ATINGEREA

LUMILOR SPIRITUALE

Ghid de descoperire spirituală

1
 ATINGEREA
LUMILOR SPIRITUALE
Ghid de descoperire spirituală

De

RAV MICHAEL LAITMAN

2
Editor Executiv varianta în engleză: Benzion Giertz
Website Editor Cabala Laitman:
www.kabbalah.info.ro

Email Editor Cabala Laitman:

info@kabbalah.info.ro

ATINGEREA LUMILOR SPIRITUALE

Copyright 2003 de Michael Laitman
Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei cărţi, nu poate
fi folosită sau reprodusă fără aprobarea scrisă a editorului, cu
excepţia citatelor incluse în articole sau recenzii.
ISBN: 0-9731909-0-6
Aprilie 2012

Traducere: Doina Zamfirescu

Corectare : Nicu Cornea

3
 Cuprins

Introducere…………………………………………………………… 11
Cum să citim această carte………………………………………….. 14
1.Perceperea Creatorului…………………………………………. 19
Fereastra către inimă……………………………………………… 24
Credinţa deasupra raţiunii………………………………………………. 30
2.Calea spirituală…………………………………………………… 39
Înţelepciunea Creatorului……………………………………………….. 44
Realizarea legii Creatorului…………………………………………....... 48
3. Ospăţul……………………………………………….. …………. 50
Actul Întâi…………………………………………………………………. 50
Actul Doi………………………………………………………………….. 55
4. Anularea propriilor interese……………………………………. 75
Lăsaţi Cabala să vă călăuzească………………………………………… 81
5. Scopul studiului Cabalei………………………………………… 84
6. Progresul Spiritual………………………………………………. 89
Credinţa: Credinţa în Unitatea Creatorului………………………….. .. 92
7. Percepţiile noastre……………………………………………….. 99

4
8. Structura Spiritualităţii…………………………………………. 103
Falsele Plăceri……………………………………………………………. 107
9. Strigătul de ajutor……………………………………………….. 111
În memoria Cabalistului Rabbi Baruch Ashlag…………………………. 112
10. Neutralizând Dorinţa pentru Auto mulţumire……………….. 117
11. Mişcarea interioară şi dezvoltarea…………………………… . 125
Avansarea către plăcere altruistă………………………………………… 133
12. Eradicarea egoismului…………………………………………... 151
În căutarea Creatorului…………………………………………….. 166
13. Calea Cabalei…………………………………………………….. 177
Dorinţa de a primi plăcere………………………………………………..... 186
14. Dezvăluire şi Ascundere…………………………………………..195
Transformarea egoismului în altruism………………………….. 213
15. Corecţia Spirituală Gradată…………………………………….. 221
16. Proprietăţile interioare şi aspectele exterioare………………… 235
Gradele spirituale………………………………………………………….... 241
Patru perspective fundamentale………………………………………….... 245
17. Contopirea cu Creatorul……………………………………….... 253
Fazele revelării……………………………………………………………..... 268
18. Magicianului Atotputernic care nu putea să fie singur……….. 273
Poveste pentru oamenii mari
19. Nivelurile spirituale………………………………………………. 285

5
20. Revenirea la Creator…………………………………………..... 299
Calea Cabalei………………………………………………………………. 317
21. Corectarea Egoismului………………………………………….. 333
Dorinţa pentru proprietăţi spirituale……………………………….. 346
22. Dezvoltarea spirituală…………………………………………… 367
23. Munca spirituală…………………………………………………. 393
24. Credinţa…………………………………………………………... 407
25. Procesul de armonizare cu Creatorul………………………….. 413
26. Cunoaşterea lumii spirituale……………………………………. 423
Înţelegerea nivelurilor spirituale superioare………………….... 427
27. Stadiile corecţiei………………………………………………….. 433
Credinţa, singurul antidot al egoismului…………………………………. 437
Lumina care aduce corecţie………………………………………………... 441
28. Nu pentru sine……………………………………………………. 453
A Realiza Lishma…………………………………………………………… 457
29. Transformarea propriei naturi …………………………………. 465
30. Frica de Creator…………………………………………….......... 471
31. Sămânţa altruismului……………………………………………. 477
32. Lupta pentru percepţia unităţii cu Creatorul…………………. 483
33. Primind de dragul dăruirii………………………………………. 493
34. Suferinţa trimisă ca bunătate absolută…………………………. 501
35. Înclinaţia rea……………………………………………………… 509

6
36. Munca pe cele trei linii…………………………………………... 517
37. Să ne înţelegem propria natură………………………................ 529
38.Citate Cabaliste…………………………………………………... 539
39. Rav Laitman în căutarea Cabalei…………………………......... 545

Rav Michael Laitman – Alte cărţi ...................................................... 556

7
8
Este dincolo de mintea umană înţelegerea esenţei acestor calităţi
spirituale, de total altruism şi iubire. Însăşi existenţa acestor
sentimente este dincolo de înţelegerea noastră; pare că avem
nevoie de un stimulent pentru a executa orice act care nu ne
promite un anumit câştig personal.
De aceea, o calitate precum altruismul ne poate fi împărtăşită
doar de Sus şi doar aceia dintre noi care l-au experimentat îl pot
înţelege.
Rabbi Michael Laitman

9
10
 Introducere

Dacă ascultaţi cu inima una dintre faimoasele întrebări, sunt

convins că, toate îndoielile voastre în legătură cu necesitatea de a
studia Cabala, vor dispărea fără urmă. Această întrebare - amară
dar şi corectă - a fost pusă de toţi cei care s-au născut pe acest
pământ: „Care este sensul vieţii mele?”
Rabbi Yehuda Ashlag, Introducere la Studiul celor Zece Sfirot

Printre toate textele şi notele folosite de Rabbi al meu, Baruch Shalom

Halevi Ashlag, a existat un anumit carnet pe care l-a avut tot timpul asupra
sa. Acest carnet conţinea toate transcrierile discuţiilor sale cu tatăl său,
Rabbi Yehuda Leib Halevi Ashlag, Rabin al Ierusalimului şi Cabalist. El a
fost autorul unui comentariu cuprins în 21 volume, la cartea Zohar, dar şi

11
autorul a şase volume de comentarii ale textelor Cabalistului Ari şi ale
multor alte lucrări de Cabala.

Pentru că nu se simţea bine de Anul Nou Evreiesc, în Septembrie 1991,

Rabbi al meu, m-a chemat la el şi mi-a înmânat carnetul său, spunându-mi:
„Ia-l şi învaţă din el”. În dimineaţa următoare, profesorul meu s-a sfârşit în
braţele mele, lăsându-mă pe mine şi pe mulţi alţi discipoli ai lui, fără
îndrumare în această lume.
El obişnuia să spună, „Vreau să te învăţ să te întorci către Creator, mai
curând decât către mine, pentru că El este singura putere, singura Sursă a
tot ceea ce există, Singurul care te poate ajuta cu adevărat şi care îţi
aşteaptă cererile de ajutor. Atunci când cauţi ajutor, în dorinţa ta de a te
elibera din sclavia acestei lumi, pentru a te ridica deasupra ei, ajutor în a te
găsi pe tine şi ajutor în determinarea scopului tău în viaţă, trebuie să te
întorci către Creator, care iţi trimite toate aceste aspiraţii pentru a te obliga
să te întorci la El”.
În această carte, am încercat să transmit, aşa cum am perceput eu,
câteva dintre ideile din carnetul său. Este imposibil să exprim în întregime
ceea ce este scris acolo, de vreme ce fiecare dintre noi poate înţelege ce
citeşte doar în limitele înţelegerii imediate, de vreme ce fiecare dintre noi
este limitat de proprietăţile sufletelor noastre individuale. Prin urmare, în
cursul interacţiunii cu Lumina Supremă, fiecare dintre noi va interpreta
aceste idei aşa cum le percepe sufletul său.

12
 Fie ca gândurile lui Rabbi Yehuda Ashlag să pătrundă în această lume
prin cuvintele celui mai mare dintre fiii săi, Rabbi al meu şi fie ca ei să ne
ajute pe noi toţi să ne unim cu Creatorul în timpul vieţii noastre, aici în
această lume!
Rav Michael Laitman

13
 Cum să citim această carte

Ideea acestei cărţi a devenit evidentă ca urmare a întrebărilor primite de la

studenţii mei, a întrebărilor adresate în timpul lecţiilor şi programelor
radio, precum şi a scrisorilor care continuă să sosească din întreaga lume.
Dificultatea explicării şi învăţării Cabalei constă în faptul că lumea
spirituală nu are echivalent în lumea noastră. Chiar dacă obiectul studiilor
noastre devine clar, înţelegerea noastră asupra sa este doar temporară.
Ceea ce învăţăm este sesizat de componenta spirituală a abilităţii noastre
de a înţelege, care este constant reînnoită de Sus.
Astfel, un subiect pe care iniţial l-am înţeles, poate apărea mai târziu
neclar. În funcţie de dispoziţia şi de starea noastră spirituală, textul poate
apărea fie plin de un înţeles profund, fie în întregime fără sens.
Nu deznădăjduiţi dacă, ceea ce ieri a fost atât de clar devine astăzi
foarte confuz. Nu abandonaţi dacă textul pare a fi vag, straniu sau ilogic.

14
 Cabala nu este studiată de dragul de a dobândi cunoştinţe teoretice,
ci pentru a ne ajuta să vedem şi să percepem ceea ce ne este ascuns.

Când, după ce am contemplat şi dobândit puterea spirituală, începem să

vedem şi să percepem, atunci abilitatea noastră de a atinge lumina
spirituală rezultată şi nivelurile, ne va duce la adevărata cunoaştere.
Până nu putem înţelege Lumina Superioară şi nu putem percepe ce ne
înfăţişează, nu vom putea înţelege cum este construit şi cum funcţionează
universul, deoarece nu există analogii ale acestor concepte în lumea
noastră. Acest text ne poate facilita primii paşi către perceperea forţelor
spirituale. Mai târziu, vom fi capabili să avansăm doar cu ajutorul unui
profesor.
Acest text nu ar trebui să fie citit într-un mod obişnuit. Mai curând, ar
trebui să ne concentrăm asupra unui paragraf, să ne gândim la acesta şi să
încercăm să înţelegem pildele care reies din aspectele discutate. Putem
încerca apoi să punem în practică aceste aspecte în experienţele noastre
personale.
Ar trebui să citim cu răbdare şi în mod repetat şi să ne gândim la fiecare
frază în timp ce încercăm să pătrundem în sentimentele autorului. Ar
trebui să citim deasemeni încet, încercând să extragem nuanţele a ceea ce a
fost scris şi dacă este nevoie să ne întoarcem la începutul fiecărei fraze.

15
 Această metodă ne poate ajuta fie să ne adâncim în material cu propriile
sentimente, fie să recunoaştem că sentimentelor noastre le lipsesc anumite
aspecte. Dacă acesta din urmă este cazul, atunci aceasta este o condiţie
esenţială pentru ca noi să avansăm spre spiritualitate.
Acest text nu este scris pentru a fi citit repede. Deşi tratează un singur
subiect, „Cum să te raportezi la Creator”, acest lucru are loc în diferite
feluri. Ceea ce îngăduie fiecăruia dintre noi să găsească cuvântul sau fraza
specială care ne va purta spre profunzimea textului.
Deşi dorinţele şi acţiunile egoismului sunt descrise la persoana a treia,
până când ne vom putea separa conştiinţa de dorinţele noastre, ar trebui să
considerăm aspiraţiile şi dorinţele egoismului, ca fiind ale noastre. În text,
cuvântul „corp” nu se referă la corpul fizic, ci la „egoism”, la dorinţa
noastră de a primi.
Pentru a înţelege cât mai multe din acest material, eu recomand să citiţi
aceleaşi pasaje la intervale diferite de timp şi în diferite stări ale minţii.
Astfel, vă puteţi familiariza mai bine cu reacţiile şi atitudinile voastre faţă
de acelaşi text în diferite ocazii.
Dezacordul faţă de material este întotdeauna pozitiv, la fel ca şi
agrearea sa. Cel mai important aspect al parcurgerii textului este răspunsul
vostru la el. Un sentiment de dezacord indică faptul ca aţi atins starea
preliminară (achoraim, reversul) a înţelegerii, care vă pregăteşte pentru
următorul stadiu al percepţiei (panim, faţă).

16
 Tocmai prin această manieră lentă de citire, vă puteţi dezvolta
sentimentele, sau „vasele”(kelim). Acestea ne sunt necesare pentru a primi
senzaţiile spirituale.
De îndată ce vasele sunt formate, Lumina Superioară va putea intra în
acestea. Deşi, chiar şi înainte de formarea vaselor, Lumina există deja în
jurul vostru şi vă înconjoară sufletul, nu o puteţi percepe.
Acest text nu este scris pentru a vă spori cunoaşterea. Şi nici pentru a fi
memorat. De fapt, nici nu ar trebui să ne testăm cunoştinţele asupra
materialului.
Este chiar mai bine dacă uităm complet conţinutul, astfel încât la
următoarea citire acesta va părea nou şi în întregime necunoscut. Uitarea
materialului, implică faptul că ne-am înţeles senzaţiile anterioare şi că
acestea s-au diminuat, lăsând un spaţiu care poate fi completat de noi
senzaţii. Procesul dezvoltării noilor organe de simţ este în mod constant
reînnoit şi acumulat în spiritual, în sfera imperceptibilă a sufletelor
noastre.

Cel mai important aspect al lecturii noastre este felul în care noi
simţim materialul în timp ce îl citim şi nu după aceea.

De îndată ce aceste sentimente sunt experimentate, ele se revelează în

inimă şi în minte şi se manifestă oricând este nevoie de-a lungul
procesului continuu al dezvoltării sufletului.

17
 În loc să ne grăbim să terminăm de citit textul, este recomandat să ne
concentrăm asupra părţilor care ne atrag cel mai mult. Doar atunci textul
va putea să ne ajute şi să ne conducă în căutarea noastră către ascensiune
spirituală. Scopul acestui text este să ne ajute să devenim interesaţi de
misterele vieţii, cum ar fi :
De ce ne-am născut în această lume? Putem intra de aici în lumea
spirituală? Putem înţelege scopul creaţiei? Este posibil să percepem
Creatorul, eternitatea şi nemurirea? Cum putem începe să creştem
spiritual?

Dacă ascultaţi cu inima una dintre aceste întrebări, sunt sigur că

toate dubiile voastre privitoare la necesitatea studiului Cabalei vor
dispărea fără urmă. Următoarea întrebare este una amară dar şi
dreaptă, pe care fiecare om născut pe pământ a gândit-o : „Care este
scopul vieţii mele?”
Rabbi Yehuda Ashlag

18
 1

Perceperea Creatorului

Generaţiile vin şi pleacă şi totuşi fiecare generaţie şi fiecare individ îşi

pune aceeaşi întrebare despre scopul vieţii. Acest lucru se întâmplă în
special în timpul războaielor sau al suferinţei globale şi în perioadele de
nenorociri care ne lovesc la un moment dat în viaţa noastră. Care este
scopul vieţii noastre, care ne costă atât? Şi oare nu ar trebui ca lipsa
suferinţei să fie considerată fericire?
În Talmud, Etica părinţilor, se spune: „ Împotriva voinţei tale te naşti,
împotriva voinţei tale trăieşti şi împotriva voinţei tale vei muri”.
Fiecare generaţie are partea ei de nenorocire. Unii dintre noi au trecut
prin Marea Depresie, prin războaie şi prin frământări după războaie. Dar
văd generaţia mea, plină de probleme şi suferinţe, incapabilă să se
organizeze şi incapabilă să se găsească pe sine.

19
 În această atmosferă, întrebarea referitoare la scopul vieţii noastre iese
în mod clar în evidenţă. Din când în când, pare că viaţa este mult mai
dificilă decât moartea însăşi; deci, nu este o surpriză faptul că în Etica
Părinţilor se spune: „Împotriva voinţei tale vei trăi”.
Suntem creaţi de Natură şi suntem forţaţi să existăm cu proprietăţile
care au fost aşezate în noi. Este ca şi cum am fi doar fiinţe semi-
inteligente: inteligente doar în măsura în care suntem conştienţi că
acţiunile noastre sunt determinate de caracteristicile şi proprietăţile noastre
înnăscute şi că nu putem face nimic împotriva lor. Dacă suntem la mila
naturii, atunci nu există posibilitatea de a prevedea unde ne poate purta
aceasta natură sălbatică.
Natura noastră este în mod constant responsabilă de cauza conflictelor
între indivizi şi toate naţiunile, care, asemeni animalelor sălbatice sunt
prinse în lupta viciată a instinctelor . Şi totuşi, la nivel subconştient, noi nu
putem accepta comparaţia dintre noi şi animalele primitive.
Dacă, totuşi, Forţa Divina care ne-a creat există, de ce nu o percepem,
de ce se ascunde de noi? Pentru că, dacă am şti ce ne cere, nu am face
aceste greşeli în viaţa noastră, greşeli pentru care suntem condamnaţi la
suferinţă!

Cât de uşoară ar fi viaţa dacă Creatorul, nu ar fi ascuns fiinţei

umane, ci ar fi perceput clar şi văzut de fiecare dintre noi!

20
 Atunci, noi nu am mai avea dubii asupra existenţei Sale. Am fi capabili
să observăm efectele Înţelepciunii sale în lumea din jurul nostru; am
realiza cauza şi scopul creaţiei noastre; am vedea clar consecinţele
acţiunilor noastre şi efectul lor; am fi capabili să discutăm cu El toate
problemele noastre; am putea apela la ajutorul Său; am căuta protecţia şi
sfatul Său; ne-am putea plânge în legătură cu problemele noastre; şi am
putea să îl întrebăm de ce ne tratează astfel .
În final, ne-am consulta cu El în privinţa viitorului; am fi în mod
constant în legătură cu El şi ne-am putea corecta în funcţie de sfaturile
Lui. În final, El ar fi mulţumit şi noi am beneficia de asemenea.
Aşa cum un copil este conştient de mama sa din momentul naşterii sale,
tot aşa am fi şi noi conştienţi de Creator. Am învăţa cum să avem o viaţă
corectă luând aminte la reacţiile Lui faţă de acţiunile noastre şi chiar faţă
de intenţiile noastre. L-am percepe pe Creator la fel de apropiat ca pe
mama noastră, de vreme ce am putea să îl vedem ca Sursa naşterii noastre,
ca pe părintele nostru şi drept cauză a existenţei noastre şi a vieţii viitoare.
Dacă toate cele de mai sus s-ar adeveri, nu am avea nevoie de guverne,
şcoli, sau educatori. Existenţa tuturor naţiunilor ar fi concentrată pe o
frumoasă şi simplă coexistenţă de dragul cauzei comune a tuturor:
unificarea spirituală cu Creatorul, văzut şi perceput.
Acţiunile fiecăruia dintre noi ar fi conduse de legi spirituale clare,
numite „porunci” şi fiecare le-ar urma pentru că neascultarea lor ar duce în

21
mod evident la răul persoanei, ceea ce ar echivala cu saltul într-un
incendiu sau de pe o stâncă.
Dacă l-am putea percepe în mod clar pe Creator şi Înţelepciunea Sa, nu
am avea nici o dificultate în îndeplinirea celor mai dificile sarcini, pentru
că beneficiul personal rezultat din acestea ar fi aparent. Ar fi ca şi cum am
da tot ce deţinem unui străin, fără a ne gândi de două ori la prezent sau la
viitor.
Totuşi, aceasta nu ar fi o problemă, deoarece conştienţa Legilor Divine
ne-ar îngădui să vedem beneficiile actului altruist. Am şti că ne aflăm în
puterea bunului şi eternului Creator.
Imaginaţi-vă doar cât de natural ar fi (şi de asemenea cât de nenatural şi
imposibil este în actuala condiţie a ascunderii Creatorului) să ne
abandonăm Creatorului, să îi închinăm toate gândurile şi dorinţele fără
rezerve şi să fim ce vrea El să fim.
Nu am mai avea nici o grijă în ceea ce ne priveşte şi nu ne-am gândi la
noi. De fapt, am renunţa să fim conştienţi de noi înşine şi am transfera
toate sentimentele de la noi la El, încercând să ne apropiem de El şi să
trăim conform Gândurilor şi Voinţei Sale.

Din cele de mai sus rezultă clar că singurul element care lipseşte în
lumea noastră este perceperea Creatorului.

22
 Dobândirea unei asemenea percepţii ar trebui să fie singurul nostru scop în
această lume. Acesta este obiectivul pentru care nu ar trebui să precupeţim
nici un efort, pentru că numai atunci când îl putem percepe pe Creator.,
putem primi ajutorul Său. Acest lucru ne-ar putea salva atât de nenorocirile
acestei vieţi cât şi de la moartea spirituală, acordându-ne nemurirea spirituală
fără a trebui să ne mai întoarcem în această lume.
Metoda căutării noastre pentru a-l percepe pe Creator este cunoscută sub
numele de „Cabala.” Percepţia Creatorului este numită „credinţă.” Cu toate
acestea adesea noi asociem în mod eronat credinţa cu căutarea în întuneric,
fără a-l vedea sau percepe pe Creator.
De fapt, credinţa înseamnă exact opusul. Potrivit Cabalei, Lumina
Creatorului, care umple persoana, Lumina conectării cu Creatorul, Lumina
care ne dă sentimentul unificării cu El (Ohr Hassadim) este cunoscută sub
numele de „Lumina Credinţei” sau mai simplu, credinţă.
Credinţa, Lumina Creatorului, ne dă senzaţia că suntem legaţi la eternitate.
Ea ne aduce înţelegerea Creatorului, un sentiment de comunicare completă cu
El, împreună cu un sentiment de securitate absolută, nemurire, măreţie şi
putere. Devine clar că, eliberarea de existenţa noastră temporară şi de
suferinţă (cauzată de căutarea zadarnică de plăceri trecătoare) stă doar în
dobândirea credinţei, prin care suntem capabili să îl percepem pe Creator.
În general, singura cauză a nenorocirilor noastre şi a inutilei şi temporarei
noastre naturi, este eşecul în perceperea Lui. Cabala ne împinge către El
învăţându-ne: „Gustă şi vei vedea că, Creatorul este bun”. Scopul acestui text

23
este de a vă conduce prin stadiile iniţiale ale drumului către perceperea
Creatorului.

Fereastra către Inimă

Este clar că, de la crearea acestei lumi, umanitatea a trecut prin suferinţe şi
dureri atât de mari, încât adeseori acestea au fost mai rele decât moartea
însăşi. Cine, dacă nu Creatorul este Sursa acestora?
Pe parcursul istoriei, câţi oameni au fost dispuşi să sufere şi să îndure
durerea pentru a atinge înţelepciunea superioară şi a ajunge la înălţarea
spirituală? Câţi dintre ei s-au oferit voluntari să suporte agonii
insuportabile, în dorinţa de a găsi măcar un strop de percepţie spirituală şi
înţelegere a Forţei Superioare şi de dragul unirii cu Creatorul să devină
Servitorii săi?
Şi totuşi, ei toţi au trăit fără a primi niciodată un răspuns şi fără
rezultate vizibile. Ei au părăsit această lume aşa cum au venit.
De ce a ignorat Creatorul rugăciunile lor? De ce şi-a întors faţa de la ei
şi le-a dispreţuit suferinţa? Toţi aceştia au realizat în subconştient că există
un scop mai înalt al universului şi al tuturor evenimentelor care au loc.

24
Această realizare este numită „picătura de unificare” a individului cu
Creatorul.
De fapt, în ciuda cufundării lor în egoism şi a chinului insuportabil,
atunci când au simţit respingerea Creatorului, ei au simţit imediat cum în
inima lor se deschide o fereastră, care pană atunci fusese închisă
adevărului. Până în acel moment, inima lor a fost incapabilă să simtă
altceva decât propria durere şi propriile dorinţe.
Această fereastră le-a arătat că au fost consideraţi demni de a
experimenta şi simţi cum mult dorita „picătură de unificare”, pătrunde în
fiecare inimă prin zidurile sale sparte. Prin urmare, toate calităţile lor au
fost modificate până în opusul lor, pentru a semăna în proprietăţi
Creatorului.
Doar atunci au realizat ei că se pot uni cu acesta în timp ce se află
scufundaţi în suferinţă. Doar atunci au putut înţelege Unicitatea
Creatorului, deoarece atât Prezenţa Sa a fost simţită acolo, cât şi „picătura
de unificare” cu El. În momentul experimentării acestei revelaţii, Lumina
le-a devenit evidentă şi le-a umplut rănile.
Tocmai datorită acestor răni ale percepţiei şi cunoştinţei şi datorită
teribilei contradicţii a chinului sufletesc, Creatorul Însuşi, umple aceşti
oameni cu o minunată, nemărginită fericire, dincolo de imaginaţie de
perfectă. Toate acestea le-au fost date pentru a-i face să înţeleagă că
suferinţa şi agonia lor sunt valorificate. Era nevoie de acest lucru pentru ca
ei să poată experimenta Perfecţiunea Ultimă.

25
 De îndată ce această stare este atinsă, fiecare celulă din corpul lor îi
convinge că oricine în lume ar fi dispus să treacă prin chinuri de
neconceput pentru a experimenta, cel puţin odată în viaţă, fericirea de a fi
uniţi cu Creatorul.

De ce rămâne atunci tăcut Creatorul la cererea de ajutor a

oamenilor?

Explicaţia poate fi următoarea: oamenii sunt mult mai preocupaţi de

progresul lor decât de slăvirea Creatorului. Prin urmare, lacrimile lor sunt
goale, iar ei părăsesc această lume, aşa cum au venit, fără nimic.
Soarta finală a fiecărui animal este dispariţia, iar oamenii care nu l-au
perceput pe Creator sunt asemeni animalelor. Pe de altă parte, dacă o
persoană este preocupată de slăvirea Creatorului, El se va revela pe Sine
acelei persoane.
„Picăturile de unificare”, care umplu scopul creaţiei, se varsă în inima
celor care sunt preocupaţi de gloria Creatorului şi de iubire. Ele curg în
aceia care, în loc să se plângă de nedreptatea Regulii Divine, sunt complet
convinşi în inima lor că tot ceea ce face Creatorul este în final spre binele
lor.

Spiritualul nu poate fi divizat în părţi separate; noi putem înţelege

întregul puţin câte puţin, pană când îl înţelegem pe tot.

26
 Deci, succesul eforturilor noastre spirituale depinde de puritatea
dorinţelor noastre. Lumina spirituală curge doar prin acele părţi din
sufletele noastre care au fost curăţate de egoism.
Când privim în mod obiectiv natura existenţei noastre şi tot ce ne
înconjoară, putem mai mult aprecia minunăţia creaţiei. Conform
Cabaliştilor, care au comunicat cu Creatorul, existenţa Sa are importante
implicaţii pentru noi. Dacă Creatorul există într-adevăr şi dacă El
generează toate circumstanţele care ne afectează viaţa, încercarea de a
menţine un contact cât mai strâns cu El , este mai mult decât logică.
Totuşi, dacă încercăm din greu şi reuşim, ne vom simţi ca suspendaţi în
aer, fără suport, deoarece Creatorul este ascuns percepţiei noastre. Fără a
vedea, simţi, auzi, sau primi anumite semnale senzoriale, am fi angajaţi
într-un efort cu sens unic, strigând în gol.
Atunci de ce ne creează astfel Creatorul? În plus, de ce s-ar ascunde de
noi? De ce, chiar când apelăm la El, pare că nu răspunde şi preferă să ne
influenţeze într-un mod ascuns nouă, prin intermediul naturii şi a mediului
nostru?
Dacă El doreşte să ne corecteze, adică, să îşi corecteze „eroarea” în
creaţie ar fi putut face asta mai demult, direct sau indirect. Dacă El ni se
revelează, Îl vom vedea şi Îl vom aprecia în măsura în care ne îngăduie
simţurile noastre şi inteligenţa pe care El a creat-o pentru noi. Atunci în

27
mod sigur, am şti ce să facem şi cum să acţionăm în această lume, care se
presupune că a fost creată pentru noi.
Mai mult, paradoxal, de îndată ce ne străduim să ajungem la Creator, să
îl percepem, să ajungem mai aproape de El, simţim cum dorinţa pentru el
dispare. Dar dacă Creatorul direcţionează toate senzaţiile noastre, de ce
face El ca această dorinţă să se dizolve în cei care doresc să îl perceapă?
Şi nu numai atât: De ce pune el tot felul de obstacole în calea noastră?
Aceia dintre noi care doresc să se apropie de El se întâlnesc foarte des cu
respingerea Sa. Într-adevăr, El poate impune ani de suferinţă celor care se
află în căutarea Sa.
Uneori, noi putem chiar simţi că mândria şi aroganţa asupra cărora ni se
spune să ne ridicăm, este mult mai caracteristică Creatorului! În fond, dacă
Creatorul este milos, în special cu cei care îl caută, de ce nu primim
răspuns la cererile şi lacrimile noastre?
Dacă putem modifica ceva în viaţa noastră, înseamnă că El ne-a dat
liberul arbitru să facem asta. Dar pentru motive care ne scapă, El nu ne-a
înzestrat cu suficientă cunoaştere pentru a evita suferinţa care însoţeşte
existenţa şi dezvoltarea noastră spirituală.
Pe de altă parte, dacă nu există liber-arbitru, atunci ce poate fi mai dur
decât a ne face să suferim fără sens, mulţi ani în această lume crudă pe
care El a creat-o? Desigur, asemenea plângeri sunt infinite la număr. Şi
dacă Creatorul este cauza condiţiei noastre, atunci cu atât mai mult îl

28
criticăm şi dăm vina pe El, ceea ce şi facem, atunci când experimentăm
durere şi suferinţă.

Creatorul vede tot ce se întâmplă în inimile noastre.

Atunci când suntem nemulţumiţi de ceva, acest sentiment poate fi

interpretat ca a da vina pe Creator, chiar dacă această vină nu este adresată
direct Lui, sau chiar dacă noi nu credem în existenţa Sa.
Fiecare dintre noi este corect în menţinerea credinţelor sale oricare ar
fie ele în condiţia prezentă, indiferent care este aceasta. Acest lucru se
întâmplă deoarece noi menţinem doar ceea ce simţim a fi adevărat în acel
moment şi de asemenea ce am analizat cu mintea noastră.
Şi totuşi, aceia dintre noi care au o vastă experienţă de viaţă ştiu cât de
drastic se schimbă în timp părerile noastre. Noi nu putem spune că am
greşit înainte, dar acum avem dreptate, noi trebuie să realizăm doar că
punctul nostru de vedere de astăzi se poate dovedi greşit mâine. Aşadar,
concluziile pe care le tragem din orice situaţie sunt corecte în particular
doar pentru acea situaţie; şi totuşi, ele pot fi total opuse concluziilor pe
care le tragem în alte situaţii.
În acelaşi fel, noi nu putem evalua alte lumi sau legile lor, sau să le
judecăm bazându-ne pe propriul criteriu pe care îl avem în situaţia
respectivă - criteriul lumii noastre. Noi nu avem o inteligenţă sau o
percepţie supranaturală şi greşim în mod constant chiar atunci când ne

29
aflăm în graniţele lumii noastre. Deci, noi nu putem trage concluzii în
privinţa necunoscutului şi nici nu putem emite judecăţi în privinţa
acestuia.
Doar aceia dintre noi care posedă calităţile necesare supranaturale, pot
emite o apreciere corectă referitoare la ceea ce există în superior şi dincolo
de natural. Aceia care posedă atât calităţi supranaturale cât şi calităţile
noastre, ne pot descrie mai exact supranaturalul. O asemenea persoană este
numită Cabalist - o persoană din lumea noastră, care este creată cu aceleaşi
calităţi ca ale fiecăruia dintre noi, însă înzestrată de asemenea cu calităţi
din Superior care îi permit să ne descrie ce se întâmplă acolo.
De aceea Creatorul a îngăduit anumitor Cabalişti să îşi reveleze
cunoştinţele, unui mare număr de persoane din societate, pentru a le ajuta
să comunice cu El. Cabaliştii ne explică într-un limbaj care este pe
înţelesul nostru, faptul că structura şi funcţionarea raţiunii în spiritual, în
lumile cereşti se bazează pe legi diferite – şi opuse ca natură - legilor
noastre.

Credinţa deasupra raţiunii

Nu există graniţe care să separe lumea noastră de lumea cerească

spirituală. Dar deoarece, lumea spirituală este, în conformitate cu
proprietăţile sale, o „anti-lume”, ea este plasată atât de departe de

30
percepţia noastră încât după ce ne naştem în această lume, uităm complet
de condiţia noastră trecută.
În mod natural, singura modalitate de a percepe această „anti-lume”
este prin dobândirea esenţei, raţiunii şi calităţilor sale. Cum trebuie să ne
schimbăm propria natură pentru a dobândi o alta complet opusă?

Legea de bază a lumii spirituale se rezumă la două cuvinte: „altruism

absolut”.

Cum putem dobândi această calitate? Cabaliştii ne sugerează să ne

transformăm noi înşine. Doar prin acest act interior suntem capabili să
percepem lumea spirituală şi să începem să trăim simultan în ambele lumi.
O asemenea transformare este numită „credinţa deasupra raţiunii”.
Lumea spirituală este o lume altruistă. Fiecare dorinţă şi acţiune care
există pe acest tărâm nu este dictată de raţiunea umană sau de egoism, ci
de credinţa; prin simţirea Creatorului.
Dacă bunul simţ este un instrument vital pentru acţiunile noastre, atunci
pare că nu suntem capabili să ne eliberăm complet de intelectul nostru.
Totuşi, datorită faptului că intelectul nostru nu ne arată cum putem scăpa
de circumstanţele pe care Creatorul le plasează în faţa noastră într-o
manieră ascunsă, el nu ne poate ajuta în rezolvarea problemelor.
În schimb, vom rămâne suspendaţi fără sprijin şi fără un răspuns logic
la ceea ce ni se întâmplă. În lumea noastră, noi suntem conduşi doar de

31
către raţiunea noastră. În tot ceea ce facem, raţiunea - calculul egoist pur
„raţional”- este baza tuturor dorinţelor şi acţiunilor noastre.
Raţiunea noastră calculează cantitatea de plăcere pe care ne aşteptăm să
o experimentăm, în comparaţie cu cantitatea de durere care trebuie
suportată pentru a dobândi această plăcere. Apoi le scădem una din alta
pentru a evalua costul şi astfel decidem dacă ne îndreptăm către plăcere
sau alegem liniştea.
O asemenea abordare „raţională” a lucrurilor din jurul nostru, este
numită „credinţa în raţiune”. În acest caz, raţiunea noastră determină câtă
credinţă vom consuma.
Adeseori acţionăm fără a calcula beneficiul sau costul efortului, ca de
exemplu în cazurile fanatismului sau comportamentelor condiţionate.
Asemenea acte „oarbe” sunt numite acte ale „credinţei sub raţiune”, pentru
că sunt determinate mai degrabă de urmarea orbească a deciziilor luate de
altcineva, decât de raţiune sau estimare.
Acţiunile noastre pot fi dictate de asemenea de educaţie, care a devenit
a doua noastră natură în aşa fel încât trebuie să facem un efort pentru a nu
acţiona mecanic, prin puterea obişnuinţei.
Pentru a face trecerea de la urmarea legilor lumii noastre, la legile lumii
spirituale, trebuie să îndeplinim anumite condiţii. În primul rând, trebuie
să ne eliberăm complet de argumentele raţiunii noastre şi să renunţăm să
ne folosim de intelectul nostru în determinarea acţiunilor noastre. Ar trebui
să încercăm să ne ţinem de Creator cu ambele mâini, ca şi cum am fi

32
suspendaţi în aer, permiţându-i acestuia şi numai lui, să ne determine
acţiunile.
Simbolic vorbind, ar trebui să înlocuim minţile noastre cu mintea
Creatorului şi să acţionăm în sens contrar raţiunii noastre. Trebuie să
plasăm Voinţa Creatorului deasupra voinţei noastre. De îndată ce suntem
capabili să facem acest lucru, comportamentul nostru va reprezenta
„credinţa deasupra raţiunii”.
De îndată ce am trecut de acest prim stadiu, vom fi capabili să
percepem atât această lume cât şi lumea spirituală. Vom descoperi
ulterior, că ambele lumi funcţionează în conformitate cu aceeaşi lege
spirituală a „credinţei deasupra raţiunii”.
Dorinţa noastră de a ne suprima raţiunea şi a fi conduşi doar de către
dorinţa de a ne preda Creatorului formează vasul spiritual în care vom
primi toată înţelegerea spirituală. Capacitatea acestui vas, capacitatea
raţiunii noastre spirituale, este determinată de cât de mult raţionament
egoist, pământean suntem dispuşi să suprimăm.
Pentru a ne creşte capacitatea vaselor spirituale, Creatorul plasează
obstacole din ce în ce mai mari pe calea noastră spirituală. Acestea
întăresc atât dorinţele noastre egoiste, cât şi dubiile referitoare la Regula
Creatorului.
Acestea, ne permit în schimb, să trecem treptat aceste obstacole şi să
dezvoltăm dorinţe puternic altruiste. Astfel, ni se dă oportunitatea de a ne
creşte capacitatea vaselor spirituale.

33
 Dacă ne putem prinde mental de Creator cu amândouă mâinile (adică să
ignorăm abordarea critică a raţiunii umane şi să ne bucurăm că o asemenea
oportunitate ne-a fost oferită) şi dacă putem suporta această condiţie cel
puţin un moment, vom vedea cât de minunată este starea spirituală.
Această stare poate fi atinsă doar atunci când am dobândit Adevărul etern.
Acest Adevăr nu se va schimba mâine, aşa cum se întâmpla cu
credinţele trecute, pentru că noi suntem acum uniţi cu Creatorul şi putem
vedea toate evenimentele prin prisma Adevărului etern. Progresul este
posibil numai pe trei linii simultane, paralele. Linia de dreapta este
credinţa; linia de stânga este cunoaşterea şi înţelegerea.
Aceste două linii nu deviază niciodată, pentru că ele sunt reciproc opuse
una alteia.
Prin urmare, singura cale de a le echilibra este prin intermediul liniei de
mijloc, care constă atât din linia de dreapta cât şi din linia de stânga în
acelaşi timp. Această linie de mijloc, denotă comportamentul spiritual, în
care raţiunea este folosită în concordanţă cu gradul de credinţă al
persoanei.
Toate obiectele spirituale sunt înfăşurate în jurul Creatorului, sunt
aşezate pe El în straturi, în ordinea în care emană de la El. Tot ceea ce în
univers este înfăşurat în jurul Creatorului există doar comparativ cu
creaţiile şi toate sunt produsele fiinţei iniţial create, numită „Malchut”.
Adică, toate lumile şi toate fiinţele create, cu excepţia Creatorului, sunt
o singură entitate Malchut, adică rădăcina Sursei iniţiale a tuturor fiinţelor.

34
În cele din urmă, Malchut se sparge pe sine în multe părţi mici. Suma
acestor părţi ale lui Malchut este cunoscută ca „Shechina”.
Lumina Creatorului, Prezenţa Lui şi umplerea divină a Shechina este
cunoscută ca „Shochen”. Timpul necesar umplerii complete a tuturor
părţilor Shechina se numeşte „timpul corecţiei”.
În acest timp, fiinţele create aplică corecţii interne în părţile lor de
Malchut. Fiecare fiinţă corectează partea din care a fost creată; adică îşi
corectează sufletul.
Până în momentul în care Creatorul se poate uni total cu fiinţele Sale
create revelându-se lor în întregime, sau „până când Sochen umple
Shechina”, condiţia Shechina, (rădăcina sufletelor) este cunoscută ca
„exilul lui Shechina faţă de Creator” (Galut HaShechina). În aceste
condiţii, nu există perfecţiune în Lumile Superioare. Chiar şi în lumea
noastră, cea mai joasă dintre toate, fiecare fiinţă trebuie să îl perceapă în
totalitate pe Creator. Dar, de cele mai multe ori suntem ocupaţi cu
satisfacerea măruntelor noastre dorinţe personale, atât de caracteristice
acestei lumi, cât şi de urmărirea oarbă a cerinţelor corpului nostru.
Există o condiţie a sufletului numită „Shechina în ţărână”, atunci când
plăcerile pur spirituale sunt considerate a fi inutile şi absurde. Această
stare este de asemenea descrisă ca fiind „suferinţa Shechina”.
Toate suferinţele umane apar pentru că suntem forţaţi de Sus să
respingem complet bunul simţ şi să acţionăm orbeşte, plasând credinţa
deasupra raţiunii.

35
 Cu toate acestea, cu cât posedăm mai multă raţiune şi cunoaştere şi
cu cât devenim mai puternici şi mai inteligenţi, cu atât mai greu ne este
să urmăm calea credinţei.

În consecinţă, pe măsură ce încercăm să respingem sentimentul de bun

simţ, ne creştem suferinţa.
Aceia dintre noi care au ales calea dezvoltării spirituale descrisă mai
sus, nu pot fi de acord cu Creatorul. În inimile noastre, noi condamnăm
nevoia pentru aceasta cale; aşadar avem dificultăţi în justificarea
metodelor Creatorului. Totuşi, noi nu putem susţine o asemenea condiţie o
perioadă lungă de timp, decât dacă Creatorul decide să ne ajute şi să ne
reveleze întreaga imagine a creaţiei.
Atunci când simţim că suntem într-o stare elevată spiritual şi toate
dorinţele noastre sunt concentrate doar asupra Creatorului, suntem gata să
ne adâncim în cele mai potrivite texte de Cabala încercând să le pătrundem
sensul interior. Deşi în ciuda eforturilor noastre noi simţim că nu putem
înţelege nimic, trebuie să continuăm să ne întoarcem mereu la studiul
Cabalei şi să nu disperăm dacă nu înţelegem subiectul.
Cum putem beneficia de pe urma acestor eforturi? De fapt, eforturile
noastre în înţelegerea misterelor Cabalei sunt similare cu rugăciunile prin
care îi cerem Creatorului să ni se reveleze. Aceasta dorinţă de conectare se
întăreşte atunci când căutăm să înţelegem conceptele Cabalei.

36
 Tăria rugăciunilor noastre este determinată de tăria cererii noastre. În
general, atunci când investim efort pentru a dobândi ceva, dorinţa noastră
de a dobândi acel lucru creşte. Tăria dorinţei noastre poate fi evaluată în
funcţie de câtă suferinţă simţim din cauza absenţei obiectului dorit.
Suferinţa, neexprimată în cuvinte dar simţită în inimă, este în sine o
rugăciune.
Procedând ca mai sus, putem recunoaşte că doar după grele, dar fără
succes, eforturi de a dobândi ce dorim, ne putem ruga atât de sincer încât
să primim. Dacă, în timpul încercării de a cerceta textele, inimile noastre
nu sunt încă eliberate de gânduri extrinseci, atunci mintea noastră nu va fi
capabilă să fie devotată exclusiv studiului, de vreme ce mintea ascultă
inima.
Pentru ca rugăciunile noastre să fie acceptate de Creator, ele trebuie să
vină din adâncul inimilor noastre. Adică, toate dorinţele noastre trebuie
concentrate în acea rugăciune. Din acest motiv, trebuie să ne adâncim în
texte de sute de ori, chiar fără a le înţelege, pentru ca adevărata dorinţă să
se împlinească: aceea de a fi auziţi de Creator.
O dorinţă adevărată nu lasă loc altor dorinţe. În timp ce studiem Cabala,
vom examina acţiunile Creatorului şi astfel putem avansa către El. Atunci,
treptat, vom deveni vrednici să înţelegem ceea ce citim.
Credinţa, sau conştientizarea Creatorului, ne va face să simţim că
suntem în prezenţa Regelui Universului. Atunci, fără îndoială, ne vom
umple de sentimentele necesare de iubire şi frică. Până în momentul în

37
care dobândim o asemenea credinţă, trebuie să continuăm să tindem către
aceasta. Pentru că doar credinţa ne va permite să ne bucurăm de viaţa
spirituală şi să evităm să ne scufundăm în adâncimea egoismului,
redevenind căutători de plăceri.
Nevoia noastră de a deveni conştienţi de Creator, trebuie să fie cultivată
până când devine permanent înrădăcinată în fiinţa noastră. Trebuie să
semene cu permanenta atracţie către persoana iubită, fără de care viaţa
pare insuportabilă.
Tot ceea ce înconjoară fiinţele umane, atenuează intenţionat dorinţa
pentru Conştientizare Divină şi simţirea plăcerii prin tot ce este în exterior
reduce durerea goliciunii spirituale. Prin urmare, în timp ce ne bucurăm de
plăcerile acestei lumi, este vital să le împiedicăm să distrugă nevoia
noastră de a-l percepe pe Creator, de vreme ce aceste plăceri ne fură
senzaţiile spirituale.
Dorinţa de a-l percepe pe Creator este caracteristică doar fiinţelor
umane. Însă nu a tuturor fiinţelor umane. Această dorinţă creşte în noi din
dorinţa de a înţelege ce suntem, de a ne înţelege pe noi înşine, scopul
nostru în lume şi originile noastre. Căutarea răspunsurilor referitoare la
propria persoană, ne conduce la căutarea Sursei vieţii.

38
 2
Calea Spirituală

Nevoia de a percepe Divinul ne face să nu precupeţim nici un efort în

încercarea de a rezolva toate misterele naturii şi de a interpreta orice lucru,
fie în noi fie în mediu. Însă, doar dorinţa de a-l percepe pe Creator este o
dorinţă adevărată, deoarece El este Sursa a tot şi, mai presus de orice, El
este Creatorul nostru. Prin urmare, chiar dacă fiinţa umană există singură
în această lume, sau în altele, căutarea sa de sine o va duce inevitabil la
căutarea Creatorului.
Sunt două linii care revelează influenţa Creatorului asupra creaţiilor
Sale. Linia de dreapta reprezintă influenţa Înţelepciunii sale asupra
fiecăruia dintre noi, indiferent de acţiunile noastre. Linia de stânga
reprezintă influenţa Înţelepciunii sale asupra fiecăruia dintre noi, cu privire

39
la acţiunile noastre. El este cel care distinge pedeapsa pentru faptele rele şi
recompensa pentru cele bune.
Când alegem un anumit moment să urmăm linia de dreapta, trebuie să
ne spunem că tot ce se întâmplă în lume este pentru că aşa doreşte
Creatorul. Totul se petrece conform Planului Lui şi nimic nu depinde de
noi.
Din acest punct de vedere, noi nu avem nici defecte nici merite.
Acţiunile noastre sunt determinate de aspiraţiile pe care le primim din
afară.
Noi trebuie prin urmare să mulţumim Creatorului pentru tot ceea ce
primim de la El. Mai mult, realizând că de fapt Creatorul ne conduce la
eternitate, noi putem dezvolta sentimente de iubire pentru El. Noi putem
înainta printr-o combinaţie a liniei de dreapta şi a celei de stânga, care
urmăreşte exact mijlocul. Adică, noi putem avansa doar pe linia care este
exact la jumătatea distanţei dintre ele.
Totuşi, chiar dacă începem să avansăm din punctul corect şi dacă nu
ştim cum să controlăm şi să corectăm cursul demersului nostru, cu
siguranţă vom devia de la calea corectă. Mai mult, dacă deviem chiar şi
puţin de pe această cale, atunci eroarea va creşte cu fiecare pas, pe măsură
ce continuăm să înaintăm. În consecinţă, ne vom îndepărta din ce în ce mai
mult de scopul urmărit.
Înainte ca sufletele noastre să coboare în această lume, ele sunt parte a
Creatorului, o mică parte a Lui. Această parte este cunoscută sub numele

40
 de „rădăcina sufletului”. Creatorul plasează sufletul în corp, astfel încât
acesta să poată înălţa dorinţele corpului atunci când sufletul se ridică şi se
lipeşte iar de Creator.
Cu alte cuvinte, sufletul este plasat în corp atunci când se naşte o
persoană în această lume, pentru a învinge dorinţele corpului. Prin
învingerea dorinţelor corpului, sufletul se ridică la acelaşi nivel spiritual de
la care a coborât, experimentând plăceri mult mai mari decât în starea sa
iniţială în care era parte a Creatorului. În acest fel o parte măruntă este
transformată într-un corp spiritual, care este de 620 de ori mai mare decât
era iniţial – partea - înainte de a coborî în această lume.
Astfel, în această stare completă, corpul spiritual al sufletului constă din
620 de părţi, sau organe. Fiecare parte este considerată a fi o lege sau un
act spiritual (mitzvah). Lumina Creatorului sau Creatorul Însuşi (sunt
acelaşi lucru) care umple fiecare parte a sufletului este numită „Tora”.

Ridicarea la un nou nivel spiritual, este numită „împlinirea unei legi

spirituale”.

Ca rezultat al acestei ridicări, se creează noi aspiraţii altruiste şi sufletul

primeşte Tora, Lumina Creatorului. Adevărata cale către acest scop continuă
de-a lungul liniei de mijloc.
Ea implică combinarea a trei concepte în unul singur: fiinţa umană, calea
de urmat şi Creatorul. Într-adevăr, în lume există trei obiecte: fiinţa umană

41
care se străduieşte să se întoarcă la Creator, calea pe care o persoană trebuie
să o urmeze pentru a ajunge la Creator şi Creatorul, scopul către care tinde
fiinţa umană.
Aşa cum a fost menţionat de multe ori, nu există nimic în afara Creatorului
şi noi suntem doar creaţiile Sale, înzestrate cu simţul existenţei noastre. Noi
ajungem să realizăm cu claritate acest lucru în cursul ridicării noastre
spirituale.
Toate percepţiile noastre, sau mai curând, senzaţiile pe care le percepem
ca fiind ale noastre, sunt de fapt răspunsuri la Actele Divine pe care El le-a
produs în noi. În final, sentimentele noastre sunt numai ceea ce El vrea să
simţim.
Atâta timp cât noi nu înţelegem în întregime acest adevăr, vom vedea nu
unul, ci trei concepte separate: sinele, calea către Creator şi Creatorul Însuşi.
Totuşi, de îndată ce am atins stadiul final al dezvoltării spirituale, de îndată
ce ne-am ridicat la acelaşi nivel de la care au coborât sufletele noastre - doar
atunci când toate dorinţele noastre sunt corectate - îl putem primi pe Creator
în totalitate în corpul nostru spiritual.
Atunci, noi vom primi toată Lumina Creatorului şi pe Creatorul Însuşi. În
acest fel, cele trei obiecte care odată au existat separate în percepţia noastră:
noi înşine, calea noastră spirituală şi Creatorul se îmbină pentru a deveni o
singură entitate - corpul spiritual umplut cu Lumină.
Prin urmare, pentru a ne asigura că procedăm corect, trebuie să ne
verificăm în mod constant în timp ce avansăm pe calea spirituală. Astfel ne

42
vom asigura că ne străduim cu o dorinţă la fel de puternică pentru toate cele
trei obiecte, indiferent de faptul că noi le percepem ca fiind separate.
De la început, noi trebuie să ne străduim să le amestecăm pentru a le
îmbina într-un singur obiect; la sfârşitul drumului, acest lucru ne va fi
evident. Ele sunt de fapt evidente chiar şi acum, chiar dacă noi suntem
incapabili să le vedem astfel, datorită imperfecţiunilor noastre.
Dacă tindem către unul dintre obiecte mai mult decât celelalte, vom devia
imediat de la adevărata cale. Cea mai simplă modalitate de a verifica dacă
suntem încă pe calea cea bună este de a determina dacă ne străduim să
înţelegem caracteristicile Creatorului pentru a deveni una cu El.
„Dacă eu nu exist pentru mine, atunci pentru cine exist? Şi dacă eu sunt
preocupat doar de mine, atunci cine sunt?” Aceste declaraţii contradictorii,
reflectă atitudini asemănătoare cărora le facem faţă atunci când luăm în
considerare eforturile noastre de a atinge un scop personal. Pe de o parte, noi
trebuie să credem că nu există nimeni care să ne ajute în afară de noi înşine şi
să acţionăm cu credinţa că faptele noastre bune vor fi răsplătite iar cele rele
vor fi pedepsite.
Noi, ca indivizi, trebuie să credem că acţiunile noastre au consecinţe
directe şi că astfel noi ne construim propriul viitor. Pe de altă parte, noi
trebuie să ne spunem: „Cine sunt eu, să îmi pot apăra propria natură de mine
însumi? Şi totuşi nimeni nu mă poate ajuta.”

43
Înţelepciunea Creatorului

Dacă totul se întâmplă conform Planului Creatorului, atunci la ce sunt

necesare toate eforturile noastre? Ca rezultat al muncii noastre, bazată pe
principiul recompensă şi pedeapsă, noi dobândim de Sus înţelegerea
Regulilor Creatorului. Noi ne ridicăm atunci la un nivel de conştiinţă de unde
vedem clar că, totul este condus de Creator şi este predeterminat.
Trebuie să ajungem întâi la acest stadiu, deoarece altfel nu putem
înţelege că totul este în mâinile Creatorului. De asemenea, până când nu
atingem această stare, noi nu putem trăi şi acţiona în conformitate cu aceste
legi, pentru că nu astfel înţelegem noi că funcţionează lumea. Prin urmare,
noi putem acţiona doar în concordanţă cu legile de care suntem conştienţi.
Doar în momentul în care depunem eforturi bazându-ne pe principiul
„recompensă şi pedeapsă” devenim vrednici de totala încredere a Creatorului.
Doar atunci vom avea dreptul să vedem adevărata imagine a lumii, precum şi
modul în care aceasta funcţionează. Şi când ajungem la acest nivel şi
realizăm că totul depinde de Creator, avem mai mult timp pentru El.
O persoană nu îşi poate goli inima eliminând gândurile şi dorinţele din
aceasta. Doar prin umplerea inimii cu dorinţe spirituale altruiste în locul celor

44
egoiste poate persoana să înlocuiască vechile aspiraţii cu unele opuse şi în
acest fel să distrugă egoismul.

Aceia dintre noi care îl iubim pe Creator, suntem siguri că simţim

repulsie faţă de egoismul nostru, pentru că noi ştim cât de mult rău ne
poate cauza ego-ul.

Însă, poate nu avem mijloacele de a scăpa de ego şi poate vom realiza

că eliminarea egoismului este dincolo de puterea noastră, deoarece Creatorul
a fost acela care ne-a înzestrat pe noi, creaţia Sa, cu această calitate.
Deşi noi nu ne putem debarasa de egoismul nostru prin eforturile
proprii, cu cât realizăm mai curând că egoismul este inamicul nostru şi cel
care ne distruge spiritual, cu atât va fi mai puternică ura noastră faţă de el. În
cele din urmă, această ură îl va aduce în ajutorul nostru pe Creator, pentru a
birui duşmanul; în acest fel, însuşi egoismul nostru va servi scopului ridicării
spirituale.
Talmudul spune, „Am creat lumea doar pentru cei complet drepţi şi
pentru cei complet păcătoşi”. Este de înţeles de ce a fost lumea creată pentru
cei drepţi, dar de ce a fost creată lumea pentru cei care nu sunt nici absolut
drepţi nici absolut păcătoşi?
Din neatenţie noi percepem Providenţa în funcţie de felul în care ne
afectează. Este „bine” şi „drăguţ” dacă ne este agreabil şi „nemilos” dacă ne

45
cauzează suferinţă. Adică noi îl considerăm pe Creator bun sau rău, în funcţie
de cum percepem lumea noastră.
Astfel, există doar două căi pentru ca fiinţele umane să perceapă
Înţelepciunea Creatorului asupra lumii. Noi fie îl percepem pe Creator şi
vedem viaţa ca minunată, fie negăm Înţelepciunea Creatorului asupra lumii şi
presupunem că lumea este condusă de „forţe ale naturii”.
Totuşi am putea realiza că această din urmă presupunere, este puţin
probabil bazată pe emoţiile noastre şi mai degrabă pe raţiune, care ne
determină atitudinea faţă de lume. Deci, atunci când observăm discrepanţa
dintre emoţiile şi raţiunea noastră, noi începem să ne considerăm păcătoşi.
Atunci când înţelegem că, Creatorul doreşte să ne dăruiască doar
avantaje şi bine, realizăm că acest lucru este posibil doar prin apropierea de
El. Astfel, dacă ne simţim departe de Creator, noi ne percepem ca fiind „răi”
şi atunci ne considerăm a fi păcătoşi.
Dar dacă simţim că suntem atât de răi încât ne rugăm plângând
Creatorului să ne salveze, cerându-i să se reveleze şi să ne dea puterea de a
ieşi din închisoarea egoismului în lumea spirituală, atunci Creatorul ne va
ajuta instantaneu.
Pentru această formă a condiţiei umane au fost create această lume cât
şi Lumile Superioare.

Când atingem nivelul păcatului absolut, ne putem plânge Creatorului

şi ne putem ridica eventual la nivelul celor absolut drepţi.

46
 Astfel, noi putem deveni vrednici de măreţia Creatorului după ce am
scăpat de toata vanitatea şi realizăm neputinţa şi josnicia propriilor dorinţe.
Cu cât acordăm mai multă importanţă apropierii de Creator, cu atât mai
mult Îl percepem şi cu atât mai mult putem discerne diferitele nuanţe şi
manifestări ale Creatorului în viaţa cotidiană. Această adâncă, impresionantă
revelaţie a Lui va da naştere sentimentelor în inimile noastre şi ca urmare
bucuria le va pătrunde.
Noi vedem că nu suntem mai buni decât ceilalţi şi cu toate acestea spre
deosebire de noi, ei nu au câştigat atenţia specială a Creatorului. Mai mult, ei
nici nu sunt conştienţi că posibilitatea de a comunica cu Creatorul există. Şi
nici nu doresc cu adevărat să îl perceapă, să înţeleagă scopul vieţii şi
avansarea spirituală.
Pe de altă parte, nu ne este clar ce am făcut să merităm o asemenea
relaţie specială cu Creatorul şi să înţelegem scopul vieţii, în care ne este
acordată - chiar dacă ocazional - posibilitatea de a ne preocupa de scopul
vieţii şi de legătura noastră cu Creatorul.
Dacă în acest punct, putem aprecia unicitatea atitudinii Creatorului faţă
de noi, atunci putem experimenta bunătatea şi bucuria nemărginită. Cu cât
apreciem mai mult realizarea individuală, cu atât mai mult putem mulţumi
Creatorului.
Cu cât experimentăm sentimente mai variate în fiecare punct şi contact
instantaneu cu Creatorul, cu atât mai bine putem aprecia măreţia lumii

47
spirituale care ne este revelată, precum şi măreţia şi puterea Creatorului
omnipotent. Acest lucru duce la o încredere mai puternică cu care putem
anticipa viitoarea noastră unificare cu El.
Contemplând imensa diferenţă dintre caracteristicile Creatorului şi cele
ale fiinţelor create de El, este mai uşor să ajungem la concluzia că, Creatorul
şi creatura pot deveni compatibili doar dacă fiinţele create îşi modifică natura
lor absolut egoistă. Ceea ce este posibil doar dacă creaturile se anulează pe
ele ca şi cum nu ar exista şi astfel nu mai este nimic care să îi separe de
Creator.
Doar dacă simţim că, fără primirea vieţii spirituale, suntem morţi (ca
atunci când viaţa părăseşte corpul) şi doar dacă simţim o dorinţă puternică
pentru aceasta, putem avea posibilitatea de a intra în viaţa spirituală şi să
respirăm aerul spiritual.

Realizarea legii Creatorului

Cum ne putem înălţa la un nivel spiritual la care am anulat interesul personal

şi grija pentru sine? Cum poate dorinţa noastră de a ne dedica Creatorului, să
devină singurul nostru scop, atât de mult încât fără a atinge acest scop, să ne
simţim ca şi cum am fi morţi?
Înălţarea la acest nivel are loc gradat şi este procesată sub formă de
feed-back. Cu cât facem mai mult efort în căutarea noastră pe calea spirituală,
atât în studierea cât şi simularea obiectelor spirituale, cu atât mai convinşi

48
vom deveni de totala noastră incapacitate de a ajunge la acest scop prin noi
înşine. Cu cât studiem mai mult texte importante pentru dezvoltarea noastră
spirituală, cu atât apare materialul mai confuz şi dezorganizat. Cu cât
încercăm să ne tratăm mai bine instructorii şi colegii - dacă avansăm cu
adevărat spiritual - cu atât mai clar va deveni faptul că toate acţiunile noastre
sunt dictate de egoism.
Astfel de rezultate urmează principiul : Forţează-l până când spune,
„Fac”. Putem să scăpăm de egoism doar dacă înţelegem că, egoismul
cauzează moartea prin faptul că ne împiedică să realizăm viaţa adevărată,
eternă şi plină de farmec.

Dezvoltând ură faţă de egoismul nostru, vom ajunge în cele din urmă
să fim eliberaţi de el.

Mult mai importantă este dorinţa noastră de a ne dărui în totalitate

Creatorului, realizând măreţia Sa. (A te dărui Creatorului înseamnă să te
separi de „Eu”).
În acest moment, trebuie să decidem ce scop este mai valoros: să
dobândim valorile trecătoare sau pe cele eterne. Nimic din ceea ce am creat
nu rămâne veşnic; totul este trecător. Doar structurile spirituale ca de
exemplu gândurile altruiste, actele şi sentimentele, sunt veşnice.
Deci, străduindu-ne să ne asemănăm cu Creatorul în gândurile,
dorinţele şi eforturile noastre, noi de fapt construim structura propriei noastre

49
eternităţi. Însă, ne putem dedica Creatorului doar atunci când realizăm
măreţia Lui.
În lumea noastră este la fel: dacă considerăm important pe cineva,
suntem fericiţi să servim acea persoană. Putem simţi chiar că cel care
primeşte darul ne-a făcut mai degrabă o favoare acceptându-l, decât invers.
Acest exemplu arată că intenţia de a acţiona, poate schimba forma
exterioară a unui act mecanic - dăruirea sau primirea - în opusul său. Prin
urmare, cu cât îl privim pe Creator ca fiind demn de laudă, cu atât mai uşor îi
vom da Lui toate gândurile, dorinţele şi eforturile noastre.
Dar făcând asta, noi simţim mai degrabă că, de fapt primim de la El
decât dăruim. Simţim că ne-a fost acordată posibilitatea de a înapoia un
serviciu, posibilitate care este dăruită doar anumitor persoane din fiecare
generaţie. Acest lucru poate fi înţeles mai clar din exemplul următor.

50
 3
Ospăţul

Actul Întâi

Într-o casă puternic luminată cu camere spaţioase, un bărbat plăcut la

înfăţişare se află în bucătărie şi este foarte preocupat. El pregăteşte masa
pentru mult aşteptatul său oaspete. În timp ce se află acolo, îşi aminteşte de
delicatesele care plac acestuia.
Vesela anticipare a celui care este gazdă, este foarte evidentă. Graţios,
cu mişcări armonioase, el aşează pe masă cinci feluri diferite. Lângă masă
sunt două scaune tapiţate.
Un ciocănit în uşă şi oaspetele întră. Faţa gazdei se luminează la
vederea oaspetelui pe care îl invită să ia loc la masă. Oaspetele se aşează şi
gazda se uită la el cu drag.
Oaspetele priveşte delicatesele din faţa sa şi le adulmecă de la distanţă.
Este evident că îi place ce vede, dar îşi manifestă admiraţia cu tact, reţinut,
fără a arăta că ştie că mâncarea este pregătită pentru el.

51
Gazda: Stai jos. Am făcut aceste feluri de mâncare, special pentru tine pentru
că ştiu cât de mult îţi plac. Noi ştim că, îţi cunosc gusturile şi
obiceiurile tale la masă. Ştiu că îţi este foame şi ştiu cât poţi mânca,
aşa că am pregătit totul exact cum îţi place, exact în cantitatea pe
care o poţi mânca, până la ultima fărâmiţă.

Povestitorul: Dacă ar rămâne mâncare după ce oaspetele s-a săturat, atât

Gazda cât şi Oaspetele ar fi nefericiţi. Gazda ar fi nefericită
pentru că asta înseamnă că vrea să dea oaspetelui mai mult
decât vrea oaspetele să primească.
Oaspetele ar fi dezamăgit că nu a fost capabil să împlinească
dorinţa gazdei de a mânca tot. Oaspetele ar regreta de
asemenea dacă ar fi sătul şi ar mai rămâne delicatese, fiind
incapabil să se bucure mai mult de ele. Ar însemna că gazdei îi
lipseşte dorinţa pentru plăcerea oferită.

Oaspetele (solemn): Într-adevăr ai pregătit exact ce vreau să văd şi să

mănânc la masă. Chiar şi cantitatea este cea potrivită.
Asta este ce mi-aş putea dori în viaţă: să mă bucur de
toate acestea. Pentru mine ar putea fi ultima plăcere
divină.

Gazda: Serveşte te rog şi bucură-te. Asta mă va bucura şi pe mine.

52
 Oaspetele începe să mănânce.

Oaspetele: (evident încântat şi cu gura plină, părând totuşi încurcat) : De ce

cu cât mănânc mai mult, mă bucur mai puţin de mâncare?
Plăcerea pe care o primesc stinge foamea şi mă bucur din ce în
ce mai puţin. Cu cât mă simt mai sătul, cu atât mă bucur mai
puţin de mâncare.
Şi după ce mănânc, rămân doar cu amintirea plăcerii, nu cu
plăcerea însăşi. Plăcerea a fost prezentă doar atât timp cât mi-a
fost foame. După ce foamea a dispărut, a dispărut şi bucuria. Am
primit ce mi-am dorit şi iată că, am rămas fără plăcere sau
bucurie. Nu mai vreau nimic şi nimic nu mă mai bucură.

Gazda: (puţin indignată) Am făcut tot posibilul să îţi fac pe plac.

Nu este vina mea că primirea plăcerii a stins senzaţia de delectare
pentru că dorinţa a dispărut. În orice caz, acum eşti sătul.

Oaspetele: (apărându-se) Primind ceea ce ai pregătit pentru mine, nu mai pot

nici să îţi mulţumesc pentru că am încetat să mă bucur de ceea ce
mi-ai oferit. Ceea ce simt, este că tu mi-ai oferit ceva, în timp ce
eu nu ţi-am dat nimic în schimb. Ca urmare, mă faci să îmi fie
ruşine arătându-mi în mod necugetat că tu eşti cel care dăruieşte
iar eu cel care primeşte.

53
Gazda: Nu ţi-am arătat că tu eşti cel care primeşte şi eu cel care dăruieşte.
Dar simplul fapt că tu ai primit ceva de la mine fără a-mi dărui ceva
în schimb te face să te simţi vinovat, în ciuda faptului că bunătatea
este în firea mea.
Nu vreau nimic altceva decât ca tu să primeşti mâncarea. Nu pot
schimba asta. De exemplu: Eu cresc peşti. Lor nu le pasă cine îi
hrăneşte şi cine are grijă de ei. Ţin de asemenea la Bob, motanul
meu. Nici pe el nu îl interesează ce mână îl hrăneşte. Dar lui Rex,
câinelui meu, îi pasă. El nu va primi mâncare de la altcineva.

Povestitorul: Oamenii sunt în aşa fel construiţi încât unii dintre ei primesc
fără a simţi că cineva le dăruieşte, ei doar iau. Unii chiar fură
fără remuşcări! Dar, atunci când în oameni se dezvoltă
sentimentul sinelui, ei ştiu când li se dă şi în ei se trezeşte
conştiinţa faptului că ei sunt aceia care iau. Acest lucru aduce
ruşine, reproşuri şi suferinţă.
Oaspetele: (ceva mai liniştit) Dar cum aş putea primi plăcere pe de o parte ,
fără a mă percepe ca fiind primitorul? Cum aş putea neutraliza
sentimentul din mine că tu eşti cel care dă iar eu cel care
primeşte? Dacă este o situaţie de dăruire-primire şi asta mă face
să simt ruşine, ce pot face să evit asta?

54
 Poate te poţi purta în aşa fel încât să nu mă mai simt ca un
primitor! Dar asta este posibil doar dacă nu sunt conştient de
existenţa ta (la fel ca peştele) sau dacă te simt, dar nu înţeleg că
tu îmi dăruieşti (asemeni pisicii sau unei fiinţe care nu este
dezvoltată).
Gazda: (concentrată şi gânditoare): Eu cred ca există o soluţie. Poate vei găsi
o cale de a neutraliza senzaţia de primire din tine?
Oaspete: (cu privirea luminată): Oh, am înţeles! Întotdeauna ţi-ai dorit să mă
ai ca oaspete. Aşa că mâine, voi veni şi mă voi purta astfel încât să
te simţi ca un primitor. Eu voi fi în continuare primitorul, desigur,
voi mânca ce ai pregătit, dar mă voi simţi ca cel care dăruieşte.

Actul Doi

În ziua următoare, în aceeaşi cameră, gazda pregăteşte o masă proaspătă cu

exact aceleaşi delicatese ca în ziua precedentă. El stă la masă şi oaspetele
intră, purtând o expresie puţin familiară, întru-câtva secretă pe faţa sa .

Gazda: (luminată, fără să sesizeze schimbarea): Te aşteptam. Sunt fericit că

te văd. Stai jos.

Oaspetele se aşează la masă şi miroase politicos mâncarea.

55
Oaspetele: (Uitându-se la mâncare) Toate acestea sunt pentru mine?
Gazda: Desigur! Doar pentru tine! Aş fi încântat să primeşti toate acestea din
partea mea.

Oaspetele: Mulţumesc, dar nu vreau atât de mult.

Gazda: Ei bine, nu este adevărat! Ştiu sigur că vrei asta! De ce nu primeşti?

Oaspetele: Nu pot primi toate acestea de la tine. Mă fac să mă simt stânjenit.

Gazda: Cum adică stânjenit? Îmi doresc mult să primeşti toate acestea!
Pentru cine crezi că le-am pregătit? Mi-ar face mare plăcerea dacă ai
mânca tot.

Oaspetele: Poate ai dreptate, dar nu vreau să mănânc toată această mâncare.

Gazda: Dar nu primeşti doar o masă; îmi faci de asemenea o favoare stând la
masa mea şi bucurându-te de pregătirile pe care le-am făcut. Am
pregătit totul nu pentru tine, ci pentru că mă bucură să le primeşti de la
mine.
De aceea dacă ai fi de acord să mănânci mi-ai face o favoare. Ai primi
toate astea pentru mine! Nu vei lua, ci îmi vei face o mare bucurie. De
fapt, nu vei fi tu cel care primeşte prin masa oferită de mine, ci mai

56
 degrabă eu, care voi primi o mare bucurie de la tine. Tu vei fi cel care
îmi dă mie şi nu invers.
Gazda împinge pe un ton rugător farfuria îmbietoare în faţa oaspetelui
reticent. Oaspetele o împinge înapoi. Gazda insistă împingând farfuria către
Oaspetele său şi este refuzată din nou. Gazda oftează, întreaga sa fiinţă
doreşte ca Oaspetele său să accepte mâncarea. În acest moment Oaspetele se
comportă precum o persoană care dăruieşte şi îi face pe plac Gazdei sale.
Gazda: Te implor! Te rog fă-mi această plăcere.
Oaspetele începe să mănânce, apoi se opreşte pentru a se gândi. Începe
să mănânce din nou şi apoi face iar o pauză. De fiecare dată când oaspetele ia
o pauză, gazda îl încurajează să continue. Oaspetele continuă doar la
insistenţele gazdei.
Gazda pune noi delicatese în faţa oaspetelui său, implorându-l de
fiecare data să le accepte.
Oaspetele: Dacă aş putea fi sigur că mănânc pentru a-ţi face ţie plăcere şi nu
pentru ca eu vreau, tu devii cel care primeşte şi eu cel care dăruieşte
plăcere. Însă pentru a fi aşa, trebuie să fiu sigur că mănânc pentru
plăcerea ta şi nu pentru a mea.
Gazda: Cu siguranţă mănânci pentru mine. În fond, ai stat la masă şi nu ai
dorit să guşti nimic pană când te-am convins că nu este vorba doar
despre a mânca, ci mai degrabă de a-mi face o plăcere. Ai venit
pentru a-mi face plăcere.

57
Oaspetele: Dar dacă aş fi acceptat ceva ce iniţial nu mi-am dorit, nu aş simţi
bucurie primind şi tu nu te-ai bucura privindu-mă cum de bună
voie accept oferta ta. Reiese deci că tu poţi primi plăcere doar
datorită faptului că eu mă bucur dăruindu-ţi.
Gazda: Ştiu exact cât de mult îţi place această mâncare şi cât de mult poţi
mânca. Prin urmare am pregătit aceste cinci feluri de mâncare. În fond
îţi cunosc dorinţele pentru anumite feluri de mâncare, nu însă şi pentru
alte lucruri din viaţa ta.
Bucuria ta creează o senzaţie de plăcere în mine însămi. Mă bucur de
asemenea că îţi place mâncarea. Fără îndoială plăcerea pe care o
primesc de la tine este sinceră.
Oaspetele: Cum pot fi sigur că mă bucură aceste feluri de mâncare doar
pentru că tu vrei asta şi pentru că ai pregătit toate acestea pentru
mine. Cum pot fi sigur că nu trebuie să te dezamăgesc pentru că,
prin a primi îţi dăruiesc plăcere?
Gazda: Foarte simplu! Pentru că ai refuzat oferta mea, până în momentul în
care ai fost sigur că faci asta pentru plăcerea mea. Atunci ai acceptat.
Cu fiecare îmbucătură, vei simţi că mănânci pentru plăcerea mea şi vei
simţi bucuria mea.
Oaspetele: Aş putea să las deoparte ruşinea şi să mă simt mândru că îţi ofer
plăcere dacă mă gândesc că de fiecare dată când primesc, primesc
pentru tine.
Gazda: Mănâncă tot te rog ! Astfel, îmi dăruieşti multă plăcere !

58
Oaspetele: (mâncând cu plăcere şi terminând felurile de mâncare, dar
realizând în final că nu este încă mulţumit): Acum am mâncat tot
şi mi-a plăcut. Nu mai este altceva. Plăcerea mea a trecut pentru
că nu îmi mai este foame. Nu mai pot face plăcere nici unuia
dintre noi acum. Deci, ce ne rămâne de făcut?
Gazda: Nu ştiu. Mi-ai făcut o mare plăcere primind toate acestea de la mine.
Ce altceva pot face pentru tine astfel încât să te bucuri din nou? Cum
mai poţi mânca acum după ce ai terminat? Când îţi va fi foame din
nou?
Oaspetele: Adevărat, dorinţa mea de a primi s-a transformat în dorinţa de a-
ţi dărui bucurie şi dacă acum nu mai pot mânca, cum îţi mai pot
aduce plăcere? În fond, nu pot să creez un apetit pentru încă
cinci feluri de mâncare!

Gazda: Nu am pregătit mai mult decât ţi-ai dorit. Am făcut tot posibilul
pentru a fi pe placul tău. Problema ta este: „Cum pot face să nu
încetez să îmi doresc mai mult, în timp ce primesc din ce în ce mai
mult”.
Oaspetele: Dar dacă plăcerea nu îmi satisface foamea, nu o mai simt ca pe o
plăcere. Senzaţia plăcerii vine din satisfacerea nevoilor mele.
Dacă nu mi-ar fi fost foame, nu aş fi putut să mă bucur de
mâncare şi deci nu aş fi putut să îţi transmit plăcere. Ce pot face

59
 pentru a dori în permanenţă şi constant, să îţi dau plăcere,
manifestându-mi plăcerea?
Gazda: Pentru asta, este nevoie ca dorinţa ta să vină din altă sursă şi un alt
mijloc de satisfacere a ei. Dacă foloseşti foamea pentru a primi atât
mâncare cât şi plăcere din actul de a mânca, aceasta le va reduce pe
amândouă.
Oaspetele: Am înţeles! Problema este că eu m-am împiedicat să simt plăcere
dacă am simţit ca vei avea un folos din asta. Am refuzat într-o
asemenea măsură încât, deşi întreaga masă a fost pregătită pentru
mine, nu am putut accepta asta din cauza ruşinii. Ruşinea a fost
atât de intensă încât am fost dispus să mor de foame, doar pentru a
evita sentimentul de ruşine de a fi cel care primeşte.
Gazda: Dar apoi, de îndată ce te-ai convins că nu primeşti pentru tine, ai
început să primeşti pentru mine. Din aceasta cauză, te-ai bucurat atât
de mâncare cât şi de plăcerea pe care mi-ai dăruit-o. De aceea
acţiunea de a mânca trebuie să fie în acord cu voinţa ta. În fond, fără
plăcerea rezultată din actul de a mânca, ce plăcere mi-ai putea oferi?
Oaspetele: Însă nu este suficient să primesc de la tine, ştiind că ţi-a plăcut să
faci asta pentru mine. Dacă plăcerea mea vine din bucuria ta,
atunci sursa plăcerii mele nu este mâncarea, ci tu! Trebuie să simt
bucuria ta.
Gazda: Asta este simplu, deoarece sunt total deschis spre asta.

60
Oaspetele: Da, însă de ce anume depinde plăcerea mea? Depinde de tine, cel
căruia îi dăruiesc plăcerea. Asta înseamnă că plăcerea mea
depinde de cât de puternică este dorinţa mea de a-ţi dărui plăcere;
adică, în măsura în care eu simt măreţia ta.
Gazda: Şi ce putem face?
Oaspetele: Dacă aş fi ştiut mai multe despre tine, dacă ai fi fost cu adevărat
măreţ, atunci această măreţie şi omnipotenţa mi-ar fi fost revelată.
Atunci m-aş fi bucurat atât de dăruirea plăcerii cât şi de faptul că
aş fi fost conştient de persoana care o primeşte. Apoi, plăcerea
mea ar fi fost proporţională cu dezvăluirea măreţiei tale.
Gazda: Deci depinde de mine?
Oaspetele: Uite, dacă dăruiesc, este important pentru mine să ştiu cât de mult
dăruiesc şi cui. Dacă este pentru cei dragi, ca de exemplu copiii
mei, atunci doresc să dăruiesc pe măsura dragostei pentru ei. Asta
mă bucură. Dar dacă cineva de pe stradă vine în casa mea îi voi
dărui ceva acelei persoane pentru că înţeleg că se află în nevoie şi
sper că dacă voi avea vreodată nevoie, cineva mă va ajuta.
Gazda: Acest principiu stă în spatele întregului concept de ajutor social.
Oamenii au realizat că dacă nu ar exista ajutorul reciproc, toţi ar
suferi. Adică, ei înşişi ar putea avea de suferit dacă ar avea nevoie.
Egoismul forţează oamenii să dăruiască, însă aceasta nu este adevărata
dăruire. Este de fapt o cale simplă prin care cineva îşi asigură
supravieţuirea.

61
Oaspetele: Eu nu cred că acest fel de dăruire este autentic. Toată
„generozitatea” noastră nu este decât o cale prin care noi primim
plăcere din satisfacţia personală şi a acelora pe care îi iubim.
Gazda: Cum aş putea să îţi dăruiesc o plăcere care să fie dincolo de plăcerea
găsită în mâncare?
Oaspetele: Asta nu depinde de tine, ci de mine. Dacă persoana care vine în
casa mea nu este o persoană obişnuită, ci o persoană importantă,
voi primi o plăcere mai mare dăruind acestei persoane, decât
uneia obişnuite. Asta înseamnă că plăcerea mea depinde nu
numai de mâncare, ci şi de cine a preparat-o!
Gazda: Deci ce pot face pentru ca tu să mă respecţi mai mult?
Oaspetele: Deoarece primesc pentru plăcerea ta şi nu a mea, cu cât te respect
mai mult, cu atât va fi mai mare plăcerea pe care o am ştiind cui
dăruiesc.
Gazda: Şi cum pot adânci stima ta pentru mine?
Oaspetele: Povesteşte-mi despre tine, arată-mi cine eşti ! Atunci aş putea
avea plăcere nu numai primind mâncarea, dar şi din aceea că ştiu
cine îmi dăruieşte, ştiind cu cine am o relaţie. Cea mai mică porţie
de mâncare pe care o primesc de la o persoană importantă îmi va
da o şi mai mare plăcere. Vezi tu, plăcerea va creşte în funcţie de
cât de important consider că eşti.
Gazda: Asta înseamnă că, pentru ca plăcerea să devină mai mare, trebuie să
mă descopăr iar tu să ajungi să mă placi.

62
Oaspetele: Exact ! Asta creează din nou foame în mine - dorinţa de a-ţi
dărui creşte proporţional cu importanţa ta. Asta nu pentru că vreau
să scap de senzaţia de ruşine, ci pentru că ruşinea nu mă va lăsa să
îmi satisfac foamea.
Gazda: În acest fel tu începi să simţi nu foamea, ci importanţa mea şi dorinţa
ta de a-mi da plăcere. Îmi spui deci că nu vrei să-mi satisfaci apetitul,
ci să te mulţumeşti cu importanţa mea şi dorinţa de a-mi face plăcere?
Oaspetele: Şi ce este greşit în asta? Pot primi plăcere din mâncare, mult mai
multă decât din mâncarea însăşi, pentru că adaug foamei o a doua
dorinţă: de a-ţi dărui ţie.
Gazda: Şi asta trebuie să îndeplinesc.
Oaspetele: Nu. Dorinţa de a face asta - şi îndeplinirea - trebuie să o creez în
mine însămi. Pentru asta trebuie doar să te cunosc. Revelează-te şi
eu voi crea în mine însămi o sete de a-ţi dărui. Voi primi de
asemenea plăcere din dăruire şi nu din eliminarea ruşinii.
Gazda: Ce vei câştiga cunoscându-mă, în afară de faptul că plăcerea ta va
creşte?
Oaspetele: (punctând în mod clar acest lucru) Mai există un beneficiu major.
Dacă creez în mine o nouă dorinţă, în afara celei de foame, pot
deveni un maestru al acelei dorinţe. Pot oricând să o cresc, să o
umplu oricând cu plăcere şi oricând să îţi dăruiesc primind
plăcere.

63
Gazda: Oare nu vei pierde acea dorinţă când este împlinită, aşa cum ţi-ai
pierdut foamea?
Oaspetele: Nu, pentru că pot crea oricând în mine o impresie mai bună
despre tine. Pot oricând să creez noi dorinţe pentru a-ţi dărui şi
primind de la tine voi împlini aceste dorinţe. Acest proces poate
decurge astfel la infinit.
Gazda: De ce anume depinde asta?
Oaspetele: Depinde de a descoperi în tine în mod constant noi virtuţi şi să îţi
simt importanţa.
Gazda: Asta înseamnă că, pentru o constantă auto-indulgenţă - deci, chiar
atunci când primeşti o plăcere egoistă, foamea nu va ceda ci mai
degrabă va fi creată prin acea primire - trebuie să se formeze o nouă
senzaţie de foame: dorinţă de a-l simţi pe cel care dăruieşte.
Oaspetele: Da, în afară de primirea plăcerii (delicatesele), cel care primeşte
va dezvolta sentimentul importanţei celui care dăruieşte.
Revelarea gazdei şi delicatesele devin prin urmare acelaşi lucru.
Cu alte cuvinte, plăcerea însăşi creează o conştientizare a celui
care dăruieşte. Acesta, mâncarea şi atributele acestuia sunt unul şi
acelaşi lucru.
Gazda: Rezultă astfel că ceea ce ai dorit iniţial, subconştient, a fost ca cel
care dăruieşte să fie revelat. Pentru tine acest lucru este de fapt, o
umplere şi nimic mai mult.

64
Oaspetele: La început nu am înţeles că acest lucru a fost ceea ce îmi doream.
Am văzut doar mâncarea şi am crezut că asta este ceea ce am
dorit.
Gazda: Am făcut asta cu un scop, pentru ca în mod gradat să îţi dezvolţi
propria ta dorinţă independentă pe care se presupune ca ai creat-o tu
însăţi, astfel încât să o umpli prin ţine însăţi. Vei fi simultan atât în
locul oaspetelui cât şi al gazdei.
Oaspetele: De ce este totul construit astfel?
Gazda: Cu scopul de a te completa. Astfel încât, vei dori fiecare lucru în
totalitate şi de asemenea împlinirea sa deplină. Astfel încât, să te poţi
bucura din plin de fiecare dorinţă, iar plăcerea ta să fie nelimitată.
Oaspetele: Şi de ce nu am ştiut asta de la început? Tot ce am văzut în jurul
meu au fost obiectele dorite, fără a bănui că ceea ce doream cu
adevărat, erai tu.
Gazda: Totul este astfel creat pentru situaţia în care nu mă sesizezi. Ai putea
veni tu însăţi către mine şi să creezi tu însăţi acea dorinţă interioară.
Oaspetele: (dezorientat): Însă dacă pot crea acea dorinţă în mine, atunci unde
mai eşti tu?
Gazda: Eu sunt acela care a creat în tine acea dorinţă egoistă cu care să
începi şi am continuat să o dezvolt înconjurându-te în mod constant
cu obiecte noi care să te încânte.
Oaspetele: Şi toate acestea pentru ce?

65
Gazda: Pentru a te convinge ca urmărind plăcerea nu vei fi satisfăcut
niciodată complet.
Oaspetele: Îmi dau seama acum: În momentul în care am ce îmi doresc,
plăcerea dispare instantaneu, după care tânjesc după altceva, mai
mare sau diferit. Astfel, vânez continuu plăcerea, pe care de fapt
nu o ating, în momentul în care o am, îmi scapă.
Gazda: Tocmai din acest motiv ar trebui să îţi dezvolţi sentimentul de sine şi
să devii conştient de inutilitatea acestui tip de existenţă.
Oaspetele: Dar dacă ar fi să dezvolţi în mine o imagine a lucrurilor aşa cum
sunt, aş înţelege sensul şi scopul tuturor acestora!
Gazda: Această imagine îţi va fi revelată doar după ce vei fi în totalitate
convins de inutilitatea existenţei tale egoiste şi vei deveni conştient
că este nevoie de o altă formă de comportament. Este nevoie să îţi
cunoşti rădăcinile şi scopul propriei vieţi.
Oaspetele: Însă acest proces durează mii de ani. Când ia sfârşit?
Gazda: Totul este creat cu un scop. Tot ceea ce există este acolo cu singurul
scop de a revela creaţiilor o formă diferită de existenţă. Acest proces
are loc încet deoarece fiecare mică dorinţă trebuie să apară şi să fie
recunoscută ca fiind nedemnă de a fi folosită în forma sa iniţială.
Oaspetele: Şi sunt multe asemenea dorinţe?
Gazda: Foarte multe şi în proporţie directă cu plăcerea pe care o vei primi în
viitor. Însă plăcerea din primirea mâncării nu se schimbă. Nu poţi
mânca mai mult de un prânz pe zi. Capacitatea stomacului tău nu se

66
 va schimba. Prin urmare, ceea ce vine de la mine şi este primit de
tine nu se schimbă. Însă atunci când stai la masa mea pentru a-mi
face plăcere, acel gând creează în tine o nouă dorinţă de a mânca şi o
nouă plăcere, diferită de plăcerea mâncării. Acea plăcere se măsoară
prin mărime şi putere, sau prin cantitate şi calitate şi depinde de
cantitatea de plăcere pe care o ai stând la masa mea pentru a-mi face
plăcere.
Oaspetele: Şi cum îmi cresc dorinţa de a primi plăcere de dragul tău?
Gazda: Asta depinde de aprecierea şi respectul tău faţă de mine. Depinde de
cât de important mă consideri tu a fi.
Oaspetele: Şi cum pot creşte aprecierea mea faţă de ţine?
Gazda: Pentru aceasta tu trebuie să mă cunoşti mai bine - să mă vezi în
fiecare acţiune pe care o fac, să mă observi şi să fii convins de
importanţa mea şi să fii convins că sunt atotputernic, îngăduitor şi
bun.
Oaspetele: Atunci dezvăluie-te !
Gazda: Dacă cererea ta, provine din dorinţa de a-mi dărui, mă voi dezvălui.
Dar dacă provine din dorinţa de a-ţi face o plăcere privindu-mă, nu
numai ca mă voi reţine din a mă dezvălui, ci mă voi ascunde şi mai
bine.
Oaspetele: De ce? Nu este acelaşi lucru pentru tine felul în care eu primesc
de la tine? În fond, tu doreşti să mă bucur. De ce să te ascunzi de mine?

67
Gazda: Dacă mă dezvălui în întregime, vei primi atât de multa plăcere din
eternitatea, atotputernicia şi unitatea mea, încât nu vei fi capabil să
accepţi această plăcere de dragul meu. Acest gând nu îţi va trece prin
minte şi mai târziu te vei simţi din nou ruşinat. În afară de asta,
deoarece plăcerea va fi continuă, ea va elimina, aşa cum am văzut
mai sus, dorinţa ta şi vei fi golit de voinţă.
Oaspetele: (realizând în sfârşit): Deci acesta este motivul pentru care te
ascunzi de mine, pentru a mă ajuta! Şi eu care credeam că este din
cauză că nu vrei să te cunosc.
Gazda: Cea mai mare dorinţă a mea este să mă vezi şi să stai lângă mine.
Însă ce voi face dacă atunci nu vei fi capabil să simţi această
plăcere? Nu ar fi acest lucru similar cu moartea?
Oaspetele: Dar dacă nu sunt conştient de existenţa ta, atunci cum pot să
progresez? Asta este în funcţie de cât de mult mi te dezvălui.
Gazda: Adevărat, doar sentimentul prezenţei mele creează în tine abilitatea
de a creşte şi de a primi. Fără acest simţ, vei absorbi imediat tot şi
vei înceta să simţi orice plăcere. De aceea, atunci când apar în faţa ta,
simţi ruşine, sentimentul că cineva îţi oferă şi dorinţa de a primi
aceleaşi atribute ca şi cel care dăruieşte.
Oaspetele: Atunci dezvăluie-te cât mai curând cu putinţă.
Gazda: Voi face asta, doar în măsura în care vei beneficia, deşi mi-aş dori să
mă arăt ţie mereu. În fond, mă ascund de tine cu scopul de a crea
condiţii pentru liberul tău arbitru. În acest fel, poţi fi liber să

68
 acţionezi şi să alegi cum să gândeşti independent de prezenţa mea.
Nu va exista nici o presiune din partea gazdei.
Oaspetele: Şi cum te vei dezvălui?
Gazda: Încet şi gradat. Fiecare grad al dezvăluirii este numit „Lume”, de la
cea mai ascunsă până la cea mai vizibilă.

SFÂRŞIT

De aici rezultă că obiectivul nostru principal este de a creşte importanţa

Creatorului în ochii noştri, adică să dobândim credinţa în măreţia şi puterea
Sa. Trebuie să facem acest lucru pentru că este singurul nostru mijloc de a
scăpa din închisoarea propriului nostru egoism şi de a intra în Lumile
Superioare.
Aşa cum a fot menţionat mai sus, experimentăm dificultăţi extreme
atunci când ne hotărâm să urmăm calea credinţei şi să abandonăm toate
preocupările pentru sine. Ne simţim atunci izolaţi de întreaga lume,
suspendaţi în nimic, fără a avea suportul simţului realităţii, sensului sau
experienţei care să ne susţină.
Este de asemenea ca şi cum ne-am fi abandonat propriul mediu, familia
şi prietenii, din dorinţa de a fi uniţi cu Creatorul. Aceste senzaţii apar atunci
când ne lipseşte credinţa în Creator, când nu Îl putem vedea, sau nu Îi simţim

69
prezenţa, sau Guvernarea asupra creaţiei. În aceste momente, noi simţim lipsa
obiectului credinţei.
Totuşi, de îndată ce am început să simţim Prezenţa Creatorului, suntem
gata să ne predăm în totalitate puterii Sale şi să îl urmăm orbeşte pe acesta,
pregătiţi întotdeauna să ne anulăm în totalitate în faţa Sa, lăsând de-o parte
aproape instinctiv propriul intelect. Din acest motiv, cea mai importantă
problemă cu care ne confruntăm este cum să percepem Prezenţa Lui.
Prin urmare, de fiecare dată când apar aceste dubii, trebuie să ne
dedicăm toată energia şi gândurile Creatorului. Trebuie imediat să aspirăm să
ne alipim de Creator cu fiecare fibră a fiinţei noastre. Acest sentiment faţă de
Creator este numit „credinţă”.
Procesul poate fi accelerat dacă facem din acesta un obiectiv important.
Cu cât este mai important pentru noi, cu atât mai repede vom dobândi
credinţa, adică, conştientizarea Creatorului.
În plus, cu cât acordăm mai multă importanţă perceperii Creatorului, cu
atât mai puternică va fi această percepţie, până în momentul în care va deveni
parte a fiinţei noastre. Norocul (Mazal în Ebraică) este o formă specială de
manifestare a Providenţei pe care nu o putem influenţa în nici un fel. Însă
este stabilit de Sus că noi, ca şi indivizi, suntem responsabili de încercarea de
a ne schimba propria noastră natură. Apoi, Creatorul va evalua eforturile
noastre în această direcţie şi eventual El ne va altera propria natură şi ne va
ridica deasupra lumii noastre.

70
 Prin urmare, înainte de a face orice efort, ar trebui să realizăm că nu ne
putem aştepta ca Forţele Superioare, norocul, sau alte tratamente speciale de
Sus să intervină în favoarea noastră. Mai degrabă, trebuie să începem prin a
recunoaşte în întregime că, dacă noi înşine nu acţionăm, nu vom ajunge la
ceea ce dorim.
Totuşi, de îndată ce am îndeplinit o sarcină, sau ne-am angajat în studiu,
sau am făcut orice alt efort, ar trebui să ajungem la următoarea concluzie:

Tot ceea ce am dobândit ca rezultat al eforturilor noastre ar fi venit

oricum, chiar şi fără cel mai mic efort, de vreme ce rezultatul a fost
predeterminat de Creator.

Astfel, în cazul în care tânjim să înţelegem adevărata Providenţă,

trebuie de timpuriu să încercăm ca, în fiecare acţiune să asimilăm aceste
contradicţii în noi înşine.
De exemplu, dimineaţa ar trebui să începem rutina zilnica a studiului şi
muncii, lăsând în urmă toate gândurile Regulii Divine a Creatorului asupra
lumii şi asupra locuitorilor săi. Fiecare dintre noi trebuie să lucrăm ca şi cum
rezultatul final ar depinde doar de noi.
Însă la sfârşitul zilei, sub nici un motiv nu ar trebui să ne îngăduim nouă
înşine să ne imaginăm că ceea ce am realizat este rezultatul eforturilor
noastre. Trebuie să înţelegem că şi dacă am fi stat în pat toata ziua, trebuia să

71
ajungem la acelaşi rezultat, pentru că acest rezultat a fost predeterminat de
Creator.
Prin urmare, acela care doreşte să trăiască o viaţă a adevărului, trebuie
pe de o parte, să asculte de legile societăţii şi ale naturii la fel ca oricare
dintre noi, dar pe de altă parte, trebuie să creadă de asemenea în absoluta
dominaţie a Creatorului asupra lumii.

Toate faptele noastre pot fi împărţite în bune, neutre sau rele. Sarcina
noastră este să ridicăm faptele noastre neutre la nivelul celor bune.

Putem ajunge acolo prin a fi conştienţi că, în momentul în care noi

efectuăm acele fapte, în final, Voinţa Creatorului va guverna. De exemplu,
atunci când suntem bolnavi, în timp ce suntem conştienţi că vindecarea este
în mâinile Creatorului, trebuie să luăm medicamentele prescrise de medic şi
să credem că priceperea acestuia ne va ajuta să depăşim acesta situaţie. Însă,
atunci când după medicaţia prescrisă de doctor, ne revenim, trebuie să
credem că ne-am fi revenit oricum deoarece acesta era Planul Creatorului.
Prin urmare, în loc să mulţumim doctorului, trebuie să mulţumim
Creatorului. În acest fel, transformăm un act neutru în unul spiritual şi făcând
astfel cu toate celelalte acte neutre, putem să „spiritualizăm” toate gândurile
noastre.
Exemplele şi explicaţiile de mai sus sunt importante pentru că ele pot
deveni piedici care ne pot împiedica avansarea spirituală. Problema

72
escaladează câteodată, pentru că noi credem că înţelegem principiile Regulii
Divine. Ne vom concentra energiile noastre, artificial, asupra întăririi
credinţei noastre în Omniprezenţa Creatorului, în loc să lucrăm puternic
asupra noastră.
Adesea, pentru a ne demonstra credinţa în Creator, sau pur şi simplu din
lene, credem că nu trebuie să lucrăm asupra noastră, de vreme ce totul stă în
puterea Creatorului. Sau putem închide ochii şi să ne bazăm doar pe credinţa
oarbă, eludând în acest fel întrebările vitale referitoare la adevărata credinţă.
Însă, evitând răspunsul la aceste întrebări, ne lipsim pe noi înşine de
posibilitatea progresului spiritual. Se spune despre lumea noastră, „Veţi
câştiga pâinea cu sudoarea frunţii”. Însă, de îndată ce am câştigat ceva, este
greu pentru noi să admitem că efectul nu este rezultatul muncii noastre
dificile sau abilităţilor noastre, ci a muncii Creatorului.

Trebuie să ne străduim cu sudoarea frunţii să întărim credinţa

noastră în regula absolută a Creatorului.

Însă pentru a crede şi a experimenta noi senzaţii spirituale, trebuie să

facem un efort să înţelegem şi să acceptăm natura contradictorie a Regulii
Divine (care pare contradictorie doar datorită orbirii noastre).
Doar atunci vom şti cu exactitate ce se cere de la noi şi putem ajunge să
experimentăm noi senzaţii spirituale.

73
74
 4
Anularea Propriilor Interese

Înaintea creaţiei, exista doar Creatorul. Procesul creaţiei a început

atunci când Creatorul a ales părţi din sine Însuşi, pe care mai apoi le-a
înzestrat cu diferite caracteristici. Prin înzestrarea acestor părţi cu sentimentul
propriu de sine, Creatorul a „emanat” părţi din el Însuşi.
Aceste părţi înzestrate constituie „Eu-l” nostru. Distanţa dintre părţile
înzestrate şi Creator este de fapt diferenţa caracteristicilor dintre Creator şi
părţile sale; şi este percepută ca „ascunderea Creatorului”. Deoarece părţile
nu îl pot simţi pe Creator, există un vid între acestea şi El, vid generat de
caracteristicile părţilor egoiste.
Când Creatorul doreşte să aducă părţile separate aproape de El, atunci
vidul întunecat dintre Creator şi părţi va transmite un sentiment de inutilitate
acestora. Dacă pe de altă parte, Creatorul nu doreşte să aducă părţile aproape
de El, atunci acest vid nu este simţit deloc. Aceasta este doar distanţa dintre
părţi şi Creator care nu este percepută. Creatorul Însuşi nu este sesizat de
către părţi, care cel mult îşi pot doar imagina cum s-ar simţi dacă L-ar
percepe.

75
 Vidul întunecat, perceput de către părţi, este experimentat ca fiind
suferinţa noastră curentă, cauzată fie de dificultăţi materiale, fie de maladii,
sau de probleme familiale.
Totuşi, aşa cum Creatorul a construit mediul înconjurător al părţilor, tot
El este capabil să îl influenţeze.
Cum şi pentru care scop face El asta? Pentru a ne arăta că, pentru a ne
salva de suferinţă, trebuie să scăpăm de tot egoismul, iar Creatorul ne aduce
într-o asemenea stare de nefericire - prin mediul nostru, copii, muncă, datorii,
boli, sau probleme de familie - încât viaţa pare a fi o povară insuportabilă.
Noi credem că această stare mizerabilă vine ca rezultat al ambiţiilor şi a
încercărilor noastre de a dobândi lucruri. Atunci, o singură dorinţă se naşte în
noi - dorinţa de a nu dori nimic. Cu alte cuvinte, nu mai avem interese
personale, deoarece ele ne produc suferinţă.
În consecinţă, nu avem altă posibilitate decât să îl implorăm pe Creator
să ne salveze de egoismul nostru. Aceasta ne forţează să ne străduim să ne
depăşim toate problemele , care ne aduc suferinţe ulterioare.
Din acest motiv, Rabbi Ashlag scrie în „Introducere la Talmud Eser
Sfirot” (Paragraful 2), „Dacă ascultaţi cu inima una din cele mai importante
întrebări, sunt sigur că toate dubiile voastre referitoare la studiul Cabalei vor
dispărea fără urmă”.
Este aşa pentru că această întrebare, venind mai degrabă direct din
inima unei persoane, decât din inteligenţă sau cunoaştere, este o întrebare
care se referă la mai multe lucruri: sensul vieţii noastre; înţelesul suferinţei

76
noastre (care este de multe ori mai mare decât plăcerea); dificultăţile din viaţa
noastră, care fac adesea ca moartea să pară cea mai sigură scăpare. Şi în final,
faptul că nu există un sfârşit al acestui vârtej al suferinţei până în momentul
în care părăsim această viaţă, uzaţi şi devastaţi.
Cine beneficiază, sau mai precis, cui folosim? La ce altceva ar trebui să
ne aşteptăm de la această viaţă? Deşi fiecare dintre noi suntem deranjaţi în
subconştient de această întrebare cu privire la sensul vieţii noastre, câteodată
ne ia prin surprindere, înnebunindu-ne, incapabili de a face ceva, nimicindu-
ne minţile, atrăgându-ne într-o prăpastie a inutilităţii şi reflectând la
insignifianţa noastră.
Ca urmare, noi alegem să ne lăsăm purtaţi de curentul vieţii, fără a
cugeta adânc la această întrebare. Este o întrebare la care nimeni nu vrea să
se gândească. Cu toate acestea, întrebarea rămâne în faţa noastră cu toată
puterea şi amărăciunea sa.
Ocazional, ne absoarbe, pătrunde în mintea noastră şi ne depăşeşte. Noi
continuăm să ne amăgim pe noi înşine, rătăcind ca şi înainte, în derivă prin
viaţă fără să ne gândim. Însă Creatorul, ne dăruieşte aceste senzaţii pentru a
realiza treptat că, toate ghinioanele noastre, toate chinurile, apar din cauza
faptului că avem un interes personal, legitim în rezultatul acţiunilor noastre.
Egoismul nostru, natura şi esenţa noastră, ne fac să acţionăm pentru
„binele propriu”. Şi, de vreme ce dorinţele noastre nu sunt niciodată
împlinite, continuăm să suferim.

77
 Totuşi, dacă în orice, am anula toate interesele noastre personale, am
sparge imediat toate lanţurile trupurilor noastre şi am experimenta lumea
noastră fără durere şi suferinţă.

