile ar putea fi:
88
1. Pentru a prezenta lista serviciilor pe care le furnizezi, cât mai detaliat posbil!
2. Pentru a avea deschis 24 ore, 365 zile pe an!
3. Pentru a furniza un serviciu clienţi mult mai bun.
4. Pentru a vinde servicii şi produse fără a hărţui clien ţii.
5. Pentru a afişa pozele produselor tale, instantaneu.
6. Pentru a furniza un buletin de ştiri care să facă publice anunţurile tale.
7. Pentru a te adresa pieţei locale, cheltuind mai puţin decât poşta directă, TV sau radio.
8. Pentru a permite primirea de sugestii şi păreri de la clienţi.
9. Pentru a oferi suport prin e-mail atunci când este convenabil pentru tine în loc să o faci
în momentele aglomerate ale zilei.
10. Pentru a atinge mass-media, oferind comunicate de presa.
11. Pentru a aduce la zi produsele şi serviciile, instantaneu.
12. Pentru a vinde produse şi servicii pe plan internaţional.
13. Pentru a testa produse şi serviicii pe piaţă.
14. Pentru a te adresa unei anumite pieţe.
15. Pentru a acorda posibilitatea de subscriere la revista, catalogul sau buletinul tău de
ştiri.
16. Pentru a simplifica lucru cu actualii clienţi.
17. Pentru a crea şi menţine legături cu alţi oameni din acelaşi câmp de activitate.
18. Pentru a furniza o lista cu întrebări frecvente.
19. Pentru a te menţine înaintea competitorilor.
20. În cazul în care competitorii tăi sunt deja on-line, pentru a nu rămâne în urmă.
89
-gasirea de informaţii comparative despre firme, produse (opinii ale experţilor despre
acestea) şi concurenţi.
-cumpărarea online este interactivă şi imediată.
Avantaje pentru vânzători
-crearea relaţiilor cu clienţii: firmele pot să interacţioneze online cu clienţii pentru a
afla mai multe despre nevoile şi dorinţele lor particulare. La rândul lor, clienţii pot să pună
întrebări şi să ofere firmei păreri personale.
-reducerea costurilor şi creşterea vitezei şi a eficienţei (scapă de chirie, asigurări,
consumuri de utilităţi: distribuţia online costă mai puţin decât cea prin poştă).
-se pot conecta direct cu furnizorii, fabricile producătoare şi distribuitorii.
-oferă mai multă flexibilitate: permite ajustarea ofertelor şi programelor (un catalog
online poate fi modificat zilnic, chiar şi de la o ora la alta, spre deosebire de unul tipărit).
-Internetul este un mediu global, care le permite vânzătorilor şi cumpărătorilor să se
ducă de la o ţară la alta în doar câteva secunde.
Dezavantajele comerţului electronic
-tehnice: lipsa unor sisteme de securitate ieftine, a unor standarde adecvate şi a unor
protocoale de comunicaţie de mare eficienţă.
-nontehnice:
-securitatea şi anonimatul: se adresează în special aplicaţiilor de tip B2C, unde
anonimatul este foarte important.
-lipsa încrederii şi mentalitatea consumatorului.
-imposibilitatea clienţilor de a avea un contact fizic prin simţuri cu obiectele.
-inaccesibilitatea unor clienţi potenţiali la Internet, care este încă scump.(în
sensul accederii la Internet de către anumite categorii de populaţie cum ar fi cea din mediul
rural )
90
1. conturarea şi realizarea unor acţiuni comerciale de tipul “cumpărare spectacol” .
Exemplu
Prin asemenea acţiuni, firma încearcă să transforme magazinul într-un centru de
atracţie pentru populaţie, făcând ca deplasarea la magazin să fie determinată de
noua imagine a unităţii respective (ambianţă deosebită creată prin procese de
climatizare artificiale, spectacole etc.). Asemenea unităţi folosesc un personal
superior calificat şi servicii dintre cele mai sofisticate (se comercializează foarte
multe produse: de vestimentaţie, muzicale etc.)
Exemplu
In acest sistem, o serie de cumpărături pot fi efectuate de la domiciliu,
cumpărătorul putând consulta reţeaua televiziunilor de specialitate cu privire
la o serie de produse. Cumpărătorul poate lansa comenzi, plăţi şi primi
produsul la domiciliu.
Exemplu
Sistemul presupune transformarea magazinului într-o adevărată sală de expoziţie,
mai presupune organizarea tuturor plăţilor la ieşirea din fluxul de cumpărare, mai
presupune organizarea sistemului de colectare a cumpărăturilor şi de predare
centralizată.
91
B. Tendinţe în comerţul mobil:
Să ne reamintim..........
CCeellee m
maaii iim
mppoorrttaannttee ffuunnccţţiiii aallee ccoom
meerrţţuulluuii ccuu aam
măănnuunnttuull ssuunntt::
-- ccuum
mppăărraarreeaa m
măărrffuurriilloorr îînn ssccooppuull rreevvâânnzzăărriiii lloorr îînn ppaarrttiizzii
m
miiccii;;
-- aassiigguurraarreeaa pprreezzeennţţeeii uunniittăăţţiilloorr ccoom
meerrcciiaallee ccuu aam
măănnuunnttuull îînn
ttooaattee zzoonneellee.. llooccaalliittăăţţiillee şşii ppuunncctteellee ppooppuullaattee;;
-- aassiigguurraarreeaa uunnuuii ssoorrttiim
meenntt ddee m
măărrffuurrii ffooaarrttee llaarrgg şşii eexxttrreem
m ddee
ccoom
mpplleexx..
92
--ccoom
meerrţţ m
moobbiill;;
--ccoom
meerrţţ ffăărrăă m
maaggaazziinnee..
