Metode folosite în studierea mediului înconjurător.

Utilizarea sistemelor informaționale geografice

Mediul este o structură hibridă şi multipolară, ce integrează realităţi naturale şi umane,
relaţionate printr-un câmp de forţe fizice, chimice, biotice şi socioeconomice, ce contribuie la
crearea unei stări capabile sau nu să asigure susţinerea structurală şi funcţională a unei
componente sau grup de componente, considerate, subiectiv, ca fiind element central (Mac
I.2003).

Datele de mediu reprezintă fiecare dintre numerele, mărimile, relaţiile etc. care servesc pentru
rezolvarea unei probleme de mediu sau care sunt obţinute în urma unei cercetări ori
măsurători pe teren şi urmează să fie supuse unor prelucrări. Dintre acestea, datele brute sunt
acele categorii de date care nu au fost prelucrate pentru a fi utilizate. Datele de mediu pot fi
nominale, ordinale şi categorice (Braase şi Braase 2009). Colectarea datelor de mediu
constituie un proces complex, care depinde de eroarea acceptată, scara de abordare,
obiectivele-ţintă şi disponibilitatea informaţiilor (Jones et al. 2000). Scara de abordare
influenţează în primul rând densitatea reţelei de monitorizare şi cantitatea de date necesare.
Unii autori (de Vivo et al. 2008) consideră că scara de abordare influenţează modul de obţinere
a datelor în toate cele trei faze ale analizei de mediu, respectiv:
- recunoaştere prin evaluarea preliminară a condiţiilor locale pentru stabilirea protocoalelor de
obţinere a datelor;
- prospectare prin obţinerea ori producerea efectivă a datelor;
- cartare detaliatăcare reprezintă intepretarea datelor şi analiza lor spaţială şi temporală.

Obţinerea datelor de mediu

Datele de mediu pot fi obţinute din surse externe ca date de fluxul administrativ, studii şi
cercetări existente, hărţi, fotografii; ori interne,colectate în timpul derulării studiului prin
utilizarea unei metodologii proprii şi adecvate (Iojă 2008). Datele de mediu, pentru a putea fi
prelucrate, trebuie să aibă specificate informaţii despre colectarea datelor .Metadatele

1
reprezintă momentul, locaţia şi caracteristicile acesteia, evaluarea factorilor de influenţă,
persoana care a colectat informaţiile, metoda de prelevare sau de măsurare utilizată, alte
informaţii ce pot influenţa valoarea final (Watts şi Halliwell 2005). De acurateţea datelor brute
depinde corectitudinea rezultatelor obţinute (Jones et al. 2000). În acest context, sursa datelor
brute de mediu devine foarte importantă în evaluarea calităţii mediului.

Tipuri de reţele de colectare a datelor de mediu

Reţelele de colectare a datelor se proiectează diferit funcţie de scopul studiului, de acurateţea

solicitată, de specificul componentei ce urmează a fi analizată, de scara spaţială şi temporală,
de resursele disponibile etc (Langstaff et al. 1967). După frecvenţa de colectare a informaţiilor
reţelele de colectare a datelor pot fi permanente, periodice :multianuale, anuale, sezoniere,
lunare, săptămânale, zilnice, momentane şi aleatorii. Unele analize de mediu presupun
existenţa doar a unui punct de colectare a datelor, altele au nevoie de reţele complexe .

O cercetare totală poate fi considerată numărarea câinilor fără stăpân dintrun parc la un
moment dat , evaluarea numărului de autovehicule care trec printr-o intersecţie într-o oră
numărarea tuturor autovehiculelor care traversează intersecţia analizată pe întreaga durată. În
cele mai multe situaţii însă, din cauza insuficienţei resurselor materiale, umane sau de timp, se
utilizează cercetările parţiale, adică extragerea unor eşantioane reprezentative din populaţiile
analizate , prin a căror analiză se obţin rezultate ce pot fi generalizate (Braase 2009). Astfel, în
această situaţie colectarea datelor trebuie să urmărească obţinerea unor rezultate care pot fi
considerate reprezentative pentru întreagă populaţie analizată, mai exact, rezultatele obţinute
se pot replica pentru oricare din situaţiile date. În situaţiile citate ca exemple de cercetări totale
considerăm numărul câinilor din anumite eşantioane din parc reprezentative ori realizăm
monitorizarea traficului doar pe un interval mai scurt.

