Colegiul Economic Administrativ Iasi

PROIECT
pentru obţinerea certificatului de calificare
profesională nivel 3

Indrumator : Candidat:
Prof.Chelariu Gabriel Elev Ilascu Andrei Gabriel
Clasa XII C
 Iasi 2018

Cuprins

1 Notiuni introductive ….....................................................

1.1 Trasaturi............................................................................
1.2 Clasificarea creditelor bancare..........................................
2 Creditul bancar …..............................................................
3 Elemente de actiuni si obligatiuni......................................
4 Programe speciale de finantare..........................................
5 Creditul bancar pe termen..................................................
6 Creditul pe termen scurt.....................................................
7 Prezentare societate……………………………………...
 Capitolul 1 : Noţiuni introductive
1. Creditul bancar: concept, trăsături
Creditul reprezintă o valoare actuală care se transmite de la un creditor (investitor sau
împrumutător) unui debitor (împrumutat) care se angajează să-l ramburseze, după un timp, în
condiţiile specificate în contractul de credit, în cadrul căruia debitorul promite plata dobanzii
pentru a remunera pe debitor.
Deşi relaţiile de credit au existat si in economiile premonetare (schimburi de bunuri
actuale contra unor bunuri viitoare cu scopul de a susţine o afacere prezentă, de a asigura
consumul actual), în economia actuală creditul ia forma unei relaţii bănesti între creditor şi
debitor.
Creditul este un mijloc de corelare a posibilităţilor de finanţare existente în societate cu
nevoile producţiei si ale consumului. Apariţia relaţiei dintre creditor şi debitor este legată de
existenţa concomitentă a unor agenţi economici care dispun de resurse bănesti temporar
disponibile şi a altora care au nevoi suplimentare de astfel de resurse. Astfel, apare o piaţă a
creditului în cadrul căreia se confruntă oferta si cererea de credit.

