 vanzarea in bloc sau cu gramada

Acest mecanism este aplicabil numai daca obiectul vanzarii il consituie bunuri de gen, nu prin natura lor, ci
prin modul in care partile au determinat lucrul vandut, anume atunci cand ele s au inteles sa prevada ca acest
lucru prezinta un anumit volum sau o anumita masura din bunuri de o anumita natura. Este posibil ca partile
sa incheie contractul in legatura cu bunuri care, prin natura lor, sunt fungibile si chiar consumptibile, deci
bunuri de gen prin natura lor, dar pe care partile sa le individualizeze totusi (vanzare in bloc sau cu gramada).
In unele situatii de vanzare in bloc, masurarea bunurilor individualizate este necesara, dar nu pt
individualizarea lor (care a avut loc prin ipoteza la momentul incheierii contractului), ci pt determinarea
pretului.
De exemplu, se vinde o gramada de ciuperci de padure cu 10 lei pt 1 kg. Obiectul derivat al vanzarii a fost
stabilit in mom acordului de vointa cu privire la o anumita gramada de ciuperci. In acelasi moment s au stabilit
si anumite criterii de aplicare a pretului, criterii ce nu presupun un nou acord de vointa, astfel incat pretul este
cel putin determinabil la acest moment. In acet caz, masurarea cantitatii de ciuperci care intra in lucrul vandut
are ca scop determinarea pretului, lichidarea lui, ceea ce permite debitorului-cumparator sa se libereze de
obligtia lui prin plata. Aceasta operatiune se numeste vanzare in bloc cu determinarea pretului pe unitate de
masura. In cazul sau, proprietatea se transfera imediat incheierii acordului de vointa in legatura cu bunul
individualizat prin acest acord, plata pretului fiind amanata pana la masurare. Masurarea poate fi ori un act
unilateral, ori un act pe care sa il efectueze impreuna, bilateral. Totusi aceasta nu presupune un nou acord de
vointa, intrucat, daca una dintre ele refuza sa participe la aceata operatiune de masurare, cealalta parte va fi
indreptatita sa masoare singura si sa ii transmita cocontractantului rezultatul.

Vanzarea dupa mostra sau model
In cazul acestei varietati de vanzare, lucrul vandut este determinat ca o cantitate de bunuri de gen, in care
genul este definit in functie de o mostra sau de un model remis de vanzator cumparatorului la data incheierii
contractului. Notiunea de mostra se refera la ipoteza in care se vand mai multe bunuri de aceeasi natura, iar
obiectul remis la inchierea contractului reprezinta un astfel de bun. De exemplu, se vand 10 m de faianta si pt
a stabili ce fel de faianta, se remite la momentul incheierii contractului o placa de faianta, de unde rezulta ca
se va cumpara atatea placi de faianta cat sa reprezinte 10 m de faianta atfel remisa.
Notiunea de vanzare dupa model se foloseste atunci cand obiectul vanzarii consta intr o cantitate de bunuri
de gen ale caror calitati sunt convenite de catre parti pornind de la o reproducere, de regula la o alta scara, a
unui bun din categoria celor vandute, acel bun numindu se model. Nu exista distinctie dpdv juridic intre cele
doua, in ambele cazuri consimtamantul cumparatorului la vanzare fiind format pe baza examinarii mostrei sau
modelului si presupunandu ca partile au convenit ca bunurile vandute sa nu aiba numai caracteristicile genului
determinte prin contract, ci si caracteristicile mostrei/modelului care au fost relevante pt cumparator la
formarea consimtamantului sau. Potrivit art 1680 NCC, in cazul vanzarii dupa mostra sau model, prin derogare
de la dreptul comun al bunurilor de gen, proprietatea nu se transmite prin orice forma de individualizare a
lucrului vandut, ci numai prin predarea sa!! Pentru ca obligatia de predare sa fie executata corespunzator este
nevoie ca predarea sa fie conforma, adica la predarea bunurilor cumparatorul are posibilitatea de a examina
daca bunurile predate de vanzator sunt conforme, inclusiv daca respecta calitatile mostrei sau ale modelului.
In caz contrar, refuzand predarea, cumparatorul va refuza jusificat si transferul proprietatii. Daca refuzul nu
este justificat, desi bunurile sunt conforme si cumparatorul sustine contrariul, atunci tranferul va opera si, in
acelasi moment, va opera si transfeul riscurilor.


