Sunteți pe pagina 1din 7

Idei de afaceri: Cum să obții fonduri

europene pentru înființarea unui cabinet


stomatologic
Mai 11, 2017

Un cabinet stomatologic propriu este idealul visat de numeroși medici dentiști, ca urmare a
faptului că oferă o mai mare independență în practicarea meseriei, dar și pentru că asigură,
cel puțin teoretic, obținerea unor venituri mai mari.

Obținerea unor fonduri europene permite dotarea cabinetului cu echipamente mai


performante, asigură o gamă mai variată de servicii medicale, însă aduce după sine și o dublă
birocrație: pe de o parte, medicul stomatolog va trebui să obțină avizele necesare acestei
activități, iar pe de altă parte va trebui să urmărească etapele depunerii și implementării
planului de afaceri.

În articol de mai jos sunt explicate toate aspectele care țin de înființarea unui cabinet
stomatologic, pornind de la dotarea minimă necesară și continuând cu pașii necesari obținerii
unei finanțări din surse nerambursabile.

Aspecte legale privind înființarea unui cabinet stomatologic


Pentru înființarea unui cabinet stomatologic va trebui, înainte de toate, să alegi forma juridică
potrivită:

 cabinet medical individual (CMI);


 cabinete medicale grupate (CMG);
 cabinet medicale asociate (CMA);
 societate civilă medicală (SCM);
 societate medicală cu personalitate juritică (SRL);
 în cadrul unor fundații, asociaţii, organizații, ONG.

Totuși, dacă ești interesat de obținerea de fonduri nerambursabile pentru înființarea, dotarea sau
extinderea unui cabinet stomatologic, singura formă juridică eligibilă dintre cele de mai sus
este societatea cu răspundere limitată (SRL), sau societatea debutantă (SRL-D), dacă nu ai
fost, în trecut, asociat sau administrator în cadrul unei întreprinderi.

Alegerea codului CAEN necesar desfășurării activității

După alegerea formei juridice potrivite activității tale, dar și scopului pe care îl urmărești (în
acest caz, obținerea unei finanțări nerambursabile), va trebui să alegi codul CAEN potrivit, iar
activitățile stomatologice se pot desfășura în baza înregistrării la Oficiul Național al Registrului
Comerțului ONRC) a codului CAEN 8623 – Activități de asistență stomatologică.
Această clasă îți va permite să desfășori următoarele activități:

 activități de asistență stomatologică de natură generală sau specializată, de exemplu


stomatologie, endodontică și pediatrică;
 patologie orală;
 activități ortodontice;
 activități de chirurgie stomatologică.

În cazul în care îți dorești să înființezi un cabinet stomatologic cu ajutorul fondurilor


nerambursabile, va trebui să înscrii codul CAEN în actul constitutiv al societății înainte de
depunerea proiectului și să revii la ONRC pentru autorizarea acestei activități după ce ai
achiziționat echipamentele medicale stomatologice. În lipsa acestora, nu va fi posibilă
autorizarea activității.

Procedura privind obținerea autorizației sanitare de funcționare este prezentată în partea


finală a acestui articol.

Înființarea unui cabinet stomatologic cu fonduri europene


Primul pas, atunci când urmărești începerea oricărei activități, este stabilirea investiției
necesare. Ulterior, în funcție de valoarea preconizată a achizițiilor, vei putea alege linia de
finanțare potrivită.

La momentul publicării acestui articol, cea mai atractivă soluție de finanțare o constituie
programul Start-up Nation România, care își propune să acorde finanțări nerambursabile de
până la 44.000 de euro unui număr maxim de 10.000 de antreprenori.

Totuși, aspectele legale privind înființarea unui cabinet stomatologic, dar și etapele necesare pe
care medicul trebuie să le parcurgă sunt identice, indiferent de programul de finanțare ales.

1. Stabilirea investiției necesare

Dotarea tehnică minimă necesară unui cabinet stomatologic este stabilită în cadrul Ordinului
nr. 153 din 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea cabinetelor medicale.

Conform acestui Ordin, un cabinet stomatologic trebuie să dețină următoarele dotări


minime:

 unit dentar cu cel puţin două piese terminale;


 fotoliu dentar;
 tensiometru;
 stetoscop;
 opţional: lampă de fotopolimerizare;
 opțional: aparat de detartraj cu ultrasunete.

În completarea acestor dotări, Ordinul 153 / 2003 prevede și un instrumentar și o listă de


materiale necesare. Pentru a nu încărca în mod excesiv acest articol, poți descărca
instrumentarul și lista materialelor necesare unui cabinet stomatologic de aici.

Un unit dentar are un preț de achiziție cuprins între 3.500 de euro fără TVA și 27.000 de euro,
deși este foarte probabil ca prețurile să fie chiar mai mari de-atât, în cazul în care urmărești
achiziția unor dotări foarte specializate.

De aceea, îți recomand să soliciți oferte de preț pentru un echipament adecvat nevoilor tale. În
plus, atunci când soliciți fonduri nerambursabile pentru dotarea unui cabinet stomatologic, oferta
trebuie să fie în termenul de valabilitate la data depunerii cererii de finanțare.