Metoda eliberării din sclavia egoismului poate fi găsită în Cabala.

Creatorul a plasat special lumea noastră, cu toata mizeria sa, între Sine
şi noi. El a făcut asta pentru a ne ajuta să realizăm că trebuie să scăpam de
egoism, de vreme ce acesta este cauza tuturor suferinţelor noastre. Înlăturarea
suferinţei şi simţirea Creatorului, Sursa tuturor plăcerilor noastre, este
posibilă doar dacă dorim să scăpăm de egoismul nostru.
În lumile spirituale, dorinţele sunt echivalente cu acţiunile, deoarece
dorinţele sincere şi reale duc la îndeplinirea lor. În general, Creatorul ne
aduce la o decizie fermă şi finală de a scăpa de toate interesele personale în
orice situaţie din viaţa noastră.
El ne face astfel să suferim atât de mult, încât avem o singură dorinţă -
aceea de a pune capăt acestei suferinţe. Acest lucru este posibil doar dacă nu
avem nici un interes personal sau egoist cu privire la rezultatul oricăror
lucruri cotidiene care apar în viaţa noastră.
Însă unde este atunci liberul arbitru? Unde este libertatea alegerii, de a
decide ce drum să urmăm, sau ce să alegem în viaţă? Creatorul ne împinge să
alegem o anumită soluţie plasându-ne în mijlocul mizeriei astfel încât
moartea să fie preferabilă vieţii.

78
 Cu toate acestea El nu ne dă forţa necesară pentru a pune capăt
mizerabilei noastre existenţe şi de a scăpa astfel de suferinţă. Mai degrabă,
Creatorul ne oferă brusc o idee vagă cu privire la singura soluţie, care vine ca
o rază de speranţă.
Soluţia nu este în moarte, nici în evadarea din vieţile noastre. Ea stă în
eliberarea de către noi înşine, de a avea un interes personal în rezultatul
lumesc. Aceasta este singura soluţie care ne poate aduce pacea şi odihna la
această suferinţă insuportabilă.
Nu există nici o libertate de alegere în acest proces; suntem obligaţi
pentru a scăpa de suferinţă. Liberul arbitru este atunci când încercăm să
avansăm prin a ne întări pe noi înşine, alegând să concentrăm toate acţiunile
noastre, în exclusivitate asupra Creatorului. Am învăţat că, dacă trăim pentru
acest lucru, asta nu ne aduce nimic în afara suferinţei. Procesul nostru
constant de corectare şi de controlare a gândurilor este numit „procesul de
rafinare”.
Sentimentele de suferinţă cauzate de interesele egoiste ar trebuie să fie
atât de acute încât ar trebui să fim pregătiţi să „trăim cu o bucăţică de pâine şi
cu un strop de apă şi să dormim pe pământul gol”. Astfel, ar trebui să fim
pregătiţi să facem tot ce este necesar să ne eliberăm de egoism şi de interesele
noastre personale.
De îndată ce am atins starea descrisă mai sus şi ne simţim confortabil
acolo, putem intra pe tărâmul spiritual numit „Lumea care va veni” (Olam Ho
Ba). Astfel suferinţa ne poate duce la decizia că renunţarea la egoism ar fi

79
benefică pentru noi. Ca rezultat al eforturilor noastre, amintindu-ne în mod
constant de suferinţele trecute şi prin susţinerea şi consolidarea acestor
decizii în inimile noastre, putem ajunge la starea la care scopul tuturor
acţiunilor noastre ar fi beneficiul Creatorului.
În ceea ce ne priveşte pe noi, în afară de strictul necesar, ne-ar fi teamă
să ne gândim chiar şi la beneficiul personal sau la plăceri, de teama de a nu
experimenta încă o dată copleşitoarea suferinţă adusă de interesul personal.

Dacă am reuşit să alungăm toate gândurile noastre egoiste din

minţile noastre, chiar şi gândurile referitoare la cele mai esenţiale lucruri,
se spune că am atins stadiul final în renunţarea la propriile nevoi.

În viaţa noastră curentă, am ajunge să nu ne mai gândim la noi înşine, la

relaţiile noastre personale, la familiile noastre, la munca noastră, la toate
îndatoririle pe care le avem în această lume. Aparent nu vom părea diferiţi de
cei din jurul nostru. Însă în corpurile noastre - deoarece obiceiul devine a
doua natură - nu va rămâne nimic din propriile interesele.
Din acest moment, putem trece la următoarea etapă a vieţii noastre
spirituale şi putem să începem să ne bucurăm făcând placul Creatorului.
Acest lucru însă, nu mai este o încântare pentru noi, ci doar pentru Creator,
pentru că am „ucis” nevoia pentru plăcere personală.
Din acest motiv, noua plăcere este infinită în timp şi imposibil de
estimat ca mărime, pentru că nu este limitată la nevoile noastre personale.

80
Numai în acest moment putem vedea cât de bun şi magnific este Creatorul,
pentru că ne-a dat oportunitatea de a atinge extraordinara fericire de a ne uni
cu El în dragoste veşnică.

Lăsaţi Cabala să vă călăuzească

Există două stadii pe calea pe care o urmează o persoană pentru a ajunge la

acest scop al creaţiei. Prima presupune suferinţă şi încercări până când
persoana se eliberează de egoismul său. Însă de îndată ce am trecut de primul
stadiu şi am scăpat de toate dorinţele personale, de îndată ce suntem capabili
să ne îndreptăm toate gândurile către Creator, putem începe o nouă viaţă, una
plină de bucurie spirituală şi linişte eternă, aşa cum a fost iniţial concepută la
începutul creaţiei prin Voinţa Creatorului.
Noi nu trebuie să urmăm o cale de completă auto-negare, adică să ne
săturăm cu o bucată de pâine, o picătură de apă şi să ne odihnim pe pământul
gol pentru a ne obişnui corpurile să renunţe la egoism. În loc să ne forţăm şi
să ne suprimăm dorinţele fizice, ni s-a dat Cabala, Lumina Cabalei, care ne
poate ajuta pe fiecare dintre noi să scăpăm de egoism, rădăcina tuturor
nenorocirilor.
Lumina Cabalei posedă o anumită forţă care ne îngăduie să depăşim
dorinţele corpului. Însă forţa spirituală pe care Cabala o conţine ne poate

81
influenţa doar dacă, noi credem că mai degrabă ne poate ajuta şi că ne este
necesară pentru a supravieţui decât pentru a pieri în timp ce experimentăm
suferinţe insuportabile. Ne va ajuta doar dacă noi credem că studiul Cabalei
ne va conduce către scopul nostru şi ne va ajuta să obţinem răsplata
anticipată: eliberarea de dorinţele egoiste.
Aceia dintre noi care simt acest lucru ca pe un scop vital, sunt în mod
constant în căutarea căilor de a se elibera. În timp ce studiem Cabala, căutăm
îndrumare cu privire la modalitatea de a scăpa de sub stăpânirea interesului
personal. Putem determina adâncimea credinţei noastre în Cabala, în funcţie
de elanul către studiu şi căutare.

Dacă gândurile noastre sunt în mod constant preocupate de căutarea

eliberării de egoism, se poate spune că avem totală credinţă. Acest lucru
este posibil doar dacă simţim cu adevărat că, dacă nu reuşim să găsim o
scăpare din condiţia noastră, acest lucru este mai rău ca moartea, deoarece
suferinţa cauzată de interesul personal este cu adevărat de nemăsurat.

Doar dacă noi căutăm alinare cu adevărat, Lumina Cabalei ne va ajuta.

Doar atunci ni se va da puterea spirituală care ne va permite să ne eliberăm
de propriile ego-uri. Şi doar atunci vom fi cu adevărat liberi.
Pe de altă parte, pentru aceia care nu simt această necesitate ca fiind
urgentă, sau nu o simt deloc necesară, Lumina Cabalei se transformă în

82
întuneric. Ca urmare, cu cât studiază mai mult, cu atât mai adânc se adâncesc
în egoismul lor, pentru ca ei nu folosesc Cabala în adevăratul său scop.
Atunci când începem să studiem Cabala şi deschidem una dintre cărţile
lui Rashbi, Ari, Rabbi Yehuda Ashlag sau Rabbi Baruch Ashlag, scopul
nostru ar trebui să fie primirea recompensei de la Creator - puterea credinţei
- care ne îngăduie astfel să reuşim să găsim calea de a ne schimba pe noi
înşine. Noi ar trebui să avem încredere că indiferent de situaţia noastră
egoistă, putem primi încă un asemenea dar de Sus, pentru că a avea credinţă
înseamnă a avea un sprijin spre o stare opusă de existenţă.
Şi chiar dacă nu am depăşit toată suferinţa care ne va forţa să renunţăm
la toate interesele noastre personale din viaţă, Cabala ne va ajuta; în loc de
suferinţă, vom primi o altă modalitate de a ne urma calea.

83
 5
Scopul Studiului Cabalei

Lumina care emană din scrierile marilor Cabalişţi, ne va ajuta să depăşim

două provocări: încăpăţânarea şi tendinţa noastră de a uita suferinţa cauzată
de voinţă. Rugăciunea este drumul către corectare, pe care Creatorul o va
vedea în inimile noastre.

Atunci când ne angajăm total în rugăciune, vom dobândi orice

alinare căutăm, orice corecţie pe care o cerem.

Însă pentru a ajunge la corecţie, trebuie să ne dăruim în totalitate acestui

demers - în corp, minte şi spirit. Adevărata rugăciune şi răspunsul primit, vin
doar dacă persoana s-a angajat într-un mare efort, dăruindu-se în întregime
acestuia, atât cantitativ cât şi, cel mai important, calitativ.
Totuşi numai prin studiul în mod corespunzător al Cabalei, putem
învăţa cum să ne eradicăm ego-ul şi astfel să dobândim eliberarea personală.
Dorinţa noastră de eliberare trebuie să fie atât de puternică încât să ne

84
angajăm complet în studiile noastre, incapabili de a fi distraşi chiar şi pentru
un moment din căutarea noastră în înţelepciunea Cabalei.
Totuşi, dacă nu am fost încă încolţiţi de suferinţă, asemeni unui animal
în cuşcă şi dorim încă plăcere în adâncul inimilor noastre, atunci nu vom
realiza că egoismul trăieşte încă în noi. Egoismul este duşmanul pe care
trebuie să îl învingem.
Până nu facem asta, nu vom fi capabili să ne ridicăm deasupra chinului
nostru şi să facem un efort total să găsim în Cabala puterea şi calea de a scăpa
de limitele egoismului nostru. Libertatea nu va fi a noastră, pană când nu
învingem ego-ul care trăieşte în interior.
Câteodată, deşi putem fi plini de determinare pentru acest singur scop
atunci când începem să studiem, entuziasmul nostru poate din neatenţie
scădea în timpul studiilor. Aşa cum am mai menţionat, dorinţele ne determină
gândurile şi minţile noastre acţionează ca instrumente în sprijinul lor. Minţile
noastre caută mai degrabă să umple voinţa şi dorinţele inimilor noastre.
Care este diferenţa dintre studiul Cabalei şi alte sisteme? Răspunsul este
simplu: doar prin studiul Cabalei putem să ne eliberăm din lanţurile
egoismului.
În timp ce studiem Cabala, putem să examinăm din sursa iniţială
descrierea acţiunilor Creatorului, ale caracteristicilor Sale şi ale noastre şi a
disparităţii lor faţă de cele ale spiritului. Cabala ne vorbeşte despre scopul
Creatorului pentru creaţiile Sale şi despre căile prin care ne putem corecta
ego-urile.

85
 Putem vedea Lumina Cabalei - forţa spirituală care ne ajută să învingem
egoismul - doar atunci când studiem Cabala. Celelalte elemente ale acestei
învăţături ne atrag pur şi simplu împotriva voinţei noastre, într-o discuţie
asupra acţiunilor materiale şi legale.
Unii pot studia Cabala numai pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele; caz în
care vor fi capabili să o perceapă ca pe o poveste. Nu vor fi capabili să
extragă Lumina Cabalei din paginile sale. Numai cei care studiază Cabala
pentru a se perfecţiona vor beneficia de aceasta.
Cabala este studiul sistemului rădăcinilor spirituale. Acest sistem emană
de Sus. O putem studia în concordanţă cu legi stricte, care, atunci când sunt
unite, tind către un singur scop suprem: „Revelarea măreţiei Creatorului,
astfel încât aceasta să poată fi înţeleasă de creaţiile acestei lumi”.
Cabala - percepţia Creatorului – este compusă din două părţi: scrierile
Cabaliştilor, care au ajuns la perceperea Creatorului şi corpul cunoştinţelor
care este perceput numai de aceia care au dobândit vasele spirituale şi
dorinţele altruiste în care pot primi senzaţiile spirituale, sau percepţiile
Creatorului.
Dacă, după ce ajungem la o ridicare spirituală, ne scufundăm în dorinţe
impure, atunci dorinţele bune pe care le-am avut în timpul înălţării spirituale
ne vor însoţi alături de cele impure. Acumularea dorinţelor impure descreşte
treptat şi continuă astfel, până în momentul în care suntem capabili să
rămânem permanent în starea elevată a dorinţelor pure.

86
 De îndată ce am terminat munca şi am revelat toate dorinţele noastre,
vom primi de Sus o Lumină atât de intensă care ne va scoate pentru totdeauna
din carapacea lumii noastre pentru a rămâne în permanenţă în lumea
spirituală. Însă, cei din jurul nostru nu vor fi consţienţi de asta.
„Linia de dreapta” indică condiţia în care Creatorul este întotdeauna
corect în ochii noştri; vom găsi în toate lucrurile justificarea controlului
Creatorului. Această stare este numită „credinţă”. De la primele încercări de
atingere a dezvoltării şi elevării spirituale, trebuie să acţionăm ca şi cum am
fi ajuns la completa credinţă în Creator.
Ar trebui să ne imaginăm că putem deja simţi, cu toată esenţa noastră,
faptul că, El conduce lumea cu maximă bunăvoinţă şi că întreaga lume
primeşte de la El doar binele. Însă, după ce examinăm propriile situaţii,
putem vedea că suntem încă lipsiţi de tot ceea ce dorim. Dacă ne uităm în
jurul nostru, putem vedea că întreaga lume suferă, fiecare persoană în felul
său.
Cu toate acestea, trebuie să ne spunem că ceea ce vedem este o imagine
distorsionată a lumii, văzută prin lupa egoismului nostru şi că adevărata
imagine a lumii ne va fi revelată numai atunci când vom atinge o stare de
complet altruism. Numai atunci vom vedea că, lumea este cârmuită de
Creator, cu scopul de a conduce creaţiile Sale către bucurie absolută.
În această stare, în care credinţa noastră în bunătatea absolută a
Creatorului predomină asupra ceea ce vedem şi simţim, experimentăm
„credinţa deasupra raţiunii”.

87
88
 6
Progresul Spiritual

Aşa cum suntem incapabili de a ne evalua corect propria condiţie, tot astfel
nu putem discerne dacă ne aflăm într-un stadiu spiritual ascendent sau
descendent. Pentru că, deşi am putea simţi că ne aflăm într-un declin
spiritual, de fapt ar putea fi voia Creatorului, care ne arată adevărata stare.
Ceea ce demonstrează că, fără toleranţă suntem incapabili să funcţionăm şi
cădem imediat în disperare. Până şi depresia şi furia pot fi efectul faptului că,
corpurile noastre nu primesc suficientă plăcere dintr-o asemenea existenţă,
Însă, de fapt, această lipsă reprezintă o urcare spirituală, pentru că în
acest moment suntem mai aproape de adevăr decât înainte, atunci când eram
fericiţi în această lume. Se spune că „cel care creşte în cunoaştere, creşte şi în
regrete”. În schimb, sentimentul că o persoană experimentează urcarea
spirituală poate fi o simplă eroare de interpretare a toleranţei şi mulţumirii de
sine.
Numai cel care îl percepe deja pe Creator şi Divina Sa Providenţă
asupra creaţiilor sale, poate determina în mod corect condiţia spirituală a unei
persoane. Conform celor menţionate mai sus, este uşor de înţeles că, cu cât
înaintăm pe calea auto-perfecţionării în efortul de a ne corecta egoismul şi cu

89
cât facem mai mult efort să progresăm şi să studiem, cu atât mai mult
ajungem să ne înţelegem mai bine caracteristicile.
Cu fiecare încercare, cu fiecare zi, în fiecare moment, vom deveni mai
deziluzionaţi de abilităţile noastre de a obţine ceva. Cu cât suntem mai
disperaţi în încercările noastre, cu atât cresc nemulţumirile noastre faţă de
Creator.
Noi cerem atunci să fim scoşi din negrul abis, din acea temniţă a
dorinţelor fizice în care ne aflăm.
În acest fel, evenimentele progresează până când, epuizându-ne
potenţialul şi făcând tot ce ne stă în putere, recunoaştem că suntem incapabili
să ne ajutăm. Trebuie să ne întoarcem către Creator - care a aşezat aceste
obstacole în calea noastră pentru a ne determina să ne întoarcem spre El -
după ajutor şi să trezim în noi dorinţa de a stabili o legătură cu Acesta.
Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, motivele trebuie să vină din
adâncul inimilor noastre. Acest lucru nu este posibil de atins până când nu am
epuizat toate posibilităţile şi realizăm că suntem neajutoraţi.
Doar unui motiv care vine din adâncul întregii noastre fiinţe, unul care a
devenit singura noastră dorinţă - pentru că noi am înţeles că doar un miracol
de Sus ne poate salva de cel mai mare duşman, ego-urile noastre - îi va
răspunde Creatorul. El va înlocui atunci inima noastră egoistă cu una
spirituală, înlocuind „o inimă de piatră, cu una de carne”.

90
 Până când Creatorul nu ne corectează condiţia, cu cât progresăm mai
mult, cu atât mai rău ne vom simţi.

Noi de fapt, am fost întotdeauna aşa, dar deoarece am înţeles atributele

lumii spirituale într-o anumită măsură, am început să simţim cât de multă
ostilitate manifestă dorinţele noastre personale faţă de intrarea în aceste lumi.
Însă, în ciuda sentimentelor de oboseală şi lipsă de speranţă, putem
încă recâştiga controlul asupra corpurilor noastre. Apoi, după ce am gândit cu
atenţie şi am concluzionat că nu există altă cale de ieşi din această stare,
putem înţelege adevărata cauză a acestor emoţii şi ne putem forţa să ne
simţim energici şi optimişti.
Făcând asta, noi ne certificăm încrederea în corectitudinea gestionării
lumii, în bunătatea Creatorului şi a Legii Lui. Făcând acestea, vom deveni
apoi apţi spiritual să primim Lumina Creatorului, pentru că ne bazăm întreaga
perspectivă a ceea ce ne înconjoară, pe credinţa noastră, ridicând credinţa
deasupra raţiunii.
Nu există moment mai valoros în viaţa căutătorului care avansează
spiritual, decât atunci când acesta realizează că toate puterile au fost
exercitate, toate eforturile au fost făcute şi scopul nu a fost încă atins. Pentru
că, doar în acest moment poate cineva să apeleze sincer la Creator din
adâncul inimii sale, pentru că este clar că eforturile proprii, nu vor fi de
ajutor.

91
 Însă înainte de a se recunoaşte învins, căutătorul este încă sigur că nu
are nevoie de alt ajutor pentru a ajunge la obiectivul dorit. Incapabil încă de a
cere ajutor destul de sincer, acesta se lasă pradă vocii înşelătoare a ego-ului,
care îl îndeamnă ca, în loc să ceară ajutor, să-şi intensifice eforturile pentru a-
şi îndeplini obiectivul.
În final, căutătorul va realiza că, în lupta împotriva ego-ului, ultimul
este cel mai puternic dintre cei doi combatanţi şi că acel ajutor este necesar
pentru a învinge acest duşman. Doar atunci îşi va realiza cineva propria
insignifianţă şi incapacitatea de a-şi cuceri ego-ul, devenind pregătit să se
plece înaintea Creatorului şi să îl implore pentru ajutor.
Când căutătorul ajunge la aceasta stare smerit, devine clar că doar
rugăminţile fervente către Creator îl pot ridica pe cel care caută din
adâncurile propriei sale naturi.

Credinţa: Credinţa în Unitatea Creatorului

Credinţa în unitatea Creatorului implică faptul că vedem întreaga lume,

inclusiv pe noi înşine, ca vase în mâinile acestuia. În schimb, dacă ne
considerăm capabili să influenţăm evenimentele, se dovedeşte că noi credem
în prezenţa altor puteri în lume, mai degrabă decât în Voinţa Unui Creator.
Prin urmare, distrugând ego-urile noastre, ne putem pune de acord cu
adevărata condiţie a lumii, unde nu există nimic altceva decât Voinţa

92
Creatorului. Până atunci, noi nu avem dreptul să acţionăm ca cei care cred în
Unitatea Creatorului şi astfel, progresele noastre sunt inutile.
Singura cale de a deveni convinşi de această unitate este de a lucra cu
fermitate asupra noastră şi de a cultiva aspiraţiile corespunzătoare în noi
înşine. Numai după ce am atins unitatea absolută cu Creatorul în toate
percepţiile noastre, ridicându-ne la cel mai înalt nivel al lumilor, putem
înţelege Unitatea Sa. Numai atunci putem continua să acţionăm în
concordanţă cu această imagine corectă a realităţii.
Înainte de a ajunge la această stare, trebuie să acţionăm în concordanţă
cu nivelul la care ne aflăm şi nu cu acela la care visăm. Pentru a ne
îmbunătăţi cu adevărat nivelul actual, trebuie să combinăm la începutul
muncii, încrederea în puterile noastre, cu credinţa că, ceea ce am dobândit ca
rezultat al muncii noastre, s-ar fi întâmplat oricum.
Trebuie să realizăm că întregul univers se dezvoltă în conformitate cu
Planul Creatorului şi în conformitate cu ideea Sa de creaţie. Putem spune că
totul se întâmplă cu acordul Creatorului, însă doar după ce noi am depus cele
mai eficiente eforturi.

Este dincolo de înţelegerea umană să înţelegem esenţa unor

asemenea proprietăţi spirituale, ca totalul altruism şi iubirea.

93
 Aceasta deoarece fiinţele umane nu pot înţelege cum pot exista
asemenea sentimente, de vreme ce toată lumea are aparent nevoie de un
stimulent pentru a acţiona.
De fapt, fără câştig personal, oamenii nu sunt pregătiţi să se dezvolte.
De aceea o asemenea calitate cum este altruismul ne poate fi împărtăşită de
Sus şi doar aceia care au experimentat-o pot s-o înţeleagă. Însă dacă această
proprietate ne este dată de Sus, de ce atunci, ar trebui să ne străduim atât să o
atingem? Nu a eşuat munca noastră în producerea de rezultate, pană când
Creatorul nu ne-a ajutat să dobândim noi proprietăţi?
De fapt, trebuie să ne rugăm de jos şi să cerem aceste schimbări.
Trebuie să manifestăm o puternică dorinţă pentru ca, Creatorul să ne schimbe
proprietăţile, pentru că doar dacă dorinţa este reală şi cu adevărat puternică
Creatorul o va permite. Noi trebuie de asemenea să depunem un mare efort în
a ne întări suficient de mult dorinţele, astfel încât Creatorul să permită aceste
schimbări.
În timp ce noi suntem ocupaţi încercând să ne atingem scopul, vom
realiza treptat că nu avem nici dorinţa şi nici abilitatea de a-l atinge prin noi
înşine. Atunci vom cere în mod real Creatorului: să ne elibereze de
constrângerea vechilor proprietăţi şi să ne acorde o nouă caracteristică - un
suflet.
Însă acest lucru nu poate avea loc pană când nu ne folosim toate
puterile şi abilităţile pentru a ne schimba. Doar după ce am devenit convinşi

94
că aceste eforturi nu duc la nici un rezultat şi strigăm după ajutor, din adâncul
inimilor noastre, Creatorul ne va răspunde.
Putem scoate acest strigăt de ajutor pentru a ne schimba proprietăţile,
doar după ce am aflat că nici dorinţele noastre şi nici o singură bucată din
corpul nostru nu este de acord cu această schimbare a naturii noastre moment
în care ne vom încredinţa necondiţionat în mâinile Creatorului. De fapt, noi
suntem egali în dorinţa noastră de a rămâne fie sclavii naturii noastre, fie de a
deveni sclavii altruismului.
Doar după ce realizăm că nu există speranţă, corpurile noastre nefiind
de acord niciodată cu o asemenea schimbare, putem să apelăm la ajutorul
Creatorului din adâncul inimilor noastre. Doar atunci va accepta Creatorul
rugămintea noastră şi îi va răspunde înlocuind toate proprietăţile egoiste cu
opusul lor, cele altruiste, astfel încât să ne apropiem de El.
Dacă noi considerăm că trebuie să muncim în această lume fără să
dorim acest lucru, atunci care este rezultatul eforturilor noastre la sfârşitul
vieţii? Care este sensul eforturilor noastre în această lume? Atunci când ne
punem aceste întrebări, putem ajunge la concluzia că munca de a ne schimba
nu este aşa de grea cum ne-am gândit.
Şi în momentul în care am făcut schimbarea, proprietăţile noastre
schimbate ne vor oferi mari plăceri ca rezultat al eforturilor. Plăcerile apar
atunci când vedem pentru ce muncim.
Prin urmare noi vedem eforturile noastre nu ca pe ceva supărător, ci ca
pe ceva care aduce bucurie. Cu cât sunt mai mari eforturile noastre, cu atât

95
mai fericiţi suntem să primim aceste noi proprietăţi, deoarece simţim imediat
o mare şi veşnică răsplată pentru fiecare dintre cele pe care le avem în
prezent.
Chiar şi în lumea noastră, putem vedea cum emoţia şi exaltarea fac mai
uşoară sarcina de a depune eforturi puternice. Dacă avem un respect mare
pentru o anumită persoană şi acea persoană este în ochii noştri cea mai
admirată, atunci tot ce facem pentru aceasta va fi făcut cu bucurie şi
gratitudine - pentru a avea pur şi simplu oportunitatea de a o servi.
Cel mai mare efort pare o plăcere. Aşa cum ne place să dansăm sau să
ne instruim şi efortul nu mai este considerat muncă, ci mai degrabă plăcere.
Din acest motiv, persoana care recunoaşte şi simte măreţia Creatorului simte
bucurie atunci când are oportunitatea de a-i face pe plac Lui.
Astfel, ceea ce la început părea a fi sclavie se transformă ulterior în
libertate plină de plăcere. În consecinţă, dacă aspiraţiile noastre spirituale
apar în noi cu dificultate şi dacă trebuie să facem un imens efort să atingem
spiritualitatea, acest lucru ne indică faptul că, Creatorul nu este destul de
mare în ochii sau în percepţia noastră şi că atenţia noastră a fost atrasă de alte
scopuri, altele decât atingerea spiritualităţii.
Atâta timp cât continuăm să urmărim alte scopuri, nu vom primi sprijin
de la Creator şi ne vom îndepărta din ce în ce mai mult de scopul nostru
iniţial.

96
 Însă chiar şi atunci când ne străduim să ajungem lângă Creator, nu
vom primi imediat sprijinul Lui.

Pentru că, dacă primim imediat inspiraţie şi bucurie ca rezultat al

eforturilor, atunci ego-urile noastre se vor înveseli cu siguranţă şi noi vom
continua să facem eforturi doar pentru a obţine plăcere.
Am pierde însă, oportunitatea de a transcende naturile noastre egoiste
şi a ne ridica la altruismul pur. În mod ideal, ar trebui să fim interesaţi doar
de plăcerile rezultate din auto-perfecţionarea spirituală, care sunt mult mai
mari decât altele.

97
98
 7
Percepţiile noastre

Atunci când o persoană realizează un anumit tip de muncă, în acea persoană

se dezvoltă treptat o perspectivă specială cu privire la obiectele şi limbajul
referitor la munca sa. Prin urmare nu există pe lume nimic ce nu putem
experimenta ca rezultat al obiceiului, chiar şi în absenţa înţelegerii anterioare
a obiectului în sine.
Noi însă operăm în conformitate cu o limitare vitală a percepţiei şi
înţelegerii noastre: ne vedem separaţi de obiectele pe care le percepem.
Există cel care percepe şi cel care este perceput - obiectul perceput de
persoană. În mod similar, există persoana care înţelege şi separat, obiectul
înţelegerii.
Este necesar un anumit contact între cel care percepe şi obiectul
percepţiei pentru ca aceasta să apară: este o legătură, ceva care le uneşte pe
amândouă, ceva ce au în comun în timpul percepţiei. Putem sesiza ceea ce ne
înconjoară doar prin percepţie. Ceea ce percepem este considerat o informaţie
adevărată şi sigură.
Însă, deoarece suntem incapabili să vedem în mod obiectiv ceea ce ne
înconjoară, noi credem că imaginile pe care simţurile noastre le creează sunt
adevărate. Dar, noi nu ştim cum este universul dincolo de simţurile noastre,

99
sau cum ar apărea acesta unei fiinţe care are un alt sistem de percepţie decât
al nostru.
Asta pentru că noi dobândim simţul realităţii în funcţie de felul în care
ne percepem mediul; noi presupunem că simţurile noastre sunt precise şi
acceptăm ca adevărată imaginea realităţii pe care o percepem datorită lor.
Dacă pornim de la presupunerea că în univers nu există nimic altceva în
afara Creatorului şi a creaţiilor Sale, putem spune că imaginile şi percepţiile
noastre sunt mijlocul prin care Creatorul apare în conştiinţa noastră. Cu
fiecare nivel al înălţării spirituale, imaginea se măreşte din ce în ce mai mult
până se apropie de cea adevărată. În final, pe ultimul nivel al înălţării, îl
putem percepe doar pe Creator şi numai pe El.
Prin urmare, toate lumile, precum şi tot ceea ce credem că există în
afara noastră, există de fapt doar în relaţia cu noi. Adică, acestea există în
relaţia cu cel care percepe realitatea în acest mod particular.

Dacă pentru moment nu percepem Creatorul sau sfera de activitate a

Acestuia asupra noastră, atunci se poate spune ca rămânem „în întuneric”.

Oricum, noi nu putem determina absenţa soarelui în univers pentru că

percepţiile noastre sunt subiective. Doar noi interpretăm realitatea în acest
mod.
Totuşi, dacă realizăm că negarea Creatorului şi a Regulii Divine sunt
pur subiective şi predispuse schimbării, putem începe ridicarea noastră

100
spirituală prin efortul voinţei şi cu ajutorul diferitelor texte şi învăţători. Mai
mult, de îndată ce am început să ne ridicăm spiritual, am putea realiza că,
starea de întuneric a fost creată de Creator, cu scopul unic de a ne obliga să
ne dezvoltăm nevoia pentru ajutorul Lui şi pentru a ne atrage lângă El.
Desigur, Creatorul a creat aceste condiţii în special pentru aceia pe care
El doreşte să îi atragă mai aproape de El.
Astfel, este important să realizăm că ridicarea unui individ de la starea
de întuneric este pe placul Creatorului, de vreme ce, cu cât este mai profund
întunericul din care persoana a apărut - cu cât creşte recunoaşterea măreţiei
Creatorului - cu atât mai mult noua stare spirituală va fi apreciată de către
persoană.
Însă chiar în timp ce percepem întunericul, fiind orbi faţă de Legea
Creatorului şi lipsindu-ne credinţa în El, noi putem - prin puterea voinţei -
încerca să găsim o cale de a scăpa de întuneric, cu ajutorul unei cărţi sau a
unui învăţător, pană când putem percepe măcar o minusculă rază de Lumină,
o firavă percepţie a Creatorului.
Apoi, dând putere acestei raze de Lumină prin îndreptarea constantă a
gândurilor noastre către Creator, putem să scăpam de întuneric şi să intrăm în
Lumină. Mai departe, dacă realizăm că aceste stări de întuneric sunt necesare
pentru avansarea spirituală - că sunt chiar de dorit şi ne trimit la Creatorul
Însuşi - atunci le vom spune bun venit.

101
 Vom recunoaşte că, darul perceperii umbrelor sau al întunericului
incomplet, ne-a fost oferit de către Creator, astfel încât să căutăm Sursa
Luminii.

Însă, dacă nu folosim oportunitatea de a trece în Lumină, atunci, faţă

de noi, Creatorul se va ascunde pe Sine complet.

Întunericul absolut va prevala, aducând cu sine senzaţia absenţei

Creatorului şi a Legii Sale. Atunci, noi nu vom mai înţelege cum şi de ce
scopurile spirituale ni s-au părut vreodată plăcute şi cum am ignorat realitatea
şi propria raţiune.
Acest întuneric complet va continua până când Creatorul ne va trimite o
rază de Lumină.

102
 8
Structura Spiritualităţii

Dorinţele persoanei sunt numite „vase” şi acestea pot susţine Lumina

spirituală, adică plăcerea. În esenţă însă, dorinţele persoanei trebuie să fie
similare cu proprietăţile Luminii spirituale. Altfel Lumina nu poate intra în
ele, în conformitate cu Legea Echivalenţei Formei Obiectelor Spirituale.
Activitatea obiectelor spirituale - fie ele apropiate sau la distanţă, sau
care fuzionează şi se unifică - este întotdeauna bazată pe principiul
similarităţii proprietăţilor.

Creatorul îi va dărui persoanei ceea ce aceasta doreşte - să se

întoarcă la El.

Prin urmare, inima unei persoane, sau vasul, va fi umplut cu percepţia

Creatorului în aceeaşi măsură în care a fost respins egoismul. Acest lucru are
loc în conformitate cu Legea Echivalenţei Proprietăţilor dintre Lumină şi
Vas.
Noi putem de fapt începe să ne ridicăm spiritual din orice condiţie în
care ne aflăm. Trebuie să realizăm că din toate condiţiile posibile, care

103
variază de la cea mai înaltă până la cea mai de jos, Creatorul a ales-o în mod
special pe aceasta ca fiind cea mai bună situaţie de la care noi putem începe
avansarea spirituală.
Deci, nu poate exista o altă stare a minţii, dispoziţie, sau circumstanţe
exterioare mai potrivite sau mai benefice progresului nostru decât
circumstanţele actuale, oricât de sumbre sau lipsite de speranţă pot părea
acestea. Dacă înţelegem acest lucru, ne putem bucura de oportunitatea de a
apela la ajutorul Creatorului şi putem să îi mulţumim, chiar dacă ne aflăm în
cea mai nefericită situaţie.
Noi considerăm „spiritual” ceva care este etern şi nu va dispărea din
univers, chiar după ce îşi atinge scopul final. Pe de altă parte, egoismul (toate
dorinţele înnăscute şi esenţa fiinţei umane) este considerat mai degrabă
material deoarece odată corectat, dispare.
Esenţa noastră rămâne până la sfârşitul corecţiei, moment în care se
schimbă doar forma. Dacă dorinţele noastre sunt corectate şi devin altruiste,
atunci chiar şi proprietăţile noastre negative înnăscute ne vor da posibilitatea
de a-l înţelege pe Creator.
Existenţa unui plan spiritual nu se referă la un spaţiu anume. Toţi cei
care au atins această stare după corectarea proprietăţilor spirituale pot vedea
şi percepe aceleaşi lucruri.
Scara Creatorului are 125 de trepte. Aceste trepte sunt divizate în mod
egal între cele cinci lumi spirituale.

104
 Aceste lumi sunt:
Lumea Adam Kadmon
Lumea Atzilut
Lumea Beria
Lumea Yetzira
Lumea Assiya
Fiecare nivel oferă o percepţie diferită a Creatorului, în funcţie de
propriile proprietăţile ale fiecărui nivel. Prin urmare, aceia care au dobândit
proprietăţile unui anumit nivel văd Cabala şi pe Creator într-un fel complet
nou. Orice persoană care atinge un anumit nivel în lumea spirituală primeşte
aceeaşi percepţie ca orice altă persoană aflată la acelaşi nivel.
Atunci când Cabaliştii spun, „Astfel a zis Avraam lui Isaac”, acest lucru
indică faptul că ei, Cabaliştii se aflau la acelaşi nivel cu Avraam. Astfel,
Cabaliştii au înţeles cum Avraam i-a răspuns lui Isaac, deoarece erau
asemănători ca nivel spiritual cu Avraam.
În timpul vieţii sale, Cabalistul Rabbi Yehuda Ashlag a parcurs toate
cele 125 de trepte. Din acest loc înalt, a dictat Cabala de care generaţia
noastră se poate bucura. De la acest nivel, el a scris comentariul la Zohar,
textul suprem al Cabalei.
Fiecare dintre cele 125 de trepte există în mod obiectiv: toţi aceia care
le percep pe fiecare dintre ele văd acelaşi lucru, aşa cum toţi aceia care
locuiesc în lumea noastră văd aceleaşi lucruri atunci când se află în acelaşi
loc.

105
 De îndată ce ajungem la cea mai mică dorinţă altruistă, ne putem angaja
pe o cale spirituală de ascensiuni şi coborâri. Într-un moment suntem gata să
ne anulăm pe noi înşine înaintea Creatorului în totalitate, însă în următorul
moment acest gând dispare. Dintr-o dată ideea ascensiunii spirituale ne este
complet străină şi dispare din mintea noastră.
Asemănător cu felul în care o mamă îşi învaţă copilul să meargă. Îl ţine
de mână astfel încât el să se simtă în siguranţă şi apoi se retrage, dându-i
drumul. Când copilul se simte total abandonat şi fără sprijin, este nevoit să
facă un pas către mama sa. Doar în acest fel poate învăţa să fie independent.

Astfel, deşi noi avem impresia că suntem părăsiţi de Creator, El de

fapt aşteaptă ca noi să facem primul pas către el.

Se spune că Lumea Superioară se află în stare de complet repaus.

Cuvântul „repaus” în lumea spirituală, presupune că nu există modificări în
dorinţă.
Totuşi, dorinţa de a dărui binele nu se schimbă. Toate acţiunile şi
mişcările, din lumea noastră emoţională interioară (egoistă) şi din lumea
spirituală (altruistă), au ca scop înlocuirea unei dorinţe vechi cu una nouă.
Dacă o asemenea schimbare nu are loc, atunci nimic nou nu s-a
întâmplat şi nu apare o mişcare de avansare. Acest lucru se aplică, chiar dacă
dorinţa originala în sine poate fi foarte vie şi intensă şi nu ne dă pace.

106
 Însă dacă acea dorinţă este invariabilă şi consistentă, atunci nu există
mişcare.
Prin urmare, atunci când se spune că Lumina Superioară este în stare de
absolută nemişcare, acesta înseamnă că Voinţa Creatorului este orientată în
mod constant şi ferm spre beneficiul nostru.
Noi existăm într-o Mare de Lumină. Însă acel punct din noi pe care îl
denumim „Eu” este învelit în coaja egoismului. În această stare; suntem
incapabili să ne bucurăm de Lumină şi plutim la voia întâmplării.

Falsele Plăceri

Plăcerile lumii noastre aşa cum sunt văzute de societatea noastră pot fi
împărţite în câteva tipuri: simboluri ale statutului (bogăţie, faimă), natural
(familie), criminal (plăcerile experimentate pe socoteala altora), ilegal
(plăcerile experimentate pe socoteala bunurilor altora), amoroase (plăcerile
romantice), etc. Toate acestea sunt înţelese de societate, deşi unele sunt
condamnate şi pedepsite.
Însă există un anumit tip de plăcere, inacceptabil în orice societate, care
stârneşte întotdeauna proteste. Datorită lui, sume imense sunt cheltuite în
încercarea de a-l combate, chiar dacă daunele pe care le cauzează societăţii
sunt, poate, mai puţin semnificative.

107
 De exemplu, dependenţii de droguri sunt, de regulă, oameni puţin
pretenţioşi care sunt adânc absorbiţi de senzaţiile lor interioare. De ce, atunci,
nu îngăduim semenilor noştri să se angajeze în plăceri care reprezintă doar o
mică ameninţare la adresa societăţii?
De ce să nu le dăm o şansă să se bucure de plăcerile lor modeste şi
paşnice, care nu fac rău celorlalţi, spre deosebire de plăcerile criminale,
ilegale, etc?
Răspunsul este că aceste false plăceri ne abat de la adevăratele noastre
scopuri. Ele ne fac să uităm de noi înşine şi ne îndeamnă să ne petrecem
vieţile urmându-le ca şi cum am fi ameţiţi.
Este adevărat deci că toate obiectele care ne atrag sunt false plăceri? În
loc să căutăm adevărata plăcere şi să ne întoarcem spre lucrurile spirituale,
noi căutăm satisfacţie în schimbarea periodică, în îmbunătăţirea stilului de
nostru de viaţă şi în crearea de noi obiecte.
Este ca şi cum ne-am afla într-o cursă de a promova simboluri atractive
de noi plăceri, ca nu cumva să simţim că viaţa nu ne va oferi suficiente
bucurii.

De îndată ce ajungem la ceea ce am dorit, ne stabilim imediat

următorul scop, pentru că ceea ce am realizat îşi pierde în curând
farmecul.

108
 Şi totuşi, fără a spera către noi plăceri, fără a le căuta şi urmări, se pare
că nu suntem stimulaţi să trăim. Deci, putem spune că moda şi stilul de viaţă,
toate lucrurile pe care le urmărim în mod constant, nu sunt decât un alt tip de
drog?
Care este diferenţa dintre plăcerea dependenţei de drog şi plăcerile
lumeşti şi materiale? De ce Creatorul, Supraveghetorul Divin, se opune
plăcerilor care rezultă din droguri? De ce ne face El să trecem legislaţia anti-
drog în această lume? De ce nu extindem aceeaşi abordare şi la celelalte
plăceri care rezultă din obiectele uzuale ale acestei lumi?
Drogurile sunt interzise în lumea noastră tocmai pentru că ele ne ajută
să evadăm din realitate. Ele ne fac incapabili să facem faţă loviturilor şi
frumuseţii vieţii, care sunt cauzate de absenţa plăcerilor egoiste. Aceste
lovituri sunt, de fapt, modalitatea prin care suntem reformaţi, pentru că doar o
mică parte a populaţiei se întoarce către religie şi Cabala pentru a se schimba.
În mod paradoxal, ne întoarcem către Creator când ne este greu, când
suntem îndureraţi. Este ciudat că nu ne îndepărtăm de Creator atunci când ne
este greu, deşi El este acela care ne-a trimis suferinţa.
Drogurile sunt o sursă de false plăceri şi prin urmare sunt interzise.
Aceia care cad sub influenţa drogurilor se află în iluzia unei plăceri care îi
opreşte să găsească drumul către adevărata plăcere spirituală. Din acest
motiv, drogurile sunt în mod inconştient percepute de societate ca fiind cea
mai periculoasă dependenţă, deşi nu reprezintă un pericol imediat pentru alte
persoane.

109
110
 9
Strigătul de ajutor

Singurul lucru pe care Creatorul l-a creat în noi este egoismul. Dacă putem
anula efectul său, atunci vom putea din nou să îl percepem pe Creator, iar
acest element va înceta să existe.
Atunci când lucrăm asupra noastră, ar trebui să cultivăm atât un
sentiment al inferiorităţii noastre în relaţie cu Creatorul, cât şi un sentiment
de mândrie pentru faptul că noi, ca fiinţe umane suntem centrul creaţiei. Ni se
acordă această poziţie dacă împlinim scopul întregii creaţii; altfel, nu suntem
altceva decât animale.
Ca urmare a experimentării acestor două stări contradictorii, se vor
dezvolta două răspunsuri către Creator. Primul este o cerere de ajutor. Cel de-
al doilea este expresia unei gratitudini faţă de şansa de a ne înălţa spiritual.
Principalul mijloc prin care putem avansa spiritual este de a cere ajutor
Creatorului şi de a-l ruga pe El să ne crească dorinţa pentru dezvoltare
spirituală. Această cerere pentru darul de a avea tărie, ne va ajuta să trecem
peste temerile noastre faţă de viitor. Mai mult, dacă ne opunem înclinaţiilor
propriului ego, ar trebui să ne creştem credinţa în măreţia, puterea şi Unitatea
Creatorului.

111
 Prin urmare, noi trebuie să invocăm ajutorul Creatorului, pentru a ne da
abilitatea de a ne suprima imboldul continuu de a acţiona în conformitate cu
raţiunea noastră. Unii dintre noi vor începe să insiste pe diferite intenţii în
timpul rugăciunilor noastre (kavanot), cereri, sau chiar anumite acţiuni.

Totuşi, Creatorul nu ascultă la cuvintele pe care le rostim, citeşte în

schimb sentimentele din inimile noastre.

Deci, este inutil să consumăm energie prin rostirea de fraze frumoase,

care nu sunt izvorâte din adâncul inimii sau să citim simboluri necunoscute
sau kavanot din cărţile Cabaliste de rugăciuni. Singurul lucru care se cere de
la noi este să năzuim cu toată fiinţa spre Creator, să înţelegem esenţa
dorinţelor noastre şi să cerem Creatorului să le schimbe. Şi lucrul cel mai
important, nu ar trebui niciodată să încetăm să comunicăm cu Creatorul!

În memoria Cabalistului Rabbi Baruch Ashlag

Creatorul acţionează asupra noastră prin intermediul diferitelor elemente care

alcătuiesc lumea noastră. Evenimentele pe care le experimentăm sunt de fapt
mesaje de la Acesta. Dacă răspundem corect acţiunii Divine, vom înţelege în
mod clar ce aşteaptă Creatorul de la noi şi Îl vom simţi.

112
 Creatorul nu numai că acţionează asupra noastră prin oamenii din jurul
nostru, însă se foloseşte de tot ceea ce există în această lume. Structura
acestei lumi este astfel creată încât Creatorul ne poate influenţa şi ne poate
atrage spre scopul creaţiei.
Noi simţim rareori Prezenţa Creatorului în situaţiile cu care ne
confruntăm zilnic. Asta pentru că atributele noastre ne plasează în opoziţie cu
Creatorul şi ne pun în imposibilitatea de a-l simţi. De îndată ce dobândim
atribute similare Creatorului, vom începe să îl simţim.
Deci, atunci când ne copleşesc greutăţile, trebuie să ne întrebăm, „De ce
mi se întâmplă asta?” şi „De ce îmi face Creatorul asta mie?” Pedepsele nu
există ca atare, deşi multe sunt menţionate în Biblie (care include Cele Cinci
Cărţi ale lui Moise, Scrierile şi Profeţiile).
Există doar „stimulente” care ne obligă să înaintăm către dorinţele
noastre egoiste. Conştiinţa noastră este doar un mecanism auxiliar care ne
ajută să înţelegem mai bine ce simţim.
Ori de câte ori ne imaginăm vieţile noastre, ar trebui să ne gândim la o
clasă imensă în care omniscientul Creator acţionează ca un învăţător, care ne
dăruieşte cu dărnicie cunoaşterea pe care suntem pregătiţi să o primim. Acest
lucru trezeşte treptat în organele noastre spirituale senzaţia Creatorului.
Creatorul a creat o scară pentru ascensiunea noastră. Este o scară în
mişcare. Această scară apare în visul lui Iacob şi a fost descrisă de Baal
HaSulam - Rabbi Yehuda Ashlag şi de fiul său - Baruch Ashlag.

113
 Adesea, întoarcem spatele sursei de cunoaştere simbolizate de această
scară şi doar prin mari eforturi vom reuşi să ne reîntoarcem şi să începem să
ne îndreptăm spre Creator. De aceea El ne trimite profesori, cărţi şi colegi de
studiu.
Cei care urmează învăţătura Cabalei trăiesc în lumea fizică, însă sunt
preocupaţi de egoismul lor. De aceea ei nu îi pot înţelege corect pe înţelepţii
care fizic sunt aproape de ei, dar care evoluează şi în lumile spirituale.
Aceia care pot lăsa deoparte raţiunea şi opiniile şi urmează căile celor
care au scris autenticele cărţi ale înţelepciunii, vor putea să intre inconştient
în legătură cu spiritualitatea. Asta pentru că în lumea noastră, noi nu Îl vedem
şi nu Îl simţim pe Creator şi nu putem să renunţăm, egoişti fiind, la conştiinţa
noastră pentru El.
Gândurile învăţătorilor sau maeştrilor îi pot pătrunde pe elevii acestora
şi pot trezi credinţa în ei. Ceea ce corespunde cu AHP al învăţătorului
spiritual: Auzen (Ureche), Hotem (Nas), Peh (Gura), ce reprezintă vasele
primirii, care coboară către GE (Galgalta ve Einayim), care reprezintă vasele
dăruirii de la nivelul inferior (adică, nivelul elevului).
Ridicarea la nivelul AHP al maestrului, înseamnă conectarea la
înţelepciunea şi gândurile acestuia. Astfel, atunci când, elevii se afundă în
AHP al textelor înţelepte, ei se ridică temporar şi spiritualul le este dezvăluit.
Atunci când parcurgem munca unor asemenea Cabalişti precum Baal
HaSulam, Shimon Bar Yochai, ne conectăm direct cu aceştia, prin

114
intermediul Luminii Înconjurătoare. Suntem atunci luminaţi, iar vasele
noastre de primire sunt purificate.
Este important ca atunci când citim, să ţinem cont de măreţia autorului,
indiferent dacă el trăieşte sau nu. Ne putem conecta oricând cu autorul prin
intermediul sentimentelor pe care le avem atunci când îi studiem scrierile.
Există multe căi care conduc spre Creator, iar El se foloseşte de diverse
mijloace pentru a acţiona asupra noastră. Orice dificultate sau obstacol aflat
în calea elevului, în special moartea maestrului, poate fi considerată o
oportunitate pentru transformarea la nivel individual .

115
116
 10
Neutralizând Dorinţa pentru automulţumire

Simţul auzului este numit „credinţă”, pentru că dacă vrem să acceptăm ceea
ce auzim ca fiind adevărat, trebuie să credem că am auzit. Văzul este numit
„cunoaştere”, pentru că noi nu trebuie să preluăm nimic fără a verifica. Însă,
pană când nu am primit de Sus calităţi altruiste, suntem incapabili să vedem,
deoarece ceea ce vedem, noi percepem prin simţurile noastre egoiste.
Acest lucru face şi mai dificilă îndepărtarea noastră de egoism. Prin
urmare, la început trebuie să înaintăm orbeşte, în timp ce obţinem ceea ce
doresc pornirile noastre egoiste. Apoi, după ce am dobândit credinţa, vom
începe să dobândim înalta cunoaştere.
Pentru a înlocui egoismul nostru cu altruismul şi raţiunea cu credinţa,
trebuie să apreciem cu adevărat măreţia şi grandoarea spiritualului, în
comparaţie cu sărăcia, materialul, existenţa temporară. Trebuie să realizăm
cât de minor este să ne servim pe noi, în comparaţie cu Creatorul.
Trebuie să vedem de asemenea cât de benefic şi plăcut este să Îi facem
pe plac Creatorului în loc de a aduce plăcere neînsemnatului nostru ego

117
(corpului nostru). Ego-ul, de fapt, nu poate fi niciodată mulţumit şi îşi arată
aprecierea răsplătindu-ne doar prin plăceri trecătoare.
Atunci când comparăm corpul uman cu Creatorul, trebuie să decidem
pentru cine ar trebui să lucrăm, sclavii cui vrem să devenim. Nu există altă
alternativă. Cu cât ne înţelegem propria lipsă de importanţă, cu atât va fi mai
uşor să îl alegem pe Creator.
Există patru aspecte ale dorinţei de a primi: neîsufleţit, organic, animat
şi vorbitor. Aspectul naturii neînsufleţite reprezintă integralitatea. Simţul
perfecţiunii îşi are originea în Lumina Înconjurătoare, care vine de departe şi
aceasta Lumină îndepărtată străluceşte asupra lumii noastre, chiar dacă
proprietăţile ei sunt opuse celor ale Creatorului.
În acelaşi fel, acela care este neînsufleţit spiritual îşi menţine existenţa
aşa cum este. Acest individ are aceleaşi dorinţe ca cei similari lui. Această
persoană este incapabilă şi lipsită de dorinţa de a face orice fel de efort
spiritual din proprie iniţiativă.
Aşa cum lumea organică este clădită pe fundaţia naturii neînsufleţite,
lumea spirituală are nevoie de o bază anterioară neînsufleţită. O persoană nu
are altă şansă decât să înceapă cu acest nivel, neînsufleţit.
Însă, acela care doreşte să se înalţe de la nivelul spiritual neînsufleţit
trebuie să găsească o nouă raţiune de a înlocui ceea ce anterior l-a motivat să
comită acţiunile sale : forţa obişnuinţei, educaţia şi mediul.

118
 O persoană care vrea să crească mai departe, să devină spirituală, vie,
să facă independent progrese spirituale, refuză să îi urmeze orbeşte pe alţii,
dar merge înainte, indiferent de opinia altora, sau de obiceiurile, sau de
educaţia societăţii.

Această decizie de a înceta efectuarea de acte mecanice dă naştere

rădăcinii unei noi stări organice spirituale. Aşa cum o sămânţă trebuie să se
descompună în sol pentru a creşte, tot aşa, o persoană trebuie să înceteze să
simtă viaţa spirituală în materia neînsufleţită. În schimb, viaţa neînsufleţită ar
trebui percepută ca moarte. Această senzaţie va constitui în sine o rugăciune
pentru schimbare.
Pentru a deveni organici şi capabili de creştere spirituală individuală,
trebuie să acţionăm în mai multe feluri asupra noastră, începând cu
„pregătirea” solului neînsufleţit. Progresul spiritual poate fi făcut doar prin
contracararea dorinţelor noastre de automulţumire.
Prin urmare, dacă aspirăm să avansăm către Creator, trebuie să ne
verificăm cu regularitate dorinţele şi să decidem ce plăceri acceptăm. De
vreme ce Creatorul doreşte să dea plăcere creaţiilor Sale, trebuie să acceptăm
astfel de plăceri.
Trebuie însă, să le excludem pe acelea care nu sunt pe placul
Creatorului. În limbajul Cabalei, acest lucru poate fi descris astfel: Voinţa
noastră, un ecran aflat în mintea noastră (Peh al Rosh), calculează cantitatea
de plăcere pe care o putem experimenta pentru a face plăcere Creatorului, în

119
concordanţă cu cantitatea de iubire faţă de El. Noi putem experimenta în mod
precis această cantitate. Trebuie să avem grijă însă la orice altă cantitate de
plăcere pe care o experimentăm şi care nu este pe placul Creatorului.
Astfel, acţiunile noastre ar trebui să fie determinate de dorinţa noastră
de a face pe placul Creatorului, mai degrabă decât de dorinţa noastră de a ne
apropia de acesta, sau de a nu ne fi frică să ne distanţăm de El. Ultimele două
sunt considerate a fi aspiraţii egoiste, în comparaţie cu dragostea altruistă
necondiţionată.
Dorinţa de a face pe placul Creatorului sau frica de a-L supăra,
reprezintă dorinţe altruiste. Noi experimentăm emoţii puternice - precum
bucuria, durerea, plăcerea şi frica - cu întregul nostru corp, nu doar cu o parte
a lui. Dacă dorim să ne verificăm dorinţele, trebuie să determinăm dacă
fiecare parte a corpurilor noastre este de acord cu gândurile noastre.
De exemplu, atunci când ne rugăm, noi trebuie să fim siguri că toate
gândurile, dorinţele şi organele corpului nostru, sunt în acord cu ceea ce
spunem. Trebuie de asemenea să fim conştienţi dacă rostim cuvintele pur şi
simplu automat, fără a fi atenţi la înţelesul lor.
„Citirea mecanică” apare atunci când dorim să evităm disconfortul creat
de conflictul dintre corpurile noastre şi sensul rugăciunii. Poate apărea
deasemenea dintr-o lipsă de înţelegere a felului în care rugăciunea poate fi
benefică atunci când derivă din rugăciunea mecanică din cărţile de rugăciune.
Este util să ne întrebăm inimile pentru ce doresc să se roage.

120
 O rugăciune nu este ceea ce buzele noastre rostesc mecanic, ci ceea
ce doresc raţiunea şi întregul corp.

De aceea se spune că „rugăciunea este munca inimii”, adică inimile

sunt în acord absolut cu ceea ce rostesc buzele.
Doar dacă lucrăm cu întreg corpul vom primi răspuns de la acesta, ceea
ce înseamnă că nici un organ nu doreşte să scape de egoism sau să ceară
Creatorului ajutor când face acest efort. Doar atunci vom fi capabili să ne
direcţionăm rugăciunea sinceră către Creator, cerând eliberarea din exilul
spiritual.
Noi trebuie să dorim ca raţiunea unui act să corespundă actului mecanic
prezent, care să ţină cont de Voia Creatorului. Aşa cum corpul acţionează ca
un robot, ţinând cont de Voia Creatorului fără a înţelege raţiunea acestui
lucru, sau fără a avea un beneficiu imediat, aşa va trebui să fie şi raţiunea
observării Voinţei Sale „pentru că asta este Voinţa Creatorului”.
Există o modalitate simplă de a verifica motivaţia din spatele acţiunii
unei persoane. Dacă este „de dragul Creatorului”, atunci corpul persoanei
este incapabil să facă şi cea mai mică mişcare. Totuşi, dacă este în beneficiul
cuiva sau dacă este pentru lumea care va veni, atunci cu cât cineva se
gândeşte mai mult la propria răsplată, cu atât cheltuieşte mai multă energie
pentru a acţiona.
Toate acestea arată în mod clar că motivaţia (kavana) noastră determină
calitatea acţiunilor noastre. Creşterea numărului acţiunilor noastre, nu duce în

121
mod necesar la îmbunătăţirea calităţii lor. Tot ce se întâmplă are loc sub
influenţa forţelor spirituale superioare. Şi noi, aici în această lume, am fost de
secole observatorii relaţiei cauză - efect a forţelor spirituale.
O persoană care poate vedea în avans consecinţele evenimentelor şi
prin urmare poate prevedea şi preîntâmpina consecinţele nedorite, este numit
„Cabalist”. Lumea noastră este lumea manifestării consecinţelor forţelor
spirituale, în timp ce de fapt scena interacţiunii dintre aceste forţe se situează
deasupra şi dincolo de percepţiile noastre.

Doar un Cabalist are capacitatea de a prevedea evenimentele înainte

ca acestea să se manifeste în această lume şi poate eventual preveni chiar
manifestarea lor.

Deoarece aceste evenimente ne sunt trimise pentru corectarea noastră şi

deoarece noi avem nevoie să ne corectăm pentru a ajunge la scopul ultim al
creaţiei, doar noi înşine ne putem ajuta şi nimeni altcineva.
Creatorul nu ne trimite suferinţa, ci mai degrabă mijloacele de care
avem nevoie să accelerăm progresul nostru spiritual. Un Cabalist nu este un
vrăjitor care face miracole, ci o persoană a cărei misiune este de a ajuta în
general oamenii, de a ne asista în ridicarea conştiinţei noastre la nivelul
necesar pentru a iniţia procesul auto-corectării.
În final, Cabalistul este prezent pentru a ajuta individual oamenii dacă
ei doresc asta.

122
 Nu avem nici o putere asupra inimilor noastre, indiferent cât de
puternici, inteligenţi sau capabili suntem. Prin urmare, tot ce putem face este
să efectuăm mecanic fapte bune şi să îl implorăm pe Creator să înlocuiască
inimile noastre cu altele. (Cuvântul „inimă” reprezintă de obicei, toate
dorinţele noastre).
Tot ceea ce se cere de la noi ca indivizi este să avem mai degrabă o
dorinţă mare decât mai multe. Dorinţa pe care o persoană o percepe în inimă
este o rugăciune. Astfel, o dorinţă mare din toată inima nu lasă loc pentru
alte dorinţe.
Noi putem să creăm această mare dorinţă în inimile noastre, doar prin
eforturi persistente, continue. Pe parcurs, trebuie să depăşim multe obstacole.
Noi trebui să continuăm astfel deşi în mod clar ne dăm seama că suntem
departe de scopul nostru şi că studiem Cabala pentru beneficiul nostru
personal şi nu de dragul Creatorului.
Obstacolele pe care trebuie să le depăşim includ: argumentele prin care
corpul se plânge de slăbiciunea sa, conflictul dintre eforturile spirituale şi
cele egoiste; credinţa că, rezultatul dorit va veni atunci când Creatorul va
dori, tot aşa cum El a adus o persoană în această stare specială şi teoria
conform căreia fiecare trebuie să îşi testeze realizările, aşa cum trebuiesc
testate toate lucrările.
Ele includ de asemenea percepţia că lucrurile s-au înrăutăţit de când a
început studiul Cabalei; credinţa că studiul celorlalţi se desfăşoară cu mai

123
mult succes decât cel propriu şi tot aşa la infinit - văicăreli, reproşuri,
acuzaţii, ambele venind din partea corpului şi a familiei.
Doar prin depăşirea acestor obstacole o persoană îşi va dezvolta
adevărata credinţă pentru spiritualitate. Există doar o singură cale prin care
putem depăşi aceste obstacole: prin „izgonirea” egoismului aşa cum spune
Cabala.
Noi putem fie ignora cererile ego-ului, fie să spunem: „Voi merge mai
departe fără explicaţii şi teste, pentru că acestea se bazează pe egoism, pe
care trebuie să îl las în urma mea. Şi deoarece nu am încă alte simţuri, nu te
pot asculta pe tine, ci doar pe acei mari înţelepţi care au intrat deja în Lumea
Superioară şi ştiu cum ar trebui să acţioneze o persoană. Şi dacă inima mea
devine şi mai egoistă, înseamnă că am progresat şi astfel merit să am un pic
mai mult din adevăratul meu egoism revelat mie din ceruri”.
Ca răspuns, Creatorul ni se va revela pe Sine, astfel încât vom simţi
măreţia Sa şi vom dori involuntar să îl servim. În acel moment, nu vom mai
experimenta tentaţiile corpului. Procesul semnifică înlocuirea inimii de
„piatră”, care este conştientă doar de sine, cu una de „carne” care este
conştientă de ceilalţi.

124
 11
Mişcarea Interioară şi Dezvoltarea

În această lume, noi avansăm fizic utilizând aparatul locomotor - picioarele.

Apoi, de îndată ce am înaintat, utilizăm organele de achiziţie - mâinile.
Prin contrast, organele spirituale sunt opuse celor fizice: putem urca
scările doar dacă am înlăturat cu totul suportul raţiunii. În plus, putem ajunge
la scopul creaţiei deschizând doar mâinile şi dăruind, în loc să luăm. Scopul
creaţiei este de a revărsa plăcerea asupra noastră.
De ce atunci, ne poartă Creatorul pe această cale a suferinţei? Haideţi să
aflăm răspunsul.
În primul rând, Creatorul a creat, în perfecţiunea Sa, fiinţele umane.

Un atribut al perfecţiunii finale este starea de repaus, pentru că

mişcarea este produsă fie dintr-o lipsă, fie din încercarea de a ajunge la
ceea ce este considerat dezirabil.

Fiinţelor umane le place să fie în repaus şi să critice acest lucru doar

atunci când le lipseşte ceva vital, cum ar fi mâncarea sau căldura, etc.

125
 Cu cât suferă mai mult din lipsa a ceea ce doresc, cu atât mai repede vor
fi gata să facă eforturi din ce în ce mai mari pentru a obţine ce îşi doresc. Prin
urmare, dacă Creatorul îi face pe oameni să sufere datorită lipsei
spiritualităţii, ei vor fi obligaţi să facă un efort să ajungă la aceasta.
Odată ce au atins spiritualitatea, care este scopul creaţiei, oamenii vor
experimenta plăcerea pe care Creatorul a creat-o pentru ei. Din acest motiv,
aceia care doresc să avanseze spiritual nu consideră suferinţa ego-ului ca
pedeapsă, ci doar ca manifestare a Bunăvoinţei Creatorului de a-i ajuta.
Deci, ei văd suferinţa lor mai degrabă ca pe o binecuvântare, decât ca
pe un blestem. Doar după ce au ajuns la spiritualitate vor înţelege ce este de
fapt şi ce plăceri conţine. Până atunci, ei vor suferi doar din lipsa sa.
Diferenţa dintre material şi spiritual este că lipsa plăcerilor materiale ne
cauzează suferinţă, în timp ce lipsa plăcerilor spirituale nu. Prin urmare,
pentru a ne aduce plăcerile spirituale, Creatorul ne dă simţul suferinţei cauzat
de lipsa senzaţiilor spirituale.
Pe de altă parte, atunci când experimentăm plăcerile materiale, nu
atingem totala, infinita împlinire care este prezentă chiar şi în cele mai mici
plăceri spirituale. De îndată ce începem să prindem gustul pentru
spiritualitate, există pericolul să putem începe să primim plăcere de aici ca pe
o dorinţă egoistă şi prin urmare ne vom îndepărta de spiritual.
Motivul acestei îndepărtări este că începem să urmărim spiritualul după
ce găsim o plăcere mai mare în această îndeletnicire decât am experimentat în
trecut în vieţile noastre. Noi vedem acum că nu mai avem nevoie de credinţă

126
- baza spiritualităţii - pentru că am înţeles că dacă urmărim spiritualul avem
mai mult de câştigat. Însă Creatorul foloseşte această modalitate numai cu
începătorii, pentru a-i atrage şi corecta.
Fiecare dintre noi simte că ştie mai bine decât oricine ce ar trebui să
facem şi ce este bine pentru noi. Acest sentiment îşi are rădăcina în faptul că
în starea noastră egoistă, noi ne percepem doar pe noi şi nimic altceva. Deci,
noi ne vedem ca fiind cei mai înţelepţi, deoarece suntem singurii care ştim ce
dorim în fiecare moment din viaţa noastră.
Creatorul conduce lumea noastră strict în conformitate cu legile
materiale ale naturii. Prin urmare, este imposibil să le ocolim sau să le
contracarăm: dacă sărim de pe stâncă, vom muri; dacă suntem privaţi de
oxigen, ne vom sufoca, etc.
Creatorul a confirmat aceste legi ale naturii pentru a ne face să
înţelegem că supravieţuirea cere efort şi atenţie. În lumea spirituală, acolo
unde nu putem prevedea consecinţele evenimentelor şi nu cunoaştem legile
supravieţuirii, trebuie de la bun început să înţelegem principala lege. Această
lege nu poate fi eludată, aşa cum nici legile naturii din lumea noastră nu pot fi
eludate.
Principala lege spune că nu putem fi conduşi de senzaţiile plăcerii,
deoarece nu plăcerea, ci altruismul este cel care determină dacă o viaţă
spirituală este benefică sau nu:
Lumina - care emană de la Creator şi este percepută de noi ca imensă
plăcere. Înţelegem că plăcerea perceperii Creatorului (care este, de fapt, una

127
şi aceeaşi, pentru că nu îl percepem pe El, ci Lumina care ajunge la noi) este
de fapt scopul creaţiei.
Credinţa - puterea care dă individului încrederea în posibilitatea de a
atinge viaţa spirituală, de a învia după ce a fost mort din punct de vedere
spiritual. Cu cât realizăm mai clar că ne aflăm în moarte spirituală, cu atât
mai mult simţim nevoia de credinţă.
Rugăciunea - efortul făcut de persoană, în mod special din inimă, de a-l
percepe pe Creator şi de a-L implora să-i acorde încrederea personală pentru
a ajunge la viaţa spirituală.
Orice muncă, orice exercitare a efortului şi orice rugăciune, sunt
posibile doar dacă Creatorul este ascuns fiinţelor umane. O rugăciune
adevărată adresează Creatorului cererea de a-i acorda puterea să contracareze
egoismul cu ochii închişi - fără a fi nevoie ca, Acesta să se reveleze pe Sine
persoanei, deoarece aceasta este cea mai mare recompensă. Nivelul
spiritualităţii noastre este definit de dorinţa noastră de a continua în mod
altruist.
Atunci când am câştigat încredere în propriile puteri altruiste, noi putem
treptat să începem să experimentăm plăcerea de dragul Creatorului, pentru că
astfel noi facem pe placul acestuia. Deoarece Voinţa Creatorului este de a ne
copleşi cu plăcere, aceasta congruenţă a dorinţelor îi aduce mai aproape pe
cel care Dăruieşte şi pe cel care primeşte.
În afara plăcerilor primite din percepţia Luminii Creatorului, noi trăim o
plăcere infinită din perceperea dimensiunii Creatorului, din unirea cu

128
Perfecţiunea Totală. Atingerea acestei perfecţiuni este scopul creaţiei.
Deoarece egoismul - dorinţa noastră de a primi - este esenţa noastră, el
predomină asupra tuturor nivelurilor din natură, de la cel atomic – molecular,
la cel hormonal, animal, pană la cele mai înalte niveluri.

Egoismul se extinde până la cele mai înalte sisteme ale

raţionamentului uman şi ale subconştientului, inclusiv asupra dorinţelor
altruiste. Este atât de puternic încât noi suntem incapabili să ne opunem
lui în mod deliberat, indiferent de situaţie.

Prin urmare, dacă dorim să scăpăm de puterea ego-ului, noi trebuie să

luptăm cu acesta. Trebuie să acţionăm în mod contrar dorinţelor corpului
nostru şi raţiunii noastre referitoare la avansarea către spiritual, chiar dacă nu
vedem nici un beneficiu pentru noi înşine.
Altfel, nu vom reuşi niciodată a transcende limitele lumii noastre. În
Cabala, acest principiu de muncă este cunoscut ca, „Obligă-l până spune:
Vreau”.
De îndată ce Creatorul ne ajută prin împărtăşirea Naturii Sale, corpurile
noastre vor dori să funcţioneze şi ele în domeniul spiritual. Această condiţie
este numită „întoarcerea” (teshuvah).
Transformarea esenţei noastre egoiste în esenţa altruistă, are loc astfel:
În înţelepciunea Sa, Creatorul generează o dorinţă de automulţumire şi o
implantează în fiinţa umană. Această dorinţă reprezintă egoismul, un punct

129
negru în esenţa persoanei. Este negru ca urmare a contracţiei Luminii
(tzimtzum) şi apare atunci când Lumina Creatorului se îndepărtează de el.
Corecţia esenţei egoiste are loc cu ajutorul ecranului (masach), care
transformă egoismul în altruism. Noi suntem incapabili să înţelegem cum o
asemenea miraculoasă transformare poate avea loc, până când nu o
experimentăm noi înşine. Pare incredibil că legile universale s-ar schimba
astfel încât să fim capabili să acţionăm acolo unde nu puteam înainte.
În final, vom descoperi că acţiunile noastre au rămas la fel ca cele
anterioare şi că nu putem da nimic Creatorului, deoarece acesta este perfect şi
unica Sa dorinţă este să ne umple cu Perfecţiunea Sa .
În schimb, pentru imensa plăcere pe care o primim de la Acesta, noi
suntem incapabili să Îi înapoiem ceva, cu excepţia gândului că, deşi noi
continuăm să facem aceleaşi acţiuni ca înainte, acum le facem pentru că îi
sunt plăcute mai degrabă Lui, decât nouă.
Însă chiar şi acest gând este pentru noi şi nu pentru Creator. Ceea ce ne
dă posibilitatea să primim plăceri nemăsurate fără a ne simţi ruşinaţi de ceva.
Noi putem deveni mai asemănători cu Creatorul devenind altruişti. Când
facem asta, noi suntem capabili să primim infinit şi să experimentăm plăcere,
deoarece altruismul nu este pentru sine.
Deşi ne putem obliga să facem anumite acţiuni fizice, nu ne putem
schimba dorinţele de bună voie, pentru că nu putem face nimic din ceea ce nu
este în folosul nostru. Cabaliştii spun că o rugăciune fără o motivaţie potrivită

130
este asemeni unui corp fără suflet, pentru că acţiunile aparţin corpului şi
gândurile sufletului.
Dacă nu ne-am corectat încă gândurile noastre (sufletul), de dragul
cărora efectuăm o acţiune (corpul), atunci despre acţiunea în sine se poate
spune că este moartă din punct de vedere spiritual. Totul este cuprins atât în
general cât şi în particular. Generalul, mort spiritual (domem), demonstrează
că, pentru cei mai mulţi oameni, poate fi doar o mişcare generală şi nu o
anume mişcare spirituală, deoarece ei nu au o nevoie interioară pentru ea.
Prin urmare, nu există o creştere anume, individuală, ci doar o creştere
comună în concordanţă cu Providenţa universală Superioară. Din acest motiv,
masele se percep întotdeauna pe sine ca fiind corecte şi perfecte.
A fi spiritual organic (tzomeach) înseamnă că indivizii posedă un grad
unic de mişcare interioară şi dezvoltare. În acest punct, o persoană devine
cunoscută ca om, sau ADAM, aşa cum este scris în biblie: „ADAM - un
copac într-un câmp”. Deoarece creşterea spirituală cere o mişcare de
înaintare şi mişcarea are loc doar atunci când persoana simte o anumită lipsă,
omul este în mod constant conştient de aceste deficienţe care îl forţează să
caute căi pentru a creşte.

Dacă omul se opreşte la orice nivel al dezvoltării spirituale, atunci

este împins în jos în percepţiile sale. Acest lucru are rolul de a-l obliga să
se mişte, în loc să stea pe loc.

131
 Dacă, ulterior, el se ridică din nou, va fi la un nivel mult mai înalt decât
cel anterior.
Ca rezultat, o persoană fie urcă, fie coboară, însă nu poate sta
nemişcată, pentru că această stare nu este caracteristică omului. Doar aceia
care aparţin maselor pot sta nemişcaţi şi nu pot cădea de la nivelul la care se
află; astfel, ei nu experimentează căderea.
Haideţi să împărţim imaginar spaţiul, printr-o linie orizontală. Deasupra
linei este lumea spirituală. Sub linie este lumea egoistă. Aceia care preferă să
acţioneze în mod contrar raţiunii lor pot exista deasupra liniei.
Aceşti indivizi resping raţiunea pământeană, chiar dacă aceasta le dă
oportunitatea de a şti şi a vedea totul. Ei preferă să acţioneze cu ochii închişi,
pe calea credinţei, urmărind spiritualitatea (altruismul în locul egoismului).
Fiecare nivel spiritual este definit de măsura altruismului prezent în el.
Noi ocupăm nivelul spiritual corespunzător proprietăţilor noastre spirituale.
Aceia dintre noi care ne aflăm deasupra liniei îl pot percepe pe Creator. Cu
cât ne aflăm mai sus de linie, cu atât mai puternică este această abilitate.
Poziţia înaltă sau joasă pe care ne aflăm este determinată de ecranul din
fiecare dintre noi. Ecranul reflectă plăcerea egoistă directă pe care o putem
primi de la Lumina Creatorului. Lumina de deasupra liniei este numită
„Tora”. Ecranul sau linia care separă lumea noastră de cea spirituală, este
numit „barieră” (machsom).

132
 Cei care trec de aceasta barieră nu mai coboară spiritual la nivelul lumii
noastre. Sub linie este lumea egoismului, în timp ce deasupra liniei este cea a
altruismului.

Avansarea către Plăcerea Altruistă

Atzilut este lumea percepţiei complete a Creatorului şi a unificării cu El. Un

individ se ridică treptat la lumea Atzilut, dobândind proprietăţi altruiste .
Când cineva a ajuns la această lume, după ce a dobândit în totalitate abilitatea
de a „dărui”, chiar dacă se află pe treapta cea mai de jos, începe „să
primească de dragul Creatorului”.
Noi nu distrugem dorinţa noastră de a experimenta plăcere, ci mai
degrabă ne alterăm esenţa, schimbând raţiunea pentru care căutăm plăcerea.
Înlocuind treptat egoismul cu altruismul, ne putem ridica corespunzător până
când primim ceea ce suntem îndreptăţiţi, în corespondenţă cu rădăcina
sufletului nostru (shoresh neshama), care iniţial a fost parte a ultimului nivel
(Malchut) al lumii Atzilut.
Ca rezultat al corecţiilor pe care le facem, sufletele noastre se vor ridica
la starea completei unificări cu Creatorul şi pe parcursul acestui proces noi
vom primi de 620 de ori mai multă Lumină decât aveau sufletele noastre
înainte de a intra în corpul nostru uman.

133
 Toată Lumina, întreaga plăcere pe care Creatorul doreşte să o împartă
creaţiilor Sale, este cunoscută ca „suflet comun” al tuturor creaţiilor
(Shechina). Lumina este împărţită fiecăruia dintre noi (sufletul fiecăruia
dintre noi) este parte a sufletului comun. Fiecare dintre noi ar trebui să
primească această parte pe măsură ce ne corectăm dorinţele.

Noi îl putem percepe pe Creator (sufletul fiecăruia dintre noi) doar

după ce ne-am corectat dorinţa de plăcere.

Aceasta dorinţă este cunoscută ca „vasul sufletului” (kli). Adică,

sufletul se compune din vas şi Lumina, care vine de la Creator.
Atunci când am înlocuit în totalitate vasul egoist cu unul altruist, atunci
acest vas se va potrivi în întregime cu Lumina, pentru că a dobândit
proprietăţile sale.
Astfel, putem deveni egali cu Creatorul şi ne putem contopi cu
proprietăţile Sale, experimentând tot ce există în Lumină şi îl umple.
Nu există cuvinte care să descrie această stare. Din acest motiv, se
spune că toate plăcerile acestei lumi sunt doar o scânteie din infinitul foc al
bucuriei pe care sufletul o experimentează în timpul unificării sale cu
Creatorul.
Noi putem urca pe scara spirituală în concordanţă cu legea liniei de
mijloc (kav emtzai). Acest principiu poate fi descris pe scurt ca: „Este bogat
cel care se consideră fericit cu ceea ce altul are”.

134
 Ar trebui să fim mulţumiţi cu ceea ce putem înţelege din ceea ce
studiem în Cabala. Mai mult, trebuie să realizăm că, învăţând Cabala, noi
începem să facem fapte bune înaintea Creatorului. Atunci când ţinem cont de
Voia Sa, ne simţim ca şi cum am avea cea mai mare grijă de asta.
Această senzaţie ne va aduce o imensă bucurie şi ne vom simţi ca şi
cum am fi primit cel mai mare dar din lume. Avem acest sentiment deoarece
noi îl considerăm pe Creator ca fiind Regele Universului, mult mai sus decât
noi. Deci, suntem bucuroşi că am fost aleşi de Creator dintre milioane de
oameni, care prin cărţi şi profesori, ne spune ce vrea de la noi.
Această stare spirituală este numită: „dorinţa de a oferi” (hafetz hesed).
În această stare, proprietăţile unei persoane pot coincide cu
proprietăţile unui obiect spiritual, numit Bina. Însă această stare nu reprezintă
perfecţiunea umană, pentru că noi nu ne folosim raţiunea în acest proces de
auto-corectare.
Astfel, noi suntem consideraţi încă, a fi „săraci în cunoaştere” (ani be
da’at), pentru că noi nu suntem conştienţi de corelaţia dintre acţiunile noastre
şi consecinţele lor spirituale. Cu alte cuvinte, noi acţionăm fără să ştim ce
facem, călăuziţi doar de credinţă.
Pentru a face acţiuni spirituale în mod conştient, noi trebuie să investim
mult efort pentru a realiza că gândurile noastre trebuie să fie făcute „de
dragul Creatorului”. În acest moment, noi putem începe să simţim că nu
înaintăm spiritual. Deşi, de fapt, de fiecare dată când observăm ceva, devine

135
evident că suntem mai departe ca niciodată de a avea intenţia potrivită - de a
face plăcere Creatorului, în aceeaşi măsură în care El face asta pentru noi.
Însă, nu trebuie să criticăm starea noastră mai departe de nivelul care ne
permite să rămânem mulţumiţi cu perfecţiunea. Această stare este numită
„linia de mijloc” (kav emtzai). Pe masură ce ne construim cunoaşterea cu
linia de stânga (kav smol), noi putem dobândi totala perfecţiune.
Să analizăm încă o dată acţiunea care are loc pe linia de mijloc. Noi
trebuie să ne începem ascensiunea spirituală fiind în concordanţă cu linia de
dreapta, care reprezintă înţelesul perfecţiunii în spiritualitate, fericirea pentru
destinul nostru şi dorinţa noastră de a avea grijă de Voinţa Creatorului sincer
şi fără egoism.
Noi trebuie să ne întrebăm, „Câtă plăcere vom obţine din căutarea
spirituală?” Noi considerăm, că orice cantitate este suficientă, pentru că
suntem convinşi că, lumea este controlată în totalitate de către Creator şi
orice simţim în timpul căutării spirituale, trebuie dorit de Creator.
Oricare ar fi condiţia noastră, ea trebuie sa vină de la Creator. Astfel
până şi cea mai simplă realizare a Regulii Divine şi a perfecţiunii spirituale
este suficientă pentru ca noi să fim fericiţi, să dea un sens propriei noastre
perfecţiuni şi să ne determine să îi mulţumim Creatorului.
Însă acestei stări îi lipseşte linia de stânga, prin care ne verificăm
propria condiţie (heshbon nefesh). Aceasta sarcină interioară este opusă
muncii făcute pe linia de dreapta, unde ne concentrăm mai ales asupra

136
glorificări spiritualului şi a Creatorului, indiferent de sine sau de propria
condiţie.
Atunci când începem să verificăm cât de serioasă este atitudinea noastră
faţă de spiritual şi cât de aproape ne aflăm de perfecţiune, devine evident că
suntem încă scufundaţi în meschinul nostru egoism şi nu suntem în stare să
ridicăm nici măcar un deget de dragul altora sau al Creatorului.
După ce am descoperit răul din noi, trebuie să ne străduim să-l
eliminăm şi trebuie să depunem cele mai mari eforturi în această direcţie.
Trebuie de asemenea să ne rugăm Creatorului să ne ajute de vreme ce
este clar că suntem incapabili să ne transformăm fără a primi sprijin. Astfel,
în persoană apar două linii opuse. Pe linia de dreapta, noi simţim că totul se
află în puterea Creatorului şi prin urmare este perfect. Aşa încât, nu dorim
nimic şi prin urmare suntem fericiţi.
Pe linia de stânga, nu simţim nici un interes faţă de spiritual; nu simţim
avansarea spirituală şi simţim că suntem încă prizonieri în coaja egoismului
nostru, la fel ca înainte. Mai mult, nu cerem Creatorului să ne ajute să scăpam
din aceasta stare. Descoperind răul din noi, decidem să ne lipsim de simţul
realităţii deoarece acesta încearcă să ne descurajeze din eforturile noastre de a
continua sarcina fără speranţă de corectare a egoismului nostru.
În acelaşi timp, ar trebui să continuăm să mulţumim Creatorului pentru
starea noastră prezentă, crezând sincer că această stare este cu adevărat cea
perfectă. Ar trebui să continuăm de asemenea să fim la fel de bucuroşi ca
înainte de a ne monitoriza starea.

137
 Dacă reuşim să facem astfel, vom avansa pe linia de mijloc. Deci, este
crucial să evităm să devenim prea critici faţă de noi urmând excesiv linia de
stânga
Este de asemenea important să rămânem în starea de mulţumire a liniei
de mijloc. Doar atunci vom putea să intrăm în împărăţia spirituală cu
„amândouă picioarele” ca să zicem aşa.
Există două niveluri ale dezvoltării umane: animal şi fiinţa umană.
(Acestea nu trebuie confundate cu cele patru niveluri ale dorinţelor). Dacă
observăm natura animală, un animal continuă să trăiască în aceeaşi stare în
care s-a născut. El nu se dezvoltă. Proprietăţile acordate unui animal în ziua
în care s-a născut, îi sunt suficiente pe toată durata existenţei sale.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre o persoana care rămâne la acest
nivel de dezvoltare - acelaşi pe măsură ce aceasta creşte. Toate schimbările
care au loc în viaţa acestei persoane sunt de natură cantitativă.
Însă, acest lucru nu se poate spune despre tipul „fiinţa umană”. În
această stare, persoana este născută egoistă. La un anumit punct ea va
descoperi că este condusă de egoism şi drept urmare, va aspira să corecteze
acest defect. Dacă persoana doreşte cu adevărat să fie demnă de Revelarea
Creatorului, atunci sunt necesare următoarele:
1. Aceasta trebuie să fie cea mai puternică dorinţă a persoanei, astfel încât
să nu mai existe alta. În plus, dorinţa trebuie să fie permanentă,
deoarece Creatorul este etern şi Voinţa Sa de a ne dărui binele, este
constantă. Astfel, acela care doreşte să se apropie de Creator trebuie să

138
 se asemene Creatorului în această proprietate, adică toate dorinţele
trebuie să fie constante. Ele nu se pot schimba în funcţie de
circumstanţe.
2. Persoana trebuie să dobândească dorinţe altruiste şi să se dedice toate
gândurile şi dorinţele Creatorului. Acest nivel este numit hesed sau
katnut. Persoana va ajunge eventual să câştige Lumina Credinţei, care
va aduce darul de încredere persoanei.
3. Persoana trebuie să dobândească completa şi perfecta cunoaştere a
Creatorului. Consecinţele acţiunilor persoanei sunt determinate de
nivelul său spiritual. Însă nu va exista diferenţă între nivelurile
spirituale dacă Lumina Creatorului străluceşte asupra individului.
Deoarece Creatorul dăruieşte simultan recipientului, vasul şi lumina
sufletului persoana percepe cunoaşterea primită ca fiind perfectă. De
obicei, noi suntem în acord total cu corpurile noastre; corpul ne dictează
dorinţele şi ne răsplăteşte pentru munca noastră lăsându-ne să
experimentăm plăcerea. Plăcerea, în sine, este spirituală însă în lumea
noastră ea trebuie conectată unui suport material (mâncare, sex, muzică)
pentru a ne îngădui să o experimentăm. Chiar dacă în sinea noastră
simţim plăcere pură, suntem incapabili să o detaşăm complet de acest
suport material.
Oamenilor diferiţi, le plac lucruri diferite şi diferite tipuri de suport al
plăcerii. Însă plăcerea, în sine este spirituală, chiar dacă noi o experimentăm
în cererile noastre ca un efect al impulsurilor electrice. Teoretic, este posibil

139
să simulezi o gamă largă de plăceri prin aplicarea impulsurilor electrice
creierului. Deoarece suntem obişnuiţi să primim diverse plăceri în forma
suportului lor material, această plăcere pură va recrea imaginile diferitelor
manifestări în memoria persoanei, astfel încât mintea va crea muzica, gustul
mâncării, etc.
Cele de mai sus arată clar faptul că, noi şi corpurile noastre ne servim unul
pe altul. Prin urmare, când corpurile noastre acceptă să muncească, ele se
aşteaptă să fie recompensate cu anumite forme ale plăcerii.
Evitarea senzaţiilor neplăcute poate fi de asemenea considerată o anumită
plăcere. Orice corelaţie dintre munca făcută şi plăcerea primită (recompensă )
este un indicator clar că persoana a făcut un act egoist.
Pe de altă parte, dacă o persoană simte rezistenţa corpului şi se întreabă:
„De ce să muncesc?” înseamnă că acest corp nu întrezăreşte un grad de
plăcere mai mare în viitor decât are deja. Cel puţin, există o creştere a plăcerii
care să învingă înclinaţia de a rămâne în stare de repaus. Astfel, nu consideră
ca are vreun beneficiu din modificarea stării sale.
Însă dacă o persoană decide să abandoneze consideraţiile corpului şi alege
să se concentreze asupra îmbunătăţirii condiţiei sufletului, atunci corpul
refuză să facă cea mai mică mişcare până când nu se întrevede perspectiva
unui beneficiu personal. Individul va fi incapabil să forţeze corpul să
muncească.
Astfel, va mai rămâne doar o soluţie - să ceară Creatorului ajutor pentru a
înainta. Creatorul nu înlocuieşte corpul unei persoane şi nici nu modifică

140
natura lui. El nu face miracole pentru a schimba legile fundamentale ale
naturii.
Însă ca răspuns la o cerere adevărată, Creatorul dă persoanei un suflet -
puterea de a acţiona conform principiilor adevărului.

Atunci când primim plăceri egoiste, înseamnă că în acest timp

altcineva nu va fi fericit.

Acest lucru are loc pentru că plăcerile egoiste se concentrează nu doar

pe ceea ce avem, ci pe ceea ce alţii nu au, deoarece toate plăcerile sunt
comparabile şi relative.
Din acest motiv, este imposibil să construieşti o societate onestă, bazată
pe egoism rezonabil. Natura falsă a unei asemenea utopii a fost dovedită de
istorie, în special în vechile comunităţile, în fosta URSS şi în alte încercări de
construire a socialismului.
Este imposibil să satisfaci fiecare membru al unei societăţi egoiste
pentru că indivizii se compară întotdeauna unii cu alţii. Acest lucru este
evident în comunităţile mici.
Astfel, Creatorul, care întotdeauna doreşte să recompenseze pe fiecare
cu nesfârşită plăcere, pune o singură condiţie - aceea că această plăcere nu ar
trebui să fie limitată de dorinţele corpului. Plăcerea ar fi primită doar în
dorinţele care sunt independente de dorinţele corpului. Acestea sunt
cunoscute ca „altruiste” (ashpa’ah).

141
 Cabala este o secvenţă a rădăcinilor spirituale care se desfăşoară una
din alta, în concordanţă cu legi imuabile, unindu-se şi îndreptându-se spre
singurul lor scop comun – „înţelegerea măreţiei şi înţelepciunii Creatorului
de către creaţia acestei lumi”.
Limbajul Cabalist este strâns legat de obiectele spirituale şi acţiunile
acestora. Astfel, el poate fi studiat doar în timpul examinării procesului
creaţiei. Cabala atinge anumite probleme, care sunt apoi revelate doar celor
care caută percepţia spirituală. Nu există conceptul de timp, ci doar lanţul
cauză-efect, în care fiecare efect devine la rândul său, cauză a următorului
efect - creaţia unui nou act sau obiect.
În principiu, ceea ce noi numim timp, este de fapt, percepţia proceselor
interioare cauză-efect. Chiar şi ştiinţa susţine că atât timpul cât şi spaţiul sunt
concepte relative. Un loc sau spaţiu, este o dorinţă de plăcere. Acţiunea este
fie primirea, fie respingerea plăcerii.
„La început” adică înainte de creaţie, nu exista nimic în afara
Creatorului. El nu poate fi denumit altfel, deoarece orice alt nume implică o
anumită percepţie a obiectului. Însă singurul lucru pe care Îl percepem cu
referire la El, este faptul că ne-a creat. De aceea noi ne putem adresa Lui cu
numele de Creator, Ziditor, etc.
Creatorul transmite Lumina. Lumina reprezintă dorinţa sa de a genera o
creaţie şi de a o înzestra cu senzaţia de a fi mulţumită de El. Doar această
simplă proprietate a Luminii care vine de la Creator ne dă temeiul pe baza
căruia să Îl numim.

142
 Mai precis, percepţia Luminii nu ne permite să facem aprecieri asupra
Creatorului însuşi, ci doar despre percepţiile pe care El vrea să le
însufleţească în noi. Din acest motiv, noi ne referim la El, ca la Cineva Care
doreşte să ne facă pe plac.
Această plăcere nu este primită doar de la Lumină, ci este produsă în
noi de efectul Luminii asupra „organelor senzaţiilor spirituale”. În mod
similar, o bucată de carne nu conţine în sine, plăcerea pe care cineva o simte
atunci când o gustă. Doar prin faptul că vine în contact cu organele
senzoriale, poate un obiect să producă senzaţia de plăcere în noi.
Fiecare act - fie el spiritual sau fizic - constă atât din gând, cât şi dintr-o
acţiune care întruchipează gândul.

Gândul Creatorului este de a dărui plăcere creaţiilor Sale. În

consecinţă, El ne recompensează cu plăcere.

Acest act este numit „a da de dragul dăruirii”. Este numit un act simplu
deoarece scopul său corespunde direcţiei sale.
Creaţia a fost creată să fie egoistă prin natura sa, adică noi nu avem alt
scop decât să atingem plăcerea. Ne putem angaja fie în dăruire, fie în primire
în funcţie de ceea ce dorim, însă scopul nostru final rămâne întotdeauna de a
primi, chiar dacă noi dăm de asemenea ceva fizic altuia.
Dacă acţiunea se caracterizează prin aceeaşi direcţie ca scopul, cu alte
cuvinte dacă rezultatul unei acţiuni este acela de a primi şi rezultatul scopului

143
este de a primi, atunci această acţiune este denumită un „simplu act”. Dacă,
pe de altă parte, direcţia este de a da însă scopul este de a primi, atunci actul
este denumit un „act complex” pentru că scopul şi direcţia diferă în intenţii.
Suntem incapabili să ne imaginăm dorinţele şi domeniile efectelor
dorinţelor noastre dincolo de spaţiu. Prin urmare, noi ni-l putem imagina pe
Creator doar ca pe o Forţă spirituală care umple un spaţiu. Cabaliştii spun că
iniţial Creatorul a creat fiinţele umane cu capacitatea de a face doar acte
simple; cu toate acestea noi am complicat modelul iniţial.
Cu cât urcăm pe scara spirituală, cu atât mai simple devin legile
creaţiei, pentru că baza, categoriile de bază (fundamentale) sunt simple nu
complexe.
Însă pentru că noi eşuăm în a percepe Sursa creaţiei şi vedem în schimb
doar consecinţele ei îndepărtate, noi vedem în lumea noastră legile creaţiei ca
fiind formate din condiţii şi limitări, deci complicate.
Deoarece cărţile autentice de Cabala conţin Lumina ascunsă, care
emană de la autori - în timp ce îşi scriau cărţile - este vital să avem o intenţie
corectă în timp ce studiem asemenea lucrări; şi anume dorinţa de a-L percepe
pe Creator. Este de asemenea foarte important ca, în timp ce studiem, să ne
rugăm să primim inteligenţa spirituală şi înţelegerea a ceea ce posedă autorul.
În acest fel, putem crea o legătură şi ne putem adresa acestuia.
De aceea, este de asemenea esenţial să ne abţinem din a citi lucrări ale
altor autori, în special ale celor care se referă la lumile spirituale. Motivul
este că aceştia din urmă pot influenţa de asemenea cititorul. Dacă dorim să

144
dobândim cunoaştere spirituală, trebuie să stabilim o rutină zilnică şi să ne
apăram pe noi înşine de influenţe exterioare, noutăţi care nu sunt relevante şi
cărţi dăunătoare.
Noi trebuie de asemenea să evităm contactul cu alţi oameni, cu excepţia
cazului în care acest lucru devine necesar muncii şi studiului, fără a-i evita în
mod deliberat, însă continuând să ne verificăm gândurile. Când considerăm
că este necesar, ne putem gândi la munca noastră. În restul timpului ar trebui
să ne dedicăm contemplării scopului vieţii.

Atingerea scopului vieţii depinde mai mult de calitatea eforturilor

omului decât de cantitate: o persoană studiază toată ziua în amănunt
cărţile şi alta poate aloca doar o oră pe zi pentru studiu, datorită
necesităţilor muncii şi familiei.

Orice efort trebuie măsurat în funcţie de timpul liber al persoanei,

determinând cât de mult suferă aceasta din cauza lipsei de timp pentru a se
devota spiritualului. Rezultatul este direct proporţional cu intensitatea
intenţiei persoanei: descoperirea este obiectivul timpului alocat studiului şi
auto-corectării.
Există două metode prin care este hrănit un copil. O metodă este cu
forţa. Ea nu aduce plăcere copilului, însă îi oferă hrana necesară pentru a
creşte şi a prinde putere. În Cabala, acest fel de hrănire spirituală a unei
persoane este cunoscută ca „din partea Celui de Sus”.

145
 Însă, „copilul” poate vrea să crească spiritual hrănindu-se individual.
Acest lucru se poate întâmpla după ce s-a dezvoltat un apetit pentru asta
(realizarea necesităţii sau experimentării plăcerii pentru Lumină). Atunci, nu
numai că această persoană creşte spiritual, dar se va bucura şi de viaţă, adică
de dezvoltarea percepţiei spirituale.
O senzaţie acută produsă în noi de conştientizarea binelui şi răului este
cunoscută în Cabala ca „procesul hrănirii”: la fel cum mama îşi hrăneşte
copilul la sân, tot aşa unui Cabalist îi este dată Lumina conţinută la nivelul
Superior Spiritual astfel încât persoana vede şi simte clar abisul dintre rău şi
bine.
Apoi, aşa cum o mamă îşi îndepărtează copilul de la sân, tot aşa
Cabalistul pierde legătura cu Sursa Superioară, cât şi distincţia clară dintre
bine şi rău. Acest proces este destinat să determine persoana să se roage
Creatorului de a dobândi aceleaşi capacităţi de percepţie (kelim) ale binelui şi
răului, asemănătoare cu Sursa Superioară.
Noi primim de Sus atât egoismul cât şi altruismul. Diferenţa este că, de
fapt fiinţa umană primeşte dorinţe egoiste la naştere şi ulterior trebuie să
ceară cu insistenţă dorinţele altruiste.
În primul rând, noi trebuie să ajungem la o stare la care să vrem să
„facem pe placul Creatorului”, în acelaşi fel in care Creatorul ne face plăcere,
indiferent de dorinţele noastre egoiste (urcând la nivelul lumilor BYA). Apoi,
ar trebui să determinăm ce îi place Creatorului.

146
 În consecinţă, noi vom vedea ca îi putem crea plăcere Creatorului doar
experimentând-o. Aceasta este numită „a primi de dragul Creatorului” şi
denotă nivelul lumii (Atzilut).
Dobândirea diferitelor grade de intensitate ale dorinţei de a dărui în
mod altruist Creatorului este numită „treptele lumilor BYA” (Beria, Yetzira,
Assiya). Dobândirea puterii de a primi plăcere de la Creator de dragul Său
este cunoscută ca „ajungerea la nivelul lumii” (Atzilut).
Beit midrash este locul în care noi învăţăm să cerem (lidrosh) puterea
spirituală a Creatorului şi tăria spirituală. Acolo învăţăm de asemenea să
cerem perceperea scopului creaţiei, cât şi percepţia Creatorului. Deoarece noi
(corpurile noastre, egoismul nostru) tindem în mod natural către tot ceea ce
este mai mare şi mai puternic decât noi, trebuie să ne rugăm Creatorului să ni
se reveleze pe Sine şi să ne lase să vedem cât de insignifianţi suntem, în
comparaţie cu măreţia Sa. Atunci, vom tinde către El în mod natural, ca spre
cel mai mare şi mai puternic.
Ce contează mai mult pentru noi este importanţa căutărilor noastre. De
exemplu, oamenii bogaţi pot lucra mult doar pentru a stârni invidia celorlalţi.
Însă dacă bogăţia nu ar mai fi importantă, ei nu ar mai fi invidiaţi de nimeni
şi astfel, ei nu ar mai fi stimulaţi să muncească.
Prin urmare cel mai important lucru este perceperea importanţei
Creatorului. Nu va exista vreodată momentul în care o persoană să ajungă pe
tărâmul spiritual fără eforturi, pentru că aceste eforturi sunt vase pentru
Lumină.

147
 Înainte ca Ari Cabalistul să introducă corecţiile sale în această lume, era
mai uşor de atins spiritualul. Însă după ce Ari a deschis calea înţelegerii
spirituale, renunţarea la plăcerile acestei lumi a devenit mai grea.
Înainte de Ari, căile spirituale erau închise şi nu exista nici
disponibilitatea de Sus de a conferi Lumina creaţiilor. Ari a deschis uşor
sursa Luminii . Acest lucru a făcut dificilă lupta oamenilor cu egoismul lor;
de fapt, egoismul a devenit mai puternic şi mai sofisticat.
Acest lucru poate fi ilustrat schematic prin următorul exemplu. Să
presupunem că înainte de vremea lui Ari, cineva ar fi putut obţine 100 de
unităţi de înţelegere. Fiecare efort de 1 unitate ar aduce 1 unitate de percepţie.
Astăzi, după corecţiile introduse de Ari în lumea noastră, cineva poate obţine
100 de unităţi de percepţie pentru doar 1 unitate de efort, însă este
incomparabil mai greu să realizezi această unitate de efort.
Rabbi Yehuda Ashlag (Baal HaSulam) a introdus aceste corecţii în
lume astfel încât cineva nu se poate înşela pe sine, crezând că este perfect, ci
că trebuie să urmeze calea credinţei deasupra cunoaşterii. Prin această cale a
devenit oarecum clar, că această generaţie este incapabilă să facă efortul
cantitativ şi calitativ cerut, aşa cum ar fi putut generaţia anterioară. Aceasta,
în ciuda faptului că percepţia deficienţelor individuale este mai clară decât
înainte.
Însă această generaţie nu ridică nivelul spiritual la nivelul la care
merită, adică, deasupra materialului, aşa cum au făcut generaţiile anterioare,

148
atunci când cei mai mulţi dintre oameni doreau să facă orice pentru urcarea
spirituală.
O corecţie semnificativă a fost introdusă în lume de Cabalistul Baal
Shem-Tov. Chiar şi masele ar putea simţi o uşoară creştere a cantităţii
spiritualului în lume. Pentru o vreme, aceia care au dorit au putut mai uşor să
ajungă la spiritual.
Pentru a selecta elevii merituoşi pentru acest grup Cabalist, Baal Shem-
Tov a instituit Admorut - a împărţit societatea Iudaică în secţiuni, în care
fiecare secţiune avea un Cabalist ca lider spiritual. Aceştia (Admorim)
selectau indivizi despre care considerau că sunt demni de studiul Cabalei în
clasele lor Heder (camere). Aici ei se dedicau creşterii noii generaţii de
Cabalişti şi conducători ai oamenilor.
Dar efectul corecţiei introduse de Baal Shem-Tov a trecut, astfel încât
nu toţi liderii generaţiei noastre sunt Cabalişti şi nu toţi sunt capabili să îl
perceapă pe Creator. După plecarea lui Baal HaSulam, lumea noastră a fost
într-o stare de degradare spirituală, stare care întotdeauna precede o înălţare.
Percepându-ne pe noi înşine ca fiinţe create înseamnă a ne percepe pe
noi ca fiind separaţi de Creator. Deoarece natura noastră egoistă ne îndeamnă
să ne retragem instinctiv de la orice creează suferinţă, Creatorul se foloseşte
de acest lucru pentru a ne conduce către bine. El înlătură plăcerea din lumea
materială care ne înconjoară şi ne răsplăteşte cu plăcere doar când facem acte
altruiste. Aceasta este calea suferinţei.

