Sunteți pe pagina 1din 2

Importanta coniferelor

Un vechi proverb indian spune:


"Doar după ce ultimul copac a fost doborât, doar după ce ultimul râu a fost otrăvit, doar după ce
ultimul peşte a fost prins, doar atunci veţi realiza că banii nu pot fi mâncaţi.”

Aşa se adresează, prin glasul unui întelept, un neam de pe acest Pământ, întregii omeniri.
Îndemnul la cumpătare, nevoia de a proteja ceea ce natura ne-a oferit este vitală, deoarece pădurea
înseamnă: aer respirabil, apa esentiala vietii, adieri de vânt nu furtuni şi uragane, biodiversitate.

Pădurile, numite şi "aurul verde” sau "plămânul planetei” sunt cea mai de preţ podoabă a
Terei. Padurea de conifere este cel mai intins habitat terestru din lume, ocupand o fasie lata de
aproximativ 1.300 km in emisfera nordica. Arborii vesnic verzi de pe aceasta arie intinsa cresc acolo
unde este prea frig pentru padurile de foioase. Pădurea de conifere îndeplineşte mai multe funcţii:

Functia geochimică a coniferelor: contribuie la circuitul elementelor chimice în


natură. Datorită pigmentului verde numit clorofilă, prin fotosinteză, în cadrul procesului de
hrănire furnizează oxigen (aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale,
microorganisme, industrie, agricultura, este preluat din atmosfera, fiind furnizat de arbori şi arbuşti)
şi absoarbe dioxid de carbon (pe care îl stochează în masa lemnoasă alături de alte elemente chimice
preluate din sol). La nivelul frunzelor - metamorfozate sub forma de ace prin procesul de fotosinteză,
este captată energia solară şi transformată în energie stocată chimic.

Funcţia antierozională: rădăcinile coniferelor fixează solul, mai ales pe terenurile în pantă,
micşorând probabilitatea de producere a alunecărilor de teren şi a prăbuşirilor; împiedică degradarea
solurilor prin sărăturare sau înmlăştinire.

Functia pedogenetică: contribuie la formarea solului prin: mărunţirea rocilor (acţiune


mecanică a rădăcinilor), alterarea rocilor (acţiune chimică), formarea humusului şi asigurarea
fertilităţii (prin aportul de substanţă organică).

Funcţia hidrologică: frunzişul coniferelor reţine 40-50% cantitatea de precipitaţii; rădăcinile


arborilor afânează solul care poate reţine o cantitate mai mare de apă; pădurea păstrează nivelul
ridicat al apei în sol şi calitatea apelor subterane (captările de ape, forajele sunt în zone împădurite);
reduce riscul de producere a inundaţiilor.

Funcţie climatică: in funcţie de speciile de conifere, de înălţimea şi densitatea lor, pădurea


moderează regimul temperaturilor (vara, în pădure este cu circa 2 grade mai răcoare decât în afara ei,
iar iarna temperatura este cu 1,7 grade mai ridicată în interior decît la exterior); datorită
evapotranspiraţiei intense, deasupra pădurii se crează un curent de aer umed, ascendent care sporeste
nebulozitatea; se modifică repartiţia precipitaţiilor şi creşte local umiditatea; reduce viteza vântului;
păstrează un timp mai îndelungat stratul de zăpadă; diminuează cantitatea de radiaţie ajunsă la sol
deoarece o absoarbe în procesul de fotosinteză.

Funcţia biologică / ecologică: constituie izvoare de biodiversitate. Permite perpetuarea


speciilor şiconservarea genofondului - Numeroase specii de plante şi animale au dispărut datorită
defrişării pădurilor sau datorită incendiilor. Padurile de conifere oferă adăpost şi sursă de hrană.
Permit păstrarea unor medii naturale, aici formându-se cele mai numeroase şi mai complexe lanţuri
trofice (Exemplu: fructe şi seminţe – şoareci – vulpe şi şoim; frunziş – păduchi de pom –buburuze -
piţigoi).

Funcţia antipoluantă/ Sanitară: in cadrul procesului de fotosinteză, 1 ha de pădure absoarbe


anual, circa 16 tone CO2 şi produce 30 tone O2. Arborii reţin şi praf, alte gaze poluante (oxizi de sulf,
oxizi de azot, compuşi ai plumbului) provenite de la industrie sau de la transporturi. Doar incendiile
afectează în fiecare an circa 12-13 mil ha pădure, în atmosferă ajungând astfel cantităţi
impresionante de CO, CO2 şi gudron.

Functia educativă / stiinţifică: ecosistemele forestiere, în special codrii seculari / pădurile


virgine, au calitatea de model de adaptare la variaţia factorilor de mediu pe termen lung, prin corecta
dimensionare a funcţiior şi structurare funcţională: lanţuri trofice complexe şi lungi, reînoirea
componentelor populaţiilor, flexibilitatea cenotică. Genofondul valoros permite înfiinţarea de arii
naturale protejate, favorizând protecţia speciilor de plante şi animale rare, endemice care sunt
amenintate cu disparitia.Pentru generaţiile viitoare, codrii seculari şi pădurile virgine din Romînia
constituie un martor istoric a ceea ce au fost pădurile de altădată din zona temperată.

Functia estetică/ peisagistică şi recreativă: pădurile de conifere rup monotonia peisajului lipsit
de vegetaţie forestieră. Terenurile degradate datorită mineritului, depozitării de deşeuri, terenurile
afectate de eroziune, sunt reabilitate prin împădurire. În regiunile temperate, în funcţie de anotimp,
pădurile oferă un peisaj mereu în schimbare. Culorile pe care le îmbracă, liniştea, aerul nepoluat,
peisajul sunt motive sufuciente pentru a atrage turişti.

Functia socio-economică: pădurea de conifere oferă numeroase resurse regenerabile dacă sunt
exploatate durabil: ciuperci, fructe de pădure, plante medicinale. Exploatarea lemnului şi utilitarea sa
in tipografii, pentru construcţii şi mobilă, a impus nevoia de a recicla. De exemplu, pentru o singură
ediţie a cotidianului „Le Monde” sunt necesare 160 ha de pădure de molid. Pădurea are şi o
semnificaţie istorică, de ea fiind legate importante momente importante ale devenirii neamului, dar şi
culturală, multe din operele literare şi muzicale fiind legate de ea.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, 80% din suprafaţa ţării noastre era acoperită de păduri.
În prezent, acestora le revine doar 26%. Astfel România se situează sub media europeană şi valoarea
ecologică admisă. Remarcabile sunt afirmaţiile silvicultorului M. Drăcea: "Lemnul se poate
cumpăra, dar pădurea nu!”si "Ca pădurile unei ţări să poată prospera, ele au înainte de toate
nevoie de căldura şi roua inimii omeneşti.”