Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Introducere
Riscul este definit şi înţeles în mai multe feluri. Termenul, în sine, datează din mijlocul
secolului al 17-lea, când este întâlnit sub forma “risque” în limba franceză şi “rischo” (derivat
din “rischiare”) în limba italiană. Englezii l-au naturalizat mai târziu, sub forma “risck”.
Dicţionarele definesc riscul, de asemenea, în diferite moduri. Le petit Larousse dă următoarele
accepţii : “pericol, inconvenient mai mult sau mai puţin probabil, la care suntem expuşi”sau
“expunere la un pericol, o pierdere sau un eşec”. În termeni de asigurare, riscul este definit
ca: “prejudiciu, eventuale calamităţi, pe care companiile de asigurare le garantează, în
condiţiile plăţii unei prime de asigurare”. Există şi noţiunea de risc social : “eveniment, ale
cărui consecinţe urmează a fi reparate de sistemele de securitate socială (boală, invaliditate,
şomaj etc.). Webster`s Dictionary dă definiţiile : “şansa de a suferi vătămare (ceva rău) sau
pierdere”, “pericol, expunere la ceva primejdios”, dar şi “a încerca şansele”, mai aproape de
tematica noastră,
Conceptul de risc:
Un eveniment incert dar posibil, originea lui aflându-se în incertitudine; este păgubitor,
efectele lui odată produse nu mai pot fi înlăturate; apare procesul activităţii umane,
sociale, economice, politice şi în raporturile dintre om şi natură.
Expunerea la situaţii nedorite.
Eveniment posibil şi nedorit, previzibil sau imprevizibil.
Definiţia riscului diferă de la o disciplină la alta, chiar în cadrul aceluiaşi domeniu sunt
uneori definiţii contradictorii. Cu toate aceste diferenţieri toate definiţiile conţin două
elemente comune: nedeterminare (incertitudine) şi pierdere.
Noţiunea de nedeterminare a rezultatelor este implicată în toate definiţiile riscului.
Când riscul s-a spus că există, atunci întotdeauna există cel puţin două rezultate
posibile. Dacă se cunoaşte cu certitudine că o pierdere se va realiza aceasta nu
înseamnă că evenimentul respectiv este afectat de risc.
Definiţii ale riscului:
o Posibilitatea de a pierde;
o Incertitudinea ce afectează rezultatul;
o Dispersia rezultatelor aşteptate;
o Probabilitatea ca orice rezultat să difere de unul aşteptat.
o Posibilitatea de a pierde
o Incertitudinea ce afectează rezultatul
o Dispersia actuală a rezultatelor aşteptate
o Probabilitatea ca orice rezultat să difere de unul aşteptat
o Concept multidimensional al cărui nivel nu poate fi redus la un singur
element, la o cifră.
1
Obiectivul fiecărui om de afaceri este obţinerea de profit. Dar atingerea acestui obiectiv
nu se poate face fără asumarea riscului. Unul dintre marii teoreticieni ai domeniului,
James Lam a afirmat, cu bună dreptate că „Cel mai mare risc este acela de a ţi-l asuma”.
Din punct de vedere al unei organizaţii, conceptul de risc, oferă următoarele definiţii:
Disponibilitatea unei firme de a se adapta la timp şi cu cel mai mic cost la modificările
de mediu;
Variabilitatea profitului faţă de media profitabilităţii din ultimii ani;
Variabilitatea rezultatului posibil în funcţie de un eveniment nesigur, incert;
Construirea unor decizii în condiţii de incertitudine;
Posibilitatea ca pierderile să fie mai mari decât se aşteaptă;
Incertitudinea cu privire la producerea unei pagube.
Acea situaţie în care există posibilitatea unei devieri potrivnice a rezultatului sperat.
Nesiguranţa economică are ca sursă fie caracterul obiectiv, impredictibil al unui proces
economic, fie caracterul incomplet, aproximativ al cunoştinţelor existente la un moment dat.
Incertitudinea se referă deci la starea de nesiguranţă legată de rezultatele scontate a se obţine în
urma unei acţiuni economice.
Orice proces decizional bazat pe analiza datelor statistice raportate la o stare anterioară
şi pe încercarea de validare a unei eventuale distribuţii de probabilităţi aplicabile viitorului,
implică un anumit grad de incertitudine. Incertitudinea devine o potenţială sursă de risc când
2
decurge dintr-o informare incompletă sau din apelarea la surse adesea incompatibile.
Majoritatea agenţilor economici consideră esenţiale metodele de măsurare a riscului cu ajutorul
teoriei probabilităţilor, dar probabilitatea şi riscul sunt concepte diferite.
Analizând aceste definiţii ale riscului, se pot observa anumite caracteristici comune,
anumite criterii de definire a riscului.
Riscul derivă din incertitudine: adoptarea deciziei are loc în prezent, iar punerea în practică şi
rezultatele se vor produce în viitor; incertitudinea provine din necunoaşterea cu privire la care
eveniment din cele identificate se va produce şi la ce moment, care vor fi efectele reale şi
amplitudinea producerii acestuia.
Riscul implică ideea de pierdere potenţială (de orice tip) generat de evoluţia unui factor în
sens contrar aşteptărilor decidentului.
Riscul a fost, din totdeauna, o ameninţare, dacă nu a fost cunoscut şi gestionat corespunzător, şi
o performanţă, un avantaj, un succes, dacă a fost înţeles şi abordat ştiinţific. Plaja abordărilor s-
3
a întins de la opinia din antichitate a lui Syrus,potrivit căruia ,, cu cât un lucru este mai
important, cu atât este mai plin de riscuri”, până la opiniile de vârf contemporane , potrivit
cărora,cea mai mare performanţă în management, este să iei decizii dincolo de risc, adică în
zona incertitudinii, unde a rămas singura piaţă încă ne explorată şi unde există loc pentru toţi
competitorii . Pe de altă parte, specialiştii în management sunt tot mai aproape de unanimitate
în vederi – un lucru destul de rar între ei, în alte domenii şi probleme – că ,,
riscul este umbra oricărei afaceri”, că ,, de regulă, nu există afacere fără risc”, că ,,
avantajele potenţiale ale afacerilor sunt proporţionale cu riscul asumat în mod
ştiinţific”.Ca urmare, se tinde spre acreditarea concepţiei potrivit căreia, managerii zilelor
noastre se stratifică, în funcţie de modul în care abordează riscul în afaceri,în trei
categorii distincte:
- managerii care consideră că performanţa lor cea mai mare este să prevină riscul,
manageri care, curios, sunt cei mai apreciaţi de către oameni , cu sintagma ,, ăştia ne
păzesc de rău, de pierderi, de necazuri”, uitând că, potrivit celor arătate mai sus, dacă nu
accepţi ( evident, ştiinţific), riscul, nu accepţi afacerea, avantajele ei potenţiale şi, ca
urmare, ei sunt catalogaţi de către cunoscătorii în domeniu, ca fiind ,, un pericol social”;
- manageri care acceptă riscul ca pe o realitate obiectivă a zilelor noastre, dar îl
cuantifică şi îl acceptă doar până la un anumit nivel ( de pildă, se aud tot mai frecvent
exprimări de genul,, până la un risc de 5 % putem discuta”), deşi, aşa cum s-a arătat, avantajele
sunt
proporţionale cu riscul asumat şi, ca urmare, limitarea lui, arbitrar, ne ştiinţific, înseamnă
limitarea avantajele potenţiale ale afacerii respective şi, ca urmare, şi aceşti manageri
sunt consideraţi tot ,, un pericol social”;
- manageri care acceptă riscul ca pe o componentă inseparabilă a oricărei activităţi şi, mai cu
seamă, a oricărei creaţii, care consideră managementul riscului chiar ca un hoby, preocuparea
lor prioritară fiind asumarea conştientă, ştiinţifică a riscului în afaceri, ca singura modalitate de
câştig, de performanţă, de valoare, într-o lume a schimbării – caracteristica dominantă a acestui
secol – aceştia fiind consideraţi managerii viitorului.