Vanzarea unui bun viitor
Ne aflam in aceasta situatie daca partile convin sa vanda un bun care nu exista la data conventiei lor, dar
care urmeaza sau, cel putin, ar putea sa apara in viitor. In cazul in care partile privesc ca fiind certa aparitia
ulterioara a bunului, vanzarea bunului viitor va fi, in pricipiu, comutativa. In cazul in care partile privesc ca
incerta aparitia ulterioara a bunului, atunci conform art 1658, vanzare bunului viitor ramane comutativa, dar va
fi, in pricipiu, conditionata- numai daca patile privesc ca incerta aparitia/realizarea ulterioara a bunului si daca,
in plus, cumparatorul si a asumat riscul nerealizarii lui, atunci vanzarea va avea caracter aleatoriu si, chiar daca
bunul nu se va realiza, cumparatorul va ramane obligat la plata pretului (alin 4).
In toate ipotezele de vanzare a bunului viitor, transferul proprietatii nu poate opera la data incheierii
contractului pt ca, prin ipoteza, la aceasta data lucrul vandut nu exista, si deci nu poate constitui obiectul dr de
prorpriatate sau a oricarui alt drept. Transferul va opera la data realizarii bunului pt ca la aceasta data se naste
si dreptul vandut asupra acestui lucru, aparut tot atunci. Potrivit art 1658, alin 5, bunul este considerat realizat
la data la care devine apt de a fi folosit potrivit destinatiei in vederea careia a fost incheiat contractul. In
situaita in care bunul nu este realizat intr o masura suficienta incat sa poata satisface destinatia avuta in
vedere la incheierea contractului, transferul proprietatii nu va opera de drept de la vanzator la cumparator.
Totusi, in aceasta situatie, realizarea in parte a bunului care ar putea satisface, in parte, interesul pe care
cumparatorul a cautat sa si l satisfaca prin incheierea contractului, va putea fi considerata executare partiala a
obligatiilor vanzatorului, astfel incat cumparatorul va putea cere, inclusiv pe cale silita, executarea partiala in
natura a contractului, prin transferul partii din bun deja realizat. In acest caz, in principiu, transferul proprietatii
va opera la data la care obligatia de a trasnfera o parte din bun devine executorie, iar daca se va desfiinta in
cai ulterioare de atac a hotararii, se va desfiinta si acest transfer.

