Introducere
Nici o ţară sau organizaţie nu este suficientă cu sine. Organizaţiile comercializează
bunuri şi servicii ce nu au cerere internă pe pieţele internaţionale, dar probabil se vor întoarce cu
produse care vor fi cerute pe piaţă. În unele cazuri, intrările industriale ca: forţa de muncă,
materia primă, capitalul şi chiar tehnologia, sunt importate din afara ţării pentru a menţine
eficienţa (care produce efect) şi eficacitatea (calitatea de a produce efectul așteptat). Importanţa
marketingului internaţional nu poate fi supraaperciată. Sprijinind acest fapt, Awoniyi susţinea:
„Toţi suntem afectaţi de marketingul internaţional. Ne trezim dimineaţa cu ajutorul
ceasurilor deşteptătoare japoneze. La micul dejun bem cafea columbiană sau mâncăm pâine din
grâu american. Citim din ziar articole despre vinul francez. Multe din bunurile şi serviciile pe
care le folosim şi consumăm zilnic sunt importate. Peste 70% din produsele fabricate în această
ţară (Nigeria) se confruntă direct cu competitorii străini.”
Această analogie arată clar că fiecare organizaţie individuală, chiar şi ţară, este afectată
direct sau indirect de marketingul internaţional. Prin urmare, acest capitol doreşte să creeze o
imagine a acestuia în teorie, principii şi practică.
Definiţia marketingului internaţional
Cateora et al defineşte marketingul internaţional ca fiind „performanţa activităţilor unei
afaceri care direcţionează fluxul bunurilor şi serviciilor companiei către consumatori din mai
mult de o ţară”. Reprezintă performanţa activităţilor de afaceri incluzând cercetarea de
marketing, dezvoltarea produsului şi managementului, şi inteligenţa marketingului peste
graniţele naţionale cu privire la satisfacerea nevoilor omeneşti şi atingerea obiectivelor stabilite
ale companiei.
Majaro menţionează că orice companie care face eforturi să îşi comercializeze
produsele în mai mult de o ţară este implicată în marketingul internaţional. Practic, ceea ce
diferenţiază marketingul internaţional faţă de comerţul internaţional sunt cuvintele operative ale
"sensului", "servirii" și "satisfacerii". Marketingul internaţional are loc atunci când o companie
identifică nevoi curente, dar neîmplinite, apoi creează un produs adecvat pentru a acoperi acest
gol şi a satisface consumatorii pentru profit.
Marketingul internaţional este antreprenorial, inovativ şi dinamic, prin urmare cere
eforturi deliberate pentru a fi un succes, în timp ce comerţul internaţional este mai mult sau mai
puţin individualist, nu se invârte în jurul consumatorului şi nu necesită eforturi deliberate.
Diferenţele dintre marketingul intern şi cel internaţional
În marketingul intern există omogenitate a monedei, a limbii vorbite şi a culturii. Există
interferenţe guvernamentale mai mici sau nu exista deloc; distanţa reprezintă sau nu o barieră şi
mediul de marketing nu este complex, în timp ce pe piaţa internaţională există diferite culturi şi
limbi vorbite, sunt implicate mai multe tipuri de valută, intervine guvernul pentru a proteja
pieţele şi industriile interne, mediul de afaceri este complex, dinamic şi multi-dimensional, există
diferenţe în sistemul legal, etc.
Importanţa marketingului internaţional
Importanţa marketingului internaţional poate fi privită dn două perspective:
a. Importanţa pentru naţiune
b. Importanţa pentru organizaţie
Importanţa pentru naţiune: În acest caz, acesta îşi derivă importanţa din comerţul internaţional,
lucru susţinut şi de Adam Smith:
Comerţul internaţional se ocupă exportul părţii excedentare a produselor şi a forţei de
muncă pentru care nu există cerere şi aduc în schimb importuri unde există cerere.
Comerţul internaţional corespunde unui schimb de factori abundenţi contra factori rari
(ţările vor exporta produse a căror fabricaţie a necesitat o cantitate importantă de factori
abundenţi şi vor importa bunuri fabricate cu ajutorul factorilor care, în cazul ei, sunt deficitari).
