Sunteți pe pagina 1din 19

ARGUMENT

Politica de finantare a întreprinderii trebuie sa selecteze sursele de finantare a


intreprinderii pentru a asigura buna sa functionare, performantele acesteia prezente si viitoare.

Din punct de vedere al apartenentei fondurilor sursele de finantare pot fi:


 finantari din fonduri proprii (autofinantarea, cresteri de capital);
 finantari prin angajamente la termen (împrumuturi obligatare, credite bancare, credit-
bail).
Autofinantarea este cea mai raspândita forma de finantare si presupune ca întreprinderea
sa îsi asigure dezvoltarea prin forte proprii, folosind drept surse o parte a profitului obtinut în
exercitiul expirat si fondul de amortizare, urmarind atât acoperirea necesarului de înlocuire a
activelor imobilizate cât si cresterea activelor de exploatare.
Autofinantarea este determinata de cresterea resurselor obtinute din propria activitate
care vor ramâne în mod permanent la dispozitia întreprinderii pentru finantarea activitatii
viitoare.
Autofinantarea globala are doua componente: autofinantarea de mentinere si
autofinantarea
neta.
Autofinantarea de mentinere include sursele din care urmeaza sa se realizeze în viitor
cheltuielile pentru mentinerea potentialului productiv, respectiv pentru reînnoirea mijloacelor de
productie si acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele surse de formare a autofinantarii de
mentinere sunt amortizarile normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizarilor) si
provizioanele.
Autofinantarea neta este partea din autofinantarea bruta din care se formeaza sursele
proprii ale întreprinderii peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite având ca efect o
crestere a patrimoniului. Autofinantarea neta se constituie în principal din profitul net repartizat
pentru fonduri proprii, adica din profitul care ramâne dupa participarea angajatilor la profit si
remunerarea asociatilor sau actionarilor. Partea din fondul de amortizare care depaseste
deprecierea reala a imobilizarilor poate constitui de asemenea o sursa a autofinantarii nete.
Trebuie precizat ca amortizarea are o influenta neutra asupra autofinantarii : marind
costurile cu amortizarea se micsoreaza profitul si invers, astfel încât nu se poate conta pâna la
urma decât pe resursele generate din exploatare.
În schimb, prin politica de amortizare practicata exista posibilitatea întreruperii sau
încetinirii ritmului de amortizare, apare posibilitatea constituirii anuale a unui fond de amortizare
mai mic
sau mai mare în functie de nevoile întreprinderii.
Principalele avantaje oferite de autofinantare sunt:
 constituie un mijloc sigur de finantare, o sursa independenta si stabila de fonduri;
 autonomia financiara asigurata prin autofinantare permite întreprinderii independenta de
 gestionare fata de organismele financiare si de credit;
 asigura întreprinderii un mare grad de libertate privind dezvoltarea investitiilor, cu
conditia
 realizarii unor investitii utile, profitabile;
 permite frânarea îndatorarii si implicit reducerea cheltuielilor financiare;
 permite masurarea randamentului capitalurilor proprii, respectiv a rentabilitatii financiare
 (autofinantarea neta / capitalul propriu);
 reprezinta factorul hotarâtor în asigurarea accesului pe piata de capital si atragerea de noi
capitaluri din afara întreprinderii.
Cu toate aceste avantaje oferite de autofinantare, nu trebuie exagerat în aceasta directie
deoarece în situatia în care rentabilitatea economica a întreprinderii este superioara ratei dobânzii
practicata pe piata financiara, cu cât raportul dintre capitalul împrumutat si capitalul propriu este
mai mare, cu atât randamentul financiar al întreprinderii creste.
Decizia de autofinantare si nivelul acesteia sunt adesea influentate de factori externi cum
sunt fiscalitatea, restrictiile privind accesul pe piata de capital si diverse constrângeri juridice.
Capacitatea de autofinantare reprezinta un surplus monetar care se obtine ca rezultat al
tuturor operatiilor de încasari si plati efectuate de întreprindere într-o perioada de timp, având în
vedere si incidenta fiscala.
Pentru determinarea capacitatii de autofinantare se au în vedere atât variabile economice
cât si variabile financiare, punctul de plecare fiind excedentul brut din exploatare (EBE).
CAFp = EBE (1 ± IP /100) + A * IP /100
CAFr = CAFp ± Dividende ± Participatii la profit.
Marimea autofinantarii degajata de o întreprindere joaca un puternic rol de semnalizare a
performantelor acesteia. Ea indica potentialilor investitori ai întreprinderii daca aceasta este
capabila sa utilizeze eficient capitalurile încredintate si sa le asigure o remunerare atragatoare.
CAP.1 SURSE PROPRII DE FINANȚARE

1.1. Noțiuni generale privind sursele proprii de finanțare ale agentului economic.

Capitalurile proprii reprezint sursele proprii de finanțare ale agenților economici formate
prin aporturile ac ionarilor sau asocia ilor, dar i prin autofinan are, respectiv din alte surse
proprii, cum ar fi profitul ob inut.
Sursele proprii constituie cea mai sigur surs de finan are i determin autonomia financiar a
societ ii. Acestea sunt nerambursabile i se utilizeaz conform legisla iei în vigoare asigurând finan
area permanent a întreprinderii.
Sursele proprii sunt utilizate pentru finanțarea proprie a bunurilor economice și au
următoarea structură :
a) Capital social
b) Prime de capital
c) Rezerve din reevaluare
d) Rezerve
e) Rezultatul exerci iului
f) Rezultatul reportat
g) Amortizarea
h) Autofinanțarea
i) Aportul la capital

