Sunteți pe pagina 1din 3

Alungulesă Călin, Publicitate, Anul III, Grupa 1

Republica Irlanda

Irlanda este o insulă din Oceanul Atlantic, învecinată cu Marea Britanie. Insula este
alcătuită din Republica Irlandeză, care ocupă majoritatea insulei şi Irlanda de Nord care aparţine
Marii Britanii. Capitala este la Dublin.

“Irlanda este împărțită în 26 de județe, fiecare având câte un consiliu județean. În afară de
cele 26 de județe, principale 4 orașe din țară sunt administrate individual şi au consiliul
lor: Dublin – pe coasta de est, Cork – în sud, Limerick – pe coasta de vest și Waterford – pe
coasta de sud-est. Județul Dublin este împărțit în trei consilii diferite: Dun Laoghaire-
Rathdown, Fingal și South Dublin, la care se adaugă administrația oraşului Dublin.”1

Forma de guvernământ a Republicii Irlanda este democraţia parlamentară. Preşedintele este


ales simbolic şi are un mandat de şapte ani. El este ales direct, prin vot secret în cadrul sistemului
de vot alternativ.

Puterea Executivă este deţinută de Miniştrii, Prim-Ministru-şeful guverului, cunoscut ca şi


Taoiseach şi Prim-Ministrul adjunct denumit Tánaiste.

Puterea Juridică este deţinută de Curtea Supremă de Justiţie.

Puterea Legislativă este deţinută de parlamentul naţional bicameral, cunoscut sub numele de
Oireachtas Éireann. Acesta are două camere, Camera Reprezentanţilor, Dáil Éireann cu 166 de
membri şi Seanad Éireann adică Senatul cu 60 de membri.

Preşedintele (Uachtarán) actual al Irlandei este Michael D. Higgins şi actualul Taoiseach este
Leo Varadkar.

„Guvernările și alegerile au fost dominate de principalele două partide, Fianna Fáil și Fine Gael.
Sistemul electoral prevede o formă de reprezentare proporțională , cu consecința că guvernul de
coaliție a devenit normă în ultimele decenii.În prezent, există șapte partide în Oireachtas și un
număr de reprezentanți independenți.”2

1
www.romaniancommunity.net, accesat în 17.12.2017, ora 19:22
2
www.academia.edu, Pralea Camelia-“Sisteme de partide în Irlanda”, accesat în 17.12.2017, ora 21:38
În momentul de faţă, în Irlanda există unsprezece partide politice care activează. Fine Gael
este partidul condus de Prim-Ministrul Leo Varadkar şi este un partid de centru-dreapta cu o
ideologie creştin-democrată, liberal-conservatoare. Partidul a fost fondat în 1933 de către Eoin O
Duffy şi denumirea sa se traduce ca «Clanul Galilor ». Cel de-al doilea partid dominant este
Fianna Fáil, tot un partid de centru-dreapta cu o ideologie republicană, liberal consevatoare,
populistă. Următorul partid, Sinn Fein, este un partid de stânga cu o ideologie republicană, social
democrată care susţine naţionalismul de stânga. Partidul Laburist, partid de centru-dreapta, are o
ideologie social democrată şi o ideologie de centru, „The third way”. Un alt partid conservator,
de dreapta este „Renua Ireland”.

Celelalte partide cu ideologii îndreptate spre stânga sunt: „Soldiarity-People Before Profit”, cu
o ideologie social-democrată, eco-socială şi Trotskyistă, Partidul verde, cu o ideologie îndreptată
spre ecologie, Partidul Social-Democrat, „Workers and Unemployed Action, Workers Party cu o
ideologie republicană, comunistă, Marxist-Leninistă şi Republican Sinn Fein cu ideologie
republicană, socialistă şi de tip Eire Nua, Noua Irlandă. „Principala teză a aceste ideologii este că
Irlanda va deveni o republică federală cu patru parlamente provinciale şi un guvern central.”3

“ În literatura de specialitate, despre sistemul de partide Irlandez se spune că este un


sistem « doi şi jumătate », jumătatea fiind Partidul Laburist, în timp ce Fianna Fail şi Fine Gael
sun cei doi jucători principali.”4

Potrivit unui tabel5 are prezintă rezultatele alegerilor generale din 1923 până în 2008, am aflat
că partidul Fianna Fail a câştigat de douăzeci de ori, în 1932, 1933, 1937, 1938, 1943, 1944,
1951, 1957, 1961, 1965, 1969, 1977, 1982, 1987, 1989, 1992, 1997, 2002, 2007 şi 2008.

Partidul Laburist a fost câştigat în 1948, 1954, 1973, 1981, 1982, 1992 şi 1994.

Partidul Fine Gael a câştigat în 1948, 1954, 1973, 1981, 1982 şi 1992.

Alte partide au câştigat de mai puţine ori, cum ar fi Partidul Verde care a câştigat în 2007 şi
2008, Cumman Nan Gaedhel o sinură dată în 1923, Clan na Pabhachta în 1948 şi Clan na
Talmhan în 1948 şi 1954.

În urma lucrurilor pe care le-am aflat despre sistemul de partide din Republica Irlanda şi despre
sistemul politic, în general, acesta este unul nu chiar foarte echilibrat. Ambele partide dominante
sunt îndreptate spre dreapta, centru-dreapta mai exact, Fianna Fail identificându-se ca fiind mai
aproape de centru. Un avantaj ar fi că Partidul Laburist încă se menţine, acesta având o ideologie
social-democrată, îndreptându-şi atenţia spre nevoile oamenilor cu situaţie materială mai precară.
De asemenea există şi Partidul Verde cu o ideologie îndreptată spre nevoile ce ţin de ecologie ale
ţării şi de asemenea sunt şi pro-europeni.

3
www.politics.ie, accesat în 21.12.2017, ora 14:25
4
www.irishleftreview.org, accesat în 21.12.2017, ora 16:02
5
Ro.wikipedia.org, accesat în 21.12.2017, ora 16:42

S-ar putea să vă placă și