Abordând managementul riscului din alt unghi, se impune atenţiei faptul că între
specialişti nu există o unitate de vederi privind tipologia riscurilor în afaceri, plaja opiniilor
extinzându-se de la unii care consideră că afacerile sunt vizate de opt tipuri de riscuri, alţii de
cinci tipuri, alţii de trei, iar autorul rândurilor de faţă consideră ca fiind cele mai grave riscuri
în afaceri, doar două. Această dispersie vizează nu numai
specialiştii români, ci, aşa cum se va vedea, şi pe cei străini (fiind suficient să se studieze
documentele Congresului Mondial de Risk –Management, de la Bucureşti, din luna Oct. 2004).
Ne existând o unitate de vederi privind tipologia riscurilor în afaceri,nu există nici o
metodologie unitară de identificare, de evaluare, de finanţare, de
monitorizare, etc, a acestor riscuri ,, la ordinea zilei”, iar, ce este mai grav, literatura
de specialitate în acest domeniu ( autohtonă şi străină), este ne permis de săracă,în
totală distonanţă cu importanţa şi actualitatea problemei.
Mutaţiile previzibile în lumea contemporană : ,, Schimbarea”, ,,Globalizarea
afacerilor”, ,, Internaţionalizarea firmelor”, ,, Orientarea către client”, ,, Economia,
Organizaţia şi Managementul bazate pe cunoştinţe”, ,,Capitalul de cunoştinţe”, etc,nu
vor simplifica problematica riscului în afaceri, ci, dimpotrivă. Intrând, să zicem, într-un fel în
fondul problemei abordate, facem, de la capul locului, precizarea, că admirăm, venerăm, chiar,
4
pe toţi cei care au scris, mai mult, sau mai puţin, despre managementul riscului în afaceri,
considerând că au făcut un adevărat pionerat în acest domeniu vital al zilelor noastre, fiecare
având o contribuţie
remarcabilă, de luat în seamă, pentru mersul mai departe al lucrurilor, meritând, deci, întreaga
recunoştinţă. Scriind în premieră despre un asemenea domeniu, este firesc ca fiecare să ţină la
creaţia sa, aşa încât a le pune în antiteză opiniile este, credem, cel mai rău lucru care se poate
face, într-un moment în care, strângerea rândurilor acestora, pentru a asigura progresul rapid
necesar în domeniul respectiv, este cea mai înţeleaptă cale. Ca urmare, noi vom prezenta
problemele aşa cum le vedem astăzi şi mai ales în perspectivă, folosindu-ne şi de opiniile lor,
dar fără a le departaja şi nominaliza. Conceptul de risc în afaceri, es te,fires c,prima problemă
care se cere clarificată, delimitările conceptuale fiind indispensabile, determinante, pentru
construcţia ştiinţifică, a managementului riscului în afaceri, în ansamblul său. În legătură cu
stadiul în care ne găsim, fără să absolutizăm, ci doar să provocăm interes în abordare, facem
doar precizarea că până în prezent circulă doar versiuni secvenţiale, de tipul ,,riscul de firmă”,
,, riscul bancar”, ,, riscul de ţară” şi, doar ca excepţii, ca ,, management al riscului în afaceri”.
Lipsa unui asemenea concept,bine conturat şi structurat, a unei lucrări, cu acest titlu, la care am
început să lucrăm noi, cât de cât acceptabile caînceput, mai cu seamă în contextul schimbării,
al globalizării afacerilor şi internaţionalizării firmelor, abordându-se managementul riscului ca
subsistem al managementului general, reprezintă un mare handicap pentru manageri.
Revenind la conceptul de risc, o definiţie de pornire, formulată, ar fi : ,, Riscul este
variabilitatea rezultatelor sub presiunea factorilor de mediu”, definiţie formulată, probabil,
pornindde la realitatea că deciziile se fundamentează, elaborează şi operaţionalizează sub
impactul factorilor de mediu. Dar, această variabilitatenu provine numai din risc, ci şi din
incertitudine, care sunt două concepte distincte şi trebuie, în continuare, abordate ca atare. O
definiţie care se apropie mai mult de cerinţele construcţiei managementului riscului în afaceri,
este formulată astfel: ,, Riscul este o categorie socială, economică sau naturală a cărei origine
se află în incertitudinea care poate sau nu să genereze o pagubă datorită ezitărilor şi
inconsistenţei în luarea deciziei”. Autorul, deşi face o demarcaţie corectă, ştiinţifică, între risc
şi incertitudine, în definiţie, după cum se observă, le combină, motivându-şi opţiunea prin
faptul că ,,riscul şi incertitudinea se întâlnesc combinate în diferite proporţii, iar în realitate
incertitudinea nu poate fi eliminată”.
5
categorii : unii care caută şi nu găsesc şi alţii care găsesc şi nu sunt mulţumiţi, categorii
care trebuie abordate diferenţiat în managementul riscului în afaceri.
În al doilea rând, aşa cum s-a arătat în prefaţa lucrării, cu cât un lucru este mai important, cu
atât este mai riscant. Ca urmare, activitatea managerilor în general şi a managerilor de risc în
specialtrebuie orientată selectiv, în funcţie de impactul riscului potenţialîn activitatea
organizaţiei pe care o conduc. Stabilirea acestor priorităţi impune, obligatoriu, utilizarea
metodologiei managementului prin excepţie(managementul excepţiilor), în mod deosebit
Legea lui Pareto (Metoda ABC), al căreiconcept a fost amplificat de către Peter Drucker( 1 ) ,
potrivit căruia 90 la sută dinrezultate se datorează doar la 10 la sută din evenimente, cea ce ar
duce la concluzia că
90 la sută din evenimente, mai ales din resurse, produc doar 10 la sută din rezultate.
Acest aspectdevine esenţial în management, în general şi în managementul riscului, în
special.
Extrapolând aceste aspecte, trebuie să remarcăm situaţia de ansamblu în care ne găsim şi
anume, societatea românească, şi nu numai, se află în etapa unor transformări politice,
economice, sociale, culturale care afectează viaţa tuturor, şi, ca urmare, riscul care însoţeşte
aceste transformări ne vizează, într-un fel sau altul, pe toţi. Această realitate impune o cultură a
riscului, în substanţa căreia să regăsim convingerea că arma de apărare împotriva riscului şi
noilor vulnerabilităţi, în general, este cunoaştereaşi managementul riscului, care devin
principala resursă a societăţii viitorului.