 Vanzarea lucrului altuia

Potrivit art 1230, daca prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui tert pot face obiectul unei prestatii,
debitorul fiind obligat sa le procure si sa le transmita creditorului sau, dupa caz, sa obtina acordul tertului. In
cazul neexcutarii obligatiei, debitorul raspunde pt prejudiciile cauzate.
Art 1683 face aplicatia art 1230 pt ipoteza in care prestatia ce poarta asupra bunurilor unui tert este chiar
transferul drepturilor pe care le are acel tert. Potrivit alin 1, daca la data incheierii contractului asupra unui bun
individual determinat, acesta se afla in proprietatea unui tert, contractul este valabil, iar vanzatorul este obligat
sa asigure transmiterea dr de proprietate de la titularul sau catre cumparator. Aceasta solutie este radical
diferita de aceea admisa de majoritatea doctrinei inainte de intrarea in vigoare a NCC, desi niciun text atunci
in vigoare nu sanctiona cu nulitatea vanzarea lucrului altuia. Totusi doctrina considera ca un asemenea
contract este cu siguranta ineficace si, pt majoritatea autorilor, chiar nul. In ultimii 20 de ani de aplicare a VCC,
motivul de nulitatea absoluta era cauza ilicita sau intentia comuna a partilor la vanzarea lucrului altuia de a
frauda drepturile adevaratului proprietar. Cand intentia comuna in acest sens lipsea pt ca, de exemplu,
cumparatorul ignora ca bunul nu i apartine vanzatorului, autorii considerau ca aceasta vanzare este anulabila
pt eroare sau pt dol- viciu de consimtamant care il afecta pe cumparator. Preocuparea autorilor era aceea ca
prin vanzarea bunului altuia sa nu se aduca atingere drepturilor adevaratului proprietar, mai ales aceluia de a
dispune de lucrul care ii apartine. In realitate, aceasta preocupare este nejustificata pt ca, fata de adevaratul
proprietar, vanzarea intre doi terti a lucrului este un res inter alios acta- actul incheiat intre parti nu ii poate
prejudicia pe terti, actul produce numai efecte relative intre partile care l au incheiat, in schimb nu poate
produce efecte negative sau pozitive fata de terti. Daca actul incheiat intre parti nu poate afecta un tert, atunci
inseamna ca actul nu poate lipsi pe adevaratul peoprietar de proprietatea sa. Inseamna ca nu produce niciun
efect, deci nu il prejudiciaza. Acest act produce efecte intre vanzator si cumparator si, intrucat calificarea
actului este aceea de vanzare, rezulta ca vanzatorul este obligat fata de cumparator sa transmita dreptul
vandut, drept care, prin ipoteza, la incheierea actului se afla in patrimoniul unui tert, iar nu in patrimoniul
vanzatorului. Din acest motiv, transferul dreptului vandut catre cumparator nu poate avea loc la data incheierii
contractului, pt ca acest transfer nu se produce decat cu consimtamantul titulaului dreptului vandut, care este
un tert fata fe acest contract de vanzare. Obligandu se fata de cumparator sa ii transfere dreptul vandut,
vanzatorul se obliga implicit sa asigure consimtamantul tertului pt ca acest transfer sa poata opera. Potrivit art
1683, alin 1, vanzatorul se obliga valabil fata de cumparator sa ii transfere acestuia dreptul vandut- dreptul de
proprietate in principiu- aflat in patrimoniul tertului. Potrivit alin 2, obligatia vanzatorului se considera ca fiind
executata fie prin dobandirea de catre acesta a bunului, fie prin ratificarea vanzarii de catre proprietar, fie prin
orice alt mijloc direct sau indirect care procura cumparatorului proprietatea asupra bunului. Rezulta de aici ca
cele mai obisnuite 2 modalitati prin care vanzatorul isi poate executa obligatia de a trasfera cumparatorului
proprietatea lucrului vandut sunt: dobandirea acelui lucru de catre vanzator si ratificarea vanzarii de catre
tertul prioprietar. Aceste 2 modalitati nu sunt, insa, limitative.
In cazul in care vanzatorul achizitioneaza de la tertul prioprietar bunul pe care s a obligat sa i l transfere
cumparatorului, atunci, in virtutea acestei obligatii, fara a fi necesar un alt consimtamant din partea vanzatorul,
bunul va fi condsiderat dobandit de catre cumparator in chiar momentul achizitionarii sale de catre vanzator.
A ii vinde lui B bunul lui C. De aici, C nu este deloc afectat, insa lui A i s a nascut obligatia sa ii transmita
proprietatea lui B asupra lucrului lui C. Prima modalitate este sa dobandeasca bunul de la C, printr un contract,
iar cand C consimte ca bunul sa iasa din patrimoniul sau, pt ca exista o vanzare anterioara, in secunda in care
bunul ajunge in patrimoniul lui A, acesta si pleaca in patrimoniul lui B=> nu exista fizic niciun moment in care
A sa aiba proprietatea bunului, deci A este succesorul imediat al lui C, iar B este succesorul cu titlu particular al
lui A.
Determinarea tertului proprietar sa ratifice vanzarea bunului sau- tertul proprietar consimte, in urma ratificarii,
sa suporte pe seama propriului sau patrimoniu efectul translativ al contractului incheiat initial intre vanzator si
cumparator. Pt a se produce acest efect tipic al ratificarii, este suficienta manifestarea unilaterala de vointa din
partra tertului proprietar, ceea ce inseamna ca, din perspectiva vanzarii lucrului altuia, ratificarea contractului
de catre tert reprez un act juridic unilateral cu efect translativ, chiar din mom ratificarii bunul transmitandu se
din patrimoniul tertului proprietar in patrimoniul cumparatorului. Cumparatorul devine succesor imediat al
tertului propietar.
Cu toate acestea, vanzatorul ramane fata de cumparator garant al transmiterii dreptului de proprietar si
debitor al tuturor obligatii decurgand din vanzare. Prin urmare, in cazul in cazul in care cumparatorul
descopera vicii ale bunului vandut, el poate angaja raspunderea pt aceste vicii, fie a vanzatorului (pe temeiul
contractului de vanzare), fie a tertului proprietar (pe temeiul ratificarii). La fel se intampla si in cazul angajarii
raspunderii pt evictiune daca cumparatorul va fi tulburat in exercitarea dreptului dobandit.
Desi fata de vanzarea lucrului altuia ratificarea de catre tert este un act unilateral, ea se face de regula in
considerarea relatiilor dintre tertul proprietar si vanzator. In consecinta, aceasta manifestare unilaterala de
vointa este exprimata, in acelasi timp, printr un contract, in sens de negotium, dintre tertul proprietar si
vanzator. De exemplu, ratificarea poate sa fie facuta de catre tert in executarea unei obligatii de a ratifica,
asumata anterior fata de vanzator. Daca ratificarea are loc in schimbul unei sume de bani pe care vanzatorul i
a platit o tertului proprietar, contractul dintre ei va avea natura unei vanzari, iar daca ratificarea s a facut in
schimbul altui bun transmis de vanzator tertului, contractul dintre ei va avea natura unui contract de schimb.
