politica in judetul Trei Scaune in anul 1946 Directia judeteana Covasna a Arhivelor Nationale ISTORIA

ROMANILOR Search convergenta disciplinelor si ideea organizarii cercetarii. Henri Berr a conferit
istoriografiei franceze o noua orientare in care isi gaseste radacinile scoala Analelor, reprezentata de Lucien
Febvre si Marc Bloch. Adiacent, continua cultivarea istorismului german, in prelungirea secolului precedent
si a istorismului italian, reprezentat de Benedetto Croce. Istorismul cultivat pretutindeni, in diferite
istoriografii, a determinat paralel o reflexie filosofica antipozitivista prin Raymond Aron in Intoducere in
filosofia istoriei care insa articuleaza o meditatie critica asupra filosofiilor istoriei, inclusiv asupra filosofiei
marxiste. In general istoricii europeni si din afara continentului raman credinciosi traditiei istoriste, formulei
lui Ranke, fiind in cautarea istoriei asa cum a fost, aratandu-se putin dispusi sa paraseasca postulatele
istoriste, ceea ce se va intampla in Germania tarziu, in 1954, prin Frederick Meinecke, reprezentant al
istorismului si istoric al acestuia care se indeparteaza de principiile care au prezidat la cercetarea istorica
germana in secolul al XIX-lea. Mutatii importante totusi se releva inca de la inceputul deceniului trei cand
Henri Pirenne, la Congresul mondial de istorie de la Bruxelles afirma necesitatea comparatismului sau rolul
ipotezei in istorie ce au deschis noi perspective cercetarii istorice. Perioada interbelica se face remarcata
prin istoriografiile nationale ce confera un suport marilor sinteze de istorie universala care intr-o maniera
evenimentiala, cu accentul pe politic si institutional, adancesc cunoasterea istoriei antichitatii, a Evului
Mediu si a perioadei moderne. Cercetarea istorica se orienteaza insa spre istoria sociala si economica, cazul
lui Henri Hauser, iar in aceeasi perioada istoriografia marxista face progrese in Uniunea Sovietica prin
accentuarea proceselor sociale, a conditiilor materiale, a rolului maselor si a structurii de clasa a societatii.
Materialismul istoric ca filosofie a istoriei a devenit insa, prin conceptia marxista, unifactoriala, o directie
dogmatica care a stanjenit progresul cercetarilor, deformand in spiritul leninist realitatea. Spre deosebire de
istoricii Internationalei a II-a care au accentuat determinatii plurifactoriale, politizarea istoriei dupa
Revolutia din octombrie a devenit o dogma, iar istoria un instrument al politicii. In schimb, Antonio Gramsci
in Italia a avansat idei novatoare in articole in care a criticat determinismul economic sovietic. In
Materialismul istoric, A. Gramsci formuleaza o seama de teze antidogmatice care l-au diferentiat de
istoriografia sovietica. Istoriografia europeana si pe un plan mai larg cea universala a fost puternic marcata
de contributiile lui Lucien Febvre si Marc Bloch, care in prelungirea Congresului de stiinte istorice de la Oslo
(1928) si a propriilor cercetari anterioare organizeaza la Strasbourg revista "Annales" (1929) care va deveni
o principala directie in istoriografia universala, o adevarata revolutie istoriografica. Scoala Analelor
organizata in jurul revistei de cei doi protagonisti, un modernist si un medievist, afirmati intr-o perioada
anterioara, a fost preliminata de spiritul promovat de Henri Berr, de demersurile lui Henri Pirenne si Johann
Huizinga de lucrarile publicate in domenii adiacente, ca sociologia, economia, geografia la interferenta
dintre doua culturi istorice, germana si franceza. Prin spiritul intredisciplinar scoala Analelor va domina
istoriografia europeana prin revolutia documentara si interdisciplinaritate provocand o mutatie in gandirea
istorica universala. Lucrarile lui Marc Bloch, Regii taumaturgi, eseu de istoria mentalitatilor, monografia lui
Lucien Febvre, Philipp II et la Franche Comté, anticipeaza noua directie pe care o va promova revista
"Annales" (1929). De asemenea Martin Luther un destin, cartea lui Lucien Febvre se inscrie in demersul
realizat de Henri Bremond, autorul Istoriei literare a sentimentului religios in Franta dupa sfarsitul
razboaielor religioase (1916-1924) Marele istoric, codirectorul revistei, va deschide prin studiul originilor
Reformei o noua directie care va considera fenomenul o revolutie profunda a sentimentului religios. In
intervalul dintre primul si al doilea razboi mondial s-au reluat congresele mondiale de istorie, caracterizate
