Asociația pentru Dezvoltarea Serviciilor

Sociale și Educaționale CATHARSIS

www.asociatiacatharsis.ro

Prevenirea consumului de
droguri la adolescenți prin
intervenții active în școală

MARTIE 2018

1
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

OFERTA DE CURSURI 2018

ABORDAREA TERAPEUTICĂ A TULBURĂRILOR CAUZATE DE UZUL DE SUBSTANȚE- Curs de baza în

adicții, Curs de formare profesională continuă acreditat de
 Colegiul Psihologilor din România - (40 credite) pentru Psihologie Educațională, Apărare,
Psihologie clinică și psihoterapie.
 Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (5 credite)

AUTOCUNOAȘTERE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ

FENOMENUL VIOLENȚEI: DE LA DELIMITĂRI CONCEPTUALE LA PREVENIRE ȘI INTERVENȚII

EFICIENTE
Curs de formare profesională continuă acreditat de
 Colegiul Psihologilor din România – (60 credite) pentru Psihologie Educațională, Apărare,
Psihologie clinică și psihoterapie.
 Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (7 credite)

FORMATOR - Curs de perfecționare, acreditat ANC, cod COR 242401 – cursul este dedicat persoanelor cu
studii superioare care doresc să înceapă o carieră ca formator.

MANAGEMENTUL FURIEI - Curs de formare profesională continuă acreditat de:

 Colegiul Psihologilor din România (10 credite) pentru psihologi școlari, psihologi clinicieni și
psihoterapeuți;
 Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (2 credite)

MANAGER PROIECT curs de perfecționare acreditat ANC, cod COR 242101, dedicat persoanelor care
doresc să lucreze în domeniul proiectelor cu finanțare nerambursabilă.

METODE ȘI TEHNICI INTERACTIVE DE AUTOCUNOAȘTERE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ,

UTILIZATE ÎN LUCRUL CU COPII ȘI ADOLESCENȚI
Curs acreditat de
 Colegiul Psihologilor din România
(10 credite) pentru Psihologie Educațională și Psihologie clinică.
 Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (2 credite)

PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI LA ADOLESCENȚI PRIN INTERVENȚII ACTIVE ÎN ȘCOALĂ

 Curs de formare profesională continuă acreditat de Ministerul Educației Naționale

SUPERVIZARE ÎN PSIHOLOGIE CLINICĂ

 Curs adresat psihologilor clinicieni

2
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

INTRODUCERE
Consumul de substanțe a devenit o problemă din ce în ce mai vizibilă a societății noastre, afectându-ne, într-o
măsură mai mare sau mai mică pe toți: părinți, prieteni, vecini, cadre didactice, medici, asistenți sociali,
psihologi etc. De multe ori vrem să acționăm, să facem mai mult pentru a-i proteja pe cei apropiați nouă să nu
pornească pe drumul consumului. Din păcate însă, nu reușim întotdeauna să fim eficienți în acest demers.
Prezentul suport de curs își propune să vină în întâmpinarea cadrelor didactice preocupate de a fi eficiente în
lucrul cu elevii lor, referitor la problematica drogurilor, punând în el experiența a peste 12 ani în domeniul
adicțiilor a formatorilor: de la noțiuni legate de prevenirea consumului de substanțe, până la instrumente și
tehnici eficiente prin care elevii pot fi sprijiniți să ia decizii bune în viață.
AUTORI
dr. Zoe-Doina Niță, formator, psiholog clinician principal, psihoterapeut de familie, cadru didactic asociat la
facultatea de sociologie şi asistenţă socială, universitatea București, doctor în psihologie al facultăţii de
psihologie şi ştiinţele educaţiei, universitatea București, master în prevenirea şi combaterea
drogodependenţelor la facultatea de sociologie şi asistenţă socială, universitatea București, președinte al
Asociației pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS.
Sociolog Cătălina CHENDEA, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, coordonator proiecte prevenire
consum de droguri în şcoală; formator naţional în domeniul educaţie pentru cetăţenie democratică,
comunicare, lucrul cu tinerii, educaţie inter-culturală / Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Centrul
Nord – Sud al Consiliului Europei; formator în educaţie personală - componenta caracter / Programul
„Character First !” / Character Training Institute Oklahoma City – USA; formator naţional în educaţie pentru
drepturile omului şi educaţie pentru cetăţenie democratică - Programul Naţional „Educaţie pentru Cetăţenie
Democratică” / Ministerul Educaţiei şi Cercetării; UNICEF România; Facilitator programul de educaţie
alternativă în arta de a conduce „Liderii Mileniului Trei” / British Council, Fundaţia Codecs pentru
Leadership; formare în implementarea şi evaluarea strategiilor regionale antidrog - Ministerul Federal al
Sănătăţii din Germania / LWL; formare în dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor sociale - Ministerul Federal
al Sănătăţii din Germania / LWL
Mihaela CIŞMILIANU, psiholog clinician principal, supervizor, psihoterapeut, membru al Colegiului
Psihologilor din Romania, cu experiență profesională de 13 ani atât în mediul guvernamental, cât și
neguvernamental, formări în adicţii (Tehnica Interviului Motivaţional, Prevenirea Recăderilor), formare în
Psihoterapii Scurte Colaborative orientate pe Resurse și Soluții, master în Psihoterapii cognitiv -
comportamentale, multiple formări în domeniul prevenirii consumului de droguri în şcoală și familie, expert în
cadrul proiectelor cu finanțare europeană.
Alina Neagoe, psiholog clinician specialist, psiholog specialist în psihologia apărării, siguranței naționale și
ordinii publice, membră a Colegiului Psihologilor din Romania, master în psihoterapia cognitiv-
comportamentală, formare în Tehnica Interviului Motivațional și Prevenirea Recăderilor, multiple formări la
nivel național și internațional în domeniul comportamentelor adictive și al prevenirii consumului de droguri în
școală, familie și comunitate, formator certificat ANC, experiență de 12 ani în domeniul adicțiilor (evaluarea și
consilierea persoanelor consumatoare de droguri în scopul creșterii motivației pentru schimbarea
comportamentului de consum și prevenirea recăderilor), expert în prevenirea consumului de droguri pe
proiecte naționale, cu finanțare POSDRU și EEA Grants.
Ciprian BEȚIEANU, formator, ofițer specialist principal, specializare în combaterea infracțiunilor comise de
grupări infracționale organizate specializate în traficul intern și internațional de droguri de risc, droguri de
mare risc, laboratoare de droguri și precursori.
Copyright © 2018, Asociația CATHARSIS. Toate drepturile rezervate. Toate materialele cuprinse în acest
document, dacă nu se specifică altfel, sunt proprietatea Asociației pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și
Educaționale CATHARSIS. Drepturi de autor și alte legi de proprietate intelectuală protejează aceste materiale.
Reproducerea sau retransmiterea materialelor, în totalitate sau parțial, în orice mod, fără acordul prealabil
scris al titularului dreptului de autor, este o încălcare a legii drepturilor de autor.
Cursul de formare profesională continuă are o durată de 42 de ore și este avizat de către OMEN
3019/08.01.2018.
Date de contact: Acest suport de curs este proprietatea Asociației pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și
Educaționale CATHARSIS. Pentru permisiunea de a utiliza materialul sau pentru alte informații referitoare la
cursurile pe care le susținem, vă rugăm să ne contactați la adresa cursuri@asociatiacatharsis.ro

3
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

CUPRINS
MODULUL I ...................................................................................................................................................................................................................................... 6
CAPITOLUL I. DEFINIȚII, CLASIFICARE DROGURI, LEGISLAȚIE CU PRIVIRE LA REGIMUL DROGURILOR ...................... 6
1.1. Definiţia drogului................................................................................................................................................................................................... 6
1.2. CLASIFICAREA DROGURILOR .......................................................................................................................................................................... 6
1.2.1. După efectul produs asupra Sistemului Nervos Central ................................................................................................................ 6
1.2.2. După regimul juridic al substanţelor ...................................................................................................................................................... 6
1.2.3. După originea produsului ............................................................................................................................................................................ 6
1.2.4. După dependenţa generată ......................................................................................................................................................................... 6
A. Opiaceele ......................................................................................................................................................................................................................... 7
Opiul ........................................................................................................................................................................................................................................ 7
Morfina ................................................................................................................................................................................................................................... 8
Codeina– metilmorfina .................................................................................................................................................................................................... 8
Heroina ................................................................................................................................................................................................................................... 9
Metadona- adolphina .................................................................................................................................................................................................... 11
B. Stimulentele ...................................................................................................................................................................................................................... 12
Cocaina și crack-ul.......................................................................................................................................................................................................... 12
Amfetamina, metamfetamina .................................................................................................................................................................................... 15
Khat-ul– kat, quat, ceai negru african ................................................................................................................................................................... 16
Cafeina ................................................................................................................................................................................................................................. 17
Steroizi anabolizanți- roids, sauce, juice ............................................................................................................................................................... 17
C. Sedativele ........................................................................................................................................................................................................................... 18
Barbiturice ......................................................................................................................................................................................................................... 18
Benzodiazepine, tranchilizante ................................................................................................................................................................................. 19
D. Halucinogenele ................................................................................................................................................................................................................ 19
Cannabis ............................................................................................................................................................................................................................. 19
Haşiş ..................................................................................................................................................................................................................................... 21
L.S.D. - acid-lisergic-dietilamid .................................................................................................................................................................................. 21
Ecstasy ................................................................................................................................................................................................................................. 23
Ketamina - “Special K” .................................................................................................................................................................................................. 24
Ciupercile halucinogene ............................................................................................................................................................................................... 25
E. Tutunul ................................................................................................................................................................................................................................ 26
F. Alcoolul ................................................................................................................................................................................................................................ 28
G. Noile substanţe psihoactive ....................................................................................................................................................................................... 31
Canabinoizi sintetici: .................................................................................................................................................................................................... 32
Amphetamine-like ......................................................................................................................................................................................................... 32
CAPITOLUL II. DROGURILE și LEGEA ................................................................................................................................................................ 33
CAPITOLUL III. TIPURI DE SERVICII DISPONIBILE PENTRU CONSUMATORII DE DROGURI .............................................. 37
CAPITOLUL IV. TEORII EXPLICATIVE ALE CONSUMULUI DE DROGURI ........................................................................................... 38
1.1. TEORII ŞI MODELE PARŢIALE SAU BAZATE PE PUŢINE COMPONENTE................................................................................ 38
1.1.1. Teorii sociologice explicative ale consumului de droguri .......................................................................................................... 38
1.1.1.1. Teoria anomiei sociale .......................................................................................................................................................................... 38
1.1.1.2. Teoria transmisiei culturale ............................................................................................................................................................... 39
1.1.1.3. Teoria influenţei subculturii asupra consumului de droguri ............................................................................................. 39
1.1.1.4. Teoria controlului social ...................................................................................................................................................................... 39
1.1.1.5. Teoria „interacţiune/ socializare selectivă” ............................................................................................................................... 39
1.1.1.6. Modelul social al lui Peele(1985) .................................................................................................................................................... 40
1.1.2. Teoriile și modelele biologice ................................................................................................................................................................. 40
1.1.2.1. Modelul sănătăţii publice .................................................................................................................................................................... 41
1.1.2.2. Modelul legat de competenţe ............................................................................................................................................................ 41
1.1.3. Teorii psihologice ......................................................................................................................................................................................... 41
1.1.3.1. Teoria întăririi .......................................................................................................................................................................................... 41
1.1.3.2. Teoria personalităţii inadecvate ...................................................................................................................................................... 41
1.1.3.3. Teoria „predispoziţiei la comportamente problematice” ....................................................................................................... 42
1.1.3.4. Teoria procesului contrar al motivaţiei dobândite ................................................................................................................. 42
1.1.3.5. Teoriile atitudinal - comportamentale .......................................................................................................................................... 46
1.1.3.6. Teoriile psihologice bazate pe cauze intrapersonale ............................................................................................................. 46
1.1.3.7. Modelul afectivităţii ............................................................................................................................................................................... 47
1.1.3.8. Teorii bazate pe familie și pe abordarea sistemică ................................................................................................................. 47
1.2. TEORII ŞI MODELE EVOLUTIVE SAU BAZATE PE STADII ............................................................................................................... 47
1.2.1. Modelul evolutiv al lui Kandel ................................................................................................................................................................ 47
1.2.2. Modelul etapelor motivaţionale multicomponente ...................................................................................................................... 47
1.2.3. Modelul procesului de afirmare a tinerilor....................................................................................................................................... 48
1.2.4. Modelul maturităţii prin consumul de droguri ............................................................................................................................... 48
1.2.5. Teoria pseudomaturităţii sau a dezvoltării precoce..................................................................................................................... 48
1.2.6. Modelul psihopatologic al dezvoltării ................................................................................................................................................. 49
4
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

1.2.7. Teoria socializării primare ....................................................................................................................................................................... 49

1.3. TEORII INTEGRATIVE și COMPREHENSIVE .......................................................................................................................................... 50
1.3.1. Teoria învăţării sociale............................................................................................................................................................................... 50
1.3.2. Teoria cognitivă socială ............................................................................................................................................................................. 50
1.3.3. Modelul dezvoltării sociale ...................................................................................................................................................................... 50
1.3.4. Teoria interacţională a delincvenţei .................................................................................................................................................... 51
1.3.5. Teoria comportamentului problemă ................................................................................................................................................... 51
1.3.6. Teoria comportamentelor de risc ale adolescenţilor ................................................................................................................... 51
1.3.7. Modelul stilurilor de viaţă ........................................................................................................................................................................ 52
1.3.8. Teoria influenţei triadice .......................................................................................................................................................................... 52
1.3.9. Modelul autocontrolului ............................................................................................................................................................................ 52
1.3.10. Modelul comprehensiv și secvenţial al fazelor consumului de droguri ........................................................................ 53
CAPITOLUL V. TIPURI DE PROGRAME DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI: PREVENIRE PRIMARĂ,
SECUNDARĂ ȘI TERȚIARĂ.................................................................................................................................................................................................... 54
TIPURI DE PREVENIRE ..................................................................................................................................................................................................... 54
FACTORII DE RISC ȘI DE PROTECȚIE ........................................................................................................................................................................ 56
Clasificarea factorilor de risc (după HAWKINS ŞI COLAB.) ............................................................................................................................. 57
MODULUL II ................................................................................................................................................................................................................................. 58
CAPITOLUL VI. ORA DE DIRIGENȚIE – MEDIUL ADECVAT PENTRU PREVENIREA PRIMARĂ ............................................ 58
CAPITOLUL VII. EXERCIȚII, METODE, STRATEGII DE PREVENIRE LA PREADOLESCENȚI ..................................................... 59
7.1. METODE CENTRATE PE PROFESOR ......................................................................................................................................................... 59
7.1.1. Prezentarea ..................................................................................................................................................................................................... 59
7.1.2. Studiul de caz .................................................................................................................................................................................................. 60
7.2. METODE CENTRATE PE GRUP..................................................................................................................................................................... 60
7.2.1. Activitatea de energizare (de spargere a gheţii) ............................................................................................................................ 60
7.2.2. Brainstorming-ul (asaltul de idei) ........................................................................................................................................................ 60
7.2.3. Discuţia în grupuri mici ............................................................................................................................................................................. 61
7.2.4. Discuţia dirijată ............................................................................................................................................................................................. 61
7.2.5. Modelarea comportamentului ................................................................................................................................................................ 62
7.2.6. Jocul de rol ....................................................................................................................................................................................................... 63
7.2.7. Micile lecturi ................................................................................................................................................................................................... 65
7.2.8. Turul galeriei .................................................................................................................................................................................................. 65
7.3. METODE CENTRATE PE PARTICIPANT................................................................................................................................................... 65
5.1.1. Reflecția individuală/personală ............................................................................................................................................................ 65
5.1.2. Cercetarea/documentarea individuală .............................................................................................................................................. 65
5.1.3. Predarea/învățarea reciprocă ................................................................................................................................................................ 65
5.1.4. Temele pentru acasă ................................................................................................................................................................................... 66
5.2. SFATURI PEDAGOGICE și MEMENTO-URI.............................................................................................................................................. 66
CAPITOLUL VI. EXEMPLE CONCRETE DE ACTIVITĂȚI ANTIDROG LA GIMNAZIU .................................................................................... 68
ACTIVITATEA I Informații despre droguri: clasificare, descriere, efecte, însușirea termenilor specifici ....................... 68
ACTIVITATEA II Presiunea grupului .................................................................................................................................................................. 70
ACTIVITATEA III Factori de risc şi de protecţie............................................................................................................................................ 72
ACTIVITATEA IV Comunicarea asertivă, cum să spunem „NU” ............................................................................................................. 73
ACTIVITATEA V Strategii de a face față problemelor ................................................................................................................................. 75
ACTIVITATEA VI Comunicarea dintre adolescenți și adulți .................................................................................................................... 77
STUDII DE CAZ ............................................................................................................................................................................................................................ 79
MODULUL III ............................................................................................................................................................................................................................... 80
CAPITOLUL VII. IMPORTANȚA PREVENIRII PRIN ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE ...................................................................................... 80
ACTIVITATEA 1: PARADA CULTURILOR .................................................................................................................................................................. 81
ACTIVITATEA 2: FESTIVAL DE MUZICĂ FOLK ...................................................................................................................................................... 82
ACTIVITATEA 3: ELEVI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII ........................................................................................................................................ 84
CAPITOLUL VIII: IMPLICAREA PĂRINȚILOR .............................................................................................................................................................. 92
ACTIVITATEA 1: CONTROLUL COMPORTAMENTULUI .................................................................................................................................... 94
ACTIVITATEA 2: DOUĂ MONOLOGURI NU FAC UN DIALOG .......................................................................................................................... 98
ACTIVITATEA 3: EDUCAȚIA ÎN VIAȚA NOASTRĂ ..............................................................................................................................................103
ACTIVITATEA 4: COPIL BUN, PĂRINTE BUN .......................................................................................................................................................105
ACTIVITATEA 5: ABC-UL EDUCAȚIEI: COMUNICAREA...................................................................................................................................111
ACTIVITATEA 6: CATALOGUL EMOȚIILOR ...........................................................................................................................................................114
ACTIVITATEA 7: MESERIA DE PĂRINTE ................................................................................................................................................................116
Capitolul IX: EDUCAȚIA ANTIDROG PRIN PROIECTE ȘCOLARE ȘI EXTRAȘCOLARE ..............................................................................120
MANAGEMENT DE PROIECT ........................................................................................................................................................................................120
PROIECTUL 1 – PARIU CU VIAȚA...............................................................................................................................................................................127
PROIECTUL 2: ALTFEL, DAR LA FEL CA TINE ....................................................................................................................................................129
Glosar ............................................................................................................................................................................................................................................131
Bibliografie .................................................................................................................................................................................................................................136

5
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
MODULUL I
Introducere în problematica drogurilor:
Definiții, clasificare droguri, legislație cu privire la regimul drogurilor, tipuri de servicii disponibile pentru
consumatorii de droguri
Teorii explicative ale consumului de droguri
Tipuri de programe de prevenire
CAPITOLUL I. DEFINIȚII, CLASIFICARE DROGURI, LEGISLAȚIE CU PRIVIRE
LA REGIMUL DROGURILOR
1.1. Definiţia drogului
Cuvântul „drog” are o etimologie controversată: ar
putea veni din persană-droa – care înseamnă miros
aromat sau din ebraica – droog – care înseamnă
substanţă uscată. În general, prin acest termen se
înţelege orice substanţă farmacologic activă asupra
organismului, iar în sens uzual se înţelege orice
substanţă psihoactivă care se pretează la un consum
abuziv şi poate antrena manifestări de dependenţă.
1.2. CLASIFICAREA DROGURILOR
Varietatea chimică a drogurilor susceptibile să
genereze o dependență şi diversitatea modurilor
lor de acțiune, fac ca orice clasificare a drogurilor
să se sprijine înainte de toate pe aprecierea
efectelor lor, ceea ce antrenează un risc de
schematizare excesivă. Au fost avansate mai multe
modele de clasificare a drogurilor sau, cel puțin,
ierarhizări ale efectelor lor psihotrope. Principalele
clasificări ale drogurilor sunt în funcție de originea
produsului, regimul juridic şi efectul produs asupra
sistemului nervos central.
1.2.1. După efectul produs asupra
Sistemului Nervos Central
Se disting, după activitatea lor asupra Sistemului
Nervos Central, trei categorii de psihotrope:
psiholeptice, psihoanaleptice și psihodisleptice.
PSIHOLEPTICE - Substanţe sedative care
deprimă activitatea sistemului nervos
(depresori ai activității psihice)
Reunesc hipnoticele sau somniferele,
neurolepticele, anxioliticele sau tranchilizantele
• Barbituricele şi alte substanţe utilizate ca
somnifere (fenobarbital);
• Băuturi alcoolice;
• Benzodiazepine (diazepam, nitrazepam,
rudotel);
• Solvenţii şi gazele inhalante (toluen, acetonă,
butan);
6
• Opiacee (opiu, morfină, codeină, papaverină,
heroină);
• Opioide (mialgin, fortal, metadonă).
PSIHOANALEPTICE - substanţe excitante care
stimulează sistemul nervos (stimulenți ai
activității psihice, droguri care activează
conștiința).
• Stimulenţi minori: nicotina cafea, ceai, cacao,
cola etc.
• Stimulenţi majori: cocaina şi amfetaminele (care
au şi efect halucinogen, ex. ecstasy, pudra
îngerilor); hormonii steroizi anabolizanţi.
PSIHODISLEPTICE - substanţe care perturbă în
diferite moduri activitatea psihică, funcţiile
sistemului nervos
Substanţe halucinogene sau onirogenele, ori
delirogenele (LSD, ciuperci halucinogene,
Mescalina); Canabis şi derivați.
1.2.2. După regimul juridic al
substanţelor
• Droguri legale sau licite sunt substanțe a
căror fabricare şi administrare sunt supuse
controlului: alcoolul, cafeina, nicotina şi
medicamentele.
• Droguri ilegale sau ilicite sunt substanțe total
interzise (ex. heroina, cocaina, cannabisul,
ecstasy).
1.2.3. După originea produsului
Produse obținute din compuși naturali (cannabis,
tutun etc.); Produse obținute prin semi-sinteza
compușilor naturali (ex. heroina); Produse
obținute prin sinteză chimică (ecstasy etc.).
1.2.4. După dependenţa generată
Droguri care creează: dependenţă fizică/
dependenţă psihică sau dependenţă mixtă -
fizică şi psihică.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
A. Opiaceele
Prin denumirea de opiacee ne referim la derivaţii
„clasici” ai opiului, produşi prin metode de
prelucrare relativ simple, mai mult fizice decât
chimice; opioidele includ și substanţe recente,
produse prin sinteze chimice uneori destul de
complexe1. După origine, opioizii se clasifică astfel:
derivaţi naturali (morfina, codeina, papaverina)
derivaţi semisintetici (heroina, hidromorfina,
buprenorfina) şi derivaţi sintetici (metadona)
(O.Mungiu; 2010).
Opiul
Opiul este o substanţă narcotică, toxică, obţinută
prin uscarea latexului extras prin incizii din
capsulele necoapte ale speciei de mac “Papaver
somniferum” şi este folosită în doze mici în
medicină ca somnifer, calmant, analgezic sau în
doze mai mari ca stupefiant.
Istoric - Tăblițele sumeriene gravate dovedesc
utilizarea opium-ului cu trei milenii înainte de
Hristos în Mesopotamia, dar această utilizare este
cu mult mai veche, deoarece s-au găsit vestigii din
neolitic care sugerează că macul era cultivat în
apropierea satelor.
Toate civilizațiile din antichitate au utilizat macul
şi opium: nepenthes-ul din Odissea, drog al „uitării”,
era fără îndoială un extras care conținea opium.
Medicii din Grecia antică au descoperit
proprietățile medicale remarcabile ale acestuia,
dar au subliniat şi toxicitatea lui şi pericolele
abuzului. Ei sunt cei care au descris pentru prima
dată formula teriacei, preparat complex care asocia
aproximativ zece ingrediente (între care şi opium-
ul) cunoscut ca un antidot puternic al multor
otrăvuri şi un veritabil panaceu pentru multe boli.
Medicina din Evul Mediu a acordat un loc special
opium-ului în Orientul Mijlociu unde ingestia
acestui drog era frecventă şi existau numeroase
preparate medicamentoase pe bază de opium.
Renumitul alchimist şi medic elvețian Paracelsus
obişnuia să administreze doze de opium bolnavilor
săi.
În secolul al XVII-lea, un medic englez, Thomas
Sydenham, a creat formula laudanum-ului,
preparat care ulterior a stat la baza toxicomaniei
multor artişti şi scriitori romantici. Marea glorie a
opium-ului a fost în secolul al XIX-lea, când a
devenit obiectul mizelor internaționale complexe
care au adus față în față Marea Britanie şi China şi
1Kaplan&Sadock-Manual de buzunar de Psihiatrie Clinică,
pag.121
7
care au constituit grăuntele războaielor opium-
ului.
Opium-ul a generat în secolul al XIX-lea o formă de
toxicomanie specifică: opiomania.
În Europa, opiofilia s-a dezvoltat în cercurile
artistice şi medicale. În Marea Britanie, unde acesta
sosea în cantități foarte mari, farmaciştii vindeau
acest drog fără limite. Se găsea opium în cafenele şi
în spițeriile de la periferie, iar muncitorii
recurgeau la el pentru a-şi alina sărăcia. Opiofagia
terapeutică a scăzut, dar, datorită cuceririi
Indochinei de către francezi şi a fascinației pentru
Extremul Orient, utilizarea opium-ului fumat s-a
răspândit rapid în mediile militare şi artistice.
Fumeriile de opium se înmulțiseră în Franța,
înainte de primul Război Mondial, opium-ul fiind
de multe ori mai ieftin decât băuturile spirtoase.
Legea din 1916 a pus capăt utilizării publice a
opium-ului.
Forma de prezentare
Opiul brut aşa cum este Opiul brut uscat din teaca
extras macului opiaceu
Opiul este obținut din latex-ul capsulelor de mac
(Papaver somniferum) care este bogat în alcaloizi
(morfina, codeina etc.). Latexul alb, lăptos, obținut
din capsulele de mac maturate (Papaver
somniferum) se usucă, colorându-se spre maron,
se întăreşte, dobândind o consistenţă
asemănătoare cauciucului. Latexul de mac este
constituit dintr-un amestec de gume, grăsimi,
materii pectice, albumine, răşini, alcaloizi de mare
valoare în industria farmaceutică (circa 25 de
alcaloizi), între care cei mai importanţi sunt
reprezentaţi de codeină, narcotină, tebatină,
papaverină, naceină şi binecunoscuta morfină.
Această formă brută a opiumului se modelează în
bulgări, sau aşa-numite „pâini”. Culoarea oscilează
între maro şi negru. După prelucrare, opiul brut
poate fi mâncat, băut, injectat sau fumat. Opiumul
conţine aproximativ 40 de substanţe active
diferite, numite alcaloizi. Alcaloidul principal este
morfina.
Mod de utilizare - Opiul brut poate fi mâncat,
băut, injectat sau fumat. Când este fumat, degajă un
miros acru, înțepător. În medicină opiul se
folosește în cantități mici ca somnifer, calmant,
analgezic, fiind mai ales utilizat ca materie primă
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
pentru fabricarea legală a morfinei, a codeinei și a
altor derivați.
Iniţial, opiul a fost utilizat drept stupefiant fiind
mai ales fumat, producând o stare de euforie
urmată de un somn însoţit de delir.
Efectele consumului de opiu depind de mărimea
dozelor, de periodicitatea lor, fiind diferite de la
individ la individ, ducând de la o stare de calm la
una de extaz, durere violentă sau chiar la deces.
Organismul cere în permanenţă ca dozele să
crească cantitativ. O doză puternică poate duce
rapid la somn, apoi la comă şi moarte, centrul
respirator al creierului fiind paralizat. După 12 ore
de la administrarea dozei, consumatorul de opiu
poate deceda sau poate da semne de revenire.
Utilizarea cu regularitate a opiului duce la
necesitatea sporirii dozelor şi la dependenţa de
acesta, transformându-l pe consumator în
toxicoman. Opiomania îl descompune psihic şi
mental pe individ, deteriorează memoria,
diminuează apetitul şi înrăutățește funcţiile
ficatului. În toate cazurile de toxicomanie se
constată o pierdere evidentă a voinţei şi a
capacităţii de decizie.
Pentru a realiza mai exact pericolul pe care îl
reprezintă pentru om consumul de opiacee,
precizăm că alcaloizii realizaţi din opiu produc
intoxicaţii mortale în general la doze de peste 10
ori doza terapeutică, fiind deci activi în doze de
miligrame.
Morfina
Este un alcaloid extras din opium, fiind utilizat în
scop terapeutic ca analgezic şi a cărui utilizare
abuzivă duce la un comportament adictiv.
Istoric - În 1804, la Cramersche Hofapotheke din
Paderborn (Westfalia), un student la farmacie
Frederich Wilhelm Adam Sertüner, discipol al
farmacistului Franz Anton Cramer, a început să se
intereseze de medicamentele pe bază de opium.
Sertüner era intrigat de marea variabilitate a
efectelor hipnotice a acestor produse, variabilitate
care se manifesta chiar dacă se respectau întocmai
prescripțiile și formulele de fabricare. În 1805,
Sertüner a izolat pe cale chimică o sare pe care a
numit-o morphium, după
numele zeului grec al viselor
(Morfeu). Formula morfinei a
fost propusă în 1925 de Gulland
Robinson şi Schöpf, iar sinteza
sa completă a fost realizată de
Gates în 1953 şi de Ginsburg în
1954. Însă această formulă este
8
prea complexă pentru a se putea substitui
extractului de opium sau din capsulele de mac.
Curând după producerea morfinei, s-a constatat că
aceasta provoacă rapid dependenţă şi s-a încercat
găsirea unui substituent care să elimine acest risc.
Încă din anul 1874, un cercetător englez a propus
un asemenea înlocuitor, dar nefiind încă bine
determinat, ideea a rămas nevalorificată. În anul
1898, firma germană de produse chimice Bayer,
filiala din Eberfeld, a produs un asemenea preparat
căruia i s-a dat numele comercial de heroină.
Forma de prezentare Morfina se extrage direct
din macul alb (germ. Opiummohn) sau din
produsul intermediar. Se prezintă sub forma unei
pulberi a cărei culoare variază de la alb murdar,
galben până la maroniu. Are gust amar, este
solubilă în alcool și este higroscopică. Morfina
destinată medicinii este transformată în săruri
precum: sulfați, clorhidrați, tartrați de morfină.
Acestea se prezintă sub formă de pulberi cristaline
albe, inodore și solubile în apă. Din acestea se
produc medicamente sub formă de comprimate
sau fiole.
Mod de utilizare. Morfina este folosită drept
analgezic în medicină, dar exercită un efect
deprimant asupra sistemului nervos, fiind un
deprimant al centrului tusei şi al centrului
respirator. Este utilizată mai ales pentru
proprietăţile ei de a suprima sau de a preveni
durerile intense de natură canceroasă, colicii,
infarctul miocardic, edemul pulmonar acut,
intoxicaţiile cu atropină, obstrucţiile vasculare
periferice sau şocurile traumatice.
Efecte - Morfina utilizată în cantităţi mari, chiar şi
sub formă de medicament produs licit, conduce la
obişnuinţă şi în final la toxicomanie. Obiceiul de a
face timp îndelungat injecţii cu morfină
(morfinomania) declanşează în corpul uman o
serie de tulburări fizice şi psihice grave (senzaţii
anormale, exaltarea imaginaţiei etc.), ajungându-se
până la o degradare lentă a întregii activităţi
psihice a toxicomanului.
Codeina– metilmorfina
Istoric - Codeina a fost izolată din opium în 1832
de către farmacistul francez Jean-Pierre Robiquet.
Primele cazuri de toxicomanie cu acest produs
(codeinomanie) au fost descrise în Statele Unite în
1934, la pacienții cărora li s-a injectat codeina în
scopul de a li se trata dependența de morfină. S-a
stabilit atunci că dependența poate să apară în
cazul utilizării abuzive, chiar şi pe cale orală.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Codeina poate fi utilizată în cadrul unei
politoxicomanii sau serveşte ca drog de rezervă
heroinomanilor, în cadrul unei autosubstituții.
Forma de prezentare
Codeina - metilmorfina este un alcaloid extras din
opium și este utilizat în medicină pentru
proprietățile sale analgezice și antitusive, dar se
folosește și de către toxicomani ca substitut al
heroinei. Se găsește sub forma de tablete și fiole.
Mod de utilizare - Atunci când este injectată,
acțiunea sa farmacologică și efectele sale sunt
comparabile cu cele ale morfinei. Administrată pe
cale orală, are efect analgezic mai slab, însă are și
reacții adverse: depresie respiratori, grețuri,
vărsături, constipație.
Consumul de codeină înlătură manifestările de
craving de heroină. Utilizatorii ingerează de cinzeci
până la o sută de ori doza terapeutică, pentru a
simți o oarecare euforie. Codeina nu are însuşirile
narcotice ale morfinei, iar însușirile analgezice
sunt mult mai diminuate (se foloseşte drept
medicament contra tusei), însă se poate folosi şi la
prepararea drogurilor.
Heroina
Opiaceu obținut prin sinteză pornind de la morfină,
utilizarea sa determină rapid o dependență fizică şi
psihică importantă şi se găseşte din acest motiv la
originea unei
toxicomanii,
heroinomania.
Istoric - Diamorfina
a fost sintetizată în
1874 de către
chimistul englez
C.R.A. Wright, dar numai în 1898 chimistul german
Heinrich Dreser, care lucra în laboratoarele Bayer,
a preconizat utilizarea sa ca medicație în
tuberculoză. A fost introdusă în tratamentul uman
sub denumirea de „heroina”, atât în calitate de
medicament capabil să se substituie morfinei în
tratamentul durerilor, dar şi ca medicament care
permite dezintoxicarea morfinomanilor.
În 1920, în America, Corpul Medical a cerut
„prohibiția” heroinei datorită dependenței rapide
pe care acest drog o crea. În 1923, Societatea
Națiunilor Unite a redactat un prim text care
reglementa utilizarea heroinei pe plan
internațional, substanța fiind declarată periculoasă
şi de interes terapeutic scăzut. În 1924, Senatul
American a votat în unanimitate o lege pentru
interzicerea utilizării nemedicale a heroinei. În anii
9
1920-1930, țările europene au încercat să-şi
păstreze autonomia de gândire în această
problemă şi să se diferențieze de Statele Unite,
exprimându-și dorința de a utiliza heroina în
practica terapeutică, mai mulți medici europeni
considerând-o indispensabilă.
Chiar dacă în urma tratatului din 1931 experții
europeni au admis că acest drog dă cea mai mare
dependență, iar consumul genera costuri sociale
peste beneficiile terapeutice scontate, multe țări au
continuat să o utilizeze sub acoperirea unei
prescripții medicale, în special Canada, Marea
Britanie, Belgia, Olanda, Islanda, Malta şi Elveția.
Utilizarea legală a heroinei este astăzi variabilă, în
funcție de țară. Prescrierea sa este prohibită în
Franța, indiferent de indicație (dureri sau
medicație de substițuie), în timp ce în Marea
Britanie, Danemarca, Olanda este permisă, iar în
Elveția şi Australia este încercată pentru inițierea
tratamentului de substituție al toxicomanilor. În
fapt, heroina nu este eliberată consumatorului, ci
acesta se prezintă în centru pentru a i se
administra o doză.
Forma de prezentare
Heroina - diacetilmorfina (diamorfina)
Heroina se prezintă sub
forma de pulbere albă -
beige-brună (sau
granule, ca de ceai
solubil, la heroina din
Hongkong). Heroina pură este o pudra alba cu gust
amar și miros slab de oțet. Pe piața drogurilor se
poate găsi și ca o pudră galbenă sau maro datorită
faptului că procesul de prelucrare chimică a fost
deficitar, sau prin amestecarea heroinei pure cu
alte substanțe chimice de către dealerii dornici să
obțină bani mai mulți pentru o cantitate de drog
mai mică vândută clienților.
La ora actuală, pe piaţa ilicită a stupefiantelor, sunt
puse în vânzare patru sortimente de heroină,
denumite nr. 1, 2, 3 şi 4. Datorită purităţii mai
reduse de substanţă activă, heroinele nr. 1 şi 2 nu
mai sunt căutate nici de traficanţi, nici de
toxicomani. Drogul cel mai solicitat astăzi este
heroina nr. 3, având un conţinut de heroină pură
între 35 - 90%, însă cel mai frecvent de 60%.
Aceasta mai este supranumită de traficanţi şi
“Hong Kong Rocks”2, “Brown Sugar” (Zahăr maron)
sau “Vogelfutter” (Hrană pentru păsări). Heroina
nr. 4 are o puritate de 95%.
În ultimul timp, se răspândeşte tot mai mult
obiceiul extrem de nociv de a consuma heroina şi
2
Stânci de Hong Kong
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
alte stupefiante în asociere cu alte droguri,
substanţe psihotrope sau alcool, ceea ce face să
crească enorm riscul, şi aşa destul de mare, pentru
viaţa celor care îl practică. Alteori, pentru a
“potenţa” efectele heroinei, traficanţii îi adaugă
stricnină care, de cele mai multe ori, provoacă
decesul toxicomanilor.
Dată fiind toxicitatea deosebită a heroinei,
îndeosebi a sortimentelor foarte pure din ultima
vreme, toxicomanii şi traficanţii o amestecă cu
lactoză, zahăr pudră, lapte praf sau alte
ingrediente. Sunt însă cazuri în care heroina este
amestecată cu pudră de talc sau când sunt vândute
toxicomanilor doar ingredientele care ar trebui să
fie amestecate cu heroina.
Mod de utilizare. Heroina fie se prizează, se
inhalează (metodă numită „hailing” sau „blowing”),
ori se injectează intramuscular, subcutanat (în
ţesutul adipos) sau intravenos, ultima variantă
fiind constatată cel mai frecvent. Pentru injecţia
intravenoasă, se plasează într-o lingură o cantitate
de 50 - 150 mg heroină în apă, amestecul se
încălzeşte până când cea mai mare parte a
substanţei se dizolvă. Pentru o mai bună
solubilitate se adaugă acid citric. Dependenţii de
heroină filtrează apoi soluţia obţinută printr-un
tampon de vată sau un filtru de ţigaretă, o aspiră
într-o seringă şi o injectează ulterior în venă. Un
dependent de heroină consumă zilnic 0,5 - 3 g
heroină de concentraţie medie. Injecţiile se împart
de regulă în trei, rareori în mai multe doze pe zi.
Efecte şi pericole apărute prin abuz. Heroina are
practic, acelaşi spectru de acţiune ca şi morfina, în
schimb are un efect analgezic de cinci, până la 10
ori mai puternic. În acelaşi timp, heroina este şi
puternic euforizantă. La fel ca morfina, estompează
activitatea intelectuală a omului şi influenţează
starea sa psihică în sensul eliminării fricii şi a
proastei dispoziţii. Sub influenţa heroinei, oamenii
par a fi din cale afară de fericiţi. Nevoile lor sunt
complet satisfăcute, au tot ce au nevoie. Adesea,
consumatorii relatează un episod de „flash”3, un
flux dinamic, de plăcere ce cuprinde întreg corpul
imediat după injectarea în circulaţia sanguină.
Totalitatea efectelor resimţite de către cei care
consumă aceste droguri se mai numeşte „kick”4.
Termenii sugerează funcţia puternică de
amplificare a senzaţiilor prin care aceste opiacee
pot domina comportamentul persoanei
dependente, mai ales dacă sunt administrate
injectabil.
3
engl. trăsnet
4
energie, avânt, putere mobilizatoare
10
Mulţi consumatori dezvoltă şi o dependenţă faţă de
seringă sau ac, indiferent de drogul administrat.
Este apreciată senzaţia ce o dă acul înţepător,
„simţi oţelul”. Se injectează orice: de la comprimate
dizolvate, metadonă, coniac până la apa de baltă.
Cantitatea zilnică necesară de opiacee depinde de
tipul substanţei şi gradul de obişnuinţă. Odată cu
dispariţia efectului opioid, absenţa stării de fericire
este percepută amplificat în realitatea obiectivă. La
o nouă administrare, dispare depresia, la fel ca
simptomele de sevraj fizic.
Manifestările de sevraj la dependenţa de heroină
ajung de la tulburări vegetative uşoare
(transpiraţii, senzaţie de frig, frisoane) până la
colapsuri circulatorii grave, durere la nivelul
membrelor, abdomenului, oaselor şi muşchilor,
tulburări de somn persistente, dureri colicative şi
crize convulsive. Efectul dozei unice dispare mai
repede ca la morfină. Durata efectului este de
două-trei ore, spre deosebire de morfină: cinci-
şase ore. Corespunzător, fenomenul de sevraj se
instalează mai devreme, adică de două ori mai
rapid ca în cazul morfinei. Consumatorii care sunt
deja dependenţi sunt obligaţi să-şi reinjecteze
heroina din ce în ce mai des, pentru a evita
sevrajul. Frecvenţa injecţiilor respectiv a cantităţii
injectate per doză trebuie crescută mai repede
decât în cazul celorlalte stupefiante comparabile ca
efect. De acest fapt se leagă potenţialul
criminogen ridicat al heroinei. Deoarece preţul
este ridicat şi cantitatea consumată atinge ordine
de mărimi considerabile, dependentului nu-i
rămâne altă posibilitate, decât să-şi asigure
cantitatea necesară prin comiterea de aşa-numite
„infracţiuni de procurare”. Infracţionalitatea directă
şi indirectă legată de procurarea heroinei apare
mai rapid şi se manifestă mai intens decât în cazul
dependenţei de alte substanţe.
Având în vedere marja de siguranţă îngustă a
heroinei, adică a diferenţei mici între doza
suportabilă şi cea toxică, se constată frecvent
intoxicaţia cu heroină, caracterizată prin
pierderea cunoştinţei şi depresia respiratorie,
precum şi prin colapsul circulator şi frecvenţa
cardiacă extrem de joasă. Depresia respiratorie
este principala cauză de deces prin supradozare.
Efecte și riscuri: Inițial consumatorii încearcă o
senzație de euforie plăcută, de eliberare totală de
anxietate și stres. Senzația plăcută sau fiorul,
constă dintr-un puternic sentiment de plăcere care
se accentuează pe măsură ce drogul pătrunde în
organism. Reducerea pulsului și a frecventei
respiratorii, diminuarea poftei de mâncare și
pupilele contractate „ca acele de gămălie”, pielea
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
palidă, sunt semne ușor de recunoscut la orice
persoana care a consumat heroină.
La o prima utilizare, mai ales când heroina este
injectată, apare greața și voma. Injectarea în venă
intensifică efectele și le face aproape instantanee,
producând pentru moment o foarte mare plăcere.
Când heroina este fumată, efectele pot surveni
aproape cu aceeași rapiditate ca și în cazul
injectării, dar sunt mai puțin intense.
Când acest drog este injectat, dezvoltarea mai
rapidă a dependenței e mai probabilă din trei
motive:  Efectul este mai intens, pentru că toată
cantitatea de drog administrată intră rapid în
sânge.  Consumatorii sunt foarte atrași de
instalarea aproape instantanee a senzației intense
de plăcere.  Ritualul injectării poate fi la fel de
important pentru individ ca și efectele drogului.
Riscul consumului regulat sau în cantitate mare
constă în apariția tulburărilor respiratorii,
constipație, menstruație neregulată, anxietate,
schimbări ale stării sufletești, paranoia și pierderea
poftei de mâncare.
Toate acestea acumulate în timp duc la scăderea
rezistentei organismului la îmbolnăviri. Injectarea
de opiacee și adoptarea unui stil de viață centrat pe
consumul de droguri pot avea consecințe grave:
utilizarea în comun a seringilor, acelor sau altor
echipamente de injectare sporește riscul infectării
cu HIV sau alte virusuri, inclusiv virusul hepatitelor
B și C.
Există și riscul administrării de heroină combinată
cu alte substanțe de către dealeri. Acestea, în
combinație cu heroina, pot fi mortale dacă este
folosită calea injectabilă.
Este destul de dificil să prezici puritatea heroinei
vândute pe stradă. Din acest motiv, chiar dacă o
