Ministerul Educației al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologie

Referat

Tema: Fronturile atmosferice

A elaborat:Levcenco Mihaela
A verificat:Chirica Lazar

Chișinău 2018
 Fronturile atmosferice
Frontul atmosferic separa doua mase de aer cu caracteristici diferite. Diferentele termice si
barice sunt semnificative intre cele doua mase de aer, la trecerea deasupra unui front apar
brusc fluctuatii de temperatura, umezeala, presiune atmosferica si schimbarea directiei
vantulu. Suprafetele izobarice se modifica semnificativ, spre exemplu nivelul izobarei de 850
hPa se va gasii la o altitudine mai ridicata in masa de aer cald, decat in mase de aer rece.

Procesul de formare al fronturilor se numeste frontogeneza si se realizeaza in

continuarea a doua mase de aer diferite. Procesul invers se numeste frontoliza. Latimea zonei
frontale este de 10.30 km, inaltimea de cel putin 1.2 km si cel mult pana la limita superioara a
troposferei
Fronturile atmosferice sunt calde sau reci functie de masa de aer care vine si inlocuieste o alta
masa de aer dintr-o anumita zona (fig.17.16).
Masele de aer principale sunt separate de trei fronturi atmosferice:
- front arctic;
- front polar;
- front tropical.
Din aceste fronturi, principal este frontul polar care se situeaza la latitudini medii. Prin
ondularea sa genereaza depresiuni barice extratropicale. Frontul tropical este implicat in
geneza ciclonului tropical.
Fronturile atmosferice sunt de doua categorii:
- fronturi pasive;
- fronturi active (cald, oclus, rece, cvasistationar).

Frontul cald
Poarta numele masei de aer cu viteza mare, cu viteza vantului din spatele sau (a vantului de
suprafata). Prin alunecarea maselor calde pe cele reci (fig.17.17) rezulta nebuloase (nori
stratificati). Formatiunile noroase apar cu 500 M inaintea frontului. Norii sunt de tip stratus,
iar mai in fata in partea inalta a suprafetei frontale de tip cirrus si cirrostratus la inaltimea de
aproximativ 6000 m. Inaltimea frontului este de 6.8 km. Pe masura deplasarii sale spre est
norii cirrostratus coboara si se amplifica cedand locul norilor altostratus si
nimbostrus. Ploaia cade intr-o centura de circa 200 mile marine.

Frontul rece
Se produce in situatia cand aerul rece are o viteza mai mare care va intalni un aer cald si va
crea un plan inclinat spre masa rece (fig.17.18). La contact se vor produce nori de tip
cumulus si altocumulus. Ploaia este mai puternica decat in cazul frontului cald, dar de durata
mai mica. Inaltimea frontului este de 4 - 6 km. Se deplaseaza cu viteza apropiata de cea a
vantului geostrofic. Frontul oclus
Se formeaza in spatele frontului rece si in fata frontului cald (fig.17.19 si 17.20). Zona se
extinde pe sute de kilometri. In situatia in care in zona frontului oclus se produc scaderi de
presiune atmosferica, frontul se regenereaza. Norii asociati frontului oclus sunt similari celor
care preced un front cald, dar centura de ploaie este mai mica. In cazul frontului oclus rece
ploaia continua si dupa trecerea frontului, pe cand la trecerea frontului oclus cald aceasta se
opreste. Daca in frontul oclus presiunea este in crestere, frontul se distruge. Evolutia vremii
intr-un front oclus este asemanatoare cu cea dintr-o depresiune, dar lipseste sectorul cald si cu
mai putina ploaie. Acest front este asociat cu o centura de nori foarte josi si de vizibilitate
redusa. Cand ocluziunea este aproape de centrul unei foste depresiuni, apare ploaia sau
burnita.

Fronturile atmosferice Fronturile atmosferice apar atunci când diferenţele de temperatură