Cea mai frecventă şi cea mai simpla metodă de analiză a calităţii mediului presupune
compararea valorilor obţinute din monitorizări cu valori maxime admise (Patroescu et al. 2010).
Acestea sunt cunoscute sub numele de concentraţii maxime admise, valori limită, limite
maxime admise ori praguri (Ungureanu 2005). Ele sunt de fapt nivele fixate prin acte legislative
pe baza cunoştinţelor ştiinţifice, în scopul evitării, prevenirii sau reducerii efectelor dăunătoare
2
asupra sănătăţii omului ori mediului; valorile limită se referă la o perioadă dată (1 oră, 3 ore, 8
ore, 24 ore, 1 an) şi reprezintă o valoare maximă, care nu trebuie depăşită. În cazul depăşirii
valorilor limită apar consecinţe administrative, ce constau în:
- îndepărtarea sursei perturbatoare;
-sancţionarea vinovatului de încălcarea prevederilor legislative;
- promovarea unor măsuri pentru adaptarea la noua situaţie.

Valoarea limită, funcţie de perioada de timp la care se raportează, poate fi orară, zilnică,
săptămânală, lunară şi anuală (Buleandră 2010). Ea reprezintă de fapt valoarea maximă ce
poate fi înregistrată de parametrul pentru care se stabileşte, în perioada respectivă de timp,
fără a fi înregistrate consecinţe negative asupra mediului (Ţuţuianu 2006). Concentraţiile
maxime admise au valori mai mari în cazul în care perioada de timp la care se raportează este
mai mică şi mai mici dacă perioada de timp este mai mare. Astfel, valoarea limită anuală va fi
mai mică decât valoarea maximă orară, în acest caz fiind foarte important gradul de expunere la
acea problemă de mediu .De exemplu, dacă suntem expuşi la o concentraţie de 125 µg/m3
dioxid de sulf la un moment dat ori pe o perioadă de o zi, nu vor apărea efecte negative asupra
sănătăţii. În schimb, dacă suntem expuşi o perioadă îndelungată timp de la această concentraţie
(mai mult de 3 zile pe an), efectele asupra sănătăţii şi asupra ecosistemelor vor fi importante .
În afara valorilor limită se folosesc o serie de termeni, necesari în procesul de monitorizare şi în
declanşarea acţiunii de informare a populaţiei şi instituţiilor administrative responsabile.

Profilul geografic reprezintă o metodă grafică de prezentare a rezultatelor unei cercetări,

realizate în lungul unui aliniament, ce sintetizează, prin partea grafică şi comentariile realizate,
informaţii foarte diverse, caracteristici naturale şi socio-economice, fluxuri de materie şi energie
etc. (Iojă 2008). Elementul esenţial şi permanent este linia care prezintă configuraţia suprafeţei
terestre, deasupra şi sub care se trec celelalte elemente ale mediului.Profilele pot fi simple ori
complexe,iar funcţie de conţinut pot fi fizico-geografice și biogeografice. Profilul este utilizat şi
în evidenţierea variaţiei componentelor mediului aflate în interacţiune într-un spaţiu dat, fiind o
metodă foarte expresivă pentru surprinderea dinamicii spaţiale şi temporale a schimbărilor pe
care le implică relaţia dintre sursele de degradare şi zonele afectate. Astfel, profilul calităţii

3
mediului poate evidenţia distribuţia categoriilor de surse de degradare a mediului, dinamica
spaţială a diferitelor componente, spaţiile destructurate sau relaţia existentă între diferite
componente socio-economice.

Orice activitate specifică are un sistem informaţional specific. Acesta trebuie să asigure
informaţii complete în cantitate suficientă, corecte şi la nivelul de operativitate cerut de
nivelele consumatoare. Elementul care a determinat saltul calitativ al sistemelor informaţionale
antropice s-a datorat dezvoltării şi perfecţionărilor procedurilor de prelucrare şi automatizare a
datelor. Astfel au apărut sistemele informatice ce reprezintă partea automatizată cu ajutorul
calculatorului în cadrul unui sistem informaţional.
Sistemele Informaţionale reprezintă un ansamblu tehnic şi organizatoric de personae,
echipamente,norme și metode; având ca scop culegerea, validarea,stocarea,analiza și
prelucrare a datelor şi informaţiilor.

