Sunteți pe pagina 1din 3

Rezumat al Agendei Teritoriale

Miniştrii responsabili cu amenajarea teritoriului din statele membre ale Uniunii Europene au
adoptat Agenda teritorială a Uniunii Europene: spre o Europă mai competitivă, cu regiuni
diverse numită Agenda teritorială şi Carta de la Leipzig în cadrul reuniunii informale de la
Leipzig a miniştrilor pe tema dezvoltării urbane şi a coeziunii teritoriale. Pornind de la aceste
două documente politice, prezenta nota ad-hoc analizează situaţia actuală a procesului de
elaborare a politicilor teritoriale la nivel european şi propune o serie de măsuri considerate
necesare pentru consolidarea coeziunii teritoriale în Europa şi pentru o dezvoltare echilibrată
a regiunilor europene.

Ambele documente se înscriu pe traiectoria eforturilor continue de elaborare a unei politici


teritoriale şi urbane la nivel european.
Carta de la Leipzig pentru oraşe europene durabile are la baza Cartea verde a Comisiei
Europene privind mediul urban din 1990 din cadrul Fondurilor Structurale aferente perioadei
încheiate în 1999. Aceste activităţi au culminat cu adoptarea, în 2006, a strategiei tematice
privind mediul urban care permite utilizarea Fondurilor Structurale pentru sprijinirea
investiţiilor care urmăresc îmbunătăţirea calităţii mediului urban şi în final a Cartei de la
Leipzig. Carta subliniază semnificaţia oraşelor în formularea viitoarelor politici ale UE.
Importanta acesteia decurge în primul rînd din angajamentul miniştrilor de a iniţia, în ţările lor,
dezbateri asupra modului în care dimensiunea urbană poate fi integrată la diferite niveluri ale
politicii. Carta prevede utilizarea într-o măsură mai mare a unei politici integrate de dezvoltare
urbană de către oraşe, accentul punîndu-se pe următoarele aspecte:

-crearea şi garantarea unor spaţii publice de calitate;

-modernizarea reţelelor de infrastructuri şi îmbunătăţirea eficienţei energetice;

-politici proactive în domeniul inovaţiilor şi al educaţiei;

-sprijinirea cartierelor defavorizate.


Agenda teritorială are la bază, de asemenea, documente politice anterioare, dintre care
Schema de Dezvoltare a Spaţiului Comunitar care a avut cea mai mare influenţă. Orientările
politice urmăresc o dezvoltare echilibrată şi durabilă în Europa, sînt extinse prin Agenda
teritorială la şase priorităţi privind măsurile de dezvoltare spaţială:

1.consolidarea dezvoltării policentrice şi a inovaţiilor prin crearea unor reţele de regiuni


urbane şi oraşe;
2.noi forme de parteneriat şi de guvernanţă teritorială între zonele rurale şi urbane;
3.promovarea grupărilor regionale de concurenţă şi inovaţie;
4.consolidarea şi extinderea reţelelor transeuropene;
5.promovarea gestionarii riscurilor la nivel transeuropean, inclusiv a impactului asupra
schimbărilor climatice;
6.consolidarea structurilor ecologice şi a resurselor culturale, purtătoare de valoare adăugată
pentru dezvoltare.

Se constată o trecere remarcabilă de la preocupările moderate la aspiraţii legate de


competitivitate în Agenda teritorială. Această evoluţie corespunde unei schimbări de
paradigmă în politica regională europeană: accentul, care în mod tradiţional cădea pe regiunile
slabe şi defavorizate din punct de vedere structural, se pune acum pe strategii care vizează
dezvoltarea potenţialului fiecărei regiuni şi a oportunităţilor pe care le oferă acestea.

Agenda teritorială se ocupă de toate tipurile de regiuni şi se concentrează asupra


interconexiunilor dintre acestea şi rolul anumitor tipuri de zone din interiorul lor. De
asemenea, abordează şi problematica coordonării politicilor UE şi ale statelor membre în ceea
ce priveşte impactul pe care îl au asupra teritoriului.