Autofinanțarea
Autofinantarea este forma de finantare prin eforturi proprii cu resurse generate de
activitatile intreprinderii. Este acea parte de bogatie retinuta pentru nevoile de finantare a
exercitiilor financiare viitoare.
La nivelul intreprinderii ca resurse de finantare proprii se utilizeaza:
® profitul net
® amortizarea
® provizioanele
® resursele rezultate din dezinvestiri.
Autofinantarea constituie in acelasi timp si un indicator de rentabilitate deoarece pune in
evidenta eficienta cu care sunt utilizate capitalurile angajate.
Autofinatarea poate fi clasificata la nivelul firmei in:
a) Autofinantare de mentinere care presupune alocarea de fonduri proprii pentru
mentinerea performantelor aparatului productiv. Resursa principala pentru acest
tip de autofinantare o reprezinta amortizarea.
b) Autofinantare neta de dezvoltare pe baza careia se realizeaza o extindere a
capacitatilor productive a firmei. Resursa de finantare interna este constituita in
acest caz din profitul net si amortizare.
Principalul avantaj al autofinantarii il constituie faptul ca reprezinta o sursa stabila si
independenta fata de piata de capital care asigura autonomie financiara firmei. In acelasi timp
constituie si o garantie pentru alte resurse atrase, iar in perioadele de criza, atenueaza sau
elimina efectul negativ de indatorare.
Dezavantajele autofinantarii:
 aparent resursele proprii nu au costuri de finantare; in fapt rentabilitatea asteptata de
actionari depaseste costurile capitalurilor imprumutate;
 se pierde contactul cu piata financiara, ceea ce poate avea influente negative asupra
cursului actiunilor;
 daca nu se apeleaza la imprumuturi in anumite perioade sau pentru anumite proiecte de
investitii cu o rentabilitate economica superioara, costului imprumuturilor se pierde
efectul pozitiv de indatorare.
 fondurile proprii pot aparea in dezacord cu termenele pentru cheltuielile necesare
realizarii unei investitii, ceea ce ar periclita punerea in functiune la momentul optim.
Politica de autofinantare, ca decizie strategica, este influentata de o serie de factori care
actioneaza in sensul cresterii sau scaderii fondurilor proprii destinate reinvestirii. Printre cei mai
importanti factori se numara:
 politica de dividend a firmei sau pe care este nevoita sa o aplice;
 posibilitatile de acces si costurile practicate pe piata de capital;
 factori fiscali, juridici, previziuni privind evolutia mediului economic.
In literatura de specialitate se face distinctie intre capacitatea de autofinantare potentiala
si reala.
Capacitatea de autofinantare potentiala (CAFp) reprezinta totalitatea
fondurilor degajate de activitatea intreprinderii menite sa remunereze capitalurile proprii si sa
finanteze proiectele de investitii ale firmei.
Capacitatea de autofinantare reala (CAFr) are in vedere doar acea parte din fondurile
proprii destinate reinvestirii.

CAF reala = CAF potentiala – Dividendele acordate


CAF potentiala = (Venituri totale – Cheltuieli totale) (1 – i) +
Amortizare
= Rezultat net + Amortizare

Capacitatea de autofinan are a unei întreprinderi este surplusul monetar poten ial generat
de activitatea acesteia. Ea reprezint o contribu ie esen ial a activit ilor curente la varia ia
fondului de rulment global. Se poate calcula fie plecând de la excedentul brut din exploatare, fie
de la profitul net , metode cunosctute sub denumirea de su

Metoda substractivă: permite să se realizeze legătura dintre contul de profit și pierdere


și tabloul de finanțare. Conform acestei metode, CAF se calculează plecând de la excedentul brut
din exploatare, indicator stabilit în cadrul tabloului soldurilor intermediare de gestiune :
‡ Excedentul brut din exploatare
+ Alte venituri din exploatare (cu excep ia veniturilor din relu ri de provizioane);
- Alte cheltuieli de exploatare (cu excep ia cheltuielilor de exploatare cu amortiz rile i
provizioanele);
+ Venituri financiare (cu excep ia veniturilor din provizioane);
- Cheltuieli financiare (cu excep ia cheltuielilor financiare cu amortiz rile i
provizioanele);
+ Venituri extraordinare (cu excep ia veniturilor din cedarea activelor, a cotei p r i a
subven iilor pentru investi ii virate la venituri, a veniturilor extraordinare din
provizioane);
- Cheltuieli extraordinare (cu excep ia valorii nete contabile a imobiliz rilor cedate, a
cheltuielilor privind amortiz rile i provizioanele);
- Impozit pe profit
= Capacitatea de autofinan are.

Metoda aditivă: permite s se calculeze capacitatea de autofinan are plecând de la


rezultatul exerci iului, corectat cu cheltuielile i cu veniturile care nu au inciden asupra trezoreriei:

Rezultatul exercițiului
+ Cheltuieli cu amortiz rile
+ Cheltuieli cu provizioanele (din exploatare, financiare i extraordinare)
- Veniturile din amortizare i provizioane (din exploatare, financiare i extraordinare)
+ Valorile contabile ale activelor cedate (ie ite din patrimoniu)
- Veniturile din vânzarea imobiliz rilor
- Subven iile pentru investi ii virate la venituri
= Capacitatea de autofinanțare

In aplicarea celor doua metode se porneste de la urmatoarele rationamente:


 Amortizarea si provizioanele nu constituie fluxuri financiare reale, ele fiind evidentiate
contabil doar pentru a realiza o economie de impozit temporara;
 Provizioanele pot fi sau nu deductibile fiscal, au caracter de datorii pe termen mediu si
lung si care, dupa caz, se pot realiza sau se pot relua. Reluarile asupra provizioanelor
reprezinta venituri neincasabile, iar cheltuielile de constituire a acestora sunt cheltuieli
calculate.
Avand in vedere ca rezultatul net nu reprezinta decat partial gradul de imbogatire al
firmei si ca fluxul de lichiditati reprezinta elementul cel mai important, in firma se impune si
o abordare financiara a capacitatii de autofinantare. Aceasta nu poate sa aiba un caracter real
decat daca este sustinuta de o trezorerie efectiv disponibila. De aceea, se impun corectii privind
fluxurile financiare avand in vedere faptul ca cele doua metode se bazeaza pe elemente contabile.

