DREPTUL CONCURENTEI

1. Definițți Concurențță Neloială;

Concurențța neloială reprezintă ansamblul de manifestări ale comercianțților care în

raporturile contractuale șț i în general, în realizarea obiectului lor de activitate, uzează de
practici șț i operațțiuni fondate pe rea-credințță șț i contrare uzanțțelor cinstite.

Concurenta neloială constă în orice act sau fapt contrar uzanțțelor cinstite în activitatea
industriala si de comercializare a produselor, de execuțție a lucrărilor, precum si de
efectuare a prestărilor de servicii.

2. Enumerațți 4 practici ale concurentei neloiale:

- denigrarea unui competitor sau a produselor /serviciilor sale, realizată prin

comunicarea ori răspândirea de către o întreprindere sau reprezentantul/angajatul
său de informațții care nu corespund realitățții despre activitatea unui concurent sau
despre produsele sale, de natură să îi lezeze interesele”

- deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual

salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor
secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de
asigurare a protecțției acestora șț i a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei
întreprinderi

- confuzia rezulta din imitarea semnelor de identificare in jurul cărora se raliază

clientela (nume comercial, emblema, publicitate) sau din imitarea produselor
concurente.

- denigrarea
- confuziunea
- deturnarea
- atragerea personalului concurent

3. Definițți practicile monopoliste

- Potrivit unui document O.N.U.(rezoluțția din 5.12.1980), noțțiunea de practici

monopoliste include “acte sau comportamente ale întreprinderilor care, prin abuzul
pozițției dominante, de forțța, pe o piațța, restrâng accesul pe piațța sau in orice alt
mod îngrădesc fără drept concurenta, provocând sau riscând sa provoace efecte
prejudiciabile comerțțului international, îndeosebi celui al tarilor in curs de
dezvoltare ca si creșț terii economice a acestor tari sau care, in temeiul unor acorduri
sau angajamente oficiale, neoficiale, scrise sau nescrise intervenite intre
întreprinderi produc aceleașț i consecințțe”.
- In concepțția unor autori, prin noțțiunea de practici anticoncurențțiale se înțțeleg
“acele practici de afaceri prin care o firma ori un grup de firme se poate angaja ,in
 scopul de a restrânge competițția dintre firme spre a-si mențține sau spre a-si mari
pozițția sau profiturile proprii pe piațța, fără ca in mod necesar, sa procure mărfuri
sau servicii la un cost mai scăzut sau de o calitate mai înalta.”

Prin practici monopoliste se înțțeleg acele manifestări de voințță ale unor

întreprinderi suficient de independente, unele în raport cu celelalte, spre a putea
decide comportamentul lor de piațță care au ca obiect sau pot avea ca efect
împiedicarea, restrângerea sau denaturarea semnificativă a concurențței pe piațța
relevantă.

4. Enumerațți practicile monopoliste sancțționate de legea concurentei nr. 21/1996

- Acordurile (înțțelegerile) intre agențții economici sau asociațții de agențți economici fac
parte din categoria acordurilor condamnabile, adică a acelor tipuri de acorduri care
ating libertatea concurentei pe o piațța relevanta

- Deciziile asociațților de întreprinderi pot fi definite ca fiind decizii colective emise de

organele statutare de conducere ale unor astfel de grupări
economice si profesionale, acestea purtând denumiri diverse: directive, reglementari
interioare, circulare si alte asemenea acte de voințța colectiva pe care agențții
economici asociațți le aplica in activitatea lor.

- Practicile concertate presupun întrunirea unor elemente de natură obiectiva si

subiectiva. Ca element obiectiv este necesar sa se înregistreze un
comportament similar pe piata al agențților economici care si concertează
activitatea sub aspectul, spre exemplu, al politicii de preturi, iar ca
element subiectiv trebuie ca respectivele comportamente similare, sa fie realizate
in mod intențționat de către fiecare agent economic, urmărindu-se un obiectiv
comun.

1. fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețțurilor de vânzare ori de

cumpărare, a tarifelor, rabaturilor, adausurilor, precum şi a oricăror alte condițții
comerciale;

2.limitarea sau controlul producțției, distribuțției, dezvoltări tehnologice ori

investițțiilor;

3. împărțțirea piețțelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul

teritorial, al volumului de vânzări şi achizițții ori pe alte criterii;

4. aplicarea în privințța partenerilor comerciali, a unor condițții inegale la prestațții

echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în pozi țția
concurențțială;
5. condițționarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri, a unor
clauze stipulând prestațții suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform
uzanțțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

6. participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitațții sau la orice alte forme
de concurs de oferte;

7. eliminarea de pe piațță a altor concurențți, limitarea sau împiedicarea accesului pe

piațță şi a libertățții exercitării concurențței de către alțți agențți economici, precum şi în
alegerile de a nu cumpăra de la sau a nu vinde către anumițți agențți economici fără o
justificare rezonabilă.

5. Definițți noțțiunea de Piațță Relevantă;

Piața relevantă a produsului este definită ca fiind piațța care cuprinde toate produsele
șț i/sau serviciile pe care consumatorul le consideră interschimbabile sau substituibile,
datorită caracteristicilor, prețțurilor șț i utilizării căreia acestea îi sunt destinate.
Piața geografică relevantă este definită ca fiind piațța care cuprinde zona în care
întreprinderile respective sunt implicate în oferta șț i cererea de produse sau servicii în
cauză, în care condițțiile de concurențță sunt suficient de omogene șț i care poate fi
deosebită de zonele geografice învecinate, deoarece condițțiile de concurențță diferă în
mod apreciabil în respectivele zone.
Ca urmare o piață relevantă în cadrul căreia trebuie evaluată o anumită problemă de
concurență se determină prin combinarea pieței produsului și a pieței geografice.

Piațța relevantă este definită ca fiind locul în care se întâlnesc cererea cu oferta
privitoare la produse sau servicii substituibile între ele de către clienţi, dar
nesubstituibile cu alte bunuri sau servicii.