M2.U2.6.Seviciile comerciale
93
produselor prin carduri, CEC-uri etc., realizarea unor servicii nelegate de actul de
vânzare-cumpărare
3. serviciile post-vânzare – sunt servicii extrem de importante în satisfacerea pe deplin a
cerinţelor consumatorului. În general, astfel de servicii încearcă să evidenţieze
performanţele produsului: livrarea la domiciliu, întreţinerea şi reparaţia produsului,
garanţia, asigurarea şi vânzarea pieselor de schimb.
Tendinţe în dezvoltarea serviciilor comerciale
În prezent se constată:
1. o puternică interferenţă produse-servicii;
2. serviciile sunt oferite din ce în ce mai mult în scopul individualizării produsului şi
personalizării unităţii comerciale;
3. colaborarea din ce în ce mai strânsă între firmele comerciale şi firmele specializate în
prestări de servicii.
Pe plan mondial:
1. trecerea la o gestiune strategică a serviciilor comerciale prin crearea de noi sisteme de
conducere;
2. multiplicarea şi diversificarea serviciilor comerciale;
3. tendinţele eterogene şi contradictorii în dezvoltarea serviciilor comerciale generate de
evoluţia unor fenomene ecologice şi sociale. Tofler:
a. imitarea unor servicii ca urmare a creşterii timpului liber al populaţiei;
b. scăderea puterii de cumpărare a unor categorii de cumpărători.
Aceste două motive determină revenirea la “consumul natural de servicii”, gospodăriile
preluând realizarea unor servicii care constituiau atribute ale unor unităţi specializate.
M2.U2.7. Rezumat
Comerţul cu amănuntul reprezintă un ansamblu de activităţi organizate şi
desfăşurate de către unităţi specializate prin care mărfurile ajung la consumatorul
sau utilizatorul final.
94
2.Prezentaţi succint sectorizarea activităţii comerciale cu amănuntul.
3.Ce factori au generat diferenţierea sistemelor de organizare a maărfurilor
nealimentare?
4.Daţi exemple de unităţi comerciale care au o specializare monoprodus.
5.Ce reprezintă specializarea monotemă?
6.Cum se poate desfăşura comerţul stabil?
Temă de control
95
Unitatea de învăţare M2.U3.
Sisteme de organizare a aparatului comercial
M2.U3.1.Introducere................................................................................................... ..............96
M2.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare.................................................................................96
M2.U3.3. Comerţul independent……………………………………………………………...97
M2.U3.4. Comerţul asociat…………………………………………………………………...97
M2.U3.5. Sistemul acordurilor de franciză………………………………………….............102
M2.U3.6. Comerţul integrat…………………………………………………………………103
M2.U3.7. Sistemul acordurilor de leasing…………………………………………………..115
M2.U3.8. Rezumat................................................ ....................................................... ...........124
M2.U3.9.Test de evaluare a cunoştinţelor............................................................ ..................125
M2.U3.1. Introducere
Firma de comerţ poate să-şi organizeze activitatea fie în mod independent fie în
cadrul unor structuri asociative sau integrate.
Capitalul investit, structura sortimentală a mărfurilor comercializate, amploarea
distribuţiei sun factori de diferenţiere a formelor de organizare a sistemelor
comerciale.
96
M2.U3.3. Comerţul independent
97
A. grupările de cumpărare sau cooperativele detailiştilor;
B. lanţurile voluntare;
C. grupările de cumpărare ale angrosiştilor;
D. magazinele colective ale independenţilor.
98
7. remunerarea serviciilor furnizate de către asociaţie pe baza unui comision asupra
mărimii comenzilor pe care fiecare membru al grupării le face.
8. posibilitatea fiecărui asociat de a realiza comenzi în avans.
99
Dezavantaje pentru producători: - dezavantajul constă în faptul că astfel de grupări
pot abandona oricând respectivul producător orientându-se spre alţi fabricanţi care
oferă avantaje superioare.
Condiţiile minime ce trebuie asigurate ca asocierile (cooperativele) să
funcţioneze:
1. cooperativele detailiştilor trebuie să dispună de un număr ridicat de aderenţi şi de o
putere superioară de cumpărare de cumpărare a fiecăruia dintre aceştia;
2. asigurarea unei fidelităţi depline din partea aderenţilor;
3. crearea şi asigurarea permanentă a unor mijloace manageriale moderne;
4. asigurarea unor competenţe ridicate pe plan tehnic şi pe plan uman, atât pentru liderii
şi specialiştii grupării cât şi pentru fiecare aderent în parte.
B. Lanţurile voluntare – reprezintă o grupare formată din unul sau mai mulţi grosişti şi
detailişti.
Exemplu
Existenţa acestui tip de asociere este direct legată de situaţia angrosiştilor care,
pentru a rezista concurenţei cooperativelor detailiştilor au recurs la gruparea
propriilor forţe atrăgând însă în asociere şi pe cei mai fideli şi dinamici clienţi din
rândul detailiştilor.
100
3. crearea unor exclusivităţi rezervate fiecărui angrosist în sectoare bine
determinate atât pentru recrutarea diverşilor detailişti cât şi pentru
aprovizionarea unora dintre aceştia (să nu existe concurenţă între ei);
4. remunerarea serviciilor financiare furnizate de asociaţie pe baza cifrei de afaceri
realizate de angrosişti în favoarea detailiştilor;
5. utilizarea unei mărci comune pentru produsele comercializate, toate firmele din
cadrul aceluiaşi lanţ voluntar putând exploata aceeaşi marcă;
Avantaje pentru angrosiştii din lanţ: - aceştia sunt cei care se bucură numai de
avantaje. Lanţul voluntar le permite să supravieţuiască, să desfăşoare o activitate mult mai
profitabilă, să practice preţuri mai mici etc.