Factorii de incidenta asupra autofinantarii

Autofinantarea, respectiv nivelul sau poate fi apreciata decât în funcţ 929e45j ;ie de
politica financiara globala a întreprinderii. În acest sens, în anumite împrejurari devine mai
avantajos pentru întreprindere de a proceda la o finantare externa în locul autofinantarii. În
acelasi timp trebuie spus ca daca marja bruta sau marja comerciala este importanta pentru a
proceda la autofinantare, întrucât formeaza baza de plecare a excedentului brut de exploatare,
totusi nu se poate spune ca exista o legatura directa, determinata între ea si nivelul autofinantarii:
o marja comerciala mare poate fi însotita de o autofinantare mica si invers, o autofinantare slaba
nu înseamna totdeauna o marja comerciala neîndestulatoare.

Decizia de autofinatare si nivelul acesteia sunt adesea influentate de factori externi,


cum ar fi: fiscalitatea, diverse constrângeri, privind accesul pe piata financiara sau constrângeri
juridice diverse.
Sub aspectul fiscalitatii se poate vorbii despre o relatie de tipul: fiscalitate mare -
autofinantare ridicata si invers, în sensul ca o politica de impozite apasatoare incita
intreprinderea sa procedeze la capitalizarea unei parti din profit, cât mai mare cu putinta gasind
în aceasta destinatie conditii mai lejere de impunere (facilitati fiscale). În schimb, alte
reglementari, cum sunt acelea referitoare la reducerea bazei impozabile cu anumite cheltuieli (de
amortizare, rambursari de credite, plati de dobânzi) pot influenta în sensul cresteri distribuirii de
dividende mai curând decât al cresteri resurselor de autofinantare. În alta ordine de idei
investitorii (actionarii) care sunt puternic impozitati pe veniturile obtinute din dividende vor vota
în adunarea generala a actionarilor pentru distribuirea unui dividend mai redus, în favoarea
profitului reinvestit, deci a maximizarii valori intrepriderii, si a patrimonului fiecarui actionar.
- Constrângeri privind pe piata financiara. În cazul societatilor comerciale necotate
la bursa, procurarea fondurilor necesare cresterii economice nu se poate realiza prin apel la piata
de capital ramânând, în consecinta, alternativa creditului bancar, autofinantarii sau a cresterii de
capital prin fonduri proprii externe. Cresterile de capital prin noi aporturi de numerar sau în
natura sunt operatiuni care dureaza în timp, sunt operatiuni dificile si costisitoare ceea ce face în
comparatie, autofinantarea sa apara preferabila.
- Constrângeri juridice diverse. Profitul unei societati comerciale pe actiuni are
doua mari destinatii: distribuirii de dividende si reinvestire (autofinantare).
Decizia adunarii generale de a distribuii dividende reduce suma destinata autofinantarii,
dar se obtin alte rezultate notabile: satisfacerea exigentelor actionarilor, fidelitatea lor fata de
societate manifestata în detinerea durabila a actiunilor, fara intentia de a le vinde pe piata, ceea
ce duce la cresterea cursului lor, deci a valorii de piata a întreprinderii însesi. Dimpotriva, decizia
adunarii generale a actionarilor de a reinvestii profitul majoreaza resursele de autofinantare, dar
poate provoca nemultumirea unei parti a actionarilor, care vor avea tendinta de a vinde actiunile
detinute, ceea ce, prin jocul cererii si al ofertei, poate duce la scaderea cusului actiunilor si prin
urmare a capitalizarii bursiere a întreprinderii.
Distribuirea de dividende cu regularitate si in sume consistente reprezinta, desigur, un
semn favorabil asupra perspectivelor de dezvoltare ale unei societati, însa dorinta de autonomie
influenteaza catre o autofinantare mai pronuntata. În anumite tari, legile în vigoare impun
întreprinderilor o autofinantare minimala, ceea ce restrânge marimea dividendelor.Acelasi lucru
se observa, dar cu caracter generalizat, în domeniul politicii bancilor de creditare a agentilor
economici numai în masura în care prezinta capacitatea de îndatorare, adica dispun de fonduri
propii într-un anumit cuantum.

