Sunteți pe pagina 1din 136
Asociația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS www.asociatiacatharsis.ro Prevenirea
Asociația pentru Dezvoltarea Serviciilor
Sociale și Educaționale CATHARSIS
www.asociatiacatharsis.ro
Prevenirea consumului de
droguri la adolescenți prin
intervenții active în școală
MARTIE 2018
MARTIE 2018

1

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

OFERTA DE CURSURI 2018

ABORDAREA TERAPEUTICĂ A TULBURĂRILOR CAUZATE DE UZUL DE SUBSTANȚE- Curs de baza în adicții, Curs de formare profesională continuă acreditat de

Colegiul Psihologilor din România - (40 credite) pentru Psihologie Educațională, Apărare, Psihologie clinică și psihoterapie.

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (5 credite)

AUTOCUNOAȘTERE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ

FENOMENUL

VIOLENȚEI:

DE

LA

DELIMITĂRI

CONCEPTUALE

LA

PREVENIRE

ȘI

INTERVENȚII

EFICIENTE

Curs de formare profesională continuă acreditat de

Colegiul Psihologilor din România – (60 credite) pentru Psihologie Educațională, Apărare, Psihologie clinică și psihoterapie.

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (7 credite)

FORMATOR - Curs de perfecționare, acreditat ANC, cod COR 242401 cursul este dedicat persoanelor cu studii superioare care doresc să înceapă o carieră ca formator.

MANAGEMENTUL FURIEI - Curs de formare profesională continuă acreditat de:

Colegiul Psihologilor din România (10 credite) pentru psihologi școlari, psihologi clinicieni și psihoterapeuți;

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (2 credite)

MANAGER PROIECT curs de perfecționare acreditat ANC, cod COR 242101, dedicat persoanelor care doresc să lucreze în domeniul proiectelor cu finanțare nerambursabilă.

METODE ȘI TEHNICI INTERACTIVE DE AUTOCUNOAȘTERE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ, UTILIZATE ÎN LUCRUL CU COPII ȘI ADOLESCENȚI

Curs acreditat de

Colegiul Psihologilor din România

(10 credite) pentru Psihologie Educațională și Psihologie clinică.

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (2 credite)

PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI LA ADOLESCENȚI PRIN INTERVENȚII ACTIVE ÎN ȘCOALĂ

Curs de formare profesională continuă acreditat de Ministerul Educației Naționale

SUPERVIZARE ÎN PSIHOLOGIE CLINICĂ

Curs adresat psihologilor clinicieni

2

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

INTRODUCERE

Consumul de substanțe a devenit o problemă din ce în ce mai vizibilă a societății noastre, afectându-ne, într-o măsură mai mare sau mai mică pe toți: părinți, prieteni, vecini, cadre didactice, medici, asistenți sociali, psihologi etc. De multe ori vrem să acționăm, să facem mai mult pentru a-i proteja pe cei apropiați nouă să nu pornească pe drumul consumului. Din păcate însă, nu reușim întotdeauna să fim eficienți în acest demers. Prezentul suport de curs își propune să vină în întâmpinarea cadrelor didactice preocupate de a fi eficiente în lucrul cu elevii lor, referitor la problematica drogurilor, punând în el experiența a peste 12 ani în domeniul adicțiilor a formatorilor: de la noțiuni legate de prevenirea consumului de substanțe, până la instrumente și tehnici eficiente prin care elevii pot fi sprijiniți să ia decizii bune în viață.

AUTORI

dr. Zoe-Doina Niță, formator, psiholog clinician principal, psihoterapeut de familie, cadru didactic asociat la facultatea de sociologie şi asistenţă socială, universitatea București, doctor în psihologie al facultăţii de psihologie şi ştiinţele educaţiei, universitatea București, master în prevenirea şi combaterea drogodependenţelor la facultatea de sociologie şi asistenţă socială, universitatea București, președinte al Asociației pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS.

Sociolog Cătălina CHENDEA, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, coordonator proiecte prevenire consum de droguri în şcoală; formator naţional în domeniul educaţie pentru cetăţenie democratică, comunicare, lucrul cu tinerii, educaţie inter-culturală / Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Centrul Nord Sud al Consiliului Europei; formator în educaţie personală - componenta caracter / Programul „Character First !” / Character Training Institute Oklahoma City – USA; formator naţional în educaţie pentru drepturile omului şi educaţie pentru cetăţenie democratică - Programul Naţional „Educaţie pentru Cetăţenie Democratică” / Ministerul Educaţiei şi Cercetării; UNICEF România; Facilitator programul de educaţie alternativă în arta de a conduce „Liderii Mileniului Trei” / British Council, Fundaţia Codecs pentru Leadership; formare în implementarea şi evaluarea strategiilor regionale antidrog - Ministerul Federal al Sănătăţii din Germania / LWL; formare în dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor sociale - Ministerul Federal al Sănătăţii din Germania / LWL

Mihaela CIŞMILIANU, psiholog clinician principal, supervizor, psihoterapeut, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, cu experiență profesională de 13 ani atât în mediul guvernamental, cât și neguvernamental, formări în adicţii (Tehnica Interviului Motivaţional, Prevenirea Recăderilor), formare în Psihoterapii Scurte Colaborative orientate pe Resurse și Soluții, master în Psihoterapii cognitiv - comportamentale, multiple formări în domeniul prevenirii consumului de droguri în şcoală și familie, expert în cadrul proiectelor cu finanțare europeană.

Alina Neagoe, psiholog clinician specialist, psiholog specialist în psihologia apărării, siguranței naționale și ordinii publice, membră a Colegiului Psihologilor din Romania, master în psihoterapia cognitiv- comportamentală, formare în Tehnica Interviului Motivațional și Prevenirea Recăderilor, multiple formări la nivel național și internațional în domeniul comportamentelor adictive și al prevenirii consumului de droguri în școală, familie și comunitate, formator certificat ANC, experiență de 12 ani în domeniul adicțiilor (evaluarea și consilierea persoanelor consumatoare de droguri în scopul creșterii motivației pentru schimbarea comportamentului de consum și prevenirea recăderilor), expert în prevenirea consumului de droguri pe proiecte naționale, cu finanțare POSDRU și EEA Grants.

Ciprian BEȚIEANU, formator, ofițer specialist principal, specializare în combaterea infracțiunilor comise de grupări infracționale organizate specializate în traficul intern și internațional de droguri de risc, droguri de mare risc, laboratoare de droguri și precursori.

Copyright © 2018, Asociația CATHARSIS. Toate drepturile rezervate. Toate materialele cuprinse în acest document, dacă nu se specifică altfel, sunt proprietatea Asociației pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS. Drepturi de autor și alte legi de proprietate intelectuală protejează aceste materiale. Reproducerea sau retransmiterea materialelor, în totalitate sau parțial, în orice mod, fără acordul prealabil scris al titularului dreptului de autor, este o încălcare a legii drepturilor de autor.

OMEN

3019/08.01.2018.

Date de contact: Acest suport de curs este proprietatea Asociației pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS. Pentru permisiunea de a utiliza materialul sau pentru alte informații referitoare la cursurile pe care le susținem, vă rugăm să ne contactați la adresa cursuri@asociatiacatharsis.ro

Cursul

de

formare

profesională

continuă

are

o

durată

de

42

de

ore

și

este

avizat

de

către

3

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

CUPRINS

MODULUL I

6

CAPITOLUL I.

DEFINIȚII, CLASIFICARE DROGURI, LEGISLAȚIE CU PRIVIRE LA REGIMUL DROGURILOR

6

1.1.

Definiţia drogului

6

1.2.

CLASIFICAREA DROGURILOR

6

1.2.1.

După efectul produs asupra Sistemului Nervos Central

6

1.2.2.

După regimul juridic al substanţelor

6

1.2.3.

După originea produsului

6

1.2.4.

După dependenţa generată

6

A.

Opiaceele

7

Opiul

7

Morfina

8

Codeinametilmorfina

8

Heroina

9

Metadona- adolphina

11

B.

Stimulentele

12

Cocaina și crack-ul

12

Amfetamina, metamfetamina

15

Khat-ulkat, quat, ceai negru african

16

Cafeina

17

Steroizi anabolizanți- roids, sauce, juice

17

C.

Sedativele

18

Barbiturice

18

Benzodiazepine, tranchilizante

19

D.

Halucinogenele

19

Cannabis

19

Haşiş

21

L.S.D. - acid-lisergic-dietilamid

21

Ecstasy

23

Ketamina - “Special K”

24

Ciupercile halucinogene

25

E.

Tutunul

26

F.

Alcoolul

28

G. Noile substanţe psihoactive

31

Canabinoizi sintetici:

32

Amphetamine-like

32

CAPITOLUL II.

DROGURILE și LEGEA

33

CAPITOLUL III.

TIPURI DE SERVICII DISPONIBILE PENTRU CONSUMATORII DE DROGURI

37

CAPITOLUL IV.

TEORII EXPLICATIVE ALE CONSUMULUI DE DROGURI

38

1.1.

TEORII ŞI MODELE PARŢIALE SAU BAZATE PE PUŢINE COMPONENTE

38

1.1.1.

Teorii sociologice explicative ale consumului de droguri

38

1.1.1.1.

Teoria anomiei sociale

38

1.1.1.2.

Teoria transmisiei culturale

39

1.1.1.3.

Teoria influenţei subculturii asupra consumului de droguri

39

1.1.1.4.

Teoria controlului social

39

1.1.1.5.

Teoria „interacţiune/ socializare selectivă”

39

1.1.1.6.

Modelul social al lui Peele(1985)

40

1.1.2.

Teoriile și modelele biologice

40

1.1.2.1.

Modelul sănătăţii publice

41

1.1.2.2.

Modelul legat de competenţe

41

1.1.3.

Teorii psihologice

41

1.1.3.1.

Teoria întăririi

41

1.1.3.2.

Teoria personalităţii inadecvate

41

1.1.3.3.

Teoria „predispoziţiei la comportamente problematice

42

1.1.3.4.

Teoria procesului contrar al motivaţiei dobândite

42

1.1.3.5.

Teoriile atitudinal - comportamentale

46

1.1.3.6.

Teoriile psihologice bazate pe cauze intrapersonale

46

1.1.3.7.

Modelul afectivităţii

47

1.1.3.8.

Teorii bazate pe familie și pe abordarea sistemică

47

1.2.

TEORII ŞI MODELE EVOLUTIVE SAU BAZATE PE STADII

47

1.2.1.

Modelul evolutiv al lui Kandel

47

1.2.2.

Modelul etapelor motivaţionale multicomponente

47

1.2.3.

Modelul procesului de afirmare a tinerilor

48

1.2.4.

Modelul maturităţii prin consumul de droguri

48

1.2.5.

Teoria pseudomaturităţii sau a dezvoltării precoce

48

1.2.6.

Modelul psihopatologic al dezvoltării

49

4

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

1.2.7.

Teoria socializării primare

49

1.3.

TEORII INTEGRATIVE și COMPREHENSIVE

50

1.3.1.

Teoria învăţării sociale

50

1.3.2.

Teoria cognitivă socială

50

1.3.3.

Modelul dezvoltării sociale

50

1.3.4.

Teoria interacţională a delincvenţei

51

1.3.5.

Teoria comportamentului problemă

51

1.3.6.

Teoria comportamentelor de risc ale adolescenţilor

51

1.3.7.

Modelul stilurilor de viaţă

52

1.3.8.

Teoria influenţei triadice

52

1.3.9.

Modelul autocontrolului

52

1.3.10.

Modelul comprehensiv și secvenţial al fazelor consumului de droguri

53

CAPITOLUL V. TIPURI DE PROGRAME DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI: PREVENIRE PRIMARĂ,

SECUNDARĂ ȘI TERȚIARĂ

54

TIPURI DE PREVENIRE

54

FACTORII DE RISC ȘI DE PROTECȚIE

56

Clasificarea factorilor de risc (după HAWKINS ŞI COLAB.)

57

MODULUL II

58

CAPITOLUL VI. ORA DE DIRIGENȚIE – MEDIUL ADECVAT PENTRU PREVENIREA PRIMARĂ

58

CAPITOLUL VII. EXERCIȚII, METODE, STRATEGII DE PREVENIRE LA PREADOLESCENȚI

59

7.1.

METODE CENTRATE PE PROFESOR

59

7.1.1.

Prezentarea

59

7.1.2.

Studiul de caz

60

7.2.

METODE CENTRATE PE GRUP

60

7.2.1.

Activitatea de energizare (de spargere a gheţii)

60

7.2.2.

Brainstorming-ul (asaltul de idei)

60

7.2.3.

Discuţia în grupuri mici

61

7.2.4.

Discuţia dirijată

61

7.2.5.

Modelarea comportamentului

62

7.2.6.

Jocul de rol

63

7.2.7.

Micile lecturi

65

7.2.8.

Turul galeriei

65

7.3.

METODE CENTRATE PE PARTICIPANT

65

5.1.1.

Reflecția individuală/personală

65

5.1.2.

Cercetarea/documentarea individuală

65

5.1.3.

Predarea/învățarea reciprocă

65

5.1.4.

Temele pentru acasă

66

5.2.

SFATURI PEDAGOGICE și MEMENTO-URI

66

CAPITOLUL VI. EXEMPLE CONCRETE DE ACTIVITĂȚI ANTIDROG LA GIMNAZIU

68

ACTIVITATEA I Informații despre droguri: clasificare, descriere, efecte, însușirea termenilor specifici

68

ACTIVITATEA II Presiunea grupului

70

 

ACTIVITATEA III

ACTIVITATEA IV

Factori de risc şi de protecţie

72

Comunicarea asertivă, cum să spunem „NU”

73

ACTIVITATEA V Strategii de a face față problemelor

75

 

ACTIVITATEA VI

Comunicarea dintre adolescenți și adulți

77

STUDII DE CAZ

79

MODULUL III

80

CAPITOLUL VII. IMPORTANȚA PREVENIRII PRIN ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE

80

ACTIVITATEA 1: PARADA CULTURILOR

81

ACTIVITATEA 2: FESTIVAL DE MUZICĂ FOLK

82

ACTIVITATEA 3: ELEVI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII

84

CAPITOLUL VIII: IMPLICAREA PĂRINȚILOR

92

ACTIVITATEA 1: CONTROLUL COMPORTAMENTULUI

94

ACTIVITATEA 2: DOUĂ MONOLOGURI NU FAC UN DIALOG

98

ACTIVITATEA 3: EDUCAȚIA ÎN VIAȚA NOASTRĂ

103

 

ACTIVITATEA

ACTIVITATEA

ACTIVITATEA

4:

5:

6:

COPIL BUN, PĂRINTE BUN

105

ABC-UL EDUCAȚIEI: COMUNICAREA

111

CATALOGUL EMOȚIILOR

114

ACTIVITATEA 7: MESERIA DE PĂRINTE

116

Capitolul IX: EDUCAȚIA ANTIDROG PRIN PROIECTE ȘCOLARE ȘI EXTRAȘCOLARE

120

 

MANAGEMENT

DE PROIECT

120

PROIECTUL 1 – PARIU CU VIAȚA

127

PROIECTUL 2: ALTFEL, DAR LA FEL CA TINE

129

Glosar

131

Bibliografie

136

5

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

MODULUL I

Introducere în problematica drogurilor:

Definiții, clasificare droguri, legislație cu privire la regimul drogurilor, tipuri de servicii disponibile pentru consumatorii de droguri

Teorii explicative ale consumului de droguri

Tipuri de programe de prevenire

CAPITOLUL I.

DEFINIȚII, CLASIFICARE DROGURI, LEGISLAȚIE CU PRIVIRE LA REGIMUL DROGURILOR

1.1. Definiţia drogului

Cuvântul „drog” are o etimologie controversată: ar putea veni din persană-droa – care înseamnă miros aromat sau din ebraica droog – care înseamnă substanţă uscată. În general, prin acest termen se înţelege orice substanţă farmacologic activă asupra organismului, iar în sens uzual se înţelege orice substanţă psihoactivă care se pretează la un consum abuziv şi poate antrena manifestări de dependenţă.

1.2. CLASIFICAREA DROGURILOR

Varietatea chimică a drogurilor susceptibile să genereze o dependență şi diversitatea modurilor lor de acțiune, fac ca orice clasificare a drogurilor să se sprijine înainte de toate pe aprecierea efectelor lor, ceea ce antrenează un risc de schematizare excesivă. Au fost avansate mai multe modele de clasificare a drogurilor sau, cel puțin, ierarhizări ale efectelor lor psihotrope. Principalele clasificări ale drogurilor sunt în funcție de originea produsului, regimul juridic şi efectul produs asupra sistemului nervos central.

1.2.1.După efectul produs asupra Sistemului Nervos Central

Se disting, după activitatea lor asupra Sistemului Nervos Central, trei categorii de psihotrope:

psiholeptice, psihoanaleptice și psihodisleptice.

PSIHOLEPTICE - Substanţe sedative care deprimă activitatea sistemului nervos (depresori ai activității psihice)

Reunesc hipnoticele sau somniferele, neurolepticele, anxioliticele sau tranchilizantele

Barbituricele

şi

alte

substanţe

utilizate ca

somnifere (fenobarbital);

 

Băuturi alcoolice;

 

Benzodiazepine

(diazepam,

nitrazepam,

rudotel);

Solvenţii şi gazele inhalante (toluen, acetonă, butan);

6

(opiu, morfină, codeină,

Opiacee

papaverină,

heroină);

Opioide (mialgin, fortal, metadonă).

