Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Ştim că Astrologia este ştiinţa ritmurilor şi a ciclurilor, că explică legătura subtilă dintre
influenţele exterioare şi interioare ajutându-ne să înţelegem ceea ce se petrece cu noi. Astfel semnele
zodiacale simbolizează o însumare a tuturor principiilor existenţiale, iar influenţa lor este de fapt ceea ce
suntem noi cu adevărat. Conştientizând aceasta ne vom da seama ce trebuie să corectăm pentru ca
evoluţia noastră să fie cât mai rapidă. Viziunea spirituală asupra astrologiei ne revelează că zodiile
reprezintă tipuri de energii care sunt transmise spre noi din întregul Univers, iar planetele sunt relee de
transmisie, sunt factori de modulare ai acestor energii spre fiinţa umană. Este necesar să întelegem foarte
clar că este vorba de zodii şi nu de constelaţiile stelare corespondente. Zodiile reprezintă cele 12 sectoare
ale spaţiului, ce sunt în analogie cu cele 12 arhetipuri energetice specifice vietii pe această planetă.
Constelaţiile stelare care se află în aceste sectoare ale cerului sunt subiective, deoarece datorită mişcării
de precesiune a echinoctiilor (a punctului vernal) ele se mişcă în raport cu viziunea de pe Pământ, cu
aproximativ 50 de secunde pe an. Aceste 50 de secunde fac în 72 de ani un grad, iar în 2160 de ani 30 de
grade, ceea ce reprezintă un semn zodiacal. Rezultă astfel că Pământul parcurge cele 12 semne zodiacale
în 25.920 de ani (2160 x 12), interval cunoscut sub numele de Marele An, Anul Sideral sau Anul Cosmic.
Cele 12 semne zodiacale sau 12 luni (a câte 2160 de ani fiecare) sunt cunoscute sub numele de Marile
Luni, intervalele de 72 de ani sunt cunoscute sub numele de Marile Zile. În ultimii 2000 de ani Pământul
a parcurs semnul zodiacal al Peştilor, iar acum ne apropiem de intrarea în semnul Vărsătorului. De fiecare
dată când se traversează un nou semn zodiacal, axa planetei se îndreaptă spre o altă stea polară sau
constelaţie care îndeplineşte rolul stelei polare, sau a direcţiei NORD. Astfel, în ultimii 2000 de ani,
steaua polară a fost Polaris din constelaţia Carul Mic (sau Ursa Minor), iar când vom parcurge epoca
Vărsătorului axa Pământului se va îndrepta spre constelaţiile Andromeda şi Perseus. Cu 4000 de ani în
urmă, în Era Berbecului, axa se va îndrepta spre constelaţia Carul Mare, iar în urmă cu 12.000 de ani,
tocmai în timpul scufundării continentului Atlantida sau al potopului Biblic al lui Noe, axa Pământului se
îndrepta spre steaua Vega din constelaţia Lyra.
Semnele zodiacale în fiinţa umană reprezintă un tot unitar, ceea ce înseamnă ca dincolo de zodia
în care ne-am născut, în noi există şi celelate 12 energii erhetipale, însă unele sunt active, iar altele într-o
stare potenţială aşteptând să fie folosite. Când am trezit toate cele 12 energii vom atinge într-un mod
spontan starea de echilibru şi armonie.
O altă imagine a legăturii dintre zodii este dată de explicarea unui ciclu evolutiv al unei seminţe:
În Berbec sămânţa este plantată în sol, este primul proces al creaţiei (focul).
În Taur sămânţa încolţeşte, apar rădăcinile, stabilitatea în sol (pământul).
În Gemeni dezvoltarea ajunge la tulpină, planta iese la suprafaţa solului şi intră în contact cu aerul; se
dezvoltă tulpina, apar mugurii, frunzele, florile.
În Rac este etapa fecundării florilor care se transformă în fructe.
Leul prezintă următorea etapă în care ne desprindem de planul fizic (iniţial) pentru a culege şi dărui
fructele tuturor.
În Fecioară se realizeză o analiză profundă pentru a verifica, studia natura acestor fructe; este şi etapa în
care seminţele din fructe încep să se dezvolte.
În Balanţă se alege ce e bun şi ce e rău din ceea ce s-a concretizat prin Fecioară, deci seminţele sunt
alese.
În Scorpion se crează în sămânţă embrionul dătător de viaţă ce are puterea de a transforma o mică
sămânţă într-un copac.
În Săgetător începe studiul teoretic asupra seminţelor, se cercetează modalităţile cele mai eficiente pentru
ca în viitor să se ajungă la rezultate mult mai bune.
Capricornul doreşte să valorifice cercetările anterioare şi vrea să dea un nou sens vieţii; se caută locul
potrivit pentru a fi puse seminţele în pământ.
În Vărsător sămânţa este tratată, pregătită, este etapa în care se evaluează, se valorifică anumite idei
originale noi şi se pune sămânţa în sol.
Peştii reprezintă ultima etapă când sămânţa din pământ este udată (semn de apă) ceea ce îi va da viată;
este etapa în care se renunţă la propria individualitate pentru a da naştere unei noi vieţi, specific puterii de
sacrificiu şi renunţare a acestei zodii.
Curs Astrologie Nr 5 3
TA B E L C O R E S P O N D E N Ţ Ă