persoana își va injecta exact aceeași cantitate de
drog ca de obicei, poate muri din cauza unei
supradoze, deoarece concentrația de drog a fost
mai mare în doza cumpărata de pe stradă, decât în
dozele folosite în experiențele anterioare.
Metadona- adolphina
Istoric - Opiaceu de
sinteză, cu acțiune
asemănătoare
morfinei, prescrisă
în cadrul
tratamentului de
substituție,
11
metadona a fost sintetizată în Germania de
chimişti, în timpul celui de al doilea Război
Mondial, pentru a răspunde lipsei morfinei care
permitea atenuarea durerilor răniților în război. Ea
a fost denumită „adolphina” sau „adolfina” prin
asocierea rădăcinii latine „dolor” = durere, ce evoca
proprietățile analgezice a medicamentului şi
prenumele lui Adolf Hitler. Adolfina a fost
denumită metadona în 1946, după ce americanii au
obținut brevetul german la sfârşitul războiului.
Abia în 1946 a fost studiată în Statele Unite şi s-a
dovedit că permitea tratarea eficace a
manifestărilor de sevraj la morfină. Până la
începutul anilor 1990, metadona nu a fost utilizată
decât în sevrajul opiaceelor, sub formă de cure
scurte, cu doze regresive.
În 1971, administrația Nixon, a inițiat o politică
federală care autoriza utilizarea largă a metadonei
ca medicament în tratamentele de substituție.
În prezent, în Europa este folosită doar în cazul
tratamentelor de substituție, în țările anglo-saxone
este prescrisă şi în anesteziologie, iar în Statele
Unite este utilizată ca analgezic.
Forma de prezentare
Metadona este similară
heroinei - ambele sunt
depresive - dar există și
unele diferențe. Ea este
un agonist opiaceu.
Metadona se vinde pe piața drogurilor sub formă
de tablete sau soluție lichidă siropoasă.
Mod de utilizare. Levometadona poate fi
administrată sub formă de comprimate, intravenos
(i.v.) și intramuscular (i.m.), precum și ca soluție
neinjectabilă de picături. În medicină, se
administrează și ca analgezic forte, sărac în efecte
adverse, de exemplu în cazul infarctului miocardic
și al durerilor tumorale. Spre deosebire de heroină,
metadona nu generează acea senzație de plăcere,
de detașare de realitate și plutire. Efectul ei apare
mai încet și este mai puțin intens.
O parte dintre consumatorii de heroină care au
participat la unele programe de administrare a
metadonei în cadrul tratamentului de substituție,
consideră că adaptarea la noua situație necesită
timp, în timp ce alții sunt de părere ca acest lucru
nu reprezintă o problemă. Metadona poate genera
o stare de visare, mai puțin intensă, dar de durată
mai lunga decât heroina. Metadona scade
sensibilitatea, reacția la durere, anxietatea și
produce o senzație de bine. Administrată în doze
mari determină somnolentă sau pierderea
cunoștinței. Toleranța și dependența se dezvoltă
după un consum regulat și se instalează relativ
rapid. Folosirea combinată a metadonei cu alte
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
substanțe depresive ale sistemului nervos central
are efect de supradoză care poate fi mortal. În
cazul unui individ alergic la una din aceste
substanțe, intoleranța apare și la doze mici.
Efecte adverse Efect sedativ, transpirații profuze,
euforie, mioza, rar tahicardie, hipotensiune,
constipație (ca toate opiaceele, are acțiune
paralitică asupra peristaltismului intestinal),
depresie respiratorie (inhibarea automatismului
respirator).
Intoxicația Semne ale unei supradoze sunt:
depresia respiratorie severă, hipotensiune
marcată, tahicardie, hipertermie, tulburări de
conștienta până la comă.
Efecte Utilizarea pe termen lung poate determină:
absența sau rărirea ciclului menstrual; diminuarea
reflexului de tuse; diminuarea libidoului; scăderea
tensiunii arteriale; dificultăți de concentrare;
constipație.
Metadona este folosită ca o modalitate de tratare a
dependenței de heroină, fiind prescrisă în doze
care se reduc treptat, în timp. Întrebuințarea
metadonei în programele de tratare a persoanelor
dependente de heroină reduce riscul contactării
virusului HIV, a virusurilor hepatitei B și C în cazul
utilizatorilor de droguri injectabile. Metadona se
administrează oral, sub forma de tablete, astfel că
persoanele care foloseau heroina injectabil nu se
mai expun riscului de infectare prin folosirea de
echipament nesteril.
B. Stimulentele
Cocaina și crack-ul
Istoric - ARBUSTUL DE COCA (Erytroxylon coca)
este originar din America de Sud. Din frunzele de
coca se extrage un alcaloid numit cocaină.
Mestecatul frunzelor de coca era un fapt cultural
încă dinaintea apariţiei Imperiului Incaş, cu
aproximaţie în jurul anului 3000 Î.Hr. Efectele lor
asupra stării de spirit şi asupra comportamentului
erau foarte mult apreciate de către indieni. Planta
era considerată a fi un dar al zeilor şi era folosită în
timpul ritualurilor religioase, înmormântărilor şi a
altor situaţii speciale.
Cu mult timp în urmă, cocaina era extrasă din
planta de coca, iar frunzele erau mestecate de către
amerindienii peruani şi cei din diferitele ţări ale
Americii de Sud. Folosirea acestor frunze este
anterioară timpului istoric cunoscut, astfel că tot
ceea ce se ştie în prezent provine în întregime din
surse arheologice. Urmele descoperite în oalele din
America de Sud demonstrează faptul că mestecatul
12
frunzelor de coca se practica încă dinaintea
apariţiei Imperiului Incaş, cu aproximaţie în anul
3000 î.Hr.. În momentul apariţiei spaniolilor, în
secolul al XV-lea, Imperiul Incaş era în declin. În
această perioadă frunzele de coca nu mai erau
folosite decât de către clasa conducătoare sau doar
în ritualuri. La început, spaniolii au încercat să-i
avertizeze pe amerindieni cu privire la folosirea
acestora, deoarece le considerau o barieră în calea
convertirii la creştinism. Mai târziu, a devenit o
modalitate de recompensare a băștinașilor pentru
munca acestora. În acest fel, ei puteau obliga o
importantă forţă de muncă să lucreze în condiţii
grele, la altitudini înalte, în minele lor de aur şi
argint. Frunzele de coca împreună cu ceaiul,
cafeaua şi tutunul au fost aduse în Europa de către
exploratori în secolul al XVI-lea, dar spre deosebire
de acestea, frunzele de coca au devenit nepopulare
chiar înainte de secolul al XIX-lea. Acest fapt se
poate datora deteriorării frunzelor în timpul
călătoriei, ceea ce le slăbea mult efectul.
În anul 1862 Albert Niemann reuşeşte să extragă
din frunzele de coca o formă pură de cocaină,
formula bruta a cocainei a fost descoperita abia în
1865 de Wilhelm Lossen. Până în 1880 studiile au
ramas în cea mai mare parte confuze: mulți
confundând coca cu cocaina.
Primul producător mondial de cocaină în scopuri
comerciale a fost cunoscuta firmă germană MERCK
din Darmstadt care a început producţia în anul
1862. Principalul concurent al firmei din
Darmstadt pentru deţinerea supremaţiei în
comerţul mondial cu cocaină a devenit firma
americană PARKE DAVIS COMPANY, cu sediul în
Detroit, care a trecut imediat la producţia masivă
de ţigarete cu adaos de cocaină, de medicamente
cardiotonice pe bază de cocaină, precum şi de alte
preparate cu conţinut de cocaină, ca de exemplu:
injecţii subcutanate, unguente şi spray-uri cu
diverse utilizări.
Cocaina era extrem de preţuită în deceniile opt şi
nouă ale secolului al XIX-lea fiind utilizată
împotriva maladiilor respiratorii precum cele
tuberculoase, a astmului şi insuficienţei
respiratorii şi multe figuri proeminente ale
momentului recomandau utilizarea terapeutică a
cocainei.
În afara uzinelor farmaceutice, o serie de firme
comerciale s-au gândit să tragă foloase de pe urma
cocainei. Corsicanul Angelo Mariani (1838 - 1914)
a făcut o avere considerabilă cu o băutură
tonifiantă conţinând cocaină, pe care a lansat-o pe
piaţă sub denumirea de “Vinul Mariani”. Printre
clienţii săi statornici s-au numărat actriţa franceză
Sarah Bernhardt (1844 - 1923), compozitorul
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
american John Philip Sousa (1854 - 1932),
arhitectul francez Frederic Auguste Bartholdi
(1834 - 1904), care a realizat Statuia Libertăţii din
New York, scriitorii francezi Jules Verne (1828 -
1905) şi Emile Zola (1840 - 1902), precum şi Papa
Leopold al XIII-lea şi Papa Pius al X-lea.
Din păcate, un rol negativ în popularizarea cocainei
l-au avut unii medici şi scriitori celebri, precum
psihiatrul austriac Sigmund Freud (1856 - 1939) şi
scriitorul englez Sir Arthur Conan Doyle (1859 -
1930), creator al faimosului detectiv Sherlock
Holmes. De asemenea, cu cocaină s-au drogat şi
numeroşi ofiţeri nazişti, între care cel mai aprig
cocainoman a fost Hermann Göring (1893 - 1946).
Prima utilizare în scopuri medicale a fost făcută de
către Sigmund Freud, care l-a convins pe
oftalmologul Carl Koller să utilizeze, în 1884,
cocaina în timpul unei intervenții la om și care era
de fapt tatăl lui Freud, care suferea de glaucom. În
același an, William Halsted a realizat prima
anestezie tronculară și a descoperit că cocaina
putea să blocheze conducerea senzitivă.
Din 1880, cocaina devenise populară peste
Atlantic: se administra ca tonic (a intrat în formula
Coca-Cola), ca tratament al unui mare număr de
afecțiuni și ca dezintoxicant la alcoolici, opiomani
și morfinomani.
În Europa, folosirea cocainei s-a răspândit cu
rapiditate în Berlin, unde în anii ’20 erau între
10.000 şi 20.000 de consumatori permanenţi.
Piloţii germani din timpul primului război mondial
erau drogaţi cu cocaină înaintea fiecărui zbor. Se
poate afirma că, în timpul primei conflagraţii
mondiale, cocaina a jucat în Europa acelaşi rol pe
care l-a avut heroina pentru americani în războiul
din Vietnam, folosirea acestor droguri fiind
tolerată sau chiar încurajată.
Un rol nefast în ridicarea la cote atât de nebănuite
a traficului şi a consumului de cocaină l-au jucat şi
îl joacă în continuare artiştii şi cântăreţii celebri,
precum şi unii reprezentanţi ai intelectualităţii din
ţările occidentale. De pildă, Paul McCartney, unul
din membrii formaţiei Beatles, a fost arestat şi
expulzat din Japonia pentru deţinere ilegală de
cocaină. Tot pentru acelaşi delict, el a fost reţinut şi
pe aeroportul Heathrow din Londra, de data
aceasta împreună cu soţia sa Linda. În acelaşi
aeroport a fost arestat şi actorul american Anthony
Perkins care transporta ilegal opt grame de
cannabis şi trei săculeţi cu L.S.D.. De asemenea,
actriţa americană Jody Foster a fost prinsă la
Boston cu cocaină în bagaje.
În ultimul timp, toxicomanii americani recurg la un
amestec deosebit de periculos pentru organism,
13
rezultat din combinarea cocainei cu heroina,
obţinându-se aşa-numitul “speedball” care are
efecte catastrofale. La Amsterdam, în acelaşi
amestec se mai adaugă şi amfetamină, făcându-l şi
mai nociv. Tot la Amsterdam, în rândul
toxicomanilor de origine asiatică, a apărut practica
inhalării unui amestec de cocaină cu rom, adus în
stadiul de fierbere. Cocaina a pus o asemenea
stăpânire pe societate încât, după cum afirma
George R. Gay, cercetător din San Francisco în
materie de stupefiante, ea a devenit un “drog
specific american”, un “simbol al societăţii
occidentale industriale”. Clorhidratul de cocaină
este considerat un “stupefiant de elită” sau
“şampania drogurilor” (revista “Le Point”). De
aceea, chiar traficanţii şi consumatorii acestui
alcaloid sunt trataţi cu o anumită blândeţe de
tribunalele americane, deoarece cocaină este
considerată drogul celor bogaţi, “caviarul pieţei
drogurilor” (revista “Time”), fiind de 10 ori mai
scumpă decât aurul.
Cocaina a fost primul drog ilegal care a generat un
trafic organizat. Ea este cea care a dus la apariția
figurii emblematice a furnizorului (dealer-ul de
mai târziu) şi a generat practica măsluirii cu
înlocuitori.
În anul 1980 în America a apărut crack-ul, care s-a
obținut din cocaină prin prelucrarea chimică a ei,
împreună cu bicarbonat de sodiu sau de amoniu şi
care, datorită prețului scăzut şi a efectului rapid, s-
a răspândit rapid printre consumatori. În
momentul în care se topesc, aceste cristale
trosnesc uşor şi fac un zgomot asemănător
numelui pe care îl are produsul.
Forma de prezentare: Cocaina – coke, white,
coco, nea, zăpada și Crack-ul – free-base
Frunzele de coca conţin
între 0,1% şi 0,8%
cocaină, în funcţie de
locul lor de cultură.
Conţinutul în alcaloid
creşte cu altitudinea la
care planta este cultivată. Frunzele de coca sunt
macerate de cele mai multe ori, dar ele pot fi şi
rulate în ţigarete sau infuzate în apă caldă.
Pasta de coca seamănă cu un mastic de culoare
crem-brun. Este un produs intermediar ce se
obţine din transformarea frunzelor în pudră. Pasta
este obţinută prin amestecarea frunzelor cu un
produs alcalin (bicarbonat de sodiu), un solvent
organic (kerosen) şi apă. Amestecul se agită şi
alcaloidul este extras în solventul organic. Frunzele
şi apa sunt aruncate. Utilizarea unui acid permite
separarea alcaloidului de kerosen, care este
aruncat. Un adaos suplimentar de bicarbonat
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
permite obţinerea unei substanţe solide: pasta de
coca. Această pastă este pusă la uscat. Din punct de
vedere chimic, această pastă este cocaina „base”
(bază), dar ea conţine reziduuri toxice. Pasta este
hidrofobă şi nu poate fi injectată, inhalată sau
înghiţită. Majoritatea pastei este transformată în
pudră pentru a putea fi fumată.
Pudra sau clorhidratul de cocaină, crack-ul
Clorhidratul de cocaină se prezintă sub forma unei
pudre albe cu aspect floconos. El este obţinut prin
dizolvarea pastei de coca în acid clorhidric şi apă.
Prin adăugarea unei sări de potasiu, din amestec se
elimină impurităţile. În final, prin adăugarea
amoniacului are loc precipitarea clorhidratul de
cocaină care poate fi recuperat şi uscat. Înainte de
a se distribui, cocaina poate fi diluată (amestecată)
cu diverse produse : lactoza, benzocaina (un
anestezic local), alte droguri sau alte substanţe
inerte. Sarea de cocaina este hidrofilă şi de aceea
poate fi solubilizată în apă şi apoi injectată,
inhalată sau ingerată. Ea nu poate fi însă fumată,
pentru că se descompune şi devine inactivă la o
temperatură apropiată de temperatura sa de
vaporizare (1980C).
Cocaina în amestec cu alte substanţe poate atinge o
puritate de 10 - 30% şi poate fi împachetată în
pacheţele de hârtie, de aluminiu sau de paie
termosudate. Are aspect de pudră cristalină albă ca
zăpada. Pe piața modernă a consumului de droguri,
cocaina se vinde sub forma de pudra alba
cristalina, cu gust amar și care degaja un miros slab
de benzina.
Crack-ul este o alta forma sub care se vinde
cocaina. Se obține prin prelucrarea chimica a
cocainei împreună cu bicarbonat de sodiu sau de
amoniu. Are aspectul unor cristale
semitransparente sau opace, de culoare alb
gălbuie, bej sau brun. Consumatorii le încălzesc
intr-un recipient și aspira vaporii. În momentul în
care se topesc aceste cristale trosnesc ușor și fac
un zgomot asemănător numelui pe care îl are
produsul.
Mod de utilizare. Cocaina poate fi administrată
intranazal (prizată pe nas), mestecată, fumată sau
injectată. Crack-ul poate fi fumat, folosindu-se pipa
sau un tub. Sub influența acestor droguri simți că
zbori, că vibrezi, că ai multă energie.
14
Efectele apar după câteva minute de la inhalare și
durează 20-60 de minute: euforie, dorința de
comunicare verbală sporită, creșterea încrederii în
forța fizică și intelectuală, creșterea ritmului
cardiac, a pulsului și a frecvenței respiratorii,
scăderea apetitului și anestezierea (amorțirea)
nasului sau gâtului în urma contactului direct cu
praful de cocaină.
Când cocaina este prizată pe nas, senzația de
maximă intensitate apare la 15-30 de minute și
apoi scade rapid în intensitate, ceea ce înseamnă
că, pentru menținerea efectului, la fiecare 20 de
minute trebuie administrată o nouă doză.
Crack-ul: Numele („pocnet”, „trosnet”) provine de
la sunetul făcut în timpul încălzirii lui pentru a-l
topi și a permite astfel inhalarea vaporilor.
Efectele sunt similare cu cele ale cocainei, dar mai
intense și durează mai puțin (3-10 minute). Din
această cauză, consumatorii au tendința de a crește
cantitatea. Ei simt că pot scăpa de depresia
resimțită doar printr-o nouă doză. Consumul în
doze mari, regulat, duce la anxietate, tremurături,
iritabilitate, paranoia, somn agitat și neodihnitor.
Toate aceste simptome asociate cu lipsa poftei de
mâncare (ceea ce îi face pe consumatori să aibă un
regim alimentar dezordonat și neadecvat), duc în
timp la scăderea rezistenței organismului și la
îmbolnăviri.
Consumul frecvent de cocaină crește riscul
apariției infarctelor miocardice și a accidentelor
vasculare cerebrale, ducând la toleranță și
dependență. Exista riscul de a cumpăra cocaina
care a fost amestecată cu alte substanțe, unele
foarte periculoase. Astfel, ceea ce poate fi doar
iritant și neplăcut când este folosită calea de
administrare nazală, devine mortal dacă este
folosită injectarea drept cale de administrare a
drogului.
Crack-ul e uneori numit versiunea „fast-food” a
cocainei. Consumatorii experimentează o stare de
bine rapidă și intensă, dar costurile ridicate în
cazul unui consum regulat de crack îi determină pe
aceștia să devina ei înșiși traficanți sau să recurgă
la prostituție sau diverse infracțiuni pentru a face
rost de banii necesari pentru procurarea unei noi
doze.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Amfetamina, metamfetamina
Istoric - Descoperită de un chimist japonez în
1919, metamfetamina a fost folosită în timpul celui
de al doilea război mondial pentru a menţine treze
trupele şi pentru a energiza muncitorii din fabrici.
În zilele noastre este prescris cu grijă, pentru
tratamentul anumitor boli, fiind un medicament
legal în ţara noastră.
Inventate în Germania în anii '30, amfetaminele au
fost prescrise în curele de slăbire şi pentru a
combate depresia. Amfetaminele sunt actualmente
prescrise numai persoanelor care suferă de
somnolență patologică (narcolepsie). Este un
produs care stimulează vigilența. În trecut se
administra în scopuri terapeutice, astăzi este însă
utilizată de către toxicomani sau ca agent de dopaj.
După al doilea război mondial, în peisajul unei
societăți care cerea creşterea productivității,
amfetaminele constituiau unul dintre
instrumentele performanței. Aviatorii germani,
care executau bombardamente de noapte, primeau
aceste substanțe înainte de plecare în misiune
pentru întreținerea stării de vigilență şi
agresivitate.
Amfetaminele sunt cele mai larg utilizate droguri
ilegale în țările Europei occidentale. Ele sunt
frecvent folosite pentru a creşte performanța
intelectuală, rezistența la efort, creativitatea în
cadrul petrecerilor nocturne, concursurilor de
dans ori în perioade de muncă sau studiu intens.
Forma de prezentare
Amfetamina. Metamfetamina
Diferite forme de prezentare ale amfetaminelor
Preparatele înregistrate sunt: Fenetyllin
(Captagon), Pemolin (Tradon), Piracetam
(Nootrop, Normabrain), precum şi substanţele cu
acţiune mai slabă: Meclofenoxat (Helfergin) şi
Pyritinol (Encephabol).
Aceste substanţe sunt larg răspândite, mai ales ca
inhibitori ai apetitului alimentar în cure slăbire,
respectiv indicate pentru creşterea performanţelor
înainte de examen sau în viaţa profesională (de ex.
la şoferii de camion). AMFETAMINELE - se
administrează cel mai des oral, dar pot să fie
administrate şi injectabil sau inhalate. Semnele
consumului de amfetamine se aseamănă cu cele ale
cocainei. Multe din substanţele declarate “legale” –
15
spice- au o structură chimică diferită dar au efecte
asemănătoare amfetaminelor.
După Kaplan & Sandoc substanţele sunt clasificate
astfel:
1. amfetaminele majore: amfetaminele,
dextroamfetamina (dexedine) metamfetamina
(desoxyn, speed-viteză), metilfenidat (ritalin)
pemolin (Cylert).
2. substanţe înrudite: efedrină,
fenilpropanolamină (PPA), Khat, metcatinonă
(crank).
3. amfetamine substituite (designer) clasificate și
ca halucinogene. Efectele sunt activatoare și
energizante.
„gheaţă” (ice) formă pură a metamfetaminei (poate
fi inhalată, fumată, injectată). Este deosebit de
puternică. Efectele psihologice pot să dureze ore în
şir. Sintetică, produsă casnic. Expresia americană
„speed” a devenit uzuală pentru distribuţia pe piaţa
neagră a acestor substanţe.
Forme de consum: „Speed” este de găsit sub formă
de pulbere, ambalat în capsule sau comprimate. În
consecinţă, speed poate fi prizat, înghiţit, injectat
sau fumat (ice).
Mod de utilizare: oral (sub formă de capsule),
prizate, fumate sau injectate. Doza este de
aproximativ 1-3 comprimate pe zi. Sunt des
utilizate în asociație cu opiaceele, barbituricele, sau
în alternanță cu ele.
Efecte: persoanele consumatoare de amfetamine
devin energice, euforice, cu pupilele dilatate,
vorbărețe, atente, sigure de sine, superioare.
Efecte pe termen scurt: acnee severa, nervozitate,
uneori paranoia sau agresivitate, creșterea pulsului
și a presiunii sangvine, bronhodilatație. Se observa
midriază (dilatarea pupilelor). Faza de exaltare
este urmată de o stare depresivă teribilă, ce incită
la reluarea consumului.
Efecte pe termen lung: ulcer, afecțiuni ale vaselor
sangvine, malnutriție din cauza lipsei apetitului,
stop cardiac, poate afecta eficiența pilulelor
contraceptive; apar tulburări psihice (depresie
nervoasă, psihoză paranoică, pierderea controlului
emoțional, somnolență) și fizice (probleme
nutritive, ulcerații, pneumonii).
Consumatorii de amfetamine urmăresc prelungirea
senzațiilor euforice, creșterea capacităților fizice și
psihice, o mai mare încredere în sine, excitație
intelectuală, hiperactivitate motrică și sexuală și în
cele din urmă, anorexie (pierderea apetitului). În
cazul injectării intravenoase, consumatorul resimte
un flash violent, cu senzația de încălzire a corpului.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Consumatorii de amfetamine au uneori impulsuri
agresive față de sine sau față de alții. Amfetaminele
generează dependență fizică și toleranță puternică,
ce pot provoca moartea prin supradoză.
Dacă a consumat amfetamină, atunci: are pupilele
dilatate; are un comportament agresiv; este mai
vorbăreţ, confuz; nu mai are poftă de mâncare;
poate să aibă asupra lui tablete, capsule cu diferite
înscrisuri și de diferite culori, pliculeţe cu pudră
fină sau mai puţin fină de culoare albicioasă sau
gălbuie; febră, transpiraţie, tremurături; dureri de
cap, vedere dublă şi ameţeli; are sentimentul că
este puternic; respiraţie accelerată.
Pe termen lung, consumul de amfetamine
determină: scăderea imunităţii organismului;
scădere în greutate; tulburări psihice;
comportament necontrolat, violent şi iraţional;
febră foarte ridicată, stop cardiac sau deces
datorită spargerii unor vase de sânge din creier
(anevrism).
ICE este o metamfetamină cristalizată care se
fumează. Este numita “sticlă” sau “crystal” iar
folosirea acestui drog creează o puternică
dependență. Utilizarea acestui drog oferă o
senzație de “high” puternică și de lungă durată dar
efectele secundare se instalează mult mai rapid
decât în cazul celorlalte droguri din grupa
metamfetaminelor.
Dacă o persoană folosește ICE, pot apărea
următoarele modificări asupra organismului:
senzații de euforie; scăderea poftei de mâncare;
dilatarea pupilelor; creșterea frecventei ritmului
cardiac și a temperaturii corpului.
Utilizând ICE pe o perioadă lungă de timp, pot să
apară următoarele efecte: vedere încețoșată,
senzație de amețeală, pierderea coordonării, leșin.
De asemenea, poate afecta organe cum sunt:
ficatul, rinichii, plămânii.
Utilizând ICE pentru o perioadă scurtă sau lungă de
timp, creează deziluzii și psihoze toxice similare cu
psihoza paranoică. Dacă încetează consumul de
ICE, se poate instala o puternică depresie și
oboseală.
Supradoza cu ICE are ca efect modificarea presiunii
sângelui, creșterea temperaturii corpului, atac
cardiac, infarct și chiar moarte.
Efectul drogului poate dura de la 2 la 14 ore, în
funcție de doza folosita. ICE este din ce în ce mai
cunoscut și mai des folosit pentru ca în consumul
de ICE nu sunt folosite ace și astfel sunt reduse
posibilitățile de contaminare cu HIV. Este profitabil
și pentru dealeri deoarece fabricarea acestui drog
nu este costisitor.
16
Khat-ul– kat, quat, ceai negru african
Istoric - KHAT -ul reprezintă denumirea populară
a lui Catha edulis, un arbust din familia
celastraceelor care trăiește în Africa Orientală şi
Peninsula Arabică. Problema proprietăţilor
halucinogene ale lui Catha edulis s-a ridicat pentru
prima dată la nivel internaţional în anul 1935 de
către Comisia Consultativă asupra Traficului de
opiu, care a examinat două memorii tehnice. Atunci
nu s-au adoptat nici un fel de măsuri pentru
includerea acestei plante în lista stupefiantelor.
În anul 1975 s-a reluat problema consumului de
khat în ţările din Cornul Africii (Yemen şi Etiopia),
atenţia fiind acum acordată componenţilor chimici,
proprietăţilor farmacologice şi consecinţelor pe
care le are această plantă (malnutriţie,
hipertensiune, hipertermie, hipersimpatectonie).
În cercetări ştiinţifice aprofundate, efectuate sub
egida O.N.U., au fost angrenate Organizaţia
Mondială a Sănătăţii şi Laboratorul pentru Studiul
Stupefiantelor de la Geneva. S-a recomandat ca
cercetarea să urmărească şi efectele sociale şi
medicale ale consumului de khat.
Forma de prezentare
Khat-ul – kat, ceai negru african, ceai negru
african, marijuana africană, qat, chat, gat,
graba, tohai, tschat, mirraa.
Păpuși de
Khat Se
comercializea
ză sub forma
de “păpuși”
(snopuri).
Mod de utilizare. Efecte. Un derivat din planta
Catha Edulis, ce conţine alcaloizi stimulanţi de tip
amfetaminic (cathina, cathidina sau cathinona),
nocivi pentru organism. Are o eficacitate de scurtă
durată, deci trebuie consumat la intervale mici. În
Africa de Est şi Peninsula Arabiei, consumul de
khat surclasează consumul de cafea. Frunzele sunt
în general mestecate sau infuzate. Frunzele de se
consumă ca atare. Consumatorii de khat se mai
numesc și “mâncătorii de salată”. Se poate spune ca
“pasc” – mestecă și remestecă frunzele până când
obțin un suc pe care-l înghit. Zilnic consumă cam 5-
8 păpuși, echivalentul a 300-400 grame. Khat-ul se
poate consuma și sub formă de infuzie, ceai, în
amestec cu sucuri acidulate.
Efectele psihice apar imediat: o fază foarte tonică,
euforică precede etapa depresivă, cu insomnie și
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
anorexie. Khat-ul induce o accelerare a ritmului
cardiac, hipertensiune, accelerarea respirației,
hipertermie și midriază. Utilizarea acestuia nu
creează dependență fizică, însă sevrajul este însoțit
de un sindrom depresiv și uneori de idei suicidare.
Cafeina
Istoric - Termenul de cafea este derivat din
cuvântul arab quawha, iar el probabil din Kaffa,
provincie muntoasă din Etiopia. Utilizarea cafelei,
ca şi băutură energizantă, era cunoscută încă din
antichitate.
În Evul Mediu, medicii persani descriu efectele
cafelei asupra tubului digestiv. În ciuda restricţiilor
de ordin religios, consumul cafelei s-a răspândit în
lumea islamică şi cafenelele au apărut imediat în
Mecca şi în tot Orientul începând cu secolul al XV-
lea. Cafeaua a fost introdusă în Europa în secolul
XVII de către turci şi venețieni. Prima cafea
franțuzeasca a apărut în Marsilia. În 1672, la Paris
s-a deschis o cafenea asemănătoare celei de la
Constantinopol.
Consumul cafelei s-a răspândit rapid de atunci în
păturile bogate ale populației, în monopolul
comerțului cu boabe de cafea a fost concesionat
Companiei Indiilor. Cafeaua se obține din boabele
conținute de fructul a trei specii de arbuşti de
cafea, originari din înaltele platouri ale Etiopiei
(Coffea arabica, Coffea liberica şi Coffea excelsa).
Forma de prezentare
Compoziția cafelei este complexă și depinde de
specie, de varietate, de metodele de cultură, de
gradul de maturație a boabelor, de condițiile de
stocare și prăjire. Cafeaua crudă este bogată în
glucide, lipide, săruri minerale și proteine, dar
conține și compuși azotați neproteinici (alcaloizi
xantinici). Procedeele industriale de fabricare o pot
contamina cu substanțe străine a căror
concentrație face obiectul controlului de calitate,
tocmai datorită toxicității lor (benzopiren,
micoxantine). Se comercializează sub forma de
boabe (cafea) sau fiole (în domeniul medical).
Mod de utilizare. Efecte. Efectele ingestiei de
cafea sunt diferite, în funcție de cantitatea
consumată. Intoxicația rămâne benignă, însă este
perceptibilă la subiecții vulnerabili. Sindromul se
poate exprima prin “beție” și apariția de atacuri de
panică, atunci când doza este semnificativă. Pot
apărea palpitații cardiace, midriază și chiar
angoasă puternică. În cazul intoxicațiilor, pot
apărea insomnii, tremurături, nervozitate.
17
Steroizi anabolizanți- roids, sauce, juice
Istoric - Au fost folosiți după 1930, pentru a trata
cazurile unor bărbați ce nu aveau testosteron
suficient în organism, precum şi pentru vindecarea
unor boli precum anemia, a unor afecțiuni ale
ficatului sau a cancerului de sân inoperabil.
Constituie versiunea sintetică a hormonilor
masculini de testosteron. Se consumă pentru a
obține performante sportive (doping), pentru a
avea un look mai impunător, muşchi mai
dezvoltați.
Din punct de vedere etimologic se pare ca dopingul
vine din flamandul “to doop” aşa cum apare în
dicționare în secolul al XVIII – lea. Desigur că
încercările de a stimula puterea, forța, dorința de a
învinge pot fi găsite încă de la romani, care
organizau luptele dintre gladiatori şi unde
învingătorul căuta prin toate mijloacele să câștige.
Se pare că s-au găsit înscrisuri din care reiese că în
întrecerile în trăsurici conducătorii sorbeau o
licoare (vin şi miere), care le dădea o anumită
putere, o anumită agresivitate. Despre doping, în
accepțiunea de azi se poate vorbi cam din secolul
XX.
La sfârșitul secolului XIX, planau bănuieli asupra
atleților francezi, despre care se spunea că ar fi fost
dopați cu o mixtură pe bază de frunze de cacao şi
vin. Acest amestec a fost înlocuit în 1900 de
amestecul pe bază de stricnină şi vin. Astfel prin
anii 1900 – 1936, în Japonia, sportivii foloseau
înainte de competiții cardiotonice şi nitriți
(vasodilatatori coronarieni). Postbelic, când viața
sportivă şi-a reluat cursul a apărut şi utilizarea
substanțelor dopante şi analgezicele cardio–
respiratorii fiind primele grupe de substanțe
folosite de sportivi din proprie inițiativă sau la
recomandarea unor cadre sportive (antrenori,
medici etc.).
În vremea aceea, regulamentele anti–doping erau
inexistente iar lipsa unor laboratoare de
specialitate facilita aceasta acțiune (dopaj) plină de
riscuri. A rămas în istoria probelor sportive
ciclistul danez Olsem care, la Jocurile Olimpice de
la Roma din 1960, concurând în proba 100 km
șosea echipe, pe o căldura înăbușitoare de 33°C își
pierde viața, iar la necropsie se evidențiază urme
de anabolizanți în corpul său. O primă acțiune
concentrată la nivel european, o reprezintă
colocviul de la Ouriage les Bains din Franța, cu
ocazia căreia se dă o primă definiție a dopajului
(folosirea unor substanțe străine organismului,
care pot aduce prejudiciu stării de sănătate şi eticii
sportive) şi se stabileşte o primă listă de substanțe
dopante care, în principal cuprind: amphetamine şi
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
derivate antidepresive, analeptice cardio –
respiratorii, alcaloizi excitanți ai sistemului nervos
(exemplu: stricnina etc.). Dar dorința celor
interesați să-şi crească performanțele sportive pe
căi artificiale apelează la alte droguri. Prin anii
1960 apare o nouă clasă, steroizii anabolizanți
(derivați de testosteron) a cărei primă utilizare s-
ar părea să fi avut loc în SUA de către culturiştii. La
început tehnologiile de depistare erau ineficiente
(gazcromatografia, cromatografia în faza lichidă
etc.). Abia după apariția primelor laboratoare
dotate cu sistemul gazcromatograf – spectrometru
de masa (Koln – Prof. M. Donicke şi Londra – Prof.
A. Beckett) se introduce de către Federația
Internațională Sportivă, controlul antidoping
obligatoriu la marile competiții şi steroizii
anabolizanți se adăuga în lista cu substanțe
dopante.
Pe plan olimpic, primele controale oficiale au loc la
Jocurile Olimpice din 1972 de la München pentru
aşa-zisele substanțe convenționale. Primele
controale oficiale pentru steroizii anabolizanți au
loc la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976,
când mai mulți sportivi își pierd medaliile de aur
(halterofili în principal). Este începutul unei
campanii deschise, care începe din anii 1976 –
1980, pe de o parte între cei ce caută şi găsesc noi
substanțe, care nu sunt încă pe lista anti-doping şi,
de partea cealaltă, a organismele oficiale, care
completează lista anti-doping. Introducerea
controalelor doping în afara competiției va
reprezenta un nou moment în campania anti-
doping (1989).
Forma de prezentare
Steroizi anabolizanți - roids, sauce, juice.
Se prezintă sub forma de capsule cu un conținut
mare de apa sau lichid pe baza de ulei.
Mod de utilizare Se consumă oral sau prin
injectare. Steroizii sub forma de capsule rămân în
corp maxim 40 de zile, iar cei pe baza de ulei
rămân în corp mai multe luni. Steroizii sunt
consumați pentru a obține performante sportive,
pentru a avea un look mai impunător, mușchi mai
dezvoltați.
Efectele secundare care apar la bărbați sunt
creșterea sânilor (efect ireversibil), atrofierea
18
testiculelor, reducerea cantității de spermă,
instalarea sterilității; la femei, creșterea excesivă a
părului pe corp, îngroșarea vocii, mărirea
clitorisului. La ambele sexe are loc căderea
podoabei capilare, stimulare sexuală.
Efectele abuzurilor cu steroizi sunt infarctul
miocardic, accidentele vasculare, tumori hepatice,
acnee, seboree, hepatita de tip B, SIDA, manii,
depresii, suicid, creșterea irascibilității și
agresivității, iar consumarea acestora în doze mari
duce la posibilitatea comiterii de crime.
C. Sedativele
Barbiturice
Sunt antidepresive puternice care încetinesc
sistemul nervos central. Au efecte sedative, iar la
doze puternice au efecte hipnotice. Sunt prescrise
de către medici pentru a trata insomniile,
neliniştea şi tensiunea. Unele dintre ele sunt
folosite şi pentru anestezii.
Istoric - Acidul barbituric, nucleul chimic comun
tuturor barbituricelor, a fost sintetizat în 1864 de
chimistul german Adolf von Baeier. Conrad şi
Guthzeit vor izola mai târziu, în 1882, una dintre
sărurile lui, barbitalul. Abia în 1903, Von Mehring
şi Emil Fischer au reuşit sa descopere, după testări
pe câini, proprietățile hipnotice ale barbitalului.
Această descoperire a antrenat comercializarea
produsului sub denumirea de Veronal (denumire
dată după numele oraşului Verona). În 1912, acest
medicament era prescris în tratarea epilepsiei.
Forma de prezentare
Barbiturice - amytal, nembutal, secondal,
fenobarbital, barbs, red devils. Produsele cel mai
des folosite sunt sub forma unor capsule roșii,
albastre, galbene sau albe.
Mod de utilizare. Efecte. Se administrează pe cale
orală sau prin injectare. Durata extazului în
consumul de barbiturice depinde de durata
efectelor. Acțiunea poate fi foarte scurtă, scurtă,
intermediară și de lungă durată. Cele cu durată
foarte scurtă produc anestezia într-un minut de la
administrarea injectabilă, cele cu acțiune scurtă și
medie acționează după 15–40 de minute de la
administrarea orală și durează până la șase ore.
Barbituricele cu acțiune îndelungată își fac efectul
într-o ora și durează 12 ore.
Efectele pe termen scurt sunt similare cu beția -
amețeală, relaxare sau agitație, pierderea
inhibițiilor, dezorientare, capacitate scăzută de
articulare a cuvintelor, tremur slab, puls accelerat,
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
acuitate vizuală scăzută. Barbituricele combinate
cu alcool sau alte medicamente pot cauza coma sau
moartea.
Efectele pe termen lung sunt dependența, afecțiuni
hepatice, pulmonare, cardiace, renale,
irascibilitate; abuzul poate provoca convulsii, iar
supradoza - moartea.
Benzodiazepine, tranchilizante
Tranchilizantele sunt droguri sintetice, de uz
medical, folosite în tratamentul anxietății,
depresiei, insomniei dar şi ca relaxant muscular.
Tranchilizantele minore poartă denumirea de
benzodiazepine.
Tranchilizantele sunt produse sub forma unor
tablete şi capsule care se administrează oral, dar
există şi preparate injectabile.
Efecte pe termen scurt: au un efect depresor asupra
sistemului nervos central, reduc starea de tensiune
şi anxietatea şi produc o senzație de calm şi
relaxare. Ele sunt în general eficiente în doze care
nu generează moleşeala. Totuşi după o prima
administrare unele persoane se simt letargice şi au
dificultăți de memorare. Consumatorii se confruntă
cu probleme în exercitarea unor deprinderi
(condusul maşinii), dar aceste efecte secundare
dispar după una sau doua săptămâni de
administrare continuă.
Efectele pe termen lung: utilizarea regulată conduce
la toleranță şi dependență. Sunt necesare doze din
ce în ce mai mari pentru a obține acelaşi efect şi
abstinența bruscă poate duce la anxietate, atacuri
de panică, iritabilitate, migrene şi senzație de
greață. După administrarea îndelungată a unor
doze mari, încetarea bruscă a consumului poate
provoca convulsii. Administrarea unei doze foarte
mari poate duce la comă şi moarte, în special dacă
drogul este combinat cu alte depresive ale
sistemului nervos central, de genul heroinei şi
alcoolului.
Tranchilizantele sunt uneori folosite (fără
prescripție medicală) de persoane care caută să
neutralizeze efectele medicamentelor stimulante
sau sunt combinate cu alte droguri ca heroina şi
alcoolul.
Benzodiazepinele ar trebui folosite pentru
perioade scurte de timp. Cei ce le folosesc pe
termen lung dezvoltă o puternică dependență față
de aceste substanțe şi au sentimentul că viața
devine din zi în zi mai inutilă şi că nu îi pot face față
fără pilula magică.
19
Forma de prezentare
Printre medicamentele psihotrope cel mai frecvent
comercializate pe piaţa germană, locul întâi a fost
ţinut mult timp de Valium (diazepam), urmat de
Adumbran şi Praxiten (oxazepam). Între timp,
diazepamul a fost înlocuit de alte benzodiazepine
care i-au luat locul de frunte. În fosta Republică
Federală Germania, pe piaţa medicamentului se
găsesc, în principal, următoarele tranchilizante:
Lexotanil, Librium, Valium, Tranxilium,
Dalmadorm, Tavor, Nobrium, Mogadan, Adumbran,
Praxiten Demetrin, Rohypnol.
D. Halucinogenele
Cannabis
Cei mai mulți botanişti consideră că nu există decât
o singură specie de cannabis: Cannabis sativa.
Aceasta se găsește sub mai multe forme, iar acestea
diferă prin morfologie, dar şi prin durata ciclului
vegetativ şi prin compoziția chimică cantitativă şi
calitativă de cannabinoide.
Frunzele de cannabis zdrobite şi introduse în lapte
folosesc la prepararea unei băuturi numite
„bhang”, băutură utilizată în mod tradițional în
India în cultul zeului Shiva.
Preparatele pe baza de plante uscate sunt fumate
în stare pură în America de Nord. În Europa ele
sunt amestecate cu tutun şi rulate sub forma de
cornet.
Istoric - În 1989, Steven Hager, redactor-şef la
revista High Times a efectuat prima vizită
destinată aprecierii diferitelor soiuri de cannabis
cultivate în Olanda, în sere. În 1993, această
manifestare este deschisă publicului larg, pe baza
unui bilet de 200 de dolari. În 1997, mai mult de
două mii de americani au traversat Atlanticul
pentru a participa la acest eveniment: premierea
celui mai bun producător de plante, celui mai bun
producător de semințe, celui mai bun coffe-shop. În
spatele acestor atracții turistice se aflau de fapt
adevărate mize financiare.
În 1993, un sondaj al IMSERM arăta o creştere
rapidă a consumului de cannabis în rândul elevilor,
dar şi a adulților.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Forma de prezentare
Cannabis - marijuana, iarba, hașiș, haș, cânepa
indiana, iarba, buruiana, kif, ganja, shang.
Planta Diverse forme Cannabis sub formă Cannabis
ulei Cannabis în pungă de prezentare de cărămidă
de 1 kg de plastic.
Cannabis seminţe Cannabis seminţe şi Cannabis în
diverse Răşina de cannabis în diverse combinaţii
forme şi combinaţii haşiş
Cannabis sativa, cannabis indica și cannabis
ruderalis sunt denumirile latine ale celor trei
variante ale plantei. Inflorescențele sunt uscate și
fumate. În urma prelucrării prin presarea frunzelor
și inflorescențelor urmată de tratarea chimică a
rășinii astfel obținute, din canabis se obține uleiul
de canabis cu o concentrație de drog activ THC
(tetrahidro-canabinol) mult mai mare decât în
frunzele uscate ale plantei.
Datorită efectelor pe care le au asupra oamenilor,
produsele de canabis sunt cele mai căutate
„droguri recreaționale”.
Se prezintă sub diferite forme: marijuana
(preparată din flori uscate); hașiș (preparat din
rășina de canabis care se amesteca cu ceara,
rezultând tablete de diverse culori, în funcție de
zona de proveniența: kaki (Maroc), maro (Liban)
sau negre (Afganistan, cele mai puternice); ulei de
canabis, un derivat al hașișului.
Mod de utilizare. Efecte.
Cannabis - marijuana, iarba, hașiș, has, cânepa
indiana, iarba, buruiana, kif, ganja, shang. În
prezent, datorită faptului că sunt considerate ca
fiind droguri ușoare și se ignora riscurile asociate
consumului, produsele de canabis sunt cele mai
căutate “droguri recreaționale”.
Efectele apar după câteva minute și ele constau în:
relaxare, râs, logoree (limbuție) sau închidere în
sine, intensificarea percepțiilor vizuale și auditive,
creativitate, foame. În funcție de modul de
administrare și de doza luata, efectele pot dura de
la 30 de minute până la câteva ore.
Cel mai grav afectate psihic sunt persoane
predispuse la depresie și anxietate. Consumatorii
de canabis au de obicei ochii roșii injectați. Ei se
pot simți foarte dezorientați sau paranoici.
Folosirea canabisului poate duce și la: diminuarea
20
concentrării, incapacitate de a exercita deprinderi
mecanice (șofatul poate fi periculos), percepere
distorsionata a realității și alterarea capacității de a
memora lucruri noi.
Cei ce fumează cannabis, mai ales după ce au și
consumat și alcool pot avea amețeli și senzație de
voma. În urma unui consum regulat de Cannabis,
persoana își pierde motivația pentru orice fel de
activitate dezvoltând așa numitul sindrom “o voi
face mâine” și o scădere a capacității de a memora,
mai ales lucruri noi.
Acest fenomen se numește “pierderea memoriei pe
termen scurt” și a fost semnalat de mai mulți tineri
care au descoperit ca nu mai sunt în stare sa învețe
pentru examene după ce au fumat un timp
cannabis. Aceste efecte secundare tind sa dispară
după încetarea consumului. Fumătorii inveterați de
cannabis amestecat cu tutun sunt mai expuși
bolilor aparatului respirator.
Cunoscut și sub numele de iarbă, are ca substanţă
activă tetrahidrocanabinolul (THC). Poate să fie
fumat sau ingerat. Când este fumat, efectele
euforice apar în decurs de câteva minute, ating
pragul în 30 de minute şi durează până la 2–4 ore,
iar în cazul ingestiei de la 5 la 12 ore. Efectele
motorii şi cognitive pot să dureze până la 5–12 ore
(Kaplan &Sandoc).
Consumatorii de canabis descriu starea de
intoxicaţie ca o stare specială care le măreşte
sensibilitatea la stimuli externi, le dezvăluie detalii
care în mod normal ar fi ignorate, face culorile să
pară mai strălucitoare şi mai intense şi conferă
valoare unor obiecte pentru care nu avuseseră
niciun interes până atunci. Consumatorul vede
lumea cu sentimente de noutate, mirare,
curiozitate, lumea subiectului devine mult mai
interesantă, iar detaliile neînsemnate îl atrag.
Starea de euforie îmbunătăţeşte aprecierea
muzicii. Consumatorii înverşunaţi sunt plictisiţi,
depresivi, nepăsători, cinici sau rebeli. Uneori
drogurile sunt cauza acestor stări, dar alteori sunt
rezultatul caracteristicilor de personalitate care
conduc la abuzul de drog.
Dacă a consumat cannabis, atunci: poate avea în
buzunare sau în cameră foi de ţigară, pipe,
brichetă, ţigări; este somnoros şi fără vlagă; are
pupilele mărite și ochii foarte roşii; râde fără
motiv; are un mers nesigur și este ameţit; îi este
foame tot timpul şi mănâncă multe dulciuri; îi este
sete în permanenţă; nu îşi aminteşte ceea ce tocmai
s-a întâmplat; are un miros specific de frunze arse.
Pe termen lung, consumul de cannabis poate
determina: diferite tipuri de cancer; tulburări ale
sistemului respirator (tuse, strănut, sunt mereu
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
răciţi), sistemului imunitar şi ale organelor de
reproducere; tulburări ale memoriei; dificultăţi de
învăţare.
Haşiş
Istoric - Provine din cuvântul în araba „hachich” –
cânepa indiană, care mai înseamnă şi „iarbă”.
Este un preparat psihotrop bogat în
tetrahidrocannabinol, pe baza de rășină de
cannabis. Rășina se poate obține în cantități mici,
frecând între degete vârfurile rășinoase ale
plantelor femele.
În anul 900 d.H. au apărut dezbateri pro şi contra
consumului de haşiş. Consumul devine din ce în ce
mai ridicat în Arabia. Exista legende conform
cărora în 1090 d.H. mercenarii din Persia
consumau haşiş. În 1271-1295 d.H. În călătoriile
sale, Marco Polo menționează legenda lui Hasan
Ibn Al-Sabbah şi a „asasinilor” săi care consumau
haşiş. În secolul XVII, consumul de haşiş, alcool şi
opium se răspândește în rândul populației
Constantinopolului aflat sub ocupație. Tot atunci,
haşişul devine una dintre mărfurile principale în
comerțul dintre Asia Centrala şi sudul Asiei.
În 1798, Napoleon descoperă că foarte mulți
reprezentanți ai clasei de jos egiptene consumau în
mod regulat haşiş. El impune prohibiție totala, însă
soldații francezi aduc cu ei tradiția în Franța.
În 1840, în America existau preparate medicinale
pe baza de cannabis, iar în farmaciile din Persia se
vindea haşiş.
În 1843 se înființează Clubul Consumatorilor de
Haşiş la Paris. Apar primele culturi de haşiş în
Grecia în jurul anului 1870. In 1890, Ministerul de
Interne din Grecia interzice importul, cultivarea şi
consumul de haşiş. Din 1890 haşişul este
considerat ilegal şi în Turcia. In 1940, tradiția
consumului de haşiş în Grecia intra în declin. In
1945, consumul de haşiş continua sa fie legal în
India. In 1967 apare primul ulei de haşiş: „smash”.
In 1995, haşişul intra pentru consum în coffe-shop-
urile din Amsterdam.
21
Forma de prezentare
Este un preparat din rășina de canabis care se
amesteca cu ceara, rezultând tablete de diverse
culori, în funcție de zona de proveniența: kaki
(Maroc), maro (Liban) sau negre (Afganistan, cele
mai puternice); ulei de canabis, un derivat al
hașișului.
Hașișul are aspect de plastilina când este proaspăt
sau de plăcute de culoare verde închis sau maro
după ce s-a uscat.
Mod de utilizare. Efecte. În consumul de hașiș,
efectele apar după câteva minute și ele constau in:
relaxare, ras, logoree (limbuție) sau închidere în
sine, intensificarea percepțiilor vizuale și auditive,
creativitate, foame. În funcție de modul de
administrare și de doza luata, efectele pot dura de
la 30 de minute până la câteva ore. Consumat
vreme îndelungată, haşişul duce la toxicomanii
grave însoţite de halucinaţii şi delir furios, iar
uneori chiar la demenţă.
L.S.D. - acid-lisergic-dietilamid
Se obține prin prelucrarea chimica a Ergotului, o
ciuperca parazita a orezului şi a altor cereale, sau
prin sinteza chimica. Descoperirea lui a fost făcută
în anul 1938 de chimistul elveţian dr. Albert
Hofmann care lucra la concernul “Sandoz”.
Efectul halucinogen al L.S.D.-ului, asemenea
mescalinei, a fost descoperit întâmplător tocmai de
creatorul său, la 16 aprilie 1943, când dr. Hofmann,
aflându-se în laborator, s-a simţit subit cuprins de
o ameţeală asemănătoare cu cea provocată de
alcool. Această senzaţie s-a transformat în agitaţie,
în pierderea controlului asupra nervilor, senzaţie
pe care dr. Hofmann a descris-o ca “un val
neîntrerupt de imagini fantastice, de un relief şi o
strălucire extraordinare... Însoţite de culori intense
şi variate precum cele ale unui caleidoscop”.
După al doilea război mondial, CIA (Central
Inteligence Agency) din SUA a dezvoltat un
program de cercetare referitoare la analiza
narcoticelor pentru a găsi un „ser al adevărului”
realmente eficace. Primul raport secret al CIA, care
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
menționează experimentele cu LSD, datează din 21
octombrie 1951. Experimentele au continuat până
în 1960, când deja LSD-ul se testa ca şi arma
psihochimica la scara larga. În paralel, psihiatrii
americani utilizau LSD-ul pentru a induce psihoze
experimentale, încercând sa înțeleagă mecanismul
schizofreniei.
În 1966, Ronald Reagan a interzis utilizarea LSD-
ului şi în paralel s-a pornit şi o vasta campanie la
nivel federal. La sfârșitul secolului XIX, LSD-ul era
deja folosit în scop recreativ şi în discoteci.
În ultimul timp, L.S.D.-ul se obţine de către
traficanţi de la unele firme de chimicale din
Germania şi Elveţia, de regulă la preţuri de materii
prime şi care, prin prelucrare, aduce un venit
triplu.
Forma de prezentare
LSD – acid dietil-amina lisergic, LSD 25, microdot,
zahar, soare galben
LSD-ul este
obținut și prin
sinteza din acid
lisergic, alcool
etilic și amoniac.
Substanţa activă
se dizolvă în
lichide, lichidul
fiind incolor și
inodor, într-o anumită concentraţie, şi se aplică
apoi pe un substrat (zahăr cubic, hârtie sugativă,
bucăţi de pâslă, bucăţele de hârtie, dulciuri, pilule
de diferite mărimi și forme în vederea consumului.
Fiecare motiv sau figurina materializează o doza de
LSD.
Cele mai cunoscute variante de LSD: Happy Faces:
Nume de fantezie a unui produs „underground”
(din lumea interlopă); Mini-Trips: Substraturi de
dimensiuni minuscule (de ex. gelatine), impregnate
cu LSD şi care, datorită dimensiunii lor reduse, se
pretează foarte bine la traficul ilegal; Purple Haze:
Variantă de LSD, denumită astfel după o piesă de
muzică rock a muzicianului de culoare Jimi
Hendrix, la rândul său mare consumator şi victimă
a drogurilor; Sunshine Explosion: Nume de fantezie
a unui produs deosebit de puternic; Comic-Trips
Mod de utilizare. Efecte.
LSD – acid dietil-amina lisergic, LSD 25, microdot,
zahar, soare galben
Dacă e să privim efectul farmacologic al LSD la om,
ne impresionează doza minimă suficientă pentru a
modifica profund trăirile timp de 8 - 12 ore. În
medie, sunt necesare numai 100 micrograme. Un
22
gram de LSD ar fi de ajuns pentru a oferi senzaţii
tari cu LSD tuturor locuitorilor unui oraş cu 10.000
de locuitori. Marja de siguranţă a LSD este foarte
mare; cantităţi de până la 3000 de micrograme pot
fi suportate de organism, în majoritatea cazurilor,
fără consecinţe negative. Pe de altă parte,
cantităţile de LSD produse azi în laboratoare
improvizate în bucătării nu sunt întotdeauna pure.
Administrat oral, efectul LSD începe să se instaleze
după circa 45 de minute.
Injectat intravenos, efectul apare la doar câteva
minute. Efectele evidente ale LSD sunt mai ales
asupra trunchiului cerebral şi diencefalului, în
primul rând asupra sistemului limbic şi sistemului
reticular (activator ascendent - n. tr.). Aceşti centri
cerebrali coordonează reacţiile emoţionale la
stimuli externi şi influenţează selectarea
informaţiilor provenite din mediul nostru
înconjurător, ce sunt transmise către creier prin
organele senzitive. Efectul LSD asupra centrilor
vegetativi nu este puternic, dar sesizabil. Pupilele
se dilată (ceea ce poate duce la fotofobie în cazul
luminii puternice), iar ocazional se constată greţuri
şi vărsături, ceea ce indică faptul că LSD irită
centrul vomei din trunchiul cerebral.
Interesantă, din punct de vedere farmacologic, este
toleranţa ce se instalează destul de rapid. Cine ia
LSD în doze constante, timp de mai multe zile, nu
mai simte efectul din a treia zi. Fie că se creşte
doza, fie se face o pauză de câteva zile, până la
refacerea sensibilităţii faţă de substanţă.
Aproape toţi oamenii care au încercat măcar odată
substanţe halucinogene, descriu, ca primă
modificare psihică, strălucirea crescută a culorilor.
Halucinaţiile declanşate de LSD nu sunt, de fapt,
decât pseudohalucinaţii, consumatorii fiind
aproape întotdeauna conştienţi de faptul că
impresiile trăite nu sunt reale.
Numitorul comun al efectului psihogen al tuturor
halucinogenelor cunoscute până acum poate fi
considerat abolirea stabilităţii lumii noastre
interioare, tulburând percepţiile noastre, strict
constante în mod normal.
Într-un fel, LSD permite revenirea la o stare
infantilă a organizării percepţiilor ce definesc
starea de conștientă. La fel ca şi pentru copil,
consumatorului aflat sub influenţa LSD toate
lucrurile îi sunt noi şi unice - va constata, poate, că
ciocolata îi place acum mai mult ca niciodată.
Asemenea copilului însă, consumatorul va fi
puternic dependent de mediul său. Un mediu social
prietenos şi suportiv este, de aceea, cel mai bun
mijloc împotriva unui bad trip (engl. călătorie
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
nereuşită - experienţă negativă, episod disforic - n
.tr.).
Trăirile din timpul expunerii la LSD depind foarte
mult de aşteptările individuale ale consumatorului
faţă de consum, cât şi de sugestiile pe care le
primeşte din mediul său social. Cine se aşteaptă ca
LSD-ul să acţioneze ca un afrodiziac, nu va fi
dezamăgit.
Dependenţa: Pericolul toleranţei (obişnuinţei)
psihice.
Pericole:
a) Pericole fizice/biologice: Au fost descrise
rupturi cromozomiale la nivel celular, precum şi
malformaţii congenitale, la copiii mamelor care au
consumat LSD în timpul sarcinii.
b) Pericole/riscuri psihogene imediate:
Deoarece în episodul de stupoare dată de LSD se
amplifică starea psihică preexistentă, o stare
depresivă înainte de consum poate degenera într-o
experienţă „horror” („horror-trip”). Astfel, pot
apărea stări de anxietate masivă a căror durată se
întinde pe mai multe ore. Experienţa „bad trip” se
poate încheia fie spontan, fie cu ajutor din partea
medicului (clorpromazina - un neuroleptic
comercializat sub numele de Megaphen - este un
antidot eficient). Dacă reacţia negativă nu remite în
timp util, poate fi urmată de o fază psihotică mai
lungă. Persoana afectată se comportă ca un bolnav
psihic (de regulă ca în cazul schizofreniei paranoic-
halucinatorii). Astfel de reacţii psihotice apar
aproape numai la persoane predispuse la astfel de
tulburări, persoane la care predispoziţia este
determinată de tare din timpul copilăriei, eventual
combinate cu existenţa unor factori genetici. Riscul
cel mai mare îl prezintă tentativele de suicid - de
exemplu săritura din geam, persoana drogată
având convingerea că poate zbura. În trecut au
existat cazuri în care traficanţii au distribuit
substanţe ce nu au nici o legătură cu LSD, ci aveau
o cu totul altă compoziţie. Consecinţa au fost
intoxicaţii dintre cele mai severe.
c) Psihoza de reevocare (flashback): În acest caz
este vorba de o stare de stupoare asociată cel mai
adesea cu trăiri intense de frică şi dezorientare, ce
poate apărea la săptămâni sau luni după consumul
propriu-zis al LSD-ului şi care are, asupra
consumatorului, un real efect de acces psihotic. Pot
apărea stări anxioase, de paranoia şi halucinaţii.
Deoarece „flash-back”-ul apare fără prodrom, el
poate debuta în momente cu totul neprielnice
pentru persoana în cauză (conducerea unui
automobil), ceea ce poate crea situaţii dintre cele
mai periculoase.
d) Pericole ce apar la consumul cronic:
23
LSD nu este un toxic ce dă dependenţă. Nu apare
dependenţa fizică, de asemenea lipsesc fenomenele
de sevraj. Consecinţele unor experienţe repetate cu
LSD nu pot fi apreciate satisfăcător, deoarece
trăirile de genul „bad trip” nu sunt suficiente,
singure, pentru formularea unor concluzii
obiective.
Ecstasy
Denumirea științifica a acestei substanțe chimice
este M.D.M.A. sau metildioxi-methamfetamina.
Este un drog din categoria amfetaminelor, care a
fost utilizat inițial ca anorexiant (medicament care
determina scăderea poftei de mâncare). Ecstasy a
mai fost utilizat şi ca medicament pentru pacienții
cu probleme psihiatrice în cadrul terapiei de grup
dar şi pentru facilitarea comunicării intre
parteneri, în cadrul ședințelor de consiliere
maritala, în tari precum Elveția şi Statele Unite ale
Americii.
Ecstasy este unul dintre cele mai periculoase
droguri care ameninţă tinerii din zilele noastre şi
este o substanţă chimică sintetică care poate fi
extrasă din uleiul esenţial de sassafras. Este ușor
de fabricat, iar efectele sale sunt asemănătoare cu
cele ale amfetaminelor şi halucinogenelor. De
aceea, ea este distribuită masiv de către traficanţi,
mai ales la diferite reuniuni, fiind supranumită şi
“party drog” sau “drog de discotecă sau de
concert”.
Forma de prezentare
Ecstasy - „Adam și Eva”, mere, biscuiți de discoteca,
XTC
La începutul anilor
90, Ecstasy a apărut
pe piaţă în diverse
forme: fie în capsule
de diferite mărimi,
fie - în cele mai
multe cazuri - sub
forma unor tablete
(comprimate)
rotunde şi plate, cu variate semne ştanţate.
Tabletele de Ecstasy purtau (şi mai poartă) nume
precum trifoi, porumbel, dolar, iepuraş, cămilă,
delfin, Road Runner, Smiley, ciupercă, Olympics,
coroana etc. (denumiri de stradă care reflectă, de
regulă, simboluri întipărite în suprafaţa tabletelor.
Numele sunt preluate din lb. germ. şi nu corespund
neapărat denumirilor de stradă din România - n.
tr.) Majoritatea tabletelor comercializate sub
numele de Ecstasy conţin o substanţă activă
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