Daca ratificarea are loc in shimbul unei prestatii de a face la care s a obligat vanzatorul, poate fi vba de un
contract de antrepriza. Daca ratificarea are loc fara contraprestatie, ea reprezinta cel putin o donatie indirecta
facuta de catre tertul proprietar vanzatorului, intentia liberala a tertului avand ca obiect stingerea unui
element de pasiv- stingerea obligatiei sale fata de vanzator de a transfera proprietatea lucrului vandut si aflat
in patrimoniul tertului. Ratificarea se poate efectua, cel mai adesea, si in executarea unei stipulatii pt altul, intr
un contract in care stipulant este vanzatorul, promitent este tertul proprietar, iar beneficiar este cumparatorul.
Adica C se obliga fata de B sa presteze ceva, desi nu are un cotract cu el.
Vanzatorul isi poate executa obligatia si in orice alt mod. Spre exemplu, vanzatorul ii poate transfera
cumparatorului de buna credinta posesia bunului, caz in care, in aplicarea art 937, daca este bun mobil,
cumparatorul devine proprietar prin insasi intrarea in posesia bunului de buna credinta si cu titlu oneros.
Temeiul dobandirii dr de proprietate nu se limiteaza la contractul de vanzare incheiat cu vanzatorul, temeiul
dobandirii il reprezinta faptul juridic complex care presupune intrarea cu buna credinta in posesia bunului pe
temeiul unui contract cu titlu oneros. Deoarece cumparatorul este de buna credinta, inseamna ca el ignora ca
a incheiat o vanzare a bunului altuia, deci el crede ca vanzatorul sau este proprietarul. Intr o asemenea
situatie, contractul de vanzare, chiar daca nu este anulabil ca pt ca este o vanzare a bunului altuia, este totusi
anulabil pt viciul de consimtamant al erorii. Dar daca opereaza si art 937, mai exista interes pt a cere anularea
contractului? Nu! Eroarea nu l a prejudiciat cu nimic pe dobanditor cata vreme el a obtinut exact ce a trebuit
sa obtina- art 937- actiunea in anulare pe acest temei ar fi respinsa ca lipsita de interes.
Este posibil ca in anumite situatii, desi vanzatorul nu reuseste sa ii transmita cumparatorului proprietatea
bunului, sa ii predea totusi acest bun in executatea contractului de vanzare. In asemenea situatii, mai este
posibila incidenta art 1491, alin 1. Acest text va fi rareori direct aplicabil in materia vanzarii lucrului altuia pt ca,
dupa cum rezulta expres din 1683, alin 1, vanzarea unui bun nu poate opera decat asupra unui bun individual
determinat. Obligatia de predare a acelui bun nu se poate realiza in natura prin alt bun. Acest fapt ar putea
constitui eventual o dare in plata, dar nu ar mentine obligatia initial asumata. Acest text este totusi important
pt ca rezulta din el ca plata facuta cu bunul altuia nu este valabila, astfel incat, in principiu, daca nu a dobandit
proprietatea bunului, vanzatorul lucrului altuia nu isi poate executa valabil nici obligatia de predare. Mai
interesant este alin 2, care spune ca creditorul de buna credinta poate restitui bunul primit si solicita daune
interese pt repararea prejudiciului suferit. Prin urmare, plata facuta cu bunul altuia nu este valabila, creditorul
care a ignorat la data preluarii ca nu era proprietarul bunului (fie ca nu a stiut la inceput, dar a aflat ulterior, fie
ca n a stiut deloc) are dreptul sa restituie plata nevalabil facuta (bunul), solicitand in schimb daune interese, ca
executare prin echivalent a obligatiei de predare. Din text rezulta, per a cotrario, ca acel creditor care la data
primirii bunului cunostea ca acesta nu apartine vanzatorului, pierde posibilitate de a il sanctiona pe acesta
cerand daune interese, pt ca este de rea credinta, astfel incat el nu mai poate ulterior sanctiona neexcutarea
conforma a obligatiilor decurgand din contractul de vanzare. Daca cumparatorul contribuie la raul intreprins
fata de adevaratul proprietar, el nu mai poate beneficia de sanctiunea daunelor interese fata de vanzator.
Daca cumparatorul a stiut la momentul predarii ca vanzatorul ii preda un bun de care nu dispune, el trebuie sa
obiecteze intr un fel, iar daca nu o face, inseamna ca el nu are de ce sa se bucere de aceasta sanctiune.
 Potrivit art 1683, alin 4, daca vanzatorul nu asigura transmiterea dr de proprietate corespunzator, acesta poate
cere daune interese, acestea urmand, ca regula, regimul garantiei contra evictiunii. Prin exceptie, potrivit art
1683, alin 6, cumparatorul care la data incheierii contractului cunostea ca bunul nu apartine vanzatorului si
care prin ipoteza a intrat totusi in posesia bunului, nu poate solicita vanzatorului, chiar daca a fost de buna
credinta la data intrarii in posesie, rambursarea cheltuielilor referiotare la lucrarile autonome sau la lucrarile
voluptuare.
O situatie similara cu aceea a vanzarii lucrului altuia este cea in care unul dintre coproprietari instraineaza
intregul drept exclusiv asupra bunului aflat in coproprietate. In aceasta situatie, potrivit art 641, intrucat s a
incalcat regula unanimitatii, aplicabila actelor de dispozitie asupra bunurilor proprietate comuna, contractul nu
este opozabil coproprietarilor care nu au participat la incheierea contractului. La data incheierii contractului
singurul efect care se poate produce nu este cel al transferului proprietatii, ci este transferul cotei parti din dr
de proprietate care apartinea vanzatorului coproprietar. Coproprietarul vanzator ramane, insa, obligat fata de
cumparator sa transfere dreptul intreg, adica sa ii convinga pe ceilalti coproprietari sa consimta la acest
transfer sau sa solicite partajul. La partaj nu va participa cumparatorul pt ca acel contract de vanzare nu este
opozabil celorlalti coproprietari. Partajul poate fi solicitat de vanzatorul coproprietar, urmand ca, daca la partaj
bunul ii va fi atribuit in exclusivitate, proprietatea sa se trasnmita automat catre cumparator, in conformitate
cu art 1683, alin 5. Daca la partaj bunul se transmite unui alt coproprietar sau unui tert, atunci acela il va putea
lipsi pe cumparator si de cota parte pe care a dobandit o de la vanzatorul coproprietar, urmand ca vanzatorul
sa raspunda fata de cumparator prin mijloacele de la art 1683, alin 4, pt neexecutarea obligatiei de a transmite
proprietatea. Daca coproprietarul vanzator nu solicita partajul si nici nu asigura in alt mod transferul fata de
cumparator al proprietatii exclusive a bunului, atunci cumparatorul are un drept de optiune- poate solicita fie
mentinerea contractului pt cota parte din bun ce ii apartinea vanzatorului, cu reducerea proportionala a
pretului,fie rezolutiunea contractului, in acest caz numai sub conditia de a demonstra ca el nu ar fi cumparat
daca ar fi stiut ca nu va dobandi proprietatea intregului bun.

