Sunteți pe pagina 1din 5

ANALIZA POLITICILOR PUBLICE

CURS 12 aprilie 2017

1. Tipologia politicilor publice

• Politicile publice pot fi caracterizate în funcţie de criterii formale sau instituţionale:


• politici naţionale,
• politici locale şi
• politici regionale.

• Din punctul de vedere al coerciţiei, o politică publică poate fi calificată în două moduri:
1. coerciţia se exercită în mod direct sau constrângător asupra cetăţeanului sau, din
contră, în mod indirect sau lejer (ex. mustrarea agentului de circulatie)
2. coerciţia îi afectează pe cei către care este îndreptată, modificându-le
comportamentul acestora şi limitându-le autonomia sau, din contră, se exercită printr-o
presiune asupra mediului în care trăiesc aceştia (ex. reducerea consumului
gospodăriilor printr-o creştere a impozitului pe venit)

 In funcție de scopul lor, politicile publice pot fi:

1. Politici publice privind bugetul și finanțele


• cuprind politici publice în domeniul
• finanțelor, bugetului,
• domeniul monetar,
• al impozitării, al taxelor vamale.

• Exemplu: Politica fiscal-bugetară


• surprinde modul în care Guvernul își organizează bugetul, modul de realizare a
veniturilor și de colectare a cheltuielilor,
• are efect atât pe termne scurt (influențând cererea agregată), cât și pe termen lung
(influențând investițiile și creșterea economică)
• este o politică conjuncturală
• poate fi expansionistă – (presupune scăderea taxelor și a impozitelor și creșterea
cheltuielilor bugetare) – se aplică în perioadele de recesiune economică, sau
restrictivă – (pp. creșterea taxelor și a impozitelor și reducerea cheltuielilor
bugetare) – în perioadele de expansiune economică

1
2. Politici publice industriale - vizează
• reindustrializarea economiei,
• dezvoltarea în domeniul inovației și producției,
• industria energetică
• utilizarea durabilă a resurselor energetice
• industria minieră....
Politica industrială a României
• Scopul politicii industriale îl constituie promovarea dezvoltării şi restructurării industriei,
creşterea eficienţei acesteia şi a nivelului său de competitivitate.
• Priorități:
• dezvoltarea mediului macroeconomic si de afaceri,
• restructurarea industriala,
• corelarea politicii industriale cu alte politici relevante,
• corelarea cu strategiile UE in domeniu
• promovarea tehnologiilor, produselor și industriilor nepoluante.

3. Politici publice în domeniul educației


- pentru dezvoltarea educației generale, a școlilor profesionale, a sistemului de studii
universitare,
- dezvoltarea domeniului educației universitare și îmbunătățirea cooperării universitate-
cercetare-mediul de afaceri

4. Politici publice în domeniul forței de muncă


• politici publice de promovare a angajării forței de muncă și de reducere a
șomajului
• politici publice privind asigurările sociale, contribuțiile sociale la stat,
• politici publice privind condițiile de muncă sigure și un mediu de lucru sigur
• politici publice privind reducerea excluderii sociale și a discriminării

5. Politici publice în domeniul asistenței medicale


• vizează asigurarea sănătății populației și a asistenței medicale,
• siguranța dpdv epidemiologic,
• dezvoltare în domeniul farmaceutic

6. Politici publice privind agricultura


-producția agricolă

2
- gestionarea pădurilor
- utilizarea terenurilor
-dezvoltarea durabilă în agricultură
-dezvoltarea agriculturii ecologice
dezvoltarea zonei rurale și îmbunătățirea condițiilor de viață din mediul rural

7. Politici publice regionale -vizează


• Dezvoltarea socioeconomică echilibrată a regiunilor și zonelor unei țări,
• Utilizarea rațională a terenurilor
• Imbunătățirea condițiilor de viață
• Protejarea mediului
• Dezvoltarea infrastructurii
• Sprijinirea regiunilor aflate în declin industrial pentru reconversia pe traiectorii
viabile
Alte politici
8. Politici publice privind transporturile și comunicațiile
9. Politici publice în domeniul afacerilor
10. Politici publice privind mediul
11. Politici publice privind cultura
12. Politici publice în domeniul turismului
…….

2. Instrumentele necesare în elaborarea politicilor publice

Instrumentele politicilor sunt mijloacele sau resursele pe care guvernarea le are la


dispoziţie pentru a implementa politicile publice.

Există o mare varietate de instrumente care pot fi utilizate pentru a implementa politicile publice.

Acestea pot fi clasificate după mai multe criterii.