Avantaje pentru detailiştii din lanţ:
1. preţuri de cumpărare mai scăzute;
2. lărgirea gamei de produse ce formează sortimentu l comercializat;
3. perfecţionarea metodelor de vânzare;
4. formarea şi pregătirea personalului;
5. modernizarea magazinelor;
6. utilizarea mărcilor comune de distribuţie.
Dezavantaje pentru detailiştii din lanţ:
1. renunţarea treptată la o parte din autonomia lor;
2. o oarecare dificultate în respectarea regulilor stabilite în vederea asigurării
realizării intereselor de ansamblu ale lanţului.
Avantaje pentru producători: - colaborarea cu o asociaţie puternică, care absoarbe
producţia în mod ritmic, în cantităţi mari şi în condiţii avantajoase pentru dezvoltarea
producătorilor;
Dezavantaje pentru producători: - riscul de a se trezi blocaţi prin pierderea unor
asemenea clienţi ca urmare a orientării acestora către alţi producători.
C. Grupările de cumpărare ale angrosiştilor
Exemplu
Sistemul ce stă la baza acestei forme de asociere are în vedere dorinţa
angrosiştilor de a obţine cele mai bune condiţii de cumpărare din partea
furnizorilor care sunt interesaţi în a livra cantităţi mari de mărfuri şi la termene
cunoscute pentru a-şi asigura profitabilitatea activităţii. Caracteristicile şi
principiile de funcţionare se aseamănă cu cooperativele detailiştilor.
101
D.Magazinele colective ale independenţilor
Exemplu
Sunt mari magazine axate pe vânzarea mărfurilor cu amănuntul care dispun de
mari suprafeţe comerciale şi care sunt organizate pe raioane specializate.
Să ne reamintim..........
Franciza – continuă relaţia în care furnizorul oferă sub licenţă unui întreprinzător dreptul de a
face o afacere, acordându-i asistenţă de organizare, formare a personalului, comercializare şi
management în schimbul unei prestaţii a francizatului.
Francizor – firmă de prestigiu care acordă dreptul de notorietate, acordă tehnologii de
comercializare superioare, sisteme publicitare proprii şi tipuri de magazine puternic
102
personalizate – toate acestea vor fi utilizate de un întreprinzător independent necunoscut sau
neafirmat în domeniul respectiv.
Pentru francizat, sistemul prevede obligaţia de a plăti iniţial o sumă de bani (drept de
intrare în afacere) şi o redevenţă anuală proporţională cu cifra de afaceri realizată, având şi
obligaţia de a aplica integral metodele francizorului pentru a-i apăra imaginea de marcă.
Franciza apare ca un sistem de distribuţie în care o firmă independentă cu capital
propriu se conduce ca şi cum ar reprezenta o verigă dintr -un lanţ de magazine.
Exemplu
Domenii de succes:
-restaurante specializate;
-magazine alimentare;
-unităţi care vând piese de schimb şi service auto;
-diverse buticuri.
103
1. Formele capitaliste ale comerţului integrat
Între cele mai importante variante de organizare, în cadrul cărora se pot concretiza
formele capitaliste ale comerţului integrat, sunt menţionate, în mod frecvent: marile
magazine, magazinele cu sucursale şi magazinele populare.
Exemplu
În cadrul unor asemenea magazine, vânzarea mărfurilor este însoţită de o
serie de servicii comerciale, iar fiecare raion face oficiul unui magazin
specializat.
104
Serviciile comerciale se interferează cu produsele oferite, contribuind la creşterea
satisfacţiei consumatorilor în procesul de cumpărare. Într-adevăr se poate spune că
intereferenţa produs-serviciu dă profilul activităţii comerciale în cadrul marilor
magazine, consumatorii beneficiind de la o perioadă la alta de servicii tot mai
numeroase şi tot mai complexe.
Asigurarea intrării libere şi înlăturarea oricărei obligaţii din partea cumpărătorilor faţă
de magazin sau personalul său;
Instruirea şi practicarea cu responsabilitate a sistemului „restituirilor”, dându-i-se
posibilitatea clientului care nu este satisfăcut de produsul cumpărat să-l schimbe într-
un termen bine precizat şi în condiţii stipulate şi cunoscute aprioric de orice
cumpărător.
Elemente specifice privind funcţionarea marilor magazine.
După cum s-a arătat anterior, pentru populaţie, marile magazine reprezintă un local al
comerţului cu amănuntul care îi pune la dispoziţie o mare diversitate de bunuri şi servicii.
Pentru specialiştii şi îndeosebi pentru organizatorii ţi întreprinzătorii comerciali, un mare
magazin este firma care integrează funcţiile comerţului cu ridicata şi cu amănuntul. Comerţul
cu amănuntul se realizează în magazin prin raioanele cu suprafeţe afectate procesului de
vânzare, iar comerţul cu ridicata prin intermediul centralelor sale de cumpărare.
Metodele utilizate diferă după natura produselor, putând apărea în principal:
a) vânzări bazate pe preselecţii, o metodă practicată în cele mai frecventa cazuri şi
potrivit căreia produsele sunt pregătite pentru vânzare printr-o structurare prealabilă şi
grupate pe clase de calitate, categorii, talii, mărimi etc.
b) vânzări bazate pe autoservire, clienţii alegând şi luând în posesie mărfurile fără
intervenţia vânzătorului, controlul mărfurilor şi realizarea modalităţilor de plată
efectuându-se la ieşirea din cadrul raionului. Metoda se aplică îndeosebi la produse
alimentare şi la cele de întreţinere;
c) vânzări tradiţionale bazate pe prezenţa vânzătorului, care are rolul de animator şi
organizator de demonstraţii. Metoda se foloseşte în cadrul produselor de marcă, al
produselor de înfrumuseţare, al bunurilor de folosinţă îndelungată, a căror folosire se
bazează pe o anumită tehnicitate, al produselor electrotehnice etc.;
d) vânzări bazate pe comenzi prealabile, vânzări pe bază de catalog,şi vânzări pe bază de
corespondenţă. Această ultimă grupă de metode reprezintă, de fapt, preluare de către
marile magazine a unor funcţii specifice comerţului cu amănuntul specializat pe
operaţiuni de comerţ prin corespondenţă.