6. Definițți noțțiunea de Întreprindere

Conform dispozițțiilor legale în domeniul concurențței conceptul de “întreprindere” nu

este identic cu noțțiunea de persoană juridică utilizată în scopul legii comerciale sau
fiscale. Astfel, noțțiunea de întreprindere cuprinde orice entitate care exercită o activitate
economică, independent de statutul său juridic şi de modul de finanțțare. Totodată,
jurisprudențța comunitară confirmă că noțțiunea de întreprindere trebuie să fie înțțeleasă
în sensul că desemnează o unitate economică, chiar dacă din punct de vedere juridic
această unitate economică este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice.

In dreptul concurentei, dupa cum rezulta din alin. (2) al art. 2 din Legea concurentei,
întreprinderea reprezintă „orice operator economic angajat intr-o activitate constând in
oferirea de bunuri sau de servicii pe o piațța data, independent de statutul sau juridic si
de modul de finanțțare”.
O întreprindere este o entitate angajată în activităţi comerciale. Acest lucru înseamnă că
oferă bunuri sau servicii pe o anumită piaţă. Ceea ce este important este activitatea
entităţii şi nu statutul acesteia. Aşadar, o companie caritabilă, non-profit sau un
departament al Guvernului pot fi considerate întreprinderi dacă sunt implicate în
activităţi comerciale.

7. Exemplificațți 4 acte normative care constituie sediul materiei pentru Dreptul

Concurențței

 LEGE nr. 12 din 6 august 1990 (*republicată*)

privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau
prestări de servicii ilicite*)

 LEGE nr. 11 din 29 ianuarie 1991

privind combaterea concurentei neloiale

 LEGE nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (*republicată*)

privind societăţile comerciale

 LEGE nr. 148 din 26 iulie 2000

privind publicitatea

-Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, actualizată

-Legea concurenţei nr. 21/1996, actualizată
-Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, actualizată
- legea 298/2001

8. Exemplificațți 2 prohibițții de concurențță prevăzute de Legea societățților

1. Directorii unei societăţi pe acţiuni, în sistemul unitar, şi membrii directoratului, în

sistemul dualist, nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de administraţie, respectiv a
consiliului de supraveghere, directori, administratori, membri ai directoratului ori ai
consiliului de supraveghere, cenzori sau, după caz, auditori interni ori asociaţi cu
răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate,
nici nu pot exercita acelaşi comerţ sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei
persoane, sub pedeapsa revocării şi răspunderii pentru daune.

2. Societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau
neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală.
  (2) Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de
administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să
facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane
fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.

9. Definițți clauza de neconcurenta

CLAUZA DE NECONCURENŢĂ (privind agenţii comerciali permanenţi), este acea
prevedere contractuală al cărei efect constă în restrângerea activităţii profesionale a
agentului comercial permanent pe perioada desfăşurării şi/sau ulterior încetării
contractului de agenţie. Clauza de neconcurenţă trebuie redactată în scris, sub
sancţiunea nulităţii. Restrângerea activităţii prin clauza de neconcurenţă nu se poate
întinde pe o perioadă mai mare de 2 am de la data încetării contractului de agenţie.

Clauza care il obliga pe salariat sa nu presteze, in interesul propriu sau al unui tert, o
activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la angajatorul sau ori sa nu presteze o
activitate in favoarea unui tert care se afla in relatii de concurenta cu angajatorul sau si il
obliga pe angajator sa ii plateasca salariatului o indemnizatie lunara.

Clauza de neconcurenta isi produce efectele numai daca in cuprinsul contractului

individual de munca sunt prevazute in mod concret activitatile ce sunt interzise
salariatului pe durata contractului.

Clauza de neconcurenta nu poate fi stabilita pe durata perioadei de proba. Indemnizatia

datorata salariatului se negociaza si este de cel putin 25% din salariu. Indemnizatia
trebuie platita intocmai si la timp.

Clauza care il obliga pe salariat sa nu presteze, in interesul propriu sau al unui tert, o
activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la angajatorul sau ori sa nu presteze o
activitate in favoarea unui tert care se afla in relatii de concurenta cu angajatorul sau si il
obliga pe angajator sa ii plateasca salariatului o indemnizatie lunara.

Clauza de neconcurenta isi produce efectele numai daca in cuprinsul contractului

individual de munca sunt prevazute in mod concret activitatile ce sunt interzise
salariatului pe durata contractului.

10. Arătațți care sunt condițțiile de validitate ale clauzei de neconcurențță in contractul
individual de munca

Pentru a fi valabilă clauza de neconcurenţă trebuie să existe acordul părţilor stipulat în

contract cu privire la activităţile interzise salariatului, perioada pentru care aceasta îşi
produce efectele, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, aria geografică
în care îi este interzisă prestarea activităţii concurente şi cuantumul indemnizaţiei la care
se obligă angajatorul.

 (1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării

acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care
salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu
sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său,
în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o
plătească pe toată perioada de neconcurenţă.
  (2) Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul
contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt
interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de
neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă,
terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde
salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.

  (3) Indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură

salarială, se negociază şi este de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale
salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de
muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6
luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata
contractului.
  (4) Indemnizaţia de neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este
deductibilă la calculul profitului impozabil şi se impozitează la persoana fizică
beneficiară, potrivit legii.

  ART. 22 Jurisprudențță

  (1) Clauza de neconcurenţă îşi poate produce efectele pentru o perioadă de

maximum 2 ani de la data încetării contractului individual de muncă.
  (2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazurile în care încetarea contractului
individual de muncă s-a produs de drept, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 56 alin.
(1) lit. c), e), f), g) şi i), ori a intervenit din iniţiativa angajatorului pentru motive care nu
ţin de persoana salariatului.

  ART. 23 Jurisprudențță

  (1) Clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a

exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine.

  (2) La sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial de muncă instanţa

competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurenţă.

  ART. 24 Jurisprudențță

  În cazul nerespectării, cu vinovăţie, a clauzei de neconcurenţă salariatul poate fi

obligat la restituirea indemnizaţiei şi, după caz, la daune-interese corespunzătoare
prejudiciului pe care l-a produs angajatorului.

-trebuie să fie cu obiect determinat fiind prohibită interzicerea profesării în totalitate sau
a specializării angajatului. Instanta poate cenzura o clauzăexcesivă . Observăm din
nou că limitarea nu trebuie neapărat să privească segmentul de piaĠă respectiv.
-trebuie să fie temporară, limitată la 2 ani de la încetarea
contractului de muncă .
11. Definițți Fondul de Comerțț.