Consecintele transferului proprietatii:

Exista trei categorii de efecte, mai ales cand dr vandut este dr de proprietate.

Potrivit art 1673, alin 3, odata cu proprietatea, cumparatorul dobandeste toate dr principale si accesorii ce au
aparinut vanzatorului. Drepturile, precum si obligatiile contractuale in stransa legatura cu un bun se transmit odata
cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai partilor - art 1282 (2)- obligatiile aflate in stransa legatura cu un bun nu
se transmit odata cu bunul decat daca legea prevede expres aceasta. Deoarece cesiunea de contract presupune nu
numai transferul dr contractuale, ci si transferul obligatiilor, rezulta ca si contractele aflate in stransa legatura cu un
bun nu se transmit odata cu acel bun decat daca legea prevede expres aceasta.

Spre exemplu, art 1811 si urmatoarele prevad expres transferul, odata cu bunul, al contractelor de locatiune
opozabile dobanditorului. In schimb, drepturile strans legate de un bun se transmit impreuna cu acesta chiar daca
nu exista o dispozitie expresa in acest sens. Dupa cum rezulta din art 1673, alin 2, in cazul vanzarii, intre aceste
drepturi se afla drepturile la actiune ce protejeaza dreptul vandut, dreptul asupra drepturilor accesorii fata de
dreptul vandut, dreptul la actiunea ce protejeaza drepturile asupra dr accesorii ale bunului vandut. Spre exemlu,
daca se vinde proprietatea, cumparatorul dombandeste odata cu proprietatea, si actiunea in revendicare, care da
continut dreptului la actiune ce ocroteste proprietatea. Daca se vinde proprietatea unui fond dominant, automat,
cumparatorul dobandeste si dreptul de servitute pe care proprietarul fondului dominant il poate exercita asurpra
fondului aservit. Cumparatorul unei creante ipotecare dobandeste odata cu creanta si dreptul de ipoteca prin care
este garantata aceasta, dar si actiunea ipotecara ce materializeaza dr la actiune. La cumpararea unui bun asigurat,
cumparatorul dobandeste ca accesoriu si dreptul de a pretinde asiguratorului plata indemnizatiei de asigurare. Din
acelasi motriv, cumparatorul dobandeste si dr de garantie nascute din contractele translative anterioare in
legatura cu bunul dobandit, daca legea nu prevede altfel.

In jurisprudenta s a stabilit ca dobanditorul unui bun nu dobandeste creantele nascute din contractele de
antrepriza pe care vanzatorul sau antecesorii sai le au incheiat in calitate de beneficiari in legatura cu un bun.
Aceste creante, ca si contractele din care fac parte, vor ramane in patrimoniul partilor initiale, chiar daca bunul a
fost transferat. In ceea ce priveste contractele de utilitati, jurisprudenta a stabilit ca acele contracte nu continua sa
subziste in legatura cu cumparatorul, deci nu va opera un transfer al acestora odata cu vanzarea bunului.