Exemplificându-se aceste pericole, într-o publicaţie se prezintă, ca fiind de notorietate,
căderea, pentru numai o oră, a sistemului de calculatoare al Bursei din New York, carea creat,
în iunie 2001, panică şi confuzie la scară mondială, subliniindu-se, între cauze, şi impactul
erorii umane în sistemul informaţional.
Acţiunile criminale, spionajul industrial, terorismul, războiul informatic, privite
în ansamblu, impun, apoi, o cultură de securitate.
Evenimentele care pot afecta afacerea sunt aşa de numeroase şi complexe, încât
identificarea , evaluarea şi gestionarea lor a devenit o provocare majoră şi pentru cei
mai abili şi experimentaţi investitori, pentru că viitorul este, în mare măsură, necunoscut.
Cel mai mare risc, însă, va fi lipsa de voinţă, ori unde aceasta s-ar manifesta.
Vor trebui să predomine abordările bazate pe un management al riscului, adecvat şi
performant.
Echilibrul dintre evitarea riscurilor majore şi valorificarea oportunităţilor , este
considerat calea de aur care trebuie urmată, în care noţiunea de risc este sinonimă cu
aceia de activitate.Se vor diversifica daunele clasice şi vor apare pierderi noi, datorită faptului
că
spectrul riscului se va extinde. Apoi, distinsul profesor Niţă Dobrotă( 2 ) , abordând riscul şi
incertitudinea în economia modernă,defineşte riscul ca avândgeneza în tensiunea între nevoi şi
resurse,nevoilefiindîntr-o continuă expansiune şi diversificare, iar resursele, mai ales cele care
nu se regenerează,vor fi tot mai rare şi mai scumpe. Ca urmare, după Domnia Sa,
managementul şi
gestiunea riscului reprezintă lupta împotriva rarităţii. Iată, o abordare careimpune
reflecţii profunde pentru manageri şi o organizare specială a managementului riscului în
afaceri.
6
Nevoile, care nu au limite, ba mai mult, potrivit îndrăgitului scriitor Mark
Twein,, civilizaţia industrială a potenţat puternic nevoile umane, apărând numeroase nevoi - de
care nu este nevoie” , nu trebuie să fie comprimate, deoarece, după opinia marelui nostru
savant Nicolae Georgescu Roegen( 3 ) ,, maximizarea satisfacerii nevoilor”, ,,
plăcerea de a trăi”,este o sursă importantă de progres, de creştere economică. Lipsa
de resurse trebuie să fie suplinită de creşterea eficienţei utilizării lor, prinmaximizareautilităţii
şi reducerea eforturilor. Iată, deci, alte opinii care impun o nouă optică asupra managementului
riscului, deoarece un risc considerabil este chiar nesocotirea lor.
Pe de altă parte, managementul riscului în afaceri nu este un scop în sine şi, ca urmare, nu
trebuie construit cu ochii spre trecut, pentru că nu ne păzim de o ameninţare viitoarerepetând
cea ce am mai făcut, cel mai mare risc fiind pierderea unei oportunităţi, celelalte aspecte
rămânând doar de natură tehnică, birocratică . Este denotorietate, sub acest aspect, opinia
aşezată pe hârtie de Victor Hugo, potrivit căruia ,,Există ceva mai puternic decât toate avuţiile
din lume şi anume, o idee căreia ia venittimpul”, realitate care în contextul noii economii
bazate pe cunoaştere, are conotaţii cu totul speciale, în sensul căeste un risc fundamental
ratarea operaţionalizării cunoştinţelor de vârf disponibile, a capitalului de cunoştinţe, a
capitalului intelectual.
Privite din alt unghi de vedere, riscurile derivate din acţiunile umane – se arată
într-o lucrare recentă, foarte frumoasă( 4 ) – fac acum parte din reflecţiile pe care
societatea le face asupra propriilor practici, iar, reflexivitatea, adică acea capacitate pe
care societatea o are de a reflecta asupra propriilor acţiuni în contextul cunoaşterii
ştiinţifice acumulate, este una dintre caracteristicile esenţiale ale modernismului în
faza actuală, aducând în atenţie, pe acest fond, opinia specialistului A. Giddens, potrivit
căruia, reflexivitatea include ideea că riscurile nu sunt parte a fatalităţii sau a
destinului, ci sunt opţiuni pe care fiinţa umană le realizează , cea ce distinge riscul de
pericol, care apare ca un eveniment incontrolabil şi în afara câmpului de acţiune al
individului. Considerăm aceste opinii ca fiind filozofia de esenţă a riscului în afaceri,
filozofie care, în managementul riscului, trebuie să determine o modificare de abordare,
de atitudine, profundă, necesitate care apare, elocvent, dinconsecinţele riscurilor
negestionate ştiinţific, la care ne vom referi într-un subcapitol mai jos. O abordare conceptuală
de sinteză, face profesorul şi demnitarul Mircea Coşea ( 5 ), afirmând că ,, Problematica
riscului rezultă din faptul că trăim într-o civilizaţie a riscului. Apariţia riscului generează crize
ce sunt considerate rupturi în funcţionarea normală a oricărui sistem. Evaluarea riscurilor este o
activitate complexă ce presupune cunoştinţe în domeniul economic, tehnologic, juridic,
sociologic şi politic. Rezultateleevaluării au un grad mare de responsabilitate influenţând
deciziile şi implicit succesul
strategiei adoptate la nivel macro şi micro economic”. ,, Domeniul riscului are rolul de a
stimula creativitatea”.
Riscul valutar se defineste ca probabilitatea de a inregistra pierderi in urma variatiei cursului de
schimb. El exista atata timp cat banca realizeaza operatiuni in monede starine. Pierderile pot fi
inregistrate datorita indexarii unor valori dupa un anumit curs valutar sau datorita modificarii
valorii activelor si pasivelor externe in urma modificarii cursului valutar. Riscul valutar
cuprinde atat operatiunile desfasurate de banca pentru clientuii sai cat si propriile operatiuni. El
este cu atat mai mare cu cat ponderea activelor si pasivelore externe in bilant este mai mare.
In functie de factorii care il determina, riscul valutar prezinta urmatoarele componente:
7
1.riscul de translatare – apare in cazul bancilor cu activitate internationala, care au deschise
subunitati pe teritoriul altor state. Periodic are loc o consolidare a bilantului si rezultatelor la
nivelul centralei bancii, care trebuie sa cuprinda si situatiile subunitatilor din strainatate.
Consolidarea se face in moneda tarii unde este situata centrala si asta presupune o conversie a
valorilor externe exprimate in alte monede. La nivelul centralei bancii se pot inregistra pierderi
in urmatoarele situatii:
• din preluarea pierderilor existente la nivelul subunitatilor din strainatate
• din modificari nefavorabile de curs la conversie
• din diferentele existente intre cele doua tari la nivelul sistemelor de contabilitate si fiscale.
Este posibil ca un profit inregistrat in contabilitatea subunitatii sa se transforme in pierdere
in contabilitatea centralei, in urma translatarii contabile.