derivată din MDMA în concentraţie de 20 - 120 mg serotoninergic; posibile leziuni cerebrale

care costă în jur de 20 DM. ireversibile.
Între timp este evident că variatele motive şi Reacţii psihice: Acestea nu pot fi descrise în mod
simboluri ştanţate - la fel ca şi dimensiunea şi unitar, deoarece mare parte din efecte sunt
forma - nu spun nimic, sau numai puţin despre dependente de atitudine şi de mediul înconjurător.
provenienţa şi calitatea produsului. În multe cazuri
„set” = atitudine individuală ce priveşte intenţia de
sunt comercializate substanţe înrudite sau chiar
consum, aşteptările faţă de efectul dorit, starea de
plagiate (amestecuri greu identificabile ce conţin
spirit şi personalitatea consumatorului. O stare de
ketamină, benzodiazepine şi barbiturice).
fond negativă poate fi amplificată de MDMA, iar
De mai multă vreme se observă o tendinţă de sentimentele pozitive pot fi trăite cu intensitate
renunţare la semnele distinctive (simboluri mai mare.
ştanţate ş. a.). Chiar şi frecvenţa șanțului median e
„setting” = Complex ce cuprinde mediul
în prezent în scădere. Astfel, devine din ce în ce mai
înconjurător, suma contactelor sociale, a
dificilă diferenţierea tabletelor şi efectelor lor, ceea
influenţelor externe. Efectul se resimte cu totul
ce produce un risc suplimentar pentru
diferit la petreceri Rave ca acasă, într-o atmosferă
consumatori.
calmă.
Mod de utilizare. Efecte.
Efectele principale pozitive descrise în condiţii
Ecstasy - „Adam și Eva”, mere, biscuiți de de set şi setting optime, sunt: capacitate de
discoteca, XTC. Din punct de vedere biochimic, XTC comunicare sporită; empatie crescută; stare de
acţionează asupra eliberării aşa-numiţilor beatitudine/euforie; percepţii senzoriale mai
neurotransmiţători. MDMA pură are efect mai ales intense; disponibilitate crescută de a stabili
asupra neurotransmiţătorului serotonină. Acesta contacte; recunoaştere, înţelegere clară a
influenţează emoţiile, activitatea noastră, sentimentelor proprii; modificarea perceperii
impresiile senzoriale, activităţile motorii, asocierile timpului; dezinhibare relativă;
(de la nivel cerebral - n.tr.), precum şi senzaţiile stimulare/sentiment de „prospeţime”.
acustice şi optice.
În caz de set şi setting necorespunzător pot apărea
„Cu cât mai înviorat este omul, cu atât mai activ este efecte descrise ca profund negative: tulburări de
sistemul său serotoninergic. Cu cât mai activat e concentrare; putere de discernământ limitată;
sistemul serotoninergic, cu atât mai activ este omul.” pierderea apetitului; halucinaţii; anxietate;
nelinişte/nervozitate; stare depresivă/stări
Alţi neurotransmiţători influenţaţi de Ecstasy sunt:
confuzionale; lipsă de motivaţie, libido redus;
dopamina (emoţii, motricitate, funcţii cognitive) şi
întârzierea orgasmului.
noradrenalina (stres, stimulează circulaţia
sanguină şi respiraţia omului). Consumul de durată a unor doze mari (toxice)
poate duce la psihoză. În combinaţie cu alte
Efecte pe termen scurt: dilatarea pupilelor;
substanţe de abuz, pot apărea complicaţii.
creşterea frecvenţei cardiace/tensiunii arteriale
bronhodilataţia; încordarea muşchilor mandibulari
(trismus) / tremurături; greaţă; uscăciunea gurii;
transpiraţii; creşterea temperaturii corpului;
nevoia de a urina; bruxism (scrâşnirea dinţilor);
Ketamina - “Special K”
dureri de cap. Ketamina este utilizată ca anestezic în domeniul
medical veterinar. Consumatorii de droguri au
Efecte pe termen lung: Sistemul natural de alarmă
început să o utilizeze asociată cu dansul în
al omului este abolit. Deces prin hipertermie şi
discoteci. In SUA,este obținută prin furt sau
deshidratarea organismului, modificări evidente
deturnarea rețetelor veterinare, iar în Franța se
neînregistrate de către persoanele în cauză.
utilizata sporadic. Ketamina a fost de asemenea
Manifestări ce apar după trecerea efectului: găsita în amestecuri de droguri ce pretindeau a fi
epuizare; oboseală; greaţă; înţepenire. Ecstasy.
Reacţii toxice acute: hipertermie; slăbiciune
musculară, trombembolie; insuficienţă renală
acută; insuficienţă hepatică toxică; tulburări de
respiraţie; tulburări cardiace până la colaps
Reacţii toxice cronice în urma consumului susţinut
în doze mari: posibila afectare a sistemului
24
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Forma de prezentare
Ketamina - K, Super K; „vitamina K”
Ketamina este utilizată ca
anestezic în domeniul medical. Ea
a mai fost de asemenea găsită în
amestecuri de droguri ce
pretindeau a fi ecstasy. Se
comercializează sub forma de
tablete, pudră inhalată sau preparată pentru
injectare.
Mod de utilizare. Efecte.
Ketamina - K, Super K; „vitamina K”
Cantități mari pot provoca senzația de amorțire a
membrelor sau spasme musculare. Proprietățile
anestezice ale ketaminei sunt cele mai periculoase
pe plan fizic. Sub influenta ei, consumatorii sunt
mai puțin sensibili la durere. Pe lângă aceasta,
mulți dintre ei nu-si dau seama ca au halucinații
(pentru ca ei cred ca ceea ce se întâmpla e real),
așa ca se expun accidentelor și rănirilor grave.
Mâncatul sau băutul înainte de administrarea
Ketaminei (ca și a oricărui alt anestezic), poate
produce voma. Daca persoana este în stare de
inconștienta apare pericolul înecării cu propriile
vomismente și decesul prin sufocare. Exista și
riscul ca Ketamina sa fie vânduta combinata cu alte
substanțe, dintre care unele pot fi mai periculoase
decât Ketamina ca atare.
Ciupercile halucinogene
MESCALINA - Este obținut din cactuşi pufoşi, lipsiți
de ace, specia “Lophophora Williamsi”, care cresc în
sudul S.U.A. şi Mexic. Sunt vândute sub forme de:
“peyote”- vârfurile de plante tăiate şi uscate care se
mesteca sau se fumează sau poate fi obținuta prin
sinteza chimica.
Efectul a fost studiat cu atenţie de reputatul
neurolog Gheorghe Marinescu (1863 - 1938),
fondatorul şcolii româneşti de neurologie, produce
o intoxicaţie mortală cu două faze de excitaţie
psihică, şi anume: faza senzorială (cu halucinaţii
vizuale) şi faza de depresie (cu colaps).
CIUPERCILE - Exista doua tipuri de ciuperci
halucinogene care cresc în mod natural în zonele
împădurite din regiunile cu clima temperata.
Liberty Cap este mica şi maro cu o proeminenta
mai închisa la culoare în vârf. Are un picior lung, cu
un mic guleraș la nivelul pălăriei. Fly Agaric este o
ciuperca frumoasa, cu pălăria roşie cu pete albe (ca
acelea pe care le întâlnim în cărțile ilustrate cu
poveşti pentru copii).
25
Forma de prezentare
Ciupercile halucinogene (ciupercile cu efect
halucinogen), mescalina
Ciuperca Psilocybe - psilocybin Cactusul Peyote -
mescalina
Există două tipuri de ciuperci halucinogene
sălbatice în Marea Britanie.
-”Pălăria libertății” este mica și maron cu o
proeminenta mai închisa la culoare în vârf. Are un
picior lung, cu un mic guleraș la nivelul pălăriei.
-”Agarul zburător” este o ciupercă frumoasă, cu
pălăria roșie cu pete albe (ca acelea pe care le
întâlnim în cărțile ilustrate cu povesti pentru
copii).
Mescalina se prezintă sub forma unei pulberi albe
cristaline, asemănătoare cocainei, dar poate fi
întâlnită şi sub formă de comprimate sau în soluţie.
Peyote se consumă proaspăt: se taie bucăţi care
sunt fie mestecate, fie înghiţite direct. Se poate
consuma şi uscat sau sub formă de pulbere fină,
prin ingerare, sau fumată în amestec cu tutunul.
Este solubilă în apă şi alcool, deci poate fi injectată
şi poate fi întâlnită sub formă de soluţie.
Mod de utilizare. Efecte.
Ciupercile halucinogene (mescaline, ciupercile
cu efect halucinogen)
Efectul ciupercilor halucinogene este asemănător
cu cel al LSD-ului. Se caracterizează în special prin
halucinaţii vizuale, modificări ale perceperii
culorilor, dar şi prin modificări ale stării psihice şi
emoţionale. Cei aflaţi sub efectul lor, au impresia
că-şi reamintesc şi conştientizează trăiri uitate din
vremuri trecute. Se observă o schimbare profundă
a perceperii timpului şi spaţiului, iar uneori
subiectul îşi percepe propriul corp distorsionat în
mod bizar. Atenţia este extrem de focalizată.
Modificările stării de conştienţă sunt doar uşor
schiţate. Doze de câteva miligrame luate per os - ca.
4 mg - vor determina, după 20 - 30 minute o
relaxare spirituală şi fizică percepută subiectiv ca
fiind plăcută. La doze mai mari, tulburările de
percepţie a timpului sunt mai pronunţate,
perceperea dimensiunii spaţiului este modificată şi
mai mult. Din punct de vedere farmacologic,
psilocibina are ca efect, asemănător LSD-ului,
dilatarea pupilelor, creşterea temperaturii ş.a.m.d.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
E. Tutunul
Tutunul atât de larg utilizat de milioane de
consumatori din întreaga lume este reprezentat, de
fapt, de frunzele speciilor Nicotiana tabacum şi
Nicotiana rustica care aparţin genului Nicotiana
din familia plantelor Solanacee, care conţine peste
100 de specii şi subspecii.
Acestea conţin o substanţă alcaloidă, nicotina, care
odată pătrunsă în organismul uman, produce
efecte de dependenţă farmacologică şi psihologică,
întreţinând şi perpetuând obiceiul fumatului.
Indienii Huron din America de Nord au un mit
despre originea tutunului. Se spune că odată a fost
o foamete mare și ca întreg pământul era
neroditor. După multe rugăciuni, Marele Spirit a
trimis o fecioară fără straie să facă pământul din
nou roditor şi să salveze oamenii. Ea a atins
pământul cu mâna stânga şi acolo au răsărit
cartofii şi pământul a devenit fertil. Apoi l-a atins
cu mâna dreaptă şi acesta a dat naştere vegetației
şi porumbului. S-a așezat şi pe tot pământul rămas
a încolțit tutunul.
Există două interpretări ale acestei legende: (1)
ca tutunul a fost un dar pentru minte, aşa cum
cartofii şi porumbul au fost pentru stomac; (2) ca
tutunul a fost un mesaj (sau un blestem), ce arată
ca darurile zeilor nu sunt nelipsite de preț.
Oricare i-ar fi fost originea, tutunul era extrem de
folosit de către amerindieni la vremea la care sosea
Columb. În secolul al XVI-lea doi căpitani de vas au
convins trei amerindieni să-i însoțească la Londra.
Aceştia îşi făcuseră rezerve serioase de tutun
pentru perioada călătoriei, iar unii dintre marinari
l-au încercat, le-a plăcut şi au realizat că le este
foarte greu să renunțe la el. Pentru a-şi satisface
propriile nevoi marinarii şi exploratorii au plantat
terenuri în Africa, Europa şi America. Echipajul lui
Magellan a lăsat semințe în porturile din
Philippine, precum şi în alte porturi. Nemtii au
adus tutunul de la hotentoți (boşimanii şi populația
Bantu din Africa), iar portughezii l-au luat de la
polinezieni.
Curând, oriunde mergeau navigatorii, tutunul îi
aştepta şi pe la începutul secolului al XVII-lea
micile parcele deveniseră mari plantații, extinse
peste tot în lume. Navigatorii fumau oriunde ar fi
crescut acesta, aşa că plantațiile s-au extins şi mai
mult. Ca o boală contagioasă, fumatul s-a extins de
la un număr mic de indivizi la întreaga populație.
Consumatorii au înțeles rapid ceea ce amerindienii
ştiau de generații: o dată ce ai început, este greu să
renunți.
26
Tutunul nu poate fi folosit doar la fumat; el se
poate şi mesteca sau poate fi transformat în
pulbere şi inhalat sub forma de „priză”.
Consumarea plantei neprelucrate sau a frunzelor
sale nu este suficientă pentru destindere sau
plăcere şi nici o altă substanță nu este un substitut
adecvat.
Pe măsura ce tutunul pătrundea în tot mai multe
țări, se lupta împotriva sa aproape întotdeauna,
considerat fiind nociv şi imoral. Încercările de a-i
restrânge utilizarea nu au făcut decât ca tutunul să
devină mai valoros, iar aplicarea de taxe a încurajat
contrabanda.
Tutunul a fost folosit adesea ca monedă de schimb
datorită valorii sale ridicate. În cele din urmă,
factorii economici au primat pentru mai marii
lumii, ajungându-se la câştiguri importante din
taxele mai sus menționate în țări ca Marea Britanie,
Italia, Franța, Rusia, Prusia şi mai târziu în Statele
Unite. Pe măsura ce guvernele s-au convins de
pericolul folosirii sale, membrii acestora au
majorat taxele, simțindu-se astfel cu conștiința
împăcată, asigurându-şi totodată venituri de
milioane de dolari.
Răspândirea tutunului, ca şi a alcoolului, este
rezultatul unui tip de comportament care nu putea
fi eliminat nici prin lege, nici prin aplicarea de taxe
şi nici prin bula papală.
Ravagiile provocate de sifilisul introdus în Lumea
Nouă de către omul alb, pălesc în comparație cu
numărul de decesuri şi de boli cauzate de tutun în
întreaga lume. S-ar putea spune că astfel, indienii s-
au răzbunat.
Tutunul a fost folosit în cele mai diferite timpuri în
tratamentul durerilor de cap, al astmului, gutei,
durerilor de urechi, travaliului şi chiar cancerului.
Diferitele sale efecte în ceea ce priveşte
comportamentul au fost de asemenea observate.
Era folosit de către călugări pentru a inhiba
pornirile sexuale, deşi Kant privea tutunul ca pe un
excitant sexual. Studiile științifice asupra fumatului
relevă faptul că multe dintre primele afirmații
referitoare la beneficiile tutunului se bazează pe
observații adevărate.
Frunzele procesate de tutun şi consumate sub
formă de ţigări sau alte tipuri de amestecuri
aromate, conţin peste 3040 de compuşi chimici.
Majoritatea acestora sunt constituenţi naturali ai
frunzelor, fiind sintetizaţi din aer şi sol în timpul
perioadei de creştere a plantei, dar mulţi dintre ei
se formează şi prin administrarea de îngrăşăminte
chimice sau rezultă prin procesele de tratare şi
aromatizare finală a frunzelor, modificând amplu
raportul compoziţiei chimice a tutunului cultivat şi
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
procesat în diverse regiuni ale globului. În acest
sens, analizele toxicologice au demonstrat că, deşi
proporţia constituenţilor individuali ai tutunului
este foarte diferită pe glob, efectul toxic al unor
compuşi chimici precum nicotina, nitrozamina,
aminele, alcaloizii, hidrocarburile policiclice
aromate (PAH) şi cadmiul conţinuţi de acesta
rămâne practic acelaşi indiferent de metodele
utilizate pentru uscarea, tratarea şi prelucrarea sa.
Forma de prezentare
Tutunul
Se găsește sub formă de țigări de foi, țigarete, tutun
de mestecat sau de prizat.
Frunzele procesate de tutun şi consumate sub
formă de ţigări sau alte tipuri de amestecuri
aromate, conţin peste 3040 de compuşi chimici.
Majoritatea acestora sunt constituenţi naturali ai
frunzelor, fiind sintetizaţi din aer şi sol în timpul
perioadei de creştere a plantei, dar mulţi dintre ei
se formează şi prin administrarea de îngrăşăminte
chimice sau rezultă prin procesele de tratare şi
aromatizare finală a frunzelor, modificând amplu
raportul compoziţiei chimice a tutunului cultivat şi
procesat în diverse regiuni ale globului. În acest
sens, analizele toxicologice au demonstrat că, deşi
proporţia constituenţilor individuali ai tutunului
este foarte diferită pe glob, efectul toxic al unor
compuşi chimici precum nicotina, nitrozamina,
aminele, alcaloizii, hidrocarburile policiclice
aromate (PAH) şi cadmiul conţinuţi de acesta
rămâne practic acelaşi indiferent de metodele
utilizate pentru uscarea, tratarea şi prelucrarea sa.
Mod de utilizare. Efecte.
Tutunul
Fumatul este un mod convenabil pentru oameni de
a-si regulariza starea sau sentimentele și aduce
unele beneficii în controlul asupra greutății.
Nicotina are cu certitudine și efecte terapeutice,
dar largul spectru de efecte dăunătoare asupra
organismului ne face prevăzători în aprobarea ei în
scopuri terapeutice.
In accepția sa de medicament “auto-administrat”
tutunul este foarte convenabil, este legal, relativ
ieftin și ușor de găsit. Poate fi folosit aproape
oriunde, cantitatea (doza) poate fi controlată cu
ușurință, iar sistemul de administrare convenabil.
27
Tutunul pătrunde în sânge la câteva secunde de la
inhalarea fumului, unde nicotina are efect imediat
asupra stării de anxietate, de plictiseală sau asupra
stresului.
Este evident faptul că fumătorii folosesc tutunul
pentru a-si controla stările și emoțiile. Este doar o
aparentă faptul că efectele fumatului sunt variate și
că efectele pe termen scurt sunt benefice.
Pe termen lung fumatul este nociv pentru sănătate
și scurtează șansele de viață. Însă înțelegerea
avantajelor poate oferi răspunsuri la întrebarea “de
ce se fumează?” și evidenția faptul că dincolo de
avantaje există efecte secundare care trebuie avute
în vedere ulterior dacă se dorește ca tratamentul
să fie pe deplin reușit.
În ansamblu, „fumul principal” se formează cu
predilecţie într–o atmosferă cu un conţinut relativ
scăzut de oxigen, la o temperatură de combustie de
850–9500 C în conul de ardere. La început,
particulele sale componente au un diametru de
circa 0,2–0,3 mm, dar pe măsură ce acestea ajung
într-un mediu cu o umiditate relativă de 100%
(cum este cel din tractul respirator) se unesc prin
coalescenţă, formând particule de ordinul
micrometrilor, ceea ce face ca peste 50–90% din
aerosolii inhalaţi să pătrundă până la nivelul
alveolelor pulmonare unde rămân captivi şi produc
extinse leziuni celulare. Cei aproximativ 4000 de
aerosoli identificaţi în fumul de ţigară sunt solizi
precum nicotina, nitrozamina, cadmiul, nichelul,
zincul, şi PAH–urile (hidrocarburile policiclice
aromate) sau gazoşi, conţinând monoxid de
carbon, dioxid de carbon, amoniac, formaldehidă,
benzen etc. şi, în funcţie de activitatea lor biologică,
pot fi clasificaţi în agenţi asfixianţi, iritanţi,
ciliatoxici, mutageni, cancerigeni, inhibitori,
neurotoxici şi, nu în ultimul rând, activi din punct
de vedere farmacologic.
Spre deosebire de curentul principal de dispersie a
fumului de ţigară, cel secundar se formează într-o
atmosferă cu temperaturi de combustie ceva mai
coborâte (500–6000 C) şi conţine în suspensie
particule sedimentabile cu un diametru
aerodinamic mediu mai mic de 0,2 mm. În
ansamblu, compoziţia chimică a „fumului secundar”
este aproximativ aceeaşi cu cea din „fumul
principal”, numai că unele elemente chimice pot
atinge concentraţii mult mai ridicate pe fiecare
gram de tutun consumat prin combustie; acest
lucru fiind valabil pentru mulţi compuşi
cancerigeni cum ar fi N–nitrozodimetilamina sau
N-nitrozo-dietilamina care condensează pe cilii
căilor respiratorii, producând nuclee edemice ce,
mai târziu, vor degenera în cancer pulmonar.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
F. Alcoolul
Istoria arata ca vita de vie a fost cultivata în Asia de
către chinezi încă din epoca pietrei cioplite, după
care a ajuns în India, Persia, Asia Mica, Egipt, Africa
de Nord iar de aici în Grecia şi Imperiul Roman, de
unde se răspândește şi în alte regiuni ale Europei.
Istoria uzului şi abuzului de alcool se confunda
aproape cu istoria apariției primelor modele de
cultura umana, efectele sale benefice sau malefice
asupra organismului fiind cunoscute din timpuri
străvechi. Despre acestea amintesc documentele
păstrate fie în piatra glorificării dinastiei III
egiptene, fie în cărămizile arse ale Ninivei şi
Babilonului. China se pare ca a cunoscut printre
primele focul fără pulbere al alcoolului.
Dacă trecem în revistă efectele benefice nu putem
să nu reamintim de poemele preislamice din
Peninsula Arabica care abunda în referințe la
băuturi şi efectele stimulatoare sau deletorii ale
alcoolului. Strugurii au fost considerați, din cele
mai vechi timpuri, ca simbol al fecundității şi
sănătății, iar romanii îi întrebuințau la toate
sacrificiile, fiind printre primii care au instituit
cura de struguri.
Despre vin se vorbeşte în multe locuri. În Sfânta
Scriptura este considerat ca “binecuvântare a
cerului, ce înveselește sufletul şi inima când e băut
cu moderație”. Creştinismul îl socoteşte simbolic
“sângele lui Isus Christos din Sfânta Împărtășanie”.
Grecii îl întrebuințau în anumite boli simplu, fiert
sau amestecat cu plante medicinale. La romani,
Simplicius spune ca în timpul lui Marc Aurelius, în
războiul contra Perşilor când a izbucnit ciuma, el a
vindecat soldații cu vin şi untdelemn. Marii medici
ai antichității, Hipocrate, Discoride, Avicena,
Celsius, Gallien şi alții, au administrat vinul pentru
efectul lui diuretic la bolnavii cu ascita, ca tonic în
maladiile febrile, convalescenta şi surmenaj. În
decursul veacurilor literați filozofi şi medici au
scris în cărți pasaje minunate lăudând calitățile
acestei băuturi atunci când este consumata în
cantitate moderata. Datorita calităților sale, de-a
lungul veacurilor, s-au creat intre vin şi om
raporturi de funcționalitate de ordin mitic,
biologic, psihologic şi medical.
Un rol nefast al alcoolului a constat în degradarea
morala şi culturala care a dus la destrămarea unor
imperii. Concepția diagnostica cu privire la boala
alcoolica a luat naştere în 1785, când Rusha
Fladelfin și Tomas Trotter au atras atenția asupra
efectelor indezirabile ale alcoolului. Termenul de
alcoolism a fost introdus în anul 1851 de către
medicul suedez Magnus Hus. Alcoolismul este un
fenomen de o incontestabila importanta prin
28
urmările sale medicale și sociale. Beția a fost
considerata întotdeauna veselie, petrecere, dar
nimeni nu a vrut sa vadă în ea sărăcia, disoluția
familiala și nebunia.
Statisticile arata ca beția alcoolica este foarte
răspândita în lume; aceasta ca urmare a ușurinței
cu care se poate procura alcoolul de la orice colt de
strada. Beția a devenit o patima foarte răspândita
alături de cafea și fumat în mediul sătesc,
muncitoresc, orășenesc, cu extindere chiar asupra
intelectualilor. Expansiunea alcoolismului ataca
categorii noi; de subliniat penetrația alcoolului la
populația de vârsta tânără (11-13 ani).
Alcoolismul în lume reprezintă un fenomen de o
gravitate covârșitoare din punct de vedere medical
și demografic. Prin consecințele firești pe care le
exercita asupra individului din punct de vedere
fiziologic și psihologic, prin răsunetul pe care îl are
asupra generațiilor de urmași, asupra vieții sociale
și de familie, consumul de alcool constituie o
problema ce depășește cadrul preocupărilor pur
biologice. Legat strâns de complexul vieții
colective, acesta poate sta la originea criminalității,
prostituției, la baza unor accidente de munca și de
circulație, sinucideri.
Alcoolismul are o triplă importanță: patologică,
socio-economică și demografică. Din efectele
patologice, la alcoolicii cronici ce solicită asistență
medicală, sunt cunoscute: ciroza hepatică cu
hemoragie digestivă superioară, afecțiunile cardio-
vasculare și gastro-intestinale, demența alcoolică,
tuberculoza pulmonară etc. Din punct de vedere
socio-economic fenomenul reprezintă un factor de
sărăcie. Pierderile economice trebuie cântărite, în
mod deosebit, în consecințele patologice ale
alcoolismului. Alcoolismul contribuie la
destrămarea și sărăcia familiilor, cu influenta
directa asupra eredității. Demografic reprezintă un
factor important al mortalității infantile prin
terenul determinat de alcoolismul părinților.
Asistam în societatea moderna la o creștere
dramatica a consumului de alcool care, alături de
fumat și cafea, constituie o problema cu implicații
ce depășesc aspectul medical, interesând viața
sociala a colectivităților. Se pare ca băuturile
alcoolice, în special cele tari, creează dependenta
fizica și psihica, prin eliberarea de endorfine.
În specialitatea noastră, de anestezie și terapie
intensiva, suntem solicitați sa acordam asistenta
medicala la bolnavi medicali și chirurgicali cu
intoxicație etanolică atât cronica cat și acuta.
Experiența ne-a demonstrat ca la acești bolnavi
reactivitatea este diferita, fapt ce necesita
cunoștințe necesare adaptării tehnicilor de terapie
intensiva și anestezie în funcție de momentul și
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
gradul de intoxicație etanolică la internarea în
spital. Deși greu de apreciat, nu sunt de ignorat
cheltuielile pe care le suporta societatea pentru
consecințele acestui consum exagerat de etanol,
grevând în mod serios bugetul de stat. Toate
acestea, alături de bolile organice produse de
alcool, justifica importanta ce trebuie acordata
alcoolismului în tara noastră.
Consumul de alcool a crescut în ultimul timp ca
volum şi frecvenţă, iar vârsta la care se începe
băutul a scăzut. Studiile efectuate arată că obiceiul
consumului de alcool începe din adolescenţă şi la
debutul vârstei adulte, dar consecinţele patologice
nu apar decât în decursul mai multor ani.
Adolescenţii sunt rareori consumatori cronici de
alcool; mai degrabă au tendinţa de a ceda ocazional
unui consum excesiv de alcool. Dependenţa de
alcool se instalează după mai mulţi ani şi
majoritatea persoanelor care solicită asistenţă
medicală au peste 30 ani.
Alcoolul reprezintă însă cea mai importantă
ameninţare, fiind responsabil pentru moartea a
peste 750.000 de persoane anual şi pentru
îmbolnăvirea a circa 3,5% din populaţia totală a
Globului. De fapt, alcoolul poate afecta sănătatea şi
bunăstarea umană atât în mod direct, studiile
efectuate în acest sens arătând că persoanele care
beau mai mult de 4 pahare de alcool pe zi (coniac
şi/sau bere mai degrabă decât vin) sunt foarte
vulnerabile la tuberculoză sau cancer oral,
faringian, laringian şi gastric sau hepatic; cât şi în
mod indirect, prin faptul că acesta alterează grav
condiţia psihiatrică a consumatorului, impunându-i
chiar evoluţia spre comportamente agresive
(omucideri, sinucideri, accidente etc.). În plus,
alcoolul exercită şi numeroase efecte la distanţă
care ameninţă nu numai sănătatea consumatorului
său, ci şi pe cea a membrilor familiei sale, prin
violenţă domestică şi ruină financiară sau morală.
Se observă diferenţe importante între sexe privitor
la consumul de alcool şi la efectele fizice produse
de acesta. În ţările dezvoltate tinerele consumă
alcool la fel de frecvent ca tinerii, dar în cantitate
mai mică. Conţinutul mai redus în apă al
organismului femeilor face ca acestea să fie mai
vulnerabile decât bărbaţii la efectele alcoolului.
Rezultă că prin consumarea aceleaşi cantităţi de
alcool consecinţele asupra sănătăţii vor fi mai
grave la femei.
Alte diferenţe între bărbaţi şi femei pot fi de ordin
socio-cultural. În numeroase ţări consumul de
alcool de către tineri este considerat ca o
consolidare a imaginii masculine de virilitate şi
maturitate. Consumarea de alcool de către femei
este privită diferit: femeia care bea mult este
29
obiectul dezaprobării sociale şi, în consecinţă, ea
încearcă să disimuleze dificultăţile cu care se
confruntă în loc să solicite un ajutor calificat.
Consumul mondial de alcool a înregistrat, în
general, o tendinţă descrescătoare în ţările
dezvoltate, şi una crescătoare în ţările în curs de
dezvoltare, deşi acestea variază de la o ţară la alta.
De exemplu, numai în Europa, consumul de alcool a
scăzut constant din 1980 până în 1990 în ţările
dezvoltate, dar a continuat să crească în unele ţări
cu economie de tranziţie, în timp ce în ţările
nordice, acesta s–a menţinut în limite relativ
stabile.
În unele comunităţi, pentru atenuarea efectelor
fiziologice ale frigului persistent, consumul de
alcool constituie un comportament normal,
membrii acestor societăţi dezvoltându-şi adevărate
ritualuri culturale de distribuţie şi consum, prin
care se exprimă atât relaţia de determinare
exercitată de mediul natural, cât şi legăturile
sociale din cadrul complexului cultural propriu.
Astfel, laponii din nordul peninsulei Scandinave,
eschimoşii din Groenlanda, precum şi amerindienii
de pe platourile andine consideră alcoolul drept
component de bază al alimentaţiei zilnice deoarece
efectele sale termogenetice, cel puţin, îi ajută să–şi
menţină nealterată funcţionalitatea biologică şi
ocupaţională într-un mediu extrem de ostil.
Forma de prezentare
Alcoolul
Reprezentanţii din clasa alcoolilor
sunt: metanolul, furfurolul,
alcoolul izobutilic, alcoolul
izoamilic, acetaldehida, formiatul
de etil. Toate aceste substanţe
sunt extrem de toxice. Etanolul este denumirea
chimică pentru alcool (corect: Etanolul, sau
alcoolul etilic, este cel mai cunoscut dintre alcooli).
Berea are un conţinut alcoolic de două până la
patru procente. Vinul conţine de regulă opt până la
zece, vinurile roşii „grele” (de ex. soiul Burgunder)
douăsprezece până la paisprezece procente.
Vinurilor dulci (vin de Porto, vin de Xeres/Sherry)
li se adaugă alcool, astfel încât ajung la un conţinut
de 18 - 20%. Whisky-ul, romul, ginul şi coniacul au,
de regulă, un conţinut de etanol (alcool etilic) de 35
- 45 procente.
Mod de utilizare. Efecte.
Alcoolul acţionează predominant asupra sistemului
nervos al omului, mai ales pe centrii ce
coordonează funcţiile cerebrale complexe cum ar fi
conştienţa şi emoţiile, şi mai puţin pe funcţiile
inferioare, vegetative. Cât de tare este şi cât de
mult ţine acest efect, depinde de concentraţia de
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
alcool din organism, ce se determină din sânge
(alcoolemia) şi se măsoară în grame de alcool la
litrul de sânge. Cele mai multe decese survenite în
urma unei intoxicaţii etanolice au evidenţiat o
alcoolemie cuprinsă între 1,8 şi 6,7 grame/l.
Concentraţiile letale sunt cuprinse între 5,0 şi 8,0
g/l; 90% dintre persoanele ce prezintă aceste
valori decedează.
Unele simptome ale intoxicaţiei alcoolice acute
seamănă mult cu cele din intoxicaţia cu opiacee.
Naloxona, un antagonist al opiaceelor care
anihilează efectele morfinei şi heroinei, poate fi
eficientă şi în cazul intoxicaţiei cu alcool. De regulă,
nu este însă necesar tratamentul medicamentos;
de cele mai multe ori fiind suficientă spălătura
gastrică urmată de perfuzii. Organismul
metabolizează în fiecare oră o parte a alcoolului
ingerat. La combustia alcoolului, ca şi la
metabolizarea altor alimente, se eliberează o
anumită cantitate de energie. Un pahar de ţuică are
valoarea nutritivă a unui ou. Astfel, la
consumatorul (potatorul) cronic apare, mai
devreme sau mai târziu, o stare de avitaminoză,
deoarece alcoolicii îşi asigură mare parte din
aportul nutritiv sub formă de alcool, care nu
conţine vitamine, dar pentru a cărui metabolizare
sunt necesare respectivele vitamine.
Mahmureala. Consecinţele unei nopţi lungi de
petrecere sunt cu siguranţă cunoscute de toată
lumea: o mahmureală puternică. Aceasta se
caracterizează prin senzaţia de presiune la nivelul
creierului, cefalee intensă, nervozitate şi
iritabilitate crescută, sensibilitate la stimuli
externi, oboseală precoce în cazul efortului fizic,
precum şi transpiraţia profuză şi o stare generală
de epuizare, ca după o răceală zdravănă.
Efecte: Alcoolul are un efect narcotic care se
instalează - ca în cazul altor substanţe narcotice,
precum eterul, cloroformul sau gazul ilariant (oxid
de azot, N2O - n. tr.) - după un stadiu iniţial de
iritaţie/excitaţie. Această stare de excitaţie se
defineşte însă mai degrabă negativ - prin dispariţia
inhibiţiilor - decât pozitiv. Forţa musculară
grosieră creşte după ingestia de alcool în cantităţi
mici, fiind redusă senzaţia de oboseală în timpul
stării de excitaţie. În acelaşi timp, performanţa în
ceea ce priveşte rezolvarea de sarcini complicate,
cum ar fi conducerea unui autovehicul, este vizibil
afectată, chiar la ingestia de cantităţi reduse. Se
reduce nu doar performanţa generală, ci şi
capacitatea de a aprecia propria performanţă.
Reducerea aptitudinilor autocritice este doar una
dintre consecinţele tipice ale consumului de alcool.
Cantităţi mici pot deja slăbi controlul, scad
inhibiţia, iar „supra-eul”, aşa cum a denumit
30
Sigmund Freud regulile sociale pe care fiecare
individ şi le însuşeşte în cursul vieţii, pierde din
semnificaţia sa. Dezinhibarea însă este rareori
completă. Din fericire, concentraţiile de alcool care
produc dezinhibarea totală şi care ar permite
trăirea necontrolată a unor impulsuri agresive,
produc un efect narcotic atât de puternic, încât
persoana în cauză nu mai este în stare să comită
gesturile pentru care nimic nu le-ar mai inhiba. De
asemenea, se spune că efectul stimulator al
alcoolului asupra stării de spirit şi a emoţiilor se
explică prin aceeaşi dezinhibare, asociată cu
sugestia socială. Ca multe alte droguri, alcoolul
creşte şi el sugestibilitatea individului. Pentru că
reduce autocritica, consumatorul se vede satisfăcut
în aşteptările sale: dacă doreşte să se înveselească,
se va înveseli, dacă aşteaptă ca alcoolul să-l
liniştească, el se va calma. La persoana aflată în
stare de ebrietate, se evidenţiază mai ales
labilitatea dispoziţiei şi sugestibilitatea crescută:
poate face gălăgie veselă într-un moment, iar apoi
să izbucnească în lacrimi şi să-şi plângă viaţa
nereuşită. În acest sens, alcoolul nu-l înveseleşte şi
nici nu-l întristează, ci doar înlătură mecanismele
reglatoare care în mod normal echilibrează
oscilaţiile vieţii psihice. Întâi dispar inhibiţiile; apoi
lipseşte capacitatea de a efectua muncă de precizie,
intelectuală sau fizică; în final, este influenţată şi
activitatea musculară grosieră, şi conștiința
individului este tot mai tulburată. În doze foarte
mari, alcoolul determină o stare de narcoză - ce se
deosebeşte clar de somnul normal - din care cel
ebriat abia poate fi trezit. În doze şi mai mari,
alcoolul devine o toxină cu efect letal. Decesul
intervine prin tulburări ale sistemului nervos
central: Centrul respirator al creierului este
paralizat, inima şi circulaţia sanguină se prăbuşesc.
Un efect evident al alcoolului se observă la nivelul
vaselor sanguine care se dilată. Concomitent, se
produce o contracţie a vaselor din interiorul
organismului, pentru a păstra constantă tensiunea
arterială. Pentru că sângele se răceşte mai repede
la suprafaţa corpului, alcoolul accelerează
pierderea de căldură. În acelaşi timp, el paralizează
centrul termogenezei în creier care reglează
temperatura corpului. Mulţi alcoolici au îngheţat în
aer liber, devenind victime ale acestui mecanism
complex.
Alcoolismul
Fazele alcoolismului, după Jellinek:
1. Faza prealcoolică: obiceiul de a se relaxa cu
băutura, cu tendinţa de a creşte cantitatea
ingerată;
2. Faza prodromală: consumul, în secret, de
alcool, gândire orientată mereu spre consum,
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
apariţia sentimentelor de vinovăţie, „rupturi ale
filmului”;
3. Consumul prin constrângere: pierderea
controlului! Deraierea totală în relaţiile sociale,
accese de furie, gelozie, milă faţă de propria
persoană, preocupare pentru asigurarea unor
cantităţi suficiente, băutul de dimineaţă;
4. Faza cronică: decăderea personalităţii,
tulburări cognitive. Individul bea împreună cu
persoane din medii sociale inferioare. Pierderea
toleranţei la alcool, tremurături, stări de anxietate,
stări de colaps.
Consecinţe fizice/biologice:
 gastrită, ulcer gastric, tulburări de absorbţie a
vitaminei B12
 ficat de stază (ficat gras), ciroză hepatică cu
varice esofagiene
 impotenţă, polineuropatie (afectarea tuturor
nervilor periferici)
 leziuni cerebrale toxice (modificări de
caracter, scăderea performanţelor
intelectuale)
Psihoze determinate de consumul de alcool
1. Beţia patologică Este o stare de excitaţie,
respectiv sedare declanşată prin consumul de
alcool, cu recunoașterea defectuoasă a realităţii,
iluzii şi halucinaţii. Frica excesivă sau furia,
agresivitatea puternică, starea de afect şi
atitudinea violentă pot apărea, în unele cazuri, deja
la ingerarea de cantităţi minime de alcool (probabil
în urma unei predispoziţii individuale, de ex. date
de leziuni la nivel cerebral).
Durata acestor manifestări este limitată în timp (5-
15 min.). Urmează somnul terminal şi amnezia
evenimentului. Aceste faze sunt greu de apreciat în
expertizele medico-legale.
2. Delirium tremens Reprezintă o stare gravă în
care apar halucinaţii vizuale majore, aprecierea
greşită a realităţii, agitaţie psihomotorie severă,
transpiraţii profuze, tremurături, dereglări
periculoase ale frecvenţei cardiace şi tensiunii
arteriale. În trecut, starea de delirium tremens era
adesea letală, mortalitatea a scăzut semnificativ în
ultimii ani mulţumită unor medicamente noi.
3. Halucinoza alcoolică Se aud voci vorbind între
ele, precum şi voci comentatoare care judecă
persoana consumatorului. Halucinaţiile complexe
de situaţii includ scene de urmărire şi asediu şi se
asociază cu anxietate maximă!
4. Gelozia obsesivă a alcoolicului Este obsesia
adesea incorigibilă, că partenera „merge” cu altul.
Se manifestă de regulă zgomotos şi cu un vocabular
ordinar. Originea se găseşte în relaţia tensionată a
31
cuplului, datorată tocmai consumului de alcool,
precum şi în atitudinea evidentă de refuz din
partea partenerei. Se adaugă problema impotenţei,
sentimentele de vinovăţie din cauza abuzului de
alcool, sentimentul de umilire şi, nu în ultimul
rând, frica de a-şi pierde partenerul de viaţă.
5. Encefalopatia Wernicke Este o inflamaţie acută a
creierului ce poate pune viaţa în pericol (include
somnolenţa, paralizia globilor oculari şi
ataxia=tulburarea coordonării mişcărilor).
6. Sindromul Korsakov Tulburări grave ale
memoriei, pacientul confabulează mult.
Fenomene de sevraj: Hipertensiunea arterială,
transpiraţia profuză, tremurături, dureri la nivelul
întregului corp (la nivelul trunchiului), anxietate,
predelir, tulburări de somn.
Un sindrom acut de sevraj reprezintă întotdeauna
o indicaţie pentru internarea în spital. Aici, se
urmează un tratament cu medicamente psihotrope
anxiolitice, hipotensoare şi perfuzii pentru
corectarea pierderii de lichide.
G. Noile substanţe psihoactive
Noile substanțe
psihoactive (NSP),
denumite eronat,
pentru a induce în
eroare și
„etnobotanice”,
„legale”, „săruri de baie”, „îngrășământ de
plante”, „odorizant de cameră” etc. au apărut și
în România prin anii 2008-2009, fiind vândute
în trecut în așa numitele „magazine de vise” sau
„spice shop”, dovedindu-se ulterior că erau
droguri deghizate în pliculețe pe care scria
„îngrășământ de plante” și „nu sunt destinate
consumului uman”.
Aceste substanțe au fost create pentru a putea
înlocui efectele drogurilor care deja erau
interzise prin lege în majoritatea țărilor,
precum cannabis, ecstasy, cocaină, LSD. Astfel,
substanțele nou create au formule chimice
diferite de drogurile interzise și, pe măsură ce
erau identificate și interzise, apăreau altele,
structura chimică schimbându-se continuu
pentru a putea fi cu un pas înaintea legii.
Astfel, aceste substanțe au fost create într-un
ritm fără precedent, fiind identificate și
înregistrate, până în 2015, 643 de noi
substanțe, dintre care 75 au fost raportate
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
pentru prima dată, iar din acestea, 21 nu
puteau fi clasificate în nicio categorie. Noile
substanțe psihoactive au fost interzise prin
lege, pe măsură ce erau identificate și
clasificate iar din 2011 este interzisă deținerea
și vânzarea tuturor substanțelor susceptibile
de a produce efecte psihoactive indiferent dacă
sunt identificate și clasificate sau nu. Vezi
Legea 143/2000, cu modificările și
completările ulterioare și Legea 193/2011.
Tipuri de NSP. Cele mai des întâlnite forme
sunt:
1. Pastile și tablete inscripționate ca fiind
„suplimente naturale”
2. Canabinoizi sintetici sub forma unor
ierburi uscate stropite cu substanțe sintetice
care mimează efectul canabisului
3. Pulbere cristalizată sau granule care imită
efectul amfetaminelor sau ecstasy-ului.
În urma analizei efectuate de către Laboratorul
Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din
cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii
Organizate, a fost evidenţiat faptul că
principalele substanţe cu proprietăţi
psihoactive identificate în produsele
comercializate au fost cele din categoria
“canabinoizilor sintetici” şi “amfetamine-like”.
Canabinoizi sintetici:
Riscuri în plan fiziologic:
 respiratorii: tuse cronică şi bronşită în cazul
persoanelor ce consumă în mod regulat doze
mari;
 cardiovasculare: amplificarea simptomelor
cardiace la persoanele ce suferă de
hipertensiune sau insuficienţă cardiacă;
 ale sistemului endocrin: alterarea
hormonilor responsabili cu sistemul
reproducător şi cu maturizarea sexuală;
 reducerea capacităţii de funcţionare a
sistemului imunitar.
Riscuri în plan psihologic:
 consumul zilnic poate încetini funcţionarea
mecanismelor psihice, ca de exemplu
capacitatea de învăţare, concentrarea atenţiei
şi memoria;
 trebuie menţionate efectele asupra
executării unor sarcini complexe care necesită
luciditate mentală şi coordonare psihomotorie
cum ar fi, aceea de a conduce un automobil.
32
Pot apărea reacţii acute de panică şi de
nelinişte;
 în cazul persoanelor cu predispoziţii
patologice pot apărea o serie de tulburări
psihiatrice de tipul schizofreniei.
Amphetamine-like
Pulbere cristalizată sau granule care imită
efectul amfetaminelor sau ecstasy-ului. Sunt
droguri psihoactiv cu proprietăţi stimulatoare.
Efecte fizice: tahicardie, hipertensiune
arterială, creşterea temperaturii corporale,
transpiraţii puternice, pupile modificate şi
mişcări involuntare ale ochilor (nistagmus),
încleştarea maxilarului (dificultăţi de
deschidere a gurii, scrâşnitul dinţilor),
insomnie, agitaţie, anorexie, greaţă şi
vărsături.
Efecte psihice: stimulare puternică,euforie,
sociabilitate crescută, percepţie distoprsionată
a culorilor. La doze mari şi /sau utilizare
excesivă apar senzaţii de depersonalizare,
halucinaţii, pot apărea atacuri de panică şi
anxietate generalizată. Duce la alterări
definitive ale bio-chimiei cerebrale, generând
deteriorare masivă urmată de moarte.
Consecințe pe termen mediu: nevoie scăzută de
somn până la 3 zile, apariţia unei ideații
paranoide şi tendinţe sinucigaşe. Aceste
substanțe nu sunt testate, nu sunt stabile ca
structură chimică sau compoziție și, cel mai
adesea, nu există studii cu privire la dozaj,
efecte adverse pe termen mediu și lung și
niciun control al calității produsului care
ajunge la cumpărător, ceea ce le face extrem de
periculoase. Experiența anilor 2009-2011 a
demonstrat riscul la care se supun
consumatorii acestor substanțe, prin numărul
mare de decese, boli grave și simptome
psihiatrice adesea ireversibile.
Nu există niciun fel de siguranță în
consumul acestor substanțe!
 Efectele negative sau supradoza pot
apărea oricând, la orice doză sau în combinație
cu alcool sau alte droguri.
 Este foarte greu să fie identificate toate
efectele negative întrucât structura chimică se
schimbă constant.
 CAPITOLUL II. DROGURILE și LEGEA
„Nu credeam că dacă fumez marijuana pot ajunge la închisoare...nu am făcut rău nimănui”
1. Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961;
2. Convenția națiunilor unite din 1971 asupra
substanțelor psihotrope;
3. Convenția națiunilor unite din 1988 contra
traficului ilicit de stupefiante și substanțe
psihotrope;
4. Strategia Uniunii Europene în materie de
droguri 2013-2020;
5. Strategia națională antidrog 2013-2020;
6. Legea 143/2000 privind combaterea traficului
și consumului ilicit de droguri, republicată;
7. Legea 399/2005 privind regimul juridic al
plantelor, substanțelor și preparatelor
stupefiante și psihotrope;
8. Noul Cod Penal și Noul Cod de Procedură
Penală;
9. Hotărârea nr. 860 din 2005 de aprobarea a
Regulamentului de aplicare al Legii nr.
143/2000 privind combaterea traficului și
consumului ilicit de droguri.
Redăm prevederile legii 143/ 2000 care
reglementează traficul și consumul de droguri.
LEGEA 143/2000 PRIVIND COMBATEREA
TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI ILICIT DE
DROGURI republicată
Articolul 2 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea,
transformarea, oferirea, punerea în vânzare,
vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu,
trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea,
deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia
drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu
închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor
drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect
droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de
la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Articolul 3 (1) Introducerea sau scoaterea din
ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de
risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3
la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc
droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de
la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Articolul 4 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea,
transformarea, cumpărarea sau deţinerea de
droguri de risc pentru consum propriu, fără drept,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă.
33
(Alex, 30 ani, consumator canabis)
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc
droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de
la 6 luni la 3 ani.
Articolul 5 Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu
orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a
oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul,
pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea
consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte
cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Articolul 6 (1) Prescrierea drogurilor de mare risc,
cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie
necesară din punct de vedere medical, se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se
sancţionează şi eliberarea cu intenţie de droguri de
mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în
condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete
medicale falsificate.
(3) Obţinerea de droguri de mare risc prin
folosirea unei reţete medicale prescrise în
condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete
medicale falsificate se pedepseşte cu închisoare de
la un an la 3 ani.
Articolul 7 Administrarea de droguri de mare risc
unei persoane, în afara condiţiilor legale, se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Articolul 8 Furnizarea, în vederea consumului, de
inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Articolul 9 Finanţarea săvârşirii faptelor
prevăzute la art. 2-5 se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele
speciale ale acestora majorându-se cu o treime.
Articolul 10 Îndemnul la consumul ilicit de
droguri de mare risc, prin orice mijloace, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Articolul 11 Dacă faptele prevăzute la art. 2, 6-8 şi
10 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa
este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea
unor drepturi.
Articolul 12 (1) Tentativa la infracţiunile
prevăzute la art. 2, 3, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2)-
(3), art. 7 şi 9 se pedepseşte.
(2) Se consideră tentativă şi producerea sau
procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum
şi luarea de măsuri în vederea comiterii
infracţiunilor prevăzute la alin. (1).
Articolul 13 (1) Cu privire la infracţiunile cuprinse
în prezentul capitol, pe lângă situaţiile prevăzute în
Codul penal, constituie circumstanţe agravante
următoarele situaţii:
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar
fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;
b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o
persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta
împotriva drogurilor;
c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite
sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei
persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au
efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege
cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă
fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate
medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie,
centre de asistenţă socială, de reeducare sau
instituţie medical-educativă, locuri în care elevii,
studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative,
sportive, sociale ori în apropierea acestora;
d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor
prevăzute la art. 2-10;
e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe
care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi
integritatea persoanelor.
(2) În cazul circumstanţei agravante prevăzute la
alin. (1) lit. c), referitoare la săvârşirea faptelor
într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care
elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi
educative, sportive, sociale sau în apropierea
acestora, la maximul special prevăzut de lege se
poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în
cazul închisorii, sau maximul general, în cazul
amenzii.
Articolul 14 Nu se pedepseşte persoana care a
comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9
şi care, mai înainte de a fi începută urmărirea
penală, denunţă autorităţilor participarea sa la
comiterea infracţiunii, contribuind astfel la
identificarea şi tragerea la răspundere penală a
autorului sau a celorlalţi participanţi.
Articolul 15 Persoana care a comis una dintre
infracţiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul
urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea
şi tragerea la răspundere penală a altor persoane
care au săvârşit infracţiuni legate de droguri
beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor
pedepsei prevăzute de lege.
Articolul 16 (1) Drogurile şi alte bunuri care au
făcut obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 2-9 se
confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc,
condamnatul este obligat la plata echivalentului lor
în bani.
(2) Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau
orice alte bunuri dobândite prin valorificarea
drogurilor şi a altor bunuri prevăzute la alin. (1).
(3) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor
confiscate şi banii confiscaţi, conform alin. (1) şi
(2), constituie venituri ale bugetului de stat şi se
evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
34
Articolul 17 (1) Drogurile ridicate în vederea
confiscării se distrug potrivit art. 574 lit. d) din
Codul de procedură penală. Păstrarea de
contraprobe este obligatorie.
(2) Sunt exceptate de la distrugere:
a) medicamentele utilizabile, care au fost remise
farmaciilor sau unităţilor spitaliceşti, după avizul
prealabil al Direcţiei farmaceutice şi dispozitive
medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii;
b) plantele şi substanţele utilizabile în industria
farmaceutică sau în altă industrie, în funcţie de
natura acestora, care au fost remise unui operator
economic public sau privat, autorizat să le utilizeze
ori să le exporte;
c) unele cantităţi corespunzătoare, care vor fi
păstrate în scop didactic şi de cercetare ştiinţifică
sau au fost remise instituţiilor care deţin câini şi
alte animale de depistare a drogurilor, pentru
pregătirea şi menţinerea antrenamentului
acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale.
(3) Distrugerea drogurilor se efectuează periodic,
prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de
către o societate reglementată de Legea nr.
31/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, autorizată, în prezenţa
unei comisii formate din judecătorul delegat cu
executarea, câte un reprezentant al Agenţiei
Naţionale Antidrog, al Ministerului Mediului şi
Schimbărilor Climatice, un specialist din cadrul
formaţiunii centrale specializate în prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri din Inspectoratul General al Poliţiei
Române şi gestionarul camerei de corpuri delicte a
aceleiaşi unităţi. În cazul în care distrugerea nu are
loc în circumscripţia instanţei de executare, din
comisie face parte judecătorul delegat cu
executarea de la instanţa corespunzătoare în grad
în circumscripţia căreia are loc distrugerea. Un
exemplar al procesului-verbal se trimite instanţei
de executare.
Articolul 18 În cazul în care un consumator este
condamnat la pedeapsa închisorii pentru
săvârşirea unei alte infracţiuni decât cele
prevăzute la art. 4, instanţa poate dispune
includerea acestuia într-un program terapeutic
derulat în sistemul penitenciar.
Capitolul III Dispoziţii procedurale
Articolul 19 (1) În cazul săvârşirii infracţiunilor
prevăzute la art. 4, procurorul dispune, în termen
de 24 de ore de la începerea urmăririi penale,
evaluarea consumatorului de către centrul de
prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul
includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă
a persoanelor consumatoare de droguri.
(2) În funcţie de concluziile raportului de evaluare
întocmit de centrul de prevenire, evaluare şi
consiliere antidrog, în termen de 5 zile de la
primirea acestuia, procurorul dispune, cu acordul
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
consumatorului, includerea acestuia în programul
integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare
de droguri.
Articolul 20 (1) Dacă, până în momentul
pronunţării hotărârii, inculpatul menţionat la art.
19 respectă protocolul programului integrat de
asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri,
instanţa de judecată poate dispune renunţarea la
aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării
pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul
penal.
(2) Nerespectarea, pe durata termenului de
supraveghere, a programului integrat de asistenţă
a persoanelor consumatoare de droguri atrage în
mod corespunzător aplicarea dispoziţiilor art. 88
alin. (1) din Codul penal.
Articolul 21 (1) Formaţiunile centrale specializate
în prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române,
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
Române, Ministerul Public şi Direcţia Generală a
Vămilor transmit Agenţiei Naţionale Antidrog
datele privind prevenirea şi combaterea traficului
şi consumului ilicit de droguri, substanţe chimice
esenţiale, precursori şi inhalanţi chimici toxici,
necesare întocmirii raportului către Guvernul
României şi către organisme internaţionale cu
privire la evoluţia şi nivelul traficului şi consumului
de droguri în România, precum şi cele necesare
elaborării de studii, sinteze şi analize pentru
fundamentarea politicilor şi strategiilor de răspuns
în lupta antidrog.
(2) În acelaşi scop, Ministerul Sănătăţii, Ministerul
Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice şi Ministerul Educaţiei Naţionale, precum
şi alte instituţii publice sau private acreditate să
desfăşoare programe şi activităţi de prevenire a
consumului ilicit de droguri transmit datele
solicitate de Agenţia Naţională Antidrog, în
condiţiile legii.
(3) Instituţiile prevăzute la alin. (2) pot primi, la
cerere, datele centralizate de către Agenţia
Naţională Antidrog privind drogurile, substanţele
chimice esenţiale, precursorii şi inhalanţii chimici
toxici, inclusiv rapoarte anuale, sinteze şi analize.
Capitolul IV Măsuri împotriva consumului ilicit
de droguri
Articolul 22 (1) Consumul de droguri aflate sub
control naţional, fără prescripţie medicală, este
interzis pe teritoriul României.
(2) Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub
control naţional poate fi inclusă, cu acordul său,
într-un program integrat de asistenţă a
persoanelor consumatoare de droguri.
Manifestarea acordului de includere în circuitul
integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare
35
de droguri se face prin semnarea unui document,
potrivit regulamentului pentru aplicarea
dispoziţiilor prezentei legi.
(3) Stabilirea programului psihologic şi social
individualizat se face de către centrul de prevenire,
evaluare şi consiliere antidrog, pe baza evaluării
psihologice şi sociale şi în concordanţă cu
rezultatele examinării medicale solicitate unei
unităţi medicale, conform criteriilor prevăzute în
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Stabilirea programului terapeutic individualizat
se face conform protocoalelor de practică,
elaborate de Ministerul Sănătăţii, prin structurile
sale specializate şi Colegiul Medicilor din România.
(5) Unităţile medicale în care se desfăşoară
programe terapeutice pentru consumatorii
dependenţi transmit centrelor de prevenire,
evaluare şi consiliere antidrog datele necesare în
vederea menţinerii continuităţii programului
integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare
de droguri, pe baza unui raport medical.
(6) Programul terapeutic şi programul psihologic şi
social se desfăşoară integrat, astfel încât
consumatorul şi consumatorul dependent să poată
beneficia de o asistenţă medicală, psihologică şi
socială concomitentă şi continuă, cu respectarea
drepturilor omului şi a drepturilor pacientului,
potrivit legii.
Articolul 23 (1) Programele psihologice şi sociale
se elaborează de către Agenţia Naţională Antidrog
în colaborare, după caz, cu Ministerul Sănătăţii,
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Justiţiei şi se
pot derula în centre autorizate şi/sau acreditate în
acest sens, cu regim deschis sau închis, publice,
private sau mixte.
(11) Programele naţionale de prevenire şi asistenţă
medicală, psihologică şi socială a consumatorilor
de droguri şi programele de interes naţional de
prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi
socială a consumatorilor de droguri se elaborează
de către Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare
cu alte instituţii, organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale, şi se aprobă de către Guvern.
(12) Programele naţionale de prevenire şi asistenţă
medicală, psihologică şi socială a consumatorilor
de droguri se implementează, se monitorizează şi
se evaluează de către Agenţia Naţională Antidrog,
în calitate de coordonator naţional al politicilor
publice în domeniu.
(13) Programele de interes naţional de prevenire şi
asistenţă medicală, psihologică şi socială a
consumatorilor de droguri se implementează de
către entităţi aparţinând societăţii civile cu
responsabilităţi în domeniul antidrog, monitorizate
şi evaluate de către Agenţia Naţională Antidrog.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

(14) Normele tehnice şi metodologice de realizare a
programelor de interes naţional de prevenire şi
asistenţă medicală, psihologică şi socială a
consumatorilor de droguri se aprobă prin ordin al
ministrului afacerilor interne, care se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
(15) Programele naţionale de prevenire şi asistenţă
medicală, psihologică şi socială a consumatorilor
de droguri şi programele de interes naţional de
prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi
socială a consumatorilor de droguri se finanţează
de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat
Ministerului Afacerilor Interne, în limita fondurilor
bugetare aprobate Agenţiei Naţionale Antidrog.
(2) Programele terapeutice se elaborează de către
Ministerul Sănătăţii şi se desfăşoară în centre
stabilite în acest scop, cu regim deschis sau închis,
publice, private sau mixte.
(3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea evaluării
consumatorului şi de derularea programelor
psihologice şi sociale sunt suportate de la bugetul
de stat, prin bugetul aprobat Ministerului
Afacerilor Interne, în limita fondurilor aprobate
Agenţiei Naţionale Antidrog.
(4) Cheltuielile ocazionate de aplicarea
programului terapeutic individualizat pentru
persoanele asigurate prin sistemul de asigurări
sociale de sănătate sunt suportate de casele de
asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de
asigurări sociale de sănătate pentru afecţiunile ce
decurg din consumul de droguri şi prin programele
de sănătate ale Ministerului Sănătăţii şi programele
de profilaxie ale Agenţiei Naţionale Antidrog.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Ministrul justiţiei şi ministrul sănătăţii vor
stabili, prin ordin comun, măsurile medicale şi
educative sau programele care vor fi aplicate
consumatorilor de droguri în penitenciare.
Articolul 24 (1) Datele personale ale
consumatorilor dependenţi de consumul de
droguri, incluşi în programul integrat de asistenţă
a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi
de droguri, beneficiază de confidenţialitate,
conform normelor în vigoare.
(2) Evidenţa centralizată a consumatorilor incluşi
în circuitul terapeutic se ţine de Observatorul
Român de Droguri şi Toxicomanii din cadrul
Agenţiei Naţionale Antidrog, în Registrul unic
codificat privind consumatorii de droguri, pe baza
datelor comunicate de Ministerul Sănătăţii şi de
alte instituţii care coordonează programe
terapeutice, psihologice şi sociale, precum şi de
centrele stabilite, publice sau private.
(3) Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile desemnate,
are acces la datele din evidenţa prevăzută la alin.
(2).
(4) Persoanei căreia i s-au aplicat măsurile
prevăzute la art. 22 şi 23 i se va elibera un certificat
nominal sau o legitimaţie în format electronic
codificată, în care se vor menţiona: unitatea
emitentă, datele de identificare a persoanei în
cauză, durata, obiectul şi rezultatul tratamentului,
motivul terminării tratamentului, starea sănătăţii
persoanei în cauză la începutul şi terminarea
tratamentului.
(5) Toate datele referitoare la persoanele supuse
programului integrat de asistenţă a consumatorilor
şi a consumatorilor dependenţi de droguri vor fi
distruse după 10 ani de la încetarea supravegherii
medicale. În cazul persoanelor supuse de mai
multe ori programelor integrate de asistenţă a
consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de
droguri, datele vor fi distruse după 10 ani de la
încetarea ultimei perioade de supraveghere
medicală.
Articolul 25 Orice persoană care are cunoştinţă
despre un consumator de droguri poate sesiza una
dintre unităţile medicale stabilite de Ministerul
Sănătăţii, care va proceda conform legii.
Capitolul V Dispoziţii finale
Articolul 26 În termen de 60 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul
Sănătăţii, cu avizul Ministerului Afacerilor Interne,
Ministerului Justiţiei şi al Ministerului Finanţelor
Publice, va emite Regulamentul pentru aplicarea
dispoziţiilor prezentei legi, care se aprobă prin
hotărâre a Guvernului.*)
Articolul 27 La data intrării în vigoare a prezentei
legi se abrogă dispoziţiile art. 312 din Codul penal
(*Vechiul CP*), în ceea ce priveşte produsele sau
substanţele stupefiante, precum şi alte dispoziţii
contrare.

36
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

CAPITOLUL III. TIPURI DE SERVICII DISPONIBILE PENTRU CONSUMATORII

DE DROGURI
„Am vrut să renunț mai de mult la consum...dar nu puteam singură și nu știam unde să merg și să-mi fie cu
adevărat de ajutor” (Denissa, 27 ani, consumatoare de heroină)
În funcție de rezultatele evaluării, se stabilesc serviciile necesare și disponibile pentru fiecare persoană.
Redăm în cele ce urmează câteva informații legate de sistemul integrat de asistență a consumatorilor de
droguri.
Tipul programului Nr. unităţi/secţii spital Servicii gratuite/
servicii cu plată
Asistenţă şi tratament sevraj şi supradoză 2 minori; 3 Servicii gratuite
Dezintoxicare Adulţi 14 Servicii gratuite
Tratament substitutiv cu metadonă 9 Servicii gratuite
4 Servicii cu plată
Consiliere 50 Servicii gratuite
3 Servicii cu plată
Postcură 1 Servicii gratuite
Outreach 4 Servicii gratuite
Tratament substitutiv cu metadona – în penitenciar 5 Servicii gratuite
În anul 2009 numărul cazurilor admise în tratament în regim de internare a fost de 1126 de cazuri în
scădere faţă de anul 2008 (conform datelor furnizate de CNOASIIDS pag. 35) O situaţie specială și puţin
explicată la momentul respectiv a reprezentat-o scăderea consumului de heroină pe cale injectabilă pusă
în evidenţă prin evaluarea consumului problematic de droguri din Bucureşti, prin metoda
multiplicatorilor în 2007, în comparaţie cu evaluările prin metoda captură-recaptură din 2003 şi 2004. În
anul 2008 nu s-au observat schimbări majore comparativ cu anul 2007. (Raport Naţional 2009)
Similar admiterilor la tratament în centrele Ministerului Sănătăţii (MS) şi în cazul persoanelor care au
urmat tratament în Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA), grupa de vârstă cu cel
mai mare risc este cea de 15-19 ani. (Raport Naţional 2010)
Toate aceste date ne arată ca nu există o preocupare reală de prevenire a consumului de droguri ilegale în
rândul adolescenţilor. Important pentru specialiști este faptul că se vor întâlni cu persoane care au deja o
experienţă „bogată” în ceea ce priveşte consumul, aceasta va duce la dificultăţi în abordarea acestei
problematici.
Consumul de droguri duce la violenţă, la pierderea locului de muncă, a abandonului şcolar, la separarea
de părinţi și de copii, apariţia sentimentelor de disperare, probleme grave legate de sursele de finanţare
(bani). Mulţi dintre aceşti consumatori de droguri sfârşesc în închisoare. La debutul consumului încep să
fure lucruri din propria casă (obiecte mici dar de valoare) pe care membrii familiei sale să le observe lipsa
cât mai târziu. Ulterior ei încep să fure din proprietăţile cunoştinţelor pentru a obţine bani necesari
procurării drogurilor ilegale. De multe ori ei vor comite și alte infracţiuni “importante” legate de droguri
care, cu timpul, duc către penitenciar.

37
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
CAPITOLUL IV. TEORII EXPLICATIVE ALE CONSUMULUI DE DROGURI
Există multe teorii şi modele explicative ale
consumului de droguri, majoritatea fiind orientate
asupra cauzelor care determină indivizii să
consume droguri, ceea ce demonstrează, pe de o
parte, interesul asupra acestei teme, şi pe de altă
parte, dificultatea de a cuprinde întreaga extensie a
acestui fenomen complex. Dacă ştim de ce apare
consumul ne va fi mai uşor să aplicăm programe de
prevenire sau de asistenţă. În continuare vom trece
în revistă teoriile și modelele explicative cele mai
importante ale consumului de droguri, plecând de
la o revizuire extensivă realizată de Becona (1999).
Acesta le clasifică în trei mari grupe:
1. Teorii şi modele parţiale sau bazate pe puţine
componente;
2. Teorii şi modele evolutive sau bazate pe stadii;
3. Teorii şi modele integrative și comprehensive.
4.1. TEORII ŞI MODELE PARŢIALE
SAU BAZATE PE PUŢINE
COMPONENTE
În cadrul acestora sunt incluse cele care încearcă să
explice consumul de droguri prin foarte puţine
elemente sau componente. Aceasta nu înseamnă că
teoriile și modelele complexe ar fi mai bune, dar
din punct de vedere didactic și al clasificării ne
foloseşte pentru a le diferenţia.
Organizaţia Salvaţi Copii (2005) relevă faptul că
fenomenul consumului de droguri este fără
îndoială un fenomen social complex care are
multiple dimensiuni iar analiza și explicarea lui
implică mai multe dimensiuni ale vieţii sociale.
Fenomenul consumului de droguri are o
dimensiune medicală, antropologică, psihologică și
una sociologică.
Modele explicative ale consumului de droguri pot fi
clasificate în două mari categorii:
 modele explicative centrate pe individ,
 modele explicative centrate pe societate5.
4.1.1. Teorii sociologice explicative
ale consumului de droguri
Raportul de cercetare al Organizaţiei Salvaţi Copii
(2005) face referire la faptul că explicaţiile
sociologice ale dependenţei de substanţe se
centrează în special pe factorii structurali iar
teoriile sociologice analizează în special situaţiile
5 Salvaţi Copii (2005). Raport de cercetare. Consumul de droguri
în rândul tinerilor din România. Raport de cercetare, Bucureşti:
Speed Promotion, p. 19
38
sociale, accentul cade pe relaţiile sociale sau pe
structura socială, ele prezentându-se ca elemente
explicative.
4.1.2. Teoria anomiei sociale
E. Durkheim inițiază şi Robert K. Merton dezvoltată
această teorie explicativă a comportamentului
deviant, argumentând că problemele sociale nu
sunt generate de schimbările sociale neprevăzute,
ci de faptul că structura socială impune aceleaşi
scopuri şi idealuri tuturor membrilor săi, fără a le
oferi mijloace egale pentru atingerea lor.
Comportamentele deviante sunt de fapt rezultatul
discrepanţei la nivel social dintre scopurile sociale
generate de apartenenţa la o anumită structură
socială și mijloacele sociale de atingere a
scopurilor.
Limitele acestei teorii6: consideră că mai ales
comportamentele criminale ale persoanelor care se
situează pe un nivel inferior în cadrul ierarhiei
socio-economice și mai puţin comportamentele
criminale din pătura superioară a societăţii. Tot
această teorie accentuează importanţa scopurilor
materiale în societate fiind discutabil dacă
scopurile materiale sunt predominante într-o
societate.
Marshall Clinard și Robert Meier împărtăşesc
aceeaşi opinie care consideră că deviantul
individual nu este un agent liber în alegerea sa, în
măsura în care este constrâns de presiunile
grupurilor de care aparţine. Teoria anomiei nu
recunoaşte importanţa demonstrată a
subculturilor deviante7.
Aceiaşi autori apreciază că în paradigma
mertoniană, evaziunea (retragerea) este o
„suprasimplificare” a unui proces mai complex care
determină alcoolismul sau dependenţa de droguri.
Astfel alcoolicul caută să obţină băutura nu atât ca
mijloc ci ca scop în sine iar individul dependent de
droguri nu este o persoană evazionistă ci una
activă orientată spre un scop constant8, acela de a
căuta surse de aprovizionare pentru consumul de
droguri.
6 Ibidem, p. 21-22
7 Ibidem, p. 23
8 Rădulescu S. M. (1999). Devianţă, Criminalitate şi Patologie
Socială, Bucureşti: Editura Lumina Lex, p. 82
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
4.1.3. Teoria transmisiei culturale9
Pleacă de la premisa că orice comportament
deviant reprezintă nu o expresie a devianţei, ci
dimpotrivă a conformării la regulile și valorile unei
subculturi care se transmit de la o generaţie la alta.
Noţiunea de subcultură se referă la ansamblul de
norme și valori care definesc anumite grupuri
sociale marginalizate, ale căror atitudini sau stiluri
de viaţă contrastează cu cele ale societăţii.
Subculturile apar atunci când indivizi care se află
în aceeaşi situaţie se percep ca marginalizaţi de
societate şi se grupează, aderând la un set de valori
comune10.
Teoria aduce ideea implicării individului într-un
grup particular, în care ceilalţi membri manifestă
atitudini favorabile consumului de droguri, și astfel
creşte probabilitatea ca individul să devină
consumator. Faptul că alte persoane nu ajung să
consume droguri, se explică prin angajarea lor în
grupuri în care membrii acestora manifestă o
atitudine negativă faţă de respectivul
comportament.
4.1.4. Teoria influenţei subculturii
asupra consumului de droguri
A fost aplicată în mod sistematic de către Howard
S. Becker (1953, 1955) care a analizat consumul
punând accentul pe procesul prin care indivizii
devin efectiv consumatori de droguri. Acesta
explică modul în care cineva începe să
experimenteze și să consume marijuana și să
persiste în consum. În concepţia autorului, există
anumite condiţii care determină 3 tipuri de
procese, care se declanşează în momentul
interacţiunii cu alţi fumători,11 și anume:
1. Condiţia învăţării utilizării drogului astfel
încât experienţa de consum să fie una plăcută
(ex. tehnicile specifice de a fuma marijuana).
(Procesul de învățare a modului de
preparare)
2. Învăţarea percepţiei efectului pe care îl
produce drogul asupra organismului şi asupra
stărilor psihice (la început ele sunt ambigue
dar, pe parcurs, consumatorii învaţă să le
perceapă). (Procesul de învățare a
percepției efectului)
9 Ibidem, p. 148
10 Salvaţi Copii (2005). Raport de cercetare. Consumul de
droguri în rândul tinerilor din România. Raport de cercetare,
Bucureşti: Speed Promotion, p. 24
11 Rădulescu S. M. (1999). Devianţă, Criminalitate şi Patologie
Socială, Bucureşti: Editura Lumina Lex, p. 148
39
3. Individul învaţă să perceapă ca fiind plăcut
efectul pe care îl produce drogul ( trebuie
conceptualizat, definit şi interpretat ca plăcut).
(Învață să îți placă să te simți așa)
Nu este însă suficient ca un consumator să
perceapă consumul în mod plăcut ci trebuie să facă
faţă presiunii şi controlului social, din cauza
faptului că acest consum constituie o infracţiune.
Totodată trebuie luate în calcul și caracteristicile
individuale ale persoanelor care experimentează
consumul.
4.1.5. Teoria controlului social
Teoria explică de ce unii adolescenţi adoptă
comportamente deviante şi alţii nu, din perspectiva
controlului social. Astfel, cu cât asupra
adolescenţilor se exercită un control social
puternic, cu atât este mai puţin probabil ca ei să
adopte comportamente deviante de tip
consumpţional. Raportul de cercetare al
Organizaţiei Salvaţi Copii (2005) face referire la un
studiu realizat în Marea Britanie privind relaţia
dintre stilurile de viaţă ale adolescenţilor, sănătate
și clasa socială, fiind identificate trei categorii de
tineri12 şi anume:
 adolescenţii convenţionali, orientaţi spre
familie şi şcoală – categorie cu cei mai mulţi
membrii;
 adolescenţii orientaţi spre grupul de
prieteni – aceștia sunt implicaţi în grupul
de prieteni cu tendinţa de nesupunere faţă
de autoritate;
 adolescenţii –problemă – cuprinde tinerii
care au probleme cu şcoala dar și cu
familia, fiind puternic ancoraţi în grupul de
prieteni.
Analizând rezultatele acestui studiu şi corelându-le
cu controlul social, putem spune că, în cazul
adolescenţilor din ultimele două categorii,
controlul exercitat de către familie și şcoală este
foarte redus, utilizarea drogurilor fiind asociată cu
ultimele două categorii.
4.1.6. Teoria „interacţiune/
socializare selectivă”
Raportul de cercetare al Organizaţiei Salvaţi Copii
(2005) face referire de asemenea și la teoria
„interacţiune/ socializare selectivă” care postulează
existenţa unui grad de compatibilitate între
valorile indivizilor – potenţiali utilizatori de
12Salvaţi Copii (2005). Raport de cercetare. Consumul de
droguri în rândul tinerilor din România. Raport de cercetare,
Bucureşti: Speed Promotion, p. 25-26
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
droguri şi cele ale consumatorilor propriu-zişi.
Trebuie să existe o compatibilitate între valorile
proprii şi valorile grupului de consumatori.
Avem de a face cu aşa zisa „socializare în avans” în
cazul adolescenţilor cu potenţial de consum în ceea
ce priveşte anumite tipuri de valori care determină
intrarea lor în grupul de prieteni.
B. D. Johnson (1973) a utilizat modelul acesta
pentru analiza consumului de droguri la
adolescenţi, iar concluziile au fost următoarele:
 Gradul ridicat de alienare a adolescenţilor
faţă de valorile părinţilor şi gradul ridicat
de implicare în subcultura grupului de
prieteni cresc probabilitatea ca aceştia să
devină consumatori de droguri.
 Adolescenţii puternic ataşaţi de părinţi și
influenţaţi de valorile acestora sunt mai
puţin predispuşi să devină consumatori.
 În cadrul grupurilor de adolescenţi se
manifestă o competiţie pentru statusuri şi,
în situaţia unui control scăzut din partea
părinţilor, aceştia pot deveni expuşi
riscului13.
Alţi autori precum Denise B. Kandel subliniază
faptul că în societate oamenii manifestă dorinţa de
a se orienta către grupuri care au aceleaşi valori pe
care le au ei înşişi. Modelul autoarei este unul
evolutiv care susţine că utilizarea de droguri
urmează nişte paşi secvenţiali, începutul
consumului făcându-se cu anumite substanţe care
pot fi droguri legale, substanțe care servesc ca un
element facilitator pentru uzul altor substanţe
ilegale. Astfel adolescenţii sunt supuşi influenţei
mai multor agenţi de socializare cum ar fi părinţii,
grupul de prieteni sau şcoala şi mass-media,
existând patru etape prin care trec consumatorii de
droguri,14 şi anume: consumul de bere sau vin 
consumul de ţigări sau băuturi tari  consumul de
marijuana  consumul de droguri ilegale.
4.1.7. Modelul social al lui
Peele(1985)
Se bazează pe rolul pe care îl au adicţiile în stilul
nostru de viaţă, astfel adicţia nu este produsă de
substanţe sau de comportament, ci de modul în
care persoana interpretează această experienţă,
precum şi de modul în care răspunde la nivel
fiziologic, emoţional şi comportamental la
respectivele substanţe.
13Ibidem, p. 25
14Salvaţi Copii (2005). Raport de cercetare. Consumul de
droguri în rândul tinerilor din România. Raport de cercetare,
Bucureşti: Speed Promotion, p. 25-26
40
Modul în care individul se confruntă cu realitatea
cotidiană şi modul în care se vede pe sine
influenţează în mod clar şi experienţa adictivă.
Acest model recunoaşte totuşi că experienţele
trecute, precum și personalitatea și mediul social
vor determina un stil de confruntare cu cotidianul.
Drogurile și comportamentele care conduc la
adicţii se vor converti, astfel, în „amulete” pe care
persoana le are pentru a înfrunta mai bine
situaţiile de stres, anxietate, durere, depresie etc.
După Peele cultura noastră favorizează adicţiile,
având ca valori centrale succesul și reuşita
individuală. Atunci când acestea sunt dificil de
obţinut, refugierea în adicţii este un mod de a
vedea viaţa dintr-o perspectivă opusă. În acelaşi
timp, viaţa fiind din ce în ce mai controlată de către
instituţii, individul percepe ca fiind dificil controlul
asupra propriei vieţi iar adicţia se va converti într-
un mod de a scăpa din această situaţie.
4.1.8. Teoriile și modelele biologice
În această grupă considerăm teoriile și modelele
biologice ce consideră adicţia ca o tulburare cu
substrat biologic. Acestea reduc explicarea
tulburării la o cauză fundamental biologică și la
ipoteza auto-medicaţiei. Conform acestora,
individul consumă substanţe pentru că, odată ce a
descoperit, a încercat şi a experimentat efectele
pozitive ale unei substanţe îşi va soluţiona
problemele cu ajutorul acesteia ţinând cont de
faptul că multe din aceste probleme sunt de natură
psihopatologică, sau probleme în care organismul
necesită autoreglarea cu ajutorul substanţei (Casas
și colab., 1992).
Teoriile explicative biologice pun accentul pe două
categorii de aspecte de natură biologică:
1. tendinţa indivizilor de a lua contact cu
drogurile;
2. continuarea consumului odată ce contactul
a fost realizat.
Pe de o parte avem influenţa factorilor genetici și
pe de altă parte avem influenţa factorilor de ţin de
metabolismul individului. Sunt autori care
consideră că aceste aspecte biologice pot fi diferite
nu numai de la un individ la altul ci că ele pot varia
în funcţie de rasă, de specificul naţional sau de
apartenenţa la un grup etnic sau altul.
M. A. Schuckit (1980) susţine că există o
combinaţie din partea unor factori ce ţin de
moştenirea genetică, de mediu sau de
personalitate, influenţă care poate determina
nivelul abuzului de substanţe la indivizi și la
grupuri umane.
Kalata (1987), într-un studiu realizat pe copii,
susţine că ipoteza ca proporţia copiilor născuţi din
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
părinţi alcoolici care devin mai târziu dependenţi
de alcool este situată între 30% şi 40% spre
deosebire de proporţia de 10% regăsită la nivelul
populaţiei generale. Acestei abordări i se pot aduce
critici importante care se regăsesc în analiza
comportamentelor sociale, cărora li se poate
atribui şi un determinism genetic15. În cazul
comportamentelor umane, factorul biologic nu
poate explica singur complexitatea manifestărilor,
nu pot fi ignoraţi factorii sociali care ţin de
influenţa societăţii dar şi de intenţionalitatea
umană care este specifică comportamentului şi
manifestărilor umane. Teoriile biologice reduc
explicarea consumului de droguri la o cauză
fundamental biologică.
Cea de a doua abordare din cadrul acestor teorii
postulează faptul că abuzul de substanţe ar fi
rezultatul unor dezechilibre metabolice care ar
explica dependenţa de substanţe narcotice.
Această ipoteză a fost elaborată de către V. Dole şi
M. Nyswander (1965,1980). Cei doi autori susţin că
dependenţii de heroină ar suferi de boli cu caracter
metabolic sau de dezechilibre de metabolism, iar
repetarea administrării dozelor de narcotic este o
consecinţă a necesităţii de completare a ciclului
metabolic. Aceștia devin dependenţi de heroină,
aşa cum diabeticii devin dependenţi de insulină
care oferă organismului „ceva” ce nu poate primi
pe cale naturală. Nu există evidenţe empirice care
să susţină această teorie, singurul argument fiind
acela că unii consumatori de droguri se comportă
ca și cum ar suferi de un dezechilibru hormonal. Pe
o astfel de abordare se bazează tratamentul cu
metadonă16.
4.1.9. Modelul sănătăţii publice
Derivat al acestuia este modelul convingerilor
asupra stării de sănătate, care a fost elaborat
pentru prima dată de către un grup de cercetători
în domeniul studiului comportamentelor din
cadrul Serviciului de Sănătate Publică al SUA, în
anii 1950-1960. În ultimele trei decenii, acest
model a fost unul dintre cele mai utilizate pentru a
explica comportamentul în relaţie cu starea de
sănătate. Elementele sale fundamentale sunt
susceptibilitatea, severitatea, beneficiile și
barierele percepute.
15 Ibidem, p. 20
16 Ibidem, p. 21
41
4.1.10. Modelul legat de
competenţe
Începând cu jumătatea anilor ’70, diverşi autori au
susţinut un model legat de competenţe, în
detrimentul modelelor prin deficit care primau
până în acel moment. Cheia acestui model o
reprezintă anticiparea problemelor în scopul de a
le evita, mai mult decât încercarea de a ajuta
subiecţii să-şi rezolve problemele. Acesta are două
componente principale (Costa și Lopez, 1996):
promovarea competenţei individuale; dezvoltarea
de comunităţi şi organizaţii competente.
4.2. Teorii psihologice
În cazul teoriilor psihologice accentul cade pe
individ, mecanismele psihologice ale consumului
de droguri având la bază trei categorii de factori,
aşa cum sunt ei prezentaţi în raportul de cercetare
al Organizaţiei Salvaţi Copii (2005) și anume:
1. Factori care ţin de mecanismele „întăririi”;
2. Factori care ţin de caracteristicile de
personalitate;
3. Factori care ţin de „înclinaţia spre
comportamente-problemă”.
Vom sublinia mai jos aspectele cele mai importante
ale celor 3 categorii de factori17.
4.2.1. Teoria întăririi
Această teorie subliniază rolul întăririi în ceea ce
priveşte explicarea diferenţelor dintre utilizatori și
neutilizatorii de droguri. Există întăriri pozitive și
întăriri negative şi de aici două tipuri de explicaţii.
1. Întărirea pozitivă apare atunci când individul
percepe o senzaţie plăcută în urma consumului
de substanţe şi este motivat să consume
substanțe în continuare.
2. Întărirea negativă se referă la faptul că
adoptarea comportamentului de consum se
face pentru nevoia individului de a se relaxa
sau de a evita durerea, acesta fiind motivat în
continuare la consum.
4.2.2. Teoria personalităţii
inadecvate
Aşa cum este prezentată în raportul de cercetare al
Organizaţiei Salvaţi Copii (2005), această teorie are
la bază noţiunea de „personalitate inadecvată”.
Aceasta teorie găseşte sursa consumului în
patologii individuale de ordin psihologic. Indivizii
folosesc drogurile pentru a evada din realitate ca
mijloace de evitare a problemelor vieţii şi de
17 Ibidem, p. 21
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
retragere într-o stare euforică sau de indiferenţă
indusă de substanţe (după E. Goode, 1972 / 1980,
p.60). Această teorie poate fi luată în considerare în
special pentru adolescenţii şi tinerii care trec
printr-o perioadă în care „evadarea” este o
tendinţă constantă, în care persistă înclinaţia de a
exagera problemele vieţii.
4.2.3. Teoria „predispoziţiei la
comportamente problematice”
Această teorie18 arată că, de obicei, consumatorii
de droguri au atitudini, valori și norme care sunt
relative de cele pe care societatea le consideră
unanim acceptate.
Studiile psihosociologice (M. G. Smith și C. P. Fogg,
1977,1978; R. Jessor, 1979; R. S. L. Jessor și Jessor,
1977, 1980; Robins, 1980 etc.) menţionate în
raportul de cercetare al Organizaţiei Salvaţi Copii
(2005) demonstrează cum consumatorii, în
comparaţie cu neconsumatorii tind să fie mai
independenţi în manifestări și deschişi spre noi
experienţe, gata să îşi asume riscuri. Puterea
explicativă a acestei paradigme este limitată,
existând şi cazuri care nu se încadrează.
Există cazuri care se pot explica prin teoria
predispoziţiei la comportamente problematice şi
cazuri care se explică prin teoria personalităţii
inadecvate.
P. de la Felice (1936) considera că diferitele forme
de dependenţă sunt rezultatul unei incapacităţi a
individului de a atinge un anumit „prag” spiritual,
motiv pentru care, de exemplu, opiul devine religia
lui, iar toxicomania „o formă demistică inferioară.”
(Beatrice Gabriela Ioan, 2003). Plăcerea resimţită
de toxicomani pare a fi rezultatul a două aspecte:
pe de o parte, o tulburare a voinţei şi a simţului
moral, care poate servi drept explicaţie pentru vicii
şi perversiuni, iar pe de altă parte, imposibilitatea
consumatorului de a accede la plăceri „normale”.
Din punct de vedere psihologic, cea mai mare parte
a explicaţiilor privind consumul de droguri au ca
element central personalitatea individului. Astfel,
unii dintre cercetători pun accentul pe dorinţa
psihologică necontrolabilă de administrare a
drogului, în vreme ce alţii se bazează în explicaţiile
lor pe dependenţa fizică faţă de un drog. Indiferent
de orientarea explicaţiilor, principala preocupare a
psihologilor rămâne modul în care o anumită
persoană devine dependentă de drog sau, mai
exact, modul prin care se instalează dependenţa
psihologică și/ sau fiziologică faţă de o anumită
substanţă.
18 Ibidem, p. 22
42
Unii autori fac diferenţa între deprindere şi
dependenţă, în sensul că „deprinderea”(obişnuinţa)
are un caracter mental și emoţional, de exemplu,
este caracteristică dorinţa unui fumător de a
aprinde o ţigară, iar „dependenţa” are un caracter
fizic, fiind manifestată printr-o dorinţă imperioasă
de a consuma drogul. (Beatrice Gabriela Ioan,
2003).
În urma unei cercetări asupra unor tineri
dependenţi de droguri, s-au desprins trei condiţii
necesare pentru apariţia dependenţei de droguri:
un deficit psihologic, cu caracter predispozant; o
criză care apare în cursul vieţii; o ofertă oportună
de droguri (Ferreol, 2000).
La început, drogurile se consumă pentru obţinerea
unor senzaţii agreabile, caracteristice fiecărui drog
în parte, pentru ca, ulterior, în momentul instalării
dependenţei, consumul să fie motivat de scopul de
a evita apariţia simptomelor sevrajului.
Deşi toxicomania a fost, în ultimele decenii, terenul
„propice” a numeroase experienţe și cercetări, s-a
constatat că nu prea există o linie directoare care
să caracterizeze opinia cercetătorilor cu privire la
mecanismele responsabile pentru crearea
dependenţei fizice sau psihologice faţă de un
anumit drog.
Unii cercetători, acordă o mare importanţă în
dezvoltarea unei toxicomanii, disponibilităţii şi
diversităţii mari a drogurilor pe piaţa neagră. Acest
factor însă, nu are rolul principal întrucât se
consideră că, având apanajul informaţiilor oferite
de campaniile de prevenire, oamenii sunt, de
obicei, avizaţi în legătură cu pericolul pe care îl
reprezintă consumul de droguri. Factorii de
personalitate, joacă de asemenea, un rol important
în elaborarea conduitei toxicomaniace.
(Bercheşan,1998)
Unele teorii pun accentul pe noţiunea de toleranţă,
în sensul că toleranţa este principalul element care
determină dar și domină comportamentul unui
individ dependent, având un mare aport și în
evoluţia dependenţei. Dar în cazul acestor teorii, se
omite importanţa pe care o au relaţiile
interpersonale ale consumatorului, dar şi
subcultura din care provine acesta, aspecte deloc
neglijabile în instalarea dependenţei.
4.2.4. Teoria procesului contrar al
motivaţiei dobândite
Diverse studii arată că iniţial, ar fi vorba despre
utilizarea drogului ca mijloc de descoperire a
propriei identităţi, o modalitate de reducere a
anxietăţii, a suferinţei, dar și un mijloc de a
„rezolva” anumite probleme personale sau sociale,
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
de a răspunde influenţei unui grup de prieteni.
Însă, pe măsură ce consumul se repetă, motivaţia
se schimbă, apărând motivaţii „dobândite” pe
parcursul dependenţei, printre care: nevoia fizică
și psihologică de a consuma drogul preferat; teama
de efectele sindromului de abstinenţă; dorinţa de a
menţine relaţiile cu un grup de prieteni etc.
Apare astfel, o primă teorie solidă în ceea ce
priveşte factorii psihologici care influenţează
toxicomania. Aceasta este teoria procesului contrar
al motivaţiei dobândite și a fost propusă de R.
Solomon, caracteristica esenţială a teoriei
constituind-o explicaţiile privind modificările care
apar în starea psihică a unui consumator de
droguri, în funcţie de vechimea administrării
drogului.
Astfel, după primele experimentări ale drogului,
individul care încă nu a devenit dependent,
prezintă mai multe caracteristici:
 înainte de o nouă administrare a drogului,
individul se află într-o stare de inactivitate,
de indiferenţă faţă de efectele drogului;
 în cursul și imediat după administrarea
drogului, individul intră într-o stare de
„euforie” („apogeu”, „salt”), în această fază
efectele drogului fiind foarte plăcute pentru
consumator;
 după ce efectele drogului scad în intensitate,
individul revine la stadiul iniţial de
inactivitate (indiferenţă), motivaţia
reutilizării drogului constituind-o starea de
euforie și evitarea disconfortului care poate
apărea în momentul epuizării efectelor
plăcute ale drogului.
 din momentul instalării dependenţei de
drog, în cursul aceloraşi etape: înainte, în
cursul și după consumul de substanţă,
stările experimentate de consumator se
schimbă. Astfel:
 înaintea administrării drogului, individul
simte o dorinţă imperioasă de a-l consuma;
 imediat după administrarea drogului, apare
o stare de satisfacţie, mai degrabă, decât
starea de euforie extremă ce caracterizează
individul care încă nu este dependent;
 pe măsură ce efectele drogului încep să
dispară, toxicomanul trăieşte efectele
neplăcute ale sindromului de abstinenţă,
dorinţa fizică și sau psihologică de a-şi
administra din nou drogul făcându-se
puternic resimţită.
Astfel, se observă cum motivaţia consumului se
schimbă pe parcursul înaintării în consum, de la
obţinerea unei stări pozitive de euforie, la individul
care nu este dependent de drog, la evitarea unei
43
stări neplăcute, negative - deci a efectelor
sevrajului, la individul dependent. (Ioana Nicolaie,
2003)
Experienţa practică demonstrează însă că doar
dependenţa fizică şi evitarea efectelor sindromului
de abstinenţă, acestea două singure, nu pot explica
pe deplin utilizarea continuă a drogului. De
exemplu, un individ spitalizat şi tratat pentru
dependenţă de heroină, nu se va mai confrunta cu
simptomele sevrajului după aproximativ 1-2
săptămâni. De cele mai multe ori însă, cei care şi-au
pierdut dependenţa fizică și toleranţa în urma
tratamentului, se întorc la consumul de heroină
după ieşirea din spital. În acest mod se poate da şi
o explicaţie plauzibilă fenomenului cu care SUA s-a
confruntat la începutul anilor '70. Astfel, o mare
parte a americanilor dependenţi de heroină pe
când luptau în Vietnam, au renunţat la acest obicei
la întoarcerea în patrie. Se pare că la baza
motivaţiei lor de a se „lăsa” de heroină au stat cel
puţin două aspecte: accesul mai facil la alcool în
SUA faţă de Vietnam; dificultăţi mai mari în a
obţine heroină în SUA decât în Vietnam. (Beatrice
Gabriela Ioan, 2003).
Una din trăsăturile comune, întâlnită la mai toţi
dependenţii de droguri, este aceea că drogul îi face
mai capabili de a „rezolva” unele din deficienţele
personalităţii lor, prin evadarea într-o lume
artificială, indusă de consum, toxicomanii putând
înfrunta mai uşor realitatea inadecvării lor
personale (doping).
Este lansată astfel o nouă direcţie teoretică în
explicarea toxicomaniei, şi anume, o teorie care
susţine că drogul îi permite individului să realizeze
măcar o adaptare rezonabilă la viaţă, lucru care
poate fi altfel, aproape imposibil pentru el. Peter
Laurie, (1967) fondatorul acestei teorii explică că,
de fapt, drogul serveşte unui scop util, şi anume
acela de a preveni ca personalitatea perturbată a
toxicomanului să „cadă” mai jos, spre boli psihice
mai grave.
Consumatorii de droguri sunt asemănaţi cu unii
bolnavi mintali, în special schizofrenicii. Ronald
Laing (1976) arată că atât indivizii dependenţi de
substanţe psihoactive, cât şi tinerii schizofrenici
pot prezenta un istoric familial similar, reprezentat
de familii în care au avut relaţii puternic
ambivalente cu mama, iar tatăl nu a constituit un
exemplu pozitiv. Şi Peter Laurie arată că indivizii
care provin dintr-un asemenea mediu familial, pot
recurge la consumul de droguri, ca o alternativă la
reacţia schizofrenică.
Deşi această ipoteză pare foarte interesantă, în
prezent nu există dovezi clare care să o susţină.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Teoria psihologică a schizofreniei nu este dovedită, repetate și care ar fi încadrate în categoria

iar unii factori familiali expuşi de Laing, pot să nu persoanelor nevrotice. (Predescu, 1989).
fie neapărat specifici pentru schizofrenie, însă ei
Diferitele studii statistice arată predominanţa
pot apărea la unii indivizi cu personalităţi
personalităţilor psihopatice şi frecvenţa destul de
anormale.
mare a structurilor psihotice la persoanele
Ceea ce rămâne în picioare din această teorie este dependente de droguri.
ceea ce Laurie sugerează, anume că drogul îi ajută
Astfel, psihiatrul american O. Loo, (conform
pe unii să nu dezvolte boli psihice grave. (Ioana
Predescu, 1989) detectează printre 33 de subiecţi
Nicolaie, 2003)
chestionaţi:18 psihopaţi, 5 psihotici sau schizoizi, 2
Unii cercetători au avansat ideea conform căreia nevrotici și 8 indivizi fără alte trăsături particulare
persoanele care consumă abuziv droguri posedă cu excepţia conduitei toxicomane.
un anumit grad de vulnerabilitate a personalităţii
Psihologul englez, A. Olivenstein, (1988) într-un
anterioară începerii consumului. Aceste persoane
studiu efectuat pe 55 de subiecţi spitalizaţi,
par adesea lipsite de resursele necesare pentru a
dependenţi de droguri, găseşte 21 psihopaţi, 17
face faţă exigenţelor vieţii cotidiene. De asemenea,
psihotici, 8 nevrotici și 9 fără diagnostic psihiatric.
se poate constata o nestatornicie sentimentală și
(www.undcp.org)
un dezacord în grad destul de ridicat cu societatea
şi autorităţile, aspecte demonstrate din rezultatele Alţi autori, consideră că nu poate fi trasat un
şcolare slabe, absenteismul şcolar și actele de „portret robot” al toxicomanului, de obicei fiind
delincvenţă pe care aceştia le comit. vorba de o multitudine de aspecte care pot fi
grupate în trei tipuri de pattern-uri:
Există toxicomani care acuză stări depresive, stări
 toxicomani cu personalitate premorbidă
de anxietate, dar este greu de stabilit dacă aceste
echilibrată;
stări sunt cauze sau efecte ale consumului de
 toxicomani cu personalitate premorbidă
droguri. O parte a toxicomanilor provin din medii
de tip psihopatic, dintre care tipul
familiale dezorganizate, cu o copilărie nefericită,
impulsiv determină o toxicomanie majoră
sau din familii în care cazuistica bolilor mintale sau
cu diagnosticul cel mai grav;
a tulburărilor de personalitate este destul de
 toxicomani cu personalitate premorbidă
bogată. Aceste argumente nu sunt neapărat cele
de tip nevrotic, cum ar fi tipul compulsiv
mai importante și pot fi uşor contracarate,
care recurge la consumul de droguri
deoarece multe persoane care consumă abuziv
pentru a-şi învinge starea de angoasă care
droguri nu prezintă nici una dintre aceste trăsături.
îl caracterizează. (Beatrice Gabriela Ioan,
(Giddens, 2000).
2003)
Deşi nelămurită în totalitate, influenţa factorilor
Literatura psihiatrică descrie două grupe majore
psihologici rămâne foarte importantă în
de toxicomanii: toxicomanii majore, atunci când
cauzalitatea consumului de droguri. Astfel, o parte
dependenţa faţă de drog este singura tulburare de
a acestor factori pot acţiona prin condiţionare,
comportament - rar întâlnite în practică;
deoarece unele simptome care apar la întreruperea
toxicomanii secundare, apărute ca simptom în
consumului de drog sunt considerate ca fiind
cursul evoluţiei altei boli psihice, de exemplu:
răspunsuri condiţionate care se formează în cursul
psihoză, psihopatie etc.
unor episoade anterioare de întrerupere a
consumului. Se estimează că 76% dintre bărbaţii şi 65% dintre
femeile care abuzează de droguri au și un
Personalitatea toxicomanului, dar şi
diagnostic psihiatric adiţional - personalitate
comportamentul lui, ambele dominate de
antisocială, fobii, tulburări anxioase, tulburări
ambiguitate, au fost decelate printre factorii
depresive majore, tulburări distimice etc. (Kendall,
declanşatori ai consumului de substanţe. Aşadar, o
1997)
serie de autori au descris o structură nevrotică
toxicomanică, ce se poate observa cu o frecvenţă O altă direcţie interesantă de cercetare a fost aceea
mai mare la două categorii de indivizi: persoane care a urmărit diferenţele existente între
impulsive, lipsite de sentimente de culpabilizare consumatorii diverselor droguri, adică o
care îşi exprimă pulsiunile toxicomane fără niciun diferenţiere a subiecţilor în funcţie de drogul
fel de control, categorie care din punct de vedere utilizat. Apare astfel, ipoteza conform căreia
psihiatric corespunde psihopaţilor; persoane alegerea unui drog poate fi făcută în funcţie de
compulsive, care luptă pentru a-și controla personalitatea subiectului.
pulsiunile, care se culpabilizează pentru eşecurile