PSIHOANALEPTICE - substanţe excitante care stimulează sistemul nervos (stimulenți ai activității psihice, droguri care activează conștiința).

Stimulenţi minori: nicotina cafea, ceai, cacao, cola etc.

Stimulenţi majori: cocaina şi amfetaminele (care au şi efect halucinogen, ex. ecstasy, pudra îngerilor); hormonii steroizi anabolizanţi.

PSIHODISLEPTICE - substanţe care perturbă în diferite moduri activitatea psihică, funcţiile sistemului nervos Substanţe halucinogene sau onirogenele, ori delirogenele (LSD, ciuperci halucinogene, Mescalina); Canabis şi derivați.

1.2.2.După regimul juridic al substanţelor

Droguri legale sau licite sunt substanțe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului: alcoolul, cafeina, nicotina şi medicamentele.

Droguri ilegale sau ilicite sunt substanțe total interzise (ex. heroina, cocaina, cannabisul, ecstasy).

1.2.3.După originea produsului

Produse obținute din compuși naturali (cannabis, tutun etc.); Produse obținute prin semi-sinteza compușilor naturali (ex. heroina); Produse obținute prin sinteză chimică (ecstasy etc.).

1.2.4.După dependenţa generată

Droguri care creează: dependenţă fizică/ dependenţă psihică sau dependenţă mixtă - fizică şi psihică.

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

A. Opiaceele

Prin denumirea de opiacee ne referim la derivaţii „clasici” ai opiului, produşi prin metode de prelucrare relativ simple, mai mult fizice decât chimice; opioidele includ și substanţe recente, produse prin sinteze chimice uneori destul de complexe 1 . După origine, opioizii se clasifică astfel:

derivaţi naturali (morfina, codeina, papaverina) derivaţi semisintetici (heroina, hidromorfina, buprenorfina) şi derivaţi sintetici (metadona) (O.Mungiu; 2010).

Opiul

Opiul este o substanţă narcotică, toxică, obţinută prin uscarea latexului extras prin incizii din capsulele necoapte ale speciei de mac “Papaver somniferum” şi este folosită în doze mici în medicină ca somnifer, calmant, analgezic sau în doze mai mari ca stupefiant.

Istoric - Tăblițele sumeriene gravate dovedesc utilizarea opium-ului cu trei milenii înainte de Hristos în Mesopotamia, dar această utilizare este cu mult mai veche, deoarece s-au găsit vestigii din neolitic care sugerează că macul era cultivat în apropierea satelor.

Toate civilizațiile din antichitate au utilizat macul şi opium: nepenthes-ul din Odissea, drog al „uitării”, era fără îndoială un extras care conținea opium. Medicii din Grecia antică au descoperit proprietățile medicale remarcabile ale acestuia, dar au subliniat şi toxicitatea lui şi pericolele abuzului. Ei sunt cei care au descris pentru prima dată formula teriacei, preparat complex care asocia aproximativ zece ingrediente (între care şi opium- ul) cunoscut ca un antidot puternic al multor otrăvuri şi un veritabil panaceu pentru multe boli. Medicina din Evul Mediu a acordat un loc special opium-ului în Orientul Mijlociu unde ingestia acestui drog era frecventă şi existau numeroase preparate medicamentoase pe bază de opium. Renumitul alchimist şi medic elvețian Paracelsus obişnuia să administreze doze de opium bolnavilor săi.

În secolul al XVII-lea, un medic englez, Thomas Sydenham, a creat formula laudanum-ului, preparat care ulterior a stat la baza toxicomaniei multor artişti şi scriitori romantici. Marea glorie a opium-ului a fost în secolul al XIX-lea, când a devenit obiectul mizelor internaționale complexe care au adus față în față Marea Britanie şi China şi

1 Kaplan&Sadock-Manual de buzunar de Psihiatrie Clinică,

pag.121

care

au

constituit

grăuntele

războaielor

opium-

ului.

Opium-ul a generat în secolul al XIX-lea o formă de toxicomanie specifică: opiomania.

În Europa, opiofilia s-a dezvoltat în cercurile artistice şi medicale. În Marea Britanie, unde acesta sosea în cantități foarte mari, farmaciştii vindeau acest drog fără limite. Se găsea opium în cafenele şi în spițeriile de la periferie, iar muncitorii recurgeau la el pentru a-şi alina sărăcia. Opiofagia terapeutică a scăzut, dar, datorită cuceririi Indochinei de către francezi şi a fascinației pentru Extremul Orient, utilizarea opium-ului fumat s-a răspândit rapid în mediile militare şi artistice. Fumeriile de opium se înmulțiseră în Franța, înainte de primul Război Mondial, opium-ul fiind de multe ori mai ieftin decât băuturile spirtoase. Legea din 1916 a pus capăt utilizării publice a opium-ului.

Forma de prezentare

utilizării publice a opium-ului. Forma de prezentare Opiul brut aşa cum este Opiul brut
utilizării publice a opium-ului. Forma de prezentare Opiul brut aşa cum este Opiul brut

Opiul

brut

aşa

cum

este

Opiul

brut

uscat

din

teaca

extras

macului opiaceu

 

Opiul este obținut din latex-ul capsulelor de mac (Papaver somniferum) care este bogat în alcaloizi (morfina, codeina etc.). Latexul alb, lăptos, obținut din capsulele de mac maturate (Papaver somniferum) se usucă, colorându-se spre maron, se întăreşte, dobândind o consistenţă asemănătoare cauciucului. Latexul de mac este constituit dintr-un amestec de gume, grăsimi, materii pectice, albumine, răşini, alcaloizi de mare valoare în industria farmaceutică (circa 25 de alcaloizi), între care cei mai importanţi sunt reprezentaţi de codeină, narcotină, tebatină, papaverină, naceină şi binecunoscuta morfină. Această formă brută a opiumului se modelează în bulgări, sau aşa-numite „pâini”. Culoarea oscilează între maro şi negru. După prelucrare, opiul brut poate fi mâncat, băut, injectat sau fumat. Opiumul conţine aproximativ 40 de substanţe active diferite, numite alcaloizi. Alcaloidul principal este morfina.

Mod de utilizare - Opiul brut poate fi mâncat, băut, injectat sau fumat. Când este fumat, degajă un miros acru, înțepător. În medicină opiul se folosește în cantități mici ca somnifer, calmant, analgezic, fiind mai ales utilizat ca materie primă

7

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

pentru fabricarea legală a morfinei, a codeinei și a altor derivați.

Iniţial, opiul a fost utilizat drept stupefiant fiind mai ales fumat, producând o stare de euforie urmată de un somn însoţit de delir.

Efectele consumului de opiu depind de mărimea dozelor, de periodicitatea lor, fiind diferite de la individ la individ, ducând de la o stare de calm la una de extaz, durere violentă sau chiar la deces. Organismul cere în permanenţă ca dozele să crească cantitativ. O doză puternică poate duce rapid la somn, apoi la comă şi moarte, centrul respirator al creierului fiind paralizat. După 12 ore de la administrarea dozei, consumatorul de opiu poate deceda sau poate da semne de revenire. Utilizarea cu regularitate a opiului duce la necesitatea sporirii dozelor şi la dependenţa de acesta, transformându-l pe consumator în toxicoman. Opiomania îl descompune psihic şi mental pe individ, deteriorează memoria, diminuează apetitul şi înrăutățește funcţiile ficatului. În toate cazurile de toxicomanie se constată o pierdere evidentă a voinţei şi a capacităţii de decizie.

Pentru a realiza mai exact pericolul pe care îl reprezintă pentru om consumul de opiacee, precizăm că alcaloizii realizaţi din opiu produc intoxicaţii mortale în general la doze de peste 10 ori doza terapeutică, fiind deci activi în doze de miligrame.

Morfina

Este un alcaloid extras din opium, fiind utilizat în scop terapeutic ca analgezic şi a cărui utilizare abuzivă duce la un comportament adictiv.

Istoric - În 1804, la Cramersche Hofapotheke din Paderborn (Westfalia), un student la farmacie Frederich Wilhelm Adam Sertüner, discipol al farmacistului Franz Anton Cramer, a început să se intereseze de medicamentele pe bază de opium. Sertüner era intrigat de marea variabilitate a efectelor hipnotice a acestor produse, variabilitate care se manifesta chiar dacă se respectau întocmai prescripțiile și formulele de fabricare. În 1805, Sertüner a izolat pe cale chimică o sare pe care a numit-o morphium, după numele zeului grec al viselor (Morfeu). Formula morfinei a fost propusă în 1925 de Gulland Robinson şi Schöpf, iar sinteza sa completă a fost realizată de Gates în 1953 şi de Ginsburg în 1954. Însă această formulă este

1953 şi de Ginsburg în 1954. Însă această formulă este prea complexă pentru a se putea

prea complexă pentru a se putea substitui extractului de opium sau din capsulele de mac.

Curând după producerea morfinei, s-a constatat că aceasta provoacă rapid dependenţă şi s-a încercat găsirea unui substituent care să elimine acest risc. Încă din anul 1874, un cercetător englez a propus un asemenea înlocuitor, dar nefiind încă bine determinat, ideea a rămas nevalorificată. În anul 1898, firma germană de produse chimice Bayer, filiala din Eberfeld, a produs un asemenea preparat căruia i s-a dat numele comercial de heroină.

Forma de prezentare Morfina se extrage direct din macul alb (germ. Opiummohn) sau din produsul intermediar. Se prezintă sub forma unei pulberi a cărei culoare variază de la alb murdar, galben până la maroniu. Are gust amar, este solubilă în alcool și este higroscopică. Morfina destinată medicinii este transformată în săruri precum: sulfați, clorhidrați, tartrați de morfină. Acestea se prezintă sub formă de pulberi cristaline albe, inodore și solubile în apă. Din acestea se produc medicamente sub formă de comprimate sau fiole.

Mod de utilizare. Morfina este folosită drept analgezic în medicină, dar exercită un efect deprimant asupra sistemului nervos, fiind un deprimant al centrului tusei şi al centrului respirator. Este utilizată mai ales pentru proprietăţile ei de a suprima sau de a preveni durerile intense de natură canceroasă, colicii, infarctul miocardic, edemul pulmonar acut, intoxicaţiile cu atropină, obstrucţiile vasculare periferice sau şocurile traumatice.

Efecte - Morfina utilizată în cantităţi mari, chiar şi sub formă de medicament produs licit, conduce la obişnuinţă şi în final la toxicomanie. Obiceiul de a face timp îndelungat injecţii cu morfină (morfinomania) declanşează în corpul uman o serie de tulburări fizice şi psihice grave (senzaţii anormale, exaltarea imaginaţiei etc.), ajungându-se până la o degradare lentă a întregii activităţi psihice a toxicomanului.

Codeinametilmorfina

Istoric - Codeina a fost izolată din opium în 1832 de către farmacistul francez Jean-Pierre Robiquet. Primele cazuri de toxicomanie cu acest produs (codeinomanie) au fost descrise în Statele Unite în 1934, la pacienții cărora li s-a injectat codeina în scopul de a li se trata dependența de morfină. S-a stabilit atunci că dependența poate să apară în cazul utilizării abuzive, chiar şi pe cale orală.

8

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Codeina poate fi utilizată în cadrul unei politoxicomanii sau serveşte ca drog de rezervă heroinomanilor, în cadrul unei autosubstituții.

Forma de prezentare

Codeina - metilmorfina este un alcaloid extras din opium și este utilizat în medicină pentru proprietățile sale analgezice și antitusive, dar se folosește și de către toxicomani ca substitut al heroinei. Se găsește sub forma de tablete și fiole.

Mod de utilizare - Atunci când este injectată, acțiunea sa farmacologică și efectele sale sunt comparabile cu cele ale morfinei. Administrată pe cale orală, are efect analgezic mai slab, însă are și reacții adverse: depresie respiratori, grețuri, vărsături, constipație.

Consumul de codeină înlătură manifestările de craving de heroină. Utilizatorii ingerează de cinzeci până la o sută de ori doza terapeutică, pentru a simți o oarecare euforie. Codeina nu are însuşirile narcotice ale morfinei, iar însușirile analgezice sunt mult mai diminuate (se foloseşte drept medicament contra tusei), însă se poate folosi şi la prepararea drogurilor.

Heroina

Opiaceu obținut prin sinteză pornind de la morfină, utilizarea sa determină rapid o dependență fizică şi psihică importantă şi se găseşte din acest motiv la originea unei toxicomanii, heroinomania.

Istoric - Diamorfina a fost sintetizată în 1874 de către chimistul englez C.R.A. Wright, dar numai în 1898 chimistul german Heinrich Dreser, care lucra în laboratoarele Bayer, a preconizat utilizarea sa ca medicație în tuberculoză. A fost introdusă în tratamentul uman sub denumirea de „heroina”, atât în calitate de medicament capabil să se substituie morfinei în tratamentul durerilor, dar şi ca medicament care permite dezintoxicarea morfinomanilor.

În 1920, în America, Corpul Medical a cerut „prohibiția” heroinei datorită dependenței rapide pe care acest drog o crea. În 1923, Societatea Națiunilor Unite a redactat un prim text care reglementa utilizarea heroinei pe plan internațional, substanța fiind declarată periculoasă şi de interes terapeutic scăzut. În 1924, Senatul American a votat în unanimitate o lege pentru interzicerea utilizării nemedicale a heroinei. În anii

interzicerea utilizării nemedicale a heroinei. În anii 9 1920- 1930, țările europene au încercat să -

9

1920-1930, țările europene au încercat să-şi păstreze autonomia de gândire în această problemă şi să se diferențieze de Statele Unite, exprimându-și dorința de a utiliza heroina în practica terapeutică, mai mulți medici europeni considerând-o indispensabilă.

Chiar dacă în urma tratatului din 1931 experții europeni au admis că acest drog dă cea mai mare dependență, iar consumul genera costuri sociale peste beneficiile terapeutice scontate, multe țări au continuat să o utilizeze sub acoperirea unei prescripții medicale, în special Canada, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Islanda, Malta şi Elveția.

Utilizarea legală a heroinei este astăzi variabilă, în funcție de țară. Prescrierea sa este prohibită în Franța, indiferent de indicație (dureri sau medicație de substițuie), în timp ce în Marea Britanie, Danemarca, Olanda este permisă, iar în Elveția şi Australia este încercată pentru inițierea tratamentului de substituție al toxicomanilor. În fapt, heroina nu este eliberată consumatorului, ci acesta se prezintă în centru pentru a i se administra o doză.

Forma de prezentare

Heroina - diacetilmorfina (diamorfina)

Heroina se prezintă sub forma de pulbere albă - beige-brună (sau granule, ca de ceai solubil, la heroina din Hongkong). Heroina pură este o pudra alba cu gust amar și miros slab de oțet. Pe piața drogurilor se poate găsi și ca o pudră galbenă sau maro datorită faptului că procesul de prelucrare chimică a fost deficitar, sau prin amestecarea heroinei pure cu alte substanțe chimice de către dealerii dornici să obțină bani mai mulți pentru o cantitate de drog mai mică vândută clienților.

La ora actuală, pe piaţa ilicită a stupefiantelor, sunt puse în vânzare patru sortimente de heroină, denumite nr. 1, 2, 3 şi 4. Datorită purităţii mai reduse de substanţă activă, heroinele nr. 1 şi 2 nu mai sunt căutate nici de traficanţi, nici de toxicomani. Drogul cel mai solicitat astăzi este heroina nr. 3, având un conţinut de heroină pură între 35 - 90%, însă cel mai frecvent de 60%. Aceasta mai este supranumită de traficanţi şi Hong Kong Rocks2 , “Brown Sugar” (Zahăr maron) sau “Vogelfutter” (Hrană pentru păsări). Heroina nr. 4 are o puritate de 95%.

În ultimul timp, se răspândeşte tot mai mult obiceiul extrem de nociv de a consuma heroina şi

timp, se răspândeş te tot mai mult obiceiul extrem de nociv de a consuma heroina ş

2 Stânci de Hong Kong

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

alte stupefiante în asociere cu alte droguri, substanţe psihotrope sau alcool, ceea ce face să crească enorm riscul, şi aşa destul de mare, pentru viaţa celor care îl practică. Alteori, pentru a “potenţa” efectele heroinei, traficanţii îi adaugă stricnină care, de cele mai multe ori, provoacă decesul toxicomanilor.

Dată fiind toxicitatea deosebită a heroinei, îndeosebi a sortimentelor foarte pure din ultima vreme, toxicomanii şi traficanţii o amestecă cu lactoză, zahăr pudră, lapte praf sau alte ingrediente. Sunt însă cazuri în care heroina este amestecată cu pudră de talc sau când sunt vândute toxicomanilor doar ingredientele care ar trebui să fie amestecate cu heroina.