De la data la care opereaza transferul proprietatii, dobanditorul devine titularul tuturor prerogtivelor dreptului
transmis, inclusiv al culegerii fructelor. Prin urmare, daca bunul ramane in detinerea vanzatorului pana la predarea
catre cumparar, acesta nu are, dupa data transferului, dreptul de a culege fructele bunului. Uneori, culegerea este
necesara in execitarea obligatiei de conservare pe care o are vanzatorul pana la predarea bunului. In alte cazuri,
vanzatorul culege fara drept fructele bunului dupa ce a operat transferul proprietatii. In toate situatiile in care,
dupa data transferului, vanzatorul a cules fructele, el este obligat sa transfere si acele fructe catre cumparator. De
la aceasta regula exista o exceptie, pt ipoteza in care transferul proprietatii a fost supus de catre parti unei conditii
suspensive- in acest caz, vanzatorul, care este proprietar al lucrului vandut sub conditie rezolutorie, are dreptul de
a pastra fructele pe care le culege pendente conditione.

Obligatia principala aflata in sarcina vanzatorului este de a transfera dr vandut. Rezulta ca atunci cand acest dr
presupune exercitarea unor prerogative cu privire la un bun, cumparatorul trebuie sa aiba posibilitatea de a prelua
detinerea acelui bun si de a exercita in fapt asupra lui prerogativele, considerandu se titular al acestui drept. In alti
termeni, cumparatorul trebuie sa intre in posesia bunului. Vanzatorul este obligat fata de cumparator sa ii permita
sa intre in posesia bunului, adica este obligat sa ii predea bunul. In acest fel se explica art 1483, alin 1- obligatia de
a stramuta proprietatea implica si obligatia de a preda lucrul. Potrivt art 1685, predarea se face prin punerea
bunului vandut la dispozitia cumparatorului, impreuna cu tot ceea ce este necesar dupa imprejurari pt exercitarea
libera si neingradita a posesiei. Obligatia de predare decurge din obligatia de a transmite proprietatea, iar
obligatia de a transmite proprietatea antreneaza si obligatia de a transmite fructe, bunuri si actiuni accesorii.
Rezulta ca si obligatia de predare va trebui ca, in urma executarii sale, sa permita cumparatorului sa intre nu numai
in posesia lucrului cumparat, ci si in posesia lucrurilor accesorii lui, inclusiv a titlurilor de proprietate sau a titlurilor
cu privire la alte drepturi in legaura cu lucrul cumparat. In mod esential, in forma sa cea mai simpla, oblig de
predare este o obligatie de a nu face, si anume o obligatie de a nu il incomoda, de a nu l impiedica pe cumparator
in exercitarea in fapt a prerogativelor dreptului cumparat. Daca lucrul vandut este un teren neingradit, singurul
lucru pe care trebuie sa il faca vanzatorul este sa nu il impiedice pe cumparator sa ajunga la terenul neingradit.
Totusi, obligatia implica si prestatii pozitive de a face, si anume obligatia de a inlatura obstacole care impiedica
exercitarea de catre cumparator a dr dobandit. Atunci cand predarea are ca obiect un imobil, prestatiile pozitive
datorate de vanzator implica eliberarea imobilului de bunurile mobile pe care vanzatorul le a depozitat in
respectivul imobil-art 1687. Cand imobilul este ingradit, inlaturarea obstacolelor presupune posibilitatea fizica a
cumparatorului de a depasi ingradirea. De aceea, obligatia de predare se executa prin predarea unui bun mobil
accesoriu, destinat depasirii acestui obstacol de catre cumparator- predarea cheii. Acest mecanism se aplica si in
cazul unor bunuri mobile- automobile, seifuri, casete de valori. Este posibil ca predarea sa aiba loc simbolic-
traditio simbolica- atunci cand in locul remiterii lucrului vandut este remis un lucru reprezentativ pt lucrul vandut,
al carui detinere ii permite cumparatorului sa intre in stapanirea lucrului cumparat (ex: conosamentul in materia
comertului).

Scadenta predarii- potrivit art 1693- in lipsa unui termen, cumparatorul poate cere predarea bunului de indata ce
pretul este plati. Daca in urma unor imprejurari cunoscute cumparatorului, predarea nu se poate face decat dupa
trecerea unui anumit termen- ex: in cadrul constructiilor viitoare, constructia se va preda dupa un termen
rezonabil pt construitea acesteia- partile sunt prezumate ca au convenit ca predarea sa aiba loc la expirarea acelui
termen.

Cel mai important asprect referitor la executarea oblig de predare il reprezinta conformitatea predarii, care
presupune ca lucrul vandut sa fie predat intocmai asa cum s a convenit. Conformitatea se manifesta sub aspectul
identitatii, sub aspectul cantatii si al calitatii.

Conformitatea sub aspectul identitatii se apreciaza diferit dupa cum vanzarea are ca obiect bunuri individual
determinate sau bunuri de gen. In primul caz, vanzatorul trebuie sa predea intocmai bunul care a facut obiectul
derivat al conventiei, iar nu un alt bun. In cazul bunurilor de gen, bunurile predate trebuie sa faca parte din genul
convenit.

