Importanța activității decizionale a profesorului

în ipostaza sa de manager

În sistemul social de educație și învățământ, cadrul didactic trebuie să se raporteze la cei

pe care îi educă, să stabilească relații de cooperare cu părinții acestora și cu alți factori interesați
ai societății. El nu educă numai la catedră sau în clasă, ci, prin fiecare contact relațional cu copiii
și părinții, desfășoară o muncă de creștere și dezvoltare, de conducere și direcționare. Activitatea
educatorului se desfășoară în fața unor individualități psihice umane în formare. Deci educatorul
are responsabilități maxime în ce privește comportamentele și intervențiile lui.
Cadrul didactic este cel care reunește toate resursele materiale și umane și le configurează
într-o manieră proprie la nivelul clasei pe care o conduce. Cu alte cuvinte este managerul clasei
de elevi. Oricare ar fi latura din care privim clasa de elevi, rolul profesorului este proeminent, iar
exercitarea concretă a acestui rol depinde de personalitatea lui și de situațiile educative cu care se
confruntă și pe care le are de rezolvat.
Profesorul este lider numit. Prin hotărârea conducerii școlii el primește un număr de clase
cu care va lucra și o clasă pe care o va îndruma ca diriginte. Profesorul conduce și decide,
organizează, influențează, consiliază si controlează, apreciază și îndrumă, este model de conduită
civică și morală, este un adevărat profesionist. El își exercită atributele și calitățile asupra
grupului și asupra fiecărui membru al acestuia în parte pentru obținerea succesului școlar și
formarea comportamentelor dezirabile, dirijează relațiile interpersonale din grup în scopul
asigurării unui climat psihosocial favorabil dezvoltării personalității elevilor și pentru a
îmbunătăți relațiile interpersonale.
În procesul de formare, cadrul didactic este figura centrală pentru elevi. Această poziție
nu se primeşte de undeva, ci se câştigă. Conducerea unui colectiv de elevi este inseparabil legat
de organizare și are ca moment hotărâtor decizia. Profesorul poate lua decizii cu privire la tot
ceea ce se întâmplă în procesul instructiv-educativ, își exercită puterea asupra principalelor
fenomene ce au loc în grup, supraveghează și îndrumă întreaga activitate a clasei. Întreaga
activitate a clasei de elevi este organizată de profesor, cu consultarea membrilor grupului şi cu
delegarea responsabilităților în rândul elevilor. Participarea la organizarea muncii a elevilor
clasei conduce la o atitudine pozitivă a acestora față de obiectivele urmărite şi îi motivează
pentru îndeplinirea lor.
 Pentru orice profesor este o provocare să poată menţine un mediu
d e învăţ are adecvat unde el evul să se sim t ă st im u l at , entuz i asm at şi să fi e
act iv . Trebuie avute în vedere implicaţiile pe care le poate avea un profesor în
construirea personalităţii şi în definitivarea caracterului elevilor săi. De aceea
managementul clasei de elevi este foarte important şi trebuie făcut cu simţ de răspundere.
Funcţiile managementului clasei de elevi sunt:
- planificare
- organizare
- deciz i e educaţi onal ă
- cont rolul şi evaluarea
- consiliere
Decizia educațională - din punct de vedere managerial este un proces de selectare a unei
linii de acțiune dintr-un număr de alternative pentru a ajunge la un anumit rezultat, obiectiv.
La nivelul învățământului, decizia are un caracter mai complex decât în alte domenii,
pentru că decizia educațională are semnificații deosebite, consecințele deciziilor având influență
directa asupra personalității viitorului adult.
Pentru ca o decizie educativă să fie corectă, ea trebuie să parcurgă mai multe etape:
1) pregătirea deciziei prin:
- identificarea problemei;
- obținerea informațiilor și cunoașterea cauzelor care au generat abaterea prin
observații, teste, studiu de caz, convorbire;
- selecția, organizarea și prelucrarea informației;
- elaborarea variantelor de acțiune și a proiectelor de masuri;
2) adoptarea deciziei și a măsurilor de aplicare. Cele mai eficiente forme de adoptare a
deciziei sunt prin folosirea metodei SWOT, cooptarea elevilor în activitatea de selecție a
alternativelor.
3) Aplicarea deciziei și urmărirea îndeplinirii ei se va face printr-o succesiune de activități
organizatorice și motivaționale:
- comunicarea deciziei;
- explicarea motivației ei în fața elevilor;
 - organizarea acțiunii practice (stabilirea termenelor, responsabilităților, colaborărilor
între elevi);
- controlul îndeplinirii deciziei (ce ajută la depistarea elevilor problemă);
- reglarea optimă a acțiunii;
- evaluarea rezultatelor obținute.
Rolurile manageriale funcționează într-o permanentă interdependență.
Responsabilitatea dirigintelui implică însumarea mai multor roluri: de profesor, de
părinte, de consilier. Efortul este considerabil și de multe ori este nevoie de multă organizare,
dăruire, răbdare și sacrificii.
Numai satisfacția ce apare la sfârșitul celor patru ani de lucru cu elevii, când se realizează
acel liant între diriginte/ învățător și elevi este singura sursă de energie necesară managerului
clasei pentru continuarea acestei nobile activități.
Cea mai bună decizie este aceea care poate fi funcțională, atât pe termen lung, cât și pe
termen scurt, cu referire la un singur individ sau un grup, și enumerările ar putea continua. Cert
este că măiestria unui cadru didactic se poate evalua și după modul de luare a deciziilor
educaționale.
 Caracteristicile fundamentale ale unui profesor