2.riscul de tranzactie – apare atunci cand banca desfasoara operatiuni intr-o deviza care isi
modifica cursul. Acest curs creste odata cu volumul operatiunilor in devize si cu instabilitatea
valutara. Intotdeauna, intr-o operatiune supusa riscului de tranzactie daca unul dintre parteneri
a inregistrat o pierdere celalalt a inregistrat un castig.
3.riscul economic – vizeaza modificarea valorii bancii in urma variatiei cursurilor valutare.
Spre deosebire de riscul de tranzactie, acesta se reflecta pe termen lung in toata activitatea
bancii si nu numai in rezultatul unei operatiuni.
2.pozitia valutara globala – se defineste ca fiind soldul net intr-o moneda de referinta al
creantelor in devize fata de pasivele in devize.
Aceasta ia in calcul toate pozitiile valutare individuale oferind o imagine asupra riscului valutar
la nivelul bancii. Pozitia valutara globala este folosita mai mult la raportarea situatiei bancii
catre centrala si mai putin la gestiunea efectiva a riscului valutar. Aceasta pozitie, prin
compensarile de expuneri pentru diferite monede, duce la diminuarea riscului in calcul, dar la
mentinerea lui in fapt.
8
Gestiunea riscului valutar
Gestiunea riscului valutar presupune un efort ce vizeaza reducerea la minim a pierderilor si
valutar. Aceasta se poate realiza pe doua planuri:
1. prin reglementari de limitare a riscului valutar
2. prin politica bancii cu privire la operatiunile in valuta
Astfel, riscul valutar al unei companii implica atat avantaje, cat si dezavantaje obtinute
din cresterea sau scaderea cursului, astfel incat o companie este pozitionata in randul
9
speculatorilor daca riscurile sunt asociate cu o piata financiara.
“Oricine este speculator daca are de pierdut sau de castigat din fluctuatia cursului valutar.
Probabil ca nu realizam, dar companiile, statul, institutiile si chiar si noi, ca persoane fizice
speculam pe cursul de schimb, intrucat suntem afectati sau avantajati de cursul valutar, din
pozitia de utilizatori de servicii de telefonie mobila, prin faptul ca factura este calculata in euro,
iar plata se efectueaza in lei, sau prin faptul ca pretul pe care il platim pentru carburanti este
stabilit in functie de pretul petrolului de pe pietele internationale (Londra)”.
”Daca acceptam riscul valutar si se intampla sa avem avantaje de pe urma lui, trebuie sa ne
asumam si situatia opusa, de a pierde. Exista voci care blameaza riscul valutar doar cand
inregistreaza pierderi, deoarece cursul nu evolueaza in favoarea lor. Dar pana la urma, aceasta
este o reactie nominala.
Una din temele de mare interes care vor fi abordate la conferinta din data de 26 martie se refera
la solutiile oferite companiilor pentru identificarea expunerilor valutare. In gestionarea riscului
valutar, este foarte important sa putem identifica riscul valutar pentru a evita consecintele
rezultate din asumareaacestuia.
Companiile care inregistreaza in prezent pierderi pentru operatiunile anterioare nu mai au
posibilitatea sa apeleze la o solutie, singura metoda de gestionare a riscului valutar este aceea
de a actiona preventiv astfel incat influenta viitoare a cursului valutar sa nu fie vizibila in
rezultatele exercitiuluifinanciar.
Fiindca problematica riscului valutar este mai actuala ca oricand, in data de 26 martie 2009,
Asociatia Brokerilor organizeaza Conferinta Pietei de Capital cu tema « Cursul Valutar si Criza
economica . Solutii pentru companiile expuse la riscul valutar », la care Wall-Street.ro este
partener media. In cadrul evenimentului vor fi dezbatute subiecte precum riscul valutar si
strategii de transfer ale acestuia folosind instrumentele financiare derivate.
Termenul de “hedging” provine din engleza si este folosit in limba romana, cateodata
impropriu, cu sensul de “acoperire a riscului”.
“Trebuie scapat de risc, daca acesta are o conotatie negativa. Am sa asociez riscul cu un gunoi,
care nu trebuie acoperit cu presul, pentru ca astfel nu dispare. Un om gospodar depoziteaza
gunoiul in locurile destinate acestui scop, si de acolo este preluat de firme care se ocupa de
prelucrarea si reciclarea deseurilor. Activitatea acestor firme consta in preluarea gunoiului si,
din aceasta activitate, au profituri consistente. Acest exemplu este valabil si pentru risc. Riscul
nu se acopera, ci se transfera unor firme sau persoane care sunt dispuse sa si-l asume si sa fie
10
speculatori in acte in regula”, a continuat expertul BVB.
Rolul speculatorilor pe pietele de instrumente financiare derivate este tocmai acela de a prelua
riscurile de la hedgeri, in dorinta de a obtine profituri din evolutia pretului.
“In Statele Unite, instrumentele derivate sunt considerate ca fiind o industrie, iar instrumentele
derivate se impart in doua mari categorii: instrumente standard – se gasesc la burse, dar
siinstrumente ajustate la nevoi specifice – piata OTC, la ghiseu. Lichiditatea
instrumentelorfinanciare derivate tranzactionate la bursa este creata de speculatori si hedgeri, in
timp ce pentru instrumentele de piata OTC contrapartea este o banca”,
El a constatat ca in ultima perioada foarte multe banci sunt interesate de accesul la sistemul de
tranzactionare al BVB, considerand ca este o miscare facuta de participantii la piata pentru a se
intalni cu posibilii actori din economia reala care vor sa apeleze la operatiuni de hedging.
Riscul investitional
Insa pina si in domeniul deciziilor investitionale apar riscurile, precum si in orice alt domeniu
dupa cum afirma Schumpeter la ineputul secolului al xx-lea.
Agentii economici percep riscul ca pe un rezultat nefavorabil, o probabilitate a pierderii,
atasatã însã unui câstig.În domeniul investitiilor, riscul este acceptat dacã se ompenseazã cu un
câstig aditional ce poate fi anticipat cu o anumitã probabilitate.
In domeniul investiţiilor riscul poate fi definit ca orice situaţie in care nu se cunosc cu
certitudine caracteristicile unui eveniment viitor, dar in care se cunosc cel puţin numărul de
alternative posibile ale valorilor respective şi posibilitatea de apariţie a fiecăreia dintre
ele.Abordarea riscului in investiţii este generată de corelaţia stransa care apare intre investiţie şi
risc in procesul adoptării unei decizii de investiţii. Aceasta corelaţie este determinată de
particularităţile investiţiei.
Exista legături clare intre dimensiunea riscurilor şi cea a caştigurilor aferente unei investiţii: cu
cat sunt mai mari riscurile pe care un investitor şi le asumă, cu atat va fi mai mare caştigul
aşteptat de acesta.Astfel, fiecare investitor incearcă să obţină cel mai ridicat nivel al caştigului
pentru un anumit risc asumat dat sau să suporte cel mai mic risc posibil cu scopul obţinerii unui
caştig determinat.