Conformitatea sub aspectul cantitatii priveste atat respectarea cantitatii convenite din bunurile de gen, cat si
respectarea la predare a suprafetelor convenite pt imobilele care fac obiectul vanzarii. Cu privire la acest ultim
aspect, sanctiunile privesc un regim special, prevazut in art 1741-1745.

Conformitatea sub aspectul calitatii, pt bunurile individual determinate, presupune ca bunul sa fie predat in starea
in care se afla la momentul incheierii contractului- art 1690. Acesta inseamna ca, spre a se conforma acestui
standard al executarii obligatiei de predare, vanzarorul este tinut sa conserve bunul, sa ii mentin starea, de la data
incheierii contractului si pana la data executarii obligatiei de predare. In acest sens trebuie inteleasa teza a II-a a
art 1483, conform careia, pe langa obligatia de a preda lucrul, obligatia de a stramuta proprietatea implica si
obligatia de a conserva lucrul pana la predare (vezi si art 1485).

Regimul cheltuielilor de conservare- art 2122 reclama faptul ca cheltuielile conservarii bunului, in cazul
contractului de depozit, sunt suportate de catre deponent, de catre creditorul obligatiei de conservare. Aplicandu
se aceasta dispozitie, vanzatorul conserva bunul pt cumparator, astfel incat cheltuieilile de conservare ii revin
acestuia din urma, deci el este obligat sa le ramburseze in cazul in care vanzatorul le a avansat.

!!R. Dinca: dpdv metodologic, dispozitiile art 2122 sunt specifice contractului de depozit si au caracter exceptional
fata de art 1498, conform caruia, pt orice obligatie, cheltuielile platii ii incumba debitorului. Cum in materia
vanzarii nu exista dispozitii speciale cu privire la acest aspect, solutia nu ar trebui data pe baza reglementarii unui
alt contract special, ci pe baza reglemetarii de drept comun. Cum debitorul obligatiei de predare este vanzatorul,
inseamna ca el este si cel care trebuie sa suporte cheltuieilile acestei obligatii. Pe de alta parte, toti autorii accepta,
potrivit art 1483 si 1485, ca obligatia de conservare a vanzatorului este accesorie obligatiei de predare, rezulta ca
existenta ei se deduce dintr o regula privind conformitatea predarii. In aplicarea regulii accesorium sequitur
principale, cheltuielile de conservare ar trebui sa urmeze acelasi regim ca si cheluielile de predare a acelui bun, or
aceste cheltuieli sunt in sarcina vanzatorului (art 1666, alin 2,teza I ).

Atunci cand vanzarea poarta asupra unor bunuri de gen, potrivit art 1486, vanzatorul debitor al obligatiei de
predare, se poate libera prin predarea unor bunuri de calitate cel putin medie. Fata de acest standard general,
partile pot conveni ca bunul sa satisfaca si alte cerinte, spre exemplu, in materia vanzarii dupa mostra/model,
partile sunt presupuse a conveni ca bunurile predate sa aiba calitatile mostrei/ modelului. Tot astfel, partile pot
conveni o anumita destinatie lucrului vandut- ex: materia vanzarii lucrurilor viitoare. In toate aceste situatii, la data
predarii, bunul trebuie sa satisfaca toata calitatile convenite de catre parti la incheierea contractului expres sau
tacit. In cazul in care bunul nu satisface criteriile de conformitate, cumparatorul este dator sa semnaleze
vanzatorului neconformitatile pe care bunul le manifesta.

In acest scop, cu ocazia preluarii bunului-la receptie- cumparatorul este dator sa il examineze printr o examinare
atenta, dar care nu presupune cunostinte de specialitate. In cazul in care exista neconformitati ale bunului care pot
fi depistate cu prilejul unei asemenea verificari, atunci aceste neconformitati se numesc vicii aparente si trebuie
semnalate vanzatorului de indata, fara intarziere- art 1690, alin 3, teza finala. Prin urmare, daca exista
neconformitati pe care cumparatorul nu le a semnalat vanzatorului, atunci cumparatorul este decazut din orice
remediu contractual cu privire la aceste neconformitati. Dpdv tehnic, aceasta decadere se explica printr o
prezumtie irefragabila de acord tacit al cumparatorului in sensul modificarii contractului initial prin schimbarea cel
putin a caracteristicilor sau chiar a obiectului obligatiei vanzatorului. Astfel, cumparatorul care este presupus a fi
observat acele vicii aparente si care nu a invocat aceste neconformitati fata de vanzator, a consimtit ca vanzatorul
sa fie liberat in ceea ce priveste executarea corespunzatoare, conforma a obligatiei de predare. Cum vanzatorul
este presupus a cunoaste ce a predat, iar cumparatorul este presupus a observa acestea, se prezuma ca partile au
incheiat un contract de dare in plata prin care au convenit ca, in locul lucrului vandut convenit initial, vanzatorul sa
se libereze prin predarea unui alt bun cu caracteristici cel putin in parte diferite.