Încurajează distribuţia de resurse, bunuri şi servicii. Acesta contribuie la creşterea produsului
intern brut şi produsului naţional brut (pib + venituri realizate de cetăţenii plecaţi în strainătate),
indicatori ce reprezintă creşterea economică. De asemenea, Adam Smith a arătat că „încurajarea
comerţului internaţional duce la imbunătaţirea puterii de producţie şi creşte adevăratul venit şi
bunăstare a societăţii.” Acesta încurajează, de asemenea, formarea şi acumularea de capital,
creşte nivelul de trai şi venitul pe cap de locuitor, reprezentând o sursă sigură de venit pentru
guvern prin impozitarea şi colectarea de taxe. Se pare că pentru ţarile slab dezvoltate, acesta
reprezintă unica rută viabilă pentru dezvoltarea şi emanciparea economică, dar si pentru
independenţa politico-economică. Prin urmare, este văzut ca pe o metodă de a atrage valută
pentru dezvoltarea dorită.
Mai jos sunt strategiile de intrare pe piața internațională disponibile unui comerciant:
Exportul: Aceasta este strategia cea mai populară în țările în curs de dezvoltare și în
țările în care guvernul participă activ la proprietatea întreprinderilor. Această strategie implică
exporturi directe și indirecte. În exportul direct, o firmă își vinde produsul către clienții
internaționali. În acest caz, firma începe să vadă piețele internaționale ca mine de aur,
oportunități pe termen lung pentru vânzări și profituri (Awoniyi, 1999). Exportul indirect
presupune vânzarea către clienții locali. Acești clienți pot fi organizații sau persoane care vând
produsele pe piețele internaționale. În cazul exportului indirect, firma nu are intenția de a
internaționaliza și nu consideră piețele internaționale ca fiind oportunități pentru vânzări și
profituri și nu o include în strategia sa pe termen lung. Strategia de export este cea mai bună
pentru companiile cu produse complementare. Multe firme adoptă această strategie pentru a
câștiga un schimb valutar, care ajută la importul de materii prime necesare și alte inputuri.
Acordul de licențiere și de franciză: Licențierea este un contract sau un acord încheiat
între o firmă internațională și o firmă dintr-o țară gazdă în care firma internațională acordă unei
firme gazdă permisiunea de a-și folosi brevetul, marca comercială, procesul de fabricație și
asistența tehnică pentru o plată numită redevență. Acest acord oferă firmei țării gazdă un grad de
libertate de a-și produce și comercializa produsele. Coca-Cola (o corporație multinațională a
SUA) a acordat licență mai multor firme din țările lumii a treia. Licențierea se aplică în cea mai
mare parte la comercializarea produselor fizice.
Francizarea, pe de altă parte, se aplică în cea mai mare parte firmelor de servicii, dar
păstrează toate celelalte caracteristici ale licențierii. Francizatul onorează specificația privind
natura operațiunii dirijată de francizor. Un bun exemplu este McDonald’s, care a francizat
operațiunea de hamburger în multe țări din Europa și Asia.
Operațiuni de tip piggyback: Aici, un comerciant internațional utilizează propria rețea
de distribuție străină pentru a vinde produsele unei alte companii alături de al său. Se adoptă în
cea mai mare parte atunci când își dă seama că celălalt produs poate să completeze și să
îmbunătățească vânzarea propriilor sale produse. Într-o anumită măsură, această strategie este
similară strategiei exportatoare. Această strategie este benefică pentru comerciant prin aceea că
garantează economii de scară mai mari, extinde gama de produse și sporește vânzările.
Contractarea producției și gestionarea contractelor: Un comerciant internațional
poate decide să predea fabricarea unui produs către firma (firmele) țării gazdă, păstrând în
același timp comercializarea produsului. Aceasta se numește fabricarea de contacte. Acesta este
de obicei adoptat acolo unde munca locală este eficientă și ieftină și există restrictii
guvernamentale stricte asupra producatorilor straini. Contractul de management implică o
situație în care o firmă oferă abilități și competențe manageriale, în timp ce firmele interne dețin
instalațiile de producție. Această strategie este vizibilă în special în industriile de servicii, cum ar
fi hoteluri și companii aeriene. De exemplu, Hotelul Imo Concorde este condus de o firmă
străină. Există un risc relativ scăzut asociat acestei strategii.
