Sunteți pe pagina 1din 55

Maximele sunt pastile de bun simţ condensat

folosite la tratarea bolilor de caracter.

Sarah Connor-from Sarah Derulare manuala


Citatele sunt conserve de inteligenţă.
Nu sunt colosale, şi-au cam pierdut
gustul, dar toată lumea le înghite.
Nicolas Meyer

Trăim vremuri în care nimeni


nu mai are timp să citească
beletristică, oferindu-şi astfel
hrana spirituală. Dar ce-ar fi să
încercăm ca, în timpul în care
ne savurăm cafeaua, să ne
regăsim stările plăcute de
altădată, asociate cu muzică
şi peisaje splendide ?
Dar şi cu o vorbă înţeleaptă.
Iar cine are minte să ia aminte !
Nu sunt trist că m-ai minţit. Sunt trist că
de-acum înainte nu mai pot să te cred.
Friedrich Nietzche
Soarta multor oameni a atârnat de faptul că
în casa părinţilor săi a fost sau nu o
bibliotecă. Edmondo de Amicis
Cărţile sunt ultimii noştri prieteni care nu ne
înşeală şi nu ne reproşează că îmbătrânim.
E. Faquet
Ziua de azi este o pasarelă fragilă între ieri
şi mâine.Nu te urca pe ea încărcat cu
durerile de ieri şi grijile de mâine.
Robert Frost
Pentru orice rău există două leacuri : timpul
şi tăcerea.
Al Dumas-tatăl
Prietenul adevărat nu e cel ce-ţi şterge
lacrimile, ci acela care te împiedică să le
verşi.
Teixeira
Fericirea este suma necazurilor de
care n-ai avut încă parte.
Montaigne
Fiecare generaţie se crede mai inteligentă
decât cea dinainte şi mai înţeleaptă decât
următoarea. George Orwell
Aminteşte-ţi că fericirea nu depinde de cine
eşti sau ce ai, depinde în mod exclusiv de
ce gândeşti.
Dale Carnegie
Oamenii sunt ca vinurile. Când îmbătrânesc
unii se transformă în şampanie, alţii în oţet.
Papa Ioan al XXIII-lea
Nouăzeci la sută din artă constă din a te
înţelege cu cei pe care nu-i poţi suferi.
Samuel Goldwin
Uneori, tot iubire e şi asta: să-i laşi să plece
pe cei pe care-i iubeşti.
Joseph O’Connor
Ai curaj ! Ştergeţi ochii ! Adesea căderea
este un mijloc de a te ridica.
W. Shakespeare
Câţi ar mai fi iubit dacă s-ar fi văzut mai întâi
cum au ajuns în decursul anilor şi câţi s-ar
mai despărţi dacă s-ar revedea cum s-au
văzut prima oară !
Rochefoucault
Dragostea nu înseamnă a ne privi unul pe
altul, ci a privi împreună în aceeaşi direcţie.
Antoine de Saint Exupery
Mai des suferim din cauza părerii
decât a realităţii.
Seneca
Putem fi deştepţi toată viaţa şi proşti
într-un singur moment.
Proverb chinezesc
Fii vesel cât eşti în viaţă că oricum îţi
rămâne o eternitate să fii trist.
Proverb scotian
O căsnicie e constituită din două persoane
gata oricând să jure că numai celălalt sforăie.
Terry Pratchett
Nu spune tot ce ştii, nu crede tot ce
auzi şi nu face tot ce poţi.
Y.Audouard
Nu ştiu unde duce drumul meu,dar
merg mai bine când te ţin de mână .
Alfred de Musset
Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei
îmbătrâni niciodată!”
Tom Stoppard
Coincidențele sunt felul lui Dumnezeu
de a rămâne anonim .
Albert Einstein
Fidelitatea este o mîncărime teribilă, cu
interdicţia de a te scărpina.
A. Scholl
Eşti inteligent dacă nu crezi decît
jumătate din ceea ce auzi; eşti
înţelept dacă ştii care jumătate.
Alain Gillet
Când o uşă a fericirii se închide,o alta se
deschide;dar deseori ne uităm atît de mult
la uşa închisă că nu o mai vedem pe cea
care s-a deschis pentru noi.
Helen Keller
Ideile sunt ca fiicele: oricât ar fi de frumoase,
dacă încap pe mâna unui prost, e vai de ele.