Mod de utilizare. Heroina fie se prizează, se inhalează (metodă numită „hailing” sau „blowing”), ori se injectează intramuscular, subcutanat (în ţesutul adipos) sau intravenos, ultima variantă fiind constatată cel mai frecvent. Pentru injecţia intravenoasă, se plasează într-o lingură o cantitate de 50 - 150 mg heroină în apă, amestecul se încălzeşte până când cea mai mare parte a substanţei se dizolvă. Pentru o mai bună solubilitate se adaugă acid citric. Dependenţii de heroină filtrează apoi soluţia obţinută printr-un tampon de vată sau un filtru de ţigaretă, o aspiră într-o seringă şi o injectează ulterior în venă. Un dependent de heroină consumă zilnic 0,5 - 3 g heroină de concentraţie medie. Injecţiile se împart de regulă în trei, rareori în mai multe doze pe zi.

Efecte şi pericole apărute prin abuz. Heroina are practic, acelaşi spectru de acţiune ca şi morfina, în schimb are un efect analgezic de cinci, până la 10 ori mai puternic. În acelaşi timp, heroina este şi puternic euforizantă. La fel ca morfina, estompează activitatea intelectuală a omului şi influenţează starea sa psihică în sensul eliminării fricii şi a proastei dispoziţii. Sub influenţa heroinei, oamenii par a fi din cale afară de fericiţi. Nevoile lor sunt complet satisfăcute, au tot ce au nevoie. Adesea, consumatorii relatează un episod de „flash3 , un flux dinamic, de plăcere ce cuprinde întreg corpul imediat după injectarea în circulaţia sanguină. Totalitatea efectelor resimţite de către cei care consumă aceste droguri se mai numeşte „kick4 . Termenii sugerează funcţia puternică de amplificare a senzaţiilor prin care aceste opiacee pot domina comportamentul persoanei dependente, mai ales dacă sunt administrate injectabil.

3 engl. trăsnet

4 energie, avânt, putere mobilizatoare

10

Mulţi consumatori dezvoltă şi o dependenţă faţă de seringă sau ac, indiferent de drogul administrat. Este apreciată senzaţia ce o dă acul înţepător, „simţi oţelul”. Se injectează orice: de la comprimate dizolvate, metadonă, coniac până la apa de baltă.

Cantitatea zilnică necesară de opiacee depinde de

tipul substanţei şi gradul de obişnuinţă. Odată cu dispariţia efectului opioid, absenţa stării de fericire este percepută amplificat în realitatea obiectivă. La

o nouă administrare, dispare depresia, la fel ca simptomele de sevraj fizic.

Manifestările de sevraj la dependenţa de heroină ajung de la tulburări vegetative uşoare (transpiraţii, senzaţie de frig, frisoane) până la colapsuri circulatorii grave, durere la nivelul membrelor, abdomenului, oaselor şi muşchilor, tulburări de somn persistente, dureri colicative şi crize convulsive. Efectul dozei unice dispare mai repede ca la morfină. Durata efectului este de două-trei ore, spre deosebire de morfină: cinci- şase ore. Corespunzător, fenomenul de sevraj se instalează mai devreme, adică de două ori mai rapid ca în cazul morfinei. Consumatorii care sunt deja dependenţi sunt obligaţi să-şi reinjecteze heroina din ce în ce mai des, pentru a evita sevrajul. Frecvenţa injecţiilor respectiv a cantităţii injectate per doză trebuie crescută mai repede decât în cazul celorlalte stupefiante comparabile ca efect. De acest fapt se leagă potenţialul criminogen ridicat al heroinei. Deoarece preţul este ridicat şi cantitatea consumată atinge ordine de mărimi considerabile, dependentului nu-i rămâne altă posibilitate, decât să-şi asigure cantitatea necesară prin comiterea de aşa-numite infracţiuni de procurare”. Infracţionalitatea directă

şi indirectă legată de procurarea heroinei apare

mai rapid şi se manifestă mai intens decât în cazul dependenţei de alte substanţe.

Având în vedere marja de siguranţă îngustă a heroinei, adică a diferenţei mici între doza suportabilă şi cea toxică, se constată frecvent intoxicaţia cu heroină, caracterizată prin pierderea cunoştinţei şi depresia respiratorie, precum şi prin colapsul circulator şi frecvenţa cardiacă extrem de joasă. Depresia respiratorie este principala cauză de deces prin supradozare.

Efecte și riscuri: Inițial consumatorii încearcă o senzație de euforie plăcută, de eliberare totală de anxietate și stres. Senzația plăcută sau fiorul, constă dintr-un puternic sentiment de plăcere care se accentuează pe măsură ce drogul pătrunde în organism. Reducerea pulsului și a frecventei respiratorii, diminuarea poftei de mâncare și pupilele contractate „ca acele de gămălie”, pielea

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

palidă, sunt semne ușor de recunoscut la orice persoana care a consumat heroină.

La o prima utilizare, mai ales când heroina este injectată, apare greața și voma. Injectarea în venă intensifică efectele și le face aproape instantanee, producând pentru moment o foarte mare plăcere. Când heroina este fumată, efectele pot surveni aproape cu aceeași rapiditate ca și în cazul injectării, dar sunt mai puțin intense.

Când acest drog este injectat, dezvoltarea mai rapidă a dependenței e mai probabilă din trei

motive: Efectul este mai intens, pentru că toată cantitatea de drog administrată intră rapid în

sânge. Consumatorii sunt foarte atrași de instalarea aproape instantanee a senzației intense

de plăcere. Ritualul injectării poate fi la fel de important pentru individ ca și efectele drogului. Riscul consumului regulat sau în cantitate mare constă în apariția tulburărilor respiratorii, constipație, menstruație neregulată, anxietate, schimbări ale stării sufletești, paranoia și pierderea poftei de mâncare.

Toate acestea acumulate în timp duc la scăderea rezistentei organismului la îmbolnăviri. Injectarea de opiacee și adoptarea unui stil de viață centrat pe consumul de droguri pot avea consecințe grave:

utilizarea în comun a seringilor, acelor sau altor echipamente de injectare sporește riscul infectării cu HIV sau alte virusuri, inclusiv virusul hepatitelor B și C.

Există și riscul administrării de heroină combinată cu alte substanțe de către dealeri. Acestea, în combinație cu heroina, pot fi mortale dacă este folosită calea injectabilă.

Este destul de dificil să prezici puritatea heroinei vândute pe stradă. Din acest motiv, chiar dacă o persoana își va injecta exact aceeași cantitate de drog ca de obicei, poate muri din cauza unei supradoze, deoarece concentrația de drog a fost mai mare în doza cumpărata de pe stradă, decât în dozele folosite în experiențele anterioare.

Metadona- adolphina

folosite în experiențele ante rioare. M etadona- adolphina Istoric - Opiaceu de sinteză, cu acțiune asemănătoare

Istoric - Opiaceu de sinteză, cu acțiune asemănătoare morfinei, prescrisă

cadrul

tratamentului de

substituție,

în

11

metadona a fost sintetizată în Germania de chimişti, în timpul celui de al doilea Război

Mondial, pentru a răspunde lipsei morfinei care permitea atenuarea durerilor răniților în război. Ea

a fost denumită „adolphina” sau „adolfina” prin

asocierea rădăcinii latine „dolor” = durere, ce evoca

proprietățile analgezice a medicamentului şi prenumele lui Adolf Hitler. Adolfina a fost denumită metadona în 1946, după ce americanii au obținut brevetul german la sfârşitul războiului. Abia în 1946 a fost studiată în Statele Unite şi s-a dovedit că permitea tratarea eficace a manifestărilor de sevraj la morfină. Până la începutul anilor 1990, metadona nu a fost utilizată decât în sevrajul opiaceelor, sub formă de cure scurte, cu doze regresive.

În 1971, administrația Nixon, a inițiat o politică

federală care autoriza utilizarea largă a metadonei

ca medicament în tratamentele de substituție.

În prezent, în Europa este folosită doar în cazul tratamentelor de substituție, în țările anglo-saxone este prescrisă şi în anesteziologie, iar în Statele Unite este utilizată ca analgezic.

Forma de prezentare Metadona este similară heroinei - ambele sunt depresive - dar există și unele diferențe. Ea este un agonist opiaceu. Metadona se vinde pe piața drogurilor sub formă de tablete sau soluție lichidă siropoasă.

Mod de utilizare. Levometadona poate fi administrată sub formă de comprimate, intravenos (i.v.) și intramuscular (i.m.), precum și ca soluție neinjectabilă de picături. În medicină, se administrează și ca analgezic forte, sărac în efecte adverse, de exemplu în cazul infarctului miocardic

și al durerilor tumorale. Spre deosebire de heroină,

metadona nu generează acea senzație de plăcere, de detașare de realitate și plutire. Efectul ei apare

mai încet și este mai puțin intens.

O parte dintre consumatorii de heroină care au

participat la unele programe de administrare a metadonei în cadrul tratamentului de substituție, consideră că adaptarea la noua situație necesită timp, în timp ce alții sunt de părere ca acest lucru nu reprezintă o problemă. Metadona poate genera o stare de visare, mai puțin intensă, dar de durată mai lunga decât heroina. Metadona scade sensibilitatea, reacția la durere, anxietatea și produce o senzație de bine. Administrată în doze mari determină somnolentă sau pierderea cunoștinței. Toleranța și dependența se dezvoltă după un consum regulat și se instalează relativ rapid. Folosirea combinată a metadonei cu alte

se dezvoltă după un consum regulat și se instalează relati v rapid. Folosirea combinată a metadonei

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

substanțe depresive ale sistemului nervos central are efect de supradoză care poate fi mortal. În cazul unui individ alergic la una din aceste substanțe, intoleranța apare și la doze mici.

Efecte adverse Efect sedativ, transpirații profuze, euforie, mioza, rar tahicardie, hipotensiune, constipație (ca toate opiaceele, are acțiune paralitică asupra peristaltismului intestinal), depresie respiratorie (inhibarea automatismului respirator).

Intoxicația Semne ale unei supradoze sunt:

depresia respiratorie severă, hipotensiune marcată, tahicardie, hipertermie, tulburări de conștienta până la comă.

Efecte Utilizarea pe termen lung poate determină:

absența sau rărirea ciclului menstrual; diminuarea reflexului de tuse; diminuarea libidoului; scăderea tensiunii arteriale; dificultăți de concentrare; constipație.

Metadona este folosită ca o modalitate de tratare a dependenței de heroină, fiind prescrisă în doze care se reduc treptat, în timp. Întrebuințarea metadonei în programele de tratare a persoanelor dependente de heroină reduce riscul contactării virusului HIV, a virusurilor hepatitei B și C în cazul utilizatorilor de droguri injectabile. Metadona se administrează oral, sub forma de tablete, astfel că persoanele care foloseau heroina injectabil nu se mai expun riscului de infectare prin folosirea de echipament nesteril.

B. Stimulentele

Cocaina și crack-ul

Istoric - ARBUSTUL DE COCA (Erytroxylon coca) este originar din America de Sud. Din frunzele de coca se extrage un alcaloid numit cocaină. Mestecatul frunzelor de coca era un fapt cultural încă dinaintea apariţiei Imperiului Incaş, cu aproximaţie în jurul anului 3000 Î.Hr. Efectele lor asupra stării de spirit şi asupra comportamentului erau foarte mult apreciate de către indieni. Planta era considerată a fi un dar al zeilor şi era folosită în timpul ritualurilor religioase, înmormântărilor şi a altor situaţii speciale.

Cu mult timp în urmă, cocaina era extrasă din planta de coca, iar frunzele erau mestecate de către amerindienii peruani şi cei din diferitele ţări ale Americii de Sud. Folosirea acestor frunze este anterioară timpului istoric cunoscut, astfel că tot ceea ce se ştie în prezent provine în întregime din surse arheologice. Urmele descoperite în oalele din America de Sud demonstrează faptul că mestecatul

frunzelor de coca se practica încă dinaintea apariţiei Imperiului Incaş, cu aproximaţie în anul

3000 î.Hr

secolul al XV-lea, Imperiul Incaş era în declin. În

această perioadă frunzele de coca nu mai erau folosite decât de către clasa conducătoare sau doar

în ritualuri. La început, spaniolii au încercat să-i

avertizeze pe amerindieni cu privire la folosirea acestora, deoarece le considerau o barieră în calea convertirii la creştinism. Mai târziu, a devenit o modalitate de recompensare a băștinașilor pentru munca acestora. În acest fel, ei puteau obliga o importantă forţă de muncă să lucreze în condiţii grele, la altitudini înalte, în minele lor de aur şi argint. Frunzele de coca împreună cu ceaiul, cafeaua şi tutunul au fost aduse în Europa de către exploratori în secolul al XVI-lea, dar spre deosebire

În momentul apariţiei spaniolilor, în

de acestea, frunzele de coca au devenit nepopulare chiar înainte de secolul al XIX-lea. Acest fapt se poate datora deteriorării frunzelor în timpul călătoriei, ceea ce le slăbea mult efectul.

În anul 1862 Albert Niemann reuşeşte să extragă

din frunzele de coca o formă pură de cocaină, formula bruta a cocainei a fost descoperita abia în

1865 de Wilhelm Lossen. Până în 1880 studiile au

ramas în cea mai mare parte confuze: mulți

confundând coca cu cocaina.

Primul producător mondial de cocaină în scopuri comerciale a fost cunoscuta firmă germană MERCK din Darmstadt care a început producţia în anul 1862. Principalul concurent al firmei din Darmstadt pentru deţinerea supremaţiei în comerţul mondial cu cocaină a devenit firma americană PARKE DAVIS COMPANY, cu sediul în

Detroit, care a trecut imediat la producţia masivă

de ţigarete cu adaos de cocaină, de medicamente

cardiotonice pe bază de cocaină, precum şi de alte preparate cu conţinut de cocaină, ca de exemplu:

injecţii subcutanate, unguente şi spray-uri cu diverse utilizări.

Cocaina era extrem de preţuită în deceniile opt şi nouă ale secolului al XIX-lea fiind utilizată împotriva maladiilor respiratorii precum cele tuberculoase, a astmului şi insuficienţei respiratorii şi multe figuri proeminente ale momentului recomandau utilizarea terapeutică a cocainei.

În afara uzinelor farmaceutice, o serie de firme

comerciale s-au gândit să tragă foloase de pe urma

cocainei. Corsicanul Angelo Mariani (1838 - 1914)

a făcut o avere considerabilă cu o băutură

tonifiantă conţinând cocaină, pe care a lansat-o pe piaţă sub denumirea de “Vinul Mariani”. Printre clienţii săi statornici s-au numărat actriţa franceză

Sarah Bernhardt (1844 - 1923), compozitorul

12

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

american John Philip Sousa (1854 - 1932), arhitectul francez Frederic Auguste Bartholdi (1834 - 1904), care a realizat Statuia Libertăţii din New York, scriitorii francezi Jules Verne (1828 - 1905) şi Emile Zola (1840 - 1902), precum şi Papa Leopold al XIII-lea şi Papa Pius al X-lea.

Din păcate, un rol negativ în popularizarea cocainei l-au avut unii medici şi scriitori celebri, precum psihiatrul austriac Sigmund Freud (1856 - 1939) şi scriitorul englez Sir Arthur Conan Doyle (1859 - 1930), creator al faimosului detectiv Sherlock Holmes. De asemenea, cu cocaină s-au drogat şi numeroşi ofiţeri nazişti, între care cel mai aprig cocainoman a fost Hermann Göring (1893 - 1946).

Prima utilizare în scopuri medicale a fost făcută de către Sigmund Freud, care l-a convins pe oftalmologul Carl Koller să utilizeze, în 1884, cocaina în timpul unei intervenții la om și care era de fapt tatăl lui Freud, care suferea de glaucom. În același an, William Halsted a realizat prima anestezie tronculară și a descoperit că cocaina putea să blocheze conducerea senzitivă.

Din 1880, cocaina devenise populară peste Atlantic: se administra ca tonic (a intrat în formula Coca-Cola), ca tratament al unui mare număr de afecțiuni și ca dezintoxicant la alcoolici, opiomani și morfinomani.

În Europa, folosirea cocainei s-a răspândit cu rapiditate în Berlin, unde în anii ’20 erau între 10.000 şi 20.000 de consumatori permanenţi. Piloţii germani din timpul primului război mondial erau drogaţi cu cocaină înaintea fiecărui zbor. Se poate afirma că, în timpul primei conflagraţii mondiale, cocaina a jucat în Europa acelaşi rol pe care l-a avut heroina pentru americani în războiul din Vietnam, folosirea acestor droguri fiind tolerată sau chiar încurajată.

Un rol nefast în ridicarea la cote atât de nebănuite a traficului şi a consumului de cocaină l-au jucat şi îl joacă în continuare artiştii şi cântăreţii celebri, precum şi unii reprezentanţi ai intelectualităţii din ţările occidentale. De pildă, Paul McCartney, unul din membrii formaţiei Beatles, a fost arestat şi expulzat din Japonia pentru deţinere ilegală de

cocaină. Tot pentru acelaşi delict, el a fost reţinut şi pe aeroportul Heathrow din Londra, de data aceasta împreună cu soţia sa Linda. În acelaşi aeroport a fost arestat şi actorul american Anthony Perkins care transporta ilegal opt grame de

cannabis şi trei săculeţi cu L.S.D

actriţa americană Jody Foster a fost prinsă la

Boston cu cocaină în bagaje.

