Baciu Andreia

Grupa H211

Rezisteța armată împotriva noului regim

”Motto: Da-ne Doamne, mântuirea pentru jertfa ce-am adus si ne curma

sângiuirea... Da-ne pacea ta de sus. si ca semn de împacare, odihneste mortii lin.
De veghe la fiecare, da-le Doamne câte-un crin.„
Rezistenţa anticomunistă armată din România a fost un fenomen istoric care s-a
derulat începând cu anul 1944, constituindu-se într-o serie de forme de manifestare definite
după criterii organizatorice, scopuri, strategii de acţiune, după componenţa socială, impactul
şi durata lor, după zonele şi spaţiile geografice în care ea s-a manifestat. În Munţii Făgăraş, în
anul 1948 s-a format un grup de rezistenţă condus de Ion Gavrilă-Ogoranu. Acest grup de
rezistență a fost capturat şi condamnat la moarte, în 1957. Gavrila-Ogoranu a izbutit să scape
şi, cu ajutorul unor prieteni, a stat ascuns până în iunie 1976, când a fost arestat, în cele din
urmă, la Cluj. Însă, el a scăpat de pedeapsa cu moartea şi a supravieţuit epocii comuniste.
„Pentru poporul român perioada 1947-1964 este învaluita de perdele negre, care nu pot fi
înlaturate decât prin marturiile acelora care au trait evenimentele acelei vremi. Tara
Fagarasului a fost zona României în care regimul comunist a fost respins înca din fasa
atragând dupa sine ani multi de chin, perchezitii, anchete, teroare si moarte. Majoritatea
satenilor au sprijinit fara conditii lupta anticomunista pentru ca viata lor se ghida dupa niste
principii simple si reale. Au preferat sa lupte cu tot sufletul lor împotriva minciunii si a
legiuitorilor nedrepti. Astfel, s-au creat grupurile de rezistenta din fiecare sat fagarasan.„

În ceea ce privește Țara Făgărașului, au fost implicate 64 de localități, iar mii de

oameni au fost persecutati, arestati si aruncati în beciurile securitatii si în închisori. În Tara
Fagarasului au fost concentrate trupele armatei si ale securitatii pentru a înlatura opozitia
locuitorilor, astfel în anul 1957, în lunile iulie, august si septembrie trei loturi de partizani au
fost arestate, judecate si întemnitate. Din aceste trei loturi doar șase persoane au fost executate
prin împușcare, iar alte sute de persoane au fost condamnate de la 10 ani până la munca
zilnica pe viata. „Pentru a obtine informatiile dorite luptatorii au fost terorizati în: „Trei
morminte“ si „Talpa Iadului“, celule reprezentative pentru ororile comunistilor din Sibiu. A
urmat procesul de la Sibiu în care Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Cluj a condamnat 17
tineri curajosi cu pedepse dure care întreceau orice limita a gândirii umane”. Legatura lui
Baciu Andreia
Grupa H211

Olimpiu Borzea din Vistea de Jos cu luptatorii din munti condusi de Gavrila Ogoranu a
început la sfârsitul lunii august 1952. În perioada 15 - 20 iulie 1957, a fost judecat la Sibiu de
catre Tribunalul Militar Cluj. Olimpiu Borzea a fost condamnat la moarte pentru: complicitate
la crima de uneltire împotriva securitatii interne si externe a RPR, complicitate la crima de
acte de teroare si constituire de bande în scop terorist si delictul de detinere ilegala de arme:
„M-au bagat într-o celula îngusta, cât o cabina de telefon, în care era doar un scaun. Peretii
erau stropiti cu sânge si aveau urme de gloante. În fata în dreptul capului era un suport cu un
pistol. În câteva secunde, care mi s-au parut ore, prin fata ochilor mi s-a derulat întreaga viata,
cu toate bucuriile ei, cu toate tristetile ei si mi-am dat seama ce va urma. Voi fi împuscat. Asa
cum credinta m-a ajutat sa rezist terorii din ancheta eram sigur ca si acum Dumnezeu ma va
salva. Secundele se scurgeau si eu asteptam. Fiecare zgomot amplifica starea mea de groaza...
. Am auzit miscare si usa camerei de executie s-a deschis. - Iesi afara, banditule! Era
comandantul închisorii care cu gesturi dure si foarte nervos m-a împins în încaperea de vis-á-
vis. Ma aflam într-o alta sala de executie. În fata mea erau doua grupuri de soldati cu baionete
la arma care asteptau doar un semn de la comandantul lor pentru a-si face datoria.” Olimpiu
Borzea a fost transferat apoi la Jilava unde a ramas timp de 7 luni. În ceea ce privește familiile
luptătorilor din munți, și acestea erau supuse anchetelor violente ale securității. Mariei
Stanciu, sora luptatorului Laurian Hasu a fost arestata si dusa periodic la securitate în Fagaras
„Ma loveau la talpi pentru a nu lasa urme. Când îmi era aplicat acest „tratament“ nu puteam
merge doua saptamâni. Erau cruzi si mi se adresau foarte urât. Nu ma scoteau din bestie si
bandita.” Însă Maria nu a fost singura din familie care a suferit. „Pe fratele meu, Virgil, l-au
torturat groaznic. Odata a fost dus la casa surorii noastre mai mari unde l-au legat cu mâinile
de tavan si l-au batut pâna a lesinat. Pentru a-si reveni au aruncat apa cu galeata pe el. Ceea ce
doreau sa obtina comunistii nu au aflat de la noi. Fratele meu a fost întemnitat apoi timp de 9
luni în perioada 1954-1955, unde a suportat alte suferinte. Nici cumnata mea, care avea copil
mic nu a fost scutita de batai. De multe ori a fost lovita când avea copilul în brate. Tatal meu
care avea 70 de ani a fost de asemenea batut cu bestialitate si torturat“ povesteste sora lui
Laurian.

Marturiile lui Ioan Vulcu din Breaza confirma tirania comunistilor. Ioan Vulcu a sprijinit
grupul de luptatori din Muntii Fagarasului. El a fost arestat, iar pe data de 10 august 1957 a
urmat procesul care a fost judecat de Tribunalul Militar III Cluj fiind condamnat la munca
silnica pe viata și întemnitat în penitenciarul Sibiu. „Dormeam doi într-un pat. Mâncarea era o
ciorba, apa chioara, mamaliga muceda, iar dimineata o cafea si o bucata de pâine... În fiecare
Baciu Andreia
Grupa H211

zi de miercuri eram scosi la bataie. Pe mine ma legau pe o banca si cu ciomegele ma loveau

peste spate si în palme. Apoi ma înveleau într-un cearceaf cu apa rece.” A fost eliberat în
martie 1964.