Costul beneficiilor reinvestite


Orice politica de autofinantare trebuie analizata în funtie de rentabilitatea pe care o
degaja profitul reinvestit. Daca rentabilitatea noilor proiecte acoperite prin autofinantare este
egala cu rentabilitatea reclamata de actionari, politica de autofinantare este neutra pentru
întreprindere. Numai atunci când rentabilitatea investirilor acoprite prin autofinantare este mai
mare decât remuneratia ceruta de actionari, autofinatarea are un efect pozitiv pentru întrepridere
în sensul ca creste valoare financiara a acesteia. Astfel, autofinantarea contribuie la cresterea
mijloacelor financiare ale întreprinderii, dar nu permite cresterea beneficiilor pentru reinvestire
decât daca creste rata rentabilitatii noilor proiecte peste pretentiile de remuneratie ale
actionarilor.
În principiu, costul autofinantarii este egal cu costul fondurilor proprii externe în sensul
ca actionarii asteapta aceeasi rentabilitate de la beneficiile reinvestite, ca si de la aporturile de
numerar realizate de ei cu prilejul cresterilor de capital. Cu alte cuvinte autofinatarea apare, ca si
fondurile proprii externe, un mijloc de finantare costisitor. Faptul ca societatea comerciala
dispune liber de sumele obtinute prin autofinantare, ca nu varsa remuneratia catre actionari
(fluxuri financiare negative) nu înseamna ca sumele respective sunt gratuite.
Pe o piata financiara perfecta, în care toate informatiile sunt disponibile, sumele din profit
trecute în foduri de rezerva (autofinantare) sau distribuite ca dividende fac politica de finantare
sa fie neutra: îndatorarea, autofinantarea, distrubuirea profiturilor n-au nicio importanta din
punctul de vedere al bogatiei actionarilor.
Pentru a determina costul real al beneficiilor reinvestite de societatea comerciala,
respectiv rentabilitatea beneficiilor reinvestite de actionari, trebuie sa tinem seama de incidenta
fiscala, adica de faptul ca societatea este impozitata pentru profitul reinvestit, iar, pe de alta
parte, actionarii sunt impozitati pentru veniturile din dividende.
Prin urmare, în cazul distribuirii de dividende, actionarii vor suporta impozitul pe venituri
din dividende astfel încat lor le ramâne un veni net mai mic pentru a-l utiliza, spre exemplu, în
vederea achizitionarii de noi actiuni.
Daca societatea comerciala nu distribuie dividende sau distribuie într-un volum mai
redus, ea va putea reinvesti întreg profitul sau o parte a acestuia, formând o baza pentru venituri
viitoare sporite.
Este necesar însa ca randament net pentru actionari,sa ramâna acelasi,fie ca se distribuie
dividende, fie ca profitul se reinvesteste.Cu alte cuvinte, situatia trebuie sa fie aceeasi din punctul
de vedere al patrimonului actionarului.

Capacitatea de autofinantare

Sursele destinate autofinantarii se formeaza în cadrul întreprinderii, reprezentând, deci,


surse interne. În principal aceste surse provin din excedentul monetar creat din operatiuni
economice si financiare adica din diferenta dintre fluxurile financiare pozitive si negative,
respectiv dintre încasari si plati. Excedentul brut de exploatare se compune din rezultatele
pozitive ale procesului economic, precum si din fondul de amortizare creat. De altfel, excedentul
brut de exploatare poate fi calculat în doua feluri: fie ca diferenta dintre totalul încasarilor din
activitatea economico-finaciara si totalul cheltuielor efectuate, tinând cont ca amortizarea este o
cheltuiala cuprinsa în costuri, nu ocazioneaza fluxuri de iesire; fie ca suma a unor elemente
diferite, cum ar fi salarii, impozite, dobânzi platite, fond de amortizare anual, dividende,
beneficii nerepartizate.
Capacitatea de autofinantare reprezinta un surplus monetar care se obtine ca rezultat al
tuturor operatiunilor de încasari si plati efectuate de întreprindere, într-o perioada de timp, având
în vedere si incidenta fiscala.
Pentru determinarea capacitatii de autofinantare, trebuie avute în vedere atât variabile
economice, cât si financiare. Variabilele economice pornesc de la previziunile de vânzari
(cantitati x preturi) si previziunile asupra costurilor (materii prime, materiale, combustibili,
salarii etc.), în timp ce variabilele financiare au in vedere politica de împrumut, promovata de
întreprindere, care ocazioneaza cheltuieli financiare, politica de amortizare care poate încarca
diferit costurile pentru anumiti ani si politica de repartizare a profiturilor care dimensioneaza
volumul dividendelor distribuite actionarilor, al participatiilor la beneficii sau al majorarii
fondurilor de rezerva.
De regula, autofinantarea efectiva este mai mica decât capacitatea de autofinatare. Nu
totalitatea capacitatii de autofinantare ramâne la dispozitia întrepriderii pentru necesitati de
finantare interna, ci mai putin beneficiile distribuite actionarilor sub forma de dividende si
participatiile la beneficii ale salariatilor.
Capacitatea de autofinantare este un indicator de mare expresivitate economica, reflectând
forta financiara a unei societati comerciale, garantia securitatii si independenta acesteia.
Întreprinderile cu o buna capacitate de autofinantare îsi micsoreaza riscul financiar, fiind în
masura sa surmonteze greutatile în perioadele de criza economica, când accesul la credite este
dificil din cauza dobânzilor înalte.
Totodata capacitatea de autofinantare este si un indicator de lichiditate financiara si de
solvabilitate, care ridica gradul de bonitate al firmei, mareste încrederea partenerilor de afaceri,
creând conditii mai bune de negociere a contractelor economice. Putem adauga, de asemenea, ca
o capacitate de autofinatare buna exprima si o capacitate de îndatorare buna, respectiv
posibilitatea de a garanta mai bine creditele bancare la care face apel întreprinderea.
Aspectele pozitive incontestabile ale autofinantarii nu exclud însa anumite inconveniente
ale acestei metode de finantare, în sensul ca autofinantarea constituie un obstacol în calea
mobilitatii capitalului si ca sursele aferente comporta un cost relativ ridicat.
Corelatii dintre autofinantare, împrumut, amortizare si repartizarea
profiturilor
Procesul de finantare interna (autofinantare) nu tine neaparat de vointa întreprinderii, a
actionarilor ci si de anumite conditii interne si externe: de fiscalitate si de alte reglementari
juridice, de politica adusa de banci fata de creditarea agentilor economici, de costul creditelor si
desigur de gradul de rentabilitate ce se obtine si intentiile de crestere economica ale
întreprinderii.
Corelatia dintre autofinantare si imprumut

