COMUNICARE SI LIMBAJ

Psihologie

COMUNICARE SI LIMBAJ

1. Definitia comunicarii. Notiunea de comunicare exprima, pe de o parte, o relatie, iar

pe de alta parte, un proces. Relatia comunicationala este o legatura si o interactiune
informationala intre doi agenti (actanti): emitentul si receptorul sau destinatarul. Emitentul
genereaza si transmite semnale prin intermediul unor suporturi fizice (acustice, grafice,
gestuale). Receptorul este agentul care capteaza si prelucreaza semnalele transmise de emitent,
modificandu-si starea in concordanta cu continutul mesajului. Mesajul este continutul
informational al semnalului. Relatia de comunicare specifica oamenilor este reciproca, bilaterala,
emitentul si receptorul, schimbandu-si succesiv rolurile: S1 S2.

Procesul de comunicare se refera la ansamblul operatiilor de codare-recodare-decodare

care se aplica asupra alfabetului de baza (la nivelul emitentului) si alfabetului-cod) (la nivelul
destinatarului) si la succesiunea mesajelor care trebuie sa respecte anumite reguli logico-
gramaticale.

2. Sistemul de comunicare. Prin sistem de comunicare se intelege articularea functionala

a celor trei entitati structurale - Emitentul, Canalul si Receptorul - si a alfabetului sau multimii de
semnale/semne prin care se obiectiveaza mesajele. Sistemul la comunicare este de doua
tipuri: deschis, cand informatia circula intr-un singur sens, dinspre emitent spre receptor,
si inchis, cand informatia circula in ambele sensuri - emitent receptor si receptor emitent.
O comunicare autentica este cea care se realizeaza intr-un sistem inchis.

3. Laturile comunicarii. Luata in unitatea relatiei si procesului, comunicarea evidentiaza

trei laturi principale; latura cantitativa (obiectiv-statistica), latura semantica si latura
pragmatica.

Latura cantitativa exprima volumul de informatie (evaluat in biti) care se realizeaza in

cadrul relatiei de comunicare date. Ea se determina in functie de numarul evenimentelor
elementare (independente sau interdependente) si de probabilitatile lor (neconditionate sau
conditionate).

Latura semantica rezida in stabilirea unei relatii de corespondenta designativa, pe de o

parte, intre un semnal (semn) si un anumit continut informational (mesaj), iar pe de alta parte,
intre mesajul emis si "tezaurul" intern al receptorului. Vom spune atunci ca se realizeaza latura
semantica a comunicarii, daca, dupa primirea mesajului, receptorul se raporteaza la acelasi lucru
la care s-a raportat sau pe care l-a avut in vedere si emitentul.

Latura pragmatica presupune stabilirea unei relatii intre mesajul emis/receptionat si o

anumita stare de necesitate sau sarcina de reglare a destinatarului. Daca mesajul respectiv
contribuie la satisfacerea starii de necesitate sau la rezolvarea sarcinii de reglare date, atunci se
conchide ca latura pragmatica s-a realizat; daca asa ceva nu s-a intamplat, conchidem ca latura
pragmatica nu s-a realizat.

4. Indicatorii comunicarii. Eficienta comunicarii se apreciaza pe baza urmatorilor

indicatori: completitudinea, fidelitatea, utilitatea si promptitudinea.

Completitudinea exprima gradul de acoperire de catre mesajul emis a realitatii la care se

refera.

Fidelitatea reprezinta gradul de concordanta dintre mesajul emis si cel receptat de

destinatar.

Utilitatea se refera la valoarea reglatoare a mesajului emis si receptat (vezi latura

pragmatica).

Promptitudinea exprima intervalul care separa momentul solicitarii informatiei

(mesajului) si momentul emiterii/primirii ei (cu cat acest interval este mai scurt, cu atat
comunicarea este mai eficienta si invers).

5. Limbajul. Limbajul este instrumentul prin care se realizeaza relatia si procesul de

comunicare. El se defineste ca o multime de semnale sau semne organizate si structurate dupa un
set de norme/reguli loogico-gramaticale.

Comunicarea interumana se realizeaza prin doua tipuri (forme) de limbaj: limbajul

nonverbal si limbajul verbal. Dominant este cel de-al doilea.

Ca instrument de realizare a comunicarii, limbajul verbal nu poseda un continut

informational-reflectoriu propriu precum procesele psihice de cunoastere, afective si
motivationale, fiecare cuvant obiectivand si exprimand continuturi senzorial-perceptive,
notionale. Limbajul verbal este un mediator si un liant al diferitelor functii si procese constiente
si subconstiente, el facand posibila structurarea unui tip nou de comportament -
comportamentul verbal.