**Termenul de decadere ce intervine de indata este un termen atipic. Atunci cand obiectul vanzarii sunt niste rosii
perisabile, cumparatorul trebuie sa semnaleze ca rosiile sunt stricate in aceeasi zi. Daca obiectul vanzarii este o
hala, termenul este, fara indoiala, mai indelungat. Aceasta oscilatie de termen deriva din diversitatea de bunuri la
care se aplica aceasta prevedere.

In cazul in care bunul prezinta neconformitati care nu pot fi observate cu ocazia unei verificari atente efectuate de
indata, dupa preluare de catre cumparator, atunci acele neconformitatii se numesc vicii/neconformitati ascunse.
Acestea prezinta un regim juridic derogatoriu fata de celelalte neconformitati ale bunului predat. Ele pot antrena
raspunderea vanzatorului chiar daca cumparatorul nu le a semnalat de inadata ce a preluat bunul. Mai mult, spre
deosebire de viciile aparente, care reprezinta o simpla executare necorespunzatoare a obligatiei de predare si care
antreneaza, sub conditia semnalarii lor fara intarziere, o raspundere contractuala de dr comun a vanzatorului,
viicile ascunse antreneaza o raspundere specifica, numita obligatia de garantie contra viciilor ascunse (art 1707-
1715).
Regimul derogatoriu al acesteia consta tocmai in natura de garantie a raspunderii vanzatorului pt viciile ascunse
ale lucrului vandut. O obligatie contractuala are natura unei garantii atunci cand legiuitorul sau partile au prevazut
in mod neindoielnic ca debitorul raspunde obiectiv pt neindeplinirea unui anumit fapt- fapt garantat- chiar si
atunci cand aceasta neindeplinire nu provine din culpa sa sau chiar si atunci cand nu implica contributia sa
cauzala- raspundere obiectiva. Faptul garantat este acela ca, in cursul unei periode- perioda de garantie- care
incepe sa se calculeze de la expirarea termenului scurt in care au putut fi reclamate viciile aparente in leg cu bunul
predat, nu se vor ivi vicii ascunse care sa nu fi existat la data predarii. Pt a antrena remediile garantiei contra
viicilor ascunse este nevoie sa fie intrunite cumulativ conditiile:

1. Bunul vandut sa prezinte un viciu care sa fie intrinsec lui- viciul sa fie interior lucrului- exemplu in carte- pag
139; un alt exemplu se refera la situatia in care, daca un vanzator vinde niste seminte ce pot creste doar intr
un anumit mediu, iar cumparatorul nu le insemineaza intr un astfel de mediu, vanzatorului nu i se antreneaza
raspunderea

2. Viciul sa existe la data predarii- de regula, in materia contractului de vanzare riscul pieirii fortuite a lucrului
vandut si consecintele acestei pieiri asupra efectelor contractului este suportat de vanzator pana la predare-
art 1274, alin 1. Aceasta regula inverseaza o regula din VCC, conform careia riscul se transmitea odata cu
proprietatea. In NCC, prin acest articol se transmite ca nu e impotrant doar transferul abstract al proprietatii, ci
si exercitarea efectiva a acestuia.
Obligtia esentiala este de a transfera proprietatea- daca bunul a fost predat, si totusi vanzatorul nu si a
executat obligatia de a transfera proprietatea, atunci pieirea fortuita a bunului il impiedica sa isi execute
aceasta obligatie esentiala din contractul de vanzare si, prin umare, conform art 1557, contractul se va rezolvi
de drept, iar cumparatorul nu ma fi obligat sa plateasca pretul, iar daca l a paltit deja, va fi indreptatit la
restituire. Pt ca intr un contract translativ de proprietate riscul pieirii fortuite si consecintele acesteia vor fi
suportate de instrainator pana cand, in mod cumulativ, proprietatea se transfera si lucrul se preda. Ceea ce
inseamna ca, desi bunul s a predat, riscul continua sa fie suportat de vanzator.
O a doua astfel de situatie este aceea in care proprietatea a fost transmisa si bunul nu a fost predat, dar
predarea este impiedicata prin neexcutarea unei oblig a creditorului predarii-cumparatorul- de ex: neplata
pretului, neprezentarea pt preluarea bunului. In acest caz, chiar si fara predare, vanzatorul poate sa treaca
asupra cumparatorului riscul pieirii fortuite a bunului, punanandu l in intarziere in privinta obligatiei pe care el
nu a executat o si care impiedica executarea din partea vanzatorului- art 1274, alin 2.