Obligatiile societatilor decurgând din politica lor de indatorare se traduc în plati regulate
de dobânzi care, împreuna cu rambusarile anuale, constituie cheltuieli financiare. Cu cât
structura financiara este mai indatorata cu atât cheltuielile financiare anuale sunt mai mari,
reducând beneficiul si, prin urmare, posibilitatile de autofinantare.
Sub aspect financiar legatura între autofinatare si îndatorare este mai complexa.
Autofinantarea este aproape întotdeauna o conditie necesara în vederea obtinerii unui împrumut;
ea constituie, în acelasi timp, o garantie si un mijloc de rambursare. Pentru a aproba creditele
solicitate, bancile cer întreprinderilor încadrarea în anumite limite de îndatorare.
Cu cat creste capacitatea de autofinantare, creste si posibilitatea apelarii la credite.
Intreprinderile care folosesc credite spera sa obtina efecte de indatorare pozitive, astfel incat sa
permita nu numai plati de principal si dobanda , dar sa ramana si un profit care sa poata fi
utilizat, eventual, pentru finantarea unor noi proiecte, deci pentru sporirea posibilitatilor de
autofinantare. O asemenea perspectiva este realizata in cazul in care rata rentabilitatii economice
este mai mare decat rata dobanzii. Sub acest aspect imprumutul apare ca o autofinantare
anticipata.
Corelatia dintre autofinantare si amortizare
Cheltuielile ocazionate de amortizarea activelor imobilizate maresc costurile, micsoreaza
beneficial si, prin urmare, impozitul pe profit datorat statului. Tinand seama ca cheltuielile cu
amortizarea nu genereaza fluxuri financiare negative, rezulta ca fondurile de amortizare obtinute
prin recuperarea acestor cheltuieli poate fi utilizat pentru reinvestire si, alaturi de economia de
impozit pe profit ca urmare a micsorari bazei impozabile, sa mareasca gradul de autofinantare.
In realitate, amortizarea are o influenta neutra asupra autofinantarii: marind costurile cu
amortizarea, se micsoreaza profitul si invers, asa incat nu se poate conta pe un alt cuantum al
resurselor de autofinantare decat acela pe care-l poate genera exploatarea.
In schimb, politica de amortizare poate permite modularea fluxurilor de autofinantare,
crescator sau descrescator, in functie de scopurile urmarite de intreprindere. Aplicarea diverselor
metode de amortizare, ca si posibilitatea intreruperii sau incetinirii ritmului de amortizare
creeaza posibilitatea constituirii anuale a unui fond de amortizare mai mare sau mai mic.In cazul
cresterii fondului de amortizare, scad fluxurile negative reprezentand impozit pe profit si, prin
urmare, cresc fluxurile de autofinantare.
Spre exemplu, aplicarea metodei de amortizare regresive conduce la descresterea de la un
an la altul a cheltuielilor cu amortizarea; ca atare, in primii ani fluxurile de autofinantare vor fi
mai mari - intemeiat atat de volumul fondului de amortizare, cat si de economia de impozit pe
profit - in timp ce, catre sfarsitul duratei de functionare a activelor imobilizate, fluxurile de
autofinantare vor fi mai mici, ca urmare a scaderii fondului anual de amortizare si, totodata, a
cresterilor varsamintelor in contul impozitului pe profit.

Corelatia dintre autofinantare si repartizarea profitului


Intre politica de autofinantare si politica de repartizare a profitului exista o stransa
legatura. Acordarea de dividende mai mari sau mai mici influenteaza nemijlocit asupra marimii
fondului de rezerva si, prin urmare, asupra autofinantarii. Acordarea de dividende mari
actionarilor are drept efect pozitiv pastrarea increderii si fidelitatii lor fata de societate, insa
micsoreaza posibilitatile de autofinantare.
Beneficiul unei societati comerciale pe actiuni, fie ca se distribuie sub forma de dividende,
fie ca se constituie fond de rezerva (posibilitati de autofinantare) este proprietatea actionarilor.
De aceea, politica fata de repartizarea profiturilor este, in ultima instanta, o politica de lichiditate:
daca se constituie fond de rezerva, cresc lichiditatile intreprinderii si deci posibilitatile de
autofinantare; repartizari de dividende mai mari conduc la micsorarea lichiditatilor si deci a
posibilitatilor de autofinantare.
Din punct de vedere al repartizarii profiturilor sub forma dividendelor, se contureaza doua
curente: actionari care prefera dividendele sporite pentru consum imediat si care, practic, sunt in
dezacord cu politica conducerii societatii comerciale de autofinantare ca mijloc de crestere
economica; in speranta unor profituri viitoare consistente, fara a pierde, totodata, posibilitatea
obtinerii unor lichiditati imediate, putand vinde la bursa actiunile pe care le detin.
In situatia nerepartizarii de dividende, intr-un an sau altul, pot aparea nemultumiri in masa
actionarilor si care se pot concretiza in tendinta de vanzari la bursa a actionarilor. Daca procesul
de vanzare capata amploare sau se generalizeaza, consecinta este scaderea cursului actiunilor la
bursa. In aceasta situatie se creeaza doua aspecte neplacute:
a) imposibilitatea pentru societatea comerciala de a efectua cresteri de capital prin emisiune de
noi actiuni din cauza cursului bursier scazut. Cum pretul de emisiuni al actiunilor trebuie sa se
situeaze intre valoarea nominala si cursul zilei, un curs scazut ar determina si un pret de emisiune
scazut, ceea ce ar fi neconvenabil pentru societate. Cu cat un curs este mai scazut, cu atat mai
multe actiuni trebuie emise in vederea cifrei propuse de crestere a capitalului social, insa
numarul crescut al actionarilor atrage remuneratie in viitor sub forma dividendelor. Prin urmare,
daca admitem ca nivelul scazut al cursului este o consecinta a politicii de autofinantare, se poate
spune ca aceasta face crestere de capital mai costisitoare;
b) cursul scazut al actiunilor, determinat de politica de autofinantare si de dividende, atrage
atentia investitorilor straini care, prin cumparari masive la bursa in perioade optime, pot prelua
controlul asupra societatii comerciale.