105
Dificultăţi în modul de funcţionare, specifice marilor magazine
Cu toate că, aşa după cum reiese din trăsăturile prezentate şi din modul său de
organizare, marele magazin beneficiază de o poziţie privilegiată, asigurându-se cu uşurinţă o
clientelă numeroasă şi stabilă, încredere şi persuasiune în cadrul pieţei, el nu este scutit de o
serie de greutăţi, care trenează asupra procesului managerial al acestuia. Pentru a uşura buna
înţelegere a problematicii cu care se poate confrunta p asemenea firmă în cadrul pieţei,
ansamblul aspectelor respective a fost structurat în două categorii: dificultăţi de ordin intern şi
de ordin extern.
Dificultăţile de ordin intern rezidă din faptul că marele magazin, beneficiind de un
preţ de revenire mai scăzut datorită centralelor de cumpărare din cadrul grupului,
precum şi de posibilităţi mai largi de promovare a unor tehnologii comerciale
moderne, el trebuie să compenseze toate acestea printr-o creştere continuă a
vânzărilor şi o gestiune riguroasă a personalului folosit, a bazei tehnice şi a
mijloacelor financiare. Or, într-un astfel de magazin, personalul este numeros,
cheltuielile de întreţinere a clădirilor, cele de asigurări, pază şi penetrarea în cadrul
pieţei (iluminatul exterior, asigurarea parcajului, organizarea publicităţii, editarea
cataloagelor etc.) care, de asemenea, sunt extrem de mari.
Dificultăţile provenite din mediul extern sunt mai complexe, atât prin natura, cât şi
prin greutatea anticipării lor.
a) crearea a noi tipuri de comerţ cu amănuntul, care concurează direct activitatea marilor
magazine;
b) revigorarea şi revenirea în centrul atenţiei a micilor comercianţi specializaţi, care mai
dinamici, s-au aliniat la nivelul marilor magazine şi au trecut la concurarea cestora
prin flexibilitatea capacităţilor de adaptare la cerinţele pieţei;
c) centrele orăşeneşti sunt treptat abandonate de populaţie ca urmare a circulaţiei intense
şi anevoioase, a lipsei căilor de acces auto sau a parcajelor şi sunt înlocuite cu centre
comerciale periferice.
Posibilităţi de adaptare a activităţii marilor magazine la condiţiile actuale ale pieţei.
Marile magazine, reprezentând firme puternice, cu cifre mari de afaceri, beneficii
ridicate şi, ca un corolar ar tuturor acestora, cu o mare capacitate de eforturi, sunt capabile să
răspundă dificultăţilor cu care se confruntă în cadrul pieţei. Măsurile strategice şi tactice sunt
structurate pe două planuri: gestionar şi clientelă.
106
Magazinele cu sucursale sunt cunoscute în practica comercială sub denumirea de
întreprinderi cu sucursale multiple. Prin ambele denumiri sunt desemnate societăţile
comerciale care posedă mai multe magazine cu vânzare cu amănuntul, prin intermediul cărora
societăţile respective distribuie produse alimentare şi nealimentare, care sunt cumpărate în
sistemul comerţului cu ridicata sau sunt fabricate chiar de societăţile în cauză.
Exemplu
Caracteristicile principale ale sistemului de organizare a magazinelor cu
sucursale sunt date de modul în care sunt îmbinate şi realizate cele două funcţii –
de comerţ cu ridicata şi de comerţ cu amănuntul – ce le conferă statutul de comerţ
integrat.
107
juridice şi administrative, prin intermediul cărora se ocupă de gestiunea mărfurilor,
stocajul, depozitarea şi expedierea acestora. Ea generează cea mai mare parte dintre
relaţiile ce fac legătura între centrala de cumpărare şi sucursale, iar, în frecvente
cazuri, asigură echipamentul informatic şi implementarea acestuia în tehnologia
comercială a sucursalelor.
Depozitul central are rolul de a colecta loturile industriale de mărfuri, a le
recepţiona, depozita, transforma în partizi comerciali şi a le pregăti pentru a fi
expediate spre magazinele cu amănuntul. Tot prin intermediul depozitului respectiv
se asigură realizarea politicii de stocaj stabilită atât pentru întreaga societate
comercială cât şi pentru fiecare sucursală în parte.
Cea de-a doua categorie de componente cuprinde sucursalele care pot fi magazine
sau diverse puncte de vânzare. Componentele respective sunt învestite prin statutul de
funcţionare al societăţii cu două mari grupe de atribuţii: gestionarea unităţii şi vânzarea
mărfurilor.
Atribuţiile legate de gestionarea fiecărei sucursale au în vedere:
a) asigurarea operaţiunilor de aprovizionare cu mărfuri, în mod prioritar prin
intermediu serviciilor centrale;
b) respectarea, adaptarea şi practicarea preţurilor fixate de serviciile centrale
ale societăţii comerciale;
c) exercitarea întregii activităţi a sucursalei sub însemnele firmei comerciale
din care face parte sau sub sigla comună a societăţilor afiliate la o super-
centrală de cumpărări;
d) asigurarea realizării bugetului financiar al sucursalei, atât sub aspectul
încadrării nivelului de cheltuieli, cât şi sub cel al veniturilor prevăzute;
e) primirea şi colaborarea cu inspectorii ce au sarcini de control asupra
activităţii sucursalelor şi organizarea unei bune activităţi pe ansamblul
societăţilor comerciale;
f) participarea la procesul de formare şi de perfecţionare organizată a
responsabililor de magazine;
g) participarea la campaniile organizate periodic în favoarea unei anumite
game de produse sau a întregii societăţi comerciale, atât prin eforturi
conjugate, cât şi prin realizarea unor sarcini comerciale cum ar fi realizarea
unor afişe publicitare, panouri, reclame luminoase etc.