Avand in vedere că orice activitate este supusă riscului, se poate spune că existenţa inseşi
este o continuă asumare a unor riscuri. Pentru a putea cunoaşte aceste riscuri, o clasificare a lor
este foarte utilă in abordarea riscului.
După tipul activităţii pot fi: riscul investirii reale şi riscul investirii financiare (riscuri
complicate).
Riscurile cu care se confruntă o firmă care investeşte sunt clasificate, in funcţie de
perspectiva din care sunt abordate, in macroriscuri şi microriscuri.
Macroriscurile sunt rezultatul evoluţiei intr-un anumit sens a condiţiilor de mediu de afaceri in
care este localizată investiţia. In categoria macroriscurilor intră totalitatea riscurilor de mediu
11
cum ar fi:
riscul de ţară, riscul de transfer, riscul suveran, riscul politic, riscul de piaţă (market risk)
Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei şi
proiectului propriu-zis şi / sau de insuficienta corelare intre particularităţile activităţii şi limitele
impuse de cadrul general al ţării gazdă. In categoria microriscurilor intră majoritatea riscurilor
de firmă şi a riscurilor de proiect:
riscul de implantare, riscul valutar, riscul de dobandă, riscul de preţ, riscurile comerciale,
riscurile legate de personal, riscurile juridice etc.
Riscurile de investiţii in funcţie de nivelul la care se pot manifesta sunt:
1) Riscul de proiect se manifesta prin probabilitatea adoptării de soluţii eronate la
intocmirea proiectului, responsabilitatea fiind cel mai adesea in sarcina proiectantului.
Efectele unui asemenea risc pot fi identificate pe parcursul executării investiţiilor, cu ocazia
recepţiei ori punerii in funcţiune a obiectivelor de investiţii sau, mai grav, chiar pe
parcursul perioadei de exploatare.Inlăturarea unor aspecte ale riscului de proiect presupune
atragerea răspunderii proiectantului.
2) Riscul de firmă (de strategie) este dat de situaţia in care intreaga conduită de afaceri să
devină inadecvată datorită concurentei sau uzurii morale. Poate apare fie datorita unor
factori interni, spre exemplu un management defectuos, fie datorita unor factorilor externi
care produc dezechilibre puternice in funcţionarea firmei. In acest caz se pot avea in vedere
riscul de decontare, riscul datorat partenerului, riscul sistemic, riscul specific.
3) Riscul ramurii sau domeniului de activitate;
4) Risc regional,
5) Riscul de ţară. Acest tip de risc este dat in principal de performantele economice si
stabilitatea politica ale tarii. Este apreciat pe plan mondial de anumite organizaţii şi
publicaţii pe baza unor metodologii. Riscul de ţară poate fi privit şi ca un risc de neplată,
de nerecuperare de nerepatriere a capitalului investit de un investitor străin.
12
timpului datorită apariţiei anumitor tipuri de risc.
Pierderi sociale – reprezintă pierderile ce sunt legate de aducerea daunei sănătăţii sau vieţii
oamenilor, ca rezultat al utilizării produselor sau serviciilor oferite de firmă.
Tipuri de pierderi
Pierderi de reputaţie – apar în cazul schimbării atitudinii consumatorilor reali sau potenţiali faţă
de produsele fabricate de firmă spre acordarea preferinţelor sale altor producători/prestatori de
servicii
Pierderi ecologice - apar în cazul influenţei negative ale procesului de producţie asupra
mediului înconjurător şi asupra vieţii sau sănătăţii angajaţilor.
Există mai multe instrumente şi metodologii pentru evaluarea riscurilor, disponibile pentru a
ajuta firmele şi organizaţiile să evalueze riscurile. Alegerea metodei care va fi utilizată depinde
de condiţiile existente la locul de muncă, de exemplu numărul de angajaţi, tipul activităţilor şi
tipul echipamentului de muncă, caracteristicile specifice ale locului de muncă, substanţele
utilizate şi riscurile specifice pe care le implică această utilizare.
Cele mai des folosite instrumente pentru evaluarea riscurilor sunt listele de verificare, care sunt
utile pentru identificarea pericolelor. Alte tipuri de instrumente pentru evaluarea riscurilor
includ: ghiduri, documente îndrumătoare, manuale, broşuri, chestionare şi „instrumente
interactive” (software interactiv gratuit, inclusiv software care poate fi descărcat pe calculator,
de obicei specific fiecărui sector).
Aceste instrumente pot fi generale sau pentru riscuri sau sectoare specifice
Odata cu punerea în functiune, riscul major pentru unproiect este de a intra în imposibilitate de
a-si onoraobligatiile, a-si pla ti datoriile, din lipsa de lichiditati. Aceastastare de obicei este
consecinta unei rentabilitati scazute a activitatii sau a subtilizarii capacitatilor de productie.
Riscul
de trezorerie apare în legatura cu asigurarea lichiditatilornecesare pentru a face fata fluctuatiilor
de activitate. Deaceea înca din faza de pregatire a proiectului este nevoie deo analiza
aprofundata a bila ntului functional previzionat. Încontextul problemei noastre intereseaza trei
concepte de baza ale gestiunii financiare:
- Fondul de rulment net global (FRNG),
- Nevoia de fond de rulment (NFR),
- Trezoreria (T).
Echilibrul financiar al activitatii de exploatare este atins daca exista relatia: FRNG = NFR + T
T> 0 T < 0
a) b) c)
Fond de rulment net global
Nevoia de fond de rulment
13
Fond de rulment net global
Nevoia de fond de rulment
Fond de rulment net global
Nevoia de fond de rulment
a) Un echilibru financiar perfect este atunci când trezoreria este nula (T=0),
b) Daca FRNG > NFR se înregistreaza un echilibruminim, având T>0,
c) Daca FRNG < NFR - o stare de dezechilibrufinanciar (T<0) deci pentru a face fata
obligatiilor
curente întreprinderea va fi nevoita sa apeleze lacredite.
Proiectia situatiei economice a proiectului trebuie saasigure o stare de echilibru financiar data
de relatia:
FRNG > NFR, pentru T > 0.
Fond de rulment
Active
imobilizate
(val. neta)
Activ
circulant
Capitaluri
permanente
- capital propriu
- provizioane de
riscuri si
cheltuieli
- credite pe
termen lung
Datorii pe
termen scurt
Sau, se mai poate spune ca FRNG este diferenta întreactivele circulante si datoriile pe termen
scurt.
Din punct de vedere functional, fondul de rulmentreprezinta necesarul de fonduri pentru
acoperirea decalajului dintre resursele si necesitatile exploatarii si poate fi evaluat
normativ pe baza bilantului functional.
