Sunteți pe pagina 1din 3

În cartea sa, Henry Kissinger vorbeşte despre conceptul de „ordine”, aşa

cum a fost el înţeles după al Doilea Război Mondial, despre motivele pentru care s-
a ajuns la criză şi despre soluţiile la care ar putea apela marile puteri.
De multă vreme, spune acesta, încercarea de a stabili o ordine mondială s-a
bazat aproape exclusiv pe concepte ale societăţilor occidentale. Eforturile făcute de
americani şi de europeni pentru a stabili regulile universale ale jocului au dat roade
din multe puncte de vedere.
Mare parte din suprafaţa lumii se află acum sub controlul unor state
independente şi suverane. Răspândirea democraţiei şi a guvernării participative au
devenit o aspiraţie comună, dacă nu o realitate universală. Reţelele de comunicare
globală şi cele financiare operează în timp real.
„Din 1948 şi până la începutul secolului XXI, a fost înregistrat un scurt
moment în istoria omenirii în care se putea vorbi despre o ordine mondială
incipientă, bazată pe un amalgam de idealism american şi concepte europene
tradiţionale asupra ideii de stat şi de echilibru al puterilor. Dar regiuni extinse ale
lumii nu au împărtăşit niciodată conceptul occidental de ordine şi l-au acceptat
doar în mod formal. Spre ex. criza din Ucraina sau în Marea Chinei de Sud.
Ordinea stabilită şi proclamată de Vest este acum la un punct de cotitură,
Cauzele sunt multiple, crede acesta. În primul rând, Europa a creat o
structură, Uniunea Europeană, care transcede statul şi duce o politică externă
bazată pe soft-power, adică pe principii care îşi propun maximizarea influenţei fără
a recurge la argumente economice sau militare. Dar UE foloseşte ideea de
legitimitate fără a o completa cu o strategie şi permite astfel posibilitatea apariţiei
unui vid de autoritate, creând un dezechilibru al forţelor de-a lungul graniţelor sale,
apreciază fostul secretar de stat.
În tot acest timp, părţi din Orientul Mijlociu s-au dizolvat în structuri
sectariene sau etnice, în conflict una cu cealaltă, miliţii religioase, forţe armate care
violează, după bunul plac, graniţele şi suveranitatea, producând fenomenul unor
structuri statale eşuate, incapabile să-şi controleze propriul teritoriu.
O altă problemă este conflictul dintre economia internaţională şi instituţiile
politice naţionale, care slăbeşte, de asemenea, în opinia lui Kissinger, scopul
comun necesar pentru o ordine mondială.
Şi astfel, apare la nivel internaţional un paradox: prosperitatea depinde de
succesul globalizării, dar procesul produce o reacţie politică care acţionează adesea
împotriva propriilor aspiraţii. Iar al treilea neajuns al actualei ordini mondiale este,
după părerea fostului secretar de stat american, absenţa unui mecanism eficient
prin care marile puteri să se consulte şi să colaboreze în cele mai importante
probleme.
„Căutarea unei ordini mondiale în era contemporană va necesita o strategie
coerentă, care să stabilească o ordine în interiorul diferitelor regiuni şi să facă
aceste ordini să relaţioneze între ele. Acestea nu sunt neapărat compatibile una cu
cealaltă. Triumful unei mişcări radicale poate aduce ordine într-o regiune şi
instabilitate în toate celelalte. Dominaţia militară dintr-o singură ţară, chiar şi
atunci când aduce aparenţa unei ordini, poate produce o criză în tot restul lumii. O
ordine mondială în care statele să îşi afirme demnitatea şi guvernanţa participativă
şi să colaboreze la nivel internaţional după reguli prestabilite, trebuie să fie
speranţa şi sursa noastră de inspiraţie. Dar progresul înspre acest scop trebuie
susţinut printr-o serie de stadii intermediare”, spune Henry Kissinger.
El crede că SUA sunt într-un moment la care trebuie să-şi răspundă la o serie
de întrebări, dacă vor să joace un rol responsabil în evoluţia viitoare a lucrurilor.
„Ce vrem să prevenim, în orice condiţii şi dacă este necesar de unii singuri? Ce
vrem să obţinem, chiar dacă nu suntem susţinuţi de niciun efort multilateral? Ce
vrem să obţinem sau să prevenim doar dacă suntem susţinuţi de o alianţă? În ce nu
ar trebui să ne implicăm, chiar dacă suntem îndemnaţi de un grup sau de o alianţă?
Care este natura valorilor către care vrem să ne îndreptăm? Şi cât din aplicarea
acestor valori depinde de circumstanţe?
Pentru SUA, asta înseamnă să gândească la două niveluri contradictorii.
Celebrearea principiilor universale trebuie să fie dublată de realitatea istoriei,
culturii şi a viziunii asupra propriei securităţi a celorlalte regiuni”, conchide
Kissinger.