“Paralizia cerebrală” reprezintă un termen general, un termen umbrela, care se refera la

diferitele condiții care afectează postura, echilibrul și mișcarea corpului. Într-o traducere simplă,
înseamnă “paralizia creierului”. Paralizia cerebrală este cauzată de dezvoltarea anormală sau de
problemele existente în acele părți ale creierului care controlează tonusul muscular și activitatea
motorie. Dizabilitățile apar în stadiile de început ale vieții, de regulă imediat după naștere sau în
primii ani ai copilăriei. Bebelușii cu paralizie cerebrală ating cu greu stadiile de dezvoltare
normale cum ar fi rostogolirea, tararea, statul în picioare, sau mersul.

O problemă comună tururor celor cu paralizie cerebrală este dificultatea de a-și controla și
coordona mușchii. Acest lucru face ca inclusiv cele mai simple mișcări să fie greu de realizat.
Întârzierea mentală, convulsiile, problemele de respirație, cele de învățare sau cele legate de
controlul vezicii și al intestinelor, deformările osoase, dificultățile de hrănire, afecțiunile dentare,
digestive, dar și cele de auz și văz sunt toate probleme care pot aparea in paralizia cerebrală.

Gravitatea acestor afecțiuni diferă foarte mult, de la a fi minore și subtile până la foarte
pronunțate. Severitatea afecțiunilor poate varia în timp. Cu toate acestea, anomaliile creierului
care sunt responsabile de această condiție nu se agravează în timp. Totuși, tabloul clinic poate
prezenta semne de deteriorare pe măsură ce individul înaintează în vârstă.

ETIOLOGIE

Paraliziile cerebrale sunt un grup de afecţiuni cu etiologii multiple. Cauzele diferă în funcţie de
tipul paraliziei cerebrale, dar există şi factori determinanţi sau predispozanţi comuni.

Ca şi factori etiologici se descriu:

1. Factori antenatali, care sunt cel mai probabil implicaţi în etiopatogenia paraliziilor cerebrale
de cauză nedeterminată în care istoricul perinatal este normal:
- Prematuritatea este în general asociată cu tetraplegia spastică cu afectare predominentă a
membrelor inferioare (boala Little);
- întârzierea creşterii intrauterine este un factor de risc important pentru apariţia paraliziei
cerebrale, al cărui mecanism nu se cunoaşte cu certitudine;
- anomalii materne (hemoragie uterină, infarct placentar);
- malformaţii cerebrale;
- factori genetici;
- factori de mediu (iradiere, infecţii congenitale – sindrom TORCH, toxice)

2. Factori intranatali.
- traumatismul obstetrical;
- hipoxie-ischemie.
Studiile din ultimii ani arată că aceşti factori nu au un rol atât de important cum s-a crezut iniţial
şi că de fapt factorii antenatali determină afectarea fătului care nu contribuie la actul normal al
naşterii, producându-se agresiunea hipoxic-ischemică suplimentară sau/şi necesitând aplicare de
forceps, cu posibilitatea unui traumatism obstetrical

3. Factori postnatali. Aceştia sunt responsabili pentru mai puţin de 10% din cazurile de
paralizie cerebrală, care, de cele mai multe ori este hemiplegie spastică.
- infecţii;
- traumatisme;
- encefaloze (sindrom de deshidratare acută, carenţe proteice);
- intoxicaţii.

FORME CLINICE:
Există mai multe clasificări ale paraliziilor cerebrale, cea mai uşor de folosit în practică fiind cea
bazată pe formele clinice:

I. Forme spastice (piramidale);

- hemiplegie/-pareză;
- diplegie spastică/ataxică;
- triplegie;
- tetraplegie.
II. Forme diskinetice (extrapiramidale);
- hiperkinetică (atetoză, coree, tremor);
- distonică.
III. Forme ataxice (cerebeloase);
IV. Forma atonă-hipotonă;
V. Forme mixte;

Tipurile de paralizie cerebrală sunt:

FORME SPASTICE (piramidale):

Caracteristica principală o reprezintă tonusul muscular ridicat; Mușchii sunt încordați (spastici),
iar mișcările sunt bruste sau nefirești. Această afecțiune este clasificată în funcție de zona
afectată a corpului: diplegia/ parapareza (ambele picioare), dipareza (ambele maini), hemiplegia/
hemipareza (o singură parte a corpului) sau quadriplegia/ tetrapareza (toate cele 4 membre).
Acesta din urmă este tipul de paralizie cerebrală cel mai întâlnit, înregistrându-se la 70% pănă la
80% dintre cazuri.