149
150
 12
Eradicarea Egoismului

Calea Cabalei este diferită de alte căi. Chiar dacă în lumea noastră există
plăceri, noi ne putem îndepărta de egoismul nostru având credinţa (deasupra
raţiunii) în scopul creaţiei. În acest fel, am putea merge dincolo de a asculta
ceea ce ne spune corpul şi raţiunea noastră.
Când facem acest lucru, începem să experimentăm iubirea pentru
Creator şi de asemenea iubirea Sa pentru noi. Aceasta este calea păcii,
bucuriei şi a credinţei în faptul că, cu cât este calea mai lungă, ea este de fapt
mai scurtă fără suferinţă. Când nu putem primi Lumina în noi - Lumina
Interioară (Ohr Pnimi) - dezvoltarea noastră spirituală va avea loc doar sub
influenţa Luminii care Înconjoară (Ohr Makif).
Această cale a dezvoltării spirituale este numită „calea naturală” sau
„calea suferinţei” (Derech B’ito). Aceasta este calea întregii umanităţi.
O altă cale a dezvoltării noastre spirituale este de a stabili o legătură
personală cu Creatorul, caracterizată de munca pe cele trei linii. Această cale
este numită „calea Cabalei” (Derech Kabbalah, Derech Ahishena). Ea este
mai scurtă decât calea suferinţei.

151
 Astfel, Cabaliştii spun că un individ care doreşte să ajungă direct la
Creator scurtează timpul corecţiei. Deşi, este dificil să avem credinţă dacă nu
ne obligă suferinţa, este foarte important să credem că rezultatele muncii
noastre depind doar de eforturile noastre.
Adică, ar trebui să credem în Regula Divină cu privire la recompensă şi
pedeapsă. Creatorul recompensează individul prin gânduri şi dorinţe bune. Ar
trebui să obţinem credinţa de la colegi şi de la cărţi.
Totuşi, de îndată ce am dobândit credinţa - perceperea Creatorului - noi
trebuie să fim convinşi că aceasta ne este dată de Creator. Puterea Spirituală
Superioară poate fi un medicament al vieţii dacă ne dă puterea şi voinţa de a
munci. Însă, este considerată otravă dacă noi credem, că totul este determinat
de Sus şi nimic nu depinde de eforturile noastre.
Principalul efort ar trebui să fie conservarea înaltelor aspiraţii primite
de Sus. În primul rând, primim de Sus senzaţii spirituale. Apoi, suntem
înălţaţi şi urmează apoi o perioadă de muncă grea şi de efort constant pentru a
rămâne la acel nivel spiritual prin puterea noastră. Ar trebui să ne concentrăm
asupra aprecierii valorii ridicări spirituale.
De îndată ce începem să neglijăm ceea ce am dobândit, sau suntem
mulţumiţi cu acest lucru, începem să pierdem nivelul spiritual atins. Tot ceea
ce cade sub puterea egoismului se situează în punctul central al creaţiei
(Nekuda Emtzait).
Tot ceea ce nu are ca scop satisfacţia personală se plasează deasupra
acestui punct. Astfel, se spune că linia care reprezintă coborârea Luminii

152
(Kav) intră în contact (însufleţind astfel imperceptibil, creaţia) şi nu intră în
contact (nu umple creaţia cu Lumina Creatorului) cu punctul central.
Se spune că aceluia care doreşte să avanseze spiritual i se dăruieşte ca
ajutor un suflet - o parte a Creatorului - Lumina. Ca urmare, acesta începe să
se simtă parte a Creatorului! Cum poate Lumina Creatorului genera dorinţa
de a obţine bucuria de la El?
De exemplu, în lumea noastră, dacă unei persoane i s-au acordat onoruri
neaşteptate, care apoi au fost retrase, acea persoană tânjeşte după plăcerile
familiare ce rezultă din acestea. Dorinţa de a obţine înapoi plăcerea luată este
cunoscută sub denumirea de „vas” (Kli). Lumina face ca treptat vasul să
crească pentru a-l umple cu plăcere (din Lumină).
Abraham l-a întrebat pe Creator: „Cum pot fi sigur ca tu îmi vei salva
urmaşii? Cum pot fi sigur că, copiii mei vor renunţa la egoism cu ajutorul
Cabalei? De ce să le dăm Lumina dacă ei nu o doresc?”
Creatorul i-a răspuns că egoismul lor le va da senzaţia de înrobire şi
astfel, prin contrast, li se va da senzaţia Luminii. În încercarea de a ne birui
dorinţele, trebuie să recunoaştem că trupurile noastre nu înţeleg dimensiunea
timpului şi astfel nu percepem trecutul sau viitorul, ci doar prezentul.
De exemplu, dacă este nevoie să facem un efort de cinci minute pentru
a ne odihni apoi, organismul va rezista în continuare acelui efort pentru că
este incapabil să sesizeze beneficiul care va urma la scurt timp după.
Chiar şi atunci când ne amintim plăcerea pe care am avut-o după un
efort greu, corpurile noastre nu vor avea în continuare forţa necesară pentru a

153
finaliza activitatea. Acest lucru poate fi asemănat cu situaţia în care o
persoană este plătită înainte ca munca să fie terminată şi nu vrea să depună cu
adevărat efort pentru a duce treaba la bun sfârşit.
Prin urmare, este important să nu întârziem în lupta împotriva corpului,
ci să folosim fiecare oportunitate care apare la un anumit moment pentru a
opune corpului gânduri mai înalte.

Deoarece suntem 100% egoişti, noi nu vom dori niciodată de bună

voie să formăm o legătură cu Creatorul. Dar în momentul în care suntem
convinşi că această legătură ne va aduce un beneficiu vom dori conectarea.

Astfel, putem conchide că, simplul fapt că vedem răul din noi şi
înţelegem că doar Creatorul ne poate ajuta, este un impuls încă insuficient
pentru ca noi să cerem ajutorul Lui. Doar realizând că apropierea de Creator
şi formarea unei legături cu acesta ne va aduce salvarea, vom fi stimulaţi să Îi
cerem ajutorul.
Cabala ne oferă mai degrabă calea sa, diferită de cea a suferinţei.
Timpul schimbă condiţiile din jurul nostru: acum două mii de ani, doar
anumite persoane speciale căutau conexiunea cu Creatorul, ca şi pe timpul lui
Rabbi Shimon.
Pe timpul lui Ari şi Ramchal, grupuri mici erau deja angajate în studiul
Cabalei. Pe timpul lui Baal Shem-Tov, numărul grupurilor a crescut la câteva
zeci.

154
 În final, pe timpul lui Baal HaSulam, numărul a crescut şi mai mult.
Astăzi, bariera care separă masele de Cabala a fost ştearsă în totalitate şi
rezistenţa faţă de studiu s-a micşorat. Dacă în trecut doar aceia care aveau un
caracter puternic puteau dobândi conexiunea cu Creatorul, astăzi începătorii -
şi chiar copiii - pot ajunge la aceleaşi rezultate studiind pur şi simplu Cabala
dacă sunt corect îndrumaţi.
Suntem incapabili să separăm răul de bine, tot aşa cum suntem
incapabili să discernem ce este bine şi ce este în detrimentul nostru. Doar
Creatorul ne poate ajuta în acest sens să deschidem ochii. Doar atunci vom
începe să avem o perspectivă de ansamblu, adică să „alegem viaţa”.
Însă pană când nu vom începe să realizăm absoluta necesitate a
conexiunii cu Creatorul, El nu ne va deschide ochii. În acest fel, El ne va
induce nevoia de compasiune.
În interiorul propriilor senzaţii ale unui Cabalist, există o parte a
Nivelului Superior, a viitoarei stări (AHP). Acela care percepe Nivelul
Spiritual Superior ca pe un vid neatractiv - în locul unei stări pline de Lumină
- nu primeşte nimic de la nivelul Superior.
Chiar dacă Nivelul Superior este plin de Lumină, nivelul inferior
percepe Superiorul doar în măsura în care proprietăţile sale permit asta.
Deoarece proprietăţile prezente nu sunt suficiente pentru a primi Lumina
Superioară, persoana nu o percepe.
Ascunderea Creatorului ne provoacă să depunem un imens efort pentru
a atinge nivelul existenţei obişnuite acceptate de societatea noastră. Ne

155
mişcăm înainte orbeşte, ghidaţi de liniştitele şoapte interioare ale egoismului
nostru. Acţionând ca instrumente ale orbului ego, ne grăbim să-i îndeplinim
comenzile pentru a evita să fim pedepsiţi prin suferinţă, lucru care ne
împinge să acceptăm voinţa ego-ului împotriva voinţei noastre şi să avem
grijă de dorinţele sale fără să ezităm.

Egoismul nostru este atât de adânc înrădăcinat în noi, încât am

început să îl acceptăm ca pe o parte esenţială a naturii noastre, aceea care
reprezintă adevăratele noastre dorinţe.

El pătrunde toate celulele corpului nostru şi ne obligă să ne evaluăm

percepţiile în funcţie de dorinţele sale. El ne obligă de asemenea să ne
planificăm acţiunile în concordanţă cu intenţia sa şi astfel, prin acţiunile
noastre creşte şi beneficiul său.
Noi nici măcar nu ne imaginăm că putem scăpa de influenţa egoismului
şi să ne eliberăm de el. Însă este posibil să eliminăm umbra egoismului care
ia forma corpului nostru, care ne cuprinde şi se înveşmântează cu trupul
nostru. De îndată ce vom rămâne fără aceste dorinţe, Creatorul ne va acorda
aspiraţiile Sale altruiste.
Atâta vreme cât prezenţa egoismului nostru rămâne în noi, suntem
incapabili să ne imaginăm beneficiile eradicării sale. Mai mult, gândurile şi
dorinţele altruiste ne apar ca inacceptabile, absurde, neserioase, cu siguranţă
incapabile să formeze baza societăţii şi cu atât mai puţin a universului.

156
 Însă asta se întâmplă doar pentru că gândurile şi dorinţele noastre rămân
sub influenţa egoismului. Pentru a fi obiectivi faţă de condiţia noastră, noi
trebuie să încercăm să considerăm egoismul ca ceva în afara esenţei noastre,
ca pe un duşman care încearcă să treacă drept prieten.
Noi trebuie să vedem egoismul ca pe ceva străin nouă, care a fost pus în
noi prin Voinţa Creatorului. Asemenea acţiuni sunt considerate a fi
încercările noastre de a recunoaşte răul care îşi are rădăcina în ego-ul nostru.
Însă acest lucru este posibil doar în măsura în care noi simţim existenţa
Creatorului şi percepem Lumina Sa, deoarece totul este înţeles mai degrabă
în relaţia cu alte obiecte, prin percepţia opusului.
Astfel, în loc să ne concentrăm toată energia în căutarea răului din noi,
ar trebui să ne concentrăm efortul în a percepe Lumina Creatorului. Toate
creaţiile, cu excepţia fiinţelor umane, acţionează conform legilor
altruismului.
Doar fiinţele umane şi lumea care ne înconjoară (lumea noastră, Olam
Hazeh) sunt create cu ajutorul proprietăţilor opuse, egoiste. Dacă din
întâmplare îl întrezărim pe Creator şi toate lumile spirituale, vom înţelege
imediat cât de trecătoare este lumea noastră în comparaţie cu lumile
spirituale. Prin urmare, legile egoiste ale naturii acţionează numai într-o lume
minusculă cât un bob de mazăre.
De ce se ascunde atunci Creatorul, după ce ne-a plasat deliberat într-o
lume plină de întuneric, nesiguranţă şi tristeţe? Atunci când ne-a creat, scopul
Său a fost să ne dăruiască existenţa eternă alături de El.

157
 Însă, noi trebuie să ajungem la această stare prin propriile noastre
mijloace, pentru a nu ne simţi ruşinaţi că am dobândit pe nedrept plăcerea
eternă. Astfel, Creatorul a generat o lume opusă naturii Sale şi astfel a
rezumat singura proprietate opusă Esenţei Sale: dorinţa de auto-mulţumire,
sau egoismul.
Prin urmare, El ne-a înzestrat cu această proprietate. De îndată ce fiinţa
umană se află sub această influenţă, omul se naşte în această lume şi
încetează imediat să îl perceapă pe Creator. Ascunderea Creatorului există
pentru a ne da iluzia că avem liberul arbitru de a alege între lumea noastră şi
lumea Creatorului - Lumea Superioară.
Dacă în ciuda egoismului nostru noi am fost capabili să îl vedem pe
Creator, atunci vom prefera cu siguranţă Lumea sa, deoarece aceasta conţine
toată plăcerea fără suferinţă.
Oricum, libertatea de a alege şi liberul arbitru pot exista doar în absenţa
percepţiei Creatorului în timp ce El este ascuns. Însă, dacă din momentul
naşterii noastre noi suntem atât de puternic dominaţi de ego astfel încât nu
putem distinge între ego şi sine cum putem alege între a fi liberi de influenţa
egoismului?
De asemenea, ar putea fi cu adevărat o alegere, atâta vreme cât lumea
noastră este plină de suferinţă şi moarte, în timp ce lumea Creatorului este
plină de plăcere şi nemurire? Ce alegere îi rămâne fiinţei umane?
Pentru a ne permite să avem liber arbitru, Creatorul ne-a dat de ales
între două opţiuni:

158
 1. Uneori El se revelează unuia dintre noi pentru a-i permite să vadă
Măreţia şi Providenţa Sa şi astfel persoana să experimenteze liniştea.
2. El ne-a dat Cabala - studiul prin care (presupunând că persoana
doreşte cu adevărat să iasă din starea prezentă şi să îl perceapă pe Creator)
scoate la iveală Lumina spirituală care ne înconjoară (Ohr Makif). Procesul
conectării noastre cu Creatorul, începând de la cel mai jos nivel (acela la care
trăim) care se extinde până la cel mai înalt nivel (acolo unde locuieşte
Creatorul) poate fi comparat cu urcarea treptelor unei scări spirituale.
Toate treptele acestei scări există în lumile spirituale. Creatorul se află
pe cea mai înaltă treaptă, în timp ce treptele mai joase coboară în lumea
noastră. Fiinţele umane se află sub treapta cea mai de jos, deoarece nivelul
nostru iniţial de egoism nu este conectat cu prima stare spirituală, care este
complet altruistă.
Noi percepem Nivelul Superior Spiritual atunci când proprietăţile
noastre şi cele ale stării spirituale coincid. Atunci, gradele noastre de
percepţie vor fi proporţionale cu gradul congruenţei dintre proprietăţile
noastre şi cele ale spiritualului.
Noi putem percepe Nivelul Superior pentru că toate treptele spirituale
sunt aranjate secvenţial de la cea mai de jos până la cea mai de sus. Mai mult,
stările următoare se suprapun una pe cealaltă, mijlocul de jos al celei mai
înalte stări se află în jumătatea superioară a stării anterioare (AHP al celui
Superior coboară în GE al celui inferior ).

159
 Astfel, partea inferioară a Stării Superioare este întotdeauna prezentă în
noi, însă nu este simţită. Starea Superioară de deasupra noastră este
menţionată sub numele de „Creator” pentru că aceasta este poziţia sa faţă de
noi.
Ne dă naştere, viaţă şi ne călăuzeşte. Deoarece nu avem percepţia Stării
Superioare, noi adesea percepem că nu există Creatorul.

Însă dacă ne aflăm în starea în care vedem în mod clar Dominaţia

Superioară a Creatorului asupra creaţiilor din această lume, atunci ne
pierdem posibilitatea de a alege în mod liber.

Noi putem vedea un Singur Adevăr, o Singură Forţă şi o Singură Voinţă

care acţionează în tot şi în toţi.
Deoarece Voinţa Creatorului este de a garanta fiecărei fiinţe umane
liberul-arbitru, atunci ascunderea Creatorului faţă de creaţiile sale este
necesară. Doar dacă El este ascuns noi putem să susţinem că putem aspira că
liberul nostru arbitru ne va lega de Creator - să acţionăm de dragul
Creatorului, fără nici o urmă de interes propriu.
Întreg procesul de auto-corectare este posibil doar când Creatorul ne
este ascuns. De îndată ce El ni se revelează, începem imediat să devenim
servitorii săi şi cădem sub controlul gândurilor, măreţiei şi puterii sale.

160
 În acel moment, este imposibil să determinăm care sunt cu adevărat
gândurile noastre. Astfel, pentru a ne îngădui să acţionăm liber, Creatorul
trebuie să se ascundă de noi.
Pe de altă parte, pentru a ne da şansa să ne eliberăm de oarba sclavie a
egoismului, Creatorul trebuie să se reveleze pe Sine. Toate acestea pentru că,
fiinţa umană ascultă de două forţe în această lume: forţa egoismului – corpul
- şi forţa Creatorului - altruismul.
Rezultă deci că, alternarea celor două stări este necesară. Aceste stări
sunt:
- ascunderea Creatorului de noi, caz în care noi ne percepem doar
pe sine şi forţele egoiste care ne conduc şi
- Revelarea Creatorului atunci când simţim puterea forţelor
spirituale.
Pentru ca persoana aflată încă sub influenţa egoismului să perceapă cel
mai apropiat Obiect Superior (Creatorul), Creatorul trebuie să echivaleze o
parte din proprietăţile Sale cu cele ale fiinţei umane - persoana care caută o
legătură cu Creatorul.
El va înzestra câteva dintre proprietăţile Sale altruiste cu atribute
egoiste, pentru ajunge la un echilibru cu persoana care caută o conexiune cu
El.
Partea Superioară ridică Malchut - Midat hadin la nivelul său Galgalta
ve Eynaim. Ca rezultat, AHP dobândeşte proprietăţi egoiste. În acest fel,

161
AHP-ul său „coboară” la partea inferioară (nivelul spiritual al celui care
caută) şi ajunge la o stare de echivalenţă cu proprietăţile părţii inferioare.
Iniţial partea inferioară nu a fost capabilă să perceapă Starea Spirituală
Superioară. Însă, deoarece Creatorul şi-a ascuns proprietăţile sale altruiste în
spatele celor egoiste, El coboară la nivelul persoanei, astfel încât aceasta să îl
perceapă.
Deoarece noi percepem proprietăţile superioare ca fiind egoiste, suntem
incapabili să înţelegem cu adevărat esenţa lor. Pare ca nu există nimic pozitiv
în spiritualitate care să ne poată aduce plăcere, inspiraţie, încredere, sau
linişte.
Exact în acest moment avem posibilitatea de a ne exercita puterea
voinţei. Noi am putea declara în loc, că absenţa plăcerii şi gustului în
spiritualitate şi în Cabala este datorată ascunderii deliberate de dragul nostru
a Creatorului. Deoarece noi nu avem încă proprietăţile spirituale necesare, ne
este prin urmare imposibil să percepem plăcerile spiritualul Superior; şi mai
degrabă dorinţele noastre pământeşti sunt conduse de egoism.

Este crucial pentru începători să înţeleagă că li se dau depresia şi

suferinţa, pentru a le depăşi.

Ei îşi pot îndrepta cererile de eliberare către Creator, pot studia, sau pot
face fapte bune. Faptul că aceste persoane nu experimentează plăcerea sau
vitalitatea din aspiraţiile spirituale, este dat de Sus.

162
 Ceea ce le acordă liberul arbitru de a concluziona că sursa lipsei de
plăcere vine din lipsa proprietăţilor altruiste adecvate, din ei înşişi. Deci, Cel
de Sus trebuie să îşi ascundă proprietăţile adevărate.
Prin urmare, trebuie să ne amintim că primul stadiu al percepţiei
spirituale este sentimentul de lipsă spirituală. Dacă partea inferioară este
capabilă să realizeze că Cel Superior se ascunde pe Sine datorită
incongruenţei proprietăţilor lor şi dacă părţile inferioare cer ajutor să îşi
corecteze propriul egoism rugându-se (Ma’N), atunci Partea Superioară se
revelează parţial pe sine (îşi ridică AHP-ul său) şi îşi arată adevăratele
proprietăţi, care până în acest moment, au fost deghizate în spatele
egoismului.
Ca rezultat, plăcerea spirituală devine de asemenea vizibilă. Astfel,
partea inferioară începe să experimenteze grandoarea şi plăcerea spirituală
simţită de Fiinţa Superioară, care posedă proprietăţile spirituale altruiste.
Deoarece Partea Superioară şi-a înălţat proprietăţile altruiste în ochii
persoanei, El a ridicat astfel omul la mijlocul Stării Sale (El a ridicat GE a
celui inferior împreună cu propriul AHP).
Această stare spirituală este cunoscută ca „nivelul spiritual inferior”
(Katnut). Într-un fel, partea Superioară, ridică partea inferioară la nivelul său
spiritual prin revelarea grandorii Sale şi a proprietăţilor sale altruiste. Văzând
măreţia spiritualului şi comparând-o cu materialul, ne putem ridica spiritual
deasupra lumii noastre.

163
 Atunci când percepem spiritualul, indiferent de voinţa noastră,
proprietăţile noastre egoiste sunt schimbate în altruiste, adică, în proprietăţi
ale Creatorului. Pentru a îngădui părţii inferioare să intre în completa posesie
a primului nivel superior, partea superioară se revelează în totalitate pe Sine
împreună cu toate proprietăţile Sale, acelei părţi inferioare, adică El îşi
revelează Măreţia sa, stadiul Gadlut.
În acest moment, persoana percepe partea Superioară ca pe Unica şi
Singura care Stăpâneşte Absolut tot ce există în univers. În acelaşi timp,
partea inferioară cuprinde cea mai înaltă cunoaştere a scopului creaţiei şi a
dominaţiei Superioare.
Devine astfel clar părţii inferioare că nu există altă modalitate de a se
conduce pe sine decât în felul prescris de Cabala. Astfel, raţiunea părţii
inferioare cere acum o acţiune adecvată. Aşadar ca urmare a acestei
conştientizări clare a Creatorului, persoana trebuie să facă faţă contradicţiei
dintre credinţă şi cunoaştere, dintre liniile de dreapta şi de stânga.
Acum după ce a dobândit proprietăţi altruiste (Katnut), partea inferioară
preferă să acţioneze doar prin intermediul credinţei în puterea Creatorului.
Ceea ce serveşte ca indicator al dorinţei sincere a căutătorului de a veni mai
aproape de Creator.
Totuşi, Revelarea Măreţiei Creatorului (Gadlut) împiedică acum
persoana să avanseze prin credinţă. În consecinţă, individul trebuie să renunţe
de bună voie la cunoştinţele dobândite.

164
 Atunci când cineva insistă să continue orbeşte, bazându-se mai degrabă
doar pe credinţa sa în măreţia Creatorului, decât pe realizarea puterii şi
măreţiei Sale, Creatorul este obligat să limiteze dezvăluirea Sa în funcţie de
proporţia dintre raţiunea şi credinţa persoanei. Atunci când o asemenea
acţiune îl obligă pe Creator să îşi diminueze dezvăluirea Sa faţă de împărăţia,
Omnipotenţa şi Lumina Sa (Ohr Hochma), acest lucru este numit „ecranul
de hirik”.
Prin acest ecran noi suntem capabili să diminuăm revelarea raţiunii
Superioare (linia de stânga) până în punctul în care această revelare poate fi
balansată cu credinţa, linia de dreapta. Corelarea dintre cunoaştere şi credinţă
poartă numele de „balanţă spirituală”, sau linia de mijloc.
Noi ca indivizi, determinăm starea în care dorim să ne aflăm. De îndată
ce are loc corelarea dintre credinţă şi cunoaştere, putem atinge perfecţiunea.
Ea este cunoscută sub numele de „linia de mijloc”.
Partea revelată a cunoaşterii (linia de stânga) pe care o putem folosi
proporţional cu credinţa noastră (linia de dreapta) acţionând prin credinţa
deasupra raţiunii (linia de mijloc) se adaugă proprietăţilor spirituale avute
anterior în starea Katnut. Noul nivel spiritual atins este numit Gadlut, adică
mare şi complet.
După ce acest prim nivel spiritual a fost atins în totalitate, vom deveni
egali în proprietăţi cu prima (cea mai joasă ) stare a scării spirituale. Aşa
cum am menţionat mai devreme, toate stările, sau treptele scării, se suprapun
una peste alta.

165
 Când ajungem la primul nivel, putem descoperi prezenţa unui nivel mai
înalt în noi. Folosind acelaşi principiu ca atunci când am avansat la primul
nivel, putem continua pas cu pas către scopul creaţiei - completa unificare cu
Creatorul, pe cel mai înalt nivel.
O parte esenţială a urcării noastre spirituale este procesul special care
cere ca, pentru a descoperi răul din noi, să îi cerem Creatorului să ne dea
puterea de a-L învinge. Noi primim apoi puterea sub forma unei mari Lumini
spirituale.
Acest proces continuă pană când ajungem de fapt la nivelul şi
dimensiunea sufletelor: în acest punct, egoismul nostru este complet corectat
şi umplut cu Lumină.

În Căutarea Creatorului

Atunci când suntem distraşi de gânduri exterioare, simţim că gândurile ne

împiedică să definim spiritualul, deoarece puterea şi mintea noastră se pierd
în preocupări străine, în timp ce inimile noastre devin umplute de dorinţe
mici. În momente ca acestea, noi ne pierdem credinţa în faptul că doar Cabala
conţine adevărata viaţă.
De îndată ce am depăşit această situaţie, ieşim din starea noastră şi ne
îndreptăm spre Lumină, primind o Lumină superioară care ne ajută să urcăm

166
mai departe. În acest fel, gândurile noastre exterioare lucrează pentru a ne
ajuta să avansăm spiritual.
Noi putem învinge obstacolele doar cu ajutorul Creatorului. Noi ne
putem concentra asupra unui scop doar dacă percepem că vom avea un
beneficiu personal din îndeplinirea sarcinii. Însă, corpurile, inimile şi
raţiunile noastre nu înţeleg ce beneficii aduce altruismul.
Prin urmare, de îndată ce dorim să facem chiar şi cea mai mică mişcare
spre altruism, ne pierdem toată puterea minţii, inimii şi corpului. Nu ne mai
rămâne nimic în afară de a ne întoarce spre Creator să îi cerem ajutorul. În
acest fel, fără voia noastră şi fără libera alegere, avansăm spre Creator până
când ne vom uni complet cu El.
Noi nu ar trebui să ne plângem că ne-am născut insuficient de deştepţi,
puternici sau curajoşi, sau că ne lipsesc calităţi pe care alţii le au.

Dacă nu avansăm pe cala corectă, ce mai contează dacă suntem

înzestraţi cu cele mai bune abilităţi şi cel mai bun potenţial?

Poate că o persoană talentată poate deveni un mare om de ştiinţă, însă

fără a avea o legătură cu Creatorul, scopul acestei persoane nu va fi atins şi
acesta va da greş la fel ca majoritatea oamenilor.
Este esenţial să dobândim nivelul unei persoane drepte; doar atunci ne
vom putea folosi întregul potenţial în sarcinile corecte, în loc să ne risipim în

167
zadar puterea. Chiar şi cele mai slabe şi mai banale abilităţi cu care suntem
înzestraţi de Creator, ar trebui folosite pentru cele mai înalte scopuri.
Dacă ne aflăm într-o stare de cădere spirituală, este inutil să ne
convingem să ne ridicăm moralul, sau să ascultăm de înţelepciunea învăţată
de alţii. Nimic din ceea ce spun alţii nu ne va ajuta. Poveştile de viaţă ale
altora şi sfaturile lor nu ne vor anima atunci când suntem deprimaţi, pentru că
ne-am pierdut încrederea în orice, inclusiv în realizările altora.
Însă, noi trebuie să ne repetăm ce ne-am obişnuit să spunem şi să
simţim atunci când ne aflăm într-o stare de euforie spirituală şi plină de viaţă,
stare diferită de cea prezentă în care simţim moartea spirituală. Dacă ne
amintim de scopurile noastre şi de progresul spiritual, atunci putem creşte
pentru a ne recâştiga starea bună de spirit.
Dacă ne reamintim că la un anumit moment am avut credinţă şi am
avansat în viaţă cu ajutorul credinţei deasupra raţiunii, ne putem ajuta să
ieşim din starea de moarte spirituală. Din acest motiv, ar trebui să ne bazăm
întotdeauna pe amintirile şi experienţele noastre. Doar acestea ne vor motiva
să renunţăm la starea depresivă.
Scopul unei persoane care a ajuns la un anumit nivel spiritual este să
selecteze din imensitatea de plăceri care apar, debarasându-se imediat de
toate acelea care nu pot fi echilibrate de credinţă, deoarece nu sunt potrivite.
În Cabala, acea parte de plăcere pe care o poate primi o persoană de dragul
Creatorului, cu singurul scop de a-şi întări credinţa, este considerată
„mâncare”.

168
 De altfel, partea pe care persoana nu o poate primi este considerată
„refuz”. Dacă persoana este incapabilă să distingă între cele două şi doreşte
să înghită întreaga porţie (în termeni Cabalistici, „să se îmbete din exces de
plăcere”), atunci acea persoana pierde totul şi nu mai are nimic. În Cabala, o
asemenea persoană este cunoscută sub numele de „sărac”.

Fiecare dintre noi avem anumite „predispoziţii” către ce putem şi ce

nu putem face. Dacă decidem să ignorăm „recomandarea”, atunci suntem
pedepsiţi.

Dacă nu suntem conştienţi de durerea şi suferinţa care pot rezulta din

încălcarea legii, atunci suntem predispuşi să o încălcăm, deoarece rezultatul
ne aduce plăcere. În consecinţă, vom primi şi pedeapsa, pentru a realiza că pe
viitor nu ar trebui să mai acţionăm astfel.
De exemplu, există o lege care interzice unei persoane să fure bani. Însă
dacă persoana este atrasă de bani şi ştie că aceştia pot fi furaţi, fapta va fi
comisă. Acest lucru se întâmplă chiar dacă nu există nici o îndoială că furtul
va fi urmat de pedeapsă; potenţialul hoţ va fi in continuare incapabil să
realizeze măsura în care păcatul va fi urmat de suferinţă.
Prin urmare, persoana va decide că plăcerea din posesia banilor va
depăşi suferinţa rezultată din pedeapsa care urmează. Însă atunci când,
pedeapsa vine cu adevărat, hoţul realizează că suferinţa îi depăşeşte

169
aşteptările şi este cu siguranţă mult mai mare decât plăcerea produsă de furt.
În acel moment, hoţul este dispus să urmeze legea.
De îndată ce persoana devine liberă, este avertizată că la următoarea
încălcare a legii, pedeapsa va fi mult mai mare. Ceea ce stimulează persoana
să nu uite suferinţa prin care a trecut.
Astfel, când dorinţa de a fura reapare, omul îşi aminteşte atât de
suferinţa trecută cât şi de avertisment. Ceea ce îl încurajează să se abţină de a
mai fura.
Din exemplul anterior şi din cele pe care le vedem în fiecare zi în jurul
nostru, putem vedea că suferinţa conduce persoana pe o cale pe care, nu ar fi
ales-o dacă şi-ar fi urmat ego-ul. Este întotdeauna mai uşor să furi decât să
câştigi, să stai în loc să gândeşti sau să munceşti şi să primeşti plăcere în loc
de suferinţă.
Persoana care se decide să înveţe Cabala trebuie să ştie că face acest
lucru pentru binele său. Cu alte cuvinte, persoana ar trebui să realizeze că
ego-ul va beneficia de aceste acţiuni. Nici unul dintre noi nu poate lua asupra
sa povara unei munci complet altruiste, care nu aduce câştig material, onoare,
plăcere, sau speranţa unui viitor mai bun.
Mai mult, suntem incapabili să ne angajăm într-o muncă din care nu
obţinem rezultate sau orice alte roade; din care nu primim ceva, care nu
conduce la nici un beneficiu, sau care pare că se rezumă doar la eforturi fără
sens.

170
 Este normal ca raţiunea noastră egoistă şi corpurile noastre să nu fie
pregătite pentru această sarcină, deoarece au fost proiectate de Creator să
primească plăcere.
Suntem forţaţi să simţim şi să acţionăm „altruist” datorită suferinţelor
pe care le avem în fiecare zi, datorită pierderii plăcerii sau dorinţei de viaţă şi
a convingerii noastre puternice că suntem incapabili să primim chiar şi cea
mai mică plăcere din jurul nostru.
Astfel, noi încercăm să fim altruişti în speranţa că vom găsi salvarea pe
această cale. Deşi această nouă abordare nu poate fi considerată a fi în ultimă
instanţă altruism, deoarece scopul acţiunilor noastre este binele personal şi
salvarea noastră, această abordare se apropie totuşi de altruism.
Ea ne îngăduie să ne apropiem treptat de starea dorită, sub influenţa
Luminii care este ascunsă în acţiunile noastre. Prin faptul că ne comportăm
altruist, având în continuare beneficii deoarece dăruim pentru a primi,
începem să percepem Lumina (plăcerea) ascunsă, în acţiunile noastre. Natura
acestei Lumini este cea care ne corectează.
Putem observa evenimente similare în natură. De exemplu, plouă în
exces, însă nu în locurile în care ploaia ar aduce cel mai mare beneficiu.
Astfel, ploaia poate cădea în deşert, acolo unde produce un efect mic, spre
deosebire de câmpuri, acolo unde cea mai mică precipitaţie poate da naştere
unei culturi variate.
În mod similar, o persoană se poate angaja în citirea constantă a unor
texte spirituale însă fructele, înţelegerea spirituală a Creatorului care ar trebui

171
să rezulte din aceste eforturi, pot fi insesizabile. Pe de altă parte, este posibil
ca făcând un efort mult mai mic în studiul părţii potrivite din Cabala persoana
să poată culege mai multe roade datorită eforturilor sale.
Acelaşi lucru se aplică studiului Cabalei. Dacă întregul proces al
studiului este dedicat căutării Creatorului mai curând decât acumulării de
cunoştinţe, atunci întreaga viaţă marcată de efectul Cabalei şi-a atins scopul.
Însă dacă persoana studiază doar pentru a-şi creşte nivelul de
cunoaştere sau chiar mai rău pentru a se afişa şi a se mândri cu intelectul său
nici măcar Cabala nu îi va aduce rezultate bune. În acest caz, este posibil ca
situaţia să reveleze care este modul potrivit al studiului, pentru ca persoana să
îşi concentreze astfel eforturile în direcţia corectă.
Acest proces al corecţiei direcţiei gândurilor persoanei, apare doar
atunci când aceasta studiază în mod constant Cabala deoarece sarcina fiecărei
fiinţe umane este de a-şi dirija gândurile şi faptele în direcţia corectă.
Acţionând astfel ele vor face corp comun cu scopul creaţiei. Acest lucru este
cu adevărat important în timpul studiului Cabalei, deoarece nu există
mijloace mai puternice de a veni mai aproape de spiritual.
În Biblie, Egiptul simbolizează supremaţia egoismului nostru (cunoscut
ca Mitzraim, de la cuvintele mitz-ra, concentrarea răului). Amalek reprezintă
tribul care a dus un război împotriva lui Yisrael (care derivă din yisra - către
şi el - Creatorul, adică aceia care doresc să se îndrepte direct spre Creator).
Amalek este personificarea egoismului nostru, care nu vrea sub nici o
formă să permită persoanei să se elibereze de sub puterea sa. Egoismul este

172
prezent (atacurile) doar în dorinţele persoanei care încearcă să se elibereze de
captivitatea egipteană (egoism). Chiar dacă persoana se află la începutul căii
sale, Amalek va bloca imediat trecerea individului.
Creşterea imediată a percepţiei egoismului personal este trimisă doar
acelora care se disting şi care sunt aleşi de Creator. Amalek este trimis doar
acelora care sunt aleşi pentru a ajunge la o înţelegere mai înaltă a Creatorului.
Prezenţa sa este destinată să provoace o reală nevoie de Creator, mai degrabă
decât o simplă nevoie de îmbunătăţire a propriilor calităţi, sau mai simplu
spus să devină „oameni buni.”
Individul astfel ales, începe să experimenteze mari dificultăţi în
domeniul auto-perfecţionării. Dorinţa de a studia, foarte puternică în trecut,
dispare brusc. Corpul devine greoi atunci când se confruntă cu acţiunile pe
care trebuie să le facă. Lupta cu corpul (intelectul, Eu-l nostru) se
concentrează pe dorinţele corpului de a înţelege cine este Creatorul, unde
merge corpul şi de ce şi dacă acest trup va beneficia de pe urma eforturilor
depuse.
Altfel, fără nici un beneficiu, nici mintea şi nici corpul nu vor avea
energia sau motivaţia să facă ceva. Şi este corect, pentru că ar fi o prostie să
facă anumite acţiuni fără a şti în avans, rezultatul. Nu există nici o cale de a
ne ridica deasupra limitărilor naturii noastre umane şi a intra în marile lumi
spirituale, în afară de a dobândi intelectul şi dorinţele comune cu acea lume
superioară.

173
 Aceste dorinţe sunt opuse prin natura lor celor din această lume,
deoarece tot ce percepem şi simţim şi tot ce creează imaginea „lumii noastre”
este produsul intelectului nostru egoist şi a inimilor noastre egoiste. Astfel,
numai prin procesul de înlocuire a noţiunilor existente cu opusul lor (credinţa
înlocuieşte raţiunea şi „dăruirea” înlocuieşte „primirea”), putem intra în
lumea spirituală.
Însă deoarece posedăm doar instrumentele cu care am fost creaţi,
intelectul şi egoismul şi deoarece intelectul nostru lucrează doar în beneficiul
egoismului nostru, noi nu putem crea instrumente diferite ale raţiunii şi
percepţiei interne. Acestea trebuiesc dobândite din afară, de la Creator.
De aceea, Creatorul ne atrage către El, arătându-ne în cadrul acestui
proces că nu suntem capabili să ne schimbăm fără ajutorul Său. Chiar dacă
acest lucru este refuzat de către corp, trebuie să căutăm şi să întreţinem o
legătură cu Creatorul, deoarece aceasta este singura care ne va facilita
salvarea spirituală.
Noi nu ar trebui să cerem Creatorului abilitatea de a vedea şi de a
experimenta miracole - crezând în mod fals că aceste experienţe ne vor ajuta
să ne depăşim pe sine şi ne aduc aprecierea măreţiei spirituale - ci mai
degrabă să fim pur şi simplu cuprinşi de credinţa oarbă.
Cabala ne atenţionează împotriva acestui fel de gândire atunci când ne
povesteşte exodul din Egipt: când Amalek a atacat oamenii, Moise i-a apărat
prin simpla ridicare a mâinilor sale cerând puterea credinţei.

174
 În procesul ridicării spirituale, noi dobândim în mod constant o
raţiune, mai înaltă care creşte cu fiecare nivel atins.

Ca rezultat, noi trebuie să ne creştem în mod constant puterea credinţei,

astfel încât aceasta să fie în permanenţă mai mare decât puterea intelectului,
altfel, putem intra iarăşi sub influenţa egoismului.
Acest proces continuă pană când ne lipim doar de Creator. În stadiul
final, noi dobândim înţelegerea supremă, primirea totală a Luminii (Ohr
Hochma) fără nici o gradaţie. Aceasta este descrisă ca „Lumina care a fost
creată în prima zi a creaţiei, în care primul om a văzut lumea de la un capăt la
altul;” şi în Cabala se spune: „la începutul creaţiei, totul era cuprins în
Lumina Superioară.”
Cu alte cuvinte, atunci când Lumina luminează totul, toate nivelurile
fără deosebire, atunci totul devine clar. Pentru această Lumină nu există
început sau sfârşit, nu există umbre şi totul este înţeles pe deplin.

175
176
 13
Calea Cabalei

Pentru o persoană calea Cabalei este o perioadă lungă şi dificilă de reevaluare

a scopului în viaţă, a reevaluării sinelui, a definirii clare a direcţiei dorinţelor
personale, a evaluării sincere a forţelor care îi motivează acţiunile, a
încercărilor de a depăşi dorinţele corpului şi ale raţiunii, precum şi a totalei
înţelegeri a puterii propriului egoism. Calea Cabalei este în acelaşi timp, o
perioada grea de prelungită suferinţă în căutarea satisfacerii propriilor
dorinţe; este o perioadă de dezamăgire pentru că persoana se simte incapabilă
să găsească „concentrarea” autentică a aspiraţiilor; este timpul realizării că
singura scăpare de ultima sursă de suferinţă (egoism) este întoarcerea la
gânduri altruiste, care vor exclude orice gânduri referitoare la sine şi vor duce
treptat la gânduri despre Creator. În schimb, această din urmă stare, va
produce sentimente atât de plăcute de linişte, încât persoana nu va mai dori să
se gândească la altceva.
Doar după ce am trecut prin toate stadiile dezvoltării spirituale iniţiale -
calea Cabalei - vom începe să percepem Lumina Superioară - Lumina
Cabalei care străluceşte din ce în ce mai mult asupra noastră pe măsură ce
urcăm treptele scării spirituale care duc la finala contopire cu Creatorul.

177
 Astfel, întreaga noastră cale conţine două părţi: calea Cabalei şi
Lumina Cabalei.

Calea Cabalei este o perioadă de pregătire pentru noi gânduri şi dorinţe,

timp în care noi experimentăm sentimente de suferinţă. Însă de îndată ce
trecem de acest pod care duce la locaşul Creatorului, noi intrăm în lumea
spirituală, în Regatul Luminii. În acest moment, noi atingem scopul final al
creaţiei - percepţia ultimă a Creatorului.
Generaţia potopului este numită „perioada de muncă din inimă”, în timp
ce generaţia care a construit Turnul Babilonului este privită ca „perioada de
muncă cu propriul intelect”. Fiecare dintre noi se străduieşte să îşi satisfacă
toate dorinţele din momentul în care se naşte până în ultimul moment al vieţii
sale.
Diferenţa dintre noi constă în obiectul de la care dorim să primim
plăcere, în timp ce plăcerea în sine este întotdeauna spirituală. Doar învelişul
exterior creează iluzia naturii materiale a plăcerii. Din acest motiv noi,
inconştient, ne străduim să schimbăm „învelişul” exterior al plăcerii, sperând
să primim plăcere sub forma pură a Luminii simple a Creatorului.
Însă, deoarece diferenţa dintre noi stă în aspiraţiile noastre către diferite
învelişuri exterioare ale plăcerii, noi judecăm oamenii în funcţie de diferitele
denumiri ale acestor învelişuri. Aceste „învelişuri” ale plăcerii presupuse a fi
normale sunt acceptate la nivel general, ca de exemplu iubirea faţă de copii,
pentru mâncare, căldură, etc. Alte „învelişuri” sunt mult mai puţin acceptate,

178
ca de exemplu drogurile, crimele, furtul, astfel încât trebuie să ne ascundem
dorinţele pentru acest fel de plăceri.
Însă, întreaga umanitate acceptă că în interiorul anumitor limite
(stabilite), egoismul poate fi manifestat fără ruşine. Mai mult, limitele
acceptabile în care egoismul se poate manifesta, variază, la fel ca şi moda
care decide care tendinţe sunt mai bune.
Fiecare dintre noi, în cursul vieţii noastre şi sub influenţa vârstei, adică
a Providenţei universale a Creatorului de Sus - natura, îşi schimbă de
asemenea „veşmântul” pe care obişnuia să îl folosească pentru a-şi satisface
dorinţa de plăcere.
De la un individ la altul, schimbarea de la un înveliş la altul este
dramatică. De exemplu, o fată primeşte plăcere de la o păpuşă, însă nu este
capabilă să primească plăcere îngrijind un copil. Pe de altă parte, mama sa nu
poate primi nici o plăcere de la păpuşă, la fel cum ea este incapabila să îşi
convingă fiica să găsească bucurie în a avea grijă de un copil real.
Din punctul de vedere al fetei - format în concordanţă cu percepţia sa -
mama lucrează foarte mult având grijă de un copil real şi nu primeşte nici o
plăcere. În mintea fetei, nici o plăcere nu poate să apară din îngrijirea unui
copil, pentru că acesta nu este o păpuşă. Ea este convinsă că mama sa va fi
recompensată pentru dificila sa muncă undeva în viitor, în timp ce fata
doreşte să primească plăcere în această lume şi astfel, optează să se joace cu
păpuşa.

179
 Un copil gândeşte astfel şi cineva poate fi de acord, pentru că fata nu
este la vârsta la care poate obţine plăcere din obiectele reale din această lume.
Aşa că, ea obţine plăcerea de la jucării - de la obiecte iluzorii, ireale.
Noi toţi ca fiinţe ale creatorului, aspirăm la plăcerea care vine de la
acesta. Şi toţi putem avea dorinţă doar pentru El şi toţi percepem viaţa doar
prin această aspiraţie. Astfel, noi nu suntem diferiţi de sufletele noastre
înaintea descinderii lor în această lume, atunci când ele s-au înveşmântat cu
corpurile noastre.
Nici nu suntem diferiţi de sufletele noastre după ce trec de toate
ciclurile vieţii şi în final se întorc la Creator.

Suntem creaţi astfel încât dorim să fim recompensaţi cu Lumina care

emană de la El, iar acest lucru nu poate fi schimbat şi nici nu ar trebui să
fie schimbat!

Şi tot ce se cere de la noi este să ne schimbăm „veşmintele” exterioare ale

plăcerii şi să înlocuim păpuşa cu copilul real, dobândind astfel plăcerea reală!
Fiinţa umană este asemeni copilului care se hrăneşte şi care vrea să primească
doar ce îşi doreşte. Noi oamenii, vom depune un anumit efort dacă suntem
convinşi că acesta va fi urmat de plăcere.
Însă de îndată ce dorim să ne angajăm în auto-perfecţionare şi în studiul
Cabalei, atunci corpul începe imediat să se întrebe: De ce este necesar acest
lucru?

180
 Există patru răspunsuri la această întrebare:
1. Pentru a stârni invidia celorlalţi. Acesta este cel mai rău dintre motivele
posibile pentru că are ca scop să cauzeze suferinţa altora.
2. Pentru a obţine o poziţie avantajoasă, onoare şi bani; pentru a găsi o
combinaţie care avantajează persoana. Acest scop este mai bun decât
primul pentru că este util celorlalţi. Acest lucru este considerat „a
munci pentru ceilalţi” deoarece aceştia din urmă vor recompensa
persoana care face acest efort.
3. Pentru ca doar Creatorul să aibă cunoştinţă de studiul şi eforturile sale
de a se perfecţiona pe sine, însă a-l ţine secret faţă de alţii, evitând astfel
să fie onorat de aceştia. Este dorită doar recompensa Creatorului.
Aceasta este considerată ca muncă pentru Creator, pentru că persoana
aşteaptă recompense doar de la acesta.
4. Pentru ca fructul muncii persoanei să fie acceptat de Creator, fără ca
persoana să aştepte recompense în schimb. Şi doar în acest caz îşi pune
egoismul întrebarea: „Ce obţii din asta?” Nu există un răspuns rezonabil
pentru sine, astfel încât soluţia este de a proceda contrar raţiunii şi a
ceea ce simte persoana; adică, deasupra raţiunii şi simţirii.
În acest fel, întregul scop al persoanei constă doar în efortul de a separa
raţiunea şi sentimentele de procesul evaluării critice a propriei stări. În
consecinţă, persoana îşi pune încrederea totală în Creator. Toate eforturile
personale ar trebui să implice concentrarea tuturor gândurilor şi sentimentelor

181
asupra Creatorului şi asupra măreţiei vieţii spirituale. Însă dacă vocea raţiunii
provoacă persoana şi îi aduce argumente în favoarea preocupării asupra
problemelor vieţii cotidiene, acea persoană ar trebui să răspundă. „Tot ceea
ce este cerut este în sfârşit îndeplinit.”
În acelaşi timp fiecare gând şi dorinţă ar trebui să fie în beneficiul
Creatorului. Mai mult, persoana trebuie să refuze să accepte întregul criticism
al vocii sale interioare, chiar şi atunci când persoana se găseşte în absenţa
oricărei raţiuni concrete. O asemenea stare este cunoscută ca fiind „deasupra
raţiunii şi sentimentelor” (lema’la me ada’at).
Cu cât este mai mare plăcerea pe care o anumită proprietate o oferă, cu
atât este mai valoroasă pentru persoană. Cu cât cineva valorifică mai mult
ceva, cu atât îi este mai frică să nu piardă acel lucru.
Cum poate o persoană să ajungă la realizarea importanţei spiritualului fără
a experimenta spiritualitatea? Această realizare vine exact în starea de
vacuum spiritual, atunci când persoana este deranjată de lipsa chiar şi a celei
mai mici percepţii a măreţiei spirituale. Adică persoana simte că este departe
de Creator, incapabilă să se schimbe.
Eforturile pe care persoana le face în această stare (numită „munca
zilnică”) dau naştere importanţei dobândirii percepţiei spirituale, numită
Sabbath. Este momentul în care persoana nu are nevoie (şi de fapt este
interzis) să muncească asupra sa, ci este obligată să observe Sabatul, astfel
încât să nu piardă darul Creatorului.

182
 Dacă persoana are un interes personal în ceva anume, atunci ea nu mai
poate judeca obiectiv ceva legat de acesta. Pentru acest motiv, dacă o
persoană îi spune alteia că un anumit comportament este greşit, este puţin
probabil ca cealaltă persoană să fie de acord cu aceste lucruri, deoarece
comportamentul în discuţie îi convine şi este convins că acţionează
corespunzător.
Însă, dacă persoana este de acord să îşi schimbe comportamentul în
concordanţă cu informaţiile primite de la alţii, timpul va arăta că adevărul nu
se află în acţiunile şi gândurile trecute ale persoanei, ci în comportamentul
care este sugerat în prezent.
Deoarece scopul Creatorului este beneficiul creaţiilor sale (adică noi,
deoarece orice altceva este creat de El doar în scop auxiliar), atunci până
când o persoană nu discerne chintesenţa primirii plăcerii şi încetează a vedea
deficienţe în calitate, nivel, etc., acea persoană încă nu a atins scopul creaţiei.
Însă pentru a primi plăcerea - care este scopul creaţiei - persoana trebuie
întâi să acţioneze asupra corecţiei propriei sale dorinţe de a primi satisfacţii.
Persoana trebuie să fie mulţumită doar pentru că, Creatorul doreşte asta.
Noi nu trebuie să ne îngrijorăm în privinţa primirii plăcerii, deoarece de
îndată ce corecţia este făcută, vom începe imediat să simţim plăcere. Astfel,
ar trebui să ne concentrăm asupra sarcinii de corectare a dorinţei noastre de a
primi plăcere – vasul nostru.
Acest lucru se aseamănă cu dobândirea unui apartament. Pe noi nu ar
trebui să ne preocupe cum îl obţinem. Ar trebui să ne preocupe cum îl

183
achităm şi cum câştigăm banii necesari pentru asta. De îndată ce aspectul
financiar este rezolvat, noi vom avea apartamentul.
Astfel, toate eforturile noastre trebuie să se concentreze asupra banilor şi
nu a apartamentului. Acelaşi mecanism poate fi aplicat şi percepţiei
spiritualului. Toate eforturile, ar trebui să fie îndreptate spre crearea de
condiţii necesare pentru a primi Lumina, nu asupra Luminii. Atunci când ne
concentrăm să cultivăm gânduri şi dorinţe altruiste în noi înşine, simţim
imediat plăcerea spirituală.
Beneficiul progresului umanităţii, în ciuda faptului că aceasta pare să
greşească în mod constant şi pare că niciodată nu învaţă din greşelile sale se
află în procesul enormei suferinţe care are loc în sufletul etern, opus
corpurilor temporare. În acest sens nici un act de suferinţă nu este pierdut. Va
duce în final la un ciclu de viaţă în această lume pentru a realiza necesitatea
întoarcerii spre înălţare spirituală în căutarea salvării de suferinţă.
Este corect să denumim Lumile Superioare Spirituale ca „anti-lumi” în
relaţie cu noi, de vreme ce în lumea noastră toate legile naturii sunt construite
pe baza egoismului, pe tendinţa de a lua şi de a înţelege.
În schimb natura Lumilor Superioare este altruism absolut – dorinţa de a
da şi a avea credinţă. Fundaţiile pe care se află naturile materiale şi spirituale
sunt diametral opuse astfel încât nu există similaritate între ele.
Astfel, toate încercările noastre de a ne da seama ce se întâmplă în alte
lumi nu vor duce la nici un rezultat. Doar transformând dorinţele inimii de „a

184
lua” în „a da” şi schimbând dorinţele intelectului din „a înţelege” în „a crede”
contrar raţiunii noastre, vom primi percepţiile spirituale.
Ambele dorinţe sunt conectate una cu alta, chiar dacă dorinţa de a lua se
găseşte în inimă şi dorinţa de a înţelege în creier. Este aşa pentru că fundaţia
amândurora este în egoism.
Cabala explică faptul că naşterea obiectului spiritual este iniţiată atunci
când „tatăl o scoate pe mamă afară” pentru a da naştere unui fiu; perfecţiunea
îndepărtează raţiunea de la analiza lucrurilor din jurul nostru, pentru a primi o
nouă şi mai înaltă raţiune care va fi independentă de orice dorinţă şi prin
urmare, cu adevărat obiectivă.
Simpla credinţă în Creator nu este suficientă. Această credinţă trebuie să
existe de dragul Creatorului, mai degrabă decât pentru beneficiul personal al
individului. O rugăciune este privită ca o întoarcere către Creator cu scopul
de a trezi în El dorinţa de a-l ajuta pe căutător - prin rugăciune - să ajungă la
un sentiment de respect pentru măreţia Creatorului.
Doar o asemenea întoarcere către El îl poate face pe Creator să reacţioneze
pentru a ridica persoana care se roagă către cea mai Înaltă Lume, redând
persoanei întreaga Sa măreţie. În acest fel, persoana poate primi puterea de a
se ridica deasupra propriei sale naturi.
Doar primind Lumina de la Creator - care dă suficientă putere persoanei să
se ridice deasupra propriei sale naturi egoiste - poate persoana să aibă
senzaţia că a ajuns la eternitate şi securitate.

185
 Nimic nu se mai poate schimba acum în persoană. De fapt, nu mai există
întoarcere la egoism, în schimb, va fi o eternă existenţă în lumea spirituală.
Din acest motiv, o asemenea persoană va percepe prezentul şi viitorul ca
fiind egale şi astfel se formează sentimentul eternităţii.

Dorinţa de a primi Plăcere

Deoarece Creatorul rămâne întotdeauna în stare de absolut repaus, noi,

Creaţiile Sale, tindem să ajungem la starea de repaus pentru a ajunge la ceea
ce dorim. Creatorul a creat două forţe în sprijinul dezvoltării noastre: forţa
care ne împinge de la spate – suferinţa care ne forţează să scăpăm de starea
insuportabilă în care ne aflăm; şi forţa de atracţie, care ne atrage către
plăcerile anticipate dinainte.
Însă doar combinaţia acestor două forţe - mai degrabă decât fiecare
separate - ne pot ajuta să avansăm. Prin urmare, în nici un caz nu trebuie să
ne plângem că am fost înzestraţi cu lene, ceea ce ar implica faptul că din vina
Creatorului ne este atât de greu să începem să avansăm.
Dimpotrivă, faptul că suntem leneşi înseamnă că nu urmăm în mod
impulsiv şi necugetat cea mai mică tentaţie în viaţă, ci dimpotrivă evaluăm
dacă obiectul tentaţiei merită efortul necesar pentru a-l urma. Şi nu trebuie să
încercăm să scăpăm imediat de suferinţă. În primul rând, vom încerca să

186
evaluăm scopul fiecărei suferinţe primite şi vom învăţa cum să evităm acest
lucru pe viitor, deoarece suferinţa ne constrânge la acţiune şi mişcare, acţiuni
cărora încercăm să le rezistăm.
În toate situaţiile din viaţă, am prefera să folosim întregul nostru
egoism. Însă, oamenii din jurul nostru ne împiedică să acţionăm în acest fel.
Regulile conduitei sociale se bazează pe acordul tacit al tuturor, de a folosi
egoismul într-o manieră care să genereze minime urmări.
Acest aranjament rezultă din faptul că noi ne aşteptăm să primim un
beneficiu maxim din orice contact social în care ne angajăm. De exemplu,
vânzătorul ar prefera să primească bani fără să se despartă de obiectul pe care
îl vinde. Pe de altă parte, cumpărătorul ar dori să primească marfa pe gratis.
Un angajator visează la angajaţi pe care să nu îi plătească, în timp ce angajaţii
vor să fie plătiţi fără să muncească.
Dorinţele noastre pot fi măsurate doar în funcţie de gradul de suferinţă
rezultat din absenţa a ceea ce dorim. Cu cât este mai mare suferinţa rezultată
din lipsa a ceea ce dorim, cu atât este mai mare dorinţa pentru acel ceva.
Se spune: „Creatorul doreşte să locuiască în creaţii umile.” Scopul
nostru în viaţă, dar şi scopul creaţiei, este de a crea în noi condiţiile potrivite
pentru ca Divinul să locuiască în noi.
Adorarea idolului (avoda zara) este aderarea la dorinţele egoiste ale
corpului. În schimb, munca spirituală (avodat Hashem, avodat haKodesh)
rezultă din aderarea la dorinţele sau scopurile altruiste, dacă dorinţele nu
există încă.

187
 „Ataşamentul spiritual” are loc atunci când proprietăţile a două obiecte
spirituale sunt complet similare. „Iubirea spirituală” este sentimentul totalului
ataşament a două proprietăţi opuse: o fiinţă umană şi Creatorul. Dacă fiinţele
umane nu au dorinţa de a recâştiga puterea de a-şi conduce propriile dorinţe,
atunci ele au ajuns mai degrabă la adevărata iubire a Creatorului, decât la o
simpla subordonare faţă de El.
Congruenţa proprietăţilor implică faptul că aşa cum Creatorul
experimentează bucurie datorită influenţei pozitive pe care o are asupra
creaţiilor sale, tot aşa fiinţele umane experimentează bucurie recunoscând că
este posibil să dăruiască ceva înapoi Creatorului.
Întoarcerea, teshuva, implică întoarcerea noastră - în timp ce trăim în
această lume - la starea spirituală a existenţei din momentul în care sufletele
noastre au fost create, adică, la starea primului Adam înainte de Căderea sa .
Noi avem două surse de acţiune şi două începuturi: intelectul şi inima,
gândul şi dorinţa. Ambele ar trebui să se transforme de la un fundament
egoist la unul altruist.
Toate plăcerile noastre sunt experimentate prin inimă. Prin urmare, dacă
putem refuza orice plăcere pământeană, sau egoistă, atunci merită să primim
plăcerea reală de Sus, pentru că nu ne mai folosim egoismul.
Pe de altă parte, intelectul nu primeşte plăcere din faptul că înţelege
ceea ce face. Dacă ne putem angaja într-o anumită acţiune izvorâtă din
credinţă pură, în loc de propria înţelegere şi putem acţiona în mod contrar
argumentelor raţiunii (a merge „deasupra raţiunii”), atunci am eliminat

188
egoismul din minte şi putem urma în loc de propria înţelegere, raţiunea
Creatorului.

Lumina Creatorului pătrunde toate creaţiile, inclusiv lumea noastră,

chiar dacă noi nu simţim asta.

Această Lumină este numită „Lumina care întăreşte creaţia.” Datorită

acestei Lumini există creaţiile şi lumile. Fără ea, toată viaţa ar înceta şi
dimensiunea materială a lumii ar dispărea.
Această Lumină dătătoare de viaţă, îşi etalează efectele în diferitele
„forme” materiale ale obiectelor şi în diferitele fenomene ale lumii noastre
care au loc în faţa ochilor noştri. Tot ce ne înconjoară, inclusiv noi şi cele mai
primitive creaţii, nu reprezintă altceva decât Lumina Creatorului.
Noi percepem totul ca pe o mulţime de obiecte, deoarece noi
reacţionăm la senzaţiile cojii exterioare, la veşmântul Luminii. În realitate,
există doar o singură Forţă care acţionează în fiecare dintre creaţii - Lumina
Creatorului.
Majoritatea oamenilor nu percep Lumina Creatorului, ci numai
veşmântul exterior. Există oameni care percep Lumina Creatorului, însă doar
în Cabala.
Însă există de asemenea şi aceia care percep Lumina Creatorului în
orice îi înconjoară. Acest ultim grup percepe Lumina Creatorului în tot ce ne

189
înconjoară ca Lumină Divină, care emană de la Creator şi umple totul cu
Sine.
Creatorul a decis să plaseze fiinţa umană în această lume, astfel încât
aceasta să crească spiritual de la adâncimea stării sale originale până la
nivelul Creatorului, devenind astfel asemenea Creatorului. Din această cauză
Creatorul a creat proprietatea egoismului - dorinţa de a primi plăcere.
La începutul creaţiei Lumina (plăcerea) a umplut expansiunea
întregului creat (egoism). A umplut de asemenea total diferitele tipuri de
dorinţe de a primi plăcere. Acestea au fost create ca parte a egoismului
zămislit.
Apoi, Creatorul a restricţionat avansarea Luminii şi a ascuns-o. În locul
Luminii care exista în creaţie, în dorinţa de a primi plăcere şi în egoism, a
venit durerea, goliciunea, întunericul, întristarea şi orice altceva ne putem
imagina atunci când plăcerea este absentă.
Pentru a menţine în persoană o minimă dorinţă de a trăi şi pentru a
preveni suicidul din lipsa plăcerii, Creatorul a înzestrat fiinţele umane cu
dorinţa de a se bucura cu un mic fragment de Lumina (ner dakik). Aceasta
este inclusă în diferitele obiecte ale lumii noastre către care aspirăm.
Prin urmare, subconştient şi automat, noi persistăm în căutarea
constantă a Luminii Creatorului şi suntem sclavii acestei aspiraţii naturale.
Noi trebuie să credem că ascunderea Creatorului şi sentimentul de lipsă de
speranţă care rezultă din lipsa plăcerii, ne sunt date în beneficiul nostru în
mod special, de Creator.

190
 Dacă Lumina Creatorului ar umple egoismul nostru, am pierde
oportunitatea de a ne exercita liberul arbitru şi nu am mai putea fi capabili să
acţionăm liber şi independent. În schimb am deveni sclavii plăcerii care ne
umple.
Doar atunci când suntem separaţi de Lumina Creatorului experimentăm
ascunderea Sa, ceea ce ne face să ne percepem în întregime independenţi,
fiinţe auto-suficiente. Acest lucru ne permite să luăm decizii cu privire la
acţiunile noastre. Dar şi acest fel de independenţă apare doar în anumite
circumstanţe, deoarece în ciuda faptului că Creatorul se ascunde, noi încă
posedăm egoismul, care ne conduce toate gândurile şi sentimentele.
Prin urmare, adevărata libertate va apărea când:
1. Un individ nu experimentează dăruirea Creatorului şi
2. Un individ poate acţiona independent de dorinţele corpului său.
Oportunitatea de a ne exercita liberul arbitru există doar în viaţa
pământeană, care este exact motivul pentru care existăm aici.

Fiecare persoană trebuie să creadă că în lume nu există nimic altceva

decât Creatorul.

O persoană percepe în propriul său „Eu” un anumit grad de

independenţă, doar pentru că, Creatorul a înzestrat percepţia noastră cu
egoism. Cu toate acestea, dacă ar fi să scăpăm de această proprietate, am
deveni încă o dată parte a Creatorului. Noi trebuie să credem că, Creatorul

191
este ascuns nouă doar pentru că noi nu îl putem percepe şi că această
ascundere a fost proiectată spre beneficiul nostru. Astfel, până în momentul
în care suntem pregătiţi să facem faţă adevărului, trebuie să credem că
adevărul este foarte diferit de felul în care noi îl percepem.
Adevărul poate fi înţeles doar treptat şi doar în măsura în care am fost
capabili să atingem perfecţiunea. Prin urmare, orice muncă spirituală este
posibilă doar atâta vreme cât plăcerea lumii spirituale ne este ascunsă . Doar
atunci vom fi capabili să spunem că aversiunea noastră faţă de lumea
spirituală ne-a fost special trimisă de Creator şi că de fapt, nimic nu este mai
perfect decât spiritualul.
Dacă în ciuda sentimentelor de tristeţe, depresie şi goliciune şi contrar
argumentelor raţiunii, noi putem căuta percepţia Creatorului şi putem acţiona
deasupra raţiunii, în concordanţă cu principiul „credinţa deasupra raţiunii”,
atunci Creatorul ni se va revela, deoarece în toate stările fiinţei, ne aşteptăm
la această revelare.
O dorinţă adevărată de a-L percepe pe Creator se naşte în noi în modul
prezentat mai sus şi acest lucru constituie o condiţie necesară pentru
Revelarea Creatorului. Puterea credinţei în abilitatea de a-l percepe pe
Creator, este măsurată în funcţie de adâncimea căderii noastre spirituale, de
unde îl chemăm pe Creator.
Însă, trebuie să înţelegem că fără o pregătire potrivită în a-l percepe pe
Creator, vom câştiga involuntar o plăcere egoistă din experimentarea unui
astfel de fenomen din altă lume.

192
 Astfel, noi trebuie să cerem Creatorului :
1. Să fim pregătiţi pentru experimentarea plăcerii superioare.
2. Forţa necesară de a păstra credinţa deasupra raţiunii, chiar şi după
Revelarea Creatorului.
Există două feluri de obstacole care derivă din forţele impure (klipot)
care acţionează în noi: restricţia (ahizat klipot) şi atragerea hrănirii (yenikat
klipot). Atunci când noi nu experimentăm plăcere din învăţare sau din auto-
perfecţionare şi avansăm cu mare dificultate, atunci klipa ne arată diferite
deficienţe cu privire la existenţa spirituală.
Ca urmare, noi simţim că spiritualitatea nu are valoare. Astfel, klipa
primeşte posibilitatea de a ne ţine departe de studiile noastre, deoarece noi nu
vedem măreţia din spiritual. O asemenea stare este cunoscută ca „Revelarea
Creatorului în cenuşă “ (shchinta be afra).
Dacă însă, cu puterea voinţei noi persistăm în a avansa, atunci vom
prinde gustul de a lucra asupra noastră. În acel moment, klipa încetează să se
hrănească cu realizările noastre spirituale. Ea vrea să îşi însuşească tot ceea
ce noi am câştigat din eforturile noastre (plăcerea din spiritual).
Klipa îşi atinge acest scop inoculând în noi dorinţa de a munci. Totuşi,
motivaţia din spatele acestei munci este plăcerea personală, mai degrabă
decât faptul că munca este dorită de Creator. Dacă suntem de acord cu
această tendinţă, atunci întreaga plăcere este cedată ego-ului persoanei. Acest
lucru este cunoscut drept „atragerea hrănirii” de la klipot. În acest caz, noi

193
trebuie să cerem ajutor Creatorului pentru a înţelege tentaţia gândurilor
dăunătoare.
În concluzie, în primul rând trebuie să cerem Creatorului să ne dea
plăcerea pentru Cabala şi apoi trebuie să îl implorăm pe El ca această plăcere
să nu fie absorbită de egoism. Protestul corpului împotriva muncii spirituale -
care nu aduce plăcere acestuia şi nu ne dă nici o asigurare că va urma o
răsplată în viitor - este cunoscut ca „limba ticăloasă”.
Pentru a scăpa de tentaţie, noi trebuie să pretindem că suntem orbi şi
surzi la chemările corpului şi să ne imaginăm de asemenea că Lumina
Superioară există, însă este invizibilă. Doar atunci Creatorul ne va deschide
ochii şi urechile pentru a fi capabili să îi percepem Lumina şi pentru a fi
capabili să ascultăm ceea ce Creatorul ne spune doar nouă.
Eforturile pe care le alocăm fiecărei sarcini de percepere treptată a
spiritualului se adaugă într-o cantitate suficientă pentru a forma vasul (kli)
sau veşmântul (levush) necesar pentru a primi Lumina Creatorului - sufletele
noastre spirituale.

194
 14
Dezvăluire şi Ascundere

Nu există în lume nimic altceva cu excepţia Luminii (Creatorul) şi a ceea ce a

fost creat de Lumină (care rămâne în interiorul acestei Lumini). Omul poate
percepe această Lumină atunci când există o corespondenţă între proprietăţile
fiinţei umane şi cele ale Creatorului. Dacă acestea nu corespund, atunci
persoana este incapabilă să perceapă Lumina - Creatorul.
La început, suntem plasaţi în condiţiile unui domeniu explicit şi
complet al egoismului, cunoscut ca „lumea noastră.” Doar prin intermediul
propriilor noastre eforturi putem aduce şi cultiva în noi înşine o asemenea
dorinţă şi necesitate de a-L percepe pe Creator (a crea un vas pentru Lumina
Creatorului) astfel încât să începem să Îl percepem.
Eforturile noastre ar trebui să se concentreze pe încercarea de a ne
corecta pe noi înşine cu toată puterea pe care o avem până în momentul în
care este evident că toate aceste eforturi vor fi inutile. Atunci, este timpul să
ne întoarcem către Creator cu o rugăciune, rugându-l să ne ajute să găsim
salvarea de egoism şi unirea cu El.
Acest proces poate dura luni şi chiar ani, dacă facem acest efort sub
îndrumarea unui Cabalist, sau poate dura câteva vieţi sau reîncarnări

195
(ghilgulim), dacă aceste eforturi sunt făcute pe cont propriu pe calea
suferinţei.
Doar efortul corect în direcţia corectă va produce vasul sufletului, în
care Creatorul ni se va revela pe Sine. În Cabala, motivele din spatele
acţiunilor noastre sunt cunoscute ca „taţii”, în timp ce consecinţele acţiunilor
noastre sunt cunoscute ca „fiii” (actele spirituale corecte).
Persoana nu este născută prin propria sa voinţă. Din punct de vedere
spiritual, persoana este forţată de către Creator să se nască (să primească un
suflet - Lumina Creatorului) prin suferinţă. Ea însă, are capacitatea de a se
naşte independent, prin intermediul Cabalei.
Persoana nu trăieşte prin propria sa dorinţă. Dacă persoana nu
acţionează (trăieşte) în concordanţă cu voinţa sa egoistă, atunci răsplata va fi
o eternă existenţă spirituală, care poate fi numită cu adevărat „viaţă.”
Persoana nu moare prin propria sa voinţă. Dacă persoana nu vrea să
moară (spiritual) sau să se afle în starea de moarte spirituală (fără suflet, fără
Lumina Creatorului) atunci aceasta nu ar trebui să acţioneze în concordanţă
cu voinţa sa.
Munca sufletului pe linia de mijloc începe cu munca pe linia de dreapta:
deoarece utilizarea sa este interzisă (restricţia, tzimtzum), Lumina
Înţelepciunii (Ohr Hochma) ne înfăţişează egoismul ca fiind rău (aviyut);
persoana simte că nu există o acţiune mai rea decât să muncească de dragul
propriei persoane.

196
 Însă persoana nu posedă încă nici dorinţa şi nici puterea de a munci de
dragul altora, adică de a da. Prin urmare, este nevoie de linia de stânga, care
ne dă dorinţe altruiste sau putere.
Organele spirituale ale percepţiei, asemeni celor cinci organe de simţ
(vedere, auz, miros, gust şi simţ), funcţionează după un anumit set de reguli.
Efectul Luminii Înţelepciunii ne face să realizăm că nu există un beneficiu
personal în folosirea celor cinci simţuri; adică, nu are rost să lucrăm pentru
egoismul nostru.
În absenţa dorinţei de a ne mulţumi pe noi înşine, care determină în
mod normal ca cele cinci simţuri ale noastre să funcţioneze, noi
experimentăm o lipsă completă de energie de a face o anumită acţiune, ceea
ce ne conduce către letargie şi inactivitate. În acest stadiu, noi nu am realizat
că scopul eforturilor noastre poate fi „dăruirea,” adică, faptul că acţiunile
noastre pot fi altruiste.
Din acest motiv, noi avem nevoie de influenţa unei alte proprietăţi
spirituale, cunoscută ca „lumina roşie”, linia de stânga (malchut memuteket
be Bina). Această a doua proprietate este necesară pentru a convinge
dorinţele noastre să fie de acord să lucreze în mod altruist (proprietăţile
Bina). De îndată ce primim energia spirituală şi a început mişcarea altruistă,
noi începem să acţionăm printr-o combinaţie a ambelor proprietăţi din linia
de dreapta şi de stânga.
Ca rezultat noi primim Lumina Creatorului în noile noastre dorinţe
(linia de mijloc) şi astfel continuăm să primim plăcere din perfecţiune. Dacă

197
suntem pregătiţi să primim puterile credinţei şi altruismului, atunci eventual
vom fi capabili să primim cea mai înaltă raţiune.
Principiul respingerii auto-gratificării, care a fost adoptat de către una
dintre cele mai importante religii şi principiul dobândirii plăcerii, care a fost
ales de alta, îşi au rădăcina în forţele (klipot) impure (egoiste) ale liniilor de
dreapta şi de stânga ale ascensiunii spirituale. Astfel, atunci când Cabala
discută despre subiectul limitarea persoanei, acest lucru implică un stagiu
preliminar de muncă asupra sinelui, încercând să respingă ideea auto-
gratificării folosind voinţa persoanei.
Rădăcinile diferitelor tipuri de credinţă, ale tuturor tendinţelor
spirituale, ale tuturor grupurilor, ale tuturor filozofiilor religioase, îşi au
originea în diferite klipot. Acestea înconjoară liniile pure spirituale de stânga
şi de dreapta, care sunt susţinute prin procesul de confiscare-apucare (ahiza)
sau prin atragerea hrănirii (yenika).
Însă scopul oricărei sarcini este de a ajunge la linia de mijloc, de a ne
ridica, către infinitul care nu are sfârşit sau graniţe, ajungând astfel la
perceperea Creatorului, care este nelimitată de calităţile specifice omului.
În vocabularul spiritual, dorinţa este percepută ca „loc.” Absenţa
dorinţei este denumită „absenţa locului”. Acest lucru este similar cu situaţia
în care o persoană declară că nu există loc pentru mâncare în stomac,
deoarece nu există nici o dorinţa de a mânca.
Locul spiritual sau dorinţa unei persoane de a-L percepe pe Creator,
este cunoscută ca „vas” (kli) al sufletului, sau Shechina. Acest vas primeşte

198
Lumina Creatorului sau Revelarea Creatorului, cunoscută sub numele de
„suflet”. Creatorul însuşi este cunoscut sub numele de Shochen.
Deoarece toate dorinţele noastre sunt îmbibate cu egoismul nostru
(dorinţa de a primi), Lumina Creatorului este ascunsă. Pe măsură ce egoismul
este alungat treptat din dorinţele noastre, locul disponibil se măreşte. Dorinţa
ce nu este corectată, este numită „egoism.” Dorinţa corectată este numită
„Israel.”.
De îndată ce se eliberează un „loc” ca urmare a corectării dorinţei, se
revelează Lumina Creatorului, însă acesta continuă să acţioneze într-un mod
ascuns nouă. După ce ne-am corectat şi purificat dorinţele (locurile, vasele),
noi percepem procesul de Revelare al Creatorului ca apariţie a Luminii. În
realitate însă, nu are loc nici o mişcare, ci mai degrabă, pe măsură ce procesul
dezvăluie negativul, Lumina apare treptat în percepţia noastră.
Deoarece noi nu percepem Lumina însăşi, ci doar efectul său asupra
vasului nostru, noi ne adresăm Creatorului pe numele asociat Revelării Sale:
Shechina. Însă, noi putem determina Esenţa Sa prin senzaţiile şi sentimentele
pe care El le trezeşte în noi. Din acest motiv, Revelarea Creatorului este
cunoscută ca Shechina.
Dacă Creatorul, se ascunde atunci se spune că „Shechina este în exil”
sau „Creatorul este ascuns”. Însă, dacă omul a câştigat Revelarea Creatorului,
acest lucru este cunoscut ca „întoarcerea din exil.”
Gradul diferit în care Creatorul ni se revelează este numit „suflet”
(neshama).

199
 De îndată ce suntem capabili să corectăm cel puţin o dorinţă,
transformând-o în una altruistă, primim imediat percepţia Creatorului.

Astfel, se spune că sufletul uman este parte a Creatorului.

De îndată ce ajungem la stadiul final al corecţiei, Creatorul ne va
împlini toate dorinţele, adică, se va revela pe Sine până la ultimul grad la care
a planificat să se reveleze în creaţiile sale. Toate dorinţele noastre au fost
destinate de la începutul creaţiei, acestui ultim scop.
Shechina este rădăcina şi suma tuturor sufletelor individuale. Fiecare
suflet este parte a Revelării totale a Creatorului. Atunci când Creatorul se
Revelează pe Sine, El îşi exprimă dorinţa de a mulţumi creaturile Sale. La
această înţelegere ajung aceia care au dobândit perceperea Creatorului.
Noi suntem incapabili să răspundem la întrebarea: „care este motivul
pentru care Creatorul doreşte să ne creeze pentru a ne mulţumi”, pentru că
această întrebare are legătură cu procesul care a avut loc înainte de creaţie.
Noi putem înţelege doar lucrurile care ne pot fi revelate, adică, acele lucruri
care au avut loc după creaţie.
Stadiul iniţial de la care putem începe să înţelegem creaţia, este
percepţia plăcerii care emană de la Creator. Din acest motiv, scopul creaţiei –
„dorinţa Creatorului de a mulţumi”- se referă doar la acele creaţii care deja îl
percep.

200
 Toate întrebările care se referă la problemele de dincolo de acest nivel
sunt deasupra capacităţii noastre de a le înţelege. Trebuie să ne amintim
întotdeauna că toată înţelegerea şi cunoştinţele umanităţii, derivă din
percepţia personală.

Singurul lucru pe care îl conţinem este dorinţa de a fi mulţumiţi.

Tot potenţialul nostru fizic şi mental, toate capacităţile noastre şi toate

progresele noastre, au ca singur scop să ne asigure că primim plăcerea de la
diferite obiecte, pe care continuăm să le inventăm, să le găsim şi pe care le
considerăm necesare, la modă, sau acceptabile. Toate acestea cu singurul
scop de a putea să primim în mod constant plăcere.
Noi nu ne putem plânge cu privire la nelimitatele forme ale dorinţei de
a primi plăcere. A fost suficient pentru Creator să genereze o singură dorinţă
pentru a induce în fiinţa umană sentimentul de a fi o fiinţă independentă
(doritoare), capabilă să se comporte independent pe baza unui singur instinct
- acela de a maximiza plăcerea personală.
Acest proces are loc cu ajutorul tuturor facultăţilor noastre: intelectuale,
fizice, etice şi multe altele. Include de asemenea toate nivelurile de memorie
începând de la cel molecular şi biologic până la cele mai înalte niveluri ale
intelectului nostru.
Iată un exemplu simplu: un om iubeşte banii, însă el este dispus să
renunţe la întreaga sa avere atunci când este ameninţat cu moartea. În acest

201
fel, el schimbă o sursă de plăcere (banii) pentru o plăcere mai mare (aceea de
a rămâne în viaţă).
Suntem incapabili de a face o acţiune dacă nu suntem siguri că,
rezultatul acesteia ne va conferi o poziţie mai avantajoasă. Este irelevant cum
va fi acordat beneficiul. Este important ca nivelul plăcerii rezultate să
depăşească nivelul iniţial. Doar atunci vom acţiona.
Care este atunci diferenţa dintre plăcerea primită din egoism (din
primire) şi plăcerea primită din altruism (dăruire)? Diferenţa semnificativă
constă în faptul că, atunci când primim plăcere din egoism, sentimentul
nostru de plăcere este invariabil însoţit de un sentiment de ruşine. Însă dacă
primim de dragul celui care dăruieşte, atunci nu avem nici un sentiment de
ruşine şi plăcerea noastră este absolută.
Fiinţa spirituală iniţială, cunoscută ca „sufletul comun” sau „primul
om” era incapabilă să suporte o asemenea transformare a gândului atunci
când primea o plăcere imensă de la Creator. De aceea a fost spartă în 600,000
de bucăţi (suflete).
Fiecare parte, fiecare suflet, primeşte o mică parte a poverii egoismului,
pe care trebuie să o corecteze. Când toate părţile sunt corectate, ele se vor uni
din nou pentru a forma „sufletul comun corectat”. Când o asemenea stare este
atinsă, procesul corecţiei cunoscut ca gmar tikkun va fi încheiat.
De exemplu, în lumea noastră o persoană se poate înfrâna să fure o
sumă mică de bani deoarece plăcerea rezultată este mică. Frica de pedeapsă,
combinată cu sentimentul de ruşine, prevalează asupra dorinţei de a fura.

202
 Însă, dacă suma este suficient de mare, atunci atracţia este mult mai
puternică decât abilitatea de a rezista. În acest fel, Creatorul a creat condiţia
liberei alegeri de care avem nevoie pentru a ne depăşi egoismul.
El a spart sufletul în mai multe părţi şi apoi a divizat fiecare parte în
mai multe stadii succesive de faze ale corecţiei (în care fiecare fază obligă
partea să se îmbrace într-un corp uman). Apoi, el a spart fiecare stare a fiinţei
umane într-un număr de urcări şi coborâri necesare pentru a modifica natura
omului.
Dacă simţim iubire pentru Creator, noi trebuie imediat să încercăm să
alăturăm de asemenea şi sentimente de teamă, pentru a fi siguri că
sentimentul nostru de iubire nu este egoist. Doar dacă ambele sentimente sunt
prezente, aspiraţia noastră de a ne apropia de Creator este în formă perfectă.
Aceia care au experimentat o dorinţă de percepţie spirituală, însă nu Îl
percep pe Creator, sunt cuprinşi de confuzie şi panică. Deşi acestor persoane
li s-a dat dorinţa de a-l sesiza pe Creatorul de Deasupra, ei nu sunt pregătiţi să
înainteze în mod independent către sfârşitul dorit.
În schimb, ei aleg să aştepte ca de Sus să li se trimită o dorinţă
puternică. Acest lucru va fi ca un imbold pentru a înainta. Ceea ce va permite
acestor indivizi să realizeze că, fiecare sentiment şi circumstanţă este plină de
dorinţa Creatorului de a atrage atenţia lor asupra Sa şi să îi determine să se
apropie de El. Atunci este posibil să găsim locul Creatorului.
Din acest motiv fiecare dintre noi vede lumea într-un mod personal şi
interpretează în mod unic ceea ce se întâmplă în jurul său. Regula conform

203
căreia „există tot atâtea puncte de vedere câţi oameni sunt” dezvăluie faptul
că fiecare dintre noi este unic. Acordând atenţie propriilor sentimente, noi
putem începe un dialog cu Creatorul conform principiului că „fiecare
persoană este o umbră a Creatorului”.
Aşa cum umbra urmează mişcarea individului şi toate mişcările umbrei
repetă doar mişcările individului, în mod similar mişcările noastre interioare -
dorinţele, aspiraţiile, percepţiile, esenţa spirituală şi felul în care privim viaţa
- repetă mişcările (dorinţele) Creatorului.

Astfel, dacă o persoană experimentează brusc dorinţa de a-L percepe

pe Creator, acea persoana trebuie imediat să recunoască că această dorinţă
nu este rezultatul unei acţiuni proprii, ci mai degrabă deoarece, Creatorul
a făcut un pas către această persoană, îl atrage către El.

La începutul căii, Creatorul se foloseşte de fiecare oportunitate să

comunice cu noi, stârnind în interiorul nostru atât un dor, cât şi o suferinţă
pentru percepţiile spirituale. Însă de fiecare dată când Creatorul ne atrage
către spiritual, El se aşteaptă la o reacţie egală din partea noastră.
Prin urmare, dacă înţelegem că puterea cu care tânjim să Îl percepem pe
Creator, este egală cu puterea cu care Creatorul doreşte să ne aducă mai
aproape de El, ar trebui să ne dezvoltăm şi să întărim în noi aceste
sentimente. În acest fel, noi putem avansa către Creator până când în final,
ne lipim de El în toate dorinţele şi proprietăţile.

204
 Însă când ne aflăm la începutul căii, noi nu Îl simţim sau nu Îl
înţelegem pe Creator. După ce am avut o serie de încercări nereuşite de a
avansa către El, ni se pare dintr-o dată că, deşi dorim să ne apropiem de
Creator, El ne desconsideră.
Iar noi, în loc să ne creştem dorinţa de a ajunge la gradul cerut pentru a
ne ataşa de Creator, vom începe să Îl blamăm pentru că ne ignoră. Noi
devenim mânioşi şi uităm total faptul că, Acesta ne doreşte exact în aceeaşi
măsură şi de aceea ne dă astfel de aspiraţii către El.
Atâta timp cât ne lipseşte credinţa deplină în unitatea Creatorului, vom
repeta inevitabil greşelile noastre de fiecare dată, până când Creatorul ne face
să realizăm că toate dorinţele noastre pentru El vin de la Creatorul Însuşi şi că
El va accepta toate eforturile de care avem nevoie şi ne va ajuta revelându-se,
arătându-ne adevărata imagine a lumilor şi a Lui Însuşi.
Ne putem ataşa de Creator prin direcţionarea cu bucurie a aspiraţiilor
noastre şi această acţiune este numită „cu toată inima”. Ceea ce include chiar
şi acele dorinţe care nu trebuiesc aduse la echivalenţa formei cu Creatorul.
Dacă putem reprima complet toate dorinţele egoiste dezvăluite înainte
în noi, în timp ce simţim fericire în inimile noastre, vom stabili condiţii
favorabile pentru a umple inimile noastre cu Lumina Creatorului.
Cel mai important aspect al sarcinii de auto-perfecţionare este să
ajungem la un punct în care găsim bucurie în acţiunile care îl mulţumesc pe
Creator, pentru că tot ce este făcut de dragul nostru ne depărtează de acesta.
Prin urmare, toate eforturile noastre trebuie să se concentreze pe ajungerea la

205
un sentiment de plăcere atunci când ne adresăm Creatorului, precum şi spre a
dobândi dulceaţa gândurilor şi sentimentelor faţă de El.
Atunci când ne simţim goliţi, este momentul potrivit să căutăm măreţia
Creatorului şi să găsim sprijin în El. Cu cât vom fi mai smeriţi şi cu cât îl
vom percepe mai mult pe Creator, cu atât mai mult ne putem ridica după ce I-
am cerut să ne salveze şi să ne uşureze situaţia prezentă.
Creatorul ne acordă această înălţare după ce Şi-a dezvăluit măreţia
pentru a ne oferi puterea de a înainta. În aceste condiţii, noi avem nevoie de
Creator şi de ajutorul Său, deoarece raţiunea ne împinge în cu totul altă
direcţie. Prin urmare, sentimentele de goliciune ne sunt date pentru a le simţi,
împreună cu percepţia măreţiei Creatorului, numită „credinţă.”
O persoană dreaptă este aceea care, în tot ceea ce simte, fie bine fie rău,
găseşte justificarea acţiunilor Creatorului, indiferent de sentimentele pe care
le experimentează corpul, inima şi raţiunea. Prin justificarea tuturor
senzaţiilor primite de la Creator, persoana face încă un pas către Creator şi
anume pasul „corect.”
Noi nu ar trebui în nici un caz să ne ignorăm adevărata stare şi
adevăratele sentimente, indiferent de cât de neplăcute pot fi. Chiar dacă
aceste situaţii dificile sunt necesare, nu trebuie sub nici un motiv să încercăm
să le anulăm. Procedând astfel, vom face un pas înainte „spre stânga”.
Perfecţiunea în creşterea spirituală constă în faptul că noi avansăm
constant alternativ între cele două condiţii menţionate mai sus.

206
 O persoană absolut dreaptă este aceea care justifică toate acţiunile
Creatorului, atât către sine cât şi către toate celelalte creaţii.

O persoană care a ajuns la posibilitatea de a-şi percepe toate senzaţiile

în afara limitărilor dorinţelor egoiste s-a separat deja de ele şi vrea să fie doar
fericit în dăruire. Într-o asemenea stare, o persoană nu poate experimenta
căderi spirituale, deoarece evenimentele nu sunt evaluate din poziţia
câştigului personal.
Astfel, tot ce se întâmplă, se întâmplă pentru că aşa este bine. Însă,
deoarece scopul Creatorului în creaţie nu este acesta, ci mai degrabă acela că
fiinţele create ar trebui să beneficieze în special în propriile lor sentimente -
dobândirea nivelului persoanei drepte - aceasta nu este starea finală pentru
om.
Prin urmare, după ce persoana ajunge la nivelul de drept, este timpul să
înceapă treptat să refacă egoismul care a fost distrus pentru a ajunge la acest
nivel. Aceeaşi dorinţă egoistă pe care persoana dreaptă a întors-o către sine
poate fi adăugată dorinţei de a-L face fericit pe Creator, dorinţă care a fost
dobândită prin munca spirituală.
Din acest motiv, nu numai că cineva poate dărui plăcere, însă această
persoană poate primi plăceri din dorinţele egoiste reîntoarse, întotdeauna cu
intenţia de a dărui fericire Creatorului. Această situaţie poate fi comparată cu
o persoană altruistă din această lume care vrea să facă bine altora, deoarece
aceste proprietăţi au fost prezente la naştere.

207
 De fapt, altruistul nu le-a primit de la Creator ca o recompensă pentru
munca asupra sinelui. Este ca şi cum altruistul nu vrea nimic, deoarece
bucuria din dăruirea către alţii îi umple ego-ul. Altruistul este incapabil să
acţioneze altfel.
Aceasta este o reminiscenţă a unei situaţii în care o persoană este
oaspete în casa prietenului său. Cu cât este mai mare pofta şi plăcerea
oaspetelui faţă de ceea ce este oferit, cu atât este mai mare satisfacţia primită
de gazdă. Această plăcere nu ar fi primită dacă oaspetele nu ar fi flămând.
Însă, deoarece oaspetele poate simţi ruşine pentru toată plăcerea
primită, el sau ea pot refuza să primească în continuare. Refuzând destul de
des, oaspetele va începe să simtă că atunci când delicatesele oferite sunt
acceptate, îi face o favoare gazdei. Apoi, toate sentimentele de ruşine vor
dispărea şi oaspetele va experimenta plăcerea în întregime.
În senzaţiile spirituale, nu există auto-amăgire, ca de exemplu pretenţia
că o persoană dreaptă nu vrea să primească plăcere de dragul unei persoane.
În procesul de câştigare a nivelurilor dreptăţii, persoana - cu ajutorul
Creatorului, care înlocuieşte natura noastră egoistă cu una altruistă - refuză cu
sinceritate toate plăcerile egoiste şi aspiră doar spre beneficiul Creatorului.
Însă atunci când o persoană dreaptă realizează că, Creatorul primeşte
plăcere doar atunci când creaturile Sale sunt încântate de plăcerile care
emană de la El - plăceri care nu sunt minimalizate sau distruse - acea
persoană este forţată din nou să se întoarcă la egoism. De această dată, însă,
cu un scop diferit: să experimenteze plăcere de dragul Creatorului.

208
 În final, Creatorul şi persoana se întâlnesc complet în intenţiile şi
acţiunile lor deoarece fiecare parte încearcă să o mulţumească pe cealaltă şi
astfel câştigă plăcere. Nu există limite în perceperea plăcerii, în această
manieră.
Dimpotrivă, cu cât este mai înaltă experimentarea senzaţiei de plăcere,
cu atât mai înalt este nivelul spiritual atins. Există de asemenea plăcere din
recunoaşterea puterii infinite, a puterii şi a forţei fără nici o preocupare pentru
sine.
Prin urmare, nivelul unei persoane drepte nu este suficient pentru a
împlini scopul creaţiei. Primirea plăcerii de la Lumina care emană de la
Creator este crucială pentru corectarea intenţiilor noastre: „motivele pentru
care căutăm plăcerea.”
Atingerea nivelului de persoană dreaptă ne permite doar să scăpăm de
sentimentele de ruşine pe care le experimentăm atunci când primim plăceri
de la Creator. Pe cât de mult constituie egoismul natura noastră în această
lume şi altruismul este considerat a fi o noţiune utopică, cu atât mai mult sunt
acestea percepute ca opuse de aceia care ocupă tărâmul lumii spirituale.
Dificultăţile apar datorită ascunderii Creatorului. Noi primim plăcere
doar atunci când ne împlinim dorinţele. Însă Cabala ne învaţă că acesta este
un lucru rău, care nu ne este benefic. Noi nu înţelegem de ce este aşa,
deoarece nu percepem nici o plăcere în suferinţă şi totuşi trebuie să credem
că aceasta este benefică pentru noi. Astfel fiecare acţiune deliberată a noastră
produce o mulţime de gânduri.

209
 Mai mult, cu cât suntem mai aproape de lumea spirituală (machsom) cu
atât situaţia devine mai complicată. Un adevăr devine evident: „Există multe
gânduri în inima unei persoane care aspiră către ridicare spirituală, însă doar
îndrumarea Creatorului este cea care contează”.
Diferenţa dintre o persoană care doreşte înălţarea spirituală (adică să
dobândească proprietăţi spirituale asemănătoare cu cele ale Creatorului) şi o
alta care îşi împlineşte voinţa pentru a primi o recompensă (ca rezultat al
educaţiei primite), este următoarea: aceasta din urmă crede în recompense şi
pedepse şi din acest motiv împlineşte Voinţa Creatorului.
Creatorul este ca un angajator care plăteşte un salariu; persoana este ca
un angajat căruia nu îi pasă de angajator, ci mai degrabă de salariu:
recompensă şi pedeapsă în această lume, sau în cea care vine. Ceea ce îi dă
„angajatului” puterea de a observa poruncile fără a pune întrebarea, „De ce
împlinesc Voinţa Creatorului?” Răspunsul este, pentru că angajatul crede în
recompense.
Însă, persoana care caută să ţină cont de Voinţa Creatorului fără a
primi în mod constant o plată în schimb, se întreabă „De ce fac asta?” şi
„Dacă asta este Voinţa Creatorului, de ce are el nevoie de asta? El este
perfect şi complet, deci la ce Îi folosesc acţiunile noastre?”
Pare că aceste întrebări sunt doar pentru persoana în cauză, care începe
să se întrebe: „Ce câştig din împlinirea Voinţei Creatorului?” Puţin câte puţin
persoana începe să realizeze că recompensa pentru împlinirea Creatorului

210
este propria sa corectare, până când primeşte de Sus Neshama (sufletul) –
Lumina Creatorului.

Cabala ne învaţă că înclinaţia rea (egoismul) pare păcătoşilor ca un

fir de păr (un mic obstacol), în timp ce persoanei drepte ca un munte înalt.

Cabala trebuie aplicată ca şi cum s-ar referi la o singură persoană, în

care caracteristicile gândurilor şi dorinţelor poartă în lumea noastră nume
diferite.
Prin urmare, în categoria de „păcătoşi” şi „drepţi” sunt descrise stările
unei persoane. Ascunderea nu se referă doar la ascunderea Creatorului ci şi la
ascunderea unei persoane de şine însăşi. Noi nu ne cunoaştem pe noi înşine
sau adevăratele noastre proprietăţi. Acestea ne sunt revelate doar în măsura în
care suntem capabili să le corectăm. (În acest sens o persoană poate fi
comparată cu un coş de gunoi: cu cât o persoană caută în sine mai mult, cu
atât este mai greu mirosul perceput).
Din acest motiv, Creatorul le arată celor care se află la început de cale –
păcătoşilor - că egoismul lor nu este atât de formidabil încât să nu poată fi
depăşit. În acest fel ei nu vor fi dezamăgiţi la vederea muncii care nu se
potriveşte atât de mult cu sarcina.
Celor care sunt deja pe cale, Creatorul le revelează răul (egoismul) din
ei într-o mai mare măsură. Acest lucru are loc pe măsura sentimentului

211
importanţei corecţiei şi a puterii de rezistenţă împotriva egoismului pe care l-
au dobândit.
În final, acelora care doresc să devină drepţi, Creatorul le revelează
întreaga mărime a egoismului lor. În consecinţă, lor li se pare a fi un munte
ce nu poate fi trecut.
Astfel, pe măsură ce persoana progresează, răul din ea este revelat din
ce în ce mai mult, în cantităţi care pot fi corectate. Din această cauză, dacă o
persoană devine deodată conştientă că ceva din interiorul său este negativ,
acest lucru indică faptul că acum este posibil să corecteze acest aspect. În loc
să cadă în disperare, persoana trebuie să ceară Creatorului să o corecteze.
De exemplu, atunci când începem să lucrăm asupra noastră, noi putem
simţi din toate plăcerile care ne înconjoară doar 10 gr de plăcere şi suntem
capabili să renunţăm la ele. Apoi, Creatorul ne oferă să gustăm 15 grame de
plăcere.
La începutul muncii noastre, datorită gustului nostru adiţional pentru
plăceri, noi ne simţim mult mai umili (din cauza sentimentului de a fi atraşi
de lucruri care anterior nu ne atrăgeau) şi mai slabi (datorită diferenţei dintre
puterea cu care ne atrag plăcerile şi a puterii noastre de a rezista).
Însă, într-o situaţie ca aceasta, noi trebuie să ne spunem că deşi
Creatorul a adăugat 5 grame de plăcere la gustul plăcerilor pe care le simţim
în lumea din jur, suntem încă incapabili să ne corectăm pe noi înşine şi
trebuie să cerem putere Creatorului. Însă când primim puterea de a trece
peste cele 15 grame de plăcere, noi primim apoi în plus 5 grame de gust

212
pentru plăcere şi simţim încă o dată că suntem slabi şi umili, iar acesta este
un proces care continuă.

Transformarea Egoismului în Altruism

Acela care doreşte să experimenteze adevăratul gust al vieţii trebuie să

acorde o atenţie specială punctului spiritual din inima sa. Fiecare dintre noi
are un punct în inimă. Însă, în general acesta nu dă semne de viaţă şi nu
luminează şi din această cauză, nu suntem conştienţi de prezenţa sa.
Această situaţie poartă numele de: „punct negru”. Acest punct este
sămânţa sufletului. Caracteristica acestui punct este altruistă, deoarece este
sămânţa vasului viitor al sufletului şi a Luminii sale, un fragment de Creator.
Însă, în starea sa iniţială este ascuns de noi, deoarece noi nu îl apreciem
şi din acest motiv starea este numită „Galut (exilul) de Shechina” (Prezenţa
Divină). O asemenea stare a sufletului este numită „punct”.
Când creştem importanţa acestui punct deasupra propriului „Eu”,
deasupra capetelor noastre, asemeni coroanelor de deasupra literelor, putem
spune că acest lucru este ca o încoronare a capetelor noastre şi nu praf pe
tălpile noastre. Atunci Lumina este emisă din centru în corpul nostru şi din
acest centru potenţial devine sursa puterii ridicării noastre spirituale.

213
 Astfel, în loc să apelăm la ajutorul Creatorului, singura noastră rugă ar
trebui să se concentreze asupra realizării importanţei perceperii Creatorului
ca mijloc de îmbunătăţire personală de dragul Lui.

Abilitatea de face acte de bunătate (altruiste) nu este un mijloc, ci o

recompensă pentru persoana care doreşte să semene cu Creatorul.

Ordinea secvenţială a procesului prin care persoana se îndreaptă de la

egoism către lumea spirituală poate fi regăsit în Biblie ca exodul din Egipt.
Apariţia în persoană a vaselor dăruirii este numită „exodul din Egipt.”
Însă, dorinţele altruiste (vasele dăruirii) semnifică faptul că persoana
urmează mai degrabă calea credinţei decât cea a cunoaşterii. Ieşirea din
egoism este posibilă doar atunci când noi simţim spiritualitatea, când îl
percepem pe Creator şi Lumina Înţelepciunii despică yam suf (Marea Roşie)
în mijloc. În acest moment, persoana trece graniţele dintre două lumi.
Pentru a face acest lucru, Creatorul săvârşeşte un miracol. El ne dă
Lumina Înţelepciunii (Ohr Hochma), în ciuda faptului că nu avem vasul
potrivit pentru a primi Lumina. Cu ajutorul acestei Lumini, noi putem sparge
bariera (machsom). După aceea, când miracolul trece, aceia care au intrat în
lumea spirituală nu mai revin la nivelul lumii noastre.
În stadiul următor, noi trebuie să dobândim un vas pentru a primi
Lumina Înţelepciunii şi acesta este obţinut pe calea dificilă a avansării în
deşertul spiritual până când merităm să primim Lumina Creatorului urcând pe

214
„Muntele Sinai.” În această stare, atunci când ne lăsăm gândurile şi dorinţele
noastre sub influenţa credinţei, noi observăm poruncile în virtutea credinţei
deasupra cunoaşterii.
O aşa zisă stare inferioară, katnut, care este, în acest caz, Malchut,
implică doar centrul Keter („coroana”). Într-o asemenea minimă prezenţă,
dispoziţiile noastre egoiste nu ne pot domina pentru că am plasat credinţa
deasupra cunoaşterii şi percepţiei.
Aceasta este considerată a fi o stare inferioară pentru că în această stare
nu luăm în calcul egoismul, deoarece nu avem putere să îl contracarăm.
Această situaţie poate fi comparată cu cazul în care suntem incapabili să
consumăm o parte mică de mâncare şi refuzăm întreaga porţie.
Însă legătura cu Creatorul poate avea loc dacă suntem capabili să
primim această Lumină în noi înşine; adică, să lucrăm în mod altruist cu
propriul nostru egoism. Pe măsură ce transformăm egoismul nostru în
altruism, vasul modificat va fi plin de Lumina Creatorului.
Starea vasului nostru spiritual (al egoismului corectat, kli) este numită
„cea mai mare stare, gadlut.” Malchut coboară din Keter până la nivelul la
care putem rezista atracţiei către auto-mulţumire şi putem primi, însă nu de
dragul propriei noastre plăceri.
Pentru a primi în întregime Lumina Creatorului, pentru a-L percepe pe
Creator pe deplin, în conformitate cu posibilităţile persoanei, pentru a ne lipi
complet de El, noi trebuie să folosim egoismul în beneficiul altruismului. O

215
asemenea stare este cunoscută ca: „sfârşitul procesului de corecţie” şi acesta
este de fapt, scopul creaţiei.
Toate percepţiile noastre sunt strict subiective şi imaginea lumii care ni
se înfăţişează depinde în întregime de stările noastre spirituale şi fizice, de
dispoziţiile noastre, etc. Însă în percepţia spirituală, senzaţiile cuprind
realitatea însăşi, deoarece noi înţelegem prezentul în conformitate cu poziţia
noastră spirituală.
Lumea noastră este considerată a fi senzaţia imediată. Viitoarea lume
este cea care va fi simţită în următorul moment. Nu există dimensiune a
timpului, ci doar schimbarea senzaţiilor. Dacă percepem totul prin credinţa
deasupra cunoaşterii, atunci noi trăim în întregime în viitor.
De exemplu, în viaţa curentă, dacă avem o afacere, noi evaluăm în mod
sistematic rezultatele muncii noastre şi profitul. Dacă vedem că eforturile şi
cheltuielile noastre nu se justifică - adică profitul este mai mic decât investiţia
- atunci închidem afacerea şi deschidem una nouă, pentru că suntem interesaţi
să obţinem profit.
În nici un caz nu ne înşelăm singuri, ci stabilim clar beneficiile noastre
sub formă de bani, onoare, faimă, linişte, etc. - sub orice formă dorim profitul
nostru.
Cineva poate întreba, de ce nu adunăm rezultatele vieţii noastre, de
exemplu, o dată pe an şi să vedem care a fost scopul pentru care am trăit acea
perioadă? Şi totuşi, dacă suntem aproape de dezvoltarea noastră spirituală,
atunci de ce este nevoie să ne punem întrebări în fiecare moment?