Universalitate de bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale, pe care

comerciantul le afectează desfășț urării de activitățți comerciale, în scopul atragerii
clientelei şi obțținerii de profit. F. de c. cuprinde elemente de natură: i) corporală: bunuri
imobile - prin natură (construcțții) sau prin destinațție (utilaje necesare desfășț urării
activitățții economice); bunuri mobile: materiale, materii prime, mărfuri, etc.); ii)
incorporală: firma, emblema, vadul comercial, clientela, drepturi de autor, drepturi de
proprietate industrială. Operațțiunile juridice referitoare la f. de c. sunt supuse
înregistrării în registrul comerțțului, în care se vor înscrie menţiuni referitoare la donațția,
vânzarea, locațțiunea sau garanțția reală mobiliară constituită asupra fondului de comerţ,
precum şi orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul
comerţului sau care face să înceteze fondul de comerţ (art. 21 din Legea nr. 26/1990).

Reprezinta un bun unitar caracterizat prin reunirea elementelor necorporale si a unor

elemente corporale ce apartin unui comerciant, permitandu-i acestuia sa-si dezvolte
clientela.

Este constituit in general din elemente mobiliare, incorporale si corporale. Elementele

imobiliare sunt excluse. Elementele incorporale sunt clientela si vadul. Elementele
corporale sunt materialele, utilajele si amenajarile ce nu au caracter de imobile prin
destinatie, dar care au o anumita stabilitate, si care servesc exploatarii intreprinderii
(utilaje industriale, material rulant, masini de scris, mobile de prezentare etc.). Marfurile
nu fac parte integranta a fondului de comert.

Reprezintă un bun unitar caracterizat prin reunirea elementelor necorporale si a

unor elemente corporale ce apartin unui comerciant, permitandu-i acestuia sa-si
dezvolte clientela. Este constituit in general din elemente mobiliare, incorporale si
corporale.

12. Arătațți care este natura juridica a clauzelor de neconcurenta

Referitor la legalitatea clauzei de neconcurențță în raport de regulile dreptului

concurențței, este de observat că o asemenea clauză poate rezulta dintr-o antantă ori
impuse de o întreprindere în pozițție dominantă. În asemenea situațție, clauza de
neconcurențță este licită, prevede o limită în timp șț i spațțiu, respectă regula rațțiunii, de
apreciere globală a efectelor negative șț i celor pozitive ale clauzei, dar fără a se produce o
imixtiune excesivă în jocul concurențței, precum șț i dacă se justifică de contractul a cărei
eficacitate o garantează.

Natura juridică a clauzei de neconcurențță – act juridic accesoriu. Raportul între

contractul principal şi clauza de neconcurențță este acela dintre un act juridic principal şi
un act juridic secundar, astfel, obligaţia rezultând dintr-o prevedere contractuală care
instituie o interdicţie de concurenţă are natura juridică a unei obligaţii accesorii celei
decurgând din contractul încheiat între părţi. În această situaţie, clauza de neconcurenţă
trebuie examinată atât prin raportare la elementele care determină validitatea acestei
clauze, cât şi în funcţie de situaţia contractului principal, de a cărui soartă depinde
valabilitatea clauzei accesorii. Orice cauză de nevalabilitate care afectează contractul
principal va determina nevalabilitatea clauzei de neconcurenţă, care nu poate avea o
existenţă de sine-stătătoare. Clauza de neconcurenţă va avea un regim juridic deosebit,
în funcţie de circumstanţele concrete ale cazului, şi va putea fi lovită de nulitate datorită
unor împrejurări care nu vor avea efect asupra actului principal.

13. Arătațți care este natura juridica a fondului de comerțț

Fondul de comerțț fiind compus din elemente eterogene de natură diferită, din categorii
de bunuri cu regimuri juridice distincte, şi în literatura juridică şi practică judiciară,
opiniile cu privire la natura sa juridică au fost diferite.
Într-adevăr, fiecare element al fondului de comerțț are o natură juridică proprie: utilaje şi
mărfuri (bunuri mobiliare şi corporale); dreptul la locaţie (drept personal); brevete de
invenţie şimărci de fabrică (proprietate incorporală). Fiecare element al fondului de
comerţ poate face obiectul unei tranzacţii şi unei cesiuni separate, dar reunirea tuturor
acestor elemente în vedereaunui obiect unic (exploatarea fondului) şi într-un scop precis
(atragerea şi reţinerea clientelei) constituie un ansamblu distinct, supus unor reguli
deosebite de cele ale elementelor care-1 compun şi având o valoare bănească distinctă,
adesea superioară celei a elementelor sale care fac parte din el, deoarece trebuie să se
ţină seama de clientelă. O reunire artificială de elemente, aşa de disparate, supusă prin
voinţa comerciantului unui regim special, cu efecte juridice distincte,cere o explicaţie
juridică aprofundată.Doctrina juridică a emis, în acest sens, mai multe teorii în privinţa
explicarii naturii juridice a fondului de comerţ, astfel:
1. Teoria universalităţii, în această teorie se consideră că fondul de comerţ constituie
ouniversalitate: fie juridică, ceea ce echivalează cu un patrimoniu autonom, cu drepturi
şi obligaţii distincte de cele civile fie o universalitate de fapt, reprezentând un complex
de bunuri eterogene, creată prin voinţa titularului său pentru realizarea unui scop
comun. Ambele teorii au fostcriticate. Prima teorie, a universalităţii juridice, a fost
respinsă pentru că universalităţile juridice sunt create prin lege, ceea ce nu este cazul cu
fondul de comerţ. A doua teorie nu explică natura juridică a fondului de comerţ, în afară
de aceasta, universalitatea de fapt neavând un regim juridic propriu, nu este posibilă
determinarea naturii juridice a fondului de comerţ.

