1

TREI EXPERIENŢE DIFERITE ALE CREŞTINULUI CU DUHUL SFÂNT

O întrebare pe care ar trebui să şi-o pună orice creştin este următoarea: Care este diferenţa dintre
biserica primară şi biserica de astăzi. De ce prima a avut aşa impact mare asupra societăţii lor în aşa scurt
timp şi de ce a doua, cu toată puterea de comunicare disponibilă astăzi, are un impact aşa de mic în societate?
De ce creştinii din acea vreme par să fi avut la dispoziţie o putere mult mai mare decât creştinii din ziua de
azi?
La sfârşitul evangheliilor, precum şi în Fapte capitolul 1 citim despre evenimentele ce au avut loc
în acea perioadă de 40 de zile dintre învierea Domnului şi înălţarea Sa la cer. În trei din cele patru evanghelii,
precum şi în Fapte este consemnată însărcinarea pe care Isus le-a dat-o ucenicilor, şi anume să vestească
evanghelia oricărei făpturi.
(a) În Matei Isus le spune ucenicilor că toată puterea I-a fost dată pe pământ şi, ca o consecinţă,
îi îndeamnă să meargă să vestească evanghelia, pentru că El va fi cu ei pentru totdeauna
(Mat. 28:18-20). Implicaţia ar fi că, reuşita propovăduirii lor se datorează puterii totale pe
care El o are pe pământ.
(b) În Marcu, Marea Însărcinare este însoţită de descrierea semnelor care îi însoţesc pe TOŢI
CEI CE VOR CREDE, semne materializate în puteri şi abilităţi speciale (Marcu 16:17,18).
(c) Evanghelia lui Luca precizează că această putere este de sus şi că este promisiunea Tatălui.
De asemenea, ucenici sunt avertizaţi să nu pornească lucrarea ci să aştepte această putere de
sus.
(d) În Ioan, pe de altă parte, această însărcinare nu este pomenită, în schimb, în capitolele 14-16
avem o descriere detaliată a două lucrări ale Duhului Sfânt, dintre care una are de-a face cu
lumea, iar cealaltă cu cel născut din nou. Însă, nu este menţionată nici o putere care să fie
făcută disponibilă prin vreuna din aceste lucrări.
(e) În Fapte 1:4, 5, Luca reia ideea din evanghelie, la care adaugă o altă instrucţiune făcută de
Isus (v. 8), Aceste precizări, precum şi consemnarea evenimentelor din zilele următoare,
culminând cu ziua Cincizecimii, fac din acest pasaj cea mai completă înregistrare acestei
Mari Însărcinări, motiv pentru care îl voi folosi ca referinţă puţin mai târziu.
Ucenicii aveau, deci, de îndeplinit această însărcinare pentru care le fusese promisă o putere
specială. Această putere urma să le parvină printr-o lucrare a Duhului Sfânt. Întrebările care se pun în acest
punct sunt:
1. Este această lucrare una şi aceeaşi cu cea descrisă în Ioan 14-16?
2. Ce este această putere?
Privitor la prima întrebare, este interesat de menţionat ceea ce spune Charles Finney în seria sa de
articole intitulată “Putere de sus”:

“Există o mare diferenţă între pacea şi puterea Duhului Sfânt în suflet.

Ucenicii au fost creştini înainte de ziua Cincizecimii, şi caatare au avut o măsură a
Duhului Sfânt. Trebuie să fi avut, deci, pacea dată de iertarea păcatelor şi de starea de
justificare, totuşi nu erau inhabitaţi cu puterea necesară pentru împlinirea lucrării care
le-a fost dată (…) Acest fapt poate fi valabil pentru oricare credincios, şi tocmai aici
este, cred eu, marea greşeală a bisericii şi a lucrărilor [creştine]. Se odihnesc în
conversie şi nu caută să obţină puterea de sus. De aceea sunt atât de mulţi credincioşi
care nu au putere nici cu Dumnezeu nici cu oamenii. Nu sunt eficienţi în nici una [dintre
aceste relaţii]. Ei se ancorează în speranţa în Cristos şi chiar intră în lucrare, dar
ignoră avertismentul de a aştepta până sunt umpluţi cu putere de sus.”