Studiu de caz
Capacitatea de autofinantare a SC ABB ALSTOM POWER S.R.L.
4.1. Prezentarea firmei În România postbelica, odata cu primele conturari ale programelor de
industrializare, s-a nascut firesc si un prim plan de dezvoltare al energeticii românesti.
Începuturile au fost realizate numai cu instalatii si echipamente din import, astfel ca în scurt timp
a aparut necesitatea înfiintarii unei firme românesti, care sa realizeze atât reparatiile, cât si
piesele de schimb ale instalatiilor energetice din exploatare, în conditii de calitate absoluta si în
regim de maxima urgenta.
Asa s-a nascut în 1952, firma Energoreparatii. înca de la început, noul colectiv care îngloba o
serie de tehnicieni cu experienta profesionala în domeniu, unanim apreciata atât de specialistii
din tara, cât si din strainatate. Probleme ca: îndreptarea unui arbore al unui motor Diesel de mare
putere, sau de turbina, executarea si înlocuirea paletelor si a partilor de turbine, sau prevalarea si
executarea unor piese complicate prin "reverse engineering" au dovedit operatii specifice acestei
companii unanim recunoscute si apreciate.
Astfel, Enegoreparatii a atras atentia firmei ABB, lider mondial, care si-a manifestat dorinta
realizarii unui parteneriat în domeniul energeticii românesti.
ABB ASEA BROWN BOVERI este un grup multinational de prima marime m energetica
mondiala, cu o cifra de afaceri de 34 miliarde $, care îsi desfasoara activitatea în producerea,
transmiterea si distribuirea energiei, si steme industriale si de constructii. ABB ASEA BROWN
BOVERI Ltd. s-a format din fuziunea ASEA AB (Suedia) si BBC BROWN BOVERI Ltd.
(Elvetia).
ABB ASEA BROWN BOVERI Ltd. Zurich, Elvetia este holding-ul gmpului si cuprinde peste
1000 de companii în întreaga lume.
ABB Energoreparatii Romania, s-a constituit la 16 octombrie 1992, prin asocierea lui ABB si
Regia Autonoma de Electricitate - RENEL.
Obiectivul primordial al primei societâti mixte a gmpului ABB în România, 1-a constituit
Service-ul de calitate al centralelor electrice din sistemul Energetic National.
Extinderea gamei de lucrari a fost si este o preocupare permanenta a societatii, în sprijinul
acesteia contribuind decisiv transferul managerial de Know-How al ABB catre noua societate.
Din octombrie 1997, ABB Energoreparatii a devenit o companie cu capital integral ABB, noul
nume fiind ABB Energo SRL.
In 1 aprilie 1999 toate partile sociale avute în proprietate de ABB Zurich au fost cumparate de
societatea multinationala ABB ALSTOM POWER cu sediul la Bruxelles, în consecinta, numele
întreprinderii ABB Energo schimbându-se în ABB ALSTOM S.R.L.
La 1 ianuarie 2000, toate partile sociale au fost achizitionate de societatea multinationala
ALSTOM cu sediul la Bruxelles.
Societatea este înregistrata la Oficiul Registrului Comertului cu nr. J40/18785/1992 si are sediul
propriu în Bd. Energeticienilor nr.13-15, capitalul social fiind de 2,021 miliarde lei.
În prezent, ABB ALSTOM are urmatoarele directii de productie si afaceri:
- reabilitarea turbogeneratoarelor, repararea echipamentelor si componentelor acestora;
- executia pieselor de schimb pentru turbine cu abur sau apa;
- repararea si modemizarea statorilor si rotorilor de generator, a excitatoarelor si motoarelor
electrice cu tensiuni pâna la 6 kV;
- reabilitarea cazanelor, producerea de parti sub presiune si de echipamente specifice salii
cazanelor cum ar fi: mori de carbune, ventilatoare de aer si gaz, benzi redller, constructii
metalice etc.
ABB Energo SRL s-a înfiintat în anul 1992 cu un capital social de 2,021 miliarde lei (8,6
milioane USD la cursul de 235 lei/$ ) format din:
-51% - aportul ABB în numerar - 4,4 milioane USD;
-49% - aportul RENEL sub forma de active fixe (masini si utilaje) - 990 milioane lei;
La 31 decembrie 1999, totalul activelor era de 355 miliarde lei, din care scazându-se obligatiile,
a rezultat un patrimoniu net de 36 miliarde lei.
Societatea are un numar de 976 salariati (cu contract de munca) si 31 colaboratori (cu contract
civil). Conducerea este asigurata de catre Conducerea Executiva (Director General si Director
Executiv) care conduce întreaga activitate atât direct, cat si prin intermediul responsabililor
pentru Segmentele de afaceri Cazane (PCS) si respectiv Turbine si Generatoare (PSU) precum si
a directorilor diviziilor Financiara, Asigurarea Calitatii si Power Plant Service.
Inginerii sefi cu Productia si conducatorii departamentelor independente raporteaza direct
Conducerii Executive. De asemenea, Conducerea Executiva raspunde direct de activitatile
privind investitiile si stemul informatic.
Personalul cu studii medii si superioare reprezintâ 34% din total (studii superioare - 20%, studii
medii - 14%).
Compania, în prezent, este structuratâ pe patru divizii:
- Zona Boilere
- Zona Turbine, Generatoare si Motoare
- Divizia de Asigurarea Calitatii
- Divizia Finante
Activitatea societatii comerciale ABB ALSTOM S.R.L. este complexa si se desfasoara în cadrul
unei structuri specifice ce cuprinde puncte de lucru, loturi specializate, sectii de utilaje, de