Fond de rulment = Resurse stabile (aciclice) –
Angajamente stabile (aciclice)
14
Caracterul ciclic al procesului de productie induce factorii de cauzalitate a fondului de
rulment:
Factorul timp - generat de decalajul financiar întremomentul cumpararii de materii prime,
materiale, altebunuri necesare desfasurarii procesului de productie simomentul încasarii
contravalorii produselor fabricate,vândute clientilor.cumparari de bunuri vânzare pro duse
finite
Stocaj Credit client
Credit furnizor Nevoia de fond de rulment
Reglem. plati furnizor Reglementare încasari client Decalajul financiar – nevoia de fond de
rulment apareca diferenta între momentul stingerii obligatiilor lafurnizor si cel al încasarii
contravalorii marfurilor de laclient. In conditiile unui proces repetitiv, ciclic acestdecalaj se
permanentizeaza fapt ce conduce laposibilitatea estimarii cu un grad ridicat de certitudinea
nevoi de fond de rulment
Factor volum - nivelul activitatii de exploatare care semasoara prin cifra de afaceri neta (fara
TVA). Cu câtcifra de afaceri este mai mare cu atât este necesar unvolum sporit al nevoii de
fond de rulment. Dacaconditiile de exploatare ramân constante, exista oproportionalitate între
cresterea cifrei de afaceri sinevoia de fond de rulment. In modelul normativ seconsidera cifra
de afa ceri repartizata regulat pe ancomercial (360 zile).
· Factor pret – structura costurilor în raport cu cifra deafaceri neta. La o cifra de afaceri egala,
mentinândconditiile de exploatare modificarea NFR este
determinata de nivelul costurilor.
Modificari ale strategiei de activitate: în politica deaprovizionare, de stocaj, de comercializare,
etc.
Previziunea nevoii de fond de rulment înseamnastabilirea fondului de rulment normativ
exprimat în zile cifrade afaceri neta (NFRz). Exprimarea în unitati valorice se facepe baza
relatiei:
NFR = NFRz ·
360
CA net
De pilda, pentru necesarul de materii prime calculelese deruleaza astfel:
NFRz =
Cifra afaceri neta
Cost achizitie
360
Cost achiz .
Stoc mediu
Avantajul acestei metode de calcul este dat de faptulca necesarul exprimat în zile are de obicei
caracter normativ,fiind deci predeterminat.Previzionarea necesarului de fond de rulment este
un
proces interfazic, înainte si dupa finantare, care are în vedereelemente legate de mediu (creante
si datorii pe termenscurt) si de procesul de productie, stocuri.Este un calcul estimativ mediu
care va exprima otendinta pe o anumita perioada, bazat pe constanta rotatieisi regularitatii
fluxului de productie. Fata de aceasta tendintafluxul real poate avea o anumita abatere.
Valoare
Fond de rulment normativ
15
Nevoia de fond de rulment
Figura 7.10
Exemplu
Specificatie luna 1 luna 2 luna 3 luna 4 luna 5 luna 6
Rata de variatie a vânzarilor
Valoarea vâzarilor (CA neta)
Nevoia de fond de rulement
- variabila
- fixa
Fond de rulement (FRNG)
Trezoreria (T)
Variatia trezoreriei
Variatia vânzarilor
Constatam ca, toate cresterile de activitate absoarbetrezoreria, iar dimin uarile elibereaza
trezorerie, în situatiaunei activitati cu beneficii. În situatia unei activitati cupierderi, situatia va
fi inversa. Acesta este un paradoxcunoscut de specialisti precum ca; scaderea rezultatului
conduce la ameliorarea trezoreriei, iar cresterea rezultatuluideterioreaza trezoreria.
Si din exemplul anterior constatam ca fluctuatia deactivitate conduce la variatia trezoreriei,
ceea ce poate saoblige la prelevari din trezorerie, cu consecinte mergândpâna la obligatia de
negociere a descoperirii de resurse sichiar punerea în lichidare sau ruptura de stoc cu pierderi
deprofit daca antreneaza reducerea vânzarilor.
Costul riscului este cu atât mai important cu cât fondulde rulment normativ este mai scazut,
stare în care se vaînregistra o îndatorare marginala permanenta. Solutia ar fi dea supraevalua
fondul de rulment normativ (o nevoie de fondde rulment mai mare). Dar aceasta ridica
problema costului
de oportunitate a utilizarii marginale a fondurilor indisponibileprin blocarea lor pentru
cresterea finantarii imobilizarilor.
Aceasta ne conduce la posibilitatea stabilirii unui nivel optimal NFR prin studiul corelativ al
functiilor costului de risc sicostului NFR.
Analiza riscului de rentabilitate: analiza de senzitivitate
16
economic promotor al proiectului, cum ar fi: ratainflatiei, rata de schimb valutar, indicele
preturilor la materii
prime, produse, s.a., durata de executie, etc.
Un proiect va fi considerat riscant daca se constata caindicatorii sai de eficienta sufera
modificari semnificative înraport cu schimbarile previzionate ale variabilelor luate încalcul. In
aceasta situatie directorul/seful de proiect va facepropuneri de masuri de contracarare a
efectelor negative,urmând ca managementul general sa stabileasca traseulstrategic de urmat.
Între aceste masuri se pot enumera:
În cazul cheltuielilor de investitii, este posibilacorectarea fiecarui capitol de cheltuieli cu o cota
de
“neprevazute”, care au ca destinatie:
a) rezerve pentru modificari fizice (modificareacantitatilor de resurse, aparitia de noi capitole
de
cheltuieli, etc.),
b) rezerve pentru modificari de preturi care pot fi generate de:
- fluctuatia relativa a preturilor în perioada analizata,
- efectul inflatiei.
Trebuie avut în vedere ca, existenta acestor“neprevazute” poate avea uneori un efect
demobilizator înprocesul de evaluare a costurilor proiectului de investitii,reducând interesul
pentru stabilirea exacta a marimii fiecareicategorii de costuri. De aceea, se impune ca la
fiecarecapitol, sa se dea explicatii clare cu privire la destinatia si modul de calcul a rezervei.
Pentru perioada de viata a proiectului, efectul inflatieipoate fi luat în calcul prin includerea unei
cote estimate înrata de actualizare folosita la calculele de eficienta.Daca proiectul apartine unui
domeniu dinamic, pedurata sa de viata se pot prevedea cheltuieli de înlocuire a unor
componente tehnice, fapt ce se va reflecta în proiectiafluxului de trezorerie.
Deasemenea, se recomanda estimarea valoriireziduale, ca venit în ultimul an de viata a
proiectului.
Stabilirea ei trebuie sa se faca în functie de specificul fiecareicategorii de cheltuieli:
echipamente de lucru, cladiri, terenuri,s.a.
1. Metode empirice, cele mai pragmatice dar si celemai grosiere – de pilda evaluarea
indicatorilor de eficienta curate de actualizare cu sau fara rata de risc, analiza deimpact. Se pot
stabili aprioric anumite grade de risc, depilda:
- proiecte putin riscante – pentru o rata de risc de 5%,
- proiecte riscante - pentru o rata de risc de 8%,
- proiecte foarte riscante – pentru o rata de risc de peste
10%.
Toata atentia va fi îndreptata în a pozitiona proiectul într-oastfel de scara. Se poate proceda
astfel:
a) prin analiza de sensibilitate se stabilesc variabilele
17
b) pentru fiecare variabila în parte se pune în evidentavariatia relativa pe clase de risc, de pilda:
variatia lamodificarea pretului de cumpara re a materiilor prime de bazaîncadrata în clasele de
risc de mai sus;
c) se studiaza pentru fiecare variabila în parte variatiacea mai plauzibila, în varianta pesimista.