FORME DISKINETICE (extrapiramidală):

Acest tip afectează coordonarea mișcărilor. Există două sub-tipuri: Atetoza- mișcările sunt
necontrolate, încete și crispate. Mișcările pot afecta orice parte a corpului, inclusiv fața, gura sau
limba. Aproximativ 10% până la 20% dintre cazurile de paralizie cerebrală sunt de acest tip.
Ataxia- acest tip afectează echilibrul și coordonarea. Percepția senzorială profundă este de regulă
afectată. Dacă persoana în cauză poate merge, probabil că nu își poate menține echilibrul foarte
bine. Aceasta întâmpină dificultăți cu acele mișcări care sunt iuți sau care necesită un grad ridicat
de control, cum este scrisul.

FORME ATAXICE (CEREBELOASE).

Aceste forme sunt întâlnite în 7-15% din cazurile de PC. Sub această denumire sunt adunate
afecţiuni cu etiopatogenie diferită care au ca şi caracteristică comună simptomele cerebeloase.

Etiologie: Factorii prenatali joacă un rol major în etiologia ataxiei cerebeloase non-progresive.
În multe cazuri au fost evidenţiaţi factorii genetici în forme sindromice şi non-sindromice de
ataxie. S-au descris cazuri familiale de ataxie congenitală neprogresivă cu transmitere autosomal
dominantă, autosomal recesivă sau X-linkat dominant sau recesiv. De asemenea sunt
incriminate: agresiunea hipoxic-ischemică, infecţiile, afecţiuni degenerative.

Anatomo-patologic: Există o afectare a cerebelului (vermis, emisfere) prin leziuni de tip

displazic sau atrofic, distincţia dintre acestea două neputând să fie făcută pe baza datelor
imagistice. Nu există o corelaţie clară între afectarea cerebelului şi semnele clinice. Aplazia
vermisului poate să fie cauză de ataxie, dar uneori, absenţa totală a vermisului nu se însoţeşte de
modificări clinice, aşa cum se întâmplă în malformaţia Dandy-Walker. Date similare pot fi
întâlnite în disgeneziile emisferelor cerebeloase.

FORMA HIPOTONĂ / ATONĂ

Se caracterizează prin hipotonie musculară generalizată care persistă peste 2-3 ani de viaţă şi
care nu rezultă dintr-o afectare primitivă a muşchiului sau a nervului periferic. Marea majoritate
a acestor copii prezintă ulterior, odată cu înaintarea în vârstă, PC spastică, diskinetică şi în
special ataxică, dar la unii pacienţi hipotonia generalizară persistă până târziu. Acestea constituie
cele mai severe forme de PC, în care nu se produc modificări maturaţionale ale creierului care ar
duce în mod normal la un tablou distonic sau spastic.
Alte cauze importante de PC hipotonă sunt malformaţiile majore ale SNC (agirie pahigirie),
calcificarea bilaterală, simetrică a talamusului (familială sau posthipoxică)
Clinic se descriu:
1. hipotonie generalizată ce nu rezultă ca urmare a unei boli neuro-musculare;
2. ROT nu sunt absente;
3. intelect întârziat sau hiperkinezie cu deficit atenţional;
4. ± tulburări hipotalamice, adipozitate, febră cerebrală;
5. semne de afectare a nucleilor trunchiului cerebral: absenţa mişcărilor oculare şia reflexului
pupilar fotomotor, absenţa reflexului faringian, ptoză şi diplegie facială.
FORMA MIXTĂ:

Acesta reprezintă o combinație de mai multe tipuri de paralizie cerebrală. Una dintre cele mai
întâlnite este combinația între tipul spastic si atetoid.

Mulți dintre cei care suferă de paralizie cerebrală au o inteligență normală sau peste medie.
Abilitatea lor de a-și exprima inteligența poate fi limitată de dificultățile în comunicare. Toți
copiii cu paralizie cerebrală, indiferent de nivelul de inteligență își pot îmbunătăți substanțial
abilitațile cu ajutorul intervențiilor potrivite. Cei mai mulți dintre copiii cu paralizie cerebrală
necesită un nivel semnificativ de îngrijire medicală și fizică, între care terapie fizică,
ocupațională sau legată de vorbire/înghițit.