44
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
S-a constatat astfel că există diferenţe între
consumatorii de stupefiante, în funcţie de tipul de
substanţă folosit. Heroinomanii diferă în ansamblul
profilului lor de cei care consumă amfetamine și
barbiturice. Aceştia din urmă sunt deprimaţi,
pasivi, anxioşi, introvertiţi, dar posedând şi unele
trăsături comune cu heroinomanii, cum ar fi
desocializare, impulsivitate etc.
Graf (1991) a analizat patru grupe de toxicomani,
diferiţi în funcţie de drogul utilizat: stimulente ale
SNC, barbiturice, sedative și substanţe mixte,
observând că profilele după inventarul de
personalitate Minnesotta (MMPI), diferă înainte şi
după sevraj. Astfel, la debutul tratamentului,
profilele persoanelor din cele patru grupe sunt
compatibile cu ale psihoticilor. La finalul curei,
majoritatea scorurilor s-au diminuat considerabil,
iar profilele observate se apropie mai mult de cele
ale psihopaţilor, cu excepţia consumatorilor de
stimulente care păstrează un profil de tip
schizofrenic. (Predescu, 1989).
Helene Caglar (Beatrice Gabriela Ioan, 2003) a
comparat 11 cazuri de consumatori de droguri
uşoare, cu 11 cazuri de consumatori de droguri
puternice și a constata că la consumatorii de
droguri puternice există: o gândire raţională
insuficientă; dificultate de adaptare la realitate;
afectivitate caracterizată prin impulsivitate, cu
descărcare imediată și masivă a afectelor;
problematică de abandon; imagini parentale
perturbate (imaginea paternă devalorizată,
ameninţătoare, iar cea maternă lipsită de căldură,
oferind doar un grad redus de securitate); angoasă;
personalitate dezorganizată; percepere disforică a
realului; insuficientă simbolizare şi fantasmatizare;
evitarea contactului cu omenii, deoarece sunt
percepuţi ca fiind ostili.
Totodată, autoarea depistează că la consumatorii
de droguri uşoare erau accentuate câteva trăsături
de personalitate, care se regăseau la consumatorii
de droguri puternice, cum ar fi: impulsivitate,
deficit de simbolizare şi fantasmatizare, dificultate
de adaptare la realitate, proiectarea răului intern
asupra realităţii exterioare etc. (Rudică, 1989).
Sigmund Freud (1938) consideră drogul un
substituit, un amortizor al conflictelor, responsabil
de o economie de energie psihică. Fenichel (1959)
reluând această idee, consideră toxicomania o
tentativă de a controla experienţele traumatice. El
consideră de asemenea că există o asemănare între
toxicomanie şi psihopatie evidenţiată în momentul
trecerii la acţiune, această trecere făcându-se fără
refularea pulsiunilor, ci prin ignorarea exigenţelor
impuse de realitate. Dar cea mai mare parte a
psihanaliştilor constată existenţa unei stări
45
depresive la toxicomani. Astfel, Rado, (1968) adept
al psihanalizei, remarca faptul că farmacotimia -
necesitatea de a se droga, este o formă de depresie
care apare în timpul perioadelor frustrante, drogul
apărând ca o modalitate de a înlătura starea de
tensiune. În faţa unei frustrări, subiectul va resimţi
o stare de tensiune psihologică insuportabilă, care
îl face incapabil să înfrunte realitatea. Prima
experienţă este capitală, întrucât s-a descoperit
„obiectul magic” care face să dispară durerea,
aduce plăcerea și un sentiment de putere absolută.
Întoarcerea la realitate devine foarte greu de
suportat și astfel se agravează starea de
culpabilitate. EUL deţine însă metoda de a regăsi
euforia şi astfel, individul simte permanent nevoia
de a se droga (Marcela Comisu și colab. 1998).
Căutarea beatitudinii interioare prin consumul de
droguri a mai fost atribuită, din perspectivă
psihanalitică, absenţei interiorizării imaginii
materne. Drogul devine, în această situaţie, o
„mamă care oferă securitate, siguranţă şi este foarte
discretă” (Predescu,1989).
Din punct de vedere al scopului urmărit, în mod
conştient sau inconştient, de către consumatorii de
droguri, s-a constatat existenţa a două tendinţe:
 pe de o parte, provocarea plăcerii şi a unui
potenţial cognitiv-imaginativ ridicat, acest scop
fiind urmărit de structurile dezinhibate de
personalitate pulsionale. Astfel, toxicomania, este
întâlnită în aceste cazuri, alături de bulimie,
nimfomanie, principiul dominant al vieţii fiind cel
al plăcerii. Aceste persoane consumă în general,
cantităţi relativ mici, atât doar cât să obţină
plăcerea şi ca urmare, toxicomania este văzută ca o
boală mai puţin gravă.
 pe de altă parte, evitarea durerii fizice sau
psihice, în acest caz, indivizii doresc să uite, să
compenseze conflictul, angoasa, neîncrederea în ei,
în această categorie fiind incluse persoane
predispuse la un consum exagerat şi cronic de
droguri, deci la o formă mai severă de toxicomanie
(Marcela Comisu, 1998).
În timp ce teoriile psihodinamice clasice susţin
faptul că abuzul de droguri ar fi echivalent al
masturbării sau un mijloc de apărare împotriva
impulsurilor homosexuale, ori o manifestare a
regresiei orale, adepţii acestei teorii afirmând în
prezent că există o relaţie între consumul de droguri
şi depresie sau consumul de droguri este o reflectare
a unui ego disturbat, teoriile comportamentale pun
accentul pe comportamentul de căutare a drogului,
mai degrabă decât pe instalarea dependenţei fizice
faţă de drog. Adepţii acestei teorii consideră că, în
inducerea comportamentului de căutare a
drogului, sunt implicaţi mai mulţi factori, ca:
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
efectele de întărire pozitivă - starea de euforie,
înlăturarea anxietăţii, prevenirea şi dispariţia
simptomelor sindromului de sevraj, creşterea
performanţelor fizice şi psihice etc. - care
accentuează comportamentul de căutare a drogului;
efectele adverse al drogului care slăbesc
comportamentul de căutare; capacitatea
individului de a face o diferenţiere între efectele
produse de drog şi cele produse de alte substanţe.
La aceşti factori se adaugă alte variabile, ca de
exemplu: contextul social, factorii genetici, istoricul
comportamental, antecedentele farmacologice,
mecanismele neuronale ce au la bază unele
neuropeptide endogene şi monoamine, toate
acestea putând contribui la întărirea pozitivă a
consumului de drog (Gelder, 1994).
Pierre Deniker (1973) vorbeşte despre existenţa
unui sindrom deficitar al toxicomanilor
caracterizat prin: deficit de activitate (mai
accentuat la consumatorii de opiacee)- individul nu
face decât efortul de a-şi procura drogul; deficit de
funcţionare intelectuală, caracterizat de ideaţie
lentă, cu vagi referiri şi concepţii mistice orientale
neclare, tulburări ale memoriei de scurtă durată;
deficit de bună dispoziţie și afectivitate, care poate
sta la baza dezintegrării familiale, a abandonului
familial, la baza aderării la unele grupuri
subculturale, marginale, în care fiecare individ este
izolat, iar afectivitatea este îndreptată doar spre
drog (Porot, 2000).
Ca o părere aparte, menţionăm că adolescenţii şi
copiii consumatori de droguri reprezintă o
problemă mai deosebită, întrucât, din cauza lipsei
trăsăturilor definitorii de personalitate, creşte
gradul de vulnerabilitate a acestora, mai ales în
condiţiile unei inducţii negative din punct de
vedere socio-familial. O parte dintre „micii”
consumatori - mici ca vârstă, dar în număr din ce în
ce mai ridicat! - adolescenţi şi copii, trăiesc un
fenomen de inadaptabilitate psihogenă, tradus prin
instabilitate afectivă, sugestibilitate crescută,
manifestări comportamentale disfuncţionale
tranzitorii.
Traumele afective trăite de ei creează condiţiile
favorabile recurgerii la drog, în special la cei care
provin din familii în care există persoane cu
comportamente deviante. Chiar dacă drogul este
consumat de adolescenţi şi copii mai mult
ocazional, recreaţional și în astfel de condiţii se
poate ajunge foarte uşor la consum cronic de
droguri sau la dependenţă faţă de drog (Şelaru,
1998).
Se observă că, de-a lungul timpului, au existat
serioase preocupări, în sensul descoperirii unor
46
trăsături de personalitate care să-l caracterizeze pe
individul implicat în consumul cronic de droguri.
Deşi încă mai există controverse între părerile
specialiştilor, descoperirea cauzelor care induc
toxicomania continuă să preocupe persoanele
implicate în asistenţa medicală şi în susţinerea pe
plan moral, psihic şi psihologic a toxicomanilor.
4.2.5. Teoriile atitudinal -
comportamentale
Un alt grup important de teorii care au avut o mare
relevanţă începând cu anii ‘80 au fost teoriile
atitudinal - comportamentale. Dintre acestea
subliniem teoria acţiunii raţionale a lui Fishbein şi
Ajzen (1975) și teoria comportamentului planificat
al lui Ajzen (1988). Astăzi este posibil să
prognosticăm într-o măsură semnificativă
comportamentul, plecând de la atitudini şi credinţe
ale subiectului sau de la comportamente anterioare
sau relaţionate cu acestea cum ar fi normele
subiective, intenţiile comportamentale etc. Această
teorie, utilizată foarte mult în anii ’80, şi-a pierdut
din importanţă în ultimii ani, mai ales în câmpul
dependenţei de droguri. Chiar și aşa, această teorie
este utilă atunci când urmărim predicţia unui
comportament plecând de la intenţii, credinţe sau
atitudini (Becona, 1993) separat sau în combinaţie
cu alte componente. În cazul teoriei
comportamentului planificat, aceasta prezice mai
eficient decât cea anterioară acele cazuri în care nu
este posibilă exercitarea permanentă a unui
control voluntar sau a unui control exterior
persoanei.
4.2.6. Teoriile psihologice bazate pe
cauze intrapersonale
Includ modelul creşterii stimei de sine a lui Kaplan
și colab. (1986) și versiunea sa actualizată teoria
integrativă a comportamentului deviant a lui
Kaplan (1996).
Adolescenţii caută acceptarea şi aprobarea
comportamentului lor. În situaţiile în care
comportamentul adolescentul se îndepărtează de
aşteptările părinţilor, profesorilor sau ale altor
persoane ale căror opinii sunt considerate
importante, acesta va deveni o sursă de disconfort
psihologic, pe care adolescentul trebuie să o
rezolve. În cazul pierderii favorurilor adulţilor
semnificativi în viaţa tânărului, vor apărea
sentimente de autorespingere care necesită un
răspuns corectiv sau compensator. Această teorie
sintetizează teoriile și elementele preliminare ale
teoriei sinelui, stresului, controlului, asocierii
diferenţiate, a învăţării sociale.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
4.2.7. Modelul afectivităţii
A fost propus de Pandina și colab. (1992) și
consideră afectul ca mecanism cheie pentru a
înţelege dezvoltarea consumului, în sensul
determinării şi controlului comportamentului.
Modelul pune accent pe relaţia dintre afectul
negativ, un status de excitaţie crescut şi
vulnerabilitate la abuzul de droguri. Astfel se
aşteaptă ca acei subiecţi care vor găsi atractivă
intoxicaţia cu droguri să fie cei care în mod cronic
au nevoie de niveluri crescute de activare (sau cu
alte cuvinte au o sensibilitate specială la stimularea
rezultată din activarea produsă de droguri) şi cei
care se pot caracteriza printr-o deprivare cronică a
reîntăririi pozitive. Mai mult, apare ipoteza că cei
care sunt deprivaţi cronic de o reîntărire pozitivă
sunt dominaţi de stări afective negative persistente
şi generalizate. Satisfacerea acestor necesităţi şi
înlăturarea stărilor negative poate, cel puţin
temporar, să fie obţinută prin ingestia şi intoxicaţia
cu droguri, ceea ce va conduce la activarea
circuitelor neuronale asociate cu reîntărirea
pozitivă. Datorită satisfacţiei obţinute, chiar dacă
aceasta este temporară, este de aşteptat ca, odată
iniţiată utilizarea substanţei, consumul să persiste
în timp și să crească în intensitate. Astfel, indivizii
cu un profil de înaltă afectivitate negativă vor fi
mai vulnerabili la trecerea de la consumul
ocazional la cel experimental și la abuz.
4.2.8. Teorii bazate pe familie și pe
abordarea sistemică
Utilizarea substanţelor este expresia
comportamentelor neadaptate al unuia sau mai
multor membrii ai familiei, comportament ce
produce o disfuncţie în sistemul familial (Waldrom,
1998).
4.3. TEORII ŞI MODELE EVOLUTIVE
SAU BAZATE PE STADII
În cadrul acestora sunt incluse o serie de teorii
care îşi bazează explicaţiile pe stadii sau pe
evoluţia dezvoltării cu privire la maturizare şi la
consumul consecutiv de droguri.
4.3.1. Modelul evolutiv al lui Kandel
Utilizarea de droguri urmează nişte paşi
secvenţiali. Începutul se face cu anumite substanţe
(droguri legale) care servesc ca element facilitator
pentru consumul ulterior de alte substanţe, în
special marijuana şi apoi şi alte droguri ilegale.
Utilizarea drogurilor ilegale (marijuana, cocaina,
heroina etc.) se produce într-o formă secvenţială
47
sau pe etape, plecând de la droguri legale, alcool și
tutun (Kandel, 1975) la droguri ilegale. Studiile
indică existenţa a patru etape prin care trec
consumatorii de droguri ilegale: bere sau vin,
ţigări sau lichior, marijuana, alte droguri ilegale.
Consumul de droguri legale este elementul
intermediar care se găseşte între non-consumul de
substanţe şi consumul de marijuana şi ulterior de
alte droguri ilegale. Este de asemenea important să
subliniem că, în decada anilor ’70, modelul lui
Kandel a adus un element nou, inexistent până
atunci în câmpul prevenirii. Acest model arată
faptul că nu este necesar ca fiecare etapă să apară
la toţi indivizii în mod egal. Consumul unei
substanţe într-o etapă creşte semnificativ
probabilitatea de a trece la faza următoare de
consum.
Există diverse influenţe care se relaţionează cu
consumul sau non-consumul de droguri ilegale.
Principalele două sunt familia și anturajul, cărora li
s-a acordat cea mai mare atenţie. Alături de acestea
ar mai fi factorii legaţi de individ și alte
comportamente deviante. Alături de contactul cu
diferitele substanţe ar mai există două tipuri de
influenţe: interpersonale şi intrapersonale - sau
caracteristicile personalităţii. Pe lângă acestea,
modelul de evoluţie propus a fost găsit atât la
bărbaţi cât şi la femei, la diferite vârste, la persoane
de rasă albă sau de culoare, ceea ce demonstrează
un nivel înalt de generalizare.
4.3.2. Modelul etapelor motivaţionale
multicomponente
Pe baza modelului stadiilor schimbării ale lui
Prochaska și DiClemente (1983), Werch şi
DiClemente (1994) au propus un nou model de
stadii sau etape, în care există un continuum de 5
stadii, pornind de la non-utilizarea drogurilor până
la consumul continuu:
1. Precontemplarea. Este cel mai timpuriu stadiu
al schimbării. Persoanele aflate în precontemplare
fie nu sunt conştiente de comportamentul
problemă, fie nu doresc sau sunt descurajaţi când
este vorba să facă o schimbare cu privire la
acesta.19 În acest stadiu, indivizii nu arată nici un
fel de intenţie de a-şi modifica modul de
relaţionare. Este posibil ca alte persoane să se
gândească că această familie are o problemă sau că
membrii ei ar trebui să se comporte altfel, însă ei
nu observă nici o necesitate de a se schimba.
19Millar R. William, Rolnick Stephen, “Interviul Motivaţional-
pregătirea pentru schimbare”, Agenţia Naţională Antidrog,
Bucureşti 2005, pag.173-181.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
2. Contemplarea. În stadiul de contemplare al
schimbării, o persoană realizează că are o
problemă și începe să se gândească serios să o
rezolve, dar nu s-a angajat în iniţierea unei acţiuni.
Unii indivizi se menţin în acest stadiu pe perioade
lungi de timp, fiind conştienți de existenţa unei
probleme, dar fiind incapabili de a se pune în
mişcare pentru a o rezolva.
3. Dezvoltarea unui plan şi pregătirea pentru
acţiune. În stadiul preparativ, persoana este
pregătită să se schimbe în viitorul apropiat. Este pe
punctul de a acţiona. Persoana aflată în acest stadiu
s-ar putea ca în trecut să fi încercat şi să fi eşuat în
schimbare. Totuşi, a învăţat lecţii preţioase din
încercările de schimbare trecute. Persoana a
petrecut ceva timp gândindu-se la rezolvarea
problemei şi îşi propune iniţierea unei schimbări
imediate.
4. Acţiune. În stadiul de acţiune persoana este mai
deschisă spre modificarea comportamentului, este
activ implicată în modificarea comportamentului, a
experienţelor şi mediului pentru a-şi rezolva
problemele și deja se pot observa unele progrese.
5. Menţinere. În acest stadiu, persoana încearcă
să consolideze progresele realizate şi încearcă să
evite posibilele regrese.
6. Terminare. Procesul de schimbare a fost
completat și nu este necesară continuarea
eforturilor pentru evitarea regreselor, astfel încât
persoana simte o încredere totală în capacitatea sa
de a înfrunta cu succes orice dificultate ulterioară.
Modelul etapelor motivaţionale multicomponente
combină stadiile de însuşire a unor
comportamente cu cele ale schimbărilor de
comportament.
4.3.3. Modelul procesului de afirmare
a tinerilor
Acest model (Kim și colab., 1998) este bazat pe o
amplă gamă de teorii sau componente ale acestora,
cum ar fi teoria controlului social, a modelului
dezvoltării sociale, a comportamentului problemă
şi a învăţării sociale. Componentele pe care le
include acest model sunt: un suport familial
adecvat; un suport social adecvat; preocuparea şi
sprijinul familiei în viaţa tânărului; aşteptările
sociale înalte din partea persoanelor importante
pentru tânăr; oportunităţile de a deprinde abilităţi
pentru viaţă care să aibă implicaţii relaţionate cu
munca; oportunităţi relevante pentru asumarea de
responsabilităţi; oportunităţi pentru a participa şi
contribui în mod semnificativ la activităţi sociale,
culturale, economice și publice în şcoală şi
48
comunitate; oportunităţi de a demonstra abilităţi și
de a obţine succese; întărirea randamentului de
către persoane relevante din şcoală, casă, dar și de
către alţi adulţi.
În acest model, o importanţă deosebită este
atribuită familiei, ca element de bază al socializării
valorilor dominante din societate.
De asemenea, sunt incluse alte elemente legate de
gradul de adaptare al individului la ordinea socială,
bazate pe teoria controlului social, chiar dacă
aceşti autori înţeleg această adaptare prin
intermediul teoriei învăţării sociale și a stadiilor-
expectativă. Prima defineşte comportamentul
social ca rezultat al condiţionării prin imitare,
obţinut prin procesele de reîntărire și pedeapsă.
Cea de-a doua se bazează pe ideea că modul în care
gândim și credem este în mare parte în funcţie de
modul în care ne văd și ne tratează ceilalţi. Modul
în care ceilalţi ne percep este în mare parte
condiţionat de așteptările pe care aceştia le au
dinainte. Această teorie este cunoscută şi sub
numele de efectul Pigmalion sau modelul
comunicării expectativelor.
4.3.4. Modelul maturităţii prin
consumul de droguri
Modelul maturităţii prin consumul de droguri
(Labouvie, 1996) propune un model bazat pe
autoreglare, unde elementele cheie sunt
personalitatea și autoeficienţa. În ipostazele în care
acestea eşuează, individul va răspunde
necesităţilor sale imediate sau presiunilor
situaţiilor imediate cu ajutorul drogului. În plus,
este probabil ca individul să nu aibă scopuri
personale sau că acestea să fie puţin importante,
dificile, costisitoare sau greu realizabile. Aceasta îl
poate conduce la o stare de alienare şi depresie ce
pare a putea fi depăşită prin consumul de droguri.
Studiile sale se bazează pe faptul că factorul timp
generează o scădere naturală a numărului de
consumatori și a consumului, asociată cu o creştere
a numărului de indivizi din aceeaşi generaţie care
intră în curentul social al majorităţii. Acestea
indică, după cum susţine autorul, o creştere a
traiectoriei temporale către o mai mare
convenţionalitate atât la bărbaţi cât și la femei.
4.3.5. Teoria pseudomaturităţii sau a
dezvoltării precoce
Teoria pseudomaturităţii sau a dezvoltării precoce
(Newcomb, 1996) reuneşte informaţiile
disponibile asupra teoriei pseudomaturităţi sau a
dezvoltării precoce la adolescenţi cu privire la
consumul de droguri. Ceea ce afirmă această teorie
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
este că, în timpul adolescenţei, și în faţa
experimentării rolurilor adulte, adolescentul va
întâmpina dificultăţi în a face faţă în diferite sfere
ale vieţii.
Afirmaţia de bază a acestei teorii este că realizarea
de activităţi precoce faţă de vârsta cronologică și
implicarea în responsabilităţi tipic adulte la o
vârstă prematură din adolescenţă, interferează cu
obţinerea abilităţilor psihosociale necesare pentru
succesul ulterior în aceste roluri. Ceea ce susţine
autorul este că acestea sunt învăţate în perioada
critică a adolescenţei şi dezvoltarea lor prematură
împiedică o învăţare corectă.
În cadrul acestei teorii se consideră că există două
etape de mare importanţă: tranziţia de la copilărie
la adolescenţă, când apare pubertatea și tranziţia
de la adolescenţă la adultul tânăr, când se produc
evenimente importante cum ar fi căsătoria sau
alegerea serviciului. Această diferenţiere se
bazează pe faptul bine-cunoscut că există
întâmplări critice în viaţă, în urma cărora se face
tranziţia de la o etapă la alta; modalitatea de
realizare va genera adecvarea sau nu a rezultatului.
Unul dintre aspectele pe care această teorie le
consideră importante este cel al pubertăţii,
datorită numărului mare de modificări care se
produc în aceste etape. Alături de greutatea dată
etapei pubertăţii, în care este implicat clar un
factor de natură biologică, această teorie acordă de
asemenea o mare importanţă factorilor personali şi
sociali în baza altor teorii care au demonstrat
gradul implicării acestora.
4.3.6. Modelul psihopatologic al
dezvoltării
Glantz (1992) propune un model prin care explică
abuzul de substanţe, pe care îl numeşte modelul
psihopatologic al dezvoltării, în privinţa etiologiei
abuzului de droguri. Modelul acestui autor se
bazează pe factorii de risc care s-au demonstrat a fi
asociaţi cu etiologia abuzului de substanţe (factori
neurologici și genetici, predispoziţia la
comportamente problemă, factori psihologici și
psihopatologici, factori ambientali și sociali) și pe
principiile de bază ale dezvoltării şi ale
psihopatologiei legate de dezvoltare.
Acest model diferă de alte modele etiologice prin
orientarea sa psihopatologică referitoare la
dezvoltare și prin includerea în cadrul ei a
antecedentelor primei copilării.
În perioada neonatală (0-3 luni) copiii cu risc mare,
conform ipotezei autorului, ar fi cei care au un
temperament cu următoarele caracteristici:
labilitate mărită și intensitate a afectului mai mare
49
decât media la copiii de aceeaşi vârstă; capacitate
mai mică de a se obişnui la noi stimuli sau de
adaptare la schimbare; latenţă mai mare decât
media copiilor de aceeaşi vârstă în a răspunde la
situaţii neplăcute; dificultate mai mare de a fi
liniştiţi; regularitate mai mică a ciclurilor biologice.
Vulnerabilitatea ar fi produsul interacţiunii
caracteristicilor temperamentale ale copilului cu
persoanele și experienţele din mediul său. Astfel,
un temperament mai dificil al copilului nu
reprezintă o condiţie suficientă pentru consumul
ulterior de substanţe. Pornind de aici, autorul
propune acest tip de caracterizare a copiilor aflaţi
la risc, de la naştere până la adolescenţă.
4.3.7. Teoria socializării primare
Teoria socializării primare (Oetting şi colab., 1998)
are ca obiectiv rezolvarea limitărilor teoriilor
anterioare dat fiind că, după autori, acestea fie
analizează doar un aspect al problemei (variabile
psihologice, biologice sau sociale) fie nu indică
elementele de legătură dintre componente. Această
teorie se centrează pe comportamentul problemă,
iar consumul de droguri este unul dintre ele.
Această teorie pleacă de la premisa conform căreia
chiar dacă baza biologică a comportamentului
uman este de necontestat, în mod esenţial toate
comportamentele sociale umane sunt învăţate sau
conţin componente principale care sunt învăţate.
Comportamentele sociale deviante, cum sunt
consumul de droguri, crimele, violenţa, se găsesc
printre aceste comportamente învăţate. Devianţa
nu este o simplă situaţie defectuoasă care apare
când există o ruptură între legăturile şi normele
prosociale; atât normele prosociale cât și cele
deviante sunt în mod activ învăţate în cadrul
procesului de socializare primară. Pentru aceasta
există anumite surse de socializare primară, care
influenţează individul: familia, şcoala și grupul de
egali. De asemenea, există influenţe indirecte în
socializarea primară care sunt date de trăsăturile
de personalitate şi de sursele de socializare
secundară, cum ar fi caracteristicile comunităţii:
oraş, cartier, dimensiune, mobilitatea populaţiei,
distribuţia populaţiei pe vârste, oportunităţi
sociale, sărăcie, familia numeroasă, religie şi
instituţiile religioase.
Referitor la trecerea de la socializarea primară la
consumul de droguri, această teorie susţine că
această tranziţie se poate realiza pe două căi:
adicţia apare ca rezultat al socializării și prin
dependenţa faţă de un stil de viaţă bazat pe
consumul de droguri. Aceasta include tipul de drog,
accesibilitatea acestuia și gradul de acceptare.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
4.4. TEORII INTEGRATIVE și
COMPREHENSIVE
Teoriile integrative și comprehensive au ca
obiectiv explicarea comportamentului de consum
prin integrarea a diferite componente din diverse
teorii sau prin abordarea unei teorii
comprehensive prin intermediul căreia este
posibilă explicarea problemei.
4.4.1. Teoria învăţării sociale
Iniţiată de E. H. Sutherland (1939) face referire la
explicarea comportamentului deviant în general,
iniţial purtând numele de teoria asocierilor
diferenţiale. E. H. Sutherland spune că devianţa
este rezultatul unor comportamente învăţate social
fiind un produs al interacţiunii directe a indivizilor
cu persoane care le consideră semnificative pentru
ei. S-a pornit de la ideea că modul în care o
persoană se comportă în prezent este determinat
de succesiune de gratificaţii, recompense şi întăriri
la care aceea persoană a fost expusă20.
Deşi concepţia lui E. H. Sutherland s-a referit în
mod particular la problematica învăţării
comportamentului infracţional ea a reprezentat o
premisă principală pentru schiţarea unei teorii
generale asupra relaţiilor dintre socializare şi
devianţă asupra rolului procesului de învăţare a
normelor şi valorilor unei anumite subculturi în
geneza devianţei aşa cum este subcultura
alcoolismului sau cea a consumului de droguri.
Teoria învăţării prin condiţionare clasică, operantă
şi prin imitare are o mare relevanţă pentru
explicarea, tratamentul şi prevenirea consumului.
Această teorie explică consumul ca fiind un
fenomen de dobândire ce urmează modelele
menţionate. S-au propus explicaţii plecând de la
fiecare dintre paradigmele de învăţare, însă, în
momentul actual cel care permite explicarea
comprehensivă a comportamentului de consum de
droguri este cel al învăţării sociale, mai ales pentru
etapa de iniţiere a acestuia.
Teoriile învăţării au adus un aport empiric
important, au fundamentat psihologia ştiinţifică şi
au folosit principiile, tehnicile şi procedeele pe care
aceasta le utilizează.
4.4.2. Teoria cognitivă socială
Teoria învăţării sociale, redenumită în prezent
teoria cognitivă socială (Bandura, 1986) este una
dintre cele mai utilizate şi importante în domeniul
consumului de substanţe. Aceasta este o teorie
20 Ibidem, p. 82-88
50
psihologică bazată pe principiile învăţării şi pe
cunoaşterea persoanei din perspectiva mediului
social în care îşi manifestă comportamentul.
Bandura, în comparaţie cu explicaţiile
comportamentului uman bazat pe condiţionarea
clasică și operantă, propune existenţa a trei
sisteme implicate în reglarea comportamentului:
primul este constituit de situaţiile și stimulii externi,
care afectează comportamentul, în principal prin
intermediul proceselor de condiţionare clasică; al
doilea este constituit din consecinţele
comportamentului sub formă de întăriri externe ale
acestuia, şi care îşi exercită influenţa prin procese
de condiţionare operantă sau instrumentată; al
treilea este constituit din procesele cognitive
mediatoare, care reglează influenţa mediului
determinând stimulii cărora li se va da atenţie,
modul de percepere al acestora şi influenţa pe care
aceştia o au asupra comportamentelor viitoare.
Această teorie insistă pe conceptul de autoeficienţă
ca fiind o componentă centrală şi totodată, ca
element explicativ principal în ceea ce priveşte
dobândirea, menţinerea și schimbarea
comportamentului. Este o teorie comprehensivă a
comportamentului uman care ia în considerare în
acelaşi timp factorii învăţării (condiţionare clasică,
operantă şi prin imitare), procesele cognitive și
componenta socială în care trăieşte şi se dezvoltă
individul.
4.4.3. Modelul dezvoltării sociale
Acest model dezvoltat de Catalano, Hawkins și
colab., reprezintă o teorie generală a
comportamentului uman, al cărui obiectiv este
explicarea comportamentului antisocial prin
intermediul specificărilor predictive ale
dezvoltării. Modelul lor integrează alte teorii
anterioare care au fost susţinute empiric, cum ar fi
teoria controlului, teoria învăţării sociale și teoria
asocierii diferenţiate. Acest model porneşte de la
ipoteza că procesele de dezvoltare sunt similare
atât în cazul celor ce conduc la comportamente
prosociale cât și cele care conduc la
comportamente antisociale.
Individul trece de-a lungul vieţii prin diferite faze
în care factorii de risc şi de protecţie au o mare
importanţă pentru dezvoltarea comportamentelor
antisociale. Acest model include trei elemente
principale: comportamentul delincvent și cel al
consumului de droguri într-un singur model;
existenţa unei perspective de dezvoltare, ceea ce
conduce la submodele specifice pentru diferite
vârste: preşcolar, şcolar, liceal; factori de risc şi de
protecţie pentru delincvenţă și consum de droguri.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Ipoteza principală a acestui model este aceea că
oamenii sunt în căutarea satisfacţiei, iar
comportamentul uman depinde de interesul
individului faţă de actele sale; aceasta semnificând
faptul că indivizii se implică în activităţi sau
interacţiuni pentru a obţine ceea ce speră că vor
primi de la acestea. În mod clar, acest fapt derivă
din teoria învăţării sociale. Pe lângă aceasta,
experienţele aduc informaţii empirice ce servesc
unor acţiuni viitoare. Aceasta se bazează pe teoria
asocierii diferenţiate. A doua ipoteză principală a
acestei teorii este că există un consens normativ în
societate sau cu alte cuvinte, nişte „reguli ale
jocului”.
Modelul consideră o serie de etape de dezvoltare
care vor conduce la un comportament prosocial
sau antisocial. Acestea sunt, pentru calea
prosocială: perceperea oportunităţilor pentru
interacţiune și implicare prosocială; implicarea în
activităţi și interacţiuni prosociale; abilităţi pentru
interacţiune şi implicare, recompensele percepute
ale acestora; sprijin și compromis către alte
activităţi prosociale; credinţa în ordinea morală.
Comportamentul antisocial are aceleaşi
comportamente, dar opuse celor anterioare.
Această teorie susţine ipoteza dezvoltării unui
comportament individual ce va fi pro - sau
antisocial în funcţie de comportamentele, normele
şi valorile predominante pe care le au cei care se
află în anturajul individului. Aceasta se bazează în
mare parte pe teoria controlului social. Avantajul
pe care îl are modelul dezvoltării sociale, ca și alte
modele, este acela că, plecând de la componentele
sale se pot dezvolta programe de prevenire şi
asistenţă pentru consumul de droguri.
Intervenind în acele puncte care conduc la
consumul de droguri se poate întrerupe ceea ce se
consideră procese cauzale ale acestuia. Autorii
modelului afirmă că este posibil să se intervină în
fiecare din aceste etape, chiar dacă aceasta implică
intervenţii multiple datorită includerii multor
factori.
4.4.4. Teoria interacţională a
delincvenţei
Această teorie (Thornberry, 1996) combină
elemente din teoria controlului şi învăţării sociale.
Conform acestei teorii, comportamentul deviant
este rezultatul atât al legăturilor slabe ale
persoanei cu societatea convenţională cât şi al unui
mediu social sărac în care să poată fi învăţat şi
întărit un comportament adecvat. Acesta se
dezvoltă într-o formă dinamică pe parcursul vieţii
prin interacţiunea mai multor procese.
51
Astfel, primul element relevant pentru producerea
unui comportament delincvent este lipsa
legăturilor convenţionale. Acei adolescenţi care se
află în strânsă legătură cu părinţii lor şi care se află
într-o relaţie sigură cu şcoala și alte activităţi
convenţionale prezintă o probabilitate redusă de a
dezvolta comportamente delincvente. Pe lângă
aceasta, de obicei aceşti adolescenţi, se află în
cadrul unor reţele sociale convenţionale, ceea ce
scade şi mai mult probabilitatea de a se implica în
activităţi deviante.
Pe de alta parte, dacă legăturile convenţionale sunt
slabe sau lipsesc și există un control social slab
asupra comportamentului, posibilitatea pentru
delincvenţă creşte. Fără îndoială că, pentru a se
produce un comportament stabil de delincvenţă,
este necesar un mediu social în care acesta să se
poată învăţa şi în care să fie întărit. În acest fel, a fi
printre egali delincvenţi, cu valori în acest sens,
este relevant pentru consolidarea acestui tip de
comportament. Astfel, această teorie insistă pe
faptul că relaţia dintre aceste variabile este
dinamică şi nu statică, bidirecţională între variabile
și cu potenţial de modelare în decursul evoluţiei
individului.
4.4.5. Teoria comportamentului
problemă
De la apariţia sa (Jessor și Jessor, 1977) acesta s-a
constituit într-un punct de referinţă, iar recent, s-
au făcut anumite reformulări care au condus la
apariţia unei noi teorii şi anume teoria
comportamentelor de risc la adolescenţi.
4.4.6. Teoria comportamentelor de
risc ale adolescenţilor
Această teorie (Jessor și Jessor, 1993) consideră
anumiţi factori de risc şi de protecţie, anumite
comportamente de risc şi anumite rezultate de risc.
Aceasta dă o mare importanţă în apariţia
comportamentelor cu risc la adolescenţi, sărăciei
sociale, inegalităţii şi discriminării, elemente
fundamentale pentru menţinerea unei părţi din
populaţia adolescentă în ceea ce autorii au numit
„risc”.
Implicaţiile pe care le are această teorie atât pentru
prevenire cât şi pentru intervenţie în consumul de
droguri este că o abordare comprehensivă este mai
eficace decât o abordare parţială. În plus, printr-o
abordare comprehensivă este mai probabil să se
obţină succese şi efectele să se menţină pe termen
lung. Astfel, această teorie susţine că trebuie reduşi
factorii de risc şi crescuţi factorii de protecţie
introducând ideea schimbării stilului de viaţă, în
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
special la acei tineri care trăiesc în medii sociale
defavorizate.
Probabil, unul dintre principiile care derivă din
această teorie este acela de a nu orienta întreaga
responsabilitate pe individ, deoarece
responsabilitatea contextului social (îndeosebi
sărăcia, inegalitatea, discriminarea) este de mare
importanţă. Aceasta conduce la necesitatea unei
schimbări şi în cadrul acesteia, alături de
schimbările realizate în factorii cauzali şi de
întreţinere a comportamentelor de risc.
4.4.7. Modelul stilurilor de viaţă
Modelul stilurilor de viaţă şi al factorilor de risc ce
le condiţionează este unul dintre modelele cele mai
utilizate în cadrul campaniilor de prevenire şi
asistenţă din Europa. Acest model are la bază
considerarea factorilor de risc şi de protecţie
pentru consumul de droguri, alături de alte zece
componente. Această abordare a ajutat la creşterea
eficienţei intervenţiilor care implică acest model,
considerând că „factorii şi cauzele care determină
sau facilitează ca indivizii să fie interesaţi de
droguri au legătură cu întreaga dinamică personală
şi socială anterioară contactului cu drogurile”.
Aceasta se aplică inclusiv în cazul relaţiilor mai
mult sau mai puţin cauzale, existând mulţi factori
care au o mai mare greutate decât drogul în sine.
Astfel, se poate spune, chiar dacă ar părea
paradoxal, că drogul nu este un factor de risc
pentru dependenţa de droguri. (Calafat şi colab.,
1992).
Drogul reprezintă unul dintre multipli factori care
se asociază cu consumul de droguri, el
reprezentând doar un element din totalitatea celor
care trebuie luate în considerare. Pentru Calafat și
colaboratorii săi, aceşti factori asociaţi consumului
de droguri se încadrează ca factori de risc şi factori
de protecţie. În ceea ce denumesc reţeaua
factorilor de risc şi de protecţie, ei iau în
considerare: structurarea socială,
comportamentele de consum din societate, familia,
şcoala, folosirea timpului liber, relaţia cu părinţii,
relaţia cu colegii, informaţia, personalitatea,
atitudinile, experienţele cu alte droguri şi
consumul acestora. Prevenirea şi asistenţa în
consumul de substanţe este orientată astfel încât
influenţa acestor factori de risc şi de protecţie să
permită ca individul să fie liber faţă de consum.
4.4.8. Teoria influenţei triadice
Această teorie comprehensivă (Flay şi Petraitis,
1995) grupează diverse elemente din diferite teorii
relevante care au fost utilizate în câmpul sănătăţii.
Aceasta consideră diferite niveluri pentru
52
explicarea cauzelor comportamentului ce pleacă de
la cele mai apropiate trec prin cele mai îndepărtate
până la cele finale. Aceste niveluri se relaţionează
cu trei grupe de influenţe care se deplasează de-a
lungul lor: influenţele culturale şi de mediu asupra
cunoştinţelor şi valorilor care influenţează
atitudinile; influenţele contextual – sociale ce
influenţează credinţele sociale normative ale
individului; influenţele intrapersonale
determinante asupra controlului de sine și
abilităţile sociale, ce conduc la autoeficienţă. În
acelaşi timp, împreună cu aceste elemente
generale, există un număr important de
interacţiuni şi influenţe, atât între grupurile de
influenţă cât şi între niveluri.
Bandura (1986) și ulterior şi alţi autori, Flay şi
Petraitis, consideră comportamentul ca rezultat al
situaţiei, persoanei şi mediului. Influenţele
atitudinale, sociale și intrapersonale intervin într-
un mod independent și afectează într-o forma
interactivă deciziile de a acţiona sau nu într-un
anumit mod (ex. a consuma sau nu substanţe).
Elementele intermediare de influenţă considerate
sunt: ceea ce individul extrage din mediul sau,
situaţii şi trăsături de bază; expectativele pe care le
are asupra comportamentului şi evaluarea sa
privind aceste expectative; cunoştinţele sale în
legătură cu starea de sănătate. Specific acestei
teorii este considerarea atât a factorilor direcţi cât
şi a celor indirecţi care afectează comportamentul.
În aceeaşi măsură aceasta serveşte la explicarea
atât a comportamentelor habituale cât şi a noilor
comportamente.
Un element final de mare relevanţă al teoriei este
luarea deciziilor. Conform acestei teorii, luarea
deciziilor este un proces dinamic. Aceasta
consideră că decizia iniţială și experienţele cu
comportamentele de sănătate produc un feedback
asupra subiectului și vor influenţa decizii succesive
asupra acestora.
4.4.9. Modelul autocontrolului
Acest model elaborat pentru explicarea iniţierii şi
menţinerii consumului de droguri are la bază
autocontrolul și porneşte de la modelul bio-psiho-
social. Autorii (Santacreu și colab., 1992) consideră
că geneza problemei porneşte de la încercarea
adolescentului de a obţine surse alternative de
întărire la cele pe care le are deja sau i se oferă în
mod concret. Scopul acestui demers este de a
câştiga independenţă și de a obţine anumite
capacităţi de control prin căutarea unei alternative
la întăririle parentale.
Dobândirea autocontrolului poate avea un caracter
general sau poate fi izolată în anumite tipuri de
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

situaţie. La rândul său procesul de autocontrol se în directă relaţie cu anturajul, familia și cu

dobândeşte prin intermediul exercitării anumitor sine.
comportamente de către individ, ceea ce implică 5. Faza de abandon sau de menţinere. Orice
interacţiunea cu mediul. Printre abilităţile de comportament se realizează într-un
autocontrol caracteristice se găsesc: rezistenţa la continuu temporal, în care individul poate
exprimarea agresivităţii după experimentarea unei menţine acest comportament sau nu, în
frustrări; rezistenţa la transgresare, reglarea cazul în care consecinţele sunt mai mult
autoadministrării de întăriri și rezistenţa la negative decât pozitive. Astfel, dintre
tentaţie. consumatorii diferitelor tipuri de droguri,
unii vor înceta consumul după una sau mai
La elaborarea programelor de prevenire și
multe încercări, alţii după o perioadă de
asistenţă, dat fiind că autocontrolul se învaţă, este
timp mai lungă sau mai scurtă, iar alţii vor
necesar să se îndeplinească următoarele cerinţe:
continua consumul, în mod neîntrerupt, de-
definirea caracteristicilor populaţiei căreia îi este
a lungul mai multor ani sau întreaga viaţă.
destinat şi identificarea factorilor de risc ai
Aceştia din urmă sunt cei care se află în
acesteia; identificarea şi analiza factorilor care
faza de menţinere. Motivaţia pentru
determină problema respectivă; diferenţierea între
abandon poate avea cauze externe
ceea ce reprezintă geneza problemei şi ceea ce
(presiunea familiei, a prietenilor, a
reprezintă menţinerea acesteia.
societăţii etc.) sau interne (datorate
problemelor cazate de consum, fie de tip
4.4.10. Modelul comprehensiv și fizic, afectiv, familiar etc.). Tratamentul
secvenţial al fazelor joacă aici rolul său fundamental pentru
consumului de droguri obţinerea abstinenţei și menţinerea
acesteia pe termen lung.
Becona (1999)21, a propus un model comprehensiv 6. Faza de recădere. Dependenţa de droguri
şi secvenţial al fazelor consumului de droguri. poate fi considerată un comportament
Acesta propune 6 faze: faza de predispoziţie, de învăţat, consolidat și dificil de îndepărtat.
cunoaştere, de experimentare și iniţiere a De aceea, tratamentul poate fi considerat
consumului, de consolidare (abuz și dependenţă) şi un proces pe calea unui drum plin de
faza de abandon sau menţinere şi / sau recădere. recăderi. Astfel individul abandonează
1. Faza preliminară sau de predispoziţie consumul, recade, îl abandonează din nou
este determinată de următorii factori: şi din nou recade până când acest proces se
biologici (studiile au arătat că există o menţine de-a lungul timpului, sau apare un
anumită vulnerabilitate genetică atât moment când se obţine abstinenţa. Este
pentru alcool cât și pentru restul vorba aici despre fazele clasice ale
drogurilor); psihologici (autorii consideră tratamentului.
importante personalitatea, inteligenţa și
învăţarea); socio-culturali (se referă la
expectative, comportamente, evoluţie
istorică, valori culturale specifice etc.).
2. Faza de cunoaştere. În această fază sunt
importante: mediul, procesul de învăţare,
procesul de socializare, expectativele.
3. Faza de experimentare şi iniţiere a
consumului. În această fază factorii
decisivi sunt cei cunoscuţi ca factori de risc
şi de protecţie.
4. Faza de consolidare: de la consum la abuz
şi la dependenţă. În această fază ceea ce va
determina menţinerea consumului
substanţei în mod fundamental sunt
consecinţele, pozitive sau negative pe care le
produce respectivul consum. Acestea vor fi

21Abraham, P, (coord.) (2007). Ghid de prevenire a consumului

de droguri în rândul adolescenţilor și tinerilor, Bucureşti:
Editura Detectiv, p. 27-28
53
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

CAPITOLUL V. TIPURI DE PROGRAME DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE

DROGURI: PREVENIRE PRIMARĂ, SECUNDARĂ ȘI TERȚIARĂ

„Dacă aș fi știut cum să vorbesc cu copilul meu despre droguri, poate nu s-ar fi ajuns aici. Tot timpul am
crezut că el nu va face așa ceva. Și îmi era teamă că îl voi face curios cu privire la consum dacă o să-i vorbesc
despre droguri.... „ (Ana, 45 ani, mamă consumator „etnobotanice”)

expuși fenomenului (de exemplu, copiii

Prevenirea, potrivit Dicţionarului Explicativ al
Limbii Române, este un răspuns anticipat faţă de
un eveniment care se presupun a fi nociv. Plecând
de la această definiţie, s-au dezvoltat două
modalităţi de abordare:
I. Reducerea, şi, dacă este posibil, eliminarea
posibilităţii ca un astfel de eveniment să apară
II. Reducerea posibilităţii de apariţie a unor
evenimente nocive ulterioare în legătură cu
evenimentul nociv deja apărut.
Prevenirea consumului de droguri presupune:
 Recunoașterea semnalmentelor specifice unui
potențial consum în situația în care sunt excluse
alte cauze care ar putea modifica comportamentul
unei persoane;
 Cunoașterea efectelor nocive asociate, a
modului de prezentare sau administrare în scopul
adoptării unei conduite care să împiedice
consumul acestor substanțe.
În prevenirea consumului de droguri se conturează
programe în funcție de caracteristicile grupului
țintă (anume, faptul de a fi sau nu expus
comportamentului de risc. În acest material vom
insista pe prevenirea primară, dar considerăm că o
cunoaștere teoretică a celor trei forme de
prevenire poate ajuta cadrul didactic în efortul lui
de a reduce riscul apariției consumului la proprii
elevi.
TIPURI DE PREVENIRE
Prevenirea primară se referă la:
 acțiuni de informare a grupului țintă cu privire
la efectele nocive ale drogurilor
 formarea de abilități de autoafirmare
personală, având drept grup țintă persoane, în
special tineri, ce nu au fost expuse consumului de
droguri
Prevenirea secundară se adresează
grupurilor/persoanelor ce prezintă un risc crescut
pentru consumul de droguri, cei care, fie au
experimentat deja, fie datorită particularităților
socio-economice și culturale ale mediului, sunt mai
consumatorilor de droguri).
Prevenirea terțiară se adresează consumatorilor
de droguri și are ca scop diminuarea riscurilor
asociate consumului de droguri precum infestarea
cu HIV, hepatita B și C și alte boli cu transmitere
parentala.
Cea mai eficientă și mai de dorit formă de
prevenire este cea primară.
Cu cât intervenția este mai susținută în sfera
prevenirii primare, cu atât rezultatele sunt mai
elocvente și mai palpabile, costurile sociale sunt
mai scăzute, iar beneficiile sociale sunt mai mari.
Primul factor de prevenție este informarea asupra
efectelor negative exercitate de consumul moderat,
respectiv excesul de drog, la care se adaugă
conștientizarea factorilor de risc personali (de ex.
contagiunea socială, bagatelizarea efectelor etc.).
Al doilea factor de prevenție presupune angajarea
prealabilă a persoanelor cu risc de consum în
activități care să le satisfacă anumite trebuințe
psihologice, experiențe și sentimente de
recompensă morală pentru ca, ulterior, să aibă o
atitudine de evitare sau de indiferență față de
tentația drogurilor.
Al treilea factor este consilierea psihologică a
membrilor familiei. Atitudinea adecvată preventivă
față de un membru de familie deja suspectat de
consum va ține cont de următoarele recomandări:
 a nu reacționa exagerat la bănuieli,
amplificând problemele;
 a deschide subiectul despre drog într-o
discuție rațională, liniștită, cu tact și răbdare;
 a utiliza tehnici eficiente de comunicare și
interacțiune între membrii familiei pe baza unor
atitudini consecvente, suportive;
 a monitoriza, mai ales comportamentul
copiilor, extrafamilial;
 a corecta concepțiile greșite, ”miturile”
achiziționate de la colegi sau mass media;

54
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
 a favoriza autoevaluarea pozitivă, lăudând
eforturile, realizările, fixarea unor scopuri realiste,
evitând comparațiile nefavorabile;
 a sprijini dezvoltarea unor valori solide,
pentru a lua decizii corecte în raport cu presiunile
mediului
 a dovedi înțelegere, interes și ajutor, criticând
faptele negative, nu persoana;
 a evita conflictele, ostilitatea, pedepsele,
perfecționismul în educație;
 a nu oferi chiar în familie modele de consum
care să influențeze indirect percepția despre
droguri în general;
 a încuraja exersarea atitudinilor de refuz;
 a contacta familii cu probleme similare și
persoane recuperate;
 a dezvolta abilitatea psihologică de a
recunoaște din timp momentul apariției unei
disfuncționalități în familie.
Prin conștientizarea opiniei publice, realizate prin
campanii publicitare și prin programe desfășurate
în școli, cât și prin emisiuni TV prin care se dezbate
tema drogurilor și a impactului pe care acestea le
au asupra vieții unei persoane, se vizează
informarea cu scopul de a se încuraja dezvoltarea
unui comportament pozitiv și constructiv, odată cu
întărirea responsabilității față de consumul acestor
substanțe.
Familia – are un rol esențial în problematica
prevenirii delicvenței juvenile și a consumului de
droguri la adolescenți, fiind cea mai în măsură să
”controleze” astfel de fenomene negative.
Comunicarea deschisă cu copiii și insuflarea de
valori, în care noi ca părinți credem și pe care le
respectăm va face ca tinerii, la rândul lor, să le
adopte și să le prețuiască, exemplul personal al
părinților fiind prima lecție antidrog pe care un
copil o primește. Aducându-i la cunoștință care
sunt cauzele, efectele și implicațiile sociale,
medicale și juridice ale consumului de droguri, va
face ca tânărul să fie informat și mai bine pregătit
să reziste acestei tentații.
Stabilirea unei relații de încredere bazată pe
afecțiune între părinți și copiii, supravegherea
adolescentului și cunoașterea anturajului pe care
acesta îl frecventează, controlul destinației banilor
“de buzunar”, discutarea periodică cu dirigintele și
profesorii despre rezultatele școlare ale
adolescentului, sprijinirea în a-și urma pasiunile și
manifestarea consecvenței și interesului pentru tot
ce face copilul, sunt doar câteva “arme” pe care
familia le are la îndemână atunci când este vorba
de luptă antidrog. Sunt situații când din cauza
55
consumului unuia sau altuia dintre părinți (uneori
chiar și bunici) copilul devine el însuși consumator,
imitând modelul parental.
În ceea ce privește urmarea unui tratament de
dezintoxicare, implicarea familiei este foarte
importantă, chiar esențială, ea oferind dragoste și
suport moral clientului și asigurând în acest fel
reușita tratamentului.
Școala – are meritul de a organiza campanii de
prevenire și de a pune la dispoziția tinerilor cele
mai bune informații despre consumul de droguri.
În acest sens, profesorii merg la cursuri ce privesc
informarea despre specificul drogurilor și a
implicațiilor pe care acestea le pot avea atât asupra
sănătății, cât și a psihicului și a relațiilor sociale,
dar și care sunt indiciile după care pot fi
recunoscuți cei care se droghează. Foarte eficiente
sunt acțiunile la care sunt invitați foști
consumatori.
Comunitatea – oricine se simte izolat încearcă să
găsească un grup căruia să i se alăture. Un caz
aparte îl constituie grupurile minoritare care
întâmpină greutăți mari în a se integra în societate,
ajungând uneori să fie marginalizate social,
căutând astfel scăparea în droguri. Urbanizarea și
șomajul sunt alți factori care contribuie în mare
măsură la creșterea numărului celor care consumă
droguri.
Consumul este de asemenea influențat de
disponibilitatea acestora pe piață. Când cantitatea
lor crește, crește și consumul. Uzul de droguri
ilicite (cocaina, opiacee) este mai mare din cauza
disponibilității mai mari în anumite zone. Mulți
toxicomani au încercat să urmeze un tratament de
dezintoxicare pentru a renunța definitiv la
consumul de drog, dar din cauza faptului că trăiesc
în zone în care drogurile sunt la îndemână, au
reluat consumul. Oricine nu se droghează nu este
“la modă” pentru ei. Treptat aceste grupuri sunt
marginalizate și separate de societate. Zonele în
care consumul de droguri este ridicat se
caracterizează printr-o rată mare a criminalității, a
șomajului, un sistem școlar cu mari probleme.
Statul – prin măsurile legislative și prin campanii
desfășurate la nivel național, realizate prin
colaborarea instituțiilor statului, se dovedește a fi
un aliat eficient în lupta antidrog.
Programele de prevenire primară se
concentrează în două zone majore: şcoala și
comunitatea.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Adolescenţa este frecvent caracterizată ca o
perioadă de mari schimbări fizice și psihologice. În
timpul adolescenţei indivizii în general
experimentează o mare gamă de comportamente şi
tipare de viaţă. Acest lucru survine ca o parte
naturală a procesului de separare de părinţi,
dezvoltând sentimentul de autonomie şi
independenţă, fundamentând identitatea personală
şi capătă aptitudinile necesare pentru a funcţiona
efectiv în lumea adultă. Multe dintre schimbările de
dezvoltare care sunt necesare şi sunt şi o condiţie
esenţială pentru a deveni adulţi sănătoşi, cresc
riscul adolescentului pentru fumat, alcool şi uz de
droguri. Adolescenţii nerăbdători să-şi asume rolul
de adulţi şi să apară mai maturi, pot să fumeze, să
bea sau să consume droguri, ca o cale de a-şi cere
dreptul la statutul de adult. Adolescenţii se
angajează în consumul de substanţă ca o metodă
de:
 stabilire a solidarităţii cu un grup;
 de împotrivire la autoritatea familiară;
 de stabilire a propriei lor identităţi.
Pe perioada adolescenţei, influenţa părinţilor este
în general înlocuită de cea a grupului. Necesităţile
de asemănare şi asemănările în comportament
cresc rapid în preadolescenţă și în adolescenţa
timpurie şi scad uniform de la mijloc către sfârşitul
adolescenţei. Oricum, în pofida acestei tendinţe
generale de dezvoltare spre o creştere a
asemănării, o susceptibilitate individuală la
presiunea asemănării, poate varia mult depinzând
de valorile și varietatea factorilor psihologici ca și
de importanţa relativă a acceptării egalităţii.
În concluzie, deoarece este caracteristic pentru
adolescenţi sentimentul de imortalitate şi
invulnerabilitate, ei tind să minimalizeze riscurile
asociate consumului de droguri și să
supraestimeze abilitatea proprie de a evita
personal tiparele distructive ale uzului.
FACTORII DE RISC ȘI DE PROTECȚIE
Factorii de risc
Factorii de risc sunt circumstanţele prezente
înainte de iniţierea consumului, abuzului sau
consumului problematic de droguri. În 1994,
Committee on Prevention of Mental Disorders al
Institute of Medicine din SUA a definit factorii de
risc ca „acele caracteristici, variabile sau
circumstanţe care, confluând în viaţa unei
persoane, contribuie la creşterea probabilităţii ca
acea persoana să dezvolte o problemă de
comportament, în comparaţie cu orice altă
56
persoană din populaţia generală, selecţionată la
întâmplare”.
Factorii de protecţie
Prin factori de protecţie se înţeleg acele
circumstanţe moderatoare ale expunerii la factorii
de risc. Factorii de protecţie nu sunt în mod
necesar factori opuşi celor de risc, ci mai degrabă
este vorba de două realităţi distincte care
interacţionează între ele.
Factorii de protecţie întăresc rezistenţa
persoanelor supuse situaţiilor de risc, acționând ca
elemente de protecţie faţă de potenţiale răspunsuri
problematice.
Principii generale
 Factorii de risc şi de protecţie faţă de consumul
problematic de droguri includ mediatori şi
modulatori atât cu caracter biogenetic precum şi
psihologic, comportamental, social şi medio-
ambiental. Aceşti factori variază în ceea ce priveşte
importanţa lor datorită existenţei unor diferenţe
individuale și de grup.
 Relevanţa profilurilor de risc poate varia sau
fluctua de-a lungul vieţii unei persoane, aceştia
fiind mai intenşi pe timpul perioadelor de tranziţie
dintre etapele vitale.
 Modelul asupra factorilor de risc şi de protecţie
are importante implicaţii practice în câmpul
reducerii cererii de droguri, deoarece intervenţiile
în acest sector trebuie să se centreze pe reducerea
riscurilor imediate ale abuzului de droguri și
promovarea stabilizării factorilor de protecţie pe
termen lung, în special în grupurile care au fost
supuse la situaţii mai intense de risc.
 Factorii de risc pot sau nu să fie prezenţi într-un
caz concret. Practic, atunci când un factor de risc
este prezent, probabilitatea ca o persoană să
consume sau să abuzeze de droguri este mai mare
decât atunci când nu este prezent.
 Prezenţa unui singur factor de risc nu este o
garanţie a producerii abuzul de droguri dar şi
contrariul, absenţa acestuia nu garantează ca
abuzul nu se va produce. Acesta este valabil și în
cazul factorilor de protecţie. De obicei abuzul de
droguri este mai probabil şi în orice caz, este
rezultatul intervenţiei mai multor factori.
 Numărul factorilor de risc prezenţi este direct
relaţionat cu probabilitatea abuzului de droguri,
chiar dacă acest efect aditiv poate fi atenuat în
funcţie de natura, conţinutul și numărul factorilor
de risc implicaţi.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
 Majoritatea factorilor de risc şi de protecţie au
multiple dimensiuni măsurabile și fiecare dintre
din ei influenţează într-o manieră independentă şi
globală abuzul de droguri.
 Intervenţiile directe sunt posibile în cazul
anumitor factori de risc detectaţi şi pot avea ca
rezultat eliminarea sau reducerea acestora,
scăzând probabilitatea abuzului de substanţe.
Clasificarea factorilor de risc (după HAWKINS ŞI
COLAB.)
 Genetici: Copii ai consumatorilor de substanţe
psihoactive
 Constituţionali: Consumul timpuriu de
droguri (înainte de 15 ani); Durerea sau afecţiuni
cronice; Factori fiziologici
 Psihologici: Probleme de sănătate mintală;
Abuz fizic, sexual sau emoţional
 Socioculturali
 Familia: Consum de droguri da către părinţi şi
atitudini pozitive faţă de consumul de droguri;
Divorţul sau separarea părinţilor; Probleme în
gestionarea familială; Expectative scăzute faţă de
copii sau faţă de reuşita acestora.
 Egalii: Prieteni care consumă droguri;
Atitudini favorabile faţă de consumul de droguri;
Comportamente antisociale sau delincvenţă
timpurie.
 Şcoala: Lipsa îndeplinirii regulamentului
şcolar; Implicare scăzută la şcoală; Dificultăţi de
promovare în clasele şcolare superioare.
Comportament timpuriu antisocial. Copiii care sunt
agresivi în jocurile din copilărie sau la şcoala
primară au un risc mai mare de abuz de substanţe.
Când un comportament agresiv timpuriu este
57
coroborat cu izolarea sau abandonul,
hiperactivitatea creşte riscul de probleme în
adolescenţă
Eşecul şcolar sau abandonul şcolar. Dacă acesta
începe în ultimii ani ai şcolii primare, experienţa de
eşec şcolar creşte riscul atât al abuzului de droguri
cât și al comportamentelor delincvente.
 Comunitatea: Legi şi norme ale comunităţii
favorabile faţă de consumul de droguri; Lipsa unor
relaţii sociale; Deprivare economică și socială;
Disponibilitatea drogurilor (inclusiv alcool şi
tutun).
 Individuali
Alienare/răzvrătire. Copilul care simte că nu este
parte a societăţii sau care nu acceptă regulile
acesteia, care nu crede în încercările de obţinere a
reuşitei sau necesitatea de a fi responsabil, care
adoptă o atitudine de răzvrătire faţă de societate,
este supus unui risc mai mare de a consuma
droguri.
Comportamente antisociale în adolescenţa
timpurie. Acest factor de risc include
comportamente deviante în şcoală, abandonul
şcolar, implicarea în conflicte fizice cu alţi copii şi
dezvoltarea unor comportamente delincvente.
Prieteni care consumă droguri. În cazul copiilor
care se asociază cu egali care consumă droguri
există o probabilitate mai mare ca aceştia să devină
consumatori.
Atitudini favorabile faţă de consumul de droguri.
Acestea apar în condiţiile deja enunţate de risc ale
tranziţiei către învăţământul liceal în care se
asociază situaţii în care tinerii asistă la încercările
cunoscuţilor de a consuma droguri.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

