Frumoasa din pădurea

adormită
O POVESTE DE JACOB ŞI WILHELM
GRIMM

T TT

Trăiau odată, în vremuri uitate, un împărat

şi o împărăteasă care nu mai erau demult
tineri. Dar cu toate că soarta nu se
îndurase să le hărăzească un urmaş, iar ei
nu se mai aflau în putere, nu trecea zi
lăsată de bunul Dumnezeu în care să nu se
tânguie amândoi: „Oh, cât de gol ne e
palatul şi ce fericiţi am fi de-am avea şi noi
un copil!” Însă pruncul cel râvnit se lăsă
aşteptat multă vreme…

Dar iată că într-o bună zi, pe când

împărăteasa se scălda în apa unui pârâiaş
de munte, o broască mare sari dintr-odată
pe prundişul malului, şi îi grăi astfel:

– Află măria-ta că-ţi va fi îndeplinită

dorinţa. Până nu se încheie anul, vei aduce
pe lume o fetiţă!
 Iar spusele broaştei
se împliniră întocmai! Împărăteasa născu o
fetiţă atât de frumoasă încât împăratul nu
îşi mai încăpea în piele de bucurie. Dar
cum era un om tare generos, ce dorea să
se mai bucure şi alţii de fericirea ce dăduse
peste dânşii, împăratul puse la cale o mare
petrecere. Şi la petrecerea aceasta,
împăratul nu chemă numai rudele, prietenii
ori cunoscuţii, ci şi pe preacinstitele
ursitoare. Gândind, de bună seamă, ca
astfel să câştige întreaga lor bunăvoinţă şi
grijă faţă de soarta copilei.

În toată ţara aceea trăiau treisprezece

ursitoare, dar pentru că împăratul nu avea
decât douăsprezece talere de aur, în care
le putea servi bucatele, una din ele nu fu
poftita la ospăţ.

Petrecerea se prăznui cu mare strălucire,

iar când se apropie de sfârşit, ursitoarele
prezente la petrecere înzestrară copila cu
cele mai alese daruri. Una îi hărăzi să se
bucure de virtute, a doua de frumuseţe, a
treia de bogăţie. Şi tot aşa, pe rând,
ursitoarele îi dăruiră tot ceea ce şi-ar putea
dori vreodată un om pe această lume.

Însă, în clipa în care cea de-a

douăsprezecea ursitoare tocmai îşi sfârşea
urarea, apăru val-vârtej şi cea de-a
treisprezecea ursitoare, numai foc şi pară
de supărare. Pesemne, venise să se
răzbune pentru că nu fusese poftită şi ea la
serbare. Şi, fără ca măcar să arunce vreo
privire cuiva, rosti cu glas tunător:

– În ziua în care domniţa va împlini

cincisprezece ani, să se înţepe cu un fus şi
să moară!

Apoi, fără să mai adauge vreun cuvinţel, le

întoarse tuturor spatele şi părăsi pe dată
sala tronului. Auzind-o, toţi cei prezenţi la
petrecere încremeniră de spaimă. Însă, cea
de-a douăsprezecea dintre ursitoare, cea
care nu îşi isprăvise de rostit urarea, se
apropie de leagănul fetiţei şi, fiindcă nu îi
stătea în putere să ridice blestemul, ci doar
să-l mai îndulcească niţel, glăsui astfel:

– Să nu moară totuşi, ci să cadă într-un

somn adânc care să ţină o sută de ani!

Împăratul, care dorea din tot sufletul s-o

ferească pe iubita-i copilă de năpasta
blestemului, dădu numaidecât poruncă să
se pună pe foc toate fusurile din împărăţie.

În tot acest timp, fetiţa creştea şi însuşirile

cu care o înzestraseră ursitoarele îşi arătau
roadele cu prisosinţă: era atât de
frumoasă, de cuminte, de prietenoasă şi de
înţeleaptă, încât oricine o îndrăgea de cum
îi era dat s-o vadă.