108
Atribuţiile legate de realizarea procesului de vânzare au în vedere:
a) vegherea asupra respectării structurii sortimentale stabilite prin politica
comercială promovată se societate în cadrul fiecărei sucursale;
b) asigurarea realizării constante a serviciilor comerciale specifice, stabilite de
către fiecare sucursală împreună cu direcţia generală a societăţii;
c) promovarea unei discipline de personal, care să faciliteze actul de
cumpărare şi de stimulare a vânzărilor;
d) organizarea unor acţiuni individuale, în cadrul fiecărei sucursale, de
promovare la locul vânzării etc.
Magazinele populare reprezintă întreprinderi sau firme de comerţ, care dispun, în acelaşi
local, de raioane multiple, ce vând, în sistemul autoservirii sau al preselecţiei, un sortiment
larg, dar mai puţin profund, de produse, practicând un nivel mai scăzut al preţurilor şi o gamă
restrânsă de servicii comerciale.
109
comercianţii independenţi – să corespundă puterii de cumpărare a
diferitelor categorii de consumatori ce apelează la serviciile magazinelor
respective;
raioanele din structura magazinelor populare, altele decât cele alimentare,
comercializează o gamă relative restrânsă de articole curente, sortimentul
lor acoperind 13 000 – 14 000 de poziţii, în timp ce ,aşa cum s-a arătat
anterior, un raion din cadrul marilor magazine acoperă 20 000 – 30 000 de
poziţii;
în general, ca principiu, toate articolele ce se găsesc în cadrul magazinelor
populare se vând la preţuri mai reduse, sau n orie caz, foarte competitive,
astfel că în funcţie de natura fiecărei categorii de produse, preţul să fie
interesant sau foarte avantajos;
se practică metode de vânzare şi de stimulare a vânzărilor în masă, cum ar
fi, îndeosebi, autoservirea; toate produsele sunt etalate în locuri cât mai
vizibile, în imediata apropiere a clientului, la îndemâna sa, acesta putând
privi, lua şi atinge produsul; se are în vedere sloganul potrivit căruia „un
articol atins este jumătate vândut”;
serviciile comerciale pe care magazinele populare le asigură clientele sunt
mai restrânse, tendinţa actuală este de a lărgi gama acestora şi de a
moderniza modalităţile de rezolvare;
110
desfăşurarea întregii activităţi comerciale pe baza unor stocuri restrânse, pentru
a se putea asigura aprovizionare cu uşurinţă, fluidă şi oportună, de la ce mai
apropiată centrală de cumpărare;
apelarea la serviciile centralei de cumpărare, bine echipate din punct de vedere
informatic, pentru asigurarea gestiunii stocurilor la nivelul cerinţelor moderne,
impuse de nivelul tehnologiilor comerciale din domeniul respectiv;
apelarea la serviciile centralelor de cumpărarea sau la institute specializate
pentru realizarea unor studii de piaţă care să aibă în vedere atât fabricantul cu
întreaga problematică a aprovizionării (sortimentul mărfurilor fabricate,
preţuri, termene de livrare etc.) cât şi clientela potenţială;
limitarea sortimentului la produsele concurente, care sunt sigure în procesul de
vânzare şi în alegerea cumpărătorilor;
asigurarea unor rotaţii rapide a mărfurilor din stoc, urmând a se realiza o
reînnoire a stocurilor din cadrul fiecărui raion, cuprinsă între 8-2 rotaţii pe an,
fenomen care, în mod implicit duce la o creştere considerabilă a rentabilităţii
întregii activităţi;
reducerea cheltuielilor de personal; se foloseşte un personal mai puţin
numeros;
suprimarea tuturor cheltuielilor neeconomicoase şi inutile în procesul de
vânzare , cum ar fi cele referitoare la decorul magazinelor, crearea unui mediu
ambiant, asigurarea unui confort deosebit, protocol etc.;
limitarea metodelor de vânzare la sistemul autoservirii şi excluderea diferitelor
forme costisitoare, specifice marilor magazine, precum şi orientarea strictă a
serviciilor comerciale către acele servicii absolut necesare, utile şi apreciate în
mod deosebit de cumpărători.
Sistemul de organizare şi funcţionare, bazat pe cumpărări de masă, reducerea
cheltuielilor de gestionare, combinat cu o marjă relativ slabă asupra vânzărilor, permite
magazinelor populare să fie foarte competitive şi să obţină un mare succes în faţa clientele
potenţiale.
111
realizat de cooperaţia de consum şi pe cel organizat de către cooperative ale unor întreprinderi
sau ale administraţiei.
Exemplu
Cooperativele de consum reprezintă societăţi ale căror membrii se unesc pentru
a-şi asuma o funcţie de distribuţie, beneficiile realizate fiind repartizate între toţi
membrii cooperatori.
În cadrul acestor societăţi cooperatiste, membrii aderenţi dispun de puteri egale,
fiecare contând cu un singur vot în ansamblul general. Actul de vânzare-cumpărare în cadrul
magazinelor cu amănuntul ale cooperativei de consum este deschis însă tuturor
consumatorilor, nefiind limitat sau restricţionat prin calitatea de membru cooperator, altfel
spus poate cumpăra orice persoană care intră în magazin.
Principalele principii şi trăsături caracteristice prin care distinge sistemul de
organizare a activităţii comerciale desfăşurate de cooperativa de consum. Acestea apar
din latura deosebită a societăţilor respective care, aşa după cum reiese din definirea statutului
lor, sunt firme colective, create pentru asigurarea activităţii de aprovizionare cu mărfuri a
populaţiei dintr-o anumită zonă. Drept urmare, în prim plan apar principiile unei organizări
colective, urmate apoi de trăsăturile prin care se caracterizează activitatea de ansamblu a unor
astfel de societăţi comerciale.