De asemenea,

În ultimul timp, toxicomanii americani recurg la un amestec deosebit de periculos pentru organism,

13

rezultat din combinarea cocainei cu heroina, obţinându-se aşa-numitul “speedball” care are efecte catastrofale. La Amsterdam, în acelaşi amestec se mai adaugă şi amfetamină, făcându-l şi mai nociv. Tot la Amsterdam, în rândul toxicomanilor de origine asiatică, a apărut practica inhalării unui amestec de cocaină cu rom, adus în stadiul de fierbere. Cocaina a pus o asemenea stăpânire pe societate încât, după cum afirma George R. Gay, cercetător din San Francisco în materie de stupefiante, ea a devenit un “drog specific american”, un “simbol al societăţii occidentale industriale”. Clorhidratul de cocaină este considerat un “stupefiant de elită” sau “şampania drogurilor” (revista “Le Point”). De aceea, chiar traficanţii şi consumatorii acestui alcaloid sunt trataţi cu o anumită blândeţe de tribunalele americane, deoarece cocaină este considerată drogul celor bogaţi, “caviarul pieţei drogurilor” (revista “Time”), fiind de 10 ori mai scumpă decât aurul.

Cocaina a fost primul drog ilegal care a generat un trafic organizat. Ea este cea care a dus la apariția figurii emblematice a furnizorului (dealer-ul de mai târziu) şi a generat practica măsluirii cu înlocuitori.

În anul 1980 în America a apărut crack-ul, care s-a obținut din cocaină prin prelucrarea chimică a ei, împreună cu bicarbonat de sodiu sau de amoniu şi care, datorită prețului scăzut şi a efectului rapid, s- a răspândit rapid printre consumatori. În momentul în care se topesc, aceste cristale trosnesc uşor şi fac un zgomot asemănător numelui pe care îl are produsul.

Forma de prezentare: Cocaina coke, white, coco, nea, zăpada și Crack-ul free-base

Frunzele de coca conţin între 0,1% şi 0,8% cocaină, în funcţie de locul lor de cultură. Conţinutul în alcaloid creşte cu altitudinea la care planta este cultivată. Frunzele de coca sunt macerate de cele mai multe ori, dar ele pot fi şi rulate în ţigarete sau infuzate în apă caldă.

Pasta de coca seamănă cu un mastic de culoare crem-brun. Este un produs intermediar ce se obţine din transformarea frunzelor în pudră. Pasta este obţinută prin amestecarea frunzelor cu un produs alcalin (bicarbonat de sodiu), un solvent organic (kerosen) şi apă. Amestecul se agită şi alcaloidul este extras în solventul organic. Frunzele şi apa sunt aruncate. Utilizarea unui acid permite separarea alcaloidului de kerosen, care este aruncat. Un adaos suplimentar de bicarbonat

Utilizarea unui acid permite separarea alcaloidului de kerosen, care este aruncat. Un adaos suplimentar de bicarbonat

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

permite obţinerea unei substanţe solide: pasta de coca. Această pastă este pusă la uscat. Din punct de vedere chimic, această pastă este cocaina „base” (bază), dar ea conţine reziduuri toxice. Pasta este hidrofobă şi nu poate fi injectată, inhalată sau înghiţită. Majoritatea pastei este transformată în pudră pentru a putea fi fumată.

Pudra sau clorhidratul de cocaină, crack-ul

fi fumată. Pudra sau clorhidratul de cocaină, crack -ul Clorhidratul de cocaină se prezintă sub forma
fi fumată. Pudra sau clorhidratul de cocaină, crack -ul Clorhidratul de cocaină se prezintă sub forma

Clorhidratul de cocaină se prezintă sub forma unei pudre albe cu aspect floconos. El este obţinut prin dizolvarea pastei de coca în acid clorhidric şi apă. Prin adăugarea unei sări de potasiu, din amestec se elimină impurităţile. În final, prin adăugarea amoniacului are loc precipitarea clorhidratul de cocaină care poate fi recuperat şi uscat. Înainte de a se distribui, cocaina poate fi diluată (amestecată) cu diverse produse : lactoza, benzocaina (un anestezic local), alte droguri sau alte substanţe inerte. Sarea de cocaina este hidrofilă şi de aceea poate fi solubilizată în apă şi apoi injectată, inhalată sau ingerată. Ea nu poate fi însă fumată, pentru că se descompune şi devine inactivă la o temperatură apropiată de temperatura sa de vaporizare (198 0 C).

Cocaina în amestec cu alte substanţe poate atinge o puritate de 10 - 30% şi poate fi împachetată în pacheţele de hârtie, de aluminiu sau de paie termosudate. Are aspect de pudră cristalină albă ca zăpada. Pe piața modernă a consumului de droguri, cocaina se vinde sub forma de pudra alba cristalina, cu gust amar și care degaja un miros slab de benzina.

Crack-ul este o alta forma sub care se vinde cocaina. Se obține prin prelucrarea chimica a cocainei împreună cu bicarbonat de sodiu sau de amoniu. Are aspectul unor cristale semitransparente sau opace, de culoare alb gălbuie, bej sau brun. Consumatorii le încălzesc intr-un recipient și aspira vaporii. În momentul în care se topesc aceste cristale trosnesc ușor și fac un zgomot asemănător numelui pe care îl are produsul.

Mod de utilizare. Cocaina poate fi administrată intranazal (prizată pe nas), mestecată, fumată sau injectată. Crack-ul poate fi fumat, folosindu-se pipa sau un tub. Sub influența acestor droguri simți că zbori, că vibrezi, că ai multă energie.

14

Efectele apar după câteva minute de la inhalare și durează 20-60 de minute: euforie, dorința de comunicare verbală sporită, creșterea încrederii în forța fizică și intelectuală, creșterea ritmului cardiac, a pulsului și a frecvenței respiratorii, scăderea apetitului și anestezierea (amorțirea) nasului sau gâtului în urma contactului direct cu praful de cocaină.

Când cocaina este prizată pe nas, senzația de maximă intensitate apare la 15-30 de minute și apoi scade rapid în intensitate, ceea ce înseamnă că, pentru menținerea efectului, la fiecare 20 de minute trebuie administrată o nouă doză.

Crack-ul: Numele („pocnet”, „trosnet”) provine de la sunetul făcut în timpul încălzirii lui pentru a-l topi și a permite astfel inhalarea vaporilor.

Efectele sunt similare cu cele ale cocainei, dar mai intense și durează mai puțin (3-10 minute). Din această cauză, consumatorii au tendința de a crește cantitatea. Ei simt că pot scăpa de depresia resimțită doar printr-o nouă doză. Consumul în doze mari, regulat, duce la anxietate, tremurături, iritabilitate, paranoia, somn agitat și neodihnitor. Toate aceste simptome asociate cu lipsa poftei de mâncare (ceea ce îi face pe consumatori să aibă un regim alimentar dezordonat și neadecvat), duc în timp la scăderea rezistenței organismului și la îmbolnăviri.

Consumul frecvent de cocaină crește riscul apariției infarctelor miocardice și a accidentelor vasculare cerebrale, ducând la toleranță și dependență. Exista riscul de a cumpăra cocaina care a fost amestecată cu alte substanțe, unele foarte periculoase. Astfel, ceea ce poate fi doar iritant și neplăcut când este folosită calea de administrare nazală, devine mortal dacă este folosită injectarea drept cale de administrare a drogului.

Crack-ul e uneori numit versiunea „fast-food” a cocainei. Consumatorii experimentează o stare de bine rapidă și intensă, dar costurile ridicate în cazul unui consum regulat de crack îi determină pe aceștia să devina ei înșiși traficanți sau să recurgă la prostituție sau diverse infracțiuni pentru a face rost de banii necesari pentru procurarea unei noi doze.

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Amfetamina, metamfetamina

Istoric - Descoperită de un chimist japonez în 1919, metamfetamina a fost folosită în timpul celui de al doilea război mondial pentru a menţine treze trupele şi pentru a energiza muncitorii din fabrici. În zilele noastre este prescris cu grijă, pentru tratamentul anumitor boli, fiind un medicament legal în ţara noastră.

Inventate în Germania în anii '30, amfetaminele au fost prescrise în curele de slăbire şi pentru a combate depresia. Amfetaminele sunt actualmente prescrise numai persoanelor care suferă de somnolență patologică (narcolepsie). Este un produs care stimulează vigilența. În trecut se administra în scopuri terapeutice, astăzi este însă utilizată de către toxicomani sau ca agent de dopaj.

După al doilea război mondial, în peisajul unei societăți care cerea creşterea productivității, amfetaminele constituiau unul dintre instrumentele performanței. Aviatorii germani, care executau bombardamente de noapte, primeau aceste substanțe înainte de plecare în misiune pentru întreținerea stării de vigilență şi agresivitate.

Amfetaminele sunt cele mai larg utilizate droguri ilegale în țările Europei occidentale. Ele sunt frecvent folosite pentru a creşte performanța intelectuală, rezistența la efort, creativitatea în cadrul petrecerilor nocturne, concursurilor de dans ori în perioade de muncă sau studiu intens.

Forma de prezentare

Amfetamina. Metamfetamina

studiu intens. Forma de prezentare Amfetamina. Metamfetamina Diferite forme de prezentare ale amfetaminelor Preparatele
studiu intens. Forma de prezentare Amfetamina. Metamfetamina Diferite forme de prezentare ale amfetaminelor Preparatele

Diferite forme de prezentare ale amfetaminelor

Preparatele înregistrate sunt: Fenetyllin (Captagon), Pemolin (Tradon), Piracetam (Nootrop, Normabrain), precum şi substanţele cu acţiune mai slabă: Meclofenoxat (Helfergin) şi Pyritinol (Encephabol).

Aceste substanţe sunt larg răspândite, mai ales ca inhibitori ai apetitului alimentar în cure slăbire, respectiv indicate pentru creşterea performanţelor înainte de examen sau în viaţa profesională (de ex. la şoferii de camion). AMFETAMINELE - se administrează cel mai des oral, dar pot să fie administrate şi injectabil sau inhalate. Semnele consumului de amfetamine se aseamănă cu cele ale cocainei. Multe din substanţele declarate “legale” –

15

spice- au o structură chimică diferită dar au efecte asemănătoare amfetaminelor.

După Kaplan & Sandoc substanţele sunt clasificate astfel:

1. amfetaminele majore: amfetaminele,

dextroamfetamina (dexedine) metamfetamina

(desoxyn, speed-viteză), metilfenidat (ritalin) pemolin (Cylert).

2. substanţe înrudite: efedrină,

fenilpropanolamină (PPA), Khat, metcatinonă

(crank).

3. amfetamine substituite (designer) clasificate și

ca halucinogene. Efectele sunt activatoare și energizante.

gheaţă” (ice) formă pură a metamfetaminei (poate fi inhalată, fumată, injectată). Este deosebit de puternică. Efectele psihologice pot să dureze ore în şir. Sintetică, produsă casnic. Expresia americană „speed” a devenit uzuală pentru distribuţia pe piaţa neagră a acestor substanţe.

Forme de consum: Speed” este de găsit sub formă de pulbere, ambalat în capsule sau comprimate. În consecinţă, speed poate fi prizat, înghiţit, injectat sau fumat (ice).

Mod de utilizare: oral (sub formă de capsule), prizate, fumate sau injectate. Doza este de aproximativ 1-3 comprimate pe zi. Sunt des utilizate în asociație cu opiaceele, barbituricele, sau în alternanță cu ele.

Efecte: persoanele consumatoare de amfetamine devin energice, euforice, cu pupilele dilatate, vorbărețe, atente, sigure de sine, superioare.

Efecte pe termen scurt: acnee severa, nervozitate, uneori paranoia sau agresivitate, creșterea pulsului și a presiunii sangvine, bronhodilatație. Se observa midriază (dilatarea pupilelor). Faza de exaltare este urmată de o stare depresivă teribilă, ce incită la reluarea consumului.

Efecte pe termen lung: ulcer, afecțiuni ale vaselor sangvine, malnutriție din cauza lipsei apetitului, stop cardiac, poate afecta eficiența pilulelor contraceptive; apar tulburări psihice (depresie nervoasă, psihoză paranoică, pierderea controlului emoțional, somnolență) și fizice (probleme nutritive, ulcerații, pneumonii).

Consumatorii de amfetamine urmăresc prelungirea senzațiilor euforice, creșterea capacităților fizice și psihice, o mai mare încredere în sine, excitație intelectuală, hiperactivitate motrică și sexuală și în cele din urmă, anorexie (pierderea apetitului). În cazul injectării intravenoase, consumatorul resimte un flash violent, cu senzația de încălzire a corpului.

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Consumatorii de amfetamine au uneori impulsuri agresive față de sine sau față de alții. Amfetaminele generează dependență fizică și toleranță puternică, ce pot provoca moartea prin supradoză.

Dacă a consumat amfetamină, atunci: are pupilele dilatate; are un comportament agresiv; este mai vorbăreţ, confuz; nu mai are poftă de mâncare; poate să aibă asupra lui tablete, capsule cu diferite înscrisuri și de diferite culori, pliculeţe cu pudră fină sau mai puţin fină de culoare albicioasă sau gălbuie; febră, transpiraţie, tremurături; dureri de cap, vedere dublă şi ameţeli; are sentimentul că este puternic; respiraţie accelerată.

Pe termen lung, consumul de amfetamine determină: scăderea imunităţii organismului; scădere în greutate; tulburări psihice; comportament necontrolat, violent şi iraţional; febră foarte ridicată, stop cardiac sau deces datorită spargerii unor vase de sânge din creier (anevrism).

ICE este o metamfetamină cristalizată care se fumează. Este numita “sticlă” sau “crystal” iar folosirea acestui drog creează o puternică dependență. Utilizarea acestui drog oferă o senzație de “high” puternică și de lungă durată dar efectele secundare se instalează mult mai rapid decât în cazul celorlalte droguri din grupa metamfetaminelor.

Dacă o persoană folosește ICE, pot apărea următoarele modificări asupra organismului:

senzații de euforie; scăderea poftei de mâncare; dilatarea pupilelor; creșterea frecventei ritmului cardiac și a temperaturii corpului.

Utilizând ICE pe o perioadă lungă de timp, pot să apară următoarele efecte: vedere încețoșată, senzație de amețeală, pierderea coordonării, leșin. De asemenea, poate afecta organe cum sunt:

ficatul, rinichii, plămânii.

Utilizând ICE pentru o perioadă scurtă sau lungă de timp, creează deziluzii și psihoze toxice similare cu psihoza paranoică. Dacă încetează consumul de ICE, se poate instala o puternică depresie și oboseală.

Supradoza cu ICE are ca efect modificarea presiunii sângelui, creșterea temperaturii corpului, atac cardiac, infarct și chiar moarte.

Efectul drogului poate dura de la 2 la 14 ore, în funcție de doza folosita. ICE este din ce în ce mai cunoscut și mai des folosit pentru ca în consumul de ICE nu sunt folosite ace și astfel sunt reduse posibilitățile de contaminare cu HIV. Este profitabil și pentru dealeri deoarece fabricarea acestui drog nu este costisitor.

Khat-ulkat, quat, ceai negru african

Istoric - KHAT -ul reprezintă denumirea populară a lui Catha edulis, un arbust din familia celastraceelor care trăiește în Africa Orientală şi Peninsula Arabică. Problema proprietăţilor halucinogene ale lui Catha edulis s-a ridicat pentru prima dată la nivel internaţional în anul 1935 de către Comisia Consultativă asupra Traficului de opiu, care a examinat două memorii tehnice. Atunci nu s-au adoptat nici un fel de măsuri pentru includerea acestei plante în lista stupefiantelor.

În anul 1975 s-a reluat problema consumului de khat în ţările din Cornul Africii (Yemen şi Etiopia), atenţia fiind acum acordată componenţilor chimici, proprietăţilor farmacologice şi consecinţelor pe care le are această plantă (malnutriţie, hipertensiune, hipertermie, hipersimpatectonie).

În cercetări ştiinţifice aprofundate, efectuate sub egida O.N.U., au fost angrenate Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Laboratorul pentru Studiul Stupefiantelor de la Geneva. S-a recomandat ca cercetarea să urmărească şi efectele sociale şi medicale ale consumului de khat.

Forma de prezentare

Khat-ul kat, ceai negru african, ceai negru african, marijuana africană, qat, chat, gat, graba, tohai, tschat, mirraa.

africană, qat, chat, gat, graba, tohai, tschat, mirraa. de Se comercializea ză sub forma de “

de

Se

comercializea ză sub forma de “păpuși(snopuri).

Khat

Păpuși

Mod de utilizare. Efecte. Un derivat din planta Catha Edulis, ce conţine alcaloizi stimulanţi de tip amfetaminic (cathina, cathidina sau cathinona), nocivi pentru organism. Are o eficacitate de scurtă durată, deci trebuie consumat la intervale mici. În Africa de Est şi Peninsula Arabiei, consumul de khat surclasează consumul de cafea. Frunzele sunt în general mestecate sau infuzate. Frunzele de se consumă ca atare. Consumatorii de khat se mai numesc și “mâncătorii de salată”. Se poate spune ca “pasc” – mestecă și remestecă frunzele până când obțin un suc pe care-l înghit. Zilnic consumă cam 5- 8 păpuși, echivalentul a 300-400 grame. Khat-ul se poate consuma și sub formă de infuzie, ceai, în amestec cu sucuri acidulate.