Se întâmplă însă ca tocmai în ziua în care

domniţa împlinea cincisprezece ani,
împăratul şi împărăteasa să fie plecaţi de
acasă. Astfel că fata rămase singură în
palat. Şi ca să-şi mai treacă urâtul, luă la
rând iatacurile castelului.
Zăbovi ea prin tot felul de odăi, care mai
de care mai dichisite, colindând castelul în
lung şi în lat, după pofta inimii, ceasuri
întregi. Până când, într-un sfârşit, ajunse şi
în vechiul turn. Urcă scara îngustă şi
întortocheată ce ducea sus şi se pomeni în
dreptul unei uşi micuţe.

Domniţa văzu că-n

broască stătea vârâtă o cheie ruginită şi o
răsuci pe dată. Uşa sări numaidecât în
lături, iar tânăra domniţă intră intr-o
cămăruţă strâmtă, luminată palid de o
fereastră mică. Acolo, fata văzu o femeie
bătrână, bătrână, care torcea
sârguincioasă un fuior de in.
– Buna ziua, tanti, spuse domniţa. Ce faci
aici?

– Iaca, torc şi eu! răspunse bătrâna, dând

din cap.

– Ce e aceea de se răsuceşte atât de

repede? întrebă fata, care nu mai văzuse
până atunci un fus. Apoi, luând fusul în
mâna, încercă şi ea să toarcă.

Dar de-abia îl atinse, că se şi înţepă la un

deget. Şi astfel, blestemul cumplit al celei
de-a treisprezecea ursitoare se împlini.

În clipa în care simţi înţepătura, fata căzu

pe un pat ce se afla acolo şi se cufundă
într-un somn adânc. Iar somnul acesta
cuprinse întreg palatul: împăratul şi
împărăteasa, care tocmai atunci se
întorseseră acasă şi intraseră în sala
tronului, adormiră pe loc, iar odată cu
dânşii adormi întreaga curte.

Adormiră şi caii în grajduri, şi câinii prin

cotloanele curţilor, şi porumbeii pe
acoperiş, şi muştele pe pereţi. Ba chiar şi
focul care ardea în vatră îşi domoli mai-
întâi vâlvătaia, apoi se stinse cu totul.
Friptura încetă să mai sfârâie, iar
bucătarul, care tocmai se pregătea să-şi
apuce de chică ucenicul, fiindcă acesta
făcuse o boroboaţă, îi dădu drumul şi
adormi şi el. Chiar şi vântul îşi domoli
suflarea şi nicio frunzuliţă nu se mai mişcă
în copacii din preajma palatului.

Şi ce să vezi? După o vreme, de jur-

împrejurul castelului începu să crească un
tufăriş de mărăcini, care prinse a se înălţa,
transformându-se într-un gard înalt, cât un
stat de om! Apoi, an după an, mărăcinişul
se înălţa tot mai mult până când, în cele
din urmă, cuprinse toţi pereţii castelului,
ajungând la căpriori. Ba se mai întinse şi
pe deasupra, de nu mai puteai vedea
nimic, nici măcar steagul de pe acoperişul
palatului.

Între timp, vestea despre frumoasa din

pădurea adormită – căci aşa o numeau toţi
acum pe tânăra domniţă! – se răspândise-
n lumea largă. Şi, din timp în timp, se
găsea câte un fiu de crai care încerca să
străbată tufărişul de mărăcini şi să
pătrundă în palat.
Dar de răzbit, nu răzbea niciunul, din
pricină că mărăcinii se prindeau laolaltă ca
şi când ar fi avut nişte mâini ghimpoase, şi
nu îi lăsau să înainteze nici măcar un pas.

După amar şi amar de ani, un veac nu

alta, iată că prin acele meleaguri răsări
încă un fecior de împărat. Înainte de a
ajunge la castel însă, acesta avu norocul
să se întâlnească cu un bătrân gârbovit de
ani. Iar acesta îi vorbi de gardul de
mărăcini ce împrejmuia palatul de atâţia
amar de ani. Apoi, îi mai zise că în palat
dormea adâncită într-un somn adânc, de
vreo sută de ani, o fiică de crai, frumoasă
cum nu se mai afla alta pe lume. Îi mai
povesti că tot de atunci dorm şi împăratul,
şi împărăteasa, şi toţi curtenii. Şi mai
auzise bătrânul, de la bunicul lui, că mulţi
feciori de crai se perindaseră pe-acolo,
încercând să ajungă în palat prin tufărişul
de mărăcini, dar că toţi îşi găsiră sfârşitul
acolo, agăţaţi printre spini.