1.1Trăsături:
Subiectele raportului de credit: creditorul si debitorul. Prezintă o mare diversitate în
ceea ce priveşte apartenenţa la structurile social – economice, motivele angajării în raport de
credit si durata angajării sale. O ierarhizare generală presupune următoarea structură: agenţii
economici, populaţia si statul.
• Agenţii economici. În calitate de creditori, manevrează importante
disponibilităţi monetare, din fluxul cărora au loc considerabile degajări cu
caracter temporar ce pot fi angrenate în procesul de creditare. Pe de altă parte,
prin repartizarea profitului, constituie fonduri şi rezerve, remunerează acţionarii,
ceea ce majorează global capacitatea de creditare a economiei naţionale. Agenţii
economici au calitate de debitori prin creditele temporare pentru desfaşurarea
activitaţii şi pentru dezvoltare.
• Populaţia. Creşterea veniturilor populaţiei prin angajarea masivă în procesele
 economice, prin creşterea productivităţii muncii, prin capacitatea de prevedere şi
economisire, a facut din populaţie un factor major în desfăşurarea raporturilor de
credit.
Populaţia are calitate de creditor atunci când resursele disponibile sunt plasate la
bănci (băncile sunt împrumutate) sau cumpară obligaţiuni şi titluri lansate de
diferite entităţi economice guvernamentale (ex. : bonuri de tezaur).
În calitate de debitor, populaţia împrumută resurse pentru anumite nevoi:
investiţii imobiliare, bunuri de consum, bunuri de folosinţă îndelungată, pentru
plata anumitor servicii (studii, sănătate).
• Statul. În calitate de debitor, alături de întreprinderi şi populaţie, se afirmă
statul, prin contractarea creditului public, pentru finanţarea deficitelor bugetare.
Calitatea statului de creditor (pentru anumite acţiuni, dezvoltări) este foarte puţin
prezentă.
Promisiunea de rambursare. Este un element editelor, respectiv o rată a dobânzii
ridicată, generează diminuarea cererii de credite. Luarea în considerare a ratei inflaţiei,
comparativ cu rata dobânzii utilizată în contractul de credit, conduce la constatarea faptului, că
în perioadele cu inflaţie sporită, creditele constituie pentru debitori o modalitate perfectă de
finanţsenţial al raportului de credit, presupune riscuri şi necesită angajarea unei garanţii.
Riscurile probabile ale raportului de credit sunt: riscul de nerambursare şi riscul de
imobilizare.
• Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a
incapacităţii de plată datorată conjuncturii, dificultăţilor sectoriale sau
deficienţelor împrumutatului. Pentru prevenirea riscului trebuie să se analizeze
debitorul prin prisma cerinţelor respectării raportului de credit sub următoarele
aspecte: umane (moralitate, competenţă), economice (cadrul economic naţional şi
internaţional), financiare (situaţia financiară, gradul de îndatorare, capacitatea de
rambursare), juridice (forma juridică, legăturile juridice cu alte firme). Prevenirea
riscului este strict legată de procedurile de garantare a împrumutului.
• Riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deţinătorul de depozite, care nu
este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni
 precare a creditelor acordate.
Creditele care se acordă prin bănci angajează fonduri care nu aparţin băncii. Pentru o
gestiune optimă a fondurilor proprii, banca trebuie să îşi întărească poziţia sa de creditor prin
garanţii. Însă, oricare ar fi garanţiile oferite, acestea nu trebuie privite decât ca precauţie
suplimentară şi nu un suport al unui risc mai mult decât probabil. Transformarea garanţiilor în
bani presupune pentru creditor eforturi şi cheltuieli suplimentare şi implică imobilizari
îndelungate a fondurilor.
Termenul de rambursare. Ca trăsătură a raportului de credit, acesta poate varia de la
termene foarte scurte (24 de ore) până la termene foarte lungi (50 de ani). Pentru creditele pe
termen scurt este caracteristică rambursarea integrală la scadenţă. Creditele pe termen mediu si
lung implică rambursarea eşalonată, fapt ce presupune că la scadenţele intermediare (lunare,
trimestriale) o dată cu dobânda se rambursează si o parte din principalul creditului.
Dobânda. Reprezintă preţul creditului. Asimilate costului creditului sunt şi comisioanele
aferente acestuia.
Dobânda reprezintă preţul capitalului utilizat, sau „chiria” pe care o plăteşte debitorul
pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat. În general, nivelul dobânzii
se corelează cu rata profitului obţinută de întreprinzător. Cuantificarea dobânzii se realizează
prin utilizarea ratei dobânzii, care se constituie într-un instrument de influenţare a cererii şi
ofertei de credite. Un nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce
determină efecte favorabile asupra producţiei şi economiei, după cum un cost ridicat al creare.
În funcţie de acelaşi element, inflaţia, se utilizează în raporturile de credit, două tipuri
de dobândă :
• Dobânda fixă – acelaşi nivel pe toată durata creditului
• Dobânda variabilă – nivele diferite în funcţie de condiţiile contractuale.
După modul de achitare pentru subiect, dobânda poate fi :
• Dobânda percepută - platită de debitor
• Dobânda bonificată - platită de creditor pentru resursele împrumutate.
Acordarea creditului. Creditul poate fi consimţit prin cadrul unei tranzacţii unice:
acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit.
Pentru consimţirea tranzacţiei, respectiv acordarea creditului, creditorul trebuie să-şi
asigure o bună informare si documentare pentru evitarea riscului. În acest sens, băncile îşi
creează un cadru propriu de informare şi documentare pentru studierea capacităţii de plată şi,
respectiv, a potenţialului economic al firmelor.
Consemnarea şi transferabilitatea. Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor
majoritate, prin înscrisuri, instrumente de credit a căror formă de prezentare implică aspecte
multiple si diferenţiate. Esenţial în aceste instrumente este obligaţia fermă a debitorului privind
rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată.
Transferabilitatea intrumentelor de credit poate avea loc direct între investitori sau
indirect, în cadrul pieţelor de capital şi financiare. Transferul direct este desfăşurat de obicei, în
cadrul raporturilor directe de credite privind circulaţia cambiei, a cecului, în timp ce obiect al
pieţelor financiare sunt obligaţiile statului (bonuri de tezaur) sau ale întreprinderilor.

Fondurile proprii și cele împrumutate de la persoane apropiate

Acestea reprezintă cel mai frecvent punct de plecare în cazul afacerilor mici și noi. Instituțiile
financiare sunt mai puțin deschise – în special în perioade de instabilitate economică – firmelor
aflate la început decât celor cu o „istorie” deja bine conturată. Această decizie se bazează pe
ratele mari de „mortalitate”? înregistrate de afacerile noi.

Fondurile proprii oferă avantajul unei siguranțe mai mari – nu vor fi retrase în cazul deteriorării
situației financiare, că în cazul unui credit bancar. Nu este necesară expunerea detaliată a
planului de afaceri în fața unor parteneri externi, și nici aprobarea acestora pentru luarea
deciziilor importante.

Această sursă de finanțare asigura deci flexibilitate, siguranță și independentă. Totodată, în

perspectiva atragerii de surse de finanțare exterioare firmei angajarea unor fonduri proprii
reprezintă o garanție a motivației întreprinzătorului pentru asigurarea succesului afacerii.