Efectele psihice apar imediat: o fază foarte tonică, euforică precede etapa depresivă, cu insomnie și

16

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

anorexie. Khat-ul induce o accelerare a ritmului cardiac, hipertensiune, accelerarea respirației, hipertermie și midriază. Utilizarea acestuia nu creează dependență fizică, însă sevrajul este însoțit de un sindrom depresiv și uneori de idei suicidare.

Cafeina

Istoric - Termenul de cafea este derivat din cuvântul arab quawha, iar el probabil din Kaffa, provincie muntoasă din Etiopia. Utilizarea cafelei, ca şi băutură energizantă, era cunoscută încă din antichitate.

În Evul Mediu, medicii persani descriu efectele

cafelei asupra tubului digestiv. În ciuda restricţiilor de ordin religios, consumul cafelei s-a răspândit în lumea islamică şi cafenelele au apărut imediat în Mecca şi în tot Orientul începând cu secolul al XV- lea. Cafeaua a fost introdusă în Europa în secolul

XVII de către turci şi venețieni. Prima cafea

franțuzeasca a apărut în Marsilia. În 1672, la Paris

s-a deschis o cafenea asemănătoare celei de la Constantinopol.

Consumul cafelei s-a răspândit rapid de atunci în păturile bogate ale populației, în monopolul comerțului cu boabe de cafea a fost concesionat Companiei Indiilor. Cafeaua se obține din boabele conținute de fructul a trei specii de arbuşti de cafea, originari din înaltele platouri ale Etiopiei (Coffea arabica, Coffea liberica şi Coffea excelsa).

Forma de prezentare

Compoziția cafelei este complexă și depinde de specie, de varietate, de metodele de cultură, de gradul de maturație a boabelor, de condițiile de stocare și prăjire. Cafeaua crudă este bogată în glucide, lipide, săruri minerale și proteine, dar conține și compuși azotați neproteinici (alcaloizi xantinici). Procedeele industriale de fabricare o pot contamina cu substanțe străine a căror concentrație face obiectul controlului de calitate, tocmai datorită toxicității lor (benzopiren, micoxantine). Se comercializează sub forma de boabe (cafea) sau fiole (în domeniul medical).

Mod de utilizare. Efecte. Efectele ingestiei de cafea sunt diferite, în funcție de cantitatea consumată. Intoxicația rămâne benignă, însă este perceptibilă la subiecții vulnerabili. Sindromul se

poate exprima prin “beție” și apariția de atacuri de

panică, atunci când doza este semnificativă. Pot

apărea palpitații cardiace, midriază și chiar angoasă puternică. În cazul intoxicațiilor, pot apărea insomnii, tremurături, nervozitate.

17

Steroizi anabolizanți- roids, sauce, juice

Istoric - Au fost folosiți după 1930, pentru a trata cazurile unor bărbați ce nu aveau testosteron suficient în organism, precum şi pentru vindecarea unor boli precum anemia, a unor afecțiuni ale ficatului sau a cancerului de sân inoperabil. Constituie versiunea sintetică a hormonilor masculini de testosteron. Se consumă pentru a obține performante sportive (doping), pentru a avea un look mai impunător, muşchi mai dezvoltați.

Din punct de vedere etimologic se pare ca dopingul vine din flamandul “to doop” aşa cum apare în dicționare în secolul al XVIII – lea. Desigur că încercările de a stimula puterea, forța, dorința de a învinge pot fi găsite încă de la romani, care organizau luptele dintre gladiatori şi unde învingătorul căuta prin toate mijloacele să câștige.

Se pare că s-au găsit înscrisuri din care reiese că în întrecerile în trăsurici conducătorii sorbeau o licoare (vin şi miere), care le dădea o anumită putere, o anumită agresivitate. Despre doping, în accepțiunea de azi se poate vorbi cam din secolul

XX.

La sfârșitul secolului XIX, planau bănuieli asupra atleților francezi, despre care se spunea că ar fi fost dopați cu o mixtură pe bază de frunze de cacao şi vin. Acest amestec a fost înlocuit în 1900 de amestecul pe bază de stricnină şi vin. Astfel prin anii 1900 – 1936, în Japonia, sportivii foloseau înainte de competiții cardiotonice şi nitriți (vasodilatatori coronarieni). Postbelic, când viața sportivă şi-a reluat cursul a apărut şi utilizarea substanțelor dopante şi analgezicele cardio– respiratorii fiind primele grupe de substanțe folosite de sportivi din proprie inițiativă sau la recomandarea unor cadre sportive (antrenori, medici etc.).

În vremea aceea, regulamentele antidoping erau inexistente iar lipsa unor laboratoare de specialitate facilita aceasta acțiune (dopaj) plină de riscuri. A rămas în istoria probelor sportive ciclistul danez Olsem care, la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960, concurând în proba 100 km șosea echipe, pe o căldura înăbușitoare de 33°C își pierde viața, iar la necropsie se evidențiază urme de anabolizanți în corpul său. O primă acțiune concentrată la nivel european, o reprezintă colocviul de la Ouriage les Bains din Franța, cu ocazia căreia se dă o primă definiție a dopajului (folosirea unor substanțe străine organismului, care pot aduce prejudiciu stării de sănătate şi eticii sportive) şi se stabileşte o primă listă de substanțe dopante care, în principal cuprind: amphetamine şi

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

derivate antidepresive, analeptice cardio – respiratorii, alcaloizi excitanți ai sistemului nervos (exemplu: stricnina etc.). Dar dorința celor interesați să-şi crească performanțele sportive pe căi artificiale apelează la alte droguri. Prin anii 1960 apare o nouă clasă, steroizii anabolizanți (derivați de testosteron) a cărei primă utilizare s- ar părea să fi avut loc în SUA de către culturiştii. La început tehnologiile de depistare erau ineficiente (gazcromatografia, cromatografia în faza lichidă etc.). Abia după apariția primelor laboratoare dotate cu sistemul gazcromatograf spectrometru de masa (Koln – Prof. M. Donicke şi Londra – Prof. A. Beckett) se introduce de către Federația Internațională Sportivă, controlul antidoping obligatoriu la marile competiții şi steroizii anabolizanți se adăuga în lista cu substanțe dopante.

Pe plan olimpic, primele controale oficiale au loc la Jocurile Olimpice din 1972 de la München pentru aşa-zisele substanțe convenționale. Primele controale oficiale pentru steroizii anabolizanți au loc la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, când mai mulți sportivi își pierd medaliile de aur (halterofili în principal). Este începutul unei campanii deschise, care începe din anii 1976 – 1980, pe de o parte între cei ce caută şi găsesc noi substanțe, care nu sunt încă pe lista anti-doping şi, de partea cealaltă, a organismele oficiale, care completează lista anti-doping. Introducerea controalelor doping în afara competiției va reprezenta un nou moment în campania anti- doping (1989).

Forma de prezentare

Steroizi anabolizanți - roids, sauce, juice.

prezentare Steroizi anabolizanți - roids, sauce, juice. Se prezintă sub forma de capsule cu un conținut
prezentare Steroizi anabolizanți - roids, sauce, juice. Se prezintă sub forma de capsule cu un conținut

Se prezintă sub forma de capsule cu un conținut mare de apa sau lichid pe baza de ulei.

Mod de utilizare Se consumă oral sau prin injectare. Steroizii sub forma de capsule rămân în corp maxim 40 de zile, iar cei pe baza de ulei rămân în corp mai multe luni. Steroizii sunt consumați pentru a obține performante sportive, pentru a avea un look mai impunător, mușchi mai dezvoltați.

Efectele

secundare

care

apar

la

bărbați

sunt

creșterea

sânilor

(efect

ireversibil),

atrofierea

testiculelor, reducerea cantității de spermă, instalarea sterilității; la femei, creșterea excesivă a părului pe corp, îngroșarea vocii, mărirea clitorisului. La ambele sexe are loc căderea podoabei capilare, stimulare sexuală.

Efectele abuzurilor cu steroizi sunt infarctul miocardic, accidentele vasculare, tumori hepatice, acnee, seboree, hepatita de tip B, SIDA, manii, depresii, suicid, creșterea irascibilității și agresivității, iar consumarea acestora în doze mari duce la posibilitatea comiterii de crime.

C. Sedativele

Barbiturice

Sunt antidepresive puternice care încetinesc sistemul nervos central. Au efecte sedative, iar la doze puternice au efecte hipnotice. Sunt prescrise de către medici pentru a trata insomniile, neliniştea şi tensiunea. Unele dintre ele sunt folosite şi pentru anestezii.

Istoric - Acidul barbituric, nucleul chimic comun tuturor barbituricelor, a fost sintetizat în 1864 de chimistul german Adolf von Baeier. Conrad şi Guthzeit vor izola mai târziu, în 1882, una dintre sărurile lui, barbitalul. Abia în 1903, Von Mehring şi Emil Fischer au reuşit sa descopere, după testări pe câini, proprietățile hipnotice ale barbitalului. Această descoperire a antrenat comercializarea produsului sub denumirea de Veronal (denumire dată după numele oraşului Verona). În 1912, acest medicament era prescris în tratarea epilepsiei.

Forma de prezentare

Barbiturice - amytal, nembutal, secondal, fenobarbital, barbs, red devils. Produsele cel mai des folosite sunt sub forma unor capsule roșii, albastre, galbene sau albe.

Mod de utilizare. Efecte. Se administrează pe cale orală sau prin injectare. Durata extazului în consumul de barbiturice depinde de durata efectelor. Acțiunea poate fi foarte scurtă, scurtă, intermediară și de lungă durată. Cele cu durată foarte scurtă produc anestezia într-un minut de la administrarea injectabilă, cele cu acțiune scurtă și medie acționează după 15–40 de minute de la administrarea orală și durează până la șase ore. Barbituricele cu acțiune îndelungată își fac efectul într-o ora și durează 12 ore.

Efectele pe termen scurt sunt similare cu beția - amețeală, relaxare sau agitație, pierderea inhibițiilor, dezorientare, capacitate scăzută de articulare a cuvintelor, tremur slab, puls accelerat,

18

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

acuitate vizuală scăzută. Barbituricele combinate cu alcool sau alte medicamente pot cauza coma sau moartea.

Efectele pe termen lung sunt dependența, afecțiuni hepatice, pulmonare, cardiace, renale, irascibilitate; abuzul poate provoca convulsii, iar supradoza - moartea.

Benzodiazepine, tranchilizante

Tranchilizantele sunt droguri sintetice, de uz medical, folosite în tratamentul anxietății, depresiei, insomniei dar şi ca relaxant muscular. Tranchilizantele minore poartă denumirea de benzodiazepine.

Tranchilizantele sunt produse sub forma unor tablete şi capsule care se administrează oral, dar există şi preparate injectabile.

Efecte pe termen scurt: au un efect depresor asupra sistemului nervos central, reduc starea de tensiune şi anxietatea şi produc o senzație de calm şi relaxare. Ele sunt în general eficiente în doze care nu generează moleşeala. Totuşi după o prima administrare unele persoane se simt letargice şi au dificultăți de memorare. Consumatorii se confruntă cu probleme în exercitarea unor deprinderi (condusul maşinii), dar aceste efecte secundare dispar după una sau doua săptămâni de administrare continuă.

Efectele pe termen lung: utilizarea regulată conduce la toleranță şi dependență. Sunt necesare doze din ce în ce mai mari pentru a obține acelaşi efect şi abstinența bruscă poate duce la anxietate, atacuri de panică, iritabilitate, migrene şi senzație de greață. După administrarea îndelungată a unor doze mari, încetarea bruscă a consumului poate provoca convulsii. Administrarea unei doze foarte mari poate duce la comă şi moarte, în special dacă drogul este combinat cu alte depresive ale sistemului nervos central, de genul heroinei şi alcoolului.

Tranchilizantele sunt uneori folosite (fără prescripție medicală) de persoane care caută să neutralizeze efectele medicamentelor stimulante sau sunt combinate cu alte droguri ca heroina şi alcoolul.

Benzodiazepinele ar trebui folosite pentru perioade scurte de timp. Cei ce le folosesc pe termen lung dezvoltă o puternică dependență față de aceste substanțe şi au sentimentul că viața devine din zi în zi mai inutilă şi că nu îi pot face față fără pilula magică.

Forma de prezentare

pot face față fără pilula magică. Forma de prezentare Printre medicamentele psihotrope cel mai frecvent
pot face față fără pilula magică. Forma de prezentare Printre medicamentele psihotrope cel mai frecvent

Printre medicamentele psihotrope cel mai frecvent comercializate pe piaţa germană, locul întâi a fost ţinut mult timp de Valium (diazepam), urmat de Adumbran şi Praxiten (oxazepam). Între timp, diazepamul a fost înlocuit de alte benzodiazepine care i-au luat locul de frunte. În fosta Republică Federală Germania, pe piaţa medicamentului se găsesc, în principal, următoarele tranchilizante:

Lexotanil, Librium, Valium, Tranxilium, Dalmadorm, Tavor, Nobrium, Mogadan, Adumbran, Praxiten Demetrin, Rohypnol.

D. Halucinogenele

Cannabis

Cei mai mulți botanişti consideră că nu există decât

o singură specie de cannabis: Cannabis sativa.

Aceasta se găsește sub mai multe forme, iar acestea diferă prin morfologie, dar şi prin durata ciclului vegetativ şi prin compoziția chimică cantitativă şi calitativă de cannabinoide.

Frunzele de cannabis zdrobite şi introduse în lapte folosesc la prepararea unei băuturi numite „bhang”, băutură utilizată în mod tradițional în India în cultul zeului Shiva.

Preparatele pe baza de plante uscate sunt fumate

în stare pură în America de Nord. În Europa ele

sunt amestecate cu tutun şi rulate sub forma de cornet.

Istoric - În 1989, Steven Hager, redactor-şef la revista High Times a efectuat prima vizită destinată aprecierii diferitelor soiuri de cannabis cultivate în Olanda, în sere. În 1993, această manifestare este deschisă publicului larg, pe baza unui bilet de 200 de dolari. În 1997, mai mult de două mii de americani au traversat Atlanticul pentru a participa la acest eveniment: premierea celui mai bun producător de plante, celui mai bun producător de semințe, celui mai bun coffe-shop. În spatele acestor atracții turistice se aflau de fapt adevărate mize financiare.

În 1993, un sondaj al IMSERM arăta o creştere rapidă a consumului de cannabis în rândul elevilor, dar şi a adulților.

19

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Forma de prezentare

Cannabis - marijuana, iarba, hașiș, haș, cânepa indiana, iarba, buruiana, kif, ganja, shang.

haș, cânepa indiana, iarba, buruiana, kif, ganja, shang. Planta Diverse forme Cannabis sub formă Cannabis ulei
haș, cânepa indiana, iarba, buruiana, kif, ganja, shang. Planta Diverse forme Cannabis sub formă Cannabis ulei
haș, cânepa indiana, iarba, buruiana, kif, ganja, shang. Planta Diverse forme Cannabis sub formă Cannabis ulei

Planta Diverse forme Cannabis sub formă Cannabis ulei Cannabis în pungă de prezentare de cărămidă de 1 kg de plastic.

Cannabis seminţe Cannabis seminţe şi Cannabis în diverse Răşina de cannabis în diverse combinaţii forme şi combinaţii haşiş

Cannabis sativa, cannabis indica și cannabis ruderalis sunt denumirile latine ale celor trei variante ale plantei. Inflorescențele sunt uscate și fumate. În urma prelucrării prin presarea frunzelor și inflorescențelor urmată de tratarea chimică a rășinii astfel obținute, din canabis se obține uleiul de canabis cu o concentrație de drog activ THC (tetrahidro-canabinol) mult mai mare decât în frunzele uscate ale plantei.

Datorită efectelor pe care le au asupra oamenilor, produsele de canabis sunt cele mai căutate „droguri recreaționale”.

Se prezintă sub diferite forme: marijuana (preparată din flori uscate); hașiș (preparat din rășina de canabis care se amesteca cu ceara, rezultând tablete de diverse culori, în funcție de zona de proveniența: kaki (Maroc), maro (Liban) sau negre (Afganistan, cele mai puternice); ulei de canabis, un derivat al hașișului.

Mod de utilizare. Efecte.

Cannabis - marijuana, iarba, hașiș, has, cânepa indiana, iarba, buruiana, kif, ganja, shang. În prezent, datorită faptului că sunt considerate ca fiind droguri ușoare și se ignora riscurile asociate consumului, produsele de canabis sunt cele mai căutate “droguri recreaționale”.

Efectele apar după câteva minute și ele constau în:

relaxare, râs, logoree (limbuție) sau închidere în sine, intensificarea percepțiilor vizuale și auditive, creativitate, foame. În funcție de modul de administrare și de doza luata, efectele pot dura de la 30 de minute până la câteva ore.

