de problemele de ordin socio-economic, ci si de o serie de alti factori, specifici fiecarei tari, cum ar fi

conceptia despre stat (a societatii si a elitelor politice), circumstantele politice, gradul de integrare
nationala. De mentionat insa ca regionalizarea implica limite si riscuri care variaza de la o tara la alta si
care pot fi apreciate in mod diferit.

• In al patrulea rand, daca cele cinci tipuri de regionalizare se disting prin pozitia pe care o
ocupa puterea centrala si administratiile de stat, trebuie precizat ca acestea nu sunt niciodata absente,
chiar daca ele pot fi limitate in statele in care autonomia regionala este puternica. Indiferent de modul in
care se prezinta situatia, regionalizarea nu trebuie sa conduca la omiterea rolului pe care il joaca statul
in dezvoltarea regionala.

2.1 Regionalizarea administrativa

Prin regionalizarea administrativa se intelege delegarea de catre stat a autoritatilor subordonate

guvernului sau a organismelor care se constituie la nivel local, care, desi sunt inzestrate cu o anumita
autonomie juridica, totusi actiunile lor sunt controlate de catre stat; prin functiile si atributiile pe care le
detin, acestea au ca scop promovarea dezvoltarii economice regionale si se bazeaza, in final, pe
mobilizarea colectivitatilor locale si a organizatiilor economice. O situatie asemanatoare se regaseste in
Luxembourg, unde guvernul a delimitat patru asemenea regiuni, dar suprafata mica a statului nu face
necesara inzestrarea acestora cu institutii proprii.
In Franta a existat, mai intai, o regionalizare administrativa, caracterizata prin instituirea
prefecturilor de regiune. Colectivitatile locale si interesele lor economice si sociale erau reprezentate
printr-o comisie consultativa, care functiona pe langa prefectul regiunii; in anumite regiuni au fost
introduse structuri de mobilizare a dezvoltarii economice cu scopul de a promova interesele economice
ale regiunii. Logica era, totusi, aceea a centralizarii, iar dezvoltarea era condusa de catre stat. Situatia a
inceput sa se schimbe o data cu evolutia economica din cursul anilor’70 si prin reforma descentralizarii
care a inceput in 1982. Dintre toate acestea a continuat sa functioneze doar prefectul regiunii, care era
insarcinat cu punerea in practica a politicii nationale si comunitare ce privea dezvoltarea economica si
sociala si amenajarea teritoriului.
Desi Germania este un stat federal, landurile care o compun sunt adesea asimilate regiunilor,
putandu-se vorbi, intr-o oarecare masura, de o regionalizare administrativa interna in landurile cele mai
intinse.
In Uniunea Europeana, regionalizarea administrativa caracterizeaza astazi Grecia, Portugalia,
Marea Britanie, Suedia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Estonia si Lituania.
In Grecia, administratia descentralizata a statului este insarcinata cu dezvoltarea regionala in
cele 13 regiuni administrative. Secretarul general al regiunii este asistat de un consiliu regional
consultativ care este format din reprezentantii colectivitatilor locale. Acestea sunt, in mod egal,
reprezentate in consiliul de administratie al Casei Regionale de Dezvoltare.

In Suedia, dezvoltarea regionala se caracterizeaza prin faptul ca exista un guvernator de district

care are o serie de atributii, dar interesele locale sunt reprezentate in consiliul de administratie care il
asista.
In Scotia si Tara Galilor din Marea Britanie, regionalizarea este administrativa, in 1994 fiind
introduse noua birouri regionale ale guvernului carora li s-au adaugat in aprilie 1999 cele noua agentii
de dezvoltare regionala.

106 ADMINISTRAłIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC
3/2004