Dezavantajele finanțării din surse proprii sunt și ele importante:

fondurile proprii sunt în general destul de limitate și pot frâna dezvoltarea afacerii;
în caz de nereușită, pierderea va fi suportată în întregime de întreprinzător (sau de apropiații
săi);
firmă va fi puțin cunoscută de instituțiile financiare și va putea mai greu mobiliza fonduri în
situații speciale.
Dată fiind conjunctura economică care a caracterizat evoluția economiei românești în perioada
de tranziție, majoritatea întreprinzătorilor nu au avut rezerve suficiente și nici nu au avut
întotdeauna posibilitatea sau curajul de a apela la credite bancare.
Aproape fără excepție, prietenii și cunoscuții au reprezentat una din cele mai importante surse
de capital inițial de împrumut pentru exemplele de afaceri prezentate în cadrul acestui curs.

I.2 Clasificarea creditelor bancare

În funcţie de tipul debitorului care contractează credite bancare, acestea se grupează
astfel :
• Credite persoane fizice
• Credite persoane juridice.
Credite persoane fizice
În funcţie de obiectul creditului şi sfera de utilizare a acestuia, se disting următoarele
tipuri de credite acordate persoanelor fizice :
• Creditul nenominalizat
• Credtul auto
• Creditul imobiliar
• Creditul ipotecar
• Creditul pentru bunuri de folosinţă îndelungată
• Cardul de credit.
• Overdraft
• Creditul punte
Credite persoane juridice
În funcţie de durata pentru care se acordă creditul, obiectul creditului şi sfera de
utilizare, creditele acordate persoanelor juridice se clasifică astfel :
• Credite pe termen scurt :
o Linia de credit
o Creditul pentru finanţarea stocurilor
o Creditul de trezorerie - nevoi temporare
o Creditul de scont
o Creditul pe documente de plată
o Factoringul
o Creditul pentru facilităţi de cont
 o Creditul pe descoperit de cont (overdraft)
o Scrisori de garanţie bancară

• Credite pe termen mediu si lung :

o Creditul pentru investiţii (echipament)
o Creditul pentru cumpărarea de acţiuni şi active
o Creditul promotor
o Creditele ipotecare
o Creditul pentru activitatea de leasing
o Creditul de forfetare

2. Creditul bancar
:Creditul bancar reprezintă o sursă principală de fonduri, în special pentru firmele mici și
mijlocii. În cazul României, accesul la credit al firmelor noi sau de mici dimensiuni este
mai dificil.

Avantajele creditului bancar

obținerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii;

stabilirea unei relații cu o instituție financiară cunoscută, accesul mai ușor la alte servicii
furnizate de către bancă;

obținerea unui credit poate funcționa ca un semnal ce atestă viabilitatea afacerii în fața altor
investitori potențiali

în cazul anumitor forme de credit există un grad de flexibilitate în ceea ce privește sumele
angajate, datele la care se angajează sumele respective, dobânzile și termenele de
rambursare;

necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simplă completare a unei cereri
de creditare poate „forța” întreprinzătorul să își analizeze în mod obiectiv afacerea, să
obțină o imagine clară a situației sale financiare și un tablou al punctelor slabe, punctelor
tari, oportunităților și amenințărilor care caracterizează situația firmei.
Dezavantaje ale creditului bancar:

reticenta băncilor în ceea ce privește finanțarea noilor firme, banca având nevoie de
siguranță că va primi înapoi banii acordați drept credit, în timp ce firmele nou-înființate nu
oferă această garanție, din diferite motive (nu au istoric, nu au experiență, nu au foarte
multe elemente care să facă din aceste firme elemente stabile în cadrul economiei);

riscul de a pierde garanțiile depuse sau chiar riscul de faliment în cazul nerestituirii
creditului;

implicarea unui factor „extern” în managementul firmei, apariția unor restricții

expunerea la riscuri noi – de exemplu riscul ratei dobânzii;

riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă.

3.Emiterea de acțiuni și obligațiuni

Reprezintă o sursă importantă de finanțare pentru firmele mari, dar sunt foarte puțin
accesibile firmelor aflate la început.
4. Programe speciale de finanțare
Firmele au acces la diferite. Surse potențiale de finanțare sunt programele Uniunii Europene,
cele ale guvernului României, ale USAID etc.
Obținerea unor astfel de finanțări presupune:

informarea permanență asupra programelor existente;

studierea criteriilor de eligibilitate, a documentației necesare, a termenelor de depunere a

cererilor de finanțare și a condițiilor de derulare a finanțării și de evaluare a proiectului;

selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei;

alcătuirea documentației necesare și depunerea proiectului.