Este suficient de clar din scriptură că Duhul Sfânt este responsabil de:
 naşterea din nou (Tit 3:5; Ioan 3:5)
 conservarea noii vieţi (2Corinteni 1:22; Efeseni 1:13)
 a administra învăţătura celui născut din nou (Ioan 14:26)
 a-l călăuzi în adevăr (Ioan 16:13)
 a-l împuternici pentru lucrarea de înaintare a împărăţiei (Fapte 1:8)
 a-i da daruri (1Corinteni 12:4)
 a-l sfinţi (Romani 15:16; 1Corinteni 6:11; 2Corinteni 3:18; 1Petru 1:2)
 2
Implicaţia pe care eu aş vrea să o pun în evidenţă din citatul de mai sus este că dacă considerăm
ceva ca fiind întregul, nu vom căuta niciodată ceva mai mult. Deci, legat de lista de lucruri pe care Duhul le
realizează pentru şi în creştin, sunt acestea împlinite printr-o lucrare unitară, sau sunt obiectul mai multor
lucrări cu scopuri diferite? Cu alte cuvinte, Este o lucrare începută care urmează a fi completată în noi, sau
sunt mai multe lucrări care fiecare trebuie începută şi completată? Avem nevoie, ca şi creştini să înţelegem mai
mult şi mai mult care este lucrarea Duhului Sfânt care îi vizează pe copiii lui Dumnezeu. De ce? Pentru că aşa
vom şti pentru ce anume să stăruim înaintea lui Dumnezeu.
Dacă este vorba de o singură lucrare, atunci tot ce ne rămâne de făcut este să contemplăm cum
aceasta este împlinită în noi. Este ceva declanşat care trebuie doar să-şi menţină cursul. Singura noastră
responsabilitate este atunci să nu împiedicăm această lucrare. Dacă, în schimb, este vorba despre mai multe
lucrări, atunci, în acelaşi fel în care am avut responsabilitatea să o declanşăm pe prima (naşterea din nou),
avem responsabilitatea să le declanşăm şi pe celelalte.
Chuck Smith afirmă:
Dacă, privind la propria-ţi relaţie şi experienţă cu Duhul Sfânt, nu
poţi spune că puterea dinamică a Duhului lui Dumnezeu ţâşneşte din viaţa ta ca
un râu, sau torente de apă vie, atunci Dumnezeu are o relaţie mai plină cu Duhul
Său pe care vrea să o aducă în viaţa ta; şi te-aş încuraja să cauţi această putere a
Duhului lui Dumnezeu până ce va isvorâ din tine. În jurul nostru avem o lume
plină de nevoia de a fi atinsă de puterea Duhului Sfânt din noi. Dacă ai vreo
obiecţie să îl numeşti botezul Duhului Sfânt, numeşte-l cum doreşti, dar ceea ce
descrie Isus aici [Ioan 7:38] este mult mai mult decât inhabitarea credinciosului
de către Duhul Sfânt experimentată în momentul naşterii din nou. (Chuck Smith,
Charisma vs. Charismania)

În Noul Testament se pot deosebi trei expresii diferite, care desemnează tot atâtea feluri în care
Duhul Sfânt interacţionează cu credinciosul: a locui în…[enoikeo] (Romani 8:9, 11), a umple [pletho] (Fapte
2:4, etc) şi a curge din [reho] (Ioan 7:38); precum şi o serie de prepoziţii diferite: în [en], pe sau peste [epi],
prin [dia], din [ek] … Intenţia mea, în continuarea acestei lucrări, este să examinez aceste trei acţiuni ale
Duhului.
1. Duhul Sfânt locuieşte în credincioşii
Este o expresie care descrie o experienţă limitată exclusiv la Noul Testament. În Vechiul
Testament există o singură referinţă la această expresie, şi anume atunci când Faraon se întreabă dacă vor găsi
un om în care să fie Duhul lui Dumnezeu, care să poată administra Egiptul de-a lungul celor 14 ani prevestiţi
în visul tălmăcit de Iosif (Geneza 41:37).
Această experienţă este promisă de Dumnezeu prin profeţii Săi. Isaia (59:20, 21) vorbeşte despre
un Răscumpărător care va veni pentru cei ai lui Iacov care se vor întoarce de la păcatele lor, căruia Dumnezeu
Îi promite că Duhul Său şi cuvintele Sale vor rămâne în El şi în urmaşii Lui pentru vecie. Prin Ioel (2:28)
Dumnezeu promite că va turna Duhul Său peste orice făptură. Domnul Isus le spune ucenicilor (Ioan 14:16,
17) că le va trimite un Mângâietor – Duhul adevărului, care va rămâne cu ei în veac şi va rămâne (locui) în ei.
În Noul Testament există o serie de menţionări explicite a expresiei “a locui” sau “a rămâne”,
precum şi multe menţiuni despre Duhul Sfânt poziţionat în credincios.
Rom 8:11 În contextul capitolului 8, în care Pavel scoate în evidenţă noua poziţie pe care cel care
este în Cristos o are faţă de Dumnezeu, în acest verset Pavel afirmă că Duhul sfânt care locuieşte în noi este o
garanţie că Dumnezeu, care L-a înviat pe Isus, ne va învia şi pe noi.
1 Cor 3:16 În capitolul 3 Pavel vorbeşte despre lucrarea creştină. În acest context, el dă un
avertisment privitor la seriozitatea cu care trebuie să abordăm lucrarea creştină tocmai pentru că are ca
subiecţi creştinii care sunt locuiţi de Duhul lui Dumnezeu.
2 Tim 1:14 Duhul Sfânt care locuieşte în noi este Cel care ne ajută să păstrăm învăţătura
sănătoasă.
Avem privilegiul de a trăi în epoca harului lui Dumnezeu, epocă în care, datorită jertfei Domnului
Isus care ne curăţă, Duhul Sfânt ne poate inhabita. Dumnezeu nu poate coabita cu păcatul. Evreii au trebuit să
se cureţe timp de trei zile pentru a putea veni - cu restricţii - aproape de muntele Horeb, de unde Dumnezeu
urma să le vorbească. Preoţii trebuiau să aducă jertfe de ispăşire pentru ei înşişi înainte de a putea mijloci
pentru popor. Altfel stau lucrurile în perioada nou testamentară când, prin naşterea din nou, putem reintra într-
o relaţie intimă cu Dumnezeu prin Duhul Său care locuieşte în noi. Este vorba, deci, de o interacţiune intimă şi
personală a credinciosului cu Duhul Sfânt al cărei beneficiar este credinciosul însuşi. Rezultatul acestei
interacţiuni este numită de scriptură “roada Duhului”