2. Teoria personificării fondului de comerţ din dreptul german, recunoaşte fondului

decomerţ o existenţă juridică independentă de aceea a comerciantului, având un sediu,
firmă, patrimoniu, deci drepturi şi obligaţii proprii.
Această teorie contravine principiului unităţii patrimoniului consacrată de dreptul civil
(art. 1718 C. civ. român). Patrimoniul este legat indisolubil de titularul său, persoana
fizică sau persoana juridică. Fondul de comerţ oricâtă unitate contabilă ar reprezenta, nu
poate f i personificat

3.Teoria patrimoniului de afectaţie. Potrivit acestei teorii, bunurile componente ale

fondului de comerţ au regimul juridic dobândit prin însăşi afectaţiunea lor. Această
teorie este, de fapt, o reluare în alta exprirnare a teoriei universalităţii juridice şi pentru
aceleaşi motive nu poate fi reţinută.
4.Teoria proprietăţii incorporate consideră că fondul de comerţ este un drept
de proprietate incorporală. Această teorie care este acceptată în prezent de majoritatea
autorilor , se bazează pe argumente de interpretare istorică dar şi pentru motive de
interpretare raţională şi de context. Originea expresiei „fond de comerţ" se găseşte în
sintagma „fond de terre" (proprietate rurală) care mai târziu a devenit „fond de comerţ",
folosindu-se în limbajul comun de specialitate locuţiuni ca: „proprietatea fondului de
comerţ", „vânzarea fondului de comerţ" pentru o proprietate de natură particulară care
comportă mai multe elemente incorporale.
În ansamblul bunurilor cuprinse în fondul de comerţ predomină bunurile mobile
corporale de natură comercială, toate formând un bun distinct de elementele ce-1
compun.
Datorită acestor particularităţi, s-a acceptat idea că din fondul de comerţ pot face parte şi
imobile care sunt supuse regimului juridic al dreptului comercial.
Din cele de mai sus se reţin următoarele concluzii:

a) fondul de comerţ este un bun unitar distinct de elementele care-1 compun, fără
săînlăture individualitatea elementelor componente. El poate face obiectul vânzării,
locaţiunii, gajului etc.;
b) Fondul de comerţ este un bun mobil pentru că elementele care-1 compun sunt
fiemobile corporale (materiale, utilaje, mărfuri etc), fie mobile incorporate, drepturi
mobiliare (dreptul la locaţie mai ales) supuse regimului juridic al bunurilor
mobile. Executarea silită a bunurilor din fondul de comerţ se va face, în consecinţă, după
regulile de procedură pentru bunurile mobile, în cazuri de excepţie, când fondul de
comerţ cuprinde şi imobile, se aplică regulile de executare din materie imobiliară;

c) Fondul de comerţ este un bun mobil incorporai în raţiunea elementelor

incorporale preponderente care-1 caracterizează, clientela mai ales. în consecinţă, acestei
categorii de bunurinu îi este aplicabilă regula prevăzută de disp. art. 1909 C. civ .
„posesia valorează titlu”, deoarece nu ne aflăm în prezenţa unei posesii, ci a proprietăţii
asupra unui bun incorporal . S-a considerat din acest motiv, că fondul de comerţ poate
face obiectul unui uzufruct şi i se aplică teoria accesiunii.
d) Fondul de comerţ este un mobil corporal de natură comercială. Orice operaţie
asuprafondului de comerţ este o operaţie comercială, în virtutea teoriei accesoriul
urmează principalul.

Fiecare element al fondului de comert poate face obiectul unei tranzactii si unei cesiuni
separate, dar reunirea tuturor acestor elemente in vederea unui obiect unic
(exploatarea fondului) si intr-un scop precis (atragerea si retinerea clientelei) constituie
un ansamblu distinct, supus unor reguli deosebite de cele ale elementelor care-1
compun si avand o valoare baneasca distincta, adesea superioara celei a elementelor
sale care fac parte din el, deoarece trebuie sa se tina seama de clientela.

14. Enumerati 4 functii ale marcii/ Caracterizati pe scurt răspunderea civila pentru
concurenta neloiala

în art. 6 din Legea nr. 11/1991, care dispune că cel ”care săvârșț eșț te un act de concurenţă
neloială va fi obligat să înceteze sau să înlăture actul șț i, după caz, să plătească
despăgubiri pentru daunele pricinuite agentului economic lezat”. Semnificative sunt
dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 11/1991 care prevăd ”posibilitatea acordării de daune
morale pentru concurenţa neloială șț i instituie răspunderea solidară a persoanelor care
au creat împreună prejudiciul”.

Actiunea civila prin care reclamantul solicita instantei competente sa il oblige pe parat -
autorul/autorii faptei de concurenta neloiala - sa inceteze, sa inlature actul
de concurenta neloiala, sa restituie documentele insusite in mod ilicit de la detinatorul
legitim si sa plateasca daca este cazul daune pentru prejudiciile cauzate, este desemnata
in literatura de specialitate ca actiune in concurenta neloiala. Dreptul la acţiune
in concurenta neloiala consacrat de lege se prescrie în termen de un an de la data la care
păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu
mai tîrziu de 3 ani de la data săvîrşirii faptei. Instanta competenta material sa
solutioneze aceasta actiune este Tribunalul iar competenta teritoriala este determinata de
locului săvârşirii faptei sau de sediul paratului sau inculpatului; in lipsa unui sediu fiind
competent tribunalul domiciliului paratului sau inculpatului.

In ceea ce priveste natura acestei forme de raspundere, precizam ca opinia majoritara

este in sensul considerarii acesteia ca avand natura delictuala de tip special. De cele mai
multe ori aceste actiuni sunt insotite de ordonanta presedintiala, prin care se solicita
instantelor ca pana la solutionarea actiunii principaler sa dipusa incetarea practicii
comerciale neloiale. O alta masura speciala ce poate fi aplicata de catre instanta de
judecata este aceea a obligarii autorului faptei la publicarea hotararii respective de
sanctionare in presa pe cheltuiala sa.

In practica cele mai dese cazuri de concurenta neloiala constau in folosirea fara drept a
unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice unei embleme sau unui ambalaj de natură
să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

Aceste fapte sunt de natura sa lipseasca detinatorul legitim al firmei, inventii, marcii de
unul din elementele drepturilor sale.