Cel mai grav afectate psihic sunt persoane predispuse la depresie și anxietate. Consumatorii de canabis au de obicei ochii roșii injectați. Ei se pot simți foarte dezorientați sau paranoici. Folosirea canabisului poate duce și la: diminuarea

20

concentrării, incapacitate de a exercita deprinderi mecanice (șofatul poate fi periculos), percepere distorsionata a realității și alterarea capacității de a memora lucruri noi.

Cei ce fumează cannabis, mai ales după ce au și consumat și alcool pot avea amețeli și senzație de voma. În urma unui consum regulat de Cannabis, persoana își pierde motivația pentru orice fel de activitate dezvoltând așa numitul sindrom “o voi face mâine” și o scădere a capacității de a memora, mai ales lucruri noi.

Acest fenomen se numește “pierderea memoriei pe termen scurt” și a fost semnalat de mai mulți tineri care au descoperit ca nu mai sunt în stare sa învețe pentru examene după ce au fumat un timp cannabis. Aceste efecte secundare tind sa dispară după încetarea consumului. Fumătorii inveterați de cannabis amestecat cu tutun sunt mai expuși bolilor aparatului respirator.

Cunoscut și sub numele de iarbă, are ca substanţă activă tetrahidrocanabinolul (THC). Poate să fie fumat sau ingerat. Când este fumat, efectele euforice apar în decurs de câteva minute, ating pragul în 30 de minute şi durează până la 2–4 ore, iar în cazul ingestiei de la 5 la 12 ore. Efectele motorii şi cognitive pot să dureze până la 5–12 ore (Kaplan &Sandoc).

Consumatorii de canabis descriu starea de intoxicaţie ca o stare specială care le măreşte sensibilitatea la stimuli externi, le dezvăluie detalii care în mod normal ar fi ignorate, face culorile să pară mai strălucitoare şi mai intense şi conferă valoare unor obiecte pentru care nu avuseseră niciun interes până atunci. Consumatorul vede lumea cu sentimente de noutate, mirare, curiozitate, lumea subiectului devine mult mai interesantă, iar detaliile neînsemnate îl atrag. Starea de euforie îmbunătăţeşte aprecierea muzicii. Consumatorii înverşunaţi sunt plictisiţi, depresivi, nepăsători, cinici sau rebeli. Uneori drogurile sunt cauza acestor stări, dar alteori sunt rezultatul caracteristicilor de personalitate care conduc la abuzul de drog.

Dacă a consumat cannabis, atunci: poate avea în buzunare sau în cameră foi de ţigară, pipe, brichetă, ţigări; este somnoros şi fără vlagă; are pupilele mărite și ochii foarte roşii; râde fără motiv; are un mers nesigur și este ameţit; îi este foame tot timpul şi mănâncă multe dulciuri; îi este sete în permanenţă; nu îşi aminteşte ceea ce tocmai s-a întâmplat; are un miros specific de frunze arse.

Pe termen lung, consumul de cannabis poate determina: diferite tipuri de cancer; tulburări ale sistemului respirator (tuse, strănut, sunt mereu

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

răciţi), sistemului imunitar şi ale organelor de reproducere; tulburări ale memoriei; dificultăţi de învăţare.

Haşiş

Istoric - Provine din cuvântul în araba „hachich” – cânepa indiană, care mai înseamnă şi „iarbă”.

Este

tetrahidrocannabinol, pe baza de rășină de cannabis. Rășina se poate obține în cantități mici, frecând între degete vârfurile rășinoase ale plantelor femele.

În anul 900 d.H. au apărut dezbateri pro şi contra consumului de haşiş. Consumul devine din ce în ce mai ridicat în Arabia. Exista legende conform cărora în 1090 d.H. mercenarii din Persia consumau haşiş. În 1271-1295 d.H. În călătoriile sale, Marco Polo menționează legenda lui Hasan Ibn Al-Sabbah şi a „asasinilor” săi care consumau haşiş. În secolul XVII, consumul de haşiş, alcool şi opium se răspândește în rândul populației Constantinopolului aflat sub ocupație. Tot atunci, haşişul devine una dintre mărfurile principale în comerțul dintre Asia Centrala şi sudul Asiei.

preparat psihotrop bogat în

un

În 1798, Napoleon descoperă că foarte mulți reprezentanți ai clasei de jos egiptene consumau în mod regulat haşiş. El impune prohibiție totala, însă soldații francezi aduc cu ei tradiția în Franța.

În 1840, în America existau preparate medicinale pe baza de cannabis, iar în farmaciile din Persia se vindea haşiş.

În 1843 se înființează Clubul Consumatorilor de Haşiş la Paris. Apar primele culturi de haşiş în Grecia în jurul anului 1870. In 1890, Ministerul de Interne din Grecia interzice importul, cultivarea şi consumul de haşiş. Din 1890 haşişul este considerat ilegal şi în Turcia. In 1940, tradiția consumului de haşiş în Grecia intra în declin. In 1945, consumul de haşiş continua sa fie legal în India. In 1967 apare primul ulei de haşiş: „smash”. In 1995, haşişul intra pentru consum în coffe-shop- urile din Amsterdam.

Forma de prezentare

în coffe -shop- urile din Amsterdam. Forma de prezentare Este un preparat din rășina de canabis

Este un preparat din rășina de canabis care se amesteca cu ceara, rezultând tablete de diverse culori, în funcție de zona de proveniența: kaki (Maroc), maro (Liban) sau negre (Afganistan, cele mai puternice); ulei de canabis, un derivat al hașișului.

Hașișul are aspect de plastilina când este proaspăt sau de plăcute de culoare verde închis sau maro după ce s-a uscat.

Mod de utilizare. Efecte. În consumul de hașiș, efectele apar după câteva minute și ele constau in:

relaxare, ras, logoree (limbuție) sau închidere în sine, intensificarea percepțiilor vizuale și auditive, creativitate, foame. În funcție de modul de administrare și de doza luata, efectele pot dura de la 30 de minute până la câteva ore. Consumat vreme îndelungată, haşişul duce la toxicomanii grave însoţite de halucinaţii şi delir furios, iar uneori chiar la demenţă.

L.S.D. - acid-lisergic-dietilamid

Se obține prin prelucrarea chimica a Ergotului, o ciuperca parazita a orezului şi a altor cereale, sau prin sinteza chimica. Descoperirea lui a fost făcută în anul 1938 de chimistul elveţian dr. Albert Hofmann care lucra la concernul “Sandoz”.

Efectul halucinogen al L.S.D.-ului, asemenea mescalinei, a fost descoperit întâmplător tocmai de creatorul său, la 16 aprilie 1943, când dr. Hofmann, aflându-se în laborator, s-a simţit subit cuprins de

o ameţeală asemănătoare cu cea provocată de

alcool. Această senzaţie s-a transformat în agitaţie,

în pierderea controlului asupra nervilor, senzaţie

pe care dr. Hofmann a descris-o ca “un val neîntrerupt de imagini fantastice, de un relief şi o

strălucire extraordinare

şi variate precum cele ale unui caleidoscop”.

După al doilea război mondial, CIA (Central Inteligence Agency) din SUA a dezvoltat un program de cercetare referitoare la analiza narcoticelor pentru a găsi un „ser al adevăruluirealmente eficace. Primul raport secret al CIA, care

Însoţite de culori intense

21

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

menționează experimentele cu LSD, datează din 21 octombrie 1951. Experimentele au continuat până în 1960, când deja LSD-ul se testa ca şi arma psihochimica la scara larga. În paralel, psihiatrii americani utilizau LSD-ul pentru a induce psihoze experimentale, încercând sa înțeleagă mecanismul schizofreniei.

În 1966, Ronald Reagan a interzis utilizarea LSD- ului şi în paralel s-a pornit şi o vasta campanie la nivel federal. La sfârșitul secolului XIX, LSD-ul era deja folosit în scop recreativ şi în discoteci.

În ultimul timp, L.S.D.-ul se obţine de către traficanţi de la unele firme de chimicale din Germania şi Elveţia, de regulă la preţuri de materii prime şi care, prin prelucrare, aduce un venit triplu.

Forma de prezentare

LSD acid dietil-amina lisergic, LSD 25, microdot, zahar, soare galben

dietil-amina lisergic, LSD 25, microdot, zahar, soare galben LSD-ul este obținut și prin sinteza din acid

LSD-ul este obținut și prin sinteza din acid lisergic, alcool etilic și amoniac.

Substanţa activă se dizolvă în lichide, lichidul fiind incolor și inodor, într-o anumită concentraţie, şi se aplică apoi pe un substrat (zahăr cubic, hârtie sugativă, bucăţi de pâslă, bucăţele de hârtie, dulciuri, pilule de diferite mărimi și forme în vederea consumului. Fiecare motiv sau figurina materializează o doza de LSD.

Cele mai cunoscute variante de LSD: Happy Faces:

Nume de fantezie a unui produs „underground(din lumea interlopă); Mini-Trips: Substraturi de dimensiuni minuscule (de ex. gelatine), impregnate cu LSD şi care, datorită dimensiunii lor reduse, se pretează foarte bine la traficul ilegal; Purple Haze:

Variantă de LSD, denumită astfel după o piesă de muzică rock a muzicianului de culoare Jimi Hendrix, la rândul său mare consumator şi victimă

a drogurilor; Sunshine Explosion: Nume de fantezie

a unui produs deosebit de puternic; Comic-Trips

Mod de utilizare. Efecte.

LSD acid dietil-amina lisergic, LSD 25, microdot, zahar, soare galben

Dacă e să privim efectul farmacologic al LSD la om, ne impresionează doza minimă suficientă pentru a modifica profund trăirile timp de 8 - 12 ore. În medie, sunt necesare numai 100 micrograme. Un

22

gram de LSD ar fi de ajuns pentru a oferi senzaţii tari cu LSD tuturor locuitorilor unui oraş cu 10.000 de locuitori. Marja de siguranţă a LSD este foarte mare; cantităţi de până la 3000 de micrograme pot fi suportate de organism, în majoritatea cazurilor, fără consecinţe negative. Pe de altă parte, cantităţile de LSD produse azi în laboratoare improvizate în bucătării nu sunt întotdeauna pure. Administrat oral, efectul LSD începe să se instaleze după circa 45 de minute.

Injectat intravenos, efectul apare la doar câteva minute. Efectele evidente ale LSD sunt mai ales asupra trunchiului cerebral şi diencefalului, în primul rând asupra sistemului limbic şi sistemului reticular (activator ascendent - n. tr.). Aceşti centri cerebrali coordonează reacţiile emoţionale la stimuli externi şi influenţează selectarea informaţiilor provenite din mediul nostru înconjurător, ce sunt transmise către creier prin organele senzitive. Efectul LSD asupra centrilor vegetativi nu este puternic, dar sesizabil. Pupilele se dilată (ceea ce poate duce la fotofobie în cazul luminii puternice), iar ocazional se constată greţuri şi vărsături, ceea ce indică faptul că LSD irită centrul vomei din trunchiul cerebral.

Interesantă, din punct de vedere farmacologic, este toleranţa ce se instalează destul de rapid. Cine ia LSD în doze constante, timp de mai multe zile, nu mai simte efectul din a treia zi. Fie că se creşte doza, fie se face o pauză de câteva zile, până la refacerea sensibilităţii faţă de substanţă.

Aproape toţi oamenii care au încercat măcar odată substanţe halucinogene, descriu, ca primă modificare psihică, strălucirea crescută a culorilor.

Halucinaţiile declanşate de LSD nu sunt, de fapt, decât pseudohalucinaţii, consumatorii fiind aproape întotdeauna conştienţi de faptul că impresiile trăite nu sunt reale.

Numitorul comun al efectului psihogen al tuturor halucinogenelor cunoscute până acum poate fi considerat abolirea stabilităţii lumii noastre interioare, tulburând percepţiile noastre, strict constante în mod normal.

Într-un fel, LSD permite revenirea la o stare infantilă a organizării percepţiilor ce definesc starea de conștientă. La fel ca şi pentru copil, consumatorului aflat sub influenţa LSD toate lucrurile îi sunt noi şi unice - va constata, poate, că ciocolata îi place acum mai mult ca niciodată.

Asemenea copilului însă, consumatorul va fi puternic dependent de mediul său. Un mediu social prietenos şi suportiv este, de aceea, cel mai bun mijloc împotriva unui bad trip (engl. călătorie

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

nereuşită - experienţă negativă, episod disforic - n .tr.).

Trăirile din timpul expunerii la LSD depind foarte mult de aşteptările individuale ale consumatorului faţă de consum, cât şi de sugestiile pe care le primeşte din mediul său social. Cine se aşteaptă ca LSD-ul să acţioneze ca un afrodiziac, nu va fi dezamăgit.

Dependenţa:

Pericolul

toleranţei

(obişnuinţei)

psihice.

Pericole:

a) Pericole fizice/biologice: Au fost descrise rupturi cromozomiale la nivel celular, precum şi malformaţii congenitale, la copiii mamelor care au consumat LSD în timpul sarcinii.

b) Pericole/riscuri psihogene imediate:

Deoarece în episodul de stupoare dată de LSD se amplifică starea psihică preexistentă, o stare depresivă înainte de consum poate degenera într-o experienţă „horror” („horror-trip”). Astfel, pot apărea stări de anxietate masivă a căror durată se întinde pe mai multe ore. Experienţa „bad trip” se poate încheia fie spontan, fie cu ajutor din partea medicului (clorpromazina - un neuroleptic comercializat sub numele de Megaphen - este un antidot eficient). Dacă reacţia negativă nu remite în timp util, poate fi urmată de o fază psihotică mai lungă. Persoana afectată se comportă ca un bolnav psihic (de regulă ca în cazul schizofreniei paranoic- halucinatorii). Astfel de reacţii psihotice apar aproape numai la persoane predispuse la astfel de tulburări, persoane la care predispoziţia este determinată de tare din timpul copilăriei, eventual combinate cu existenţa unor factori genetici. Riscul cel mai mare îl prezintă tentativele de suicid - de exemplu săritura din geam, persoana drogată având convingerea că poate zbura. În trecut au existat cazuri în care traficanţii au distribuit substanţe ce nu au nici o legătură cu LSD, ci aveau o cu totul altă compoziţie. Consecinţa au fost intoxicaţii dintre cele mai severe.

c) Psihoza de reevocare (flashback): În acest caz

este vorba de o stare de stupoare asociată cel mai adesea cu trăiri intense de frică şi dezorientare, ce poate apărea la săptămâni sau luni după consumul propriu-zis al LSD-ului şi care are, asupra consumatorului, un real efect de acces psihotic. Pot apărea stări anxioase, de paranoia şi halucinaţii. Deoarece „flash-back”-ul apare fără prodrom, el poate debuta în momente cu totul neprielnice pentru persoana în cauză (conducerea unui automobil), ceea ce poate crea situaţii dintre cele mai periculoase.

d) Pericole ce apar la consumul cronic:

23

LSD nu este un toxic ce dă dependenţă. Nu apare dependenţa fizică, de asemenea lipsesc fenomenele de sevraj. Consecinţele unor experienţe repetate cu LSD nu pot fi apreciate satisfăcător, deoarece trăirile de genul „bad trip” nu sunt suficiente, singure, pentru formularea unor concluzii obiective.

Ecstasy

Denumirea științifica a acestei substanțe chimice este M.D.M.A. sau metildioxi-methamfetamina.

Este un drog din categoria amfetaminelor, care a fost utilizat inițial ca anorexiant (medicament care determina scăderea poftei de mâncare). Ecstasy a mai fost utilizat şi ca medicament pentru pacienții cu probleme psihiatrice în cadrul terapiei de grup dar şi pentru facilitarea comunicării intre parteneri, în cadrul ședințelor de consiliere maritala, în tari precum Elveția şi Statele Unite ale Americii.

Ecstasy este unul dintre cele mai periculoase droguri care ameninţă tinerii din zilele noastre şi este o substanţă chimică sintetică care poate fi extrasă din uleiul esenţial de sassafras. Este ușor de fabricat, iar efectele sale sunt asemănătoare cu cele ale amfetaminelor şi halucinogenelor. De aceea, ea este distribuită masiv de către traficanţi, mai ales la diferite reuniuni, fiind supranumită şi “party drog” sau “drog de discotecă sau de concert”.

Forma de prezentare

Ecstasy - Adam și Eva”, mere, biscuiți de discoteca, XTC

La începutul anilor 90, Ecstasy a apărut pe piaţă în diverse forme: fie în capsule de diferite mărimi, fie - în cele mai multe cazuri - sub forma unor tablete (comprimate) rotunde şi plate, cu variate semne ştanţate. Tabletele de Ecstasy purtau (şi mai poartă) nume precum trifoi, porumbel, dolar, iepuraş, cămilă, delfin, Road Runner, Smiley, ciupercă, Olympics, coroana etc. (denumiri de stradă care reflectă, de regulă, simboluri întipărite în suprafaţa tabletelor. Numele sunt preluate din lb. germ. şi nu corespund neapărat denumirilor de stradă din România - n. tr.) Majoritatea tabletelor comercializate sub numele de Ecstasy conţin o substanţă activă

stradă din România - n. tr.) Majoritatea tabletelor comercializate sub numele de Ecstasy conţin o substanţă

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

derivată din MDMA în concentraţie de 20 - 120 mg

serotoninergic;

posibile

leziuni

cerebrale

care costă în jur de 20 DM.

ireversibile.

