Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea: Științe Economice

Specialitatea: Finanţe şi banci

Referat
La cursul : Finanţele întreprinderii.

Tema: ”Surse de finanţare a investiţiilor”

Efectuat: Mocanu Ilie

Grupa: FB 1304

2014
 Succesul activităţii investiţionale, în mare parte, este determinat de asigurarea financiară a
acesteia. Finanţarea investiţiilor are un conţinut unitar, dar complex, care
reflectă utilizarea resurselor în corelaţie cu tehnica de constituire şi de mobilizare a lor.

Sursele de finanţare a investiţiilor stau la baza :

Surse de finanţare a investiţiilor

Finanţari pe termen lung Finanţări pe termen scurt

1. Finanţari pe termen scurt.

Finanţarea pe termen scurt are în vedere nevoi pe termen scurt generate de derularea
afacerilor (stocuri, avansuri acordate furnizorilor, credite comerciale acordate clienţilor) având
rol fundamental în refacerea pe termen scurt a lichidităţilor companiei şi mai puţin fiind
importante în dezvoltarea afacerilor.

Ca surse de finantare cuprinde :

 Credite bancare
 Credite comerciale
 Alte datorii pe termen scurt

Finanţări pe termen scurt

Credite bancare Credite comerciale Alte datorii pe termen scurt

A). Creditul bancar direct presupune încheierea unui acord între exportator şi banca sa privind
acordarea unui credit pe termen scurt în anumite condiţii referitoare la termen şi rata dobânzii.
Creditul este remis direct de către bancă în contul curent al exportatorului.

B). Credit comercial credit acordat de regula cumparatorului de catre furnizor, sub forma unor vanzari de
marfuri, executari de lucrari sau prestari de servicii, urmand ca plata acestora sa se faca la o data ulterioara stabilita
de comun acord, sau avansarea anticipata de catre cumparator a unei sume furnizorului sau, urmand ca acesta sa-i
livreza ulterior, la o anumita data, marfa solicitata. In primul caz avem de-a face cu un credit furnizor, iar in cel de-al
doilea caz cu un credit cumparator. Creditul comercial se acorda, de regula pe termen scurt.

C). Alte datorii pe termen scurt Datoriile pe termen scurt (numite si datorii curente) reprezinta
surse de finantare puse la dispozitia societatii si care trebuiesc achitate intr-un termen de maxim
12 luni. Ex: (avansuri incasate in contul comenzilor, efecte de comert de platit (cambii, bilete la
ordin, cecuri)).
 2. Finanţări pe termen lung.
Finanţarea pe termen lung - aprofundată pe structura capitalurilor permanente, impunîndu-se
alegerea proporţiei dintre capitalurile proprii şi cele externe (împrumutate) pe termen mediu şi
lung cu o durata de rambursare de peste 12 luni.

Perfecţionarea metodelor şi instrumentelor de selectare a mijloacelor de finanţare adecvate

nevoilor entităţii pun în legătură patru tipuri de resurse financiare:
1) Autofinanţarea întreprinderii;
2) Finanţarea externă prin participarea la capitalul propriu al întreprinderii;
3) Finanţarea externă prin împrumuturi sau credite la termen acordate investiţiilor.
4) Creditarea între întreprinderi/creditul commercial.
Se prezintă două modalităţi principale de finanţare a întreprinderilor:
- din veniturile personale ale acţionarului: surse proprii, profit, amortisment,
provizionare;
- din credite bancare: finanţare directă, prin credite bancare, şi finanţare indirectă
cafăcând parte, centrele incubatoare de afaceri, împrumuturile obligatare, leasingul.

Finanţarea pe termen lung

Finanţarea din surse proprii Finanţarea din surse externe (imprumutate)

Surse proprii Credite Credite de la Credite de

Leasing
interne bancare pe Stat pe piaţa
(autofinanţarea ) termen lung financiară

1. Prin autofinanţare se înţelege finanţarea investiţiei din surse proprii interne. Aceasta
depinde, la rîndul ei, de mărimea amortizărilor şi provizioanelor calculate şi neconsumate
încă, de mărimea profiturilor nerepartizate încă şi de marimea veniturilor rezultate din
dezinvestiţii. Întrucît amortizarea este o cheltuială deductibilă fiscal, rezultă că economiile
fiscale astfel realizate reduc într-o măsură importantă costul autofinanţării.
Autofinanţarea constituie baza oricărei dezvoltări a întreprinderilor. Este cea mai
cunoscută forma de finanţare pentru agenţii economici şi presupune ca entitatea să îşi asigure
dezvoltarea prin forţe proprii, folosind drept surse o parte a profitului obţinut în exerciţiul
precedent şi fondul de amortizare. Aceasta urmăreşte acoperirea necesarului de înlocuire a
activelor imobilizate, dar şi creşterea activelor de exploatare.
Într - o economie de piaţă principalele avantaje ale autofinanţării sunt:
A) constituie un mijloc sigur de finanţare, avînd în vedere că în anumite situaţii conjucturale
întreprinderile întîmpină greutăţi în colectarea de capitaluri de pe piaţa financiară şi
monetară.
B) apără libertatea de acţiuni a întreprinderilor, în sensul că autonomia financiară dobîndită
prin autofinanţare îngăduie acesteia independenţa de gestionare faţă de organismele
financiare şi de credit, organisme care exercită un control riguros spre a-şi asigura
garanţia capitalurilor date cu împrumut.
  Cu toate acestea, autofinanţarea are o serie de limite, derivate din faptul că orice alte
categorii de finanţare a firmei în afara autofinanţării se bazează, de fapt, pe aşteptările
privind crearea unei capacităţi de autofinanţare viitoare. Aceste limite se exprimă prin
faptul că, unele firme pot avea o mare capacitate de autofinanţare dar să nu necesite
finanţări mari, în timp ce alte firme să se confrunte cu fenomenul inversat. Din acest
motiv, autofinanţarea nu asigură o întîlnire reală dintre capacitatea de finanţare şi nevoia
de finanţare, ceea ce, la nivelul economiei naţionale poate produce unele dezechilibre. În
plus, capacitatea de autofinanţare poate fi extrem de fluctuantă în timp, deseori din
motive care nu sunt imputabile firmei în cauză, ci mediului economic în care ea îşi
desfăşoară activitatea.

