APOGEUL IMPERIULUI BIZANTIN (843 – 1025)

Caracteristici generale:
Datorită izbânzilor repurtate în politica externă de către împăraţii iconoclaşti, viaţa
economică din jumătatea de est a bazinul mediteranean ajunge la stabilitate şi securitate, ceea
ce duce la revitalizarea oraşelor de pe litoralul Imperiului. Creşte ponderea meşteşugurilor şi a
comerţului în ansamblul vieţii economice şi bizantine.
Pe plan social, se formează o clasă aristocratică în curs de fudalizare, consecinţă a
declinului şi stratificării comunităţilor rurale, dar şi a presiunii din afară a dinaţilor. Împăraţii
duc o politică fiscală şi socială contradictorie. Pe de o parte, promovează unele măsuri în
favoarea ţărănimii libere şi a stratioţilor, dar, pe de altă parte, impun o fiscalitate excesivă, ca
premisă pentru politica externă de cuceriri.
În administraţie, sistemul themelor cunoaşte începutul decăderii sale, din cauza
deteriorării bazei sale sociale şia reorientării imperiului către o politică externă expansionistă.
Consolidarea internă a imperiului şi atingerea obiectivelor de politică externă de către
împăraţii iconoclaşti, prin stăvilirea expansiunii arabe şi consolidarea graniţelor orientale,
permite împăraţilor din dinastia macedoneană începând cu Vasile I şi culminând cu împăraţii
soldaţi Nikephor II Phocas, Ioan Tzimiskes şi Vasile al II-lea, să ducă o politică ofensivă pe
plan extern. Principalele obiective ale acestei politici au fost restaurarea supremaţiei bizantine
în Mediterana orientală şi centrală, recucerirea Balcanilor în Vest şi a Armeniei,
Mesopotamiei şi Siriei de Nord, în Orient.
Pe plan doctrinar se revine la teza unicităţii imperiului şi a puterii sale mondiale,
precum şi a superiorităţii bizantinilor asupra altor popoare.
Pe plan cultural, acum se afirmă „primul umanism bizantin”, după expresia lui Paul
Lemerle. Noua mişcare este legată de personalitatea patriarhului Photios, în secolul al IX-lea,
şi de aceea a împăratuluik – cărturar, în veacul următor, în jurul cărora şi-au dus activitatea
cercuri de savanţi, care au redactat lucrări cu caracter enciclopedic – istorie, medicină,
agronomie, cu o valoare practică şi utilitară.
„Renaşterea artistică macedoneană” se manifestă în arhitectură, prin preferinţa pentru
edificiile cu plan de cruce greacă înscrisă, în care cupola se sprijină pe patru bolţi, ce
desenează braţele egale ale unei cruci greceşti. Vecea tradiţie bazilicală se regăseşte în mediile
conservatoare din provincii (Cappadocia, Macedonia), ca şi în Bulgaria (Pliska), de curând
convertită la creştinism. În pictură, reacţia faţă de modelele orientale aduce reîntoarcerea la
valorile clasice greco-romane şi fixarea programului iconografic.
Împăraţii din această perioadă:
Mihail III – 842-867 (din 856 singur împărat)
Vasile I – 867-856
Leon VI – 886-912
Alexandru 912-913
Constantin VII – 913-959
Roman I Lecopenos – 920-944
Ronan II – 945-963
Nikephon II Phocos – 963-969
Ioan I Tzimiskes – 969-976
Vasile II – 976-1025

II. Mihail III (beţivul)

La începutul anului 856 are loc o lovitură de palat la Constantinopol, care duce la
înlăturarea, întemnițarea și asasinarea lui Theoktistos, favoritul Theodorei, îndepărtată și ea

1
curând de la putere. Mihail III rămâne singur împărat și conduce imperiul cu ajutorul
unchiului său, ***.
În 25 decembrie 858, după exilarea și abdicarea voluntară a patriarhului Ignatios, în
fruntea bicerisii este adus Photios, cel mai mare învățat al veacului. Alegerea lui va produce
disensiuni atât în sânul bisericii biyantine, cât și între Roma și Constantiopol. În 862
Constantin Kyril (827-869) creează alfabetul slav şi împreună cu Methodios propovăduiesc
creştinismul populaţiei slave, până în Moravia Mare. În 864/865, chneazul bulgar Boris
adoptă creştinismul şi numele de Mihail, iar între 867-874 se creştinizează în rit ortodox
sârbii.
- 863 septembrie 3 – bizantinii obţin o mare victorie contra arabilor şi preiau
iniţiativa în Orient.
- 24 septembrie 867 – Vasile Tesakimoneros, şef al grajdurilor imperiale, uzurpă
tronul lui Mihail III.