112
obiectivelor ce stau la baza constituirii unor astfel de societăţi, cât şi a principiilor
de organizare. Între acestea, în mod deosebit atrag atenţia:
Ideea înlocuirii luptei pentru un profit cât mai mare cu preocupările pentru
asigurarea unei cât mai bune aprovizionări şi serviri a populaţiei consumatoare
Servirea membrilor cooperatori în condiţii cât mai bune, care reprezintă
principala preocupare a societăţilor comerciale ale cooperaţiei de consum, ce
priveşte deopotrivă: practicarea unor preţuri cât mai reduse, asigurarea plăţii
curente către membrii cooperatori, apărarea drepturilor consumatorului etc.;
Societăţile cooperaţiei de consum reprezintă asociaţii de persoane şi nu de
capitaluri;
Societăţile cooperatiste reprezintă societăţi cu capital variabil, fiecare aderent
putând subscrie una sau mai multe părţi sociale, în unele ţări sau zone
practicându-se şi sistemul acţiunilor;
Îşi asumă prin forme specifice, atât funcţii ale comerţului cu ridicata şi funcţii
ale comerţului cu amănuntul.
Structura generală a sistemelor comerciale organizate de cooperaţia de consum
diferă de la ţară la alta, purtând amprenta impactului organizării statale, a gradului de
organizare a diferitelor categorii de populaţie, a posibilităţilor de cooperare cu producătorii şi
cu marile firme de comerţ existente în cadrul pieţei, precum şi a multiplelor fenomene
caracteristice economiei de piaţă din cadrul fiecărei ţări.
Structuri teritoriale:
Structură teritorială, formată din cooperative de consum locale, care sunt
organizate şi funcţionează similar cu sistemul întreprinderilor comerciale cu
sucursale multiple, fiecare magazin cooperatist jucând rolul unei sucursale;
Structură centrală, formată din organisme de coordonare , organisme tehnice
şi financiare.
Structuri funcţionale:
Societăţi comerciale cooperatiste, cu o bază strict locală, desrevind populaţia
unei anumite localităţi;
Societăţi comerciale cooperatiste specializate, axate pe comercializarea
numai a produselor alimentare, pe comercializarea produselor nealimentare sau
numai a anumitor categorii de servicii;
Societăţi comerciale cooperatiste regionale sau zonale, care reprezintă
întreprinderi mai mari, au contracte permanente cu centralele de cumpărare,
113
dispun de magazine mari şi chiar foarte mari, prin intermediul cărora
comercializează sortimente foarte largi de mărfuri şi pot acorda asistenţă de
specialitate sau diverse ajutoare micilor societăţi cooperatiste locale sau
specializate.
Serviciile oferite către unităţile comerciale ale cooperaţiei de consum.
Caracteristic activităţii comerciale realizare de cooperaţia de consum, aşa după cum s-a mai
arătat, apare şi faptul că unităţile acestui sistem, alături de vânzarea produselor, realizează şi
oferă aderenţilor săi şi marelui public cumpărător, numeroase alte prestaţii mai puţin legate de
procesul direct al comercializării mărfurilor, dintre care menţionăm:
realizarea ajutorului intercooperatist, care reprezintă un complex de acţiuni de
solidaritate în sectorul social;
organizarea unor agenţii cooperatiste de voiaj;
acordarea sau garantarea unor credite familiale;
realizarea unor servicii de asigurări pentru membrii cooperatori;
editarea unor numeroase şi atrăgătoare publicaţii periodice cu informaţii în favoarea
consumatorilor;
organizarea unor laboratoare specializate, atât pe lângă societăţile cooperatiste zonale,
cât şi în cadrul organizaţiilor centrale.
Exemplu
Cooperativele marilor întreprinderi sau ale administraţiei reprezintă o
variantă a comerţului cooperatist. Este vorba de societăţi comerciale create sub
forma unor magazine de desfacere cu amănuntul, de către şi pentru personalul din
industrie sau de grupuri comune de studenţi care trăiesc în complexe universitare
sau frecventează aceeaşi universitate.
114
M2.U3.7. Sistemul acordurilor de leasing
Din punct de vedere economic – “leasingul este o formă de comerţ şi finanţare prin
locaţie de către societăţi financiare specializate în aceste operaţiuni, a unor maşini, utilaje,
mijloace de transport şi a altor bunuri, întreprinderilor a căror motivaţie să recurgă la această
tehnică de comerţ rezidă în specificul unor operaţiuni pe care le realizează sau în faptul că nu
dispun de suficiente fonduri proprii sau împrumutate pentru a le cumpăra
Din punct de vedere juridic – leasingul reprezintă un contract complex care permite
unei persoane să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul.
Potrivit legislaţiei române operaţiunile de leasing sunt cele prin care „o parte,
denumită locator, se angajează la indicaţia unei alte părţi, denumită utilizator să cumpere sau
să preia de la terţ denumit furnizor un bun mobil sau imobil şi să transmită utilizatorului
posesia sau folosinţa asupra acestuia contra unei plăţi numită redevenţă, în scopul exploatării
sau, după caz, a achiziţionării bunului”.
Exemplu
Rolul leasingului
Leasing are un rol benefic în plan economic, dovedindu -se a fi:
cel mai eficient mijloc de finanţare a investiţiilor productive, oferind un plus de
siguranţă deţinătorului e capital;
o alternativă la creditul clasic, oferind creditorului ca garanţie, însuşi dreptul de
proprietate, diminuând riscul;
o metodă de remobilizare a capitalului imobilizat (lease-back)
115
un stimulent al dezvoltării producţiei de bunuri, prin utilizarea fondurilor pentru
plata furnizorilor bunurilor respective;
un mijloc de vitalizare a unei economii decapitalizate, prin atragerea de capital de
pe piaţă în fonduri sindicalizate cu valoare mare şi direcţionarea lui către investiţii;
un mijloc de sprijinire a exportului, ori de finanţare a societăţilor cu proiecte de
dezvoltare;
un mijloc mai eficient de dezvoltare a zonelor subdezvoltate, în cazul combinării
cu facilităţi fiscale adecvate.