Astfel, in cazul folosirii unei denumiri comerciale fara drept se incalca nu doar
reglementarile in materia concurentei neloiala dar si alte reglementari. Astfel, potrivit
art.30 din Legea nr. 129/1990, denumirea comerciala este folosita atat ca reclama cat si ca
semnatura, indeplinind urmatoarele functii:

(i) de identificare a comerciantului;

(ii) de semnare a angajamentelor,

 (iii) de raliere a clientului,

(iv) de credit .

Prin fapta de concurenta neloiala aceste functii sunt limitate si chiar anulate in conditiile
in care dobandesc legitimitate si protectie juridica inca din momentul inregistrarii.

Din momentul inregistrarii acestei denumiri, tertii au obligatia generala de a repecta

dreptul astfel dobandit de agentul economic titular al dreptului personal la denumirea
comerciala si obligatia negativa de a nu face nimic de natura sa aduca atingere acestuia
sau sa limiteze exercitarea acestui drept .

Aceeasi situatie in cazul in care marca inregistrata a unui agent economic ce beneficiaza
de protectie este utilizata fara drept de un alt agent economic. In acest caz, fapta
ilicita savarsita de in scopuri speculative, intra sub incidenta reglementarilor in materia
concurentei si a marcilor.

Scopul vadit al autorilor acestor fapte este de a a beneficia de renumele si clientii celor
care si-au protejat denumirea/marca prin nasterea unor confuzii pe piata .

15. Aratati factori care influenteaza clientela/ Caracterizati pe scurt raspunderea

contraventionala pentru concurenta neloiala

Raspunderea contraventionala care este antrenata in cazul incalcarii prevederilor art. 4.

din Legea nr. 11/1991. Sancţiunea contraventionala consta in amenda stabilita in
cuantum fix ce se aplica de către departamentul de specialitate din cadrul Ministerului
Finantelor Publice ce a preluat atribuţiile Oficiului de Concurenta, (Direcţia Ajutor
de stat . Practici neloiale. Preturi reglementate) fie din oficiu, fie la sesizarea/plangerea
unui parţii vatamate ce justifica astfel interesul legitim, fie la a sesizarea Camerelor
de Comert şi Industrie.
Sanctiunea poate fi aplicata şi persoanelor juridice. Termenul de prescripţie aplicabil in
aceasta materie este termenul general de 3 ani.
 Factorii care influenţează clientela se grupează în două categorii:
o factori interni care fac parte din fondul de comerţ:
 obiectivi (de exemplu: calitatea imobilizărilor productive, calitatea
produselor)
 subiectivi (legaţi de regulă de personalul întreprinderii, de
exemplu: fidelitatea, calitatea prestaţiei efectuate, dinamismul etc.)
o factori externi care influenţează clientela şi supravaloarea firmei, ca de
exemplu elementele legate de concurenţă, piaţa deţinută, posibilitatea obţinerii
creditelor etc.
16. Caracterizațți pe scurt raspunderea contravențțională pentru concurenţa neloială/
Caracterizațți pe scurt răspunderea penală pentru concurențță neloială

Raspunderea penala in cazul savarsirii infractiunilor prevazute si sanctionate de art. 5

din Legea nr. 11/1991. Actiunea penala se pune in miscare la plângerea partii vatamate
ori la sesizarea Camerelor de Comert si Industrie Teritoriale sau a altei organizatii
profesionale ori la sesizarea persoanelor imputernicite de Direcţia Ajutor de stat .
Practici neloiale. Preturi Reglementate din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

Obiectul juridic generic. Doctrinar, penalistul autohton Vitalie Stati, analizând

răspunderea penală pentru infracţiunea sus nominalizată, menţionează că: obiectul
juridic generic al infracţiunii de concurenţă neloială îl constituie relaţiile sociale cu
privire la economia naţională. Legiuitorul a fost consecvent atunci când a inclus
art.2461 în Capitolul X ”Infracţiuni economice”, din Partea Specială a Codului Penal.

Un argument judicios: potrivit alin.(1), art.126, ”Economia Republicii Moldova este o

economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea
publică, antrenate în concurenţă liberă”. În plus, conform alin. (3) art.9 al Constituţiei,
”Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei”.
La fel era stipulat șț i în art.134 al Constituţiei României din 1991: „Economia ţării se
bazează pe proprietatea privată șț i se dezvoltă prin acţiunea legii cererii șț i ofertei. În
aceste condiţii de organizare a economiei, statul este obligat să asigure libertatea
comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea
tuturor factorilor de producţie“.

Prevederi similare sunt redate șț i de doctrina română privind analiza juridico-penală a

infracţiunii de concurenţă neloială șț i anume: Obiectul juridic special. Infracţiunea de
concurenţă neloială are ca obiect juridic special relaţiile sociale care ocrotesc dreptul
comercianţilor la concurenţă loială, dreptul titularilor titlurilor de protecţie pentru
mărcile de fabrică, comerţ șț i servicii, pentru embleme, firme, denumiri sau alte
desemnări comerciale, pentru invenţii șț i realizări tehnice, pentru desene șț i modelele
industriale aplicate produselor etc.; aceste raporturi sociale sporesc în crederea
publicului în autenticitatea mărfurilor șț i produselor desfăcute pe piaţă, lezarea lor
constituind tot atâtea acte de concurenţă neloială.
Alţi autori reiterează că: Obiectul juridic special al infracţiunii este reprezentat de
relaţiile sociale referitoare la desfășț urarea cinstită a raporturilor economice șț i la apărarea
intereselor producătorilor șț i consumatorilor împotriva faptelor de concurenţă neloială.

Infracţiunea de concurenţă neloială nu poate fi concepută fără un obiect material format

din mărfurile introduse în circuitul economic, purtând embleme, denumiri sau menţiuni
false asupra provenienţei acestora.

Obiectul material (imaterial) al infracţiunii de concurenţă neloială îl reprezintă, după

caz:

 produsele unui concurent, cu care făptuitorul creează confuzie, prin orice

mijloace;
 produsele unui concurent, care sunt discreditate prin răspândirea de către
făptuitor, în procesul comerţului, a unor afirmaţii false;
 mărfurile concurentului, referitor la a căror natură, mod de fabricare,
caracteristici, aptitudine de întrebuinţare sau cantitate este indus în eroare
consumatorul;
 denumirea de firmă sau marca comercială folosite de făptuitor într-o manieră
care să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic;
 mărfurile produse sau comercializate ale unui agent economic, comparate în
scopuri publicitare cu mărfurile unor alţi agenţi economici.