În continuare, poți urmări câteva prețuri orientative pentru câteva dotări care trebuie să se
regăsească într-un cabinet stomatologic. Reține prețurile de mai jos doar ca titlu informativ și
solicită oferte particularizate nevoilor tale de dezvoltare:

 un scaun medic are un preț de aproximativ 300 de euro, iar un scaun asistent are un preț
de achiziție de circa 1.000 de lei, ambele prețuri fiind exprimate fără TVA;
 un compresor are un preț orientativ de 1.000 de lei;
 un aparat detartraj costă între 1.000 de lei și 3.000 de lei;
 un autoclav are un preț de achiziție cuprins între 4.500 de lei și 15.000 de lei;
 o lampă fotopolimerizare poate ajunge la 1.500 de lei.

2. Costurile necesare funcționării

După ce ai creionat investiția necesară, va trebui să te gândești la cheltuielile pe care un cabinet


stomatologic le generează într-o lună de funcționare și, prin proiectarea activității, într-un an.

Va trebui să iei în calcul nu doar cheltuielile cu chiria, salariile sau materiile prime, dar și
celelalte costuri care vor afecta profitabilitatea afacerii tale.

Iată o listă a celor mai importante cheltuieli de care va trebui să ții cont:

Cheltuielile cu chiria: în cazul în care nu deții spațiul în proprietate, va trebui să achiți lunar o
chirie de câteva sute de euro pentru un cabinet stomatologic amplasat într-un apartament de două
camere, situat într-o zonă medie.

Cheltuielile cu utilitățile: va trebui să ții cont de toate costurile cu electricitatea, apa caldă și apa
rece consumate la sediu, pentru desfășurarea activității în condiții optime.

Cheltuieli cu materii prime, materiale și consumabile: cel mai indicat să facă o listă a acestor
cheltuieli este un medic stomatolog. De aceea nu voi face sugestii la acest capitol.
Cheltuielile cu amortizarea: După achiziția echipamentelor, ele vor fi introduse în contabilitate
și se va calcula un cost de amortizare lunar pe întreaga durată de funcționare a lor.

Cheltuieli cu ratele și dobânzile bancare: în multe situații, fondurile nerambursabile nu


acoperă toate cheltuielile necesare funcționării unui cabinet stomatologic. De aceea, unele
cheltuieli de investiții vor fi neeligibile în cadrul proiectului, ceea ce va însemna că ele vor fi
suportate integral de către beneficiarul investiției. Astfel, în lipsa unor fonduri proprii, foarte
multe persoane contractează credite bancare de care vor trebui să țină cont atunci când întocmesc
un plan de afacere.

Cheltuielile cu asigurările echipamentelor: după de ai realizat o investiție de câteva zeci de mii


de euro, nu îți poți permite defectarea lor pentru motive care nu sunt acoperite de garanție. În
plus, atunci când accesezi fonduri europene, asigurarea echipamentelor achiziționate prin proiect
este întotdeauna obligatorie.

Asigurarea de malpraxis. Aceasta este o cheltuială specifică activității desfășurate și este


obligatorie.

Evident, în cadrul unui plan de afaceri se vor lua în calcul mai multe tipuri de cheltuieli,
însă ele se stabilesc în urma unei discuții între consultant și medicul stomatolog. Fiecare afacere
are specificul său, de aceea nu poate fi oferită o listă general valabilă a tuturor cheltuielilor
pe care un cabinet stomatologic le va suporta într-un an de zile.

După ce ai stabilit toate costurile de funcționare, vei putea stabili și prețurile serviciilor
stomatologice pe care le oferă cabinetul tău. Intervalul de prețuri ales se va stabili în funcție de
o serie de factori, printre care îți amintesc doar câțiva:

 calitatea actului medical în general;


 pregătirea și experiența medicului stomatolog;
 calitatea și performanța echipamentelor medicale utilizate;
 dotarea generală a cabinetului stomatologic;
 zona în care este poziționat cabinetul stomatologic;
 gradul de diversificare al gamei de servicii stomatologice oferite.

3. Identificarea clienților potențiali

Poți alege pentru cabinetul tău o clientelă specială (spre exemplu poți oferi servicii
stomatologice doar copiilor), sau poți păstra un acces general tuturor categoriilor de pacienți.

Pentru acuratețea informațiilor prezentate în cadrul planului de afaceri, va trebui să stabilești


cât mai exact:

 cine sunt clienții tăi (segmentare pe vârste, sexe, categorii sociale, etc);
 care este nivelul veniturilor lor, pentru a te asigura că vei stabili prețuri accesibile
clienților tăi;
 care sunt problemele lor și care sunt, de asemenea, așteptările pe care ei le au de la un
medic stomatolog;
 te vei baza pe faptul că te vor găsi clienții pe tine, ca urmare a unui vad comercial bun,
sau vei investi în publicitate?;
 sunt oameni care locuiesc în zona cabinetului tău, sau sunt oameni care lucrează în acea
zonă?