216
 Lumea noastră este o lume a minciunii.

Ca urmare, corpurile noastre nu vor să facă faţă acestor întrebări

deoarece nu le pot răspunde. De fapt, care poate fi răspunsul nostru la
sfârşitul anului, sau când ne apropiem de sfârşitul vieţii?
Toate trec, binele şi răul şi cu ce ne alegem? De ce am muncit pentru
nevoile corpului? Nu există răspuns, pentru că nu există recompense pentru
viaţa care a trecut. Din această cauză, corpul nu ne permite să ne punem
aceste întrebări. Spiritualitatea, pe de altă parte - deoarece este adevărată şi
recompensa spirituală este eternă - ne face să ne punem întrebări asupra
recompensei spirituale cu scopul de a ne stârni să primim beneficii chiar mai
mari din eforturile noastre. În acest fel, noi ne vom corecta într-un grad mai
mare şi vom primi recompensa eternă.
De ce ne dă atunci Creatorul false preocupări, cum ar fi viaţa din
această lume? Procesul creării vasului spiritual este foarte lung şi complex.
Noi credem că trebuie să experimentăm întregul egoism lumesc, să îl
experimentăm în întregime, în toată singurătatea sa şi să gustăm din toate
falsele sale plăceri, până la cele mai joase niveluri (ale egoismului).
În timpul muncii noastre, pe măsură ce ne apropiem de graniţa dintre
tărâmurile fizic şi spiritual, acumulăm experienţe până când ajungem pe
tărâmul spiritual. Acest proces de dobândire a experienţei nu apare într-un

217
singur ciclu al vieţii noastre în această lume. Toata informaţia este stocată în
sufletele noastre şi se manifestă la momentul potrivit.
Însă până atunci, tot ceea ce am dobândit este ascuns în noi, iar noi
experimentăm doar starea prezentă. Deoarece întreaga noastră esenţă se
concentrează asupra dorinţei de a dobândi plăcere, acelora care nu sunt
pregătiţi încă pentru urcarea spirituală Creatorul le dă „viaţa” cunoscută ca
„falsitate”, astfel încât aceştia să aibă puterea de a trăi.
Există o Lumină care duce la diminuarea dorinţelor vasului şi există o
Lumina care aduce cunoaştere şi plăcere. În esenţă este aceeaşi Lumină a
Creatorului, însă noi extragem din aceasta în special proprietatea pe care
dorim să o folosim în scopurile noastre spirituale.
„Abandonaţi răul şi faceţi bine.” Primul stadiu al corecţiei este numit
„revelarea răului”, deoarece de îndată ce ne convingem că egoismul este cel
mai puternic şi fatal duşman, îl vom urî şi îl vom abandona. O astfel de
situaţie devine acum insuportabilă.
Şi totuşi, nu este necesar să fugim de rău, ci doar să simţim ce este de
fapt acesta, apoi ne vom îndepărta instinctiv de el. Realizarea răului apare
exact în timp ce ne aflăm sub influenţa faptelor bune pe care le facem - în
timp ce respectăm poruncile şi învăţătura Cabalei, deoarece atunci când ne
aflăm sub influenţa lor pozitivă, începem să dorim perfecţiunea spirituală şi
să simţim exact ce ne împiedică să experimentăm viaţa spirituală.
Ascunderea Creatorului faţă de noi - care este experimentată ca
suferinţă - întrebări despre Providenţa Divină, lipsa de siguranţă şi încrederea

218
în Creator şi gândurile care interferează - toate acestea sunt numite „noapte.”
Revelarea Creatorului faţă de noi, care este experimentată ca plăcere,
încrederea în Supravegherea Divină, sentimentul de a fi conectat cu eternul,
înţelegerea Surselor Superioare ale tuturor legilor naturii - toate acestea sunt
numite „ziuă”.
În timp ce Creatorul este încă în starea de ascundere, noi trebuie să
lucrăm pentru a dobândi credinţa în faptul că o asemenea stare ne este
benefică, deoarece în toate stările, Creatorul doreşte doar ce este mai util şi
mai benefic pentru noi.

Dacă suntem gata să primim Lumina Creatorului fără să ne facem

rău, Creatorul se va revela pe Sine fără îndoială.

Însă deoarece suntem incapabili să ne controlăm plăcerile pe care le

simţim deja, Creatorul nu ne dă asemenea imense plăceri din Lumina Sa,
deoarece am deveni imediat sclavii acestora şi nu am mai fi capabili să
scăpăm din lanţurile egoismului nostru. Din acest motiv, noi ne putem
distanţa chiar mai mult de Creator.
Fiecare nouă generaţie şi majoritatea sa, determină valoarea şi
frumuseţea lucrurilor, obiectelor, evenimentelor şi categoriilor. Fiecare
generaţie respinge normele celei anterioare. Prin urmare, nu există norme
absolute; ci mai degrabă majoritatea în fiecare grup şi în plus, fiecare
generaţie îşi dictează propriile norme, astfel încât restul le pot urma.

219
 Din această cauză, există întotdeauna tendinţe noi şi noi modele de
roluri la care cineva poate aspira. Prin urmare, tot ce este dictat de majoritate
este considerat a fi frumos, în timp ce aceia care susţin aceste valori primesc
respect şi onoare. În consecinţă, persoana doreşte să depună eforturi mai mari
pentru a ajunge la ceea ce societatea consideră a fi de valoare.
Dobândirea proprietăţilor spirituale este dificilă, deoarece majoritatea
nu preţuieşte acest scop, pentru că nu se află în tendinţele curente. Este într-
adevăr, atât de important să percepem spiritualul? De fapt, spiritualitatea este
extrem de importantă.
Şi dacă totuşi este aşa, de ce o ascunde Creatorul? Răspunsul este că o
tăinuieşte pentru a nu o corupe, El a creat un „truc” special numit
„ascundere.” Aceasta ne împiedică să vedem măreţia lumii spirituale,
deoarece aşa cum a fost arătat mai sus, noi nu ne putem controla sentimentele
pe care le simţim.
Şi deoarece acum este ascunsă de noi, noi ne putem baza doar pe
credinţa privind imensa importanţă a perceperii Creatorului. Însă, în
conformitate cu majoritatea opiniilor, valoarea aprecierii spirituale tinde către
zero; astfel, în acest fel este practic respinsă de toată lumea
Acest proces apare în ciuda faptului că în mod clar standardele de
frumuseţe, ordinea priorităţilor, normele de comportament şi legile societăţii
sunt determinate de personalităţi minore care în mod constant îşi schimbă
principiile, dovedind astfel că le lipseşte substanţa şi că normele lor sunt
false.

220
 15
Corecţia Spirituală Gradată

Credinţa deasupra raţiunii ne permite să percepem cel mai mare duşman (cel
care ne împiedică să dobândim bunătatea), în special prin raţiune. Noi putem
simţi şi percepe răul doar în măsura în care credem în plăcerea spirituală
deasupra raţiunii. În mod obiectiv, nu există nimic în afară de Creator, însă
această realizare apare la nivelul cel mai înalt al percepţiei Cabaliste.
Până atunci, însă, noi ne percepem ca fiind în această lume. În procesul
dobândirii percepţiei, ajungem să înţelegem ce este:
(1) Creatorul
(2) Prima creaţie
(3) creaţiile
(4) plăcerea pe care Creatorul doreşte să o dăruiască creaţiilor Sale .
Întreaga evoluţie, are loc mai degrabă în conformitate cu lanţul „cauză -
efect” şi nu în concordanţă cu factorul timp. Creatorul există. Creatorul
doreşte avansarea creaţiei pentru a o mulţumi. Creatorul generează dorinţa de
a fi mulţumit doar de acea plăcere (atât în cantitate cât şi în calitate) pe care
doreşte să o dăruiască.

221
 Prima fiinţă creată este Malchut. Prima percepţie a Luminii Creatorului
de către fiinţa creată este numită „Lumea Fără Sfârşit.” Termenul „Fără
Sfârşit” este folosit deoarece în această stare, Malchut a primit Lumina
Creatorului fără a limita cantitatea de Lumină primită.
Fiinţa creată a dobândit multă bucurie din primirea Luminii. Însă, în
timp ce primeşte bucuria, ea îl simte pe Creatorul Însuşi - dorinţa Sa de a
dărui. Deoarece Malchut tânjea să fie similar cu El, Malchut a respins în cele
din urmă Lumina şi aceasta a plecat.
Această acţiune a lui Malchut este numită „restricţie” (restricţia primirii
Luminii - tzimtzum). Creatorului nu Îi lipseşte nimic, aşa încât nu îi poate
dărui Creatorului în acelaşi fel în care acesta din urmă Îi dăruieşte lui
Malchut.
Cum poate Malchut să dăruiască, Creatorului? Prin respectarea Voinţei
Acestuia, de a dărui binele, fiinţelor create şi primind de la Creator, să facă
astfel pe placul Lui. Aceasta este considerată „dăruire” din partea fiinţei
create.
Malchut îşi poate schimba doar forma în care primeşte. Această
schimbare poate fi dobândită prin adăugarea la actul de primire, a intenţiei de
a-L mulţumi pe Creator.
Primul stadiu cerut pentru a ajunge la nouă formă este restricţia – a lăsa
Lumina să plece. Malchut restricţionat devine mai târziu divizat în multe,
multe părţi - suflete, în care fiecare parte, separat, trebuie să îşi corecteze
egoismul.

222
 Aceste mici părţi ale Malchut, sunt lipsite de Lumina Creatorului şi
apoi sunt plasate în condiţia şi situaţia pe care noi o numim „lumea noastră.”
Apoi, aceste bucăţi renunţă puţin câte puţin la dorinţa de a primi pentru sine
şi dobândesc dorinţa de a dărui în timp ce se află încă în „lumea noastră.”
Forţa care ajută sufletele să se îndepărteze de înclinaţiile egoiste este
cunoscută ca „salvatoare”, Mesia. Nivelurile corecţiei spirituale gradate sunt
numite „lumi spirituale”, în timp ce gradaţiile interioare sunt numite Sfirot..
Scopul corecţiei este revenirea la starea iniţială, de dinainte de
restricţie, în care plăcerea nu este primită pentru sine, ci de dragul
Creatorului. O asemenea condiţie este cunoscută ca „sfârşitul corecţiei.”
Toate gândurile şi întrebările care apar în noi despre scopul creaţiei şi
scopul eforturilor cuiva, cum ar fi, „Este necesar?” şi „oricum Creatorul
acţionează în conformitate cu propriul Plan şi dorinţele sale, de ce ar cere
ceva de la noi?” etc., apar pentru că ele sunt trimise direct de la Creator. Aşa
că apare încă o întrebare: „pentru ce?”
Dacă toate întrebările care apar în noi referitoare la creaţie ne întăresc
pe calea spre spirituală, atunci semnificaţia acestora ar fi clară. Însă în cei
care participă pentru prima dată la această călătorie, apar gânduri constante
referitoare la dificultăţi, lipsa de speranţă şi dezavantajele acestei căi.
Nu există altă forţă şi dorinţă în afară de Creator şi totul este Creat de
acesta - pentru a dobândi înţelegerea scopului creaţiei - inclusiv desigur,
întrebările „perturbatoare” gândurile şi forţele care ne împiedică să înaintăm
către El.

223
 Creatorul a aşezat în mod special multe piedici pe calea pe care a
considerat că trebuie să o parcurgem către ridicarea spirituală, pentru ca să ne
temem că nu vom ajunge la scopul nostru - de a percepe măreţia Creatorului -
şi pentru a nu rămâne pentru totdeauna în starea noastră inferioară. Această
percepţie poate convinge inimile noastre să dorească altruismul.

Trebuie să înţelegem că doar Creatorul ne poate deschide ochii şi

inimile astfel încât să putem recunoaşte măreţia spiritualului. Întrebările
care ne perturbă apar în mod special pentru a simţi această necesitate.

Una dintre cele mai importante întrebări pe care o pot formula

începătorii, este următoarea: „Dacă ar dori, Creatorul mi s-ar revela şi astfel
eu (corpul meu – egoismul - actualul dictator) va fi de acord să înlocuiască
imediat actele mele egoiste cu unele altruiste şi Creatorul va deveni dictatorul
meu.
Eu nu îmi doresc să am libertatea de a-mi alege propriile acţiuni. Eu
cred că, Creatorul are dreptate şi cel mai bun lucru pentru mine este să nu mă
mai gândesc la propriul meu câştig. Doar atunci voi deveni merituos. Aşa că
îl las pe Creator să vină şi să facă asta pentru mine, deoarece El însuşi m-a
creat astfel şi doar El este cel care poate corecta ceea ce a făcut.”
Creatorul poate cu siguranţă să dăruiască cuiva dorinţa şi sentimentul
pentru spiritual, aşa numita „trezire de Sus.” Însă, dacă ar face aşa, atunci noi
nu am mai fi capabili să scăpăm de regula dictatorială a egoismului de a ne

224
gratifica pe noi înşine şi atunci am fi forţaţi să muncim de dragul plăcerii,
fără libertatea de a alege.
O asemenea muncă nu este considerată a fi făcută de dragul Creatorului, ci
de dragul de a primi plăcere. Scopul Creatorului este de a ne determina să
alegem de bună voie calea corectă în viaţă, justificând astfel acţiunile Lui în
creaţie. Noi putem înţelege acest lucru doar atunci când suntem complet
eliberaţi de egoism, indiferent de plăcerea personală.
Din acest motiv, Creatorul a creat o condiţie esenţială către ridicarea
spirituală; acceptarea credinţei în El şi în corectitudinea sa ca Îndrumător.
Având în vedere cele de mai sus, sarcinile noastre sunt următoarele;
1. Să credem că există un Conducător al lumii.
2. Să recunoaştem că deşi pentru noi credinţa poate nu este importantă,
Creatorul a ales în mod special această cale pentru noi.
3. Să credem că trebuie să urmăm calea „dăruirii” şi nu cea a „primirii”
4. Să credem în timp ce lucrăm „de dragul Creatorului” că El acceptă
munca noastră indiferent de cum o vedem noi
5. Să parcurgem în procesul de auto-dezvoltare, două categorii de
„credinţă deasupra raţiunii”:
a).să înaintăm cu credinţa deasupra raţiunii deoarece nu avem altă
alternativă;
b).să alegem să urmăm calea credinţei deasupra raţiunii chiar dacă
ajungem la cunoaşterea faptului că nu mai avem nevoie să ne bazăm pe
aceasta.

225
 6. Să ştim că dacă munca este făcută pe tărâmul egoismului, atunci
fructele întregului succes la care ne dorim să ajungem în imaginaţia noastră,
merg dincolo de plăcerea noastră. Totuşi, atunci când o persoană Îl iubeşte pe
Creator, toate beneficiile îi vor fi date cu bucurie Lui şi toate fructele
eforturilor sale celorlalţi.
7. Să mulţumim Creatorului pentru trecut, pentru că de acesta depinde
viitorul, de vreme ce gradul de apreciere al cuiva faţă de trecut - pentru care
mulţumeşte Creatorului - este egal cu aprecierea acestuia pentru ceea ce a
primit de Sus. Suntem atunci capabili să conservăm şi să reţinem ajutorul
primit de Sus.
8. Să facem munca iniţială - care este importantă pentru avansarea pe linia
de dreapta - cu un sentiment de împlinire. Persoana este fericită chiar şi
atunci când există o cât de mică conexiune cu spiritualitatea.
Persoana este fericită să fi meritat să primească dorinţa şi capacitatea de a
face cât de puţin în regatul spiritual înaintea Creatorului.
9. Să avanseze de asemenea pe linia de stânga. Însă, treizeci de minute pe
zi sunt suficiente pentru a reflecta cât de mult preferă persoana iubirea pentru
Creator, iubirii de sine.
În măsura în care persoana recunoaşte anumite lipsuri, în aceeaşi
măsură trebuie să se roage Creatorului cu privire la aceste sentimente, astfel
încât El să atragă mai aproape persoana pe adevărata cale care îmbină ambele
linii.

226
 În însăşi munca noastră noi ar trebui să ne concentrăm într-o anumită
ordine asupra gândurilor şi dorinţelor.
1. Să învăţăm căile Creatorului şi secretele Cabalei, astfel încât această
cunoaştere să ne ajute la împlinirea Voinţei Creatorului. Acesta este cel
mai important scop al individului.
2. Să dorim să ne corectăm complet sufletul şi să ne întoarcem la rădăcina
sa - Creatorul.
3. Să tânjim să Îl recunoaştem pe Creator şi să ne lipim de El
recunoscându-i perfecţiunea.
Creatorul se află într-o stare de absolut repaus, aşa cum este şi persoana
care ajunge la scopul creaţiei. Este clar că această stare de repaus poate fi
apreciată doar de cineva care a fost anterior în condiţia de mişcare, trudă şi
muncă. Deoarece aici ne referim la „repausul spiritual”, în mod clar intenţia
este că ne referim la mişcarea, truda şi munca persoanei de natură spirituală.

Munca spirituală constă în a tinde să aducem plăcere Creatorului.

Toată munca noastră începe atunci când corpul nostru (dorinţa de a primi)
se opune acestei muncii, care nu aduce un beneficiu propriu. Asta pentru că,
el (corpul, egoismul) nu înţelege implicaţiile muncii altruiste şi nu simte nici
o recompensă în asta.

227
 Din partea noastră se cer eforturi considerabile pentru a rezista plângerilor
justificate (în principiu) ale corpului. Pentru o perioadă lungă de timp ne
torturăm în efortul de a înţelege spiritualul.
Ce primim în schimb? Ştiţi pe cineva care a excelat în această sarcină?
Este posibil ca El să dorească să suferim astfel?
Învăţaţi din propria experienţă. Ce aţi obţinut? În starea actuală de
sănătate, vă puteţi abuza aşa cum faceţi acum? Gândiţi-vă la voi, la familia
voastră, la copiii voştri.
Dacă aşa doreşte Creatorul, atunci El va continua să ne conducă mai
departe în acelaşi fel în care ne-a adus la Cabala, deoarece Creatorul
guvernează şi conduce totul! Toate aceste plângeri şi multe altele similare
(auzite adeseori de la rude, care sunt de altfel asociate cu corpul) sunt
absolute justificate, însă nu există răspunsuri la ele.
Răspunsurile nu sunt necesare, într-adevăr pentru că dacă dorim să ieşim
din graniţele corpurilor noastre, trebuie pur şi simplu să nu acceptăm aceste
argumente şi să nu le acordăm atenţie.
În loc de asta ar trebui să ne spunem: „Corpurile noastre au dreptate,
argumentele sunt logice, plângerile sale sunt adevărate. Însă, eu vreau să ies
din corpul meu, sau altfel spus, să ies din dorinţele sale. Prin urmare, voi
urma calea credinţei şi nu pe cea a simţului obişnuit. Doar în lumea noastră
raţionamentele mele sunt considerate logice.”
„Însă, în lumea spirituală, chiar dacă nu înţeleg asta, deoarece nu am încă
vederea spirituală sau intelectul spiritual, totul are loc în conformitate cu o

228
lege diferită, care pentru moment îmi pare străină, deoarece nu este fondată
pe bazele realităţii fizice.”
„Totul funcţionează pe baza legii omnipotenţei Creatorului şi prin
completa şi voluntara cedare în faţa Lui, atât în minte cât şi în spirit, cu
completă credinţă în ajutorul Său, contrar dorinţei corpului de a primi şi ale
protestelor sale.”
Această muncă asupra noastră este cunoscută ca „a dărui de dragul
dăruirii”, adică un act pur altruist, reprezentat de linia de dreapta. Dăruim
totul, doar pentru că dorim să dăruim. Plăcerea pe care o primim dintr-o
asemenea muncă izvorăşte din asemănarea noastră cu Creatorul, deoarece
doar unul dăruieşte, asemeni Creatorului. Aceasta este numită „Lumina
credinţei sau mila”, sau Ohr Hassadim.
Dacă cineva încearcă să se comporte astfel, atunci Creatorul îi oferă
acestuia sentimentul imensei Sale măreţii şi puteri. Credinţa face loc
cunoaşterii; corpul începe să simtă importanţa Creatorului şi este gata să facă
orice de dragul Său, pentru că acum percepe importanţa Celui Înalt şi acordul
Lui de a primi ceva de la noi.
Acest lucru este privit ca realizarea plăcerii. Însă în acest caz, noi simţim
din nou că, am făcut un progres în evoluţia corpului. Nu este măreţia
Creatorului, ci plăcerea şi gradul de încredere personală în munca făcută de
dragul Celui Înalt, cel care ne determină acţiunile. Astfel, încă o dată am
căzut în braţele egoismului şi câştigului personal.

229
 Totala noastră incapacitate de percepţie a Creatorului ne îngăduie să
insistăm că am făcut toate acţiunile de dragul Lui, atât altruist cât şi spiritual.
Revelarea Creatorului care este reprezentată de linia de stânga este cunoscută
drept „cunoaşterea Luminii Înţelepciunii”.
Prin urmare, Revelarea Creatorului face necesară aplicarea unor stricte
restricţii în dobândirea cunoaşterii, conducerii şi percepţiei măreţiei Sale. Ea
echilibrează credinţa şi cunoaşterea, absenţa percepţiei şi plăcerea în Creator,
într-o asemenea măsură încât ne asigură că nu am căzut din nou pradă
egoismului.
Prin adăugarea unei mici porţii de egoism la starea iniţială, noi putem
folosi această porţie şi să continuăm ca şi cum nu am fi învăţat nimic, la fel
ca la început. Echilibrând linia de dreapta cu o mică parte din linia de stânga,
noi creăm linia de mijloc.
Partea din linia de stânga în linia de mijloc determină ridicarea nivelului
nostru spiritual. Starea spirituală în sine este considerată a fi aceea a „Celui
Înalt.” Următoarele înaintări ne duc până la nivelul final şi cel mai înalt,
alipirea în proprietăţi şi dorinţe cu Creatorul.
Acest lucru are loc prin creşterea treptată, alternând dezvoltarea liniilor de
dreapta şi de stânga. Echilibrul ambelor linii are loc pe fiecare nivel al scării
spirituale. În starea liniei de dreapta, noi trebuie să fim fericiţi fără raţiune,
doar la gândul că, Creatorul există în această lume. Noi nu cerem alte condiţii
pentru a fi fericiţi.

230
 O asemenea stare este cunoscută ca „a fi fericit cu ceea ce ai”. Dacă nimic
nu ne poate scoate din această condiţie ea este considerată absolută. Însă dacă
începem să ne testăm starea spirituală, vom vedea că, în nici un caz nu ne
apropiem de Creator. Deoarece am experimentat deja faptul că nu ne putem
corecta pe noi înşine, noi cerem ajutor Creatorului. Lumina Creatorului care
ne ajută să depăşim egoismul corpului (dorinţa de a primi) este cunoscută ca
„suflet.”

Cea mai bună modalitate de a determina dacă un gând este altruist sau
egoist este să vedem dacă simţim că suntem gata să renunţăm la orice
beneficiu, chiar şi la plăcerea materială, indiferent de imensa înclinaţie de
a ne gratifica pe noi înşine ca rezultat al muncii noastre.

Doar în acest caz - primind plăcere - noi putem insista că am făcut asta de
dragul Creatorului şi nu pentru noi înşine.
Întreaga cale de urcare spirituală este un refuz treptat de a primi plăceri din
ce in ce mai mari: în primul rând, plăcerile lumii noastre şi apoi plăcerile
reale spirituale, în particular percepţia Creatorului.
Creatorul s-a ascuns pe Sine pentru a ne îngădui să ne acomodăm treptat
acestei sarcini. Prin urmare, ascunderea Creatorului ar trebui să fie văzută ca
un aspect al corecţiei noastre şi ar trebui să îi cerem Lui să ni se reveleze pe
Sine, deoarece de îndată ce suntem capabili să Îl percepem fără a ne face rău,
El se va revela pe Sine imediat.

231
 Dacă am putea simţi plăcerea perceperii Creatorului în starea noastră
iniţială de egoism, nu am putea strânge suficientă putere să împărţim o parte
cu egoismul nostru, să cerem Creatorului să ne acorde voinţa de a rezista
atracţiei gratificaţiei. Aşa cum fluturii se grăbesc noaptea către lumina care îi
ucide, aşa am pieri în flăcările plăcerii, incapabili încă să le rezistăm.
Doar aceia dintre noi care au experimentat lipsa puterii în faţa unei mari
plăceri înţeleg că nu am fi capabili să oprim plăcerile care decurg dacă
bucuria ar fi mai mare decât puterea voinţei noastre şi recunoaşterea răului.
Creatorul se ascunde de noi în special pentru binele nostru, pentru ca noi
să nu fim copleşiţi de plăceri şi în acest fel să putem merge pe calea credinţei
şi să dobândim vasele dăruirii. Dacă dorim să facem ceva care nu este în
beneficiul nostru, atunci imediat corpurile noastre (egoismul) încep să
estimeze dacă merită să facă acest lucru.
Pentru că fără un scop, fără răsplata plăcerii, noi nu suntem capabili să
muncim şi căutăm tot felul de scurtături, dorinţe spirituale şi defecte în
scopurile sau obiectivele noastre. Corpurile noastre întreabă în primul rând,
„Cu ce scop ne implicăm în asta?”
În această situaţie corpul este numit „înclinaţia rea”. În stadiul următor el
ne distrage de la realizarea a ceea ce ne-am propus. Această situaţie este
numit „satan” (în Ebraică satan derivă din verbul listot, care înseamnă a se
îndepărta) pentru că vrea să ne îndepărtăm de cale.
Apoi, ne ucide spiritualitatea luându-ne înapoi toate sentimentele
spiritualităţii obţinute prin învăţare şi prin implicarea noastră în Cabala şi ne

232
dă plăceri îmbrăcate în veşmintele acestei lumi - situaţie în care este numit
„îngerul morţii.”
Există doar un singur răspuns la toate tânguirile corpului: „Înaintez în
ciuda a ceea ce îmi spui, cu puterea credinţei, pentru că aşa cere Creatorul”.
Această condiţie a Creatorului este cunoscută ca „legea lumilor de
dincolo”. Noi nu avem puterea da a ne abţine de la primirea plăcerii, dacă nu
ne convingem mai întâi că acest lucru nu este dăunător pentru noi. Adică, am
setat mintea împotriva inimii.
Însă, chiar şi în acest caz, nu va dura decât puţin pentru a calcula ce este
bine pentru noi: plăcerea imediată şi suferinţa ca şi consecinţă, sau evitarea
plăcerii şi rămânerea în situaţia curentă. Ori de câte ori respingem plăcerea,
noi trebuie să dăm socoteală corpurilor noastre, încercând să înţelegem de ce
nu merită să obţinem plăcerea din ceea ce vine la noi.
Astfel, putem răspunde corpurilor noastre într-un limbaj pe care îl pot
înţelege: fie in limbajul plăcerii - adică este util să scăpăm de plăcerile
prosteşti şi ocazionale acum de dragul plăcerilor din lumea de dincolo - sau
în limbajul suferinţei, a spune că nu merită să avem plăceri acum şi mai apoi
să îndurăm suferinţa iadului. În acest fel, noi trebuie să construim linia de
apărare împotriva corpurilor noastre.
Trebuie să fim conştienţi, totuşi, că în acest fel pofta de plăceri poate
preveni în mod sensibil evaluarea şi poate înfăţişa o imagine falsă a corelaţiei
dintre plăceri şi suferinţă. Cea mai sigură soluţie este de a spune corpului că
am decis să lucrăm în spiritualitate fără nici un câştig propriu.

233
 În acest caz, tăiem toate legăturile dintre acţiune şi corp şi corpul nu mai
poate interveni cu socotelile sale referitoare la întrebarea dacă merită sau nu
să muncim. Răspunsul este numit „munca deasupra inimii”, deoarece inima
doreşte plăcerea.

234
 16
Proprietăţile Interioare şi Aspectele Exterioare

Răspunsul dat intelectului trebuie să fie de maniera următoare: „Cred că,

toate cererile şi rugile mele de ajutor sunt ascultate de Creator.” Dacă suntem
capabili să rămânem neclintiţi în răspunsurile noastre, atât faţă de intelect cât
şi faţă de inimă, atunci Creatorul ni se va revela pe Sine, astfel încât îl vom
vedea şi simţi doar pe El.
În fiecare dintre noi există şaptezeci de dorinţe fundamentale. Acestea
sunt numite „cele şaptezeci de naţiuni ale lumii.” Prin urmare, sufletele
noastre corespund partzuf-ului Zeir Anpin din lumea Atzilut, care include 70
Sfirot. După ce începem să căutăm să ne apropiem mai mult de Creator şi să
primim Lumina Cabalei, ni se dau sentimente şi dorinţe care nici nu ne-am
imaginat că există.
Cele şaptezeci de dorinţe derivă din două surse, deoarece ne-am mişcat
înainte în combinaţiile dintre cele două linii - de dreapta şi de stânga.
Acţiunile noastre în concordanţă cu linia de dreapta sunt contracarate de
înclinaţiile (coaja, klipa) noastre rele (egoiste) împotriva muncii inimii,
numită Klipat Yishmael.

235
 Munca pe linia de stânga este contracarată de forţa rea împotriva muncii
intelectului, numită Klipat Eisav. Însă, atunci când avansăm în munca
noastră, noi vedem că pentru a intra pe tărâmul spiritual trebuie să scăpăm de
ambele klipot, pentru că ele nu doresc să primească legile tărâmului spiritual
- aşa cum este menţionat în Biblie, Creatorul a oferit Tora, legile tărâmului
spiritual lui Esau şi Ismael înainte de ale dărui lui Israel, însă ei nu au vrut să
le primească. Numai după ce vom vedea că suntem incapabili să primim
legile altruist-spirituale cu forţa de dreapta sau de stânga, putem avansa cu
grijă către linia de mijloc, care este numită „Vom face şi apoi vom auzi,”,
care este denumită „de dragul dăruirii” şi apoi este numită Israel.
Deoarece noi toţi, împreună cu gândurile, intenţiile şi dorinţele noastre,
suntem în întregime scufundaţi în egoismul nostru, suntem incapabili să
gândim independent, obiectiv şi non-egoist. Astfel, suntem incapabili să ne
criticăm pe noi înşine.
În general nu simţim nevoia să ne criticăm, deoarece ştim deja că tot
ceea ce facem se bazează pe dorinţele noastre egoiste. Însă lucrând asupra
noastră, făcând o muncă ce este împotriva dorinţelor noastre, atunci când ne
investim eforturile pentru a ne dezvolta aspiraţiile spirituale, trebuie să ne
examinăm situaţia. Noi înşine trebuie să examinăm situaţia şi nu Creatorul
care ştie deja care este aceasta.
Cea mai sigură cale de a ne testa starea spirituală este de a vedea dacă
simţim bucurie atunci când lucrăm de dragul Creatorului. Şi dacă este aşa,
noi vedem că testele nu sunt pentru a determina dacă exercităm o mai mare

236
forţa fizică sau emoţionala ci pentru a ne examina starea interioară. Păstrăm
noi aceeaşi bucurie, indiferent dacă primim de la Creator ce ne imaginăm că
este necesar pentru noi, sau nu?

Cabala priveşte individul ca pe o întreagă lume, deoarece în interiorul

fiecăruia dintre noi se găseşte tot ce ne înconjoară; universul, popoarele,
arienii, oamenii drepţi ai naţiunii Israel, Israel, Templul, chiar şi Creatorul
Însuşi - punctul care este în inimile noastre.

În primul rând, Cabala ne învaţă despre proprietăţile noastre interioare

şi apoi continuă cu aspectele exterioare care sunt considerate consecinţe ale
proprietăţilor noastre interioare, cărora li se asociază respectivele nume. În
plus, starea spirituală a proprietăţilor interioare, afectează în mod direct starea
spirituală a aspectelor exterioare şi influenţa acestora din urmă asupra
noastră.
Ca fiinţe umane, starea noastră spirituală iniţială este egoismul. Acela
care începe să caute apropierea Creatorului este numit „o persoană dreaptă a
oamenilor din lume.” Cum poate verifica cineva dacă se află deja la acest
nivel? Deoarece Omul posedă doar dorinţe egoiste, tot ce lipseşte gratificării
ego-ului este perceput ca fiind luat, ca şi cum ceea ce era dorit a fost deja
avut şi apoi furat individului.
Noi avem acest sentiment din cauza „trecutului” nostru spiritual: la
nivelurile spirituale anterioare, sufletele noastre au fost total umplute cu

237
bunătate, însă odată cu coborârea noastră spirituală în această lume, totul a
fost pierdut. Prin urmare, în momentul în care simţim că dorim ceva anume,
acest lucru este echivalent cu a fi cuprins de tânguiri faţă de Creator pentru
ceea ce a fost pierdut, sau niciodată dat - ceea ce a dorit persoana.
Astfel, dacă suntem capabili să spunem din inima că tot ce a făcut
Creatorul este spre binele nostru şi să simţim bucurie şi iubire faţă de Creator,
aşa cum am fi simţit, dacă am fi primit de la El tot ce ne-am putea imagina
pentru noi şi să justificăm tot ce controlează Creatorul, atunci am trecut cu
succes testul intenţiilor noastre (kavana). Persoana care a reuşit să facă acest
lucru, este cunoscută ca „o persoană dreaptă dintre popoarele lumii.”
Dacă, cu ajutorul Creatorului, noi lucrăm mai departe pentru a ne
corecta dorinţa de a primi, atunci obiectul verificărilor noastre nu îl mai
reprezintă gândurile, ci acţiunile noastre. Creatorul ne dă tot ceea ce am dorit
vreodată, însă noi trebuie să fim pregătiţi să înapoiem totul, în timp ce, în
acelaşi timp primim doar partea pe care suntem capabili să o primim de
dragul Lui.
În anumite situaţii, noi experimentăm aceste teste ca pe o alegere între
două posibilităţi: noi simţim ca şi cum o jumătate dintre dorinţele noastre ne
trag spre o parte şi cealaltă jumătate spre cealaltă parte. În general, noi nu
simţim în interior lupta dintre forţele opuse ale binelui şi răului, deoarece
doar forţele răului conduc în interiorul nostru şi problema care continuă să
apară este care forţă ne va da beneficiul maxim.

238
 Atunci când forţele opuse sunt egale, noi nu putem alege sau prefera pe
una dintre ele, pentru că simţim că ne aflăm între două forţe care ne
influenţează. În acest moment, singura noastră soluţie este să ne întoarcem
către Creator, astfel încât El să ne atragă spre partea bună.

Astfel suntem obligaţi să considerăm că tot ce ni se întâmplă este o

încercare trimisă de Sus.

Când facem asta, ne înălţăm imediat către scopul creaţiei. Pentru a

înţelege în general Creaţia şi in particular ce ni se întâmplă, trebuie să
înţelegem scopul final al creaţiei. Atunci vom înţelege acţiunile Creatorului,
deoarece toate acestea apar din scopul final.
Aşa se întâmplă şi în lumea noastră, în care, dacă nu identificăm
rezultatul, suntem incapabili să înţelegem acţiunile celorlalţi. Se spune: „Nu
dezvălui complet ce nu este finalizat.”
Creatorul reprezintă întreaga creaţie, Lumina. Scopul său este să ne
mulţumească cu această Lumină. Astfel, singurul lucru pe care El trebuie să îl
creeze este dorinţa de a fi mulţumit. Tot ceea ce există reprezintă Lumina şi
această dorinţă. Tot ceea ce există ca şi creaţie în jurul nostru, are un singur
scop - să ne ajute să ajungem la scopul final al creaţiei.
Noi existăm în Creator, în oceanul de Lumină care umple totul cu sine
Însuşi. Însă îl putem percepe pe Creator doar în măsura în care suntem

239
comparabili cu El, în proprietăţile sale. Lumina poate intra doar în acele
dorinţe pe care le avem şi sunt similare cu cele ale Creatorului.
În măsura în care suntem diferiţi de Creator în proprietăţi şi dorinţe, noi
nu Îl putem percepe, deoarece Lumina nu ne pătrunde. Dacă toate
proprietăţile noastre sunt opuse proprietăţilor Lui, atunci nu Îl vom percepe
deloc şi ne imaginăm că suntem singuri în această lume.
Creatorul tinde să ne dea plăcere prin proprietatea Sa „dorinţa de a
dărui.” Din acest motiv, El a creat toate lumile şi locuitorii lor cu proprietatea
opusă, „dorinţa de a primi.”
Creatorul a generat toate proprietăţile noastre egoiste; astfel, starea
noastră umilă nu este vina noastră. Însă Creatorul doreşte ca noi să ne
corectăm şi astfel să devenim asemeni Lui.
Lumina dă viaţă tuturor substanţelor: inanimate, plante, animale şi
umane. În lumea noastră, Lumina este ascunsă şi astfel nu o putem simţi.
Dacă pe măsură ce înotăm în oceanul Luminii Creatorului, o parte din
Lumina ne pătrunde, ea este numită „suflet.”
Deoarece Lumina Creatorului ne aduce viaţa, emite energie vitală şi
plăcere, cei care nu simt Lumina - dar obţin doar o strălucire nesemnificativă
care susţine existenţa lor fizică - sunt consideraţi morţi spiritual şi fără suflet.
În această lume, doar câţiva, cunoscuţi sub numele de Cabalişti
(Cabala derivă din cuvântul lekabbel: „a primi învăţătura despre modul în
care se dobândeşte Lumina”), câştigă această abilitate. Fiecare dintre noi

240
începe din starea iniţială, în timpul căreia suntem complet inconştienţi de
oceanul de Lumină în care „înotăm.”
Trebuie, prin urmare, să ajungem să ne încărcăm complet cu această
Lumină. O asemenea stare este cunoscută ca „scopul creaţiei” sau „corecţia
finală”. În plus, această stare trebuie atinsă în timpul uneia dintre vieţile
noastre pământeşti.

Gradele Spirituale

Atunci când suntem treptat umpluţi cu Lumina Creatorului, stadiile acestui

proces sunt numite „grade spirituale” sau „lumi”. Încercările şi necazurile
vieţii ne forţează să ne îndreptăm spre acest scop. Însă, dacă în locul plăcerii,
ego-ul experimentează mari suferinţe, el este dispus să renunţe la dorinţa de a
„primi” pentru ca suferinţa să înceteze, deoarece a nu primi nimic, este
preferabil chinului.
Diferite necazuri ne urmăresc, până când nu renunţăm la dorinţa de „a
primi” şi dorim doar „să dăruim.” Singura diferenţă dintre oameni este felul
de plăcere pe care fiecare se aşteaptă să îl primească: animalică (plăcerile
corpului, care se regăsesc de asemeni la animale), umană (faima, onoarea,
puterea) şi cognitivă (descoperiri, cuceriri).
În fiecare dintre acestea, predispoziţia este formată din proporţiile unice
din fiecare persoană. Intelectul uman se prezintă pe sine doar ca o unealtă

241
care ne ajută să ne îndeplinim dorinţele. În timp ce aceste dorinţe se pot
schimba, intelectul ne ajută să găsim căi prin care să ajungem la diferite
scopuri.
Când ego-ul începe să sufere, el abandonează dorinţa de plăcere şi
înclină să „dea.” Perioada necesară pentru a eradica complet ego-ul se spune
că este de 6,000 de ani. Însă, acest număr nu are nici o legătură cu conceptul
nostru de timp.
Egoismul este cunoscut sub numele de „corp.” Câtă vreme ne aflăm sub
influenţa sa, simţim că acesta se află în moarte spirituală. Astfel, ne „ucidem”
corpul plecând din el în patru stadii, de la cel mai simplu până la cel mai
egoist.
Dacă reuşim să rezistăm acestor dorinţe egoiste, vom primi Lumina
Creatorului. În acest fel, noi primim secvenţial cinci tipuri de Lumină :
nefesh, ruach, neshama, haya şi yehida.

Stadiile ridicării noastre spirituale includ:

1.Urmărirea plăcerilor egoiste în această lume. Noi putem încheia această

viaţă fără să părăsim acest stadiu, doar dacă nu începem să studiem Cabala.
Atunci vom trece la stadiul 2.
2.Recunoaşterea egoismului ca fiind dăunător pentru noi şi rău, urmat de
renunţarea la folosirea sa. Exact în centrul dorinţelor noastre este sursa, sau
sămânţa spiritualităţii noastre.

242
 La un anumit moment în vieţile noastre, noi începem să simţim o
dorinţă şi o năzuinţă pentru a înţelege şi simţi spiritualitatea. Dacă acţionăm
în conformitate cu aceste dorinţe, dacă le dezvoltăm şi le cultivăm, în loc să
le suprimăm atunci aceste dorinţe vor începe să crească.
Apoi, adăugând intenţia potrivită dobândită prin îndrumarea
profesorilor noştri, noi începem să simţim pentru prima dată, Lumina
spirituală în noile noastre dorinţe spirituale. Prezenţa sa ne ajută să
dobândim încrederea şi puterea de care avem nevoie pentru a ne corecta
egoismul.
3. Atingerea stării în care noi dorim doar să facem pe placul Creatorului, cu
fiecare acţiune a noastră.
4. Corecţia noilor noastre dorinţe de „a da” în dorinţe „de a primi de dragul
Creatorului.” Pentru a face asta, noi trebuie să ne folosim dorinţele pentru
plăcere, dar cu intenţia „de dragul Creatorului.”
Începerea acestei sarcini este numită „învierea din morţi.” În această
stare, noi ne transformăm dorinţele egoiste respinse în opusul lor, câştigând
astfel dublu. Noi suntem capabili astfel să mulţumim atât pe Creator cât şi să
ne asemănăm Lui. Încheierea procesului schimbării egoismului în altruism,
este cunoscută ca „sfârşitul corecţiei.”
De fiecare dată când corectăm o parte a dorinţelor noastre, noi primim o
parte de suflet şi această Lumină ne îngăduie să continuăm până când ne
schimbăm şi ne recâştigăm în totalitate sufletele. Cantitatea de Lumină - acea

243
parte a Creatorului - corespunde exact cu prototipul egoismului nostru, aşa
cum a fost creat de Creator.
Prin transformarea completă a egoismului nostru în altruism, noi putem
elimina în întregime toate barierele care împiedică primirea Luminii
Creatorului. Noi ne putem acum umple cu Creatorul, lipindu-ne în întregime
de El prin perceperea întregului ocean de Lumină din jurul nostru şi
bucurându-ne de acesta.
Noi am fost în mod repetat conştienţi de potenţialul nostru limitat în
ceea ce priveşte înţelegerea lumii.

Cu cât ne înţelegem pe noi mai puţin, cu atât Îl înţelegem mai puţin

pe Creator.

Toate percepţiile noastre sunt rezultatul senzaţiilor subiective, reacţiilor

corpului nostru la stimulente externe.
Cu alte cuvinte, noi primim şi percepem doar cantitatea de informaţie
care ne este în mod selectiv trimisă, în concordanţă cu cantitatea şi calitatea,
sau adâncimea, potenţialului nostru de a o percepe.

244
Patru Perspective Fundamentale

Deoarece nu avem informaţii concrete despre structura şi funcţionarea

superiorului - noţiuni evazive pe care nu le putem simţi - noi ne permitem să
filozofăm şi să argumentăm despre cum ar putea fi construite şi cum ar putea
funcţiona. Ceva similar se întâmplă când copiii argumentează cine are
dreptate asupra unui subiect necunoscut.
Atunci când filozofii religioşi, laici, ştiinţifici şi pseudoştiinţifici
încearcă să definească „sufletul” şi „corpul”, ei se concentrează asupra
următoarelor perspective:

Religioasă

Tot ceea ce „există” în fiecare obiect este „sufletul” său. Fiecare suflet diferă
de altul în funcţie de proprietăţile sale, cunoscute ca „proprietăţi spirituale”
ale persoanei. Sufletele există independent de corp înainte de naşterea
corpului, înainte de a fi înveşmântate în corp şi după moartea corpului. Cel
din urmă, este un proces complet biologic al albuminei care se descompune
în părţile sale. (Noţiunea de „credincios” nu este asemănătoare cu noţiunea de
„religios”).

245
 Astfel, moartea corpului fizic nu afectează sufletul în sine, ci serveşte
doar pentru a separa sufletul de corp.

Sufletul reprezintă ceva etern, deoarece nu este alcătuit din materialele

acestei lumi. Prin natura sa, sufletul este indivizibil. El nu este format din mai
multe părţi şi prin urmare nu poate fi divizat, nu se poate dezintegra şi în final
nu poate muri.
Corpul fizic, biologic, este „veşmântul” exterior al sufletului. Este
veşmântul în care se îmbracă sufletul şi acţionând prin intermediul corpului,
îşi arată atât proprietăţile sale intelectuale şi spirituale, cât şi caracterul său.
Este similar cu modul în care conducem o maşină, exprimându-ne dorinţele,
caracterul şi intelectul în felul în care conducem maşina.
În plus sufletul dăruieşte corpului viaţa şi mişcarea şi îl protejează pe
acesta astfel încât fără suflet, corpul este lipsit de viaţă şi mişcare. Corpul în
sine este mort material, aşa cum ne apare după ce sufletul părăseşte corpul în
momentul morţii.
Noi denumim momentul morţii „plecarea sufletului din corp”. Ca
urmare toate semnele vieţii depind şi sunt determinate de prezenţa sufletului.

246
Dualistă

Ca rezultat al evoluţiei ştiinţei, a apărut o nouă perspectivă asupra corpului

fizic: credinţa că, acesta poate exista fără nici o componentă spirituală care să
îi dea viaţă.
De fapt, corpul poate exista independent de suflet. Acest lucru a putut fi
dovedit prin intermediul experimentelor biologice şi medicale care sunt acum
capabile să reînvie corpul sau părţi ale sale.
Însă corpul aflat în această stare, nu este decât un obiect biologic care
există independent, compus din substanţele albuminei. Factorul care
determină diferitele proprietăţi personale este sufletul, care coboară de Sus în
corp, la fel ca în prima abordare. Diferenţa dintre abordarea dualistă şi
punctul de vedere religios, se concentrează asupra faptului că abordarea
religioasă sugerează că, aşa cum sufletul înzestrează corpul cu viaţă, îi
dăruieşte de asemenea proprietăţi intelectuale şi spirituale.
Punctul de vedere dualist, argumentează că sufletul dăruieşte corpului
doar proprietăţile spirituale, deoarece este evident din experimente că, acesta
poate exista el însuşi, fără ajutorul altor puteri suplimentare. Astfel, singura
funcţie a sufletului este de a fi sursa tuturor proprietăţilor care sunt
„spirituale”, însă nu materiale.
Mai mult, această abordare menţine credinţa că în ciuda abilităţii
corpului de a exista independent, el este cu toate acestea produsul sufletului.

247
Sufletul este considerat primordial, deoarece este responsabil de naşterea şi
menţinerea corpului.

Necredincioasă

Un necredincios este acela care neagă existenţa oricăror structuri spirituale,

dar şi prezenţa sufletului în corp. Necredinciosul este cel care recunoaşte doar
existenţa substanţelor materiale şi a proprietăţilor lor.
Astfel, se presupune că deoarece nu există suflet, intelectul uman -
asemeni altor proprietăţi ale fiinţei umane - este rezultatul corpului care îl
generează. Concepţia este că, corpul este un sistem care îşi controlează
caracteristicile prin trimiterea de comenzi prin intermediul semnalelor
electrice prin nervii conductori. (Un necredincios nu este similar cu non-
religiosul).
Necredinciosul susţine că toate senzaţiile corpului apar prin
interacţiunea nervilor terminali dotaţi cu stimulatori externi. Senzaţiile trec
prin nervii conductori la creier, acolo unde sunt analizaţi şi clasificaţi, fie ca
„durere” fie ca „plăcere.”
Mintea reacţionează la un anumit organ ca răspuns la ceea ce percepe,
ca fiind dureros sau plăcut. În plus, se crede că totul este construit asemeni
mecanismelor dotate cu senzori, în care semnalele sunt transmise către creier,
procesate şi emise de acesta.

248
 Ele sunt controlate de asemenea prin intermediul unui feedback invers.
Creierul operează în conformitate cu principiul distanţării de durere şi
apropierea de plăcere. Semnalele durere vs. plăcere, vor determina atitudinea
persoanei faţă de viaţă şi în consecinţă acţiunile persoanei.
Noi percepem raţiunea ca o reflecţie a proceselor noastre fizice,
asemeni unei fotografii. Principala diferenţă între o fiinţă umană şi un animal
este faptul că, creierul uman este mai bine dezvoltat. De fapt, toate procesele
care au loc în fiinţa umană sunt condensate într-o imagine atât de exhaustivă
încât noi percepem aceste procese ca raţionale şi logice. Însă întregul nostru
intelect este rezultatul percepţiilor noastre fizice şi al gradului de
conştientizare.
Fără îndoială, dintre toate abordările utilizate pentru înţelegerea
problemei, aceasta este cea mai logică, ştiinţifică şi inteligibilă, deoarece se
bazează doar pe experienţă şi prin urmare se referă numai la trupurile noastre,
mai degrabă decât la o noţiune efemeră cunoscută sub numele de „suflet.”
Astfel, această abordare este cea mai fiabilă, în sensul că se ocupă de
corpurile noastre.
Însă, defectul acestei abordări este acela că nu este satisfăcătoare ci
chiar respingătoare - chiar şi pentru cei necredincioşi. Acest concept prezintă
fiinţele umane ca pe nişte roboţi în mâinile unei naturi oarbe (calităţi
predeterminate de caracter, legi ale evoluţiei sociale, cereri ale corpului
pentru a se menţine în viaţă şi căutarea de plăcere, etc.). Toate acestea ne
deposedează de statutul de fiinţe raţionale.

249
 Astfel, dacă o fiinţă umană este pur şi simplu un mecanism, forţat să
acţioneze în conformitate cu informaţiile existente iniţial în ea şi cu normele
acceptate de societate, atunci această teorie neagă întreaga idee a liberului
arbitru şi a dreptului de a ne alege acţiunile (gândirea obiectivă).

Deşi fiinţele umane sunt create de natură, noi ne credem mai deştepţi.

Ca rezultat, această viziune nu poate fi acceptată chiar şi de aceia care

nu cred în Intelectul Superior, deoarece oamenii par astfel a fi conduşi de
natura oarbă căreia îi lipseşte un proiect sau scop şi care se joacă pur şi
simplu cu oamenii (cu fiinţele raţionale) fără nici un scop în legătură cu viaţa
sau moartea. Pentru a mai îndulci cumva o astfel de abordare logico
ştiinţifică - şi totuşi inacceptabilă spiritual - referitoare la problema existenţei,
în vremurile noastre umanitatea a adoptat treptat o perspectivă „modernă”
asupra ei înşişi.

Modernă

Acest lucru este la modă, în special astăzi (în ciuda tendinţelor noastre de a
accepta abordarea anterioară, materialistă a creaţiei ca fiind cea mai
ştiinţifică, solidă şi inteligibilă). Este de asemenea la modă să admitem că
ceva etern, nemuritor şi spiritual există în noi şi se îmbracă în carcasa

250
materială a corpului. Mai exact, aceasta este esenţa noastră spirituală,
cunoscută ca suflet, în timp ce corpul este doar veşmântul.
Însă, partizanii acestei abordări nu pot explica modul în care sufletul
este îmbrăcat de corp, relaţia dintre suflet şi corp, sursa sufletului şi esenţa
sa. Astfel, închizând ochii la toate aceste întrebări, fiinţele umane recurg la o
veche metodă testată de automulţumire: ei uită de toate preocupările lor în
vârtejul sarcinilor de zi cu zi şi al plăcerilor, trăiesc astăzi ca şi ieri.
Cine poate înţelege asemenea întrebări ca: „Ce este corpul şi ce este
sufletul? Care este relaţia dintre ele? De ce ne percepem ca fiind alcătuiţi din
două părţi, materială şi spirituală? În care dintre acestea două ne putem regăsi
pe noi, eternul „Eu”? Ce se întâmplă cu „Eu-l” nostru înainte de viaţă şi după
moarte? Rămâne el acelaşi aşa cum îl percepem acum? Este acelaşi pe care îl
simţim în interiorul şi în exteriorul său, înainte de naştere şi după moarte?
Mai mult, noi ne folosim intelectul fizic să analizăm toate aceste
întrebări şi alternativele sale posibile. Acesta este modul în care evaluăm cum
sufletele noastre sunt transformate şi circulă şi cum corpurile noastre devin
materiale.
Sunt toate aceste imagini adevărate, sau sunt mai degrabă produsele
imaginaţiei noastre, produse ale minţii noastre materiale? Mintea creează
imagini ale lumii spirituale, ale căii de la acea lume la noi şi înapoi în
conformitate cu înţelegerea sa pământească şi în lipsa altor informaţii.

251
 Mintea poate opera doar în funcţie de percepţia lumii fixată în ea şi
astfel dă naştere fanteziilor şi presupunerilor noastre.

În mod similar, noi nu putem percepe o fiinţă extraterestră care este

complet diferită de noi în toate aspectele şi care nu se aseamănă fizic cu noi.
Ne confruntăm atunci cu întrebarea, „Şi dacă tot ceea ce suntem
capabili să ne imaginăm - baza teoriilor vieţii noastre - nu este altceva decât
mintea noastră care încearcă să înţeleagă ceva ce se află dincolo de
capacitatea noastră de înţelegere?
Dacă acceptăm ca adevărate noţiunile pe care le produce mintea noastră
- bazate pe experienţele noastre în această lume (în lipsa unei alte
alternative) - atunci trebuie să ne întrebăm dacă, printre abilităţile noastre de
a percepe această lume, există răspuns la întrebarea, „Ce sunt sufletul şi
corpul?”
Am precizat deja în alte părţi ale textului problema capacităţii noastre
limitate de a înţelege. În măsura în care noi nu vom putea vedea, percepe sau
examina orice obiect din această lume, nu putem deasemeni judeca în mod
corect sufletele noastre, sau pentru cei la care contează, corpurile noastre.
Având în vedere cele patru moduri în care înţelegem un obiect –
compoziţia materială, forma exterioară, forma abstractă şi esenţa sa - noi
putem percepe doar forma exterioară a obiectului aşa cum ne apare şi după ce
îl examinăm, materialul din care este făcut. Însă nu putem înţelege forma care
a fost eliminată din acesta, adică proprietăţile sale non-materiale (esenţa sa) .

252
 17
Contopirea cu Creatorul

Cabala este numită „ştiinţa celor nevăzute” pentru că revelează celui care o
studiază ceea ce a fost ascuns anterior. Adevărata imagine a existenţei este
revelată doar aceluia care o percepe, aşa cum este scris în poezia lui Rabbi
Ashlag:
Miraculosul adevăr va străluci,
Şi gura va rosti doar adevărul,
Şi tot ce va fi revelat în credinţă
Veţi vedea doar voi şi nu alţii!

Cabala este învăţătura a ceea ce este secret, deoarece este ascunsă de

cititorul obişnuit şi devine revelată doar în anumite condiţii. Aceia care o
studiază vor descoperi că aceste secrete devin treptat clare prin însăşi
învăţăturile ei, împreună cu îndrumarea specială care conduc dorinţele şi
gândurile cititorului.
Doar acela pentru care Cabala încetează a fi ascunsă şi devine revelată
poate vedea şi înţelege construcţia acestei lumi şi aşa numitele „suflet” şi
„corp” pot fi văzute şi înţelese de aceia pentru care Cabala încetează a fi o
învăţătură ascunsă şi devine revelată. Însă, deşi ei nu sunt capabili să

253
transmită altora opiniile lor asupra creaţiei percepute – fără să aibă dreptul de
a transmite această informaţie - pot face o singură excepţie: în timpul
ascensiunii spirituale gradate persoana, învaţă adevărul despre creaţie: Nu
există nimic în afara Creatorului!
Organele senzoriale cu care am fost creaţi pot percepe doar o mică
parte a întregii creaţii, cunoscute sub numele de „lumea noastră.” Toate
mecanismele pe care le-am inventat ne-au lărgit câmpul organelor senzoriale.
Noi suntem incapabili să ne imaginăm ce organe senzoriale nu avem, pentru
că nu simţim nici o lipsă de confort datorită absenţei lor.
Acest lucru poate fi comparat cu faptul că nu simţim lipsa celui de-al
şaselea deget la mână. Deoarece nu avem simţurile necesare să percepem alte
lumi, noi nu le putem simţi. Prin urmare, în ciuda faptului că suntem
înconjuraţi de un mediu atât de bogat, noi suntem capabili să vedem doar o
mică parte a lui. În plus, chiar şi fragmentele pe care le percepem, sunt
distorsionate, pentru că noi putem înţelege doar o mică parte.
Totuşi, folosind ceea ce percepem ca pe o bază, noi ne creăm imaginile
întregii noastre existenţe. Asemeni celor care văd doar prin raze-x, în care
totul este perceput ca o imagine scheletică ce obturează aceste raze şi noi,
avem o imagine distorsionată a universului Aşa cum nu putem obţine o
imagine adevărată a acestui univers prin raze-x, tot la fel nu putem înţelege
adevărata imagine a creaţiei prin simţurile noastre limitate.
Nici imaginaţia nu poate suplini lipsa noastră de abilitate în percepţie,
deoarece chiar şi fanteziile noastre sunt construite pe baza experienţelor

254
anterioare. În ciuda acestora, haideţi să încercăm să creăm un concept simplu
al aşa numitei „alte lumi”, care există de altă parte a înţelegerii noastre,
dincolo de limita organelor noastre senzoriale.
În primul rând, imaginaţi-vă că vă aflaţi în vid. Înaintea voastră se
întinde un drum. De-a lungul său, anumite intervale sunt marcate de la zero -
locul unde va aflaţi - până la sfârşit. Aceste repere împart drumul în trei părţi.

Noi nu ne mişcăm de-a lungul drumului avansând alternativ pe

propriile picioare, ci prin schimbări alternative ale dorinţelor.

În lumea spirituală locul, spaţiul, sau mişcarea, nu există aşa cum le

înţelegem noi. Lumea spirituală este lumea emoţiilor care există în afara
graniţelor corpului fizic.
Obiectele sunt emoţii. Mişcarea este transformarea proprietăţilor. Locul
este o anumită proprietate. În lumea spirituală locul este definit de
caracteristicile sale. Prin urmare, „mişcarea” este definită ca „transformarea
emoţiilor persoanei, similară cu conceptul mişcării spirituale în lumea
noastră, mişcarea emoţiilor, însă nu mişcare fizică.”

Astfel, calea pe care încercăm să o înţelegem este modificarea gradată

a proprietăţilor noastre interioare, a dorinţele noastre.

255
 Distanţa dintre obiectele spirituale este definită şi măsurată prin
diferenţa dintre proprietăţile lor. Cu cât acestea sunt mai similare, cu atât mai
apropiate sunt considerate a fi obiectele. Apropierea sau depărtarea obiectelor
este definită de modificarea relativă a proprietăţilor lor. Dacă două obiecte
sunt identice, atunci ele se vor contopi într-un singur obiect. Însă dacă apare
o nouă proprietate în unul dintre obiectele spirituale, acea calitate particulară
se separă şi în acest fel se naşte un nou obiect spiritual.
La capătul căii care se aşterne în faţa noastră, se află Creatorul Însuşi.
Atributul său - totala Voinţă de dăruire - determină distanţa Lui faţă de noi.
Deoarece ne naştem în această lume doar cu caracteristici egoiste, noi suntem
departe de Creator aşa cum este estul de vest. Şi scopul pe care Creatorul îl
aşterne în faţa noastră este de a ajunge la proprietăţile Sale în timp ce trăim în
această lume, adică, să ne contopim spiritual cu El.
Calea noastră ne conduce spre o treptată schimbare a proprietăţilor
noastre, până în momentul în care acestea sunt exact ca acelea ale
Creatorului. Singura proprietate a Creatorului care defineşte Esenţa Sa este
completa absenţă a oricărei urme de egoism.
Aceasta este urmată de lipsa oricărui gând despre sine însuşi, sau despre
propria condiţie şi putere - lipsa a tot ce cuprinde esenţa gândurilor şi
aspiraţiilor noastre. Însă de vreme ce existăm în această lume într-un înveliş
exterior specific, trebuie să avem grijă să avem strictul necesar pentru a-l
întreţine. Acest lucru nu este considerat a fi un semn de egoism.

256
 În principiu, noi putem determina dacă un gând sau o dorinţă a corpului
nostru este egoistă printr-un simplu test: dacă vrem să ne eliberăm de un
gând, însă supravieţuirea noastră depinde de acesta, atunci un asemenea gând
sau acţiune este considerat a fi involuntar, nu egoist şi nu ne separă de
Creator. Creatorul ne face să avansăm către scopul nostru în următorul mod:
El ne înzestrează cu o dorinţă „rea” sau cu suferinţă, ceea ce poate fi
comparat cu a păşi cu piciorul stâng.
Dacă găsim în noi puterea să cerem ajutor de la Creator, atunci El ne va
da o dorinţă „bună” sau plăcere, care poate fi comparată cu a păşi cu piciorul
drept. Apoi, primim încă o dată de Sus o dorinţă rea şi mai puternică sau
îndoieli cu privire la Creator şi încă o dată, cu un efort şi mai mare de voinţă,
trebuie să Îl rugăm să ne ajute.

Creatorul ne va ajuta dându-ne o dorinţă şi mai bună şi aşa mai

departe .

Astfel, noi înaintăm. Nu există nici o mişcare înapoi. Cu cât este mai
pură dorinţa, cu atât mai departe este persoana de punctul iniţial al
egoismului absolut. Mişcarea de înaintare poate fi descrisă în mai multe
feluri, însă ea este întotdeauna o avansare alternativă prin toate sentimentele.
După ce simţim întrucâtva spiritualul, o senzaţie inconştientă a
existenţei Creatorului, urmează un sentiment de încredere, care aduce apoi un
sentiment de bucurie. Apoi, acest sentiment începe să dispară, semn că ne-am

257
ridicat pe o altă treaptă a ascensiunii spirituale, pe care nu o putem percepe
datorită lipsei organelor noastre senzitive cu care am putea experimenta pe
deplin aceasta. Deoarece nu am ajuns încă la următorul nivel prin suferinţă,
trudă şi muncă (nu au fost construite vasele corespunzătoare), percepţia
nivelului următor nu s-a născut încă.
Noile organe senzoriale pentru stadiul următor (dorinţa de plăcere şi
sentimentul suferinţei datorită lipsei acestei plăceri) pot fi dezvoltate pe două
căi:
1. Calea Cabalei: Aici, începem să îl percepem pe Creator şi apoi pierdem
această legătură. În acest loc apare suferinţa pentru că noi nu simţim
plăcere.

Suferinţa este necesară pentru ca noi eventual să simţim în cele din

urmă plăcere.

Astfel, în noi se nasc organe senzoriale care ne permit să îl percepem

pe Creator în fiecare etapă consecutivă. Pentru că în această lume, fără
dorinţa pentru un scop sau obiect, nu suntem capabili să experimentăm
plăcere de la el.
Diferenţele dintre oameni şi cele dintre om şi animal, sunt determinate
de ceea ce ei aleg să le aducă plăcere. Prin urmare, avansarea spirituală
nu este posibilă fără ca înainte să simţim o lipsă. Trebuie să suferim din
lipsa a ceea ce ne dorim.

258
 2. Calea Suferinţei: Dacă o persoană a fost incapabilă ca prin eforturi,
studii, cerere către Creator şi rugăminţile prietenilor să se ridice la noi
dorinţe de iubire şi frică faţă de Creator; dacă aceasta manifestă
superficialitate în gândire, lipsă de respect faţă de spiritual şi o atracţie
către plăcerile de bază, atunci acea persoană va coborî la nivelul
puterilor răului.
În acest caz, persoana merge de-a lungul liniei de stânga pe nivelurile
corespunzătoare ale lumilor ABYA (Azilut, Beria, Yetzira, Assiya) răului
(egoist). Cu toate acestea, suferinţa ar deveni un vas în care o nouă
percepţie a Creatorului poate fi primită.
Progresul făcut pe calea Cabalei diferă de calea suferinţei, în care ni se
dă Lumina Creatorului. Acesta este un sentiment al Prezenţei Creatorului,
care ne este apoi luat.
Când această plăcere ne lipseşte, începem să dorim Lumina. Această
dorinţă este vasul, sau noul set de organe senzoriale, prin care noi putem
încerca să primim percepţia Creatorului. Aceste scopuri ne împing să
înaintăm până când primim percepţiile dorite.
Când avansăm prin intermediul suferinţei, suntem împinşi din spate de
aceasta, spre deosebire de calea Cabalei, unde avansăm pe calea dorinţei de
plăcere. Creatorul ne îndrumă în conformitate cu Planul Său - să ne aducă, să
transferăm pe fiecare dintre noi şi toată umanitatea, în această viaţă sau în
următoarele, către punctul final al acestei căi unde se găseşte El.

259
 Această cale reprezintă paşii pe care îi vom face pentru a ne apropia de
Creator pe măsură ce preluăm mai mult din caracteristicile Sale. Doar prin
unirea proprietăţilor noastre cu cele ale Creatorului, vom avea o percepţie
adevărată a măreţiei acestei lumi şi vedem că nu există nimeni în afară de
Creator.
Toate lumile şi locuitorii lor, tot ce simţim în jurul nostru, precum şi noi
înşine, cuprindem doar o parte a Lui. Mai precis, noi suntem El. Toate
gândurile şi acţiunile noastre sunt determinate de dorinţele noastre. Intelectul
ne serveşte doar ca ajutor pentru a dobândi ce ne dorim.

Când primim dorinţele, acestea ne sunt dăruite de Sus şi doar

Creatorul le poate schimba.

Creatorul a făcut acest lucru intenţionat pentru ca noi să înţelegem că

tot ce ni s-a întâmplat în trecut, prezent şi viitor depinde în totalitate de El.
Situaţia noastră se poate îmbunătăţi doar dacă El doreşte acest lucru,
deoarece doar El este sursa a ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă şi se va
întâmpla.
Acest lucru este necesar pentru ca noi să recunoaştem şi să simţim
nevoia conexiunii cu El. Putem urmări acest proces de la lipsa iniţială de
dorinţă în a-L recunoaşte de la începutul căii şi până la sfârşitul său, atunci
când am devenit pe deplin ataşaţi de El.

260
 Dacă cineva experimentează brusc dorinţa de a se apropia de Creator, o
dorinţă şi o atracţie către spiritual, acesta este rezultatul faptului că, Creatorul
a atras spre El persoana, insuflându-i aceste sentimente. Într-o situaţie
inversă, noi vedem că prin „căderea” în propriile aspiraţii sau chiar în statutul
material, social sau oricare altul, prin eşecuri şi lipsuri, vom începe treptat să
înţelegem că acest lucru se realizează în mod intenţionat de Creator.
În acest fel, individul se poate simţi dependent de Sursă din care apare
totul ducând la înţelegerea că „doar Creatorul ne poate ajuta, altfel pierim”.
Creatorul face acest lucru intenţionat pentru a crea în noi o nevoie fermă
pentru El , aşa că noi îl vom încuraja pe El să ne schimbe starea spirituală. În
acest fel, noi simţim nevoia să ne apropiem mai mult de Creator, iar El poate,
în conformitate cu dorinţele noastre, să ne apropie de El.
De aici, vedem că, Creatorul ne ajută să ne salvăm de somnul (spiritual)
sau de situaţia în care suntem mulţumiţi cu starea noastră prezentă. Pentru ca
noi să avansăm spre scopul specificat de Creator, El ne trimite suferinţa şi
eşecul, atât fizic cât şi spiritual, în jurul nostru, în familie, printre prieteni,
colegi şi cunoştinţe.
Noi am fost astfel creaţi încât percepem că tot ce este plăcut este
rezultatul apropierii de El. Noi simţim de asemenea şi opusul: că tot ce este
neplăcut este cauzat de distanţarea noastră de El. Din acest motiv, lumea
noastră este construită în aşa fel încât noi depindem de sănătate, familie şi de
iubirea şi respectul celor care ne înconjoară.

261
 Pentru Creator, toate acestea servesc ca mesageri, astfel încât El îşi
poate exercita influenţa negativă care să ne forţeze să căutăm soluţii la aceste
presiuni, recunoscând în final că toată lumea depinde doar de Creator. Apoi,
cu suficientă putere şi răbdare, noi putem deveni vrednici să asociem ce se
întâmplă în viaţă cu dorinţa Creatorului, mai degrabă decât cu altă cauză, sau
chiar cu acţiunile şi gândurile noastre din trecut. Cu timpul va deveni clar că
doar Creatorul este cauza a ceea ce se întâmplă.
Calea prezentată mai sus este calea pentru fiecare dintre noi, ca şi
pentru umanitate în general. Începând cu punctul iniţial în care ne aflăm în
concordanţă cu dorinţele prezente („lumea noastră”) până la destinaţia finală
la care trebuie să ajungem chiar împotriva voinţei noastre („lumea care va
veni”), calea noastră este împărţită în patru stadii sau stări:

1.Absoluta lipsă de percepţie (totala ascundere) a Creatorului

Consecinţele acestei stări sunt: absenţa credinţei în Creator şi în

Supravegherea Divină de Sus; credinţa în puterea cuiva, în puterea naturii, a
circumstanţelor şi a şansei.
Toată umanitatea se află la acest stadiu (la acest nivel spiritual). Când
ne aflăm la acest stadiu, vieţile noastre devin un proces de acumulare de
experienţe în sufletele noastre prin diferite suferinţe care ne sunt trimise.

262
 Sufletul acumulează experienţe prin întoarceri repetate ale aceluiaşi
suflet în această lume în corpuri diferite.

De îndată ce sufletul dobândeşte o cantitate suficientă de experienţă,

persoana este capabilă să perceapă primul nivel spiritual.

2. Percepţia neclară a Creatorului

Consecinţele acestei stări sunt o credinţă în pedeapsă şi plăcere şi o credinţă

că suferinţa este rezultatul distanţei faţă de Creator. Plăcerea este văzută ca
un rezultat al apropierii de Creator.
Sub influenţa acestor mari greutăţi, noi ne putem reîntoarce la starea
anterioară. Însă, pe măsură ce acumulăm experienţă - fără să conştientizăm
acest proces - noi continuăm să învăţăm, până când realizăm că doar
completa conştientizare a Conducerii Creatorului, ne va da puterea să
avansăm.
În aceste două situaţii, noi avem abilitatea de a crede în Conducerea
Superioară. Dacă vom încerca, în ciuda tuturor tulburărilor trimise de Sus, să
ne întărim credinţa şi să muncim să percepem Organizarea Creatorului în
lumea Sa, după un anumit număr de eforturi de o anumită intensitate,
Creatorul ne va ajuta să îl revelăm atât pe Sine cât şi imaginea existenţei.

263
 3. Revelarea parţială a Organizării Sale în această lume.

Aici, noi suntem capabili să vedem recompensa pentru acţiunile bune şi

pedeapsa pentru faptele rele. Prin urmare, noi suntem incapabili să facem
altceva decât bine şi să ne abţinem de la a face rău, tot aşa cum fiecare dintre
noi este incapabil să se abţină de la a face bine sau a-şi face rău propriei
persoane.
Totuşi, acest stadiul al dezvoltării spirituale nu este cel final, deoarece
în acest stadiu toate acţiunile noastre sunt involuntare, ca rezultat al
conştiinţei recompensei şi pedepsei. Astfel, mai există un stadiu al dezvoltării
spirituale - dobândirea percepţiei că tot ce este făcut de Creator este făcut cu
absoluta şi eterna iubire pentru fiinţele create de El.

4. Revelarea completei imagini ale Organizării Creatorului în lume.

Aceasta oferă o percepţie clară asupra faptului că organizarea lumii de către

Creator se bazează nu pe recompense şi pedeapsă pentru faptele unei
persoane, ci pe nemărginita sa iubire pentru creaţiile Sale. Noi ajungem la
acest stadiu al dezvoltării spirituale atunci când vedem clar că în toate
circumstanţele, cu toate creaţiile în general şi cu fiecare în particular - fără a
judeca dacă acţiunile lor sunt bune sau rele - Creatorul îi conduce şi îi
îndrumă cu iubire infinită.

264
 Atunci când simţim acest Nivel Spiritual Superior, noi percepem deja
starea viitoare a unei persoane. Noi putem percepe situaţia celor care nu au
ajuns la această stare, împreună cu aceia care în trecut şi în prezent au ajuns
la ea; noi percepem deasemeni cunoştinţele necesare pentru a experimenta
acelaşi stadiu, ca individ şi ca întreg.
Această înţelegere este rezultatul revelării de către Creator a întregului
plan al creaţiei şi al revelării sale, fiecărui suflet din noua generaţie, pe
întreaga durată a existenţei tuturor lumilor. Aceste lumi au fost create cu un
singur scop - să dea plăcere fiinţelor create de El. Este singurul scop care
determină toate acţiunile Creatorului faţă de fiinţele Sale create.
Acest lucru continuă de la începutul şi până la sfârşitul creaţiei, astfel
încât toate împreună şi fiecare separat, să poată experimenta o imensă
plăcere din ataşamentul faţă de El. Ca urmare, atunci când vedem în mod clar
că acţiunile Creatorului au ca scop binele şi este în beneficiul creaţiilor Sale,
în interiorul nostru se conturează faptele Creatorului faţă de creaţiile Sale.
Suntem prin urmare, îmbibaţi cu un sentiment de dragoste nemărginită
faţă de Creator şi ca rezultat al similarităţii sentimentelor, Creatorul şi
persoana se unesc într-o singură entitate. Deoarece acest stadiu reprezintă
scopul final al creaţiei, primele trei stadii cuprind paşii preliminari necesari
pentru a ajunge la stadiul patru.
Este ca şi cum toate dorinţele individului sunt plasate în inimă, pentru
că ele sunt simţite acolo în formă psihologică. Prin urmare, inimile noastre
sunt considerate reprezentantele tuturor dorinţelor corpului şi ale esenţei

265
noastre. Schimbările din dorinţele din inima persoanei revelează schimbările
din personalitatea sa.
De când ne naştem, adică de la momentul la care apărem în această
lume, inima noastră este ocupată doar cu îngrijorări corporale şi doar
dorinţele trupului o preocupă. Inima este umplută doar cu dorinţele corpului
şi cu ele se hrăneşte.
Însă, în inima noastră, în adâncul tuturor dorinţelor, există un punct -
ascuns în spatele tuturor dorinţelor mărunte şi temporare - care nu este
perceput de noi. Este nevoia de senzaţie spirituală. Acest punct este o parte a
Creatorului Însuşi.
Dacă noi, în mod conştient prin puterea eforturilor noastre de a depăşi şi
sări peste indiferenţa şi lenea corpului nostru, căutăm în Cabala moduri de a
ne apropia de Creator, acest punct se umple treptat cu dorinţe pure şi bune.
Astfel, câştigăm percepţia Creatorului, a primului nivel spiritual nivelul lumii
Assiya.
Apoi, trecând prin percepţiile tuturor etapelor lumii Assiya, putem să îl
percepem pe Creator la nivelul lumii Yetzira şi aşa mai departe până când
ajungem la cel mai Înalt Nivel – percepţia Creatorului la nivelul lumii Atzilut.
De fiecare dată, noi experimentăm toate percepţiile noastre în acelaşi
punct interior al inimii noastre. În trecut, atunci când inimile noastre au fost
sub influenţa dorinţelor corpului, punctul interior al inimii nu a primit nici o
percepţie a Creatorului. Noi ne puteam gândi doar la dorinţele la care corpul
ne forţa să ne gândim şi să dorim doar ceea ce trupul ne obliga să ne dorim.

266
 Acum, dacă ne umplem inimile cu dorinţe pure şi altruiste prin
rugăciuni şi cereri şi cerem Creatorului salvarea noastră spirituală, vom
începe să îl percepem pe acesta. Apoi, vom fi capabili să ne gândim doar la
El, deoarece s-au născut în noi gânduri şi dorinţe legate de acel nivel
spiritual.
Prin urmare, noi ne dorim întotdeauna doar ce suntem forţaţi să ne
dorim, datorită influenţei spirituale pe care o primim, în concordanţă cu
stadiul la care ne aflăm.
Având în vedere cele de mai sus, devine clar că nu ar trebui să ne
străduim să ne schimbăm propriile gânduri, ci trebuie să cerem Creatorului să
facă asta, deoarece toate dorinţele şi gândurile noastre sunt numai consecinţa
a ceea ce primim, sau mai exact, a gradului în care Îl percepem pe Creator.
În ceea ce priveşte întreaga creaţie, este evident că toate derivă de la
Creator, însă El ne-a creat cu un anumit grad de libertate a voinţei. Abilitatea
de a ne direcţiona dorinţele, apare doar în aceia care au ajuns la stadiile
ABYA. Cu cât urcăm spiritual, cu atât este mai mare gradul de libertate.
Pentru a clarifica, noi putem compara procesul dezvoltării noastre
spirituale, cu dezvoltarea naturii materiale din lumea noastră. Toată natura
universului nu reprezintă decât o singură dorinţă de auto-mulţumire. Aceasta
există în fiecare individ în grade diferite şi cu cât aceste dorinţe cresc, în
lumea noastră vin fiinţe mai avansate, deoarece dorinţa induce minţii dorinţa
de a lucra şi de a dezvolta intelectul, pentru satisfacţia nevoilor personale.

267
 Gândurile noastre sunt întotdeauna rezultatul dorinţelor noastre. Ele le
urmează şi sunt direcţionate doar către realizarea acestor dorinţe şi nimic mai
mult. În plus, gândurile posedă un rol special - cu ajutorul lor, noi ne putem
creşte dorinţele.
Dacă aprofundăm şi extindem în mod constant gândurile referitoare la
ceva anume şi ne străduim constant să ne reîntoarcem la acest gând, treptat
această dorinţă va începe să crească faţă de alte dorinţe. În acest fel, noi
putem schimba corelaţia dintre dorinţele noastre. Gândindu-ne în mod
constant la o dorinţă mică, noi putem face din aceasta o dorinţă mare, care va
pune în umbră toate celelalte dorinţele şi ne va determina esenţa.

Fazele Revelării

Cel mai scăzut nivel pe scara spiritualului seamănă cu partea neînsufleţită a

naturii, similar cu corpurile din spaţiu, sau mineralele, etc. Acest nivel
neînsufleţit este numit deasemeni „fără viaţă.”
Nivelul neînsufleţit al spiritualului (sau cineva care se găseşte acolo) nu
este capabil să acţioneze în mod independent. Nici nu îşi poate revela
propriile sale caracteristici, deoarece dorinţa interioară de a avea plăcere este
atât de mică încât este definită mai degrabă ca fiind apărătorul
caracteristicilor sale şi nu urmarea dezvoltării lor.

268
 Lipsa individualităţii la acest nivel al creaţiei este accentuată de faptul
că nu posedă nimic independent. Se concentrează orbeşte asupra funcţionării
sale, având grijă în mod automat de dorinţele Creatorului, deoarece nu poate
concepe nimic altceva pentru că nu are dorinţe individuale.
Deoarece Creatorul a vrut ca obiectele neînsufleţite să fie exact în acest
fel, El le-a dat cel mai de jos nivel al dorinţelor, care nu cere ca acestea să se
dezvolte. Astfel, deoarece nu au alte dorinţe în afara celor implantate de
Creator în ele, aceste obiecte îşi execută orbeşte sarcinile, având grijă doar de
nevoile lor de natură spirituală neînsufleţită, fără a simţi mediul. În mod
similar, în oamenii ce încă nu s-au trezit spiritual, există de asemenea lipsa
oricăror dorinţe individuale. Aceştia sunt conduşi doar de dorinţele
Creatorului şi datorită naturii lor trebuie să urmeze această conducere în mod
meticulos şi inconştient, în concordanţă cu programul implantat în ei de
Creator.
Prin urmare, în ciuda faptului că, Creatorul a conceput fiinţa umană în
acest fel pentru scopul Său, în această stare spirituală oamenii nu pot percepe
nimic în afară de ei înşişi. În consecinţă, ei nu pot face nimic pentru ceilalţi,
însă pot lucra pentru propriul beneficiu. Astfel, acest nivel al dezvoltării
spirituale este numit „neînsufleţit.”
Un grad mai înalt al dezvoltării poate fi găsit în natura plantelor.
Deoarece Creatorul a conferit acestui grup de obiecte o mai mare dorinţă de
plăcere decât obiectelor neînsufleţite, plantele au nevoie de o anumită
mişcare şi creştere pentru a-şi satisface propriile nevoi.

269
 Însă această mişcare şi creştere este atributul unui grup, nu o aspiraţie
individuală. În oamenii care aparţin nivelului vegetativ al dorinţei, apare un
anumit nivel de independenţă spirituală faţă de Creatorul care stabileşte
programul. Deoarece Creatorul a construit toată natura pe baza egoismului
absolut (dorinţa de auto-mulţumire), la nivelul vegetal aceşti indivizi încep să
dezvolte înclinaţii de a se distanţa de dorinţele deja implantate în ei.
Prin urmare, ei încep să acţioneze din consideraţie pentru alţii, deci
împotriva naturii proprii. Cu toate acestea, indiferent de faptul că plantele
cresc în această lume, în toate direcţiile şi posedă o anumită libertate de
mişcare, mişcarea lor este considerată încă a fi o mişcare colectivă. La urma
urmei, nici o plantă nu este capabilă - din cauza lipsei complete de dorinţe
adecvate - să înţeleagă posibilitatea unei mişcări individuale.
În mod similar, o persoană aparţinând nivelului vegetal al dorinţei, nu
este capabilă să aspire la eforturi individuale care se abat de la normele
colectivului, societăţii şi educaţiei. Dimpotrivă, această persoană năzuieşte să
păstreze şi să asculte toate normele şi legile mediului său „vegetal”. Acesta
este compus dintr-un grup similar de oameni care aparţin nivelului de
dezvoltare „vegetal”.
Prin urmare, asemeni plantei, persoana de la acest nivel nu are o viaţă
individuală, separată, ci trăieşte ca parte a comunităţii, locuind printre
persoane similare naturii ei.
Printre toate plantele şi printre toţi oamenii de la acest nivel, poate fi
găsită o singură viaţă comună mai degrabă, decât o viaţă individuală. În

270
general toate plantele pot fi comparate cu un unic organism vegetal, în care
fiecare plantă poate fi asemănată cu o ramură separată a acestuia.
Oamenii aparţinând nivelului spiritual „vegetal” pot fi de asemenea
comparaţi în acest fel şi deşi ei deviază câteodată de la lumea lor egoistă,
deoarece dezvoltarea lor spirituală este minoră, ei rămân limitaţi la legile
societăţii şi mediul lor. Ei nu au dorinţe individuale sau puterea de a se
opune societăţii sau creşterii lor, deşi în anumite aspecte ei şi-au depăşit deja
natura de bază şi acţionează spre beneficiul celorlalţi.
Pe gradaţia spirituală de dezvoltare, nivelul vegetal este urmat de
nivelul animal. Acesta este considerat mai înalt deoarece dorinţele alocate de
Creator acestui nivel, îi dezvoltă pe cei aflaţi la acest nivel, astfel încât
aceştia trăiesc satisfacţie în abilitatea de a se mişca independent faţă de
ceilalţi şi de a gândi independent în scopul satisfacerii propriilor lor dorinţe,
mult mai mult decât în cazul nivelului vegetal.
Fiecare animal are propriul caracter şi sentimente, indiferent de mediul
înconjurător. În consecinţă, o persoană la acest nivel al dezvoltării posedă o
mai mare abilitate de a funcţiona în mod contrar înclinaţiilor egoiste şi pentru
binele celorlalţi.
Însă deşi a fost câştigat un anumit grad de independenţă faţă de
colectiv, care duce la o viaţă personală individuală ce nu este modelată de
opiniile comunităţii, sentimentele de sine sunt încă predominante.

271
 Aceia care există la nivelul uman („vorbitor”) al dezvoltării sunt deja
capabili să acţioneze împotriva naturii lor şi contrar colectivităţii (spre
deosebire de plante).

Aceşti oameni sunt complet independenţi de societate în alegerea

dorinţelor lor.
Ei pot simţi în locul altei persoane şi astfel pot să aibă grijă de alţii. Ei îi
pot ajuta în căutările lor de a se schimba, identificându-se cu suferinţa lor.
Cei aflaţi la acest nivel - spre deosebire de nivelul animal - pot simţi trecutul
şi viitorul şi astfel pot acţiona, fiind călăuziţi de recunoaşterea scopului
central.
Toate lumile şi stadiile atribuite acestor lumi pot fi văzute ca secvenţe
de ecrane care Îl ascund (Lumina) pe Creator de noi. Pe măsură ce dobândim
puterea de a ne depăşi natura, fiecare dintre aceste forţe, fiecare ecran,
dispare treptat ca şi cum ar fi dizolvat.
Următoarea poveste ilustrează evoluţia căutării noastre spirituale de a
dizolva ecranele şi a trăi în uniune cu Creatorul.

272
 18
Magicianul Atotputernic
care nu putea fi singur
Poveste pentru oamenii mari

Ştiţi de ce doar oamenii bătrâni spun poveşti şi legende? Pentru că legendele

sunt cele mai inteligente lucruri din lume! Totul în lume se schimbă şi doar
legendele rămân cu adevărat. Legendele sunt înţelepciune şi pentru a le
spune, cineva trebuie să aibă multă cunoaştere şi să vadă lucruri pe care alţii
nu le pot vedea.
Pentru asta, acesta trebuie să fi trăit destul. De aceea numai oamenii
bătrâni ştiu să cum să spună legende. Aşa cum este scris în cea mai mare şi
mai veche din cărţile magice, „O persoană bătrână este cea care a dobândit
înţelepciune.”
Copiii trebuie să asculte legendele, pentru că ei au imaginaţia şi minţile
capabile să imagineze totul, nu doar ce văd alţii. Dacă un copil creşte şi vede
încă ceea ce alţii nu văd, el devine înţelept şi deştept şi „dobândeşte
înţelepciune.”

273
 Deoarece copiii văd ceea ce alţii nu văd, ei ştiu că imaginaţia este reală.
Ei rămân „copiii înţelepţi” precum este scris în cea mai mare şi veche carte
de magie, „Zohar”.
A fost odată un magician, mare, nobil şi bun la inimă, care avea toate
însuşirile pe care le găsim în cărţile pentru copii. Însă pentru că era atât de
bun la inimă, el nu ştia cu cine să împărtăşească această bunătate. El nu avea
pe nimeni asupra căruia să îşi reverse afecţiunea, cu care să se joace, cu care
să îşi petreacă timpul, la care să se gândească.
Magicianul îşi dorea de asemeni să se simtă dorit, pentru că este foarte
trist să fii singur.
Ce ar trebui el să facă? El a crezut că dacă face o piatră, doar una mică,
însă frumoasă, poate va găsi răspunsul.
„Voi mângâia piatra şi voi simţi că ceva este în mod constant lângă
mine şi amândoi ne vom simţi bine pentru că este trist să fii singur”. El şi-a
fluturat mâinile şi într-o clipă a apărut o piatră exact aşa cum şi-a dorit.
El a început să mângâie piatra, să o îmbrăţişeze să îi vorbească, însă
piatra nu i-a răspuns. A rămas rece şi nu i-a dat nimic în schimb. Orice ar fi
făcut acestei pietre, ea rămânea acelaşi obiect neînsufleţit.
Asta nu i-a convenit deloc magicianului. Cum poate piatra să nu îi
răspundă ? El a încercat să creeze mai multe pietre, apoi stânci, dealuri,
munţi, sol, Pământul, Luna şi Galaxia. Însă ele erau acelaşi… nimic.
El s-a simţit în continuare singur şi trist. În tristeţea sa, el s-a gândit că
în loc de pietre ar putea să facă o plantă care ar înflori frumos. El ar uda-o, i-

274
ar da aer, soare, i-ar cânta şi planta ar fi fericită. Atunci amândoi ar fi fericiţi,
pentru că este trist să fii singur.
A fluturat din bagheta sa şi într-o clipă a apărut o plantă, aşa cum şi-a
dorit. Era atât de fericit încât a început să danseze în jurul ei, însă planta nu s-
a mişcat. Nu a dansat cu el şi nu i-a urmat mişcările. Ea a răspuns la ceea ce
i-a dăruit magicianul în cei mai simpli termeni.
Dacă el i-a dat apă, a crescut, dacă nu i-a dat, atunci a murit. Asta nu a
fost de ajuns pentru un magician atât de bun la inimă, care dorea să dăruiască
total.
Trebuia să facă mai mult, pentru că este foarte trist să fii singur. A
creat atunci tot felul de plante de diferite mărimi, câmpuri, păduri, livezi,
plantaţii şi dumbrăvi. Însă toate s-au comportat la fel ca prima plantă şi iarăşi
el a simţit că este singur cu tristeţea sa .
Magicianul s-a gândit şi iar s-a gândit. Ce ar trebui să facă? Să creeze
un anima! Ce fel de animal? Un câine? Da, un câine drăguţ care să fie cu el
tot timpul. L-ar lua cu el în plimbările sale şi câinele ar sări şi ar alerga.
Când ar veni acasă în palatul său (sau mai degrabă fiind magician,
castelul său), câinele ar fi atât de încântat să îl vadă încât ar veni să îl
întâmpine. Amândoi ar fi fericiţi, pentru că este foarte trist să fii singur. El şi-
a fluturat bagheta şi a apărut un câine, exact cum şi-a dorit. El a început să
aibă grijă de acesta, să îl hrănească, să îi dea să bea şi să îl mângâie. Chiar a
alergat cu el, l-a spălat şi l-a luat în plimbările sale.

275
 Dar dragostea unui câine se rezumă la a fi alături de stăpânul său,
oriunde ar fi acesta. Magicianul a fost atât de trist să vadă că un câine nu
poate răspunde la fel, chiar dacă se joacă şi merge peste tot cu el. Un câine nu
poate fi adevăratul său prieten, nu poate aprecia ce face pentru el nu îi
înţelege gândurile şi dorinţele şi cât de mult efort face pentru asta.
Însă asta era ce îşi dorea magicianul. Aşa că a făcut şi alte creaturi:
peşti, găini, mamifere, toate fără nici un rezultat - nici unul dintre ele nu l-a
înţeles. Era foarte trist să fie atât de singur.
Magicianul a stat şi s-a gândit. Şi atunci a realizat că pentru a avea un
prieten adevărat, acesta trebuie să fie cineva care să îl caute pe magician, să îi
dorească prezenţa, să fie ca magicianul, capabil să îl iubească, să îl înţeleagă,
să îi semene, să îi fie partener. Partener? Prieten adevărat?
Ar trebui să fie cineva aproape de el, care să înţeleagă ce i-a dăruit şi
care să îi poată răspunde în mod reciproc, dându-i totul în schimb. Şi
magicienii îşi doresc să iubească şi să fie iubiţi. Atunci ei ar fi mulţumiţi
amândoi, pentru că este foarte trist să fii singur.
Şi magicianul s-a gândit apoi să creeze un om. Ar putea fi un prieten
adevărat! Ar putea fi ca magicianul. El ar avea nevoie doar de ajutor pentru a
fi asemeni creatorului său. Atunci amândoi se vor simţi bine, pentru că este
foarte trist să fii singur.
Însă pentru ca ei să se simtă bine, omul trebuie să se simtă mai întâi
singur şi să fie trist fără magician. Magicianul şi-a fluturat din nou bagheta şi
în depărtare a apărut un om. Omul nu simţea că există un magician care a

276
făcut toate pietrele, plantele, dealurile, câmpurile şi luna, ploaia, vântul, etc.
El nu ştia că acesta a făcut o întreagă lume plină de lucruri minunate, cum ar
fi computerele şi fotbalul care îl fac să se simtă bine şi că nu îi lipseşte nimic.
Magicianul, pe de altă parte, a continuat să se simtă trist că este singur.
Omul nu ştia că a fost un magician care l-a creat, l-a iubit, îl aşteaptă şi crede
că împreună se vor simţi bine pentru ca este trist să fii singur.
Şi totuşi cum ar putea un om care are tot ce îşi doreşte, chiar şi un
computer şi fotbalul, care nu ştie de existenţa magicianului, să vrea să îl
găsească, să facă cunoştinţă cu el, să se familiarizeze cu el, să se apropie de
el, să îl iubească, să îi fie prieten şi să spună: „Vino, ne vom simţi bine
amândoi, pentru că este foarte trist să fiu singur fără tine.”
O persoană îşi cunoaşte doar mediul, vrea ce vor şi ceilalţi, încearcă să
nu supere, cere frumos ceva, un calculator, sau fotbal. Cum poate persoana să
ştie că există un magician care este trist că este singur?
Însă magicianul este bun la inimă şi îl caută în mod constant pe om şi
atunci când soseşte timpul, el îşi flutură bagheta şi cheamă în tăcere inima
acestuia. Omul caută ceva şi nu realizează că magicianul îl cheamă, spunând,
„Vino, ne vom simţi amândoi bine, pentru că este foarte trist să fiu singur
fără tine.”
Apoi magicianul îşi flutură din nou bagheta şi omul îi simte prezenţa. El
începe să se gândească la magician, să se gândească, că le va fi bine
împreună, pentru că este foarte trist să fii singur, fără magician.

277
 O altă fluturare din baghetă şi omul simte că există un turn plin de
bunătate şi putere unde magicianul îl aşteaptă şi doar acolo se vor simţi bine,
pentru că este trist să fii singur.
„Însă, unde este acest turn? Cum ajung la el? Care este calea?” se
întreabă el, încurcat şi confuz. Cum îl poate întâlni pe magician? El continuă
să simtă mişcarea baghetei în inima sa şi nu poate dormi. El continuă să vadă
magicieni şi turnuri puternice şi nici nu poate mânca.
Asta se întâmplă atunci când persoana vrea ceva foarte mult şi nu poate
găsi şi ştie că este aşa de trist să fi singur. Însă pentru a deveni ca magicianul
- înţelept, mare, nobil, bun la inimă, iubitor şi un prieten - o fluturare de
baghetă nu este de ajuns. Cineva poate învăţa să facă el însuşi minuni.
Astfel, magicianul în mod secret şi subtil, uşor şi în mod inofensiv îl
conduce pe om către cea mai mare şi veche carte magică, Cartea Zohar şi îi
arată calea către turnul puternic. Omul înţelege asta şi astfel îl poate întâlni
repede pe magician, prietenul său şi îi spune, „Vino, ne vom simţi bine
împreună, pentru că este trist să fi singur.” Însă există un zid înalt care
înconjoară turnul şi multe gărzi îl resping pe om şi nu îl lasă pe el şi pe
magician să fie împreună şi să se simtă bine. Omul disperă, magicianul se
ascunde în turn în spatele porţilor încuiate zidul este înalt, gărzile îl resping în
mod repetat, nimeni nu poate trece.
Ce se va întâmpla…? Cum pot ei fi împreună, să se simtă bine pentru
că este trist să fii singur?

278
 De fiecare dată când omul se simte slab şi disperă, el simte imediat
mişcarea baghetei şi se grăbeşte din nou către ziduri încercând să înşele
gărzile, nu contează cum! El vrea să spargă porţile, să ajungă la turn, să urce
treptele scării şi să ajungă la magician.
Şi de fiecare dată când tensiunea este foarte mare şi se află mai aproape
de turn şi de magician, gărzile devin mai vigilente, puternice şi stăruitoare,
sfârtecându-l fără milă. Însă cu fiecare încercare, omul devine mai puternic,
mai curajos şi mai înţelept. El învaţă să folosească tot felul de trucuri, să
inventeze lucruri demne de un magician.
De fiecare dată când este respins, el îl doreşte mai mult pe magician,
simte o iubire mai mare pentru el şi vrea mai mult decât orice în lumea asta
să fie cu magicianul şi să îi vadă faţă, pentru ca le va fi bine împreună. Chiar
dacă are totul, mai puţin pe magician, el se simte singur.
Apoi, în momentul în care nu mai suportă să fie fără acesta, porţile
turnului se deschid şi magicianul, magicianul lui, vine către el şi îi spune:
„Vino, ne vom simţi bine împreună, pentru că este trist să fii singur.”
Şi de atunci, ei sunt prieteni devotaţi, se cunosc bine şi nu este plăcere
mai mare decât aceea care este între ei, pentru eternitate. Ei se simt atât de
bine împreună încât nu îşi mai aduc aminte, nici măcar ocazional, că este trist
să fii singur.

Sfârşit

279
Secvenţa de ecrane ascunde Creatorul de noi. Aceste ecrane există în noi şi în
sufletele noastre. Noi putem percepe numai acea mică parte din mediul
exterior care poate pătrunde ecranul nostru.
Tot ce se află în afara noastră, este complet în afara percepţiei noastre.
În acelaşi mod, în această lume noi vedem doar acele obiecte care sunt
reflectate pe suprafaţa interioară a ochiului, de îndată ce ele ajung în raza
privirii noastre.

Cunoaşterea lumilor spirituale vine din percepţiile şi senzaţiile

dobândite de sufletele Cabaliştilor, care ni le-au transmis nouă.

Totuşi, realizările lor sunt restricţionate de registrul vederii lor

spirituale. Deci, toate lumile spirituale pe care le cunoaştem, există doar în
relaţie cu aceste suflete.
Având în vedere cele spuse anterior, întreaga creaţie poate fi împărţită
în trei părţi:

1.Creatorul

Nu putem discuta despre El datorită faptului că noi putem judeca doar acele
fenomene care cad sub incidenţa percepţiilor noastre spirituale, după ce au
trecut prin ecranele cu care interferează.

280
2. Scopul Creaţiei

Acesta este punctul de plecare, de la care noi putem începe să explorăm

intenţia Creatorului. În timp ce unii susţin că esenţa Sa, se centrează pe
plăcerea dăruită creaturilor Sale, noi nu putem spune nimic altceva despre
relaţia Creatorului cu noi, din lipsă de informaţie.
Creatorul a dorit ca noi să simţim ca Plăcere influenţa Sa asupra noastră
şi astfel a creat receptorii noştri senzoriali în aşa fel încât să ne permită să Îi
simţim astfel influenţa. Deoarece însă, toate percepţiile noastre sunt realizate
de suflet, nu are sens să vorbim despre alte lumi fără a conecta subiectul cu
aceia care percep aceste lumi. Fără abilitatea sufletului de a percepe, nu
există alte lumi.
Ecranele care interferează şi stau între noi şi Creator reprezintă de fapt
aceste lumi. Olam derivă din cuvântul alama, care înseamnă „ascundere.”
Lumile există doar în scopul transmiterii chiar şi a unei mici părţi de Plăcere
(Lumina), care emană de la Creator către suflet.

3.Suflete

Acestea sunt entităţi generate de Creator care se percep ele însele ca existând
independent. Acest sentiment este extrem de subiectiv şi în esenţă se traduce

281
în suflet care este sinele nostru individual şi care a fost făcut în mod special
astfel de către Creator. În realitate însă, noi suntem parte integrantă din El.
Întreaga cale a dezvoltării unei persoane, de la treapta iniţială până la
cea finală la care se uneşte complet cu Creatorul în toate proprietăţile sale,
poate fi împărţită în cinci trepte. Fiecare dintre acestea poate fi la rândul său
împărţită în cinci sub-stadii care sunt, la rândul lor în continuare formate din
cinci sub-etape.
În total, sunt 125 de trepte. Fiecare persoană pe o anumită treaptă
experimentează aceleaşi sentimente şi influenţe, ca fiecare altă persoană
aflată la acelaşi stadiu. Şi fiecare persoană posedă aceleaşi organe spirituale
senzoriale şi deci, poate simţi la fel ca oricine altcineva care se află la acelaşi
stadiu.
În mod similar, fiecare persoană din lumea noastră posedă aceleaşi
organe spirituale de percepţie care oferă percepţii identice, însă nu permit
percepţia altor lumi.
Prin urmare, cărţile de Cabala pot fi înţelese doar de către aceia care
ajung la stadiul autorului, deoarece în acel moment autorul şi cititorul vor
avea experienţe comune. Acest principiu se aplică de asemenea cititorilor şi
celor care descriu evenimente ale acestei lumi.
Din lumile spirituale, sufletul primeşte conştientizarea apropierii
Creatorului, cât şi gratificării spirituale şi a iluminării care însoţeşte
unificarea cu El. Sufletul primeşte de asemenea, prin faptul că îşi înţelege

282
dorinţele şi legile Dominaţiei Sale, aşa numita „Lumină a Creatorului”, sau
capacitatea de a-L percepe pe El.
Pe măsură ce avansăm pe calea spirituală, noi percepem treptat că
suntem atraşi de Creator. Acesta este motivul pentru care la fiecare fază a
călătoriei noastre, dobândim o nouă perspectivă asupra Revelării Creatorului.
Pentru aceia care pot sesiza doar lumea noastră, Biblia apare ca o
colecţie de legi şi evenimente istorice care descriu comportamentul fiinţelor
umane în această lume. Însă, aceia care sunt mai avansaţi pe calea spirituală
încep să perceapă acţiunile spirituale ale Creatorului, dincolo de numele
obiectelor şi acţiunilor lumii noastre.
Din cele de mai sus, devine clar că în creaţie sunt doi participanţi:
Creatorul şi fiinţa umană care a fost creată de cel Atotputernic. Toate
celelalte viziuni care ne apar, fie percepţia lumii noastre sau chiar percepţia
noastră despre Lumile Superioare - sunt doar diferite faze ale revelării şi
dezvăluirii Creatorului pe calea Sa , prin care se apropie de noi.