2. Duhul Sfânt îi umple pe credincioşi

 3
Umplerea cu Duhul Sfânt este menţionată şi în Vechiul Testament. Ceea ce este de remarcat este
că această umplere, indiferent că este vorba de Vechiul sau Noul Testament, este menită să împuternicească pe
“beneficiar” pentru o lucrare:
 Exod 28:3; 31:1; 35:31 – Duhul Sfânt umple meşteşugarii care aveau să lucreze la
confecţionarea cortului întâlnirii
 Deut. 34:9 – Iosua este umplut de Duhul Sfânt pentru a avea autoritatea necesară să conducă
pe Israel
 Duhul Sfânt i-a umplut pe judecători pentru a aduce izbăvire şi a judeca Israelul
 Mica 3:8 – Mica este plin de Duhul lui Dumnezeu pentru a profeţi împotriva nelegiuirii şi a
păcatelor lui Israel
 Fapte 2:4 – ucenicii sunt umpluţi cu Duh Sfânt după care urmează pirma evanghelizare
scontată cu rezultate extraordinare
 Fapte 4:8 – Petru este umplut de Duhul Sfânt şi se adresează sinedrlui
 Fapte 6:5 – Duhul Sfânt i-a umplut pe cei 7 diaconi pentru a-i împuternici să slujească la
mese
Umplerea este o experienţă dinamică a credinciosului cu Duhul Sfânt. Nu trebuie făcută confuzia
între termenul “dinamică” şi termenul “spectaculoasă”. “Dinamică” se referă la faptul că cel umplut este
înzestrat cu abilităţi speciale pentru împlini o anumită lucrare. “Spectaculoasă” se referă la experienţele cu
Duhul Sfânt care sunt însoţite de fenomene naturale sau supranaturale (Fapte 2:3, 4; 4:31)
Termenul folosit este acelaşi cu cel din evanghelii care descrie îmbibarea buretelui cu oţet de
către soldaţii romani pentru a-I da lui Isus să bea. Este deci destul de semnificativ pentru această experienţă.
Duhul nostru este ca un burete care trebuie îmbibat cu Duhul Sfânt. Atunci când un burete este în permanent
contact cu sursa de umezeală el rămâne îmbibat. Luat din mediul umed, el se uscă treptat. În acelaşi fel şi noi,
în măsura în care rămânem în contact cu sursa noastră – Dumnezeu, rămânem umpluţi cu Duhul Său. De
aceea Pavel dă următoarele îndemnuri:
Efes. 4:30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu…
1Tes. 5:19 Nu stingeţi Duhul.
1Tim. 4:14 Nu fii nepăsător la darul care este în tine
2Tim. 1:6 De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu…
Ideea în aceste îndemnuri este următoarea: este posibil ca prin acţiunile noastre să influenţăm
lucrarea Duhului prin noi, deci responsabilitatea noastră este să eliminăm din viaţa noastră acele elemente care
împiedică manifestarea Duhului. În Efes 5:18 el spune: “Dimpotrivă fiţi plini de Duh”. După unii comentatori
acest îndemn este exprimat în greacă în prezentul continuu, adică “fiţi [în permanenţă sau în continuu] plini de
Duh” deci responsabilitatea noastră este să cultivăm acele obiceiuri care să deschidă calea pentru ca Duhul
Sfânt să lucreze.
Umplerea este o experienţă cu Duhul Sfânt care are atât obiective pe plan personal cât şi pe plan
comunitar, având ca efecte darurile Duhului. Rezultatul urmărit de Duhul Sfânt este zidirea bisericii:
1Co. 12:7 Fiecăruia i se dă arătarea (manifestarea) Duhului spre folosul altora. În capitolul 12
Pavel vorbeşte despre felul în care a gândit Dumnezeu să funcţioneze biserica ca şi un trup şi cum fiecare
creştin, prin darurile care-i sunt administrate de Duhul Sfânt, slujeşte ca mădular al acestui trup (la fel şi Ef.
4:16).
1Co. 14:12 Darurile duhovniceşti sunt date în vederea zidirii sufleteşti a bisericii.
Efes. 4:8-16 Darurile sunt date pentru desăvârşirea sfinţilor pentru lucrarea de slujire.