Este recomandabilă evaluarea riguroasă a șanselor de reușită ale cererii de finanțare înainte de a
o iniția; pot fi astfel evitate consumuri ineficiente de timp și bani.
Este posibil ca însuși programul să sugereze posibilități de extindere/diversificare a activității
firmei.

Înainte de a se angaja pe această cale, întreprinzătorul va trebui să estimeze corect efectele unei
astfel de mișcări strategice. Fondurile acordate în condiții teoretic avantajoase se pot dovedi o
problemă în cazul în care firma nu are capacitatea de a le folosi în condițiile prevăzute de
finanțator.

În plus, întreprinzătorul trebuie să fie conștient de importanta condițiilor referitoare la

contribuția proprie în cadrul proiectului, precum și la eventualele garanții.

Mai mult, contractarea unui consultant pentru realizarea unei cereri de finanțare este, în ea
însăți, a activitate care comportă o serie de riscuri: pe lângă riscurile legate de confidențialitatea
datelor privind firma, uneori consultantul nici nu are intenția de a realiza măcar documentația
solicitată.

De obicei, persoanele care încearcă asemenea acțiuni se încadrează într-un anumit „portret
robot „:
Se arata foarte sigure pe ele;
Se lauda cu relații în instituțiile care derulează programul de finanțare;
Pot încerca să obțină bani pentru ghidul solicitantului sau pentru alte documente din
pachetul informativ, care sunt disponibile gratuit la sediile agențiilor și pe Internet;
Cer toți banii înainte: de regulă, în cazul consultantei reale, se solicită o parte din bani
înainte – procentual din valoarea finanțării, aproximativ 2% – și un comision de succes – de
exemplu, 5% – dacă proiectul e aprobat;
Sumele cerute variază foarte mult de la un client la altul;
 Pot practica prețuri de dumping, foarte reduse în comparație cu firme concurente sau,
dimpotrivă, pot cere foarte mult.

5 Creditul bancar pe termen lung

Creditele bancare pe termen lung (peste 1 an) sunt destinate finanțării investițiilor. La acordarea
creditelor întreprinderile trebuie să întocmească un dosar de creditare, care trebuie să conțină
informații privind sediul societății, obiectul de activitate, destinația creditului, posibilitățile de
rambursare, studiu de fezabilitate, bugetul de venituri și cheltuieli, fluxul de trezCreditele sunt
sume împrumutate de către bănci persoanelor fizice și juridice și care trebuie rambursate la un
anumit termen numit scadenta. Orerie, bilanțul, balanta conturilor, etc.
Contabilitatea creditelor bancare pe termen lung și mediu se realizează cu ajutorul contului
sintetic de gradul I 162 “Credite bancare pe termen lung”, care se detaliază pe următoarele
conturi sintetice de gradul II, în funcție de natura creditelor angajate:
· 1621 “Credite bancare pe termen lung”
· 1622 “Credite bancare pe termen lung nerambursate la scadență”
· 1623 “Credite externe guvernamentale”
· 1624 “Credite bancare externe garantate de stat”
· 1625 “Credite bancare externe garantate de bănci”
· 1626 “Credite de la trezoreria statului”
· 1627 “Credite bancare interne garantate de stat”

6 Creditul pe termn scurt

În lei sau valută se acordă companiilor pentru acoperirea deficitelor temporare sau ciclice de
capital de lucru.
Se acordă în completarea creditelor sub formă de linii sau că alternativă la liniile de credit,
pentru companii unde fluxurile de încasări și plăti nu sunt constante, permanente și nu pot fi
prevăzute pentru o perioadă de un an de zile. Creditul pe termen scurt se poate acorda ca și
produs individual, cu o singură acordare, sau în sistem revolving.

