Nicolăiță Oana Carmen

Rezident Protetică Dentară anul II

Tratamentul protetic in pedodonție

Pierderea prematură a dinților la copii poate duce atât la probleme de ordin funcțional, cât și
estetic. Pierderea dinților în zona anterioară dar și posterioară duce la o masticație deficitară și
la probleme de fonație. Dacă nu sunt luate măsuri, cu trecerea timpului apar tot mai multe
complicații, inclusiv migrări dentare, pierderea de os alveolar si ocluzie instabilă. Luând în
considerare natura sensibilă a copiilor, pierderea dinților duce la dezvoltarea insecurității și a
stimei de sine scăzute. Datorită dinamicii de creștere la copil, orice tratament protetic propus,
nu trebuie să interfereze cu dezvoltarea și creșterea sistemului orofacial, dar în același timp să
îndeplinească standardele estetice și funcționale. Este necesară o abordare multidisciplinară,
sub o supravegherea continuă a unui pedodont și a unui ortodont, dar și un control regulat atât
clinic, cât și radiologic.
Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească orice tratament protetic aplicat copiilor:
- Reabilitarea funcției masticatorii, funcțional și din punct de vedere al eficienței.
Designul trebuie realizat astfel încât să evite sau cel puțin să minimizeze uzura dinților
antagoniști
- Protecția pulpei dentare. Aceasta trebuie păstrată vitală ori de câte ori este posibil.
- Reabilitarea estetică.
- Reabilitarea funcției fonatorii. Lipsa dinților anteriori duc deseori la deficiențe de
pronunție a consoanelor ( ”t”,”d”,”n”,”l”). Astfel de probleme apar și la copii cu
cheilopalatoschizis.
- Tratamentul protetic trebuie să susțină dezvoltarea normală a dinților, a arcadelor
dentare și a oaselor maxilofaciale. Pentru a se întâmpla acest lucru, este nevoie de
controale regulate, de verificări și modifcări pe măsura dezvoltării copilului.
- Prevenirea unor obiceiuri vicioase. Lipsa dinților sau incongruențele pot duce la
dezvoltarea bruxismului static sau dinamic. Astfel, tratamentul protetic are rolul de a
stabiliza ocluzia și de a preveni orice senzație dureroasă.
- Menținător de spațiu provizoriu. Atunci când dinții deciduali se exfoliază precoce,
pentru a evita migrarea dinților adiacenți, se aplică diferite tipuri de aparate protetice
cu scop provizoriu pentru menținerea spațiului.
- Fixarea dinților după traumatisme. Splinturi, atât din compozit, fibră de sticlă, cât și
sârmă de wiplă pot fi folosite, având un rol crucial în salvarea dinților avulsionați sau
luxați.
În trecut, atunci când dinții deciduali sufereau un proces carios profund, cel mai frecvent
aceștia erau extrași. Tratamentele pulpare și leziunile carioase mari la dinții de lapte duc la
eșec din cauza restaurărilor directe ce nu asigură o retenție și o închidere marginală adecvate.
În prezent, coroanele sunt considerate o alternativă viabilă în pedodonție. Indicațiile acestora
în utilizarea pe dinții deciduali sunt:
- Defecte de structură
- Fracturi
 - Acoperirea dentară după tratamente pulpare
- Restaurarea suprafețelor multiple afectate de carii, în special în cazul pacienților cu
risc crescut de carie
- Dinți cu uzură accentuată
- Dinți ce au rol de stâlp pentru aplicarea unui menținător de spațiu
Materialele și designul diferă, însă aspectele cele mai importante ce trebuie luate în
considerare pentru alegerea tipului de coroană sunt:
- Durabilitatea
- Estetica
- Retentivitatea
- Adaptabilitatea
- Timpul de aplicare
- Biocompatibilitatea
- Costul
Coroanele din oțel inoxidabil au apărut în anii 1950. Inițial au fost realizate din Ni-Cr, dar
din cauza reacțiilor apărute, în prezent sunt confecționate dintr-un amestec de metale ce
includ Fe, Cr, C și 9% Ni, asemanătoare firelor ortodontice. Sunt rezistente în timp, în special
atunci când sunt aplicate corect și adaptate marginal. Dacă este posibil, ar fi bine ca marginile
să se sprijine pe structură dentară sănătoasă, iar dacă nu, să se aplice amalgam sau
glasionomer. Dezavantajul utilizării acestor coroane este aspectul estetic, ce le limitează
utilitatea doar în cazul dinților laterali.
Coroanele de zirconiu au fost utilizate pentru prima dată în 2001, chiar dacă materialul a
apărut cu mult mai devreme. Acestea au cea mai mare rezistență la flexie, fiind confecționate
din yttrium, zirconiu stabilizat, dar și rezistență mare la eroziune. Materialul este
biocompatibil, hipoalergenic și are durabilitate asemănătoare smalțului. Deoarece nu pot fi