Totuşi leasingul ar putea avea efecte negative asupra economiei printr-o dezvoltare
necontrolată a sa.
116
(-) riscul pierderii tuturor drepturilor de proprietate, în cazul imposibilităţii de
respectare a contractului de chiriaş sau locatar;
(-) ratele fixe ale chiriei pot deveni dezavantajoase în timp;
(-) reducerea impozitelor/veniturilor prin scăderea profitului afectat de chirii, când
sunt considerate chirii directe (este un avantaj temporar care se pierde la nivelul impozitului
global);
(-) este necesară o instruire specială a personalului, atât la furnizor cât şi la utilizator,
cu privire la gestiunea proprietăţii închiriate;
(-) clauzele cu privire la întreţinere sunt greu de respectat în practică, indiferent cui
revin obligaţiile respective, iar consecinţele nerespectării acestora sunt foarte grave;
(-) pentru anumite contracte cu chirii mai mici la început, efectele pe parcurs pot
deveni foarte importante;
(-) necesitatea apelării la intermediari-brokeri, consilieri, care măresc costul
tranzacţiilor.
117
B.) După participanţii la contract se diferenţiază:
leasing direct în care finanţatorul este şi furnizorul;
leasing indirect în care finanţarea îi revine unei societăţi specializate.
118
operaţiunile de hire şi renting sunt operaţiuni de leasing pe termen scurt sau foarte scurt
şi cuprind închirierile, cu ziua sau cu ora, în special a mijloacelor de transport sau a unor
utilaje de construcţii – macarale, excavatoare etc.;
master-leasing se practică în cazul închirierii contractelor;
119
apelează la garanţii financiare şi care sunt fie instituţii guvernamentale, fie firme
specializate de leasing.
Tranzacţiile de leasing au la bază contractele de leasing.
Elementele componente principale ale contractului de leasing sunt:
perioada de închiriere care, în condiţiile unui ritm rapid de perimare a
echipamentului se împarte în:
- perioada primară – egală cu viaţa economică a maşinii (intervalul în care maşina nu
riscă să sufere o uzură morală); corespunde în unele cazuri cu perioada de amortizare fiscală; în
această perioadă contractul de leasing nu poate fi denunţat în vederea rezilierii;
- perioada secundară – respectiv intervalul de timp care durează de la terminarea
vieţii economice până la sfârşitul vieţii tehnice a maşinii; în decursul acestei perioade
contractul poate fi reziliat oricând, cu preaviz conform prevederilor contractuale;
furnizorul ales şi bunul care va face obiectul leasingului;
condiţiile de livrare şi instalare a bunului, care vor rezulta din documentele
întocmite la livrare şi la instalare, cu precizarea condiţiilor de suportare a
cheltuielilor şi riscurilor pentru chiriaş şi furnizor;
condiţiile de utilizare, întreţinere şi control asupra bunului închiriat, cu detalierea
obligatorie pentru chiriaş;
proprietatea bunului cu implicaţiile şi modul de exercitare a dreptului de
proprietate;
responsabilitatea chiriaşului şi varianta de asigurare;
rezilierea contractului pentru diferite cazuri şi implicaţii pentru chiriaş şi firmă;
exercitarea contractului;
modul de suportare a impozitelor şi taxelor;
modul de soluţionare a reclamaţiilor;
condiţiile particulare pentru locatar şi locator cu aprecierea datei de plată a
primei rate şi eşalonarea anuală a celorlalte rate de chirie, cu precizarea modului de
plată.
120
- livrarea şi instalarea echipamentului comandat, la data şi locul convenit;
- garanţia că echipamentul este livrat conform cu ceea ce s-a specificat;
c. utilizatorul – care are interesul de a folosi un bun, fără a investi în el foarte mult,
aceasta îi permite să-şi dirijeze fondurile proprii în alte direcţii,fie să achiziţioneze un
echipament ce depăşeşte ca valoare posibilităţile sale de autofinanţare; el îşi asumă, în cadrul
raporturilor de locaţie, anumite obligaţii specifice ce decurg din caracterul irevocabil al
contractului de leasing; astfel el nu poate pune capăt contractului nici pentru cazuri de forţă
majoră, nu poate transmite acest contract altei persoane, subînchirierea putând avea loc numai
cu acordul expres al finanţatorului.
Exemplu
Utilizatorul are iniţiativa afacerii, furnizorul permite afacerea, finanţatorul
facilitează afacerea şi toţi împreună au un scop comun şi anume o afacere
rentabilă.
121
Relaţiile dintre participanţii la operaţiunea de leasing
Sursă de finanţare
Beneficiar Societatea de
leasing
Vânzător de
1.CONTRACTARE echipamente
contract
alegere echipament
ce va fi cumpărat Compania de
cumpărarea asigurări
echipamentului asigurarea
2.CUMPĂRARE echipamentului
cumpărat
plata ratelor
122
Determinarea taxei de leasing (redevenţa) face obiectul uneia dintre cele mai
importante clauze ale contractului de leasing. În calculul acesteia se au în vedere:
- condiţiile de piaţă;
- riscurile ce pot interveni pe perioada închirierii de bază;
- posibilitatea de a reînchiria ulterior bunul respectiv altui client;
Taxa de leasing este de regulă fixată ca o sumă constantă ce se plăteşte semestrial,
bitrimestrial, lunar, fie anticipat, fie la sfârşitul perioadei.