283
284
 19
Nivelurile Spirituale

Întreaga creaţie poate fi descrisă ca o funcţie ce are patru parametri: timpul,

sufletul, lumea şi Sursa existenţei. Acestea sunt reglate din interior, prin
Voinţa şi Dorinţele Creatorului.
Timpul: o progresie cauză-efect a evenimentelor care au loc în fiecare
suflet şi în întreaga umanitate, similar cu dezvoltarea istorică a umanităţii.
Sufletul: tot ce este organic (trăieşte), inclusiv fiinţele umane.
Lumea: întregul univers anorganic (fără viaţă). În lumile spirituale,
acesta corespunde nivelului dorinţelor anorganice.
Sursa Existenţei: planul pentru dezvoltarea evenimentelor. Acest lucru
se întâmplă cu fiecare dintre noi şi cu umanitatea în general şi este planul
pentru guvernarea întregii creaţii şi aducerea sa la condiţia iniţială
predeterminată.
Atunci când Creatorul a decis să creeze toate lumile şi fiinţele umane
din acestea pentru a le aduce mai aproape de el, El şi-a ascuns treptat
prezenţa, prin diminuarea Luminii Sale, pentru a crea lumea noastră. Cele
patru faze ale ascunderii treptate (de sus în jos) ale Prezenţei Creatorului sunt
cunoscute sub numele de „lumi”. Acestea sunt:

285
 Atzilut: lumea în care cei prezenţi sunt complet unificaţi cu Creatorul.
Beria: o lume în care cei prezenţi au o legătură cu Creatorul.
Yetzira: o lume în care cei prezenţi îl percep pe Creator.
Assiya: o lume în care cei prezenţi nu îl percep aproape deloc sau deloc
pe Creator. Acest nivel include lumea noastră ca ultima, cea mai de jos şi cea
mai îndepărtată de Creator.
Toate lumile anterioare au apărut una din cealaltă şi într-un fel sunt
replicile celorlalte. Fiecare lume inferioară, cea mai îndepărtată de Creator,
este o versiune primitivă şi totuşi o replică, a celei anterioare.
În mod interesant, fiecare lume este o replică a celor patru parametrii:
lume, suflet, timp şi Sursa existenţei. Astfel, tot ce există în lume este
rezultatul direct al proceselor care au avut loc deja în trecut într-o lume
superioară şi tot ce a avut loc acolo este rezultatul a ceea ce a avut loc mai
devreme şi tot aşa până în punctul în care toţi cei patru parametrii - lumea,
timpul, sufletul şi Sursa existenţei - se îmbină într-o singură Sursă a
existenţei, în Creator!
Acest „loc” este cunoscut sub numele de Atzilut. Înveşmântarea
Creatorului în veşmintele lumilor Atzilut, Beria, Yetzira (aşa cum ne apare El
prin intermediul strălucirii Luminii prin ecranele care slăbesc aceste lumi)
este cunoscută drept Cabala. Înveşmântarea Creatorului în veşmintele lumii
noastre, lumea Assiya, este cunoscută ca Tora scrisă.

286
 Într-adevăr, nu există totuşi diferenţă între Cabala şi Tora acestei
lumi. Sursa a tot ce există este Creatorul.

În alte lumi, a studia şi a trăi în conformitate cu Tora, sau a studia şi a

trăi în conformitate cu Cabala, are loc în funcţie de nivelul spiritual al
elevului. Dacă persoana se află la nivelul acestei lumi, atunci aceasta vede şi
percepe această lume şi Tora ca întreg.
Însă, de îndată ce elevul se mută la un nivel mai înalt, atunci va apărea
o imagine diferită. Învelişul acestei lumi va dispărea şi tot ce va rămâne sunt
învelişurile lumilor Yetzira şi Beria. Atunci Tora şi toată realitatea, vor
apărea diferit, aşa cum apar celor care ajung la nivelul lumii, Yetzira.
În acel moment, Biblia, cu toate poveştile sale despre animale, războaie
şi obiecte ale acestei lumi, se vor transforma în Cabala - descrierea acestei
lumi, Yetzira.
Dacă persoana se ridică pe sine chiar mai departe în lumea Beria sau
Atzilut, atunci o imagine cu totul nouă a lumii şi a mecanismului care
guvernează va apărea, în concordanţă cu starea spirituală a persoanei.
Nu există diferenţă între evenimentele din Biblie şi Cabala, Biblia lumii
spirituale. Diferenţa este la nivelul spiritual al acelora care sunt implicaţi. De
fapt, dacă doi oameni au citit aceeaşi carte, unul va vedea evenimente istorice
şi altul, descrierea, reprezentarea dominaţiei asupra lumilor, percepută clar de
la Creator.

287
 Aceia pentru care Creatorul se află în completă ascundere există în
lumea Assiya. De aceea, în final, totul le pare ca nu este bun: lumea apare ca
plină de suferinţă, deoarece ei nu o pot percepe altfel din cauza ascunderii
Creatorului.
Şi dacă experimentează plăcere, o experimentează de fapt ca urmare a
suferinţei. Doar atunci când persoana ajunge la nivelul Yetzira, Creatorul se
revelează parţial pe Sine şi îngăduie persoanei să vadă guvernarea Sa, prin
recompensă şi pedeapsă; astfel se naşte iubirea (dependenţa de recompensă)
şi frica (dependenţa de pedeapsă) în acea persoană.
Al treilea pas - iubirea necondiţionată - apare atunci când cineva
realizează că, Creatorul nu i-a cauzat niciodată rău, ci doar bine. Ceea ce
corespunde nivelului Beria. Atunci când Creatorul revelează întreaga
imagine a creaţiei şi Dominaţia Sa asupra tuturor creaţiilor, atunci în
persoană apare iubirea pentru Creator, deoarece iubirea Sa absolută faţă de
toate creaţiile Sale, este acum vizibilă.
Această înţelegere ridică persoana la nivelul lumii Atzilut. Prin urmare,
capacitatea noastră de a înţelege acţiunile Sale, depinde doar de măsura în
care Creatorul ni se va revela pe Sine, deoarece suntem creaţi în asemenea fel
încât comportamentul Creatorului ne afectează (gândurile, proprietăţile,
faptele) în mod automat. Astfel, noi putem cere doar ca el să ne schimbe.
În afară de faptul că toate acţiunile Creatorului sunt în mod inerent
bune, există forţe, care vin de la acesta, care par să opereze în mod contrar

288
dorinţelor Sale. Aceste forţe invocă des critici ale acţiunilor Sale şi sunt
cunoscute ca „impure.”
La fiecare pas, de la primul până la ultimul punct de pe calea noastră,
există două forţe opuse. Amândouă au fost create de Creator. Acestea sunt
pure şi impure. Forţa impură invocă în noi în mod deliberat neîncrederea şi
ne îndepărtează de Creator. Însă dacă ignorăm această forţă impură şi stăruim
cu tărie să cerem Creatorului să ne salveze, atunci întărim legăturile noastre
cu El şi primim în schimb forţa pură. Ca urmare, ne ridică la un nivel
spiritual superior şi în acel moment, forţa impură încetează să ne mai
afecteze, deoarece şi-a atins scopul.

Forţa impură a lumii Assiya (pasul 1).

Aceasta forţă tinde să întipărească evenimente prin negarea existenţei

Creatorului.

Forţa impură a lumii Yetzira (pasul 2)

Această forţa tinde să ne convingă că lumea este guvernată nu prin

recompense şi pedeapsă, ci prin intermediul arbitrarului.

289
Forţa impură a lumii Beria (pasul 3)

Această forţă tinde să neutralizeze percepţia iubirii Creatorului pentru noi,

care la rândul său invocă dragostea noastră pentru Creator.

Forţa impură a lumii Atzilut (pasul 4)

Această forţă tinde să ne demonstreze că, Creatorul nu acţionează

întotdeauna cu dragoste absolută faţă de creaţiile Sale, încercând prin urmare
să preîntâmpine sentimentele noastre de absolută dragoste faţă de Creator.
Astfel, devine clar că ridicarea noastră către fiecare nivel spiritual
consecutiv, Revelarea Creatorului şi dobândirea plăcerii din apropierea de El,
necesită depăşirea forţelor opuse corespunzătoare. Acestea apar sub forma
gândului şi dorinţei. Doar atunci când sunt depăşite ne putem ridica la
următorul nivel şi putem înainta pe cale.
Din cele de mai sus, putem concluziona că gama forţelor spirituale şi a
simţurilor din cele patru lumi, Assiya – Yetzira - Beria - Atzilut, are o gamă
corespunzătoare de forţe opuse şi paralele şi simţuri de la cele patru lumi
impure ale Assiya – Yetzira – Beria - Atzilut. Mişcarea de avansare este un
proces alternativ.
Doar după depăşirea tuturor forţelor impure şi a obstacolelor trimise de
către Creator şi după cererea făcută Creatorului de a se revela pe Sine - ceea

290
ce ne înzestrează cu forţa necesară de a rezista puterii forţelor impure,
gândurilor şi dorinţelor - putem ajunge la stadiul pur.
La naştere, fiecare dintre noi ne aflăm într-o stare în care Creatorul este
ascuns total de noi. Pentru a începe să înaintăm pe calea spirituală descrisă,
este necesar să :
1. Percepem starea prezentă ca insuportabilă
2. Simţim, cel puţin într-o anumită măsură existenţa Creatorului.
3. Simţim că depindem doar de Creator.
4. Recunoaştem că doar Creatorul ne poate ajuta
Prin Revelarea Sa, Creatorul ne poate imediat transforma dorinţele şi poate
forma în noi o inteligenţă cu o nouă esenţă. Apariţia acestor dorinţe puternice
trezeşte în noi puteri pentru a le umple.

Singurul lucru care defineşte esenţa noastră este combinaţia şi

reuniunea noastră de dorinţe.

Raţiunea noastră există doar pentru a ne ajuta să dobândim aceste dorinţe.

De fapt, raţiunea nu este nimic altceva decât un instrument care ne asistă.
Noi avansăm pe cale în trepte, avansând pas cu pas, fiind influenţaţi în
mod alternativ de forţa egoistă impură (de stânga) şi de cea pur altruistă (de
dreapta). Depăşind forţele de stânga cu ajutorul Creatorului, noi vom dobândi
caracteristicile de dreapta.

291
 Calea, este deci asemănătoare cu nişte „şine” dispuse în stânga şi în
dreapta, ca două forţe care ne alungă dar ne şi atrag către Creator, similar
celor două dorinţe: egoism şi altruism. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de
punctul iniţial, cu atât devin mai puternice forţele care se opun.
Devenind asemănători cu Creatorul atât în dorinţe cât şi în iubire, noi
înaintăm, deoarece iubirea Creatorului este singurul sentiment divin perceput,
din care apar toate sentimentele. Creatorul doreşte să ne facă numai bine, să
ne aducă la o stare ideală, care poate fi doar o stare asemănătoare cu a sa.
Aceasta este starea de nemurire, plină de infinită plăcere din infinita
iubire a Creatorului, care emite un sentiment asemănător. Deoarece atingerea
acestei stări este scopul creaţiei, toate celelalte dorinţe sunt considerate
impure.
Scopul Creatorului este de a ne aduce la o stare asemănătoare cu a sa.
Scopul este imperativ pentru fiecare dintre noi şi pentru umanitate în general,
fie că vrem sau nu. Noi pur şi simplu nu putem dori acest scop pentru că
putem percepe doar toate plăcerile şi găsim izbăvire din toată suferinţa,
unificându-ne cu Creatorul.
Suferinţa ne este trimisă de Creator pentru a ne împinge să avansăm, să ne
forţeze să ne schimbăm mediul, obiceiurile, acţiunile şi punctele de vedere,
deoarece suntem în mod instinctiv pregătiţi pentru a ne elibera de suferinţă.
Mai mult, noi nu putem experimenta plăcere fără ca mai înainte să
experimentăm suferinţa, la fel cum nu există răspuns dacă nu există întrebare,
saţietate fără foame.

292
 Astfel, înainte de a experimenta orice senzaţie, noi trebuie să
experimentăm opusul său. Prin urmare, pentru a experimenta puterea de
atracţie şi iubirea pentru Creator, noi trebuie să experimentăm exact
sentimentele opuse, cum ar fi ură şi înstrăinare de idealuri, obiceiuri şi
dorinţe.
Nici un sentiment nu se poate naşte din gol; trebuie să existe o anumită
dorinţă pentru a ajunge la acel sentiment. De exemplu, o persoană ar trebui să
fie învăţată să înţeleagă şi astfel să iubească, muzica. O persoană căreia îi
lipseşte educatia, nu poate înţelege fericirea celui educat, care după eforturi
istovitoare descoperă ceva nou, mult timp căutat.
Dorinţa pentru ceva anume, este cunoscută în terminologia Cabalei ca
„vas” (kli), deoarece sentimentul de lipsă este în mod specific condiţia
necesară, pentru ca plăcerea să îl umple. Mărimea plăcerii pe care cineva o va
primi în viitor depinde desigur, de mărimea vasului.
Chiar şi în lumea noastră, noi putem vedea că nu mărimea stomacului ci
dorinţa, senzaţia de foame este cea care determină câtă plăcere va rezulta din
actul de a mânca. Nivelul suferinţei creat din absenţa a ceea ce este dorit,
determină mărimea vasului care la rândul său determină cantitatea de plăcere
ce urmează a fi primită.
Plăcerea care umple dorinţa de mulţumire, este cunoscută ca Lumină,
pentru că înzestrează vasul cu un sentiment de împlinire şi satisfacţie.

293
 Prin urmare, trebuie să existe o dorinţă atât de puternică, astfel încât
persoana să sufere în lipsa acesteia. Doar atunci se poate spune că vasul
este pregătit să primească abundenţa pe care persoana o aşteaptă atât.

Scopul creării forţelor impure (dorinţelor), cunoscute ca klipot este de a

crea o dorinţă de mărime infinită în persoană. Dacă nu ar exista dorinţele
klipot, noi nu am experimenta nevoia pentru mai mult, ci doar pentru nevoile
de bază ale corpului.
Astfel, am rămâne la nivelul de dezvoltare de copil. Klipot ne obligă să
căutăm noi plăceri, deoarece creează în mod constant plăceri în noi, care cer
a fi împlinite şi care ne forţează să ne dezvoltăm.
Dobândirea proprietăţilor caracteristice lumii Atzilut, este cunoscută ca
„învierea din morţi”, deoarece în acest fel noi transformăm toate dorinţele
impure (moarte) în forma pură. Înainte de lumea Atzilut, o persoană care se
mişcă pe calea cu două şine, îşi poate schimba dorinţele doar cu unele opuse,
însă nu îşi poate transforma toate dorinţele, în dorinţe pure.
După intrarea în lumea Atzilut, noi ne putem corecta dorinţe trecute,
ajungând astfel la o stare mai elevată spiritual. Acest proces este cunoscut ca
„învierea din morţi” (dorinţe).
Desigur, învierea în acest caz nu se referă la corpurile noastre fizice.
Acestea, ca desigur toate creaţiile care populează această lume, se vor
dezintegra imediat ce sufletele le vor părăsi şi nu vor avea nici o valoare fără
prezenţa sufletului.

294
 Dacă însă, ca rezultat al muncii asupra sinelui, nu mai suntem controlaţi de
dorinţele noastre impure, ci suntem distraşi de acestea şi incapabili să ne
conectăm cu Creatorul, această situaţie se numeşte Shabbat (Sabat). Însă dacă
gândurile noastre şi dorul pentru Creator sunt deturnate chiar de noi, sau sub
influenţa altor gânduri şi îngăduim acestor gânduri străine sau dorinţe, să
intre („profanarea Shabatului”) atunci noi nu considerăm aceste gânduri ca
străine, ci ca fiind proprii. Noi suntem convinşi că acestea sunt gânduri
corecte, faţă de cele care ne-au adus direct, fără dubii pe calea noastră, către
Creator.
Dacă un om valoros, care este expert într-un anumit domeniu, se alătură
unui alt grup de gradul doi şi membrii grupului îl conving că este mai bine să
lucreze cu jumătate de inimă decât cu tot sufletul, atunci acest mare expert îşi
va pierde treptat talentul.
Dacă însă un asemenea expert se găseşte în mijlocul unor lucrători
mediocri, însă vine din altă arie de expertiză, atunci acea persoana nu va fi
influenţată în rău, deoarece nu există o asociere între acea persoana şi ceilalţi.
Prin urmare, acela care doreşte cu adevărat să reuşească într-o anumită arie
de expertiză, ar trebui să dorească să devină parte a mediului de experţi care
îşi privesc slujba, ca pe o artă.
În plus, cea mai mare diferenţă dintre un expert şi un lucrător obişnuit este
aceea că un expert are plăcere din munca şi rezultatele sale, mai degrabă
decât din salariul obţinut prin munca sa. Prin urmare, aceia care doresc cu

295
adevărat să se ridice spiritual ar trebui să fie atenţi la mediu şi la cei care îi
înconjoară.
Dacă este un mediu de oameni care nu au credinţă în Creator, atunci cei
care caută avansarea spirituală sunt asemeni experţilor care se află printre
specialişti într-un domeniu diferit. Scopul expertului este să crească spiritual,
în timp ce scopul specialistului este să dobândească cea mai mare plăcere în
această lume.
Prin urmare, opinia specialiştilor nu reprezintă un mare pericol. Chiar dacă
pentru moment cineva adoptă alt punct de vedere, în următorul moment va
deveni evident că acest punct de vedere vine de la un necredincios. În acest
moment, va fi îndepărtat şi obiectivele iniţiale restabilite.

Însă, persoana trebuie să fie atentă la cei care cred, dar nu dau o atenţie
corespunzătoare raţiunii corecte pentru îndeplinirea poruncilor.

Aceşti oameni anticipează recompensa care îi aşteaptă în lumea viitoare şi

observă doar poruncile ce au acest scop. Aceştia ar trebui evitaţi cu atenţie.
Persoana ar trebui să aibă grijă cu aceia care se numesc ei înşişi „cabalişti”
sau mistici şi să se îndepărteze cât de mult poate de aceştia. Aceşti oameni
pot dăuna celui care a căpătat noi abilităţi în acest domeniu.
Cabala prezintă creaţia ca fiind compusă din două componente: Creatorul
şi dorinţa de a fi mulţumit de apropierea de El. Această dorinţă pentru o

296
asemenea mulţumire, ca Sursă de infinită, absolută plăcere, este cunoscută ca
„suflet”. Este similar tuturor dorinţelor fără a exista însă în forma fizică.
Cauza şi scopul creaţiei este dorinţa Creatorului de a mulţumi sufletele
noastre. Dorinţa sufletului este de a fi mulţumit de Creator. Dorinţa
Creatorului şi dorinţa sufletului sunt rezolvate pe măsură ce se apropie unul
de altul şi se unifică. Atunci când proprietatea şi dorinţa coincid, rezultatul
este unificarea şi apropierea.
În mod similar, în lumea noastră noi considerăm o persoană ca fiind lângă
noi, mai degrabă datorită sentimentului de apropiere pe care îl experimentăm,
decât datorită apropierii fizice cu aceasta. La fel ca în lumea noastră, cu cât
este mai mare distanţa iniţială, cu atât este mai mare plăcerea pe care o
primim, din dobândirea a ceea ce dorim.
Din acest motiv, Creatorul plasează sufletul în condiţia în care este departe
şi opus faţă de El. El se ascunde total pe Sine ca Sursă a plăcerilor şi pune
sufletul într-un corp care are dorinţa de a obţine plăcere din tot ceea ce îl
înconjoară.
În ciuda ascunderii Creatorului şi a obstacolelor puse de dorinţele corpului
nostru, noi putem dezvolta dorinţa de a ne apropia şi a ne lipi de Creator.
Atunci, tocmai din cauza acestor obstacole cauzate de opoziţia corpului, noi
vom simţi o şi mai mare dorinţă de a primi plăcere de la Creator – mai mare
decât a fost posibilă înaintea plasării sufletelor în corpurile noastre.
Metoda sau instruirea referitoare la modul în care ne putem alipi de
Creator, este cunoscută sub numele de Cabala, cuvânt ce derivă din verbul

297
„lekabel” - a primi plăcere de la Creator. Cu ajutorul cuvintelor şi descrierii
lumii noastre, Cabala ne prezintă experienţele din lumea spirituală.
Conform Cabalei, tot ce se spune în Biblie (inclusiv Cele Cinci Cărţi ale
lui Moise, Scrierile şi Profeţii) este astfel formulat, încât să ne înveţe cum să
ajungem la scopul creaţiei.
Cabala relatează despre acest înţeles cu următoarele cuvinte: „La început
(la începutul muncii persoanei, la începutul procesului de apropiere de
Creator), „strămoşii noştri” (starea iniţială a dorinţelor unei persoane) „erau
adoratori de idoli” (toate dorinţele personale erau îndreptate spre obţinerea
plăcerii). „Apoi, Creatorul a ales pe unul dintre ei” (dintre toate dorinţele unei
persoane, noi alegem o dorinţă, aceea de unire cu Creatorul) „şi i-a poruncit
să se separe de ţară şi oameni şi să se aşeze în alt loc” (pentru a-L percepe pe
Creator, noi trebuie să ridicăm o dorinţă deasupra celorlalte - dorinţa de a-L
percepe pe Creator - şi să ne îndepărtăm de alte dorinţe).
Dacă putem alege o dorinţă, să o cultivăm şi să trăim doar în conformitate
cu ea, aceasta este dorinţa de a ne uni cu Creatorul. Apoi, este ca şi cum am
trece spre o viaţă diferită, o viaţă spirituală. Dacă vrem să înaintăm, sau
suntem deja pe calea către Creator, atunci ne numim „Israel”, care derivă din
cuvintele yashar (direct) ke’El (către Creator).
Creaţia lumii, inclusiv concepţia şi conducerea ei, îngăduie acestei lumi să
existe sau să avanseze, în conformitate cu un plan predeterminat către
sfârşitul a ceea ce a fost creat.

298
 20
Revenirea la Creator

Pentru a implementa Controlul Divin şi astfel a ne îngădui libertatea de

voinţă în acţiunile omului, au fost create două sisteme de conducere. Opus
fiecărei forţe pozitive pure, există întotdeauna o forţă impură negativă. Patru
lumi ABYA de kedusha (pozitive) au fost create, opuse celor patru lumi
negative ABYA de tum’a (impuritate).
În lumea noastră, diferenţa dintre puterile pure şi impure nu este
vizibilă, aşa cum pare că nu există nici o diferenţă între acela care se află în
avansarea spirituală spre Creator şi acela care nu se dezvoltă spiritual. Noi
înşine nu suntem capabili să cunoaştem adevărul în privinţa faptului că
avansăm sau rămânem pe loc şi nu putem determina dacă o forţă pozitivă sau
negativă acţionează asupra noastră. Prin urmare, conştientizarea şi încrederea
că ne aflăm pe căile adevărate şi corecte este extrem de înşelătoare şi de
multe ori pare că nu am ales corect.
Însă dacă ne aflăm la începutul călătoriei spirituale, cum putem avansa
corect pentru a ajunge la scopul creaţiei şi scopul existenţei noastre? Fără o
înţelegere clară a ceea ce constituie binele sau răul pentru destinaţia noastră
finală şi pentru binele nostru adevărat şi etern – mai degrabă decât pentru

299
mulţumirea iluzorie şi efemeră - cum putem găsi calea corectă în această
lume?

Toată umanitatea rătăceşte pierdută, ca într-o pădure, creând teorii

greşite asupra scopului esenţial în viaţă şi cum poate fi atins acesta.

Chiar şi aceia dintre noi care suntem la începutul căii corecte nu avem
puncte de reper şi suntem incapabili să determinăm dacă gândurile şi
dorinţele noastre sunt corecte sau nu.
Este posibil ca, Creatorul să ne fi creat fără să ne pregătească şi fără
ajutor pentru deznădejdea şi starea noastră insolvabilă? Bunul simţ spune că
nu este corect să creezi ceva fără un scop clar şi apoi să abandonezi procesul
în mâinile unor creaturi slabe şi oarbe cum suntem noi.
Fără îndoială, Creatorul nu ar fi acţionat astfel. Şi în toate situaţiile, El
ne-a dat o cale pentru a găsi calea corectă. De fapt, singura cale este de a
merge deasupra raţiunii. Pe toate căile noastre, noi experimentăm căderi şi
învăţăm cum să nu facem ceva. Noi nu avem succes în toate acţiunile noastre
decât dacă ne poticnim. Atunci când simţim că am ajuns la o anumită stare de
disperare, avem nevoie de Creator.
De fapt, există o foarte importantă confirmare cu privire la
corectitudinea căii alese şi aceasta este ajutorul de la Creator! Aceia care aleg
calea impurei şi egoistei ABYA nu ajung la destinaţia spirituală, îşi pierd toată

300
puterea în acest proces şi în final ajung la bariera ultimei disperări, deoarece
ei nu câştigă dezvăluirea Creatorului asupra întregii imagini a creaţiei.
Pe de altă parte, aceia care urmează căile lumilor pure ABYA, sunt
recompensaţi de conştientizarea şi înţelegerea întregii Creaţii care este dată
ca o binecuvântare de la Creator. Aceşti oameni sunt capabili să ajungă la
cea mai înaltă stare spirituală.
Prin urmare, acesta este singurul test în lumea noastră (în starea
noastră), cu privire la calea pe care ar trebui să mergem, cum ar trebui să
acţionăm şi care gânduri ar trebui alese pentru a ne ajuta să ajungem la scopul
nostru, indiferent de gândurile şi dorinţele pe care le primim atât de la lumea
pură Assiya, cât şi de la lumea impură Assiya.

Diferenţa dintre aceia care urmează calea corectă şi aceia care

greşesc este că, Creatorul se va revela primilor şi îi va apropia de Sine, spre
deosebire de cei din urmă.

Astfel, dacă vedem că secretele Cabalei nu ne devin evidente, atunci

trebuie să concluzionăm că această cale este incorectă, deşi entuziasmul,
convingerea puternică şi imaginaţia ne pot duce în altă direcţie şi indică
faptul că noi am ajuns deja la o anumită înălţime spirituală. Un asemenea
sfârşit este comun printre aceia care sunt implicaţi în studii superficiale de
Cabala şi filozofii „mistice.”

301
 Întreaga noastră cale a ascensiunii spirituale de-a lungul stadiilor
lumilor ABYA, poate fi descrisă ca o exercitare alternativă de forţă, emanând
de la fiecare stadiu consecutiv la care ne găsim în fiecare moment. Fiecare
dintre aceste forţe are ca şi corespondent o anumită literă din alfabetul
Ebraic. Adică fiecare literă simbolizează o forţă spirituală care guvernează un
anumit stadiu al lumilor ABYA. Însă doar o forţă este capabilă să ne salveze
de dominaţia dorinţelor egoiste. Acea forţă este binecuvântarea Creatorului,
notată cu litera bet.
Nu există o forţă opusă corespunzătoare în lumile impure ABYA,
deoarece binecuvântarea provine numai şi numai de la Creator şi nu poate
exista nimic egal Creatorului în nici una din lumile impure ABYA. Prin
urmare, lumile există doar prin binecuvântarea Creatorului şi doar aceasta
poate explica distincţia dintre bine şi rău, sau mai precis dintre ceea ce aduce
bine unei persoane şi ceea ce lucrează în detrimentul său.
Numai cu binecuvântarea Creatorului poate cineva să distingă forţele
pure de cele impure şi să depăşească impurul pe parcursul vieţii sale către
sfârşitul creaţiei. Acest lucru demonstrează foarte clar dacă cineva se înşeală
pe sine, sau se îndreaptă cu adevărat către lumile spirituale.
Fiecare forţă de pe tărâmul forţelor impure ale răului, există doar pentru
că primeşte susţinere de la o forţă corespunzătoare ei, însă opusă celei care
există în regatul forţelor pure. Singura excepţie este Forţa care vine din
binecuvântarea Creatorului.

302
 Astfel, această lume nu ar fi putut fi creată cu altă Forţă cu excepţia
Celei care izvorăşte din binecuvântarea Creatorului. Fără a fi diminuată în
proces, Forţa emană de la Creator şi impregnează întregul spectru al lumilor,
ajungând până la cel mai jos dintre stadiile lumilor - lumea noastră.
Această Forţă este capabilă să corecteze creaţiile, dându-le puterea să se
perfecţioneze şi să înceapă să se ridice spre spiritualitate. Cu ajutorul acestei
Forţe a fost creat universul; prin urmare forţele impure egoiste nu îi pot
diminua puterea şi nici nu o pot folosi în avantajul lor, deoarece forţele
impure au efect doar asupra forţelor pure care sunt slabe.
Prin urmare, Forţa pură ne ajută în cele din urmă să distingem între
gândurile pure şi cele impure, deoarece de îndată ce gândurile noastre se
îndepărtează de Creator, puterea Forţei binecuvântării dispare.
Sunetele literelor (nekudot) simbolizează revărsarea Luminii, percepţia
Creatorului. Orice percepţie a Creatorului, orice sentiment spiritual cuprinde
zece Sfirot. De la cel mai înalt dintre acestea (Keter), sunetele corespund
următoarelor gradaţii:
1 - kamatz;
2 - patah;
3 - segol;
4 - tseireh;
5 - shva;
6 - holam;
7 - hirek;

303
 8 - kubutz;
9 - shuruk;
10 – fără sunet, care este corespunzătoare lui Malchut - ultimul stadiu al
percepţiei, care nu este niciodată umplut.
Câteodată, în procesul avansării către scopul de a ne apropia de Creator,
noi începem să ne simţim dintr-o dată slabi, deoarece ne lipsesc cunoştinţele
de Cabala şi suntem incapabili să facem chiar şi cel mai mic act altruist. În
schimb, gândurile noastre sunt preocupate doar de succesul din această lume.
Apoi cădem în disperare şi ne spunem că doar anumiţi oameni cu puteri
speciale au dobândit capacitatea de a se apropia de Creator, împreună cu
proprietăţi, gânduri şi dorinţe adecvate acestui scop şi ale căror inimi tânjesc
după Cabala şi auto-perfecţionare.
Apoi însă, apare un alt sentiment - conştientizarea faptului că oricine
are un loc pregătit lângă Creator şi că oricine mai devreme sau mai târziu va
merita plăcerile spirituale prin unirea cu Creatorul. Atunci ieşim din disperare
şi devenim conştienţi că, Creatorul este „Atotputernic” şi pregăteşte pentru
fiecare o cale, ştiind că fiecare dintre noi, simte, se îndreaptă şi îşi aşteaptă
rândul, cu o cerere de se apropia de El.
Apoi, ne vom aminti că ne-am spus de mai multe ori asta, însă nimic nu
s-a schimbat. În final, rămânem cufundaţi în gândurile noastre de slăbiciune
insignifiantă şi demnă de dispreţ. Mai târziu, vom ajunge să realizăm că acest
sentiment ne-a fost trimis de Creator pentru a-l putea depăşi.

304
 Vom începe atunci să lucrăm pentru a ne perfecţiona, folosind tot ce
vom avea. Dintr-o dată vom primi condiţia viitoare la care aspirăm. Asta
înseamnă că Lumina viitoarei stări străluceşte în afară, din moment ce nu
poate străluci din interior atâta vreme cât dorinţele noastre rămân de natură
egoistă. Lumina (plăcerea spirituală) nu poate intra şi străluci (să ne
mulţumească) în asemenea dorinţe.

Ca şi creaţii, noi suntem o esenţă concentrată de dorinţe egoiste şi

suntem cunoscuţi ca „fiinţe umane.”

Creatorul, pe de altă parte, este total îndepărtat de orice este egoism.

Prin urmare, reîntoarcerea la Creator, lipirea de El şi conştientizarea Sa, toate
vin ca rezultat al faptului că am obţinut echivalenţa formei cu El. O astfel de
întoarcere la Creator este numită „marea revenire”.
Acesta este motivul pentru care reîntoarcerea la Creator, unirea cu
Creatorul, conştientizarea Creatorului nu pot fi considerate nimic altceva
decât concordanţa cu El în anumite proprietăţi. Această întoarcere la Creator
este cunoscută sub numele de tshuva.
Persoana poate stabili că o asemenea întoarcere a fost dobândită doar
când Creatorul Însuşi „mărturiseşte” la asta. Ce este această mărturie? Este
aceea că persoana are acum capacitatea de a simţi în mod constant Prezenţa
Sa, ceea ce face posibil să fie cu Creatorul în toate gândurile.

305
 În acest fel, persoana se poate îndepărta fără lacrimi de dorinţele
corpului.

Doar noi ca indivizi putem simţi dacă ne-am întors într-adevăr la

Creator.

Puterea dobândită atunci când îl percepem pe Creator ne îngăduie să ne

întoarcem treptat şi în mod complet către acesta şi să ne schimbăm dorinţele
egoiste cu unele altruiste.
Cu cât avem mai multe dorinţe „rele” la începutul drumului, cu atât mai
mult ne putem auto-perfecţiona şi în consecinţă, ne apropiem mai mult de
Creator. De aceea nu ar trebui niciodată să ne plângem de proprietăţile
noastre rele, ci mai degrabă să cerem corectarea lor. Ar trebui să ne
întoarcem către acest mod de gândire de fiecare dată când, gânduri cu privire
la lipsa noastră de valoare ne vin în minte.
Toate aceste gânduri sunt trezite în noi ca rezultat al faptului că ne
simţim departe de Creator şi El ne trimite aceste sentimente, însă doar dacă
suntem pregătiţi să le primim. Alţii nu se consideră nedrepţi şi nu îşi percep
egoismul. Dimpotrivă, ei sunt convinşi că sunt drepţi.
Aceste gânduri nu ne sunt trimise de Creator pentru a ne face să
suferim sau să cădem în disperare, ci mai degrabă să ne încurajeze să Îl
chemăm pe Creator, să cerem să fim eliberaţi de noi înşine şi de slăbiciunea
noastră.

306
 De fiecare dată când ne simţim iar neputincioşi şi slabi - după ce am
mai experimentat în trecut aceleaşi sentimente - ne vom aminti că nu trebuie
să ne întoarcem la aceste sentimente de eşec şi înfrângere. Noi trebuie să ne
reamintim că de fiecare dată când trecem prin acest proces, noi trecem prin
noi corecţii, care se acumulează până când Creatorul Însuşi le adună
împreună.
Toate aceste sentimente negative referitoare la distanţa noastră faţă de
Creator, insatisfacţia faţă de calea noastră spirituală, plângerile noastre cu
privire la stările de impas - pe toate acestea le experimentăm până la gradul
cerut pentru noi de a merita conştientizarea Creatorului şi a plăcerilor care
vin de la El. Doar atunci „porţile lacrimilor” se vor deschide larg şi doar
atunci prin ele noi putem intra în sălile Creatorului.
Chiar dacă suntem depăşiţi de reacţiile puternice ale încăpăţânării ego-
urilor noastre, nu ar trebui să decidem ca nu ni s-a dat suficientă putere de la
Creator de a le gestiona, sau că ne-am născut fără talent, răbdare, calm şi
ascuţime a minţii. Nici nu ar trebui să ne lamentăm că, El nu ne-a dat
condiţiile potrivite pentru a ne corecta, fiind astfel în imposibilitatea de a
realiza ceea ce altcineva ar fi putut realiza.
Este de asemenea interzis să decidem că aceste suferinţe sunt rezultatul
păcatelor noastre trecute, sau că asta este „soarta noastră”, sau că acţiunile
făcute în altă viaţă ne-au condus la această stare. Ne este de asemenea interzis
să renunţăm şi să nu facem nimic, deoarece dacă folosim corect minima
putere şi talentele pe care le avem, vom avea foarte mult succes.

307
 Vom avea nevoie de fiecare proprietate pe care Creatorul ne-a dat-o,
chiar şi de cele mai umile, atât în prezent cât şi în viitor, pentru a ne realiza
obiectivul: corecţia sufletului. Acest proces este similar cu plantarea unei
seminţe. Dacă este plantată într-un sol fertil şi este îngrijită corect, atunci
sămânţa va germina, va creşte şi va rodi. Prin urmare, avem nevoie atât de un
mentor bun cât şi de un pământ bun (mediu) pentru ca toate trăsăturile
noastre să se poată dezvolta şi echilibra şi cu fiecare combinaţie de trăsături
să creăm o relaţie potrivită care să ne ajute să ne atingem scopul principal.
Fiecare întrebare care se trezeşte în noi este trimisă de Creator, care
aşteaptă răspunsul corect de la noi. Răspunsul la întrebările corpului şi ale
minţii, întrebările egoiste ca de exemplu, „Pentru ce?” şi „Ce câştig din
asta?” au un singur răspuns - unul pe care corpul nu îl înţelege: „Este Voinţa
Creatorului ca eu să ajung la El în acest fel.”
Toate cuvintele Cabalei şi toate sfaturile pe care ni le dă vizează un
singur aspect: cum putem ajunge la Creator şi să ne unim cu El. Toate
deficienţele noastre provin din incapacitatea noastră de a simţi măreţia
Creatorului. Fiind la începutul aspiraţiei noastre de a ne apropia de El, noi
vrem deja să îl experimentăm în simţurile noastre.
Însă acest lucru este imposibil de vreme ce nu avem un ecran (masach)
care respinge Lumina Creatorului. Şi el se menţine atâta timp cât nu avem
vasele dăruirii. Şi câtă vreme nu avem aceste proprietăţi ale dăruiri, noi
suntem capabili să avem doar un sentiment îndepărtat al Creatorului, care

308
este numit „Lumina Înconjurătoare”, care poate străluci de departe asupra
celui care este încă îndepărtat în proprietăţi, de cele ale Creatorului.
Lumina Înconjurătoare este întotdeauna mai mare decât Lumina
Interioară, care este obţinută cu ajutorul unui ecran, având în vedere că
posedă anumite calităţi altruiste. Lumina Înconjurătoare este Creatorul Însuşi,
în timp ce Lumina Interioară (sufletul) este doar acea „parte” a Creatorului pe
care un individ o poate dobândi după ce şi-a îmbunătăţit proprietăţile sale
până la un anumit grad.
Deci cum putem să primim Lumina Creatorului, atunci când noi nu ne-
am refăcut dispoziţiile? Răspunsul este simplu: doar prin intensificarea
strălucirii Luminii înconjurătoare. Cu alte cuvinte, noi putem face asta doar
prin creşterea exaltării şi importanţei Creatorului în ochii noştri tânjind în
mod constant să îl simţim pe Creator ca Sursa întregii existente şi a tot ce este
făcut.
Noi trebuie să înţelegem că tot ce ni se întâmplă este un act al lui
Dumnezeu şi că nu există nimic în lume în afară de El. Toate eforturile
noastre ar trebui să fie concentrate pe acest lucru: să nu ne gândim că ce ni se
întâmplă se datorează şansei, sorţii, sau ca o consecinţă a acţiunilor noastre
anterioare, ori din vina altora. Noi trebuie să ne străduim să nu Îl uităm pe
Creator.
Sub nici un motiv nu ar trebui să interpretăm textul sau o parte din
Biblie (Cele Cinci Cărţi ale lui Moise) conform propriilor percepţii,
asemănând descrierea evenimentelor cu cele din lumea noastră.

309
 De exemplu, aşa cum am scris în cărţile mele anterioare, „râul Lavan”
menţionat în Biblie este cel mai înalt nivel al sufletului fiind umplut cu
Lumina Creatorului. „Faraon” este un simbol al întregului nostru egoism.
Alt exemplu poate fi găsit în Biblie, unde se povesteşte că o anumită
persoană pe nume Ptachia a venit într-un oraş şi a adunat în jurul său oameni
goi şi toţi aceia s-au dus cu el în deşert. Numele Ptachia derivă din verbul
„liftoach” (a deschide) - o persoana care deschide ochii oamenilor.
El a adunat toţi „oamenii goi” - oamenii care simţeau un gol în viaţa lor.
„El i-a dus într-un oraş din deşert” - el a deschis deşertul în vieţile lor pentru
că, aşa cum este scris în Biblie: „Lech acharai ba midbar.”
„Lech” (Du-te) spune Creatorul persoanei, „acharai ba midbar” (după
mine în deşert) - cu sentimentul că viaţa ta fără percepţia spiritualului, este ca
un deşert fără pic de apă, că cea mai mică scânteie de salvare de sentimentul
goliciunii, îţi va părea ca „un izvor rece pentru sufletul tău istovit.”
Un nou exemplu poate fi găsit în Passover Haggada (povestea exodului
din Egipt, din captivitatea spirituală a Faraonului - egoismul nostru).
„Faraonul a murit” - în sfârşit omul vede că egoismul său îi dăunează, că îl
omoară şi că îl obligă să îl servească toată viaţa. Acest principiu „moare”
acum în ochii lui. Atâta timp cât el nu înţelege că egoismul său este singurul
duşman, el crede că viaţa şi captivitatea din Egipt (captivitatea în dorinţele
corpului) a fost o condiţie bună şi favorabilă. Şi apoi, ocazional (în timpul
căderilor spirituale) el plânge după „bucăţile de carne şi pâine” pe care le
avea în Egipt, adică, cele care au servit din abundenţă egoismului său.

310
 Atâta vreme cât Faraon (egoismul din inima unei persoane), regele
(care a condus gândurile şi dorinţele unei persoane) Egiptului a fost în viaţă,
el a dictat împotriva voinţei persoanei, care să fie dorinţele şi acţiunile ei. Se
spune că această persoană este „în exilul (captivitatea) din Egipt,” în
captivitatea numeroaselor dorinţe egoiste (mitsraim care derivă din cuvintele
mitz-ra —„o concentrare a răului”).
Noi înşine, nu suntem capabili să înţelegem că natura care ne
guvernează este rea. Şi acest lucru doar atâta timp cât Creatorul nu a creat
binele pentru persoană „Şi iată, Faraonul a murit.”
El ne-a dat acele experienţe de viaţă care ne îngăduie să recunoaştem că
egoismul este duşmanul nostru. Doar atunci acest simbol al răului moare şi
simţim că suntem incapabili să existăm ca până atunci, muncind degeaba.
Şi „fiii lui Israel au gemut din cauza servilismului şi au strigat”- ei au
făcut asta după ce au realizat că nu au fost capabili să se mişte fără beneficii
personale egoiste şi nu au câştigat încă o natură spiritual altruistă.
„Şi strigătul lor de ajutor pentru ieşirea din sclavie, s-a ridicat până la
Dumnezeu şi Dumnezeu a auzit vocea lor” - acest lucru se întâmplă numai în
cazul în care cineva strigă cu adevărat din adâncul sufletului, iar acest lucru
este posibil numai în cazul în care persoana a atins cele mai îndepărtate limite
ale răbdării şi suferinţei.
Doar atunci trimite Creatorul ajutor şi acest ajutor vine întotdeauna pe
neaşteptate. O persoană nu poate şti niciodată în avans care lacrimă va fi
ultima; toate lacrimile trebuie să fie vărsate ca şi cum ar fi ultimele. Cât

311
despre ajutorul Creatorului – „yeshuat haShem keheref ay’in” - acesta apare
deodată şi întotdeauna pe neaşteptate!
Zohar-ul este considerat de mulţi a fi o învăţătură morală bazată pe
Cabala, deoarece este scris în termeni de porunci, recomandând persoanei ce
ar trebui să facă. Este clar că definind astfel cartea Zohar, oamenii încearcă să
îi nege misticismul, esenţa sa ascunsă.
Autorii Zohar-ului au scris această carte, care se referă doar la
alcătuirea şi modul în care operează lumile spirituale, într-un limbaj deliberat
scolastic şi oficial. Acest lucru a fost făcut pentru a nu lăsa nici un dubiu în
mintea cititorului asupra faptului că cel mai important scop al Cabalei nu este
înţelepciunea însăşi, ci „distribuirea înţelepciunii.” De fapt, scopul principal
al Cabalei şi al legilor spirituale este de a dezvolta nevoia noastră pentru
Creator şi dorinţa să ajungem mai aproape de El, prin calităţile sufletului
nostru.
Toate obstacolele pe care le întâlnim pe calea noastră spre Creator,
pentru a intra pe tărâmul spiritual, sunt de fapt semne ale apropierii noastre
de Creator, de porţile spiritualului. Asta pentru că nu există situaţie care să fie
mai îndepărtată de Creator, decât atunci când nu credem în existenţa
tărâmului spiritual, sau suntem incapabili să dorim să îl experimentăm.
Sentimentul de îndepărtare de tărâmul spiritual, apare pentru că, El ne-a
lăsat să devenim conştienţi de adevărata noastră stare şi în acest fel trezeşte în
noi dorinţa pentru apropierea de El. Şi dacă aceste sentimente de distanţare

312
de Creator nu ar fi trezite în noi, nu am avea nici un fel de şansă de a începe
să ne apropiem de Acesta.
Prin urmare aceste sentimente ale distanţării sunt un semn al apropierii.
Şi tot aşa, pe întreaga cale pe care avansează cineva către Creator:
experimentăm în mod constant tot felul de obstacole. În realitate, aceste
obstacole nu sunt altceva decât Creatorul care încearcă să ne ajute să trezim
în noi sentimente de furie şi insatisfacţie faţă de starea noastră prezentă, să ne
determine să Îi cerem să o schimbe.
Toate obstacolele pe care trebuie să le depăşim în a ajunge mai aproape
de Creator sunt necesare pentru a ne obişnui să urmăm calea de a fi distanţaţi
- recunoscând egoismul nostru şi separarea de Creator. Totuşi, acest
sentiment nu ar trebui să ne afecteze acţiunile.
În schimb, ar trebui să recunoaştem în avans că acest sentiment
revelează adevărata noastră stare şi că starea anterioară nu a fost mai bună
decât cea prezentă. Deşi, nu a existat o conştientizare a acestui fapt la
momentul respectiv. Şi astfel până când ne oprim din a ne concentra asupra
îngrijorărilor referitoare la condiţia noastră şi le înlocuim cu gânduri şi
dorinţe care se concentrează asupra unei singure dorinţe: să ne pese doar că,
ne priveşte Creatorul.
Această dorinţă ar trebui să determine toate acţiunile şi gândurile
noastre. Şi devine foarte clar ceea ce Creatorul doreşte să vadă în fiecare
dintre noi pe măsură ce persoana studiază Cabala şi urmează toate

313
îndrumările legilor spirituale pentru a ajunge la acest ultim scop. Atunci toate
legile spirituale devin o unealtă pentru unificarea cu Creatorul.
Până când vom începe să măsurăm care dintre toate acţiunile şi
gândurile noastre sunt împotriva dorinţelor Creatorului, noi evaluăm de fapt
toate acţiunile care sunt împotriva dorinţelor celorlalţi care ne impun voinţa
lor, definindu-ne gândurile şi acţiunile. Nu suntem niciodată liberi să
acţionăm pe cont propriu.
Fie suntem influenţaţi de alţii care ne determină comportamentul şi
acţiunile, fie gândurile şi acţiunile noastre sunt dictate de Voinţa Creatorului.
Niciodată nu putem acţiona absolut liberi. Ascunderea Creatorului de noi este
făcută în beneficiul nostru.
La fel cum în lumea noastră fiecare obiect care nu este suficient
explorat, ne atrage mai mult decât un obiect examinat, tot astfel vălul lumii
spirituale este indispensabil pentru a ne induce ridicarea dorinţei cu scopul de
a hrăni simţul importanţei atingerii înţelegerii lumii spirituale.
Noi nu suntem cu adevărat capabili să înţelegem măreţia Creatorului şi
lumile spirituale care constituie o revelare parţială a Creatorului. Însă tocmai
datorită ascunderii Sale, sau în măsura în care Creatorul ne dă un sentiment
de ascundere şi distanţă, dorinţa noastră de a-L percepe pe Creatorul se
trezeşte, precum şi importanţa strădaniei de a înţelege ceea ce este ascuns.
Pe de altă parte, gradul ascunderii este determinat de nevoile personale
de care cineva are nevoie să ajungă la ceea ce este ascuns. Astfel, cineva
devine treptat conştient de cât de important este să ajungă la ceea ce este

314
ascuns, pe când altul, numai atunci când începe să se simtă îndepărtat de
obiectul dorinţei sale pătimaşe.
Calea de a ajunge prin Cabala la ceea ce este ascuns, este diferită de
oricare altă experienţă din această lume. De exemplu, atunci când cineva este
onorat, acest lucru îi umple ego-ul şi provoacă daune mari la nivelul
sufletului. Daunele sunt considerate a fi atât de mari încât oamenii drepţi,
remarcabili, care au câştigat o popularitate imensă şi au discipoli, consideră
că asemenea faimă a fost de fapt o pedeapsă de la Creator.
Pe de altă parte, sunt cei mari pe care Creatorul doreşte să îi protejeze,
astfel încât ei să nu piardă cât de puţin din nivelul lor spiritual. Acestora,
Creatorul nu le trimite doar discipoli ci şi pe aceia care îi urăsc, îi invidiază,
se opun opiniilor lor şi sunt gata să îi defăimeze. Astfel, Creatorul
echilibrează lauda şi onoarea primite de aceştia, cu suferinţa pe care o
experimentează prin contemporanii lor.
Este dificil pentru cineva care nu a intrat încă pe tărâmul spiritual şi nu
a perceput încă puterea spirituală şi dorinţele, să susţină acţiuni şi gânduri în
direcţia corectă. Prin contrast, este uşor şi natural pentru o persoană să
acţioneze în concordanţă cu natura lumilor spirituale dacă acea persoană a
primit puterea spirituală şi a intrat pe tărâmul spiritual, obţinând astfel o
înaltă înclinaţie.

Pe perioada declinului spiritual, toate realizările spirituale anterioare

dispar.

315
 Dorinţa de a-L servi pe Creator şi a se uni cu El, dorinţa de a se lupta cu
el însuşi şi de a rămâne doar în starea de urcare - toate acestea dispar. Dispare
chiar şi amintirea realizărilor spirituale, precum şi conştientizarea faptului că
poate exista o dorinţă de ridicare spirituală.
Unii consideră că, dacă aceste lucruri există cu adevărat, acestea pot fi
menţinute doar cu gânduri măreţe şi exaltate, în timp ce se pun la adăpost de
multitudinea de plăceri mărunte şi minore ale acestei lumi. Însă cei mai mulţi
dintre oameni, din rândul cărora persoana simte că face parte, au alte griji şi
îşi propun alte lucruri în afara aspiraţiilor spirituale.
Şi cum poate o persoană obişnuită ca mine, mă întreb, să viseze chiar să
aibă o legătură cu Creatorul, ca să nu mai vorbim despre o legătură strânsă cu
acesta? Însăşi posibilitatea pare absurdă şi îndepărtată.
Despre aceste momente s-a spus: „Acolo unde găseşti măreţia
Creatorului, acolo găseşti şi modestia Sa”, deoarece Creatorul oferă fiecăreia
dintre creaţiile sale posibilitatea de a se uni cu El. Şi după ce trece ceva timp,
aceia care au renunţat, se avântă spiritual încă o dată, ei nu trebuie să uite
starea de declin spiritual, astfel încât să poată aprecia înalta stare spirituală de
unire cu Creatorul – darul personal al acestuia.
Într-un astfel de caz, nu va mai fi nevoie de experimentarea unei astfel
de stări de declin spiritual, pentru că prin munca constantă asupra propriei
persoane, prin ridicarea la credinţa deasupra raţiunii, prin învăţarea şi

316
observarea unei anumite ordini a acţiunilor şi gândurilor, o persoană îşi va
crea un vas spiritual pentru o ascensiune spirituală treptată.

Calea Cabalei

Calea de dorit în ascensiunea spirituală, este calea Cabalei. Calea suferinţei

ne aşteaptă doar dacă nu este altă cale de a atinge perfecţiunea. Aşa cum am
spus mai sus, calea Cabalei este o oportunitate dată de Sus fiecăruia dintre
noi pentru a crea în noi înşine dorinţele necesare pentru creşterea spirituală,
demonstrând prin urcări şi coborâri spirituale că Lumina spirituală este
plăcere şi absenţa sa este suferinţa.
În acest fel, noi începem să dorim Lumina şi urcarea spirituală şi
percepţia Creatorului. Fără ca mai întâi să primim Lumina Spirituală şi apoi
să ne fie luată, noi nu putem simţi dorinţa de Lumină.
Cu cât este mai mare Lumina pe care Creatorul o trimite iniţial şi pe
care apoi o „ia”, cu atât va fi mai mare dorinţa noastră de a primi acea
Lumină încă o dată. Această cale este cunoscută sub numele de „calea
Cabalei”, sau calea Luminii. Însă există de asemenea „calea suferinţei”,
atunci când cineva caută o cale să scape de suferinţa constantă greu de
suportat din viaţa sa şi nu de dorinţa de a recupera plăcerile pierdute.
Pe calea Cabalei, se trezeşte dorinţa de a fi umplut de Lumina spirituală
ca Sursă vitalizatoare a salvării. Amândouă căile duc către acelaşi scop, una

317
prin plăcerea şi perfecţiunea care ne atrage, alta ne împinge din spate,
determinându-ne să evadăm din durere.
Pentru ca un om să fie capabil să analizeze factorii externi şi senzaţiile
interne, ne sunt date două senzaţii de percepţie: amar şi dulce - percepute de
inimă şi fals şi adevărat - percepute de intelect.
Realizarea spirituală nu poate fi apreciată de inimă, deoarece este
absolut contrară cu adevărata natură a inimii. De aceea această realizare este
întotdeauna percepută ca amară, în timp ce orice plăcere personală este
percepută ca dulce. Din acest motiv, munca asupra propriei persoane în
direcţia orientării dorinţelor este considerată muncă a inimii.
Munca minţii este de o cu totul altă natură, pentru că noi nu ne putem
baza pe propriile minţi şi pe logică, pentru a analiza evenimentele
înconjurătoare. Într-un astfel de caz, noi suntem forţaţi, în ciuda noastră, să
ne bazăm pe mintea egoistă naturală.
Noi suntem incapabili să ne rupem de ea, pentru că fiecare dintre noi a
fost creat astfel de Atotputernic. De aceea există doar o singură cale: de a ne
transforma complet înclinaţiile obişnuite, de a analiza mediul şi în loc de asta
să acceptăm sfatul înţelepţilor, expus în cărţile de Cabala şi explicat de
profesori care au ajuns la nivelul spiritual al conştientizării.
Dacă suntem capabili, cu ajutorul Creatorului, să facem chiar şi cea
mai mică încercare de a analiza prin credinţă, mai degrabă decât prin raţiune
şi să discernem cu inimile noastre amărăciunea egoismului, ni se va trimite

318
imediat înţelegerea spirituală a nivelului atins, care cuprinde atât Lumina
spirituală cât şi puterea (ecranul).
Creatorul revelează apoi următorul grad inferior de egoism, cel care a
fost anterior ascuns pentru că dacă am înţelege imediat egoismul nostru în
totalitate, nu am avea puterea să îl depăşim. În schimb, am deveni cu
siguranţă descurajaţi de sarcina copleşitoare care stă în faţa noastră.
Însă, ar trebui să realizăm că acest munte de ego, a fost întotdeauna în
noi, încă de la început, însă a fost ascuns şi este revelat treptat, pentru că,
Creatorul ne-a dat atât abilitatea să îl corectăm, cât şi puterea de a face asta.
De acea cei care urcă nivelurile spirituale, depăşind treptat „propria” raţiune,
se simt din ce în ce mai nedumeriţi şi confuzi în relaţia cu înţelepţii din
cărţile de Cabala şi cu instructorii Cabalişti.
Însă în măsura în care noi ne diminuăm importanţa „propriei”
înţelegeri, ni se garantează o înţelegere superioară. În cele din urmă, în loc să
fim nedumeriţi de întoarcerea de la logica acestei lumi egoiste, noi devenim
incomparabil mai înţelepţi.
Dacă nu am ajuns încă la o înţelegere superioară, sau nu ne-am
schimbat felul de a analiza, începând să simţim dulceaţa - gândurilor non-
egoiste - în loc de amar, sau nu am început să vedem adevărul credinţei în
comparaţie cu falsitatea intelectului - care este legat de natura lumii noastre -
noi putem progresa în continuare printr-o metodă modificată de analiză a
Reîntoarcerii către Creator care vine de la profesorii noştri, ascultând şi
urmând exemplul profesorului în toate lucrurile. Iată sfatul înţelepţilor: dacă

319
doar un singur Cabalist care posedă înţelegerea spirituală a minţii şi a inimii,
conduce umanitatea, oricine poate ajunge la scopul creaţiei nu pe calea
suferinţei ci prin uşoara şi lipsita de durere cale a Cabalei!
Pe de altă parte, ghinionul şi eşecurile constante vor fi soarta noastră
dacă aceia care au fost aleşi să călătorească mai întâi pe această cale - cu care
Creatorul a făcut o înţelegere şi de la care se cere mult - au ales ca
îndrumători pe aceia care nu înţeleg scopul Său înalt sau proiectul Guvernării
Sale.
Doar în timpul războaielor, catastrofelor, sau marilor nenorociri, atunci
când pare că problemele noastre nu au rezolvare, simţim clar mâna
Creatorului şi ajutorul Său. Însă aceasta apare doar când ne aflăm în
momente dificile, deoarece refuzăm să dobândim şi să folosim cunoştinţele
cabaliste şi să recunoaştem Providenţa Divină în lume.
De ce sunt oamenii născuţi cu capacităţi diferite de a percepe forţele
subtile din jur, precum şi cu capacităţi diferite de prudenţa şi logică în
înţelegerea lucrurilor? Şi a cui este vina că o persoană nu a fost creată în
acelaşi mod ca geniile, cei cu gândire şi emoţii profunde? Cum se face că
atunci când ne naştem, primim de la Creator dorinţe mentale, spirituale şi
capacităţi inegale?
Indivizii care se nasc cu aspiraţii mari, inimi mari şi minţi inteligente,
sunt numiţi în Biblie: „inteligenţi” pentru că ei sunt capabili să primească cea
mai înaltă înţelegere. Pe de altă parte, aceia care se nasc cu capacităţi mentale
şi spirituale limitate sunt denumiţi în Biblie „neghiobi.” Deoarece însă,

320
fiecare suflet are un scop special pentru care a „coborât” în această lume,
nimeni nu ar trebui să se simtă ruşinat de propriile înclinaţii cu care s-a
născut.
Şi nici nu ar trebui să ne simţim ruşinaţi de gândurile noastre, deoarece
şi ele, ne-au fost trimise de Creator.

Însă, ar trebui să acordăm o atenţie specială şi să fim conştienţi de

modul în care reacţionăm la gândurile rele - dacă vom lupta cu ele sau le
vom urma orbeşte, sau ne vom corecta - fiecare pe măsura capacităţilor cu
care ne-am născut - şi la ceea ce facem pentru a ne corecta noi înşine.

Pentru asta ar trebui să ne simţim ruşinaţi şi pentru asta fiecare trebuie

să răspundem în faţa Creatorului. Însă, cum poate un neghiob să se ridice
spiritual? Creatorul a spus: „Am creat înţeleptul şi am creat neghiobul. Şi am
pus în fiecare generaţie pe cei înţelepţi, să îi ajute pe cei neghiobi, astfel încât
legându-se de inimile celor care urcă, să poată ajunge la o uniune completă
cu Mine.”
De ce este nevoie de neghiobi în această lume? În fond, în comparaţie
cu puţinii oameni înţelepţi, există o mulţime covârşitoare de neghiobi!
Motivul este că fiecare proprietate spirituală are nevoie de propriul său
purtător. Aceşti oameni cu capacităţi spirituale limitate sunt purtătorii
egoismului. Cei înţelepţi, pe de altă parte, din dorinţa de a urca la infinit în

321
munca lor faţă de Creator, care şi-au corectat propriul egoism, trebuie să îi
ajute pe cei neghiobi să lucreze asupra egoismului lor.

Pentru a continua să urce, cei înţelepţi trebuie să absoarbă egoism

„străin” şi să îl corecteze. Astfel, atât neghiobii cât şi înţelepţii au nevoie
unii de alţii.

Însă pentru că masele le pot da celor înţelepţi doar o parte neînsemnată

a egoismului lor - care constă dintr-o dorinţă mică, plăceri trecătoare din
lumea noastră - pentru fiecare persoană înţeleaptă din această lume există
miliarde de neghiobi.
Cu toate acestea, dacă cei din urmă acţionează în conformitate cu
indicaţiile celor înţelepţi, urmându-i conştiincios în tot ce fac, toţi pot ajunge
la scopul existenţei: unitatea absolută cu Creatorul.
Chiar dacă munca spirituală de a ridica altruismul deasupra egoismului
este făcută din inimă, în timp ce ridicarea credinţei deasupra revendicărilor
intelectului are loc în minte, ambele sunt condiţionate de respingerea
intelectului nostru care ne-a fost dat la naştere, precum şi la respingerea
mulţumirii de sine şi a auto-afirmării.
Este aşa pentru că, chiar în timp ce lucrează în scopuri altruiste, o
persoană preferă totuşi să vadă şi să ştie cui îi dă şi cine primeşte fructele
muncii sale - şi în acest caz persoana nu are nimic altceva decât credinţa în
existenţa Creatorului şi credinţa că El acceptă fructele muncii sale.

322
 Aici găsim noţiunea de unitate a Creatorului, în conformitate cu
principiul „nu există nimic în afara Creatorului.” Trebuie să Îl recunoaştem
pe Creator ca pe Unicul, Acela care ne trimite tot ce simţim şi percepem în
minţile noastre, aducându-ne pe o anumită linie de gândire, care în schimb ne
duce la anumite decizii şi hotărâri.
Numai după ce am recunoscut toate cele de mai sus, putem avea o
perspectivă adecvată a tot ce transpare. Apoi, noi ne putem corecta dorinţele
şi gândurile în conformitate cu planul Creatorului.
Cabala se concentrează în întregime asupra Creatorului şi acţiunilor
Lui. Din această cauză, Cabala este numită cu numele Creatorului. Aşa cum
numele unei persoane indică la cine se face referire, tot astfel, fiecare cuvânt
din Cabala este un nume al Creatorului, deoarece exprimă acţiunile Sale şi
indică ceea ce El ne trimite la un moment dat.
Cabala vorbeşte despre noi ca fiind o parte a Creatorului pe care Acesta
a îndepărtat-o de El dăruindu-i egoismul. Din acest motiv, sufletele noastre
sunt compuse din două părţi opuse. Prima dintre acestea este partea divină,
care arată dorinţa proprie de a percepe Creatorul (în unii din noi), ceea ce îi
face pe oameni să înceapă să caute spiritualul pentru a se umple în interior. În
acelaşi timp, plăcerile pe care cei din jur le urmăresc, nu mai sunt
satisfăcătoare pentru cei care caută împlinirea spirituală.
A doua parte a sufletului, este acea natură egoistă creată intenţionat pe
care oamenii o experimentează în deplină măsură, dorinţa de a avea totul, de
a şti totul, de a face totul, de a vedea rezultatul acţiunilor sale, adică de a

323
vedea o parte din „sine” în jurul său. Partea egoistă a sufletului este singura
parte care a fost creată, deoarece partea altruistă a sufletului este o parte a
Creatorului Însuşi. După ce a luat dorinţa Lui din Sine şi a înzestrat-o cu
egoism, El s-a distanţat de acea parte din El şi aceasta a devenit suflet, o
creaţie separată de El.
Sufletul este considerat o creaţie tocmai pentru că el conţine o parte din
ceva nou - egoismul său - o proprietate care nu a existat înainte, pentru că
nimic de acest fel nu există în Creator. Cu acea parte a sufletului - care constă
din o parte a Creatorului şi o parte din sentimentul nou creat de egoism „de a
primi totul în sine” - se ocupă Cabala. Sufletul mai degrabă decât corpul este
discutat în Biblie, deoarece acesta din urmă, fiind alcătuit din carne şi oase,
este precum carnea şi oasele animalelor şi sfârşitul lui este degradarea şi
întoarcerea la elementele acestei lumi

Noi ne simţim corpuri, pentru că nu ne percepem sufletele.

Însă pe măsură ce începem să ne percepem sufletul, simţul corpului

fizic, dorinţele şi durerile sale, se diminuează, atunci când sufletul se afirmă
din ce în ce mai mult. Când suntem mai avansaţi pe calea spirituală, noi nu
simţim întru totul dorinţele corpului, pentru că dăm atenţie doar sufletului -
partea de Creator din noi.
Astfel, „corpul” începe să reprezinte dorinţele spirituale, mai degrabă
decât dorinţele cărnii şi oaselor, pe care persoana aproape că nu le mai simte.

324
 Biblia ne povesteşte nu despre corpurile noastre fizice - masa de carne
şi oase - ci despre cele două aspiraţii ale sufletului - despre dorinţa părţii
divine de a-L percepe pe Creator şi a se uni cu El şi despre dorinţa părţii
egoiste de a se gratifica, de a se satura şi a percepe sinele (în loc de percepţia
Creatorului).
Ambele aspiraţii sunt cunoscute în Cabala sub numele de „corp.” Ele se
referă atât la corpul egoist cât şi la corpul fizic, corpul lumii noastre -
deoarece doar lumea noastră este caracterizată de ego - şi corpul spiritual,
deoarece dorinţele altruiste sunt dorinţele Creatorului, caracteristicile lumii
spirituale.
În toate cazurile, Biblia descrie modul în care sufletele noastre sunt
afectate de diferite direcţii şi circumstanţe. Se ocupă de asemenea de
dorinţele noastre, concentrându-se asupra modului în care Creatorul le
modifică, precum şi de modul în care fiecare dintre noi le putem modifica,
sau mai degrabă cum Îl putem ruga să le schimbe, deoarece noi înşine suntem
incapabili să facem asta.
Însă principala provocare a omului începător este de a se baza pe
puterea voinţei şi de a se concentra asupra faptului că în ciuda multitudinii de
gânduri şi dorinţe, toate acestea vin de la Creator (toate aceste gânduri şi
dorinţe, extrem de diferite şi uneori atât de mici, sunt trimise de Creator).
Creatorul face acest lucru, astfel încât în ciuda tuturor obstacolelor,
persoana să continue în mod insistent să menţină legătura cu Creatorul,
păstrând credinţa că toate aceste gânduri şi dorinţe sunt trimise de Creator.

325
Astfel, lupta cu acestea ar trebui să ne întărească credinţa că totul vine de la
Creator.
Pe măsură ce ne întărim această convingere, putem ajunge la un
asemenea nivel încât acest sentiment va fi întotdeauna prezent, în ciuda
obstacolelor din ce în ce mai mari care vor fi trimise de Creator. Acestea sunt
destinate să continue să întărească acest simţ.
Apoi, credinţa noastră constantă în Omniprezenţa Creatorului se va
combina cu sentimentul Prezenţei Sale în noi şi Creatorul se va „îmbrăca” în
noi, determinând astfel gândurile şi dorinţele noastre. În acest moment vom
deveni parte a Creatorului.
Trebuie să ajungem să realizăm că fiecare sentiment de distanţare de
Creator, este în mod special mijlocul prin care vom fi capabili să Îl percepem
pe acesta. Aceste două simţuri sunt cunoscute în Cabala sub numele de kli
(vas) şi ohr (Lumina). Primul dintre acestea este dorinţa de a-L experimenta
pe Creator, care se naşte treptat în noi în timp ce experimentăm obstacolele
(gândurile şi dorinţele).
Acestea ne distrag în mod deliberat de a ne gândi la Creator şi la
Unimea Sa şi ne fac să ne creştem puterea credinţei prin exercitarea voinţei
noastre, păstrându-L astfel în gândurile noastre pe Creator.
Lumina este ea Însăşi un răspuns la dorinţa noastră de a primi percepţia
Creatorului. Atunci când Creatorul se înveşmântează în dorinţa unei
persoane, Lumina intră în vas şi ordinea de creştere spirituală este de aşa
natură, încât în persoană se trezeşte dorinţa pentru spiritual, pentru percepţia

326
Creatorului, pentru nevoia de a se descoperi pe sine, doar sub efectul
Luminii, pentru sentimentul imens de viaţă, pentru inspiraţia care rezultă din
apropierea de senzaţiile spirituale, pentru sentimentul de împlinire.
Apoi, persoana este invariabil vizitată de gânduri străine. Sub influenţa
acestora, are loc o coborâre de la nivelul pe care persoana l-a atins până la
nivel gândurilor şi dorinţelor obişnuite. După un timp, persoana începe să
regrete aceste mici griji şi gânduri tranzitorii.
Acest lucru la rândul său, aduce amărăciune şi mânie pe sine şi uneori
chiar şi pe Creator, care îi trimite acelei persoane asemenea gânduri şi dorinţe
care determină o cotitură departe de spiritual. Este ca un răspuns la acest
sentiment amar de regret cu privire la starea spirituală a persoanei că primeşte
Lumina de Sus, sentimentul de a veni mai aproape de Cel de sus.
Şi atunci apare dorinţa de a renunţa la tot pentru a-L simţi pe Creator,
sentimentele de securitate, încrederea de sine, eternitatea şi perfecţiunea pe
care Creatorul le transmite şi de care persoana simte că se apropie. În acel
moment, dispar toate gândurile anterioare de ruşine ale persoanei, împreună
cu temerile din această lume.
Atunci când percepem sufletul ca parte a Creatorului - prin urmare
nemuritor - şi suntem de acord în totalitate cu Creatorul şi justificăm tot ceea
ce Creatorul a făcut pentru creaţiile Sale, iar individul este gata să îşi nege
propriul intelect şi să Îl urmeze pe Creator, este umplut cu Lumina
Creatorului şi devine un slujitor al percepţiilor spirituale.

327
 Însă încă o dată, după un timp, persoana este vizitată de gânduri străine.
Şi astfel, treptat, după mai multe cicluri de gânduri perturbatoare şi urcări
spirituale, apare un sentiment statornic de nevoie spirituală şi persoana
primeşte în final Lumina etern prezentă a Creatorului.
Rabbi Baruch l-a întrebat odată pe bunicul său Baal Shem Tov: „Este
cunoscut faptul că în antichitate, aceia care doreau să Îl experimenteze pe
Creator, s-au supus în mod constant restricţiilor de tot felul, însă tu ai anulat
asta, spunând că dacă cineva se supune în mod voluntar acestor privaţiuni,
acela trece de legile spirituale şi este responsabil. Deci care este cel mai
important lucru, pe care trebuie să îl facă cineva în munca sa de unul singur?”
Baal Shem Tov i-a răspuns: „Am venit în această lume pentru a arăta
altă cale; o persoană trebuie să se străduiască să stăpâneasca trei lucruri:
iubirea pentru Creator, iubirea pentru oameni şi iubirea pentru spiritual.
Atunci nu mai este nevoie de privaţiuni voluntare.”
Capacitatea de a mulţumi Creatorului este deja bunătate dăruită
acestuia.

Bunăvoinţa Creatorului este de fapt ceea ce putem iubi. De Puterea

Sa, ne putem teme.

De ce atunci, o persoană care tânjeşte să se apropie de Creator şi simte

că acest lucru se întâmplă, simte deodată că se îndepărtează?

328
 Baal Shem Tov spune următoarele: „Este ca şi cum înveţi un copil să
meargă, în timp ce el este susţinut, face mai mulţi paşi în direcţia tatălui său.
Însă tatăl, dorind să înveţe copilul să meargă singur, se îndepărtează până
când copilul învaţă să meargă singur.”
Baal Shem Tov a spus: „Munca individuală a persoanei asupra sa,
constă într-o continuă luptă cu egoismul, o luptă dusă până la ultima suflare
care trebuie să conducă de fiecare dată la înlocuirea egoismului cu Creatorul.
Creatorul, ca un mare conducător, stă în centrul palatului său. El a
ridicat multe ziduri şi obstacole în jurul Său. El a răspândit o mare bogăţie în
zidurile palatului său şi conferă onoruri şi titluri celor care depăşesc aceste
obstacole. După ce le primeşte, persoana este mulţumită. Însă doar cel care
respinge totul, dorind să fie cu Creatorul Însuşi, câştigă dreptul de a se afla în
Prezenţa Sa.”
În natură există o stare de tranziţie între sămânţă şi răsad, atunci când
descompunerea seminţei, dispariţia sa în întregime, este necesară. În mod
similar, până când nu ajungem la starea de completă dezicere de „sine”, noi
nu putem primi noua noastră natura spirituală.
Creatorul a generat „sinele” uman din „nimic” şi din această cauză, noi
trebuie să ne întoarcem de la starea de „sine” la cea de „nimic” pentru a ne
uni cu Creatorul. De aceea se spune că salvatorul (Mesia) s-a născut în ziua
distrugerii Templului.
Prin urmare, de fiecare dată când ajungem la o stare de disperare totală,
noi realizăm că totul este doar „praf şi vanitate a deşertăciunilor.” Tocmai din

329
această stare, apare un nou pas în ascensiunea noastră spirituală, pentru că în
acest punct putem abandona totul.
Un mare cabalist al secolului trecut, Maggid din Mezrich, a declarat:
„Sunt zece reguli ale muncii spirituale. Trei dintre acestea pot fi învăţate de la
un copil şi şapte de la un hoţ.”

Copilul:
1. este fericit fără un motiv anume,
2. nu stă o clipă locului,
3. cere cu toată puterea ce vrea.

Hoţul:
1. lucrează noaptea,
2. se aşteaptă să câştige într-o noapte cât nu a câştigat în precedenta,
3. este loial camarazilor săi,
4. îşi riscă viaţa pentru a câştiga chiar şi cele mai nesemnificative lucruri,
5. nu acordă valoare celor furate şi vinde totul pe nimic,
6. este bătut, dar nu se întoarce din cale,
7. vede avantajele ocupaţiei sale şi nu vrea să se schimbe.

330
 El a adăugat de asemenea: „Există o cheie pentru fiecare lacăt, pe care
însă dacă nu o are, un hoţ curajos îl va sparge. Creatorul iubeşte persoana
care îşi sparge inima pentru a intra în casa Creatorului.”
Doar atunci când învăţăm despre nivelurile spirituale, devenim
nesemnificativi în ochii noştri şi ne putem înclina, Creatorului, simţind că
nu avem nevoie de nimic; nici de salvarea noastră spirituală nici de altă
urcare spirituală, nici de eternitate, ci doar de Creator.
În timpul declinului spiritual, poate părea că, Creatorul se ascunde de
noi şi este dificil să ne menţinem credinţa în El şi Providenţa Sa. Însă dacă
simţim că într-adevăr Creatorul se ascunde, înseamnă că noi nu
experimentăm cu adevărat ascunderea Creatorului, ci mai degrabă situaţia
în care Creatorul se aşteaptă să facem un efort de a avansa spre El.
Creatorul este considerat a fi Locul (HaMakom), tocmai pentru că
persoana ar trebui să intre în acesta cu toata fiinţa sa, astfel încât Creatorul
să îl poată înconjura şi să fie locul său sigur. (Aşa cum am mai spus, noi
locuim deja într-un ocean al Luminii Creatorului şi ar trebui să devenim
conştienţi de asta.)
În timp ce ne rugăm, ar trebui să controlăm în mod constant unde ne
direcţionăm atenţia şi eforturile noastre: la citirea textului şi la urmărirea
într-o ordine strictă a fragmentelor textului dintr-o anumită carte de
rugăciuni; până la profunda examinare a înţelesului numelor şi a
combinaţiilor de litere; la pronunţia distinctă a cuvintelor; până la urmarea
cu precizie a intenţiilor mentale (kavanot) dintr-o anumită carte de

331
rugăciuni; sau până la ce este mai important - direcţionarea inimii către
ataşamentul faţă de Creator.
Cea mai importantă este intenţia noastră: ruga pentru a-L percepe pe
Creator! Cei care se roagă recunosc existenţa Creatorului, însă cei care se
roagă pentru a-l putea percepe, Îl experimentează!

332
 21
Corectarea Egoismului

Întregul corp spiritual al legii este destinat să ne ajute să ne depăşim

egoismul. Prin urmare, legea spirituală, „iubeşte pe aproapele tău ca pe tine
Însuţi” este rezultatul natural al ataşamentului faţă de Creator. Deoarece nu
există nimic în afară de El, atunci când persoana înţelege asta, toate creaţiile,
inclusiv lumea noastră, se unesc în percepţia Creatorului Unic.
Astfel ne devine clar cum au putut strămoşii noştri să se supună tuturor
legilor spirituale, cu mult înainte ca ele să ne fie transmise. O consecinţă a
ridicării spirituale este aceea că noi începem să ne iubim cei mai răi duşmani
şi duşmanii din toate neamurile. Astfel, cea mai importantă muncă este ruga
pentru duşmanii noştri.
Atunci când Rabbi Levi Yitzhak din Berdichev a fost atacat pentru
munca amplă pe care o făcea în sprijinul învăţării modului corect de a-L servi
pe Creator, aceste zvonuri au ajuns la Rabbi Elimelech din Lizhensk. El a
exclamat, „Ce este aşa de surprinzător! Asta se întâmplă mereu! Dacă nu s-ar
întâmpla, atunci nici o naţiune nu ne-ar putea înrobi.”
Există două stadii ale bătăliei împotriva dorinţelor egoiste: întâi le vom
cerceta. Apoi, vom încerca să scăpăm de ele, doar pentru a realiza că acestea
continuă să ne urmărească.

333
 Aceia dintre noi care neagă Unicitatea Creatorului nu simt încă faptul
că El şi tot ce se întâmplă în lume, inclusiv tot ce se întâmplă fiecărui individ,
sunt unul şi acelaşi lucru. Rabbi Yichiel Michal (Maggid mi Zlotchiv), un
cabalist din secolul trecut, a trăit în mare sărăcie.
Elevii lui l-au întrebat; „Cum poţi recita toate binecuvântările faţă de
Creator pentru că ţi-a dat tot ce ai nevoie, când tu ai atât de puţin?” El a
răspuns: „Îl pot binecuvânta pe Creator că mi-a dat totul, pentru că aparent de
sărăcie aveam nevoie pentru a mă apropia de El şi acesta este motivul pentru
care mi-a dat-o.”
Nimic nu neagă mai mult Regula Creatorului, decât depresia. Fiecare
persoană ajunge la acest sentiment din diferite motive: suferinţa, sentimentul
de lipsa de sprijin, absenţa a ceea ce îşi doreşte, etc. Este imposibil pentru o
persoană să simtă bucurie pentru loviturile pe care le primeşte, cu excepţia
cazului când aceasta realizează necesitatea lor şi imensa lor valoare; atunci
fiecare lovitură poate fi percepută ca medicament.
Singura îngrijorare a persoanei ar trebui să fie motivul îngrijorării sale.
„O persoană nu ar trebui să considere suferinţa ca fiind rea.” a explicat Rabbi
Moshe din Kovrin, „deoarece nu este nimic rău pe lume, ci mai degrabă bine,
pentru că medicamentul este întotdeauna amar.”
Cel mai serios efort ar trebui făcut pentru a „vindeca” sentimentele de
depresie, pentru că bucuria este consecinţa credinţei şi doar prin creşterea
credinţei se poate salva cineva de tristeţe. Din acest motiv, când se spune în
Mishna că, „O persoană trebuie să fie recunoscătoare pentru rău”, Talmudul

334
adaugă imediat: „Şi trebuie să îl primească cu bucurie,” pentru că nu există
rău în lume!
Deoarece noi percepem doar ce intră în simţurile noastre şi nu ce
rămâne în afara noastră, îl putem sesiza pe Creator, doar în măsura în care El
acţionează asupra noastră. Deci, noi avem nevoie ca simţurile noastre să nege
unicitatea sursei lor; ele există în mod special, pentru ca persoana să simtă şi
să reveleze în cele din urmă, Unicitatea Creatorului.
Se spune că, după ce au traversat Marea Roşie, oamenii au crezut în
Creator şi au început să cânte. Doar credinţa permite cuiva să cânte. Dacă
cineva simte că prin auto perfecţionare va putea să se corecteze pe sine, el ar
trebui să îşi examineze atitudinea faţă de credinţa în omnipotenţa şi
Unicitatea Creatorului, pentru că doar prin Creator, prin cererea pentru
schimbare, este posibil să anulăm ceva în noi înşine.
Se spune că lumea a fost creată spre deliciul fiinţelor create. Olam
(lumea) derivă din cuvântul he’elem or ha’alama- adică „ascundere”. Doar
prin experimentarea tendinţelor opuse ale ascunderii şi revelării poate o
persoană experimenta plăcerea. Şi acesta este înţelesul expresiei, „Am creat
un ajutor împotriva voastră” (ezer ke-negdo).

Egoismul a fost creat pentru a ajuta umanitatea.

Treptat, în timp ce luptă împotriva sa, fiecare persoană dobândeşte

simţurile necesare pentru a experimenta spiritualul. Din acest motiv, fiecare

335
persoană ar trebui să privească toate obstacolele şi suferinţele, cu
conştientizarea deplină a scopului lor, care este de a determina persoana să
ceară ajutorul Creatorului pentru a primi salvarea de acea suferinţă. Atunci,
egoismul şi alte aspecte neplăcute, se transformă în „ajutor împotriva
voastră” - adică împotriva egoismului însuşi.
Este de asemenea posibil să ofere o variantă alternativă. Imaginaţi-vă
egoismul fiind „opus nouă”, în loc de Creator, ecranând şi acoperindu-l pe
acesta de noi, ca şi cum ar spune; „Eu stau între Creator şi tine.”
Asta face „Eu-l” sau „sinele” unei persoane când se află între persoană
şi Creator. În acest scop, există o poruncă pentru ca în primul rând să ne
„amintim ce ne-a făcut” Amalek şi apoi de a „şterge întreaga sa amintire”.
Nu ar trebui să căutam în noi gânduri care să servească drept obstacole,
ci mai degrabă ar trebui să luăm primul lucru care ne apare în minţile şi
inimile noastre din momentul trezirii şi să îl legăm de Creator. În acest fel
„obstacolele” ne ajută să ne întoarcem gândurile la Creator. De aici vedem că
cel mai rău lucru este atunci când uităm de Acesta.
În măsura în care egoismul nostru ne împinge în păcat, în aceeaşi
măsură El ne împinge şi la a fi excepţional de drepţi. În ambele cazuri, ne
îndepărtează de adevăr. În aceeaşi măsură putem pretinde că suntem drepţi
înaintea altora - astfel încât uneori - fără a realiza că ne amăgim, noi începem
să credem că suntem cu adevărat aşa.
Rabbi Jacob Yitzhak din Lyublin (Hoseh mi Lyublin) a spus: „Am mai
multă iubire pentru păcătoşii care ştiu că sunt păcătoşi, decât pentru cei drepţi

336
care ştiu ca sunt drepţi. Însă păcătoşii care cred că sunt drepţi nu vor găsi
niciodată calea corectă, deoarece chiar aflaţi în pragul iadului ei cred că au
fost aduşi aici să îi salveze pe alţii.”
Un adevărat cabalist vrea ca elevii să se teamă şi să îl respecte pe
Creator mai mult decât se tem şi îl respectă pe învăţătorul lor. Astfel că ei
sunt încurajaţi să depindă şi să aibă încredere în Creator, mai mult decât în
învăţător.
Atunci când Rabbi Nahum de Ruzhin, un cabalist al ultimului secol, i-a
găsit pe elevii săi jucând dame, el le-a povestit despre similaritatea dintre
regulile jocului şi regulile spiritualităţii: în primul rând, nu poţi face două
mişcări simultan, în al doilea, te poţi mişca înainte însă nu înapoi; şi al
treilea, cine ajunge la sfârşit poate muta cum doreşte, după propria dorinţă.
Dacă credem că cineva vorbeşte despre noi, devenim interesaţi de ceea
ce spune. Ceea ce este dorit, este ascuns şi se numeşte „secret”. Dacă citim
Biblia şi simţim că vorbeşte despre noi, atunci se consideră că am început să
studiem înţelepciunea secretă a Cabalei, citim despre noi, deşi nu suntem
conştienţi încă de asta.
Pe măsură ce avansăm pe calea spirituală, noi vom realiza că Biblia
vorbeşte despre noi şi apoi Biblia se va transforma din ascunsă, în revelată.
Aceia care citesc Biblia fără să îşi pună întrebări referitoare la ei, nu pot
discerne în Biblie părţile ascunse sau cele revelate; acestor persoane, Biblia le
apare ca o simplă istorie sau o colecţie de reguli juridice.

337
 Pentru aceia care studiază Cabala, se spune că Biblia vorbeşte doar
despre prezent. Din punctul de vedere al egoismului, nu există nimic mai
ciudat şi nenatural, ireal şi absurd, decât a se „vinde” în sclavia Creatorului,
de a şterge toate gândurile şi dorinţele şi de a se înrobi Voinţei Sale, orice ar
fi, fără a şti înainte despre ce este vorba.

Toate cererile spirituale par inutile, aceluia care este departe de

Creator.

Şi invers, de îndată ce persoana experimentează urcarea spirituală,

acceptă starea de a nu opune rezistenţă sau critica raţiunii. Atunci, persoanei
nu îi mai este ruşine de gândurile şi aspiraţiile sale îndreptate a se încredinţa
Creatorului.
Aceste situaţii contradictorii ne sunt date în mod special, pentru a ne
ajuta să realizăm că salvarea noastră de egoism este deasupra naturii şi ne
este dată doar de Voinţa Creatorului. Până atunci, noi existăm într-o stare de
nemulţumire, pentru că noi fie comparăm starea noastră prezentă cu cea din
viitor, fie comparăm prezentul cu speranţele de viitor şi astfel suferim din
absenţa experienţei dorite.
Dacă noi am şti doar ce mari plăceri am putea primi de Sus, însă nu le
primim, am suferi mult mai mult. Însă, se poate spune că în privinţa
plăcerilor spirituale, ele sunt ţinute departe de conştiinţa noastră şi noi
rămânem în continuare într-o stare inconştientă şi nu percepem absenţa lor.

338
 Astfel, pentru noi este vital să simţim Prezenţa Creatorului. Dacă am
pierde ulterior această percepţie, este clar că am tânji din nou după ea. Aşa
cum se spune în Psalmul 42, „Aşa cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa
plânge sufletul meu după tine Doamne.”
Dorinţa de a-L percepe pe Creator este numită „aspiraţia de a ridica
Prezenţa Creatorului din ţărână,” adică din cea mai joasă stare a înţelegerii
noastre, de acolo de unde tot ce este în lume ne apare mai de preţ decât a fi
capabili să Îl percepem pe Creator.
Aceia care păzesc poruncile datorită educaţiei lor (care este în sine o
manifestare a dorinţei Creatorului) fac la fel ca şi cei care aspiră să îl
înţeleagă pe Creator. Diferenţa constă în percepţia persoanei la care se face
referire. Acest lucru are o mare importanţă deoarece dorinţa Creatorului este
de a acorda un beneficiu creaţiilor sale, dăruindu-le sentimentul apropierii
faţă de El.
Astfel, pentru a renunţa la observarea în mod obişnuit a poruncilor şi a
acţiona liber, noi trebuie să înţelegem în mod clar ce am primit ca rezultat al
educaţiei, de la societate şi către ce aspirăm acum ca indivizi independenţi.
De exemplu, să luăm în considerare o persoană care a primit educaţie
în conformitate cu sistemul „Mussar” care susţine că lumea noastră este un
nimic. În acest caz, lumea spirituală este percepută ca fiind un pic mai mult
decât nimic. Pe de altă parte, Cabala ne învaţă că această lume, aşa cum este
ea percepută, este plină de plăceri. Prin comparaţie, lumea spirituală, lumea
în care îl simţim pe Creator, este incomparabil mai frumoasă.

339
 Prin urmare, spiritualul, apare nu doar ca mai mult decât nimic, dar şi
ca cea mai mare dintre plăcerile lumii. Este imposibil ca cineva să se forţeze
să beneficieze de Creator în acelaşi fel în care Creatorul beneficiază de noi,
pentru că asemenea înclinaţii nu se regăsesc în fiinţa umană.
Cu toate acestea ar trebui să ne fie clar către „cine” trebuie să aspirăm.
Când căutăm adevărul din spatele dorinţei de a ne apropia de Creator, trebuie
să ţinem cont că, atunci când îl dorim cu sinceritate pe Creator, toate
gândurile şi dorinţele dispar, aşa cum lumina unei lumânări este copleşită de
lumina unei torţe.
Până să îl percepem pe Creator, fiecare dintre noi se simte ca şi cum ar
fi singur pe lume. Deoarece însă, Creatorul este Unul şi Unic şi El este
capabil să dăruiască (şi dăruieşte lumii întregi) şi pentru că noi suntem în
opoziţie completă cu proprietăţile sale de a dărui, imediat după ce am primit
percepţia Creatorului noi dobândim chiar dacă temporar - aceleaşi proprietăţi
(ca în analogia dintre lumânare şi torţă).
Trăind în concordanţă cu legile spirituale ale lumii, noi suntem capabili
să dobândim tot ceea ce dorim cât ne aflăm încă în această lume.

Atunci când credem că totul, chiar şi răul pe care îl experimentăm

ne-a fost trimis de Creator, noi rămânem permanent ataşaţi de El.

Există Creatorul şi creaţia - fiinţa umană care nu este capabilă să îl

perceapă pe Creator însă poate „crede” doar în existenţa şi unitatea Sa şi în

340
faptul că doar Creatorul există şi împărăţia sa este peste tot (cuvântul „crede”
este plasat între ghilimele, pentru că în sens cabalistic, credinţa se referă la
percepţia Creatorului de către persoană).
Singurul lucru pe care şi-l doreşte persoana este să primească plăcere.
Acesta a fost planul Creatorului. Acesta a fost de asemenea şi scopul creaţiei,
Voinţa Creatorului. Însă, persoana ar trebui să experimenteze plăcere în
acelaşi mod ca şi Creatorul. Tot ce s-a întâmplat vreodată, se întâmplă, sau se
va întâmpla fiecăruia dintre noi - atât bune cât şi rele - este predestinat şi
trimis de Creator.
La sfârşitul corecţiei, va deveni clar că tot ce s-a întâmplat a fost în
beneficiul nostru. Însă în timp ce fiecare dintre noi ne aflăm pe calea
corectării, fiecăruia dintre noi ni se va părea că această cale va traversa mii de
ani, urmează a fi extrem de lungă, amară, sângeroasă şi extrem de dureroasă.
Indiferent cât de pregătiţi suntem pentru următoarea lovitură, de îndată ce
percepem că se apropie o nouă încercare, uităm că vine de la Unica Putere de
unde vine totul.
Noi uităm că suntem mai degrabă instrumente în mâinile Creatorului şi
începem să ne imaginăm că acţionăm independent. În consecinţă, credem că
circumstanţele neplăcute sunt cauzate de alţi oameni, în loc să le recunoaştem
ca instrumente ale Voinţei Creatorului.
Astfel, cel mai important concept pe care trebuie să îl înţelegem, ar
trebui să meargă dincolo de simpla acceptare că totul vine de la Creator. Ar

341
trebui să se concentreze de asemenea pe ideea că nu trebuie să cedăm
sentimentelor şi gândurilor dăunătoare în cele mai dificile momente.
Nici nu ar trebui să începem brusc să gândim „independent” şi să
începem să credem că evenimentele dintr-un anumit moment din viaţa
noastră, sunt într-un fel cauzate de alte fiinţe umane, ci mai degrabă de
Creator; nici nu ar trebui să considerăm că rezultatul oricărui fenomen este
determinat de alţi oameni sau circumstanţe, ci de către Creator.
Este posibil să învăţăm asta doar prin propria experienţă, însă în timp
ce învăţăm avem tendinţa să uităm de ce apar aceste evenimente în viaţa
noastră. Tot ce se întâmplă în viaţa noastră este pentru a ne dezvolta şi a ne
îndrepta spre creşterea spirituală. Dacă uităm asta, putem cădea în falsa
credinţă că există o lipsă a Supervizării Divine şi o completă ascundere a
Creatorului.
Acest proces apare în următorul mod: Creatorul ne face cunoscut faptul
că doar El, Creatorul, conduce lumea şi apoi ne plasează în mijlocul unor
înfricoşătoare şi nefericite evenimente care duc la consecinţe dezagreabile.
Sentimentele dezagreabile ne prind atât de puternic, încât uităm cine le-a
trimis şi cu ce scop ne sunt date aceste lovituri dure.
Din când în când în timpul acestui „experiment”, înţelegem motivul
pentru care ni se întâmplă acest lucru, însă atunci când aceste apariţii
înfricoşătoare se înmulţesc, înţelegerea noastră dispare. Chiar şi atunci când
dintr-o dată ne „amintim” cine le-a trimis şi de ce ne sunt date, suntem
incapabili să ne convingem să le atribuim Creatorului şi să Îi cerem ajutorul.

342
 Deşi în acelaşi timp realizăm că totul vine de la Creator, noi ne
aşteptăm să ne putem ajuta. Putem privi acest proces în următorul mod:
1. Pe calea noastră către Creator stă o forţă - sau gând – impură, care ne
distrage, care ne obligă să ne rupem prin ea de alipirea de Creator;
2. Atunci când suntem aproape de Creator, suntem ca un copil susţinut de
mama sa. Însă forţele / gândurile străine încearcă să ne îndepărteze de
Acesta şi să ne împiedice să Îl simţim pe El şi Legea Sa ;
3. Este ca şi cum Creatorul ne dăruieşte ceva important pentru a ne apăra
de duşmani. Atunci, duşmanii atacă şi noi luptăm vitejeşte împotriva
inamicului.
4. Când lupta s-a terminat, devine foarte clar că noi ne-am luptat mai
degrabă împotriva obstacolelor trimise de Creator decât în scopul de a
dobândi înţelegerea şi urcarea.
Apoi, noi dobândim cunoaşterea despre noi înşine şi despre Conducerea
Divină a Creatorului şi cultivăm de asemenea iubirea pentru acesta,
înţelegând în final de ce ne trimite aceste obstacole.
Educaţia noastră nu ar trebui să ne forţeze sau să ne reprime ci mai
degrabă să ne ajute să ne dezvoltăm abilităţile de care avem nevoie pentru
a ne forma o perspectivă critică asupra stărilor interne şi a dorinţelor
noastre. Educaţia corectă ar trebui să ne înveţe cum să ne dezvoltăm
abilităţile de a gândi şi a analiza, în timp ce educaţia tradiţională, încearcă
dimpotrivă să ne insufle acţiuni şi reacţii automate pe care le putem face în
viitor.

343
 De fapt, întregul scop al educaţiei ar trebui să se axeze pe stabilirea unei
practici obişnuite de a analiza în mod constant şi independent şi de a
aprecia acţiunile noastre independente. Acestea sunt acţiuni fals libere şi
nu acelea în care trebuie să fim obligaţi de o forţă exterioară, nici să fim
influenţaţi de educaţia noastră.
Cum să ajungem la adevăr când ego-ul percepe încrederea ca
amărăciune sau durere? Cine este pregătit să se supună de bună voie unui
astfel de chin?

Noi primim vitalitate şi energie din pasiune, onoare şi invidie.

De exemplu dacă suntem îmbrăcaţi în haine ponosite, ne simţim ruşinaţi

pentru că, alţii sunt mai bine îmbrăcaţi. Însă dacă şi alţii sunt îmbrăcaţi
sărăcăcios, atunci rămânem doar cu jumătate de sentiment neplăcut. Din acest
motiv, se spune că „o nenorocire comună este jumătate din consolare.”
Dacă am primi plăcere doar din una dintre aceste trei surse, noi nu am
putea avansa niciodată în dezvoltarea spirituală. De exemplu dacă avem doar
imboldul spre plăcere şi nu pentru onoare, am putea merge dezbrăcaţi când
este cald şi nu am simţi nici o ruşine. Dorinţa pentru onoare şi pentru un
statut înalt în societate poate scădea dacă oamenii îşi moderează nevoile, aşa
cum se întâmplă în timpul încercărilor grele sau al războaielor.
Însă în dorinţa de a primi plăcere sau de a ne scădea suferinţa, noi suntem
într-un fel dependenţi de părerile celorlalţi, la fel cum o durere de dinţi nu

344
slăbeşte dacă şi altcineva are o durere asemănătoare. Astfel, munca „de
dragul Creatorului” ar trebui să fie bazată pe plăcere, nu pe onoare, pentru că
altfel persoana poate deveni mulţumită şi se poate opri la jumătatea drumului.
Se spune că, „invidia savanţilor creşte înţelepciunea”. Chiar dacă persoana
nu are o dorinţa pentru onoare, tot se va întreba de ce altă persoană este
onorată şi ea nu. Din acest motiv, oamenii depun mari eforturi în domeniul
ştiinţei, pentru a se asigura că alţii nu vor primi onoruri mai mari ca ei.
Asemenea eforturi sporesc cunoaşterea şi un şablon similar poate fi
observat printre noii elevi. Unii văd că alţii se scoală să studieze înainte de
răsărit, aşa că şi ei se forţează să se trezească devreme, chiar dacă în interior
au o dorinţă puternică de a nu face asta.
Însă dacă realizăm că fiecare gând nu este cu adevărat al nostru, ci de fapt
vine din afară, atunci devine mai uşor să le rezistăm. Societatea îi afectează
pe oameni atât de mult încât ei acceptă toate gândurile şi dorinţele imprimate
în ei de alţii ca fiind ale lor. Astfel, este crucial să alegem un mediu adecvat
pentru noi, care va fi caracterizat prin obiective corespunzătoare şi aspiraţii.
Dacă, totuşi, vrem să fim influenţaţi şi să primim gânduri de la un anumit
cerc de oameni, cea mai sigură metodă de a atinge acest scop este să ne
plasăm printre aceştia; mai mult, să îi servim şi să îi asistăm, deoarece
procesul primirii are loc de la superior la inferior. Astfel, într-un grup de
studiu este crucial să îi percepem pe toţi ca fiind mai informaţi decât noi.
Acest lucru este cunoscut ca „a dobândi de la autori” pentru că este
câştigat prin comunicarea cu alţii. Mai mult, atunci când suntem printre alţii

345
la muncă sau acasă, este de dorit să rămânem mental la nivelul colegilor
noştri. Acest lucru ne va asigura că în noi nu vor intra gânduri străine fără
voinţa noastră lucru care ne ajută să gândim asemănător vecinilor,
partenerului, sau colegilor.

Dorinţa pentru Proprietăţi Spirituale

Este absolut imposibil pentru un începător să distingă un cabalist

adevărat de unul fals, pentru că fiecare dintre ei este apărătorul aceloraşi
adevăruri despre necesitatea corectării de sine şi a renunţării la egoism.

Însă aceste cuvinte, precum Lumina Creatorului care luminează totul, pot
fi comparate cu o Lumină fără vas, adică persoana poate rosti cuvintele cele
mai profunde, însă până când aceasta nu posedă kelim —vasele pentru a
conţine simţul Luminii - vorbitorul nu poate înţelege sensul lor intern. Este
mult mai dificil a primi idei şi noţiuni din cărţile scriitorilor cabalişti - proces
cunoscut ca „mi sfarim” (lit.din cărţi) - decât a dobândi cunoaşterea direct de
la un profesor. Asta pentru că, dacă persoana doreşte să absoarbă gândurile
autorului, trebuie să creadă ca autorul este un mare cabalist.
Cu cât are un respect mai mare pentru autor, cu atât mai mare va fi
abilitatea de a absorbi de la autorul cărţii. Dintre mii de oameni care l-au

346
perceput pe Creator, doar anumitor cabalişti - Rabbi Shimon Bar Yochai
(Rashbi), Rabbi Ashkenazi Yitzhak (Ari) şi Rabbi Yehuda Ashlag (Baal
HaSulam) - li s-a acordat permisiunea de a scrie despre Cabala într-un limbaj
care să fie înţeles de aceia care nu au dobândit încă percepţia nivelurilor
spirituale.
Alte lucrări cabaliste folosesc imagini, care sunt doar pe înţelesul acelora
care au intrat deja pe tărâmurile spirituale şi prin urmare nu pot fi folosite de
începători.
Bazându-se pe alegerea prietenilor şi a cărţilor ca sursă de cunoaştere - o
persoană poate dobândi treptat capacitatea de a gândi independent. Până la
acest stadiu, persoana rămâne la stadiul comun al tuturor fiinţelor umane din
această lume, adică, starea dorinţei de a fi independent, însă incapabilă să
facă acest lucru.
Se spune că invidia, plăcerea şi dorinţa pentru onoare, scot o persoană din
această lume. Asta înseamnă pur şi simplu că aceste trei dorinţe umane
determină o persoană să acţioneze. Deşi nu sunt considerate dorinţe bune, ele
motivează totuşi o persoană să se schimbe, să crească şi să dorească să
dobândească din ce în ce mai mult, până când înţelege că, realul câştig este
de natură spirituală şi decide să părăsească această lume pentru cea spirituală.
Astfel se spune despre aceste trei dorinţe că ele „iau” persoana din această
lume şi o duc în lumea spirituală, viitoare. Ca rezultat al acumulării de
cunoaştere şi inteligenţă, persoana începe să deosebească ce este mai valoros
în această lume şi să înţeleagă că trebuie să încerce să atingă cele mai înalte

347
scopuri. În acest fel, persoana se mişcă de la dorinţele „pentru sine” şi ajunge
la dorinţele „de dragul Creatorului.”
Întreaga creaţie poate fi văzută ca tânjind să primească plăcere sau
suferinţă cauzată de absenţa plăcerii care emană de la Creator. Există două
condiţii care sunt necesare pentru a simţi plăcere:
1. Plăcerea ar trebui să apară şi să dispară, lăsând o impresie, o memorie
(reshimo de la ro’shem— o urmă).
2.Persoana trebuie să dobândească cunoştinţele necesare şi puterea de a
sparge învelişul exterior şi astfel să devină demnă de fruct.
Există mai multe tipuri de forţe impure, care distrag şi care sunt cunoscute
sub numele de klipot, adică „cochilii” sau „coji.” Numele le reflectă scopul.
Aceste forţe
(1) protejează forţele spirituale pure (fructele din cochilie) de elemente
care străpung şi deteriorează tărâmul spiritual - cei fără lumină care ar putea
dăuna atât lor cât şi altora după câştigarea spiritualului şi
(2) creează obstacole pentru aceia care doresc cu adevărat să stăpânească
fructul.
În consecinţă, prin lupta cu ele, persoana câştigă cunoaşterea necesară şi
puterea de a sparge cochilia exterioară, devenind astfel vrednică să fie părtaşă
la fruct. În nici un caz persoana nu ar trebui să simtă că gândurile, oricare ar
fi ele: împotriva Creatorului, împotriva căii şi împotriva credinţei, provin din
altă sursă decât Creatorul.