De exemplu, modificarea pretului de cumparare a materiilorprime cu 25% conduce la o
modificare a RIR cu 6%, iar omodificare de 10% conduce la o reducere a RIR cu 2%.
Din analiza unor date referitoare la situatii anterioare s-aconstatat o modificare de 20%, deci
proiectul se înscrie îngrupa doi de risc. Se procedeaza astfel secvential cu fiecarevariabila.
Influenta conjugata se poate examina prin metode specifice de analiza în univers probabilistic.
18
· asigurarea capacitatii de rambursare a datoriilor contractate cu ocazia realizarii si exploatarii
sale.
Problema surselor de finantare are un caracterantefactum si rezolvarea sa este asigurata daca
proiectuleste prezentat într-o maniera atractiva detinatorilor decapitaluri. Dar pe acestia îi
intereseaza, în primul rând,recuperarea sumelor investite si apoi posibilitatea de a obtine o
“recompensa financiara” pe masura efortului facut.
Riscul financiar consta tocmai în pericolul ca, dinanumite cauze, datorita unor conjuncturi
nefavorabile, sa seintre în insolvabilitate, crescând gradul de îndatorare fata definantatori.
Daca întreprinderea nu are datorii, întregul sau profitdin exploatare se va transfera în profitul
net si, deci, riscul arfi minim. Daca însa gradul de îndatorare este ridicat, si îngeneral factorii
de risc sunt independenti de managementulîntreprinderii, atunci rata riscului este ridicata.
Fie ca este vorba de punerea la punct a unei metodede selectare a activelor mai putin riscante,
de alegere a unuiactiv financiar sau de a face investitii pe piata financiara,ideea este aceiasi:
plasamentele se judeca în functie de risc,iar investitorul accepta plasamente riscante
dacaremunerarea compensatorie este pe masura. Aceasta este defapt “prima de risc” a unui
activ financiar. Prima problemacare se pune este de a determina marimea acestei prim e.Prima
de risc (Pr) este diferenta dintre rentabilitateasperata a investitiei sau plasamentului (mI) si
rentabilitateaplasamentului fara risc (rf).
Rentabilitatea sperata este nivelul minim acceptat derentabilitate a unui plasament, fiind
aproximativ identica curata de actualizare (a):
Pr = mI – rf, iar: mI = a = rf + Pr
Prima de risc pentru un titlu, ca si în cazul proiectului,corespunde unei rentabilitati
suplimentare pretinse deinvestitor pentru a finanta un proiect sau a cumpara un titlu.
Estimarea sa trebuie sa se faca prin aprecierea risculuiactivului în raport cu riscul de pe piata
financiara,
Pr = cv (mm – rf),
în care: (mm – rf) – prima de risc de piata ce ofera informatiiasupra cursului pietei în raport cu
valorile fara risc,Admitând ideea ca piata este ca un portofoliudeterminat de titluri
reprezentative se vor lua înconsiderare doua riscuri: titlul în raport cu portofoliulsi portofoliul
în raport cu piata.
Cv – coeficient de volatilitate a titlului ce exprimacomportamentul titlului în raport cu piata,
aratând caacesta este sau nu mai riscant decât piata .
Prima de risc de piata se calculeaza în raport cu rentabilitatea bonurilor de trezorerie astfel:
(mm – rf) = (Rp Rf )
Estimarea se face pe termene scurte asupra valorilorintrinseci. În cazul proiectelor se va lucra
pe valorileprevizionate si pe durata de viata a acestora.Trebuie sa facem câteva precizari: un
activ financiarse caracterizeaza prin risc de fluctuatie a valorii sale, carepoate fi estimat prin
ecartul tip al rentabilitatii sale pe operioada data. Acest risc are doua componente:risc
sistematic/riscul de piata ce poate fi explicat prin evolutiapietei, risc specific titlului care are un
caracter rezidual.
Riscul titlului este functie liniara de riscul pietei:
Rih = aih + cvi Rph +frh
în care: aih – ordonata la origine care exprima variatiacursului în absenta influentei pietei,
frI – factor rezidual care cuantifica un risc specificinexplicabil prin piata,
19
Cv I – coeficient de volatilitate si exprima gradul de dependenta a titlului în raport cu piata.
Daca este supraunitar (cvh >1) înseamna ca titlul are ovariatie mai mare decât a pietei. El este
o masura a risculuisistematic de piata si, ca atare, daca cvh = 1 înseamnadependenta totala, iar
riscul specific este nul.
Diferenţa dintre câştigul cel mai bun care ar fi putut fi obţinut din varianta cea mai bună
şi varianta curentă este cunoscută sub denumirea de oportunitate.
Chiar dacă se învârt una în jurul alteia, aceste noţiuni trebuie diferenţiate. În tabelul 1
sunt sintetizate diferenţele dintre risc şi incertitudine.
Tabelul 1
Aşa cum s-a mai spus, riscul şi incertitudinea se întâlnesc combinate în diferite
proporţii, dar incertitudinea nu poate fi eliminată definitiv, oricât de completă ar fi gestionarea
riscului. Oricând pot să apară situaţii şi interdependenţe care nu au fost luate iniţial în
considerare. Astfel de evenimente imprevizibile pot provoca abateri care să schimbe
fundamental configuraţia datelor. Incertitudinea devine o potenţială sursă de risc, atunci când
decurge dintr-o informare incompletă sau din apelarea la surse adesea incompatibile cu situaţia
reală din întreprindere sau de pe piaţa concurenţială.
Tabelul 2
21
Se asociază cu o probabilitate
de apariţie a unor evenimente
nedorite. Cu cât consecinţele Pentru fiecare eveniment există o anumită
sunt mai nedorite cu atât mai probabilitate de apariţie.
riscantă este decizia ce a fost
adoptată.
Metodele esenţiale de
măsurare a riscului sunt cele
cu ajutorul teoriei Caracterul sau însuşirea a ceea ce este probabil
probabilităţilor, potrivit părerii
agenţilor economici.
Riscul obiectiv inerent oricărei
acţiuni caracterizate prin
Probabilitatea obiectivă se bazează pe evidenţa
variabilitatea rezultatelor
istorică a datelor statistice.
probabile este o variabilă
independentă de individ.
Probabilitatea subiectivă şi respectiv aprecierea
subiectivă a riscului poartă amprenta personalităţii
Riscul subiectiv este o
fiecărui individ, reflectând mentalităţile,
estimare a riscului obiectiv şi
obiceiurile şi măsura în care acestea se bazează pe
depinde de individ.
intuiţie sau dimpotrivă, pe observaţii minuţioase
pentru luarea deciziilor.
Este evident că se poate aprecia, intuitiv, că riscul este mai mare în anumite situaţii
decât în altele. Acest lucru ne sugerează că riscul poate fi măsurat şi permite o apreciere
cantitativă a situaţiei când o alternativă implică:
22
Gradul de incertitudine al unei afaceri este dat de acele riscuri care nu pot fi identificate
la un moment dat, în timp ce gradul de risc este dat de riscurile identificate – figura 1.