Tânărul crai îi mulţumi bătrânului pentru

cele ce îi povestise, dar adăugă cu
mândrie:
– Mie nu mi-e teamă! Şi am să mă duc s-o
văd chiar acum pe frumoasa adormită.
Chiar de-ar fi ca din această pricină să-mi
pierd viaţa!

Oricât încercă bătrânul cel omenos să-l

abată pe flăcău de la acest gând, nu izbuti,
căci acesta era neînduplecat în hotărârea
lui.

Se nimeri însă ca tocmai atunci să se

împlinească cei o sută de ani. Aşadar,
sosise ziua în care frumoasei adormite îi
fusese sortit să se trezească din somnul ei
lung şi greu. De aceea, când feciorul de
împărat se apropie de tufărişul de
mărăcini, nu îi veni să îşi creadă ochilor
când văzu cum aceştia se preschimbară pe
dată în puzderie de flori mari şi frumoase,
ce se dădeau la o parte din calea lui,
lăsându-l să treacă nevătămat. Şi după ce
trecu fiul de crai, văzu cărarea cum se
strângea din nou şi cum florile se
preschimbau iarăşi în zidul ghimpos, de
nestrăbătut, de mai-înainte.

În curtea palatului, feciorul de împărat

văzu o mulţime de cai şi de ogari ce
dormeau pe lespezile de piatră ale
palatului. Pe acoperiş, zări şi porumbeii ce
dormeau cu căpşoarele vârâte între aripi.

Şi de-ndată ce intră în palat, craiul văzu

muştele ce dormeau nestingherite pe
pereţi, iar în bucătărie, îl zări pe bucătarul
ce ţinea mâna întinsă, ca şi cum ar fi vrut
să-şi apuce de chică ajutorul, dar nu mai
apucase. Tot acolo, fiul de crai mai văzu şi-
o slujnică ce şedea pe un scăunel, având în
faţă o găină neagră, pe care părea că abia
începuse s-o jumulească. Chit că cele
dintâi pene i le smulsese cu o sută de ani
înainte.

Şi feciorul de crai merse uimit mai departe,

până ce ajunse în sala tronului. Aici îi găsi
pe toţi curtenii dormind un somn ca de
plumb, care pe unde-l ajunsese, iar sus, pe
tron, dormeau împăratul şi împărăteasa.
 Colindă prinţul ce
colindă, ajungând mereu în alte încăperi,
fără să se oprească măcar o clipă. Văzu că
tot palatul era cufundat într-o tăcere atât
de adâncă, încât, dacă erai atent, îţi puteai
auzi răsuflarea ori bătăile inimii. În cele din
urmă, se întâmplă ca flăcăul nostru să
ajungă în turn şi să deschidă uşa
cămăruţei în care dormea tânăra domniţă.

De cum o văzu, feciorul de împărat o găsi

atât de frumoasă încât nu-şi mai putu lua
ochii de la dânsa şi, aplecându-se, o
sărută.

De îndată ce-o atinse cu buzele, frumoasa

adormită clipi mărunt, deschise ochii şi îl
privi cu drag. Coborâră apoi amândoi din
turn şi, ca la un semn, împăratul şi
împărăteasa se treziră şi ei, alături de toţi
ceilalţi curteni. Se priveau unii pe alţii,
miraţi, şi mai-mai că nu le venea să îşi
creadă ochilor.

Caii din curte se ridicară în două picioare şi

începură să îşi scuture coama; ogarii săriră
sprinteni în sus, dând veseli din coadă şi
gudurându-se; porumbeii de pe acoperiş îşi
scoaseră căpşoarele de sub aripi şi,
rotindu-şi privirile-n zare, îşi luară zborul.
Muştele începură să se mişte pe pereţi
bâzâind întruna; focul din bucătărie se
dezmorţi şi îşi înteţi vâlvătaia, mâncarea
de pe plită porni să clocotească, friptura
prinse iar să sfârâie, iar bucătarul îi trase o
palmă zdravănă ucenicului său, care
începu să ţipe ca din gură de şarpe. Iar
slujnica se apucă de jumulit găina şi n-o
mai lăsă din mână până nu-i smulse toate
penele…