348
 Doar Creatorul, singura Forţă care conţine fiinţa umană, acţionează în
întreaga creaţie în timp ce fiinţei umane i se acordă rolul unui observator
activ.
Cu alte cuvinte, fiinţele umane sunt lăsate să experimenteze întreaga gamă
a forţelor care acţionează asupra lor şi să se lupte împotriva credinţei că
aceste forţe vin din altă sursă decât Creatorul. De fapt, până când Creatorul
trimite gânduri pentru a bloca studiul Cabalei, persoana nu poate înainta.
Principalele klipot sunt klipat mitzraim (Egipt), care întoarce persoana de
la dorinţa de a continua pe calea spirituală şi klipat noga, care îi dă senzaţia
că totul este bine aşa cum este şi că nu este nevoie să înainteze. În acest caz,
persoana se simte ca şi cum ar dormi, deşi inima nu este de acord cu această
condiţie („ani yeshena ve libi er” - Eu dorm, dar inima mea este trează).
Adevăratele texte Cabaliste, în special textele lui Rabbi Yehuda Ashlag
sunt scrise în asemenea mod încât aceia care se adâncesc în ele nu mai pot
primi plăcere din strălucirea falsă a klipat noga, de îndată ce înţelegerea
scopului creaţiei le-a devenit clar.
Celor puţini care sunt aleşi de Creator să fie aduşi mai aproape de Sine, li
se trimite suferinţa din dragoste (isurei ahava). Aceasta este suferinţa care
intenţionează să inducă acestor oameni dorinţa de a depăşi dificultăţile
condiţiei lor şi să se apropie de Creator.
Această luptă interioară a persoanei, pe care o simte ca fiind a sa, este
numită „presiunea din interior” (dahaf pnimi). Atunci când acţionăm, acest

349
lucru se consideră a fi „revelat”, deoarece toţi pot vedea şi nu poate fi un
subiect care să dea loc la interpretări.
Pe de altă parte, gândurile şi intenţiile noastre sunt considerate „ascunse”.
Ele pot diferi cu mult de felul în care alţii le percep şi pot diferi chiar şi de
percepţiile şi intenţiile noastre. Uneori, noi nu suntem conştienţi ce anume ne
îndeamnă spre o acţiune sau alta.
Adevăratele noastre intenţii – interioare - care ne motivează sunt adesea
ascunse atât de noi cât şi de observatorii din afară. Din acest motiv Cabala
este cunoscută ca partea ascunsă a Bibliei - înţelepciunea ascunsă - deoarece
ne iniţiază în privinţa intenţiilor şi cum să le direcţionăm către Creator.
Astfel, această cunoaştere ar trebui ascunsă de oricine, chiar şi de
persoana în cauză. Este imperativ să credem că totul în lumea asta se
întâmplă în conformitate cu Voinţa Creatorului, este condusă de El, trimisă
şi controlată de El.

Există persoane care susţin că suferinţele noastre nu sunt suferinţe, ci

recompense.

Acest lucru este adevărat numai cu privire la oamenii drepţi care pot
asocia toate circumstanţele şi toate consecinţele care decurg din Legea
Creatorului. Doar în asemenea cazuri în care oamenii pot trăi prin credinţa lor
în justiţia ultimă a Legii Creatorului, în ciuda marilor încercări şi suferinţe, va
fi nenorocirea transformată în binecuvântare.

350
 Însă, acele nenorociri pe care nu le putem depăşi mergând dincolo de
limitele raţiunii noastre ne aduc un declin spiritual, deoarece doar menţinând
credinţa deasupra raţiunii putem găsi sprijin. De îndată ce am ieşit din
credinţa noastră şi ne aflăm iar dependenţi de raţiune, trebuie să aşteptăm să
fim ajutaţi.
Pe de altă parte, cei care pot rezista acestor nenorociri vor urca,
deoarece suferinţa şi nenorocirile cresc puterea credinţei persoanei. În aceste
cazuri nenorocirile şi suferinţa se vor transforma în binecuvântări.
O cerere adevărată către Creator trebuie să vină din adâncul inimii
persoanei, ceea ce înseamnă că inima trebuie să fie în totalitate de acord cu
ceea ce vrea să spună Creatorului. Cererea trebuie să fie exprimată nu prin
cuvinte, ci prin sentimente, deoarece Creatorul aude doar ce se află în inima
persoanei. Creatorul aude chiar mai mult decât ar vrea cineva, pentru că El
înţelege toate cauzele şi toate sentimentele pe care El Însuşi le trimite.
Nici o creaţie nu poate evita scopul predestinat - să înceapă să dorească
proprietăţile spirituale. Însă ce se poate face cu persoana care simte lipsa unei
suficiente dorinţe de a se rupe de plăcerile acestei lumi? Cum poate face faţă
cineva ideii de a se despărţi de rude, familie şi de întreaga lume atât de plină
de viaţă şi mici plăceri, cu toate dorinţele egoiste atât de viu pictate în mintea
persoanei? Ce ar trebui să facă cineva, dacă chiar în timp ce se roagă la
Creator pentru ajutor, nu vrea cu adevărat să fie auzit de acesta şi să i se
îndeplinească cererea?

351
 Pentru a ajuta şi a sprijini pe aceia aflaţi în asemenea situaţie este
nevoie de pregătiri speciale şi de a realiza cât de vitală este dobândirea
proprietăţilor altruiste. O asemenea realizare se dezvoltă treptat pe măsură ce
persoana realizează cât de îndepărtată este de bucuria spirituală şi de pacea
interioară care o atrag de la distanţă.
Acest lucru poate fi asemănat cu o gazdă care trebuie să domolească
apetitul oaspeţilor săi cu aperitive, astfel încât aceştia să se bucure de masa
care este pregătită pentru ei. Fără a fi pregătiţi pentru masă, oaspeţii nu vor
experimenta o adevărată încântare, indiferent de cât de delicioasă sau
abundentă ar fi aceasta. Această abordare este de asemenea eficientă în
trezirea unui apetit pentru astfel de delicii nenaturale şi necunoscute plăceri,
cum ar fi primirea plăcerii prin altruism.
Nevoia noastră de apropiere de Creator se naşte treptat în noi sub
influenţa eforturilor noastre, inspirate de momentele de îndepărtare extremă
de salvarea spirituală. Acestea includ momente de deprivare severă şi
întuneric, când avem nevoie de Creator să ne salveze, astfel încât Acesta să
ne scoată din situaţiile fără speranţă, în care chiar El ne-a plasat.
Dacă avem cu adevărat nevoie de Creator, atunci acesta este considerat
un semn ca suntem pregătiţi să primim acest ajutor, deoarece am dezvoltat un
„apetit pentru acceptarea plăcerilor pregătite pentru noi de Creator.
Gradul în care am experimentat suferinţa se va compara cu gradul în
care suntem capabili să primim plăcere. Însă, dacă trebuie să trecem prin

352
suferinţă şi să primim bucurie de Sus în aceeaşi măsură în care am suferit,
atunci aceasta este calea suferinţei, nu calea Cabalei.
În plus, apare o întrebare: este cu adevărat nevoie să cerem Creatorului
ceva? Poate că cineva ar trebui să experimenteze suferinţa până în punctul în
care corpul doreşte completa salvare şi strigă la Creator cu atâta putere încât
El îl va salva.

Răspunsul este simplu: o rugăciune, chiar dacă nu izvorăşte din

adâncul inimii cuiva, pregăteşte persoana pentru salvare.

În rugăciune, noi îi promitem Creatorului că după ce primim puterea

spirituală, ne vom concentra toate eforturile noastre către aspiraţiile spirituale
care acum lipsesc. Aici este marea putere a rugăciunii.
Creatorul acceptă o cerere de acest fel şi ca rezultat vom avansa pe
calea Cabalei, mai degrabă decât pe calea suferinţei. Din acest motiv, noi nu
ar trebui să fim de acord cu calea suferinţei, chiar dacă suntem siguri că
suferinţa este trimisă de Creator şi chiar dacă noi credem cu tărie că tot ce
este trimis de acesta este în beneficiul nostru.
Creatorul nu vrea ca noi să acceptăm pasiv suferinţa. Din contră, El se
aşteaptă ca noi să prevenim suferinţa, să evităm condiţia în care El ne
împinge de la spate prin suferinţă. El vrea ca noi să depunem eforturi prin
intermediul credinţei şi să ne exprimăm dorinţa de a înainta.

353
 Chiar dacă nu avem încă o dorinţă adevărată de a atinge starea potrivită,
ar trebui să cerem Creatorului să ne dea dorinţa adevărată şi credinţa prin
puterea rugăciunii. Adică, ar trebui să îi cerem Creatorului să ne dea dorinţa
de a întreba, dorinţă care acum lipseşte.
Sufletele noastre, „sinele” din fiecare dintre noi, există într-o stare
perfectă încă din momentul în care Creatorul a decis cum ar trebui să existe
acestea. Această condiţie poate fi descrisă sub numele de „condiţia absolutei
păci” (deoarece fiecare acţiune este iniţiată de dorinţa de a ajunge la o stare
perfectă) şi condiţia unei absolute fericiri (deoarece toate dorinţele create în
noi de Creator sunt împlinite în totalitate).
Pentru a ajunge la această stare, noi trebuie să dobândim dorinţa de a
ajunge la ea. Adică ar trebui să reuşim să transformăm actualele aspiraţii în
unele perfecte, altruiste. Nu există altă alternativă. Creatorul spune astfel:
„Dacă nu vei face alegerea potrivită cu acordul tău, voi plasa legi crude
asupra ta, care te vor forţa să te întorci la Mine.”
Fiecare persoană posedă simultan două stări perfecte: prezentul şi
viitorul. În orice moment, noi experimentăm doar prezentul, însă
transformarea în starea „viitoare” poate fi realizată într-o clipă prin
modificarea naturii noastre din a fi egoist şi materialist, în a fi altruist şi
spiritual.
Creatorul poate face un asemenea miracol în fiecare dintre noi în orice
moment, deoarece amândouă stările există simultan. Diferenţa constă în
faptul că noi putem percepe imediat o stare, însă nu şi cealaltă stare perfectă

354
care există paralel cu prima, în ciuda existenţei noastre simultane în cele două
stări.
Motivul pentru care se întâmplă acest lucru, se explică prin faptul că
proprietăţile - dorinţele nu coincid cu proprietăţile stării perfecte
imperceptibile. Aşa cum spune Creatorul „Este imposibil ca Eu şi tu să
existăm în acelaşi loc”, atâta timp cât suntem opuşi în dorinţe.
Din acest motiv, fiecare dintre noi posedă două condiţii sau, aşa cum se
spune în Cabala, două corpuri. Există corpul fizic, pe care îl ocupăm în
prezent şi care în Cabala este cunoscut ca „învelişul material”.
Pe de altă parte, sunt dorinţele şi proprietăţile noastre care sunt
considerate a fi în sensul cabalistic corpul, deoarece în ele se găsesc sufletele
noastre, care sunt parte a Creatorului. Dacă în starea noastră prezentă,
corpurile noastre constau în întregime din dorinţe şi gânduri egoiste
corectabile, atunci doar o mică parte a sufletelor noastre, aşa numita ner
dakik, ne poate pătrunde ca o scânteie a Marii Lumini, care ne dă viaţă.
Al doilea corp, care există în paralel cu primul, este corpul spiritual, pe
care încă nu îl simţim. El constă din viitoarele noastre dorinţe şi proprietăţi
altruiste care constituie sufletul nostru, adică, acea parte a Creatorului care va
fi dezvăluită în viitor, de îndată ce procesul corecţiei este încheiat.
Proprietăţile acestor două corpuri –egoist şi spiritual - şi forţele care le
dau viaţă, sunt împărţite în sentimente şi în intelect, pe care le percepem cu
inimile şi minţile noastre. Corpul egoist doreşte să primească cu inima şi să

355
înţeleagă cu mintea, în timp ce corpul altruist doreşte să dea cu inima şi să
creadă cu mintea.
Noi nu suntem capabili să schimbăm nici unul dintre cele două corpuri.
Cel spiritual nu poate fi schimbat pentru că este complet perfect; iar cel
prezent este complet imuabil şi nu poate fi corectat deloc pentru ca aşa a fost
creat de Creator.
Însă există al treilea corp, care serveşte ca legătură între cele două.
Corpul de mijloc, condus de Sus, constă din dorinţe şi gânduri aflate în
schimbări constante, pe care ne străduim să le corectăm şi să cerem
Creatorului corecţia lor. În acest fel noi ne conectăm corpul de mijloc
cunoscut sub numele de klipat noga, cu corpul spiritual.
Atunci când suntem capabili să conectăm toate dorinţele şi gândurile cu
corpul spiritual, corpul nostru egoist va pleca şi noi vom dobândi un corp
spiritual. În acel moment, Creatorul va schimba proprietăţile corpului egoist
pentru a deveni opus şi întregul egoism înnăscut se va transforma în absolut
altruism.
În toate situaţiile prin care trecem în viaţă, ar trebui să ne străduim să
vedem că totul vine de la Creator şi să privim punctul său de vedere ca fiind
al nostru. Noi ar trebui să susţinem că „El este cel care se află între mine şi
restul; prin El îi văd pe toţi, inclusiv pe mine. Tot ceea ce percep emană de la
El şi tot ce emană de la mine merge doar la El. Din acest motiv, tot ce ne
înconjoară este El”. Şi este aşa cum se spune, „Tu eşti atât înaintea mea cât şi

356
în spatele meu şi Tu ţi-ai pus mâna pe mine.” „Tot ce este în mine” ar putea
spune cineva, „tot ce cred şi simt, vine de la Tine şi este un dialog cu Tine.”

Cel mai înfricoşător sentiment este să percepem abisul fără sfârşit.

Acest lucru se abate asupra noastră atunci când un gol pare să se

deschidă brusc chiar sub picioarele noastre, un gol caracterizat prin lipsa de
speranţă, frică, lipsa oricărui sprijin şi o îndepărtare completă de Lumina
Înconjurătoare care ne-a dăruit un sentiment de viitor, de mâine, al
următoarei clipe.
Toate variantele acestui îngrozitor sentiment provin dintr-o senzaţie
originală chiar şi mai mare şi, de fapt pot fi considerate variante ale ei. Toate
acestea ne sunt trimise din aceeaşi sursă, Malchut, sufletul gol aşezat de
Creator, astfel încât fiecare dintre noi să umple fiecare parte a acelui suflet cu
Lumină.
Toată senzaţia de întuneric pe care o experimentăm emană de la acest
suflet gol şi poate fi depăşită doar prin credinţa în Creator, prin perceperea
Lui. Acesta este motivul pentru care Creatorul ne-a trimis toată suferinţa.
Regele David, întruchiparea sufletelor noastre, descrie condiţia
sufletului în fiecare linie din psalmi şi descrie toate impresiile pe măsură ce
urcă pe diferite niveluri. Este uimitor cât de mult trebuie să îndurăm înainte
de a avea înţelegerea, conştiinţa şi drumul pe calea dreaptă. Nimeni nu ne
poate spune care ar trebui să fie următorul pas.

357
 Doar din necesitate, poticnindu-ne la pasul anterior, vom alege acţiunea
corectă. Cu cât suntem mai stimulaţi de greutăţi, cu atât mai repede creştem
spiritual. Astfel, se spune, „Fericit este acela care este mâhnit de Creator.”
Noi nu trebuie să ştim nici următorul pas, nici viitorul, interdicţia din
Biblie împotriva ghicitului, nu ar trebui să fie privită cu uşurinţă.
Creşterea spirituală apare doar prin creşterea credinţei. Acest lucru este
susţinut de faptul că tot ceea ce trăim până la un anumit moment şi tot ce vom
trăi până în momentul următor, emană de la Creator şi poate fi depăşit doar
prin apropierea de El. Acest lucru apare din necesitate, deoarece natura
noastră refuză să admită că El ne conduce.
Cunoaşterea stării noastre viitoare, sau pur şi simplu încrederea în
cunoştinţele noastre, ne răpeşte posibilitatea de a închide ochii, de a păstra
linişte şi de a accepta orice manifestare a Înaltei Legi ca fiind adevărată şi
dreaptă. Acest lucru este posibil doar atunci când ne apropiem de Creator.
Biblia descrie toate stările intermediare urcării spirituale într-un limbaj
accesibil. Aşa cum ştim deja, există doar două proprietăţi în toată creaţia:
altruism şi egoism, proprietatea Creatorului şi proprietatea creaţiilor sale.
Cabala, pe de altă parte, descrie stadiile ridicării spirituale în limbajul
sentimentelor directe - aşa cum este şi în această parte a cărţii - sau în
limbajul Sfirot-urilor, descrierea fizico-matematică a obiectelor spirituale.
Acest limbaj este universal, concis şi precis. Forma sa exterioară este
percepută de începători. Ne ajută de asemenea să îi înţelegem pe alţii şi să

358
fim înţeleşi de ei, deoarece se concentrează pe obiectele spirituale abstracte şi
asupra evenimentelor care într-o anumită măsură sunt îndepărtate de noi.
După ce am ajuns la etapele spirituale, putem folosi acest limbaj
„ştiinţific” pentru a descrie propriile noastre acţiuni şi sentimente, deoarece
Lumina pe care o percepem, poartă deja informaţii cu privire la acţiunea în
sine, numele acţiunii şi nivelul spiritual.
Totuşi un cabalist poate transmite sentimente şi senzaţii despre un
anumit nivel spiritual, doar cuiva care a experimentat acest nivel, deoarece
altă persoană nu va înţelege aceste concepte. În mod similar, în lumea
noastră, un individ care nu a fost supus unei asemenea senzaţii şi care nu o
percepe printr-o senzaţie similară, nu va fi capabil să o înţeleagă.
Există două stadii consecutive de corectare a egoismului. Primul stadiu
este de a nu îl folosi deloc, ci doar de a gândi şi acţiona cu dorinţa de a „da”,
fără gândul la posibilul câştig rezultat în urma acţiunilor. După ce suntem
capabili să acţionăm în acest fel, trecem stadiul următor: începem să angajăm
în mod treptat egoismul nostru prin încorporarea sa treptată în acţiunile şi
gândurile noastre altruiste şi astfel îl corectăm.
De exemplu, o persoană dă totul altora, fără a primi nimic în schimb,
acesta este primul pas de dezvoltare. Dacă cineva este într-adevăr în măsură
să acţioneze în acest fel, atunci pentru ca acesta să poată oferi chiar şi mai
mult, cei bogaţi îi vor da acestei persoane şi mai mult.
Prin intermediul acestei persoane, bogaţii vor dărui altora. Cu cât cel
care primeşte va dărui altora ceea ce a primit, fără a fi tentat de recompensă,

359
cu atât va primi mai mult. Într-un asemenea caz, egoismul va fi angajat într-o
cauză nobilă: cu cât primeşte mai mult cineva, cu atât dă mai mult. Însă poate
dărui cineva totul?

Valoarea averii care trece prin mâinile cuiva determină nivelul

corecţiei sale.

Primul stadiu este cunoscut sub numele de „corecţia creaţiei” (a

egoismului), iar stadiul doi este cunoscut ca „scopul creaţiei” sau abilitatea
persoanei de a folosi egoismul în acţiuni altruiste, pentru scopuri altruiste.
Cabala se concentrează pe aceste două stadii ale dezvoltării spirituale.
Însă, dorinţele şi plăcerile menţionate în Cabala sunt de miliarde de ori mai
mari decât toate plăcerile lumii noastre la un loc.
Aceşti doi paşi sunt de asemenea în conflict constant unul cu celălalt,
pentru că primul respinge total folosirea egoismului şi corecţia sa, în timp ce
al doilea îl foloseşte în cantităţi mici, în funcţie de puterea abilităţii cuiva de
a-l contracara pentru corecţia sa. Astfel, acţiunile acestor două condiţii sunt
opuse una alteia, chiar dacă ambele sunt altruiste ca scop.
Chiar şi în lumea noastră, un individ care dă totul, este opus în acţiune
celui care primeşte doar pentru a dărui. Privite astfel, multe din contradicţiile
şi conflictele descrise în Biblie, devin mai uşor de înţeles.
De exemplu, conflictul dintre Saul şi David, argumentele şi
contradicţiile dintre şcolile Shamai şi Hilel, conflictul dintre Mashiach Ben-

360
Joseph (Cabalistul Ari) şi Mashiach Ben-David şi alţii, aproape toate
aspectele contencioase şi ale războaielor, care sunt interpretate - de aceia care
nu se află în regatul spiritual - drept conflicte între naţiuni, triburi, familii şi
indivizi egoişti.
După o perioadă de muncă intensă, de învăţare şi luptă pentru percepţia
spirituală, vom simţi nevoia de a vedea anumite rezultate. Pare că după toată
munca depusă (comparată în special cu munca pe care o fac cei din jurul
nostru) am câştigat dreptul de a experimenta Revelarea Creatorului, de a
vedea o manifestare clară a legilor spirituale pe care le-am studiat cu atâta
ardoare şi de a percepe plăcerile lumilor spirituale.
În realitate, lucrurile apar a fi exact opuse aşteptărilor noastre: putem
simţi că regresăm, mai degrabă decât să progresăm, în comparaţie cu alţii
care nu studiază Cabala. Putem simţi că în loc să îl percepem pe Creator şi
Creatorul în loc să ne asculte, ne îndepărtăm de acesta.
Mai mult, discrepanţa crescândă dintre realizările spirituale şi scăderea
aspiraţiilor spirituale ar părea mai degrabă a fi rezultatul direct al studiilor
noastre. Astfel, apare o întrebare legitimă: dacă ne uităm la cei care studiază
Biblia într-un mod simplu, obişnuit, putem vedea că ei ajung să se simtă
superiori faţă de alţii, în timp ce noi care studiem Cabala devenim din ce în
ce mai nemulţumiţi, văzând cât de rău am ajuns în dorinţele şi gândurile
noastre şi cât de mult ne-am îndepărtat de dorinţele spirituale bune care ne-au
condus odată la Cabala!

361
 Poate nu ar fi trebuit să ne angajăm deloc în studiul Cabalei! Poate tot
timpul dedicat acestor studii va fi cheltuit în zadar! Pe de altă parte, putem
simţi că doar aici putem găsi adevărul şi răspunsul la întrebările din noi.
Acest sentiment se adaugă doar la presiunea deja existentă: nu putem
abandona Cabala pentru că este adevărul, însă simţim că nu avem nimic în
comun şi astfel ne îndepărtăm de ea, cu percepţia că dorinţele noastre sunt
mult mai joase decât cele ale contemporanilor noştri.
Ni se pare că dacă în locul nostru ar fi fost o altă persoană, Creatorul i-
ar fi răspuns deja de mult şi ar fi adus acea persoană mai aproape de El. Alţii,
nu s-ar fi plâns pentru faptul că, Creatorul a fost nepăsător faţă de ei, sau
eventual nu reacţionează de loc la acţiunile lor.
Însă, în esenţă, aceste emoţii sunt experimentate doar de aceia care se
află în procesul adevăratei munci spirituale, mai degrabă decât celor care
studiază superficial Biblia doar pentru a învăţa semnificaţiile sale şi a
respecta poruncile.
Acest lucru se datorează faptului că cei care aspiră să se înalţe vor
depune eforturi pentru a ajunge la o stare spirituală în care toate aspiraţiile,
gândurile, dorinţele sunt lipsite de interese personale. În acest scop,
chintesenţa adevăratelor gânduri şi motivaţii este revelată de Sus.
Putem dovedi că am trecut testul după ce am trecut prin suferinţă,
găsind în noi enormitatea egoismului nostru, văzând marea distanţă dintre
sine şi cele mai insignifiante proprietăţi spirituale. Ne putem dovedi demni de
a arunca o privire în lumile spirituale, cu toate acestea putem încă în ciuda a

362
tot ceea ce am suferit, să aducem inima la tăcere şi să ne exprimăm iubirea
pentru Creator fără a cere o recompensă pentru eforturile şi suferinţa noastră.
Şi dacă, în ciuda a tot ce am îndurat, aceste condiţii ne sunt mai dragi
decât plăcerile animalice şi decât liniştea.

În general, ori de câte ori vom începe să exercităm o muncă reală

asupra noastră, vom începe imediat să vedem obstacolele de pe drumul
nostru către percepţia spirituală.

Aceste obstacole apar ca o varietate de gânduri şi dorinţe străine, cum

ar fi lipsa încrederii în alegerea corectă a căi, ca descurajare în faţa dorinţelor
noastre reale. Toate aceste obstacole ne sunt trimise de Sus pentru a ne testa.
Ele vor determina dacă noi avem cu adevărat o sete de adevăr, indiferent de
cât este de contradictorie naturii noastre egoiste, sau cât de dureros este să
renunţăm la propriul confort de dragul Creatorului.
Pe de altă parte, oamenii obişnuiţi nu sunt testaţi şi se simt confortabil
cu modul obişnuit de viaţă, crezând că locul pe lumea cealaltă este garantat
deoarece respectă poruncile Bibliei.
Astfel aceşti indivizi simt că atât lumea aceasta cât şi cea care va veni
sunt asigurate şi astfel se bucură la gândul recompensei viitoare, simţind că
este binemeritată pentru că ei urmează Voia Creatorului şi astfel au câştigat
recompensa în ambele lumi.

363
 Adică, egoismul persoanei care observă, creşte de mai multe ori în
comparaţie cu egoismul persoanei care nu observă, care nu aşteaptă nici o
recompensă de la Creator pe tărâmul spiritual.
Însă Creatorul nu ne testează pentru a vedea unde ne aflăm în
spiritualitate. Creatorul ştie deja asta fără să ne testeze, pentru că El este cel
care aşează pe cineva pe o anumită poziţie. El ne testează pentru a ne face
conştienţi de starea noastră spirituală. Creând în noi dorinţa pentru plăcerile
pământeşti, Creatorul îi respinge pe cei care nu sunt vrednici şi dă celor pe
care doreşte să îi lipească de El oportunitatea de a veni mai aproape de porţile
lumii spirituale, depăşind toate obstacolele.
Pentru ca persoana egoistă să simtă ură faţă de egoism, Creatorul îl
revelează treptat pe adevăratul său inamic şi îi arată adevăratul vinovat - care
stă în calea sa către intrarea pe tărâmul spiritual - pană când ura se dezvoltă la
un asemenea grad încât persoana reuşeşte să se rupă complet de acesta.
Tot ce există în afara „sinelui” cuiva este Însuşi Creatorul, deoarece
baza creaţiei este percepţia „sinelui”, de către fiecare dintre noi. Această
iluzie a „sinelui” personal constituie creaţia şi este simţită doar de noi. Însă în
afara simţului „sinelui” personal există doar Creatorul.
Astfel, atitudinea noastră faţă de lume şi faţă de alţii, reflectă atitudinea
noastră faţă de Creator. Dacă creştem având o asemenea atitudine faţă de
orice, noi restabilim astfel o legătură directă cu Creatorul. Însă dacă nu există
nimeni altcineva în afară de Creator, atunci ce este „sinele”? „Sinele” este
sensul „Eu-lui”, sensul fiinţei noastre, care nu există de fapt.

364
 Însă, în concordanţă cu ce doreşte Creatorul, sufletul (care este o parte
a Sa ), simte aşa, pentru că este îndepărtat de Creator. Creatorul se ascunde
pe sine de suflet, însă pe măsură ce acea parte a Creatorului îl simte din ce în
ce mai mult pe Acesta, „sinele” începe mai degrabă să se simtă din ce în ce
mai mult parte a Creatorului, decât creaţie independentă.
Stadiile percepţiei treptate a Creatorului sunt cunoscute ca „lumi”, sau
Sfirot .

În mod obişnuit, noi ne naştem fără a-L simţi pe Creator şi percepem

tot ce se află în jurul nostru, ca fiind „realitate.” Această condiţie formează
„lumea noastră”.

Dacă Creatorul doreşte să ne aducă mai aproape de El, noi vom începe
la un moment să simţim în mod vag existenţa Forţei Superioare. Noi nu
vedem încă această Forţă cu vederea interioară, însă simţim de la distanţă, din
exterior, că ceva ne luminează, ne aduce un sentiment de încredere, de
exaltare spirituală şi inspiraţie.
Însă Creatorul poate încă odată să devină distant şi imperceptibil. În
astfel de cazuri simţim acest lucru ca pe o întoarcere la starea iniţială şi
reuşim cumva să uităm că la un moment dat am fost siguri de existenţa
Creatorului şi chiar L-am perceput.
Creatorul se poate distanţa El Însuşi, astfel încât noi să simţim că
Prezenţa spirituală se îndepărtează şi ca atare deznădăjduim. Acest sentiment

365
este trimis de Creator acelora pe care El vrea să îi aducă şi mai aproape de El,
pentru că dorinţa pentru un sentiment minunat care dispare ne face să Îl vrem
înapoi.
Dacă facem un efort şi începem să studiem Cabala şi găsim un profesor
adevărat, atunci Creatorul fie se revelează pe Sine într-o mai mare măsură
prin urcarea noastră spirituală, fie se ascunde, determinându-ne să găsim o
cale de ieşire din starea noastră de prăbuşire.
Dacă, prin voinţa noastră, suntem capabili să depăşim această stare
neplăcută a ascunderii Creatorului, atunci vom primi ajutor de Sus sub forma
ridicării spirituale şi a inspiraţiei. Pe de altă parte, dacă nu încercăm să ieşim
din această stare prin puterile noastre, Creatorul se poate apropia de noi, sau
ne poate lăsa (după ce ne-a determinat de mai multe ori să facem un efort
independent) să avansăm către El, deşi suntem încă incapabili să Îl percepem.

366
 22
Dezvoltarea Spirituală

Tot ceea ce dorim să ştim despre lumea noastră, poate fi definit ca rezultat al
creaţiei şi a Providenţei Sale, sau aşa cum spun oamenii de ştiinţă, „legilor
naturii.” Prin invenţiile sale, omenirea încearcă să reproducă anumite detalii
ale creaţiei şi să îşi folosească cunoştinţele despre legile naturii. Adică
încearcă să reproducă acţiunile Creatorului la un nivel mai mic şi cu
materiale inferioare.
Profunzimea înţelegerii omenirii în înţelegerea naturii este limitată, deşi
limita se extinde treptat. Şi totuşi până şi astăzi, corpul unei persoane este
echivalent cu corpul material. Însă o asemenea perspectivă nu face diferenţa
între oameni, deoarece individualitatea fiecărei persoane este determinată de
puterea spirituală şi proprietăţile ei, mai degrabă decât de formele corpului.
Astfel se poate spune că toate corpurile indiferent de numărul lor,
formează un singur corp din perspectiva creaţiei, deoarece nu există
deosebire care să le diferenţieze. Din această perspectivă, pentru a-i înţelege
pe ceilalţi şi întreaga lume din jurul nostru şi pentru a înţelege cum să ne
raportăm la ceea ce se află în afara corpurilor noastre, este suficient să ne
uităm în interior şi să ne înţelegem sinele.

367
 De fapt, aşa ne comportăm, deoarece suntem creaţi să percepem ce intră
în noi din afară, adică să reacţionăm la forţele exterioare. Astfel, dacă nu
suntem diferiţi spiritual de alţii şi toate acţiunile noastre sunt obişnuite şi în
limitele diferitelor proprietăţi ale animalului corpurilor noastre materiale,
atunci este ca şi cum nu existăm.
Fără o individualitate distinctă spiritual, este ca şi cum am fi părţi ale
unui corp comun, care este format din corpurile noastre. Cu alte cuvinte,
singura cale prin care putem fi diferiţi de alţii, este prin sufletele noastre. Prin
urmare, dacă nu avem un suflet, nu putem spune ca existăm individual.
Cu cât suntem mai diferiţi spiritual, cu atât suntem mai importanţi, însă
dacă aceste diferenţe nu există, atunci nici noi nu existăm.

De îndată ce se formează primele diferenţe spirituale în noi, din acel

moment, starea noastră spirituală este numită naşterea noastră, deoarece
pentru prima dată apare ceva specific în noi, ceva care ne diferenţiază de
oricine altcineva.

Astfel, naşterea individualităţii apare prin separarea noastră de marea

masă. Similar cazului în care sămânţa a fost plantată, apar treptat două
procese aflate în conflict: procesul de descompunere şi procesul de creştere.
Are loc o completă detaşare de forma anterioară. Însă, până când aceasta nu
este înlăturată complet, până când forma fizică a persoanei nu este lepădată,
nu se poate trece de la corpul fizic la forţa spirituală.

368
 Pană când nu sunt parcurse aceste stări (numite „procrearea fructului de
sus în jos”) nu se poate naşte în noi prima forţă spirituală de jos în sus, nu
poate începe să crească şi să ajungă la nivelul şi forma Celui care ne-a născut.
Procese similare apar în naturile anorganice, vegetative, animale şi
umane, deşi acestea au forme diferite. Cabala defineşte „naşterea spirituală”
ca fiind prima manifestare în persoană a celor mai inferioare proprietăţi ale
lumii spirituale - ieşirea persoanei în afara graniţelor lumii „noastre”, până la
primul şi cel mai de jos nivel spiritual.
Însă spre deosebire de noul născut din această lume, cel ce se naşte
spiritual nu moare, ci se dezvoltă continuu. O persoană poate începe să se
înţeleagă pe sine doar din momentul în care este conştient de sine, niciodată
mai devreme.
De exemplu nu ne amintim de noi în stările anterioare, cum ar fi de
exemplu momentul concepţiei, momentul naşterii, sau chiar stadiile
anterioare. Putem înţelege doar dezvoltarea noastră, nu şi formele noastre
anterioare.
Însă, Cabala descrie toate stările anterioare ale creaţiei, începând cu
starea de existenţă doar a Creatorului, pană la crearea de către El, a unui
suflet comun - fiinţa spirituală. Apoi urmează coborârea treptată a lumilor
spirituale de la cel mai înalt pană la cel mai de jos nivel, până la ultima stare
a celui mai de jos tărâm spiritual.
Cabala nu descrie toate stadiile care urmează (cum ajunge o persoană la
cel mai de jos nivel al tărâmului spiritual şi apoi ascensiunea viitoare a

369
acestuia de jos în sus, către scopul final - revenirea la punctul de început al
creaţiei). Asta pentru că urcarea are loc în conformitate cu aceleaşi legi şi
niveluri, ca şi coborârea spirituală a sufletului şi oricine caută să înţeleagă,
trebuie să experimenteze fiecare stadiu al naşterii spirituale, până la ultimul
nivel spiritual al desăvârşirii.
Însă toate sufletele, ajunse la sfârşitul creşterii lor, starea absolut
corectată a proprietăţilor lor iniţiale, se vor întoarce la Creator şi se vor uni cu
acesta într-o stare absolut invizibilă, datorită totalei similitudini.
Cu alte cuvinte, din momentul naşterii spirituale a persoanei, până la
completa lipire de Creator, sufletul trebuie să avanseze de jos în sus prin cele
125 de trepte care coboară de sus in jos, de la Creator până la noi.
În Cabala, primul nivel de jos este cunoscut ca „naştere”, ultimul, cel
mai de sus, este cunoscut sub numele de „corecţia finală” şi toate stadiile
dintre ele sunt denumite fie prin numele oamenilor din Biblie, fie prin
simboluri Cabaliste, fie prin numele Sfirot-urilor sau ale lumilor.
Din cele de mai sus devine clar că noi suntem incapabili să înţelegem
creaţia şi pe noi înşine, fără a realiza în totalitate scopul creaţiei, actul creaţiei
şi toate stadiile dezvoltării până la sfârşitul corecţiei. Deoarece noi examinăm
doar lumea noastră interioară, noi putem explora doar acea parte a existenţei
pe care o percepem. Astfel, nu ne putem cunoaşte complet pe noi înşine.
Mai mult, înţelegerea noastră este limitată pentru că, pentru a înţelege
un obiect, noi trebuie să explorăm proprietăţile sale negative şi suntem
incapabili să vedem propriile noastre neajunsuri. În ciuda dorinţelor care vor

370
contrariul, natura noastră le exclude automat din conştiinţa noastră, pentru că
dacă suntem conştienţi de aceste neajunsuri vom simţi o imensă durere, iar
natura noastră va evita automat aceste sentimente.
Doar Cabaliştii, care lucrează la corectarea naturii lor pentru a dobândi
proprietăţile Creatorului, pot descoperi treptat propriile neajunsuri ale naturii
lor, pană la gradul la care le pot corecta. Întrucât aceste caracteristici sunt în
curs de corecţie, este ca şi cum atributele ce nu sunt corectate, nu mai aparţin
persoanei. Doar atunci intelectul şi natura Cabalistului vor permite
recunoaşterea acestor neajunsuri.
Tendinţa noastră de a vedea proprietăţi negative în ceilalţi nu ne ajută
să ne analizăm. Deoarece natura umană evită automat senzaţiile negative,
noi suntem incapabili să transferăm asupra noastră, proprietăţile negative pe
care le vedem în alţii. Natura noastră nu ne va îngădui să percepem în noi
aceleaşi aspecte negative.
De fapt, noi suntem capabili să detectăm proprietăţile negative în
ceilalţi pentru că asta ne dă plăcere!

Astfel, se poate spune cu siguranţă că nici o persoană din această

lume nu se cunoaşte pe sine.

Un Cabalist pe de altă parte, înţelege întregul scop al naturii persoanei,

al rădăcinilor sale, înţelegând persoana în forma sa primară, care este
sufletul.

371
 În conformitate cu acest lucru, pentru a dobândi o reală înţelegere a
creaţiei, persoana trebuie să o analizeze de sus în jos - de la Creator la lumea
noastră - şi apoi de jos în sus. Calea de sus în jos este numită „coborârea
treptată a sufletului în lumea noastră”. Aceasta este concepţia şi dezvoltarea
sufletului, în conformitate cu o analogie cu lumea noastră - punctul în care
fetusul este conceput în corpul mamei cu sămânţa tatălui.
Până când într-o persoană nu se manifestă cel mai de jos nivel, un nivel
la care persoana este complet depărtată de Creator, ca fruct al părinţilor săi,
ca o sămânţa, care şi-a pierdut complet forma iniţială, aceasta nu poate
deveni un organism fizic independent. Însă aşa cum este şi în lumea noastră,
tot la fel, pe tărâmul spiritual, persoana continuă să fie complet dependentă
de Sursa sa, până când cu ajutorul acesteia, devine o fiinţă independentă
spiritual.
Persoana proaspăt născută spiritual, ajunge la nivelul spiritual care este
cel mai îndepărtat de Creator şi începe treptat să îşi însuşească nivelurile
ascensiunii către Creator. Calea de jos în sus, este cunoscută ca „înţelegerea
personală şi ascensiunea” în stadiile creşterii spirituale, în concordanţă cu
legile tărâmurilor spirituale.
Aceasta se compară cu lumea noastră, în care noul născut se dezvoltă în
conformitate cu legile acestei lumi.
Stadiile creşterii persoanei de jos în sus, corespund exact cu stadiile
sufletului care coboară de la Creator în lumea noastră, de sus în jos.

372
 Din acest motiv, Cabala se concentrează asupra coborârii sufletului, în
timp ce stadiile urcării trebuie să fie învăţate de fiecare persoană care urcă în
mod independent, pentru a fi capabil să crească în spiritual.
Prin urmare, sub nici o formă nu ar trebui cineva să intervină asupra
elevului şi nici să îl forţeze pe acesta la acţiuni spirituale. Acestea din urmă
trebuiesc dictate de propria conştientizarea a elevului, a evenimentelor din
jurul său, în scopul de a explora şi corecta toate proprietăţile care au nevoie
de corecţie. Acesta este de asemenea motivul pentru care Cabaliştilor le este
interzis să împărtăşească informaţii referitoare la propriile lor urcări şi
coborâri.
Pentru că cele două căi - de sus în jos şi de jos în sus - sunt absolut
identice, înţelegând calea de jos în sus, persoana poate înţelege calea de sus
în jos. În acest fel, pe parcursul dezvoltării sale, persoana ajunge la
înţelegerea propriei stări prenatale.
Programul creaţiei coboară în lumea noastră de sus în jos; cel mai înalt
nivel dă naştere unui nivel mai mic, pe toată calea către lumea noastră, unde
se naşte într-o persoană din lumea noastră, la un anumit moment dat, în
timpul uneia dintre vieţile sale. Din acel moment, procesul se inversează şi
forţele obligă persoana să crească spiritual, pană când ajunge la cel mai înalt
nivel.
Însă cei care cresc spiritual trebuie să depună propriile eforturi în timp
ce cresc şi trebuie să adauge propriile acţiuni în crearea propriei dezvoltări şi
încheieri. Aceste acţiuni constau doar în completa reconstrucţie a procesului

373
creaţiei, pentru că o persoană nu poate inventa ceva ce este absent în natură,
fie fizic, fie spiritual. În acelaşi fel, tot ce facem nu reprezintă altceva decât
idei şi modele luate din natură. Prin urmare, întreaga cale a dezvoltării
spirituale constă doar în aspiraţia de a repeta şi reconstrui tărâmul spiritual
care a fost deja implantat în natura spirituală de către Creator.
Aşa cum a fost arătat deja în prima parte a cărţii, toate creaţiile acestei
lumi şi tot ce le înconjoară, au fost create în corespondenţă perfectă cu
condiţiile necesare fiecăruia. La fel ca în lumea noastră, natura a pregătit un
loc sigur şi adecvat pentru dezvoltarea urmaşilor şi venirea unui nou născut,
stimulează în părinţi nevoia de a avea grijă de el.
În mod similar, în lumea spirituală - până la naşterea spirituală a
persoanei - totul se întâmplă fără cunoştinţa şi intervenţia cuiva.
Însă de îndată ce persoana creşte, apar dificultăţile şi disconfortul, care
necesită eforturi pentru continuarea existenţei.

Pe măsură ce persoana se maturizează, apar o serie de proprietăţi

negative.

Tot la fel, în lumea spirituală, odată cu creşterea treptată spirituală a

persoanei, proprietăţile negative devin din ce în ce mai evidente. Această
structură este special creată şi pregătită de Creator prin natură, atât în lumea
noastră cât şi în lumea spirituală. Ne aduce la stadiul necesar de dezvoltare,
astfel încât să realizăm prin neîncetate privaţiuni, că numai prin iubirea

374
aproapelui nostru ca pe noi înşine putem dobândi fericirea. Doar atunci vom
putea descoperi o nouă corespondenţă între sine şi acţiunile „naturii”, de sus
în jos.
Prin urmare, de fiecare dată când găsim „greşeli” în natură sau
„imperfecţiunea” Creatorului, putem folosi acea oportunitate pentru a ne
completa naturile şi a ne corecta atitudinile faţă de lumea din jurul nostru.

Trebuie să îi iubim pe toţi şi tot din jurul nostru, ca pe noi înşine, în

concordanţă cu coborârea lor de la nivelurile spirituale, de sus în jos.

Atunci, vom fi complet de acord cu Creatorul şi astfel, vom ajunge la

scopul creaţiei – plăcerea absolută. Toate acestea sunt la îndemâna noastră şi
Creatorul nu va devia în nici un caz de la planul său, pentru că El a făcut
acest plan pentru noi, cu Voinţa de a ne împărtăşi binele şi plăcerea absolută.
Sarcina noastră este mai degrabă de a studia nivelurile coborârii
spirituale de sus în jos şi să înţelegem cum să ne conducem pe noi înşine,
pentru a urca de jos în sus. Sentimentul aparent nefiresc al iubirii faţă de alţii,
pe care Creatorul îl cere de la noi (nu aceia „închişi” faţă de noi, ci aceia ca
noi, pentru că cei care sunt lângă noi sunt deja cei dragi), ne face să simţim o
contracţie internă a „eu-lui”, asemeni oricăror sentimente altruiste sau altor
negări pe care egoismul le va face.
Însă dacă putem renunţa sau contracara, interesele noastre personale,
atunci spaţiul spiritual lăsat vacant de egoism, poate fi folosit pentru a primi

375
Lumina de Sus, care va acţiona asupra vidului prin completarea şi extinderea
sa. Aceste două acţiuni împreună, sunt numite „pulsaţia vieţii” sau „sufletul”
şi sunt deja capabile să facă în continuare acţiuni de contractare şi extindere.
Doar în acest fel poate vasul spiritual al fiinţei umane să primească
Lumina Creatorului şi cu sufletul extins, să se înalţe. Contracţia poate fi
cauzată de o forţă externă, sau de acţiunile proprietăţilor interne ale vasului.
În cazul contractării, ca urmare a efectelor presiunii dureroase a unei forţe
exterioare, natura vasului îl determină să ridice forţele pentru a rezista acelei
contracţii. Se extinde şi apoi se întoarce la condiţia iniţială, îndepărtându-se
de această presiune exterioară.
Dacă această contracţie ar fi cauzată de vasul în sine, atunci vasul este
incapabil să se desfăşoare până la starea iniţială, pe cont propriu. Dacă
Lumina Creatorului intră în vas şi îl umple, vasului îi este atunci îngăduit să
se desfăşoare până la starea anterioară. Şi această Lumină este numită
„Viaţa”.
Viaţa în sine este dobândirea esenţei vieţii, care poate fi obţinută doar
prin contracţii anterioare deoarece persoana este incapabilă să depăşească
graniţele spirituale în care a fost creată. O persoană se poate contracta prima
dată doar sub influenţa unei forţe exterioare, sau rugându-se Creatorului
pentru ajutor din partea celor mai înalte forţe spirituale, deoarece, până când
persoana nu primeşte primul ajutor - viaţa - în suflet, aceasta este incapabilă
să genereze o asemenea acţiune a sufletului, nefirească.

376
 Atâta timp cât persoana depinde de forţa exterioară şi este incapabilă să
se „contracte” independent, nu este considerată a fi vie, pentru că „natura
vie” este definită ca având abilitatea de a acţiona independent.
Învăţăturile Cabalei ne descriu în mod clar întreaga creaţie. Cabala
împarte tot ce există în Creaţie în două concepte: Lumina (Ohr) şi vasul (kli).
Lumina este plăcere, vasul este dorinţa de a primi plăcere. Atunci când
plăcerea intră în dorinţa de a primi plăcere, ea dă acestei dorinţe nevoia
specifică de a prelua plăcerea. În absenţa Luminii, vasul nu ştie din ce vrea să
ia plăcere. Astfel, vasul însuşi nu este niciodată independent şi doar Lumina
dictează tipul de plăcere pe care-l va primi - gândurile aspiraţiile şi toate
proprietăţile. Din acest motiv, valoarea spirituală a vasului şi importanţa sa,
sunt determinate complet de cantitatea de Lumină care îl umple.
Mai mult, cu cât este mai mare dorinţa vasului de a primi plăcere, cu
atât este mai „grosieră” pentru că depinde de Lumină într-o mai mare măsură
şi este mai puţin independentă.
Pe de altă parte, cu cât este mai „grosieră”, cu atât este mai mare
cantitatea de plăcere pe care o poate primi. Creşterea şi dezvoltarea depind
tocmai de dorinţele mari. Acest paradox apare ca rezultat al proprietăţilor
opuse ale luminii şi vasului.

Recompensa pentru eforturile noastre spirituale este recunoaşterea

Creatorului, însă „sinele” nostru este cel care Îl ascunde pe Creator de noi.

377
 Deoarece dorinţa este cea care determină o persoană şi nu corpul său
fiziologic, atunci în momentul în care apare o nouă voinţă este ca şi cum
persoana se naşte. Astfel putem înţelege conceptul circulaţiei sufletelor,
adică, cu fiecare gând nou şi dorinţă, o persoană se naşte din nou, pentru că
dorinţa este nouă.
Astfel, dacă dorinţa persoanei este animalică, atunci se spune că sufletul
acesteia s-a îmbrăcat în animal. Însă dacă dorinţa este elevată, atunci sufletul,
persoanei devine înţelept. Doar în acest fel poate o persoană să înţeleagă
circulaţia sufletelor. Persoana este capabilă să perceapă cu claritate, cât de
contradictorii pot fi câteodată opiniile şi dorinţele sale (ca şi cum persoana nu
ar fi una singură, ci mai multe persoane).
Însă de fiecare dată când o persoană experimentează anumite dorinţe,
dacă acestea sunt cu adevărat puternice, persoana nu îşi poate imagina că ar
putea exista o altă stare, complet opusă celei în care se află în acel moment.
Asta pentru că sufletul persoanei este etern, deoarece este parte a Creatorului.
Din acest motiv, o persoană se aşteaptă să rămână pentru totdeauna în starea
care i-a fost dată.
Însă Creatorul modifică de Sus sufletul persoanei, ceea ce conduce la
circulaţia sufletelor. Astfel, starea anterioară dispare şi „se naşte o nouă
persoană.” În mod similar, în urcările noastre spirituale, în inspiraţiile şi
declinurile, în bucuriile şi depresiile noastre, ne pare de neconceput că am
putea trece de la o stare la următoarea, în timp ce într-o stare de elevare

378
spirituală, nu ne putem imagina cum ar putea exista un alt interes, în afară de
creşterea spirituală.
Aşa cum morţii nu îşi pot imagina că există o stare ca viaţa, tot aşa cei
care trăiesc nu se gândesc la moarte. Toate acestea au loc datorită existenţei
Creatorului şi prin urmare, a naturii eterne a sufletului.
Întreaga noastră realitate, a fost special creată pentru a ne distrage de la
perceperea lumii spirituale. O mulţime de gânduri ne distrag în mod constant
de la scopul nostru şi cu cât încercăm să ne concentrăm mai mult, cu atât mai
mari sunt obstacolele pe care le experimentăm.
Singura soluţie împotriva acestor obstacole este Creatorul. Acesta este
scopul pentru care El le-a creat - pentru ca astfel să ne întoarcem către
Creator, în căutările noastre de a ne salva personal.
Aşa cum încercăm să distragem atenţia copiilor mici cu poveşti în timp
ce îi hrănim, tot aşa şi Creatorul, pentru a ne conduce spre bine, este forţat să
zidească adevărul altruist în cauzele egoiste, astfel încât noi să vrem să
experimentăm spiritualul. Apoi, de îndată ce l-am experimentat, ne dorim să
luăm parte la această hrana spirituală.
Întreaga cale a rectificării este construită pe principiul unităţii cu
Creatorul, al conexiunilor cu obiectele spirituale, pentru a dobândi proprietăţi
spirituale. Numai în contact cu spiritualul suntem capabili să luăm parte la el.
Din acest motiv, este foarte important să avem un profesor şi câţiva
colegi în căutarea aceluiaşi scop: zi de zi, pe nesimţite şi prin urmare fără a fi
împiedicată de corp, persoana poate dobândi dorinţe spirituale. Cu cât se

379
străduieşte să fie cu aceia care s-au înălţat la scopurile spirituale, cu atât mai
mari sunt şansele ca cineva să fie influenţat de gândurile şi dorinţele lor.
Deoarece un efort real este acela considerat a fi unul care este făcut
împotriva dorinţelor corpului, este mai uşor să îl facem dacă există exemple
şi mulţi fac asta, chiar dacă nu pare natural. (Majoritatea determină
conştiinţa; acolo unde toţi sunt dezgoliţi, ca în saună sau în societatea
„primitivă”, veşmintele sunt uşor de lepădat).
Însă grupul de prieteni şi profesorul sunt doar instrumente ajutătoare. În
procesul urcării spirituale, Creatorul va continua să se asigure că persoana va
fi forţată să se întoarcă doar spre El pentru ajutor.
De ce există atât o Tora scrisă - forma scrisă a legilor spirituale - cum
este Biblia - şi una orală? Răspunsul este simplu: forma scrisă ne oferă
descrierea proceselor spirituale care au loc de sus în jos. Se rezumă la acest
proces, deşi implică limbajul narativ, al cronicilor istorice şi al documentelor
legale, limbajul profeţiei şi al învăţăturii Cabaliste.
Însă scopul principal pentru dăruirea legilor spirituale este urcarea
spirituală a persoanei de jos în sus, până la Creatorul însuşi şi aceasta este o
cale personală pentru fiecare, o cale determinată de proprietăţile şi
particularităţile sufletului individual.
Astfel, fiecare persoană înţelege urcarea de-a lungul nivelurilor
tărâmurilor spirituale în propriul său fel. Revelarea de jos în sus a legilor
spirituale, este numită „Tora orală” pentru că nu este nevoie şi nici nu este

380
posibil de a da o versiune fiecărei persoane. Fiecare ar trebui să înţeleagă
individual, rugându-se Creatorului.
Toate eforturile depuse de noi în studiul şi munca asupra noastră, sunt
necesare astfel încât să realizăm neputinţa noastră şi ne vom întoarce spre
Creator pentru ajutor. Însă noi nu ne putem evalua acţiunile şi să strigăm
după ajutor înspre Creator, până când nu simţim nevoia acelui ajutor.

Cu cât studiem şi muncim mai mult asupra noastră, cu atât mai mari
sunt nemulţumirile noastre împotriva Creatorului.

Chiar dacă în final ajutorul vine de la Creator, noi nu îl vom primi fără
a ne ruga pentru el. Astfel, acela care vrea să înainteze, ar trebui să exercite
eforturi în toate acţiunile posibile, în timp ce acela care stă şi aşteaptă este
descris ca „un prost care stă cu mâinile încrucişate şi se torturează pe sine.”
„Efortul” este definit ca fiind orice face persoana împotriva dorinţelor
corpului, indiferent de acţiune. De exemplu, dacă o persoană doarme în ciuda
dorinţelor corpului, acesta este un efort. Marea problemă constă în faptul că,
persoana anticipează întotdeauna o recompensă pentru eforturile făcute.
Pentru a-şi depăşi egoismul, persoana trebuie să se străduiască să facă un
efort, fără a fi recompensată pentru asta.
Omul ar trebui deci, să ceară putere Creatorului pentru a face acest
lucru, deoarece corpul nu poate lucra fără o recompensă. Însă aşa cum un
artist care îşi iubeşte opera se gândeşte doar la ea în timp ce lucrează - şi nu

381
la recompense - tot aşa cel care îl iubeşte pe Creator, doreşte putere pentru a-
şi înăbuşi egoismul. În acest fel, persoana poate fi mai aproape de Creator
pentru că aşa doreşte şi nu pentru că, drept urmare a rezultatului apropierii,
va primi plăcere infinită.
Dacă persoana nu se străduieşte pentru recompensa sa, este fericită în
mod constant, deoarece cu cât face mai multe eforturi cu ajutorul Creatorului,
cu atât este mai fericită, atât persoana cât şi Creatorul. Într-un fel este ca şi
cum persoana este constant recompensată.
Din acest motiv, dacă o persoană simte că auto-perfecţionarea este
foarte grea şi că nu simte nici o plăcere, înseamnă ca egoismul este încă
prezent. Persoana nu a făcut încă tranziţia de la masa societăţii către aceia –
puţini – aflaţi în această lume, care lucrează pentru Creator şi nu pentru ei
înşişi.
Însă acela care simte cât este de greu să facă şi cel mai mic efort nu
pentru sine ci pentru Creator, este deja la mijlocul drumului dintre mase şi
Cabalişti.
Însă masele, nu pot fi educate corect, pentru că ele nu sunt capabile să
accepte noţiunea de a munci fără recompensă. Educaţia maselor este
construită pe baza recompensei egoismului. Din această cauză este uşor
pentru aceştia să respecte poruncile în sensul strict şi eventual să caute
dificultăţi suplimentare.
Însă, stadiul preliminar, de simplu credincios este necesar oricui. În
consecinţă, marele Cabalist Rambam (secolul 12) a scris că la început, toţi

382
învaţă aşa cum învaţă copiii. Lor li se arată că obiceiurile trebuie păstrate în
scopuri egoiste, pentru recompensa din lumea viitoare. Mai apoi, când unii
dintre ei cresc, devin mai înţelepţi şi învaţă adevărul de la un profesor, pot fi
învăţaţi treptat cum să se îndepărteze de egoism.
În general rezultatul pe care îl aşteaptă persoana ca urmare a acţiunilor
sale, se numeşte recompensă, chiar dacă acţiunile au loc în arii diferite.
Persoana nu poate munci fără recompensă, însă poate transforma
recompensele înlocuind plăcerile egoiste cu plăceri altruiste.
De exemplu nu există nici o diferenţă între plăcerea pe care o are un
copil când se joacă cu o jucărie şi plăcerea pe care adultul o primeşte din
spiritual. Diferenţa este doar în forma exterioară a plăcerii, în veşmântul său.
Însă pentru a-şi schimba forma - la fel ca în lumea noastră - omul trebuie să
crească.
Apoi în loc să îşi dorească o jucărie, persoana va dori spiritualul, adică
forma egoistă a dorinţei, va fi înlocuită de una altruistă. Este prin urmare,
incorect să se susţină că, profesorii Cabalişti învaţă persoana să se abţină de
la plăcere. Dimpotrivă: în conformitate cu legile Cabalei, o persoană care îşi
refuză un anumit fel de plăcere trebuie să facă un sacrificiu, ca un fel de
amendă, pentru a ispăşi păcatul de a nu fi folosit tot ce Creatorul a acordat
fiinţelor umane.
Scopul creaţiei este exact de a încânta sufletele cu plăcere deplină şi o
asemenea plăcere poate fi găsită doar într-o formă altruistă. Cabala ne este
dată pentru a ne ajuta să ne convingem că este necesar să ne schimbăm forma

383
exterioară a plăcerilor, astfel încât adevărul ne va părea mai degrabă dulce
decât amar, aşa cum pare acum.
De-a lungul vieţii noastre suntem forţaţi să schimbăm forma exterioară
a plăcerii datorită vârstei sau comunităţii. Nu există cuvânt în vocabularul
nostru care să definească plăcerea. Există în schimb cuvinte care descriu
forma, veşmântul şi obiectele care ne oferă plăcere: mâncarea, natura,
jucăriile. Noi ne descriem dorinţa de plăcere în funcţie de tipul său, ca de
exemplu, „îmi place peştele.”
Plăcerea preferată a celor care studiază Cabala poate fi determinată prin
întrebarea: Ce este important pentru persoană, Cabala sau Creatorul care
dăruieşte Cabala? Este Cabala importantă pentru ca vine de la Creator? Este
Creatorul important sau observarea legilor spirituale şi recompensa care
rezultă din această observare? Complexitatea întregii probleme stă în faptul
că există o cale scurtă şi uşoară de a ajunge la condiţia spirituală, însă
egoismul nu ne îngăduie să mergem pe acea cale. De regulă, alegem cea mai
dificilă şi întortocheată cale dictată de egoismul nostru; ne întoarcem la
punctul iniţial după multă suferinţă şi doar apoi urmăm calea corectă.
Calea scurtă şi uşoară este calea credinţei, iar cea lungă şi grea este
calea suferinţei. Însă pe cât este de greu de ales calea credinţei, tot atât este
de uşor de urmat, de îndată ce a fost aleasă .
Obstacolul sub forma cererii din partea intelectului nostru întâi de a
înţelege şi apoi de a acţiona, este numită „piatra care împiedică” sau „piatra”
(even). Fiecare se împiedică de această piatră.

384
 Cabala vorbeşte de un singur suflet, sufletul fiecăruia dintre noi şi
despre sufletul care se ridică la stadiul final. În Biblie se spune că atunci când
armele (credinţa) lui Moise (Moshe, care derivă din verbul limshoch - a trage,
a scoate pe cineva din egoism) devin slabe, persoana începe să piardă bătălia
cu duşmanii (aceia pe care îi credea a fi duşmanii săi, erau de fapt gândurile
şi dorinţele sale egoiste).
Atunci cei vârstnici (gândurile sale înţelepte) l-au aşezat (au coborât
intelectul) pe o piatră (deasupra egoismului), i-au ridicat mâinile (credinţa) şi
au pus o piatră sub ele (au ridicat credinţa deasupra cerinţelor egoismului),
astfel încât Israel să triumfe (aspiraţia către ridicarea spirituală).
Se spune de asemenea că strămoşii noştri erau adoratori de idoli
(aspiraţiile iniţiale ale persoanei sunt egoiste şi urmăresc beneficiul propriului
corp) şi că au fost fugari (Zion derivă de la cuvantul yetzia care ne spune că
atunci când gândul yetziot - scapă de egoism - este primită Lumina).

În lumea Cabalistului începător, există doar două stări: aceea a

suferinţei şi aceea a perceperii Creatorului.

Totuşi, până când persoana nu îşi corectează egoismul şi nu îşi

îndreaptă gândurile şi dorinţele personale spre Creator, lumea din jurul său va
fi percepută doar ca o sursă de suferinţă.
Apoi însă, după ce l-a simţit pe Creator, persoana vede că, Acesta
umple lumea cu Sine, deoarece întreaga lume constă din obiecte spirituale

385
corectate. Această imagine a lumii apare doar dacă, persoana câştigă vederea
spirituală. În acel moment toate suferinţele trecute încep să apară necesare şi
plăcute pentru că persoana a primit o corecţie în trecut.
Mai mult, persoana trebuie să ştie cine conduce lumea şi trebuie să
realizeze că tot ce există în lume, se întâmplă conform dorinţei Sale, în ciuda
faptului că trupul, cu Voinţa Creatorului, susţine continuu că totul în lume se
întâmplă accidental.
Şi totuşi, în ciuda corpului, persoana trebuie să creadă cu tărie că toate
acţiunile din lume sunt urmate fie de pedeapsă, fie de recompensă. De
exemplu, dacă cineva simte deodată dorinţa de a se ridica spiritual, poate
părea că este din întâmplare. Dacă cererea de ajutor către Creator pentru a
acţiona corect, nu primeşte un răspuns imediat, atunci nu este acordată
suficientă importanţă ultimei rugăciuni, care a fost uitată. Însă dorinţa este
recompensa pentru faptele bune anterioare - actul de a cere ajutor Creatorului
de a acţiona cum trebuie.
Sau, dacă persoana declară că în etapa actuală – în care omul simte că
este elevat spiritual - nu are alte griji curente cu excepţia celor nobile, trebuie
să înţeleagă că
(1) această stare este trimisă de Creator ca răspuns la rugăciunile
anterioare şi
(2) printr-o asemenea presupunere, persoana se proclamă capabilă să
lucreze în mod independent.

386
 Ceea ce înseamnă că urcarea spirituală depinde de raţiunile personale,
mai degrabă decât de cele ale Creatorului. Mai mult, dacă în timpul studiului,
persoana începe să perceapă obiectul acestuia, trebuie ca încă o dată să fie
convinsă că acest lucru nu se întâmplă accidental, că această stare i-a fost
trimisă de Creator.
Astfel, în timp ce studiem, ar trebui să ne plasăm într-o stare de
dependenţă de Voinţa Creatorului, astfel încât să ne putem întări credinţa în
Providenţa Superioară. Devenind dependenţi de Creator, noi formăm o
legătură - cu acesta - care ne conduce eventual la completul ataşament faţă de
Creator.
Există două forţe opuse care acţionează asupra noastră: cea altruistă
care susţine că a trăi în Voinţa Creatorului ar trebui să fie ultimul scop în
această lume, totul ar trebui să fie făcut de dragul Său; şi cea egoistă care
susţine că totul pe lumea asta este creat pentru fiinţele umane şi datorită lor.
Deşi, în toate cazurile, forţa altruistă prevalează, există o lungă cale a
suferinţei. Însă, există de asemenea şi o cale scurtă, cunoscută drept calea
Cabalei.

Fiecare persoană ar trebui să se străduiască să scurteze în mod

radical şi voluntar calea şi timpul de auto-perfecţionare, altfel va fi forţată
să accepte involuntar calea suferinţei pentru a ajunge la aceeaşi destinaţie.
Creatorul va forţa inevitabil persoana să accepte căile Cabalei.

387
 Cel mai natural sentiment al persoanei este iubirea care se întâlneşte la
nou-născuţi şi copii. Dar nu mai puţin natural este sentimentul unei persoane,
născut din iubirea, care furnizează nenumărate teme în domeniul artei şi
poeziei. Nu există o explicaţie ştiinţifică pentru iubire şi pentru desfăşurarea
sa.
În viaţa noastră, ne-am întâlnit cu fenomenul natural, inerent, de iubire
reciprocă, de apogeu al acestui sentiment şi apoi ciudat, de declinul său.
Exact în cazul iubirii reciproce, cu cât este mai puternic sentimentul, cu atât
trece mai repede.
Invers, senzaţia de pierdere a iubirii a unei persoane naşte adesea un
sentiment în altă persoană, însă reîntoarcerea bruscă a emoţiei ar putea foarte
bine diminua sentimentul iniţial de iubire. Acest paradox poate fi observat în
diverse tipuri de iubire: iubirea dintre sexe, iubirea dintre părinţi şi copii, etc.
Mai mult, se poate spune că dacă o persoană nutreşte sentimente de
iubire faţă de altcineva, acest lucru nu dă posibilitatea celui iubit de a dori şi
a-l iubi pe celălalt mai intens. Adică, afişarea unei mari iubiri nu înseamnă
că cel iubit răspunde pe deplin sentimentelor, ci dimpotrivă, transformă
treptat sentimentele de iubire, în ură. Şi asta pentru că cel care este iubit
încetează să se teamă ca îl va pierde pe care îl iubeşte, experimentând
dragostea necondiţionată.
Dar dacă în lumea noastră, o persoană are rar posibilitatea de a iubi pe
cineva - chiar şi egoist - nu este surprinzător faptul că, sentimentul de iubire
altruistă este complet străin şi de neatins pentru noi. Deoarece exact această

388
iubire ne este dată de Creator, El îşi ascunde sentimentele până când noi ne
vom dezvolta proprietăţile necesare să îi răspundem în întregime şi în mod
constant.
Atâta vreme cât nu simţim iubire faţă de noi, vom accepta orice fel de
iubire. Însă de îndată ce primim iubirea şi suntem plini de ea, începem să fim
mai selectivi şi să dorim doar sentimente de o intensitate neobişnuit de mare.
Şi aici există posibilitatea unei aspiraţii constante pentru a creşte
iubirea pe care cineva o simte pentru Creator. O iubire constantă, de neclintit,
reciprocă este posibilă doar dacă nu depinde de ceva.
Din acest motiv, iubirea Creatorului este ascunsă de noi şi este revelată
treptat în conştiinţa Cabalistului, până la gradul la care acesta din urmă este
capabil să se elibereze de egoism, care este singura cauză pentru descreşterea
acestui sentiment de iubire reciprocă în lumea noastră.
Am fost creaţi egoişti pentru a ni se da posibilitatea de a depăşi
graniţele propriilor sentimente îngăduindu-ne să simţim descoperirea iubirii
Creatorului. Doar simţind iubirea Acestuia, dorind să ne unim cu El, tânjim
să ne eliberăm de egoism - inamicul comun. Se poate spune că egoismul este
al treilea în triunghiul creaţiei (Creatorul, noi şi egoismul), care ne îngăduie
să Îl alegem pe Creator.
Mai mult, toate acţiunile Creatorului, scopul ultim al creaţiei şi toate
acţiunile Sale, indiferent de felul în care le vedem, sunt formate pe baza
acestei iubiri absolute şi constante. Lumina care emană de la Creator - care a
construit lumea noastră şi pe noi, o doză minusculă din ceea ce se află în

389
corpurile noastre şi constituie viaţa noastră, ne reaminteşte ce vor fi sufletele
noastre după corecţie. Acea Lumină este sentimentul iubirii Sale.
Motivul creării noastre, este simpla dorinţă de a crea binele, dorinţa de
a iubi şi răsplăti, dorinţa simplă de altruism (aşadar inteligibilă pentru noi),
dorinţa ca noi, obiectele iubirii Sale, să experimentăm iubirea Sa în totalitate
şi să găsim satisfacţie în asta, la fel ca în propriile sentimente de iubire pentru
Creator. Doar o senzaţie simultană a acestor două sentimente, atât de
contradictorii în lumea noastră, ne dau plăcerea totală care este scopul
Creatorului.
Propria natură poate fi denumită cu un singur cuvânt - egoism. Una
dintre cele mai manifeste expresii ale egoismului este percepţia propriului
„sine”. O persoană poate îndura orice, cu excepţia sentimentului de umilinţă.
Pentru a evita umilirea, persoana este adesea gata să moară.
În toate situaţiile, fie sărăcie, fie înfrângere, pierdere, sau trădare, noi
vom încerca întotdeauna - şi facem asta - să găsim cauze exterioare şi motive
dincolo de controlul nostru care sunt responsabile pentru condiţia noastră.
Altfel, nu am fi capabili niciodată să ne disculpăm pe noi înşine în ochii
noştri sau ai celorlalţi, lucru pe care natura noastră nu îl permite.
Natura noastră, nu va îngădui niciodată să ne umilim, pentru că în acest
fel o parte a creaţiei, percepută de noi sub forma „sinelui” va fi distrusă şi
înlăturată din această lume.

390
 Din acest motiv, noi nu putem distruge singuri egoismul, ci doar cu
ajutorul Creatorului. Egoismul va fi înlocuit în mod voluntar, doar crescând
importanţa scopului creaţiei.

391
392
 23
Munca Spirituală

Faptul că cerem Creatorului percepţiile spirituale, însă nu îi cerem să ne

rezolve problemele curente, ne arată cât este de slabă credinţa noastră în
Omnipotenţa şi Omniprezenţa Creatorului. Semnifică de asemenea lipsa
noastră de înţelegere că toate probleme ne sunt trimise cu un singur scop: de
a încerca să le rezolvăm noi înşine.
În acelaşi timp, ar trebui să cerem ajutorul Creatorului în rezolvarea lor,
crezând pe deplin că toate problemele ne sunt date pentru a ne întări credinţa
în Acesta. Dacă credem cu tărie că totul depinde de Creator, trebuie să ne
întoarcem către El, însă nu cu speranţa că Acesta ne va rezolva problemele.

Ar trebui să folosim aceste probleme ca oportunităţi de a deveni

dependenţi de Creator.

Deci pentru a nu ne decepţiona pe noi înşine cu privire la aceste

probleme, trebuie să gestionăm în acelaşi timp singuri aceste probleme, aşa
cum fac şi cei din jurul nostru.

393
 Declinul spiritual este trimis de Sus pentru a facilita ulterior creşterea
spirituală. Deoarece este trimis de Sus, vine instantaneu, se revelează într-o
secundă şi astfel ne găseşte aproape nepregătiţi.
Însă ieşirea din această stare, urcarea spirituală, are loc încet, ca o
vindecare după o boală, pentru că trebuie să înţelegem condiţia declinului şi
trebuie să încercăm să îl depăşim prin noi înşine.
Dacă în timpul ridicării spirituale, suntem capabili să ne analizăm
proprietăţile negative, să unim linia de stânga cu cea de dreapta, atunci vom
reuşi să evităm multe declinuri spirituale, sărind peste ele. Însă doar aceia
dintre noi care sunt capabili să păstreze linia de dreapta - adică, sunt capabili
să justifice acţiunile Creatorului în ciuda suferinţelor egoiste - îşi vor menţine
poziţia şi vor evita declinurile spirituale.
Aceasta este o reminiscenţă a regulii stabilite în Biblie referitoare la
războiul obligatoriu (milhemet mitzvah) şi cel voluntar (milhemet reshut):
războiul obligatoriu împotriva egoismului şi cel voluntar dacă persoana este
capabilă şi doreşte să facă un efort personal.
Munca interioară asupra noastră, în lupta împotriva egoismului, pentru
ridicarea Creatorului deasupra a tot ce există, în întărirea credinţei noastre în
domeniul Creatorului, toate acestea trebuie să le ascundem, la fel ca şi alte
stări spirituale prin care trecem.
De asemenea nu trebuie să sfătuim pe nimeni cum să acţioneze. Dacă
observăm că o altă persoană prezintă semne ale egoismului, acea persoana
trebuie să interpreteze aceste semne, în legătură cu faptul că nu există

394
altcineva în afară de Creator. Asta înseamnă că tot ceea ce o persoană vede şi
simte este rezultatul direct al Creatorului care doreşte ca aceste aspecte să fie
văzute şi simţite de persoana în cauză.
Tot ceea ce ne înconjoară, a fost creat doar cu scopul ca noi să realizăm
că este necesar să ne gândim în mod constant la Creator, să Îl rugăm să
schimbe materialul, fizicul, socialul şi alte condiţii ale creaţiei.
Fiecare dintre noi posedă un număr infinit de defecte, toate izvorând
din egoism, din dorinţa de fi mulţumiţi şi de a ajunge cu orice preţ, la confort.
Totalitatea admonestărilor (mussar) se referă la modul în care ar trebui să
luptăm cu fiecare deficienţă şi explică aceste metode în mod ştiinţific.
Cabala, chiar şi cea pentru începători, ne introduce pe tărâmul Înaltelor
Forţe Spirituale şi îngăduie fiecăruia dintre noi să înţelegem diferenţa dintre
noi şi obiectele spirituale. În acest fel, prin sine însuşi, persoana învaţă cine
este şi cine ar trebui să devină.
Astfel, nevoia de educaţie laică dispare cu totul, în special în lumina
faptului că nu produce rezultatele dorite. Fiind martori la bătălia cele două
forţe din noi - egoistă şi altruistă - noi treptat forţăm corpul să dorească
înlocuirea naturii noastre cu cea spirituală, a propriilor proprietăţi cu acelea
ale Creatorului, fără presiunea mentorilor noştri.

În loc să corectăm fiecare dintre greşelile noastre, aşa cum sugerează

sistemul mussar, Cabala sugerează că ar trebui să ne corectăm egoismul,
ca sursă a întregului rău.

395
 Noi experimentăm trecutul, prezentul şi viitorul, în prezent. În lumea
noastră, toate cele trei sunt percepute în prezent, dar ca trei senzaţii distincte.
Acestea sunt produse ca rezultat al minţilor noastre care aranjează aceste
noţiuni în concordanţă cu propria harta internă a timpului, obţinându-se astfel
impresia modului timp.
În limbajul Cabalei, acesta este definit ca diferenţa dintre efectele
„Luminii (plăcerii)”. Plăcerea care este simţită la un anumit moment este
considerată a fi prezentul. Dacă impactul său direct, intern, a trecut deja, dacă
plăcerea a trecut, licăreşte de departe şi este simţită de noi ca fiind departe,
atunci îl percepem ca „trecut.”
Dacă a existat o anumită întrerupere a Luminii atunci când plăcerea ne-
a părăsit, dacă nu o mai primim, atunci uităm complet de existenţa sa. Dar în
cazul în care Lumina radiază din nou din afară, atunci devine trecutul pe care
l-am uitat şi de care ne-am adus aminte.
Dacă nu am experimentat încă o anumită Lumină - plăcere şi aceasta
apare simţurilor noastre din afară, ea va fi percepută de noi ca „viitor”
(„Lumina Încrederii”).
Cu alte cuvinte, noi percepem prezentul ca o achiziţie internă, ca
Lumină, ca informaţie şi ca plăcere, în timp ce percepem trecutul şi viitorul
ca rezultat şi ca plăcere, întrucât noi percepem trecutul şi viitorul ca rezultat
al unei străluciri îndepărtate a plăcerii amintite sau anticipate. Însă în orice
caz, noi nu trăim nici în trecut şi nici în viitor, ci doar în momentul prezent,

396
percepând diferite tipuri de Lumină, care sunt interpretate ca timpuri diferite,
sau moduri timp.
Dacă nu experimentăm nici o plăcere în prezent, noi căutăm Sursa care
ne poate da plăcere în viitor, aşteptăm momentul următor care ne va aduce
cu el o altfel de senzaţie. Eforturile noastre în sfera auto-perfecţionării
constau în atragerea Luminii îndepărtate în percepţiile noastre prezente.

Există două forţe care acţionează asupra noastră: suferinţa ne

împinge din spate şi plăcerea ne ademeneşte şi ne împinge în faţă.

În mod obişnuit, o sigură forţă nu este suficientă; simpla anticipare a

viitoarei plăceri nu este de ajuns pentru a avansa, deoarece dacă trebuie să
facem un efort pentru a progresa, factori ca lenea şi frica de a pierde ce avem
pot deja să apară.
Din acest motiv, este nevoie de o forţă care ne împinge din spate -
suferinţa simţită în starea prezentă. Toate greşelile provin dintr-o ultimă
greşeală – dorinţa de a primi plăcere.
De obicei, cei care fac aceste greşeli nu se laudă cu faptul că nu au
putut rezista tentaţiei, cu faptul că au fost mai slabi decât atracţia. Doar
plăcerea din furie le dă un sentiment de mândrie deschisă, pentru că
determină dreptatea lor. Exact această mândrie este aceea care îi trage în jos.
Astfel, furia este cea mai puternică expresie a egoismului persoanei.

397
 Atunci când experimentăm suferinţa materială, fizică, sau spirituală, ar
trebui să regretăm faptul că, Creatorul ne-a acordat o asemenea pedeapsă.
Dacă nu regretăm, atunci nu este o pedeapsă, deoarece pedeapsa este un
sentiment de durere şi regret pentru o condiţie pe care nu o putem depăşi,
referitoare la sănătate, nevoi materiale, etc.
Dacă nu experimentăm durere în starea în care ne aflăm, înseamnă că
nu am primit încă pedeapsa trimisă de Creator. Deoarece orice pedeapsă este
corecţia sufletului persoanei şi fără să o experimentăm, pierdem oportunitatea
de corecţie. Însă aceluia care experimentează pedeapsa şi este capabil să îl
roage pe Creator să îi aline suferinţa, starea i se îmbunătăţeşte mai mult decât
dacă suferinţa s-ar fi născut fără rugăciune.
Motivul poate fi găsit în faptul că, Creatorul ne dă pedeapsa pentru cu
totul alte motive decât acelea care induc pedeapsa în lumea noastră. Pedeapsa
nu ne este dată pentru a acţiona contrar Voinţei Sale, ci pentru a forma o
legătură cu El, pentru a ne forţa să ne întoarcem şi să ne apropiem de Acesta.
Astfel, dacă ne rugăm Creatorului să ne elibereze de suferinţă, acest
lucru nu ar trebui să fie interpretat ca o cerere către Creator de a fi scutiţi de
auto-perfecţionare. Rugăciunea oferită pentru a forma legătura cu Creatorul
este un pas incomparabil mai mare spre progres, decât cel prin suferinţă.
„Eşti obligat să te naşti, obligat să trăieşti şi obligat să mori.” Aşa se
întâmplă în lumea noastră. Însă ceea ce se întâmplă în lumea noastră, este
rezultatul evenimentelor care au loc în lumile spirituale. Nu există însă o
analogie directă sau asemănare între cele două tărâmuri.

398
 Astfel, noi suntem obligaţi (împotriva dorinţelor corpului) să ne naştem
(spiritual, să primim primele senzaţii spirituale), adică să începem să ne
separăm de propriul „sine” o separare cu care corpul nu este niciodată, de
bună voie, de acord. După ce am primit de Sus organele spirituale ale acţiunii
şi percepţiei (kelim), putem începe să ducem o existenţă spirituală şi să
înţelegem noua noastră lume.
Însă şi în această stare, noi mergem împotriva dorinţei corpului de a lua
parte la plăcerile spirituale şi astfel, se adevereşte partea „eşti forţat să
trăieşti.” În final, „eşti forţat să mori” înseamnă că noi percepem că suntem
forţaţi să luăm parte în viaţa noastră curentă, la o moarte spirituală.
În fiecare generaţie, Cabaliştii, prin eforturile lor şi prin cărţile de
Cabala, au creat condiţiile potrivite pentru atingerea scopului ultim - de a ne
apropia de Creator. Înainte de marele Baal Shem Tov, doar o mână de
oameni puteau atinge acest scop. După el, ca rezultat al muncii sale, chiar şi
simpli elevi care studiază Cabala pot ajunge la acest scop.
Mai mult, ca rezultat al muncii depuse de către Baal HaSulam şi Rabbi
Yehuda Ashlag în această lume, astăzi fiecare persoană care doreşte să
înţeleagă scopul creaţiei, poate face asta. Calea Cabalei şi calea suferinţei
diferă prin faptul că o persoană merge pe calea suferinţei doar până când
realizează că este mai rapid şi mai uşor să meargă pe calea Cabalei.
Calea Cabalei constă în procesele prin care noi ne amintim suferinţa
prin care am trecut deja şi care ar putea avea loc din nou. În acest fel, noi nu

399
trebuie să retrăim aceeaşi suferinţă, deoarece amintirea ei este suficientă
pentru a realiza şi a alege calea corectă de a acţiona.

Înţelepciunea constă în analizarea a ceea ce s-a întâmplat şi în

realizarea faptului că sursa întregii noastre suferinţe este egoismul.

Ca urmare, noi trebuie să acţionăm astfel încât, să evităm să intrăm pe

calea suferinţei din egoism. Respingând în mod voluntar egoismul, trebuie să
acceptăm apoi căile Cabalei.
Cabaliştii simt că întreaga lume a fost creată doar pentru folosul lor,
pentru a-i ajuta să îşi atingă scopurile. Toate dorinţele pe care Cabaliştii le
primesc de la cei din jurul lor îi ajută să avanseze, pentru că ei imediat
resping ideea utilizării lor în propriul interes.
Atunci când cineva vede negativul în alţii, acest lucru are loc pentru că
persoana nu este încă eliberată de propriile lipsuri şi ca rezultat, realizează
necesitatea propriei perfecţionări. În acest sens, întreaga lume este creată
pentru a servi la ascensiunea fiinţelor umane, cărora le îngăduie să îşi observe
propriile deficienţe.
Doar simţind adâncimea propriului declin spiritual, împreună cu
realizarea infinitei distanţe faţă de ceea ce este dorit cu ardoare, putem
înţelege miracolul făcut de Creator atunci când ne ridică din această lume
spre Sine, în lumile spirituale.

400
 Ce cadou imens ne-a făcut Creatorul! Doar din profunzimea propriei
condiţii, putem aprecia în întregime un asemenea dar, şi putem răspunde cu
iubire adevărată şi cu dorinţa pentru unitate.
Este imposibil să obţinem orice fel de cunoaştere, fără a face efortul de
a o obţine. De aici rezultă două consecinţe: realizarea necesităţii cunoaşterii,
care va fi proporţională cu eforturile făcute pentru a o dobândi şi înţelegerea
că depinde de noi să o dobândim.
Astfel, un efort aduce două condiţii necesare într-o persoană: dorinţa în
inimile şi gândurile noastre, sau pregătirea mentală, de a sesiza şi înţelege
noul. Din acest motiv, noi suntem chemaţi să depunem efort, de fapt este
esenţial să facem asta.
Doar acest act depinde de noi, deoarece cunoaşterea ne este asigurată
de Sus şi nu avem nici o influenţă asupra apariţiei ei. În special, în domeniul
achiziţiei spirituale şi al percepţiei, noi primim de Sus doar ceea ce cerem şi
ce suntem pregătiţi în interior să primim. Însă atunci când cerem Creatorului
să ne asigure ceva, nu folosim noi dorinţele, propriile noastre ego-uri?
Pot asemenea cereri să fie rezolvate prin ridicarea noastră spirituală de
către Creator? Mai mult, cum putem cere ceva ce nu am experimentat
niciodată?
Dacă cerem să scăpăm de egoismul nostru, sursa întregii suferinţe, sau
cerem proprietăţi spirituale, chiar fără a şti că ele sunt anterioare primirii lor,
Creatorul ne va acorda darul pe care îl dorim.

401
 Cabala se concentrează doar asupra muncii spirituale care are loc în
minţile şi inimile noastre - presupunând că progresele noastre spirituale
depind doar de aceşti factori – şi atunci care este relaţia dintre observarea
ritualurilor noastre religioase şi scopul creaţiei?
Deoarece toate poruncile din Biblie sunt descrieri ale acţiunilor
spirituale ale Cabaliştilor aflaţi pe tărâmul spiritual, atunci observându-le
fizic în lumea noastră - chiar dacă ea nu are impact asupra lumilor spirituale -
noi avem grijă la nivel fizic de Voinţa Creatorului.
Fără îndoială, dorinţa Creatorului este să înalţe spiritual creaţiile Sale,
la nivelul Său. Însă transmiterea învăţăturii din generaţie în generaţie,
cultivarea solului din care vor răsări cei mari şi valoroşi, este posibilă doar
atunci când masele îndeplinesc anumite sarcini.
Cele de mai sus sunt o reminiscenţă a lumii noastre. Pentru ca un mare
învăţat să se dezvolte, sunt necesari şi ceilalţi. Transmiterea cunoştinţelor din
generaţie în generaţie necesită anumite condiţii. Cum ar fi, fondarea unor
instituţii academice în care viitorul mare învăţat va fi crescut şi educat.
Astfel, toată lumea va participa la realizările acelui savant şi va putea avea
parte de roadele muncii acestuia.
Cabaliştii, care au fost aduşi împreună cu colegii lor într-un mediu în
care respectarea poruncilor este mecanică şi credinţa în Creator este simplă,
continuă să crească spiritual, în timp ce alţii rămân la nivelurile iniţiale ale
dezvoltării spirituale.

402
 Cu toate acestea, ei, la fel ca restul umanităţii, participă inconştient la
lucrările Cabalistului şi prin urmare iau parte inconştient şi la o parte din
câştigul spiritual pe care îl poate avea acesta.
Mai mult, părţile inconştiente ale proprietăţilor lor spirituale sunt de
asemeni corectate inconştient, dând astfel posibilitatea ca în mai multe
generaţii, colegii să fie capabili de ascensiune spirituală conştientă. Chiar şi
despre studenţii care au venit să studieze Cabala (unii pentru cunoaştere în
general, alţii pentru ridicare spirituală), se spune, „o mie intră în şcoală, însă
doar unul iese pentru a învăţa pe alţii.” Cu toate acestea, toţi participă la
succesul unuia şi toţi primesc partea lor de corecţie prin participarea lor.
Odată intraţi pe tărâmul spiritual şi având corectate proprietăţile
egoiste, Cabalistul începe să experimenteze încă odată nevoia pentru prezenţa
celorlalţi: trăind în lumea noastră, Cabalistul colectează dorinţele egoiste ale
altora şi le corectează, ajutând astfel şi pe ceilalţi, să câştige abilitatea de a fi
angajaţi conştient în munca spirituală cândva în viitor.
Dacă o persoană obişnuită îl poate ajuta în vreun fel pe Cabalist, chiar
prin efectuarea unor sarcini mecanice, acea persoană îi îngăduie acestuia să
includă dorinţele sale personale în corecţia pe care o face Cabalistul.

Deci, se spune în Talmud că „a servi un înţelept, este mai util pentru

un discipol decât să înveţe de unul singur.”

403
 Procesul învăţării implică egoismul şi implică raţiunea noastră
pământeană, în timp ce a fi în serviciul unui înţelept presupune credinţa
persoanei în măreţia înţeleptului, un sentiment pe care un elev nu îl poate
percepe. Prin urmare, serviciul elevului este mult mai aproape în esenţă de
proprietăţile spirituale şi în consecinţă este preferabil pentru discipol.
Ca rezultat, cel care a fost mai aproape de învăţător şi l-a servit cel mai
bine, a câştigat o şansă mai mare pentru ridicare spirituală. În consecinţă,
Cabaliştii spun despre calea Cabalei că nu este moştenită, ci mai degrabă
transmisă de la învăţător la discipol. Aşa a fost în toate generaţiile, până
acum.
Însă, generaţia prezentă, a căzut atât de jos spiritual, încât chiar liderii săi
transmit cunoaşterea lor pe linie familială, deoarece toată cunoaşterea lor este
la nivel corporal. Pe de altă parte, aceia care au format deja o legătură cu
Creatorul şi cu discipolii, îşi transferă moştenirea asupra celor care o pot
primi, adică asupra discipolilor apropiaţi.
Când experimentăm obstacole în avansarea noastră către Creator, noi
trebuie să îl rugăm pe Creator următoarele:
1. Să înlăture toate obstacolele, pe care, chiar El le-a trimis, astfel încât să
le depăşim prin propriile mijloace şi să nu simţim nevoia unei mai mari
puteri spirituale decât avem deja.
2. Să ne acorde o dorinţă mai mare pentru înţelegere spirituală şi să
împărtăşească cu noi importanţa ridicării spirituale. Atunci, obstacolele
nu vor mai putea să ne împiedice să mergem pe calea Creatorului. Noi

404
 ca indivizi renunţăm la orice în schimbul vieţii noastre, dacă viaţa are
valoare pentru noi. Din această cauză, trebuie să îi cerem Creatorului să
ne acorde gustul vieţii spirituale astfel încât să nu ne împiedice nici un
obstacol.
O dorinţă spirituală, implică dorinţa de a da şi folosirea acestei dorinţe
doar pentru plăcerea celorlalţi. Dorinţa de plăcere pentru sine, lipseşte din
tărâmul spiritual. Lumea materială este diametral opusă celei spirituale.
Însă dacă nu există un teren comun sau proprietăţi comune între spiritual
(altruism) şi material (egoism), cum poate cineva să îşi corecteze egoismul?
Lumina spirituală, care este capabilă să transforme egoismul în altruism, nu
poate intra într-o dorinţă egoistă.
Motivul pentru care lumea nu Îl percepe pe Creator, este acela că Lumina
Creatorului intră într-un obiect doar în măsura în care proprietăţile obiectului
corespund cu cele ale Luminii.

Numai Lumina Creatorului poate schimba un vas egoist într-unul

spiritual, doar intrând în el. Nu există altă cale.

Prin urmare, El a creat omul; mai întâi, pentru a exista sub influenţa
forţelor egoiste de la care primeşte proprietăţi care îl separă de spiritual; şi
apoi, să se afle sub influenţa forţelor spirituale.

405
 În final, în timp ce lucrează asupra propriului centru spiritual din inimă, cu
ajutorul Cabalei, omul trebuie să corecteze acele dorinţe pe care le-a primit
de la forţele ego-ului.

406
 24
Credinţa

În Biblie se spune că Avram a afirmat că Sara este sora şi nu soţia sa, pentru
că s-a temut ca ar fi putut să fie ucis, iar ea ar fi devenit accesibilă altora.
Întrucât pentru Cabala întreaga lume este echivalentul unei singure persoane -
pentru că sufletul a fost divizat în 600,000 de părţi pentru a simplifica
dobândirea scopului final - Avram este privit ca personificarea credinţei în
noi.
Soţia este permisă doar soţului, spre deosebire de soră care este
interzisă doar fratelui însă nu altora. Avram a văzut că el însuşi (credinţa) era
singurul (singura proprietate a fiinţelor umane) capabil să o facă pe Sara,
baza vieţii sale.
El a înţeles de asemenea că alţi bărbaţi (alte proprietăţi ale persoanei) i-
ar putea dăuna (credinţei) pentru că au fost captivaţi de frumuseţea Sarei şi
doreau să o aibă pentru totdeauna de dragul propriului ego. Din această
cauză, Avram, a declarat că Sara (scopul creaţiei) este sora sa, pentru a nu o
interzice şi altor bărbaţi (proprietăţile unei persoane). În consecinţă, până
când corecţia nu este completă, persoana se poate angaja în Cabala doar în
propriul interes.

407
 Diferenţa dintre toate tărâmurile spirituale şi lumea noastră, este că tot
ce aparţine de tărâmurile spirituale este parte a Creatorului şi are forma unei
scări spirituale pentru a face mai sigură ascensiunea fiinţelor umane.
Lumea noastră egoistă, pe de altă parte, nu a fost niciodată parte a
Creatorului, însă a fost generată din non-existenţă şi va dispărea după
ascensiunea ultimului suflet din lumea noastră în lumea spirituală. Din acest
motiv, toate activităţile umane transmise din generaţie în generaţie, ca şi cele
care sunt produsul materialului acestei lumi, sunt sortite să dispară.
Întrebare: Prima creaţie a primit întreaga Lumină şi a respins-o, pentru
a nu se simţi ruşinată; cum poate fi o asemenea stare considerată apropiată de
Creator, de vreme ce o senzaţie neplăcută ar trebui să însemne o îndepărtare
de Creator?
Răspuns: Într-o asemenea stare spirituală, trecutul, prezentul şi viitorul
se unesc în întregime. Creaţia nu a experimentat sentimentul de ruşine, pentru
că a decis să ajungă la starea de unitate cu Creatorul prin propriile dorinţe,
experimentând în acelaşi timp, atât decizia cât şi consecinţele acesteia.
Atât încrederea cât şi sentimentul de lipsă al pericolului rezultă din
efectul Luminii Înconjurătoare (Ohr Makif) şi din sesizarea prezenţei
Creatorului în prezent. Dar din moment ce, până în prezent persoana nu a
generat încă proprietăţile adecvate corectate, Creatorul nu este sesizat ca
Lumină Interioară (Ohr Pnimi), ci ca Lumină Înconjurătoare.

408
 Încrederea şi credinţa sunt concepte similare. Credinţa este
„disponibilitatea psihologică de a suferi pentru un scop.”

Nu există alte obstacole în calea dorinţei unei persoane în afară de lipsa

răbdării - de a face efortul necesar - şi oboselii. Astfel, o persoană puternică
este aceea care are încrederea, răbdarea şi puterea de a suferi. O persoană
slabă este aceea care simte o lipsă de toleranţă la suferinţă şi renunţă la cea
mai mică presiune exercitată de suferinţă.
Pentru a-L percepe pe Creator este nevoie de intelect şi putere. Se ştie
că pentru a dobândi ceva de mare valoare persoana trebuie să depună eforturi
mari şi să treacă prin mari suferinţe. Cantitatea de efort pe care o investim
determină în ochii noştri valoarea obiectului pe care dorim să îl dobândim.
Gradul răbdării noastre semnifică puterea noastră de viaţă. Până la
vârsta de patruzeci de ani suntem la apogeul puterii noastre, după care forţa
de viaţă dispare împreună cu capacitatea noastră de a avea încredere în noi
înşine, până când această încredere şi credinţă dispar complet, în momentul
ieşirii noastre din această viaţă.
Deoarece Cabala este cea mai înaltă înţelepciune şi o achiziţie eternă,
spre deosebire de alte achiziţii ale acestei lumi, ea solicită cele mai mari
eforturi deoarece ne „cumpără” această lume şi nu ceva temporar şi
tranzitoriu. Înţelegând Cabala, putem înţelege adevărata sursă a tuturor
ştiinţelor, starea complet revelată. Astfel ni se arată ce fel de efort trebuie

409
depus pentru a înţelege o singură ştiinţă, chiar şi în măruntele împrejurări în
care am înţeles asta.
Noi primim adevărate puteri supranaturale - de care avem nevoie pentru
a înţelege Cabala de Sus - şi astfel suntem capabili să ne purtăm suferinţa pe
calea către înţelegerea acestei înţelepciuni. În acelaşi timp, primim şi
încrederea şi puterea dătătoare de viaţă, necesare de a o înţelege prin noi
înşine.
Însă noi nu putem depăşi toate obstacolele fără ajutorul nemijlocit al
Creatorului (ajutorul ascuns al acestuia este evident prin faptul că, El susţine
viaţa în fiecare creaţie). Credinţa este puterea care determină cât de pregătiţi
suntem pentru a acţiona.
La începutul căii noastre, ne lipseşte capacitatea de a-L percepe pe
Creator, deoarece ne lipsesc proprietăţile altruiste. Cu toate acestea, noi
începem să simţim existenţa unei forţe supreme, omnipotente care conduce
lumea şi ne întoarcem către aceasta, în momentele noastre de disperare. Noi
facem acest lucru instinctiv.
Ni se dă această proprietate deosebită de la Creator astfel încât, chiar în
faţa educaţiei anti-religioase şi a perspectivei, noi am putea începe să Îl
descoperim pe El, chiar din starea ascunderii absolute.
În timp ce urmărim generaţii de oameni de ştiinţă care descoperă
misterele naturii, dacă facem eforturi similare pentru a-l descoperi pe Creator,
El se va dezvălui asemeni misterelor naturii. De fapt, toate căile căutării
omenirii ne conduc către revelarea misterelor naturii.

410
 Însă unde sunt oamenii de ştiinţă care cercetează scopul creaţiei?
Dimpotrivă, aceştia sunt cei care neagă des, existenţa Celui mai Înalt Tărâm.
Motivul negării constă în faptul că, Creatorul le-a dăruit doar abilitatea
de a raţiona şi de a se angaja în cercetarea materiei şi a inovaţiei.
Însă tocmai din acest motiv, în ciuda tuturor ştiinţelor, Creatorul ne
insuflă credinţa instinctivă. Natura şi universul ne apar ca negând existenţa
Înaltului Tărâm; astfel oamenii de ştiinţă nu au puterea naturală a credinţei.
În plus, societatea aşteaptă rezultatele materiale ale muncii oamenilor
de ştiinţă, care instinctiv se supun acestei aşteptări. Deoarece cele mai
preţioase lucruri există în cantităţi mici şi sunt găsite prin mari eforturi şi
Revelarea Creatorului, este cea mai dificilă dintre toate descoperirile, un om
de ştiinţă tinde în mod natural să evite eşecul şi nu se implică în sarcina de
revelare a Creatorului.
Astfel, sigura cale de a ne aduce mai aproape de percepţia Creatorului,
este de a cultiva în noi înşine sentimentul credinţei, indiferent de opinia
celorlalţi. Puterea credinţei nu este mai mare decât celelalte puteri inerente
naturii umane - toate acestea sunt rezultatul Luminii Creatorului. Calitatea
specială care deosebeşte puterea credinţei de alte puteri, este că aceasta din
urmă ne aduce în contact cu Creatorul.

Procesul perceperii Creatorului este comparabil cu procesul

dobândirii cunoaşterii.

411
 La început, noi învăţăm să înţelegem. Apoi, începem să folosim ce am
învăţat.
Ca întotdeauna, la început este dificil, însă fructele sunt culese de aceia
care dobândesc scopul final: intrarea în lumea spirituală. În acel moment, noi
câştigăm plăcerea nemărginită a perceperii Creatorului şi în consecinţă,
dobândim cunoaşterea absolută a tuturor lumilor, a celor care le locuiesc şi a
circulaţiei sufletelor în toate stările, de la începutul creaţiei şi până la sfârşitul
său.

412
 25
Procesul de armonizare cu Creatorul

Creaţia - acţiunea altruistă - este îndepărtarea de egoism. Ea constă din

stabilirea unei limite sau a unui ecran (masach), faţă de plăcerea care vine
sub forma Luminii spirituale. Acest ecran reflectă în schimb plăcerea, înapoi
spre Sursă. Astfel, noi ne limităm în mod voluntar potenţialul pentru plăcere,
şi stabilim de ce primim plăcerea – nu pentru noi, ci pentru scopul creaţiei.
Creatorul vrea să ne dăruiască plăcere; prin urmare dacă ne bucurăm de
aceasta, noi la rândul nostru îl încântăm pe Creator, şi acesta este singurul
motiv pentru care ne răsfăţăm în plăcere. În special, noi decidem că plăcerea
pe care o primim, ar trebui să fie din faptul că beneficiem de Creator şi astfel
avem voinţa de a rezista la primirea plăcerii în mod direct.
Într-un astfel de caz, acţiunile noastre şi forma acţiunilor Creatorului
coincid şi în plus faţă de plăcerea iniţială, noi experimentăm de asemenea o
mare plăcere din acordul proprietăţilor noastre cu cele ale Creatorului -
măreţia Sa, tăria, puterea, întreaga cunoaştere şi existenţa nelimitată.
Nivelul maturităţii noastre spirituale este determinat de mărimea
ecranului pe care, îl putem ridica în calea plăcerii egoiste. Cu cât este mai

413
mare tăria împotrivirii faţă de interesele personale, cu atât va fi mai mare
nivelul atins şi Lumina pe care o vom primi „de dragul Creatorului”.
Toate organele noastre de percepţie sunt construite astfel: atunci când
intrăm în contact cu informaţia, prin sunet, văz, miros, etc, putem interpreta
informaţia. Până în momentul în care semnalele nu ajung în contact cu aceste
bariere, nu putem simţi şi nici interpreta informaţia.
Desigur, toate instrumentele noastre de măsură, funcţionează în
concordanţă cu principiul de bază, deoarece legile lumii noastre sunt pur şi
simplu consecinţa legilor spirituale. Prin urmare, fenomenele noi sunt
revelate în lumea noastră, deci şi prima dezvăluire a Creatorului şi apoi
fiecare sesizare a Lui, depinde doar de mărimea graniţei pe care o putem
depăşi.
În lumea spirituală, aceasta graniţă este cunoscută ca vas (kli). Ceea ce
noi percepem de fapt, nu este Lumina însăşi, ci interacţiunea sa cu graniţa,
care rezultă din influenţa Luminii, asupra kli-ului spiritual al fiinţei umane.
În mod similar, în lumea noastră, noi nu percepem fenomenul în sine, ci
rezultatul interacţiunii sale cu organele noastre de percepţie sau cu
instrumentele noastre.
Creatorul a înzestrat o anumită parte din El însuşi, cu o dorinţă egoistă
pentru plăcere, dorinţă pe care, chiar El a creat-o. În consecinţă, acea parte a
încetat să îl perceapă pe Creator si se percepe doar pe sine, propria stare,
propria dorinţă. Această parte se numeşte „suflet.”

