Mă numesc Miron Nicoleta, am 19 ani și vreau să vă povestesc o mică parte din viața mea, care a

rămas cred că pentru toată viața în mintea mea. Vă voi povesti de ce mă tem de singurătate și
întuneric. Era anul 1999, aveam 3 ani jumate, era toamna, luna octombrie. Eu cu mama ne-am
întors acasă în vizită în Moldova din Turcia. Într-o zi mama, a trecut vreo 3 zile de când venisem
acasa, mama primise un transfer foarte mare de bani, din banii ăia trebuia să cumpărăm încă un
apartament și o mașină, mama primise transferul, venise acasă, seara a fost bine, a 2 zi m-am
trezit de dimineață, eram la masă mâncam hrișcă cu lapte, mama spăla rufele la mașina de spălat
și aștepta să vină controlorii care verifică contoarele de apă. A sunat la ușă, mama a întrebat
cinei, a auzit un glas barbătesc, a deschis ușa, au intrat în casă 2 bărbați foarte înalți, foarte
mășcați, îmbrăcați ăn negru, aveau măști negre și aveau și pistoale. Au îmbrâncito pe mama, au
rupt telefonul din priză, au început a țipa la ea un sunt banii? Eu eram la masă, am început și eu
să țip foarte tare, aveam o isterie de plîns, nu mă puteam opri, ăla țipa la mama să-mi închidă
gura de nu îmi va închide el cu forța, eu nu mă puteam opri din plâns, normal că eram mică.
Vorbea foarte porcos, foarte urât, de spaimă mama m-a luat lângă ea și a spus că nu știe unde
sunt banii, câ nu are nici un ban la ea. Cum stăteam la mama în brațe, m-a luat, țin minte și acum
că eram într-un pulover foarte subțire și avea așa la gât un guler mai înalt, m-a luat ca pe o
păpușă, ca pe un țâncușor, m-a luat așa de umăr și tot cu maletă m-a ridicat, a pus pistolul la cap,
pistolul până acum țin minte că-mi era aici foarte rece, și a spus că dacă nu închid gura el
împușcă, mama a început să plângă foarte tare și a spus că să mă lase jos, că îi spune unde sunt
banii. El m-a lăsat jos, mama repede m-a luat și-mi ținea mâna la gură, îmi ținea mâna atât de
stâns că mi-a astupat și nasul, și practic nu aveam cu ce să respir și am făcut numai așa la mâna
mamei, și am început foarte tare să tremur și am tăcut și am înțeles ce se întâmplă acasă. Au luat
banii, banii erau ascunși într-un dulap foarte înalt, au luat banii, ne-au dus în cameră, au
scormolit prin toate dulapurile ce-au mai găsit. Documentele erau pe masă, nu știu cum de nu le-
au luat și erau și alți bani acolo, pentru bilete, erau pregătite documentele și banii, erau pregătite
pentru a lua biletele în ziua aia, să luaăm biletele să plecăm în Turcia. M-a luat pe mine pe mama
ni-au lipit una de alta, eu eram cu fața la burta mamei, au laut scotci, ne-au invelit de la picioare
până la păr apoi au luat o plapumă, ne-au învelit în plapumă aia și iarăși cu lipici de ăla ne-au
învelit, și ne-au pus pe pat. Au plecat, ușa au lăsat deschisă, au plecat repede, au făcut toată
treaba și au plecat, eu cu mama rămâsesem pe pat, nu mai plânsesem nu aveam de ce să plâng,
deja am plâns la început, am înțeles că nu trebuie să plâng, mama mereu îmi spunea nu Nicoleta,
da-mi spunea Leta, hai Leta taci, taci nu plânge mami, nu plîânge te rog. Mama a încercat cu
forța, dacă eram legate ambele, de pe pat cu forța sa ghiontit și am căzut jos și încet, încet cu
ajutorul ei, și eu o ajutam cupicioarele, și ea cu mâinele, ne-am întors până la dulap, și nu știu
cum era foarfeca pe dulap, a scos nu stiu cum o mână, a rupt toată pătura, a rupt tot lipiciul, ma
luat în brațe și la al 5-lea etaj am plecat, noi locuiam la al 3-lea etaj, la al 5-lea etaj locuia bunica,
verișoarele ei, în altă parte o mătușă, practic tot neamul, și mama din panica nu a sunat la poliție,
a sunat la salvarie, salvaria o calma, spunea doamna liniștițivă că ați sunat la salvarie, a sunat la
poliție și la un moment dat mama a lăsat receptorul și a realizat că eu sunt udă. Din momentul ăla
am avut așa un astfel foarte mare șoc, eu mă temeam să merg pe scări, mă temeam să merg
sinură, noi locuiam la al 3-lea etaj, și eram ultimul apartament, eu mereu stăteam așa și mă
uitam în spate, nu înțelegeam, la joacă nu puteam să ies, nu puteam să mă joc cu cineva, aveam
impresia că cineva mereu stă lângă ușa noastră, dacă urcam scările cu sora mamei ea mereu urcă
mai repede scările decât mine și eu mai repede urcam s-o ajung, mai repede să nu vină cineva din
spate, sau să nu rămână ea singură, și cu timpul am început foarte tare să ma tem. Au mai trecut
vreo 2 ani, am început să mă tem să stau singură în casă, aveam isterie dacă ramâneam singură în
casă, aveam și un câine, apoi l-au dus, aveam isterie foarte mare, de la nimic puteam să plâng,
vroiam și la veceu să mă duc, veceul era foarte aproape de cameră, îmi era frică, aveam niște
isteii că venea mama și nu mă putea liniști, de atunci mă tem foarte tare de singurătate. Acasă
până acum nu pot să rămân singură, am un cățel mic, cu ajutorul lui, el simte tot în casă ce se
întâmplă, când pleacă părinții undeva îl lasă cu mine, o dată mi-au luat cățelul de acasă, și aveam
p isterie de plâns că mă temeam să stau în casă și am sunat practic toți prietenii mei, toate fetele,
toți băieții, aveam isterie plângeam de nu mai puteam, că eu mă te să stau în casă că cineva este
în casă, la mine în baie, sau cineva stă la ușă și de atuncea mă stărui să nu stau singură, aduc pe
cineva în casă, sau am mare grijă cum gândesc. Dar de Întuneric și Singurătate oricum mă tem!
...