Apoi se prăznui cu mare strălucire şi alai

nunta feciorului de crai cu frumoasa
adormită din pădure, care trăiră fericiţi
până la sfârşitul zilelor lor.
 TRIMITE MAI DEPARTE

 Facebook98
 Twitter
 Pinterest
 WhatsApp
 Mai mult


APRECIAZĂ:

Se încarcă...
S-AR PUTEA SĂ TE MAI INTERESEZE:

Albă ca Zăpada

Degeţica
 Fetiţa cu chibrituri
45Îmi place
Etichete: de citit online

Jacob şi Wilhelm Grimm reprezintă cel mai

cunoscut cuplu de autori de poveşti pentru copii.
Jacob (1785-1863) a fost filolog şi jurist,
asemenea fratelui său mai mic, Wilhelm (1786-
1859).

Alte pagini semnate de Jacob şi Wilhelm

Grimm
Acest articol a fost publicat pe data de
27.01.2007 la ora 15:37 și este arhivat
în Basme şi poveşti | Aveți posibilitatea să
urmăriți eventualele reacții prin fluxul RSS
2.0 | De asemenea, puteți lăsa un
răspuns sau o "urmă" de pe site-ul
dumneavoastră.
2 RĂSPUNSURI »
1.Byby Și Atât pe data de 19 decembrie 2013 la
ora 21:26
 Super povestea!!! Dacă aş fi fost eu
autoarea, aș fi fost tare mandră!!!!!!

2.51 povesti pentru copii minunate de citit seara:

Alba ca zapada, capra cu trei iezi, Cenusareasa... -
Sertarul cu jucarii pe data de 18 februarie 2014
la ora 12:31

[…] Frumoasa din padurea adormita – aici

[…]

LĂSAŢI UN RĂSPUNS

Nume (obligatoriu)

Adresa de e-mail | nu va fi făcută

publică (obligatoriu)

Site personal
 Puteți folosi următoarele tag-
uri XHTML: <a href="" title=""> <abbr title="">
<acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del
datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Trimite »

Anunță-mă prin e-mail despre

comentariile ce urmează.

Anunță-mă prin e-mail despre

articolele noi.

o
Caută »

 Despre primul volum

 Librării recomandate
 Despre al doilea volum
 Despre Sînziana
o

 Piatra de hotar
 Amintiri dintr-o altfel de
copilărie
 Basme şi poveşti
 Cântece şi poezii
 Jocuri simple şi activităţi
 Versuri nemuritoare
 Mărul de aur
 Pe româneşte
 Imagini (dintr-o ţară) în mișcare
 Calendar
 Reţete de-ale noastre
 Prietenii lui Andilandi
 Jucăriile lui Horia
 Zi de zi
 Însemnări
 Degustare de carte
 Cronici şi recomandări
 Audiobooks
 Anunţuri
o Abonaţi-vă la RSS
prin email

Adresa dvs.:

Trimite »

Livrat de FeedBurner
o Comentarii recente
 Trei zile de poveste cu
Martinel | Tărâmul lui
Andilandi la Cum am
sărbătorit Ziua
Internațională a Cărții
  Dan Mihu la Fetiţa cu
chibrituri
 Andrei la Fetiţa cu chibrituri
 Cristina la Peştişorul de aur
 Hort Madalina la Maroco /
Mikado
o Articole îndrăgite
 Bunica (573)
 Bunicul (543)
 Privighetoarea (171)
 Motanul încălţat (153)
 Fetiţa cu chibrituri (112)
 Peştişorul de aur (78)
 A, a, a, acum e toamnă,
da!(73)
 Cei trei purceluşi (68)
 Muzicanţii din Bremen (57)
 Hainele cele noi ale
Împăratului (52)
© 2005-2018 - Tărâmul lui Andilandi este produs şi întreţinut
de Mediamorphosis, iar denumirea Andilandi™ este o marcă înregistrată. Articolele
de pe acest website semnate de Sînziana Popescu sau Dan Mihu sunt publicate sub
o licenţă de tip Creative Commons Atribuire-Necomercial-Fără Opere Derivate
3.0 România. Alte drepturi de reproducere, neincluse în această licenţă, pot fi
disponibile prin Mediamorphosis.ro.
Articole (RSS) | Comentarii (RSS) | Twitter | Facebook