414
 Acesta este de asemenea parte a Creatorului, deoarece există doar El şi
nu există nici un loc liber care să nu fie umplut de Acesta. Însă, deoarece
egoismul îşi simte doar propriile dorinţe, el nu Îl percepe pe Creator.
Scopul creaţiei este ca această parte, sa aleagă să se întoarcă la Creator
prin propria voinţă, prin propriile decizii şi să devină înrudită cu Acesta în
proprietăţile sale.
Creatorul controlează în totalitate procesul aducerii acestei părţi egoiste,
la unirea cu El. Însă din afară acest control este insesizabil. Dorinţa
Creatorului se manifestă (împreună cu ajutorul său ascuns) în dorinţa de unire
cu El, dorinţă care emană din adâncul părţii egoiste.
Pentru a simplifica această problemă, Creatorul a divizat egoismul în
600,000 de părţi. Fiecare dintre acestea, rezolvă problema respingerii treptate
a egoismului, ajungând lent la realizarea faptului că egoismul este rău, prin
procese repetitive de dobândire a proprietăţilor egoiste şi suferinţa cauzată de
ele.
Fiecare dintre cele 600,000 de părţi ale sufletului, este cunoscută ca
„sufletul” fiinţei umane. Perioada de contopire cu egoismul, se numeşte
„viaţa” fiinţei umane. O temporară întrerupere a legăturii cu egoismul, este
cunoscută ca „existenţa” pe tărâmurile înalt spirituale. Momentul în care
sufletul dobândeşte proprietăţi egoiste, este cunoscut ca „naşterea” fiinţei
umane în această lume.
Fiecare dintre cele 600,000 de părţi ale sufletului colectiv trebuie - după
o serie de fuziuni cu egoismul - să aleagă să se unească cu Creatorul şi să

415
respingă egoismul, în ciuda faptului că acesta este încă în suflet, în timp ce
sufletul este încă (îmbrăcat) în corpul uman.
Procesul treptat de armonizare în proprietăţi cu Creatorul, este cunoscut
ca „urcare spirituală”. Urcarea spirituală apare pe parcursul nivelurilor sau
treptelor, cunoscute sub numele de Sfirot.
În total, de la primul până la ultimul pas al unirii cu Creatorul, scara
spirituală cuprinde 125 de trepte sau Sfirot. La fiecare 25 de Sfirot, se încheie
o etapă, cunoscută ca „lume” sau „tărâm”. Astfel, în afară de starea noastră,
care este cunoscută ca „lumea noastră”, există 5 lumi.
Scopul părţii egoiste este de a ajunge la proprietăţile Creatorului în
timpul existenţei noastre în această lume, astfel încât, în ciuda egoismului
nostru noi să Îl putem percepe pe Creator în tot ne înconjoară. Dorinţa pentru
unitate este o dorinţă naturală în noi. Este o dorinţă care nu este influenţată de
premise sau deducţii; ci mai degrabă este o cunoaştere profundă a nevoii de
unire cu Creatorul.
În Creator această dorinţă există liberă, însă în creaţie, ea acţionează ca
o lege naturală permanentă. Deoarece El a creat natura în conformitate cu
propriul său plan, fiecare lege naturală reprezintă dorinţa Sa de a vedea că
această ordine există. Prin urmare, toate „instinctele” şi dorinţele noastre
naturale emană direct de la Creator, în timp ce interferenţele care cer calcule
şi cunoaştere anterioară, sunt fructele acţiunilor noastre.

416
 Dacă dorim să ajungem la completa unitate cu Creatorul, noi trebuie să
aducem acea dorinţă, la nivelul cunoaşterii instinctive, ca şi cum ar fi fost
primită împreună cu natura noastră, de la Creator.
Legile dorinţelor spirituale sunt de aşa natură, încât nu există loc pentru
dorinţe incomplete sau parţiale - acelea care lasă loc dubiului sau dorinţelor
irelevante. Din acest motiv, Creatorul este atent doar la motivul pentru care
acestea emană din adâncul nostru şi care corespunde cu dorinţa completă a
vasului spiritual, la nivelul la care existăm.
Însă procesul naşterii unei asemenea dorinţe în inima noastră, apare
încet şi se acumulează în mod necunoscut nouă, la un nivel mult mai ridicat,
decât poate fi înţeles de intelectul uman.

Creatorul adună toate rugăciunile mici pe care le facem, într-una

singură şi apoi după ce primeşte o cerere de ajutor de intensitatea
necesară, El ne ajută.

În mod similar, atunci când intrăm în sfera acţiunii Luminii

Creatorului, noi primim totul dintr-o dată, pentru că Dăruitorul Suprem este
etern şi nu face calcule bazate pe timpul si succesiunea vieţilor. Din acest
motiv, chiar şi cel mai inferior nivel spiritual, generează un simţ complet al
eternului.

417
 Însă, deoarece noi continuăm să experimentăm o serie de urcări şi
coborâri spirituale chiar şi după ajungerea la nivelul spiritual iniţial, noi
existăm în condiţii cum ar fi lumea, anul, sufletul.
Sufletul dinamic, care nu şi-a încheiat încă corecţia, are nevoie de un
loc unde să se mute; acest loc este cunoscut ca „lume.” Suma tuturor
mişcărilor sufletelor este percepută ca timp şi este cunoscută sub numele de
„an.”
Chiar şi cel mai de jos nivel spiritual generează sentimentul unei totale
perfecţiuni într-o anumită măsură, încât doar prin credinţa individuală
deasupra raţiunii, înţelegem că, ridicarea la noua stare nu este nimic altceva
decât depăşirea „negării spirituale” a unui nivel spiritual mai înalt. Doar prin
înţelegerea acestui concept, poate cineva să urce la un nivel mai înalt, până la
nivelul spiritual despre care persoana credea că există şi la care se ridică
deasupra propriului simţ al perfecţiunii.
Corpurile noastre funcţionează automat, în concordanţă cu legile
propriei naturi egoiste şi a obiceiurilor. Dacă noi ne repetăm în mod constant
că dorim urcarea spirituală, atunci în final o vom dori. Corpul, în virtutea
acestor exerciţii neîncetate, va accepta această dorinţă ca fiind una naturală.
Se spune adesea că obiceiul devine a doua natură.
În stadiul declinului spiritual, noi ar trebui să ne menţinem credinţa că
„Atunci când Israel este în exil, Creatorul este cu ei.”

418
 Atunci când ne aflăm într-o stare de apatie şi lipsă de speranţă, nici
chiar lumile spirituale nu prezintă interes pentru noi, pentru că totul pare
să existe la nivelul la care noi existăm în acest moment.

Prin urmare, noi trebuie să credem că acest sentiment nu este nimic

altceva decât propria conştiinţă, de vreme ce ne aflăm într-o stare de exil
spiritual şi astfel lipsiţi de conştiinţa Creatorului, care este de asemenea exilat
din conştiinţa noastră.
Lumina care emană de la Creator trece prin patru stadii, înainte ca
egoismul să fie creat. Numai ultimul, al patrulea (Malchut), este numit
creaţie, deoarece îşi percepe dorinţele sale egoiste pentru a găsi încântare în
Lumina Creatorului.
Astfel, primele patru stadii sunt proprietăţi ale Luminii, prin care El ne
creează. Noi acceptăm cea mai înaltă proprietate - aceea a primului stadiu -
sau dorinţa de a încânta viitoarea creaţie, ca proprietate a Creatorului.
La sfârşitul spectrului de frecvenţe, este stadiul cinci al dezvoltării, sau
creaţia egoistă, care doreşte să contracareze propria natură egoistă şi să
devină înrudită cu primul stadiu. Deşi există încercări, acestea sunt
încununate doar parţial de succes.
Primul stadiu al egoismului, care se poate contracara pe sine în
întregime, este cunoscut ca Olam Adam Kadmon.
Stadiul doi al egoismului, este lumea Olam Atzilut.

419
 Stadiul trei al egoismului, care formează o parte a stadiului cinci care
nu mai poate fi comparat nici cu primul sau cel de-al doilea stadiu, este
lumea Olam Beria.
Stadiul patru al egoismului, care face parte din stadiul cinci, nu are
putere să reziste sieşi, astfel încât să fie comparat cu primele trei stadii, dar
poate semăna cu stadiul patru de dezvoltare al Luminii. Este cunoscută ca
lumea Olam Yetzira.
Partea rămasă din stadiul cinci, nu are nici o putere să aspire să fie ca
oricare din stadiile anterioare. Poate doar rezista egoismului pasiv, evitând
primirea plăcerii (acţiune contrară etapei a cincea). Aceasta este cunoscută ca
lumea Olam Assiya.
Fiecare lume are cinci sub-stadii care sunt numite partzufim: Keter,
Hochma, Bina, Zeir Anpin şi Malchut. Zeir Anpin constă din şase sub-Sfirot:
Hesed, Gevura, Tifferet, Netzah, Hod şi Yesod. După crearea celor cinci lumi,
lumea noastră materială - a fost creat tărâmul de sub lumea Assiya şi în ea o
fiinţă umană.
Fiinţa umană a fost înzestrată cu o mică parte de proprietăţi egoiste ale
etapei cinci. Dacă fiinţele umane urcă prin procesul dezvoltării spirituale, de
jos în sus în lumile spirituale, atunci partea egoismului din ele şi împreună cu
ele, toate părţile lumilor pe care le-au folosit pentru a se ridica, devin
comparabile cu primul stadiu, cu proprietatea Creatorului.
Atunci când stadiul cinci se ridică la nivelul primului, atunci toate
lumile vor ajunge la scopul creaţiei.

420
 Cauza spirituală a timpului şi spaţiului este absenţa Luminii în sufletul
comun, unde din urcările şi coborârile spirituale rezultă simţul timpului şi
locul pentru viitoarea Prezenţă a Luminii Creatorului, dă impresia unui spaţiu
în lumea noastră.
Lumea noastră este influenţată de forţe spirituale care ne dau senzaţia
timpului cauzat de schimbarea influenţei lor. Deoarece două obiecte
spirituale diferă în proprietăţile lor, nu pot fi asemeni unui obiect spiritual, ele
îşi exercită influenţa unul asupra altuia, prima dată mai de sus şi apoi mai jos,
etc. Astfel se produce în lumea noastră, senzaţia timpului.
Noi suntem înzestraţi cu trei instrumente pentru corectarea cu succes a
egoismului: sentimente, intelect şi imaginaţie. Cu privire la materia spirituală
şi la formă, materia este reprezentată de egoism, în timp ce forma este
determinată de forţele opuse care corespund lumii noastre.
Noi definim încântările şi suferinţele, ca bune şi rele. Însă suferinţa
spirituală serveşte ca unică sursă a dezvoltării şi progresului omenirii.
Salvarea spirituală este perfecţiunea, primită pe baza puternicelor senzaţii
negative, care sunt percepute ca fiind plăcute.
Deoarece linia de stânga se întoarce la cea de dreapta, nenorocirile,
suferinţa şi presiunile sunt transformate în fericiri, plăceri şi libertate
spirituală.

421
 Motivul este că, în fiecare obiect există două forţe opuse: egoismul şi
altruismul, care sunt experimentate ca îndepărtare, sau apropiere faţă de
Creator.

Există mai multe exemple asemănătoare în Biblie: sacrificiul lui Isac,

sacrificiul din Templu, etc. (în Ebraică sacrificiile sunt korbanot, un cuvânt
care derivă din cuvântul karov - a avansa către ceva).
Linia de dreapta reprezintă esenţa obiectului spiritual, în timp ce linia
de stânga este de fapt doar acea parte a egoismului care poate fi angajată prin
alăturarea sa la intenţiile altruiste.

422
 26
Cunoaşterea lumii spirituale

Filozofii au consumat foarte multă hârtie, în discuţiile lor despre

imposibilitatea înţelegerii Creatorului. Iudaismul, ca doctrină fondată pe
experimentarea personală a Cabaliştilor, a răspuns întrebării: Cum putem
discuta despre posibilitatea sau imposibilitatea de a-L simţi pe Creator,
înainte de a-L percepe pe El?
Orice afirmaţie certă, implică o anumită măsură a percepţiei. Prin
urmare, este mai întâi necesar să definim ce se înţelege prin „este imposibil
să Îl percepem pe Creator sau infinitatea”. Pe ce bază putem noi spune că
înţelegem aceste noţiuni?
Este clar că, atunci când vorbim despre a-L înţelege pe Creator, noi
presupunem că o asemenea înţelegere ar trebui să fie făcută cu organele
noastre senzoriale şi cu intelectul nostru, aşa cum se întâmplă atunci când
cercetăm orice altceva în lume. Mai mult, toate conceptele trebuie să fie pe
înţelesul oricărei persoane din această lume, asemeni oricăror alte concepte
care sunt studiate. Astfel, ideile trebuie să întruchipeze ceva tangibil şi real,
ceva care poate fi deosebit de organele noastre de simţ.
Cea mai apropiată graniţă a percepţiei se găseşte în organele senzaţiilor
tactile, atunci când venim în contact direct cu limita exterioară a obiectelor.

423
În ceea ce priveşte simţul auzului, noi nu mai suntem în contact direct cu
obiectul în sine, în schimb suntem în contact cu intermediarul care ne face
cunoscut obiectul (de ex. aerul), care a fost în contact cu limita exterioară a
obiectului, fie corzile vocale ale fiinţei umane, fie suprafaţa oscilantă care
emite o undă sonoră. În mod similar, noi ne folosim organele spirituale de
percepţie pentru a-L percepe pe Creator.
O senzaţie de contact (mai mult decât senzaţia tactilă) cu limita
exterioară a fiinţei create, este cunoscută ca „vedere profetică.” Pe de altă
parte, un contact care a fost influenţat de un anumit mediu care a fost în
contact cu graniţele exterioare ale fiinţei umane (mai mult decât senzaţia
auzului) este numit „auz profetic.”
„Vederea profetică” este considerată cea mai evidentă apariţie (aşa cum
în lumea noastră, noi vrem să vedem un obiect şi considerăm că astfel avem
cea mai completă percepţie a obiectului) pentru că, intrăm în contact direct cu
Lumina care emană de la Creatorul Însuşi.
Pe de altă parte, „auzul profetic” (vocea Creatorului) este definit de
Cabalişti ca de neînţeles, ca opus vederii profetice. Este similar cu abilitatea
noastră de a auzi undele sonore, pentru că, ceea ce noi simţim cu adevărat,
sunt semnalele obiectului spiritual intermediar, care emană din contactul
obiectului intermediar cu graniţa exterioară a Creatorului. Noi interpretăm
aceste unde - la fel ca în cazul vederii profetice - ca unde sonore.
Cabaliştii care au ajuns la înţelegerea profetică a Creatorului, Îl percep
pe Acesta, mai întâi prin omologii spirituali ai văzului şi auzului. Apoi, ei

424
interpretează ce au perceput. În special înţelegerea fenomenelor vizibile, le
oferă înţelegerea completă, întrucât este imposibil de înţeles natura pură a
unui fenomen auditiv.
Însă, la fel ca în lumea noastră, chiar şi auzul este suficient pentru a
sesiza proprietăţile obiectului studiat (deşi o persoană oarbă din naştere simte
multe dintre proprietăţile celor din apropiere), la fel cum cunoaşterea
spirituală care vine prin auz, este de asemenea suficientă. Asta pentru că - cu
ajutorul auzului spiritual - informaţiile care ajung la persoană, conţin în ele
toate celelalte proprietăţi ascunse.
Porunca înţelegerii în esenţă a Creatorului este redusă la percepţia Lui
prin intermediul văzului şi auzului spiritual, într-un asemenea grad încât noi
suntem absolut siguri că suntem conştienţi de întregul contact vizual şi
audibil, care este numit „faţă în faţă.”
Creaţia şi conducerea fiinţelor create, apar prin două fenomene opuse:
ascunderea omnipotenţei Creatorului şi Revelarea treptată a Omnipotenţei
Sale, astfel încât creaturile să Îl poată percepe prin proprietăţile lor corectate.
Din acest motiv, unul din numele Creatorului în Ebraică este Maatzil,
de la cuvântul tzel, „umbră” şi deasemeni există un alt nume: Boreh, care este
derivat din cuvintele bo-reh, „vino şi vezi”. În consecinţă, din aceste cuvinte
reies numele celor două lumi: Atzilut şi Beria.

Noi nu suntem capabili să înţelegem adevărata stare a creaţiei, ci

doar ceea ce simţurile noastre pot percepe, fie material, fie spiritual.

425
 Conştiinţa noastră împarte tot ce există în lume, în goliciune şi
suficienţă. Aşa se întâmplă şi cu „oamenii învăţaţi” care insistă asupra
faptului că nu există un concept precum absoluta nulitate sau vid.
Acest concept este dincolo de înţelegerea noastră, deoarece noi putem
înţelege ce lipseşte, doar prin simţurile noastre. Însă noi suntem capabili să
simţim o absenţă sau un gol dacă, comparăm relaţia care există în lumea
noastră, cu situaţia noastră după moarte.
Totuşi, chiar în timp ce existăm în această lume, noi ne simţim ca şi
cum tot ce există în afara corpului nostru, este cumva absent şi nu există
deloc. Adevărul este exact opusul: ceea ce se găseşte în afara noastră este
etern şi există, în timp ce noi înşine suntem nimic şi dispărem în nimic.
Aceste două concepte sunt absolut inadecvate, deoarece senzaţiile
noastre ne conduc la ideea că tot ce există este conectat cu noi şi există numai
în acest cadru; în timp ce tot ce există în afara noastră nu are nici o valoare.
Însă raţiunea ne arată contrariul - că noi suntem cei lipsiţi de importanţă, în
timp ce tot ce există în afara noastră este etern.

426
Înţelegerea Nivelurilor Spirituale Superioare

Infinit de mica parte a Luminii Superioare care există în toate obiectele, atât
animate cât şi inanimate, determinând existenţa lor, este cunoscută ca
„Lumina mică” (Nehiro Dakik).
Interdicţia de a dezvălui secretele Cabalei, provine din îngrijorarea că
astfel poate apărea dispreţul faţă de Cabala. Tot ceea ce este necunoscut dă
naştere respectului şi este perceput ca ceva valoros. Aşa este şi natura
fiinţelor umane: o persoană săracă, câştigă un ban, însă de îndată ce ajunge să
aibă un milion, nu îl mai preţuieşte, ci caută două milioane şi aşa mai departe.
Acelaşi şablon poate fi observat în ştiinţă: necunoscutul provoacă
respect şi este considerat valoros, însă de îndată ce devine cunoscut şi înţeles,
nu mai are aceeaşi valoare. Apoi, apar obiecte necunoscute în locul celor
anterioare şi devin obiective accesibile.
Din acest motiv, secretele Cabalei nu pot fi revelate maselor, pentru că
de îndată ce o înţeleg, vor ajunge să o dispreţuiască. Însă secretele Cabalei
pot fi revelate Cabaliştilor pentru că ei caută să îşi extindă cunoaşterea, aşa
cum fac şi oamenii de ştiinţă.
Pentru că ei nu preţuiesc cunoaşterea pe care o deţin, acest fapt în sine îi
determină să continue să înţeleagă ceea este încă necunoscut. Astfel, întreaga
lume este creată pentru aceia care caută să înţeleagă misterele Creatorului.

427
Aceia care simt şi caută Lumina Superioară a Vieţii care emană de la Creator
(Ohr Hochma), nu îl înţeleg pe Acesta, sau Esenţa Sa, în acest proces.
Însă nu acelaşi lucru se întâmplă cu cei care înţeleg nivelurile spirituale
superioare. Aceia care percep nivelurile superioare şi Lumina acestor
niveluri, nu percep numai Lumina ci Îl şi înţeleg pe Creator. Cabaliştii nu pot
atinge chiar şi cele mai joase niveluri spirituale dacă nu îl înţeleg pe Creator
şi proprietăţile Sale, în relaţie cu noi, care aparţinem acelui nivel spiritual.
În lumea noastră, noi ajungem să ne înţelegem prietenii în funcţie de
acţiunile lor, atât în raport cu noi cât şi cu alţii. După ce devenim familiari cu
diferitele proprietăţi ale persoanei, cum ar fi bunătatea, invidia, mânia,
dorinţa de compromis etc., noi putem afirma că „ştim” acea persoană.
În mod similar, după ce un Cabalist a înţeles toate acţiunile şi
manifestarea lor Divină, Creatorul este revelat Cabaliştilor prin intermediul
Luminii, într-un mod uşor de înţeles. Dacă nivelurile spirituale şi Lumina
care emană de la ele nu poartă în ele posibilitatea perceperii Creatorului
„Însuşi”, atunci noi le considerăm ca fiind impure. („El Însuşi” implică - la
fel ca în lumea noastră - să cunoaştem gândurile şi acţiunile unei persoane şi
să considerăm că ştim totul despre aceasta. În fond, ceea ce nu percepem
deloc, nu provoacă în noi nici un interes sau nevoia de a fi perceput).
Forţele impure cum ar fi klipa şi Sitra Achra, sunt forţe care ne
domină, care ne împiedică să ne bucurăm de fiecare plăcere care vine să ne
satisfacă cu puţinul pe care îl experimentăm. Cu alte cuvinte, aceste forţe ne

428
îndeamnă să fim mulţumiţi cu ceea ce cunoaştem deja, cu coaja (klipa),
lăsând în acelaşi timp „fructul” deoparte.
Prin urmare, intelectul nostru nu poate înţelege scopul muncii de dragul
Creatorului, deoarece interferenţa creată de forţele impure nu ne îngăduie să
înţelegem sensul ascuns a Cabalei.
Într-un obiect spiritual, Lumina care umple jumătatea de sus, de la Rosh
(cap) până la Tabur (buric), se numeşte „trecut”, în timp ce lumina care
umple jumătatea de jos se numeşte „prezent”. Lumina Înconjurătoare care nu
a intrat încă în obiect şi îşi aşteaptă rândul de a fi revelată se numeşte
„viitor”.
Dacă persoana a avut o cădere spirituală şi dorinţele egoiste au crescut,
atunci importanţa spiritualului descreşte în ochii acesteia.

Însă declinul spiritual este trimis de Sus cu un scop: pentru ca

persoana să înţeleagă că se află încă în exil spiritual; şi că ar trebui să se
roage pentru mântuire.

Însă noi, nu ne vom găsi adevărata linişte, până când nu ne ridicăm la

scopul prestabilit - eliberarea noastră spirituală precum şi a întregii umanităţi
- mai presus de toate. Exilul este un concept spiritual.
Galut nu este sclavagismul fizic, care a fost experimentat de toate
naţiunile la un anumit moment în istoria lor. Galut este înrobirea fiecăruia
dintre noi de către cel mai rău inamic al nostru - egoismul. Mai mult, această

429
înrobire, este atât de sofisticată încât nu suntem conştienţi de faptul că noi
lucrăm în mod constant pentru un stăpân - forţa exterioară care ne-a stăpânit
şi acum ne dictează dorinţele sale.
Noi, ca nişte oameni nesănătoşi, nu realizăm acest lucru şi ne străduim
cu toate puterile să îndeplinim toate cererile egou-ului. Într-adevăr, starea
noastră poate fi asemănătoare cu cea a unui bolnav psihic care percepe
comenzi de la voci imaginare, sau mai rău, ca dorinţe personale şi care
efectuează aceste porunci şi dorinţe.
Galut-ul nostru este exilul din spiritualitate, incapacitatea noastră de a fi
în contact cu Creatorul şi de a lucra doar pentru El. Conştientizarea acestei
stări este o condiţie vitală pentru eliberarea noastră.
La început, ego-ul nostru este înclinat să studieze Cabala şi să depună
efortul necesar de a înţelege spiritualul, pe măsură ce realizează că poate avea
beneficii din cunoaşterea acestuia. Însă, atunci când realizăm toate
implicaţiile muncii reale „de dragul Creatorului” şi când suntem forţaţi să ne
cerem eliberarea, atunci respingem această eliberare, convingându-ne că este
imposibil să reuşim.
Astfel, încă odată, devenim sclavii propriei raţiuni, adică, ne întoarcem
la idealurile vieţii materiale. Salvarea din această stare poate avea loc doar
acţionând în conformitate cu credinţa deasupra raţiunii.

O cădere spirituală nu implică pierderea credinţei.

430
 Pe măsură ce revelăm mai mult din egoismul nostru, Creatorul ne dă
posibilitatea de a face un efort suplimentar dându-ne astfel posibilitatea să ne
creştem credinţa. Nivelul anterior de credinţă nu a fost pierdut, însă când ne
gândim la efortul care ne aşteaptă, îl experimentăm ca pe un declin spiritual.
Lumea noastră este creată asemeni celei spirituale, cu excepţia faptului
că este alcătuită din materie egoistă. Noi putem dobândi cunoştinţe
semnificative din lumea înconjurătoare, dacă nu despre proprietăţile
obiectelor spirituale, atunci cel puţin despre relaţia lor, prin compararea lor
cu lumea noastră.
Lumea spirituală conţine de asemenea concepte precum lume, deşert,
aşezare, ţări, etc. Toate acţiunile spirituale (poruncile) pot fi menţinute la
orice nivel, cu excepţia poruncilor iubirii şi fricii. Aceste porunci sunt
revelate doar acelora care au atins nivelul spiritual al Pământului lui Israel
(Eretz Yisrael).
În nivelul Eretz Yisrael există un sub-nivel cunoscut ca Ierusalim
(Yerushalayim), care derivă din cuvintele yir’ah (frică) şi shalem (total) şi
care semnifică: dorinţa de a experimenta emoţia înaintea Creatorului, care ne
ajută să ne eliberăm de egoism.

431
432
 27
Stadiile Corecţiei

Fiinţele umane trebuie să aibă grijă involuntar de toate acţiunile necesare

pentru a susţine viaţa fizică în corp. De exemplu, chiar şi atunci când suntem
bolnavi şi nu dorim să mâncăm, noi trebuie să ne forţăm să facem asta, ştiind
că altfel nu ne vom însănătoşi. Aceasta pentru că, în lumea noastră,
recompensa şi pedeapsa pot fi deosebite de oricine; astfel, totul se supune
legilor naturii.
Însă indiferent de faptul că sufletele noastre sunt bolnave şi pot fi
vindecate doar prin eforturi altruiste, atunci când nu suntem capabili să
vedem aparenta recompensă şi pedeapsă, noi nu ne putem forţa să începem
procesul de vindecare.

Prin urmare, vindecarea sufletului nostru depinde în totalitate de

credinţa noastră.

Jumătatea inferioară a Obiectului Spiritual Superior se găseşte în

jumătatea superioară a obiectului spiritual inferior. În obiectul inferior,
ecranul (masach) se găseşte în zona ochilor. Aceasta se numeşte „orbire
spirituală”, pentru că în această stare, doar jumătatea inferioară a obiectului

433
superior ne este vizibilă, deoarece ecranul obiectului spiritual inferior
ascunde o parte a Obiectului Spiritual Superior.
Obiectul Spiritual Superior îşi aşează ecranul peste obiectul inferior,
apoi se revelează pe sine acestuia, care în schimb începe să vadă obiectul
superior, aşa cum cel superior se vede pe sine. Ca rezultat, obiectul inferior
primeşte starea de plenitudine (gadlut). Apoi, obiectul inferior, vede că cel
superior este într-o stare „deosebită” şi realizează că, ascunderea anterioară a
obiectului spiritual şi aparenta sa manifestare ca stare „neînsemnată” (katnut),
a fost făcută exclusiv în beneficiul său. În acest fel, obiectul inferior poate
deveni conştient de importanţa celui superior.
Toate stările consecutive experimentate pe calea noastră, pot fi
comparate cu o boală provocată de Creator, pe care în final El Însuşi o
vindecă. Atunci când percepem această boală (ca de exemplu, lipsa speranţei,
slăbiciunea şi disperarea) ca Voinţă a Creatorului, atunci aceste stări se
transformă în stadii ale corecţiei şi putem avansa către unitatea cu Acesta.
De îndată ce Lumina Creatorului intră în dorinţa egoistă, aceasta începe
imediat să se supună Luminii şi este gata de a fi transformată în altruism (s-a
spus de multe ori că Lumina nu poate intra în dorinţa egoistă, însă există
două feluri de Lumină: Lumina care vine să corecteze o dorinţă şi Lumina
care aduce plăcere; în acest caz ne referim la Lumina care aduce corecţie).
Astfel, atunci când Lumina intră în aceste dorinţe, ele sunt transformate
în opusul lor. În acest fel, chiar şi cele mai mari păcate ale noastre sunt
transformate în merite. Însă acest lucru se întâmplă doar dacă ne întoarcem

434
datorită iubirii pentru Creator, atunci când suntem capabili să primim Lumina
Lui, însă nu de dragul nostru. Doar atunci acţiunile noastre anterioare
(dorinţele), sunt transformate în vase care pot primi Lumina.
O asemenea stare nu poate avea loc, totuşi, înainte de corecţia finală.
Până atunci, noi putem primi doar o parte a Luminii Creatorului, nu de dragul
nostru, ci în conformitate cu principiul liniei de mijloc.
Există mai multe feluri de a primi: din milă, drept cadou, sau de a lua cu
forţa (cererea propriului drept). Atunci când cineva primeşte din milă, se
poate simţi ruşinat, însă totuşi cere din nevoie. Pe de altă parte, persoana nu
cere un dar. Un dar, este mai degrabă dat cuiva drag. Cel care cere, nu
consideră ca primeşte din milă sau ca dar, ci de drept.
Acest din urmă sentiment este caracteristic celor drepţi care cer
Creatorului, care gândesc că au dreptul la ceva care le-a fost destinat încă de
la începutul planului creaţiei. De aceea, se spune: „Cei drepţi iau prin forţă.”
Avram (linia de dreapta: credinţa deasupra raţiunii) a fost gata să îl
sacrifice pe Isac (linia de stânga: raţiunea şi controlul stării spirituale a
persoanei) pentru a avansa constant doar pe calea liniei de dreapta. În
consecinţă, el a avansat pe linia de mijloc, care le combină pe cele două.
Simpla credinţă este o credinţă necontrolată şi este cunoscută sub
numele de „credinţă sub raţiune”. Credinţa verificată de raţiune este numită
„credinţa din cadrul raţiunii”. Însă credinţa deasupra raţiunii este posibilă
doar dacă persoana şi-a analizat propria stare.

435
 Astfel, dacă noi, văzând că nu am realizat nimic, alegem totuşi credinţa
ca şi cum totul ar fi fost realizat şi continuăm să menţinem această credinţă
până la punctul critic, atunci aceasta este considerată a fi „credinţa deasupra
raţiunii,” pentru că am ignorat raţiunea. Doar atunci devenim demni de linia
de mijloc.
Există trei linii ale comportamentului spiritual: linia de dreapta, linia de
stânga şi combinaţia celor două - linia de mijloc. Dacă persoana cunoaşte
doar o linie, ea nu poate fi considerată ca fiind nici de stânga nici de dreapta,
deoarece doar cunoaşterea celor două linii opuse poate determina care este de
dreapta şi care de stânga.
Mai există de asemenea şi linia dreaptă, cunoscută ca starea de
perfecţiune, de-a lungul căreia se deplasează fiecare credincios, aceasta este
singura cale în acord cu legile prin care suntem crescuţi şi de-a lungul căreia
călătorim întreaga noastră viaţă.
Fiecare persoană care se deplasează pe această cale, ştie exact cât de
mult efort trebuie depus, conform propriilor calcule, pentru a simţi că şi-a
îndeplinit toate obligaţiile. Astfel, aceste persoane sunt satisfăcute de munca
lor. Mai mult, ele simt că fiecare zi care trece aduce merite şi beneficii
suplimentare, deoarece au fost respectate mai multe porunci.
Această linie a acţiunii este numită „linia dreaptă”. Cei care au fost
călăuziţi pe această cale de tineri, nu se pot abate de la ea, pentru că au fost
învăţaţi să se comporte astfel, de mici, fără a trebui să exercite auto-controlul

436
sau să se angajeze în auto-critică. Prin urmare, ei merg astfel întreaga lor
viaţă şi fiecare zi le creşte valoarea.
Aceia care se deplasează pe linia de dreapta, trebuie să acţioneze
asemeni celor care se deplasează liniar. Singura diferenţă este că, acelora care
se deplasează pe linia dreaptă, le lipseşte auto-critica propriei lor stări. Aceia
care se deplasează pe linia de dreapta întâmpină dificultăţi la fiecare pas,
pentru că linia de stânga o neutralizează pe cea de dreapta, trezind setea
spirituală şi prin urmare nu aduce nici o satisfacţie din starea spirituala
dobândită.
Atunci când ne deplasăm pe linia dreaptă, noi nu ne examinăm critic
propria stare, ci adăugăm în mod constant noi valori celor pe care le avem
deja, deoarece avem o bază solidă. Între timp, linia de stânga şterge toate
eforturile trecute.

Credinţa, singurul antidot împotriva Egoismului

Cel mai important factor determinant al percepţiei plăcerii, este setea de

plăcere, care în Cabala este cunoscută sub numele de „vas.” Mărimea vasului
este determinată de gradul în care persoana simte nevoia lipsei de plăcere.

437
 Din acest motiv, dacă două vase-oameni separate, primesc aceeaşi
plăcere, unul va experimenta un sentiment de absolută saturaţie, în timp ce al
doilea simte că nu are nimic şi astfel, va fi foarte deprimat.

Prin urmare, fiecare persoană trebuie să se străduiască să trăiască în

momentul prezent; luând aminte la stările anterioare; cu credinţa deasupra
raţiunii în starea prezentă, nu avem nevoie de viitor.

Perceperea Eretz Yisrael („Ţara lui Israel”) şi, în consecinţă, Revelarea

Creatorului, este acordată acelora care au ajuns la nivelul spiritual al Eretz
Yisrael. Pentru a ajunge la acest nivel, persoana trebuie să se elibereze de
cele trei forţe impure, care semnifică circumcizia spirituală a egoismului
persoanei şi asumarea voluntară a condiţiei restricţiei (tzimtzum), pentru că
Lumina nu va intra în egoism.
Dacă se spune în Cabala că ceva este „interzis”, înseamnă de fapt că,
acest lucru este imposibil, chiar dacă cineva doreşte asta. Obiectivul nu este,
totuşi, ca acest lucru să fie dorit. De exemplu, dacă o persoană are un serviciu
o oră pe zi şi nu cunoaşte alte persoane care să fi fost recompensate deja
pentru munca lor, acea persoană se va îngrijora pentru plata muncii sale, dar
mult mai puţin decât o persoană care munceşte zece ore pe zi.
Aceasta din urmă trebuie să aibă o încredere mai mare în şeful său, însă
trebuie de asemenea să îndure o mare suferinţă nevăzând pe alţii care să fi
fost plătiţi. Şi dacă persoana vrea să muncească zi şi noapte, atunci simte o şi

438
mai mare ascundere a şefului si a plăţii. Asta pentru că cel care munceşte,
vrea mai mult să ştie dacă va exista în final o plată.
Însă, aceia care se deplasează prin credinţă deasupra raţiunii, dezvoltă
în ei înşişi o nevoie imensă pentru Revelarea Creatorului şi în plus, abilitatea
de a se confrunta cu revelaţia. În acel moment, Creatorul va dezvălui întreaga
creaţie în faţa lor.

Singura cale de a evita folosirea dorinţelor egoiste, este de a avansa

pe calea credinţei.

Doar dacă refuzăm să vedem şi să ştim din frica de a pierde capacitatea

de a lucra altruist, vom fi capabili să continuăm să primim sentimente
puternice şi cunoaştere, până la stadiul la care avansarea pe calea credinţei nu
va fi împiedicată.
Astfel devine clar că, hotărârea de a nu munci de dragul sinelui, emană
din necesitatea de a abandona posibilităţile egoiste limitate de dobândire a
plăcerii. În schimb, persoana trebuie să caute posibilităţi nelimitate de a primi
plăcerea, în afara graniţelor înguste ale corpului. Un asemenea „organ”
spiritual de percepţie este cunoscut sub numele de „credinţă deasupra
cunoaşterii.”
Aceia care ajung la nivelul dezvoltării spirituale la care pot lucra fără a
primi vreo recompensă pentru egoismul lor, devin compatibili în proprietăţi
cu Creatorul (şi prin urmare, ajung aproape de El, pentru că în tărâmul

439
spiritual doar diferenţa dintre proprietăţile spirituale, este cea care separă
obiectele, deoarece acolo nu există conceptele de spaţiu şi timp).
Este câştigată de asemenea şi plăcerea nesfârşită, nelimitată de
sentimente de ruşine, ca în situaţia în care persoana primeşte din milă. Atunci
când percepem atotcuprinzătoarea prezenţă invizibilă a Intelectului Superior,
care pătrunde întreg universul şi domină totul, noi percepem adevăratul sens
al sprijinului şi al încrederii. Prin urmare, credinţa este singurul antidot la
egoism.
Fiinţele umane prin natura lor au puterea de a face doar ce înţeleg şi ce
simt. Aceasta este cunoscută sub numele de „credinţa în raţiune.” Credinţa
este numită o putere superioară, care ne dă abilitatea de a acţiona chiar şi
atunci când noi nu realizăm sau nu înţelegem esenţa acţiunilor noastre şi
anume că, credinţa este forţa care nu depinde de interesul nostru egoist. Se
spune că, acolo unde stă un ba’al teshuva (cineva care doreşte să se întoarcă
şi să se apropie de Creator) o persoană complet dreaptă nu poate sta. Atunci
când o persoană îşi corectează o dorinţă nouă, este considerată a fi în
totalitate dreaptă. Şi atunci când omul este incapabil de a face o corecţie, este
numit „păcătos.”
Însă dacă, cineva se depăşeşte pe sine, atunci este numit „cel întors”.
Deoarece întreaga noastră cale duce către scopul creaţiei, fiecare nouă stare
consecutivă, este mai sus decât anterioara stare a „celui drept”.

Noi îl percepem pe Creator ca Lumină a Plăcerii.

440
 În funcţie de proprietăţile şi nivelul purităţii vasului nostru altruist
(organul nostru de percepţie al Luminii Spirituale), noi percepem Lumina
Creatorului în diferite moduri. Ca urmare, deşi există o singură Lumină, noi îi
atribuim diferite nume, bazate în funcţie de percepţiile noastre şi de efectele
sale asupra noastră.

Lumina care aduce Corecţie

Există două feluri de Lumină a Creatorului: Lumina cunoaşterii, a raţiunii şi

a înţelepciunii (numită Ohr Hochma) şi Lumina milei, încrederii şi unităţii
(numită Ohr Hassadim). În schimb, Ohr Hochma se manifestă în două
moduri în funcţie de acţiunile sale asupra noastră.
La început, atunci când Lumina soseşte, noi ne descoperim propriul rău.
Apoi, după ce l-am descoperit şi realizăm că ar trebui să nu ne mai folosim de
egoism, această Lumina dă putere acestor dorinţe egoiste, astfel încât să
putem lucra (să avem plăcere) cu ele, însă nu în interesul nostru. În final,
atunci când avem puterea de a ne depăşi propriul egoism, aceeaşi Lumină dă
posibilitatea dorinţelor anterioare egoiste să găsească plăcere în altruism.
Pe de altă parte, Ohr Hassadim ne conferă mai degrabă dorinţa de a
„da”, decât de „a lua” plăcere. Din acest motiv, din cele 320 de dorinţe ale
sufletului, ce nu au fost corectate, acţiunea ohr hochma separă cele 32 de

441
părţi ale lui Malchut (pe care le simţim pe măsură ce are loc ridicarea
spirituală, aşa cum persoana înţelege treptat întreaga profunzime a acestui rău
şi se cutremură la realizarea propriei esenţe), de dorinţa de a primi plăcere
personală, pentru că ne-am dat seama că egoismul este cel mai mare duşman
al nostru.
Cele 288 de dorinţe rămase, sunt simple senzaţii (asemeni auzului,
văzului, etc) nu au deci nici o direcţie, nici egoistă nici altruistă şi pot fi
angajate în orice fel dorim: pentru noi sau pentru alţii. Sub acţiunea Ohr
Hassadim, noi ne dezvoltăm cu cele 288 de senzaţii, dorinţa de a munci
altruist. Acest lucru se întâmplă după ce Ohr Hochma a înlocuit cele 32 de
dorinţe egoiste, cu 32 de dorinţe altruiste.
Corecţia sub influenţa Luminii, apare fără senzaţia de plăcere care
rezultă din ea. Cineva poate doar sesiza diferenţa dintre proprietăţile
propriului său egoism şi măreţia Luminii. Acest lucru este suficient pentru a
se elibera dorinţele corpului. Se spune „Am creat în tine tendinţele egoiste şi
am creat Cabala ca remediu.”
Apoi însă, când persoana şi-a corectat dorinţele, începe să primească
Lumina pentru a-L încânta pe Creator. Această Lumină, cunoscută ca „Tora”,
este denumită „Numele Creatorului,” pentru că persoana primeşte în propriul
suflet, o parte a Creatorului şi Îi atribuie un nume, în acord cu plăcerea
primită de la Lumină.

442
 Noi putem intra în lumea spirituală doar devenind complet altruişti
(hafetz hesed).

Aceasta este condiţia minimă de a ne asigura că, nici o dorinţă egoistă

nu ne va putea seduce şi astfel să ne facă rău, pentru că nu dorim nimic
pentru noi.
Fără protecţia tendinţelor altruiste care au calitatea Ohr Hassadim -
când începem să primim o plăcere nemărginită de la Lumina Superioară, noi
vom dori inevitabil să ne gratificăm (riscând astfel să pierim) - nu vom fi
capabili niciodată să ne debarasăm de egoism, în favoarea altruismului.
Întreaga noastră existenţă va fi o continuă căutare a acestor plăceri, care sunt
inaccesibile dorinţelor noastre egoiste.
Însă Ohr Hassadim, care ne face să ne îndreptăm către altruism, nu
poate pătrunde cu Lumina sa, în dorinţele noastre egoiste. Dorinţele egoiste
sunt susţinute de o scânteie de Lumină din noi, care a fost pusă aici de
Creator, pentru a rezista legilor naturii spiritualităţii. Ea ne permite să ne
menţinem viaţa, pentru că, fără a primi cea mai mică plăcere, nu putem
supravieţui.
Dacă această scânteie a Luminii Superioare dispare, noi pierim imediat.
Doar astfel noi ne putem îndepărta de egoism şi de dorinţele noastre
neîmplinite care vor bucurie, aducându-ne astfel la disperare şi întuneric.
Care este motivul pentru care Ohr Hassadim nu poate intra în egoism?
Aşa cum am demonstrat anterior, Lumina în sine nu face distincţie între Ohr

443
Hochma şi Ohr Hassadim, însă persoana determină această distincţie. O
dorinţă egoistă poate începe să primească plăcere din Lumină, indiferent de
originea Luminii; adică poate începe să primească plăcere din Ohr Hassadim,
pentru propriul interes. Doar o dorinţă care a fost pregătită pentru acţiuni
altruiste poate primi Lumina, pentru a primi plăcere din altruism; adică,
pentru a primi Lumina, ca Ohr Hassadim.
O persoană primeşte plăcere din trei tipuri de senzaţii: trecut, prezent şi
viitor. Cea mai mare plăcere este primită din senzaţia viitorului, pentru că o
persoană începe să anticipeze plăcerea în prezent. Anticiparea şi preocuparea
pentru faptele inacceptabile sunt mai rele decât însăşi faptele, pentru că
anticiparea prelungeşte plăcerea şi ocupă gândurile individului pentru o
perioadă mare de timp.

Plăcerea prezentă este de obicei scurtă ca interval, comparativ cu

micile noastre dorinţe uşor de satisfăcut.

Plăcerile trecute, pe de altă parte, pot fi în mod repetat retrăite în

mintea persoanei şi aduc bucurie. Astfel, înainte de a ne angaja într-un act de
caritate, este necesar sa dedicăm o mare parte din timp pentru pregătirea
acestuia. Acest lucru ne dă posibilitatea să avem cât mai multe senzaţii
diferite, astfel încât mai târziu, ni le putem aminti pentru a recrea aspiraţiile
noastre către spiritual.

444
 Deoarece egoismul este esenţa naturii noastre, noi dorim încântarea în
vieţile noastre. Deci dacă de Sus avem în dorinţele noastre o mică sămânţă de
suflet, care prin natura sa doreşte şi încearcă să existe în plăceri anti-egoiste,
atunci egoismul nu mai poate justifica aceste acţiuni. O astfel de viaţă, oferă
satisfacţii mari.
Asta pentru că sufletul nu ne dă pace, reamintindu-ne în mod constant
că nu trăim o viaţă cu adevărat plină, ci mai degrabă existăm. Ca urmare, noi
începem să vedem viaţa ca fiind insuportabilă şi plină de suferinţe, deoarece
indiferent de acţiunile noastre, noi suntem incapabili sa primim plăcere. În
final, noi suntem nemulţumiţi de orice, pentru că sufletul nu ne îngăduie să
fim mulţumiţi. Acest lucru continuă până în momentul în care egoismul
decide că nu există altă soluţie în afară de a asculta vocea sufletului şi de a
urma indicaţiile sale. Altfel, noi nu vom avea niciodată linişte.
Situaţia poate fi descrisă prin următoarele cuvinte: „Creatorul ne aduce
înapoi la El, împotriva voinţei noastre.” Pentru noi este imposibil să
percepem chiar şi cea mai mică plăcere dacă nu simţim înainte o lipsă.
Această lipsă a plăcerii dorite, este definită ca „suferinţă.”
Abilitatea de a percepe Lumina Superioară cere de asemenea o dorinţă
anterioară pentru ea. Din acest motiv, atunci când studiem şi în timpul altor
acţiuni, noi ar trebui să cerem să simţim nevoia pentru Lumina Superioară.
„Nu există nimeni în afară de El.” Tot ceea ce transpare, este dorinţa
Sa şi toate creaţiile fac Voia Sa. Singura diferenţă este că există un mic grup
de oameni care fac Voia Sa, pentru că aşa doresc ei. Experienţa unificării

445
Creatorului cu creaţiile sale, este posibilă doar acolo unde există congruenţa
dorinţelor.
„Binecuvântarea” este definită ca o revărsare de Sus a Luminii Milei
(Ohr Hassadim) şi este posibilă doar atunci când suntem angajaţi în acte
altruiste. Cabaliştii spun: „Nevoile oamenilor voştri sunt mari, însă
înţelepciunea lor este slabă.” Nevoile sunt mari tocmai pentru că
înţelepciunea este slabă.
Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Starea noastră poate fi asemănată cu
starea fiului Regelui, care a fost lăsat de tatăl său într-un loc plin cu comori,
însă pe întuneric astfel încât nu le-a putut vedea. Astfel fiul stă în întuneric şi
îi lipseşte doar lumina pentru a avea toate acele bogăţii. El are chiar şi o
lumânare cu el (Creatorul i-a dat posibilitatea de a începe să avanseze către
El), după cum se spune; ‘Sufletul fiinţei umane este lumânarea Creatorului.
Persoana trebuie doar să o aprindă cu dorinţa sa’.”
Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Deşi se spune ca scopul creaţiei este de
neînţeles, există o mare diferenţă între lipsa de înţelegere a unui om înţelept
şi ignoranţa unui naiv”.
Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Legea rădăcinilor şi a ramurilor implică
faptul că, cel mai de jos trebuie să ajungă la nivelul celui mai înalt, acesta
însă nu trebuie să fie asemeni celui de jos.”
Toată munca noastră constă din pregătirea în vederea primirii Luminii.
Aşa cum a spus Rabbi Yehuda Ashlag: „Cel mai important este vasul-kli,
chiar dacă fără lumină kli-ul este fără viaţă aşa cum este corpul fără suflet.

446
Astfel, noi ar trebui să ne pregătim în avans propriul kli, pentru ca în
momentul în care primeşte lumina acesta să funcţioneze corespunzător. Acest
lucru poate fi asemănat cu o maşină creată de om, care funcţionează cu
electricitate. Maşina nu va lucra până când nu este conectată la sursa
electrică, însă rezultatul muncii sale depinde de felul în care este făcută
maşina.
„În lumea spirituală, toate legile şi dorinţele sunt diametral opuse
celor din lumea noastră.

Aşa cum în lumea noastră, este extrem de dificil să acţionăm contrar

cunoaşterii şi înţelegerii, tot la fel în lumea spirituală este extrem de dificil de
a avansa având cunoaştere.
Aşa cum a spus Rabbi Yehuda Ashlag: „Se spune că atunci când toţi
stăteau în Templu în timpul slujbei, era foarte aglomerat, însă când toată
lumea s-a prosternat, a rămas destul loc.” Actul de a sta simbolizează
„măreţia” parzuf-ului, primirea Luminii; în timp ce actul prosternării este o
stare „măruntă” şi reprezintă lipsa Luminii.
În această stare inferioară era mai mult loc şi un mai mare sentiment al
libertăţii, pentru că în această stare de ascundere a Creatorului, cei care se
află în starea de ridicare spirituală simt potenţialul de a avansa împotriva
raţiunii lor, şi aceasta este sursa bucuriei din munca lor.
Rabbi Yehuda Ashlag obişnuia să spună povestea unui mare Cabalist al
secolului trecut, Rabbi Pinchas, din satul Korits. Rabbi Pinchas nu avea bani

447
nici măcar sa cumpere cartea lui Ari, Arborele Vieţii şi a fost forţat să predea
copiilor o jumătate de an pentru a câştiga banii necesari să îşi cumpere cartea.
Chiar dacă poate părea că obstacolul în calea ridicării spirituale este corpul
nostru, acest lucru pare astfel pentru că noi nu suntem conştienţi de funcţiile
pe care Creatorul i le-a alocat.
Aşa cum a spus Rabbi Yehuda Ashlag: „Corpul nostru este ca o piesă
dintr-un ceas; chiar dacă piesa opreşte ceasul, fără ea ceasul nu va funcţiona,
nu va merge.”
Altădată, Rabbi Ashlag a spus: „În ţeava unei puşti există un filet
special care face ca ieşirea glonţului să fie dificilă, însă tocmai din acest
motiv, traiectoria glonţului este mai precisă şi glonţul ajunge mai departe.” În
Cabala o asemenea stare este cunoscută sub numele de kishui.
Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Toţi sunt atât de obişnuiţi cu
interpretarea Bibliei în funcţie de conceptele acestei lumi, încât, chiar dacă în
Biblie se spune ‚Păzeşte-ti sufletul’, ei înţeleg că acest lucru se referă la
sănătatea corpului.”
Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Persoana este în stare spirituală, în
măsura în care realizează că dorinţele sale egoiste, sunt în esenţă forţe
impure.”
Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Cel mai jos nivel spiritual este atins
atunci când spiritualul devine mai important decât materialul.”

448
 Rabbi Yehuda Ashlag a spus: „Într-un singur mod îşi poate manifesta o
persoană trufia; şi anume prin a afirma că nimeni nu Îl poate mulţumi pe
Creator mai bine decât el însuşi.”
Rabi Yehuda Ashlag a spus: „Recompensa pentru respectarea unei
Porunci este în a câştiga percepţia Aceluia care o comandă.”
Rabi Yehuda Ashlag a spus: „Grijile acestei lumi nu se află în aria de
preocupare a celor care sunt angajaţi în ascensiunea spirituală, tot aşa cum o
persoană care este grav bolnavă nu se preocupă de salariul său, ci doar de a
supravieţui bolii.”
Rabi Yehuda Ashlag a spus: „În spiritualitate, la fel ca în lumea noastră
fizică, dacă ni se întâmplă un anumit lucru datorită circumstanţelor care se
află în afara controlului nostru, faptul în sine nu ne va salva. De exemplu,
dacă cineva cade din greşeală de pe o stâncă, simplul fapt că omul cade - deşi
nu a dorit asta - nu îl va salva de la moarte.”
Acelaşi lucru se întâmplă şi în lumea spirituală. Atunci când Rabbi
Yehuda Ashlag a fost bolnav, a fost chemat un doctor. Acesta i-a prescris
linişte şi odihnă, sugerând că liniştirea nervilor pacientului era importantă şi a
remarcat că dacă ar fi fost să se angajeze în studiu, ar fi ales ceva mai puţin
complicat decât Psalmii. Când doctorul a plecat, Rabbi a spus, „Se pare că
doctorul crede că este posibil să citeşti Psalmii în mod superficial, fără a
înţelege sensul lor ascuns.”
Rabi Yehuda Ashlag a spus: „Nu există nici un loc între ‚dăruirea’
altruistă, spirituală şi ‚primirea’ materială, egoistă. Dacă la un moment dat, o

449
persoană nu este legată de spiritual, ea uită totul despre spiritual şi rămâne în
starea fizică, impură. “
Se spune în cartea HaKuzari, că atunci când a sosit timpul să aleagă o
religie pentru poporul său, regele Kuzari, s-a îndreptat către creştinism, apoi
către musulmani şi în final către evrei. Când Regele i-a auzit pe evrei, el a
remarcat că atât Creştinii cât şi Musulmanii îi promiteau viaţă eternă şi mari
recompense în lumea de dincolo, după moartea sa. Pe de altă parte, evreii
vorbeau despre recompense pentru respectarea Poruncilor şi pedepse pentru
neascultarea lor în această lume. Se pare însă că, Regelui i s-a părut mai
important să se preocupe de ceea ce va primi în lumea de dincolo - după
moarte - decât de felul în care ar fi trebuit să-şi trăiască viaţa în această lume.
Evreii au explicat apoi că cei care promit recompensa în lumea de
dincolo, fac asta pentru că vor să se îndepărteze astfel de falsitate şi astfel să
ascundă minciuna şi înţelesul în cuvintele lor. În mod similar Rabbi Yehuda
Ashlag, a explicat că, cuvintele din Agra, conceptul de yehudi („evreu”) este
numele pentru aceia care au dobândit întreaga lume spirituală, lumea de
dincolo, în această lume.
Asta ne promite Cabala ca recompensă. Toate recompensele Cabalei
trebuiesc primite în timp ce persoana se află în această lume, adică în corp,
pentru a simţi totul cu întregul său corp.
Rabi Yehuda Ashlag a spus: „Când omul simte că forţele impure,
dorinţele egoiste, încep să îl apese, acesta este începutul eliberării sale
spirituale.” Rabi Yehuda Ashlag a spus, comentând Cabala „Totul este în

450
mâinile Domnului, cu excepţia fricii de Dumnezeu.” Referitor la ceea ce o
persoană doreşte de la Creator, Acesta decide dacă dă persoanei ce a cerut
sau nu.
Însă, dacă persoana cere „frica de Rai” care nu este decisă de Creator şi
dacă persoana doreşte cu adevărat să aibă frică de Dumnezeu, această cerere
îi va fi cu siguranţă îndeplinită.”

451
452
 28
Nu pentru Sine

Viaţa este considerată a fi o stare în care noi percepem dorinţe pentru a

dobândi plăcere, fie din primire, fie din dăruire. Dacă dorinţa de a dobândi
plăcere dispare, atunci noua stare este una de inconştienţă, leşin, sau moarte.
Ne putem afla într-o asemenea stare în care vedem şi simţim în mod clar că
nu putem primi nici o plăcere, din cauză că ne simţim ruşinaţi de acţiunile
noastre din trecut.
Dacă suferim atât de mult încât, cea mai mică plăcere pe care o avem
este neutralizată, atunci nu vom mai simţi că trăim. Astfel, prin intermediul
mediului înconjurător, duşmani, faliment, sau eşec în muncă, cei care
avansează spiritual pot experimenta senzaţii de lipsă de speranţă, disperare şi
lipsa totală a sensului existenţei.
Prin urmare, noi trebuie să depunem toate eforturile în a primi plăcere
prin realizarea faptelor considerate bune în ochii Creatorului, pe care în acest
fel Îl bucurăm. Asemenea gânduri şi acţiuni conţin o plăcere atât de mare,
încât pot neutraliza cele mai mari suferinţe din această lume.
Noi ne putem afla deja la stadiul la care suntem capabili să facem
acţiuni altruiste. Indiferent ce acţiuni am face, noi nu vom lua în calcul

453
câştigul personal şi ne vom gândi doar la bunăstarea Celui pentru care este
făcută această acţiune (adică, pentru Creator).
Însă, dacă în acelaşi timp nu primim plăcere din acţiunile noastre
altruiste, atunci acestea sunt considerate pură dăruire. De exemplu, dacă
respectăm poruncile doar de dragul Creatorului, acest lucru nu ne va dărui
Lumina Creatorului (plăcerea) corespunzătoare fiecărei porunci. Asta pentru
că procesul de auto-perfecţionare nu este încă finalizat.
După ce a primit plăcere de la Lumina liberă, de la Creator, persoana
riscă să îşi trezească egoismul cu care apoi, cere sa primească cu orice preţ
plăcere pentru propria satisfacţie. În acest moment, persoana nu este capabilă
să reziste acestei plăceri şi o va obţine nu pentru motivul de a fi pe placul
Creatorului, ci din puterea dorinţei de a obţine plăcere.
Kelim, cu care facem acţiunile altruiste, sunt cunoscute ca „vase ale
dăruirii.” Un obiect spiritual are o structură similară cu cea a corpului fizic şi
este alcătuit din 613 organe.

În general, modelul forţelor spirituale este similar cu structura fizică

a corpurilor noastre.

Din acest motiv, 248 de vase ale dăruirii sunt situate deasupra
trunchiului superior al obiectului spiritual şi corespund acţiunilor spirituale
pozitive, pe care orice persoană este obligată să le facă.

454
 Lumina care este primită de persoana care observă acţiunile spirituale
descrise mai sus, este cunoscută ca „Lumina Harului” (Ohr Hassadim), sau
„graţia ascunsă” (hassadim mehusim). Lumina Înţelepciunii (Ohr Hochma)
rămâne ascunsă beneficiarului.
O persoană cu voinţă puternică, îşi va rectifica sentimentele într-o
asemenea măsură, încât va fi capabilă să facă acţiuni altruiste şi ca rezultat să
primească şi plăcere de dragul Creatorului, adică să primească plăcere din
dorinţele egoiste trecute. Acest proces este cunoscut ca „Primirea de dragul
Dăruirii.”
Prin urmare, acea persoană va fi capabilă să primească Lumina
conţinută de fiecare act spiritual. (Poruncile din Biblie sunt acţiuni spirituale.
Deoarece fiecare persoană din lumea noastră este obligată să îndeplinească
aceste porunci în funcţie de nivelul său spiritual, acestea sunt un stadiu
preliminar în conform ţelului lor spiritual principal: de a aduce plăcere
Creatorului).
Primul stadiu prin care trecem atunci când încercăm să înţelegem
scopul creaţiei, lucrează în noi pentru câştigul personal („nu în numele Lui”)
deoarece sunt multe moduri prin care putem simţi plăcere - a mânca, a ne
juca, primind onoruri şi glorie, etc. Aceste metode, ne îngăduie totuşi să
simţim doar o mică şi efemeră plăcere. Motivaţiile din spatele acestor acţiuni
sunt „pentru sine.”
Noi putem atinge plăceri mult mai mari având încredere în Creator; în
faptul că El este Atotputernic; în Unicitatea Sa (cu privire la guvernarea

455
întregii lumi, inclusiv tot ce se întâmplă fiecăruia dintre noi), în Stăpânirea Sa
(asupra a tot ce ne priveşte), în Bunăvoinţa Sa (de a ajuta, atunci când aude
rugile noastre) şi în a avea încredere în toate cele de mai sus.
Doar după ce am realizat primul stadiu al acestei munci, vom primi
senzaţii foarte diferite, speciale, ale unei înalte stări spirituale. Ca urmare, noi
nu ne vom mai întreba dacă vom avea sau nu un câştig personal din acţiunile
noastre. Dimpotrivă, toate gândurile şi calculele noastre vor fi direcţionate
către atingerea adevărului spiritual. Gândurile şi intenţiile noastre se vor
concentra asupra esenţei adevăratelor legi ale creaţiei, pentru a percepe şi a
urma doar Voia Creatorului, care va rezulta din percepţia noastră asupra
măreţiei şi puterii Sale.
Apoi, vom uita toate motivaţiile noastre trecute şi vom realiza că nu
avem nici cea mai mică înclinaţie în a ne gândi sau a ne îngrijora referitor la
noi, că ne predăm în totalitate măreţiei transcenderii Raţiunii Supreme şi nu
mai putem auzi deloc vocea raţiunii noastre. Cea mai mare grijă a noastră va
fi, cum să facem ceva care să fie plăcut sau agreabil Creatorului. O asemenea
stare este cunoscută ca „nu pentru sine.”
Cauza principală a credinţei, este faptul că nu există plăcere mai mare
decât perceperea Creatorului şi de a fi umpluţi de El. Însă pentru a putea
primi această plăcere în mod altruist, noi avem nevoie ca, Creatorul să fie
ascuns; starea de ascundere ne dă posibilitatea de a respecta poruncile, fără a
primi nici o plăcere în schimb. Un astfel de act este considerat a fi făcut „nu
de dragul recompensei.”

456
 Atunci când ajungem la această stare şi creăm un asemenea vas
spiritual, noi începem imediat să vedem şi să Îl percepem pe Creator, cu
întreaga noastră fiinţă. Motivul arătat mai sus ne convinge să lucrăm pentru
Creator pentru că, interesul în beneficiul personal dispare şi este comparat
chiar cu moartea, pentru că am fost odată conectaţi la viaţă şi am dobândit
acest sentiment în virtutea credinţei.
Însă dacă începem să lucrăm pentru a dobândi credinţa deasupra
raţiunii, atunci când ne aflăm deja în starea corectată, noi ne primim înapoi
sufletele, Lumina Creatorului.

A Realiza „Lishma”

Numele Cabaliste, chiar dacă au fost luate din lumea noastră, semnifică
obiecte şi acţiuni complet diferite în lumea spirituală, fără nici o legătură cu
lumea noastră. Este adevărat că obiectele spirituale sunt sursele primare ale
obiectelor care se găsesc în lumea noastră (vezi „Limbajul Cabalei”, partea 1;
„Numele Creatorului”, partea 2).
Din această incongruenţă şi lipsă de asemănare a cauzei spirituale şi a
efectului găsit în lumea noastră, se poate vedea din nou cât de îndepărtate
sunt obiectele spirituale de conceptele noastre egoiste. În lumea spirituală, un
nume semnifică o anumită dezvăluire a luminii Creatorului, faţă de o
persoană prin intermediul unei acţiuni, căreia îi este atribuit un anumit nume.

457
 În mod similar, în lumea noastră, fiecare cuvânt dezvăluie ceva care
nu aparţine obiectului în sine, ci percepţiei noastre în legătură cu acel obiect.
Fenomenul sau obiectul în sine, se află complet în afara ariei percepţiei
noastre. Este o entitate în sine, absolut de neînţeles pentru noi.
Fără îndoială, obiectul posedă forme şi proprietăţi absolut diferite de
acelea care pot fi detectate de instrumentele şi simţurile noastre. Acest
concept poate fi înţeles dacă, facem comparaţia dintre imaginea văzută de o
persoana prin proprii ochi versus modul în care vede persoana cu ajutorul
razelor x sau al sau prin intermediul căldurii.

În orice caz, obiectul şi percepţia sa există separat.

Percepţia obiectului este rezultatul proprietăţilor persoanei care

percepe obiectul în cauză. Astfel, combinaţia dintre obiect (adică,
proprietăţile sale reale) şi proprietăţile celui care îl percepe (persoana), dau
naştere celei de-a treia entităţi; descrierea obiectului aşa cum este perceput de
persoană. Aceasta se bazează atât pe proprietăţile generale ale obiectului în
sine şi pe proprietăţile celui care percepe.
În procesul lucrului cu Lumina spirituală, există două stări distincte ale
persoanei care doreşte să primească şi primeşte Lumina: percepţia şi
proprietăţile persoanei anterioare primirii Luminii şi după.
Există de asemenea două stări ale Luminii, care umplu vasele dorinţei
persoanei: starea Luminii înainte de a veni în contact cu sentimentele si

458
dorinţele persoanei şi starea Luminii după ce a venit în contact cu cel care
percepe.
În starea anterioară, Lumina este cunoscută ca Lumină Simplă, pentru
că nu are legătură cu proprietăţile celui care percepe. Deoarece toate
obiectele - altele decât Lumina Creatorului - doresc să primească şi să se
bucure de Lumină, nu există practic posibilitatea de a percepe, de a examina,
de a simţi, sau chiar de a ne imagina Lumina în afara noastră.
Motivul pentru care ne adresăm Creatorului cu numele de Cel Puternic,
este pentru că în acel moment noi simţim (cel care chiar simte!) puterea Sa.
Însă dacă nu percepem nici o proprietate a Creatorului, este imposibil să ne
referim la El printr-un nume, deoarece chiar cuvântul „Creator” implică
faptul că o persoană percepe această proprietate particulară a Luminii.
Însă, dacă persoana pronunţă numele Creatorului (adică Îi enumeră
proprietăţile), fără a-I percepe proprietăţile prin propriile simţuri, atunci acest
act implică faptul că persoana atribuie un nume Luminii simple, înainte de a
intui înţelesul acestora, ceea ce înseamnă că minte, deoarece Lumina simplă
nu are nume.
Aceia dintre noi care ne străduim să avansăm spiritual, trebuie să
evităm influenţele exterioare şi să ne protejăm convingerile personale care nu
s-au maturizat încă, până când primim percepţiile care ne pot susţine.
Principala apărare şi distanţare trebuie să vizeze nu doar pe aceia care sunt
departe de Cabala, deoarece aceştia pot transmite doar indiferenţă sau rostesc,
cel mult lucruri negative, indicând un mare dezacord faţă de starea persoanei

459
care este implicată în avansarea spirituală. Apărarea ţinteşte oamenii care se
presupune că sunt aproape de Cabala. Pe de altă parte, un începător nu
trebuie să se teamă de oamenii care sunt departe de Cabala, pentru că este
evident că nu există nimic de învăţat de la ei şi prin urmare ei nu reprezintă o
ameninţare de înrobire spirituală.

Egoismul nostru ne îngăduie să progresăm doar atunci când simte

teama.

Atunci, ne împinge spre tot felul de acţiuni, doar pentru a neutraliza

acel sentiment. Prin urmare, dacă o persoană ar putea simţi frica faţă de
Creator, ar putea avea puterea necesară şi dorinţa de a lucra.
Există două feluri de frică: frica de a încălca poruncile şi frica de
Creator. Prima este frica ce împiedică persoana, să păcătuiască. Însă, dacă o
persoană nu se teme să păcătuiască - pentru că toate acţiunile sunt făcute doar
de dragul Creatorului - acea persoană va respecta oricum toate poruncile - nu
din cauza fricii - ci pentru că aceasta este Voia Creatorului.
Frica de a nu încălca poruncile (păcatul) este o frică egoistă, pentru că
este determinată de preocuparea de a nu face rău sinelui. Frica de Creator este
considerată a fi altruistă, pentru că este determinată de îngrijorarea de a nu
împlini dorinţa Creatorului, în afara sentimentelor de iubire.
Însă în ciuda dorinţei enorme a persoanei de a face pe placul
Creatorului, este fără îndoială foarte dificil să observăm poruncile Acestuia

460
(acţiunile dorite de Creator) pentru că persoana nu vede necesitatea
îndeplinirii lor.
Frica, rezultată din sentimentul iubirii trebuie să fie mai puternică decât
frica egoistă. De exemplu, atunci când cineva anticipează că va fi văzut în
momentul comiterii crimei, sau pur şi simplu încalcă o lege, acea persoană
experimentează sentimente de suferinţă şi ruşine.
În mod similar, un Cabalist dezvoltă în sine un sentiment de anxietate,
că nu a făcut totul pentru Creator. Acest sentiment este tot atât de constant, pe
cât este de mare frica egoistului de pedeapsă pentru evidenta nerespectare a
legii.
„O persoană învaţă doar ceea ce vrea.” („O persoană învaţă doar ce
doreşte inima sa”). Plecând de la această presupunere, devine clar că o
persoană nu va învăţa niciodată să observe anumite reguli şi norme, până
când nu doreşte asta. Însă cine vrea să asculte de morală, mai ales că cel mai
adesea nu îşi percepe propriile deficienţe? Cum poate atunci cineva, chiar şi o
persoană care aspiră la corecţie, să ajungă la scop?
Fiinţa umană este creată în aşa fel încât există o singură dorinţă: să se
mulţumească pe sine. Astfel de oameni învaţă doar de dragul de a găsi un
mijloc de a-şi satisface dorinţele şi nu vor învăţa ceva care nu este legat de
acest aspect, pentru că asta este natura fiinţei umane.
Prin urmare, pentru ca cei care doresc să se apropie de Creator să poată
învăţa cum să acţioneze „de dragul Creatorului,” ei trebuie să ceară Acestuia
să le dea inimi noi, să înlocuiască egoismul cu dorinţe altruiste. Dacă

461
Creatorul le va îndeplini această cerere, atunci oricând vor învăţa, ei vor găsi
căile de a-i aduce Lui plăcere.
Însă, nu vom percepe niciodată ceva ce este în contrast cu inimile
noastre - fie ele altruiste sau egoiste - şi nu ne vom simţi niciodată obligaţi să
facem ceva care să nu fie pe placul lor. Însă de îndată ce Creatorul ne
modifică inima din egoistă în altruistă, noi vom realiza imediat ce obligaţii
avem, pentru a fi capabili să ne corectăm cu ajutorul noilor atribute
dobândite, dar şi să descoperim că nu este nimic mai important în această
lume decât să Îl mulţumim pe Creator.
În plus, proprietăţile pe care le-am văzut ca deficienţe ale noastre, se
vor transforma în virtuţi pentru că prin corectarea lor, noi aducem plăcere
Creatorului. Însă cei care nu sunt gata să se corecteze pe sine nu vor putea să
îşi vadă propriile deficienţe, pentru că ele ne sunt revelate doar în măsura în
care suntem capabili să le corectăm.
Toate acţiunile umane referitoare la satisfacerea propriilor nevoi, cât şi
toată munca „de dragul sinelui”, dispar când persoana părăseşte această lume.
Toate lucrurile care au contat şi tot ce a suferit dispar într-o clipă.
Prin urmare, dacă putem evalua dacă merită sau nu să muncim pentru
ceva în această lume şi apoi să pierdem totul în ultimul moment al vieţii
noastre, atunci putem concluziona că este de preferat să lucrăm de „dragul
Creatorului”. Această decizie ne va face să realizăm necesitatea de a-L ruga
pe Creator să ne ajute, în special dacă am depus un mare efort în respectarea
poruncilor anticipând câştigul unui beneficiu personal.

462
 Persoana care nu a depus efort în Cabala, are o dorinţă mai mică de a-şi
transforma acţiunile în acţiuni de „dragul Creatorului”, deoarece nu are nimic
de pierdut, în timp ce munca de transformare a sinelui cere un mare efort.
Din acest motiv, persoana trebuie să depună prin toate mijloacele
eforturi, pentru a-şi intensifica eforturile sale în munca Lishma, „nu de dragul
Creatorului” pentru că acest lucru va conduce ulterior, la dezvoltarea dorinţei
de a reveni la Creator şi apoi a lucra Lishma în numele Său.

463
464
 29
Transformarea Propriei Naturi

Fiecare sentiment pe care îl avem, emană de Sus. Dacă noi simţim o năzuinţă,
o iubire şi ne îndreptăm spre Creator, acest lucru indică cu siguranţă că însuşi
Creatorul experimentează acelaşi sentiment faţă de noi (în conformitate cu
norma „Omul este umbra Creatorului’). Astfel, indiferent de ceea ce o
persoană simte faţă de Creator, Acesta simte acelaşi lucru faţă de persoană şi
invers.
După căderea spirituală a lui Adam, ca urmare al păcatului său (care
simbolizează coborârea spirituală a sufletului primordial din lumea Atzilut la
nivelul cunoscut ca „această lume” sau „lumea noastră”), sufletul său s-a
spart în 600,000 de părţi distincte. Aceste părţi s-au îmbrăcat în corpuri
umane care s-au născut în această lume. Fiecare parte se îmbracă într-un corp
uman de atâtea ori cât este nevoie, pentru a se corecta pe sine în totalitate.
În momentul în care toate părţile îşi completează independent procesul
corecţiei, ele se unesc din nou într-un suflet comun, numit „Adam”.
În succesiunea generaţiilor există cauza, cunoscută sub numele de „taţi”
şi efectul cunoscut sub numele de „fii”. Motivul apariţiei fiilor, este de a
continua corecţia care nu a fost făcută de taţi, adică sufletele din încarnările
anterioare.

465
 Creatorul ne aduce aproape de El, nu datorită proprietăţilor noastre, ci
datorită sentimentelor noastre de singurătate şi dorinţei noastre de a ne curăţa
de „murdărie”. Daca ar fi să experimentăm plăcere din starea de bucurie
spirituală, am putea crede că este util să servim Creatorului pentru a
experimenta astfel de senzaţii.
Prin urmare, Creatorul înlătură în mod constant plăcerea din starea
spirituală a persoanei, pentru a revela motivul pentru care persoana caută
avansarea spirituală: fie din dorinţa de a servi, de a primi plăcerea care
rezultă, sau pentru că are credinţă în Creator. În acest fel, persoanei îi este
dată şansa de a acţiona mai degrabă pentru alţii decât de dragul propriei
plăceri.
Îndepărtarea plăcerii din orice stare spirituală, aruncă persoana într-o
stare de depresie şi disperare, în care nu există nici o dorinţă pentru munca
spirituală. Însă, în această stare persoana are şansa reală de a se muta mai
aproape de Creator în virtutea credinţei deasupra raţiunii.
Senzaţia de disperare ne ajută să ne dăm seama că în prezent, lipsa de
atracţie faţă de spiritual este doar o percepţie subiectivă. În realitate, nu există
nimic mai mare decât Creatorul.

Din cele de mai sus, putem conchide că, Creatorul ne pregăteşte o

cădere spirituală pentru ca mai apoi să ne ridice repede la un nivel mai
înalt.

466
 Aceasta este de asemenea o oportunitate de a ne creşte credinţa. De
altfel, se spune: „Creatorul pregăteşte remediul, înaintea bolii.” şi de
asemenea, „Creatorul vindecă cu acelaşi lucru cu care loveşte.”
Deşi fiecare efort de a elimina forţa vieţii şi interesul pentru viaţă ne
zdruncină întreaga fiinţă, dacă dorim cu adevărat să avansăm spiritual, vom
mulţumi pentru şansa de a susţine credinţa deasupra raţiunii. Astfel, ne vom
afirma dorinţa de a ne elibera de plăcerile personale.
Fiinţa umană este în mod uzual absorbită şi concentrată pe propriile
sentimente şi gânduri de suferinţă şi plăcere. Însă atunci când ne străduim să
dobândim percepţia spirituală, noi trebuie să ne reorientăm interesele asupra
lucrurilor altruiste, în spaţiul ocupat de Creator, astfel încât existenţa şi
dorinţele Creatorului să reprezinte întreaga preocupare a vieţii noastre.
Noi trebuie să corelăm tot ce se întâmplă cu planul Său; trebuie să ne
transferăm în El, astfel încât doar învelişurile noastre corporale să rămână în
planul fizic.
Însă, sentimentele noastre interioare, esenţa persoanei şi a sinelui, tot
ceea ce este desemnat ca suflet, trebuie să fie transferat „în afara” corpului.
Doar atunci vom simţi în mod constant, forţa bunătăţii care pătrunde întreaga
creaţie. Acest sentiment este înrudit cu credinţa deasupra raţiunii, pentru că
noi încercăm să transferăm toate sentimentele noastre în afară, dincolo de
graniţele corpurilor noastre.
De îndată ce ajungem în această stare, noi trebuie să rămânem acolo
indiferent de obstacolele pe care Creatorul le-ar putea trimite, pentru a ne

467
creşte credinţa şi apoi treptat să începem să primim Lumina Creatorului în
vasul creat prin credinţă.
Întreaga creaţie este construită pe interacţiunea a două forţe opuse:
egoismul, dorinţa de a primi plăcere şi altruismul, dorinţa de a dărui plăcere.
Calea corecţiei treptate este experienţa transformării dorinţelor noastre
egoiste în dorinţe opuse şi această cale este construită prin combinaţia acestor
două forţe.
Treptat, mici cantităţi de dorinţe egoiste se unesc cu cele altruiste şi
astfel sunt corectate. Această metodă de transformare a naturii noastre este
cunoscută ca „munca pe cele trei linii.” Linia de dreapta se numeşte „linia
albă” pentru că nu conţine greşeli sau defecte.
După ce avem proprietatea liniei de dreapta, noi putem obţine cea mai
mare parte a liniei de stânga, aşa numita „linie roşie”, care conţine egoismul
nostru. Există o interdicţie împotriva utilizării egoismului în acţiunile
spirituale, deoarece există posibilitatea de a cădea sub influenţa sa.
Forţele / dorinţele impure, se străduiesc să primească Lumina
Înţelepciunii, Ohr Hochma, în folosul lor, de a percepe Creatorul şi de a se
complace în auto-mulţumire, folosind aceste percepţii pentru a satisface
dorinţele egoiste. Dacă noi, în virtutea credinţei deasupra raţiunii (străduindu-
ne să primim, însă nu în dorinţele noastre egoiste), refuzăm posibilitatea de a-
L percepe pe Creator, acţiunile Sale şi domeniul Său şi refuzăm gratificarea
Luminii Sale; dacă decidem să mergem dincolo de aspiraţiile noastre naturale
de a înţelege şi a experimenta totul, de a obţine cunoştinţe anterioare asupra a

468
orice, de a şti ce recompensă vom primi pentru acţiunile noastre; atunci nu
vom mai fi legaţi de interdicţia de a folosi linia de stânga.
Atunci când alegem această cale, acţiunea se numeşte „crearea unei
umbre” pentru că ne izolăm de Lumina Creatorului. În acest caz, avem
posibilitatea de a lua o mică parte din dorinţele noastre de stânga şi să le
conectăm cu cele de dreapta.
Combinaţia rezultată, de forţe şi dorinţe, este cunoscută ca „linia de
mijloc.” Exact pe această linie se revelează Creatorul pe Sine. Ulterior
întregul proces se repetă la un nivel mai înalt şi tot aşa, până la sfârşitul căii.
Diferenţa dintre angajat şi sclav este că în procesul lucrului, angajatul
se gândeşte la recompensele muncii sale; mărimea recompensei este
cunoscută şi serveşte ca raţiune pentru munca sa. Pe de altă parte, sclavul nu
primeşte nici o recompensă, ci doar strictul necesar pentru a supravieţui. Un
sclav nu are nimic; stăpânul are totul. Prin urmare, dacă un sclav munceşte
din greu, asta înseamnă că doreşte să fie pe placul stăpânului.

Scopul nostru este să ne simţim în munca spirituală, aşa cum se simte

sclavul care munceşte fără nici o recompensă.

Călătoria noastră spirituala nu ar trebui să fie influenţată de frica

pedepsei sau de anticiparea recompensei, ci doar de dorinţa altruistă de a face
Voia Creatorului.

469
 În plus, noi nu ar trebui să anticipăm perceperea Lui ca rezultat, pentru
că şi aceasta este o formă a recompensei. Noi ar trebui să facem Voia Sa fără
a dori ca El să ştie ce am făcut pentru El, chiar fără a ne gândi că a fost făcut
ceva special, fără a vedea rezultatele muncii noastre, ci având doar încredere
că, Creatorul este mulţumit de noi.
Dacă munca noastră ar fi aşa cum este descrisă mai sus, atunci ar trebui
să eliminăm complet noţiunile de recompensă şi pedeapsă. Pentru a înţelege
asta, este necesar să ştim ce semnificaţie au în Cabala, aceste noţiuni.
Noi primim o recompensă atunci când facem un anumit efort pentru a
obţine ce ne dorim. Ca rezultat al eforturilor noastre, noi primim sau găsim ce
ne-am dorit. O recompensă nu este ceva care există din abundenţă în lumea
noastră şi nu este accesibilă oricui. Munca ne duce prin eforturile noastre spre
primirea unei anumite recompense, pe care nu o putem obţine fără aceste
eforturi.
De exemplu, cineva poate pretinde cu greu că a „muncit” pentru a găsi
o piatră, dacă pietrele există din abundenţă în jurul său. În această situaţie nu
există muncă şi nici recompensă. Pe de altă parte, pentru a avea o mică piatră
preţioasă, persoana trebuie să depună un efort mare, pentru că aceasta este
greu de găsit. În acest caz, au fost făcute eforturi reale şi se cere o
recompensă.

470
 30
Frica de Creator

Lumina Creatorului umple toate creaţiile. Deşi înotăm în această Lumina, nu

o putem percepe. Plăcerile pe care le simţim nu sunt decât mici raze, care
prin mila Creatorului ajung la noi; deoarece în lipsa oricărei plăceri, existenţa
noastră ar lua sfârşit.
Noi simţim aceste raze ca forţe care ne atrag spre anumite obiecte, în
care intră razele. Obiectele în sine nu sunt importante, lucru care ne devine
clar în momentul în care, noi încetăm să fim interesaţi de lucrurile care ne-au
atras odată atât de mult.
Motivul pentru care primim în loc de întreaga Lumină a Creaţiei, doar o
cantitate mică de Lumină, este pentru că egoismul nostru acţionează ca o
barieră. Dacă dorinţele noastre egoiste sunt prezente, noi nu putem percepe
Lumina, datorită legii asemănării, congruenţei proprietăţilor.

Două obiecte se pot percepe reciproc, doar în măsura în care

proprietăţile lor coincid.

471
 Chiar şi în lumea noastră, noi vedem că dacă doi oameni se află la
niveluri diferite de gânduri şi dorinţe, nu se pot înţelege unul pe altul.
Astfel, o persoană care posedă proprietăţile Creatorului va fi pur şi
simplu scufundată în nemărginitul ocean de plăcere şi totală cunoaştere.
Însă dacă, Creatorul umple totul cu El însuşi şi nu este nevoie să Îl
căutăm ca pe un obiect preţios, atunci, în mod evident, El nu merită a fi
considerat o „recompensă”. În mod similar, nu putem aplica noţiunea de
muncă pentru căutarea Sa, deoarece El este în jurul şi în interiorul nostru.
Poate că noi nu Îl percepem, însă El se află în noi, în credinţa noastră.
În acelaşi timp, de îndată ce Îl percepem şi primim plăcerea, nu putem spune
că am fost recompensaţi. În fond, dacă nu există munca şi obiectul la care ne
referim se găseşte din abundenţă în întreaga lume, atunci acest obiect nu
poate fi considerat o recompensă.

Rămâne atunci întrebarea, care este recompensa noastră pentru

rezistenţa în faţa naturii noastre egoiste?

Mai întâi, trebuie să înţelegem de ce Creatorul a instituit legea

congruenţei. Ca urmare a acestui fapt, deşi El umple totul, noi suntem
incapabili să Îl percepem pentru că, se ascunde de noi.
Răspunsul la întrebarea: „Care este recompensa pentru faptul că
rezistăm în faţa ego-ului?”, este următoarea: Creatorul a instituit Legea
Congruenţei. Aceasta ne dă posibilitatea de a percepe doar acele obiecte care

472
se află la nivelul nostru spiritual. Astfel, suntem împiedicaţi să experimentăm
cele mai teribile sentimente ale egoismului nostru (care este natura creaţiilor)
atunci când primim plăcere de la El - deoarece împreună cu plăcerea, vin şi
sentimentele de ruşine şi umilinţă.
Egoismul nu poate rezista acestui sentiment. Dacă suntem incapabili să
ne justificăm acţiunile rele în faţa noastră sau a altora; dacă suntem incapabili
să găsim circumstanţe exterioare care se presupune că ne-au forţat -
împotriva voinţei noastre - să facem fapte rele; atunci preferăm orice altă
pedeapsă cu excepţia sentimentului de umilinţă a „sinelui”, pentru că acesta
este stâlpul existenţei noastre. De îndată ce este umilit, „sinele” dispare
spiritual; este ca şi cum am dispărea din această lume.
Însă atunci când ajungem la un anumit stadiu al înţelegerii şi anume că
singura dorinţă este aceea de a da totul Creatorului şi când suntem în
permanenţă preocupaţi de ce anume putem face pentru Creator, atunci vom
descoperi că am fost creaţi pentru a primi plăcere de la acesta şi că, El doreşte
asta. În acel moment, noi primim toate plăcerile posibile pentru că vrem doar
să facem Voia Creatorului.
În acest caz, nu mai există loc pentru ruşine, pentru că, Creatorul ne
arată că vrea să ne dăruiască plăcere şi doreşte ca noi să o acceptăm. Astfel,
acceptând, noi facem pe placul Creatorului şi nu pe placul dorinţelor egoiste
personale. Ca rezultat, devenim analogi în proprietăţi cu Creatorul şi ecranul
dispare. Toate acestea au loc pentru că noi am ajuns la nivelul spiritual la
care putem dărui plăcere, asemeni Creatorului.

473
 Din cele de mai sus, putem concluziona că recompensele pentru
eforturile noastre ar trebui să fie primirea unor noi proprietăţi altruiste -
dorinţele de a „da” şi aspiraţiile de a dărui plăcere - similare cu dorinţele
Creatorului faţă de noi. Acest nivel spiritual şi aceste proprietăţi sunt
cunoscute sub numele de „frica de Creator.”
Frica spirituală, altruistă, asemeni tuturor celorlalte proprietăţi ale
obiectelor spirituale, este complet diferită de oricare alte proprietăţi sau
percepţii. „Frica de Creator” este frica de a fi îndepărtaţi de Creator. Ea nu
apare prin evaluarea beneficiului egoist şi nici din frica de a fi lăsaţi fără
egoism, nici din frica de a deveni similari cu Creatorul. Toate acestea sunt
bazate pe noţiunea beneficiului propriu şi iau în calcul doar starea persoanei.
Frica de Creator este o îngrijorare altruistă de a nu fi capabili de a face
ceva care ar fi fost pe placul Creatorului. O asemenea frică este în sine o
proprietate altruistă, în contrast cu frica noastră egoistă, care este întotdeauna
conectată la abilitatea noastră de a ne satisface propriile nevoi.

Dobândirea proprietăţii fricii faţă de Creator ar trebui să fie cauza şi

scopul eforturilor noastre.

Noi ar trebui să depunem toată puterea în acest demers. Apoi, cu

ajutorul proprietăţilor dobândite, putem primi toate plăcerile care ne-au fost
destinate. O asemenea stare este cunoscută sub numele de „completa
corectare”(gmar tikkun).

474
 Frica de Creator ar trebui să preceadă iubirea noastră faţă de Acesta.
Motivul este: ca noi să ne îndeplinim obligaţiile din iubire; pentru a
recunoaşte plăcerea din acţiunile spirituale cunoscute ca „porunci”; pentru ca
aceste plăceri să invoce sentimentul iubirii (deoarece în lumea noastră,
iubirea este cea care ne aduce plăcere, în timp ce ura ne aduce suferinţă) ar
trebui să dobândim mai întâi frica de Creator.
Dacă respectăm poruncile din frică, mai degrabă decât din sentimente
de plăcere sau iubire, înseamnă că nu percepem plăcerea care este ascunsă în
porunci şi că urmăm Voinţa Creatorului de frica pedepsei. Corpul nu rezistă
acestei sarcini deoarece se teme de o asemenea pedeapsă, dar îşi pune
întrebarea în mod constant asupra motivului pentru care îndeplineşte această
sarcină.
În schimb, acest lucru ne dă un motiv de a ne creşte frica şi credinţa în
pedeapsa şi recompensa care se află în aria Creatorului, până când percepem
în mod constant existenţa sa. După ce am dobândit acest sentiment - adică am
dobândit încredere în El - noi putem începe să facem voia Sa din iubire,
deoarece noi am dobândit gustul şi am găsit plăcerea în respectarea
poruncilor.
Pe de altă parte, dacă Creatorul ne permite să respectăm poruncile din
iubire de la început, depăşind astfel frica şi primind doar plăcere din această
sarcină, noi nu ne vom dezvolta credinţa în Creator. Noi putem compara acest
lucru, cu oamenii care îşi petrec întreaga viaţă vânând plăcerile lumeşti şi
care nu au nevoie de credinţa în Creator pentru a respecta poruncile (legile)

475
naturii lor, deoarece natura lor îi obligă la această sarcină, promiţându-le o
recompensă.
Prin urmare, Cabaliştii care percep plăcerea dobândită de la început din
urmarea legilor spirituale ale Creatorului, le vor respecta în mod involuntar,
aşa cum alţii se vor grăbi să împlinească Voia Creatorului, doar de dragul
imenselor plăceri ascunse pe calea Cabalei. Astfel, nimeni nu va fi capabil să
se apropie de Creator.
Din acest motiv, plăcerile conţinute în legile spirituale şi pe calea
Cabalei ca întreg, sunt ascunse (Lumina este plăcerea care este ascunsă în
fiecare lege spirituală; Lumina Creatorului este suma tuturor legilor
spirituale). Aceste plăceri sunt revelate doar atunci când persoana ajunge la
starea credinţei constante în Creator.

476
 31
Sămânţa Altruismului

Cum poate o fiinţă umană - care a fost creată cu proprietăţi ale egoismului
absolut, care nu simte nevoia de a se salva de dorinţele corpului, care nu îşi
poate imagina că există ceva în afara propriilor percepţii - cum poate această
persoană sa treacă de dorinţele corpului şi să cuprindă ceva ce există în afara
propriilor organe senzoriale?
Noi suntem creaţi cu dorinţa de a ne satisface cu plăcere, dorinţele
egoiste. Având în vedere această stare, noi nu avem nici o cale de a ne
schimba şi transforma proprietăţile noastre egoiste în unele opuse. Pentru a
ne da posibilitatea de a ne transforma egoismul în altruism, Creatorul, atunci
când a creat egoismul, a plasat în acesta sămânţa altruismului, pe care o
putem cultiva studiind şi acţionând conform metodelor Cabalei.
Atunci când simţim în corp presiunea dorinţelor noastre, noi suntem
incapabili să le rezistăm. Astfel, toate gândurile sunt direcţionate către
îndeplinirea poruncilor corpului. În această stare, noi nu avem libertatea de a
acţiona sau a ne gândi, la altceva în afară de auto-mulţumire.
Pe de altă parte, în timpul ascensiunii noastre spirituale noi
experimentăm aspiraţii către creştere spirituală şi îndepărtarea de dorinţele

477
fizice care ne trag în jos. În aceste momente, noi nici nu percepem dorinţele
corpului şi prin urmare, nu cerem dreptul de a alege liber între material şi
spiritual.
În consecinţă, rămânând în starea de egoism, noi nu avem puterea de a
alege altruismul. Însă de îndată ce am perceput măreţia lumii spirituale, noi
nu ne mai aflăm în faţa unei alegeri, pentru că deja dorim spiritualitatea.

Prin urmare, întreaga noţiune de liber arbitru constă în alegere: care

forţă ne va domina, egoismul sau altruismul? Însă când apare o asemenea
stare neutră, în care să fim capabili să facem o alegere liberă?

Astfel, nu există altă posibilitate decât să ne alăturăm unui învăţător, să

ne adâncim în studiul cărţilor de Cabala, să ne alipim de un grup care aspiră
la atingerea aceluiaşi scop, de a ne deschide sub influenţa gândurilor despre
altruism şi putere spirituală. În consecinţă, sămânţa altruismului, cea care a
fost implantată în noi se trezeşte, deşi câteodată rămâne în stare latentă timp
de mai multe vieţi.
Aceasta este esenţa liberului nostru arbitru. De îndată ce începem să
simţim că dorinţele altruiste se trezesc, vom începe să percepem spiritualul
fără prea mult efort. O persoană care se străduieşte să dobândească gândurile
şi acţiunile spirituale, însă nu are convingeri personale puternice, trebuie să
se protejeze de contactul cu oamenii ai căror gânduri, sunt adânc înrădăcinate
în propriul lor egoism.

478
 Acest lucru este adevărat în special pentru aceia care aspiră să trăiască
după principiul credinţei deasupra raţiunii. Ei trebuie să evite toate legăturile
cu opiniile acelora care trec prin viaţă limitaţi de propria lor raţiune, pentru că
aceştia din urmă sunt opuşi prin filozofia lor, Cabalei. S-a spus în cărţile
Cabalei că, raţiunea ignoranţilor este opusă raţiunii Cabalei.
„Gândirea în limitele raţiunii noastre implică, în primul rând faptul că
vom calcula beneficiile acţiunilor noastre. Pe de altă parte, raţiunea Cabalei -
credinţa deasupra raţiunii umane - presupune că toate acţiunile noastre, nu
vor fi conectate în nici o măsură cu calculele egoiste ale raţiunii, sau cu
posibilele beneficii care pot rezulta din aceste acţiuni.
Aceia care au nevoi de ajutor din partea altora, sunt consideraţi săraci.
Aceia care sunt bucuroşi cu ceea ce au, sunt consideraţi bogaţi. Însă atunci
când recunoaştem că dorinţele egoiste (libba) şi gândurile (moha) ne conduc
toate acţiunile, noi începem imediat să ne înţelegem propria stare spirituală şi
să realizăm puterea egoismului nostru şi răul din noi.
Sentimentele noastre de amărăciune pe care le avem atunci când
realizăm adevărata noastră stare spirituală, dau naştere dorinţei de a ne
corecta. Când această dorinţă ajunge la o anumită intensitate, Creatorul
trimite Lumina Corecţiei în kli (vas) şi astfel noi începem să ne ridicăm pe
nivelurile scării spirituale.
Oamenii sunt în general crescuţi în acord cu propriile naturi egoiste,
inclusiv respectarea poruncilor din Biblie şi ei continuă să menţină automat

479
aceste noţiuni pe care le-au dobândit de la naştere. Astfel, este puţin probabil
ca ei să părăsească acest nivel de conexiune cu Creatorul.
Astfel, atunci când corpurile noastre (dorinţa de a primi) se întreabă de
ce respectăm poruncile, noi răspundem că aşa am fost educaţi; este modul
nostru de viaţă şi al comunităţii. Având la bază educaţia, obiceiul a devenit a
doua natură şi el nu cere efort pentru a acţiona, deoarece este dictat de corp
şi minte.
Astfel, nu există riscul de a încălca ceea ce este familiar şi natural. De
exemplu, un bun evreu, nu va avea dintr-o dată dorinţa de a conduce în ziua
de sâmbătă. Însă dacă dorim să ne comportăm altfel decât am fost educaţi,
lucru care nu este perceput de corpul nostru ca fiind o nevoie naturală a sa,
atunci chiar şi cea mai nesemnificativă acţiune va genera o întrebare: De ce
ne angajăm în această activitate şi ce ne face să părăsim starea de linişte
pentru a face acest lucru?
În acest caz, noi vom fi confruntaţi cu un test şi o alegere, pentru că nici
noi, nici societatea din care venim, nu se angajează în acţiunile pe care vrem
să le facem. Nu există cineva care să ne servească drept exemplu şi nici să ne
susţină intenţiile.
Nu ne linişteşte nici gândul că şi alţii sunt angajaţi pe aceeaşi cale ca şi
noi. Deoarece nu putem găsi un exemplu în ceea ce am învăţat şi nici în
societate, trebuie să ajungem la concluzia că, frica de Creator este cea care ne
îndeamnă să acţionăm şi să gândim într-o nouă manieră. Astfel, nu avem

480
către cine să ne îndreptăm pentru susţinere şi înţelegere, cu excepţia
Creatorului.
Deoarece Creatorul este singurul care ne poate susţine, noi suntem
consideraţi a fi unici şi nu parte a masei în care ne-am născut şi am crescut.
Pentru că nu găsim sprijin în mediu şi suntem în totalitate dependenţi de mila
Creatorului, noi devenim demni de a primi Lumina Creatorului, care ne
serveşte drept ghid pe cale.

Fiecare persoană începătoare ajunge la aceeaşi întrebare: Cine

hotărăşte în ce direcţie merge, ea sau Creatorul?

Cu alte cuvinte, cine pe cine alege: Persoana îl alege pe Creator, sau

invers?
Dintr-un anumit punct de vedere, persoana trebuie să spună că cel care
alege persoana este Creatorul, în virtutea a ceea ce se numeşte „providenţa
personală”. Ca urmare persoana trebuie să fie recunoscătoare pentru faptul
că, Acesta i-a oferit oportunitatea de a face ceva pentru El.
Având în vedere însă, motivul pentru care Creatorul alege o anumită
persoană, oferindu-i această oportunitate, apare întrebarea: de ce să
respectăm poruncile? Care este scopul?
Acum, persoana concluzionează că această oportunitate este dată pentru
a încuraja acţiunea pe placul Creatorului, că munca în sine este recompensa şi
că îndepărtarea de această muncă ar fi o pedeapsă. Munca în sine este de

481
acum alegerea persoanei, de a-L servi pe Creator; prin urmare, persoana este
pregătită să ceară ajutor de la Creator - să-i întărească intenţia ca toate
acţiunile pe care le face, să fie în beneficul Lui. Aceasta este alegerea liberă
pe care o face persoana.

482
 32
Lupta pentru percepţia Unităţii cu Creatorul

În Cabala, masele sunt cunoscute ca „proprietari” (ba’al bait), pentru că ei

aspiră să îşi construiască propriile lor case (un vas egoist, kli) şi să se umple
de plăcere. Dorinţele persoanei care avansează spiritual, îşi au sursa în
Lumina Creatorului şi se concentrează asupra sarcinii de a construi în inima
ei o casă pentru Creator, pentru a fi umplută de Lumina acestuia.
Noi discernem toate evenimentele, în funcţie de percepţiile noastre.
Dăm nume evenimentelor care au loc, în concordanţă cu reacţiile organelor
noastre senzoriale. Astfel, dacă vorbim despre un anumit obiect sau acţiune,
noi ne exprimăm în funcţie de felul în care le percepem. Fiecare dintre noi
determină nivelul de rău dintr-un anumit obiect, în conformitate cu gradul în
care acel obiect ne împiedică primirea plăcerii. În unele cazuri, noi nu putem
tolera apropierea faţă de un anumit obiect. Astfel, nivelul nostru de înţelegere
a importanţei Cabalei şi a legilor sale, vor determina răul pe care îl vom
discerne în piedicile care stau în calea respectării legilor spirituale.
Prin urmare, dacă vrem să ajungem la nivelul la care sa urâm răul,
trebuie să muncim pentru a lăuda în minţile noastre Cabala şi pe Creator. În

483
acest fel, noi vom cultiva în noi iubirea faţă de Creator şi în aceeaşi măsură
vom dezvolta şi ura faţă de egoism.
În lectura de Paşte, există o poveste despre patru fii, care pun fiecare
întrebări referitoare la munca spirituală. Deşi toate cele patru proprietăţi sunt
prezente în fiecare dintre noi şi deşi Cabala vorbeşte de obicei despre o
imagine unică a persoanei în relaţie cu Creatorul, toate aceste proprietăţi pot
fi examinate ca patru tipuri distincte de personalitate.
Cabala ne este dată pentru a ne ajuta să ne concentrăm asupra luptei
noastre împotriva egoismului. Dacă nu avem întrebări referitoare la propria
noastră natură, înseamnă că nu am ajuns încă să realizăm răul din noi; şi deci
nu avem nevoie de Cabala. În acest caz, dacă credem în recompensă şi
pedeapsă, noi putem fi treziţi de ideea că există o recompensă pentru
respectarea legilor spirituale.
Însă dacă noi deja acţionăm pentru a fi recompensaţi, însă nu ne simţim
egoismul, nu ne putem corecta pentru că nu avem noţiunea defectelor
noastre. Apoi, noi avem nevoie să învăţam să respectăm în mod altruist
poruncile. Ca urmare, egoismul nostru va apărea şi noi vom întreba:
„Care este scopul acestei munci?”
„Ce voi câştiga din asta?”
„Şi dacă este împotriva dorinţelor mele?”
În acel moment, noi avem nevoie de ajutorul Cabalei pentru a începe să
muncim împotriva egoismului nostru, deoarece am început să simţim răul din
noi.

484
 Există o anumită forţă spirituală - un înger - care este responsabil pentru
generarea suferinţei într-o persoană, pentru a stabili în mod clar că persoana
nu poate primi satisfacţie, din satisfacerea egoismului personal. Această
suferinţă, determină persoana să devieze de la graniţele egoismului, evitând
astfel să îi rămână sclav pentru totdeauna.
Se spune că înainte de dăruirea Torei poporului lui Israel, Creatorul a
oferit-o tuturor naţiunilor lumii şi ei au refuzat-o. Fiecare dintre noi este ca o
lume în miniatură, care constă dintr-o multitudine de dorinţe, care sunt
numite „naţiuni”.
Noi trebuie să ştim că nici una dintre dorinţele noastre nu este adecvată
ridicării spirituale, cu excepţia dorinţei de a avansa către Creator; dorinţă
cunoscută sub numele de „Israel” (din cuvintele Ebraice yashar - spre şi El,
Dumnezeu, adică „spre Dumnezeu”). Doar alegând această dorinţă dintre
altele, persoana poate să primească înţelepciunea ascunsă a Cabalei.
Ascunderea nivelului spiritual al persoanei este una dintre condiţiile
necesare pentru succesul ridicării sale spirituale.

Ascunderea de acest tip implică performanţa acţiunilor astfel încât

acestea nu sunt vizibile altora.

Mai importantă totuşi, este ascunderea gândurilor şi aspiraţiilor

persoanei. Daca se iveşte o anumită situaţie în care un Cabalist trebuie să îşi

485
expună un punct de vedere, acesta trebuie să fie confuz şi exprimat în termeni
foarte generali, astfel încât adevăratele sale intenţii să nu fie clare.
De exemplu, să presupunem că o persoană face o donaţie mare pentru a
finanţa lecţiile unui Cabalist, însă pune condiţia ca existenţa recunoaşterii
donatorului să fie făcută publică în ziar. Menţiunea trebuie să includă şi
menţionarea sumei, pentru ca donatorul să primească recunoaşterea şi astfel
să obţină plăcere.
Cu toate acestea, deşi pare clar că onoarea este principala dorinţă a
donatorului, este de asemenea posibil ca donatorul să dorească să omită
faptul că articolul din ziar va ajuta la răspândirea Cabalei. Astfel, ascunderea
are loc în general mai degrabă în intenţii, decât în acţiuni.
Dacă, Creatorul trebuie să trimită unui Cabalist sentimentul declinului
spiritual, atunci, El îl va lua mai întâi încrederea în alţi mari Cabalişti. Altfel,
Cabalistul ar putea primi încurajări de la aceştia şi astfel nu va ajunge să
experimenteze declinul spiritual.
Cei care respectă poruncile sunt preocupaţi de acţiunile lor şi nu de
intenţiile lor. Lor le este clar că, ei le respectă de dragul recompensei, fie în
această lume, fie în următoarea. Ei au întotdeauna o justificare pentru
acţiunile lor şi se percep pe ei înşişi ca drepţi.
Pe de altă parte, un Cabalist care munceşte la corectarea egoismului
înnăscut se aşteaptă să controleze fiecare intenţie de a respecta poruncile. În
timp ce dorinţa poate face pe placul Voinţei Creatorului, corpul se va opune,

486
prin gânduri care obstrucţionează în mod constant. În consecinţă, Cabalistul
se va simţi ca un păcătos.
Totul este făcut cu acest scop. Creatorul vrea să determine Cabalistul
să se angajeze în corecţia constantă, atât a gândurilor cât şi a intenţiilor.
Astfel, Cabalistul nu va rămâne în sclavia egoismului; şi nu va continua să
trudească pentru sine, aşa cum fac alţii şi va realiza că nu există altă cale
pentru a face Voia Creatorului, cu excepţia consideraţiei faţă de El.
De aici obţine Cabalistul sentimentul că, este mai rău decât masele.
Pentru mase, incapacitatea de a-şi înţelege starea spirituală este cauza care
stă la baza respectării fizice a poruncilor.

