Ultimele evoluții

În iunie 2015, IASB a emis un proiect de modificare a IAS 19 și IFRIC 14. Propunerile pentru IAS 19 oferă
îndrumări atunci când contabilizează modificarea, reducerea sau decontarea planului în perioada de raportare.
Propunerile pentru IFRIC 14 abordează dacă puterea altor părți (de exemplu, administratorii de pensii) de a spori
beneficiile pentru membrii planului sau de a lichida un plan afectează disponibilitatea unei rambursări a activelor
nete planificate.

Prezentare generală

Contabilitatea pentru beneficiile angajaților, în special pentru pensii, este complexă. Pasivele din planurile de pensii
determinate sunt frecvent importante. Ele sunt pe termen lung și dificil de măsurat, ceea ce duce la dificultăți în
măsurarea costurilor care pot fi atribuite fiecărui an.

Beneficiile angajaților reprezintă toate formele de apreciere acordate sau promise de o entitate în schimbul
serviciilor prestate de angajații săi. Aceste prestații includ beneficii legate de salariu (cum ar fi salariile, partajarea
profitului, primele și absențele compensate, cum ar fi concediul plătit și concediul pentru servicii îndelungate),
prestațiile de încetare a contractului (cum ar fi remunerația și indemnizația) și beneficiile postangajare planurile de
pensionare). IAS 19 este relevant pentru toate beneficiile angajaților, cu excepția celor pentru care se aplică IFRS 2,
Plăți bazate pe acțiuni.

Beneficiile post-angajare includ pensiile, asigurările de viață post-angajare și îngrijirea medicală. Pensiile sunt
furnizate angajaților fie prin intermediul unor planuri de contribuții determinate, fie prin planuri de beneficii
determinate.

Recunoașterea și evaluarea beneficiilor pe termen scurt este relativ simplă, deoarece nu sunt necesare ipoteze
actuariale și obligațiile nu sunt discutate. Cu toate acestea, beneficiile pe termen lung, în special prestațiile post-
angajare, duc la probleme de măsurare mai complicate.
Planuri de beneficii definite

Contabilizarea planurilor de beneficii determinate este complexă deoarece sunt necesare ipoteze actuariale și metode
de evaluare pentru a măsura obligația privind bilanțul și cheltuielile. Cheltuielile recunoscute, în general, diferă de
contribuțiile făcute în perioada respectivă.

În anumite condiții, suma netă recunoscută în bilanț este diferența dintre obligația privind beneficiile determinate și
activele planului.

Pentru a calcula obligația privind beneficiile determinate, estimările (ipotezele actuariale) privind variabilele
demografice (cum ar fi cifra de afaceri și mortalitatea angajaților) și variabilele financiare (cum ar fi creșterea
viitoare a salariilor și a costurilor medicale) sunt făcute și incluse într-un model de evaluare. Obligația privind
beneficiile rezultate este apoi actualizată la valoarea actualizată. Acest lucru necesită, în mod obișnuit, expertiza
unui actuar.

În cazul finanțării planurilor de beneficii determinate, activele planului sunt evaluate la valoarea justă. În cazul în
care nu este disponibil prețul de piață, valoarea justă a activelor planului este estimată, de exemplu, prin actualizarea
fluxurilor de trezorerie viitoare estimate, utilizând o rată de actualizare care reflectă atât riscul asociat activelor
planului, cât și scadența acestor active. Activele planului sunt definite strict și numai activele care îndeplinesc o
definiție strictă pot fi compensate în raport cu obligațiile privind beneficiile determinate ale planului, rezultând un
excedent net sau un deficit net care este prezentat în bilanț.

La fiecare dată a bilanțului, activele planului și obligația privind beneficiile determinate sunt reevaluate. Situația
veniturilor și cheltuielilor reflectă modificarea surplusului sau a deficitului, cu excepția următoarelor situații;
contribuțiile la plan și beneficiile plătite de plan, împreună cu combinațiile de întreprinderi și câștigurile și pierderile
din reevaluare. Câștigurile și pierderile din reevaluare cuprind câștigurile și pierderile actuariale, rentabilitatea
activelor planului (excluzând sumele incluse în dobânda netă din datoria sau activul net din beneficii determinate) și
orice modificare a efectului plafonului activului (excluzând sumele incluse în dobânda netă datoria sau activul net de
beneficii determinate). Reevaluările sunt recunoscute în alte elemente ale rezultatului global.
Valoarea cheltuielilor de pensie (venituri) care trebuie recunoscute în contul de profit și pierdere este compusă din
următoarele componente individuale, cu excepția cazului în care sunt necesare sau sunt permise să fie incluse în
costul unui activ:
costul serviciilor (valoarea actuală a beneficiilor câștigate de angajații activi); și
costul net al dobânzilor (eliminarea reducerii la obligația privind beneficiile determinate și rentabilitatea teoretică a
activelor planului).

Costurile serviciilor includ "costurile curente ale serviciului", care reprezintă creșterea valorii actuale a obligației
privind beneficiile determinate care rezultă din serviciile angajaților în perioada curentă, "costuri pentru serviciile
anterioare" (definite mai jos și care includ orice câștig sau pierdere din reducere ) și orice câștig sau pierdere la
decontare.

Dobânda netă asupra datoriei (activului) net de beneficii determinate este definită ca "modificarea pe parcurs a
perioadei în datoria (activul) netă determinată a beneficiului determinat care rezultă din trecerea timpului". [IAS 19,
paragraful 8]. Costul net al dobânzii poate fi considerat ca incluzând venitul teoretic din dobânzi din activele
planului, costul de dobândă al obligației privind beneficiile determinate (care reprezintă reprezentarea redresării
reducerii la obligația planului) și dobânzile aferente efectului plafonului activului. [IAS 19, par. 124].

Dobânda netă asupra datoriei (activului) net de beneficii determinate se calculează prin înmulțirea datoriei
(activului) net de beneficii determinate cu rata de actualizare, atât la sfârșitul perioadei de raportare anuale, cât și la
orice modificare a beneficiului net determinat (activul) pe parcursul perioadei, ca urmare a plății contribuțiilor și a
beneficiilor. [IAS 19, paragraful 123]. Rata de actualizare aplicabilă fiecărui exercițiu financiar este o rată
corespunzătoare de obligațiuni corporative de înaltă calitate (sau rata obligațiunilor guvernamentale, dacă este cazul)
în moneda în care sunt denominate pasivele.

Dobânda netă asupra datoriei (activului) net aferente beneficiului determinat poate fi privită ca fiind efectiv inclusiv
venitul teoretic din dobânzi din activele planului. Costurile serviciilor anterioare sunt definite ca o modificare a
valorii prezente a obligației privind beneficiile determinate pentru serviciile angajaților în perioadele anterioare, care
rezultă dintr-o modificare a planului (introducerea, retragerea sau modificarea unui plan de beneficii determinate)
sau o reducere o reducere semnificativă de către entitate în ceea ce privește numărul angajaților care fac obiectul
unui plan).

Costurile serviciilor trecute trebuie să fie recunoscute ca o cheltuială generală atunci când apare un amendament sau
o reducere a planului. Decontările sau pierderile de decontare sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci
când are loc decontarea.

IFRIC 14, "IAS 19 - Limita unui activ cu beneficii determinate, cerințele minime de finanțare și interacțiunea
acestora" furnizează îndrumări privind evaluarea valorii care poate fi recunoscută ca activ atunci când activele
planului depășesc obligația privind beneficiile determinate creând un excedent net. De asemenea, aceasta explică
modul în care activul sau datoria de pensie poate fi afectată de o cerință de finanțare minimă legală sau contractuală.