Operațiuni de asamblare: Aceasta este o altă strategie de intrare pe piața
internațională. Această strategie implică asamblarea și fabricarea produselor într-o țară gazdă.
Există mulți factori care încurajează decizia de adoptare a acestei strategii, și anume necesitatea
evitării barierelor tarifare și netarifare, existența unor forțe de muncă ieftine și a altor inputuri,
ratele fiscale favorabile, capitalul ieftin, legile favorabile afacerilor, piața nesaturată și mai puțin
competitivă, etc.
Asamblarea locală implică fabricarea pieselor componente într-o țară mamă și cuplarea
acestora în țara gazdă. Asamblarea locală este costisitoare pentru a funcționa, deoarece implică
costuri multiple de muncă și de exploatare, în special în ceea ce privește transportul maritim,
tariful, munca (internă și în străinătate). Producția locală este mai ieftină, în special acolo unde
țara gazdă oferă o bună sursă de materii prime și de muncă. Peugeot și General Motors folosesc
strategia locală de asamblare în Nigeria.
Joint Ventures: abordarea Joint Ventures este o altă strategie de intrare pe piețele
internaționale. Este foarte popular în țările în curs de dezvoltare. În cadrul strategiei Joint
Ventures, o firmă străină caută o firmă locală cu care să poată pune împreună resurse pentru a
derula un program în țara gazdă. Este o formă de parteneriat în care o firmă străină intră în
afaceri cu una sau mai multe firme interne pentru a atinge obiective specifice. Există legi diferite
care conduc asocierile în comun în diferite țări. De exemplu, în Nigeria, firmele nigeriene
controlează aproximativ 51% capitaluri proprii sau cel puțin 40% capitaluri proprii, în funcție de
domeniul de activitate. Problema cu asociațiile în participațiune este cea a controlului și a
tendinței de pierdere a investiției. Controlul este împărțit între firmele gazdă și firma străină și
există posibilitatea de a pierde în special în cazul în care alianța este cu guvernul sau un partener
intern agresiv, datorită tendințelor politice, juridice și economice din țara gazdă. Cu toate
acestea, aceasta permite economii de scară mai mari în domeniul tehnologiei, producției,
marketingului și producerii de informații.
Filialele deținute în întregime: O societate poate decide să cedeze pe piețele
internaționale prin construirea de filiale (deținute integral) acolo. Acest lucru oferă un control
complet asupra deciziilor de marketing, administrative și de producție. Înainte ca o firmă să
adopte această strategie, este necesar să se evalueze potențialul și viabilitatea pieței și factorii
macro-ecologici care predomină în țara gazdă. Există un risc ridicat asociat acestei strategii, în
special în ceea ce privește angajamentul și funcționarea financiară. Este adoptat în cea mai mare
parte de corporații multinaționale.
Operațiunile multinaționale: atunci când o firmă operează în mai multe țări și își ia
deciziile de producție, marketing și administrare într-un cadru global, se numește corporație
multinațională. O corporație multinațională privește lumea ca un set de piețe și surse de
aprovizionare (Awoniyi, 1999). Deciziile sale (producție, marketing și administrativ) sunt
centrate pe întreaga lume, prin urmare nu are loc pentru programe distincte de marketing pentru
diferite segmente de piață.
Marketing global: Această strategie este legată de strategia de operațiuni
multinaționale. Este definit ca fiind "vânzarea aceluiași produs, la fel, peste tot", clienții sunt
văzuți în același mod; astfel încât noțiunea că acestea sunt similare și au aceleași preferințe și că
dezvoltarea unui produs standardizat și aplicarea unui mix de marketing integrat pe toate piețele
poate garanta satisfacția clienților și a organizației. Coca-Cola este un bun exemplu de corporație
multinațională care adoptă marketing global. Altele sunt General Motors, Exxon, IBM, Toyota
Motor Co; etc.
https://cashflow4real.wordpress.com/2009/07/14/28/