Între timp este evident că variatele motive şi simboluri ştanţate - la fel ca şi dimensiunea şi forma - nu spun nimic, sau numai puţin despre provenienţa şi calitatea produsului. În multe cazuri sunt comercializate substanţe înrudite sau chiar plagiate (amestecuri greu identificabile ce conţin ketamină, benzodiazepine şi barbiturice).

De mai multă vreme se observă o tendinţă de renunţare la semnele distinctive (simboluri ştanţate ş. a.). Chiar şi frecvenţa șanțului median e în prezent în scădere. Astfel, devine din ce în ce mai dificilă diferenţierea tabletelor şi efectelor lor, ceea ce produce un risc suplimentar pentru consumatori.

Mod de utilizare. Efecte.

Ecstasy - „Adam și Eva”, mere, biscuiți de discoteca, XTC. Din punct de vedere biochimic, XTC acţionează asupra eliberării aşa-numiţilor neurotransmiţători. MDMA pură are efect mai ales asupra neurotransmiţătorului serotonină. Acesta influenţează emoţiile, activitatea noastră, impresiile senzoriale, activităţile motorii, asocierile (de la nivel cerebral - n.tr.), precum şi senzaţiile acustice şi optice.

Cu cât mai înviorat este omul, cu atât mai activ este sistemul său serotoninergic. Cu cât mai activat e sistemul serotoninergic, cu atât mai activ este omul.”

Alţi neurotransmiţători influenţaţi de Ecstasy sunt:

dopamina (emoţii, motricitate, funcţii cognitive) şi noradrenalina (stres, stimulează circulaţia sanguină şi respiraţia omului).

Efecte pe termen scurt: dilatarea pupilelor; creşterea frecvenţei cardiace/tensiunii arteriale bronhodilataţia; încordarea muşchilor mandibulari (trismus) / tremurături; greaţă; uscăciunea gurii; transpiraţii; creşterea temperaturii corpului; nevoia de a urina; bruxism (scrâşnirea dinţilor); dureri de cap.

Efecte pe termen lung: Sistemul natural de alarmă al omului este abolit. Deces prin hipertermie şi deshidratarea organismului, modificări evidente neînregistrate de către persoanele în cauză.

Manifestări ce apar după trecerea efectului:

epuizare; oboseală; greaţă; înţepenire.

Reacţii toxice acute: hipertermie; slăbiciune musculară, trombembolie; insuficienţă renală acută; insuficienţă hepatică toxică; tulburări de respiraţie; tulburări cardiace până la colaps

Reacţii toxice cronice în urma consumului susţinut în doze mari: posibila afectare a sistemului

Reacţii psihice: Acestea nu pot fi descrise în mod unitar, deoarece mare parte din efecte sunt dependente de atitudine şi de mediul înconjurător.

„set” = atitudine individuală ce priveşte intenţia de consum, aşteptările faţă de efectul dorit, starea de spirit şi personalitatea consumatorului. O stare de fond negativă poate fi amplificată de MDMA, iar sentimentele pozitive pot fi trăite cu intensitate mai mare.

„setting” = Complex ce cuprinde mediul înconjurător, suma contactelor sociale, a influenţelor externe. Efectul se resimte cu totul diferit la petreceri Rave ca acasă, într-o atmosferă calmă.

Efectele principale pozitive descrise în condiţii de set şi setting optime, sunt: capacitate de comunicare sporită; empatie crescută; stare de beatitudine/euforie; percepţii senzoriale mai intense; disponibilitate crescută de a stabili contacte; recunoaştere, înţelegere clară a sentimentelor proprii; modificarea perceperii timpului; dezinhibare relativă; stimulare/sentiment de „prospeţime”.

În caz de set şi setting necorespunzător pot apărea efecte descrise ca profund negative: tulburări de concentrare; putere de discernământ limitată; pierderea apetitului; halucinaţii; anxietate; nelinişte/nervozitate; stare depresivă/stări confuzionale; lipsă de motivaţie, libido redus; întârzierea orgasmului.

Consumul de durată a unor doze mari (toxice) poate duce la psihoză. În combinaţie cu alte substanţe de abuz, pot apărea complicaţii.

Ketamina - “Special K”

Ketamina este utilizată ca anestezic în domeniul medical veterinar. Consumatorii de droguri au început să o utilizeze asociată cu dansul în discoteci. In SUA,este obținută prin furt sau deturnarea rețetelor veterinare, iar în Franța se utilizata sporadic. Ketamina a fost de asemenea găsita în amestecuri de droguri ce pretindeau a fi Ecstasy.

24

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

Forma de prezentare

Ketamina - K, Super K; „vitamina K”

ca anestezic în domeniul medical. Ea a mai fost de asemenea găsită în amestecuri de droguri ce pretindeau a fi ecstasy. Se comercializează sub forma de tablete, pudră inhalată sau preparată pentru injectare.

Mod de utilizare. Efecte.

Ketamina - K, Super K; „vitamina K”

Cantități mari pot provoca senzația de amorțire a membrelor sau spasme musculare. Proprietățile anestezice ale ketaminei sunt cele mai periculoase pe plan fizic. Sub influenta ei, consumatorii sunt mai puțin sensibili la durere. Pe lângă aceasta, mulți dintre ei nu-si dau seama ca au halucinații (pentru ca ei cred ca ceea ce se întâmpla e real), așa ca se expun accidentelor și rănirilor grave. Mâncatul sau băutul înainte de administrarea Ketaminei (ca și a oricărui alt anestezic), poate produce voma. Daca persoana este în stare de inconștienta apare pericolul înecării cu propriile vomismente și decesul prin sufocare. Exista și riscul ca Ketamina sa fie vânduta combinata cu alte substanțe, dintre care unele pot fi mai periculoase decât Ketamina ca atare.

care unele pot fi mai periculoase decât Ketamina ca atare. Ketamina este utilizată C iupercile halucinogene

Ketamina este utilizată

Ciupercile halucinogene

MESCALINA - Este obținut din cactuşi pufoşi, lipsiți de ace, specia “Lophophora Williamsi”, care cresc în sudul S.U.A. şi Mexic. Sunt vândute sub forme de:

peyote- vârfurile de plante tăiate şi uscate care se mesteca sau se fumează sau poate fi obținuta prin sinteza chimica.

Efectul a fost studiat cu atenţie de reputatul neurolog Gheorghe Marinescu (1863 - 1938), fondatorul şcolii româneşti de neurologie, produce o intoxicaţie mortală cu două faze de excitaţie psihică, şi anume: faza senzorială (cu halucinaţii vizuale) şi faza de depresie (cu colaps).

CIUPERCILE - Exista doua tipuri de ciuperci halucinogene care cresc în mod natural în zonele împădurite din regiunile cu clima temperata.

Liberty Cap este mica şi maro cu o proeminenta mai închisa la culoare în vârf. Are un picior lung, cu un mic guleraș la nivelul pălăriei. Fly Agaric este o ciuperca frumoasa, cu pălăria roşie cu pete albe (ca acelea pe care le întâlnim în cărțile ilustrate cu poveşti pentru copii).

Forma de prezentare

Ciupercile

halucinogen), mescalina

halucinogene

(ciupercile

Ciupercile halucinogen), mescalina halucinogene (ciupercile cu efect Ciuperca Psilocybe - psilocybin Cactusul Peyote -
Ciupercile halucinogen), mescalina halucinogene (ciupercile cu efect Ciuperca Psilocybe - psilocybin Cactusul Peyote -

cu

efect

Ciuperca Psilocybe - psilocybin Cactusul Peyote - mescalina

Există două tipuri de ciuperci halucinogene sălbatice în Marea Britanie.

-Pălăria libertății” este mica și maron cu o proeminenta mai închisa la culoare în vârf. Are un picior lung, cu un mic guleraș la nivelul pălăriei.

-”Agarul zburător” este o ciupercă frumoasă, cu pălăria roșie cu pete albe (ca acelea pe care le întâlnim în cărțile ilustrate cu povesti pentru copii).

Mescalina se prezintă sub forma unei pulberi albe cristaline, asemănătoare cocainei, dar poate fi întâlnită şi sub formă de comprimate sau în soluţie. Peyote se consumă proaspăt: se taie bucăţi care sunt fie mestecate, fie înghiţite direct. Se poate consuma şi uscat sau sub formă de pulbere fină, prin ingerare, sau fumată în amestec cu tutunul. Este solubilă în apă şi alcool, deci poate fi injectată şi poate fi întâlnită sub formă de soluţie.

Mod de utilizare. Efecte.

Ciupercile halucinogene (mescaline, ciupercile cu efect halucinogen)

Efectul ciupercilor halucinogene este asemănător cu cel al LSD-ului. Se caracterizează în special prin halucinaţii vizuale, modificări ale perceperii culorilor, dar şi prin modificări ale stării psihice şi emoţionale. Cei aflaţi sub efectul lor, au impresia că-şi reamintesc şi conştientizează trăiri uitate din vremuri trecute. Se observă o schimbare profundă a perceperii timpului şi spaţiului, iar uneori subiectul îşi percepe propriul corp distorsionat în mod bizar. Atenţia este extrem de focalizată. Modificările stării de conştienţă sunt doar uşor schiţate. Doze de câteva miligrame luate per os - ca. 4 mg - vor determina, după 20 - 30 minute o relaxare spirituală şi fizică percepută subiectiv ca fiind plăcută. La doze mai mari, tulburările de percepţie a timpului sunt mai pronunţate, perceperea dimensiunii spaţiului este modificată şi mai mult. Din punct de vedere farmacologic, psilocibina are ca efect, asemănător LSD-ului, dilatarea pupilelor, creşterea temperaturii ş.a.m.d.

25

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

E. Tutunul

Tutunul atât de larg utilizat de milioane de consumatori din întreaga lume este reprezentat, de fapt, de frunzele speciilor Nicotiana tabacum şi Nicotiana rustica care aparţin genului Nicotiana din familia plantelor Solanacee, care conţine peste 100 de specii şi subspecii.

Acestea conţin o substanţă alcaloidă, nicotina, care odată pătrunsă în organismul uman, produce efecte de dependenţă farmacologică şi psihologică, întreţinând şi perpetuând obiceiul fumatului.

Indienii Huron din America de Nord au un mit

despre originea tutunului. Se spune că odată a fost

o foamete mare și ca întreg pământul era

neroditor. După multe rugăciuni, Marele Spirit a trimis o fecioară fără straie să facă pământul din

nou roditor şi să salveze oamenii. Ea a atins pământul cu mâna stânga şi acolo au răsărit cartofii şi pământul a devenit fertil. Apoi l-a atins

cu mâna dreaptă şi acesta a dat naştere vegetației

şi porumbului. S-a așezat şi pe tot pământul rămas

a încolțit tutunul.

Există două interpretări ale acestei legende: (1) ca tutunul a fost un dar pentru minte, aşa cum cartofii şi porumbul au fost pentru stomac; (2) ca tutunul a fost un mesaj (sau un blestem), ce arată ca darurile zeilor nu sunt nelipsite de preț.

Oricare i-ar fi fost originea, tutunul era extrem de folosit de către amerindieni la vremea la care sosea Columb. În secolul al XVI-lea doi căpitani de vas au convins trei amerindieni să-i însoțească la Londra. Aceştia îşi făcuseră rezerve serioase de tutun pentru perioada călătoriei, iar unii dintre marinari l-au încercat, le-a plăcut şi au realizat că le este foarte greu să renunțe la el. Pentru a-şi satisface propriile nevoi marinarii şi exploratorii au plantat terenuri în Africa, Europa şi America. Echipajul lui Magellan a lăsat semințe în porturile din Philippine, precum şi în alte porturi. Nemtii au adus tutunul de la hotentoți (boşimanii şi populația Bantu din Africa), iar portughezii l-au luat de la polinezieni.

Curând, oriunde mergeau navigatorii, tutunul îi aştepta şi pe la începutul secolului al XVII-lea micile parcele deveniseră mari plantații, extinse peste tot în lume. Navigatorii fumau oriunde ar fi crescut acesta, aşa că plantațiile s-au extins şi mai mult. Ca o boală contagioasă, fumatul s-a extins de la un număr mic de indivizi la întreaga populație. Consumatorii au înțeles rapid ceea ce amerindienii ştiau de generații: o dată ce ai început, este greu să renunți.

Tutunul nu poate fi folosit doar la fumat; el se poate şi mesteca sau poate fi transformat în pulbere şi inhalat sub forma de „priză”. Consumarea plantei neprelucrate sau a frunzelor sale nu este suficientă pentru destindere sau plăcere şi nici o altă substanță nu este un substitut adecvat.

Pe măsura ce tutunul pătrundea în tot mai multe țări, se lupta împotriva sa aproape întotdeauna, considerat fiind nociv şi imoral. Încercările de a-i restrânge utilizarea nu au făcut decât ca tutunul să devină mai valoros, iar aplicarea de taxe a încurajat contrabanda.

Tutunul a fost folosit adesea ca monedă de schimb datorită valorii sale ridicate. În cele din urmă, factorii economici au primat pentru mai marii lumii, ajungându-se la câştiguri importante din taxele mai sus menționate în țări ca Marea Britanie, Italia, Franța, Rusia, Prusia şi mai târziu în Statele Unite. Pe măsura ce guvernele s-au convins de pericolul folosirii sale, membrii acestora au majorat taxele, simțindu-se astfel cu conștiința împăcată, asigurându-şi totodată venituri de milioane de dolari.

Răspândirea tutunului, ca şi a alcoolului, este rezultatul unui tip de comportament care nu putea fi eliminat nici prin lege, nici prin aplicarea de taxe şi nici prin bula papală.

Ravagiile provocate de sifilisul introdus în Lumea Nouă de către omul alb, pălesc în comparație cu numărul de decesuri şi de boli cauzate de tutun în întreaga lume. S-ar putea spune că astfel, indienii s- au răzbunat.

Tutunul a fost folosit în cele mai diferite timpuri în tratamentul durerilor de cap, al astmului, gutei, durerilor de urechi, travaliului şi chiar cancerului. Diferitele sale efecte în ceea ce priveşte comportamentul au fost de asemenea observate. Era folosit de către călugări pentru a inhiba pornirile sexuale, deşi Kant privea tutunul ca pe un excitant sexual. Studiile științifice asupra fumatului relevă faptul că multe dintre primele afirmații referitoare la beneficiile tutunului se bazează pe observații adevărate.

Frunzele procesate de tutun şi consumate sub formă de ţigări sau alte tipuri de amestecuri aromate, conţin peste 3040 de compuşi chimici.

Majoritatea acestora sunt constituenţi naturali ai frunzelor, fiind sintetizaţi din aer şi sol în timpul perioadei de creştere a plantei, dar mulţi dintre ei se formează şi prin administrarea de îngrăşăminte chimice sau rezultă prin procesele de tratare şi aromatizare finală a frunzelor, modificând amplu raportul compoziţiei chimice a tutunului cultivat şi

26

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

procesat în diverse regiuni ale globului. În acest sens, analizele toxicologice au demonstrat că, deşi proporţia constituenţilor individuali ai tutunului este foarte diferită pe glob, efectul toxic al unor compuşi chimici precum nicotina, nitrozamina, aminele, alcaloizii, hidrocarburile policiclice aromate (PAH) şi cadmiul conţinuţi de acesta rămâne practic acelaşi indiferent de metodele utilizate pentru uscarea, tratarea şi prelucrarea sa.

Forma de prezentare

Tutunul

tratarea şi prelucrarea sa. Forma de prezentare Tutunul Se găsește sub formă de țigări de foi,
tratarea şi prelucrarea sa. Forma de prezentare Tutunul Se găsește sub formă de țigări de foi,

Se găsește sub formă de țigări de foi, țigarete, tutun de mestecat sau de prizat.

Frunzele procesate de tutun şi consumate sub formă de ţigări sau alte tipuri de amestecuri aromate, conţin peste 3040 de compuşi chimici.

Majoritatea acestora sunt constituenţi naturali ai frunzelor, fiind sintetizaţi din aer şi sol în timpul perioadei de creştere a plantei, dar mulţi dintre ei se formează şi prin administrarea de îngrăşăminte chimice sau rezultă prin procesele de tratare şi aromatizare finală a frunzelor, modificând amplu raportul compoziţiei chimice a tutunului cultivat şi procesat în diverse regiuni ale globului. În acest sens, analizele toxicologice au demonstrat că, deşi proporţia constituenţilor individuali ai tutunului este foarte diferită pe glob, efectul toxic al unor compuşi chimici precum nicotina, nitrozamina, aminele, alcaloizii, hidrocarburile policiclice aromate (PAH) şi cadmiul conţinuţi de acesta rămâne practic acelaşi indiferent de metodele utilizate pentru uscarea, tratarea şi prelucrarea sa.

Mod de utilizare. Efecte.

Tutunul

Fumatul este un mod convenabil pentru oameni de a-si regulariza starea sau sentimentele și aduce unele beneficii în controlul asupra greutății. Nicotina are cu certitudine și efecte terapeutice, dar largul spectru de efecte dăunătoare asupra organismului ne face prevăzători în aprobarea ei în scopuri terapeutice.