Cele de mai sus permit, prin intermediul noţiunilor de risc şi – implicit – pierdere,
realizarea unei distincţii clare între primejdie şi hazard (figura 2). Fără a delimita clar lucrurile,
apelarea – din nou – la dicţionar se dovedeşte, totuşi utilă : Prin ‚primejdie” se înţelege o
„situaţie (stare) în care un pericol ameninţă existenţa cuiva, sau a unui bun material”, sau
chiar „pericol, risc”. Noţiunii de „hazard” i se atribuie sensurile : „cauză imprevizibilă şi,
adesea, personificată, atribuită unor evenimente fortuite sau inexplicabile” sau „eveniment
neprevăzut,în care nu intervin nici calcule, nici abilităţi”. În figura amintită riscul este situat
între primejdie şi hazard, permiţând realizarea unei distincţii clare între cele două sintagme.
Dar, pe de altă parte, observând că este posibil ca ceva să fie atât primejdie cât şi hazard, putem
trage concluzia că riscul acoperă ambele domenii, într-o anumită proporţie. Aşa cum se arată,
este necesar să se identifice riscurile, să se determine nivelul acceptabil pentru firmă al riscului
şi să se stabilească modul de gestionare (tratare) al acestuia. Încercarea de a elimina complet
riscurile nu este productivă; în orice caz ea pune firma într-o poziţie de inferioritate faţă de
concurenţă, care poate câştiga poziţii privilegiate pe piaţă tocmai prin asumarea unor riscuri
controlabile.
23
Fig. 2. Riscul între primejdie şi hazard
Pe de altă parte, aşa cum s-a mai afirmat, trăim într-o lume a riscului şi nu se poate
progresa fără asumarea acestuia, dacă este posibil în mod cât mai chibzuit şi în baza unor date
şi studii de prognoză întocmite de un corp de specialişti. In cele ce urmează se va analiza un
24
mod de comportament considerat normal, cu judecăţi fundamentate pe un set de informaţii bine
sortate şi clasificate de către manageri cu o pregătire temeinică în sfera lor de acţiune.
Desigur, nu se pot cuantifica valoric aceste nivele pentru orice tip de firmă. Ceea ce se
poate afirma însă, cu certitudine, este faptul că - înainte de a începe orice activitate – se impune
o identificare, o evaluare şi o reducere/eliminare a riscurilor pe cât posibil, accept doar acele
riscuri care nu afectează decât în mică măsura activitatea firmei. Insuficienta cunoaştere a
riscurilor potenţiale, evaluarea lor greşită şi, mai ales, lipsa unor mijloace de protecţie adecvate
vor afecta în mod direct rezultatul final al activităţii desfăşurate.
Cele mai multe riscuri pot fi identificate, însă firma îşi va asuma numai o parte dintre
acestea, în sensul că le va trata cu deosebită atenţie. Rămâne însă o categorie de riscuri
identificate, pe care firma le va exclude în mod voluntar din analiză (în general acestea sunt
riscuri minore). Evident că vor exista şi riscuri neidentificate, excluse involuntar din analiză.
Din modul de punere a problemei rezultă, totuşi, un grad ridicat de reflexivitate şi de
relativitate în chestiunea asumării diferitelor categorii de riscuri. În primul rând este discutabilă
departajarea între riscuri identificate şi neidentificate (sunt atâtea pericole care trec pe la noi
sau ne înconjoară, fără să le sesizăm), dar mai cu seamă ar trebui modalitatea de apărare
împotriva unor riscuri neidentificate, fie ele minore sau majore.
25
Fig. 3. Relaţia dintre magnitudinea riscului şi gradul de acceptabilitate
Concluzii :
Riscul reprezintă acel eveniment aleator care aduce prejudicii resurselor tehnice,
umane, financiare sau de viaţă ale unei organizaţii, împiedecând-o să-şi atingă obiectivele pa
care şi le-a stabilit
26
„risc” şi a-l trata în consecinţă pe acesta, apelând la mai multe opţiuni : evitare, minimizare,
reţinere, transfer, împărţire.
De cele mai multe ori sistemul managementului de risc pentru riscurile operationale si celelalte
sisteme de management de risc ale riscurilor de credit, de piata, de lichiditate si strategice, se
intrepatrund. Totusi, trebuie identificate sistemele folosite in administrarea riscurilor
operationale, chiar daca acestea au si alte scopuri.
Identificarea riscurilor
Pentru a intelege profilul propriu de risc operational, o companie ar trebui sa inceapa prin
identificarea cat mai multor tipuri de riscuri operationale la care este expusa. Printre altele
(vezi Tabelul nr. 1), se poate porni de la:
Pot exista situatii in care compania poate fi expusa la riscuri operationale care nu au prezentat
relevanta in strategia sau planul de afaceri general (aferente unui produs de asigurare sau
activitati). De aceea, este necesar in a se stabili gradul de detaliere pana la care identificarea
27
riscurilor va avea loc, punand accent pe gestionarea acelor riscuri care sunt specifice structurii
sale.
Riscurile operationale trebuie in mod constant evaluate pentru a intelege efectele expunerilor la
aceste riscuri. Printre altele, acestea pot cuprinde:
(1) pierderile operationale concrete care au existat in companie sau evenimente care ar fi putut
provoca pierderi, dar care au fost evitate din diverse motive: sansa, interese personale sau chiar
gesturi de bunavoita din partea unei terte parti;
(2) evaluarea riscurilor esentiale, caracteristicile operatiunilor de asigurare si eficienta
metodelor de control folosite pentru a reduce aceste riscuri (auto-evaluari, scenarii limita si
teste de senzitivitate);
(3) alte semnale(surse) ce pot indica riscuri operationale pot fi: nemultumirile clientilor,
volumele mari de date procesate, migratia personalului, incapacitatea sau fragmentarea
sistemelor, gradul mare de interventie manuala in sistemul IT;
(4) raportarea externa a pierderilor si expunerilor la riscurile operationale;
(5) modificarile aparute in mediul de afaceri;
Asa cum este mentionat si mai sus, trebuie facuta distinctia intre pierderile operationale
anticipate (asteptate) si cele neasteptate.
Desi estimarile se pot face atat calitativ, cat si cantitativ, este posibil ca pentru unele tipuri de
riscuri operationale masurarea cantitativa sa nu fie potrivita, desi, in prezent, aceste metode
sunt in continua dezvoltare si dezbatere (de exemplu se poate folosi abordarea cantitativa in
definirea gradului de toleranta, stabilirea limitelor, masurarea si monitorizarea pierderilor
operationale, in timp ce abordarea calitativa este mult mai potrivita daca se doreste estimarea
pierderilor neasteptate). Estimarile relative sub forma celor prezentate in Tabelul nr. 2 pot fi
mult mai potrivite pentru a intelege expunerea la aceste riscuri. Atunci cand nu este posibila
evaluarea anumitor riscuri operationale cu instrumentele actuale, pot fi folosite noi tehnici
calitative si cantitative, mai complexe, pe masura ce apar.
Monitorizarea riscurilor
Presupune:
28
o o cresteri importante ale expunerii companiei la riscurile operationale sau
modificari ale profilului de risc.
Controlul riscurilor
Concluzii:
Pentru a preveni riscul operational, institutia de credit ar trebui sa aiba in vedere urmatoarele:
29