Duhul Sfânt curge din credincioşi

Aceasta este o promisiune pe care a făcut-o Isus, fiind consemnată în evanghelia lui Ioan în două
rânduri:
Ioan 4:14 – samaritencei de la fântână îi spune că ORICUI va bea din apa pe care o dă El nu-i
va fi sete, ci apa se va transforma într-un izvor care va ţâşni veşnic.
Ioan 7:37, 38 – la praznicul corturilor Isus strigă peste întreaga mulţime, invitând lumea să vină
la El să bea şi repetând aceeaşi promisiune.
Ioan face o precizare în versetul 39, spunând că promisiunea se referea la Duhul care nu fusese
încă dat, nu spune însă la ce fel de experienţă face referire. Acest fapt, precum şi lipsa referirilor concrete
ulterioare la o experienţă de acest fel face dificilă identificarea ei ca o experienţă distinctă. Însă, fie că este o
consecinţă a umplerii susţinute cu Duhul, fie că este vorba de o lucrare distinctă, ceea ce este important de
observat este că această curgere este sesizabilă şi are un impact dramatic asupra celor din jur:
Luca 4:32 – cei ce Îl ascultau pe Domnul Isus erau uimiţi pentru că El vorbea cu putere.
 4
Luca 6:19 – mulţimi de bolnavi căutau să se atingă de Isus pentru că o putere ieşea din El şi îi
vindeca.
Un alt moment interesant este consemnat în Fapte capitolul 8 unde este consemnată trezirea din
Samaria în urma propovăduirii lui Filip. Se poate observa din acest pasaj diferenţa dintre impactul Duhului
prin Filip şi impactul Duhului prin Petru şi Ioan.
v. 16 – Duhul Sfânt nu se pogorâse peste niciunul în urma lucrării lui Filip
v. 17 – Petru şi Ioan îşi pun mâinile peste ucenici şi aceştia primesc Duhul Sfânt
v. 18, 19 – Simon remarcă faptul că cei doi apostoli au o putere specială şi vrea să o cumpere
v. 20 – Petru numeşte această putere darul lui Dumnezeu

Ca şi concluzie a acestui studiu îl voi parafraza pe Finney, spunând că ucenicii au primit, din
partea Domnului Isus, împreună cu marea însărcinare, un îndemn şi o promisiune. Îndemnul a fost de a
aştepta, iar promisiunea a fost că nu vor fi mărginiţi la propriile forţe pentru împlinirea acestei însărcinări, ci
vor fi umpluţi de puterea Duhului. Care este, atunci, diferenţa între ucenicii de atunci şi ucenicii de astăzi?
Zece zile! Zece zile în care ucenicii au avut timp să conştientizeze cât de inadecvaţi erau pentru această slujbă
şi să devină din ce în ce mai motivaţi să stăruiască înaintea lui Dumnezeu pentru primirea puterii promise. Noi
avem aceeaşi însărcinare, acelaşi îndemn şi aceeaşi promisiune din partea Domnului. Din păcate, neluând în
seamă îndemnul nu putem beneficia de promisiune

Răzvan Pop
29.01.2002