III. Vasile I Macedoneanul (867-856)

În interior restabileşte ordinea şi începe opera de adaptare a legislaţiei bizantine la
realităţile secolului al V-lea, demers continuat de fiul şi succesorul său, Leon VI.
Sub Vasile I se întocmeşte Procheiron (879), un manual de drept bizantin bazat pe
Ecloga lui Leon III (726), Instructele lui Justinian şi Epanagôgê (886), inspirată din Eclogă şi
din Procheizon. În exterior, continuă politica ofensivă a cezarului Bardos în Orient şi ocupă
căile strategice care deschideau accesul spre Mesopotamia şi Cilicia; în Italia obţine succese
importante în lupta împotriva arabilor. Relaţiile cu Roma se restabilesc, mai întâi prin concesii
substanţiale făcute de bizantini, apoi prin concesii din partea Papei, care avea nevoie de aliaţi
ca bizantinii contra arabilor.

IV. Leon VI Înţeleptul (886-912)

Principala realizare a guvernării sale interne rămâne codul de legi Basilicalele (887-
896) în 60 de cărţi, cel mai mare monument juridic bizantin. Codul rezumă în greacă legislaţia
lui Justinian şi *** succesorilor săi, adaptându-le realităţilor social-economice şi politico-
administrative din secolele IX-X.
- lupte cu bulgarii, cu rezultate în general favorabile acestora. În contextul acestor
lupte, Imperiul se aliază cu Ungurii, iar ţarul Simeon (893-927) cu pecenegii, iar în
896 ungurii se stabilesc în Pannonia.
- Sfârşitul secolului IX – începutul secolului X – destrămarea califatului ***

V. Constantin VII Porphysogenetul (913-959) – la început minor

Între anii 914-927 are loc un război bizantino-bulgar, prin care ţarul Simeon încearcă
să smulgă conducătorilor bizantini titlul de împărat al romanilor şi egemonia în Balcani. La
20 august 917, bizantinii suferă o grea înfrângere din partea bulgarilor la Anchilos, pe ţărmul
Mării Negre, în apropiere de Dunăre, resturile armatei bizantine sunt nimicite de ţar la
Katosyrtai, în apropierea Constantinopolului, iar apoi Simeon pustieşte întreaga Grecie, până
la Corint. Bizantinii provoacă războaie ale bulagrilor cu sârbii şi apoi cu croaţii, iar în anul
877, în toiul pregătirilor pentru o expediţie antiobizantină, ţarul Simeon moare. Domnia lui
Petru (927-969), fiul şi succesorul lui Simeon, reprezintă perioada de maximă influenţă
culturală bizantină în Bulgaria, ţaratul a asigurat imperiului liniştea în Europa contra
incursiunilor maghiare şi pecenege, îngăduindu-i să-şi mobilizeze toate forţele împotriva
arabilor.
Între 925-945, împăratul desfăşoară o importantă activitate literară: Viaţa împăratului
Vasile I, Despre ceremonii; despre theme (930); despre administraţia imperiului (945) – îi
aminteşte şi pe români, cu titulatura de romani.

2
 945-959 – Guvernarea personală a lui Constantin VII Porphyrogenetul continuă pe
plan social politica lui Roman Lecopenos de apărare a comunităţii rurale şi a stratioţilor în
faţa ofensivei dinaţilor. Pe plan cultural, în jurul anului 950 se atinge apogeul primului
umanism bizantin, amplă mişcare cultural-ştiinţifică.

VI. Domnia lui Roman II (10 noiembrie 959 – 25 martie 963)

Pe plan intern, continuă politica socială a înaintaşilor săi, şi se remarcă ascensiunea
eunucului Joseph Bringes, logothet al tezaurului, mare *** şi parakimomenos.
Într-o novelă semnată de patriciul Theodor Decapolite, se hotărăşte retrocedarea către
vechii stăpâni a proprietăţilor ţărăneşti înstrăinate după foamentea din 927/928; proprietăţile
înstrăinate după luarea puterii de către Constantin VII, urmează să fie înapoiate stăpânilor lor
fără răscumpărare.
Pe plan extern, armatele bizantine, sub conducerea unui corp de generali eminenţi, în
frunte cu marele domestic Nikephor Phocas, continuă seria marilor victorii.
Astfel, între iunie 960 şi martie 961 are loc recucerirea insulei Creta, cu un asediu
îndelungat al Kondiei, capitala sa. Apogeul thalanocraţiei bizantine în Mediterana.
962- încoronarea lui Otto I şi formarea Imperiului Romano-German.