Cât priveșț te victima infracţiunii de concurenţă neloială, considerăm că, în toate cazurile,
atât agentul economic concurent (cu care făptuitorul se află în rivalitate), cât șț i
consumatorul suferă de pe urma comiterii infracţiunii analizate.

Dacă ne referim la agentul economic concurent, acesta trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:

 să fie agent economic;

 să fie în acelașț i raport juridic de concurenţă faţă de făptuitor;
 să nu fie subiectul raportului juridic penal de conflict.

Latura obiectivă a infracţiunii de concurenţă neloială constă în fapta prejudiciabilă

exprimată în acţiune. Astfel, analizând conţinutul propriu-zis, întitulat ”concurenţa
neloială”, vom extrage cinci modalităţi normative alternative ce constituie latura
obiectivă a infracţiunii specificate.

În baza acestui studiu vom analiza tangenţial doar unele modalităţi normative
alternative.

Astfel, Codul Penal conchide că ”Orice act de concurenţă neloială, inclusiv:

 crearea, prin orice mijloace, de confuzie cu întreprinderea, cu produsele sau cu

activitatea industrială sau comercială a unui concurent. Prima modalitate de
săvârșț ire a infracţiunii de concurenţă neloială presupune folosirea unei invenţii,
indicaţii geografice, denumiri de origine, specialităţi tradiţionale garantate, a
unui model de utilitate, desen sau model industrial, a unei topografii a
circuitului integral, a unui alt mijloc de individualizare a produselor sau a
persoanei făptuitorului într-o manieră care să producă confuzie cu cele folosite
legitim de un alt agent economic, ca victimă a infracţiunii;
 răspândirea, în procesul comerţului, de afirmaţii false, care discreditează
întreprinderea, produsele sau activitatea de întreprinzător a unui concurent;
 o altă modalitate de săvârșț ire a infracţiunii de concurenţă neloială presupune:
lezarea onoarei, demnităţii șț i reputaţiei profesionale a victimei (dacă victima este
persoană fizică), ori numai a reputaţiei profesionale (dacă victima este persoană
juridică). Prevederi similare sunt șț i în cadrul art. 15, lit.b al Legii concurenţei.
Dispoziţia art.2461 lit.d), fiind interpretată corect, face referire la inaplicabilitatea
normei incriminatoare, care nu are incidenţă asupra răspândirii, în procesul
comerţului, de afirmaţii autentice care discreditează întreprinderea, sau
activitatea de întreprinzător a unui concurent.
 inducerea în eroare a consumatorului referitor la natura, modul de fabricare,
caracteristicile, aptitudinea de întrebuinţare sau la cantitatea mărfurilor
concurentului;
 folosirea denumirii de firmă sau a mărcii comerciale într-o manieră care să
producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic. Observăm că
numai denumirea de firmă sau marca comercială, folosită de făptuitor într-o
manieră care să producă confuzie cu cele folosite licit de un alt agent economic,
reprezintă obiectul imaterial al infracţiunii de concurenţă neloială, atunci când
adoptă modalitatea specificată la lit.d) art.2461 al Codului penal. Alte mijloace de
individualizare a produselor sau a persoanei nu pot forma un asemenea obiect
imaterial. Prin aceasta modalitatea de săvârșț ire a infracţiunii de concurenţă
neloială, consemnată la lit.d) art.246, se deosebeșț te de modalitatea de săvârșț ire a
aceleiașț i infracţiuni la lit.a);
 compararea în scopuri publicitare a mărfurilor produse sau comercializate ale
unui agent economic cu mărfurile unor alţi agenţi economici.
Potrivit prevederilor Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale,
”constituie un act de concurenţă neloială orice act de concurenţă contrar practicilor
cinstite în materie industrială sau comercială” (art. 10 bis 2). Art. 10 bis 3: ”Trebuie să fie
interzise mai ales:

1. orice fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu
întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui
concurent;
2. afirmaţiile false în exercitarea comerţului, care sunt de natură să discrediteze
întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui
concurent;
3. indicaţiile sau afirmaţiile a căror folosire, în exercitarea comerţului, sunt
susceptibile să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie,
caracteristicile, aptitudinea la utilizare sau cantitatea mărfurilor”.

În afară de aceasta, mai există o listă de acte de concurenţă neloială – în art.7 al Legii
Republicii Moldova privind limitarea activităţii monopoliste șț i dezvoltarea concurenţei,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 29.01.1992. Conform acestei norme, ”se
interzic acţiunile nelegitime ale agenţilor economici pe piaţă, inclusiv:

 răspândirea unor informaţii false sau denaturate, în stare să prejudicieze averea

șț i (sau) reputaţia unui alt agent economic;
 inducerea în eroare a cumpărătorilor în ceea ce priveșț te modul șț i locul fabricării,
însușț irile de consum șț i calitatea mărfurilor;
 compararea incorectă de către agentul economic, în scopul de reclamă, a
mărfurilor produse sau desfăcute de el cu mărfurile altor agenţi economici;
 folosirea neautorizată a emblemei comerciale, a firmei sau a marcajului mărfii,
precum șț i copierea ambalajului, aspectului exterior al mărfii altui agent
economic;
 folosirea sau divulgarea informaţiilor de ordin tehnico-șț tiinţific, de producţie șț i
comerciale, inclusiv a secretelor comerciale, fără acordul posesorilor acestor
informaţii”.

Legea nr..183/2012 consacră un capitol întreg acţiunilor de concurenţă neloială, precum:

Discreditarea concurenţilor. Discreditarea concurenţilor constă în defăimarea sau

punerea în pericol a reputaţiei sau credibilităţii acestora prin:
  răspândirea de către o întreprindere a informaţiilor false despre activitatea sa,
despre produsele sale, menite să îi creeze o situaţie favorabilă în raport cu unii
concurenţi;
 răspândirea de către o întreprindere a unor afirmaţii false despre activitatea unui
concurent sau despre produsele acestuia, afirmaţii ce dăunează activităţii
concurentului.

Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul. Concurenţa are ca premisă

fundamentală libertatea comerţului șț i respectarea principiului bunei-credinţe. Libertatea
contractuală este o premisă a relaţiilor comerciale ”sănătoase”. Libertatea contractuală
constă în dreptul unei persoane de a încheia orice contract, cu orice partener șț i cu
clauzele pe care părţile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică șț i
bunele moravuri. Libertatea contractuală este afectată de instigarea, din interes sau în
interesul persoanelor terţe, la rezilierea neîntemeiată a contractului cu concurentul unei
alte întreprinderi, la neîndeplinirea sau la îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor
contractuale faţă de concurentul respectiv prin acordarea sau oferirea, mijlocit sau
nemijlocit, de recompense materiale, compensaţii sau de alte avantaje întreprinderii
parte a contractului.

Deturnarea clientelei concurentului. O serie de autori consideră pe bună dreptate că

noţiunea de ”clientelă” cuprinde în esenţa sa șț i noţiunea de consumator. În opinia
autorilor acestui studiu aici este vorba doar de complexitatea noţiunii, un coraport
dintre parte șț i întreg, respectiv una o înglobează pe alta. Legea interzice într-un mod
imperativ deturnarea clientelei concurentului, realizată de întreprinderi prin inducerea
în eroare a consumatorului cu privire la natura, modul şi locul de fabricare, la
caracteristicile principale, inclusiv utilizarea, cantitatea produselor, preţul sau modul de
calculare a preţului produsului.

Confuzia.În practică, cele mai dese cazuri de concurenţă neloială constau în folosirea
fără drept a unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, a unei embleme sau a unui
ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant. Aceste
fapte sunt de natură să lipsească destinatorul legitim al firmei de invenţii, mărci sau de
unul dintre elementele drepturilor sale. Sunt interzise orice acţiuni sau fapte care pot să
creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea
economică a unui concurent, realizate prin:
  folosirea ilegală, integrală sau parţială, a unei mărci, embleme de deservire,
denumiri de firmă, a unui desen sau model industrial sau a altor obiecte de
proprietate industrială de natură să creeze o confuzie cu cele folosite în mod
legal de către o altă întreprindere;
 copierea ilegală a formei, a ambalajului şi/sau a aspectului exterior al produsului
unei întreprinderi şi plasarea produsului respectiv pe piaţă, copierea ilegală a
publicităţii unei întreprinderi, dacă aceasta a adus sau poate aduce atingere
intereselor legitime ale concurentului.

Referitor la semnele secundare ale laturii subiective a infracţiunilor în domeniul

concurenţei, considerăm că primul dintre acestea – motivul – nu are un caracter
obligatoriu, nici în cazul infracţiunii de limitare a concurenţei libere, nici în cazul
infracţiunii de concurenţă neloială. De regulă, motivele acestei infracţiuni se exprimă în
năzuinţa de a discredita sau de a denigra agentul economic concurent, precum șț i în
interesul material.

Subiectul infracţiunii de concurenţă neloială

Prin subiect, în general, în limbajul juridic se înţelege calitatea de subiect de drept,

noţiune ce exprimă capacitatea, însușț irea, aptitudinea, calitatea sau posibilitatea, care
îngăduie oamenilor să participe individual sau colectiv în raporturi juridice ca titulari de
drepturi șț i obligaţii.

Orice subiect al răspunderii juridice este în primul rând subiect de drept, dar nu orice
subiect de drept este subiect al răspunderii juridice. Dobândirea calităţii de subiect al
răspunderii juridice este condiţionată doar de săvârșț irea faptei ilicite. În cazul nostru,
atunci când subiectul răspunderii juridice săvârșț eșț te fapta incriminată de art. 2461 în
Capitolul X ”Infracţiuni economice”, din Partea Specială a Codului penal.

Persoana fizică responsabilă care până în momentul săvârșț irii infracţiunii a împlinit
vârsta de 16 ani, având calitatea specială de agent economic concurent, sau persoana
juridică (cu excepţia autorităţii publice) având aceeașț i calitate specială. Subiectul
infracţiunii de concurenţă neloială are o însușț ire specială calitativ diferită: agent
economic concurent. Această calitate o are atât persoana fizică-subiect, cât șț i persoana
juridică-subiect. În calitate de subiect al infracţiunii specificate de art. 2461, agentul
economic concurent este subiectul de rea-credinţă, angajat în acelașț i raport juridic de
concurenţă în care victima apare ca subiect de bună-credinţă.
Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, întrucât legea nu prevede
vreo calitate pentru aceasta. Subiectul pasiv al infracţiunii este societatea comercială cu
capital de stat, mixt sau privat a cărei activitate a avut de suferit atât din punct de vedere
moral, cât șț i material, ca urmare a folosirii frauduloase a denumirii firmei, a emblemei
sau a altor însemne de către alte firme sau persoane particulare care au consumat
produse de calitate inferioară, crezând că sunt ale unei alte firme.

Trebuie de menţionat că art. 246 șț i 2461 sunt norme incomplete, care se completează
prin împrumutul de semantism al unor noţiuni din normele extrapenale, cele în materie
de protecţie a concurenţei. De aceea, armonizarea legislaţiei Republicii Moldova în
materie de protecţie a concurenţei cu legislaţia comunitară de aceeașț i categorie va
produce efecte inerente în vederea armonizării dreptului penal al Republicii Moldova cu
cel al UE.

Principalul argument în favoarea armonizării legislative în acest domeniu a fost

întotdeauna acela că infractorii pot profita de diferenţele dintre diferitele sisteme penale,
pentru a putea scăpa de rigoarea legii. Un alt argument îl constituie consensul statelor
de a apăra interesele Uniunii Europene cu aceeașț i diligenţă cu care îșț i apără propriile
interese. De aceea, lupta comună împotriva unor fenomene precum limitarea
concurenţei libere șț i concurenţa neloială la nivel european va implica inevitabil șț i
armonizarea în domeniul dreptului penal.

Dat fiind faptul că infracţiunea în cauză are o tentă economică, cu caracter cupid –
”îmbogăţirea” săvârșț ită în cele mai dese cazuri din interes material, considerăm că ar fi
benefic să fie înăsprit regimul juridic al pedepsei pentru asemenea infracţiune (cel puţin,
marja de apreciere să nu fie echivalentă ”cu amendă de la 3.000 la 4.000 de unităţi
convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, cu amendă, aplicată persoanei juridice”,
dar ”cu amendă de la 5.000 la 7000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la
1 an; cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 5.500 la 7.000 de unităţi convenţionale
cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani”).

