Sunteți pe pagina 1din 2

Lucruri necesare pentru o vacanță reușită

1. Un GPS

Întotdeauna un GPS bine calibrat te duce la destinația bună. Atunci când te rătăcești te ajută
să revii la calea cea bună.
Psalmul 119: 11 Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.
Psalmul 119: 105 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumina pe cărarea
mea.

2. Frâne bune

Uneori e nevoie de câte o pauză, pentru a vedea dacă direcția în care mergi e bună. Ai nevoie
să stai de vorbă cu tine (de o introspecție). În Biblie scrie de aproximativ 150 de ori:
OPREȘTE-TE (Sellah).
Chiar și cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu au avut nevoie de câte o verificare: Pavel după
14 ani se întoarce la Ierusalim ca să vadă dacă Evanghelia propovăduită de el e bună
(Galateni 2:2), Iaacov, Isaac, Avraam, etc. Traian Dorz – În trecerea grăbită

3. Roată de rezervă

În calatoriile pe care le faci, mai ai și câte o pană, de aceea e bine să ai o roată de rezervă.
Toți mai eșuăm, mai devreme sau mai târziu, dar asta nu înseamnă că nu mai avem nici o
șansă. Atunci când cădem vin reproșuri și remușcări, dar ele nu rezolvă problema, doar
ridicarea te vindecă (Edison după 1000 de încercări a făcut becul, etc). Cînd te ridici îl
onorezi pe Dumnezeu. Hristos Domnul va avea o mireasă fără pată și fără zbârcitură, dar nu
fără cicatrici. Cel neprihănit de șapte ori cade și se ridică – Proverbe 24:16.

4. O pereche de adidași buni

Ispita cel mai bine o poți învinge fugind de ea. Aproape niciodată nu o să biruiești ispita
încercand să o înfrunți. Cele mai bune exemple le avem în Scripturi: Iosif fuge de soția lui
Potifar (Geneza 39:7-20), Pavel apostolul îl îndeamnă pe Timotei să fugă de poftele tinereții
(2 Timotei 2:22).
De asemenea te ajută să alergi la părtășie, rugăciune.

5. O pereche de ochelari de soare polarizați


(Ochelarii de soare polarizați păstrează culoarea naturală a obiectelor fără a o schimba.)

Ai nevoie de ei ca să nu iți distorsioneze imaginea. Suntem tentați să privim la persoane și


obiecte, fără a realiza de cele mai multe ori care sunt urmările.
John Gray – Bărbații sunt de pe Marte, femeile de pe Venus – fiecare reacționează diferit la
stimulii exteriori.
6. O lanterna

În întunericul de afară trebuie să fii lumină, dar totodată să vezi; să poți face diferența între
bine și rău. Mare atenție la vorbire, la glume, gesturi, etc.
Prieteniile rele strică obiceiurile bune, 1 Corinteni 15:33; 2 Samuel 13 Amnon avea un
prieten- Ionadab; Proverbe capitolele 5,6,7, etc.

7. O pereche de genunchiere

Un om care stă pe genunchi niciodată nu va putea fi îngenuncheat, dar unul care stă in
picioare poate fi. Capul plecat sabia nu-l taie, spune un proverb popular.
Toți oamenii mari ai lui Dumnezeu au fost oameni ai rugăciunii. Toți copiii lui Dumnezeu
sunt oameni ai rugăciunii, nu poți fi copilul Său fără a fi un om al rugăciunii.
Ai nevoie de rugăciune personală: acasă, la școală, la servici, pe drum, neîncetat spune
Scriptura. Exemple: Avraam – dimineața, Isaac- seara, Iaacov – noaptea, Daniel – de 3 ori pe
zi, Petru – ziua, etc.

8. O CARTE

Walter Scott era în ultimele clipe ale vieții sale. La căpătâiul lui stătea ginerele său. Omul
acesta i-a spus ginerelui său: Te rog să îmi aduci Cartea. Ginerele s-a uitat la el și i-a spus:
Despre ce carte vorbești? Pentru că în biblioteca ta sunt peste 20 000 de volume. Omul acesta
i-a răspuns: Adu-mi Cartea. Singura Carte. Cartea care merită să fie prețuită, care merită să
fie citită, care merită să fie trăită. Adu-mi Biblia.

Pentru o vacanță reușită ai nevoie de o Biblie folosită de tine, nu de alții. Cu cât mai folosită e
de tine cu atât mai benefică este pentru tine. Domnul spune ca este Adevărul, Calea și Viața.
Apostolul Ioan ne confirmă în evanghelia sa că Dumnezeu este Cuvântul, Ioan 1:1, deci
neglijând Biblia îl neglijezi pe Dumnezeu.
Atenție mare: nu neglijați celelalte cărți! Un creștin adevărat citește.

S-ar putea să vă placă și