Însă un Cabalist este obligat să îşi transforme dorinţele egoiste în

dorinţe altruiste - sau să fie capabil să respecte întru totul poruncile.

Din acest motiv, Cabalistul se vede pe sine mai rău decât masele.
O persoană este într-o stare de război continuu pentru a se pune de
acord cu dorinţele sale. Însă există un război de o cu totul altă natură (opusă),
în care persoana se războieşte cu sine pentru a reda întregul teritoriu al inimii
Creatorului şi pentru a-şi umple inima cu inamicul său natural - altruismul.
Scopul acestei bătălii este de a ne asigura că întreaga fiinţă a persoanei
va fi ocupată de Creator, nu pentru că asta este Voia Sa, ci pentru că persoana
doreşte asta; astfel, Creatorul ne va conduce şi ghida, pentru că noi i-am
cerut.

487
 Într-o asemenea bătălie, noi trebuie mai întâi să încetăm să echivalăm
sinele cu corpul şi să realizăm că acesta din urmă, intelectul, gândurile şi
emoţiile - toate acestea sunt atribute externe trimise de Creator, pentru a ne
determina să îi cerem ajutorul; să îi cerem să depăşim aceste atribute; să
invocăm Creatorul să ne întărească ideea Unicităţii Sale, să ne întărească
cunoaşterea că El este acela care ne trimite toate gândurile; să ne rugăm ca El
să ne trimită credinţa şi sentimentul Prezenţei şi al Stăpânirii Sale.
În acest fel, toate gândurile contrare vor fi reduse la tăcere. Noi nu vom
mai crede că totul depinde de noi, sau că există în această lume o altă voinţă
şi forţă, alta decât cea a Creatorului.
De exemplu, indiferent de faptul că noi poate ştim că, totul este creat de
Creator şi că El conduce totul (linia de dreapta), încă putem crede, că o
anumită persoană ne-a făcut ceva rău, sau că ne poate face (linia de stânga).
Pe de altă parte, noi suntem convinşi că, toate acţiunile noastre emană
de la o singură Sursă - Creatorul (linia de dreapta). Şi, noi nu putem înăbuşi
gândul că altcineva ne influenţează, sau că, rezultatul unui eveniment este
condiţionat de altceva decât de Creator (linia de stânga).
Astfel de frământări interioare între percepţii, apar din variate motive,
în funcţie de legăturile noastre sociale, până în momentul în care Creatorul ne
ajută să atingem linia de mijloc. Bătălia are loc pentru percepţia de către noi a
Unităţii Creatorului, în timp ce gândurile care ne împiedică, sunt trimise să
învingă tocmai aceste gânduri. Noi ne batem pentru victorie cu ajutorul

488
Creatorului şi pentru dobândirea percepţiei Dominaţiei Sale, adică, pentru
dobândirea unei mari credinţe.
Războiul nostru obişnuit se centrează pe gratificarea egoismului nostru,
asemeni tuturor războaielor din această lumea. Însă, meta-războiul - războiul
împotriva naturii noastre - se concentrează asupra eliberării de sub dominaţia
„inamicului” nostru - Creatorul. Meta-războiul se aşteaptă să îngenuncheze
întreg teritoriul minţilor şi inimilor noastre controlului Creatorului, astfel
încât acesta să umple acest teritoriu şi să câştige întreaga lume, atât mica
lume a persoanei, cât şi întreaga lume şi să înzestreze toate creaţiile cu
proprietăţile Sale, toate acestea cu voia lor.
Starea în care dorinţele şi proprietăţile Creatorului ocupă toate
gândurile şi dorinţele persoanei este cunoscută ca „stare altruistă.” Aceasta
include; o stare a „dăruirii”, o stare de renunţare a sufletului fizic în faţa
Creatorului şi o stare de întoarcere spirituală (teshuva). Toate aceste stări vin
sub influenţa Luminii Graţiei (Ohr Hassadim), care emană de la Creator şi ne
dă putere pentru a depăşi gândurile corpului, care ne împiedică.
Stările de mai sus nu sunt constante. Noi putem depăşi anumite piedici
în gândurile noastre, după care apare un nou val de gânduri care ne trage
înapoi. Noi putem, să cădem încă o dată sub influenţa lor şi să avem dubii cu
privire la Unitatea Creatorului; şi încă o dată vom avea puterea de a ne lupta
cu ele; şi apoi încă o dată vom simţi nevoia de a ne întoarce către Creator
pentru ajutor şi să primim Lumina şi pentru a depăşi aceste gânduri şi să le
predăm Legii Creatorului.

489
 Starea în care primim plăcere de dragul Creatorului, nu este predarea în
faţa „inamicului”, Creatorul, ci să ne mutăm de partea Sa şi este numită
„primirea de dragul Creatorului.” Ordinea naturală a alegerii acţiunilor şi
gândurilor noastre, este aceea că, fie conştient, fie inconştient, noi alegem
întotdeauna calea care ne va răsplăti cu cea mai mare plăcere. O persoană va
dispreţui plăcerile mici, de dragul celor mari.
Nu există liber arbitru în acest proces. Dreptul de a alege şi libertatea de
a decide apar doar în momentele în care noi decidem să ajungem la decizii
bazate mai degrabă pe criteriul adevărului, decât pe cel al plăcerii. Acest
lucru apare doar atunci când decidem să mergem pe calea adevărului, în
ciuda suferinţelor pe care le aduce.

Însă, înclinaţia naturală a corpului, este de a evita suferinţa şi a

căuta plăcerea prin orice mijloace.

Această tendinţă va împiedica persoana să ia decizii bazate pe

principiul adevărului. Persoana care aspiră să ţină cont de Voia Creatorului,
trebuie să aşeze toate dorinţele personale în urma dorinţelor Creatorului.
În schimb, persoana trebuie să se preocupe în mod constant de
perceperea măreţiei Creatorului pentru a dobândi suficientă putere să
efectueze mai degrabă Voinţa Creatorului, decât a sa proprie.
Măsura în care credem în măreţia şi puterea Creatorului va determina
abilitatea noastră de a împlini dorinţele Creatorului. Astfel, noi trebuie să ne

490
concentrăm toate eforturile, pentru a cuprinde măreţia Creatorului. Deoarece
Creatorul vrea ca noi să simţim plăcere, El a creat în noi dorinţa de a fi
gratificaţi. Nu există în noi altă proprietate în afară de aceasta. Ea ne dictează
fiecare gând şi acţiune şi ne programează existenţa.
Egoismul este cunoscut ca îngerul răului, o forţă rea, pentru că ea ne
orânduieşte de Sus trimiţându-ne plăcere şi noi fără să vrem devenim sclavii
săi. Starea de supunere faţă de această forţă este cunoscută ca „sclavie” sau
„exil” (galut) din lumea spirituală.
Dacă egoismul, acest înger rău, nu ar avea de dat nimic, nu ar avea
capacitatea de a domina fiinţa umană. În acelaşi timp, dacă am putea renunţa
la aceste plăceri oferite de egoism, nu am fi înrobiţi de acestea. Astfel, noi nu
suntem capabili să ne îndepărtăm de starea de sclavie; însă dacă vrem să
facem asta - lucru considerat a fi alegerea noastră liberă - atunci Creatorul ne
va ajuta de Sus, înlăturând plăcerile cu care ne amăgeşte egoismul.
Ca rezultat, noi ne putem îndepărta de domeniul egoismului pentru a
deveni liberi. Mai mult, intrând sub influenţa forţelor spirituale pure, noi
experimentăm plăcere din acţiunile altruiste şi devenim astfel slujitorii
altruismului.
În concluzie: noi ca indivizi, suntem sclavii plăcerii. Dacă plăcerea
noastră vine din a primi, atunci suntem sclavii egoismului (a faraonului, a
îngerului rău, etc). Dacă plăcerea noastră vine din dăruire, atunci noi suntem
slujitorii Creatorului (ai altruismului).

491
 Însă noi nu putem exista fără a primi o anumita formă de plăcere.
Aceasta este esenţa umană; acesta este modul în care Creatorul a proiectat
fiinţele umane şi acest aspect nu poate fi modificat. Tot ce putem face este să
ne rugăm Creatorului să ne dăruiască dorinţa pentru altruism. Aceasta este
esenţa liberului arbitru şi a rugăciunii noastre.

492
 33
Primind de dragul dăruirii

Calea corectă (eficientă) de a ne adresa Creatorului, este compusă din două

stadii. În primul rând trebuie să înţelegem că, Creatorul este bun cu toate
fiinţele, fără excepţie şi toate acţiunile sale sunt binevoitoare, indiferent cât
de neplăcute ar putea părea.

Prin urmare, Creatorul ne trimite doar ce este bun pentru noi şi ne

umple cu ceea ce este necesar.

Astfel, noi nu avem ce să cerem Creatorului. Ar trebui să fim mulţumiţi

cu ceea ce primim de la El, indiferent de starea în care ne aflăm. Noi trebuie
de asemenea să fim recunoscători Creatorului şi să îl slăvim: nu este nimic
altceva de adăugat stării noastre, pentru că noi ar trebui să fim mulţumiţi cu
soarta noastră.
Noi trebuie întotdeauna să mulţumim Creatorului pentru tot ce am
primit în trecut. Apoi, putem cere pentru viitor. Însă dacă simţim că ne
lipseşte ceva în viaţă, atunci suntem îndepărtaţi de Creator în aceeaşi măsură

493
în care percepem deficienţa. Acest lucru apare pentru că, Creatorul este
absolut perfect, chiar dacă noi ne percepem ca fiind nefericiţi.
Astfel, în momentul în care noi începem să simţim că ceea ce avem,
este ceea ce este mai potrivit pentru noi - deoarece este exact starea pe care
Creatorul ne-a trimis-o - ne apropiem de Creator şi putem cere pentru viitor.
Starea de „a fi mulţumiţi cu soarta noastră” poate apărea pur şi simplu
datorită faptului că realizăm că circumstanţele din viaţa noastră, nu sunt
consecinţa acţiunilor noastre, ci sunt trimise de Creator. Această stare poate
apărea pentru că noi realizăm că citim o carte care se referă la Creator, la
viaţa veşnică, la scopul suprem din viaţa noastră, la bunătatea scopului
creaţiei.
Sau datorită metodei prin care cerem Creatorului să ne schimbe vieţile,
dar şi cu realizarea faptului că milioane de oameni din lume nu au
oportunitatea de a experimenta aceste lucruri. Astfel, cei care doresc să îl
perceapă pe Creator, însă nu au ajuns la acest obiectiv, ar trebui să fie
mulţumiţi cu condiţia lor, pentru că ea vine de la Creator.
Deoarece aceşti oameni au încă dorinţe neîmplinite (în ciuda faptului că
sunt mulţumiţi cu ceea ce Creatorul a decis să le dea şi astfel sunt aproape de
El), ei devin demni de a primi Lumina Creatorului, care le va aduce întreaga
cunoaştere, înţelegere şi plăcere.
Pentru a ne separa în sens spiritual de egoism, noi trebuie să realizăm
propria lipsă de importanţă, nemernicia intereselor, aspiraţiilor şi plăcerilor
noastre; şi trebuie de asemenea să fim conştienţi în ce măsură vrem să facem

494
ceva, doar pentru succesul nostru personal şi de asemenea cum urmărim doar
câştigul personal în toate gândurile noastre.
Ceea ce este important atunci când ne simţim singurătatea, este că
recunoaştem adevărul: faptul că satisfacţia personală este mai importantă
decât este Creatorul şi că dacă nu vedem nici un beneficiu personal din
acţiunile noastre, nu putem face aceste acţiuni, fie cu gândul fie cu fapta.
Creatorul primeşte plăcere dăruindu-ne nouă plăcere. Dacă faptul de a da
plăcere Creatorului ne mulţumeşte, atunci noi ne asemănăm în proprietăţi şi
în dorinţe cu Acesta şi fiecare parte este mulţumită în procesul dăruirii:
Creatorul dă plăcere şi noi creăm condiţiile primirii acesteia. Fiecare se
gândeşte la ceilalţi şi nu la sine şi asta defineşte acţiunile sale.
Însă deoarece fiinţele umane se nasc egoiste, noi suntem incapabili să ne
gândim la ceilalţi, ne gândim doar la noi. Noi putem dărui doar în situaţia în
care avem un beneficiu imediat, mai mare decât ceea ce am dăruit (ca în
procesul negocierii). Faţă de această proprietate, fiinţa umană este cu totul
depărtată de Creator şi nu Îl percepe.
Această ultimă separare a fiinţei umane de Creator - Sursa tuturor
plăcerilor - este cauzată de egoismul nostru şi este sursa întregii noastre
suferinţe. Realizarea acestui lucru este cunoscută ca „realizarea răului”,
pentru că, pentru a fi îndepărtaţi de egoism prin ură faţă de acesta, noi trebuie
să simţim pe deplin şi să recunoaştem că este răul nostru, singurul duşman de
moarte, care împiedică fiinţa noastră să atingă perfecţiunea, nemurirea şi
plăcerea.

495
 Astfel, în toate acţiunile noastre, fie studiul Cabalei, fie respectarea
poruncilor, noi trebuie să ne stabilim ca scop îndepărtarea de egoism şi
avansarea către Creator în virtutea asemănării în proprietăţi. Doar atunci vom
fi capabili să primim aceeaşi plăcere din actele altruiste, aşa cum primeam
din cele egoiste.
Dacă cu ajutor de Sus, noi începem să primim plăcere din fapte altruiste şi
ca rezultat simţim plăcerea ca pe cea mai mare recompensă, această stare este
cunoscută ca „dăruirea de dragul dăruirii”, în care nu aşteptăm o recompensă.
Mulţumirea noastră vine doar din abilitatea de a face ceva pentru Creator.
De îndată ce am atins acest nivel spiritual şi dorim să dăruim ceva
Creatorului, devine evident pentru noi că, Acesta doreşte doar un singur
lucru: să ne dăruiască plăcere. Atunci, noi suntem gata să primim plăcere
pentru că aceasta este Voia Lui. Aceste acţiuni sunt cunoscute ca „primirea
de dragul dăruirii.”
În stările spirituale, intelectul persoanei (raţiunea, înţelepciunea)
corespund Luminii Înţelepciunii (Ohr Hochma). Inima persoanei, dorinţele şi
sentimentele, corespund Luminii Milei (Ohr Hassadim). Doar în momentul
în care inima noastră este gata să asculte, poate raţiunea să acţioneze asupra
ei. Ohr Hochma poate lumina, doar acolo unde Ohr Hassadim este prezentă
deja. Dacă Ohr Hassadim nu este prezentă, atunci Ohr Hochma nu
luminează. Această stare este cunoscută ca „întuneric” sau „noapte”.
Însă în lumea noastră, adică în aceea în care o persoană rămâne încă în
sclavia egoismului, raţiunea nu poate niciodată deţine conducerea asupra

496
inimii, pentru că inima este sursa tuturor dorinţelor. Ea singură este singurul
conducător al persoanei, în timp ce raţiunea nu are puterea de a contracara
dorinţele inimii.
De exemplu, o persoană care doreşte să fure, cere sfatul raţiunii, pentru a
şti cum să procedeze. Astfel, raţiunea devine executorul dorinţelor inimii. Pe
de altă parte, dacă o persoană decide să facă fapte bune, raţiunea este încă
odată sprijin, aşa cum fac şi alte părţi ale corpului. Prin urmare, nu există altă
soluţie decât a curăţa inima de dorinţele egoiste.
Creatorul arată intenţionat persoanei, că dorinţa Sa este de a-i dărui
plăcere, dăruindu-i astfel posibilitatea de a se elibera de ruşinea primirii.
Persoana poate înţelege că primind plăceri „de dragul Creatorului”, ea doar
face pe placul Acestuia, adică persoana mai degrabă mulţumeşte Creatorul,
decât primeşte plăcere de la El.
Există trei tipuri de muncă pe care persoana o face în Cabala, şi în
respectarea poruncilor. În fiecare dintre ele există aspiraţii bune şi rele:
1. Persoana studiază pentru sine, pentru a deveni faimoasă, astfel încât
ceilalţi - în afară de Creator - să o răsplătească cu onoruri şi bani pentru
eforturile sale. Din acest motiv, o persoană se angajează în studiul
Cabalei pentru a primi o recompensă.
2. Persoana studiază de dragul Creatorului pentru a obţine o recompensă
de la Acesta, în această lume şi în următoarea. În acest caz, pentru ca
persoana să nu îşi poată vedea munca, toate studiile au loc în particular
pentru a evita recompense pentru eforturile sale. Singura recompensă

497
 vine de la Creator. O asemenea persoană se va teme că recompensele
primite de la alţii o pot distrage de la intenţia de a fi recompensată doar
de Creator.
Aceste intenţii ale persoanei în munca spirituală sunt cunoscute sub
numele de „dragul Creatorului” pentru că persoana lucrează pentru
Creator şi respectă poruncile acestuia, pentru a primi recompensa doar
de la El. Este la fel ca în primul caz în care persoana a lucrat pentru
oameni, împlinind aşteptările acestora prin munca lui şi cerând apoi o
recompensă pentru aceasta.
În ambele cazuri, numitorul comun este aşteptarea şi dorinţa pentru
recompensă. În primul caz, persoana a lucrat pentru oameni şi a aşteptat
recompensa pentru munca sa. În al doilea caz, persoana a lucrat pentru
Creator şi a aşteptat o recompensă de la Acesta.
3. După primele două stadii, persoana realizează gradul de dependenţă faţă
de ego. Corpul (dorinţa de a primi) începe atunci să se întrebe: „Ce fel
de muncă este asta? Unde este recompensa?” Însă nu obţine răspuns la
această întrebare.
În primul stadiu, egoismul nu pune nici o întrebare, pentru că el vede
recompensa în reacţiile altora. În stadiul următor, persoana poate răspunde
egoismului că doreşte o răsplată mai mare decât poate primi de la alte
persoane, adică doreşte plăceri spirituale eterne, atât în această lume cât şi în
cea viitoare.

498
 Însă în ultimul stadiul, atunci când Creatorul vrea să dăruiască persoanei,
aceasta începe să realizeze propria stare de înrobire faţă de egoism şi nu
poate răspunde corpului. Şi faptul că, Creatorul doreşte doar sa dea, face ca
persoana să dorească acelaşi lucru şi aceasta va fi recompensa pentru
acţiunile sale.
„Recompensa” se referă la beneficiul pe care persoanele doresc să le
primească pentru munca lor. Recompensa este echivalentă cu „plăcerea”, în
timp ce prin „muncă” noi înţelegem orice efort intelectual, fizic sau moral al
corpului. Recompensa poate veni în forma banilor, onorurilor, faimei, etc.
Atunci când simţim că ne lipseşte tăria de a rezista corpului, că nu avem
energia de a efectua nici cele mai mici sarcini, pentru că organismul nu poate
face nici un efort fără a căuta în schimb recompense, atunci nu există altă
cale decât să ne întoarcem către Creator şi să îi cerem ajutorul. Noi trebuie să
Îl rugăm să ne dea puteri supranaturale, care să ne îngăduie să lucrăm
deasupra naturii şi raţiunii.
Astfel, cea mai importantă problemă este să credem că, Creatorul ne poate
ajuta în ciuda legilor naturii şi că El aşteaptă de la noi această cerere. Însă, la
această decizie se poate ajunge, doar după ce persoana este complet
dezamăgită de abilităţile sale.

Creatorul doreşte ca fiecare persoană să aleagă ce este drept şi să se

îndepărteze de ceea ce este greşit.

499
 Altminteri Creatorul ar fi creat o fiinţă umană înzestrată cu proprietăţile
Sale, sau de îndată ce a creat egoismul, El însuşi l-ar fi transformat în
altruism fără a mai fi nevoie de amarul exil din starea de Perfecţiune
Superioară.

500
 34
Suferinţa trimisă ca bunătate absolută

Liberul arbitru este decizia personală, independentă, a fiinţelor umane de a-L

alege pe Creator, drept conducător şi nu pe Faraon. Puterea Faraonului,
constă în a ne arăta ce recompense putem primi. Noi percepem cu claritate
recompensele pe care le putem avea din acţiunile noastre egoiste; noi
înţelegem aceste recompense cu raţiunea şi le vedem cu ochii noştri.
Rezultatul îl cunoaştem din start şi este apreciat de societate, familie, părinţi
şi de copii.
Prin urmare corpul îl întreabă pe Faraon, „Cine este Stăpânul de vocea
căruia trebuie să ascult?” (Exod 5,2), cu alte cuvinte, „Ce câştig din această
muncă?”
Noi avem dreptate deci, atunci când vedem că este imposibil să
avansăm împotriva naturii noastre. Însă avansarea în sine nu este ultimul
scop, ci doar actul de credinţă în abilitatea Creatorului de a ne schimba.

Lumina Creatorului, dezvăluirea Sa fiinţei umane, este cunoscută ca

„viaţă”.

501
 Prima dovadă a percepţiei permanente a Creatorului este cunoscută ca
„naşterea spirituală” a persoanei. Însă aşa cum în lumea noastră, persoana are
dorinţa naturală de a trăi, tot aşa în lumea spirituală persoana este obligată să
îşi dezvolte în sine aceeaşi aspiraţie.
Aceasta este necesară dacă persoana doreşte să se nască spiritual, în
concordanţă cu principiul „suferinţa pentru plăcere determină plăcerea care
este primită.” Prin urmare, noi trebuie să studiem Cabala de dragul acesteia;
adică pentru a revela Lumina şi pe Creator. Dacă persoana nu ajunge la acest
obiectiv, ea simte o suferinţă imensă şi amărăciune. Această condiţie este
cunoscută sub numele de „viaţă în suferinţă”. Însă persoana trebuie să
continue să facă efort. Faptul că ea nu a ajuns la Revelarea Creatorului, ar
trebui să împingă persoana să îşi crească eforturile până când, Creatorul se va
revela pe Sine.
Se vede clar că suferinţa umană este aceea care dă naştere treptat
dorinţei reale de a dobândi Revelarea Creatorului. Această suferinţă este
denumită „suferinţa din iubire.” Aceasta stârneşte invidia oricui! Atunci când
vasul este umplut suficient cu această suferinţă, Creatorul se va revela pe
Sine Cabaliştilor, acelora care au dobândit această dorinţă.
Destul de des, pentru a încheia un contract, este nevoie de un
intermediar, care să dea cumpărătorului, mesajul că un anumit obiect merită
mai mult decât preţul scris pe acel obiect. Cu alte cuvinte, vânzătorul nu
exagerează preţul.

502
 Întreaga metodă „de a primi observaţia” (mussar) se bazează pe acest
principiu, care îşi propune să convingă o persoană să lase de-o parte
consideraţiile materiale de dragul spiritualului. Toate cărţile de mussar ne
învaţă că toate plăcerile acestei lumi, sunt false şi nu au valoare. Prin urmare,
persoana nu renunţă la nimic atunci când întoarce spatele plăcerilor acestei
lumi.
Metoda lui Rabbi Baal Shem Tov este cumva diferită. Este pus un
accent mai mare pe obiectul care urmează a fi cumpărat. Persoanei îi este
arătat faptul că, dobândirea spirituală merită mai mult prin măreţie şi
grandoare. Se admite faptul că există o anumită valoare în plăcerile acestei
lumi, însă este de preferat ca persoana să le refuze, deoarece plăcerile
spirituale sunt incomparabil mai mari.
Dacă o persoană ar putea rămâne în egoism şi în acelaşi timp, să
primească plăcerile spirituale împreună cu cele materiale, atunci dorinţele
acestei persoane ar putea creşte constant. Ca rezultat, persoana s-ar îndepărta
de Creator, datorită diferenţei de proprietăţi şi datorită mărimii lor. Deoarece
persoana nu ar putea percepe pe Creator, nu ar exista nici un sentiment de
ruşine din actul primirii plăcerii.
Omul poate primi plăcere de la Creator, doar devenind similar cu El în
proprietăţi, lucru care va deveni imediat sesizat de corp. Aceasta rezistenţă va
fi experimentată sub forma întrebărilor care apar, ca de exemplu:
„Ce am câştigat din această muncă, pentru care am depus atâta efort?
De ce trebuie să studiez din greu noaptea?”

503
 „Este posibil să dobândeşti percepţia spiritualului şi a Creatorului în
gradul descris de Cabalişti?”
„Este aceasta, o sarcină care poate fi îndeplinită de o persoană
obişnuită?”
Tot ceea ce sugerează egoismul nostru este corect: fiinţa umană nu este
capabilă sa ajungă chiar şi la cel mai mic nivel spiritual fără ajutor. Însă, se
poate cu ajutorul Creatorului. Cel mai greu lucru este însă de a avea încredere
în ajutorul acestuia până când ajutorul este primit. Ajutorul Creatorului în
combaterea egoismului vine ca o Revelare a Măreţiei şi Puterii Sale.
Dacă măreţia Creatorului ar fi revelată oricui în această lume, nici o
persoană nu ar face nimic în afară de a căuta să aducă plăcere Creatorului,
chiar fără recompensă, pentru că posibilitatea de a-L servi pe El, ar fi
considerată o recompensă în sine şi nimeni nu ar mai cere altceva. Ei ar
refuza orice recompensă adiţională.
Însă, deoarece măreţia Creatorului este ascunsă de ochii şi simţurile
noastre, noi nu suntem capabili să realizăm nimic de dragul Său. Corpul
(raţiunea noastră) se consideră mai important decât Creatorul, deoarece se
simte doar pe sine. Astfel, argumentul său logic este că atunci când corpul
este mai important decât Creatorul, omul ar trebui să lucreze pentru corp şi să
primească recompense.
Însă, persoana nu munceşte dacă nu are un beneficiu din aceasta. În
lumea noastră noi vedem că numai copiii în jocurile lor, sau oamenii instabili
emoţional, sunt gata să muncească fără a anticipa recompense. În ambele

504
cazuri, acest lucru are loc deoarece, oamenii din aceste categorii sunt forţaţi
de către natura lor să acţioneze astfel: copiii, de dragul dezvoltării; oamenii
instabili emoţional, pentru a-şi corecta sufletele.
Plăcerea este un derivat al dorinţei care o precede: apetitul, suferinţa,
pasiunea şi foamea. Persoana care are totul, este teribil de nefericită pentru că
nu mai merită să caute altceva pentru a fi mulţumită. Prin urmare, persoana
poate deveni depresivă. Daca ar fi să măsurăm averea persoanei prin
percepţia fericirii, atunci oamenii săraci ar fi cei mai fericiţi, pentru că cele
mai nesemnificative lucruri le fac plăcere
Creatorul nu se revelează imediat; deoarece persoana trebuie să-şi
dorească această Revelare. Exact acesta este motivul pentru care Creatorul se
ascunde pe Sine: pentru ca persoana să simtă că are nevoie urgent de Creator.
Atunci când persoana decide să se îndrepte spre Creator, în loc să simtă
împlinirea acestei alegeri şi mulţumirea pentru procesul atingerii spirituale,
ea este aruncată în circumstanţe pline de suferinţă.
Acest lucru apare pentru ca să ne determine să avem credinţă în
bunătatea Creatorului, mai presus de sentimentele şi gândurile noastre.
Indiferent de suferinţa care se abate asupra noastră, noi trebuie să ne
învingem gândurile referitoare la această suferinţă prin propriul efort şi să ne
obligăm să ne gândim la scopul creaţiei. Noi ar trebui de asemenea să ţinem
cont că suntem parte a lucrurilor, chiar dacă nici mintea şi nici inima, nu sunt
înclinate să creadă aceste lucruri.

505
 Noi ar trebui să nu ne minţim şi să spunem că aceasta nu este suferinţă.
Şi, împreună cu ea ar trebui să credem, deşi simţim contrariul. Adică, să nu
încercăm să Îl percepem pe Creator sau Revelarea Sa, să nu încercăm să
înţelegem gândurile, acţiunile şi planurile Sale atunci când ne trimite
suferinţa. Acest lucru poate fi similar cu mita, recompensa pentru suferinţa
îndurată.
Însă toate acţiunile şi gândurile nu ar trebui să fie direcţionate către
sine sau în sine; ele nu ar trebui să fie concentrate asupra sentimentelor şi
suferinţei, sau asupra gândurilor referitoare la dorinţa de a scăpa din această
situaţie. În schimb, ar trebui să ne transferăm percepţia în afara corpurilor, ca
şi cum ne-am mişca din interior în afară. Noi ar trebui să ne aşteptăm să Îl
percepem pe Creator şi planul Său, nu prin inimile noastre, ci din exterior,
distanţându-ne sinele de proces, plasându-ne în pielea Creatorului, acceptând
această suferinţă ca pe o condiţie necesară pentru creşterea încrederii noastre
în Dominaţia Supremă, astfel încât să facem totul de dragul Creatorului.
Cele de mai sus fiind îndeplinite, noi putem câştiga Revelarea
Creatorului, percepţia Luminii Divine şi a adevăratei Sale Dominaţii. Asta
pentru că, Creatorul se revelează pe Sine doar prin dorinţe altruiste; doar în
gânduri, altele decât cele referitoare la sine şi la problemele personale; doar
în îndoielile din „afară”, pentru că doar atunci există congruenţă a
proprietăţilor între Creator şi noi.

506
 Însă dacă, noi în inimile noastre Îi cerem să ne scutească de
suferinţă, atunci noi ne aflăm în situaţia unui cerşetor, a unui egoist.

Din acest motiv, noi trebuie să descoperim în noi sentimente pozitive

pentru Creator. Doar atunci putem primi Revelarea personală a Creatorului.
Este necesar să ne amintim că ascunderea Creatorului şi suferinţa
noastră sunt consecinţa cojilor noastre, deoarece Creatorul emană doar
plăcere şi claritate.
El face acest lucru în condiţia în care noi creăm dorinţe altruiste şi
respingem în totalitate egoismul ca pe o îndepărtare de la natură şi de
sentimentul „sinelui”, al „Eu-lui.” Toate păcatele noastre îşi au originea în
refuzul nostru de a avansa prin intermediul credinţei deasupra raţiunii. În
consecinţă, noi experimentăm o suferinţă constantă pentru că pământul a fost
tras de sub picioarele noastre.
În mod natural, ca rezultat al eforturilor noastre investite în studiile şi
munca asupra noastră, noi ne aşteptăm să primim o recompensă. În schimb,
noi primim doar sentimente dureroase de disperare şi situaţii critice. Este mai
greu să rezistăm plăcerilor rezultate din faptele noastre bune, decât din cele
egoiste, pentru că acestea sunt mai mari.
Este foarte greu chiar şi pentru o clipă să vedem că din punct de vedere
intelectual, acesta este ajutorul Creatorului. Corpul împotriva tuturor
raţiunilor se plânge de necesitatea de a scăpa de o asemenea stare. Doar

507
ajutorul Creatorului ne poate salva de problemele care pot apărea la un
moment dat şi nu cererea noastră de a găsi o soluţie.
Răspunsul se găseşte în a ne ruga pentru oportunitatea - în ciuda
cererilor corpului - de a dobândi credinţă deasupra raţiunii, de a ajunge la un
acord cu acţiunile Creatorului, deoarece El este singurul care conduce totul şi
creează toate circumstanţele care ne asigură binele spiritual
Toate chinurile, suferinţele spirituale, ruşinea şi dojenile, trebuie să fie
tolerate de Cabalist pe calea către unificare spirituală cu Creatorul. Istoria
Cabalei este plină de exemple: Rashbi, Rambam, Ramchal, Ari, etc.
Însă de îndată ce suntem capabili să avem credinţa deasupra raţiunii
împotriva percepţiilor noastre; de îndată ce suferinţa este interpretată ca
bunătate absolută şi ca Voinţă a Creatorului de a aduce persoana mai aproape
de El, de îndată ce toate acestea au loc, Creatorul se va revela pe Sine în toată
măreţia Sa.

508
 35
Înclinaţia rea

Conform Cabalei, corpurile noastre sunt doar o carcasă temporară pentru

sufletul etern care coboară de Sus, iar ciclul vieţii şi morţii se poate compara
în lumea noastră cu schimbarea hainelor. Sufletul schimbă un corp cu altul, la
fel de uşor cum o persoană îşi schimbă pe rând îmbrăcămintea.
Definirea împlinirii altruiste a Voinţei Sale, precum şi definirea stării de
a fi altruist, atât în gând cât şi în acţiune, întruchipează procesul de auto-
evaluare şi auto-apreciere, indiferent de evenimente neplăcute, sentimente
sau incidente care sunt intenţionat trimise de Creator persoanei.
Procesul auto-evaluării ar trebui să determine persoana să vadă cât de
joasă este propria stare şi totuşi să determine persoana să împlinească Voia
Creatorului şi sa aspire să aibă grijă de legile juste ale lumii spirituale, contrar
a ceea ce înseamnă binele „personal”.
Dorinţa de a fi similar în proprietăţi cu Creatorul se poate ivi din
suferinţele şi încercările pe care persoana le experimentează, însă poate

509
rezulta şi din percepţia măreţiei Creatorului. Apoi, alegerea persoanei implică
cererea exprimată faţă de Creator de avansare pe calea Cabalei.

Toate acţiunile pe care le facem, trebuie să fie motivate de intenţia

noastră de a percepe măreţia Creatorului, astfel încât percepţia şi
realizarea acestui aspect să ne poată ajuta să devenim mai puri şi mai
spirituali.

Pentru a avansa spiritual, noi trebuie ca, pe fiecare nivel, să fim

preocupaţi de dezvoltarea în noi a percepţiei măreţiei Creatorului. Noi trebuie
să realizăm că, pentru a dobândi perfecţiunea spirituală, sau doar pentru a
rămâne la acelaşi nivel spiritual pe care ne aflăm, trebuie să cultivăm o mai
profundă înţelegere a măreţiei Creatorului.
Importanţa darului este determinată de importanţa celui care dăruieşte.
Acest lucru este adevărat în mare măsură. De exemplu, un obiect care
aparţine unei persoane considerată faimoasă şi importantă de către societate,
valorează adesea milioane.
Importanţa Cabalei este de asemenea determinată de importanţa Celui
care ne răsplăteşte cu această înţelepciune. Dacă persoana nu crede în
Creator, atunci Cabala nu reprezintă pentru acea persoană decât un document
istoric sau literar. Dacă însă, persoana crede în puterea Cabalei şi în utilitatea
sa pentru că se încrede în Puterea Superioară, atunci valoarea Cabalei este
nemăsurat de mare.

510
 Cu cât credem mai mult în Creator, cu atât este mai valoroasă Cabala
pentru noi.

În consecinţă, de fiecare dată când ne supunem dominaţiei Creatorului,

în concordanţă cu mărimea credinţei noastre în El, noi înţelegem semnificaţia
Cabalei şi sensul său interior. În acest fel, se poate spune că de fiecare dată
când ajungem la un nivel mai înalt spiritual, noi primim o nouă Cabala
(Lumina), ca şi cum ar fi de la alt Creator.
Procesul descris mai sus se referă doar la aceia care primesc o nouă
Revelare a Luminii Creatorului pe măsură ce urcă scara spirituală. Din acest
motiv se spune că „Cei drepţi trăiesc prin credinţa Lui” - mărimea credinţei
persoanei, determină cantitatea de Lumină percepută.
Este scris în cărţile de Cabala că, „Cu fiecare zi, el este răsplătit cu o
nouă Lumină”. Pentru un cabalist, fiecare „zi” (momentul în care Creatorul
străluceşte) este o nouă Lumină.
Noi putem fi aduşi la starea de a respecta poruncile, însă ne este
imposibil să ne educăm nevoia de a atribui acţiunilor noastre, intenţii
particular altruiste, deoarece acestea nu pot deveni parte a naturii noastre
egoiste, care să poată fi automat efectuate ca nevoile noastre fizice.
Dacă noi suntem pătrunşi de sentimentul că războiul nostru împotriva
egoismului este un război împotriva forţelor întunericului, împotriva
proprietăţilor opuse Creatorului, atunci în acest fel noi îndepărtăm de la noi

511
aceste forţe şi nu ne asociem cu ele; le evităm în gândurile noastre, ca şi cum
ne îndepărtăm de dorinţele corpurilor noastre.
Continuând să simţim aceste dorinţe, noi începem să le dispreţuim, aşa
cum cineva îşi dispreţuieşte duşmanul. În acest fel, noi putem triumfa
împotriva egoismului nostru şi în acelaşi timp ne putem consola cu suferinţa
sa. O acţiune de acest fel, este cunoscută ca „războiul răzbunării de dragul
Creatorului” (nikmat hashem). Treptat, noi ne obişnuim să percepem
scopurile corecte, gândurile şi intenţiile, indiferent de dorinţele şi cererile
egoiste ale corpului.
Dacă, în timp ce studiem, noi nu anticipăm nici un beneficiu personal şi
începem să suferim din această cauză, această stare este cunoscută ca
„înclinaţia rea” (yetzer ra). Gradul răului este determinat de nivelul nostru de
percepţie al acestuia, în măsura în care noi suferim de lipsa atracţiei către
spiritualitate, doar dacă noi nu o percepem ca pe un beneficiu personal.
Cu cât suferim mai mult de pe urma situaţiei noastre neschimbate, cu
atât va fi mai mare gradul de percepţie al răului. Dacă noi înţelegem prin
raţiune, că nu am reuşit pe calea avansării spirituale, dar acest lucru nu ne
cauzează durere, înseamnă că nu avem încă înclinaţia rea (yetzer ra),
deoarece încă nu suferim de pe urma răului.

Dacă nu simţim răul, trebuie să ne angajăm în studiul Cabalei. Însă

dacă percepem răul din noi înşine, avem nevoie să ne eliberăm prin
credinţa deasupra raţiunii.

512
 Aceasta definiţie necesită anumite explicaţii. Este scris în cărţile
Cabalei: „Am creat înclinaţia rea (forţa, dorinţa) şi am creat Tora ca poţiune
(„condiment”) pentru aceasta (pentru corecţia sa). Poţiune înseamnă
condimente, aditivi, suplimente care fac mâncarea mai gustoasă şi
acceptabilă consumului.
Noi vedem că prima creaţie este răul, egoismul. Cabala este doar un
supliment, adică, mijlocul prin care ne este îngăduit să gustăm şi să folosim
răul. Acest lucru este foarte ciudat, pentru că se spune că poruncile sunt date
doar cu scopul de a purifica sufletul cu ajutorul lor. Acest lucru înseamnă că
de îndată ce o persoană este purificată, nu mai este nevoie de porunci (acte
spirituale pentru corecţie).
Creatorul, prin scopul creaţiei doreşte să dea plăcere fiinţelor create de
El. Din acest motiv, creaturile sunt înzestrate cu dorinţa de a primi plăcere.
Pentru ca, aceste creaţii să nu experimenteze sentimentul de ruşine atunci
când primesc plăcerea - ruşine care ar strica însăşi plăcerea - acestora li se dă
posibilitatea de a-şi corecta sentimentele de ruşine.
Acest lucru poate avea loc dacă fiinţele create doresc nu să primească
nimic pentru sine, ci doar să îi facă pe plac Creatorului. Doar atunci ele nu
vor simţi ruşine din primirea plăcerii, deoarece ei vor primi pentru a face
plăcere Creatorului şi nu pentru propria mulţumire.
Însă ce poate fi dăruit Creatorului pentru a-i face plăcere? Pentru asta,
Creatorul ne-a dat Cabala şi legile spirituale, astfel încât să le observăm „de

513
dragul Lui.” Apoi El ne poate trimite plăceri pe care să le primim şi care să
nu fie diminuate de sentimentele de ruşine şi de insinuările carităţii.
Dacă noi ne comportăm în conformitate cu legile spirituale, adică de
dragul Creatorului, noi suntem similari cu Acesta în acţiunile noastre, care
sunt destinate să ne dea plăcere. Pe măsură ce dorinţele, actele şi proprietăţile
noastre se aseamănă cu cele ale Creatorului, noi şi El ne apropiem. Creatorul
doreşte ca noi să Îi dăruim, aşa cum El ne dăruieşte, în aşa fel încât plăcerile
noastre să nu fie umbrite de ruşine şi să nu fie percepute ca şi caritate.
Dorinţa spirituală - dorinţa care îndeplineşte toate condiţiile necesare de a
primi Lumina, determină mărimea şi tipul de plăcere primită, pentru că
Lumina Creatorului include totul în ea, fiecare dintre dorinţele noastre de a fi
mulţumiţi prin ceva. Se izolează de întreaga Lumină pe care o dorim.
Creatorul ne recomandă cele 613 porunci exact pentru corecţia răului (din
noi) în bine (pentru noi), pentru că El a creat dorinţa noastră de gratificare din
exact 613 părţi şi fiecare poruncă, corectează o anume parte sau proprietate.
Din acest motiv se spune, „Am creat răul şi Tora pentru corecţia sa.”
Însă care este scopul observării Torei (legile spirituale) după corecţia
răului? Legile spirituale ne sunt date:
1. Atunci când ne aflăm încă în sclavia naturii noastre şi suntem incapabili
să acţionăm pe placul Creatorului, pentru că noi rămânem distanţi faţă
de Acesta, datorită diferenţelor dintre proprietăţi. Cele 613 legi
spirituale ne îngăduie sa avem puterea să ne îndepărtăm de egoismul
nostru.

514
2. La sfârşitul corecţiei, atunci când ne aflăm în starea de unitate cu
Creatorul datorită congruenţei în proprietăţi şi dorinţe şi devenim
vrednici de Lumina Torei: cele 613 porunci devin parte a corpului
nostru spiritual; ele devin vasul sufletului nostru şi în fiecare dintre
aceste 613 dorinţe noi primim Lumina Plăcerii.
După cum vedem, în acest stadiu, legile spirituale se transformă din
mijloace ale corecţiei în „locul” primirii plăcerii (vasul, kli-ul).

515
516
 36
Munca Pe Cele Trei Linii

Pe linia de stânga, care aduce suferinţa ca rezultat al absenţei celor dorite, se

trezeşte nevoia de ajutor de la Creator, care vine sub forma Luminii
sufletului. Pe linia de dreapta, în starea în care persoana nu doreşte nimic
pentru sine, există doar Lumina Milei (Ohr Hassadim), bucuria din
similaritatea în proprietăţile spirituale. Însă această stare nu este perfectă,
deoarece îi lipseşte cunoaşterea şi înţelegerea semnificaţiei interioare. Pe linia
de stânga nu există perfecţiune pentru că Lumina Înţelepciunii poate lumina,
doar dacă există congruenţă în proprietăţi, între Lumina primită şi recipientul
care primeşte Lumina.
Această congruenţă rezultă în Ohr Hassadim, care se găseşte pe linia de
dreapta. Avansarea spirituală poate avea loc doar având o dorinţă. Însă linia
de dreapta nu îşi doreşte nimic. Toate dorinţele sunt concentrate pe lina de
stânga. Însă, ceea ce este dorit nu poate fi primit în dorinţele egoiste.
Astfel, este necesar să unim aceste două proprietăţi, astfel încât Lumina
cunoaşterii şi plăcerii din linia de stânga să se poată uni cu Lumina
proprietăţilor altruiste ale liniei de dreapta, pentru ca Lumina liniei de mijloc

517
să lumineze fiinţa creată. Fără Linia de dreapta, Linia de stânga nu este
revelată şi este percepută doar ca întuneric.
Munca pe cele două linii are loc, chiar şi atunci când ne aflăm în sclavia
egoismului nostru. Însă, noi nu ne controlăm încă dorinţele. În schimb,
dorinţele dictează gândurilor şi acţiunilor noastre şi ne împiedică să ne
umplem de Lumina congruenţei cu Creatorul (Ohr Hassadim) şi de Lumina
înţelegerii finale (Ohr Hochma).
În schimb noi suntem capabili doar să pronunţăm numele lumilor,
Sfirot-urilor şi Kelim-urilor. În această stare, este eficient să studiem
construcţia lumilor spirituale şi a efectelor lor, adică să studiem Cabala, care
ne ajută să ne dezvoltăm dorinţa de a ne apropia de Creator. În acest proces,
noi începem să dorim să ne asemănăm cu obiectele pe care le studiem şi prin
urmare, să atragem asupra noastră graţia tărâmurilor superioare, deşi noi nu
percepem acest proces, datorită lipsei simţurilor spirituale.
Însă forţele spirituale ne influenţează doar dacă, studiem cu scopul de a
ne apropia (în proprietăţi) de spiritual. Numai în acest caz, noi atragem
asupra noastră efectul purificator al Luminii care Înconjoară. Acest lucru
poate fi observat în numeroase cazuri, în care, fără o îndrumare
corespunzătoare, noi poate ştim ce conţin cărţile cabaliste şi poate ne
angajăm chiar în discuţii „pline de înţeles” referitoare la acestea.
Cu toate acestea, noi nu putem înţelege cu adevărat esenţa emoţională a
ceea ce am învăţat. Însă cei care ajung la nivelurile spirituale prin munca lor,

518
chiar cea mai nesemnificativă, există deja în coaja lumii noastre şi sunt
angajaţi în sarcinile pentru care au coborât în această lume.
Pe de altă parte, cunoaşterea şi memoria „celor spirituali” le creşte
deseori egoismul şi dubiile şi astfel ei se îndepărtează de scopul lor.

Acest lucru se întâmplă pentru că Lumina primită prin studiul

Cabalei, poate fi un medicament salvator (sam hachaim), sau otravă
ucigătoare (sam hamavet).

Începătorii nu pot discerne între cei care percep cu adevărat (cabaliştii)

şi aceia care studiază Cabala doar ca pe o altă ştiinţă socială. Pentru
începători, munca pe cele trei linii este focalizată mai degrabă pe analizarea
propriilor stări, decât pe ajungerea la Lumina Superioară, asupra căreia se
focalizează cei care o percep deja.
Pe linia de dreapta, cunoscută de altfel ca stare a „dăruirii”, hesed, sau
credinţa deasupra raţiunii, noi suntem mulţumiţi cu destinul care ne-a fost
dat, cu credinţa noastră şi cu ceea ce Creatorul ne-a dăruit, deoarece le
percepem ca pe cel mai mare dar. Asta pentru că noi respectăm poruncile
Creatorului fără a înţelege semnificaţia lor interioară, ci mai degrabă
bazându-ne pe educaţia sau acceptarea asumării unor obligaţii şi a auto-
educării.
Însă această stare nu este considerată încă linia de dreapta, pentru că
linia de stânga este absentă. Doar când apare starea opusă putem vorbi despre

519
una dintre linii. Astfel, doar după ce suntem înclinaţi către o evaluare critică a
propriei persoane, doar după ce ne-am evaluat realizările, doar după ce am
determinat adevăratul scop al vieţii noastre, doar atunci când ne evaluăm în
mod critic rezultatele eforturilor, doar atunci obţinem linia de stânga.
Ce este important aici este scopul creaţiei. Noi stabilim că, în esenţă,
scopul nostru este de a primi plăcere de la Creator. În acelaşi timp, noi
simţim că nu am experimentat asta niciodată.
În timpul studiului noi învăţăm că acest lucru poate apărea doar atunci
când, între noi şi Creator există o congruenţă în proprietăţi. Astfel, noi
suntem obligaţi să ne examinăm propriile dorinţe şi aspiraţii, să le judecăm
cât de obiectiv putem, să controlăm şi să analizăm totul, pentru a stabili dacă
ne îndreptăm cu adevărat către renunţarea la egoism şi la dobândirea iubirii
pentru alţi oameni.
Dacă noi ca elevi, vedem că rămânem în starea dorinţelor egoiste şi nu
am progresat către o condiţie mai bună, cădem adesea în disperare şi apatie.
Mai mult, câteodată descoperim nu numai că rămânem printre dorinţele
noastre egoiste, ci realizăm ca acestea au crescut, deoarece am dobândit
dorinţe pentru plăceri pe care odată le consideram mărunte, meschine,
efemere şi nedemne.
Este clar că în această stare devine dificil să continuăm să respectăm
poruncile şi să le studiem cu bucurie; căzând în schimb în disperarea,
dezamăgirea şi regretul timpului irosit, cât şi a efortului depus şi a lipsurilor
suferite. Atunci ne revoltăm împotriva scopului creaţiei.

520
 Această stare este cunoscută ca „linia de stânga” pentru că are nevoie
de corecţie. Noi ne-am perceput acum întreaga goliciune şi trebuie să ne
întoarcem la linia de dreapta, la sentimentul de deplin, satisfacţie şi fericire
completă cu destinul nostru. Înainte, nu consideram că ne aflăm pe linia de
dreapta pentru că ne aflam pe o singură linie, pur si simplu pentru că nu
exista o alta şi astfel, nu exista auto-critică.
Însă dacă, după o autentică realizare a propriei imperfecţiuni pe linia
secundă, ne întoarcem la prima linie, adică la sentimentul perfecţiunii
(împotriva stării noastre actuale şi împotriva sentimentelor noastre), atunci se
consideră că acţionăm de-a lungul celor două linii - nu doar pe una dintre
acestea - opuse: de dreapta şi de stânga.
Întreaga cale de renunţare la egoism şi de îndepărtare de limitele
înguste ale intereselor personale este construită pe baza liniei de dreapta. Se
spune că noi trebuie să ne îndepărtăm de propriile „noastre” interese, care
sunt efemere, meschine şi schimbă în mod constant dorinţele corpurilor
noastre. Ele ne-au fost date de Sus, nu pentru a le accepta ca scop al vieţii, ci
pentru a renunţa la ele cu scopul de a atinge eterna, suprema, absoluta
percepţie a plăcerii spirituale şi a ne uni cu Supremul care există în univers,
adică, cu Creatorul.
Însă este imposibil să ne îndepărtăm de gândurile şi dorinţele personale,
pentru că noi nu percepem altceva, decât pe noi înşine. În condiţia noastră,
singurul lucru în care putem crede este existenţa Creatorului, în stăpânirea

521
Sa, în scopul creaţiei Sale, în necesitatea de a atinge acest scop în ciuda
plângerilor corpurilor noastre.

Credinţa este ceea ce nu este perceput - credinţa în ceva care se află

în afara înţelegerii noastre – şi este cunoscută sub numele de „credinţă
deasupra raţiunii”.

În special după linia de stânga este momentul să trecem într-o astfel de

percepţie a realităţii aşa cum a fost explicat mai sus.
Noi suntem fericiţi de a fi meritat să avem grijă de Voinţa Creatorului,
în ciuda faptului că drept rezultat al dorinţelor noastre egoiste, nu am
dobândit nici o plăcere. Însă, în ciuda acestor sentimente, noi credem că am
primit un dar special de la Creator.
Astfel, cu toate că ne aflăm într-o asemenea stare, suntem capabili să
avem grijă de Voinţa Creatorului exact în acest mod; şi nu cum procedează
mulţi oameni, care fac asta pentru a primi fie plăcere, fie ca rezultat al
creşterii şi educaţiei, fără a fi conştienţi de actele lor mecanice.
Noi realizăm de asemenea că, acţionăm contrar corpurilor noastre, adică
suntem de partea Creatorului şi nu de partea corpului. Noi credem că totul
emană de Sus, de la Creator, printr-o conexiune specială cu noi. Prin urmare,
noi valorificăm un asemenea dar de la Creator, care ne inspiră, ca şi cum, am
fi fost recompensaţi cu cea mai înaltă percepţie spirituală.

522
 Doar în acest caz, prima linie este cunoscută ca linia de dreapta, ca
perfecţiunea, pentru că bucuria vine nu din condiţia noastră ci din relaţia
Creatorului cu noi, care ne îngăduie să acţionăm în afara graniţelor dorinţelor
egoiste. Într-o asemenea stare, deşi ne putem afla încă sub sclavia
egoismului, noi putem primi de Sus iluminarea spirituală.
Deşi iluminarea spirituală nu a intrat încă în noi, pentru că Lumina nu
poate intra în dorinţele egoiste, cu toate acestea ea ne înconjoară (Ohr Makif)
şi ne leagă de spiritual. Ne ajută de asemenea să realizăm că şi cea mai scurtă
conexiune cu Creatorul este deja o mare recompensă şi plăcere. În ceea ce
priveşte percepţia Luminii, noi trebuie să ne spunem că nu suntem în măsură
încă să apreciem valoarea acesteia.
Linia de dreapta este de asemenea numită „adevărul” pentru că noi
putem înţelege în mod clar că nu am atins nivelul spiritual şi nu ne minţim pe
noi înşine. Mai degrabă ne spunem că ceea ce am primit, vine de la Creator
(chiar şi cele mai amare condiţii). Astfel, credinţa deasupra raţiunii este
foarte valoroasă, pentru că ea reprezintă contactul cu Creatorul.
Noi vedem apoi că, linia de dreapta este construită pe clara realizare a
absenţei percepţiei spirituale şi pe un sentiment amar de inutilitate cu caracter
personal. Aceasta este urmată de depărtarea noastră de calculele egoiste, spre
acţiuni bazate pe principiul „nu ceea ce voi câştiga eu, ci ceea ce doreşte
Creatorul”.
Dacă înţelegem că suntem obiectul atenţiei speciale a Creatorului şi că
avem o relaţie specială cu Cabala şi cu poruncile, în timp ce alţii sunt ocupaţi

523
cu calcule meschine referitoare la preocupările lumeşti, atunci consideraţiile
noastre sunt rezonabile.
Totuşi aceste consideraţii sunt produsul intelectului nostru. Ele nu sunt
deasupra raţiunii. Noi trebuie totuşi, să ne spunem că, indiferent dacă în
prezent suntem fericiţi, noi trebuie să acţionăm prin credinţă deasupra
raţiunii, astfel încât delectarea noastră să se bazeze pe credinţa noastră.
Pe de altă parte linia de stânga, este construită pe verificarea autenticei
noastre naturi, a iubirii noastre faţă de alte fiinţe umane, pe a determina dacă
suntem capabili de acţiuni şi de fapte altruiste. Se construieşte de asemenea
pe a verifica dacă noi cu adevărat nu vrem să primim o recompensă pentru
eforturile noastre.
Dacă după aceste estimări, noi vedem ca suntem incapabili să renunţăm
la interesele noastre chiar şi pentru cel mai mic lucru, atunci nu ne rămâne
decât să ne rugăm Creatorului să ne salveze. Din acest motiv, linia de stânga
ne aduce la Creator.
Linia de dreapta ne dă posibilitatea de a mulţumi Creatorului, pentru
sentimentul perfecţiunii Sale. Însă nu ne dă percepţia adevăratei sale stări -
starea caracterizată prin absolută ignoranţă şi prin completa absenţă a
conexiunii cu spiritualul. Aşadar, nu ne aduce la rugăciune, fără de care este
imposibil să înţelegem Lumina Cabalei.
Pe linia de stânga, totuşi, noi vom încerca să ne depăşim adevărata stare
prin propriile puteri, realizând astfel că nu avem suficiente forţe pentru o
asemenea sarcină. Doar atunci vine momentul în care începem să discernem

524
că avem nevoie de ajutor de Sus, deoarece vedem că numai puterile
supranaturale ne pot ajuta. Doar prin linia de stânga putem ajunge la sfârşitul
dorinţei.

Însă, trebuie să înţelegem că cele două linii trebuie să se afle în

echilibru astfel încât, fiecare dintre ele să fie utilizată în mod egal. Doar
atunci va apărea linia de mijloc, combinând linia de dreapta cu cea de
stânga într-una singură.

Dacă o linie este mai mare decât cealaltă, acest lucru va împiedica
unirea celor două, pentru că linia mai mare se va percepe mai benefică într-o
anumită situaţie. Deci, cele două linii trebuie să fie absolut egale.
Beneficiul acestei dificile sarcini de a creşte egal cele două linii, este că
pe baza lor o persoană primeşte linia de mijloc, Lumina Superioară, care este
revelată şi percepută în special prin experimentarea celor două linii.
Dreapta dă perfecţiune, pentru că persoana crede în perfecţiunea
Creatorului. Deoarece Creatorul conduce lumea - numai El şi nimeni
altcineva - atunci dacă egoismul nu ar fi luat în considerare, persoana s-ar
afla în starea de perfecţiune.
Linia de stânga dă evaluarea critică a stării cuiva şi un sentiment al
perfecţiunii persoanei. Este crucial să fim preocupaţi de faptul că linia de
stânga ar trebui cu orice preţ să nu rămână mai mare decât cea de dreapta (în

525
termeni practici, un individ ar trebui să petreacă 23,5 ore pe linia de dreapta
şi să îşi îngăduie o jumătate de oră să activeze dezbaterile egoiste).
Linia de dreapta ar trebui sa fie atât de pronunţată, încât să nu fie nevoie
de alte atribute pentru a ajunge la sentimentul fericirii absolute. Acest proces
simbolizează îndepărtarea controlată de dezbaterile egoiste. Astfel, ea
semnifică perfecţiunea, deoarece nu are nevoie de nimic altceva pentru a
simţi bucurie.
Acest lucru apare pentru că, atenţia se concentrează asupra a tot ce se
află în afara corpului - totul împreună cu Creatorul, mai degrabă decât pe
nevoile interioare ale corpului. Schimbarea pe linia de stânga implică o
tranziţie de la linia de dreapta către cea de stânga şi înapoi. Noi ar trebui ca în
mod conştient să facem acest lucru la un anumit interval de timp şi în
anumite condiţii, nu când avem chef.
Noi aflăm astfel nu numai că nu am progresat în percepţia şi înţelegerea
spiritualului, ci şi că viaţa noastră curentă a devenit mai rea decât a fost
anterior. În loc să înaintăm, noi ne retragem şi mai mult în egoismul nostru.
Într-o asemenea stare, noi trebuie imediat să ne îndreptăm spre
rugăciune, pentru a corecta situaţia. Aşa cum se spune în Biblie, că exodul
din Egipt (egoismul) a apărut atunci când se aflau în ultimele patruzeci şi
nouă de stări impure ale dorinţelor. Doar atunci când realizăm complet toată
profunzimea şi răul egoismului nostru şi strigăm după ajutor, Creatorul ne
ridică şi ne dă linia de mijloc, dăruindu-ne de Sus, sufletul, Lumina

526
Creatorului. Acesta începe să ne lumineze şi să ne dea puterea de a ne
îndrepta spre altruism şi să ne naştem în lumea spirituală.

527
528
 37
Să ne înţelegem propria natură

Pentru a ajunge la scopul creaţiei, noi trebuie să simţim „foamea”, fără de

care nu putem gusta întreaga profunzime a plăcerilor care ne sunt trimise de
Creator şi fără de care noi nu Îl putem mulţumi pe Creator. Prin urmare, este
necesar să ne corectăm egoismul, lucru care ne va permite să experimentăm
plăcerea de dragul Creatorului.
În momentele în care ne este frică, noi trebuie să înţelegem motivul
pentru care Creatorul ne trimite aceste sentimente. Nu există forţă sau putere
care să conducă lumea cu excepţia Creatorului; nici duşmani, nici forţe
întunecate. Creatorul Însuşi, este cel care formează în noi o asemenea
senzaţie, pentru ca noi să ne întrebăm de ce simţim dintr-o dată acest lucru.
Atunci, ca rezultat al acestei căutări, noi vom putea, prin exercitarea
credinţei, să spunem că autorul este însuşi Creatorul. Dacă, după toate aceste
eforturi, frica noastră nu va scădea, noi trebuie să înţelegem că acesta este
gradul până la care noi ar trebui sa experimentăm frica de măreţia şi puterea
Creatorului. La fel cum corpurile noastre sunt înfricoşate de surse imaginare
de frică, tot la fel ar trebui să tremurăm de frica Creatorului.

529
 Cum putem noi determina în mod precis în ce stare spirituală ne aflăm?
Atunci când ne simţim încrezători şi fericiţi, această stare este de obicei
rezultatul încrederii în forţele personale şi astfel noi nu simţim că avem
nevoie de Creator. Această stare implică faptul că, de fapt noi suntem
complet afundaţi în profunzimea egoismului nostru şi suntem departe de
Creator.
Pe de altă parte, atunci când ne simţim complet pierduţi şi neajutoraţi,
noi simţim brusc nevoia de a fi ajutaţi de Creator. În acel moment, noi ne
simţim mult mai bine.
Apoi dacă, facem o acţiune care pare a fi „bună” şi experimentăm în
consecinţă un sentiment de satisfacţie faţă de noi înşine, vom cădea imediat
pradă egoismului nostru. Noi nu realizăm că cel care ne dă posibilitatea de a
face un act de bunătate este Creatorul însuşi; şi astfel prin faptul că ne simţim
bine, noi ne alimentăm egoismul.
Dacă, zilnic, facem eforturi în studiile noastre şi încercăm să ne
întoarcem gândurile către scopul creaţiei şi simţim în continuare că nu
înţelegem nimic şi că nici nu ne corectăm pe noi înşine şi dacă în inimile
noastre îi reproşăm Creatorului starea în care ne aflăm, atunci ne îndepărtăm
de adevăr.
De îndată ce vom încerca să trecem la altruism, corpurile şi raţiunea
noastră se vor revolta împotriva acestor gânduri şi vor încerca să ne
îndepărteze prin orice mijloace de această cale. Mii de gânduri, scuze şi
probleme urgente apar imediat, deoarece altruismul, adică tot ce nu este

530
conectat cu anumite beneficii ale corpului, este urât de noi. Intelectul nostru
nu poate să suporte asemenea aspiraţii, nici măcar un moment, drept urmare
acestea sunt imediat reprimate.
Prin urmare, gândurile despre anularea egoismului par foarte dificile şi
în afara puterii noastre umane. Dacă totuşi, ele nu sunt percepute astfel, acest
lucru indică faptul că undeva în adâncul lor, există un beneficiu al corpului,
care ne îngăduie să ne gândim şi să acţionăm într-un fel anume şi noi credem
din eroare că gândurile şi faptele noastre sunt altruiste.
Astfel, cea mai bună metodă pentru a determina dacă un anumit gând
sau acţiune apar ca rezultat al unei preocupări pentru sine sau pentru altruism
este următoarea: susţin mintea şi inima acest gând, sau chiar acţionează pe
baza sa? Dacă răspunsul este da, atunci este vorba despre auto-amăgire şi nu
altruism adevărat.
În momentul în care noi ne concentrăm asupra gândurilor care nu ţin de
nevoile corpurilor noastre, apar imediat întrebări de genul: „De ce am nevoie
de asta?” şi „Cine beneficiază?” În asemenea situaţii, deşi ne gândim că
piedicile vin de la corp (dorinţa noastră de a primi plăcere), cel mai important
lucru pe care trebuie să îl descoperim este că, de fapt nu corpul este acela
care pune aceste întrebări şi ne împiedică să ne angajăm în ceva care
depăşeşte limitele preocupărilor sale.
Este acţiunea Creatorului Însuşi. El formează în noi gânduri şi dorinţe şi
nu ne îngăduie să ne îndepărtăm de dorinţele corpului şi nu există nimeni
altcineva în afară de El.

531
 Aşa cum Creatorul ne apropie de Sine, tot El aşează obstacole pe
calea către El, astfel încât să învăţăm să ne înţelegem propria natură şi să
fim capabili să reacţionăm la fiecare gând şi dorinţă în timpul încercărilor
noastre de a ne îndepărta de ele.

Fără îndoială, asemenea stări pot apărea doar în aceia care se străduiesc
să ajungă la proprietăţile Divine şi să „treacă” în lumea spirituală - acestor
persoane Creatorul le trimite obstacole, care sunt simţite ca gânduri şi dorinţe
ale corpului care îi împing departe de spiritualitate.
Toate acestea se întâmplă pentru ca noi să ne putem descoperi adevărata
stare spirituală şi relaţia cu Creatorul. Pentru a vedea cât de mult justificăm
actele Creatorului în ciuda obiecţiilor raţiunii, cât de mult Îl urâm pe Creator,
care îndepărtează toate plăcerile din viaţa noastră, plină odată de minuni şi
Lumină şi aruncată apoi în abisul disperării, deoarece corpul nu mai poate
găsi nici un pic de plăcere în condiţiile altruiste.
Nouă ni se pare că, cel care se opune este corpul şi nu Creatorul Însuşi
(care acţionează asupra sentimentelor şi raţiunii noastre prin faptul că ne dă
gânduri şi emoţii care sunt simţite fie pozitive, fie negative). Creatorul Însuşi
creează răspunsuri specifice ale inimii şi minţii astfel încât să ne înveţe şi să
comunicăm cu noi înşine.
Mama care îşi învaţă copilul, îi arată ceva, îl lasă să guste şi apoi
imediat îi explică. În mod similar, Creatorul ne arată şi ne explică, adevărata

532
noastră atitudine faţă de spiritualitate, precum şi incapacitatea noastră de a
acţiona în mod independent.
Cel mai important aspect al urcării spirituale este faptul că în noi există
două opinii, două forţe, două scopuri, două dorinţe, care se ciocnesc în mod
constant. Chiar şi în privinţa scopului creaţiei: pe de o parte, noi trebuie să
dobândim unitate în proprietăţile cu Creatorul iar, pe de altă parte, să dăm
naştere unei singure dorinţe, de a da la o parte totul de dragul acestuia.
Însă Creatorul este complet altruist şi nu are nevoie de nimic, îşi doreşte
doar ca noi să experimentăm plăcerea absolută. Acesta este scopul Său în
creaţie. Însă, aceste scopuri par contradictorii; în primul rând, trebuie să
renunţăm la orice în favoarea Creatorului, în timp ce simultan suntem
gratificaţi şi ajungem la plăcerea finală.
Răspunsul este că una dintre acestea nu este un scop, ci un mijloc de a
atinge scopul. În primul rând, noi trebuie să ajungem la starea în care toate
gândurile, dorinţele şi acţiunile noastre sunt situate în afara graniţelor
egoismului, când ele sunt de fapt altruiste, doar „de dragul Creatorului”. Însă
deoarece nu există nimic altceva în univers în afară de Creator, tot ce se află
în afara graniţelor celor cinci simţuri (corpul), sunt automat ale lui.
De îndată ce am atins creaţia, adică, congruenţa proprietăţilor noastre
cu cele ale Creatorului, atunci începem să înţelegem scopul creaţiei, să
primim de la Creator plăcerea nemărginită, nelimitată de egoism.
În primul rând, noi trebuie să ajungem la corecţia creaţiei, adică la
congruenţa proprietăţilor noastre personale cu cele ale Creatorului şi doar

533
apoi putem începe să ajungem la scopul creaţiei, să primim plăcerea
nemărginită de la Creator, neîngrădită de limitele egoismului nostru.
Înainte de corecţie, noi avem doar dorinţa egoistă de gratificare. Pe
măsură ce progresăm în a ne corecta pe noi înşine, începem să agreăm dorinţa
de a dărui totul, în locul dorinţei de a primi plăcere pentru noi înşine.
Însă, în acest stadiu noi suntem incapabili să primim plăcere de la
Creator.

Doar după ce s-a încheiat procesul de auto-corectare putem începe să

primim plăcere nemărginită, nu de dragul egoismului nostru, ci de dragul
scopului creaţiei.

Satisfacţia pe care o primim - însă nu de dragul egoismului nostru - nu

ne generează sentimente de ruşine, pentru că prin această primire, prin
înţelegerea şi prin perceperea Creatorului, noi suntem mulţumiţi cu plăcerea
pe care El o primeşte. Astfel, cu cât primim mai mult de la Creator şi Îl
mulţumim, cu atât mai fericiţi suntem pentru faptul că, El primeşte plăcere.
Noi putem face o analogie între lumină şi întuneric în lumea noastră,
referindu-ne la percepţia Luminii spirituale şi la întuneric (zi şi noapte).
Acesta este sentimentul prezenţei sau absenţei Creatorului, sau prezenţei sau
absenţei îndrumării Creatorului; „prezenţa sau absenţa Creatorului” din noi
înşine.

534
 Cu alte cuvinte, dacă ar fi să cerem ceva Creatorului şi să primim
imediat, aceasta este numită „Lumină”, sau „Zi.” Însă dacă suntem afectaţi de
dubii în legătură cu existenţa Creatorului şi despre gestionarea universului de
către El, această situaţie este numită „întuneric” sau „noapte”.
Mai bine spus, ascunderea Creatorului este cunoscută ca „întuneric”,
deoarece ea naşte incertitudini şi gânduri incorecte, care sunt simţite de
persoană ca întuneric al nopţii.
Adevăratul nostru scop, nu ar trebui să fie perceperea Creatorului şi
înţelegerea acţiunilor sale, deoarece aceasta este o dorinţă pur egoistă. O
fiinţă umană nu va fi capabilă să reziste enormei plăceri care rezultă din
percepţiile dobândite şi se va întoarce la starea egoistă.
Obiectivul real ar trebui să fie dorinţa de a primi de la Creator, puterea
de a acţiona împotriva dorinţelor corpului şi minţii, adică de a ajunge la
credinţa care va fi mai mare decât intelectul uman şi dorinţele corpului.
Înţelegându-L şi percepându-L pe Creator şi totala sa bunătate, precum şi
puterea Sa, noi ar trebui să alegem să nu Îl vedem în întreaga Sa glorie,
deoarece acest lucru ne-ar submina credinţa.
De aceea, ar trebui mai degrabă să acţionăm în virtutea credinţei şi
împotriva dorinţelor corpului şi a intelectului uman. Tot ceea ce putem dori,
este puterea de a crede în El şi în stăpânirea Sa. Această credinţă este
cunoscută ca „Lumină”, sau „Zi”, deoarece noi putem începe să primim
plăcere fără frică, să ne eliberăm de dorinţele corpului şi să nu ne aflăm în
sclavia corpurilor şi raţiunii noastre.

535
 Atunci când noi dobândim această natură nouă, adică suntem capabili
să facem acţiuni independente de dorinţele corpului, Creatorul ne dăruieşte
plăcere prin Lumina Sa. Dacă întunericul se coboară asupra noastră şi nu
simţim nici un fel de plăcere în munca de a atinge spiritualul, nici capacitatea
de a simţi o relaţie specială cu Creatorul şi nu simţim frică şi iubire faţă de
El, atunci nu avem decât o alternativă: să strigăm din adâncul sufletului.
Noi trebuie să ne rugăm Creatorului astfel încât acesta să aibă milă şi să
îndepărteze norii negri care ne întunecă toate sentimentele şi gândurile,
ascunzându-L pe Creator de inimile şi ochii noştri. Strigătul sufletului este
cea mai puternică rugăciune.
Atunci când nimic nu ajută, când noi suntem convinşi că toate
eforturile, cunoaşterea, experienţa, actele fizice şi eforturile, sunt incapabile
să ne ajute să intrăm în Regatul Lumii Spirituale; când simţim cu întreaga
noastră fiinţă că am epuizat toate posibilităţile şi toate puterile, doar atunci
realizăm că doar Creatorul ne poate ajuta; doar atunci vom striga către El şi
ne vom ruga Lui pentru salvarea personală.
Înainte de acest moment însă, nici o dificultate exterioară nu ne va
determina să strigăm cu adevărat către Creator şi din adâncul sufletului. Doar
atunci când simţim că am epuizat toate variantele se vor deschide „porţile
lacrimilor”, astfel încât să putem intra în Lumea Superioară, locuinţa
Creatorului.
Din această cauză, după ce am făcut tot posibilul să ne ridicăm spiritual
prin noi înşine, o stare de complet întuneric ne va cuprinde. Există o singură

536
scăpare - doar Creatorul ne poate ajuta. Însă chiar din starea de spargere a
„Eu-ului” egoist, atunci când nu am ajuns încă la percepţia că există o Forţă
care ne ghidează şi ne conduce - atunci când noi nu am fost încă vindecaţi de
acest adevăr şi nu am ajuns la această stare - corpurile noastre nu ne vor
îngădui încă, să apelăm la Creator. Şi din această cauză noi suntem obligaţi
să facem tot ce ne stă în putere şi să nu aşteptăm un miracol de Sus. Şi asta,
nu deoarece Creatorul nu are milă de noi şi aşteaptă un „punct vulnerabil.”
Atunci când am încercat toate variantele, noi câştigăm experienţă,
înţelegem şi ne percepem propria natură. Sentimentele prin care am trecut
sunt necesare pentru că în acestea noi primim şi cu ele simţim, Revelarea
Luminii Creatorului şi Intelectul Superior.

537
538
 39
Citate Cabaliste

Cel mai important aspect al procesului de auto-perfecţionare este cultivarea

simţului umilinţei înaintea Creatorului. Acesta nu ar trebui să fie un demers
artificial, ci un scop al eforturilor persoanei. Dacă, drept rezultat al muncii
asupra sa, persoana începe să dezvolte treptat această proprietate, acest lucru
înseamnă că ea acţionează pe calea corectă (Talmud, Avodah Zarah)

Fiinţa umană este născută ca o persoană absolut egoistă şi această

proprietate este atât de adânc înrădăcinată, încât poate convinge persoana că
deja a devenit merituoasă şi s-a eliberat de egoism. (Talmud, Hagiga)

Tora este Lumina Creatorului şi doar persoana care primeşte această

lumină se consideră că învaţă Tora (mai curând decât simpla dobândire a
înţelepciunii) (Zohar, Metzorah)

Tora este ascunsă. Ea este revelată doar acelora care au ajuns la nivelul
celor merituoşi. (Talmud, Hagiga)

539
 Când o persoană, prin studiu, ajunge la nivelul la care acceptă doar
strictul necesar în viaţă pentru a-şi susţine propria persoană - nu de dragul
plăcerii - acesta este primul pas al ascensiunii sale în lumea spirituală.
(Talmud, Psachim)

Cu cât o persoană se simte mai neînsemnată, cu atât se apropie de

adevărata sa stare şi de Creator (Talmud, Sota)

Este interzisă studierea Cabalei cu alt scop decât urcarea spirituală.

(Talmud, Sanhedrin)

Cel mai înalt potenţial spiritual al persoanei este de a ajunge la nivelul

maaseh merkavah (actul conducerii). Persoana este capabilă să se corecteze
pe sine într-o asemenea măsură încât Providenţa Divină poate acţiona asupra
lumii, prin intermediul acelei persoane. (Talmud, Suka)

O condiţie necesară pentru urcarea spirituală, este continua căutare a

legăturii cu Creatorul. (Rambam, Ilchot Zesodot Torah)

Nu dispera de îndată ce ai intrat pe cale, deoarece Creatorul ne asigură

succesul dacă direcţia este corectă. (Talmud, Psachim)

540
 Cel mai important aspect al persoanei sunt aspiraţiile sale, mai degrabă
decat realizările, pentru că egoismul său le cere pe acestea din urmă.
(Talmud, Zavamot; Talmud, Sota)

Aşa cum persoana se străduieşte să îşi simtă lipsa de importanţă a

propriilor caracteristici înnăscute, tot aşa ar trebui să fie mândră de munca sa
spirituală şi de scopul său. (Talmud, Brachot)

Persoana care tinde spre Creator este numită copilul Său (Talmud,
Shabbat), contrar celor care vor să fie răsplătiţi pentru studiul lor (prin
respect, cunoaştere sau bani).

Înţelege-L pe Creator. Cabala este cunoscută ca învăţătura celor

ascunse (nistar) pentru că ea poate fi înţeleasă de către o persoană, doar în
măsura în care este capabilă să îşi transforme proprietăţile interioare.
Prin urmare, persoana nu poate transmite percepţiile sale altora, dar
poate şi ar trebui să îi ajute pe ceilalţi să urmeze aceeaşi cale. (Rambam,
Ilchot Yesodot Torah)

Cine îşi poate imagina o lume care nu este umplută de Creator?

(Talmud, Shabbat)

541
 O persoană trebuie să îşi imagineze că este singură pe lume, cu
Creatorul. Diferitele caractere şi poveşti din Biblie semnifică diverse
proprietăţi ale persoanei şi ale tuturor oamenilor care se află în diferite etape
pe calea spirituală. Proprietăţile şi stadiile sunt denumite cu numele
oamenilor, acţiunilor lor şi a locaţiilor geografice. (Talmud, Kidushin)

O persoană nu trebuie să dispere atunci când, pe măsură ce studiază şi

munceşte pentru a se auto-perfecţiona, făcând eforturi pentru a ajunge la
ridicarea spirituală, ajunge să se vadă pe sine într-o condiţie cu mult mai rea
decât cea anterioară studiului Cabalei. Adevărata natură a egoismului este
revelată persoanei care se află la un nivel mai înalt decât alţii şi din acest
motiv persoana se vede mai rău în proprii ochi, chiar daca ea a devenit mai
bună.(Talmud, Megillah)

Nu acordaţi atenţie faptului că întreaga lume este în continuă căutare a

plăcerilor, în timp ce doar câţiva aspiră către Creator (Talmud, Rosh
Hashanah)

Cel mai important aspect a progresului spiritual al persoanei, este

cererea de ajutor adresată Creatorului. (Talmud, Yomah)

Cea mai rea manifestare a egoismului, este aroganţa şi trufia. (Talmud,

Sota)

542
 O persoană trebuie să extragă putere din înţelegerea scopului creaţiei,
bucurându-se în avans de inevitabila reformare a întregii lumi şi de instalarea
păcii pentru întreaga umanitate. (Talmud, Truma)

Credinţa este singura cale către salvare. În toate celelalte proprietăţi,

persoana poate deveni confuză din egoism, însă credinţa este singura bază
pentru urcarea spirituală în lumea spirituală. (Talmud, Makot)

Credinţa nu se poate manifesta într-o persoană fără a fi însoţită de frică,

pentru că egoismul înclină doar către frică. (Talmud, Shabbat)

Chiar dacă o persoană nu face nimic, egoismul său o determină să facă

tot felul de fapte rele. Astfel, o persoană care nu a păcătuit, poate fi
comparată cu o persoană care a făcut fapte bune. (Talmud, Bava Metziah)

Unificarea persoanei cu Creatorul, poate avea loc doar prin congruenţa

proprietăţilor lor. (Talmud, Sota)

543
544
 39
Rav Laitman în căutarea Cabalei

Există o întrebare care îmi este foarte des adresată la lecţii şi în interviuri,
referitoare la modul în care am ajuns la Cabala. Poate că dacă, aş fi fost
angajat în ceva diferit şi departe de Cabala aş putea înţelege validitatea
întrebării. Însă Cabala este învăţătura despre scopul vieţii noastre; un subiect
care este atât de apropiat nouă şi atât de relevant pentru fiecare dintre noi!
Cred că întrebarea corectă ar fi, „Cum aţi descoperit că întrebările despre sine
şi despre viaţă, se află în Cabala? Cum aţi descoperit Cabala?” în loc de „De
ce sunteţi preocupat de ea?”
Încă din copilărie, asemeni multor oameni, m-am întrebat, „Pentru ce
exist?” Această întrebare m-a preocupat în mod constant, dacă desigur nu a
fost suprimată de căutarea plăcerilor.
Însă, de fiecare dată când această întrebare apărea, am încercat să o
înăbuş prin multe obiective false; să fac o profesie interesantă şi să mă
cufund în aceasta; sau să emigrez în propria ţară; un scop care m-a urmărit
mulţi ani.
Ajuns în Israel (1974), am continuat să mă lupt cu această întrebare
despre sensul vieţii; am încercat să găsesc un motiv pentru care să trăiesc.
Având la dispoziţie variantele anterioare (politica, afacerile, etc.) să fiu la fel

545
ca ceilalţi, nu am reuşit să renunţ la persistenta întrebare, „Pentru ce continui
să fac toate acestea? Ce câştig din a fi similar cu ceilalţi?”
Stimulat de greutăţi materiale şi morale, cât şi de realizarea faptului că
nu am putut face faţă realităţii, am decis să mă întorc la calea religioasă de
viaţă (1967), sperând că acest curs al vieţii, precum şi gândurile şi ideile care
ar fi apărut, mi se vor potrivi mai bine.
Nu am avut niciodată o înclinaţie către ştiinţele; nu am fost niciodată
fascinat de studiul psihologiei; şi nici nu am apreciat cu adevărat
profunzimea lui Dostoevski. Toate studiile mele în domeniul umanist, au fost
la nivel mediocru. Ele nu au ieşit în evidenţă, datorită profunzimii în gândire
sau sentiment.
Însă, din copilărie, am avut o puternică atracţie faţă de ştiinţă, care îmi
părea foarte folositoare. La un moment dat am dat peste o reclamă despre un
curs de Cabala. M-am înscris imediat şi am plonjat în ea ca de obicei, cu
dorinţă. Am cumpărat o mulţime de cărţi (1978) şi m-am îngropat în ele în
căutarea tuturor răspunsurilor, chiar dacă asta ar fi durat săptămâni întregi.
Pentru prima data în viaţa mea am fost impresionat până în adâncul
inimii şi am înţeles că aceasta este aria mea de interes, pentru că se referea la
subiectele care m-au preocupat atâţia ani.
Am început să caut un profesor adevărat. Am căutat în întreaga ţară şi
am urmat multe cursuri. Însă cumva, o voce interioară îmi spunea că, toate
acestea nu erau adevărata Cabala, pentru că nu vorbea despre mine ci despre
chestiuni îndepărtate şi abstracte.

546
 Abandonând toate aceste învăţături, am luat legătura cu unul dintre
prietenii mei, care era interesat de subiect. Împreună, am petrecut multe seri
studiind toate cărţile de Cabala pe care le-am putut găsi. Acest lucru a durat
luni de zile. Într-o seară rece şi ploioasă, în 1980, în loc să stăm ca de obicei
să studiem Pardes Rimonim şi Tal Orot, din disperare şi spre surpriza mea
am sugerat prietenului meu să mergem şi să căutăm un profesor în Bnei Brak.
M-am justificat argumentând că, dacă ar fi să găsim un profesor, ar fi
bine să mergem la lecţii acolo. Înainte, vizitasem Bnei Brak doar de două sau
trei ori, căutând cărţi de Cabala.
În acea seară în Bnei Brak a fost la fel de frig, vânt si ploaie. Ajungând
la intersecţia dintre strada Rabbi Akiva cu strada Hazon - Ish, am deschis
fereastra şi am întrebat un om de pe stradă îmbrăcat într-un costum negru
lung: „Îmi puteţi spune unde în această zonă se studiază Cabala?”
Pentru aceia care nu sunt familiarizaţi cu atmosfera şi societatea din
cartierul religios, trebuie să spun că întrebarea mea a sunat cel puţin ciudat.
Cabala nu era studiată în nici o instituţie de învăţământ sau yeshiva.
Rar ar avea cineva curajul să declare că este interesat de Cabala. Însă
străinul de peste drum, fără a fi câtuşi de puţin surprins, mi-a răspuns: „Viraţi
la stânga şi mergeţi până ajungeţi la o plantaţie de citrice, acolo veţi vedea o
sinagogă. Acolo se învaţă Cabala.”
Ajungând la destinaţie am găsit o clădire cufundată în întuneric. La
intrare, am observat o masă lungă, pe o latură a camerei. Acolo se aflau la
masă patru sau cinci bărbaţi cu barba albă. M-am prezentat şi am spus că

547
suntem din Rehovot şi vrem să învăţăm Cabala. Bărbatul mai în vârstă, care
stătea în capul mesei, ne-a invitat să ne alăturăm şi a sugerat că am putea
discuta despre toate acestea după ce se termină şedinţa.
Apoi, clasa a continuat cu citirea săptămânală a capitolului din Zohar,
cu comentariile lui Sulam şi cu interpretarea cuvintelor şi cu jumătate de
fraze în Idiş, aşa cum fac oamenii care se înţeleg dintr-o privire. Văzându-i şi
auzindu-i, am ajuns la concluzia că această adunare aşa îşi petrece timpul şi
că am putea încă găsi un alt loc în care să studiem Cabala în acea seară.
Însă prietenul meu m-a reţinut, spunându-mi că nu se poate purta atât de
lipsit de tact. În câteva momente lecţia s-a încheiat şi persoana mai în vârstă,
s-a lămurit cine suntem şi ne-a cerut numerele de telefon. El a spus că se va
gândi pe cine să recomande ca profesor pentru noi şi că ne va căuta.
Am fost foarte reticent în a da numărul meu de telefon, gândindu-mă că
şi asta ar fi o risipă de efort ca şi toate încercările în care ne-am angajat.
Simţind asta, prietenul meu şi-a dat numărul său de telefon. Am salutat şi am
plecat.
În dimineaţa următoare prietenul meu a venit şi mi-a spus că a fost
sunat de către persoana în vârstă, care ne-a recomandat un profesor de
Cabala. El mi-a spus de asemenea că a fost stabilită o întâlnire în aceeaşi
seară. Nu voiam să mai pierd încă o seară, însă am cedat insistenţelor
prietenului meu.

548
 Am ajuns. Persoana în vârstă a chemat un alt bărbat, puţin mai tânăr
decât el, însă de asemenea cu barbă albă, i-a spus câteva cuvinte în Idiş şi
apoi ne-a lăsat singuri cu acesta.
Acesta ne-a sugerat să ne aşezăm şi să începem imediat studiul. El a
recomandat să începem cu un articol intitulat „Introducere în Cabala”, pe care
eu şi prietenul meu am încercat de numeroase ori să îl înţelegem. Ne-am
aşezat la una dintre mesele goale din Beit-Knesset (sinagogă).
Bărbatul a început să citească paragraf cu paragraf şi să ne explice
sensul fiecăruia. Este în continuare greu pentru mine, să îmi amintesc acel
moment; acea senzaţie intensă că după o lungă căutare am găsit în sfârşit
ceea ce căutam de atâţia ani şi nu găsisem nicăieri altundeva. La sfârşitul
lecţiei am stabilit lecţia pentru ziua următoare.
În ziua următoare am venit echipat cu un casetofon. Înţelegând că
principalele clase au loc între 3 şi 6 dimineaţa, am început să venim în fiecare
noapte. Am participat de asemenea la ceremonia de celebrare a lunii noi şi
asemeni altora, am participat cu donaţia lunară.
Împins de dorinţa de a descoperi totul despre mine şi fiind în general
mult mai agresiv, am intrat adeseori în discuţii contradictorii. Toate
informaţiile despre noi ajungeau în mod constant la cel mai în vârstă dintre
ei, care aşa cum s-a dovedit mai târziu, întreba de noi destul de des.
Într-o zi, profesorul nostru ne-a spus că după rugăciunea de dimineaţă,
în jurul orei 7, cel mai în vârstă ar putea studia „Introducere la Cartea Zohar”

549
cu mine. Văzând însă că nu înţeleg, după două sau trei lecţii, bătrânul, prin
învăţătorul nostru, ne-a anunţat că lecţiile vor înceta.
Aş fi continuat să studiez, chiar dacă simţeam că nu înţeleg nimic. Eram
gata sa citesc cu el totul în mod mecanic, îndemnat de necesitatea de a
înţelege sensul ascuns în liniile textelor. Însă el trebuie să fi ştiut că timpul
meu nu sosise încă şi a încetat lecţiile, deşi am fost teribil de afectat.
Au trecut câteva luni şi prin profesorul nostru, cel mai în vârstă m-a
întrebat dacă l-aş putea însoţi la un doctor din Tel Aviv. Desigur, am fost de
acord. Pe drum el a vorbit despre multe subiecte. Eu pe de altă parte, am
încercat să pun întrebări despre Cabala.
Atunci el mi-a spus că atâta vreme cât nu înţeleg nimic, el poate vorbi
cu mine despre orice, însă în viitor, când voi începe să înţeleg, el va înceta să
mai fie atât de deschis cu mine.
S-a întâmplat exact cum a spus. Ani de zile, în loc de răspunsuri,
auzeam acelaşi cuvinte: „Ai deja pe cine să întrebi” adică pe Creator, „cere,
întreabă, insistă, fă ceea ce vrei; întreabă-L orice şi cere-i orice Lui!”
Vizita la doctor nu a ajutat şi bătrânul a trebuit să fie internat în spital
timp de o lună pentru o infecţie la ureche. Până atunci îl însoţisem la doctor;
în ziua in care a fost internat am decis să stau cu el peste noapte.
Întreaga lună am venit la spital la 4 dimineaţa, săream gardul, treceam
în tăcere prin clădire şi apoi studiam. Întreaga lună! Din acel moment, Baruch
Shalom Halevi Ashlag, fiul cel mare al lui Baal HaSulam a devenit Rabbi al
meu.

550
 După ce a ieşit din spital am făcut cu regularitate plimbări în parc. După
ce mă întorceam din aceste călătorii, stăteam şi scriam cu fervoare tot ceea ce
auzisem de la el. Aceste călătorii frecvente, care durau trei sau patru ore pe
zi, s-au transformat cu timpul într-un obicei.
În primii doi ani i-am cerut lui Rabbi permisiunea să mă mut aproape de
el, însă el spunea de fiecare dată că nu este nevoie, deoarece excursiile mele
de la Rehovot, reprezentau eforturi care îmi aduceau beneficiu spiritual.
Însă, când doi ani mai târziu, însuşi Rabbi mi-a sugerat că ar trebui să
mă mut în Bnei Brak, nu m-am grăbit să fac asta. Din acest motiv Rabbi a
găsit un apartament în apropiere de el şi a început să mă preseze să mă mut.
Stând încă în Rehovot, l-am rugat pe Rabbi să îmi dea permisiunea să
conduc câteva clase în unul dintre locurile unde am participat şi am întâlnit
oameni care doreau să studieze Cabala. El a fost entuziasmat de idee, însă
mai târziu mi-a pus întrebări despre clasele mele.
Atunci când i-am spus despre oportunitatea de a invita câţiva bărbaţi
tineri să vină în Bnei Brak, Rabbi a convenit cu prudenţă. Astfel, mulţi
bărbaţi tineri au venit în sinagoga noastră, iar locul liniştit şi retras s-a
transformat într-o aşezare plină de viaţă.
Primele şase luni au meritat din plin. Viaţa lui Rabbi, zilele sale au
căpătat noi sensuri. Era încântat de fluxul de oameni care doreau să studieze
Cabala. Ziua noastră începea la ora 3 dimineaţa; un grup de studiu avea loc
până la ora 6 dimineaţa şi apoi o rugăciune până la 7 dimineaţa. În fiecare zi,
de la 9 la 12, făceam excursii în parc sau la mare.

551
 La întoarcere mă retrăgeam în casă, să muncesc şi pauzele erau pentru
rugăciuni. Apoi, trebuia să ne despărţim şi să ne întâlnim iar la 3 dimineaţa.
Această rutină a continuat ani de zile. Am înregistrat toate lecţiile, astfel încât
acum colecţia de înregistrări depăşea o mie de exemplare.
În ultimii cinci ani (din 1987), Rabbi a decis că ar fi bine să călătorim
pentru câteva zile la Tiberias, o dată la două săptămâni. Aceste călătorii care
ne ţineau departe de alţii, au întărit legătura dintre noi. Însă cu timpul,
percepţia decalajului spiritual care ne separa, a devenit mai mare în mine,
pentru că nu ştiam cum să îl depăşesc. Am perceput această diferenţă de
fiecare dată când îl priveam, experimentând încântare la cea mai mică
posibilitate de a-şi suprima unele nevoi fizice.
Pentru el, o hotărâre luată devenea lege, în care organizarea şi gestiunea
timpului erau urmate cu stricteţe şi nu ţinea cont de oboseală sau boală.
Aproape epuizat, el îşi ducea la bun sfârşit până la cel mai mic detaliu, ceea
ce îşi planificase pentru acea zi, fără să renunţe la nici o sarcina pe care şi-o
propunea. Obosit până la epuizare, suferind de dificultăţi de respiraţie, el nu a
anulat niciodată o întâlnire sau o lecţie; el niciodată nu a făcut schimb cu
altcineva, pentru responsabilităţile sale.
Observând în mod constant comportamentul său, îmi pierdusem
încrederea în mine şi în posibilul meu succes, chiar dacă înţelegeam că
puterea supranaturală emana din realizarea măreţiei sarcinii sale şi din
ajutorul de Sus.

552
 Nu pot uita nici un moment dintre cele petrecute cu el în timpul
călătoriilor la T’veria şi Muntele Meron, stând lângă el, absorbind privirea sa,
vorbele, cântecele sale. Aceste amintiri trăiesc adânc în inima mea şi eu sper
că şi astăzi ele îmi determină şi îmi călăuzesc paşii pe cale. Informaţiile pe
care le-am adunat fiind alături de el, timp de unsprezece ani, trăiesc şi
acţionează independent.
Foarte des, Rabbi al meu, rostea ceva inteligibil după un discurs,
adăugând câteodată că a spus fraza pentru a se asigura că, ce a spus intră în
lume şi va trăi şi acţiona în această lume.
Deoarece întâlnirile în grup erau practicate de Cabalişti din cele mai
vechi timpuri, l-am rugat pe Rabbi să organizeze asemenea grupuri pentru
începători şi să schiţeze un plan pentru asemenea întâlniri într-o formă scrisă.
Acest lucru l-a condus la scrierea articolelor săptămânale, pe care a
continuat-o până în ultimele sale zile.
Ca rezultat, am moştenit un număr de volume care conţin un material
extraordinar şi care împreună cu înregistrările pe care le-am făcut pe
parcursul anilor, alcătuiesc o colecţie impresionantă de comentarii şi
explicaţii ale Cabalei.
În zilele celebrării Anului Nou, Rabbi al meu s-a îmbolnăvit şi a început
să simtă o presiune în piept. Doar după multe stăruinţe a fost de acord să se
supună unui control medical. Doctorii nu au găsit nimic în neregulă, însă
devreme în dimineaţa următoare în a Cincea zi de Tishrei, 5752 (1991) a
trecut la cele veşnice.

553
 Zeci de studenţi care s-au alăturat grupului în ultimii ani continuă să
studieze Cabala şi caută sensul interior al creaţiei. Învăţăturile trăiesc, aşa
cum se întâmplă de secole.
Rabbi Yehuda Ashlag şi fiul său cel mare, Rabbi Baruch Ashlag, Rabbi
al meu, prin eforturile lor, au dezvoltat şi adaptat aceste Învăţături la nevoile
acestei generaţii, tipului de suflete care astăzi coboară în această lume.
Informaţia spirituală este transmisă Cabalistului de Sus fără folosirea
cuvintelor şi este primită simultan atât de către toate organele noastre de simţ,
cât şi de intelect. Astfel, este percepută în integralitatea sa, în mod
instantaneu.
Această informaţie poate fi transmisă de un Cabalist doar altui Cabalist,
care trebuie să fie la acelaşi nivel sau la un nivel superior spiritual. Este
imposibil să transmiţi aceeaşi informaţie unei persoane care nu a ajuns la
nivelul spiritual potrivit, sau care nu a fost introdusă în tărâmurile spirituale,
pentru că acestei persoane îi lipsesc instrumentele necesare de a percepe.
Uneori un profesor poate recurge la o ridicare spirituală artificială a
elevului până la nivelul spiritual al profesorului prin intermediul unui ecran al
profesorului (masach). În acest caz, elevul dobândeşte o anumită imagine
asupra esenţei forţelor spirituale şi a acţiunilor lor. În transmiterea
informaţiilor acelora care nu au intrat încă pe tărâmul spiritual, sunt folosite
mijloacele standard de transmitere a informaţiei: textele tipărite, conferinţele,
contactul direct, exemplul personal.

554
 Aşa cum ştim din descrierea sensului literelor (din articolul intitulat
Numele Creatorului), acestea pot fi utilizate pentru a transmite mai mult
decât sensul literal; ele pot fi folosite pentru a exprima conţinutul interior
spiritual al informaţiei. Însă până când persoana nu dobândeşte percepţia care
corespunde sensului spiritual al numelor şi al acţiunilor, citirea cuvintelor
poate fi comparată cu aşezarea farfuriilor goale pe masă şi legarea de etichete
cu nume de feluri de mâncare de lux.
Muzica reprezintă un mijloc şi mai abstract de transmitere a informaţiei.
La fel ca lumina vizibilă, ea constă în şapte tonuri – proprietăţi - forţe
primare, în ideea în care entitatea spirituală (partzuf) care guvernează lumea
noastră, cunoscută ca Zeir Anpin de Atzilut, constă din şapte părţi, sau Sfirot.
În funcţie de condiţia proprie, persoana va distinge într-o melodie
cabalistă, diferite stări spirituale ale compozitorului. Acea persoană nu
trebuie să se afle în mod obligatoriu la acelaşi nivel spiritual cu compozitorul
melodiei; mai degrabă sensul interior poate fi înţeles în măsura în care nivelul
spiritual al persoanei o permite.
În 1996, 1998 şi 2000 au fost înregistrate şi publicate trei CD-uri cu
muzica lui Rabash şi Baal HaSulam. Melodiile sunt prezentate aşa cum le-a
auzit Michael Laitman de la Rabbi al său, Rabbi Baruch Ashlag. Unele
melodii au fost compuse pentru textele psalmilor, în timp ce altele îşi au
originea în textele noastre de rugăciune.
În plus faţă de cuvinte, sunetele melodiilor poartă în ele un mare
conţinut de informaţie cabalistic.

555
Rav Michael Laitman - Alte Cărţi

556
 Interviu cu Viitorul

„Cabala nu se referă la căutarea unui corp mistic vechi de cunoaştere,

ci e considerată mai degrabă, cea mai modernă ştiinţă, care este cea mai
aproape de om. Este ştiinţa secolului 21, care cercetează forţe pe care nu le
vedem, care guvernează lumea noastră şi influenţează fiecare moment al
vieţii noastre. Este ştiinţa care va schimba viitorul fiecărui individ şi al
întregii umanităţi.
Sursele explică foarte clar că, procesul odată început, întreaga lume se
va ridica treptat pe sine la o mai înaltă stare de a fi.”
Rav Michael Laitman

Rav M. Laitman consideră că, generaţia noastră, este prima generaţie

aflată pe pământ, care are capacitatea de a se apropia de viitor, astfel încât să
experimenteze timpurile noastre într-o manieră mult mai plăcută. Însă este
greu pentru noi să înţelegem, că pentru a ajunge la acea stare, nu trebuie
neapărat să ştim ce ne rezervă viitorul. Iar în starea în care ne aflăm noi, nici
nu avem capacitatea de a înţelege despre ce formă a viitorului vorbim.

557
 Deci putem fie continua să avansăm, aşa cum facem de la începutul
timpurilor, fie folosim această sursă infinită de cunoaştere, pentru a ne
controla destinul. Noi putem îmbrăţişa această ultimă Sursă de împlinire
pentru a reduce suferinţa din lume, sau să continuăm să vedem ce se va
întâmpla.
Deoarece un cabalist, este omul care a atins tărâmul spiritual, acesta
este în totalitate conştient de procesele care influenţează lumea noastră.
Cartea „Interviu cu Viitorul” a cabalistului Michael Laitman, este o carte
definitorie a deceniului. Este o întâlnire cu destinul, care ne dă cheia pentru
protecţia viitorului întregii umanităţi.

558
 Experienţa Cabalei

Înţelepciunea Cabalei ne învaţă cum să trăim în realitatea care se desfăşoară

înaintea noastră. Este o metodă sistematică, care a evoluat mii de ani prin
intermediul unor persoane unice din fiecare generaţie. În tot acest timp, a fost
ascunsă publicului care nu era încă gata să o primească, până la generaţia
noastră - generaţia, pentru care această metodă a fost dezvoltată. De aceea
este scris în Zohar că începând cu anul 1995, Cabala va deveni un mod de
viaţă, deschis tuturor, fără restricţii.
De ce generaţia noastră? Pentru că sufletele care au coborât în această
lume şi au îmbrăcat corpurile noastre, au evoluat din generaţie în generaţie,
până când au ajuns la starea în care, în ele s-a născut o întrebare referitoare la
scopul existenţei lor. Dacă ne gândim la realitate, aşa cum este descrisă în
cărţile de Cabala care vorbesc despre „sfârşitul zilelor” - în pragul cărora
suntem - apare o frică profundă că fără Cabala, nu vom fi capabili să
asigurăm trecerea în siguranţă către nivelul mai ridicat care ne aşteaptă.
Cabala ne îngăduie să ajungem să cunoaştem lumea spirituală - sistemul
care monitorizează şi conduce realitatea, inclusiv realitatea acestei lumi,
întreaga umanitate şi fiecare dintre noi, la un anumit moment. Prin această
metodă, noi putem controla sistemul lumilor şi să determinăm cum se
desfăşoară viaţa noastră de zi cu zi.

559
Ghid pentru Înţelepciunea Ascunsă a Cabalei
Cu zece LECŢII COMPLETE DE CABALA

Cabala se ocupă cu forţele nevăzute ale lumilor superioare, rădăcinile tuturor

gândurilor şi sentimentelor, care sunt dincolo de înţelegerea noastră.
Deoarece nu avem control asupra lumilor, noi nu avem idee de ce se
formează gândurile şi sentimentele noastre. Noi ne mirăm de experienţele
care sunt amare, dulci, plăcute sau aspre. Deşi până acum am fost incapabili
sa creăm instrumente care să examineze cu acurateţe sentimentele noastre,
chiar şi în domeniul psihologiei, psihiatriei sau al altor discipline sociale.
Factorii comportamentali rămân ascunşi înţelegerii noastre.
Cabala oferă o metodă sistematică de a ne evalua sentimentele: ia toate
sentimentele şi dorinţele noastre şi oferă formula exactă pentru fiecare
fenomen, pe fiecare nivel, pentru a ajunge la fiecare tip de percepţie şi
sentiment cunoscut de fiinţele umane.
Înţelepciunea Cabalei, este o metodă antică şi validată, care a fost
adaptată să se potrivească sufletelor sofisticate ale generaţiei noastre. Prin
intermediul său, noi putem dobândi o conştiinţă mai înaltă şi să ajungem la
spiritualitate, care este adevăratul motiv pentru care ne aflăm aici.
Ghidul către Adevărata Înţelepciune a Cabalei, este desemnat să
satisfacă întrebările celor care sunt în căutarea unui înţeles profund al vieţii.

560
Textul ghidează cu blândeţe cititorul, pentru a parcurge stadiile iniţiale ale
urcării spirituale spre ajungerea la cel mai înalt nivel al dezvoltării umane.
Acum că secretul a fost dezvăluit, cabalistul Michael Laitman, vă încurajează
să vă alăturaţi miilor de oameni din lume, care sunt în mod activ angajaţi în
culegerea recompenselor acestei căi.

561