De asemenea, propunem o soluţie din ”domeniul ficţiunii”, dar care este sorgintea
celorlalte forme de practici anticoncurenţiale: depistarea, relevarea șț i radierea acţiunilor
de lobby din ramificaţiile mecanismelor statale, concomitent cu aducerea la cunoșț tinţa
societăţii a acţiunilor întreprinse, pentru a asigura proporţionalitatea șț anselor agenţilor
economici pe piaţa relevantă, funcţionarea ”principiului bunei credinţe” etc.

Raspunderea contraventionala care este antrenata in cazul incalcarii prevederilor

art. 4. din Legea nr. 11/1991. Sancţiunea contraventionala consta in amenda
stabilita in cuantum fix ce se aplica de către departamentul de specialitate din
cadrul Ministerului Finantelor Publice ce a preluat atribuţiile Oficiului de
Concurenta, (Direcţia Ajutor de stat . Practici neloiale. Preturi reglementate) fie
din oficiu, fie la sesizarea/plangerea unui parţii vatamate ce justifica astfel
interesul legitim, fie la a sesizarea Camerelor de Comert şi Industrie. Sanctiunea
poate fi aplicata şi persoanelor juridice. Termenul de prescripţie aplicabil in aceasta
materie este termenul general de 3 ani.

17. Caracterizațți pe scurt răspunderea civilă pentru concurențță neloială ce are

răspundere specială/ Enumerațți 4 atribuțții ale Consiliului Concurentei

Comerciantul care săvârşeşte un act de concurenţă neloială, în condiţiile legii va fi

obligat să înceteze sau să înlăture actul şi,după caz, săplătească despăgubiri pentru
daunele pricinuite. Daca prin faptele de concurenta neloiala s-a cauzat un prejudiciu
patrimonial sau moral, cel prejudiciat se va putea indrepta impotriva autorului cu
actiune in raspundere civila - actiunea in concurenta neloiala, care este o actiune in
responsabilitate delictuala speciala.

18. Enumerati 4 atributii ale consiliului concurentei./ Enumerațți 4 categorii de acte

emise de Consiliul Concurentei

o efectuează investigaţiile privind aplicarea prevederilor naţionale şi comunitare

de concurenţă;
o ia decizii pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor naţionale şi comunitare de
concurenţă, precum şi pentru cazurile de concentrări economice;
o acceptă angajamente şi impune măsuri interimare;
o retrage beneficiul exceptării pentru înţelegerile, deciziile asociaţiilor de
întreprinderi sau practicile concertate cărora li se aplică prevederile unuia dintre
regulamentele europene de exceptare pe categorii;
o asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii, inclusiv monitorizarea măsurilor
dispuse şi a efectelor concentrărilor economice autorizate condiţionat prin
decizii;
o efectuează, din proprie iniţiativă, investigaţii privind un anumit sector economic
sau un anumit tip de acord în diferite sectoare, atunci când rigiditatea preţurilor
sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau denaturării
concurenţei pe piaţă.;
o sesizează Guvernul asupra existenţei unei situaţii de monopol sau a altor cazuri
şi propune acestuia adoptarea măsurilor necesare pentru remedierea
disfuncţionalităţilor constatate;
 o sesizează instanţele judecătoreşti asupra cazurilor în care acestea sunt
competente;
o urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în
domeniul de reglementare al Legii concurenţei;
o sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administraţiei publice
centrale şi locale în aplicarea prezentei legi;
o emite avize pentru proiectele de acte normative care pot avea impact
anticoncurenţial, autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale
fiind obligate să solicite acest aviz, şi poate recomanda modificarea actelor
normative care au un asemenea efect;
o face recomandări Guvernului şi organelor administraţiei publice locale pentru
adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei;
o propune Guvernului sau organelor administraţiei publice locale luarea de măsuri
disciplinare împotriva personalului din subordinea acestora, în cazul în care
acesta nu respectă dispoziţiile obligatorii ale Consiliului Concurenţei;
o realizează studii şi întocmeşte rapoarte privind domeniul său de activitate şi
furnizează Guvernului, publicului şi organizaţiilor internaţionale specializate
informaţii privind această activitate;
o reprezintă România şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în
relaţiile cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil; ca autoritate
naţională de concurenţă, Consiliul Concurenţei este responsabil de relaţia cu
instituţiile Uniunii Europene, potrivit prevederilor relevante din legislaţia
europeană, şi cooperează cu alte autorităţi de concurenţă;
o stabileşte şi aprobă misiunea, strategia generală şi programele de activitate ale
autorităţii de concurenţă.

o efectuează investigaţiile privind aplicarea prevederilor naţionale şi

comunitare de concurenţă;
o ia decizii pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor naţionale şi comunitare de
concurenţă, precum şi pentru cazurile de concentrări economice;
o acceptă angajamente şi impune măsuri interimare;
o retrage beneficiul exceptării pentru înţelegerile, deciziile asociaţiilor de
întreprinderi sau practicile concertate cărora li se aplică prevederile unuia dintre
regulamentele europene de exceptare pe categorii;

19. enumerati 4 categorii de acte emise de Consiliul concurentei

o - ordine de punere în aplicare, suspendare sau abrogare a reglementărilor

adoptate în plen de Consiliul Concurenţei, precum şi a regulamentelor şi
instrucţiunilor aprobate de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul
Feroviar
o - emite adresele de răspuns potrivit prevederilor art. 41 alin. (5) şi ale art. 47 alin.
(1) din Legea concurenţei, atunci când plângerea, respectiv operaţiunea de
concentrare economică nu cad sub incidenţa legii;
o - emite decizii privind caracterul protejat al comunicărilor dintre întreprinderi şi
avocat, în temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (10) din Legea concurenţei
o - emiterii de avize sau puncte de vedere pentru proiectele de acte normative,
proiectele de documente de politici publice care pot avea impact
anticoncurenţial, cu posibilitatea recomandării modificării acestora;