MODULUL II
Prevenirea consumului de droguri la preadolescenți:
Ora de dirigenție – mediul adecvat pentru prevenirea primară
Exerciții, metode, strategii de prevenire la preadolescenți
Exemple concrete de activități antidrog la gimnaziu
Studii de caz

CAPITOLUL VI. ORA DE DIRIGENȚIE – MEDIUL ADECVAT PENTRU

PREVENIREA PRIMARĂ
Pe lângă disciplinele din trunchiul comun, au
părut de-a lungul timpului o serie de discipline
opționale, cu scopul de a acoperi în special
abilitățile de viață ale elevilor, așa numitele
abilități socio-emoționale. Dacă unele abordează
teme destul de restrictive, există discipline
opționale complexe, cu programe de la clasa
pregătitoare la clasa a XII-a, care abordează teme
multiple, pe module, extrem de utile pentru elevi.
Un astfel de exemplu este programa de educație
pentru sănătate, care include capitole de
prevenire a consumului de substanțe, de la clasa a
II-a la clasa a XII-a. Astfel de discipline opționale
oferă un cadru adecvat activităților de prevenire,
la orice nivel. Acolo unde ele nu există în oferta
școlii, varianta legală și cea mai potrivită este ora
de consiliere și dezvoltare personală și ora de
dirigenție, organizată încă în conformitate cu
Ordinul MECTS nr. 5.132 din 10 septembrie 2009
pentru aprobarea Prevederilor metodologice
privind organizarea și desfăşurarea activităţilor
specifice funcţiei de diriginte.
Conform acestui ordin, coordonarea activităţilor
clasei de elevi se realizează de către un diriginte
numit de directorul unităţii de învăţământ dintre
cadrele didactice de predare şi de instruire
practică care predau la clasa respectivă.
Directorul unităţii de învăţământ numeşte
diriginţii respectând principiul continuităţii şi al
performanţei, după consultarea cu şefii
catedrelor/ai comisiilor metodice, cu şeful
comisiei diriginţilor/ coordonatorul pentru
proiecte şi programe educative şcolare și
extraşcolare.
Funcţia de diriginte devine obligatorie pentru
personalul didactic învestit de director cu această
responsabilitate. Activităţile specifice funcţiei de
diriginte sunt prevăzute într-o anexă la fişa
postului cadrului didactic de predare și de
instruire practică investit cu această
responsabilitate.
Dirigintele desfăşoară activităţi de suport
educaţional, consiliere şi orientare profesională
58
pentru elevii clasei pe care o coordonează.
Activităţile cuprind teme stabilite de către
diriginte pe baza programelor şcolare pentru aria
curriculară „Consiliere și orientare” în vigoare și
în concordanţă cu specificul vârstei şi cu
interesele/solicitările elevilor. Totodată,
activităţile cuprind și teme privind educaţia
rutieră, educaţia şi pregătirea antiinfracţională a
elevilor, protecţia civilă, educaţia antiseismică,
educaţia antidrog, educaţia împotriva traficului
de persoane etc., în conformitate cu prevederile
actelor normative şi ale strategiilor naţionale,
precum și în baza parteneriatelor stabilite de
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în
colaborare cu alte ministere, instituţii şi
organizaţii.
Dirigintele desfăşoară și activităţi educative
extraşcolare, activităţi pe care le stabileşte după
consultarea elevilor şi în concordanţă cu
specificul vârstei şi nevoilor identificate pentru
colectivul respectiv de elevi. Pentru a se asigura o
comunicare constantă, promptă și eficientă cu
părinţii, dirigintele realizează activităţi de suport
educaţional şi consiliere pentru părinţi.
Dirigintele organizează şi coordonează:
activitatea colectivului de elevi; activitatea
consiliului clasei; şedinţele cu părinţii, semestrial
şi ori de câte ori este cazul; acţiuni de orientare
şcolară și profesională pentru elevii clasei;
activităţi educative și de consiliere; activităţi
extracurriculare, în şcoală și în afara acesteia (...)
Activităţile de suport educaţional, consiliere şi
orientare profesională pentru elevii clasei pe care
o coordonează sunt desfăşurate de diriginte, în
funcţie de prevederile planurilor-cadru, astfel:
a) în cadrul orei de orientare şi consiliere, dacă
aceasta este prevăzută în planul cadru;
b) în afara orelor de curs, în situaţia în care în
planul-cadru nu este prevăzută ora de orientare
şi consiliere. În această situaţie, dirigintele
stabileşte, consultând colectivul de elevi, un
interval orar în care dirigintele va fi la dispoziţia
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
elevilor pentru desfăşurarea activităţilor de
suport educaţional, consiliere și orientare
profesională, într-un spaţiu prestabilit și destinat
acestei activităţi. Intervalul orar este anunţat
elevilor, părinţilor și celorlalte cadre didactice.
Planificarea orei destinate acestor activităţi se
realizează cu aprobarea directorului unităţii de
învăţământ, iar ora respectivă se consemnează în
condica de prezenţă a cadrelor didactice.
Planificarea activităţilor dirigintelui se realizează
de către acesta semestrial și anual și se avizează
de către directorul adjunct sau directorul unităţii
de învăţământ. Planificarea activităţilor
extraşcolare va conţine minimum o activitate pe
lună, activitate care va fi consemnată în condica
CAPITOLUL VII.EXERCIȚII, METODE, STRATEGII DE PREVENIRE LA
PREADOLESCENȚI
Abordarea consumului de droguri este încă o
provocare pentru multe cadre didactice. Indiferent
cât de bine pregătiți teoretic suntem, elevii ne pot
surprinde întotdeauna, cu întrebări dificile sau
curiozități care ne produc disconfort. În plus, există
întotdeauna teama de a nu face mai mult rău decât
bine, stârnind curiozitatea elevilor, referitor la
subiecte asupra cărora nu aveau prea multe
informații. Tocmai pentru că vârsta debutului
consumului a scăzut constant în ultima perioadă,
prevenirea e necesară la gimnaziu, înainte ca elevii
să intre în contact cu lumea drogurilor. Vă
recomandăm să alegeţi metodele interactive, care
oferă posibilitatea unui feed-back permanent de la
participanţi.
Metodele interactive se bazează în special pe
examinarea problemelor în grupuri mici şi pe
discuţii dirijate conform schemei de desfăşurare a
activităţilor propuse.
În continuare vom aborda metodele de prevenire
grupate în trei categorii:
1. Metode centrate pe profesor;
2. Metode centrate pe grup;
3. Metode centrate pe persoană.
59
de prezenţă a cadrelor didactice. Planificarea
activităţilor dirigintelui va conţine o oră pe
săptămână în care dirigintele va fi la dispoziţia
părinţilor pentru desfăşurarea activităţilor de
suport educaţional şi consiliere pentru părinţi, iar
ora respectivă se consemnează în condica de
prezenţă a cadrelor didactice. Intervalul orar în
care se desfăşoară aceste activităţi va fi aprobat
de directorul unităţii de învăţământ și va fi
anunţat părinţilor, elevilor şi cadrelor didactice.
În cadrul acestei ore, se desfăşoară şedinţele
semestriale/ocazionale cu părinţii, precum și
întâlniri individuale ale dirigintelui cu părinţii. La
aceste întâlniri, la solicitarea părintelui şi/sau a
dirigintelui, poate participa şi elevul.
7.1. METODE CENTRATE PE PROFESOR
7.1.1. Prezentarea
Recomandări:
a. Stimulăm interesul participanţilor. Începem
prezentarea cu o glumă, o poveste hazlie, o imagine
captivantă și în deplină relaţie cu ceea ce urmează
să prezentăm; putem începe cu un studiu de caz pe
care se focalizează prezentarea sau lansăm o
întrebare incitantă, astfel încât elevii să fie atenţi la
prezentare pentru a afla răspunsul.
b. Aprofundăm înţelegerea participanţilor.
Folosim exemple și analogii pe parcursul
prezentării (pe cât posibil cu trimitere la viaţa
reală); dublăm verbalul cu alte coduri – folosim
imagini, filmuleţe şi alte materiale ilustrative;
folosim limbajul corporal, nonverbal.
c. Implicăm elevii. Încurajăm elevii să dea
exemple, să facă analogii sau să povestească
experienţe personale pentru a da răspunsuri la
diferite întrebări sau pentru a clarifica cele
prezentate. Toate aceste împărtășiri de experiențe
nu trebuie să facă referire la droguri, ci la subiectul
orei. Așa cum vom vedea mai departe în acest
material, puține din orele de prevenire date ca
exemplu fac referire direct sau doar la droguri.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
d. Evităm să punem un punct final la final!
Încheiem prezentarea prin intermediul unei
probleme sau aplicaţii care urmează să fie
rezolvate de elevi; solicităm elevilor să rezume cele
prezentate sau să tragă concluzii.
7.1.2. Studiul de caz
Este metoda interactivă cea mai răspândită, fiind
utilizată de Harvard Business School încă din 1908.
Un „caz” înseamnă o situaţie reală, de viaţă care a
avut loc la un moment dat sau o situaţie imaginară
prin care participanţii identifică variante de
acţiune și iau decizii în conformitate cu propriul lor
sistem de valori, opiniile și sentimentele lor legate
atât de situaţie cât și de conţinutul pe care şi l-au
însuşit în timpul activităţilor.
Un studiu de caz descrie pe scurt o situaţie unde
există o dilemă. Această dilemă constituie baza
discuţiei. Se poate discuta în grupuri mici ce
strategie se poate aborda. În grupul mare se
împărtăşesc diferitele păreri.
Avantaje: se abordează situaţii ipotetice care nu
implică riscuri personale; creşte motivaţia
participanţilor de a face faţă situaţiilor problemă,
pornind de la o abordare comună; creşte
implicarea participanţilor şi coeziunea grupului.
Recomandări:
1. Folosim un caz familiar, care să se încadreze în
experienţa participanţilor;
2. Precizăm faptul că nu există întotdeauna o
singură soluţie corectă. Problemele sunt de obicei
complexe şi au mai multe faţete; orice comentariu
al participanţilor legat de caz este o reflecţie a
propriilor puncte de vedere, valori, credinţe deci,
trebuie avut grijă să nu existe cazuri de atac la
persoană între participanţi.
3. Prezentăm cazul;
4. Dăm participanţilor timp suficient să se
familiarizeze cu cazul;
5. Prezentăm dilema sau întrebările pentru
discuţia finală;
6. Dăm participanţilor timp pentru rezolvarea
problemei;
7. Participanţii prezintă soluţiile sau
răspunsurile;
8. Discutăm toate răspunsurile sau soluţiile
posibile;
9. Întrebăm participanţii ce au învăţat din acest
exerciţiu;
60
10. Rezumăm.
7.2. METODE CENTRATE PE GRUP
7.2.1. Activitatea de energizare (de spargere a
gheţii)
Activitatea de energizare, numită, nu întâmplător,
şi activitate de spargere a gheţii, reprezintă un
mijloc eficient de captare, motivare şi implicare
activă a elevilor în dezbaterea subiectelor propuse.
Este un exerciţiu de deschidere și acomodare și se
poate folosi cu succes pentru introducerea unei
teme dificile sau sensibile, datorită componentei
ludice, ce creează un mediu nonformal. Această
metodă duce la relaxare și plăcerea de a lucra în
grup, numele ei exprimând metaforic trecerea de la
relaţii formale, uneori tensionate, la relaţii
prietenoase şi de cooperare.
Avantaje: trezeşte interesul participanţilor pentru
exploatarea subiectului dat; stabileşte un punct de
plecare bazat pe cunoştinţele proprii, achiziţiile și
experienţele anterioare; implică activ participanţii
în cercetarea și dezbaterea subiectului propus;
creează un climat psihologic ce favorizează
comunicarea.
7.2.2. Brainstorming-ul (asaltul de idei)
Brainstorming-ul sau asaltul de idei reprezintă
formularea a cât mai multor idei, oricât de
fanteziste ar părea acestea, ca răspuns la o situaţie
enunţată, după principiul cantitatea generează
calitatea. Astfel, pentru a ajunge la idei viabile și
inedite este necesară o productivitate creativă cât
mai mare.
Avantaje: implică activ toţi elevii; dezvoltă
capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le
analiza, de a lua decizii privind alegerea soluţiei
optime; permite fiecărui participant să-și exprime
personalitatea; ne eliberează de prejudecăţi;
exersează creativitatea și atitudinea deschisă la
nivelul grupului; dezvoltă relaţiile interpersonale,
prin valorizarea ideilor fiecăruia şi, în consecinţă,
prin înţelegerea calităţilor celor din jur; contribuie
la realizarea unei ambianţe pline de prospeţime și
de emulaţie.
Recomandări:
1. Alegem tema şi sarcina de lucru.
2. Solicităm elevilor să exprime într-un mod cât
mai rapid, în fraze scurte şi concrete, fără cenzură,
toate ideile – chiar trăsnite, neobişnuite, absurde,
fanteziste, aşa cum le vin ele în minte, legate de
rezolvarea unei situaţii sau probleme.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
3. Nimeni nu are voie să facă observaţii negative.
Putem face asociaţii în legătură cu afirmaţiile
celorlalţi, putem prelua, completa sau transforma
ideile din grup dar, sub nici un motiv, nu vom
admite referiri critice.
4. Notăm pe flipchart toate ideile participanţilor.
5. Analizăm critic, evaluăm, încurajăm
argumentarea și contraargumentarea ideilor emise
anterior;
6. Selectăm ideile originale sau cele mai adecvate
soluţii pentru problema supusă atenţiei. Discutăm
cu participanţii liber, spontan, riscurile și
contradicţiile care apar.
7. Afişăm ideile rezultate în forme cât mai variate
şi originale: cuvinte, propoziţii, colaje, imagini,
desene, cântece, joc de rol etc.
8. Încurajăm exprimarea ideilor.
7.2.3. Discuţia în grupuri mici
Avantaje: încurajează implicarea elevilor; permite
elevilor să-şi împărtăşească experienţele, ideile;
îmbunătăţeşte abilităţile de rezolvare a
problemelor; ajută elevii să înveţe unul de la
celălalt; conferă elevilor o responsabilitate mai
mare în procesul de învăţare; promovează munca
în echipă; clarifică valorile personale; produce o
consolidare şi clarificare a temei respective.
Recomandări:
1. Împărţim participanţii în grupuri mai mici, de
câte 3-4 persoane.
2. Dăm grupurilor sarcini foarte clare.
3. Anunţăm grupurile de timpul pe care îl au la
dispoziţie.
4. Recomandăm elevilor să se asculte unii pe
ceilalţi, chiar dacă nu sunt de acord cu ce spun
ceilalţi, fără ca discuţia să fie dominată de o
anumită persoană.
5. Încurajăm elevii să pună întrebări dacă nu au
înţeles.
6. Încurajăm implicarea fiecărui participant.
7.2.4. Discuţia dirijată
Reprezintă o tehnică de grup care facilitează
schimbul de idei, credinţe şi informaţii. Principala
caracteristică – diferenţa față de o conversaţie sau
dezbatere curentă – este că un astfel de schimb se
produce în baza supervizării şi controlului unui
profesionist format pentru a conduce şi facilita
61
discuţia, dând posibilitatea unui schimb echitabil
de idei şi opinii între toţi membrii grupului,
prevenind astfel monopolizarea discuţiei sau
centrarea excesivă pe problematica enunţată de
unul dintre membrii grupului cât şi evitarea
judecăţilor evaluative de tipul „aşa nu e bine”, „nu e
corect” etc.
Finalitatea sa este ca membrii grupului de elevi să
găsească soluţia la o problemă sau la o dilemă, sau,
pur și simplu, să schimbe experienţe sau opinii
despre o temă de interes comun. În plus, oferă
beneficii complementare care favorizează dinamica
de grup: facilitează interacţiunea dintre membrii
săi, stimulează participarea prin intermediul
implicării unei teme comune, facilitează
exprimarea ideilor și sentimentelor și
îmbunătăţeşte comunicarea interpersonală într-o
manieră ordonată.
Discuţia este fundamentală pentru învăţarea
interactivă și constă într-un schimb organizat de
informaţii şi de idei, de impresii şi de păreri, de
critici și de propuneri în jurul unei teme sau
chestiuni determinate.
Avantaje: analizarea şi clarificarea în comun a
unor noţiuni și idei; consolidarea și sistematizarea
datelor şi conceptelor; explorarea analogiilor,
similitudinilor și diferenţelor dintre soluţiile unei
probleme date; crearea unei atmosfere de
deschidere, a unui climat democratic la nivelul
grupului; facilitarea comunicării între participanţi
şi a acceptării punctelor de vedere diferite;
conştientizarea complexităţii situaţiilor în aparenţă
simple; optimizarea relaţiilor din cadrul grupului;
exersarea abilităţilor de ascultare activă și de
respectare a regulilor de dialog.
Recomandări:
1. Amenajarea sălii. Este indicat să pregătim un
mediu cât mai plăcut pentru activităţile de
prevenire. Acolo unde este posibil, este indicat să
aşezăm scaunele în cerc, astfel încât toţi membrii
grupului să se poată vedea şi comunica faţă în faţă
cu uşurinţă.
2. Stabilirea unui set de reguli scrise, general
acceptate, care vor fi amintite ori de câte ori este
nevoie.
3. Prezentăm clar subiectului discuţiei,
încurajând exprimarea ideilor.
4. Afişăm o atitudine directivă, fermă, sigură, fără
a renunţa la empatie și amabilitate.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
5. Moderăm discuţia facilitând exprimarea
punctelor de vedere adecvat și la obiect. O dată
iniţiată discuţia, ne vom limita la ghidare, centrarea
temei şi semnalarea aspectelor mai relevante ale
situaţiilor. În cazul în care dezbaterea deviază de la
obiectivele fixate, vom încerca să le canalizăm
realizând o sinteză a ceea ce s-a discutat până în
acel moment sau prin intermediul unei întrebări
care va situa din nou grupul în obiectivele discuţiei.
Oferim sugestii, informaţii, repere şi încurajări,
fără să impunem elevilor propriul punct de vedere.
La vârsta preadolescenței e bine să încurajăm
exprimarea ideilor proprii, fără să le criticăm sau
să le respingem. Sugerăm o nouă perspectivă sau
oferim un contra exemplu pentru a contracara –
fără a critica însă – un punct de vedere nerealist.
6. Menţinem elevii pe obiectivele discuţiei.
Uneori, va fi necesar să facem o paranteză pentru a
recapitula ceea ce s-a spus până în acel moment,
subliniind un aspect important care a fost trecut cu
vederea sau pentru a formula o altă indicaţie.
7. Parafrazăm – astfel încât participantul să simtă
că a fost înţeles, iar ceilalţi participanţi să înţeleagă
printr-un rezumat a ceea ce a fost spus pe larg.
8. Verificăm dacă participanţii au înţeles.
Adresăm o întrebare de clarificare astfel încât
participantul să reformuleze ceea ce a spus.
9. Complimentăm un punct de vedere interesant
sau pertinent.
10. Energizăm discuţia folosind o glumă.
11. Stimulăm participarea tuturor membrilor
grupului. Oprim elevii care monopolizează discuţia,
atunci când expiră timpul alocat pentru a-şi spune
părerea. Solicităm celor care nu s-au implicat să-şi
spună punctul de vedere. Uneori, participanţii sunt
inhibaţi sau au dificultăţi în iniţierea discuţiei. În
aceste cazuri, vom formula o întrebare cu privire la
unul dintre aspectele situaţiei prezentate. O altă
resursă pentru stimularea participării iniţiale este
răspunsul anticipat, prin care anticipăm posibilele
răspunsuri la întrebările formulate, facilitând
acceptarea sau respingerea din partea grupului a
sugestiilor şi astfel iniţierea dezbaterii.
12. Asigurăm un climat de cordialitate și acceptare
între elevi, evitând confruntările sau orice formă
de agresivitate (critici sistematice, glume ironice,
dispreţ etc.). Mediem divergenţele prin
reformularea punctelor de vedere opuse din
perspectiva toleranţei.
13. Evidenţiem legăturile dintre intervenţiile
elevilor. Acest lucru oferă coerenţă și pertinenţă
62
temei de discutat şi comentariilor elevilor,
facilitând înţelegerea conceptelor abordate.
14. Adresăm participanţilor întrebări stimulative:
15. Întrebări la care pot fi date mai multe
răspunsuri, evitând întrebările închise, care permit
răspunsuri dihotomice de tipul „da” sau „nu”.
16. „Ce s-a întâmplat?” O astfel de întrebare îi
ajută pe participanţi să-şi clarifice perspectiva
asupra problemei în discuţie.
17. „De ce s-a întâmplat aceasta?” Astfel se
încurajează înţelegerea cauzelor și a efectelor, se
deplasează accentul spre căutarea motivelor.
18. „Se putea întâmpla și altfel? Cum?” Subliniem
ideea că acţiunile sunt de fapt rezultatul unei
alegeri sau sunt influenţate de faptul că nu s-a ales
cea mai bună variantă.
19. „Ce aţi fi făcut într-o astfel de situaţie? Ce
credeţi că a simţit persoana respectivă? Ce aţi fi
simţit într-o astfel de situaţie?” Încurajăm elevii să-
şi exprime empatia.
20. „A fost corect? De ce” Sunt întrebări esenţiale
pentru stimularea dezvoltării morale.
21. Rezumăm ideile principale. Înainte de a finaliza
dezbaterea, este recomandat să realizăm un
rezumat al punctelor cele mai importante apărute
de-a lungul discuţiei şi să elaborăm concluzii
ţinând cont de obiectivele stabilite.
Chiar dacă pare o metodă dificilă pentru elevii de
12 – 14 ani, rezultatele pot fi surprinzător de
satisfăcătoare. Elevii se simt valorizați, importanți,
intră în jocul dezbaterii cu ușurință, dacă sunt
încurajați să-și exprime ideile. Chiar dacă uneori
obiectivul principal al lecției nu este atins în
totalitate, în mintea lor se nasc semne de întrebare
care pot duce la noi activități pe aceeași temă, chiar
la solicitarea lor.
7.2.5. Modelarea comportamentului
Presupune modificarea unor comportamente
inadecvate sau ineficiente nu atât prin prescrierea
directă a comportamentului adecvat sau eficient,
cât şi indirect, prin intermediul unor istorisiri
analogice, povestiri metaforice, exemple similare
etc.
Elevilor li se prezintă un model corect al
comportamentului care se doreşte a fi format. Ei
observă comportamentul model, iar apoi îl imită
pentru a învăţa noi comportamente, pentru a întări
sau a renunţa la altele, observând consecinţele
pozitive sau negative care derivă din prezentarea
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
comportamentului model şi de a facilita
răspunsurile învăţate prin intermediul modelelor.
Zilnic elevii sunt bombardaţi cu modele - din
partea media, a familiei, a profesorilor, a colegilor
de școală sau a prietenilor – modele care ne spun
cum să își iubească și respecte părinții, cum să
trăiască sănătos, cum să se îmbrace, cum să se
comporte etc. Aşa că uneori ne e greu să luăm o
decizie cu atâtea modele în jur. Modelul poate fi
reprezentat de cadrul didactic, de către un membru
al grupului, care stăpâneşte comportamentul care
se doreşte a fi dobândit sau modificat.
Recomandări:
1. Folosim un model similar cu observatorul.
Obţinem rezultate mai bune atunci când modelele
sunt de vârstă asemănătoare şi de acelaşi sex cu
observatorul. În plus, este mai bine ca modelul să
arate iniţial abilităţi necesare pentru a rezolva
situaţia în mod satisfăcător (modelare coping sau
de înfruntare), care arată un model foarte
competent faţă de cel iniţial (modelare master).
2. Modelul este apropiat, amical şi agreabil faţă de
observator, iar acţiunea sa va fi urmată de
consecinţe pozitive: felicitări, aplauze, premiu etc.
3. Prezentăm diverse modele, astfel încât
observatorul să dispună de o amplă gamă de
comportamente alternative care îi permit să
depăşească o situaţie asemănătoare. Arătăm
elevilor că acel comportament format nu este
singura formă corectă de comportament, ci una
dintre posibilele moduri de a înfrunta o situaţie
concretă.
4. Ne orientăm atenţia spre aspectele separate,
specifice, ale situaţiei, astfel încât să diminuăm
complexitatea comportamentului care trebuie
imitat și să facilităm învăţarea.
5. Prezentăm comportamentele în ordine
crescătoare, în funcţie de gradul de dificultate, de
la cele cu grad scăzut la cele cu grad crescut de
dificultate, pentru a obţine rezultate mai bune.
7.2.6. Jocul de rol
Jocul de rol are ca scop exersarea de către
participanţi a unui comportament sau a unei
abilităţile prezentate în cadrul activităţilor de
prevenire, prin tehnici de modelare, studiu de caz
sau discuţii, până când participanţii execută corect.
Elevii pun în scenă o problemă sau o situaţie, pe
baza unui text scris. Scena este în mod obişnuit
urmată de o dezbatere și poate fi jucată din nou cu
schimbare de persoane sau de circumstanţe.
63
Participanţii se angajează, fără repetiţie, într-o
dramatizare neoficială, jucând rolurile unor
personaje diferite, în anumite situaţii şi în mod
spontan pentru a deveni conştienţi de sentimentele
altcuiva. Ei vor vedea situaţia prin ochii altcuiva
sau vor afla cum ar fi reacţionat ei în situaţia
specifică în care sunt introduşi.
Obiectivul final al tehnicii este de a realiza o
generalizare a comportamentelor, astfel încât
subiectul să le introducă în viaţa reală și în condiţii
diferite de cele care au ghidat învăţarea iniţială.
Prin joc de rol se furnizează o experienţă apropiată
de realitate, pentru a înţelege și intui propria
persoană sau a altuia; se presupune că în măsura în
care un participant este capabil să se identifice şi
să se implice singur în ceea ce este pus în scenă, el
poate fi capabil să-şi evalueze propriile sale acţiuni
sau să înţeleagă ţesătura de relaţii în care este
implicat şi consecinţele acestora.
Uneori, elevii, în special cei mai mici, se arată
reticenţi faţă de participarea la activităţi de joc de
rol. În acest caz poate fi util oferirea de roluri
simple sau secundare în timpul încercărilor
realizate de alte persoane. Uneori va fi utilă
exersarea comportamentelor pe perechi sau în
grupuri mici, înainte de a reprezenta situaţia în faţa
întregului grup.
Avantaje:
 Schimbarea de atitudine. Prin schimbarea
rolurilor, participanţii realizează importanţa
recunoaşterii unicităţii precum și a diferenţelor
dintre oameni, experimentează atitudini şi valori
diferite de cele personale.
 Conştientizarea consecinţelor anumitor
comportamente asupra celorlalţi. Metoda oferă
elevilor oportunitatea de a „se pune în pielea
altcuiva”, să exploreze cum se poate simţi şi
acţiona dacă este în situaţia altcuiva; prin
schimbarea sau alternarea rolurilor participanţii
au ocazia să experimenteze și să înţeleagă punctele
de vedere ale părţii opuse în situaţii de negociere,
conflict sau ostilitate.
 Explorarea abordărilor alternative ale unor
situaţii reale.
 Însuşirea şi dezvoltarea unor abilităţi necesare
în relaţiile umane.
 Dezvoltarea empatiei și a sensibilităţii faţă de
oameni şi situaţii.
 Dezvoltarea dialogului şi a comunicării.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
 Rezolvarea mai eficientă a problemelor
grupului.
 Stimulativ, distractiv, poate fi și spontan – nu
trebuie urmat neapărat un scenariu.
 Oferă un cadru sigur în care participanţii pot
explora problemele pe care nu le pot aborda în
viaţa de zi cu zi.
 Poate lua forma unui dialog pe care tinerii îl
găsesc dificil (rezistenţa la presiunile asupra sa,
conflicte cu părinţii sau prietenii, exprimarea
sentimentelor despre ceilalţi).
Recomandări:
1. Avem clar în minte scopul pe care îl urmărim
prin jocul de rol
2. Alegem abilitatea sau comportamentul care va
face obiectul lecției. Putem pleca de la un studiu de
caz, de la un model sau de la o discuţie. Centrăm
jocul de rol pe un obiectiv concret, controlabil şi
uşor de cuprins. Lucrăm pe situaţii relevante
pentru elevi sau care să se afle în centrul
problemelor actuale sau susceptibile a fi astfel într-
un viitor apropiat. Utilizăm diferite contexte,
situaţii şi interlocutori pentru a facilita
generalizarea noilor abilităţi.
3. Încurajăm toţi elevii să aducă cât mai multe
date pentru a descrie şi îmbogăţi scena, astfel încât
situaţia să fie cât mai apropiată de realitate.
Încurajăm subiectul să colaboreze prin descrierea
situaţiei, a personajelor sau scenariilor și să nu se
limiteze la reprezentarea unui rol.
4. Începem cu situaţii simple şi selectăm actorii
dintre persoanele cu cele mai multe și mai sigure
abilităţi. Ordonăm situaţiile și comportamentele pe
care trebuie să le reprezinte subiectul de la cele cu
grad de dificultate scăzut, la cele cu grad de
dificultate mai ridicat.
5. Pregătim actorii astfel încât să-şi înţeleagă
rolurile și situaţia.
6. Aranjăm ambianţa astfel încât audienţa să ştie
ce implică situaţia.
7. Dăm observatorilor instrucţiuni clare legate de
ce urmează să observe.
8. Acordăm actorilor câteva minute pentru a
putea intra în rol, înainte de reprezentaţie. Odată
ce activitatea este pregătită, actorii încep să
dezvolte scenariul cu cea mai mare naturaleţe
posibilă. Actorii trebuie să-şi înţeleagă bine rolurile
pentru ca scena să aibă succes. Atenţie! actorii pot
fi „furaţi” de rol (devin emoţionaţi, se implică
64
personal, gândesc în stereotipuri) sau nu reuşesc
să intre în rol.
9. Repetăm încercările până când subiectul
domină comportamentul, fără a ajunge la
plictiseală sau oboseală, care ar interfera cu
învăţarea.
10. Întrerupem reprezentaţia doar atunci când
considerăm că există informaţii suficiente pentru a
discuta situaţia.
11. Discutăm situaţia reprezentată (studiul de caz):
mai întâi oferim interpreţilor oportunitatea de a
comenta despre evoluţia lor; apoi, restul grupului
îşi expune impresiile, face sugestii sau discută
despre aspecte exprimate de către interpreţi. În
acest timp, dirijăm discuţiile și aducem comentarii
cu caracter tehnic, cu scopul de a explica, justifica
şi corecta comportamentele reprezentate.
12. Oferim elevilor feedback şi întărire pentru a-şi
perfecţiona comportamentele formate. Feedback-
ul este reprezentat de informaţiile pe care le
primeşte un participant în legătură cu
comportamentul său în jocul de rol. Feedback-ul
ajută participantul să se apropie progresiv de un
nivel optim de execuţie al comportamentului.
Forma cea mai obişnuită de oferire de feedback
este prin intermediul comentariilor realizate de
profesor, de restul elevilor sau chiar de subiect. În
astfel de comentarii este bine să se utilizeze un
limbaj clar, fără termeni tehnici și să se evite a da
de înţeles că este vorba despre impresii subiective
(„mi s-a părut că....”, „cred că....”) în loc de judecăţi
obiective.
Utilizarea întăririi contribuie la creşterea
motivaţiei elevilor pentru îmbunătăţirea evoluţiei
de-a lungul jocurilor de rol și ajută la menţinerea în
timp a abilităţilor dobândite. Întăririle cele mai des
utilizate în formarea abilităţilor sociale sunt cele
verbale (recunoaştere publică, aplauze etc.) şi pot
fi utilizate fie de profesor, fie de ceilalţi membrii ai
clasei. De asemenea, este utilă dezvoltarea
capacităţii de autoîntărire. De exemplu: felicitându-
se pe sine însuşi sau realizând o activitate plăcută
după ce a pus în practică una dintre abilităţile
formate.
Urmărim cu atenţie maximă jocul de rol pentru a
putea identifica comportamentele care trebuie
întărite. În cazul în care subiectul are o evoluţie
foarte slabă, putem face comentarii cu privire la
interesul manifestat sau efortul realizat.
13. Mulţumim actorilor și îi scoatem din rol;
întrebăm actorii cum s-au simţit jucând acel rol;
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
rugăm audienţa să-şi prezinte reacţiile și
observaţiile; discutăm diversele reacţii faţă de ceea
ce s-a întâmplat; întrebăm participanţii ce au
învăţat din acest exerciţiu și ce legătură există între
situaţia jucată şi realitate; formulăm concluzia.
14. Instruim observatorii ca la oferirea feedback-
ului să se adreseze personajelor şi nu actorilor.
7.2.7. Micile lecturi
Au ca scop familiarizarea elevilor cu texte scurte,
pe care profesorul le citeşte în faţa grupului sau
participanţii le citesc individual. Textul conţine o
informaţie specifică în vederea provocării
participanţilor pentru a-şi exprima punctul de
vedere sau opinia faţă de acel conţinut. Această
metodă diferă faţă de lectura tradiţională prin
faptul că, fiind vorba de un text scurt, atenţia
participanţilor este focalizată asupra unor idei-
cheie care sunt supuse dezbaterii sau discuţiei în
grup. Lecturile mici se folosesc mai mult ca
element introductiv și sunt obligatoriu urmate de
activităţi interactive ale grupului.
Recomandări:
1. Pregătirea unui text scurt pentru lectură și
materialele necesare pentru continuarea activităţii
grupului;
2. Prezentarea informaţiei-cheie;
3. Alocarea de timp pentru discutarea aspectelor
contradictorii sau neclare;
4. Concluzionarea și trecerea la următoarea parte
a sesiunii, dacă situaţia o cere.
7.2.8. Turul galeriei
Presupune evaluarea interactivă și formativă a
produselor realizate de grupuri de elevi.
Recomandări:
1. În grupuri de trei sau patru, elevii lucrează întâi
la o problemă care se poate materializa într-un
produs (de ex. o foaie de flipchart cu tema
„portretul preadolescentului”), pe cât posibil
pretându-se la abordări variate.
2. Produsele sunt expuse pe pereţii sălii.
3. La semnalul moderatorului/profesorului,
grupurile se rotesc prin clasă, pentru a examina și a
discuta fiecare produs. Îşi iau notiţe și pot face
comentarii pe hârtiile expuse.
4. După turul galeriei, grupurile îşi reexaminează
propriile produse prin comparaţie cu celelalte şi
citesc comentariile făcute pe produsul lor.
65
7.3. METODE CENTRATE PE PARTICIPANT
Acest tip de metode este de fapt impropriu numit
astfel, pentru că toate metodele specifice educației
non-formale sunt, de fapt, metode centrate pe elev.
În spiritul acestui suport de curs și tipologiei
metodelor folosită anterior, metodele centrate pe
participant în acest caz sunt cele care se referă la
munca individuală. Câteva dintre aceste metode
sunt descrise mai jos.
5.1.1. Reflecția individuală/personală
Este o metodă care valorifică resursele psihologice
ale limbajului intern, activate prin intermediul
unor exerciții de meditație sistematică. Reflecția
reprezintă, în același timp, o resursă procedurală
care poate fi activată la nivelul altor metode
didactice: la începutul activității de instruire
(funcția de anticipare a obiectivelor pedagogice);
pe parcursul activității de instruire (resursele
expunerii-dezbatere sau ale expunerii
problematizate); în finalul activității de instruire
(importanța concluziilor cu valoare metodologică
deschisă sau a temelor pentru acasă, orientate spre
cercetarea independentă). Metoda este deseori
folosită în cazul unor grupuri de participanți
introvertiți, care nu comunică ușor, sau în cazul
unor consecințe importante la nivel personal a
temei discutate, întâlnite în cazul majorității
participanților (de exemplu efectul diverselor
dependențe asupra adolescenților și familiilor lor).
5.1.2. Cercetarea/documentarea individuală
Este o metodă de lucru individual, în clasă sau
acasă, utilizată în general ca etapă inițială în cadrul
unui proces didactic mai amplu. Este o metodă
utilă în cadrul grupurilor dominate de lideri
evidenți, care pot reduce la minim rolul altor
participanți. Moderatorul/profesorul poate stabili
roluri distincte în munca de cercetare individuală,
urmând ca rezultatele să fie utilizate de întregul
grup.
5.1.3. Predarea/învățarea reciprocă
Este o strategie de învăţare a tehnicilor de studiere
a unui text. După ce sunt familiarizaţi cu metoda,
elevii interpretează rolul profesorului, instruindu-
şi colegii. Are loc o dezvoltare a dialogului elev –
elev. Se poate desfăşura pe grupe sau cu toată
clasa. Metoda învăţării reciproce este centrată pe
patru strategii de învăţare folosite de oricine care
face un studiu de text pe teme sociale, ştiinţifice
sau un text narativ (poveşti, nuvele, legende):
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
• Rezumarea înseamnă expunerea a ceea ce este
mai important din ceea ce s-a citit; se face un
rezumat.
• Punerea de întrebări se referă la listarea unei
serii de întrebări despre informaţiile citite; cel ce
pune întrebările trebuie să cunoască bineînţeles şi
răspunsul.
• Clarificarea presupune discutarea termenilor
necunoscuţi, mai greu de înţeles, apelul la diverse
surse lămuritoare, soluţionarea neînţelegerilor.
• Prezicerea se referă la exprimarea a ceea ce cred
elevii că se va întâmpla în continuare, bazându-se
pe ceea ce au citit.
5.1.4. Temele pentru acasă
Constituie o metodă binecunoscută de
responsabilizare a elevului pentru studiul
individual. Temele pentru acasă pot fi centrate pe
participant sau se pot constitui în proiecte de grup,
dar reprezintă oricum o metodă eficientă de
stimulare a elevilor pentru aprofundarea temei
dezbătute. Moderatorul/profesorul trebuie să țină
cont de timpul disponibil al participanților, de
complexitatea temei, precum și de resursele
informaționale disponibile.
5.2. SFATURI PEDAGOGICE și MEMENTO-URI
Succesul lecţiilor de prevenire depinde în mare
parte de modul în care elevii vor face schimb de
idei și sentimente în cadrul grupului din care fac
parte. Aceasta este contribuţia și responsabilitatea
lor. Rolul dvs. în acest proces este de a creşte
cooperarea pozitivă și interacţiunea între elevi.
Activitățile antidrog trebuie să utilizeze metode
dinamice de lucru în perechi sau în mici grupuri.
De asemenea, pe parcursul acestor activități, elevii
își vor dezvolta competenţa de a discuta și de a-şi
împărtăși gândurile într-un grup mai mare. Mai jos
se regăsesc anumite sfaturi pentru desfășurarea
unor astfel de discuţii.
Cercul grupului de discuții: apropiați unul de
altul într-un cerc restrâns, elevii vor vorbi liber,
vor asculta mai intens, se vor simți mai puternic
conectați și vor experimenta mai puţin o rivalitate
reciprocă. Pregătiţi discuţiile într-un cerc restrâns.
Nu trebuie să existe mese de lucru între elevi. De
preferat, utilizați scaunele pe care elevii le folosesc
de obicei. Dacă este posibil, aranjați un colț cu
scaune mici. De asemenea, și dumneavoastră faceți
parte din cerc, iar la început explicați de ce ați
folosit acest aranjament.
66
Ascultarea activă: cercul ne permite o mai bună
interacțiune verbală și vizuală a celorlalți. Alegeți
această opţiune, pentru că vă gândiţi că elevii pot
învăța, de asemenea, unul de la altul, și nu numai
de la dumneavoastră, în calitate de profesor.
Aprecierea: elevii care sunt încurajați datorită
contribuției la discuţie, chiar și cu câteva cuvinte,
vor câştiga încredere în ei și vor mai participa şi cu
o altă ocazie. Sentimentul de solidaritate între elevi
creşte în cazul în care aceştia observă că pot
influenţa pozitiv sentimentele altcuiva prin
manifestarea aprecierii.
Adresarea întrebărilor: prin adresarea de
întrebări referitoare la ce a spus un coleg, sau prin
repetare ori reformulare, copiii pot verifica,
clarifica și înţelege ceea ce el/ea a vrut să spună.
Acest lucru este important în cercul de discuții, dar
va deveni chiar mai important în cadrul
activităţilor organizate pe subgrupuri de elevi.
Încurajați copiii să folosească această metodă.
Participați și dumneavoastră: prin aderarea la
discuţii, dați un exemplu, încurajați participarea
activă, recompensați copiii și demonstrați că nu le
cereți elevilor ceva ce nu va face nici
dumneavoastră plăcere. Atenție însă să nu
monopolizați dvs. înșivă discuția!
Elevii tăcuţi nu au uneori nevoie de exprimare
verbală deoarece ei învață la fel de mult doar prin a
asculta, așa cum colegii lor mai entuziasmați învaţă
prin a vorbi. Alţi copii, care rămân tăcuți, de fapt
doresc să ia parte la discuții, dar sunt timizi. O
tehnică de a implica copiii tăcuți, care pot fi timizi,
este de a încuraja fiecare copil să şoptească la
ureche propria idee colegului de lângă. Colegul
vecin spune cu voce tare ceea ce i s-a șoptit.
Tăcerea într-un interval de timp mai lung nu
înseamnă oprirea procesului de învăţare. Elevii
dvs. se gândesc. Multe dintre întrebările
dumneavoastră sunt destul de dificile. Ar trebui să
vă gândiți la răspunsuri chiar și dumneavoastră. O
perioadă de zece secunde de aşteptare nu este cu
siguranţă un timp pierdut. Puteţi să faceţi linişte
printr-un anunţ in mod explicit: „Haideţi, acum, să
ne gândim”, sau prin a lua o poziţie categorică:
„Acum mă gândesc!”.
Dreptul de a refuza: dacă adresați întrebări
despre experienţe personale, gânduri sau
sentimente, trebuie să le oferiți elevilor dreptul de
a refuza: să sară întrebarea. Nu este necesar să
mărturisească detalii confidențiale, sau ceva care
ar putea să-i stânjenească. Este o decizie a elevului
însuși, deși în calitate de profesor aveţi o mare
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

influenţă asupra lor prin modul în care adresați
întrebările. Le puteţi oferi elevilor varianta de a
sări întrebarea, fără a-i expune.
Evitarea ridicolului: nimic nu este la fel de
eficient în a provoca frustrare și umilire decât a
face ca un elev să simtă ridicol, fie că este făţiş sau
pe ascuns. Fiecare profesor, evident, va interzice ca
elevii să râdă unii de alții. Doar că regulile jocului
sunt mult mai sofisticate în realitate, aşa cum aţi
experimentat, cu siguranţă, în cazul adolescenților.
Când observați că există o umilire sau se râde de
un elev, pe ascuns sau mascat, trebuie să discutați
despre ceea ce ați auzit sau văzut. În astfel de
ocazii, rolul dumneavoastră este de a oferi grupului
securitatea și siguranţa de care are nevoie pentru a
deveni o staţie experimentală pentru aptitudinile
sociale și personale.
Implicarea familiei: pentru a vorbi despre această
chestiune in mod clar acasă, nu este suficientă o
punte de legătură între abilităţile învăţate la şcoală
și mediul familial al elevului. Uneori pot exista
chiar efecte nedorite. Pentru a evita aceste reacţii
negative, este recomandat ca părinţii să fie
informați despre faptul că la școală se face
prevenire.
Valori: ca profesor, ar trebui să răspundeți la
întrebări într-un mod sincer. Copiii vor să știe ceea
ce credeți. Dar ar trebui să-i lăsați și pe ei să se
gândească. Prin analizarea comportamentului sau
expresiilor altora, elevii învaţă să descopere ceea
ce este bun sau rău.
Facilitarea discuției: încercați să mergeți mai
departe cu întrebări și să ajutați toți elevii să
contribuie la discuţii. Amintiţi-vă că în lecţii scopul
principal, de multe ori, nu este acela de a găsi
răspunsurile corecte, ci posibilitatea de a învăţa
din perspectiva altor persoane.
Motivați și inspirați: entuziasmul dvs. va fi decisiv
în motivarea și inspirarea grupului
dumneavoastră. Pregătiţi-vă de asemenea și
mental pentru activităţi și încercați să găsiți
cuvintele și gesturile care îi vor încuraja pe elevi să
participe la discuții.
Spațiul: unele activități necesită un spațiu mai
mare sau adaptat anumitor nevoi. Nu ezitați să
„modificați” spațiul clasei pentru bunul mers al
lecției (elevii vor fi încântați să lucreze într-un
spațiu neobișnuit) sau, dacă vremea vă permite,
desfășurați unele lecții chiar afară, în curtea școlii
sau în parc.