transporturi, depozite, sector administrativ si de conducere.
Procesul de productie înregistreaza un ciclu lung, conducând la imobilizari însemnate pâna la
realizarea produsului finit. Acest fapt a condus la o modalitate proprie de decontare la intervale
mai scurte a productiei, de reîntregire a mijloacelor consumate, concomitent cu un control
riguros din partea bancii si a beneficiarului asupra modului cum sunt utilizate fondurile pentru
lucrarile si produsele contractate.
Productia începe sa se desfasoare numai dupa ce beneficiarul este cert si dispune de fondurile
necesare pentru executarea lucrarilor si produselelor contractate.
Ciclul lung al fabricatiei a condus la acoperirea necesarului de materiale într-o pondere
însemnata din credite bancare, influentând dimensionarea stocurilor la nivelul strict necesar si
impulsionând punerea lor în opera în timp cât mai scurt de la momentul aprovizionarii.
Numarul mare de elemente participante la procesul de productie, numarul si felul relatiilor
structurale pe de o parte si simultaneitatea proceselor si evenimentelor economice pe de alta
parte, conduc la un înalt grad de complexitate cu implicatii de natura financiara privind structura
si marimea fondurilor necesare realizarii sarcinilor de productie.
Previziunea fînanciara financiara din cadrul functiei financiar-contabile este aceea care
determina marimea fondurilor necesare.
Mijloacele fixe sunt în majoritate direct productive. Sunt întâlnite mijloace de munca specifice
industriei: strunguri, freze, raboteze, etc, în marea lor majoritate modemizate si care se conduc
electronic. Mijloacele fixe îsi au originea m capitalul propriu si împrumutat ce s-a încorporat m
active imobilizate. Previziunea fmanciara determina marimea amortizarii mijloacelor fixe si
destinatiile acesteia potrivit reglementarilor legale în vigoare. Amortizarea mijloacelor fixe
reprezinta un cost material care apare ca un cost direct. La fel si chiriile pentru utilajele
închiriate.
Particularitatile activitatii de constuctii masini influenteaza structura necesarului de active
circulante, modul de determmare si de finantare a acestora.
Activele circulante cuprind stocurile pentru productie si anume:
- materiale de baza;
- materiale diverse;
- ambalaje;
- combustibil, carburanti si lubrifianti;
- echipament, materiale de productie si echipament de lucru;
- piese de schimb;
- productie neterminata;
- cheltuieli privind perioadele viitore;
- produse finite;
- alte elemente cu caracter de mijloace circulante.
Calculul necesarului de fonduri se efectueaza dupa metoda sintetica utilizând ca baza de calcul
productia exprimata în cost previzionat si viteza de rotatie prevazuta în zile pentru fiecare
trimestru (Necesarul optim = Costul previzionat x Viteza de rotatie previzionata / 90). Stocul
calculat dupa metoda sintetica se defalca pe componentele sale în functie de ponderile fiecarui
element în totalul necesarului anului de baza, aduse la conditiile anului de gestiune.
Productia care nu poate fi decontata beneficiarului reprezinta productia neterminata. Necesarul
optim la acest element se poate calcula trimestrial în functie de soldul mediu al productiei
neterminate din anul precedent.
În acoperirea necesarului de active circulante, pe lânga capitalurile proprii, intervin:
beneficiul pentru autofinantare, pasivele de exploatare, creditele bancare.
Creditele bancare se utilizeaza pentru acoperirea cresterilor anuale care nu s-au acoperit prin
autofinantare si pentru completarea resurselor proprii si asimilate previzionate. Creditele
concura, alaturi de celelalte resurse, la asigurarea unei desfasurari normale a fluxurilor materiale,
monetare si financiare ale întreprinderii.
4.2. Capacitatea de autofinantare . Capacitatea de autofinantare reflecta potentialul financiar
degajat de activitatea rentabila a întreprinderii, la sfârsitul exercitiului financiar, destinat sa
remunereze capitalurile proprii (prin dividendele datorate) si sa finanteze investitiile de
expansiune (partea din profit repartizata prin constituirea rezervelor si a fondului de dezvoltare)
si de mentinere sau reînnoire (prin amortizari ca veritabila rezerva care permite reînnoirea
imobilizarilor) din exercitiile viitoare. CAF reprezinta o contributie esentiala a actvitatilor
curente la variatia fondului de rulment net global. Determinarea ei se face prîn doua metode :
. Metoda substractiva: permite sa se realizeze legatura dintre contul de profit si pierdere si
tabloul de finantare.
Conform acestei metode, CAF se calculeaza plecând de la excedentul brut din exploatare(EBE),
indicator stabilit în cadrul tabloului soldurilor intermediare de gestiune:
Excedent brut din exploatare (EBE)
+ Transferuri de cheltuieli (1)
+ Alte venituri din exploatare
- Alte cheltuieli din exploatare
± Cota-parte din rezultatul operatiilor efectuate în comun (2)
+ Venituri financiare (a)
- Cheltuieli financiare (b)
+ Venituri exceptionale (c)
- Cheltuieli exceptionale (d)
- Participarea salariatilor la profit (3)
- Impozit pe profit
= Capacitatea de autofinantare