Georges Bernanos
Nu există suferinţă mai mare decât amintirea
fericirii trecute, în timp de nenorocire.

Dante Alighieri
Fii fericit măcar o clipă. Această clipă e
toată viaţa ta.
Omar Khayyam
Nu eşti cel pe care îl vezi în oglindă.Eşti cel
care străluceşte în ochii celorlalţi.
Tarun J. Tejpan
Sărutul este o cerere făcută la etaj pentru a
ţi se deschide uşa de la parter. !
Alphonse Karr
Lumea este o carte şi cine nu
călătoreşte citeşte numai o pagină.
Sfântul Augustin
Începi să ştii ce e singurătatea când
auzi tăcerea lucrurilor.
Emil Cioran
Compromisul este arta de a împărţi un tort
astfel încât fiecare să creadă că a primit
felia cea mai mare.
Ludwig Erhard
Şarpele e odios nu pentru că muşcă, ci
pentru că se ascunde ca să muşte.
N.Iorga
Mai bine aprinzi o lumânare decât să
blestemi întunericul.
Lao-Tseu
Indiferent ce se întâmplă, întotdeuna se
găseşte cineva care ştia că aşa se va
întâmpla.
Henri Bergson
Dacă te laşi de fumat, de băut şi de femei nu
trăieşti mai mult....doar ţi se pare că timpul
trece mai încet.
S.Freud
Îndemânatic este cel care izbuteşte să
meargă pe o sfoară întinsă deasupra
cascadei Niagara şi scapă cu viaţă.
Inteligent e cel care nici măcar nu
încearcă.
Anonim
Singurul lucru sigur e că nimic nu e sigur.
Blaise Pascal
Dacă ai destulă răbdare poţi să muţi munţii
din loc, dar dacă ai destulă inteligenţă zbori
peste ei, că e mai simplu.
Boris Vian)
Maimuţele s-au dovedit mai şmechere
ca omul: n-au vorbit, n-au scris şi au
scăpat de muncă.
Mona Latif-Ghattas
Un semn sigur că ai îmbătrânit este
că lumânările de pe tort costă mai
mult decât tortul.
Anonim
Cu toţii avem acelaşi cer, dar nu avem
acelaşi orizont.
Konrad Adenauer
Dacă vrei să-i asiguri unui om
mâncarea pe o zi dă-i un peşte: dacă
vrei să scapi de el tot weekendul,dă-i
o undiţă şi învaţă-l să pescuiască.
Zena Schaffer
Există mai multă filozofie într-o sticlă
cu vin decât în toate cărţile.
Pasteur
Un dictator este întotdeuna un bărbat
temerar care se urcă pe spatele unui tigru
şi-l călăreşte. Povestea se termină mereu la
fel : tigrul se satură de alergat şi-şi aduce
aminte că-i e foame....
Sir W.Churchill
Multă lume ştie să citească, dar
puţini ştiu ce ar trebui să citească.
M. Trevelyan
Mâncarea este o chestie nedreaptă. Fiecare
îmbucătură rămâne cel mult două minute în
gură, două ore în stomac, dar trei luni pe
şolduri.
Christian Dior
Omul are iluzia că vorbeşte cu întreaga lume
la calculator.El de fapt e...SINGUR."
O.Paler
Omule, nu te teme de tentaţiile sexuale.
Cum îmbătrâneşti, cum scapi de ele.
Robert Frost
Fă-mi complimente şi s-ar putea să nu te cred.
Critică-mă şi s-ar putea să nu-mi placă de tine.
Nu mă băga în seamă şi s-ar putea să nu te iert.
Încurajează-mă şi nu te voi uita."

William Arthur Ward


Cea mai pierduta zi este aceea în
care nu ai râs deloc.
Chamfort

luni, 7 mai 2018


ora 05:03.

S-ar putea să vă placă și