PARALIZIA CEREBRALĂ – TRATAMENT MEDICAL

În timp ce anumite terapii ajută copilul să dobândească aptitudini și abilități specifice, scopul
general al tratamentului este să ajute individul afectat de PC să își atingă potențialul maxim din
punct de vedere fizic, mental și social. Acest scop se atinge cu ajutorul unor metode diverse
decise de o echipă întreagă de specialiști. Îngrijirea celor cu PC este complicată și necesită un
numar de servicii și specialiști din diferite domenii. În anumite zone, există clinici
multidisciplinare care pot supraveghea toate aspectele terapiei necesare unui copil.

Recuperarea: Un program complet de recuperare poate include terapie fizică, utilizarea de

echipamente speciale și tratament pentru spasticitate. Acest program este de regulă supravegheat
de către un specialist în recuperare medicală.

* Terapia fizică include întinderea mușchilor, exerciții fizice și alte activități care dezvoltă forța,
flexibilitatea și controlul mușchilor. Scopul este maximizarea funcției și reducerea contracțiilor
musculare. Atenția se îndreaptă către dezvoltarea unor aptitudini specifice precum susținerea
capului, statul în șezut fără ajutor, sau mersul.

* Anumite dispozitive, proteze sau orteze pof fi necesare pentru atingerea acestor ținte.
Echipamente speciale precum cârje, scaune cu rotile sau diferite dispozitive de mers, pot fi utile
celor suferinzi de PC.

* Spasticitatea poate fi tratată cu ajutorul injecțiilor intra-musculare sau cu ajutorul medicației.

Reducerea spasticității poate îmbunătăți gradul de mișcare, poate reduce deformările, poate
îmbunătăți răspunsul la terapia ocupațională și cea fizică și poate amâna nevoia unei intervenții
chirurgicale.

Terapia ocupațională: Terapeutul îl ajută pe pacient să dobândească aptitudinile fizice de care

acesta are nevoie pentru a funcționa și pentru a deveni independent pe cât posibil în viața de zi cu
zi. De exemplu, să se poată hrăni, îngriji sau îmbrăca.
Logopedia: Aceasta terapie ajută copilul să depășească problemele de comunicare. Mulți copii cu
PC au probleme de vorbire din cauza tonusului muscular scăzut sau a mișcărilor necontrolate ale
mușchilor gurii și limbii. Terapia ajută la dezvoltarea acestor mușchi, îmbunătățind astfel
vorbirea.

PARALIZIA CEREBRALĂ – ALTE TERAPII

Mulți dintre copiii cu paralizie cerebrală dezvoltă probleme emoționale, probleme

comportamentale sau ambele. Ei pot beneficia de pe urma unor sesiuni de terapie cu un psiholog
sau terapeut.

Computerele personale sau tehnologiile specifice pot oferi oportunități senzaționale de

comunicare, interacțiune socială, educare, distracție și angajare pentru cei suferinzi de PC.

PARALIZIA CEREBRALĂ – CE URMEAZĂ

Scopul principal al îngrijirii permanente a celor cu PC este să îi ajutăm să își atingă potențialul
fizic, mental și emoțional. În general, asta înseamnă să trăiască pe cât posibil în centrul societății
și culturii căreia îi aparțin. Oamenii cu PC tind să fie mai fericiți și mai productivi atunci când
pot merge la școala, când pot trăi și munci alături de alți oameni.

Copiii cu PC au nevoie de sesiuni regulate de terapie ocupațională, de vorbire, cât și vizite

frecvente la medic. Programul exact al acestor vizite este determinat de gradul de severitate al
condiției copilului, cât și de răspunsul acestuia la tratament. O clinică multidisciplinară dedicată
celor cu PC oferă servicii medicale și terapeutice cu un minim de disconfort.

BIBLIOGRAFIE / WEB:

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Paralizie_cerebrală;
2. Mihaela Zăvăleanu, “Paralizia cerebrală infantilă: Evaluarea dezvoltării neuro –
motorii (SED – PCI )”, Editura Universitaria, Craiova, 2013;
3. Elena Caciulan, Daniela Stanca, “Paralizia cerebrala infantila Infirmitatea motorie
centrala Evaluare si kinetoterapie”, Editura. Morosan, București, 2011;
4. www.martamaria.ro/despre-paralizia-cerebrala-2/