67
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
CAPITOLUL VIII. CAPITOLUL VI. EXEMPLE CONCRETE DE ACTIVITĂȚI
ANTIDROG LA GIMNAZIU
ACTIVITATEA I Informații despre droguri: clasificare, descriere, efecte,
însușirea termenilor specifici
Legislație, sistemul de prevenire și asistență
din România. Utilizarea unui film documentar
1. Justificarea alegerii temei şi explicarea
termenilor specifici
2. Obiectivele
3. Sfaturi pentru predarea lecţiei
4. Momente și tehnici utilizate
1. Justificarea alegerii temei şi explicarea
termenilor specifici
Mijloacele de învăţământ au valoare de
instrumente pedagogice de comunicare rapidă și
eficientă a informaţiilor, instrumente ce se
interpun între logica ştiinţei şi logica elevului și
care înlesnesc şi optimizează comunicarea
educaţională profesor-elev. Prin sporirea
capacităţii elevilor de a recepţiona informaţii
graţie unor situaţii perceptive variate, mijloacele
de învăţământ le dezvoltă acestora capacitatea de
a înţelege realitatea și de a acţiona asupra ei.
Posibilităţile de codificare a informaţiilor
conţinute în mesaje sunt diverse imagini,
simboluri, sunete, ceea ce contribuie la
esenţializarea conţinuturilor ştiinţifice, uneori
dificile și abstracte, în modalităţi accesibile,
directe și emoţionante. Prin organizarea
experienţei senzoriale a elevilor, mijloacele de
învăţământ contribuie în bună măsură la
constituirea și consolidarea structurilor
perceptive operatorii, ameliorând capacitatea
elevului de a înregistra, prelucra și interpreta
informaţiile primite, operaţiile perceptive de
explorare, comparare, fixare, precum şi
caracterul raţional al acţiunilor perceptive.
Funcţia de motivare a învăţării şi de orientare a
intereselor profesionale ale elevilor este legată de
încărcătura emoţională a imaginii audio-vizuale,
care se adresează direct sensibilităţii elevului.
Mesajele vizuale şi auditive stimulează la elevi
curiozitatea, interesul, dorinţa de cunoaştere şi
de acţiune și creează momente de bună
dispoziţie, toate acestea contribuind la
mobilizarea efortului în procesul de învăţare.
68
Lectura unei imagini de către elevi poate îmbrăca
aspecte diverse, în funcţie de raporturile dintre
forma și conţinuturile acesteia, de planul
îndepărtat sau apropiat de prezentare, de unghiul
de vedere, de durata expunerii. Indiferent de
mijloacele tehnice utilizate, procesul instructiv-
educativ presupune şi momente de conversaţie
profesor-elevi și elevi-elevi, discuţii de grup,
jocuri de simulare, adică asigurarea unor condiţii
interactive între elevi, profesor și mijlocul tehnic
folosit. Pentru ca strategia didactică bazată pe
utilizarea unui mijloc tehnic de instruire să fie
eficientă, este necesar ca informaţiile transmise
cu ajutorul mijloacelor tehnice să fie supuse unor
prelucrări, interpretări, restructurări, să se
realizeze verbalizări, corelaţii (adaptate la
particularităţile de vârstă și gradul de înţelegere)
etc., iar noile cunoştinţe să fie integrate în
sistemul cognitiv al elevilor.
2. Obiective:
Elevii:
 vor afla despre efectele consumului de
droguri legale și ilegale;
 vor învăţa despre reglementările legislative
în domeniul drogurilor;
 vor integra noi cunoştinţe într-o manieră
relaxată şi interesantă.
3. Sfaturi pentru predarea lecţiei:
 pregătiţi în prealabil clasa, astfel încât
vizionarea filmului să se desfăşoare în condiţii
optime (lumină adecvată, linişte) şi asiguraţi-vă
că echipamentul electronic funcţionează perfect;
 pregătiţi din timp materialele necesare
(filme, C.D-uri, videoproiector etc.) şi asiguraţi-vă
că ştiţi cum să le folosiţi;
 spuneţi-le elevilor că urmează să vizioneze
un film educativ, că este important să fie atenţi și
că la final vor exista dezbateri pe marginea celor
vizionate.
4. Momente şi tehnici utilizate:
4.1. Pregătirea clasei în vederea perceperii
eficiente a mesajului audio-vizual.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Pregătirea constă într-o discuţie prealabilă cu
elevii, în cadrul căreia se reactualizează ceea ce
elevii cunosc deja despre subiectul discutat, se
precizează ideea fundamentală pe care o
transmite mesajul „formulează câteva întrebări la
care elevii vor căuta răspunsuri în timpul
perceperii mesajului. Pentru a stârni curiozitatea
elevilor, aduceți pliante şi broşuri conţinând
informaţii despre droguri, despre efectele
consumului pe termen scurt şi lung asupra
sănătăţii personale și sociale. Este important să
formulați întrebări, pentru a obliga elevii să
gândească și să asimileze în mod conştient
informaţiile. În comentariile dvs., nu vă limitați la
simpla descriere și nici nu epuizați explicaţiile;
dimpotrivă, se va lăsa elevilor o zona de
necunoscut și de investigare în legătură cu tema,
oferind - dacă este necesar - puncte de sprijin.
4.2. Pregătirea activităţii de către profesor
În această fază realizați următoarele activităţi:
 vizionarea filmului - cu acest prilej notați
aspectele care urmează a fi discutate cu elevii
după vizionare, termenii ce urmează a fi
clarificaţi sau explicaţi în detaliu etc.;
 întocmirea proiectului activităţii pe
momentele acesteia, având în vedere următoarele
întrebări pentru fiecare moment în parte:
Ce voi face? Ce vor face elevii? Ce doresc să
formez la elevi? Cum voi realiza momentul? Ce
metode de lucru voi folosi? De ce am nevoie? Cât
timp voi aloca pentru fiecare moment al
activităţii? Cum voi realiza evaluarea? (feed-back-
ul)
4.3. Desfăşurarea activităţii
Este de preferat ca activitatea, în cazul în care se
realizează în timpul orelor de curs, la ora de
dirigenţie de exemplu, să se desfăşoare în ultima
oră a programului clasei, pentru ca, în
eventualitatea prelungirii discuţiilor, să nu fie
afectat programul şcolar.
În cazul în care proiectarea filmului depăşeşte
timpul afectat în orarul şcolii, aceasta poate fi
realizată în mai multe etape, păstrându-se
ordinea: o oră proiecţie film - o oră discuţii. Pot fi
vizionate numai unele părţi din film - mai ales în
cazul documentarelor - în funcţie de tema aleasă
şi obiectivele propuse. De exemplu, prima parte
din filmul „Drogurile – iluzie cu sens unic”, realizat
de Biroul de presă și relaţii publice al A.N.A.,
durează aproximativ 25 minute. Celelalte 25
69
minute ale orei de curs vor fi folosite pentru
dezbateri şi evaluare.
Înainte de a fi proiectat filmul comunicați elevilor
ce aşteptări aveți de la ei la sfârşitul vizionării,
atrăgând atenţia asupra aspectelor ce vor fi atinse
în cadrul discuţiilor despre film. În timpul
vizionării filmului observați reacţiile copiilor,
pentru a avea mai multe puncte de sprijin în
cadrul discuţiilor ce vor urma.
4.4. Dezbateri – discuţii – reguli ce trebuie
respectate:
Aveți tot timpul în vedere întrebările cheie
enunţate mai sus, care de fapt marchează
momentele principale ale activităţii (lecţiei)
Această secvenţă poate fi realizată pe baza unui
dialog activ între profesor și elevi. Încurajați
dialogul între elevi, dând posibilitatea acestora să
îşi exprime opiniile în legătură cu cele vizionate;
veți interveni cât mai puţin, lăsând ca elevii să-şi
clarifice între ei, pe baza cunoştinţelor, cele
vizionate și propriile experienţe de viaţă.
Interveniți cu precizări numai dacă este cazul, în
funcţie de obiectivele pe care vi le-ați propus în
proiectul activităţii, sau pentru a concluziona o
părere comună.
Asigurarea condiţiilor interactive între profesor,
elevi şi mijloacele tehnice utilizate vizează
creşterea eficienţei procesului de învăţare prin:
aprofundarea proceselor de analiză și sinteză,
clarificarea aspectelor insuficient sesizate prin
interpretarea mesajului transmis, asigurarea
pătrunderii prin gândire a celor receptate,
formarea la elevi a unei viziuni de ansamblu
asupra informaţiilor primite, integrarea noilor
cunoştinţe în sistemul cognitiv dar şi afectiv al
acestora. Pentru opinii şi concluzii poate fi
folosită tabla sau flipchart - ul.
Dozarea bugetului de timp este foarte importantă
și se corelează cu particularităţile de vârstă ale
colectivului de elevi precum și cu gradul de
înţelegere şi cunoştinţele în domeniu ale acestuia.
4.5. Evaluarea
În acest moment al activităţii evaluați modul în
care elevii au înţeles demersul educativ, fie prin
întrebări frontale, fie prin completarea unui
chestionar, realizarea unui eseu, elaborarea unui
poster, fluturaş, etc. cu mesaj antidrog sau
solicitarea ca elevii să participe la proiectele
naţionale sau locale în domeniul prevenirii
consumului de droguri.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
ACTIVITATEA II Presiunea grupului
1. Justificarea alegerii temei şi explicarea
termenilor specifici
2. Obiectivele
3. Sfaturi pentru predarea lecţiei
4. Momente și tehnici utilizate
1. Justificarea alegerii temei și explicarea
termenilor specifici
În piramida lui Maslow nevoia de apartenenţă se
află la cel de-al treilea nivel în ierarhia nevoilor,
imediat după nevoile fiziologice și siguranţă.
Oamenii vor și trebuie să se simtă parte dintr-un
grup, să fie iubiți și să iubească, să coopereze cu
ceilalţi. În timpul adolescenţei, conformitatea
socială este un mod de a împlini această nevoie.
Așa se explica influenţa grupului asupra
comportamentelor personale, normelor și
atitudinii indivizilor. Într-un grup de adolescenţi,
spontan, se dezvoltă seturi de reguli. Dacă dorești
să fi acceptat de ceilalți, va trebui să respecți
aceste reguli. În intervalul de vârstă al elevilor,
necesitatea de a se simți parte dintr-un grup
poate duce la presiunea de a adopta
comportamente nocive, cum ar fi fumatul
țigărilor, consumul de droguri și alcool.
Vă rugăm să reţineţi, totuși, că presiunea grupului
şi conformitatea socială pot avea și ele rezultate
pozitive. Nu am experimentat o influență pozitivă
a colegilor în sport sau în alte activităţi
extraşcolare care au ca scop auto-îmbunătăţirea?
Copiii care nu reuşesc să dezvolte abilităţile
necesare interacţiunii cu ceilalţi într-o manieră
pozitivă, mai devreme sau mai târziu sunt
respinși de către colegii lor, existând o
probabilitate mai mare de a avea comportamente
nesănătoase.
2. Obiective:
Elevii:
 vor afla ca apartenența la un grup este
necesară pentru creşterea lor personală;
 vor învăţa că există grupuri spontane și
structurate cu dinamică explicită și implicită;
 vor învăţa să identifice măsura în care
comportamentul personal este modificat de
influența grupului;
70
 vor experimenta cum e să fii exclus dintr-un
grup și vor reflecta asupra acestui fapt.
3. Sfaturi pentru predarea lecției:
 Lăsați spaţiu în sala de clasă pentru
organizarea piesei, dar luați în considerare, de
asemenea, că unii elevi vor ieși din cameră pentru
un scurt timp.
 Înainte de a începe activitatea de deschidere,
utilizați întrebările structurate sugerate și
propuneți câteva exemple pentru a trezi
interesul.
4. Momente și tehnici utilizate
Pentru îndeplinirea obiectivelor lecției, tehnicile
alese sunt expunerea, jocul de rol, simularea,
discuția dirijată, dezbaterea, reflecția. Se va
amenaja spațiul clasei pentru cele două jocuri de
rol.
4.1. Pregătirea clasei
Aveți nevoie de spațiu pentru două piese/jocuri
de rol. Explicați elevilor pe scurt metoda și
regulile acesteia, cu grija de a le respecta în
primul rând dvs. Elevii pe care îi veți alege pentru
rolurile din piesă ar trebui să aibă o poziţie
puternică în clasă (lideri informali). Reflectați pe
cine veți alege și, dacă e necesar, informați-i
înainte de începerea lecţiei.
4.2. Desfășurarea activității
Introducere: 5 minute
Întrebați elevii dacă au existat situaţii în care au
simțit presiune din partea colegilor în luarea unei
decizii.
Întrebări posibile:
 Ce fel de situații îți poți imagina, în care
prietenii tăi au o influenţă asupra alegerilor tale?
Exemple: mergi la şcoală cu bicicleta, mașina,
autobuzul sau pe jos? Cu ce prieteni vorbești? Ce fel
de haine porți?
 Pentru a fi acceptat într-un grup de colegi, ai
făcut ceva care crezi că este greșit? Exemple: un
comportament rău cu alţi prieteni, fumat, chiulit,
minţit prietenii sau părinţii.
Anunţați că veți organiza o piesă în care, uneori,
se va demonstra un comportament greșit și
alteori un comportament bun. Îndemnați elevii să
se gândească la situaţii reale în timp ce se joacă:
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
în realitate, puteţi fi, de asemenea, în situaţii
„greșite“!
Joc de rol 1: cum se comportă un grup și modul
în care aceasta nu ar trebui să fie definit
• Pasul 1. Doi voluntari (dacă este cazul, un băiat
și o fată) trebuie să iasă din cameră. Sarcina lor
este ca atunci când se vor întoarce să se integreze
într-unul dintre grupurile formate.
• Pasul 2. Împărțiți clasa în două grupe. Definiţi
un grup sub numele de „grupul conformist”, iar
celălalt să fie „grupul deschis”. Grupul conformist
are reguli și criterii pentru ca elevii să facă parte
din grup. Grupul deschis nu are un astfel de cod,
astfel încât elevii nu trebuie să facă nimic
deosebit pentru a deveni parte din acest grup;
aceștia sunt integrați fără nici o problemă.
• Pasul 3. Grupul conformist va trebui să decidă
care va fi criteriul lui exact.
Exemple: „Membrii trebuie să fie deosebiți, nu
prea politicoși și trebuie să ştie numele a trei
cântăreţi populari”, sau „membrii trebuie să ştie
rezultatele unor meciuri din ultimul week-end”.
Grupul deschis poate ajuta la setarea criteriilor.
Instruiți ambele grupuri ca semnalul de acceptare
în grup al celor doi colegi să fie aducerea unui
scaun în mijlocul grupului.
• Pasul 4. Cei doi elevi vor reveni și vor încerca să
devină parte dintr-un grup, și după aceea din
celălalt grup. Explicaţi că acceptarea în grup este
arătată de aducerea scaunului. Îndemnați-i prima
dată către grupul deschis și apoi către grupul
reglementat. În cazul grupului reglementat, elevii
trebuie să adreseze întrebări închise pentru a afla
criteriul de acceptare.
Joc de rol 2: „Cum ar trebui un grup să
acţioneze" și modul în care aceasta ar trebui să
fie
• Pasul 1. Alţi doi elevi merg afară cu aceeași
sarcină.
• Pasul 2. Cele două grupuri sunt definite ca
grupuri reglementate, dar, de această dată
criteriile vor fi clar explicate voluntarilor.
• Pasul 3. Ambele grupuri reglementate vor
decide asupra criteriilor lor.
71
• Pasul 4. Elevii vor reveni și fiecare dintre cele
două grupuri va spune clar care sunt condiţiile de
acceptare.
• Pasul 5. Cei doi voluntari vor decide dacă
acceptă sau nu criteriul și își vor explica decizia
fiecărui grup în parte.
Evaluarea pieselor
În primul rând cei patru voluntari vor avea
posibilitatea de a-și exprima experienţele lor.
Dacă este nevoie, folosiţi următoarele întrebări
pentru a-i impulsiona:
• Cum a fost experiența prin care ai trecut
referitor la părerile și gândurile tale?
• Cum ți-ai susținut părerea în cadrul piesei?
• Ce sugestii ale grupurilor ai adoptat?
• Cum ți s-a părut rolul: greu sau uşor? Cum ai
făcut față situației?
Apoi, formați grupuri micuțe de câte cinci elevi și
cereţi-le să discute despre piesă, răspunzând la
următoarele întrebări:
• În ce fel de situaţii ai putea să utilizezi sugestiile
din al doilea joc de rol?
• Ce înseamnă pentru grup și pentru elevi
încercarea de a face parte dintr-un grup?
• Ce posibilităţi au elevii de a face parte dintr-un
grup și cum pot face față excluderii?
• Cum ne afectează izolarea (de exemplu, cum
afectează încrederea de sine)?
• Care este responsabilitatea grupului, atunci
când acesta decide să nu integreze pe cineva?
• Ce aţi face pentru a deveni parte a unui grup?
• Dacă aveţi opţiunea de a fi parte a unui grup, pe
baza căror aspecte ați decide?
Încheiere, concluzii
Dacă nu este sugerat de către elevii înșiși, puteţi
adăugă că este important să își susțină
convingerile și să-i informeze pe ceilalţi despre
ele. Elevii pot decide, de la sine, dacă doresc să
facă parte sau nu dintr-un anume grup (dacă sunt
de-acord cu condiţia impusă de grup).
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
ACTIVITATEA III Factori de risc şi de protecţie
1. Justificarea alegerii temei şi explicarea
termenilor specifici
2. Obiectivele
3. Sfaturi pentru predarea lecţiei
4. Momente și tehnici utilizate
1. Justificarea alegerii temei și explicarea
termenilor specifici
Factorii de risc sunt circumstanţele prezente
înainte de iniţierea consumului, abuzului sau
consumului problematic de droguri. În 1994,
Committee on Prevention of Mental Disorders al
Institute of Medicine din SUA a definit factorii de
risc ca „acele caracteristici, variabile sau
circumstanţe care, confluând în viaţa unei
persoane, contribuie la creşterea probabilităţii ca
acea persoana să dezvolte o problemă de
comportament, în comparaţie cu orice altă
persoană din populaţia generală, selecţionată la
întâmplare”.
Prin factori de protecţie se înţeleg acele
circumstanţe moderatoare ale expunerii la
factorii de risc. Factorii de protecţie nu sunt în
mod necesar factori opuşi celor de risc, ci mai
degrabă este vorba de două realităţi distincte
care interacţionează între ele. Factorii de
protecţie întăresc rezistenţa persoanelor supuse
situaţiilor de risc, acţionând ca elemente de
protecţie faţă de potenţiale răspunsuri
problematice.
2. Obiective. Elevii:
• vor învăţa că există diferiți factori care
influenţează oamenii în a consuma droguri
(efecte/aşteptări cu privire la urmările
drogurilor, mediul/socialul și factori
personali/fiziologici);
• vor experimenta lucrul în grup;
• vor discuta ideile lor într-un forum colegial.
3. Sfaturi pentru predarea lecţiei
Această lecţie necesită cunoştinţe despre factorii
de risc și de protecţie pentru consumul alcoolului,
ceea ce face necesară o revizuire a acestor
informații în prealabil. Va fi, de asemenea, nevoie
de abilităţi de a gestiona diferitele interpretări și
stereotipuri de caractere propuse elevilor pe
durata lecției. De fapt, fiecare stereotip de
caracter introdus în lecţie este influenţat atât de
factori de protecţie, cât și de un anumit potenţial
negativ. Pregătiți desene cu oameni aflaţi in
situaţii cu nivel mare de risc sau de protecţie
72
(fată, băiat, consumator, familie, un om singur,
bolnav, sărac, bogat, un om stresat, obosit etc.)
4. Momente și tehnici utilizate
Pentru îndeplinirea obiectivelor lecției, tehnicile
alese sunt expunerea, brainstorming-ul, lucrul în
grupuri mici, exemplificarea, reflecţia. Momentele
lecției sunt: Introducere, Lucru pe grupe „Factori
de risc și de protecție” și feed back, Exercițiul
„Creați un personaj” și feed back, Discuții,
Concluzii, Încheiere.
Desfășurarea activității:
Deschiderea. Începeţi cu o scurtă trecere în
revistă a lecţiei trecute, verificați tema pentru
acasă, dacă a existat. Există întrebări la care ar
trebui să răspundeți astăzi sau în lecţiile
următoare? Nu insistați foarte mult cu discuţia,
dar încercați să vă îndepliniți scopul de a afla
părerea elevilor. Prezentați cele trei mari grupuri
de influență a consumului oricărui drog:
• INFLUENȚA PERSONALA (de exemplu, doriţi să
experimentaţi ceva nou). Puteţi, de asemenea,
face referire la „psihologic” în plus faţă de
„personal”.
• INFLUENȚA SOCIALĂ (de exemplu, nu vrei să îți
pierzi prietenii, cu toate că ei beau alcool, sau
disponibilitatea anumitor substanțe în
supermarket-uri). Puteţi, de asemenea, să faceți
referire la „mediu“ în plus faţă de „social“.
• INFLUENȚA FIZICĂ (de exemplu, poți alerga
mai repede dacă iei o anumită „pastilă”)
Solicitați-le elevilor să își spună părerea, în
funcţie de ceea ce au citit, văzut sau
experimentat, în legătură cu riscurile consumului
de alcool. Răspunsurile vor fi denumite „factori
de risc“. După aceea, solicitați-le câteva exemple
de cum te poți abţine de la băut sau de la abuzul
de băutură. Acestea vor fi denumite „factori de
protecţie“. Rezumați cele trei influenţe și arătați
clar că cele trei categorii de mai sus există și pot fi
factori de risc sau de protecţie în cadrul oricărui
grup. De asemenea, reamintiți-le că aceşti factori
sunt valabili pentru mai multe tipuri de droguri,
deși în această lecţie alcoolul este folosit ca
exemplu.
Activitățile principale
1. Riscuri și factori de protecție privind
consumul de alcool.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Împărțiți clasa în grupuri de trei elevi. Puneți la
dispoziţia fiecărui grup şase desene cu oameni
aflaţi în situaţii cu nivel mare de risc sau de
protecţie. Permiteți-le elevilor să decupeze
desenele, să discute despre care sunt factorii de
risc sau de protecţie prezenți în situația fiecărei
persoane (personali, sociali, fizici). Fiecare grup
își scrie un nume sub desenele lui și lipește hârtia
pe perete. Analizați împreună cu clasa diferenţele
și similitudinile dintre soluţii.
Care sunt motivele alegerilor lor în baza
factorilor de risc și de protecție identificați în
fiecare desen?
Explicaţi informaţiile sau interpretarea incorectă.
În discuţie va trebui să subliniați că riscurile nu
sunt decisive, iar factorii de protecţie nu
reprezintă nici o garanţie: prezenţa acestor
factori nu determină consumul alcoolului sau al
altor substanțe, ci doar îl influențează.
Întrebări determinante:
• De ce oamenii nu beau alcool?
• De ce unii beau, dar nu se îmbată?
ACTIVITATEA IV Comunicarea asertivă, cum să spunem „NU”
1. Justificarea alegerii temei şi explicarea
termenilor specifici
2. Obiectivele
3. Sfaturi pentru predarea lecţiei
4. Momente și tehnici utilizate
1. Justificarea alegerii temei și explicarea
termenilor specifici. Formarea abilităţilor asertive
este un element cheie în prevenirea consumului de
droguri. Această lecţie va permite elevilor să înveţe
să exerseze și să dezvolte ei înşişi comportamentul
asertiv, pentru a face faţă situaţiilor potenţial
riscante în viitor.
2. Obiective. Elevii:
• vor identifica împrejurările în care vor acționa
hotărât;
• vor primi și aduna exemple care exprimă
hotărâre;
• vor afla cum să își susțină drepturile;
• vor învăța să respecte opiniile altor persoane.
3. Sfaturi pentru predarea lecţiei. Aveți nevoie
de revizuirea cunoștințelor, deoarece dvs. veți
conduce discuțiile, de lista de exemple printată
pentru activitatea „Exersarea refuzurilor” și de
spaţiu suficient pentru a juca o piesa organizată în
grupuri. Revedeți instrucţiunile referitoare la jocul
de rol, pentru a vă ajuta la predarea lecţiei.
4. Momente şi tehnici utilizate
73
• Ce poți face pentru a te proteja împotriva
riscurilor de a începe să iei droguri?
2. Creaţi un personaj
Împărțiți clasa în grupuri de câte trei. Puneți-i să
deseneze un personaj cu factori puternici de
protecţie împotriva consumului de alcool. Pentru
a-l face mai convingător, pot descrie situația lui și
în cuvinte, în partea de jos a desenului.
Pe scurt
1. Distingeți cei trei factori relevanţi pentru
consumul alcool: factori de sociali, fizici,
psihologici.
2. Discutaţi factorii de risc și de protecţie cu
privire la consumul de alcool sub forma unui
desen completat cu informații;
3. Lăsați elevii să găsească factori de protecţie
împotriva consumului de alcool prin construirea
unui personaj.
Deschiderea. Începeţi cu o scurtă trecere în revistă
a lecţiei trecute, verificați tema pentru acasă, dacă a
existat. Există întrebări la care ar trebui să
răspundeți astăzi sau în lecţiile următoare? Nu
insistați foarte mult cu discuţia, dar încercați să vă
îndepliniți scopul de a afla părerea elevilor.
Discuțiile conduse de către profesor
1. Explicaţi-le elevilor că nu întotdeauna este uşor
să îți exprimi o părere sau o convingere în cadrul
unui grup. În fiecare grup există persoane care
încearcă să influenţeze comportamentul celorlalţi. A
învăţa să fi eficient în hotărârile tale poate fi un pas
important în prevenirea consumului de droguri. A fi
hotărât poate însemna să rezişti presiunii exercitate
de colegi, dar, de asemenea, și presiunii venite din
media sau publicitate, de exemplu. A fi hotărât
înseamnă şi să credeţi în opiniile și credinţele
voastre. Totuși, hotărârea nu înseamnă că
întotdeauna va exista un conflict între opiniile
voastre și ale celorlalţi.
2. Hotărârea variază de la o persoană la alta. Există,
cu siguranţă, situaţii în care eşti hotărât. De
exemplu: sora ta mai mică începe să răscolească în
camera ta, căutând ceva cu care să se joace. Acest
lucru te deranjează pentru că încerci să-ţi faci
temele. Ce îi spui? Ai reacționa la fel și cu părinții
tăi?
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
3. Luaţi drept exemplu următoarea situaţie: unul
dintre cei mai buni prieteni ai tăi nu are niciodată
pix pentru a lua notiţele în clasă. Ea/el întotdeauna
îți cere un pix împrumut. Acest lucru nu ar fi o
problemă, dacă ți-ar și înapoia pixul la sfârşitul
fiecărei ore, dar el/ea nu face niciodată asta. Din
cauza acestui lucru, nu mai vrei să îi împrumuți
pixuri pe viitor. Totuși, nu vrei să-i rănești
sentimentele. Ce îi vei zice prietenului tău, atunci
când îți va cere din nou un pix? Este uşor să fii
hotărât în această situaţie, în comparaţie cu situaţia
cu sora ta?
Activitățile principale
1. Când sunt hotărât? Instruiţi elevii să completeze
în caiet situaţiile în care sunt hotărâți. Stabiliţi cu ce
oameni (de exemplu: străinii, părinţii, profesorii,
fraţii) în ce fel de situaţii (de exemplu: practicarea
sportului în echipă, acasă, la şcoală, la o petrecere,
în mediu familiar faţă de cel nefamiliar), cum se
simt (de exemplu: încrezători, curajoși, liniștiți).
2. Exersarea refuzurilor. A fi hotărât nu înseamnă
întotdeauna că va exista un conflict. Cu toate
acestea, uneori, există situaţii pe care trebuie sa le
înfrunți și să dați un răspuns negativ. Scopul
activității este de a exersa modalități de a refuza
astfel încât să minimalizeze conflictele, să obțină
ceea ce își doresc și, în același timp, să arate bine în
faţa colegilor. Aveţi grijă să ţineţi cont de nivelul de
cultură și de stilul de viaţă al elevilor. Împărţiţi
elevii în grupuri de câte cinci pentru a lucra
următoarele exemple de situaţii în care un răspuns
hotărât este necesar. Ele ar trebui să fie situaţii din
„viaţa de zi cu zi“ în care este evidenţiată
necesitatea de a avea opinii personale. Acordați-le
timp pentru a citi cele cinci situaţii și invitați-i să
aducă alte exemple relevante.
1. Sunteți într-o tabără de sport, timp de o
săptămână în timpul vacanței de Paște. În tabără nu
există decât un alt prieten de-al tău, în rest doar
colegi necunoscuți. Tu și prietenul tău nu fumaţi.
Doi alți colegi pe care i-aţi întâlnit vă oferă o ţigară.
Voi nu vreți să fumați.
2. Tu eşti acasă, iar părinţii tăi sunt în oraș toată
seara. Ei ştiu că te vor vizita câţiva prieteni pentru a
vă uita împreună la un DVD. Unul dintre ei are o
sticlă de vin și vrea să o împartă cu voi. Nu vrei ca
cineva să bea în casa ta.
3. Eşti fată şi te afli la ziua de naștere a unui prieten
mai mare decât tine. La petrecere e muzică şi se
dansează. Părinţii prietenului sunt acasă, dar nu
apar. Brusc, ești izolată de cei pe care îi cunoşti, iar
în jurul tău sunt doar băieţi mai mari care au o
atitudine și gesturi deranjante. Nu vrei să fii
aproape de ei.
74
4. Un bun prieten are nevoie de bani pentru a-și
plăti o datorie unui coleg de şcoală de la care a
împrumutat 50 de lei. îți cere ţie să-l împrumuţi. Ştii
că nu ţi-i va înapoia, pentru că a făcut același lucru
cu mulți alți prieteni comuni, deci vei ezita să-i
împrumuţi cei 50 lei.
5. Într-o excursie cu şcoala aveţi două ore de timp
liber într-un oraş mare. În grup nu există decât un
bun prieten de-al tău. Fiecare aveți în jur de 50 lei
de cheltuială, bani de buzunar. O persoană din grup
sugerează să vă petreceți timpul într-un parc de
distracţii. Tu chiar vrei să-ți petreci timpul prin
magazine pentru a cumpăra ceva.
Cereți fiecărei grupe să alegă o situaţie dintre cele
cinci sau să creeze una nouă. Membrii grupului
trebuie să-și împartă rolurile și să încerce să dea cel
puțin două răspunsuri hotărâte, respectând în
același timp părerile celorlalți. Răspunsurile trebuie
să fie autentice și „naturale”, pe cât posibil. Fiecare
grup va exersa exemple de răspunsuri hotărâte la
situaţia aleasă. Răspunsurile hotărâte spuse în
timpul acestei activităţi vor fi scrise pe tablă și apoi
discutate. Alternativă: scenariile pot fi jucate de
către elevi în funcţie de timp și de nivelul de
relaxare al elevilor cu rolurile lor.
3. Reflecţiile individuale. Cereți-le elevilor să
completeze următoarele propoziţii în caietele lor de
lucru:
• Un lucru pe care l-am învățat din această lecţie
este...
• Ce am vrut să spun în lecţie, dar nu am avut
posibilitatea a fost...
• Un lucru pe care mi-l amintesc de la altcineva din
timpul lecţiei este...
• Un lucru care mă surprinde...
• Dacă mai e ceva despre care aș vrea să vorbesc
mai mult, am să încerc să vorbesc cu...
Încheiere. Explicați-le elevilor că toată lumea
trebuie să-și exerseze hotărârea în răspunsuri. Viața
reală este cea mai bună oportunitate de a
îmbunătăţi această deprindere. Cereți-le elevilor să
exerseze răspunsurile hotărâte pe care le-au învățat
în acesta lecție în unele situaţii reale din
următoarele câteva zile.
Pe scurt.
1. Identificarea situaţiilor în care poți avea o
atitudine hotărâtă.
2. Exemple de refuzuri hotărâte.
3. Împărţiţi în grupuri de câte cinci, fiecare grup își
alege o situaţie și încearcă diferite răspunsuri
hotărâte.
4. Fiecare grup își arată rezultatele prin scrierea
răspunsurilor pe tablă.
5. Reflecţiile personale.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
ACTIVITATEA V Strategii de a face față problemelor
1. Justificarea alegerii temei şi explicarea
termenilor specifici
2. Obiectivele
3. Sfaturi pentru predarea lecţiei
4. Momente și tehnici utilizate
1. Justificarea alegerii temei și explicarea
termenilor specifici
Elevii ar putea crede ca utilizarea drogurilor va
genera acceptarea în anumite grupuri sau îi va
ajuta să facă faţă problemelor cu familia sau cu
şcoala. Consumul de droguri doar
redirecţionează tinerii de la o confruntare
directă cu probleme lor personale și academice.
Această lecţie va permite elevilor să identifice
strategii de adaptare și gestionare a
problemelor, care îi pot ajuta să facă faţă
situaţiilor dificile. Nu ezitați să punctați
sentimentele de nefericire care pot fi declanşate
din cauza activității principale – povestea lui
Mihai.
2. Obiective
Elevii:
• vor identifica strategii sănătoase de adaptare;
• vor reflecta asupra caracteristicilor personale
puternice, dar și asupra celor nu atât de
puternice;
• vor afla că sentimentele negative nu sunt
greșite sau periculoase;
• vor învăţa să facă faţă slăbiciunilor și
limitărilor într-un mod constructiv.
3. Sfaturi pentru predarea lecției
Aveți nevoie de „Povestea lui Mihai” și de tabelul
cu puncte tari și puncte slabe (câte unul
necompletat pentru fiecare elev). Ați putea cere
ajutorul unui coleg, pentru ca a monitoriza și a
ajuta elevii în această lecţie.
4. Momente și tehnici utilizate
Deschiderea
Începeţi cu o scurtă trecere în revistă a lecţiei
trecute, verificați tema pentru acasă, dacă a
existat. Există întrebări la care ar trebui să
răspundeți astăzi sau în lecţiile următoare? Nu
75
insistați foarte mult cu discuţia, dar încercați să
vă îndepliniți scopul de a afla părerea elevilor.
Activitățile principale
Modalităţi de confruntare cu problemele
Discutaţi despre metodele sănătoase şi
nesănătoase care se pot utiliza pentru a rezolva
problemele. Utilizaţi următorul text de ajutor
pentru facilita discuţia: „Înainte de a începe
povestea lui Mihai, aş vrea să vedem ce
înseamnă „a face faţă” şi să identificăm câteva
exemple. „Se lasă câteva minute pentru a se găsi
definiţii. Definiţia oficială: a face faţă înseamnă
depăşirea problemelor și a dificultăţile care apar
în viața de zi cu zi.
Folosiţi un exemplu simplu: Cum ar putea cineva
să treacă peste problema sau provocarea de a
cânta la pian? Posibile răspunsuri: prin exerciţii,
prin a cere ajutor, prin a învăţa de la un profesor
calificat. Un exemplu mai complex: o durere
puternică de cap în fiecare săptămână.
Răspunsuri posibile: mai multă odihnă; pastile
pentru dureri de cap; mai multă apă; mersul la
doctor. Acum, haideţi să luăm răspunsul
„pastilele pentru dureri de cap“: este bine să le
folosiţi chiar înainte de a vă durea capul? Dacă
cineva ar crede că într-o oră va avea o durere de
cap, ar trebui să ia pastila pentru a preveni
durerea? De ce nu? Pastila este folosită ca
medicament pentru a vindeca durerile de cap
care există, care a fost simţită. Alcoolul, ţigările şi
alte droguri sunt uneori folosite de oameni
pentru a face faţă unor probleme, în timp ce alte
soluţii nu sunt folosite.
Acesta este un exemplu de încercare
nesănătoasă de a face faţă problemelor deoarece
aceste substanţe nu sunt bune pentru organism
şi, adesea, medicaţia de acest tip va împiedica
sau va întârzia identificarea rădăcinilor
problemei. Aduceţi în discuţie ideea că
medicamentele sunt o strategie nesănătoasă de a
gestiona problemele, ele „ajutând“ doar la
uitarea sau la întârzierea rezolvării problemelor.
2. Confruntarea cu situaţii dificile sau
constrângeri
O altă categorie de situaţii cărora trebuie să le
faceţi faţă într-un mod sănătos sunt propriile
temeri. Este posibil să îţi placă faptul că ai
crescut înalt, dar dacă te răzgândeşti acest lucru
nu se poate schimba, și nu poți redeveni scund. A
face faţă situaţiilor nu este doar temporar, ci
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
există lucruri pe care s-ar putea să nu fii în stare
să le schimbi.
Puncte slabe – trebuie Puncte tari –
să le faci față ajută să faci față
eşti timid ai atitudine pozitivă
ai probleme de eşti sociabil
concentrare sau de
învăţare
ai o problemă fizică ai răbdare
mare sau mică
nu i-ai cunoscut pe ai încredere în tine
mama sau pe tata
eşti dependent eşti un bun ascultător
eşti deseori singur acasă comunici bine și activ
După discuție, înmânați fiecărui elev câte un
tabel necompletat cu puncte tari și puncte slabe
(după modelul de mai sus) și rugați-i să îl
completeze. Oferiți feed-back fie după ce fiecare
elev citește lista, fie făcând un inventar pe tablă
și comentând împreună cu elevii.
2. Povestea lui Mihai
a) Citiți elevilor povestea lui Mihai:
„Mihai locuieşte într-o casă veche, pe o stradă
lungă și aglomerată. Înainte de a pleca spre
şcoală, Mihai stă întotdeauna câteva minute
pentru a se uita pe fereastra camerei lui de la
primul etaj. Privind în jos, la tramvaiul care se
opreşte în faţa casei sale, el îi face cu mâna
vecinului care îşi cară căţeluşul în interiorul
hainei. Se duc la plimbare prin parcul care este la
doar o staţie depărtare. Mihai se bucură de
fiecare lucru care se petrece în acele câteva
minute în care el se uită pe fereastră. Astăzi este
marţi şi peste trei zile va avea loc în viaţa lui
Mihai o schimbare majoră, fapt care îl
îngrijorează foarte mult. S-a tot gândit la posibile
soluţii. El şi-a scris povestea pe un site popular
de tineret pentru a cere sfaturi, în speranţa că
cineva are nişte idei bune şi-l poate îndruma.
„Salut! Vă scriu pentru a primi ajutor. Am o mare
dilemă!
Am toată casa plină cu cutii, chiar și draperiile au
fost date jos de la geamuri, este imposibil de evitat
ceea ce urmează să se întâmple. Mă mut în câteva
zile într-o casă nouă şi într-un alt oraş, împreună
cu mama, tata şi sora mea. Nu prea înţeleg
motivul pentru care ne mutăm, ştiu doar că are
legătură cu cariera tatălui meu. Cum să mă mut
într-o casă nouă dacă nu am nici măcar aceeaşi
vedere de la fereastră?
te Oraşul în care ne vom muta este la 50 de km
distanţă. Am fost să vedem casa cea nouă, şcoala
şi noul parc. Totul pare să fie bine. Casa este nouă
şi chiar mai frumoasă decât cea în care locuim
acum. Dar, sunt îngrijorat că nu voi fi la fel de
fericit cum sunt aici. În acest moment am tot ceea
ce îmi doresc pentru a fi fericit! Am să-mi fac noi
prieteni? Cum vor decurge lucrurile cu cei din
echipa mea de fotbal? Nu vreau să-mi pierd
prietenii pe care îi am și nici pe prietena mea!
Cum se va finaliza prima mea relaţie? Sunt
îngrijorat. De obicei sunt o persoană care
gândeşte pozitiv însă acum îmi este greu să cred
că totul va fi bine! Ce pot face pentru a trece peste
acest lucru? Vă rog, daţi-mi un sfat! Mihai”
b) după citirea poveștii, oferiți-le elevilor
posibilitatea de a pune întrebări sau de a avea
reacţii imediate la poveste (sunt recunoscute
sentimentele prin care trece Mihai?)
 Ce găsește Mihai dificil la aceasta mutare?
 Ce poate fi pozitiv cu privire la mutare?
 Are Mihai anumite părţi puternice, care îl
pot ajuta?
 Ce aţi face în situaţia lui Mihai?
c) Organizați elevii în grupuri de câte trei sau
patru pentru a scrie răspunsuri cu sfaturi pentru
Mihai. Sfaturile pot include unele dintre
metodele sănătoase de a face față problemelor.
Încurajați lucrul în echipă în cadrul grupurilor de
discuţie.
Încheierea. Dacă timpul permite: prin schimbul
de scrisori cu alte grupuri se poate analiza
modul în care au fost realizate răspunsurile.
Pe scurt
1. Exersarea abilităților de ascultare.
2. Discutarea despre strategii sănătoase de a face
față problemelor.
3. Citirea poveștii despre mutarea într-un alt
oraș și schimbarea școlii.
4. Scrierea unor sfaturi care să îl ajute pe Mihai
să facă față situaţiei.
5. Descoperirea părţilor puternice și mai puțin
puternice din fiecare.
76
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
ACTIVITATEA VI Comunicarea dintre adolescenți și adulți
1. Justificarea alegerii temei şi explicarea
termenilor specifici
2. Obiectivele
3. Sfaturi pentru predarea lecţiei
4. Momente și tehnici utilizate
1. Justificarea alegerii temei și explicarea
termenilor specifici
Această activitate abordează relația dintre
copii/tineri și adulți, modul în care adolescenții
se raportează la adulții din viața lor, cum sunt
evaluați părinții, precum și conflictele care apar
între copii și părinți. Pentru preadolescent și
adolescent, cel mai important factor de protecție
rămâne familia. O mai bună înțelegere a modului
de funcționare a comunicării între generații,
inclusiv de către copii, poate reduce semnificativ
riscul de consum.
Este important să ne gândim că oameni de vârste
diferite trebuie să conviețuiască, să depindă unii
de alții și să relaționeze între ei, astfel încât
relațiile dintre tineri și adulți sunt inevitabile.
Prin urmare ar trebui să ne gândim la modul în
care să ne bucurăm de aceste relații, sau măcar
acestea să se desfășoare într-un spațiu de non-
conflict. Învățarea abilităților de soluționare a
conflictelor este cheia pentru a evita ca tinerii să
recurgă la consumul de substanțe ca formă de
evitare a problemelor și de sustragere a
responsabilității lor în relațiile sociale, fie cu
adulții, fie cu cei de-o seamă.
2. Obiective
Elevii:
• vor identifica strategii sănătoase de
comunicare cu adulții (negocierea);
• vor reflecta asupra relațiilor pe care le au cu
adulții;
• vor analiza conflictele care apar în relația copil
– adult și cum pot fi acestea gestionate.
3. Sfaturi pentru predarea lecției
Aveți nevoie de tablă, markere sau cretă, carduri
(bucăți de hârtie), eventual vă gândiți în avans la
77
o situație din viața de zi cu zi care să necesite
negocierea dintre copil și părinte.
4. Momente și tehnici utilizate
Deschiderea
Începeţi cu o scurtă trecere în revistă a lecţiei
trecute, verificați tema pentru acasă, dacă a
existat. Există întrebări la care ar trebui să
răspundeți astăzi sau în lecţiile următoare? Nu
insistați foarte mult cu discuţia, dar încercați să
vă îndepliniți scopul de a afla părerea elevilor.
Realizați cu elevii o scurtă listă cu adulții
importanți din viața lor.
Activitățile principale:
1. Portretul adolescentului și portretul adultului
Împărțiți clasa în grupuri de câte 5 persoane și
cereți-le să dezvolte definiția „adultului”. Înainte
de a începe activitatea, vor fi adresate o serie de
întrebări care vor servi drept ghid: ce înseamnă
pentru tine să fii adult? La ce vârstă devine o
persoană adultă? Ce așteptări aveți de la părinții
voștri (sau alți adulți)? Ce așteptări credeți că au
adulții de la voi?
După 10 minute sunt rugați să lase deoparte
definiția adultului și să realizeze portretul pe
care îl au adulții despre ei, despre tineri.
Întrebări ajutătoare: Cum vă văd adulții? Ce cred
despre voi? Cum v-ar defini adulții? Ce așteptări
au de la voi? Vor lucra și la acest portret încă 10
minute.
După finalizarea celor două portrete, câte un
purtător de cuvânt de la fiecare grup va prezenta
definițiile. Dvs. veți rezuma toate prezentările, în
două coloane pe tablă (una pentru definiția
adultului, alta pentru definiția tânărului).
Plecând de la definițiile de pe tablă, identificați
cu elevii asemănări și diferențe între cele două.
Probabil nu vor exista multe asemănări, astfel
încât se va iniția o dezbatere care va pleca de la
următoarea întrebare: de ce sunt atât de multe
diferențe?
În continuare se va discuta cum funcționează
comunicarea între personaje care nu au aproape
nimic în comun. De ce așteptările tinerilor de la
adulți sunt atât de diferite de cele ale adulților de
la tineri? Cum credeți că se poate câștiga
respectul reciproc? Cereți elevilor să spună cum
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
se descurcă în situațiile în care nu îndeplinesc
așteptările părinților, care sunt strategiile lor de
a face față. După această scurtă discuție,
înmânați fiecărui copil o bucată de hârtie sau un
post-it și cereți-le să scrie, individual, pe o față a
foii/ post-it-ului două dificultăți pe care le au în
relația cu adulții (pot fi și exemple punctuale),
iar pe cealaltă față a foii/ post-it-ului două
calități care ar permite gestionarea dificultăților
sau chiar depășirea lor (calitățile trebuie să fie
ale lor, nu ale adulților). După 5 minute,
strângeți răspunsurile și solicitați unui elev să vă
ajute să le transcrieți pe tablă, astfel încât
întreaga clasă să poată vedea rezultatul.
În acest moment, lansați ideea că, într-un
conflict, fie cu un adult, fie cu un egal, sunt
implicate minimum două părți, iar pentru a
rezolva acel conflict, ambele părți trebuie să
schimbe ceva. Una dintre părți poate începe
acest proces de schimbare, astfel încurajați
tinerii să fie ei inițiatorii primului caz, bazându-
se pe virtuțile din carduri. Să faci primul pas
arată inteligență și o atitudine remarcabilă, care
va îmbunătăți relația în prezent și viitor.
Vă puteți lega de următoarele idei referitoare la
negociere, strategia potrivită pentru relații
satisfăcătoare cu adulții:
Negocierea
Atunci când apar conflictele între generații,
există o serie de elemente cheie pentru
rezolvarea acestora: efortul comun pentru a
ajunge la un acord; menținerea toleranței față de
alte atitudini; încercarea adulților de înțelegere
și de oferire a libertății tinerilor; dorința
tinerilor de a-și găsi un loc în societate;
acceptarea de către tineri a propriilor
responsabilități.
Pe măsură ce un conflict se extinde în timp sau în
dimensiuni, situația neplăcută se adâncește,
crescând astfel indiferența și/sau disprețul. Prin
urmare, în negociere (altfel spus, căutarea
acordului), trebuie avute în vedere unele lucruri:
 Urmărirea câștigului de ambele părți.
Succesul este beneficiul mutual. Dacă nu se
întâmplă astfel, am vorbi despre o competiție, nu
despre o negociere. Competiția este o strategie
greșită pentru că în relațiile dintre tineri și
adulți, cu această atitudine, este foarte probabil
ca ambele părți să piardă.
78
 Atunci când două persoane încearcă să
ajungă la un acord, ele trebuie să identifice și să
abordeze diferențele de criterii (modul în care
fiecare definește și înțelege situația) și de
obiective (ceea ce urmărește fiecare să obțină
prin acord).
 Acordul trebuie să indice care este criteriul
care arată îndeplinirea acestuia.
 Cedarea este cheia în stabilirea unui acord.
Niciodată nu se va obține exact ceea ce-și
dorește fiecare, de aceea este important ca
fiecăruia să-i fie clar care sunt lucrurile la care
poate renunța și cele la care nu. Lucrurile care
sunt esențiale (importante, substanțiale) pentru
una dintre părți vor fi păstrate, căci la ele nu se
cedează. Cu toate acestea, sunt multe alte lucruri
neesențiale care ar putea fi cedate într-o
negociere.
 Lucrurile esențiale nu sunt de obicei,
numeroase. Fiecare trebuie să analizeze cât de
importante sunt lucrurile și să le ordoneze
pentru a descoperi ceea ce este cu adevărat
esențial în viața sa (ceea este esențial acum se
poate schimba, de asemenea, de-a lungul vieții).
 Ascultarea activă, empatia, exprimarea
sentimentelor și a opiniilor, a ști să critici
constructiv și să primești critici constructive
sunt abilități importante în negociere.
 Relațiile bazate pe acorduri sunt mult mai
durabile și satisfăcătoare.
Încheierea. Dacă timpul permite, puneți clasei
următoarele întrebări: Cum vă vedeți voi în
următorii 20 de ani? Cum va fi situația voastră?
Veți avea o familie? Dacă da, care va fi relația cu
copiii voștri? Credeți că veți reuși să fiți modele
pentru copii, referitor la consumul de droguri?
Răspunsurile pot fi date pe loc, în clasă, sau ca
temă pentru acasă.
Concluzii, pe scurt
1. Exersarea abilităților de comunicare
2. Discutarea unor strategii de negociere
3. O mai bună înțelegere a relației dintre copii și
adulți
4. Urmărirea beneficiul reciproc în negociere
(win-win)
5. Introspecție referitoare la viitor, inclusiv
viitoarea relație cu drogurile.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
STUDII DE CAZ
Studiu de caz 1
Iulian are 17 ani și este elev la un liceu din
Constanța. Consumă ”etnobotanice” de 2 ani: la
început ocazional, apoi zilnic.
Istoric familial: Provine dintr-o familie cu
venituri medii. Este singur la părinți. Are o mamă
protectivă, care consideră că singura lui sarcină
în familie este să învețe. De când a aflat de
consumul de substanțe, a mai adăugat o sarcină:
să nu mai consume niciodată. În trecut a ascuns
în fața tatălui ”năzdrăvăniile” lui Iulian (altercații
la școală, absențe, note mici etc.). Tatăl este
autoritar, ori de câte ori Iulian face o greșeală,
considerată mare, îl bate. Ultima oară i-a
învinețit ochiul, iar Iulian a trebuit să se ducă cu
ochiul vânăt la școală. În prezent niciunul dintre
părinți nu are încredere că Iulian poate renunța
la consum. Datorită acestui fapt îl supraveghează
permanent, nu îl lasă nicio clipă singur. În pofida
acestor lucruri, Iulian își descrie familia ca fiind
una ideală, în care nu ar schimba nimic.
Relația cu alte persoane semnificative: Este
atașat de un văr mai mare (23 ani). Consideră că
acesta este un model pentru el: deși nu lucrează,
vărul său este respectat în cartierul său și, dacă
este nevoie, îți face dreptate singur, folosindu-se
de violență. Părinții i-au interzis orice legătură
cu acesta, dar Iulian continuă să se vadă pe
ascuns cu vărul său.
Relația cu prietenii: Grupul său de prieteni este
format din adolescenți care consumă
etnobotanice. Nu consideră că acest lucru este o
piedică în renunțarea lui la consum.
Relația cu școala: Deși cu rezultate bune la
școală până anul acesta, în prezent se află în
situația de a fi exmatriculat din cauza absențelor.
Profesorii îl consideră un ”drogat”. Relație nici
bună, nici rea cu colegii.
Relația cu sine: Persoană inteligentă, cu
încredere redusă în sine, care încearcă să facă ce
îi cer părinții, dar abandonează în final. În
anumite situații apelează la violență pentru a-și
rezolva problemele (exemplu: dacă îl jignește
cineva) și pentru a-și apăra imaginea. Nu
reușește să își comunice opiniile și să-și susțină
punctul de vedere în fața părinților. Îi place
muzica hip-hop și să scrie versuri pentru această
muzică. A participat la un concurs de versuri.
Relația cu substanța: În cei 2 ani de consum a
încercat să renunțe de 2 ori. Prima dată a reușit
79
să nu consume timp de 5 luni. A reluat apoi
consumul, iar la 2 luni de la reluarea consumului,
au aflat din nou părinții, iar Iulian a încercat iar
să renunțe. A reușit să nu consume timp de o
lună, după care a început să lipsească din nou de
la școală și să se întâlnească cu prietenii acre
consumau. Consideră că nu este greu să-ți
procuri droguri și nu sunt nici foarte
costisitoare.
Studiul de caz 2
Andrei are 17 ani și este elev de liceu. Consumă
etnobotanice de la 11 ani, la început ocazional,
apoi zilnic. Nu consideră că are sa a avut
vreodată o problemă privind consumul și nu a
vrut să renunțe la consum niciodată.
Istoric familial: Provine dintr-o familie cu
venituri medii, mai are 4 frați (3 mai mari și unul
mai mic). Părinții au aflat în urmă cu 1 an de
consumul de droguri. Încearcă să îl convingă să
nu mai consume, însă Andrei spune ca ei și face
ca el...Nu petrec timp împreună, nici măcar nu
iau masa împreună. Părinții fac singuri tot în
casă, fără să îl implice și pe Andrei...consideră
drept singurele responsabilități ale lui Andrei să
meargă la școală și să nu mai consume droguri.
Relația cu alte persoane: Absentează mult de la
școală, este în situație de corigență la mai multe
materii. De multe ori le spune părinților că
pleacă la școală și se întoarce la ora la care
trebuie să termine cursurile, dar, de fapt, nu
ajunge deloc la școală.
Relația cu sine: Nu are nicio preocupare în afara
consumului. Dacă nu consumă se plictisește. În
anumite situații apelează la violență pentru a-și
rezolva problemele (dacă îl jignește cineva, de
exemplu).
Relația cu drogul: Singura dată când a renunțat
la consum a fost când s-a aflat în arest preventiv,
în urma unei tâlhării. Furase pentru a-și face rost
de droguri...spune că își dorește să renunțe la
consum, însă timpul liber și-l petrece cu prietenii
care consumă și lipsește în continuare de la
școală.
Relația cu...legea: În prezent se află în
supravegherea Serviciului de Probațiune,
pedeapsa putând fi revocată în instanță (se poate
întoarce la închisoare dacă nu respectă
condițiile).
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

MODULUL III

Prevenirea consumului de droguri prin activități extrașcolare:

Importanța prevenirii prin activități extrașcolare
Implicarea părinților
Proiectele educative de prevenire
Exemple de proiecte educative de prevenire a consumului de droguri

CAPITOLUL IX. IMPORTANȚA PREVENIRII PRIN ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE

Mediul non-formal, metodele interactive, eliminarea sau reducerea presiunii spațiului și timpului limitat
ajută mult în eficientizarea acțiunii de prevenire. Tema consumului de droguri poate fi abordată atât la
ora de dirigenție, la orele de consiliere și dezvoltare personală, cât și prin activități extracurriculare și
extrașcolare. Activitățile extrașcolare, inclusiv cele din săptămâna „Școala altfel”, creează un spațiu de
experimentare, în care cadrele didactice abordează un stil diferit, pot utiliza metode diferite și un limbaj
diferit. Ele oferă posibilitatea formării și exersării unor abilități de viață reale, care materializează și
complementarizează efortul de la clasă. Toate aceste avantaje sunt și mai evidente în cazul abordării unor
teme delicate sau sensibile, cum este încă problematica drogurilor în societatea românească. Un alt
avantaj major al activităților extrașcolare este posibilitatea implementării unor acțiuni complexe, care nu
au ca scop direct prevenirea consumului de droguri, ci exersarea acelor abilități de viață sau valori care îl
vor ajuta pe copil să spună „NU” când va fi necesar: capacitatea de a lua decizii, stima de sine, onestitatea,
comunicarea, respectul față de propria viață și sănătate, respectul față de familie, implicarea în viața
comunității etc.
Din păcate, în ciuda tuturor acestor beneficii evidente, activitățile extrașcolare în România sunt
implementate mai mult de nevoie decât din dorința concretă de a completa educația formală. Motivele
sunt variate și țin atât de sistem, cât mai ales de lipsa de voință sau motivație a oamenilor. Dintre aceste
motive amintim: insuficiente prevederi legislative care să încurajeze sau să ducă la creșterea interesului
pentru aceste activități, lipsa sprijinului conducerii unităților de învățământ, lipsa motivației cadrelor
didactice; bugetul aproape inexistent pentru astfel de activități; slaba pregătire a unor cadre didactice în
domeniul educației non-formale; comoditatea; salarizarea nemotivantă; lipsa culturii acestor activități la
majoritatea părinților; lipsa remunerării suplimentare sau a recunoașterii acestor activități; accentul pus
pe toate instituțiile de îndrumare și control exclusiv pe activitatea formală etc. În majoritatea unităților de
învățământ puținele cadre didactice care implementează astfel de activități se lovesc nu numai de multe
dintre piedicile de mai sus, dar și de lipsa de implicare și opoziția colegilor, inclusiv a conducerii.
Găsiți mai jos câteva exemple de activități extrașcolare implementate de cadre didactice din România,
prin care se exersează abilități de viață necesare oricărui adolescent sănătos. Legătura cu prevenirea
consumului de droguri poate fi făcută la finalul activităților, deși este de preferat ca această problematică
să nu fie abordată direct, ci prin debrifing. Fie că este vorba de educație interculturală, comunicare sau
autocunoaștere, astfel de activități au menirea de a duce la dezvoltarea emoțională a elevilor, aspect care
este prea puțin abordat în școala românească. Politica ultimilor ani la nivel mondial în materie de
prevenire a consumului de droguri este onestitate la nivel de informații și formarea sau exersarea acelor
abilități care îi fac pe tineri să ia decizii bune pentru viața și sănătatea lor. Indiferent de mediu, sex, vârstă
etc., tinerii se vor confrunta mai devreme cu decizia de a consuma sau nu (fie că este vorba de țigări,
alcool sau alte droguri). Important este ca noi să contribuim la construirea instrumentelor necesare
pentru a spune „nu”, în momentul deciziei nu vor fi alături de ei ca să îi sprijinim.

80
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

ACTIVITATEA 1: PARADA CULTURILOR

Titlul Parada culturilor

Tipul de
educaţie interculturală
activitate
Grup ţintă 40 elevi clasele VII - VIII
Profesor Paraschiv Paula Alice, Colegiul Național „Victor Babeș”, sector 2
Scop Promovarea și asumarea unor valori şi atitudini precum egalitatea, demnitatea,
toleranţa, solidaritatea.
 cultivarea la elevi a respectului pentru diversitate, toleranţă, solidaritate;
 conştientizarea necesităţii relaţiilor dintre oameni;
Obiective
 stimularea participării şi acţiunii în sensul promovării principiilor unei societăţi
interculturale și al combaterii discriminării şi intoleranţei.
 dobândirea unor abilităţi de comunicare interculturală;
 creşterea interesului pentru desfăşurarea de activităţi dedicate educaţiei
Rezultate
interculturale;
aşteptate
 depăşirea stereotipurilor și prejudecăţilor, combaterea discriminării,
marginalizării şi izolării.
Resurse de
1 lună
timp

SCENARIU:
În perioada premergătoare derulării activităţii, pentru a cunoaşte obiceiuri, tradiţii sau moduri de viaţă
specifice unor comunităţi multietnice/ multiculturale, elevii implicaţi în proiect primesc sarcina de a
călători, real sau virtual, în spaţii, locuri reprezentative pentru cultura comunităţilor etnice dintr-o
anumită regiune (muzee etnografice, case memoriale, lăcaşuri de cult, întâlniri cu membri marcanţi sau
lideri ai comunităţilor, asistare/ participare la evenimente din viaţa comunităţilor etc.).
Folosind informaţiile culese elevii, îndrumaţi şi sprijiniţi de responsabilul de activitate, vor realiza o
expoziţie de artă plastică (desen, pictură, colaj, grafică). Lucrările vor prezenta aspecte ale vieţii cotidiene
ale comunităţilor etnice care trăiesc pe teritoriul judeţului (ocupaţii, obiceiuri, tradiţii specifice) cu scopul
de a cultiva participanţilor la activitate respectul pentru diversitate, toleranţă, solidaritate. Elevii vor
realiza interviuri cu participanţii la activitate, interviuri care se vor regăsi în filmul proiectului. Invitaţii îşi
vor lăsa impresiile în jurnalul de reflecţie.
MONITORIZARE:
Pe parcursul derulării proiectului vor fi întocmite rapoarte de evaluare şi fişe de evaluare pentru a urmări
modul în care sunt îndeplinite responsabilităţile şi cum lucrează participanţii la activităţi.
Pentru o bună implementare a proiectului se va urmări, de fiecare dată, agenda activităţii şi vor fi
propuse, acolo unde este cazul, măsuri ameliorative pentru îmbunătăţirea rezultatelor. Vor fi urmărite
consecinţele activităţilor și comunicarea între responsabili şi participanţii la activităţi.
EVALUARE:
În urma fiecărei activităţi se vor realiza chestionare care să releve gradul de implicare al fiecărui
participant la activitate. Elevii vor realiza interviuri cu participanţii şi invitaţii la activităţi, interviuri care
vor face obiectul jurnalului de reflecţie. De asemenea, elevii vor filma și fotografia fiecare activitate pentru
a realiza filmul proiectului şi albumul foto al fiecărei activităţi. Responsabilii activităţilor vor întocmi
portofolii care vor cuprinde realizările elevilor, părinţilor și cadrelor didactice cuprinse în proiect.

81
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

ACTIVITATEA 2: FESTIVAL DE MUZICĂ FOLK

Titlul Proiectarea şi organizarea unui festival de muzică folk
Tipul de festival
activitate
Grup ţintă elevi de gimnaziu și liceu din școli, licee, palate și cluburi ale copiilor
Profesor Ștefan Elena, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, sector 5
Scop Educaţia cultural artistică a elevilor
 promovarea poeziei și a muzicii folk (în condiţiile în care muzica folk are
mai puţini adepţi comparativ cu alte genuri muzicale)
 promovarea activităţilor culturale ca formă de educaţie alternativă;
 promovarea şcolii drept o instituţie care oferă acces la valorile culturale;
Obiective
 oferirea unor metode alternative de petrecere a timpului liber;
 comunicarea ca proces interacţional în variate procese sociale;
 formarea competenţelor manageriale, organizatorice şi de participare
civică la elevi.
Rezultate participarea unui număr de minim 20 interpreți individuali și a 10 grupuri de
aşteptate elevi
Resurse sală de spectacol, premii, recompense pentru juriu, calculator, programe de sală,
materiale afişe, diplome
Resurse de
un an şcolar
timp
SCENARIU:
Stabilirea obiectivelor
Scopul organizării unui festival poate fi descoperirea de talente, recunoaşterea muncii elevilor şi
profesorilor, educaţia culturală a elevilor, popularizarea unei instituţii în comunitate. Toate obiectivele
pot fi propuse în acelaşi timp dar numai unul va fi îndeplinit în totalitate. Dacă obiectivul, numit principal,
va fi popularizarea unei instituţii în comunitate atunci se va accentua pe invitaţii la festival şi pe
publicitate. Dacă se alege descoperirea de talente, la nivelul unei şcoli sau a unui oraş se doreşte ca în
viitor elevii selectaţi să fie promovați. Recunoaşterea muncii elevilor şi profesorilor presupune o finalitate
încununată cu premii, diplome de participare și promovarea acestora în media audio sau spectacole cu
profesioniști în domeniu.
Obiectivul comun tuturor festivalurilor de educare prin cultură este condiţia ca reprezentările să fie de
calitate. Funcţie de obiective, un festival poate fi organizat la nivelul unităţii de învăţământ, oraş, judeţ,
naţional sau internaţional.
Elaborarea regulamentului de participare
Regulamentul trebuie să conţină obligatoriu: organizatorul, vârsta participanţilor, tipul de producţii
admis, timpul maxim acordat participanţilor, membrii componenţi ai juriului, secțiunile festivalului
(interpretare, creație, grupe de vârstă, tipul de unități de învățământ, etc.), tipul de premii acordate (în
funcție de secțiunile festivalului), modul de preselecţie (dacă este cazul), modul și termenul de înscriere,
cerinţele speciale ale organizatorului.
Indiferent de obiectivele propuse şi nivelul la care se organizează festivalul, un regulament clar, coerent,
scuteşte organizatorul de posibile contestaţii şi ajută participanţii să respecte disciplina evenimentului.
Regulamentul este obligatoriu însoțit de o fișă de înscriere.

82
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Anunţarea posibililor participanţi, înscriere

Anunţurile se fac în mai multe moduri pentru a avea acces cât mai multe persoane la el. Poate fi ales
internetul, faxul, mass-media, grupuri mobile de persoane. Anunţul să fie conceput de o singură instituţie
sau persoană, pentru a nu exista informaţii contradictorii.
Modalităţi de preselecţie
Preselecţia poate fi realizată prin vizionare directă a producţiilor sau prin ascultarea/vizionarea unor
înregistrări audio/video. La sfârşitul prezentărilor membrii juriului vor explica celor respinşi cauzele iar
celor admişi pentru faza următoare ceea ce trebuie să îmbunătăţească la calitatea reprezentațiilor.
Fiecare participant trebuie să primească asigurări privind importanţa muncii depuse indiferent de
rezultatul obţinut și indicaţii pentru perfecţionarea activităţii în vederea unor participări viitoare.
Stabilirea juriului: Membrii juriului trebuie să fie format din persoane pregătite în domeniul muzicii
folk, actoriei, jurnaliști specializați în muzica folk, profesori de muzică.
Finanţarea unui festival: Pentru organizarea unui festival vor fi gândite cheltuieli privind: consumabile
pentru afişe, programe de sală, invitaţii tipărite, diplome, mapa juriului, premii. Pentru evenimentele
organizate la nivel de judeţ/ național/ internaţional apar în plus: cazarea și masa participanților, plata
juriului, chiria sălii, onorariul pentru cei care deservesc sala și scena, protocol, transport.
Finanţarea se face prin atragere de donaţii şi sponsorizări, parteneriate, aplicaţii de proiecte la diverşi
finanţatori naţionali sau internaționali. Această etapă cere o pregătire specială şi pentru ea se stabilește
un timp. Pentru o deplină reuşită este obligatorie existenţa unui portofoliu care va fi prezentat de
solicitant fiecărui posibil finanţator.
Promovare: Viaţa unui festival este întreţinută de publicitate care poate fi făcută în presa scrisă, audio,
video, internet, prin afişe puse la loc vizibil. Trebuie făcută înaintea, în timpul și la sfârşitul festivalului. Se
recomandă parteneriat media pentru asigurarea minimei publicităţi.
Alegerea sălii de spectacol: În funcţie de nivelul festivalului, sala poate fi o sală nonformală de tipul sălii
de festivităţi, poate fi sala unui teatru profesionist, club sau Palat al Copiilor. Importantă este acustica,
locurile pentru spectatori, lumina, sonorizarea. În spectacol participanții se vor acompania și vor
interpreta live.
Managementul resurselor umane
Organizarea unui festival implică:
- stabilirea echipei de lucru în care sarcinile să fie echilibrat distribuite în funcţie de abilităţile și
competenţele fiecărui membru al echipei. Pentru finanţare vor fi desemnaţi membri care au cunoştinţe,
experienţă în colectare de fonduri, persoane empatice, comunicative.
- afişele, programele, invitaţiile vor fi în grija unor graficieni, informaticieni, elevi sau se poate
apela la serviciile unei firme specializate (de preferat partener). Este recomandat ca din echipa de
organizare să facă parte elevi, mai ales pentru atragerea sponsorilor, publicitate și organizarea
spectacolului.
- se vor stabili echipe mixte (profesori și elevi) pentru dirijarea trupelor spre scenă, persoane
responsabile cu direcţia de scenă, distribuirea programelor de sală, asigurarea protocolului, discuţii cu
reprezentanții mass-media.
Programe de sală, afişe, diplome, invitaţii: Programele de sală conţin obligatoriu: titulatura
festivalului, juriul, sponsorii, participanţii, locul de desfăşurare, orarul producţiilor, organizatorii. Afişele
dau informaţii despre: titulatura festivalului, sponsori, locul de desfăşurare, orele de desfăşurare,
organizatori.
Portofoliul unui festival: Este necesar pentru presă, pentru sponsori și comunitate, dar şi pentru o
arhivă a festivalului dacă presupune mai multe ediţii. Portofoliul conţine: afişe, programe de sală, liste cu
sponsori, liste cu membrii juriului, fotografii din alte ediţii sau preselecţii, articole din presa scrisă, lista cu
premiile oferite, aprecieri ale participanţilor, spectatorilor, membri ai juriului.

83
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Feedback: După festival, echipa discută despre punctele slabe şi tari ale evenimentelor, colectează
materiale din presă, fotografii, mulţumeşte în scris co-organizatorilor, sponsorilor, juriului, celor care au
contribuit la reuşita manifestării, sărbătoreşte reuşita acestuia. Participanţii sunt rugaţi să-şi exprime
părerile apreciative sau critice despre festival.
Impact
 Elevi: sporirea motivaţiei învăţării, implicarea activă în propria devenire, schimbarea statutului
personal în comunitatea din care provine, descoperirea capacităţilor, competenţelor proprii.
 Profesori: îmbunătăţirea prestaţiei didactice, relaţionare cu colegii din județ/ţară/alte țări.
 Părinţi. Implicarea în viaţa şcolară a copilului, susţinerea pasiunii acestuia pentru muzica folk.
 Şcoala: diversificarea ofertei de activităţi extraşcolare oferită elevilor.
 Comunitate: implicarea în viaţa şcolii prin susţinerea proiectului.

ACTIVITATEA 3: ELEVI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII

Titlul Spune stop discriminării!
Tipul de educație civică (curs)
activitate
Grup ţintă elevi clasele IX-XII

Profesor Kirsteuer Rodica și Crețu Nicoleta Laura, Colegiul Naţional „Victor Babeş”, sector 2

Scop Diminuarea atitudinilor discriminatorii ale elevilor liceului.

 să se cunoască și să își crească stima față de sine;
 să îi respecte pe ceilalți;
Obiective
 să accepte și să valorifice conflictele;
 să îi accepte pe cei diferiți de ei.
 scăderea numărului de situații conflictuale violente;
Rezultate
 acceptarea diferențelor;
aşteptate
 scăderea numărului de comportamente discriminatorii.
Resurse fișe de lucru, instrumente de scris și desenat, cretă colorată, copiator, sală de clasă,
materiale retroproiector.
Resurse de timp 11 ore

SCENARIU:
Prezentare: Cele mai multe comportamente discriminatorii se datorează stereotipiilor și prejudecăților
culturale acceptate necritic. Acest curs își propune să îi ajute pe elevi să dobândească o mai bună
cunoaștere de sine și, ca rezultat, o stimă și încredere în sine mai crescute. Aceasta este baza pentru
acceptarea unor relații de colaborare cu ceilalți, chiar și în situații conflictuale, situații ce vor fi tratate ca
situații normale de viață. Elevii vor învăța să vadă în celălalt, indiferent de caracteristicile fizice, psihice
sau culturale, un partener egal în situații de învățare, de muncă.
Activitatea are la bază cartea „Conflictele și comunicarea: un ghid prin labirintul artei de a face față
conflictelor”, al cărei autor Daniel Shapiro oferă o serie de activități ce se pot constitui într-un program de
educare a elevilor pentru a scădea incidența comportamentelor violente sau autoviolente datorate lipsei
de înțelegere a conflictelor de diferite etiologii. Fiecare profesor poate adapta activitățile în funcție de
numărul de ore și scopul principal al activității.

84
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Programul:

Nr. Numele activității Obiective Scopul

Să descrie experiențe pozitive și negative Creșterea încrederii în sine și în cei
1 MUNȚI și VĂI care i-au influențat. cărora le împărtășim evenimente din
Să relateze evenimente din viața lor. viața noastră.
Să explice diferența dintre o concepție Creșterea capacității de a înțelege că
pozitivă și una negativă asupra vieții. rezonanța afectivă poate fi diferită
2 EU și OGLINDA
Să scoată în evidență aspecte pozitive ale față de același eveniment și că ea
unor situații negative. poate fi controlată.
SCAUNUL ÎN Să definească conceptul de respect de sine. Să înțeleagă că respectul de sine este
3 CARE TE SIMȚI Să explice în ce fel este legat conceptul de factor major în interacțiunile cu
BINE respect de sine de conflicte. ceilalți.
DIFERENȚE Să înțeleagă că diferențele nu sunt rele și că Să accepte ca firești asemănările și
4
ASEMĂNĂTOARE nu țin de reaua voință a celorlalți. diferențele dintre oameni.
Să înțeleagă ce înseamnă un stereotip.
DESPRE Să aibă o atitudine critică față de
5 Să vadă avantajele și dezavantajele
STEREOTIPURI stereotipii.
stereotipiilor culturale.
Să înțeleagă că trăsăturile care ne aduc
împreună sau ne separă sunt, în cele mai
DE ACEEAȘI multe cazuri, întâmplătoare cum e Să vadă în cauzele discriminărilor
6 PARTE A vecinătatea, culoarea pielii, salariile forțe întâmplătoare care pot fi
DRUMULUI părinților și că unele se pot schimba. conștientizate și controlate.
Să înțeleagă conceptele de etnocentrism,
naționalism și discriminare.
Să înțeleagă că prejudecățile duc la
FORMELE și discriminare. Să se sensibilizeze față de situațiile și
DIMENSIUNILE
7 Să exemplifice tipuri de prejudecăți. persoanele discriminate datorită
MULTIPLE ALE
Să înțeleagă cum îi afectează prejudecățile prejudecăților.
PREJUDECĂȚILOR
pe cei discriminați.
SURSELE Să identifice cauzele conflictelor. Să înțeleagă natura conflictelor,
8
CONFLICTELOR. pentru a le aborda corect.
Să identifice modelele culturale care îi Să conștientizeze patternurile
OCHI PENTRU influențează în abordarea conflictelor. comportamentale pe care și le-au
9 OCHI. Să identifice cât mai multe proverbe care însușit și care se dezvoltă automat în
pot fi moto-uri pentru atitudinea lor în conflict pentru a dobândi un control
conflicte. mai bun în conflicte.
UNDE NE Să realizeze locurile unde văd acte violente. Să își identifice sursele
10 ÎNTÂLNIM CU Să înțeleagă influența unor astfel de comportamentului agresiv sau
VIOLENȚA? „întâlniri”. autoagresiv.
Să cunoască drepturile fundamentale ale
omului și ale copilului.
SCUTUL MEU DE Să înțeleagă că drepturile nu sunt dorințe Să învețe un tipar de comportament
11
PROTECȚIE arbitrare. util pentru conflict.
Să trateze drepturile ca pe un ghid de
comportament în caz de conflict.

85
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Fișa de lucru 1
MUNȚI ȘI VĂI

Data nașterii elevului Data curentă a activității

Evenimente pozitive:

Evenimente negative:

Fișa de lucru 2
EU ȘI OGLINDA
Situația: ___________________________________________________________________
Interpretare pozitivă:....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................................................
Interpretare negativă:.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................................................

Fișa de lucru 3
SCAUNUL ÎN CARE TE SIMȚI BINE
Descrierea activității:
Doi elevi primesc 2 bilețele, unul cu situații pozitive de genul: mama te-a lăudat, ai luat o notă mare, ai
primit un cadou neașteptat, celălalt cu situații negative: mama te-a certat, ai luat o notă mică, ai pierdut
un obiect drag.
Fiecare elev este rugat să-și însușească rolul și să povestească cum se simte.
Elevii sunt rugați să intre în clasă unde vor găsi un scaun pe care scrie “Scaunul pe care mă simt bine” și
sunt rugați să se certe pentru el.
Experimental se poate repeta de două, trei ori.
Clasa va discuta situațiile răspunzând la întrebările:
 Cine are o stimă de sine mai scăzută?
 Cum reacționează cei cu stimă scăzută de sine în conflict?
 Credeți că un bătăuș are un respect de sine crescut?
 Ce se întâmplă dacă doi oameni cu stimă de sine ajung în conflict?
 Dar dacă au amândoi stimă scăzută față de sine?

86
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Fișa de lucru 4
DIFERENȚE ASEMĂNĂTOARE

NUMELE ELEVULUI: _______________________________________________

DATA: _________________

Categoria căreia îi aparții Asemănări Deosebiri

1. 1.
Membru al familiei 2. 2.
3. 3.
1. 1.
Prieteni 2. 2.
3. 3.
1. 1.
Animale 2. 2.
3. 3.
1. 1.
Oameni de alte religii 2. 2.
3. 3.
1. 1.
Oameni din alte țări 2. 2.
3. 3.

87
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Fișa de lucru 5

DESPRE STEREOTIPURI

NUMELE ELEVULUI: _______________________________________________

DATA: _________________

A gândi prin stereotipuri înseamnă a presupune că membri unui grup au aceleași calități. Când cineva
recurge la stereotipuri presupune că niciun membru al grupului nu este diferit de ceilalți membri.
Ne întâlnim zilnic cu oameni care sunt victime ale stereotipurilor.
Care sunt stereotipurile despre:
 Un elev deștept:
 Un elev cu note slabe:
 Un profesor:
 Un părinte:
 Un star rock:
 Un fanatic religios:
 Un om sărac:
 Un om bogat:
 persoană în vârstă:
 Un băiat de vârsta voastră:
 fată de vârsta voastră:
Au fost stereotipurile la fel?

_________________________________________________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________________________________

Cum îi afectează pe cei vizați?

_________________________________________________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________________________________

Cum influențează comunitatea?

_________________________________________________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________________________________

88
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Fișa de lucru 6
DE ACEEAȘI PARTE A DRUMULUI
Descrierea activității:
Se trasează o linie în mijlocul clasei. Toți elevii sunt într-o singură parte. Apoi elevi sunt rugați să treacă în
partea cealaltă în funcție de:
 au frați mai mici
 au un animal în casă
 țin mâinile în buzunar
 merg cu bicicleta
 le place să cânte
 merg la aceeași școală
 portă ochelari
 se înfurie ușor
 locuiesc la cel mult 30 de minute de școală
 au ceas
 le place să se scoale devreme
 le place să stea treji până târziu
Întrebări
De fiecare dată, elevii au fost de aceeași parte a drumului?
Ce îi face asemănători pe cei din aceeași țară sau de aceeași etnie?
Prin ce diferă de alte naționalități sau etnii?

Fișa de lucru 7
FORMELE și DIMENSIUNILE MULTIPLE ALE PREJUDECĂȚILOR
NUMELE ELEVULUI: _______________________________________________
DATA: _________________
Ce este prejudecata? _________________________________________________________
Scrieți pentru fiecare tip de prejudecată, indicat mai jos, cine ar putea să și-o exprime
1. Prejudecăți legate de vârstă:
2. Prejudecăți legate religie:
3. Prejudecăți legate de etnie:
4. Prejudecăți legate de naționalitate:
5. Prejudecăți legate de aspectul fizic:
6. Prejudecăți legate de sex:
7. Prejudecăți legate de situația economică sau clasa socială:
8. Prejudecăți legate de rasă:
Când sunt prejudecățile periculoase?_____________________________________________

89
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Fișa de lucru 8
SURSELE CONFLICTELOR
NUMELE ELEVULUI: _______________________________________________
DATA: _________________
1. În legătură cu ce avem conflicte?
2. Alegeți care sunt sursele conflictelor voastre:
nevoile percepții interese resurse nevoi
valori diferite
fundamentale diferite diferite limitate psihologice
3. Scrie o poveste a unui conflict.

Fișa de lucru 9
OCHI PENTRU OCHI
Activitatea 1.
Scrieți cât mai multe proverbe ce ghidează rezolvarea unui conflict.
Activitatea 2
Cine ne influențează comportamentul prin mesajele transmise zilnic?
Activitatea 3
Scrieți mesaje primite din partea:
 Familiei:
 Școlii:
 Prietenilor:
 Mass mediei:
 Comunității:
Activitatea 4
Se pot contrazice mesajele? Cum alegem între ele?

90
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Fișa de lucru 10
UNDE NE ÎNTÂLNIM CU VIOLENȚA?
NUMELE ELEVULUI: _______________________________________________
DATA: _________________
1. Ce este violența?
2. Care sunt comportamentele violente?
3. Când te simți agresat?
4. Completați tabelul:
Violența Cum a fost rezolvată Alte moduri de
Persoanele Împrejurările
observată situația rezolvare

Fișa de lucru 11
SCUTUL MEU DE PROTECȚIE
Activitatea 1
Completați: Fiindcă sunt om eu merit…
Activitatea 2
Care din dorințele de mai sus le merităm tot timpul? Sunt ele drepturile noastre?
Activitatea 3
Indică trei drepturi fundamentale ale omului și trei drepturi ale copilului.