dintre două mase de aer învecinate se încadrează între 5 şi 10º. La baza fronturilor
atmosferice stă zona de tranziţie dintre diferite mase de aer, ale căror proprietăţi fizice
(temperatură, umezeala specifică, vântul) sunt variabile si conditionate de dinamica
atmosferei. În funcţie de diferenţele de temperatură dintre masele de aer, înălţimea la care se
extinde frontul se pot determina unele procese dinamice din atmosferă: Dezvoltarea
ciclonilor; Dezvoltarea anticiclonilor ; Stabilirea fenomenelor meteorologice şi a tipurilor de
vreme deasupra unor zone extinse. Fronturile atmosferice sunt caracteristice depresiunilor, în
care deplasarea pe orizontală a aerului este convergentă. Zona frontală are o anumită
înclinaţie, aerul rece rămânând ca o pană sub aerul cald. Chiar dacă fronturile atmosferice
reprezintă strate cu o înălţime şi lăţime oarecum determinată, convenţional se consideră a fi o
linie geometrică. Pe hărţile sinoptice fronturile sunt reprezentate prin linii curbe. Clasificarea
fronturilor atmosferice 1. După caracteristicile de mişcare se deosebesc fronturi calde şi
fronturi reci. Frontul cald se formează atunci când masa de aer rece care se retrage este
înlocuită de masa de aer cald. Frontul rece se formează atunci când masa de aer cald care se
retrage este înlocuită de masa de aer rece. 2. Din punct de vedere al maselor de aer fronturile
pot fi principale sau secundare. Fronturile principale sunt: frontul arctic ( între masele de aer
polare şi arctice), frontul polar ( între masele de aer tropicale şi polare ) şi frontul tropical
(între masele de aer ecuatoriale şi tropicale ). Fronturile secundare pot aparţine aceleiaşi mase
de aer (ex. : mase de aer maritime tropicale, mase de aer continental tropicale...) . Sunt
delimitate ca dezvoltare verticală şi au un contrast mai mic de temperatură. Se mai numesc
fronturi topografice. 3. După caracteristicile dezvoltării pe verticală fronturile se clasifică în :
anafronturi şi catafronturi. Anafronturile aparţin mişcărilor ascendente ale maselor de aer iar
catafronturile aparţin mişcărilor descendente ale maselor de aer cald deasupra suprafeţei
terestre. Frontul cald Este suprafaţa de discontinuitate dintre două mase de aer: una caldă şi
una rece; masa rece retrăgându-se şi fiind substituită treptat de masa de aer cald. Frontul cel
mai dezvoltat trece prin partea centrală a ciclonului. Aerul cald urcă treptat răcindu-se
adiabatic iar vaporii de apă conţinuţi de acest aer ating starea de saturaţie şi prin condensarea
lor rezultă un sistem noros compus din nori: Nimbostratus, Altostratus (compacţi),
Altostratus translucidus, Altocumulus şi Cirostratus. Ei formează o pană ce se îngustează spre
partea anterioară a frontului Norii superiori (Ci, Cs) apar cu 800-1000 km înaintea frontului.
Urmează apoi un sistem noros masiv (Ac, As, Ns) În unele cazuri, înaintea sistemului apar
nori Cumulus cu dezvoltare verticală redusă, nori Stratus si Stratus fractus. Dacă norii Stratus
fractus sunt aproape de linia frontului, atunci vor genera timp urât. În spatele liniei frontului
mai apar nori Stratus care dau precipitaţii sub formă de burniţă. În faţa frontului poate să
apară ceaţa de advecţie. Pe 300-400 km ( mai putin vara şi mai mult iarna) cad precipitaţii cu
caracter general . Pot dura între 7 şi 14-16 ore. Frontul se deplasează cu viteze de 20-40
km/h. Din norii Altostratus şi Nimbostratus cad precipitaţii continue; precipitaţiile căzute din
norii Altocumulus se evaporă uneori înainte de a atinge solul. La pătrunderea frontului
deasupra unui teritoriu apar intensificări de vânt. Odată cu apariţia norilor Cirus apare o
scădere de presiune până la linia frontului. La apropierea frontului se observă o abatere spre
stânga a vântului iar după ce frontul trece, o abatere spre dreapta (datorită curburii izobarelor
ciclonului sau talvegului respectiv). Temperatura: - iarna creşte uşor iar după trecerea
frontului creşte mai puternic. - pe timpul verii nu se înregistrează creşteri semnificative ale
temperaturii aerului din cauza căderilor de precipitaţii care limitează încălzirea. Presiunea
poate să scadă puternic în frontul cald. Dacă sistemul noros include şi nori Cumulonimbus
vor apărea furtuni. Frontul rece Suprafaţa anterioară a acestui front formează un unghi abrupt
cu orizontala. În funcţie de diferenţele de temperatură dintre aerul rece ( mai activ, care
substituie masa de aer cald care se retrage) şi aerul cald se disting două tipuri de fronturi reci:
de ordinul I de ordinul II Ca sistem noros, frontul rece de ordinul I se aseamănă cu frontul
cald. Când masa de aer este puternic instabilă se formează nori Cumulonimbus mai frecvent
decât în cazul frontului cald. Sistemul noros specific are dimensiuni mult mai reduse pe
orizontală comparativ cu situaţia frontului cald. Masa de aer cald alunecă ascendent pe
întreaga suprafaţă a frontului. Zona de precipitaţii: 150 - 170 km. Viteza de deplasare: 35-40
km/h, mai mare decât în cazul frontului cald datorită unghiului cu orizontala. Frontul rece de
ordinul I În spatele liniei frontului apar norii Stratus şi Stratus fractus. Datorită masei de aer
uşor instabile apar izolat nori Cumulus. Direcţia vântului se roteşte spre dreapta odată cu
trecerea frontului iar viteza acestuia creste. Presiunea scade uşor în faţa frontului şi creşte
după trecerea acestuia. Temperatura scade uşor înaintea frontului şi accentuat în spatele lui.
Frontul rece de ordinul II Unghiul pe care îl face cu orizontala este mult mai abrupt. Pe un
spaţiu destul de îngust al suprafeţei inferioare a frontului se dezvoltă pe verticală un sistem de
nori Cumulonimbus şi Cumulus congestus care urcă până la altitudini mari (7-8 km). Fluxul
convectiv este foarte puternic. Sistemul noros se formează într-un timp foarte scurt. Cad
precipitaţii sub formă de averse însoţite de căderi de grindină şi oraje. Frontul rece de ordinul
II Viteza de deplasare a acestui tip de front este de 50-60 km/h. Vântul se intensifică foarte
rapid. Zona de precipitaţii este cuprinsă între 50 şi 70 km iar durata precipitaţiilor este de 1
oră. În spatele frontului cerul este mai mult senin datorită descendenţei aerului rece. După
câteva ore, în spatele frontului se formează alţi nori Cumulonimbus din care cad averse
însoţite de oraje. Presiunea scade uşor după care creşte destul de puternic. Vântul suflă în
rafale cu schimbări de direcţie. direcţie Frontul oclus Este zona de contact dintre două
fronturi . Poate să apară atunci când un front rece ( care se deplasează cu viteze mai mari)
ajunge din urmă un front cald. Apare în faza de umplere a depresiunilor (presiunea ajunge în
jurul valorii normale 1013,3 mb). ...