Caracteristicile Caracteristicile fundamentale ale Caracteristicile fundamentale

fundamentale ale unui unui profesor astăzi ale unui profesor ideal
profesor înainte de 1989
sever prin excelență face elevii să gândească răbdător
model de conduită și ținută la educă prin dragoste și motivație amuzant
catedră, inclusiv cea
vestimentară
promovează studierea pe baza promovează dezvoltarea unei calm
memorării gândiri personale
modest și îngrijit își face un scop în viață din sigur pe el
educarea elevilor săi
exigent îngăduitor conectat la nou mereu
cu respect pentru munca își stimulează elevii prietenos
intelectuală
nu dă note din complezență îi determină pe elevi să participe la egal în reacții
actul învățării
practică acumularea de echitabil foarte apropiat, confident al
cunoștințe din toate domeniile elevilor
transmite elevilor un respect adaptabil cu conștiința datoriei
pentru diferite profesii
generează un climat de pune accent pe dezvoltarea vede copilul ca pe o persoană
emulație în rândul elevilor competențelor cognitive, fizice, complexă cu mai multe nevoi:
atitudinale, emoționale și sociale de a fi curios și de a afla, de a fi
ale copiilor respectat, de a fi creativ, de a se
simți valorizat, etc.
de calibru intelectual și atent la nevoile individuale/ drept, corect
atitudine față de elevi empatic
garant al rezultatelor bune știe să lucreze în echipă comunică cu elevii
autoritar creativ știe să combine frumosul cu
utilul
își îndeamnă elevii să știe într-o continuă perfecționare cu o bună dispoziție permanentă
și simțul umorului
Alegeți un model de profesor și precizați ce apreciați și ce nu apreciați la
acesta

Profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea care asigură

formarea și pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea lor profesională în cadrul
instituțiilor de învățământ, strâns legate de viață, de activitatea socio-profesională, morală și
cetățenească.
Profesiunea didactică este asociată cu câteva categorii fundamentale de roluri, acceptate
de majoritatea sistemelor de formare a profesorilor: proiectare, managementul și organizarea
activităților de învățare, consiliere psiho-educațională, managementul clasei de elevi, comunicare
cu elevii, părinții și colegii, dezvoltare profesională de-a lungul vieții, participare la
perfecționarea procesului educațional și a inovațiilor din școală, oferirea de servicii educaționale
pentru comunitate etc.
Personalitatea profesorului în condițiile învățământului actual presupune și o serie
întreagă de calități, determinate de specificul și complexitatea muncii pe care o desfășoară.
Profesorul își asumă deci o multitudine de roluri, a căror exercitare este dependentă de
personalitatea lui. În școală, profesorul este conducătorul activității didactice care se desfășoară
în vederea realizării obiectivelor prevăzute în documentele școlare.
Referitor la un model de profesor m-am gândit la profesoara mea de română din gimnaziu
care mi-a marcat activitatea în cei patru ani de școală.
În primul rând era foarte abilă în a pătrunde în viața noastră interioară, viețile elevilor ei,
ne accepta nevoile și preocupările.
Folosea metode diferite și diverse de predare care ne incitau la curiozitate și făceau ca
orele ei să fie așteptate cu nerăbdare.
Iubea foarte mult copii, îi trata cu respect, înțelegere și iubire și îi aprecia pe fiecare în
parte.
Avea un fin simț al umorului cu care reușea să domolească o atmosferă tensionată și cu
care reușea să reducă barierele apărute uneori între noi, elevii ei. Era foarte populară, deoarece ne
făcea mereu să râdem.
 Își făcea întotdeauna meseria cu pasiune insuflându-ne plăcerea de a învăța și ne-a
transmis dragostea sa imensă pentru lectură, documentare și interesul față de acumularea a cât
mai multe informații de cultură generală.
Dovedea mereu tac și talent pedagogic, capacitatea de a forma mintea noastră a tinerilor,
preda creativ și nu se limita la un monolog plictisitor. De multe ori, nu ceea ce spune un profesor
este important, ci felul în care acesta o spune.
Când era obosită sau se simțea rău încerca neinspirat să predea o lecție folosind un lung
monolog plictisitor care nu ne stârnea interesul, ba mai mult ne deranja, făcându-ne să se simțim
complet ignorați într-un singur ceas, iar asta ne semnala că se întâmplă ceva cu ea. Asta nu
apreciam la ea la momentul respectiv.
Nu apreciam la ea faptul că uneori era lipsită de autoritate în fața unor colegi care nu îi
apreciau activitatea, în anumite momente era părtinitoare și avea prejudecăți față de unii dintre
colegii mei.
 Ierarhizarea strategiilor prin care se pot rezolva conflictele posibile dintre
cultura elevilor și cea a profesorilor

