Avocado este un fruct ce aparține familiei Lauracae, alături de alte plante cu flori
precum camforul, scorțisoara sau dafinul.
Consistența untoasa a pulpei și gustul specific al avocado-ului îl fac similar
fructelor oleaginoase, precum nucile și semintele. Numele știintific al fructului este Persea
americana.
Fructul de avocado devine verde ânchis sau mov închis atunci când este copt, iar în
interior are o samânța lemnoasa maron. Fiecare fruct cântarește în jur de 300-700 g.
Oamenii de știință au descoperit, în cadrul studiilor afectuate asupra beneficiilor aduse de
consumul fructelor de avocado, ca ele au rol protectiv împotriva bolilor cardiovasculare,
ajută la controlul greutatii corporale și îmbunătățesc abilitatea organismului de a absorbi în
parametri optimi nutrientii importanți din hrană.
Un fruct de avocado conține în jur de 22,5 g de grăsimi, dintre care două treimi
sunt mononesaturate (benefice sănătății). O calitate importanta a fructelor de avocado este
că acestea conțin foarte puțina fructoza (asociată cu predispozitia spre îngrășare) și circa 20
de nutrienți esențiali, precum fibrele, potasiul (într-o cantitate dublă comparativ cu
bananele), vitamina E, complexul de vitamine B și acidul folic.
Printre principalele lui roluri în menținerea sănătății se regasesc următoarele:
- are proprietăți antioxidante puternice, contribuind la prevenirea declanșării
diverselor tipuri de cancer;
- are capacitatea de a proteja ficatul împotriva cirozei și hepatitei virale;
- reglează hipertensiunea arteriala prin conținutul bogat de potasiu;
- reduce riscul de accident vascular cerebral, tot prin conținutul de acid folic ;
- înfrumuseteaza pielea și părul, conferindu-le strălucire și vitalitate (de aceea
fructele de avocado sunt folosite și în multe măști cosmetice);
- accelerează metabolismul, datorită complexului de vitamine B.