Activitatea de creditare din România

Sectorul bancar din România, din care fac parte 40 de bănci la finele lunii decembrie 2012,
finanţează preponderent economia românească, asigurând aproximativ 92% din totalul finanţărilor
acordate de sistemul financiar românesc. Sistemul bancar s-a dovedit a fi rezilient pe perioada crizei,
continuând să acorde finanțare economiei României. Perspectivele de creștere econonomică generate
de miza atragerii fondurilor europene, gradul de intermediere financiară și de bancarizare, de aproape
40% și respectiv 57%, fac din România o destinație atractivă pentru investitorii în sistemul bancar.
Gradul de intermediere financiară, calculat ca pondere a creditului neguvernamental în PIB, era
de 38,4% la nivelul anului 2012, valoare similară cu nivelul înregistrat în anul 2008 înainte de criză, în
scădere comparativ cu gradul maxim înregistrat în 2011 de 40,1%. Procesul de dezintermediere
controlată se produce pe fondul contracției creditării în valută și creditului de consum.
De altfel, principalele provocări la adresa stabilităţii financiare sunt riscul de credit, în special cel
asociat creditării în valută, și riscul unei evoluţii dezordonate a finanţării externe. În România,
recomandările formulate de Comitetul European pentru Risc Sistemic către toate autorităţile din UE
privind creditarea în valută au fost extinse și la companii.
Aşteptările mediului bancar privind situaţia economică generală, adoptarea de către BNR a unor
reglementări prudenţiale destinate limitării creşterii creditării în valută și menţinerea gradului ridicat de
îndatorare a unor categorii de debitori au contribuit la restrângerea soldului creditului neguvernamental
cu 3,5% comparativ cu sfârşitul anului 2011.
Creşterea şomajului, reducerea semnificativă a salariilor şi restrângerea sau încetarea activităţii
unor companii au contribuit la scăderea continuă a capacităţii de rambursare a creditelor cu consecinţe
directe asupra calităţii portofoliului de credite al băncilor ceea ce a condus la o creştere a volumului
provizioanelor pe care instituţiile de credit au fost nevoite să le constituie.
Pierderea raportată la nivelul sistemului bancar a fost determinată de creșterea efortului de
provizionare, în condițiile în care rata creditelor neperformante a ajuns la 18,2%, și reducerii veniturilor
nete din dobânzi. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS şi filtre
prudenţiale corespunzătoare a fost de 86,3% la finele anului 2012. Având în vedere anticipațiile privind
diminuarea cheltuielilor privind provizioanele aferente riscului de credit și procesul de restructurare
prin care trec instituțiile de credit, premisele pentru anul 2013 vizează îmbunătățirea rezultatului la
nivel de sector.

7 Prezentare societate

S.C. AUTONĂSTASE S.R.L.

AUTONĂSTASE a fost înfiinţată în anul 2009 având ca principal obiectiv siguranţa rutieră.
Disciplina în trafic trebuie învăţată încă de pe băncile şcolii, de aceea profesorii şi instructorii şcolii de
şoferi AUTONĂSTASE pun foarte mare accent pe conduita preventivă şi pregatirea temeincă teoretică
şi practică a cursantilor. În cadrul şcolii noastre, pe parcursul perioadei de pregatire, cursanţii vor
dobândi pe lângă aptitudinile necesare unui şofer de a conduce un autovehicul în orice situaţie de trafic,
un dezvoltat simţ de anticipare şi prevenire a situaţiilor periculoase cauzate de şoferii neatenţi.
Ca şi cursant al scolii noastre beneficiaţi de pregătire şi testare teoretică într-o sală dotată cu
sisteme de ultimă generaţie!

Numar de înmatriculare la Registrul Comerţului: J22 /2510 /2008

CONTACT
Nicolina Biserica CATOLICĂ
(în spate la peco MOL-Belvedere – Nicolina)
Iaşi – 700676, România
Telefon: 0746 923 166
Web site http://www.autonastase.ro/

Descrierea creditului
S.C. AUTONĂSTASE S.R.L. este cunoscută în Iaşi ca fiind o firmă serioasă ce oferă servicii de
calitate la preţuri avantajoase.De aceea doreşte să îşi extindă activitatea şi în Vaslui.În acest sens, firma
doreşte să obţină un credit pentru automobile din care se vor achiziţiona un automobil marca Dacia
Logan în valoare de 6.100 Euro.
Am optat pentru acest automobil împreună cu un specialist care ne-a asigurat că această investiţie
este una favorabilă pentru o şcoală de şoferi având în vedere ca durata de folosire în raport cu calitatea
dar şi preţul automobilului.
După o cercetare de piaţă amanunţită firma a decis să facă credit la Banca BRD .
BRD-Groupe Société Générale
BRD-Groupe Société Générale (Banca Română pentru Dezvoltare) sau BRD-SocGen, este o
bancă românească deținută de grupul financiar francez Société Générale în proporție de
58,32%.În 2013, ea a fost a doua bancă din România, după Banca Comercială Română(BCR), în ceea
ce privește activele (aproximativ 47,49 miliarde lei) și banca nr. 1 pe piața românească a creditelor
sindicalizate. În martie2010, societatea avea peste 2,5 milioane de clienți.
BRD face parte în proporție de 58,32%, din Grupul Société Générale unul dintre cele mai mari
grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajați în 76 de țări și 32 de milioane
de clienți în întreaga lume