C. Hood consideră că guvernarea face faţă problemelor publice apelând la patru tipuri de resurse:
 Centralitatea: guvernarea foloseşte informaţia pe care o posedă, are dreptul de a fi
informată sau de a fi ascultată, fără a trebui să facă uz de constrângeri legale.
 Fondurile: deţinerea de bunuri/resurse pe care le poate utiliza pentru a stimula sau
pentru a le schimba cu altceva, în principal resursele monetare.
 Autoritatea: posedarea puterii legale sau oficiale de a interzice, de a comanda, a
licenţia, a certifica, a garanta etc.

3
 Organizarea: guvernarea are la dispoziţie aparatul de stat (o sumă de organizaţii sau
agenţii guvernamentale, care cuprind personal, clădiri, fonduri etc.) care îi permite să
realizeze acţiuni concrete.

După nivelului de intervenţie al statului, instrumentele pot fi voluntare, mixte sau


obligatorii. În cazul în care intervenția statului este redusă, instrumentele au un caracter
voluntar; pe măsură ce intervenţia statului este mai ridicată, instrumentele au un caracter mai
coercitiv.
Instrumentele voluntare. Uneori guvernarea decide în mod deliberat să nu acţioneze într-o
anumită problemă, deoarece consideră că rezultatele dorite se pot obţine mai bine lăsând familia,
comunitatea, piaţa liberă sau organizaţiile neguvernamentale să soluţioneze liber problemele
respective. ( de exemplu, organizații neguvernamentale care se implică în sprijinirea săracilor)
Instrumentele obligatorii. Ele constrâng sau direcţionează acţiunea persoanelor sau
instituţiilor cărora li se adresează. În aplicarea lor, guvernarea trebuie desigur să ţină seamă de
limitele constituţionale. Pe plan economic, reglementările urmăresc să încurajeze unele activităţi
sau, dimpotrivă, să descurajeze altele; de exemplu, pot exista reglementări privind preţurile
practicate, calitatea şi cantitatea produselor, standarde de siguranţă sau ecologice etc. Pe plan
social, reglementările urmăresc să protejeze interesele cetăţenilor, de pildă prin reglementarea
pieţei muncii sau elaborarea de standarde de calitate, de nepoluare etc.
Instrumente mixte. Acestea combină caracteristicile instrumentelor voluntare şi
obligatorii. Implicarea statului variază de la simpla diseminare a informaţiei la subsidii şi taxe
asupra activităţilor.
- Informarea şi consilierea sunt furnizate persoanelor şi organizaţiilor, cu aşteptarea că
ele îşi vor schimba comportamentul într-un anumit mod. Aceste instrumente sunt
folositoare atunci când guvernarea nu dispune de soluţii concrete sau nu doreşte să se
implice mai mult în soluţionarea unor probleme.
- Subsidiile reprezintă toate formele de transferuri financiare către persoane, firme,
organizaţii guvernamentale sau din sectorul privat ori neguvernamental. Subsidiile
urmăresc sprijinirea firmelor private pentru producerea de bunuri şi servicii pe care
guvernarea doreşte să le ofere, de pildă pentru agricultori sau pentru anumite
industrii, pentru şcoli, universităţi.
- Taxele reprezintă plăţi obligatorii către stat. Obiectivele introducerii unei taxe pot fi
foarte diferite. Cel mai cunoscut este acela de a creşte nivelul veniturilor statului. Dar
ca instrument al politicilor publice, taxele sunt utilizate pentru a induce un anumit
comportament sau, dimpotrivă, pentru a descuraja unele comportamente.
Alegerea instrumentelor
De obicei, o agenţie guvernamentală care are de implementat o anumită politică are la
dispoziție mai multe instrumente între care poate să aleagă. Decizia de alegere depinde de mai
mulţi factori, și anume de:
 caracteristicile instrumentelor: a) intensitatea resurselor; b) centrarea: cât de mare este
selectivitatea grupurilor vizate, cât de precisă este acţiunea etc.; c) riscul politic: cât de
mare e sprijinul şi cât de mare este opoziţia la folosirea acelui instrument, care sunt
şansele de succes etc.); d) constrângerile asupra activităţii statului: cât de mult este
acceptabilă coerciţia etc.;
 stilul de realizare a politicilor în ţara respectivă (de pildă, în S.U.A. sunt preferate politici
care presupun descentralizarea activităţilor, în timp ce în alte ţări, precum Franţa,
politicile apelează la activităţi cu un caracter mai pronunţat centralist);
 cultura organizaţională a agenţiilor guvernamentale care urmează să implementeze
politica;

4
 contextul problemei: rolul actorilor implicaţi, programarea activităţilor etc.;
 preferinţele decidenţilor (care ţin de profesiile lor, de afilierile lor instituţionale şi
politice, de cunoştinţele şi credinţele lor etc.).