Un concept actual de studiere a mediului este sistemul informatic geografic (GIS)

G.I.S. este un sistem informatic utilizat pentru colectarea,stocarea, verificarea, integrarea,

manipularea, analiza şi vizualizarea datelor geografice saugeospațiale.Datele geospațiale date
legate de localizarea geografică, caracteristicile unor obiectenaturale sau construite, limitele
acestora pe suprafața terestră.

G.I.S. este un domeniu relativ nou a început în anii 1970. Tehnicile G.I.S. sunt din ce în ce mai
frecvent utilizate în evaluarea calitativă şi cantitativă a mediului, permiţând nu numai
evidenţierea dinamicii elementelor mediului, ci mai ales distribuţia lor spaţială . Aplicarea
tehnicilor G.I.S. este condiţionată de existenţa unor planuri, hărţi, imagini satelitare,
aerofotograme, care să poată fi georeferenţiate, pe baza lor obţinându-se dimensiunea spaţială
a produselor finale. Tehnicile G.I.S. sunt folosite predominant pentru analiza vecinătăţilor şi
suprapunerea straturilor tematice.
Metodele G.I.S. prezintă avantajul că asociază prelucrările grafice cu baze de date, evidenţiind
dinamica temporară a componentelor mediului natural.În afară de posibilităţile de analiză
spaţială oferite de softurile moderne de GIS în scopul îmbunătăţirii modelării, pot fi
reprezentate şi superpozate datele de mediu, pentru a îmbunătăţi procesul de interpretare o
4
gamă largă de variabile localizate geografic, cum sunt clădirile rezidenţiale, infrastructura,
reţeaua de străzi, spaţiile industriale, sursele de poluare cu activitate limitată în timp, care pot
influenţa distribuţia şi mobilitatea elementelor în cadrul suprafeţei urbane. Există mai multe
metode utilizabile pentru reprezentarea datelor de mediu, ce pot fi obţinute prin metode
clasice ori prin utilizarea tehnicilor GIS:

Date din măsurători satelitare cu GPS(Sistem de Poziționare Globală)

Metodele avansate GPS permit măsurători de latitudine, longitudine şi altitudine a fi

determinate într-o perioadă relativ scurtă de timp cu acurateţea de ordinul centimetrilor. O
aplicaţie practică a metodelor GPS ar putea fi folosită atunci când în teren au survenit
modificări în zone inaccesibile, iar hărţile digitale deţinute nu includ aceste modificări. Astfel cu
ajutorul GPS-lui se pot face rapid aceste măsurători, se poate crea topologia cu ajutorul unor
programe speciale pentru a fi recunoscute de un GIS şi apoi se pot implementa în acesta
pentru a fi prelucrate mai departe.

Teledetecţia este o altă metodă de studiere a mediului.Ea se ocupa cu achiziţionarea de

informaţii calitative şi cantitative asupra obiectelor şi fenomenelor din mediul înconjurător pe
baza unor măsurători efectuate de la distanţa faţă de obiecte, dar şi cu prelucrarea geometrică
şi radiometrica a acestor înregistrări, analiza şi extragerea de informaţii din imaginile digitale.

Bibliografie

1. Mac, I. (2003) Ştiinţa mediului. Cluj Napoca: Editura Europontic

2. Bălteanu, D. & M. Şerban. (2005) Modificările globale ale mediului. Bucureşti: Editura
Coresi.
3. Ianoş, I. (2000) Sisteme teritoriale. O abordare geografică. Bucureşti: Editura Tehnică.
4. Iojă, C. (2008) Metode şi tehnici de evaluare a calităţii mediului. Editura Universităţii din
Bucureşti.
5. Braase, C. H. & C. P. Braase. (2009) Statistics – Concepts and Methods. Boston:
Brooks/Cole.