Din punct de vedere dinamic, ciclul de acumulare a resurselor băneşti ale investiţiei, din
care se va alimenta autofinanţarea:

Active imobilizate Finanţarea investiţiilor Capitaluri proprii

Autofinanţarea Creşterea capitalurilor proprii

Rambursarea datoriilor Datorii financiare

1. Credite bancare pe termen lung – credite acordate de bancile comerciale cu o durata de

rambursare de peste 5 ani de zile.
2. Credite de la Stat – credite acordate de Stat care pot stimula creşterea economică în țară
prin valorificarea resurselor financiare disponibile şi neutilizate, stimulând, utilizarea
eficientă a lor.
3. Leasingul este o metodă de finanţare care, în esenţă, se poate asimila împrumutului, fiind
utilizat de firmele care nu pot să obţină credite de la bănci sau nu doresc să-şi greveze
bunurile mobile sau immobile prin instituirea unor gajuri sau a unor ipoteci. Firma
utilizatoare a obiectivelor de investiţii ce se dobîndesc nu are calitatea de proprietar ci de
uzufructier, chiriaş în acest contract. Deci, din punct de vedere contabil, debitorul nu are
calitatea de proprietar, bunul neapărînd în activul său bilanţier. Însă, angajamentele de
leasing figurează obligatoriu în datorii extrabilanţiere.
Plăţile efectuate de debitor acoperă atît amortizarea împrumutului cît şi costul acestuia
respectiv remunerarea normală a capitalului adus de societatea de leasing (dobînda, comisionul şi
o primă de risc).
Costul de finanţare creşte pe măsură ce se extinde perioada de achitare a ratelor şi avansul
achitat de firma solicitantă este mai mic.
Finanţarea în sistem leasing implică anumite avantaje:
- firma utilizatoare poate să-şi canalizeze resursele proprii pentru alte scopuri, evitînd
imobilizarea acestora în active de folosinţă îndelungată şi să acceseze tehnologiile noi din
domeniu, întrucît, la sfîrşitul perioadei stabilită prin contractul de leasing, poate returna bunul
societăţii de leasing şi poate încheia un nou contract de leasing pentru un bun cu parametric
tehnico-funcţionali superiori;
- bunul obţinut constituie şi garanţie pentru operaţia respectivă, capitalul propriu al firmei
rămînînd neangajat legal;
 - locatarul poate efectua plata taxelor vamale la finalul contractului în cazul bunurilor din
import, la valoarea reziduală;
- se înregistrează facilităţi fiscale (în cazul contractului de leasing financiar bunurile care
fac obiectul acestuia se înregistrează ca mijloace fixe în contabilitatea utilizatorului acesta,
deducînd cheltuielile cu amortizarea lui, iar din rata de leasing cheltuielile cu dobînda; în cazul
contractului de leasing operaţional, bunul se înregistrează ca mijloc fix în contabilitatea
societăţii de leasing, iar valoarea ratei de leasing este în totalitate cheltuială deductibilă pentru
utilizator);

4. Credite de pe piaţa financiară – credite obţinute în urma negocierii titlurilor financiare.

 Concluzie: Suresele de finanţare se deriva în Finanţare pe termen lung şi finanţare pe

termen scurt. La rîndul lor Finaţarea pe termen lung se bazează pe sursele
proprii(autofinaţarea) şi sursele externe (credite bancare pe termen lung, credite acordate
de Stat , Leasing , credite de pe piaţa financiară). Finanţele pe termen scurt cu o durata
de pîna la 12 luni (credite bancare, credite comerciale, alte datorii pe termen scurt).

Schema generală a sursele de finanţare a investiţiilor:

Surse de finanţare a investiţiilor

Finanţari pe termen lung Finanţari pe termen scurt

Finanţarea din Finanţarea din surse externe Credite bancare

surse proprii (imprumutate)

Credite comerciale
Surse proprii Credite
interne bancare pe
(autofinanţarea ) termen lung Alte datorii pe termen scurt

Credite de la
Stat

Leasing

Credite de pe
piaţa
financiară