91
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

CAPITOLUL X. CAPITOLUL VIII: IMPLICAREA PĂRINȚILOR

Relația dintre părinți și copii a fost, dintotdeauna, una specială. Cu bune, cu rele, atât părinții, cât și copiii,
au găsit o cale de mijloc prin care să se înțeleagă, în ciuda tuturor divergențelor care apar în orice familie.
Atunci când ambele „tabere” conlucrează pentru binele suprem al familiei, lucrurile nu au cum sa nu iasă
bine, mai ales că părinții au fost și vor fi mereu acolo, lângă copil, atunci când acesta va avea nevoie de ei,
fie chiar și cu o vorbă bună, de încurajare, că totul va fi bine, într-un fel sau altul.
Aflați în postura de părinți, cei doi adulți ai casei sunt datori a se îngriji de bunăstarea copilului, atât cea
materială, dar mai ales cea intelectuală, creierul trebuind a fi stimulat la tot pasul, pentru a ajuta
dezvoltarea neuronală a copilului, în special în perioada adolescenței, când tânărul se afla în plin
proces de autocunoaștere, deci are mare nevoie de sfaturi și îndrumări în soluționarea dilemelor
existențiale cu care se confruntă, în principal din pricina fluctuațiilor hormonale care îl debusolează și îl
fac să se simtă nesigur pe lume și în primul rând pe sine.
Fiind prezenți la fiecare pas important din viața copilului lor, părinții observă evoluția acestuia în timp,
multe dintre alegerile pe care adolescentul le face fiind influențate chiar de către ei, cei ce sunt adevărate
modele în ochii copilului. Copiii au nevoie de modele pozitive. Tânărul pornește în viață cu bagajul de
cunoștințe pe care și le-a însușit în intimitatea căminului, astfel că aici se pun adevăratele baze ale
adultului de mâine. Dacă părinții se comportă într-o manieră care să ajute copilul copilul să tragă
învățămintele pe care le-ar putea folosi la rândul său în viață, atunci acesta se va ghida instinctiv dupa
coordonatele pe care părinții săi i le-au servit în mod indirect, prin puterea exemplului personal.
În adolescență e normală o oarecare depărtare a copilui față de părinți, tocmai din cauza faptului
ca viața sa socială se intensifică, astfel că ajunge să cunoască oameni noi, prin care se întrezăresc tot
felul de oportunități de relaționare în diferite medii, care nu îi erau accesibile până atunci, în mare parte
din cauza vârstei. Nu ar trebui să fie însă un motiv de îngrijorare pentru părinte, mereu va ocupa un loc
special în viața fiului sau fiicei sale, însă, uneori, trebuie să aibă tăria de a admite ca nu va fi tot timpul o
prioritate. Mai devreme sau mai târziu, adolescentul se va centra pe propia persoană și pe dezvoltarea
sinelui. De aceea exagerările nu își au rostul căci, venind din partea adulților, l-ar putea inhiba pe copil
sau chiar îndepărta definitiv de cei care l-au crescut.
Superprotectivitatea față de propriul copil nu are nici o justificare în momentul în care acesta a crescut
suficient pentru a își purta singur de grijă. Cu toate ca cei mici vor fi întotdeauna copiii noștri, odată cu
înaintarea în vârsta, intelectul li se dezvoltă și responsabilitățile cresc, iar copilul trebuie să le
conștientizeze și să și le asume. Acest lucru nu se va întampla dacă adolescentul este cocoloșit și trăiește
liniștit cu gândul că, oricând, altcineva îi va duce la îndeplinire îndatoririle pe care el singur și le-a
asumat. Inițiativa, curajul și avântul nu trebuie înfrânate, chiar dacă părintele dorește doar să fie
prevăzător, pentru a-și feri copilul de la diferite pericole. Chiar dacă pare greu de crezut, uneori,
adolescentul ajunge să înteleagă și să învețe pe propria piele mult mai bine dacă el
experimentează și trăiește acel lucru de care părinții l-au prevenit dintotdeauna.
Severitatea nu are ce caută în psihologia de viață a unui părinte care afirmă că vrea să aibă o relație
deschisă cu copilul său, care să se bazeze pe încredere și respect reciproc. Dacă ridică tonul la copil
pentru a se impune, este un semn clar că părintele trebuie să își îmbunătățească argumentele pentru a fi
luat în serios de propriul copil. Nu el este de vină pentru că părintele nu reușește să străbată bariera ce îl
impiedică să ajungă la el și să discutte sincer. Nu va reuși, în nici un caz, să îl apropie de el/ea dacă îl
șantajează sau îl amenință că îi va lua bucuriile de zi cu zi. Banii, din nou, nu ar trebui să fie o condiționare
între părinte și copil. Cel puțin la nivel teoretic, copilul nu primește bani dacă face doar ce și cum dorește
părintele. El trebuie recompensat pentru că merită, nu pentru că a reușit să se strecoare pe sub pielea
părintelui și să îi gâdile orgoliul într-un mod plăcut, care să îl facă să trăiască cu falsa impresie că nimeni,
în lume, nu mai are o așa minunăție de copil.
Afectivitatea exagerată, pe lângă faptul că îl inhibă, îl face și să se simtă prost, în momentul în care e
afișată în public, ocazie cu care adolescentul se eschivează și face tot ceea ce e nevoie pentru a scăpa de
gesturile sufocante și pline de dulcegării. Așa cum nimănui nu îi place să fie prins, tras și strâns de obraji

92
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

de către rudele mai în vârsta, așa nici adolescentului nu îi sunt tocmai pe plac toate acele dovezi de
afecțiune care, deși adevărate, provenind din străfundul inimii părintelui, sunt de o vădită exagerare.
Nepăsarea din partea părinților nu este nici ea de dorit. Chiar dacă există o maximă încredere în copil, nu
ar strica o verificare despre ce, cum, când, unde și cu cine face. O invitație prietenoasă la confesiune este o
bună soluție în primă fază, însa prea puțini părinți sunt într-atât de norocoși încât copilul lor să
îmbrățișeze această idee, așa că s-ar putea să fie necesară și puțină muncă de detectiv, chiar și de teren,
pentru a lua contact direct cu lumea pe care tânărul și-a creat-o, dincolo de pereții casei în care locuiesc
cu toții.
Ce atitudine ar trebui să adopte părinții?
În momentul în care între cei doi părinți apare o ruptură, procesul decizional este grav afectat, iar copilul
observă rapid asta, știind cum să acționeze în viitoarele sale încercări de înduioșare a unuia dintre cei doi
părinți, în general la cel în cazul căruia ar obține o izbândă mai ușoară. Indiferent că formează o familie
tipică, tradițională, sau sunt separați în fapt, părinții trebuie să păstreze un dialog continuu și deschis, de
dragul copiilor. Niciodată nu trebuie să se saboteze unul pe altul, căci pe această cale nu ar câștiga
afecțiunea necondiționată a copilului, ci acesta ar profita doar de părintele „slab”.
Intimitatea oricarei persoane este un aspect crucial pentru aceasta, în special în cazul adolescenților, care
au ajuns la acea etapă din existența lor în care conștientizează cine sunt și cum funcționează corpul și
mintea lor. Pentru a întrepătrunde adevăratul sens al acestor probleme existențiale, copilului îi trebuie
timp și, în primul rând, spațiu pentru a se desfășura, pentru a medita, doar el cu gândurile sale. Atunci
când dă semne clare că ar prefera să stea puțin singur pentru a obține o perspectivă mai clară asupra
realității ce îl înconjoară, trebuie lăsat singur. Chiar dacă este îngrijorat, părintele trebuie să evite să
umble prin lucrurile adolescentului, cu siguranță are metode prin care sa verifice acest lucru și nu e deloc
de dorit adolescentul să trăiască cu gandul că părinții îl spionează. În majoritatea cazurilor, el va începe să
se ascundă de părinți, ceea ce va deteriora rapid relația cu aceștia.
Orientarea sexuală este o alta chestiune problematică cu care se confruntă majoritatea tinerilor din
zilele noastre. Oricat ar fi de spinoasă aceasta problema, copilul nu va gasi o soluție la ea decât dacă
părintele are încredere în el că va reuși să se înteleagă și să facă alegerile care să i se potrivească cel mai
bine. Oricât și-ar dori ca adolescentul să aleagă calea care, consideră părintele, e cea „dreaptă”, asta nu se
va întampla doar pentru ca așa doresc părinții. Cel mult părinții pot acorda adolescenților informații,
răbdare, încredere, timp, pentru că această decizie este, de obicei, una definitivă și nu trebuie exersată
nici un fel de presiune.
Anturajul este ca o a doua familie pentru copil, așa că acesta trebuie respectat, încurajat chiar să fie
introdus și în universul familial, de acasă. Pentru a înțelege mai bine preocupările copilului, trebuie privit
puțin în grupul său de prieteni, căci cu aceștia el a ales să se însoțească, deci cu ei rezonează și ei toți se
aseamană. Uneori, părinții ajung să nu se înțeleagă cu copilul pentru faptului că nu sunt de acord cu
persoanele în compania cărora își petrece timpul liber. Din nou, nu îi pot noi alege ei amicii, deși unele
sfaturi gratuite putem toți lansa în calitatea de părinți. Copilul nu trebuie presat, el trebuie lăsat să se
convingă de calitatea oamenilor din jurul său. Orice s-ar întâmpla, oricând va gasi niste prieteni de
nădejde în părinții săi, căci prietenia dintre părinți și copii e una necondiționată, care poate strabate toate
granițele și toate distanțele.
Respectul și onestitatea se câștigă! Dacă părintele se așteaptă la respect, el trebuie să-l ofere mai întâi. E
important să i se permită să fie sincer, așa încât să nu îi fie frică să vină acasă și să spună ce are pe suflet,
chiar dacă adevărul ar putea fi dureros sau umilitor, dând falsa impresie că putea fi un părinte mai bun.
Întotdeauna este loc de mai mult, mai bine, așa că oricând părintele poate începe să recupereze timpul
alături de fiul sau fiica sa, atât timp cât se va asigura ca, printr-o atitudine caldă și prietenoasă, îi menține
copilului dorința și plăcerea de a se reîntoarce mereu la părintele său drag și înțelegător, în special în
situații dificile sau când are nevoie de sprijin și sfaturi.

93
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

ACTIVITATEA 1: CONTROLUL COMPORTAMENTULUI

Tipul de activitate Lectorat cu părinții

Tema Controlul comportamentului
Motto: „Nu există prietenie sau dragoste mai mare ca aceea a unui părinte
pentru copilul său.” Henry Ward Beecher
Grup ţintă Părinții elevilor clasei a IX-a
Profesor Elena Ștefan, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București
Scop Părinții să înțeleagă capcanele realității în care trăiesc, lipsa timpului acordat
propriilor copii și controlul excesiv al comportamentului copilului.
Obiective  identificarea multitudinii de cauze care pot genera conflicte în familie din
cauza controlului excesiv;
 acceptarea existenţei unor situații specifice pentru controlul
comportamentului şi acceptarea acestora fără a dezvolta stări conflictuale;
 menţinerea relaţiilor specifice uni climat familial echilibrat;
 identificarea soluţiilor cât mai variate şi cât mai apropiate de modul în
care ar reacţiona părinţii în mod real, dacă ar trăi situaţia unui adolescent.
Rezultate așteptate Îmbunătățirea relațiilor în familiile elevilor și cunoașterea „adolescentului
din casă”.
Resurse necesare Chestionar, fișă
Resurse de timp 1h, 1,5 h

SCENARIU DIDACTIC:
1. Se comentează cu părinții pe tema controlului comportamentului
Nevroza majoră din societatea occidentală (dar din păcate și în România) este dependenţa: dependenţa
de performanţă – fie ea socială, şcolară, profesională; dependenţă de ceea ce gîndesc sau spun alţii despre
noi, de înfăţişarea fizică, de statut, de posesiunile materiale; dependenţă de a fi preţuiţi, iubiţi, acceptaţi,
lăudaţi şi confirmaţi de alţii şi dependenţă de succes.
Pe cealaltă faţă a monedei dependenţei se află frica: frica de eşec, de a ne face de rîs, frica de noi
provocări şi experienţe, frica de a nu fi agreaţi, acceptaţi, apreciaţi, confirmaţi şi preţuiţi de alţii, frica de
pierderea statutului, de pierderea posesiunilor materiale şi pierderea prestigiului.
Comportamentul este mijlocul prin care explorezi lumea, o percepi şi înveţi despre ea; el nu adaugă
niciun dram valorii tale ca persoană. Părinții de adolescenți nu trec întotdeauna cu ușurință peste criza
vârstei mijlocii, în această etapă aceștia:
 conștientizează faptul că timpul este limitat;
 percepe brusc efemeritatea timpului;
 își reevalueaza ambițiile și prioritățile personale și profesionale;
 sunt la o vârstă a bilanțului, o vârstă la care gândirea și reflecțtia devin mijloacele prevalente de
control.
Pe lângă toate acestea, părinții se confruntă brusc cu o întreagă serie de sarcini noi:
 trebuie să treacă treptat de la o relație de tipul părinte-copil la o relație adult-adult;
94
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

 tatăl/mama va trebui să renunțe la proiectarea unei părți a propriilor dorințe infantile asupra
copilului, să renunțe de asemenea la satisfacția pe care le-o oferă „omnipotența parentală”;
 părinții se confruntă dintr-o dată cu explozia pulsională a adolescentului;
 explozia pulsiunilor și mecanismele de apărare ale adolescentului, îi pot aminti adultului propria
adolescență și să determine la acesta o creștere a angoasei și o întărire a propriilor apărări, în cazul în
care acesta nu poate tolera rememorarea la care este inevitabil supus.
Tema controlului comportamental nu se referă doar la gestionarea activităţii copiilor, ci include și
modul în care îşi controlează părinţii propria conduită. În ce priveşte impulsurile psiho-biologice, adulţii
trebuie să dea exemplu de gestionare a comportamentului înainte să le ceară copiilor acest lucru.
Distincţia dintre comportamentul de acasă și cel din afara familiei este importantă; ceea ce este
acceptabil acasă poate să nu fie tolerat în afara ei. În plus, uneori copilul poate fi „înger pe stradă“ și
„diavol acasă“ sau invers.
2. Se distribuie fiecărui părinte fișa „Exemple de comportamente „scăpate de sub control” ale
părinţilor acasă” și se solicită acestora să identifice comportamentele (Anexa 1).
Se citesc răspunsurile părinților și se comentează: Controlul asupra copiilor nu este responsabilitatea
părinţilor. Nu e treaba părinţilor să-şi controleze copiii, fie acasă, fie în afara casei! Foarte probabil,
această concepţie este contrară experienţelor fiecăruia din copilărie și convingerilor celor mai mulți
părinţi. Totuşi, o cercetare mai atentă a practicilor tradiţionale de disciplinare arată că a face ca o
persoană să controleze altă persoană reprezintă o reţetă pentru conflict.
3. Mulţi adulţi și copii încearcă să dea vina pe alţii (poliţişti, agenţi de trafic, părinţi, profesori)
pentru sancţiune, dar trebuie arătat cu tărie că sancţiunea n-ar fi existat dacă s-ar fi făcut o alegere
responsabilă. Copiii învaţă repede că purtarea responsabilă le aduce privilegii, iar acţiunile iresponsabile
îi fac să piardă privilegii. Copiii încep de asemenea să înţeleagă că ei sînt cei care aleg riscul sancţiunii
cînd se poartă dificil. Sancţiunea nu trebuie niciodată să presupună retragerea iubirii şi a respectului;
relaţia trebuie să-şi păstreze mereu importanţa maximă, mai presus de orice altceva.
4. Cea mai distructivă formă de gestionare a comportamentului o constituie controlul imprevizibil,
prin care părinţii trec aleator de la rigiditate la spirit democratic şi la lipsă de control, astfel încît copiii nu
ştiu care sunt, cu precizie, limitele şi responsabilităţile în familie și în afara ei. Când funcţionează acest
sistem, copiii nu pot să-şi dezvolte nici sentimentul de securitate, nici încrederea în sine, iar nesiguranţele
din copilărie îi vor însoţi în adolescenţă şi, de multe ori, în viaţa adultă.
5. Se distribuie fiecărui părinte fișa „Exemple de responsabilităţi în casă pentru adolescenți” (Anexa
2) și se comentează. O caracteristică a unui sistem eficient de gestionare a comportamentului este
consecvenţa reacţiei în raport cu situaţiile, cu persoanele responsabile şi cu copiii. Dacă cei doi părinţi au
sisteme diferite de responsabilităţi, copiii vor ajunge confuzi, fiindcă nu sunt siguri cărui părinte să-i dea
ascultare. În plus, la fel ca mulţi adulţi, copiii vor exploata astfel de vulnerabilităţi ale sistemului ca să
evite responsabilitatea. Aşa cum ştie fiecare părinte, copiii pot să folosească un părinte împotriva celuilalt
sau un profesor împotriva altuia. Nu are niciun rost să învinuieşti copilul pentru că exploatează o
asemenea portiţă de scăpare.
6. Se oferă părinților un chestionar care să le ofere ocazia de a reflecta cu privire la modul în care își
îndeplinesc responsabilitățile parentale (Anexa 3).
Posibile concluzii: Părinţii tind să nu dialogheze cu copiii, ci să dea îndrumări, să poruncească, să
sfătuiască, să admonesteze, să corecteze, să judece şi să eticheteze.
Iubirea necondiţionată nu înseamnă doar acceptare, afecţiune, confirmare și absenţa comparaţiilor, ci și
încurajarea comportamentelor care contribuie la construirea competenţelor, păstrînd totodată
delimitarea între comportament și persoană.

95
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Anexa 1: Exemple de comportamente „scăpate
de sub control” ale părinţilor acasă
 Strigatul la copii;
 Ordinele, dominarea și controlarea copiilor;
 Folosirea sarcasmului şi a cinismului ca
mijloace de control;
 Ridiculizarea, admonestarea, criticarea;
 Etichetarea copiilor drept „încăpăţînat“,
„obraznic“, „prost“, „leneş“, „bun de nimic“;
 Ameninţarea copiilor că părintele îi va
părăsi;
 Ameninţarea de a trimite copiii de acasă;
 Ameninţarea fizică a copiilor;
 Violenţa fizică;
 Pedepsele disproporţionate pentru greşeli;
 Îmbrâncirea şi zgâlţâirea copiilor;
 Compararea unuia dintre copii cu altul;
 A avea un preferat evident în familie;
 A nu folosi prenumele copiilor;
 Stricteţea prea mare;
 Aşteptările prea ridicate la adresa copiilor;
 Lipsa de interes manifestă faţă de binele
copiilor;
 A permite copiilor să evite responsabilităţi;
 A nu arăta afecţiune copiilor;
 Pedepsirea greşelilor și nereuşitelor;
 A nu cere scuze niciodată pentru greşeli;
 A nu spune „te rog“ şi „mulţumesc“ copiilor;
 A reacţiona inconsecvent și imprevizibil la
comportamentele iresponsabile ale copiilor;
 A permite copiilor să controleze părintele;
 A răsfăţa copiii şi a le face toate mofturile;
 A le retrage copiilor iubirea;
 Folosirea tăcerii ostile în încercarea de a
controla copiii.
96
Anexa 2: Exemple de responsabilităţi în
casă pentru adolescenți
 Să fie punctuali la masă;
 Să se ridice din pat/ de la calculator/
televizor cînd sînt strigaţi;
 Să mănânce fără grabă;
 Să ceară voie ca să se ridice de la masă;
 Să circule prin casă într-o manieră
potolită;
 Să-şi facă temele la ora programată;
 Să comunice respectuos cu părinţii şi cu
ceilalţi membri ai familiei;
 Să respecte bunurile altora;
 Să nu folosească bunurile altora fără a
cere voie;
 Să vorbească folosind un volum
acceptabil al vocii;
 Să răspundă pozitiv la solicitările din
partea părinţilor și a altor membri ai familiei;
 Cînd sunt supăraţi sau furioşi, să ceară să
petreacă timp între patru ochi cu părinţii sau alţi
membri ai familiei;
 Să participe la activități/ evenimente cu
colegi/ prieteni (sau cu adulţi!) într-un mod
nepericulos;
 Să păstreze încăperile comune și spaţiul
personal curate și ordonate;
 Să accepte responsabilităţile casnice
alocate în mod corect (de exemplu, să spele
vasele, să ducă rufele murdare în coş, să ajute la
prepararea hranei, tunsul peluzei, aspiratul
camerelor comune).
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Anexa 3
CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI
1. Cine se ocupă în mod special de educația copilului?
mama tata ambii părinți altă persoană (cine?......................)

2. Care sunt cele mai eficiente metode pe care le folosiți cu copilul dvs. pentru a-l educa?
...........................................................................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
3. Cât timp pe zi acordați copilului dvs. pentru a discuta sau face activități special cu acesta ?
mai puțin de ½ oră aproximativ ½ oră ½ oră – 1 oră peste 1 oră (cat?...........)

4. Cum se comportă copilul dvs. acasă? Descrieţi-l pe scurt

...........................................................................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
5. Cât timp acordă copilul dvs. pregătirii pentru școală ?
mai puțin de ½ oră aproximativ ½ oră ½ oră – 1 oră peste 1 oră (cat?...........)

6. Cât de des îl întrebați pe copilul dvs. cu privire la temele sau lecțiile pe care le are de
învățat?
foarte des des mediu rar foarte rar

De ce ? ………………………………………………………………………………………
7. Ce face copilul dvs. în timpul liber?
...........................................................................................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
8. Cum ați menținut până acum legătura cu școala?
nu am avut timp și am fost rar la școală
am aflat de situația școlară a copilului din discuțiile cu el
am participat la ședințele cu părinții
am menținut legătura cu dirigintele prin telefon
am fost periodic la școala și am vorbit personal cu dirigintele și profesorii
Vă mulțumim!

97
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

ACTIVITATEA 2: DOUĂ MONOLOGURI NU FAC UN DIALOG

Tipul de activitate Lectorat cu părinții

Tema Două monologuri nu fac un dialog
Moto: „Copilul ajunge pentru părinţii săi, după educaţia pe care o capătă:
răsplată sau pedeapsă.” - Jean Jacques Rousseau
Grup ţintă Părinții elevilor de liceu
Profesor Ioniţă Olimpia, Colegiul Economic „Viilor”, sector 5, București
Scop Asigurarea unei comunicări pozitive între familie şi şcoală, în vederea
combaterii absenteismului şi a abandonului şcolar.
Obiective  iniţierea unei comunicări pro-active cu părinţii;
 valorizarea părinţilor ca sursă de educaţie;
 corectarea unor comportamente inadecvate, a unor situaţii de criză.
Rezultate așteptate  creşterea şanselor elevilor de finalizare a studiilor la timp;
 construirea unor parteneriate şcoală-familie.
Resurse necesare fişe de lucru, prezentare materiale informative în format electronic, ecran de
proiecţie, laptop, videoproiector, coli A4.
Resurse de timp 1,5 h

SCENARIU DIDACTIC:
1. Activitatea începe cu un exerciţiu de
spargere a gheţii: fiecare părinte are sarcina de
a nota pe o coală A4, într-o alternare de deal-vale,
evenimente plăcute și evenimente mai puţin
plăcute pe care le-a trăit alături de propriul copil.
Marcarea acestora se poate face prin semnul (+)
sau (-), urmat de un titlu, o idee, un cuvânt cheie
etc, ca în model:
 Se poartă discuţii referitoare la impactul
acestor evenimente asupra fiecăruia,
consecinţele, remedierea lipsurilor şi
învăţăturile desprinse.
 Profesorul evidenţiază importanţa
comunicării şi petrecerii timpului împreună cu
propriul copil, în vederea stabilirii unei relaţii
armonioase, care să-i ofere tânărului suportul
necesar pentru a avea succes la şcoală și în viaţă.
2. Se expune pe ecran Anexa 1 şi se
discută, pe baza celor 2 scheme, despre cât timp
comunicăm pe parcursul unei zile; se subliniază
cele 45 de procente alocate ascultării, ceea ce
înseamnă că o comunicare pozitivă presupune
asertivitate, o ascultare activă.
98
Se (+) spectacol de teatru
proiectează
Anexa 2 şi se MODEL
construieşte
Casa
comunicării.
(-) notă slabă
Părinţii
precizează la ce
nivel al comunicării se află în relaţia cu propriii
copii şi meditează la ceea ce urmează să
întreprindă dacă nu au ajuns la acoperişul casei.
3. Următorul moment al activităţii
vizează un aspect major care stabileşte nivelul
comunicării: stima de sine. Modul în care
comunicăm cu cei din jur ne dezvăluie
personalitatea şi, indirect, valoarea pe care ne-o
atribuim. De ce este important să avem o bună
imagine de sine? În primul rând, ne vom simți
mai bine, atât în raport cu noi înşine, cât și cu
ceilalți. O imagine de sine scăzută poate
funcționa asemenea unei bariere ascunse în
calea comunicării eficiente, dar constituie și o
piedică în calea relațiilor. Se analizează Anexa 3.
4. Printr-o imagine de sine ridicată se
obține o perspectivă amplă asupra lucrurilor și
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

oamenilor. Se dezbate Anexa 4. Exerciţiu: Se părinţii sunt împărţiţi în 4 grupe; profesorul

distribuie Fişa de lucru, pe care părinţii
reformulează (după modelul oferit în coloana-
dreapta) enunţurile din prima coloană (stânga),
eliminând cuvintele-sentinţă, de reproş, de
etichetare, termenii negativi, care constituie
bariere în calea comunicării eficiente.
5. Feedback-ul atelierului de lucru este
asigurat printr-o activitate de muncă în echipă:
distribuie fiecărei grupe Anexa 5 și solicită
crearea unei poveşti cu morală/ învăţătură, pe
baza imaginilor. Reprezentantul fiecărei grupe
prezintă povestea, învăţătura parabolei fiind
aceea că prin comunicare și colaborare, oamenii
reuşesc să soluţioneze conflictele, să-şi rezolve
problemele și să-şi atingă obiectivele, de multe
ori comune.

Anexa 1
Din 24 de ore, omul comunică 11 ore, din care: 9% prin SCRIS, 16% prin CITIT, 30% prin VORBIT,
45% prin ASCULTAT.

COMUNICARE
E
P M
R I
I T
M
I
9 E
M
M

M
45 30 M
E
E
S S
A A
J
16 J
E E

SCRIS VORBIT CITIT ASCULTAT

99
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Anexa 2

CASA COMUNICĂRII

NIVELUL DE A FI
DESCHIS ȘI CINSTIT

NIVELUL ÎMPĂRTĂȘIRII
DE SENTIMENTE și
EMOȚII

NIVELUL ÎMPĂRTĂȘIRII
DE IDEI ȘI OPINII

NIVELUL ÎMPĂRTĂȘIRII
DE INFORMAȚII

NIVELUL SALUTULUI

PIVNIȚA CRITICII

100
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Anexa 3: Cele 12 bariere de comunicare

În Manualul părinţilor eficace, Dr. Thomas Gordon expune şi explică cele 12 bariere care pot exista în
comunicarea cu propriul copil, fără măcar să-ţi dai seama.
Primele 5 categorii, într-o formă sau alta, propun explicit rezolvarea problemei, în situaţia în care
problema este a copilului (elevului):
1. Îi dai ordine, îl comanzi, îl direcţionezi: Taci !, Fă-ţi lecţiile !, Nu te mai plânge !, Gata cu joaca, hai la
masă !, Nu-mi pasă că eşti aşteptat de copii, tu trebuie să-ţi faci ordine mai întâi în cameră !
2. Îl avertizezi, îl ameninţi: Dacă faci/ nu faci asta, mă supăr pe tine !, Încă un protest și nu ştiu ce-ţi
fac...!
3. Îl îndemni, îi ţii predici: Ar trebui să…, Ar fi mai bine să…, Ştii bine că datoria ta este să înveţi.
4. Îi dai sfaturi, îi dai soluţii sau sugestii(necerute): Cel mai bine ar fi dacă ţi-ai face un orar, Încearcă
să…, Îţi sugerez să…, De ce nu… ?
5. Îl mustrezi, îi ţii lecţii, îi dai argumente logice: Nu uita că mai sunt doar trei săptămâni până la
examen și vei intra în criză de timp, Dacă renunţi aşa uşor, nu vei reuşi să faci nimic, niciodată.
Următoarele categorii de bariere de comunicare conţin o neacceptare prin luare de atitudini a părintelui
(profesorului). Practic, ascund în ele propuneri neexplicite de rezolvare a problemei copilului (elevului):
6. Îl judeci, îl critici, îl învinuieşti: Eşti un leneş şi nu vrei să înveţi !, Scrii foarte urât !, Nu gândeşti
deloc cum trebuie !
7. Îl lauzi, îl aprobi: Cred ca ai dreptate!, Cred că deja schiezi bine !, Eşti un bun matematician, sigur ştii
să rezolvi tot.
8. Îl etichetezi, îl ridiculizezi: Eşti un răsfăţat şi un rău !, Zici că eşti o maimuţă !, Te comporţi ca un
copil de cinci ani !
9. Îi analizezi comportamentul, îl diagnostichezi: Faci asta numai ca să mă enervezi !, Nu crezi asta cu
adevărat !, Tu vrei doar să eviţi rezolvarea problemei !
10. Îl linişteşti, îl consolezi, îl simpatizezi: și eu m-am simţit la fel de descurajat în situaţii similare, Nu-
ţi face griji, totul va fi bine, Toţi copiii trec prin asta…
11. Îl tatonezi, îl chestionezi: Cine ţi-a spus asta ?, Ce vei face, dacă …?, Cât te-ai pregătit pentru această
oră ?
Ultima categorie de bariere reprezintă distragerea atenţiei de la problema propriu-zisă:
12. Îi distragi atenţia, încerci să-l înveseleşti: Să schimbăm tema, Se pare că ai pornit cu piciorul stâng,
Hai să vorbim despre altceva !

Te regăseşti măcar în unul din modurile de comunicare de mai sus ?

De ce sunt acestea blocaje de comunicare ? Pentru că adulţii trebuie să ştie că răspunsurile lor pot
avea mai multe înţelesuri pentru copil. Cu alte cuvinte, comunicând cu copilul într-una din aceste 12
modalităţi, riscăm să-l facem pe copil să se oprească din vorbit, să se simtă vinovat, inadecvat sau
neacceptat, să-i scadă stima de sine.

101
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Anexa 4

IMAGINEA DE SINE și COMUNICREA

Felul în care ne simțim se reflectă în modul în care ne comportăm cu ceilalți. Cercetările au subliniat
următoarele diferențe:

Persoane cu respect de sine normal Persoane cu respect de sine scăzut

Gândesc pozitiv despre alții. Tind să-i dezaprobe pe ceilalți.

Așteaptă să fie acceptați de ceilalți.
Își evaluează performanțele mai favorabil.
Lucrează bine când sunt priviți: nu se tem de
reacțiile celorlalți.
Lucrează pentru și cu oameni cu standarde
înalte de performanță.
Se simt confortabil cu persoanele pe care le
consideră superioare.
Sunt capabili să se apere de comentariile
negative ale celorlalți.
Așteaptă să fie respinși de ceilalți.
Își evaluează performanțele mai puțin
favorabil.
Lucrează greu când sunt priviți: sunt sensibili
la reacțiile negative ale celorlalți.
Lucrează pentru și cu oameni care nu critică și
nu au pretenții.
Se simt amenințați de persoanele pe care le
consideră superioare.
Au dificultăți în a se apăra de comentariile
negative ale celorlalți.

Anexa 5

102
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Fișă de lucru COMUNICAREA POZITIVĂ

Niciodată nu vrei să vorbim! Îmi doresc să vorbim mai des.

Întotdeauna întârzii!
Este o idee stupidă!
Nu țipa la mine!
Niciodată nu mă însoțești când merg în parc!
Nimănui nu-i pasă de munca mea!
Te ajut la teme când am timp!
Mereu creezi probleme!

ACTIVITATEA 3: EDUCAȚIA ÎN VIAȚA NOASTRĂ

Tipul de activitate Lecție comună elevi-părinți

Tema Educația în viața noastră
Grup ţintă Părinții elevilor din clasa a VI-a
Profesor Kodjabashija Gabriela Corina, Școala Gimnazială nr. 150 București
Scop Comunicarea deschisă între părinți-profesori-elevi pentru a conștientiza rolul
educației în viața de zi cu zi.
Obiective  să explice importanţa educaţiei în dezvoltarea personală și profesională;
 să prezinte experienţele personale referitoare la educaţie.
Rezultate așteptate  eficientizarea comunicării între școală și familie;
 creșterea gradului de implicare a familiei în viața școlii.
Resurse necesare markere, culori, coli de flipchart, semințe, reviste, foarfece, materiale
reciclabile, lipici, scotch
Resurse de timp 1,5 h

SCENARIU DIDACTIC:
În literatura de specialitate părinţii sunt consideraţi parteneri principali și beneficiari ai procesului de
învăţământ dar, în realitate, implicarea părinţilor este mai mică decât ar fi de dorit. Şcolile tind să aibă
obiective generale şi nu foarte concrete în ceea ce priveşte implicarea părinţilor. Studii recente (2015 -
Institutul de Științe ale Educației - Parteneriatul școală-familie-comunitate) arată că profesorii manifestă
un amalgam de atitudini pozitive şi negative: profesorii începători minimizează rolul implicării familiei,
cei din învăţământul primar implică mai mult familia decât cei din învăţământul gimnazial și liceal, de
multe ori nefiind clar profesorilor cum anume ar putea să implice familia, cum ar putea depăși barierele
culturale, psihologice şi sociale care blochează nu doar colaborarea dintre şcoală – familie – comunitate în
interesul copiilor, dar de multe ori şi o comunicare minimală între aceşti actori.

103
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Conform studiului ISE factorii care determină lipsa de implicare a părinţilor sunt: lipsa reţelelor sociale
pentru părinţi, lipsa stabilităţii financiare, nivelul educaţional scăzut al părinţilor, factori ce ţin de şcoală
(ore de întâlnire neconvenabile), transport, îngrijirea copiilor, cunoştinţele părinţilor despre regulile și
politicile şcolii, lipsa de încredere a şcolii în părinţi și elevi. Implicarea se realizează numai atunci când
performanţele copilului sunt percepute ca fiind insuficiente de către părinţi sau şcoală şi de aceea,
implicarea este o reacţie la performanţele slabe şi comportamentul negativ al copilului.
Pregătirea profesorilor pentru a putea realiza parteneriatul școală-familie-comunitate nu este
întotdeauna suficientă. Profesorii au nevoie de noi competenţe pentru a interacţiona mai eficient cu
părinţii.

1. Exerciții de spargere a gheții:

Gândește repede: Participanţii stau într-un cerc. Un voluntar este rugat să stea în mijlocul cercului.
Cineva din cerc primeşte un obiect mic. Când profesorul spune „Start!”, obiectul este transmis de la un
participant la altul contra acelor ceasornicului. Profesorul va spune „Stop!” când va dori şi va spune o
literă, iar persoana ce are obiectul în mână va spune timp de 5 secunde 3 substantive care încep cu acea
literă. Dacă persoana reuşeşte, jocul continuă cu acelaşi voluntar, dacă nu – această persoană vine în
centru. Jocul continuă atâta timp cât prezintă interes pentru participanţi.
Oprește muzica: Profesorul pregăteşte câteva întrebări despre subiectul abordat şi le scrie pe fişe
separate. Aranjează scaunele în formă de cerc şi scoate unul. Spune participanţilor să se plimbe și să
danseze prin sală în timp ce cântă o muzică veselă, energică. După 20-30 de secunde, opreşte muzica.
Participanţii trebuie acum să se aşeze pe scaune. Persoana norocoasă rămasă în picioare, ia o fişă pentru a
răspunde la întrebarea ce o conţine. Exclude un scaun şi continuă de vreo 4-5 ori. La sfârşit se oferă mici
cadouri (bomboane, pixuri etc.) celor care au răspuns la întrebări.
2. Fapte de viaţă: Părinții sunt invitați să povestească copiilor „Ce rol a jucat educaţia în viaţa dvs.?“
„Există om fără educaţie?”
3. Organizați pe grupe separate, copiii să părinții, sunt invitați să răspundă la întrebarea ”Cu ce ne ajută
educaţia?”, apoi se compară răspunsurile.
4. Posterul „Educaţia”: creaţi un poster în echipă (echipe mixte părinți-copii și echipe doar de copii,
respectiv echipe doar de părinți), în care să evidenţiaţi rolul educaţiei, al şcolii prin desene, cuvinte cheie,
colaj. Va fi organizat un concurs de postere. Se dau premii pentru: cel mai haios, cel mai interesant, cel
mai creativ, cel mai convingător etc.
5. Roadele educaţiei: Echipele vor crea un colaj din seminţe, diferite și materiale reciclabile, reviste, ziare
în care să evidenţiaţi avantajele învăţării la nivel personal, al familiei, la nivelul comunităţii. Participanții
vor realiza un tur de galerie pentru a viziona toate lucrările realizate.
6. Profesorul adresează întrebări copiilor și părinților: Daţi exemple de personalităţi de succes pe care le
apreciaţi. Cum credeţi că au devenit ceea ce sunt? Cum vedeţi traseul educațional al copiilor dvs./ al
vostru?
7. O concluzie: Fiecare persoană are un potenţial propriu de dezvoltare. Pentru a obţine rezultate de
succes este necesar să ştim care sunt punctele tari referitoare la modul în care învăţăm. Educaţia prin
ansamblul de măsuri aplicate în mod sistematic (formal, informal, nonformal) ajută la dezvoltarea
personalităţii umane. La final pe tablă se va construi „Copacul cu roadele educaţiei“: elevii și părinții vor
scrie în interiorul copacului cuvinte cheie care să simbolizeze roadele educaţiei.

104
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

ACTIVITATEA 4: COPIL BUN, PĂRINTE BUN

Tipul de activitate Ședință cu părinții

Tema Copil bun, părinte bun
Grup ţintă Părinții elevilor clasei a VIII-a
Profesor Melnic Diana, Şcoala Gimnazială nr. 135, sector 5, București
Scop Consolidarea relației copil-părinte
Obiective  construirea unor relaţii specifice uni climat familial echilibrat;
 identificarea unor soluţii pentru crearea unui climat propice dezvoltării
unui adolescent.
Rezultate așteptate  depășirea barierelor comunicării între copil și părinte;
 cunoașterea nevoilor copiilor și cunoașterea așteptărilor părinților.
Resurse necesare fișă, chestionar, material de prezentare PPT, foi flipchart, markere
Resurse de timp 1,5 h
SCENARIU DIDACTIC:
1. Moment organizatoric: salut, prezență, probleme curente, anunțarea scopului și obiectivelor
temei.
2. Se distribuie fiecărui părinte fișa “Sunt un părinte care …”, Anexa 1, și se solicită completarea
acesteia individual, urmată de discuții în grupuri de câte 4 părinți; se notează pe foaie flipchart concluziile
în grupul mare.
3. Se solicită fiecărui părinte să completeze chestionarul din Anexa 2. Se distribuie fiecărui părinte
chestionarul propriului copil - Anexa 3 (CARE A FOST COMPLETAT DE FIECARE ELEV ÎN ORA DE
DIRIGENȚIE ANTERIOARĂ ȘEDINȚEI CU PĂRINȚII). Se comentează în grupuri de câte 4 părinți; se trag
concluziile în grupul mare.
4. Dirigintele prezintă cu ajutorul videoproiectorului materialul din Anexa 4; se discută, se trag
concluzii.
5. Dirigintele propune fiecărui părinte să redacteze un eseu de cel mult o pagină cu tema ”Eu și
copilul meu”, eseu în care să se regăsească 2-3 viitoare schimbări din comportamentul lor survenite în
urma acestei întâlniri. Sunt solicitați părinții care vor să citească eseul cu glas tare.
6. Oferirea feedbackului de către diriginte și solicitarea feedbackului de la participanți în legătură cu
derularea activității.

105
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Anexa 1
Sunt un părinte care …

Vă rog să bifați în ce măsură sunteți de acord cu/vi se potrivesc afirmațiile de mai jos.

NR. AFIRMAȚIE DA NU UNEORI

1 Nu am timp pentru supravegherea, controlul și îndrumarea copilului.

2 Copilul meu are nevoie de un tratament dur (pedepse, constrângeri).

3 Sunt nervos.

4 Sunt indiferent.

5 Aplic elemente de educație care au reușit la alți copii.

6 Nu țin seama de particularitățile de vârstă ale copilului – al meu e

deștept.
7 Consider că, pentru o bună educație, sunt suficiente experiența mea de
viață și bunul simț.
8 Îl controlez sever tot timpul.

9 Amân intervenția educativă pentru când va crește mai mare.

10 Sunt interesat mai ales de rezultatele la învățătură.

11 Aplic mereu aceleași tehnici și metode educative.

12 Izolez copilul de influențele exterioare familiei.

13 De educația copilului se ocupă bunicii.

14 Mama este singura care se ocupă de educația copilului.

15 Secretele împărtășite de copil le spun rudelor, prietenilor celor mai

buni.
16 Colegii copilului meu care au rezultate mai bune sunt tocilari sau au
pile.
17 Pentru eșecurile copilului meu este de vină partenerul meu de viață.

106
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Anexa 2
Nume și prenume:……………………….……………

Vă rog să completați pe liniile punctate de mai jos.

1. Ce aștept eu de la copilul meu?

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

2. Ce cred eu că așteaptă copilul meu de la mine?

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

3. Nu-mi place când copilul meu

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

4. Dacă aș fi copil mi-ar plăcea ca părinții mei să

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

5. Ce activități mi-ar plăcea să fac împreună cu copilul meu

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

Vă mulțumesc.

107
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Anexa 3

Nume și prenume:……………………….……………
Vă rog să completați pe liniile punctate de mai jos.

1. Ce aștept eu de la părinții mei?

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

2. Ce cred eu că așteaptă părinții mei de la mine?

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

3. Nu-mi place când părintele meu

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

4. Dacă aș fi părinte mi-ar plăcea ca unul din copii mei să

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

5. Ce activități mi-ar plăcea să fac împreună cu prinții/ părintele meu

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________

Vă mulțumesc.

108
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Anexa 4

NEVOILE și CERINȚELE COPIILOR

1. Fizice de bază  căldură

 hrană
 ocrotire fizică în fața primejdiilor
 igienă
 odihnă
2. Afective  timpul acordat
 aprobarea și compania în activitățile
copilului
 răbdarea
 contactul fizic, tandrețea, admirația
3. De stimulare  încurajarea curiozității
 activitatea de a răspunde la întrebări
 dezvoltarea aptitudinilor
4. De securitate  armonie familială
 respectarea unor reguli simple
 îngrijire permanentă
 mediu predictibil
5. Direcționare și control  disciplină
 stăpânire de sine
6. Responsabilizare  răspunde de diferite activități din casă
 ia unele decizii
 este încurajat
 este apreciat
7. Independența  ajunge să ia propriile decizii

109
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

TIPURI DE RELAȚII ÎNTRE PĂRINȚI ȘI COPII

POZITIVE NEGATIVE
recunoaștere a calităților umilire permanentă
acceptare a defectelor respingere a copilului
îndeplinire a nevoilor de bază neglijare a nevoilor de bază
stabilire clară a limitelor libertate totală
căldură răceală
afecțiune ostilitate
respectare a individualității lipsă de respect

UN PĂRINTE BUN
 respectă și punctele de vedere ale copilului;
 cunoaște permanent programul copilului;
 stabilește un set de reguli pe care le respectă;
 încurajează și apreciază copilul;
 asigură o autoritate optimă;
 oferă dragoste;
 încurajează creativitatea, implicarea, luarea deciziilor;
 oferă timp pentru discuții și pentru ascultarea și dezbaterea problemelor specifice;
 glumește și încurajează exprimarea liberă;
 stabilește un set de valori ale familiei;
 formulează așteptări realiste;
 este sincer;
 își stăpânește nervii și rezolvă conflicte;
 încurajează comportamentele bune;
 acordă pedepse în funcție de gravitatea faptelor;
 mănâncă, se joacă, citește, petrece timp cu copilul;
 se autoeducă permanent.

CARACTERISTICILE COPILULUI

ACCEPTAT DE FAMILIE NEACCEPTAT DE FAMILIE

original și spontan se joacă mai mult singur
aptitudini de lider este brutal sau face pe bufonul
are o imaginație bogată se supără când pierde și distruge
are capacitate de a se apăra este neîngrijit și uneori murdar
se joacă permanent cu ceilalți copii, este sociabil părinții se plâng de el
individualitate puternică închis și necomunicativ
are putere de concentrare autoritatea i se pare dură și ostilă
dorește să rezolve probleme, să se afirme nu vede nimic în viitor
construiește nu se poate concentra mult timp

110
ACTIVITATEA 5: ABC-UL EDUCAȚIEI: COMUNICAREA

Tipul de activitate Lectorat cu părinții

Tema ABC-ul educaţiei: Comunicarea
Părinţii elevilor de gimnaziu ( reprezentanţi de la toate clasele) şi
Grup ţintă
profesori/diriginţi
Profesor Mîinea Cristina, Şcoala gimnazială „Sf. Nicolae”, sector 1, București
Scop Exersarea spaţiului şcolii ca un spaţiu al comunicării de toate tipurile şi pe
orice temă ce are ca nucleu educaţia în şcoală și implicarea părinţilor ca
parteneri activi. Prin implicare avem în vedere, pe de o parte, gradul de
activism pe care îl manifestă părinţii în a-şi aplica drepturile și a-şi onora
obligaţiunile în construirea parteneriatului cu şcoala. Pe de altă parte,
oportunităţile create de şcoală și sprijinul acordat părinţilor pentru
construirea unui parteneriat funcţional.
Obiective  identificarea problemelor în comunicarea cu copiii;
 cunoaşterea problemelor întâmpinate de toţi actorii educaţionali în
comunicare;
 exersarea lucrului în echipă.
Rezultate așteptate  depășirea barierelor comunicării între copil și părinte;
 cunoașterea nevoilor copiilor și cunoașterea așteptărilor părinților.
 deschidere către şcoală, schimbarea opticii vizând rigiditatea și
formalismul educaţiei, realizarea unor „culegeri” de sfaturi experimentate/
aplicate/ dovedite.
Resurse necesare Metode: prezentări power-point, chestionare, fişe de lucru, parabole,
filmuleţe internet, conversaţia, dezbaterea, studiul de caz.
Mijloace: videoproiector, foi flipchart, markere, ecusoane, bilete.
Resurse de timp 2-3 h (în funcţie de întinderea discuţiilor iniţiale, prezentările echipelor,
discuţiile finale)
SCENARIU DIDACTIC:
1. Exerciţii de cunoaştere: fiecare participant îşi va spune numele și o particularitate de comunicare
non-verbală caracteristică/ personală (gest, poziţie corporală, mimică etc.) şi fiecare va reaminti
informaţiile căpătate de la ante-vorbitori.
2. Completarea “siluetei de om” desenate pe o foaie de flipchart cu postituri scrise de părinţi despre
ideile lor privind tema.
3. Scurtă prezentare teoretică despre comunicare.
4. Aplicaţii tehnice privind limba şi comunicarea (Evaluare Naţională): bariere în comunicare,
importanţa argumentării solide, a susţinerii unei idei, greşeli frecvente în rezolvarea cerinţelor la
examene.
5. Aplicare chestionare către participant (îmi aparţine). Anexa 1.
6. Workshop/ ateliere de lucru: se formează 4 echipe ale părinţilor (cu reprezentanţi de la toate clasele
gimnaziale V-VIII) și o echipă a cadrelor didactice; se distribuie ecusoane specifice temei echipei:
- o echipă a părinţilor va prezenta în CUVINTE atributele şcolii/ profesorului ideal;
- o echipă a părinţilor va prezenta în DESENE şcoala/ profesorul ideal;
- o echipă a părinţilor va prezenta în FORMULE /ECUAŢII şcoala/ profesorul ideal;
- o echipă a părinţilor va prezenta ARTISTIC prin titluri de MUZICĂ/ FILME/ CĂRŢI şcoala/ profesorul
ideal;
- o echipă a cadrelor didactice va prezenta PORTRETUL familiei/ elevului ideal.
Fiecare echipă îşi va prezenta (pe foi flipchart) produsele finale; se discută pe seama modului de
colaborare în echipă și a rezultatelor chestionarului. Fiecare echipă completează pe o foaie de flipchart
ideile privind comunicarea în vederea realizării unui climat profitabil tuturor partenerilor educaţionali.
7. Filmuleţe/pps-uri : se proiectează materiale existente pe internet în acord cu tema.
8. Împrăştieri de suflet: recomandări de cărţi/filme/site-uri utile părinţilor, profesorilor, elevilor.
Anexa 2.
9. Poveşti cu tâlc – se distribuie părinţilor poveşti pentru lectura în familie.
111
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Anexa 1
Chestionar pentru părinţi “ABC-ul Educaţiei - Comunicarea”
1) Ce aşteptări aveţi de la şcoală?
_________________________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________________________

2) Ce forme de comunicare cu şcoala cunoaşteţi şi aplicaţi? Cât de des?

_________________________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________________________

3) Ce bariere de comunicare cu şcoala/ profesorii aţi întâlnit?

_________________________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________________________

4) Care sunt principalele subiecte aduse în discuţie?

_________________________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________________________

5) În ce măsură sunteţi mulţumit de întâlnirile cu dirigintele/ profesorul?

_________________________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________________________

6) Care este opinia dumneavoastră despre starea sistemului de educaţie?

_________________________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________________________

7) Care sunt simptomele/ efectele acestei stări?

_________________________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________________________

8) Ce notă acordaţi? (cu argumentare pro și contra):

- actului didactic din şcoala noastră;
________________________________________________________________________________________________________________________
- atitudinii copilului dvs. faţă de actul didactic;
________________________________________________________________________________________________________________________
- activităţii dvs. de părinte, faţă de actul didactic.
________________________________________________________________________________________________________________________
Vă mulţumesc!

112
 Anexa 2: „Împrăştieri de suflet”

EŞTI ÎMPREUNĂ LUCRĂTOR CU TINE ÎNSUŢI

La o margine de lume, într-un mic orăşel mohorât, cu case cenuşii unde nu existau anotimpuri şi oamenii
nu au văzut niciodată primăvara, a venit într-o bună zi un străin din alt continent şi s-a stabilit şi el la
marginea sa. Oamenii din acest oraş erau negri la suflet și pentru că nu aveau ferestre la inimi nu
cunoşteau lumina, ei erau mereu trişti, nimic nu le ajungea, nimic nu era bun, mereu erau nemulţumiţi și
erau plini de pizmă şi amărăciune.
Noul venit era vesel și plin de mulţumire, deşi nu-şi permisese să-şi construiască şi el o casă ci locuia cu
chirie într-o mansardă.
Văzând întunericul și cangrena din sufletele concetățenilor săi, noul venit îşi făcea timp în fiecare după
masă să stea în piaţa oraşului şi să le vorbească oamenilor despre cum sunt ceilalţi oameni din
continentul de unde vine el, să-i înveţe și să le arate cum pot scăpa de suferinţa care-i apasă. Voia de fapt
să le explice că nu se poate duce lumina în casă cu oborocul, ci trebuie să-şi taie inimile împrejur, şi atunci
lumina va intra singură.
La început oamenii se adunau cu grămada să asculte ce avea să le destăinuie noul venit, dar niciunul nu a
crezut în cele auzite, deoarece în mod cert nu era nimic de schimbat. Ei erau perfect sănătoşi și acesta era
apogeul evoluţiei lor. Ei erau aşa de când se ştiau, din generaţie în generaţie, și aşa era normal pentru ei.
Au văzut ei că străinul acela era foarte ciudat și de aceea la o întrunire a înţelepţilor şi bătrânilor oraşului,
au concluzionat că omul acela musai că este nebun, ori avea ceva interese ascunse.
A trecut multă vreme şi omul nostru, tot venea zilnic în piaţă şi le vorbea oamenilor deşi erau tot mai
puţini cei ce se opreau câteva minute să îl asculte. După vreo treizeci de ani nu-l mai asculta nimeni ci
fiecare trecea grăbit, nemulţumiţi fiindcă nu le mai ajungea timpul. Într-una din acele zile se apropie de
acest om un copilaş de vreo zece anişori şi intră în vorbă cu bătrânul:
- Spune-mi și mie ce tot vorbeşti aicea?
Bătrânul îi istorisi şi lui despre un continent necunoscut cu oameni ciudaţi, şi despre posibilitatea ca şi
oamenii acestui orăşel să ajungă ca ei.
- Dar este minunat! exclamă copilul. Să le spunem tuturor, mai adaugă el.
- Copile, îl întrerupse bătrânul, eu de acum treizeci de ani le-am spus tuturor, dar oamenii nu s-au
schimbat, însă eu am continuat să vorbesc.
- Din moment ce nu ai încetat să le vorbeşti, crezi că îi vei schimba într-o zi, nu ?
- Nu copile, eu nu cred că îi voi schimba
- Dar atunci... nu are sens. Dacă nu crezi că îi vei schimba de ce le mai vorbeşti mai ales că în ultima vreme
văd că nici nu se mai opreşte cineva să te asculte.
- În primii zece ani le-am vorbit dorind să-i influenţez, doar, doar, se va schimba vre-unul. Acum nu mai
vorbesc pentru ei, ci pentru mine, ca nu cumva să mă influenţeze ei pe mine și să uit cine sunt.
Nu poţi schimba pe nimeni, la fel cum nimeni nu poate schimba pe nimeni. Fiecare se schimbă pe el (pe ea)
însuşi (însăşi). Este o absurditate să crezi că poţi schimba pe cineva pentru că nu poţi să ALEGI în locul
celuilalt. Alegi doar pentru tine.
Totuşi ceea ce faci prin activitatea ta și vorbele tale pot influenţa pe alţii.
O reţetă în 3 paşi pentru a schimba lumea:
1. decide cum vrei să arate lumea.
2. tu schimbă-te ca să devii exact aşa cum vrei să arate lumea.
3. fă tot ce poţi ca lumea (de acum) să nu te schimbe.

113
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

ACTIVITATEA 6: CATALOGUL EMOȚIILOR

Tipul de Program de consiliere-lectorat-workshop

activitate
Tema Catalogul emoțiilor
Grup ţintă părinţii elevilor de gimnaziu ( reprezentanţi de la toate clasele) şi profesori/diriginţi
Profesor Mîinea Cristina, Şcoala gimnazială „Sf. Nicolae”, sector 1, București
Scop De ce? Pentru că:
 suntem parteneri;
 avem aceleaşi scopuri;
 trăim într-o perioadă marcată de schimbări rapide;
 responsabilitatea noastră (în calitate de educatori şi consilieri) presupune nu doar
să oferim cunoştinţe şi date tinerilor, ci şi să-i învăţăm abilităţile de supravieţuire
necesare pentru a face faţă cu succes vieţii;
 trebuie să ne folosim experienţa personală ca un atu;
 într-o lume/ societate în care accentul se pune din ce în ce mai mult pe hârtie
(hârţogărie) și nu pe acţiune/ fapte, o lume în care dispare emoţia constructivă în
favoarea lipsei de reacţie/ abrutizare încercăm să aprindem/ menţinem o scânteie/ o
flacără/ o lumină pe drumul fiecărui copil.
Obiective Ce dorim?
 să identificăm cauzele și efectele stărilor emoţionale trăite de copii pentru a
reacţiona corect şi a-i ajuta dacă au nevoie;
 să ştim să gestionăm stările/ trăirile şi să le folosim în următoarele experienţe;
 să fim pregătiţi să reacţionăm în folosul nostru, nu impulsiv;
 să ne înţelegem copilul;
 să empatizăm cu ceilalţi, să comunicăm, să ne jucăm mai mult;
 să-i pregătim pe copii să fie capabili să se descurce oricând, oriunde;
 să-i învăţăm să facă alegeri bune, să-şi asume decizii.
Rezultate  identificarea trăirilor, convingeri şi comportamente, relaţii interpersonale,
așteptate rezolvarea problemelor și decizia, ghid de management emoţional;
 suntem şi reacţionăm în conformitate cu ceea ce simţim. Să eliminăm
“distorsiunile” și “aberaţiile” pentru o realitate cât mai atractivă.
Resurse Metode: prezentări power-point, chestionare, fişe de lucru, parabole, filmuleţe
necesare internet, conversaţia, dezbaterea, studiul de caz.
Mijloace: videoproiector, foi flipchart, markere, ecusoane, bilete.
Resurse de 2-3 h (în funcţie de întinderea discuţiilor iniţiale, prezentările echipelor, discuţiile
timp finale)

SCENARIU DIDACTIC:
1. Pregătirea: în invitaţia adresată părinţilor pentru participarea la acest lectorat li se cere să aducă
cu dânşii un obiect legat de o amintire ce a stârnit o emoţie.
2. Prezentarea temei, obiectivelor și a modului de desfăşurare. Lucrul în echipe: fişe de lucru.

114
3. Împărţire în 6 grupe: 3 grupe despre „EMOŢII POZITIVE - Bucurie, Dragoste, Compasiune” şi 3
grupe despre „EMOŢII NEGATIVE- Furie, Vinovăţie, Tristeţe”. Primesc ecusoane tematice (emoticoane
sugestive ca mimică).
4. Exerciţiu de spargere a gheţii: numele fiecărui participant, o emoţie pozitivă şi o emoţie negativă
(trăită cel mai des sau recentă); se trec pe postituri şi se lipesc pe silueta unui copac desenat pe o foaie de
flipchart. Se compară cu alegerile făcute de mine pentru numele grupelor.
5. Prezentarea teoretică privind diferite emoţii pure, trăiri emoţionale (stări), trăsături de caracter,
virtuţi. Se recomandă invitarea consilierului şcolar care poate avea propria intervenţie privind tema
conform experienţei profesionale.
6. Conform fişei de lucru, participanţii povestesc pe rând, cum plasează obiectul adus în timp și
spaţiu (ce amintire se leagă de el) şi ce emoţie le-a stârnit atunci/acum.
7. Participanţii scriu şi descriu, individual, 2-3 momente din viaţa personală corespunzătoare
emoţiei tematice (din grup). Descriu scurt: cauza(iniţiatorul), situaţia și gândurile avute, consecinţe,
morala/ lecţia de viaţă învăţată (utilizarea experienţei acumulate). Discută în grup, fac schimb de
experienţă.
8. Realizarea unui ghid de management emoţional/ sugestii pentru „emoţia tematică” a grupului:
modalităţi pentru creşterea sau scăderea momentelor emoţionante, alegerea răspunsului, acceptarea,
empatia (înţelegerea celuilalt). Se pot gândi la situaţii în care au manifestat/ au trăit emoţia respectivă, ce
consecinţe au avut manifestările lor, ce feed-back au primit din partea celor din jurul lor, ce sugestii pot
da pentru evitarea situaţiilor nedorite sau retrăirea situaţiilor plăcute. Fiecare grup primeşte şi o
povestire tematica sau filmuleţ educativ.
9. Prezentarea rezultatelor finale ale grupelor
10. Concluzii: înţelegerea emoţiilor copiilor de către părinţi, acceptarea lor, comunicarea între copii-
părinţi.
11. Împrăştieri de suflet: recomandări de cărţi/filme/site-uri utile părinţilor, profesorilor, elevilor.

Fişă de lucru
1. Exerciţiu: nume+emoţie - pozitivă:
- negativă:
2. Povestiţi pe rând, în grup, cum plasaţi obiectul adus în timp și spaţiu (ce amintire se leagă de el) şi ce
emoţie v-a stârnit atunci/acum.
3. Scrieţi/ descrieţi, individual, 2-3 momente din viaţa dumneavoastră corespunzătoare emoţiei tematice.
Descrieţi scurt:
-cauza (iniţiatorul);
-situaţia și gândurile avute;
-consecinţe;
-morala/ lecţia de viaţă învăţată (utilizarea experienţei acumulate).
4. Descrieţi/ discutaţi în grup.
5. Realizarea unui ghid de management emoţional/ sugestii pentru „emoţia tematică”:
 modalităţi pentru creşterea sau scăderea momentelor emoţionante;
 alegerea răspunsului;
 acceptarea;
 empatia (înţelegerea celuilalt);
 comunicarea emoţiilor;
 remedierea în relaţia cu copilul.
115
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

ACTIVITATEA 7: MESERIA DE PĂRINTE

Tipul de activitate Lectorat cu părinții
Tema Meseria de părinte
Motto: „Primul profesor al copilului este însuși părintele”
Grup ţintă Părinții elevilor de liceu
Profesor Dinu Aura, Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” București
Scop Depășirea barierelor de comunicare între părinți-profesori, părinți-elevi,
profesori-elevi
Obiective  conștientizarea importanței comunicării permanente părinți-elevi;
 identificarea problemelor în comunicarea cu copiii;
 conștientizarea importanței urmăririi permanente a copilului de către
părinți;
 consolidarea legăturilor părinți-elevi, părinți-școală.
Rezultate așteptate  crearea unei personalități armonioase a elevilor;
 dezvoltarea încrederii în sine;
 promovarea unei atitudini responsabile ca elev într-o instituție de
învățământ și a unei atitudini pozitive față de familie.
Resurse necesare fișe, chestionare, prezentare PowerPoint, laptop, ecran de proiecție,
videoproiector
Resurse de timp 1h
SCENARIU:
1. Se distribuie fiecărui părinte fișa „Discursul unui adolescent despre meseria de ………” (Anexa 1) și se
solicită acestuia să identifice meseria la care se referă adolescentul imaginar.
2. Se citesc răspunsurile părinților (pe care le estimăm ca referindu-se la „meseria de profesor”) și le
spunem apoi meseria „surpriză” și anume că adolescentul se referă la „meseria de părinte”.
3. Se reia discursul adolescentului și se transformă fiecare afirmație într-un sfat acordat părinților:
a. să își asume responsabilitatea pentru comportamentul adolescentului, acesta fiind și rezultatul
modului în care se comportă ca părinte;
b. să realizeze un echilibru între metodele bazate pe restricții și cele bazate pe recompense, astfel încât
adolescentul să nu se simtă constrâns în mod exagerat, dar nici să fie lăsat să poarte singur povara unei
prea mari libertăți;
c. să fie consecvenți în comportamentul și regulile pe care le impun copiilor; această consecvență
trebuie să se manifeste la ambii părinți (care trebuie să cadă de acord asupra regulilor și să le aplice la
fel);
d. să-și asculte mai întâi copilul (părerile lui, ce simte etc.) și, după ce acesta se simte în siguranță și
iubit, abia apoi să dea sfaturi sau să aducă critici constructive;
e. să facă efortul de a depăși grijile cotidiene de adult și să acorde un timp special adolescentului și
nevoilor lui, ce a învățat la școală, ce prieteni și-a făcut, ce frământări îl macină, ce teme îl interesează;
f. să fie atent la felul în care adolescentul își petrece timpul liber și să-l îndrume spre activități care să îi
formeze trăsături pozitive de caracter;
g. să îl trateze ca pe un partener de acțiune și discuție și, atunci când îl simte pregătit, să îl lase să ia
propriile decizii și să acționeze în baza acestora.
4. Se distribuie părinților un chestionar (Anexa 2) care să le ofere ocazia de a reflecta cu privire la
modul în care își îndeplinesc responsabilitățile parentale.
5. Se inițiază o discuție constructivă cu părinții, pe problematica responsabilitățile părintelui -
responsabilitățile copilului în vederea construirii unei relații pozitive între aceștia. La finalul discuțiilor li
se dă părinților o fișă decupată în formă de inimă (Anexa 3) cu sfaturi pentru părinți și sfaturi pentru
copii, subliniindu-se că „inima perfectă a unei familii” se va obține doar dacă cele două părți (părinți și
copii) vor depune eforturi susținute și echilibrate. Se va sugera părinților ca jumătatea ce le revine lor să
o păstreze și cealaltă jumătate să o dea copilului său.

116
 Anexa 1

Discursul unui adolescent

ce vorbește despre MESERIA DE...............................................

Dacă ar fi să vorbesc despre meseria lui, aș spune pe scurt următoarele:

 Muncește cu seriozitate pentru a mă învăța și educa.

 Îmbină utilul cu plăcutul în activitățile de învățare și educare pe care mi le oferă zilnic.

 Îmi dă o mulțime de sarcini, mai plăcute, mai neplăcute, dar toate spre folosul meu.

 Folosește o mulțime de metode de educare, unele mai dure, altele mai jucăușe, dar toate cu scopul
de a mă forma ca om de calitate.

 Își impune să fie un exemplu pozitiv pentru ceilalți și-mi solicită același lucru și mie.

 Periodic analizează ce am învățat, dar nu ca să mă critice ci pentru a mă ajuta să progresez și

pentru a-mi evidenția reușitele.

 În timpul său liber se gândește mereu la mine și chiar își sacrifică acest timp pentru a mă sprijini
atunci când am nevoie.

 Se implică în a-mi oferi ocazii de a petrece constructiv timpul liber.

 Când am reușit să învăț toate lucrurile considerate de el necesare, îmi dă voie să merg mai
departe, pe drumurile pe care mi le oferă viața.

117
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI Anexa 2

Vă rugăm să răspundeţi cu sinceritate la următoarele întrebări:
1. Cine se ocupă în mod special de educația copilului?
a. mama
b. tatăl
c. ambii părinți
d. altă persoană (cine?...............................................)
2. Care sunt cele mai eficiente metode pe care le folosiți cu copilul dumneavoastră pentru a-l educa?
_________________________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________________________

3. Cât timp pe zi acordați copilului dumneavoastră pentru a discuta sau a face activități special cu
acesta?
a. mai puțin de ½ oră
b. aproximativ ½ oră
c. ½ ora - 1 oră
d. peste 1 oră (cât?......................................)
4. Cum se comportă copilul dumneavoastră acasă? Descrieţi-l pe scurt.
_________________________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________________________

5. Cât timp acordă copilul dumneavoastră pregătirii pentru școală?

a. mai puțin de ½ oră
b. aproximativ ½ oră
c. ½ ora - 1 oră
d. peste 1 oră (cât?......................................)
6. Cât de des îl întrebați pe copilul dumneavoastră cu privire la temele sau lecțiile pe care le are de
învățat?
a. foarte des
b. des
c. mediu
d. rar
e. foarte rar
De ce?.........................................................................................................................................
7. Ce face copilul dumneavoastră în timpul liber?
_________________________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________________________

8. Cum ați menținut până acum legătura cu școala?

a. nu am avut timp și am venit rar la școală
b. am aflat de situația școlară a copilului din discuțiile cu el
c. am venit la ședințele cu părinții
d. am menținut legătura cu dirigintele prin telefon
e. am venit periodic la școală și am vorbit personal cu dirigintele și profesorii

Vă mulțumim pentru colaborare!

118
 Anexa 3

REGULI PENTRU PĂRINȚI REGULI PENTRU ADOLESCENȚI

Dedicați zilnic un timp special copilului  Nu lăsați prietenii și școala să vă acapareze

dumneavoastră, pentru a fi cu adevărat aproape de tot timpul; acordă zilnic un timp pentru a-ți
nevoile și frământările lui. redescoperi părinții și invers, pentru ca ei să te
redescopere pe tine.
 Respectați intimitatea adolescentului; dați-i
voie să aibă mici secrete sau zone din casă în care  Ascultă şi păstrează confidenţele, secretele
să fie doar el cu gândurile sale. spuse de părinți.

 Încercați mai întâi să îl înțelegeți și abia  Fii deschis în idei și trăiri față de părinți;
apoi să vă faceți înțeles prin sfaturi și îndrumări. nu-i pune în situația de „ghici” ce este în sufletul
tău.
 Fiți deschiși față de copilul dv. și provocați-l
pe teme diverse (serioase, amuzante, intime);  Consultă-te cu părinții în problemele tale;
tratați-l în aceste discuții ca pe un partener egal.
 Respectă aprecierile și evaluările părinților
 Arătați zilnic afecțiune față de adolescent, tăi, chiar dacă nu se potrivesc cu ale tale.
indiferent de dispoziția în care se află.
 Ia inițiativa de a le aduce aminte părinților
 Tratați-vă copilul ca pe un tânăr adult, că sunt iubiți și că, la rândul lor, te iubesc.
responsabil; Nu fiți exagerat de posesiv.
 Acceptă constructiv supravegherea și grija
 Dați exemple de comportare și fiți constanți părinților.
în valorile pe care le promovați.
 Fii tu însuți un exemplu pentru părinți;
 Desfășurați activități comune cu copilul folosește energia pe care o ai în mod constructiv.

Ia TU inițiativa de a face ceva plăcut cu părinții TĂI.