4. Pregătirea documentației

Documentația necesară obținerii unei finanțări nerambusabile depinde într-o măsură destul de
mare de specificul liniei de finanțare ales. Totuși, documentația necesară cuprinde:

 planul de afaceri pe care îl întocmește, de cele mai multe ori, o firmă de consultanță
specializată;
 cererea de finanțare pe care o realizează, de asemenea, firma de consultanță;
 obținerea unor documente suport (act constitutiv, certificat de înmatriculare, copie a
cărții de identitate, CV-uri, oferte pentru echipamente, diverse declarații pe proprie
răspundere, etc).

Lista completă a documentației necesare este amintită întotdeauna în cadrul ghidului


solicitantului aferent măsurii de finanțare alese. În cazul în care dorești să accesezi programul
Start-up Nation România vei putea descărca schema de ajutor de minimis, dar și lista
documentelor necesare de pe site-ul Agenției pentru Implementarea Programelor și
Proiectelor pentru IMM-uri.

Depunerea proiectelor se realizează în format electronic, după ce documentele necesare au fost


semnate și scanate, doar în cadrul sesiunii de depunere a proiectelor. Depunerea unui proiect
înainte de data lansării aplicației electronice sau după expirarea termenului anunțat nu va fi
posibilă.

5. Semnarea contractului de finanțare și implementarea proiectului

Proiectele declarate câștigătoare în urma procesului de evaluare administrativă și tehnico-


economică vor semna contractele de finanțare, putând apoi să demareze implementarea
proiectului conform planului de afaceri aprobat.

În prima etapă după semnarea contractelor de finanțare, va trebui să implementezi o procedură


de achiziție publică, în urma căreia să evaluezi ofertele primite din partea furnizorilor și să
desemnezi câștigătorul.
După semnarea contractului de livrare a echipamentelor, în cadrul programului Start-up Nation
România, beneficiarii vor avea două posibilități:

 vor implementa procedura cererilor de plată: vor negocia cu furnizorii livrarea


echipamentelor înaintea efectuării plății. Factura emisă de furnizor va fi predată
finanțatorului care va aproba transferul banilor în contul beneficiarului, de unde acesta va
efectua plata către furnizor;
 vor implementa procedura cererilor de rambursare: vor face plata direct către furnizor
din fonduri proprii sau dintr-un credit bancar aprobat în prealabil. Ulterior, documentul
de plată se prezintă finanțatorului care va aproba plata în contul beneficiarului, acesta
recuperându-și, în acest fel, investiția realizată.

Dacă procedura programului Start-up Nation România accepta atât cererea de plată, cât și cererea
de rambusare, de ce ar prefera cineva să plătească echipamentele din fonduri proprii?
Răspunsul este simplu: este mai rapid să faci plata din fonduri proprii, iar în acest fel să primești
echipamentele în timp util, pentru a demara activitatea. La încasarea ajutorului din partea
finanțatorului, activitatea poate fi deja demarată.

Pe de altă parte, puțini furnizori vor accepta să livreze echipamentele înainte de a încasa
banii, cu atât mai mult cu cât furnizorul poate întârzia, sub diverse pretexte, plata ajutorului
financiar nerambursabil.

Soluția oferită de finanțator este, în acest caz, creditul – punte oferit prin intermediul unor
bănci partenere. Benficiarii vor obține un credit bancar pe o perioadă scurtă de timp, vor face
plata către furnizori și vor primi utilajele. După încasarea ajutorului financiar nerambursabil și va
rambursa creditul contractat la bancă, urmând să achite din fonduri proprii doar dobânda
percepută de bancă și eventualele cheltuieli neeligibile.

6. Obținerea autorizației sanitare de funcționare

După primirea echipamentelor și punerea lor în funcțiune, cabinetele stomatologice trebuie să


solicite autorizația sanitară de funcționare înainte de a primi primii clienți.

Cabinetele stomatologice, alături de toate celelalte activități medicale, sunt obligate să solicite și
să obțină, anterior demarării activității economice, această autorizație.

Ea este eliberată de către Direcțiile județene de Sănătate Publică, în baza Ordinului Ministerului
Sănătății (MS) nr. 1.030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru
proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară
activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei.

Procedura pe care va trebui să o parcurgi în vederea obținerii autorizației sanitare este explicată
pe site-ul Direcției de Sănătate Publică București.
Autorizația sanitară de funcționare se va obține după achiziția și punerea în funcțiune a
echipamentelor medicale stomatologice, însă înainte de demararea activității economice, practic
înainte ca primul client să intre în cabinet.

Dacă te interesează să înființezi un cabinet stomatologic cu ajutorul fondurilor europene,


articolul de mai sus îți va fi de ajutor, iar dacă te interesează o altă idee de afaceri, cu siguranță
poți găsi în acest blog și articole similare cu cel pe care tocmai l-ai parcurs.

Dacă ai întrebări legate de accesarea fondurilor europene sau de alte aspecte prezentate în
articolul de mai sus, te rog să lași un comentariu mai jos și îți voi răspunde de îndată.

Îți doresc mult succes!

S-ar putea să vă placă și