adaptate, ele vin prefabricate. Este important ca înainte de cimentare să se facă un test cu
coroana mock-up. Coroanele de zirconiu folosite în pedodonție determină o uzură minimă a
dinților antagoniști.
Protezele mobile parțiale la copii trebuie planificate în funcție de tiparul de creștere. Ele
trebuie să permită erupția dinților.
Protezele parțiale cu suport muco-osos sunt indicate atunci când ne așteptăm ca un copil să fie
fără nici un dinte o perioadă lungă sau când se dorește o remodelarea a crestei osoase în urma
unui traumatism cu pierderea dinților. Sunt de asemenea indicate în cazul hipodonțiilor,
ereditare(dispazie ectodermală) sau dobândite( după chisturi sau tumori). Aplicarea unor
astfel de tratamente protetice la o vârstă fragedă, duc la îmbunătățiri semnificative funcțional,
estetic, fonetic.
Retenția acestora se face prin extinderea bazei protezei. În ultimii ani, protezele pe bază de
poliamida sunt preferate, datorită elesticității crescute, biocompatibilității și a esteticii, ce le
face potrivite pentru utilizarea în scop pedodontic.
Protezele cu sprijin dentar pot fi folosite postchirurgical. În aceste cazuri nu este indicat să se
aplice presiune la nivelul mucos sau osos compromis, deoarece acest lucru poate duce la
apariția complicațiilor, ulcerațiilor și a infecțiilor. Retenția se realizează prin pini ocluzali și
croșete dentare, minimizând contactul cu mucoasa, iar rigiditatea protezei este asigurată de
suportul metalic.
Orice tip de proteză s-ar alege, este important să permită o bună igienizare și să nu rănească
țesuturile. Controale regulate trebuie să aibe loc la 3-6 luni, împreună cu modificări în funcție
de dezvoltarea copilului.
Pierderea dinților anteriori este urmarea cel mai adesea a unui traumatism. Pe toată perioada
copilăriei este indicat să se amâne orice tratament invaziv. Din cauza riscului unor
complicații, precum poziționarea în infrapoziție a unui implant, atfel de tratamente trebuiesc
amânate pâna la vârsta adultă, atunci când procesul de creștere se incheie.
Punțile cu retenție rășinică (Maryland bridge) reprezintă un tratament minim invaziv apărut
în anii 1970. În prezent, acestea au fost înlocuite de materiale mai avansate precum fibra de
sticlă și compozit. Există diferite tipuri de fibră cu adaptabilitate si manevrabilitate diferite, ce
distribuie forțele în mod multidirecțional.
Principalul avantaj în utilizarea a astfel de punți este protejarea substanței dure dentare
restante, necesitând preparații minime, costuri mici și în general sunt bine tolerate. De
asemenea nu sunt aplicate forțe la nivel muco-osos, iar astfel este evitată resorbția osoasă
alveolară, permițând în viitor un tratament implanto-protetic. Trebuie avut grijă la distribuirea
forțelor la nivelul dinților restanți.
Rata de succes pentru un astfel de tratament este, conform studiilor, 72-74% dupa 3-5 ani.
Pentru zona anterioară procentul este mai ridicat, de asemenea procentul este mai ridicar
pentru maxilar de cât pentru mandibulă.
Caz clinic (Hindawi Publishing Corporation Case Reports in Dentistry Volume 2013, Article
ID 512951, 5 pages http://dx.doi.org/10.1155/2013/512951)
Pacient: băiat în vârstă de 5 ani, cu oligodonție.
Motivul prezentării: lipsa dinților, probleme în masticație și la vorbire.
Diagnostic: displazie ectodermală hipohidrotică( HED)
Plan de tratament: realizarea unei proteze parțiale mobilizabile maxilare și a unei proteze
totale mobilizabile mandibular.
Discuție: mai multe tratamente au fost propuse pentru astfel de cazuri, însă protezarea mobilă
convențională parțială sau totală este de obicei tratamentul de elecție. Protezarea timpurie este
de preferat (începând cu 3 ani,dacă copilul este cooperant), asigurând o eficiență masticatorie
adecvată, restabilirea foneticii, dar și îmbunătățirea esteticii. De asemenea, prin astfel de
tratament protetic se îmbunătățesc și rapoartele scheletale în plan sagital și vertical.
Tehnica pentru realizarea protezei este similară celei pentru adult, însă trebuie simplificate
unele etape pentru a asigura o buna cooperare cu copilul. Trebuie avut în considerare ca
forțele aplicate să se distribuie pe o suprafață cât mai mare, de aceea este indicată extinderea
bazelor cât mai mult posibil.
Sunt necesare controale regulate, pentru ajustarea sau înlocuirea protezelor pe măsura
dezvoltării copilului (3-6 luni).