119
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
CAPITOLUL XI. EDUCAȚIA ANTIDROG PRIN PROIECTE ȘCOLARE ȘI
EXTRAȘCOLARE
Marea majoritate a cadrelor didactice lucrează
deja de multă vreme cu proiecte de diverse
tipuri și dimensiuni. Totuși, pentru că acest
termen este unul folosit cu multe sensuri în
limba română, precizăm că în acest capitol este
vorba despre proiecte antidrog, concepute după
regulile managementului de proiect, chiar dacă
exemplele din finalul capitolului nu sunt
neapărat cele mai elocvente în acest sens. Prima
parte a capitolului este de fapt un curs
simplificat de management de proiect, utilizabil
nu doar în educația antidrog, ci în orice domeniu
în care se pot organiza activități cu elevii și
profesorii, iar în a doua parte găsiți două
exemple concrete de proiecte la nivel de
comunitate restrânsă, implementate de echipe
din două licee din România.
MANAGEMENT DE PROIECT
Structura și etapele proiectului
Pentru elaborarea proiectelor, trebuie să aveți în
vedere definiția proiectului, ca investiție de
resurse pe o perioadă determinată, având ca
scop realizarea unui obiectiv sau unui set de
obiective precise. Obiectivele se realizează
printr-un set de activități care conduc la
obținerea unor rezultate.
Proiectele vor conține secțiuni separate, care să
prezinte motivația, scopul și obiectivele,
strategiile, căile de realizare, activitățile,
responsabilitățile, resursele umane și
financiare, termenele de realizare,
rezultatele și metodele de evaluare și
monitorizare.
Proiectele trebuie să conțină următoarele
elemente de bază:
Întrebări - cheie
CE încearcă acest proiect să realizeze?
CE veţi schimba sau influenţa prin intermediul acestui
proiect?
DE CE sunteţi cel mai potrivit pentru a realiza proiectul?
CUM veţi realiza proiectul?
CUM va fi condus proiectul?
UNDE se va desfășura proiectul?
CÂND se vor desfășura activităţile proiectului?
120
a) ideea proiectului sau problema ce se dorește a
fi rezolvată prin proiect;
b) motivația proiectului;
c) titlul proiectului;
d) scopul proiectului;
e) obiectivele proiectului;
f) resursele solicitate fie pe obiective, fie descrise
pentru fiecare activitate în parte;
g) grupul-țintă al proiectului și/sau cine
beneficiază de rezultatele punerii lui în practică;
h) activitățile care duc la realizarea obiectivelor,
cu descrierea lor și stabilirea întinderii în timp și
a dependențelor dintre ele;
i) rezultatele de bază ale proiectului, care se
stabilesc pentru fiecare obiectiv;
j) impactul proiectului;
k) bugetul proiectului, care poate fi defalcat pe
fiecare activitate și pe fiecare sursă în parte, pe
perioade de realizare a proiectului și în final
pentru întregul proiect;
l) indicatorii prin care rezultatele pot fi urmărite;
m) modalități de monitorizare și evaluare a
rezultatelor proiectului;
n) descrierea căilor/ modalităților prin care pot
fi diseminate informațiile despre rezultatele
proiectului și cum pot fi valorizate acestea;
o) sustenabilitatea proiectului - descrierea
modului în care poate fi asigurată continuitatea
proiectului la sfârșitul perioadei de finanțare
(dacă este cazul unui astfel de proiect) sau
prognozarea în timp a evoluției produsului/
rezultatului proiectului. Schematic, structura
proiectului arată așa:
Componentele propunerii
Scopuri și obiective
Justificarea urgenţei rezolvării problemei și a
capacităţii organizaţiei de a o rezolva.
Planificarea în timp și spațiu a proiectului și a
modului de implementare.
Întrebări - cheie
CUM veţi controla realizarea proiectului în derulare?
CUM veţi măsura eficienţa?
CUM veţi transmite celorlalţi ceea ce aţi făcut?
CÂT de mult va costa proiectul?
CE resurse vor fi necesare?
CUM va fi continuat proiectul?
CE se va întâmpla după ce proiectul iniţial va fi încheiat?
CE alte materiale puteți oferi în sprijinul propunerii?
Etapele în implementarea unui proiect sunt:
 Identificarea, prioritizarea și justificarea
problemei (inclusiv stabilirea cadrului geografic
și analiza cererii existente);
 Alegerea scopului și a obiectivelor
 Selectarea persoanelor care fac obiectul
intervenţiei.
 Planul de implementare, inclusiv metodele
și tehnicile de utilizat.
 Monitorizarea și evaluarea.
 Asigurarea continuității și sustenabilității
 Feed-back-ul. În funcţie de rezultatele
obţinute, trebuie să introducem modificări în
fiecare dintre paşii anteriori pentru a îmbunătăţi
intervenţiile viitoare.
IDENTIFICAREA, PRIORITIZAREA și
JUSTIFICAREA PROBLEMEI
Identificarea problemei
Identificarea unei probleme specifice și foarte
clar definite este primul pas critic spre
implementarea cu succes a unui proces de
rezolvare a problemei. Strategia de îmbunătăţire
a calităţii serviciilor implică rezolvarea
problemelor într-o ordine de priorități
De ce este important ca problemele să fie
prioritizate?
Resursele și timpul sunt limitate. Nu pot fi
rezolvate toate problemele în același timp, de
aceea eforturile ar trebui focalizate, inițial, pe
cea mai importantă problemă.
Pentru a câștiga experienţă și a acumula
expertiză în procesul de rezolvare a
problemelor, prima problemă pe care ar trebui
să lucraţi ar trebui să fie una care să poată fi ușor
studiată și rezolvată. Alegeţi o problemă pentru
care sunt disponibile multe informaţii.
121
Componentele propunerii
Monitorizare, evaluare și raportare.
Bugetul proiectului.
Durabilitate / Sustenabilitate
Materiale de susținere
Dacă rezolvarea primei probleme are succes,
acea soluţie poate fi reprodusă ușor la nivel local
sau naţional.
O problemă apare atunci când există o diferenţă
între ceea ce „ar trebui să fie” și ceea ce „este”;
între ideal și situaţia actuală.
Puteţi selecta o problemă folosind una din
următoarele tehnici:
 tehnica de observare directă, precum
sondajele populaţiei;
 tehnică de consens, prin care alegem în
echipă care dintre problemele comunității este
cea mai importantă și / sau urgentă;
 tehnică de analizare a datelor.
De exemplu, în comunitatea în care este liceul
nostru există familii nevoiașe, familii
dezorganizate cu mulți copii, abandon școlar la
copiii săraci și bătrâni singuri acasă care au
nevoie de îngrijire. Pentru a se asigura că
proiectul în care investește resurse va fi unul de
succes, o echipă de voluntari trebuie să aleagă ce
problemă e mai urgentă și mai importantă și
care poate fi abordată de elevi și profesorii lor.
Prioritizarea problemei
Matricea priorităţilor este o metoda ce ne va
ajuta în stabilirea acelei probleme pe care
urmează să o abordeze proiectul nostru. Vom lua
toate problemele pe care le-am identificat și le
vom prioritiza. Problema cu cea mai mare
prioritate va fi aceea care apare cel mai frecvent,
este cea mai importantă iar abordarea ei de către
noi este cea mai fezabilă (stă în puterea noastră
s-o rezolvăm cu resursele pe care le avem la
îndemână).
Stabilirea importanței problemelor va fi realizată
implicând grupul ţintă al proiectului. Implicarea
beneficiarilor în acest proces va asigura că vom
găsi problema cea mai importantă pentru
aceștia.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Justificarea problemei
Justificarea unei problemei pornește
întotdeauna de la misiunea și scopul grupului
sau organizaţiei cu care trebuie să fie în relaţie.
Problema trebuie să facă parte din aria
geografică și domeniul de activitate în care
grupul/organizaţia acţionează.
Explicaţi de ce voi sunteți în măsură să abordați
problema și să o rezolvați. Exemple cu succesele
anterioare sunt binevenite, acestea aducând un
plus de credibilitate. Dorinţa de a soluţiona sau
ameliora problema trebuie să stea la baza
construirii proiectului.
Problema justificată trebuie să fie reală. De aceea
se descrie situaţia actuală într-un anumit loc și
perioadă, precum și grupul afectat de problemă.
Se prezintă problema sau nevoia care se cere a fi
rezolvată, motivul pentru care este necesară
rezolvarea ei și modul în care se va ameliora
aceasta după încheierea proiectului. Este
importantă descrierea strategiei prin care se
ajunge de la situaţia actuală în care există
problema la situaţia dorită.
Pentru a fi credibilă problema, se prezintă
dovezi, date concrete, ușor verificabile în
favoarea acesteia: studii, analize statistice,
cercetări în domeniu, articole de presă, opiniile
experţilor din domeniul respectiv, alte
documente oficiale etc. Se recomandă folosirea
acestui tip de dovezi pentru a evita considerarea
problemei ca fiind nefondată, fără temei. Nu
faceţi presupuneri cu privire la existenţa
problemei și nu inventaţi dovezi.
O problemă existentă are susţinerea comunităţii.
De aceea este bine să fie sprijinită de autorităţi și
de comunitatea în care există. Sprijinul din
partea acestora este realizat cu ajutorul
scrisorilor oficiale de susţinere. Problema
trebuie prezentată din perspectiva beneficiarilor
iar rezolvarea ei trebuie dezvoltată tot din
această direcţie.
În fine, forma pe care justificarea problemei o va
avea este importantă. Persoana care citește acest
capitol trebuie să aibă o imagine clară asupra
contextului problemei. Astfel justificarea trebuie
să fie cât de simplă posibil, să fie interesantă de
citit, să nu conţină elemente de jargon și să aibă
dimensiuni rezonabile (adică să nu încerce să
rezolve toate problemele din lume).
Identificarea necesităţilor şi priorităţilor şi
stabilirea cadrului geografic. Odată cunoscute
122
problemele existente, pasul următor este să
stabilim pentru care din acestea există deja
mecanisme de soluţionare aflate în derulare.
Dacă există astfel de mecanisme și sunt
suficiente, înseamnă că nu este vorba de o
necesitate. Prin eliminare, se vor determina apoi
necesităţile încă nerezolvate, care nu trebuie
confundate cu problemele. Astfel de necesităţi se
dovedesc a fi foarte numeroase şi de multe ori
nu se pot rezolv simultan, caz în care devine
indispensabilă stabilirea unei ordini de
priorităţi. Este indispensabilă determinarea
limitelor geografice pe care trebuie să le aibă
intervenţia preventivă (țară, regiune, cartier,
școală etc.)
Analiza cererii existente
Uneori intervenţia preventivă poate fi proactivă
(urmând o planificare profesionistă care caută să
anticipeze problemele) sau reactivă
(reacţionează la problemele deja existente şi la
cererile de soluţionare provenite de la diverşi
actori sociali). Este posibilă implementarea
programelor de prevenire și în absenţa unei
solicitări sociale explicite. Există, de asemenea și
o altă realitate, la fel de frecventă: cererea
neadecvată care necesită intervenţii coercitive.
Astfel, se întâmplă să se solicite finanţare pentru
cereri foarte punctuale (de exemplu puncte de
informare în școli) și fundamentate pe
paradigme demonstrate a fi ineficiente în
prevenire (de exemplu oferirea de informaţii se
presupune că va schimba comportamentele).
IDENTIFICAREA SCOPULUI și OBIECTIVELOR
PROIECTULUI
Scopul proiectului
Scopul proiectului este ceea ce dorim să realizăm
după desfășurarea lui, adică starea la care vrem
să ajungem. Atunci când îl formulăm ne gândim
la întrebarea: „Unde vrem să ajungem?”.
În general, proiectele se adresează unei
probleme majore și își propun să rezolve
problema dacă e posibil, sau să amelioreze
situaţia creată de existenţa problemei respective.
Scopul este stadiul în care dorim să ajungă
problema în urma implementării proiectului.
Scopul proiectului este unic și se stabilește în
conformitate cu misiunea echipei / organizației
cu strategia sa de dezvoltare, dar și cu contextul
în care se desfășoară, cu nevoile și problemele
comunităţii.
Când formulăm scopul, acesta trebuie:
Să conţină
Un enunţ clar și concis
Un ideal
Un rezultat urmărit pe termen lung
Un verb la forma conjunctivă: „să realizeze...” sau un
substantiv verbal: „realizarea...”
Întrebări de verificare a scopului:
Reiese schimbarea pe termen lung din
formularea scopului?
Scopul este clar? Poate fi înţeles de cineva care
nu cunoaște proiectul?
Obiectivele proiectului
Imaginaţi-vă că scopul este destinaţia la care
doriţi să ajungeți. Obiectivele sunt calea prin
care ajungeţi la destinaţie.
Obiectivele sunt pași necesari pentru atingerea
scopului. Un obiectiv trebuie să fie realizabil,
specific, concret, atins într-o perioadă de timp,
măsurabil. El trebuie să fie în mod logic legat de etc.
problemă și scop. Obiectivul conţine grupul ţintă,  Determinarea beneficiarilor
adică grupul de implementare a proiectului.
Astfel, din formularea obiectivelor trebuie să
reiasă faptul că proiectul își propune atingerea
unor rezultate.
Pentru o construcţie corectă a obiectivului, vă
propunem un exerciţiu simplu din 7 pași.
 Stabilirea rezultatelor.
Rezultatul este dovada concretă ca un obiectiv a
fost îndeplinit. Pentru a fi siguri că obiectivul
poate fi îndeplinit, ne stabilim ce rezultate dorim Timpul trebuie să fie exprimat clar, astfel încât
să avem. Rezultatul determină o schimbare, o
îmbunătăţire pe care proiectul a produs-o
asupra beneficiarilor.
Întrebarea la care trebuie să răspundem este:
Care sunt rezultatele pe care dorim să le atingem
la sfârșitul proiectului? Exemplu de rezultat: 1
curs de instruire realizat, 1 conferinţă de presă
realizată, o clădire renovată, 20 de mașini
achiziţionate, 16 participanţi la curs care au
primit certificat de manager de proiect.
 Determinarea indicatorului de performanţă
Performanţa este nivelul la care dorim să se
realizeze un rezultat. Indicatorul de performanţă
123
Să nu conţină
Elemente măsurabile
Conjuncția „și” - desparte 2 scopuri
Cuvântul „prin” - descrie metoda
este unitatea de măsură a rezultatului. El ne
ajută să vedem cât de aproape am ajuns
comparativ cu rezultatele anticipate. Pentru a
determina indicatorul, trebuie să răspundem la
întrebarea: Cu ce măsurăm rezultatul pe care l-
am stabilit? Exemplu de indicator al rezultatului
– bucată, kilogram, zile (merele se măsoară în
bucăţi sau kilogram; cursul de instruire se
măsoară în zile)
 Determinarea standardului de performanţă
Standardul reprezintă cantitatea unităţii de
măsură. El ne arată care ar trebui să fie valoarea
indicatorilor de performanţă pentru a fi siguri că
am atins rezultatul. De exemplu: 2 mere, 7 zile,
Beneficiarul este persoana în folosul căreia se
realizează proiectul. Beneficiarul trebuie descris
clar în obiectiv pentru a putea fi verificat. De
exemplu, în programul de finanţare a Asociației
Bucuria Vieții pentru un proiect de prevenire a
delincvenţei juvenile, beneficiarii pot fi persoane
cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.
 Determinarea timpului necesar pentru
atingerea rezultatului
să se știe în ce interval de timp vom desfășura
proiectul. Timpul poate fi exprimat în ore, zile,
luni. De exemplu, în programul de finanţare al
Primăriei Oradea proiectul trebuie să se încheie
cel târziu la 31 decembrie a anului în care a
început proiectul.
 Scrierea obiectivului
Acest pas presupune combinarea informaţiilor
rezultate din parcurgerea celor 5 pași anteriori.
Enunţul care exprimă obiectivul trebuie să fie
coerent și clar.
 Evaluarea obiectivului
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Pentru a verifica dacă obiectivul este corect trebuie să răspundem la câteva întrebări de verificare:
Ce? Când? Unde? Pentru cine? Obiectiv specific
(Realizarea, elaborarea, reabilitarea...etc.)
Ce cantitate de rezultat voi obţine? Obiectiv măsurabil
Rezultatul pe care ţi l-ai propus poate fi îndeplinit de organizaţia ta cu Obiectiv Abordabil, adică
resursele de care dispune? (persoane, timp, bani)? poate fi atins
Există în realitate posibilitatea să îndeplinești rezultatul pe care ţi l-ai Obiectiv Realist
propus? (ex. dacă îţi propui să călătorești pe planeta Jupiter, chiar dacă ai
persoanele, timpul și banii suficienţi, în realitate nu poţi să faci această
călătorie).
Obiectivul exprimă clar intervalul de timp (în zile sau luni) necesar pentru Obiectiv încadrat în Timp
realizarea sa?
Câte obiective putem avea într-un proiect? Atunci când se definesc beneficiarii direcţi,
persoane fizice, trebuie precizat numărul
E bine de reţinut că un număr mare de obiective
rotunjit al membrilor grupului, vârsta lor (dacă e
nu înseamnă că proiectul este bun. În general se
posibil) și elemente multiple de identificare a
recomandă scrierea unui număr de
grupului, caracteristicile lor comune cât mai
3 obiective SMART într-un proiect. exacte.
Atunci când se definesc beneficiarii direcţi,
DETERMINAREA BENEFICIARILOR/GRUPULUI persoane juridice, trebuie precizat numele
ȚINTĂ complet al acesteia, fără abrevieri (de exemplu
Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”) și o scurtă
Grup ţintă - Beneficiari direcţi - Beneficiari descriere a modului în care acestea vor beneficia
indirecţi de pe urma proiectului.
Definirea corectă a acestor categorii de persoane Trebuie precizat numărul rotunjit al
este importantă pentru ca finanţatorul să beneficiarilor direcți. Exagerările vor fi
înţeleagă cine va realiza proiectul și cui i se vor depunctate de finanţator, în plus, din raportul
adresa activităţile din cadrul acestuia, rezultatele final va reieși numărul real al beneficiarilor, deci
lui. ar fi bine să faceți un calcul realist al
Grup ţintă - reprezintă grupul prin intermediul beneficiarilor proiectului vostru de la bun
căruia acţiunea își atinge scopul. El va fi început. Dacă numărul beneficiarilor va fi mai
reprezentat mereu de un singur grup de mare decât numărul prevăzut iniţial, în proiectul
persoane. Atunci când se definește grupul ţintă scris, acest lucru nu reprezintă neapărat un
trebuie precizate următoarele: punct negativ, însă dacă numărul acesta va fi
 numărul exact al membrilor grupului, vârsta mult mai mic decât cel prevăzut, asta denotă
lor; lipsa voastră de realism sau de capacitate
 elemente de identificare a grupului, organizatorică.
caracteristica lor comună. Beneficiari indirecți - reprezintă segmentul de
Grupul de beneficiari sunt persoanele fizice sau populaţie care beneficiază în mod indirect de
juridice în folosul cărora se produce schimbarea rezultate/efecte, urmare a efectului
urmărită. Categoria beneficiarilor poate fi multiplicativ. El va fi reprezentat mereu de unul
subclasificată în categoria beneficiarilor direcţi sau mai multe grupuri de persoane fizice clar
diferenţiate (să nu existe între ele legătura
și cea a beneficiarilor indirecţi.
directă de tip întreg-parte) sau de persoane
Beneficiari direcţi - reprezintă segmentul de juridice.
populaţie, instituţiile, structurile care beneficiază
în mod direct, nemijlocit de rezultate/efecte. El Atunci când se definesc beneficiarii indirecţi,
va fi reprezentat mereu de unul sau mai multe persoane fizice, trebuie precizat trebuie precizat
grupuri de persoane fizice clar diferenţiate (să numărul rotunjit al membrilor grupului, vârsta
nu existe între ele legătură directă de tip întreg- lor (dacă e posibil), elemente multiple de
parte) sau de persoane juridice. identificare a grupului, caracteristicile lor
comune cât mai exacte și o scurtă descriere a

124
modului în care vor beneficia de pe urma Planul se referă la modalitatea în care proiectul
proiectului. se va desfășura și va rezolva problema.
Atunci când se definesc beneficiarii indirecți, Descrieţi activităţile, oferiți informații asupra
persoane juridice, trebuie precizat numele obiectivelor proiectului, asupra numărului de
complet al acesteia, fără abrevieri și o scurtă activităţi pe care le veţi face într-o perioadă de
descriere a modului în care vor beneficia de pe timp, câte întâlniri cu câţi membri ai grupului
urma proiectului. ţintă etc. Asiguraţi-vă că nu vă asumați lucruri
care nu pot fi îndeplinite. Activitățile pot fi
Dat fiind că nu aveţi controlul direct asupra
împărțite în subactivități, pentru simplificarea
acestei categorii de beneficiari, gradul de
procesului și pentru claritatea proiectului.
aproximare poate fi mai ridicat în cazul acestora.
Precizarea cât mai multor elemente de Activităţile trebuie să fie bine definite, trebuie să
identificare a grupului, precum și descriere rezulte din obiective și să ducă la îndeplinirea
modului în care grupul va beneficia de pe urma lor. Ele trebuie să includă implementarea
proiectului, arată însă că știţi exact cui vreţi să vă efectivă; locul de desfăşurare; resurse;
adresaţi, cine vreţi să beneficieze de pe urma metodologie; persoane responsabile; mod de
proiectului vostru. evaluare.
PLANUL DE ACTIVITATE
CE Care vor fi activităţile principale în cadrul proiectului?
CUM Metodele și tehnicile de lucru. Alegerea metodelor trebuie să se bazeze pe o serie de
principii, cum ar fi:
Realizarea unei acoperiri maxime a populaţiei țintă.
Obţinerea unei eficienţe maxime cu privire la obiectivele alese.
Realizarea acestora cu cel mai mic cost relativ posibil.
Revizuirea alternativelor având în vedere principiile etice ce trebuie să ghideze
intervenţiile.
Planificarea intervenţiei, analizarea resurselor materiale şi umane aflate la dispoziţie.
UNDE Locul de desfășurare al fiecărei activități
CÂND Perioada de desfășurare a proiectului și principalele termene cheie
CU CE Resurse umane, materiale, logistice
CÂT DE BINE Evaluare
7 paşi în scrierea activităţilor Pasul 6: Identificaţi de cât timp aveţi nevoie, cine
este responsabil pentru fiecare activitate.
Pasul 1: Identificați rezultatele pe care le aveţi la
fiecare obiectiv. Fiţi atenţi căci acestea pot fi mai Pasul 7: Revizuiți planului de acțiune. Vor duce
multe atât la nivel de individ cât și la nivel de activităţile la realizarea rezultatelor? Activităţile
organizaţie. și rezultatele duc la realizarea obiectivelor?
Pasul 2: Identificaţi cel puţin un indicator Subliniaţi trăsăturile inovatoare care pot fi
măsurabil pentru fiecare rezultat. Indicatorii fac considerate distincte faţă de altele. De câte ori
rezultatele observabile. Ei descriu rezultatele în este posibil, folosiţi anexe pentru a da detalii,
termeni măsurabili și includ deseori numere informaţii suplimentare și informaţii pentru o
şi/sau procente. analiză în amănunt. Aceste tipuri de informaţie,
deşi necesare cererii, dacă sunt incluse în plan,
Pasul 3: Scrieţi rezultatele aşteptate, într-un
pot îngreuna lecturarea acestuia. Anexele oferă
tabel, cuprinzând și indicatorii identificaţi.
cititorului un acces imediat la detalii dacă sau
Pasul 4: Identificaţi activitatea / activităţile care când clarificarea unei idei sau concluzii este
duc la realizarea rezultatului. Specificaţi în mod necesară. Orare, planuri de lucru, activităţi,
clar procesul sau seria de evenimente care duc la metodologii, acte juridice, date autobiografice,
realizarea ei. scrisori de recomandare și aprobări sunt
Pasul 5: Identificaţi resursele de care aveţi exemple de anexe.
nevoie pentru a îndeplinii activitatea. EVALUAREA
125
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală
Evaluarea are doua părţi: a produsului și a
procesului.
Evaluarea produsului oferă rezultate care pot fi
atribuite proiectului, precum și măsura în care
proiectul şi-a atins obiectivele.
Evaluarea procesului arată cum a fost condus
proiectul, în legătură cu planul de acţiune stabilit
și cu eficienţa diverselor activităţi din plan.
Evaluările pot fi conduse de un membru din
interiorul organizaţiei, de o firmă de evaluare
sau de amândoi. Trebuie precizată durata
necesară pentru evaluare, cum va fi distribuit
feedback-ul în cadrul grupului ţintă, și un
program pentru revizuire și comentarii asupra
acestui tip de comunicare. Planurile de evaluare
se pot realiza la începutul, mijlocul sau sfârşitul
proiectului.
De ce e nevoie de un proces de evaluare?
Cum veţi şti dacă aţi obţinut impactul dorit?
Dacă aţi făcut treabă bună, tot ce trebuie să faceţi
este să descrieţi informaţiile adunate pentru a
vedea cât de mult v-aţi îndeplinit scopul. Veţi
ţine evidenţa telefoanelor primite? Îi veţi pune
pe voluntari să ţină un jurnal al orelor lucrate? Îi
veţi mai consilia pe beneficiari la şase luni după
ce au părăsit programul pentru a vedea cum
stau?
BUGETUL
Ce este un buget? Un buget este un plan
financiar al unui proiect. Un astfel de
document trebuie să includă o preconizarea a
cheltuielilor și a veniturilor legate de proiect. El
reprezintă un document a cărui fezabilitate
depinde de susţinerea din partea unui finanţator
sau a unui partener.
Ce trebuie să conţină un buget?
 planul financiar pentru toată durata
proiectului, inclusiv contribuţiile în natură,
contribuţiile beneficiarilor și ale organizaţiei,
fondurile cerute/furnizate de către donatori.
 o scurtă descriere a modului cum vor fi
gestionate fondurile în cadrul organizaţiei, banca
folosită, sistemul de raportare financiară,
persoana responsabilă cu contabilitatea în
cadrul organizaţiei
 de ce sumă este nevoie și cum va fi alocată
această sumă.
Pentru că, cel mai probabil, proiectele voastre nu
vor dezvolta această componentă prea mult, nu
voi insista cu ea. În cazul în care depuneți o
cerere de finanțare, capitolul „Buget” este unul
dintre cele mai importante, de aceea toate
126
precizările din „Ghidul solicitantului” și alte
documente de sprijin trebuie citite cu foarte
mare atenție.
CONTINUARE / SUSTENABILITATE
Întrebările la care trebuie să răspundeţi în acest
capitol sunt următoarele:
 Ce se va întâmpla cu proiectul după
încheierea activităţilor propuse?
 Cum se va manifesta impactul proiectului
după ce acesta s-a încheiat?
 S-au creat sau sunt posibilităţi de
identificare a altor resurse pentru continuarea
proiectului??
 Cum va fi administrat proiectul după ce se
încheie activităţile finanţate (unde este cazul)?
 Cum vor continua activitatea persoanele
implicate?
Din punct de vedere financiar, finanţatorii
doresc să ştie cum veţi asigura finanțarea
proiectului după ce se termină fondurile primite
de la ei. Ei doresc să ştie dacă este cazul să
investească în proiectul vostru. Pentru a nu le da
impresia că banii lor vor fi aruncaţi pe geam,
trebuie să le oferiţi perspective de viitor
palpabile. De aceea este cazul să vă gândiţi la o
strategie de finanţare pe termen lung.
Din punct de vedere instituţional trebuie să
arătaţi dacă organizaţiile implicate în proiect vor
mai avea dispoziţia și resursele (umane,
materiale) de a continua proiectul. Nu trebuie să
lăsaţi impresia că nu vă interesează prea mult, în
timp, ce se va întâmpla cu problema pe care
încercaţi să o rezolvaţi, ce se va întâmpla cu
nevoile grupului ţintă. Interesul vostru faţă de
problema abordată trebuie să fie cu bătaie lungă,
mai lungă decât durata acestui proiect punctual.
Puteţi și trebuie să arătaţi care vor fi efectele pe
termen lung ale proiectului vostru, impactul pe
care îl va avea și dincolo de perioada de
desfășurare/pentru care aţi semnat contractul
de finanţare. Schimbarea pe care o aduce
proiectul vostru nu trebuie să fie trecătoare.
Dacă ulterior derulării proiectului se va reveni la
situaţia problematică anterioară, proiectul nu şi-
a atins cu adevărat scopul.
Găsiți mai jos două exemple de proiecte antidrog
derulate la nivel de liceu, care au participat la
Concursul de proiecte antidrog „Împreună”.
Concursul este organizat de 14 ani de Ministerul
Educației Naționale și reunește la etapa finală
echipe de patru elevi și un profesor de liceu, câte
una din fiecare județ, câștigătoare ale etapei
județene.
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

PROIECTUL 1 – PARIU CU VIAȚA

„Pariu cu viața” - proiect antidrog al Colegiului Național „Octavian Goga” Sibiu (preluare din raportul de
proiect)
1. Prezentarea proiectului:
Proiectul „Pariu cu viața” scoate in evidență partea pozitivă a vieții, dar și informează tinerii asupra
riscurilor la care se expun consumând droguri, făcându-i pe aceștia să conștientizeze pericolul. Prin
activitățile desfășurate, am informat adolescenții cu privire la consumul de canabis și alcool, am aflat și
numeroase cauze care duc tinerii în punctul în care consumă astfel de substanțe, dar și alternativele
acestora de a combate dependența.
2. Problema identificată și soluționare:
Echipa de proiect a aflat de-a lungul desfășurării activităților că majoritatea adolescenților consumatori
de astfel de substanțe sunt influențați de anturaj. Substanțele ce creează dependență sunt văzute drept un
refugiu de tânăra generație, nevoia lor de a evada din problemele cotidiane sau, pur și simplu, de a
încerca ceva nou, pentru simpla adrenalină în momente de distracție. Tinerii nu cunosc adevăratele
consecințe provocate de consumul unor astfel de substanțe, din acest motiv echipa noastră a organizat
ore de informare pentru elevii Colegiului Național „Octavian Goga” și a găsit împreună cu aceștia diferite
alternative antidrog care au variat de la artă și sport până la lectură și activități de dezvoltare personală.
3. Scop și obiective:
Scopul care a stat la baza proiectului constă în desfășurarea activităților menite sa informeze tânăra
generație despre pericolul consumului de droguri, despre efectele acestora și de a-i face pe aceștia să
conștientizeze ceea ce produc cu adevărat aceste substanțe dăunătoare în interiorul unui organism aflat
în dezvoltare. Dorim să diminuăm consumul acestor substanțe în rândul tinerilor și să îi ajutăm să
găsească alternative și soluții pentru combaterea dependenței. Încercăm să convingem adolescenții să
aibă curiozități constructive, care nu pun sănătatea sau chiar viața în pericol. De asemenea, se dorește
schimbarea percepției, a mentalității tinerilor în legătură cu acest fenomen de integrare într-un anturaj.
Obiective generale:
 informarea, prevenirea și diminuarea/combaterea consumului de droguri;
 sensibilizarea grupului țintă cu privire la efectele consumului de droguri;
 găsirea alternativelor ce au ca scop influențarea acestora într-un mod pozitiv.
Obiective specifice:
 recrutarea voluntarilor;
 atragerea de fonduri pentru cumpărarea materialelor necesare;
 asigurarea spațiilor de desfășurare ale activităților;
 promovarea activităților prin intermediul paginilor de socializare și a afișelor amplasate în incinta
liceului;
 primirea în mediul online a unor păreri/feedback-uri din partea unor adolescenți care au participat
la activitățile organizate de echipa noastră.
4. Beneficiari:
Beneficiarii direcți care au luat parte la sesiunile de informare, dar și la activitățile organizate de echipa
proiectului „Pariu cu viața” au fost tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. A fost ales acest grup țintă
deoarece în această perioada mulți adolescenți îți dezvoltă o curiozitate fără limite și de multe ori nu țin
cont de consecințe; totodată sunt ușor de influențat, iar în mass-media și în mediul online sunt promovate
foarte multe modele negative care consumă astfel de substanțe. Considerăm că avem și numeroși
beneficiari indirecți, cum ar fi cadrele didactice și părinții ai căror copii au participat la activitățile din
cadrul acestui proiect.
5. Activități:
Proiectul, prin prisma scopului și a obiectivelor sale, se împarte în două ramuri, cu două concepte diferite,
dar care țintesc spre aceeași idee: viața la pozitiv. Prima ramura s-a bazat pe informarea tinerilor cu
vârste cuprinse între 14-18 ani și totodată promovarea acestor evenimente. Cea de-a doua ramură s-a
bazat strict pe activitățile pe care le-am desfășurat. Echipa de proiect consideră importantă informarea
127
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

elevilor cu privire la efectele negative pe care drogurile le pot avea asupra adolescenților, însă, un grad la
fel de înalt de importanță îl deține și promovarea activităților la care un tânăr poate participa, activități ce
au ca scop demonstrarea faptului că alegerile stau în mâinile noastre, iar alternativele pot fi sănătoase și
distractive.
Prima parte, „Împreună Antidrog”, se constituie ca etapa informării elevilor, a conștientizării acestora cu
privire la consumul de astfel de substanțe și a efectelor negative ce pot să apară. Prin această primă etapă,
echipa de proiect a prezentat într-un modul teoretic non-formal conceptul după care se ghidează și si-a
promovat viitoarele activități.
A doua parte a proiectului, „Pariu cu viața!”, pune un foarte mare accent pe alternativele la care tinerii pot
apela, venind înaintea acestora cu soluții reale, constituite în modulul practic al proiectului. Fiecare
activitate este detaliată mai jos.
5.1. Sesiuni de informare
În cadrul acestor sesiuni, echipa de proiect a prezentat elevilor Colegiului Național „Octavian Goga”
informații despre tipurile de droguri existente și efectele fizice și psihice ale acestora asupra corpului
uman. Pentru ca prezentarea să aibă un impact și mai puternic la nivelul grupului țintă, ni s-a alăturat și
consilierul școlar, care a dus impactul informațiilor noastre la bun sfârșit. La începutul sesiunilor au fost
aplicate chestionare legate de cannabis și alcool, elevii îmbunătățindu-și și clarificându-și astfel
cunoștințele despre aceste substanțe.
5.2. Concursul de artă
Această activitate a avut la scop Tragerea unui semnal de alarmă cu privire la pericolele consumului de
droguri și combaterea consumului acestora cu ajutorul artei. S-au strâns aproximativ 40 de creații
artistice pe teme antidrog.
5.3. Premiem și expunem creativitatea!
Prin această activitate, echipa de proiect a promovat potențialul creativ și talentul elevilor, în raport cu
tema ALTERNATIVA DROGULUI. Activitatea a avut ca scop crearea unei situații pentru ca elevii să se
poată imagina în rolul de consumator, urmând ca, prin desenele lor, să încerce să depășească acest stadiu,
propunând diferite soluții. Conceptual, putem spune că arta reprezintă, la fel ca și substanțele cu
proprietăți psiho-active, o modalitate de evadare. La finalul campaniei, 3 dintre cele mai reprezentative
creații au fost premiate cu cărți.
5.4. Dezbatem pe antidrog
Prin aceasta activitate, echipa de proiect, împreună cu 2 voluntari, a organizat o dezbatere demonstrativă
pe tema alcoolului și a canabisului, sub privirile atente ale elevilor care au fost atrași de această activitate
și sub îndrumarea doamnei profesor Paua Ciucur. Activitatea a avut scopul de a expune o alternativă la
consumul drogurilor, și anume dezbaterea și oratoria, hobby-ul principal al echipei de proiect.
5.5. Muzica e o alternativă
Echipa de proiect a ales ca într-o seară de vineri să organizeze un concert acustic, susținut de un elev
talentat al liceului nostru, în cea mai frecventată cafenea a generației noastre. Concertul s-a bucurat de un
mare succes și a avut scopul de a oferi o alternativa directă a substanțelor dăunătoare, bucurând publicul
prin ambianța relaxantă care a fost creată. Spre mirarea echipei de proiect, atunci când scopul concertului
a fost prezentat, înainte de începerea acestuia, am primit un feedback pozitiv și foarte multă susținere din
partea publicului.
5.5. Marea Hămăceală
Aceasta activitate s-a desfășurat în cel mai mare parc din județul Sibiu, parcul „Sub Arini”. Această
activitate s-a bucurat de finanțare de 1000 de lei din partea programului YouthBank și de ajutor din
partea Primăriei Sibiu și a brandului Minor Swing. Cu ajutorul finanțării și al Primăriei, activitatea s-a
bucurat de un mare succes. În cadrul festivalului, am organizat ateliere de teatru, decorațiuni hand-made,
tatuaje cu hena și, activitatea principală, bălăngănitul în hamace agățate în natură. Datorită acestor
activități, am reușit să aducem comunității sibiene și mai multe alternative drogurilor și ne-am bucurat o
dată cu participanții de succesul festivalului. Brandul Minor Swing ne-a închiriat 15 hamace, de care
comunitatea sibiană s-a bucurat de-a lungul festivalului.

128
5.6. Sibiu Plays
În cadrul Teatrului pentru copii și Tineret GONG, liceeni sibieni au avut ocazia de a participa în cadrul
Programului de Teatru „Sibiu Plays!’’, o activitate benefică pentru dezvoltarea fiecărui tânăr și o
alternativă pozitivă a drogurilor și nu numai. „Sibiu Plays!” este despre prietenie, muncă în echipă și
teatru.
6. Buget:
Bugetul proiectul a fost asigurat din diferite parteneriate, sponsorizări, dar și organizarea activităților de
autofinanțare (vânzări de bilete în cadrul concertului). Mai jos sunt detaliate liniile bugetului:
Finanțări Suma/materialele
Parteneriate (biblioteca liceului) 3 cărți
Finanțare Youthbank 1000 lei
Autofinanțare 50 lei
7. Evaluare:
Organizarea unor sesiuni de follow-up, la care au participat voluntarii și organizatorii proiectului. Aceste
sesiuni sunt menite să ne ofere o viziune asupra întregii desfășurări a proiectului, cât și un feedback. S-a
realizat și o analiză SWOT pentru a clasifica punctele forte și punctele slabe, care vor ajuta la
îmbunătățirea unei ediții viitoare a proiectului. Analiza SWOT, realizată de către echipa de proiect,
împreună cu voluntarii, s-a detaliat mai jos:
Puncte tari Puncte slabe Oportunități Amenințări
- folosirea metodelor de - neobținerea - elevii s-au arătat - lipsa de fonduri
acțiune și a activităților autorizației de susținere interesați de activitățile ce pentru edițiile
nonformale a sesiunilor în anumite prezentau caracter de viitoare
licee educație nonformală
8. Sustenabilitate și impact:
Organizarea repetată a proiectelor antidrog va duce la conștientizarea din partea tinerilor în legătură cu
gravitatea situației cu care ne confruntăm la ora actuală și astfel va ajuta la sensibilizarea acestora,
ajungând la o diminuare a consumului de droguri.
Prin promovarea luptei antidrog, alți tineri vor prelua această inițiativă, alăturându-se acestui proiect.
PROIECTUL 2: ALTFEL, DAR LA FEL CA TINE
Proiectul a fost implementat de o echipă de elevi și profesori de la Colegiul Naţional „Gheorghe
Vrănceanu” Bacău, în perioada septembrie 2011 – mai 2012.
Scopul proiectului: Implicarea unui număr cât mai mare de tineri, reprezentanți ai autorităților locale în
lupta împotriva consumului de produse noi cu proprietăți psihoactive denumite generic etnobotanice.
Obiectivele proiectului:
 Organizarea unui concurs de prevenire a consumului de etnobotanice la nivelul claselor a VI-a din 4
școli generale din județul Bacău.
 Organizarea unui flashmob la nivelul Municipiului Bacău în vederea promovării unui stil de viață
sănătos.
 Extinderea activităților pro-viață în afara județului Bacău cu scopul de a informa un număr cât mai
mare de persoane cu privire la efectele nocive ale consumului de etnobotanice, droguri și tutun.
 Extinderea activităților pro-viață în afara județului Bacău cu scopul de a informa un număr cât mai
mare de persoane cu privire la efectele nocive ale consumului de etnobotanice, droguri și tutun.
Grup țintă:
Elevii din 9 școli generale și 10 licee din Municipiul Bacău (6 școli generale din mediul urban, 3 școli
generale din mediul rural).
Beneficiari:
 Direcți : 1540 elevi, 10 reprezentanți ai autorităților locale, 5 ONG-uri
129
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

 Indirecți : 56 profesori, 30 părinți, comunitatea

Desfășurarea activităților:
1. Documentarea şi elaborarea proiectului.
2. Realizarea materialelor informative : material video.
3. Stabilirea partenerilor care se vor implica în implementarea proiectului.
4. Stabilirea unei întâlniri cu reprezentanții conducerii Școlilor cu clasele I-VIII în vederea realizării
programului de desfășurare a activităților.
5. Organizarea şi antrenarea persoanelor din Municipiul Bacău într-un joc intitulat ”Baloane optimiste”
ce presupune distribuirea de mesaje pro viață antidrog.
6. Organizarea unei sesiuni de informare despre consumul de etnobotanice pentru copiii cu
oportunități reduse din mediul rural (clasa a-VI-a și a-VII-a).
7. Organizarea şi susţinerea a patru activităţi de informare în rândul elevilor de la şcolile cu cls I-VIII
(Școala generală ”Mihai Drăgan”, Școala generală “Alexandru Ioan Cuza”, generală “Constantin Platon” și
Școala generală “Ion Creangă”).
8. Organizarea unei deplasări la Piatra Neamț în vederea extinderii informaționale cu privire la
consumul de droguri și entobotanice în afara județului Bacău.
9. Organizarea unei activități intitulate ”Construiește oamenii de mâine”, în aer liber în vederea
mobilizării unui număr cât mai mare de persoane cu scopul de a stabili o serie de alternative la consumul
de etnobotanice.
10. Realizarea unui flashmob intitulat ”Distracţia adevărată nu e (A)fumată” reprezentând o alternativă
la consumul de substanţe cu proprietăți psihoactive denumite generic etnobotanice.
11. Antrenarea pasagerilor din mijloacele de transport în comun în vederea mobilizării acestora într-un
schimb ţigară-măr.
12. Distribuirea de materiale informative cu rol de sensibilizare și informare a adulților în cadrul unui
eveniment cultural organizat la Filarmonica Bacău.
Parteneri:
 Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Bacău;
 Consiliul Judeţean al Elevilor, Bacău;
 Instituţia Prefectului, Bacău;
 Primăria Municipiului Bacău;
 Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău;
 Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău
Parteneri media:
 Realitatea TV Bacău
 1 TV Bacău
 Trustul de Presă DEŞTEPTAREA
 Ziarul de Bacău
 Kristofer93.com
 InimaBacaului.com
Sponsori:
 S.C Grafit Invest S.R.L Bacău
 APACA Bacău
 S.C Regent 22:22 S.R.L Bacău
 Filarmonica Bacău

130
Glosar
Adicție Dependență, consum compulsiv de substanță, deseori însoțit de creșterea treptată a
dozelor, diminuarea sau abolirea sentimentului de control asupra consumului care
persistă în ciuda efectelor negative pe care consumul le exercită în viața
consumatorului și a celor din jur.
Alcool Etanol, substanță psihoactivă obținută prin fermentarea zaharurilor. Efect
sedativ/hipnotic, deși la doze mici are efect stimulant, euforizant prin diminuarea
sistemelor de auto-control. La doze mari, poate produce comă și deces, mai ales
atunci când este asociat cu alte sedative (benzodiazepine, opiacee). Statutul său legal
variază, cu unele țări controlând strict producția, vânzarea și distribuția din motive
religioase sau economice și de sănătate.
1 UNITATE de - 10 grame de alcool pur. Aproximând, 1 UNITATE de alcool se
regăsește într-o bere de 330 ml sau 1 pahar de vin sau un shot de tărie
Consum riscant de - un nivel de consum sau tipar de consum care nu pune probleme
în prezent, dar este probabil să determine consecințe negative pentru sănătate în
viitor, dacă acest nivel este continuat. Poate fi asemănat altor comportamente care
pun la risc sănătatea (de exemplu, consumul ridicat de zahăr sau sare).
Consum nociv de - un tipar de consum de alcool care deja produce daune sănătății
fizice sau psihice
Alcoolic Termen vechi, neutilizat în prezent în literatura de specialitate, care descrie o
persoană cu probleme (în general severe, cronice) legate de consumul de alcool. A
fost abandonat din cauza lipsei sale de precizie și a faptului că a ajuns să aibă o
conotație negativă.
Alcoolicii Metodă de intervenție de tip self-help (auto-ajutor), nemediată de un profesionist, în
Anonimi care foști și actuali consumatori se întâlnesc pentru a se susține reciproc în
atingerea abstinenței văzută ca unic obiectiv posibil. Are la bază modelul de boală al
dependenței de alcool. Recuperarea este văzută ca un proces care parcurge 12 pași
distincți care reprezintă tot atâtea etape prin care consumatorul trebuie să treacă
pentru a se vindeca. Are o componentă spirituală puternică, ceea ce poate constitui
un obstacol pentru unii consumatori. Există și alte grupuri de auto-ajutor, cu filosofii
diferite, cum ar fi Crucea Albastră, prezent și în România.
Alcoolism Termen introdus în secolul 19, marchează primele eforturi de înțelegere a
consumului problematic de alcool într-o manieră obiectivă, științifică. A fost
abandonat în favoarea unei viziuni dimensionale asupra acestui fenomen (consumul
ca un continuum de severitate pornind de la mic spre mediu și mare), față de viziune
categorică a termenului de alcoolism (cineva este sau nu este alcoolic). În plus,
termenul a căpătat nuanțe peiorativ-derogatorii.
Alunecare Episod scurt de reluare a consumului, după care se revine la starea anterioară de
abstinenţă. Apare ca urmare a unei situații de mare risc care nu a fost gestionată
adecvat (sau au lipsit abilitățile necesare pentru a-i face față). Există un risc foarte
mare de evoluție spre recădere. Pentru a preveni această evoluție, beneficiarii își
construiesc un plan de urgență.
Ambivalență Stare frecvent întâlnită în rândul consumatorilor problematici de substanță, în care
persoana este în același timp conștientă de efectele pozitive ale substanței, cât și de
consecințele negative ale consumului, neputându-se hotărî să ia o decizie privind
oprirea/scăderea consumului. Persoana ambivalentă reacționează negativ la orice
sugestii în acest sens venite din exterior, care amenință schimbarea stării de fapt. De
aceea, o modalitate de a angaja în discuție o persoană ambivalentă poate fi evaluarea
avantajelor pozitive ale consumului.
Amfetamine Clasă de substanțe cu proprietăți stimulante ale sistemului nervos central.
Administrate oral, prin prizare sau, mai rar, injectare. Efectele includ tahicardie,
scăderea apetitului și a nevoii de somn, agitație, hipervigilență, midriază,

131
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

hipertensiune. Consumul pe perioade lungi și în cantități mari poate duce la

modificări de personalitate (agresivitate, iritabilitate, psihoză). Întreruperea după o
perioadă mare de consum se poate asocia cu fenomene de sevraj de tip stări
depresive, tulburări de apetit și de somn, oboseală. Medical, sunt folosite în tratarea
narcolepsiei și a ADHD la copil. În afara uzului recreațional, este consemnat (dar
nerecomandat) uzul pentru mărirea rezistenței la efort (studenți, profesioniști cu un
program încărcat) și pentru scăderea în greutate.
Anxietate Stare afectivă episodică scurtă (atac de panică) sau de durată (anxietate
generalizată) caracterizată printr-un sentiment de teamă, neliniște, mergând până la
spaimă și groază fără un motiv real sau realist (de exemplu, frica de a avea o boală
incurabilă sau un atac de cord la un adult clinic sănătos).
Balanța Instrument de lucru prin care sunt evaluate avantajele și dezavantajele unui
decizională comportament (ale unei decizii). În modelul Prevenirii Recăderilor, această analiză
se realizează pe termen scurt (imediat după consum) și pe termen lung (ore, zile,
ani) pentru a sublinia faptul că decizia pe termen scurt favorizează consumul, în
timp ce decizia pe termen lung favorizează oprirea consumului. Consumatorul
trebuie astfel să facă o conexiune între ceea ce își dorește să obțină pe termen lung și
să caute modalități de control al impulsurilor care caută satisfacția pe termen scurt.
Benzodiazepine Grup de substanțe cu structură chimică asemănătoare, folosite ca sedative,
hipnotice, miorelaxante și anti-epileptice. Cele mai cunoscute sunt Alprazolam
(Xanax), Diazepam, Clonazepam (Rivotril) sau Lorazepam (Anxiar). Potențialul letal
în condiții de supradoză este redus, dar pericolul crește considerabil când sunt
asociate cu alte sedative (alcool, opiacee). Au un potențial important pentru
instalarea fenomenelor de abuz și dependență, de aceea, utilizarea lor medicală
peste 4 săptămâni trebuie evaluată cu atenție.
Cannabis Cannabis sativa, plantă cu proprietăți psihoactive consumată prin inhalare sau oral.
(Marijuana) Rășina plantei (hașiș) conține o concentrație mai mare a principalului principiu
activ, tetrahidrocanabinol (THC). Alte metode de creștere a concentrației de
substanță activă sunt prin extracție (cu ulei, la rece). Simptomele intoxicației acute
includ o stare de bine până la euforie, relaxare, amețeală, uneori suspiciozitate și
panică. Fenomenele perceptuale includ o creștere în intensitate a stimulilor
senzoriali (vizuali, sonori), senzații de dilatare a timpului, mai rar, halucinații.
Fenomenele fizice includ hiperfagie, tulburări de memorie, tulburări de coordonare
motorie, somnolență. În unele cazuri poate apărea episod psihotic acut. Poate
determina fenomene de abuz și dependență (în procente asemănătoare alcoolului).
Sevrajul se manifestă prin iritabilitate, tulburări de somn, de apetit. Statutul legal
variază, cu unele țări aprobând diferite tipuri de consum, mergând de la legalizare
completă (unele state din SUA), la aprobarea pentru uz medicinal sau doar
dezincriminarea consumului propriu.
Capcane Montarea de situații care duc la reluarea consumului. De cele mai multe ori,
psihologice capcanele psihologice sunt semnul unei schimbări în motivația participantului.
Dorința de a consuma devine mai puternică, dar acest fapt nu poate fi admis în mod
direct.
Ciuperci Se extrage o substanță cu proprietăți halucinogene puternice, psilocibina. Recent,
halucinogene unele studii au sugerat posibilitatea folosirii psilocibinei în tratarea stărilor de
anxietate.
Cocaină Substanță de semi-sinteză obținută din frunzele arbustului de coca. Se prezintă ca un
praf alb. Este consumată prin prizare, mai rar pe care orală sau intravenoasă (în
acest caz, de obicei în asociere cu opiacee). Puternic stimulant al SNC, efectele includ
stare de euforie care durează până la 30 de minute, midriază, tahicardie. La doze mai
mari se instalează hipertensiune arterială, agitație, confuzie, convulsii, atac cerebral
sau infarct. Consumul îndelungat se asociază cu abuz, dependență, modificări de
personalitate. Sindromul de sevraj este specific stimulantelor, cu stări de deprimare,
tulburări de apetit și de somn, apatie.
132
Comorbiditate Sau diagnostic dual, se referă la asocierea între tulburările de consum de substanță
și alte tulburări mintale. Această asociere este frecventă (până la 60% din
persoanele cu abuz și dependență de alcool asociază tulburări de anxietate și
depresie). Tratarea problemelor psihice asociate abuzului de alcool sau droguri are
un impact major asupra șanselor de recuperare ale persoanei.
Consum Obiectiv de schimbare alternativ la abstinență, presupune existența unor marje de
controlat consum maxim pe care persoana se angajează să nu le depășească.
Condiționare Mecanism de învățare, prin asociere și repetiție.
Condiționare clasică (de tip pavlovian) – asocierea repetată între consum și locuri,
lucruri sau oameni, în așa fel încât reîntâlnirea cu acestea poate declanșa pofta de
consum. De exemplu, consumul după serviciu sau asocierea între un anumit bar și
consum, asocierea între un anumit grup de oameni și consum.
Condiționare operantă – asocierea între o stare afectivă negativă și efectele pozitive
ale consumului de substanță, astfel că aceasta devine o soluție automată (de
exemplu, consumul de alcool în situații de anxietate socială). Consumul este întărit
prin consecinţele lui.
Dependență Termen propus a înlocui conceptul de adicție sau de alcoolism. În general, se referă
la consumul în cantități mari, pe durate lungi de timp, care determină afectarea
funcționării psihologice și sociale.
fizică – se referă la toleranță și sevraj.
psihologică - se referă în principal la fenomenul poftei (craving) care afectează pe
termen lung capacitatea persoanei de a controla (sau opri) consumul de substanță și
care determină apariția recăderilor
Depresie Tulburare afectivă caracterizată în special prin stare de tristețe și absența energiei și
a bucuriei de a trăi. Însoțită de gânduri de inutilitate, lipsă de sens și vinovăție.
Durată de cel puțin 2 săptămâni. Stările depresive pot apărea fără să existe neapărat
un diagnostic de depresie (tulburare afectivă depresivă) și pot fi în contextul altor
tulburări fizice sau psihice sau în contextul unor factori adverși de mediu.
Numeroase droguri pot avea efecte antidepresive, ceea ce le sporește în acest caz
potențialul de abuz și dependență, consumatorul realizând un fel de auto-terapie.
Detoxifiere Se referă la eliminarea substanței (droguri, respectiv alcool) din organism. Atunci
când substanța consumată este alcoolul, o regăsită și sub numele de dezalcoolizare.
Se poate face pe cont propriu sau asistată medical, pentru limitarea efectelor
sevrajului, în ambulatoriu sau în centre specializate (de exemplu, spital). Este o
etapă pregătitoare în tratamentul dependenței, întrucât corectează doar starea fizică
a consumatorului, nu și mecanismele psihologice ale dependenței.
Drog În sens larg, orice substanță care, introdusă în corp, produce efecte asupra
funcționării acestuia. În sens mai limitat, se referă la substanțele cu proprietăți
psihoactive. Și mai limitat, descrie substanțele ilicite.
Etnobotanice Termen popular, se referă la Substanțele Noi Cu Proprietăți Psihoactive (SNPP) care
au apărut începând cu sfârșitul anilor 2000 și care au fost vândute o perioadă în mod
legal. Prin schimbarea permanentă a formulelor chimice, aceste substanțe sunt greu
de controlat sau de anticipat ce efecte ar putea avea asupra consumatorilor. Sute de
astfel de substanțe sunt identificate în fiecare an. Structura lor mimează fie structura
canabisului, fie pe cea a amfetaminelor.
Ecstasy Substanță din grupa amfetaminelor, în general administrată oral, sub formă de
pastile. Riscurile sunt date de deshidratarea acută care apare prin creșterea
metabolismului și sindromul serotoninergic (mai ales la doze mari și în asociere cu
alte substanțe care cresc nivelul acestui neuromediator, de exemplu
antidepresivele). Abuzul și dependența sunt posibile, precum și afectări cerebrale de
durată prin consum prelungit și în doze mari. Statut ilegal, recent investigată pentru

133
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

utilizarea în asociere cu psihoterapia, pentru sindromul de stres post-traumatic.

Harm reduction Programe și politici care vizează diminuarea riscurilor și consecințelor negative
asociate consumului de substanță atât pentru consumator cât și pentru societate. HR
se preocupă mai puțin cu a determina consumatorii să devină abstinenți și se opune
criminalizării acestora. Un exemplu de astfel de program este distribuția de seringi
sterile pentru a diminua riscul infectării cu HIV sau dezvoltarea de servicii de
intervenție în locurile de petrecere, pentru a diminua riscul de accidentare și comă
la cei intoxicați cu alcool.
Heroină Opiaceu de semi-sinteză, cu potențial ridicat de abuz și dependență. Se
administrează prin inhalare sau parenteral, intravenos.
Intervenție Procedură aplicată consumatorilor cu un consum la risc sau puțin problematic, în
scurtă vederea prevenirii evoluției către forme mai grave de abuz și dependență. De obicei
survine în urma unei activități de screening în populația generală sau sub-populații
la risc. Constă în una sau mai mult ședințe scurte în care un profesionist oferă
feedback, informații și sfat cu privire la consum și formulează recomandarea de a-l
reduce.
Interviu Un set de tehnici și un stil de lucru menite să ajute consumatorul să-și rezolve
motivațional ambivalența și să înainteze în ciclul schimbării prin consolidarea motivației sale.
Este o formă colaborativă, centrată pe nevoile și preferințele consumatorului, în
opoziție cu metodele coercitive care încearcă să obțină schimbarea prin forțarea sau
amenințarea persoanei.
Intoxicație O condiție care apare în urma administrării unei substanțe psihoactive. Include
totalitatea manifestărilor fizice, psihologice și comportamentale ale persoanei aflate
sub influența substanței. Manifestările acesteia depind de profilul farmacologic al
substanței, doza, modul de administrare, nivelul de toleranță al consumatorului și
așteptările acestuia. Supradoza este o formă gravă de intoxicație, în care o doză
foarte mare este administrată. O situație specială de supradozare este cea în care un
consumator care a fost închis o perioadă (timp în care nu a consumat și toleranța sa
a scăzut considerabil) este eliberat din penitenciar și consumă aceeași doză pe care
o consuma înainte de a fi fost reținut (când nivelul său de toleranță era mare). Unele
substanțe au un prag de toxicitate foarte ridicat, fiind nepericuloase pentru viață
chiar în doze mari (cannabis, LSD, benzodiazepine), altele pot duce la comă și
moarte destul de repede (alcool, opiacee).
Ketamină Substanță cu proprietăți anestezice și halucinogene. Se administrează prin prizare
sau parenteral (intramuscular sau intravenos). Statut ilegal, recent investigată
pentru proprietăți antidepresive cu efect rapid, dar de scurtă durată.
LSD Substanță halucinogenă de sinteză. Administrată oral, cu efecte de lungă durată (8-
12 ore). Investigată pentru posibile efecte în tratarea dependențelor, mai ales de
alcool.
Motivație Probabilitatea ca un individ să se angajeze și apoi să mențină un anumit
comportament. Are la bază nu doar factori interni, ci și externi (relaționali, de
mediu). Este variabilă în timp, pe măsură ce prioritățile și nevoile persoanei se
schimbă.
Obiectiv (de Ce își propune să facă persoana cu privire la comportamentul de consum. În general
schimbare) obiectivul este de dorit să fie SMART: Specific, Măsurabil, Accesibil, Realist și
încadrat într-un interval de Timp.
Poftă (dorință, Senzație imperioasă care creează un disconfort puternic consumatorului care va
engl. craving) căuta să consume pentru a o diminua sau a o face să dispară. A se diferenția de
sevraj care este o manifestare a dependenței fizice, durează pe perioada
dezintoxicării/ dezalcoolizării și are numeroase manifestări somatice. Pofta este o
marcă a dependenței psihice, are manifestări fizice limitate și poate să apară la
intervale de timp lungi după oprirea consumului (chiar și ani). Se asociază adesea

134
 unor factori de mediu (oameni, locuri, lucruri) sau stări interne (gânduri, emoții,
amintiri) care au fost asociați consumului (condiționări).
Presiunea Acțiunea exercitată de un grup (adesea grupul de egali) în sensul reluării
grupului consumului de către o persoană care a devenit abstinentă sau a decis o altă
schimbare care îl pune în opoziție cu valorile grupului. Poate fi directă (îndemnuri
verbale, oferire spre consum) sau indirectă (atunci când consumatorul se simte
exclus și consumă pentru a scăpa de senzația că toți îl judecă negativ sau că face notă
discordantă cu ceilalți).
Prevenirea O abordare psiho-educaţională care vizează schimbarea comportamentală. O
recăderilor metodă de intervenție în cazul dependențelor. În Prevenirea Recăderilor, training-ul
abilităţilor are drept scop atingerea de către participanţi a următoarelor obiective:
înţelegerea recăderii ca un proces; identificarea situaţiilor de mare risc, identificarea
şi punerea în aplicare a strategiilor de a face faţă acestora; identificarea şi punerea în
aplicare a strategiilor de a face faţă craving-ului/poftei; implementarea unor planuri
de minimizare a consecinţelor negative în caz de alunecare (accident); rămânerea în
forma de tratament aleasă chiar și după producerea unei recăderi; crearea și
punerea în practică a unui stil de viaţă mai sănătos.
Recădere Reprezintă reluarea consumului de substanţă după o perioadă de atingere și
menținere a abstinenţei. Apare în urma unui episod de alunecare care nu a putut fi
gestionat adecvat. De obicei, recăderea se asociază cu revenirea simptomatologiei
caracteristică dependenței.
Schimbare În modelul transteoretic al schimbării, persoana care realizează voluntar o
(stadiile) schimbare trece prin mai multe etape, pe măsură ce devine tot mai angajat în
procesul de schimbare și își rezolvă starea de ambivalență. Aceste stadii sunt, în
ordine, precontemplare, contemplare, pregătire, acțiune, menținere. În oricare
stadiu este posibilă recăderea, eveniment care îl readuce pe consumator în starea de
ambivalență și în situația de a contempla schimbarea sau de a menține consumul.
Totuși, această reciclare nu este o revenire la situația inițială, întrucât consumatorul
a acumulat informații în timpul procesului de schimbare și, mai ales, cel de recădere.
Sevraj (sindrom Un set de semne și simptome caracteristice care apar la oprirea consumului sau
de întrerupere/ scăderea dozelor de substanță consumată. Sevrajul este o condiție asociată
abstinență) dependenței. Durata sa este limitată în timp, în paralel cu perioada necesară
dezintoxicării. În mod obișnuit, manifestările sevrajului sunt de sens opus
manifestărilor din intoxicația acută cu aceeași substanță.
Situații de Situații care pun în pericol sentimentul de control al persoanei care a realizat o
(mare) risc schimbare, creând condițiile pentru alunecare/recădere. Majoritatea au de a face fie
cu presiunea grupului, fie cu stările emoționale negative sau conflictele interpersonale.
Consumatorii sunt instruiți fie să le evite, fie să aibă pregătite strategii active de a le
face față.
Stres Răspunsul unui organism viu la condiții de mediu.
Toleranță O scădere a intensității efectelor unei substanțe consumate în cantități mari și pe
perioade lungi de timp. Pentru a lupta împotriva instalării toleranței, consumatorul
poate recurge la creșterea dozelor administrate sau recurge la o cale de
administrare mai eficientă (de exemplu, trece de la inhalare/prizare, la injectare).
Toleranța este o marcă a dependenței.

135
 Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Bibliografie
***, Raport național privind situația drogurilor. 2016. România. Noi evoluții și tendințe, Agenția Națională
Antidrog, București, 2016
Abraham P., Cicu G., Podaru D., Moldovan A.M., Prevenire și consiliere antidrog, Editura Ministerului
Administraţiei și Internelor, 2004
American Psychiatric Association: Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fifth Edition.
Arlington, VA, American Psychiatric Association, 2013
Carroll, K.M., O abordare cognitiv-comportamentală în tratamentul dependenţei de cocaină. Manual de
terapie pentru dependenţa de droguri, Editura Detectiv, Bucureşti 2007
Cicu G., Georgescu D., Moldovan A.M., Concepte de bază privind tulburările datorate consumului de
substanțe, Agenția Națională Antidrog, București, 2007
Edwards G, Marshall EJ, Cook C, The treatment of drinking problems: a guide for the helping professions,
Cambridge University Press, 1997
Hendershot et al. Relapse prevention for addictive behaviors Substance Abuse Treatment, Prevention, and
Policy, 2011
Honey, P., Mumford, A. (2006) The Learning Stiles Questionnaire 80-item version
Hriscu E., Ioan M., Prevenirea recăderilor în tulburările legate de consumul de substanțe. Ghid practic
pentru profesioniștii din domeniul sănătății, Editura Medica, București, 2004
http://www.who.int/substance_abuse/terminology/who_lexicon/en/
https://www.drugabuse.gov/publications/research-reports/prescription-drugs/glossary
Lowinson JH, Ruiz P, Millman RB, Langrod JG, Substance Abuse. A comprehensive textbook,
Williams&Willkins 1997
Marlatt, G. A., Prevention Action Plan for Alcohol Related Problems, California Health Research Foundation,
San Rafael, 1985
McClelland, D., Burnham, D., Power is the Great Motivator, Harvard Business Review, 1977, 2001.
Miller W.R., Rolnick, S, Interviul motivaţional. Pregătirea pentru schimbare, Editat de Agenţia Naţională
Antidrog, Bucureşti, 2005
Miller WR, TIP 35: Enhancing Motivation for Change în Substance Abuse Treatment, U.S. Department of
Health and Human Services, Center for Substance Abuse Treatment, 1999
Miller WR, Wilbourne PL (2002), Mesa Grande: a methodological analysis of clinical trials of treatments for
alcohol use disorders, Addiction 97, 265-277
Prelipceanu D, Voicu V (eds.) Abuzul și dependența de substanțe psihoactive. Manual pentru studenții la
medicină și medicii rezidenți psihiatri, Infomedica, București, 2004
Szapocznik, J., Hervis, O., Schwartz, S., Terapie strategică de familie de scurtă durată pentru adolescenţii
consumatori de droguri. Manual de terapie pentru dependenţa de droguri, Editura Detectiv, Bucureşti,
2007
Tortosa E. M., Rebolleda E. C., Suport de curs Prevenirea recăderilor, București, 2007
U.S. Department of health and human services, Brief Interventions and Brief Therapies for Substance Abuse,
U.S. Department of health and human services, Enhancing Motivation for Change în Substance Abuse
Treatment, 1999
Ward T., Melser J., Yates P. M., Reconstructing the Risk–Need–Responsivity model: A theoretical elaboration
and evaluation, Aggression and Violent Behavior 12 (2007) 208–228
World Health Organization. Alcohol în the European Union. Consumption, harm and policy approaches.
WHO Geneva, 2012
World Health Organization. WHO expert committee on problems related to alcohol consumption. WHO
Geneva, 2007
Yates, P., Prescott, D.S., Building a better life: a good lives and self-regulation workbook, The Safer Society
Press, Bramndon, Vermont, 2011

136