123
finanţator să fie contractat furnizorul de către primul şi să se negocieze condiţiile de livrare şi
specificaţia produsului.
elaborarea propriu-zisă a contractului de vânzare-cumpărare şi a celui de
leasing; finanţatorul va emite factura, garanţia şi contractul de service către finanţator,
care va efectua plata în conformitate cu clauzele din contract. La livrarea bunului se va
confirma în procesul verbal respectarea condiţiilor de calitate ale bunului precum şi
cele de livrare prevăzute în contract; în paralel se încheie contractul de leasing între
societatea de leasing şi beneficiar, iar acesta din urmă efectuează prima plată; pentru
pierderile cauzate de degradarea, distrugerea sau furtul bunului, precum şi cele
datorate incapacităţii de plată a beneficiarului, se face o asigurare general a
tranzacţiilor printr-un contract cu o societate specializată (sau doar a bunului).
închirierea – pe perioada închirierii beneficiarul efectuează plata ratelor către
societatea de leasing, iar la finalul tranzacţiei, plata preţului rezidual – dacă optează
pentru cumpărarea bunului; în caz contrar livrează bunul către societatea de leasing.
Să ne reamintim..........
Comerţul integrat presupune practicarea de către un comerciant a comerţului cu
ridicata cât şi a celui cu amănuntul. Marile magazine şi magazinele populare sunt
forme capitaliste ale comerţului integrat.
Formele cooperatiste ale comerţului integrat vizează comerţul realizat de
cooperativa de consum mestesugărească precum şi pe cel organizat de către
cooperative ale marilor întreprinderi sau instituţii ale administraţiei de stat.
M2.U3.8. Rezumat
Aparatul comercial poate fi organizat în diverse modalităţi şi forme în funcţie de
resursele, obiectivele şi capaciăţile manageriale ale fiecărei afaceri din comerţ.
Firma de comerţ poate să-şi organizeze activitatea, fie în mod independent, fie în
cadrul unor structuri asociative sau integrate.
124
M2.U3.9. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Ce presupune comerţul integrat?
2. Explicaţi diferenţele dintre comerţul integrat şi cel asociat.
3. Care sunt principalele caracteristici ale micului comerţ independent?
4. Descrieţi modul de organizare al grupărilor de cumpărare.
5. Prin ce se caracterizează magazinele colective ale independenţilor?
6. Care sunt principalele caracteristici ale magazinelor populare?
7. Enunţaţi trăsăturile caracteristice activităţii cooperativelor de consum.
Temă de control
Realizaţi o analiză comparativă, în funcţie de formele de comerţ practicate,
gradul de specializare, strategie de piaţă, a primilor 5 comercianţi din topul
comercianţilor mondiali.
125
Rezumat general
Comerţul, prin natura activităţilor desfăşurate, reprezintă unul dintre cele mai
importante sectoare de activitate ale unei ţări, el reprezentând de asemenea o componentă
principală în sistemul de comparare a nivelului şi vigorii unei economii naţionale. În acelaşi
timp comerţul, prin funcţiile sale, joacă un important rol social, constituind un punct de
contact între cetăţeni şi comunitatea lor locală, prin care circulă cele mai recente informaţii în
materie de stiluri de viaţă, de scheme culturale şi de activităţi comunitare. De asemenea nu
trebuie scăpat din vedere faptul, potrivit căruia, comerţul acoperă toate activităţile de
distribuţie, de la cumpărarea mărfurilor de la producător şi până la livrarea acestora la
consumatorul final, comerţului îi revine importantul rol de a răspândi şi a satisface cererea
consumatorilor.
Noţiunea de comerţ are un continut complex, determinând o funcţie economică ce
constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde consumatorilor în acelaşi
stadiu fizic, dar în condiţii convenabile cu privire la locul, timpul, calitatea, sortimentul şi
preţul dorit de aceştia.
În acelasi timp, notiunea de comert defineste profesiunea unui întreg corp de agenti
economici ce acţionează în cadrul pietei asigurând actele de schimb.
Sub aspect juridic, notiunea de comert defineste transferul titlurilor de proprietate asupra
produselor sau serviciilor de la producători la consumatori.
În Codul Comercial, care în realitate se aplică la toate activităţile economice organizate în
scop lucrativ, sunt definite ca acte de comerţ actele de producţie industrială actele de
transport, serviciile bancare şi alte acte de intermediere alături de actele comerciale pure.
Activitatea de comerţ a cunoscut modificări substanţiale transformându-se în prezent
dintr-o simplă intermediere într-o activitate creatoare de utilităţi, devenind la fel de
importantă atât pentru producător cât şi pentru consumator.
Pentru a întelege locul utilităţii în cadrul activităţii de comerţ, trebuie avute în vedere
următoarele aspecte:
1) Amplasarea în spaţiu a producătorilor şi consumatorilor este foarte diferită şi ea este
afectată si de disţantele care se interpun între cei doi parteneri;
2) Imposibilitatea cunoaşterii reciproce de către parteneri a mijloacelor financiare şi
productive de care dispun;
126
3) Contradicţiile existente între interesele firmelor producătoare şi unele nevoi ale
consumatorilor.
Comerţul apare ca o funcţie economică ce are în vedere punerea bunurilor şi serviciilor
la dispoziţia consumatorilor sau utilizatorilor în condiţii de loc, timp şi mărime, realizând
astăzi şi alte servicii care completează actul comercial (vânzarea-cumpărarea).
Se adauga astfel activitatilor intermediare si celor legate de distribuţia fizică si o
serie de alte activităţi cum ar fi: cercetări de piaţă, informarea şi educarea consumatorului,
publicitatea, promovarea unor servicii complexe si crearea cadrului ambiental necesar
actului de vânzare-cumparare.
127
Bibliografie generală
128