Poem mitologic cu juxtapuneri tradițional astrologice

De Ovidiu Mihăilescu

Am avut un cal

era un cal frumos, puternic, mătăsos,copilăros

un cal fermecat, aș putea spune

nu mânca jeratic, nu vorbea limbi străine

dar era de aceeași bucurie cu mine....

într-o zi a venit un om de la oraș

mi-a zis dă-mi calul tău să-l facem monument

nu știam ce vrea să zică, l-am rugat

arată-mi cum vine asta, ce vrei cu el?

cum ar arăta transformat?

el a zis calului – stai în picioare

și calul s-a ridicat pe picioarele din spate ca un om

apoi a început cu un aparat special

să-l lungească până când calul meu

a început să arate ca o girafă ciudată

ceva între Dali și Picasso

între baroc târziu și rococo

un fel de coloană a infinitului cu un cap

trist și deznădăjduit de cal fermecat...

i-am zis: stai, oprește-te calul meu nu e

monument de oraș, oprește-te și lasă-l în pace!

dar nu înțelegi? acum l-am modificat

așa va rămâne nu mai ai ce-i face!

ba da ai să vezi se mai poate face ceva, i-am zis

și am început să urc pe calul coloană până sus la cap

și la ureche i-am cântat calului cântecul Călușarilor

și brusc s-a transformat în cal fermecat

și a prins să zboare

ceea ce era și normal fiind rupt din Soare.

morala e simplă și se întâmplă mereu

mulți vor să facă din sufletul vostru un fel de muzeu

voi însă să fiți nărăvași vii și bizari

căci dansul călușului cândva se dansa sus pe pari

dansatorii reprezentând fiecare drumul prin zodiac al bunului Soare

și trecând peste simbolistică, interpretare, mitologie și rit

nu lăsa să te atingă pe suflet orice tâmpit!