Sunteți pe pagina 1din 6

COMISIA EUROPEANA SI FMI CONFIRMA PERFORMANTELE

ECONOMIEI ROMANESTI

Ultimele analize ale economiei romanesti realizate de Comisia Europeana si


Fondul Monetar International (FMI) pun in evidenta faptul ca Romania are o
foarte buna stabilitate macroeconomica si nu este amenintata de nicio criza.
Dar care sunt principalele coordonate macroeconomice care arata soliditatea
economiei romanesti?
In primul rand, cresterea economica in 2017 a fost una dintre cele mai mari din
UE, a fost cea mai mare din ultimii zece ani inregistrata de tara noastra si a fost de
2,8 ori mai mare decat media inregistrata in zona euro si in UE. In anul 2017, s-a
atins maximul ultimilor zece ani atat in UE cat si in Romania, fiind maximul unui
ciclu economic. Din 2018 ratele de crestere economica vor incetini insa se vor
situa in continuare la valori semnificative. Conform raportului CE, cresterea
economica in 2018 va fi de 4,5% si “va ramane robusta”. Mai mult, conform
raportului "World Economic Outlook", FMI a revizuit in crestere, de la 4,4%
la 5,1%, estimarile privind evolutia economiei romanesti in acest an. Conform
acestui document referitor la perspectivele economiei globale, Romania va
inregistra a doua cea mai mare crestere economica din UE dupa Malta.

Modelul european de crestere economica este considerat ca fiind sustenabil si


presupune o structura in care consumul are o pondere medie de aproximativ 76-
77% iar formarea bruta de capital fix de aproximativ 19-20%. In Romania,
consumul are o pondere de aproximativ 77-78% iar formarea bruta de capital are o
pondere de aproximativ 22%. Deci, Romania se situeaza din punct de vedere al
structurii cresterii economice in media modelului european.
Din punct de vedere al dinamicii, in perioada 2014-2017 cresterea anuala a
consumului s-a situat intre 4,7% si 10,1% iar ritmul de crestere a inregistrat de la
un an la altul salturi de maxim 2,5 pp (in 2015 fata de 2014 a crescut cu 1,2 pp, in
2016 fata de 2015 cu 1,7 pp, in 2017 fata de 2016 cu 2,5 pp). Deci evolutia
consumului a fost una progresiva, sustenabila, fara sa inregistreze derapaje
semnificative iar, conform estimarilor CE, in acest an ritmul de crestere a
consumului scade cu 5,2 pp fata de 2017.
Ani 2014 2015 2016 2017 Estimare Estimare CE,
CE, 2018 2019
Cresterea 4,7 5,9 7,6 10,1 4,9 4,2
consumului
privat (%)
Cresterea 3,2 7,4 -2 4,7 7,4 6,9
FBCF-
investitiilor
(%)
Mai mult, ritmul mediu de crestere a consumului in perioada 2014-2018 este de
6,64%, fiind la aproximativ jumatate fata de cel din perioada pre-criza (2006-2007,
13,2%) cand consumul era exuberant.
Formarea bruta de capital fix si-a revenit, inregistrand o crestere substantiala in
2017, de 4,7%, dupa un declin de 2% in 2016 iar conform estimarilor CE in
urmatorii doi ani cresterea investitiilor va fi semnificativa si se va situa in jurul
cifrei de 7%.
In al doilea rand, perspectivele de crestere a economiei pe termen lung, reflectate
in evolutia PIB potential sunt cu mult peste media europeana, fiind printre cele mai
bune din UE. Rata de crestere a PIB potential a fost in 2017 (de 4,1% conform CE)
dubla fata de media UE si media zonei euro. Mai mult, in 2018 rata de crestere a
PIB potential creste la 4,3%, fiind cu mult peste cea inregistrata de Cehia (3,1%),
Polonia (3,6%), Ungaria (3,2%), Franta (1,2%), Austria (2%), Germania (1,9%)
sau media UE (1,7%).
In al treilea rand, excesul de cerere care arata gradul de incalzire a economiei si
poate fi evaluat prin output-gap PIB se afla in limita de sustenabilitate de 1,5-2%
utilizata de bancile centrale in politica monetara. In 2018, output gap-ul este
evaluat de CE la o valoare de 1,4% din PIB-ul potential iar in 2019 la 1,1%, sub
nivelul inregistrat de multe tari europene ca: Cehia (1,2% si 1,4%), Croatia (2,3%
si 3,1%), Ungaria (2,4% si 2,3%), Polonia (1,5% si 1,5%), Olanda (1,1% si 1,8%),
Lituania (2,7% si 2,2%), Letonia (2,1% si 2%), Cipru (2,3% si 3,3%), Spania
(1,4% si 2,3%), Estonia (2,9% si 2,8%). Astfel, daca am lua in considerare opiniile
conform carora economia romaneasca este supraincalzita, atunci aproape jumatate
din UE este supraincalzita. Dar, tinand cont de estimarile unor institutii credibile,
precum CE sau FMI atunci toate aceste ingrijorari privind incalzirea economiei
sunt nejustificate.