Carta de la Leipzig, în schimb, se ocupă doar de un singur tip de unitate teritorială, oraşul, şi se
concentrează asupra aspectelor legate de acesta. În acest caz, chestiunea subsidiarităţii este
esenţială.
Agenda teritorială are un caracter mai general, în timp ce Carta de la Leipzig abordează un caz
special, deşi important în cadrul dimensiunii teritoriale a Europei. Agenda teritorială utilizează
şi explică pentru prima dată noul concept de coeziune teritorială care, alături de coeziunea
socială şi economică, urma să devină un obiectiv în Tratatul de instituire a unei Constituţii
pentru Europa.

Obiectivul politicii de coeziune teritorială este de a realiza o dezvoltare mai echilibrată prin
reducerea disparitătilor existente, evitarea dezechilibrelor teritoriale şi asigurarea unei mai
bune coerente a politicilor sectoriale care au un impact asupra teritoriului şi a politicii
regionale. În lumina strategiei de la Lisabona, obiectivele politicii care urmăresc consolidarea
coeziunii teritoriale sînt definite :

-sporirea forţei şi diversitătii,a identitătii centrelor și a reţelelor urbane în calitate de motoare


ale dezvoltării teritoriale în Europa;
-ameliorarea accesibilitătii şi a integrării teritoriale în UE;
-mentinerea şi dezvoltarea calitătii şi a siguranţei valorilor naturale şi culturale din Europa şi
dezvoltarea unor legături durabile între zonele urbane şi rurale.
Aproape toate măsurile din cadrul acestor politici au efecte „pe teren”, afectînd teritorii
distincte. Toate măsurile luate în cadrul acestor politici au un caracter discriminatoriu din
punct de vedere teritorial - mai mult sau mai puţin intenţionat.

Cea de-a doua categorie cuprinde politicile UE care au o dimensiune teritorială mai implicită,
insă foarte bine delimitată: politica energetică, politica în domeniul pescuitului, politica
maritimă, politica privind piaţa internă şi concurenţa.

Toate aceste politici au o importanță deosebită pentru coeziunea teritorială şi, prin urmare, ar
putea fi uşor etichetate drept politici teritoriale. Acestea sunt descrise şi analizate sumar în
cadrul studiului, insă în niciun caz în mod exhaustiv.

Este demn de menţionat faptul că impactul politicii de coeziune şi al politicii agricole comune
de dezvoltare rurală se exercită mai ales prin investiţii în infrastructură sau prin stimulente
financiare destinate activitătilor private. Accesul la aceste mijloace financiare prezintă un
interes şi o importantă considerabile pentru toate regiunile din statele membre .În schimb,
impactul teritorial al politicilor de mediu are la bază, în primul rând, reglementări procedurale
la nivel european. Acest lucru poate fi o sursă de conflict la nivel local, regional şi uneori
naţional, ci şi autoritățile regionale se confruntă cu un conflict sectorial la nivel regional, de
exemplu între departamentul responsabil cu mediul şi departamentul responsabil cu aspecte
economice sau legate de ocuparea locurilor de muncă. În ambele cazuri, este necesară o
funcţie de coordonare la nivel teritorial - care este cel mai des atribuită amenajării teritoriului.
Acest lucru nu ar trebui să conducă la concluzia că este posibil sau chiar recomandabil ca
amenajarea teritoriului să fie coordonată în mod similar la nivelul Uniunii Europene.

O a treia categorie de politici cu o incidență teritorială pertinentă este mentionată în Agenda


teritorială. Se numără: politica de cercetare şi dezvoltare, politica fiscală, precum şi politica
economică şi monetară a UE, politicile UE privind comerţul extern, politicile UE privind
siguranţă alimentară, politicile UE privind întreprinderile şi industria.

Atît Agenda teritorială, cît şi Carta de la Leipzig, conţin recomandări în materie de politică.
Însă, în timp ce Carta de la Leipzig poate fi considerată ca un document de strategie
concludent pentru autoritățile în cauză, care oferă, de asemenea, instrumente adecvate la
nivel european, recomandările conţinute în Agenda teritorială rămân la un nivel destul de
general. Acţiunea cea mai importantă prevăzută în agendă este de a elabora un plan de
acţiune în cursul preşedinţiilor viitoare. Preşedinţia portugheză a început să lucreze la un
program de acţiune pentru punerea în aplicare a Agendei teritoriale, iar preşedinţia slovenă a
acceptat să iniţieze punerea ei în aplicare.

S-ar putea să vă placă și