VII. Domnia lui Nikephor Phocas (16 august 963 – 10 decembrie 969)
Eminent general, ducând viaţă de ascet, este reprezentantul uneia dintre cele mai
strălucite familii aristocratice.
Politica sa internă şi externă are în vedere interesele aristocraţiei din Asia Mică şi ale
armatei; promovează o politică fiscală foarte dură, ce provoacă nemulţumirea generală şi, din
aceleaşi constrângeri militare, devalorizează titlul monedei bizantine.
964 – o novelă imperială interzice înfiinţarea unor noi aşezăminte religioase şi
achiziţionarea, pe diferite căi, de către biserică şi mănăstiri, a unor noi proprietăţi: opreşte
intrarea unor cetăţeni valizi în mănăstiri, fenomen care priva statul de forţe productive şi de
soldaţi; împăratul atacă practicile din sânul bisericii, care o dezonorau.
- 967 – nouă lege imperială, care favorizează marea proprietate, este însă apărată
proprietatea stratiotică. Recrutarea soldaţilor se face din rândurile micii nobilimi şi mai puţin
din cele ale ţărănimiilibere (lupte cu arabii – Orient, Otto I - Italia).
- 967 – izbucneşte confllictul cu bulgarii, iar în 968 ruşii lui Sviatoslav dau curs
invitaţiei bizantine şi ocupă Bulgaria de la Nord de Balcani, intenţionând să-şi stabilească
acolo centrul puterii.
- decembrie 969 – Nikephon Phocos cade victima unui complot pus la cale de
împărăteasa Theophaso şi amantul ei, Ioan Tzimiskes, cel mai bun general al Imperiului.

VIII. Domnia lui Ioan Tzimiskes – 12 decembrie 969 – 10 ianuarie 976

Reprezentant al marilor familii aristocratice, continuă politica pro-aristocratică a
înaintaşului său, promovează o politică favorabilă bisericii, cu care a rămas în relaţii foarte
bune, şi guvernarea internă se sprijină pe parakimomennul Vasile.
- 970 – lupte cu Sviatoslav, care revendică întreg teritoriul european al Imperiului –
Constantinopolul.
- martie – iulie 971 – război ruso-bizantin – lupte la Preslav şi Silistra, Marele cneaz se
recunoaşte învins, şi este ucis la întoarcerea în Rusia de către pecenegi.
- 971 – Basil*** anexează imperiului înztregul teritoriu al ţaratului bulgar, restabilind
graniţa pe Dunăre, ţarul Boris adus la Constantinopol şi silit să abdice, Patriarhatul bulgar
desfiinţat.

3
 IX. Domnia lui Vasile II (11 ianuarie 976 – 15 decembrie 1025). Apogeul statului
bizantin

1. Politica internă
1 ianuarie 996. Novela imperială în sprijinul micii proprietăţi ţărăneşti şi stratiotice.
Toate achiziţiile funciare de după 922 sunt declarate nule, iar proprietăţile sunt înapoiate fără
despăgubire, pentru bunurile înstrăinate din domeniul statului nu există termen de prescripţie.
1002 – este introdus impozitul allelengyon, conform căruia dinaţii trebuie să plătească
statului copilaţia şi alte impozite pe care populaţia săracă din circumscripţia financiară în care
aceştia locuiau nu le putea plăti.
2. Politica externă
- două mari succese:
a) creştinarea ruşilor în anul 988 sub cneazul Vladimir, căruia Vasile II este obligat săţi
dea de soţie pe porphyrogeneta Anna.
b) recucerirea Peninsulei Balcanice şi distrugerea statului cu caracter bulgar întemeiat
de Samuel în Macedonia, în anul 976, în urma unei răscoale antibizantine. Cea mai importantă
victorie a lui Vasile II în Balcani are loc la 29 iulie 1014 în Pasul Kimbalongos (Beleşiţa), în
Macedonia. Cei 19.000 de prizonieri bulgari au fost trataţi ca supuşi rebeli şi orbiţi, iar
Samuel moare. Este urmat de Gabriel Radomir (1014-1015) şi Ioan Vladislav (1015-1018).
În Balcani sunt organizate patru theme noi:
- Paristrion, cu centrul în Silistra;
- Bulgaria – Skolje (Macedonia),
- Sirmiem – pe Dunărea Mijlocie – Sirmur,
- Dalmaţia, pe coasta adriatică.