In al patrulea rand, datoria publica, care exprima si sustenabilitatea politicilor


publice, a scazut ca pondere in PIB in 2017 la 35% de la 37,4% in 2016, fiind la
minimul ultimilor patru ani, a cincea cea mai scazuta datorie din UE, si la mai
putin de jumatate din media europeana (82,5%). De asemenea, estimarile CE in
ultimul raport au fost substantial rectificate fata de precedentul raport, de la
valoarea de 39,1% la 35,3% in 2018 si de la 40,5% la 36,4% in 2019.

In al cincilea rand, rata somajului in 2017 a fost de 4,9%, fiind la minimul istoric al
ultimilor 20 de ani, la aproape jumatate din media zonei euro (9,1%) si cu mult sub
media UE (7,6%). De asemenea, estimarile CE arata ca economia romaneasca
creeaza locuri de munca iar rata somajului scade in 2018 la 4,5% iar in 2019 la
4,4%.

In al saselea rand, rata ocuparii fortei de munca pentru persoanele cu varsta


cuprinsa intre 20 si 64 de ani a crescut in 2017 cu 2,5 pp fata de 2016, Romania
inregistrand a patra cea mai mare crestere din UE. De asemenea, nivelul ratei
ocuparii fortei de munca de 68,8% din 2017 a fost cel mai mare nivel din ultimii 17
ani. Mai mult, in 2018, in ritmul actual de crestere a economiei, Romania va atinge
tinta de 70% rata de ocupare a fortei de munca.
Nu in ultimul rand trebuie amintit faptul ca Romania, in 2017, a trecut pentru
prima data de borna de 60% a PIB/locuitor exprimat in PPS fata de media UE. De
asemenea, pentru a intregi tabloul macroeconomic e necesar sa facem referire si la
deficitul bugetar, deficitul de cont curent si inflatie. Deficitul bugetar este in limita
de sustenabilitate calculata pentru economia romaneasca iar CE si-a revizuit in
scadere estimarile pentru anul 2018 cu 0,5 pp iar in 2019 cu 0,3pp. Deficitul de
cont curent, chiar daca a crescut, se afla in limita admisa pentru economia
romaneasca si este in totalitate acoperit din surse calitative. Mai mult,
reprezentantul CE (şeful Direcţiei Generale pentru Afaceri Economice şi Financiare a
Comisiei Europene) recunoaste ca pentru o ţară cu nivelul de dezvoltare ca al
României nivelul acestui indicator nu este preocupant. Din punct de vedere al
inflatiei, saltul semnificativ in Romania a început în luna iulie 2017 atunci cand
inflația a accelerat la 1,42% de la 0,85% în iunie, ca urmare a majorării tarifelor
energiei electrice cu 6,8%. O nouă majorare a prețului energiei electrice a avut loc
în octombrie 2017 (+6,9%) fata de septembrie, simultan cu creșterea prețurilor
combustibililor (+3,5%) fata de septembrie 2017. Astfel, în 2017, cei mai
importanti factori ai accelerării inflației până la 3,32% au fost majorarea tarifelor
energiei electrice (+12,18%) si creșterea prețului combustibililor (+5,85%).
Cauzele majorărilor de preţuri in 2017 si in primul trimestru din 2018 nu tin