În mediul școlar se desfășoară o diversitate de conflicte specifice derivate din

particularitățile activității educaționale (predare - învățare și formare) și tensiunile sau
disfuncționalitățile care survin în procesul interacțiunii dintre elementele curriculum-ului:
obiective, conținuturi/ cunoaștere, tehnologie didactică (metode de învățământ, formele,
modurile și mijloacele de învățământ), evaluarea și notarea în relațiile profesor-elev, școală-
părinți și școală-instituții.
În condiţiile învăţământului contemporan, managementul clasei de elevi se impune tot
mai mult ca una dintre condiţiile esenţiale ale desfăşurării cu succes a activităţilor instructiv-
formative la nivelul şcolii. Condiţia de bază a realizării unui management eficient al clasei de
elevi este însă buna cunoaştere a acesteia. La dispoziţia cadrului didactic se află în acest sens o
serie de metode cum sunt: observaţia psihosocială, testul sociometric, matricea sociometrică,
metoda interaprecierii obiective, sociograma individuală etc.
Investigațiile moderne oferă spre selecție cadrelor didactice o serie de strategii de
intervenție dintre care cele mai reprezentative sunt: strategia de dominare, negocierea,
fraternizarea, strategia bazată pe ritual și rutină, terapia ocupațională, strategia de susținere
morală.
1. Strategia de dominare se regăseşte în spaţiul de descriere alocat anterior pedepsei şi
pe care o vizează în plan practic. Susţinerea teoretică se face prin structuri relaţionale asimetrice
şi comportamente profesorale de prestigiu şi de autoritate.
2. Negocierea poate fi definită ca „formă de întâlnire între două părţi : Noi şi Ceilalţi, în
scopul realizării unei înțelegeri". Din perspectiva managementului clasei, negocierea îmbracă
două forme : explicită (consensuală, deschisă) şi implicită (ascunsă, cu elevi care vor încerca să
exploreze şi să exploateze limitele de toleranţă ale culturii normative explicite, determinându-l
pe profesor să accepte anumite lucruri care depăşesc structura normativă a clasei).
3. Fraternizarea are în vedere neputinţa de dominare a cadrului didactic, convertită într-
o formă de „alint pedagogic"; observându-şi neputinţa de intervenţie, cadrul didactic se aliază cu
elevii, dând naştere unui univers interacţional foarte ciudat.
 4. Strategia bazată pe ritual şi rutină creează aşa-numitul „profesor predictibil", care-şi
fundamentează intervenţiile pe standardizare şi uniformizare.
5. Terapia ocupaţională sporeşte dinamica clasei cu precădere la nivel fizic, cultivând
mişcarea ca formă supremă de tratament şi intervenţie în situaţii de abatere liniare, dar şi grave.
6. Strategia de susţinere morală pune pe prim plan funcţia moralizatoare a discuţiei
directe, asociind reuşita şcolară a elevului cu reuşita sa socială.
Toate cele şase tehnici anterior menţionate au cadre operaţionale specifice în funcţie de
caracteristicile situaţiei de intervenţie (situaţii de criză normativă). Soluţionarea problemelor de
conflict normativ poate fi, după părerea noastră, realizată cu un grad mare de eficienţă prin
negociere.
Nu trebuie operate însă unele ierarhii în interiorul seriei anterior prezentate, toate cele
şase strategii fiind egale din punctul de vedere al funcţionalităţii, dar inegale din punctul de
vedere al productivităţii în relaţie cu o situaţie educaţională. Experienţa şi măiestria didactică
sunt singurele criterii disponibile pentru selecţia şi utilizarea cu şanse de succes a fiecărei
strategii în parte.
Principalele modalități (strategii) de prevenire și de rezolvare a situațiilor critice în
școală sunt: strategii preventive, strategii de modificare comportamentală, crearea și aplicarea
programului de modificare comportamentală.
Având în vedere valorile societății contemporane (libertate, responsabilitate, toleranță,
cooperare), se impune o nouă abordare a relației profesor-elev: asumarea de către profesor și
elevi a unei responsabilități morale comune în cadrul relației educaționale, conducând la
angajarea afectivă și efectivă în procesul educațional; recunoașterea reciprocă a „dreptului de a fi
altfel” și valorizarea fiecărei ființe umane în parte, indiferent de cât și de cum este diferită;
încrederea în posibilitățile fiecărei ființe umane de a progresa; recunoașterea faptului că toți
elevii și profesorii sunt parteneri sociali cu funcții complementare, dar cu responsabilitate
comună; considerarea școlii ca mediu de construcție culturală; renunțarea la principiul „căii
optime unice” și conștientizarea faptului că majoritatea problemelor sociale și umane au mai
multe soluții echifinale și echivalente; promovarea autenticității și sincerității – a fi tu însuți este
mai important decât a avea dreptate.
Activitatea cadrelor didactice se desfășoară în fața unor individualități în formare, munca
având rolul de creștere și dezvoltare, conducere și direcționare. Dacă la clasele mici educatorul
este privit ca un model, ca singurul adult în grupul de elevi, la clasele mari pot interveni situații
de criză (indisciplină, violența, nonimplicare). Aceste situații pot genera conflicte, de aici
intervine rolul unui bun manager de clasă ce trebuie să rezolve problemele imediat, găsind soluții
optime.
Acțiunile manageriale curriculare care depind de instituțiile educaționale
centrale si de profesori

Acțiuni manageriale curriculare care depind de instituțiile educaționale centrale