La nivel individual, dobandirea limbajului verbal se realizeaza prin insusirea si

interiorizarea limbii,proprii comunitatii. Limba, ca produs istorico-cultural, reprezinta pentru
noile generatii o realitate obiectiva, pe care ele sunt nevoite sa o asimileze pentru a se integra in
viata sociala.

Limbajul este o realitate psihofiziologica individuala, personalizata, care nu se suprapune

si nu epuizeaza limba: fiecare individ nu realizeaza decat o preluare si asimilare partiala a limbii.

6. Determinatiile limbajului verbal. Aceste determinatii sunt de trei tipuri: fizice,

relational-designative si de continut.

Determinatiile fizice se refera la conditiile si proprietatile pe care trebuie sa le posede

elementele limbajului pentru ca el sa fie efectiv utilizabil ca instrument de comunicare.

Prima conditie este ca limbajul sa se bazeze pe un alfabet alcatuit din entitati distincte -
sunete, litere - posibil de emis, de transmis si de perceput. Numarul acestor entitati
determina volumul alfabetului. (Alfabetul limbii romane, de exemplu, are un volum de 28 de
sunete si litere corespunzatoare acestor sunete).

A doua conditie esentiala este ca, in procesul concret de comunicare, sunetele si literele
sa posede intensitati, marimi si forme care sa depaseasca pragurile absolute inferioare si
pragurile diferentiale ale sistemelor de receptie carora se adreseaza (auditiv, vizual, tactil).

A treia conditie este ca elementele alfabetului sa se ordoneze si sa se combine in

structuri designative suficiente si distincte pentru a acoperi diversitatea situatiilor reale,
extralingvistice.

Determinatiile relational-designative exprima sistemul de reguli si "ingradiri" ce

trebuie respectate in ordonarea si combinarea semnelor (cuvintelor) in cursul comunicarii.

Regulile sunt de trei genuri: fonetice, care stabilesc corespondentele intre sunetele
articulate si litere (in limbile fonetice, cum este si limba romana, corespondenta este de 1:1, se
scrie cum se pronunta), morfologice care stabilesc modul de variere a formei cuvintelor in
functie de o serie de criterii precum: gen, persoana, numar, caz, timp etc. si sintactice, care
stabilesc ordinea cuvintelor in propozitie si functiile pe care le indeplinesc - subiect, predicat,
atribut, complement.

Determinatiile de continut exprima legatura dintre cuvinte ca semne si realitatea

obiectiva. Orice cuvant capata astfel o semnificatie, devenind reprezentant si substitut, in
procesul comunicarii, al unui lucru, al unei fiinte, al unui eveniment, al unei actiuni, al unei
insusiri. Semnificatia se formeaza prin integrarea in cuvant a imaginilor si constructelor
informationale interne (concepte) ale obiectelor si fenomenelor. Invatarea unui cuvant presupune
si relevarea si asimilarea semnificatiei lui asa cum a fost ea stabilita in cadrul limbii de origine.
 7. Formele limbajului verbal. Limbajul verbal se realizeaza in doua forme
principale: limbajul intern si limbajul extern. Primul se desfasoara in cadrul activitatii
mentale de analiza, reflectie, rezolvare a unor probleme. Are un caracter comprimat, schematic,
viteza mare de desfasurare, bazata pe circuite corticale scurte. Se dezvolta din cel extern si se
constituie mai tarziu in ontogeneza (in jurul varstei de 3 ani). Cel de-al doilea se realizeaza, la
randul lui, in mai multe forme: 1) in functie de natura elementelor de obiectivare a mesajului:
a) limbajul oral si b) limbajul scris si c) in functie de caracterul relatiei comunicationale;
a) monologul (comunicare unidirectionala "orator")

"auditoriu" si b) dialogul (comunicare bidirectionala).

8. Functiile limbajului verbal. Esentiale trebuie considerate urmatoarele trei: a) functia

de comunicare: b) functia designativ-referentiala (cognitiva) si c) functia de reglare.

Functia de comunicare se bazeaza pe proprietatea cuvintelor de a obiectiva, fixa si

transmite stari, idei, opinii si atitudini, permitand intelegerea intre oameni.

Functia designativ-referentiala consta in participarea cuvantului in desfasurarea

proceselor de cunoastere ca factor de relevare, extragere si obiectivare - fixare a rezultatelor -
imagini perceptive, reprezentari, notiuni.

Functia de reglare consta in influenta pe care comenzile, instructajele si intaririle

verbale o exercita asupra starii si comportamentului propriu si asupra starii si comportamentului
celor din jur.