de politicile guvernamentale sau monetare ci au fost, în principal, de natură
externă: creşterea preţului barilului de petrol pe pieţele internaţionale in martie
2018 fata de martie 2017 cu 33% (in ianuarie 2018 fata de ianuarie 2017 cu 24%
iar in decembrie 2017 fata de decembrie 2016 cu 17,7%), cresterea prețului
combustibililor în martie 2018 față de decembrie 2017 cu 2,24% si cresterea
pretului gazelor naturale, în aceeasi perioadă, cu 5,69%. Dar, tinand cont de faptul
ca in primul trimestru al anului 2017, IPC (indicele preturilor constante) avea o
valoare in jurul lui zero, atunci avem un puternic efect de baza iar inflatia lunara
are mai mult un caracter statistic. Astfel, pentru populatie e important cu cat au
crescut preturile in perioada actuala fata de decembrie 2017 iar preturile pe baza
IPC fata de decembrie 2017 au crescut cu doar 1,37%.
De asemenea, pentru populatie este importanta si inflatia medie pe baza IAPC
(cresterea medie a preturilor la bunurile de consum in ultimele 12 luni, pe baza
metodologiei Eurostat). Inflatia medie a crescut foarte mult in ultimul an in
toate tarile din Europa. In martie 2018 fata de martie 2017, inflatia s-a dublat in
UE, zona euro, Cehia, Germania, Ungaria si a crescut cu mai mult de doua ori
in Danemarca, Estonia, Spania, Croatia, Italia, Cipru, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Olanda, Polonia, Romania, Slovenia, Slovacia, Anglia. In
Romania, in martie 2018, inflatia a fost de 1,9%, cu 0,3 pp mai mare decat
media UE. Mai mult, in martie 2018, in opt tari din UE inflatia a fost mai mare
sau egala cu cea din Romania: Belgia 1,9%, Cehia 2,2%, Lituania 3,7%,
Estonia 3,7%, Ungaria 2,2%, Austria 2,2%, Letonia 2,6%, Suedia 1,9%.
Ţinând cont de faptul că 70-80% din schimburile comerciale sunt cu UE şi luând în
considerare şi deprecierea cursului, atunci rezultă si o contribuţie însemnată a
preţurilor de import asupra inflaţiei.
In concluzie, in 2018 si 2019, cu un model echilibrat de crestere economica
asemanator cu cel european, cu o crestere economica medie anuala de 4,2%
(una dintre cele mai mari din UE), cu o crestere medie anuala a consumului
privat de 4,55%, cu un salt in ritmul mediu de crestere a investitiilor la
7,15%, cu o rata de crestere a PIB potential dubla fata de media UE, cu un
output gap, deficit bugetar si deficit de cont curent aflate sub limitele de
sustenabilitate, cu o inflatie in scadere spre sfarsitul anului, cu o pondere a
datoriei publice in PIB aflata la mai putin de jumatate din media UE, cu o
rata a somajului ce a ajuns la minimul istoric al ultimilor 20 de ani, Romania
se situeaza printre tarile din UE cu cea mai buna pozitie macroeconomica si
nu este amenintata de nicio criza.

PROF. UNIV. DR. DAN ARMEANU


FACULTATEA DE FINANTE, ASIGURARI, BANCI SI BURSE DE VALORI
ASE-BUCURESTI

S-ar putea să vă placă și