Privit în accepțiunea sa largă curriculumul se referă la totalitatea integrată a obiectivelor,
conținuturilor, strategiilor didactice și educaționale, puse în funcțiune de personajele importante
ale spațiului educațional, la un moment dat. Curriculumul este gestionat atât la nivel central, cât
și la nivel local, de către factorii de decizie instituționali.
La nivel central curriculumul este manageriat prin:
a. elaborarea idealului educațional unic, general și publicarea lui în Legea învățământului,
dimensionarea obiectivelor-cadru și a celor de referință pentru diferite cicluri curriculare și
discipline de învățământ;
b. selectarea conținuturilor educaționale actuale, organizarea lor didactică în planuri de
învățământ, programe analitice, manuale, cursuri adecvate particularităților de vârsta și
individuale ale elevilor;
c. elaborarea de noi metode și tehnici didactice și educaționale prin cercetare științifică,
în institute de cercetare, institute pedagogice, universități, etc.

Acțiuni manageriale curriculare care depind de profesori

La nivel local, profesorul are rolul determinant în managementul curricular. Din acest
punct de vedere profesorul desfășoară următoarele activități manageriale:
 planificarea, proiectarea, programarea activității didactice și educaționale
 derivarea și precizarea obiectivelor specifice și operaționale ale capitolelor, temelor,
lecțiilor
 organizarea didactică modernă a conținuturilor
 elaborarea unor decizii specifice și curente
 gestionarea resurselor materiale, umane, de timp
 comunicarea cu elevii, părinții, profesorii, inspectorii, cu agenții socio-economici
 utilizarea unor sisteme diferite de informații
  dirijarea și coordonarea forțelor și activităților de realizare a obiectivelor procesului de
învățământ
 controlul și evaluarea activității didactice și educaționale.
Reforma educației și învățământului începută după revoluția din decembrie 1989 privește
toate aceste tipuri de activități ale profesorului. Elementele de noutate promovate de reforma
educației în ceea ce privește managementul curricular considerăm a fi:
 planificarea activității didactice și educaționale pe o perioadă mai lungă, de ciclu
curricular, creșterea caracterului creativ al proiectării în relație cu disciplinarea activității
didactice și educaționale
 răsturnarea piramidei obiectivelor și situarea obiectivelor formative, de dezvoltare a
competențelor, a abilităților și performanțelor pe primul plan
 elaborarea interdisciplinara a conținuturilor didactice și educaționale și organizarea lor
modulară și integrată
 valorificarea maximală a resurselor umane, de timp, materiale, financiare în relație unele
cu altele
 realizarea parteneriatului educațional între școală, universitate, comunitatea
socioeconomică locală
 informatizarea unităților de învățământ și generalizarea comunicațiilor electronice
 creșterea rolului decizional-creativ al profesorului, în colaborarea cu toți factorii
educaționali: familie, mass-media, societate
 dezvoltarea caracterului stimulativ al evaluării activității didactice și educaționale.
Conceptul de curriculum însuși ca și managementul curricular constituie nucleul reformei
educaționale din România post-decembristă, mecanismul de integrare a învățământului românesc
în sistemul învățământului european.
Bibliografie:
 Crişan, A. - coordonator, Cinci exerciţii de politică educaţională în România, ED.
Vanemonde, Bucureşti, 2008
 Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Bucureşti, 2002
 Iosifescu, Ș. , Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Institutul de
Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2001
 Iucu, R., Managementul și gestiunea clasei de elevi, Polirom, Iași, 2000
 Niculescu, R.M. - A înviata sa fii un bun manager, Inedit, Tulcea, 1994
 Stan, E., Managementul clasei, Aramis, București, 2003
 Verboncu, Ion, Management general, Editura Economică, Bucureşti, 2000 învăţământ,
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2001
 http://www.asociatia-profesorilor.ro/studiu-privind-rezolvarea-conflictelor-la-nivelul-
clasei-de-elevi.html
 https://ccdtulcea.ro/wp/wp-content/uploads/revista/14/05.Bracacel-Nicoleta_Conflictul-
în-contextul-organizației-școlare.pdf
 http://scldr.ro/wp-content/uploads/2013/10/MANAGEMENTUL-CLASEI-1.pdf