Acest cont de venituri nu a fost asimilat cu noul sistem contabil românesc, dar valentele sale
operationale ai fost semnalate, în literatura româneasca de specialitate.
Tabelul 4.1
Nr.crt Indicatori 1998 1999 2000 2001

1 Excedentul brut din 56093395 41933150 90261592 55167419


exploatare
2 Alte venituri din exploatare 457086 3296770 2009468 1987872
3 Alte cheltuieli din 1171975 486764 966209 2455935
exploatare
4 Venituri financiare 16289585 25050107 21500075 11298300
5 Cheltuieli financiare 13781099 31853936 68095956 43509400
6 Venituri exceptionale 962459 20691340 25041 69752847
7 Cheltuieli exceptionale 19557903 2853317 82239322 34478426
8 Impozit pe profit 21462077 5034574 13304147 0
9 Capacitatea de auto 17829471 51042774 - 50809458 57762677
finantare
Fig. 4.1

. Metoda aditiva: permite sa se calculeze CAF, plecând de la rezultatul exercitiului, corectat


cu cheltuielile si cu veniturile care nu au incidenta asupra trezoreriei:
Rezultatul exercitiului
+ Cheltuielile cu amortizarile
+ Cheltuielile cu provizioanele (din exploatare, financiare si exceptionale)
- Veniturile din amortizare si provizioane (din exploatare, financiare si exceptionale)
+ Valorile contabile ale activelor cedate (iesite din patrimoniu)
- Veniturile din vânzarea imobilizarilor
- Subventiile pentru investitii virate la venituri
= Capacitatea de autofinantare
Relatia de calcul a metodei aditive releva anihilarea influentei plusurilor si minusurilor de
valoare rezultate din cesiunile de elemente de activ. Scopul anihilarii este evitarea includerii de
doua ori a acestor valori în resursele stabile.
Totodata, relatia dintre CAF si rezultatul exercitiului exprima, prin elementele sale de calcul,
utilizarea din punct de vedere teoretic, a surplusului monetar potential. Astfel, CAF, în calitatea
sa de indicator al finantarii inteme, poate asigura:
- înnoirea echipamentelor (ca o consecinta a amortizarilor );
- acoperirea pierderilor probabile si a riscurilor la care este expusa întreprinderea ( ca o
consecinta a constituirii sau majorarii provizioanelor pentru depreciere si a celor pentru riscuri si
cheltuieli );
- dezvoltarea potentialului de productie si cresterea exteme
( prin capitalizarea unei parti din rezultat);
- remunerarea actionarilor ( partea distribuitatdin rezultat).
Tabelul 4.2
Nr. Indicatori 1998 1999 2000 2001
crt
1 Rezumatul net 8011334 7523451 - 21187624 22467708
al exercitiului
2 Venituri din cesiunea 0 17611941 0 0
elementelor de activ
3 Reluari asupra provizioanelor 0 0 0 0
exceptionale
4 Reluari asupra provizioanelor 0 0 37703990 0
financiare
5 Valoarea net contabila a 1338364 16383214 266493 0
elementelor de activ net cedata
6 Amortizari si provizioane 0 0 0 0
exceptionale calculate
7 Amortizari si provizioane 0 37703990 0 24885244
financiare calculate
8 Amortizari si provizioane de 8679772 7044059 7815663 10409725
exploatare calculate
9 Capacitatea de autofinantare 17829471 51042774 - 50809458 57762677
Fig. 4.2

Se obsrva o dependenta evidenta a capacitatii de autofinantare de profitul net. Este retinut faptul
ca CAF ia valori mai mari decât profitul net atunc când acesta a fost pozitiv , iar când profitul net
a fost negativ CAF a înregistrat valori foarte diferite de-a lungul anilor ceea ce face practic
imposinil de efectuat o analiza a evolutiei.
Capacitatea de autofinantare exprima deci un surplus financiar degajat de activitatea rentabila a
întreprinderii. Ea nu are de cât uncaracter potential daca nu este sustinuta de mijloace financiare
efective. Or, surplusul monetar (1998, 1999, 2001) dovedeste ca cea mai mare parte a acestei
capacitati de autofinantare este sustinuta de o trezorerie efectiv disponibila.

Concluzii
În urma realizarii studiului de caz se poate spune ca nevoile de finantare ale Societatii
Comerciale ABB ALSTROM POWER S.R.L. pot fi satisfacute prin autofinantare.
Autofinantarea este folosita pentru înnoirea echipamentelor, pentru acoperirea pierderilor
probabile. Bineînteles ca autofinantarea depinde de profitul net si, când acesta este mai mic de
0,capacitatea de autofinantare este mai mica decat profitul si invers.
Autofinantarea este sustinuta de o trezorerie efectiv disponibila.