de discutarea unor probleme de interes general, structurile sociale, problema natiunii, aspecte de ordin
metodologic, la care s-au asociat congresele de bizantinologie, care au determinat intensificarea colaborarii
internationale si schimbul de idei intre istoriografia europeana si din afara continentului. In perioada
interbelica se afirma istoriografiile noilor state nationale din Europa central-orientala, in prelungirea
antecedentelor demersuri, Istoria civilizatiei romanilor, Istoria romanilor a lui N. Iorga, Istoria romanilor a lui
C.C. Giurescu, Istoria Ungariei sau Formarea Iugoslaviei etc. Elementul caracterizant al perioadei este insa
afirmarea unei noi generatii de istorici din intreaga Europa central-orientala, formata in ambianta scolilor
istorice europene occidentale. Istorici din Polonia, Romania, Iugoslavia stabilesc fertile contacte cu
istoriografiile franceza, italiana, in timp ce in Ungaria si Bulgaria vor gravita in jurul centrelor istorice
germane. In aceasta perioada se accentueaza procesul de specializare, de autonomizare a istoriei,
istoriografia inregistrand in jurul anilor '30 o mutatie metodologica prin revista "Annales", "Revue
Historique" "Revue d'histoire comparée", o prestigioasa revista maghiara. In deceniul patru al secolului isi
fac aparitia noi institute specializate Institutul de istorie sud-est europeana la München, Institutul balcanic
la Bucuresti, scolile istorice nationale in centrele istorice occidentale, la Paris, Roma etc. In general se
constata o efervescenta istoriografica, un spirit de inovatie metodologica care anunta noile evolutii
postbelice. Izbucnirea razboiului va intrerupe comunicarea, mersul normal al istoriografiei, va obstacula
contactele astfel ca tendintele de colaborare, initiativele de alcatuire a noi sinteze de istorie universala vor
intra in desuetudine pentru moment. Comunicarea dintre istorici se va relua dupa razboi, nu insa in afara
unor sinuozitati determinate de ratiuni politice. Bibliografie 1. Barraclough, G., Tendances actuelles de
l'histoire, Paris, 1980: 2. Bourdé, G., Martin, H:, Les écoles historiques, Paris, 1977. 3. Burke, P., Una
rivoluzione storiografica, Roma-Bari, 1999. 4. Iggers, G., Historiographie in the Twentieth Century. From
scientific obiectivity to the Postmodern challenge, Wessellyn University, Press, 1977. 3. Aries Philippe,
Timpul istoriei, Bucuresti, 1997. De la Anale la Istoria noua De mai bine de saptezeci de ani istoriografia
universala a fost marcata insistent de prezenta in campul cercetarii si interpretarii istorice a unei noi reviste
istorice "Annales d"historie economique et sociale". Aparuta in 1929 la Strasbourg, sub directia a doi
cunoscuti istorici, Lucien Febvre si Marc Bloch, revista va face o spectaculoasa cariera, determinand in timp
un curent istoriografic de amploare, care a stiut sa polarizeze multiple interese interdisciplinare. Evolutia
revistei si succesiunea a trei generatii de istorici in ambianta ei au fost de natura sa cristalizeze noi optiuni
epistemologice ce contureaza astazi "Istoria noua", asa cum aceasta este conceputa si definita de
protagonistii actuali ai unei orientari ce nazuieste spre restituirea globala a fenomenului istoric. Creatoare
de istorie noua de-a lungul anilor, contestatara si polemica, dialogala prin pretentiile ei interdisciplinare,
aureolata de prestigiul unor spirite polarizante, revista a devenit la randu-i subiect de istorie cum o
dovedesc studiile ce i-au fost consacrate la aniversarea din 1979 si titlurile tot mai numeroase care staruie
pe marginea "paradigmei" "Analelor". Recent, din spatiul politologiei franceze s-a insistat intr-o teza de
doctorat asupra Istoriei noi, din perspectiva unei duble determinari, strategica si ideologica in incercarea de
a-i explica succesul. Poate fenomenul cel mai revelator este insistenta protagonistilor actuali asupra istoriei
curentului pe care il ilustreaza. Pierre Chaunu, mai prolific decat oricand, a revenit intr-o carte intitulata
Pour l'histoire (1984), de fapt o culegere din articolele sale adresate publicului larg, asupra fenomenului
Istoriei noi, examinand si reexaminand productia istorica actuala. In aceeasi masura, cu putin inainte, in
L'atelier d'histoire François Furet venea sa se asocieze tentativelor succesive ale lui Jacques Le Goff din Faire
de l'Histoire sau din Pour un autre Moyen Age pentru defin