In accepția sa de medicament “auto-administrat” tutunul este foarte convenabil, este legal, relativ ieftin și ușor de găsit. Poate fi folosit aproape oriunde, cantitatea (doza) poate fi controlată cu ușurință, iar sistemul de administrare convenabil.

27

Tutunul pătrunde în sânge la câteva secunde de la inhalarea fumului, unde nicotina are efect imediat asupra stării de anxietate, de plictiseală sau asupra stresului.

Este evident faptul că fumătorii folosesc tutunul pentru a-si controla stările și emoțiile. Este doar o aparentă faptul că efectele fumatului sunt variate și că efectele pe termen scurt sunt benefice.

Pe termen lung fumatul este nociv pentru sănătate și scurtează șansele de viață. Însă înțelegerea avantajelor poate oferi răspunsuri la întrebarea “de ce se fumează?” și evidenția faptul că dincolo de avantaje există efecte secundare care trebuie avute în vedere ulterior dacă se dorește ca tratamentul să fie pe deplin reușit.

În ansamblu, „fumul principal” se formează cu predilecţie într–o atmosferă cu un conţinut relativ scăzut de oxigen, la o temperatură de combustie de 850950 0 C în conul de ardere. La început, particulele sale componente au un diametru de circa 0,2–0,3 mm, dar pe măsură ce acestea ajung într-un mediu cu o umiditate relativă de 100% (cum este cel din tractul respirator) se unesc prin coalescenţă, formând particule de ordinul micrometrilor, ceea ce face ca peste 5090% din aerosolii inhalaţi să pătrundă până la nivelul alveolelor pulmonare unde rămân captivi şi produc extinse leziuni celulare. Cei aproximativ 4000 de aerosoli identificaţi în fumul de ţigară sunt solizi precum nicotina, nitrozamina, cadmiul, nichelul, zincul, şi PAH–urile (hidrocarburile policiclice aromate) sau gazoşi, conţinând monoxid de carbon, dioxid de carbon, amoniac, formaldehidă, benzen etc. şi, în funcţie de activitatea lor biologică, pot fi clasificaţi în agenţi asfixianţi, iritanţi, ciliatoxici, mutageni, cancerigeni, inhibitori, neurotoxici şi, nu în ultimul rând, activi din punct de vedere farmacologic.

Spre deosebire de curentul principal de dispersie a fumului de ţigară, cel secundar se formează într-o atmosferă cu temperaturi de combustie ceva mai coborâte (500–600 0 C) şi conţine în suspensie particule sedimentabile cu un diametru aerodinamic mediu mai mic de 0,2 mm. În ansamblu, compoziţia chimică a „fumului secundar” este aproximativ aceeaşi cu cea din „fumul principal”, numai că unele elemente chimice pot atinge concentraţii mult mai ridicate pe fiecare gram de tutun consumat prin combustie; acest lucru fiind valabil pentru mulţi compuşi cancerigeni cum ar fi Nnitrozodimetilamina sau N-nitrozo-dietilamina care condensează pe cilii căilor respiratorii, producând nuclee edemice ce, mai târziu, vor degenera în cancer pulmonar.

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

F. Alcoolul

Istoria arata ca vita de vie a fost cultivata în Asia de către chinezi încă din epoca pietrei cioplite, după care a ajuns în India, Persia, Asia Mica, Egipt, Africa de Nord iar de aici în Grecia şi Imperiul Roman, de unde se răspândește şi în alte regiuni ale Europei.

Istoria uzului şi abuzului de alcool se confunda aproape cu istoria apariției primelor modele de cultura umana, efectele sale benefice sau malefice asupra organismului fiind cunoscute din timpuri străvechi. Despre acestea amintesc documentele păstrate fie în piatra glorificării dinastiei III egiptene, fie în cărămizile arse ale Ninivei şi Babilonului. China se pare ca a cunoscut printre primele focul fără pulbere al alcoolului.

Dacă trecem în revistă efectele benefice nu putem să nu reamintim de poemele preislamice din Peninsula Arabica care abunda în referințe la băuturi şi efectele stimulatoare sau deletorii ale alcoolului. Strugurii au fost considerați, din cele mai vechi timpuri, ca simbol al fecundității şi sănătății, iar romanii îi întrebuințau la toate sacrificiile, fiind printre primii care au instituit cura de struguri.

Despre vin se vorbeşte în multe locuri. În Sfânta Scriptura este considerat ca “binecuvântare a cerului, ce înveselește sufletul şi inima când e băut cu moderație”. Creştinismul îl socoteşte simbolic “sângele lui Isus Christos din Sfânta Împărtășanie”. Grecii îl întrebuințau în anumite boli simplu, fiert sau amestecat cu plante medicinale. La romani, Simplicius spune ca în timpul lui Marc Aurelius, în războiul contra Perşilor când a izbucnit ciuma, el a vindecat soldații cu vin şi untdelemn. Marii medici ai antichității, Hipocrate, Discoride, Avicena, Celsius, Gallien şi alții, au administrat vinul pentru efectul lui diuretic la bolnavii cu ascita, ca tonic în maladiile febrile, convalescenta şi surmenaj. În decursul veacurilor literați filozofi şi medici au scris în cărți pasaje minunate lăudând calitățile acestei băuturi atunci când este consumata în cantitate moderata. Datorita calităților sale, de-a lungul veacurilor, s-au creat intre vin şi om raporturi de funcționalitate de ordin mitic, biologic, psihologic şi medical.

Un rol nefast al alcoolului a constat în degradarea morala şi culturala care a dus la destrămarea unor imperii. Concepția diagnostica cu privire la boala alcoolica a luat naştere în 1785, când Rusha Fladelfin și Tomas Trotter au atras atenția asupra efectelor indezirabile ale alcoolului. Termenul de alcoolism a fost introdus în anul 1851 de către medicul suedez Magnus Hus. Alcoolismul este un fenomen de o incontestabila importanta prin

urmările sale medicale și sociale. Beția a fost considerata întotdeauna veselie, petrecere, dar nimeni nu a vrut sa vadă în ea sărăcia, disoluția familiala și nebunia.

Statisticile arata ca beția alcoolica este foarte răspândita în lume; aceasta ca urmare a ușurinței cu care se poate procura alcoolul de la orice colt de strada. Beția a devenit o patima foarte răspândita alături de cafea și fumat în mediul sătesc, muncitoresc, orășenesc, cu extindere chiar asupra intelectualilor. Expansiunea alcoolismului ataca categorii noi; de subliniat penetrația alcoolului la populația de vârsta tânără (11-13 ani).

Alcoolismul în lume reprezintă un fenomen de o gravitate covârșitoare din punct de vedere medical și demografic. Prin consecințele firești pe care le exercita asupra individului din punct de vedere fiziologic și psihologic, prin răsunetul pe care îl are asupra generațiilor de urmași, asupra vieții sociale și de familie, consumul de alcool constituie o problema ce depășește cadrul preocupărilor pur biologice. Legat strâns de complexul vieții colective, acesta poate sta la originea criminalității, prostituției, la baza unor accidente de munca și de circulație, sinucideri.

Alcoolismul are o triplă importanță: patologică, socio-economică și demografică. Din efectele patologice, la alcoolicii cronici ce solicită asistență medicală, sunt cunoscute: ciroza hepatică cu hemoragie digestivă superioară, afecțiunile cardio- vasculare și gastro-intestinale, demența alcoolică, tuberculoza pulmonară etc. Din punct de vedere socio-economic fenomenul reprezintă un factor de sărăcie. Pierderile economice trebuie cântărite, în mod deosebit, în consecințele patologice ale alcoolismului. Alcoolismul contribuie la destrămarea și sărăcia familiilor, cu influenta directa asupra eredității. Demografic reprezintă un factor important al mortalității infantile prin terenul determinat de alcoolismul părinților.

Asistam în societatea moderna la o creștere dramatica a consumului de alcool care, alături de fumat și cafea, constituie o problema cu implicații ce depășesc aspectul medical, interesând viața sociala a colectivităților. Se pare ca băuturile alcoolice, în special cele tari, creează dependenta fizica și psihica, prin eliberarea de endorfine.

În specialitatea noastră, de anestezie și terapie intensiva, suntem solicitați sa acordam asistenta medicala la bolnavi medicali și chirurgicali cu intoxicație etanolică atât cronica cat și acuta. Experiența ne-a demonstrat ca la acești bolnavi reactivitatea este diferita, fapt ce necesita cunoștințe necesare adaptării tehnicilor de terapie intensiva și anestezie în funcție de momentul și

28

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

gradul de intoxicație etanolică la internarea în spital. Deși greu de apreciat, nu sunt de ignorat cheltuielile pe care le suporta societatea pentru consecințele acestui consum exagerat de etanol, grevând în mod serios bugetul de stat. Toate acestea, alături de bolile organice produse de alcool, justifica importanta ce trebuie acordata alcoolismului în tara noastră.

Consumul de alcool a crescut în ultimul timp ca volum şi frecvenţă, iar vârsta la care se începe băutul a scăzut. Studiile efectuate arată că obiceiul consumului de alcool începe din adolescenţă şi la debutul vârstei adulte, dar consecinţele patologice nu apar decât în decursul mai multor ani. Adolescenţii sunt rareori consumatori cronici de alcool; mai degrabă au tendinţa de a ceda ocazional unui consum excesiv de alcool. Dependenţa de alcool se instalează după mai mulţi ani şi majoritatea persoanelor care solicită asistenţă medicală au peste 30 ani.

Alcoolul reprezintă însă cea mai importantă ameninţare, fiind responsabil pentru moartea a peste 750.000 de persoane anual şi pentru îmbolnăvirea a circa 3,5% din populaţia totală a Globului. De fapt, alcoolul poate afecta sănătatea şi bunăstarea umană atât în mod direct, studiile efectuate în acest sens arătând că persoanele care beau mai mult de 4 pahare de alcool pe zi (coniac şi/sau bere mai degrabă decât vin) sunt foarte vulnerabile la tuberculoză sau cancer oral, faringian, laringian şi gastric sau hepatic; cât şi în mod indirect, prin faptul că acesta alterează grav condiţia psihiatrică a consumatorului, impunându-i chiar evoluţia spre comportamente agresive (omucideri, sinucideri, accidente etc.). În plus, alcoolul exercită şi numeroase efecte la distanţă care ameninţă nu numai sănătatea consumatorului său, ci şi pe cea a membrilor familiei sale, prin violenţă domestică şi ruină financiară sau morală.

Se observă diferenţe importante între sexe privitor la consumul de alcool şi la efectele fizice produse de acesta. În ţările dezvoltate tinerele consumă alcool la fel de frecvent ca tinerii, dar în cantitate mai mică. Conţinutul mai redus în apă al organismului femeilor face ca acestea să fie mai vulnerabile decât bărbaţii la efectele alcoolului. Rezultă că prin consumarea aceleaşi cantităţi de alcool consecinţele asupra sănătăţii vor fi mai grave la femei.

Alte diferenţe între bărbaţi şi femei pot fi de ordin socio-cultural. În numeroase ţări consumul de alcool de către tineri este considerat ca o consolidare a imaginii masculine de virilitate şi maturitate. Consumarea de alcool de către femei este privită diferit: femeia care bea mult este

29

obiectul dezaprobării sociale şi, în consecinţă, ea încearcă să disimuleze dificultăţile cu care se confruntă în loc să solicite un ajutor calificat.

Consumul mondial de alcool a înregistrat, în general, o tendinţă descrescătoare în ţările dezvoltate, şi una crescătoare în ţările în curs de dezvoltare, deşi acestea variază de la o ţară la alta. De exemplu, numai în Europa, consumul de alcool a scăzut constant din 1980 până în 1990 în ţările dezvoltate, dar a continuat să crească în unele ţări cu economie de tranziţie, în timp ce în ţările nordice, acesta s–a menţinut în limite relativ stabile.

În unele comunităţi, pentru atenuarea efectelor fiziologice ale frigului persistent, consumul de alcool constituie un comportament normal, membrii acestor societăţi dezvoltându-şi adevărate ritualuri culturale de distribuţie şi consum, prin care se exprimă atât relaţia de determinare exercitată de mediul natural, cât şi legăturile sociale din cadrul complexului cultural propriu. Astfel, laponii din nordul peninsulei Scandinave, eschimoşii din Groenlanda, precum şi amerindienii de pe platourile andine consideră alcoolul drept component de bază al alimentaţiei zilnice deoarece efectele sale termogenetice, cel puţin, îi ajută să–şi menţină nealterată funcţionalitatea biologică şi ocupaţională într-un mediu extrem de ostil.

Forma de prezentare

Alcoolul

Reprezentanţii din clasa alcoolilor sunt: metanolul, furfurolul, alcoolul izobutilic, alcoolul izoamilic, acetaldehida, formiatul de etil. Toate aceste substanţe sunt extrem de toxice. Etanolul este denumirea chimică pentru alcool (corect: Etanolul, sau alcoolul etilic, este cel mai cunoscut dintre alcooli). Berea are un conţinut alcoolic de două până la patru procente. Vinul conţine de regulă opt până la zece, vinurile roşii „grele” (de ex. soiul Burgunder) douăsprezece până la paisprezece procente. Vinurilor dulci (vin de Porto, vin de Xeres/Sherry) li se adaugă alcool, astfel încât ajung la un conţinut de 18 - 20%. Whisky-ul, romul, ginul şi coniacul au, de regulă, un conţinut de etanol (alcool etilic) de 35 - 45 procente.

Mod de utilizare. Efecte.

Alcoolul acţionează predominant asupra sistemului nervos al omului, mai ales pe centrii ce coordonează funcţiile cerebrale complexe cum ar fi conştienţa şi emoţiile, şi mai puţin pe funcţiile inferioare, vegetative. Cât de tare este şi cât de mult ţine acest efect, depinde de concentraţia de

pe funcţiile inferioare, vegetative. Cât de tare este şi cât de mult ţine acest efect, depinde

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

alcool din organism, ce se determină din sânge (alcoolemia) şi se măsoară în grame de alcool la litrul de sânge. Cele mai multe decese survenite în urma unei intoxicaţii etanolice au evidenţiat o alcoolemie cuprinsă între 1,8 şi 6,7 grame/l. Concentraţiile letale sunt cuprinse între 5,0 şi 8,0 g/l; 90% dintre persoanele ce prezintă aceste valori decedează.

Unele simptome ale intoxicaţiei alcoolice acute seamănă mult cu cele din intoxicaţia cu opiacee. Naloxona, un antagonist al opiaceelor care anihilează efectele morfinei şi heroinei, poate fi eficientă şi în cazul intoxicaţiei cu alcool. De regulă, nu este însă necesar tratamentul medicamentos; de cele mai multe ori fiind suficientă spălătura gastrică urmată de perfuzii. Organismul metabolizează în fiecare oră o parte a alcoolului ingerat. La combustia alcoolului, ca şi la metabolizarea altor alimente, se eliberează o anumită cantitate de energie. Un pahar de ţuică are valoarea nutritivă a unui ou. Astfel, la consumatorul (potatorul) cronic apare, mai devreme sau mai târziu, o stare de avitaminoză, deoarece alcoolicii îşi asigură mare parte din aportul nutritiv sub formă de alcool, care nu conţine vitamine, dar pentru a cărui metabolizare sunt necesare respectivele vitamine.

Mahmureala. Consecinţele unei nopţi lungi de petrecere sunt cu siguranţă cunoscute de toată lumea: o mahmureală puternică. Aceasta se caracterizează prin senzaţia de presiune la nivelul creierului, cefalee intensă, nervozitate şi iritabilitate crescută, sensibilitate la stimuli externi, oboseală precoce în cazul efortului fizic, precum şi transpiraţia profuză şi o stare generală de epuizare, ca după o răceală zdravănă.

Efecte: Alcoolul are un efect narcotic care se instalează - ca în cazul altor substanţe narcotice, precum eterul, cloroformul sau gazul ilariant (oxid de azot, N2O - n. tr.) - după un stadiu iniţial de iritaţie/excitaţie. Această stare de excitaţie se defineşte însă mai degrabă negativ - prin dispariţia inhibiţiilor - decât pozitiv. Forţa musculară grosieră creşte după ingestia de alcool în cantităţi mici, fiind redusă senzaţia de oboseală în timpul stării de excitaţie. În acelaşi timp, performanţa în ceea ce priveşte rezolvarea de sarcini complicate, cum ar fi conducerea unui autovehicul, este vizibil afectată, chiar la ingestia de cantităţi reduse. Se reduce nu doar performanţa generală, ci şi capacitatea de a aprecia propria performanţă.

Reducerea aptitudinilor autocritice este doar una dintre consecinţele tipice ale consumului de alcool. Cantităţi mici pot deja slăbi controlul, scad inhibiţia, iar „supra-eul”, aşa cum a denumit

30

Sigmund Freud regulile sociale pe care fiecare individ şi le însuşeşte în cursul vieţii, pierde din semnificaţia sa. Dezinhibarea însă este rareori completă. Din fericire, concentraţiile de alcool care produc dezinhibarea totală şi care ar permite trăirea necontrolată a unor impulsuri agresive, produc un efect narcotic atât de puternic, încât persoana în cauză nu mai este în stare să comită gesturile pentru care nimic nu le-ar mai inhiba. De asemenea, se spune că efectul stimulator al alcoolului asupra stării de spirit şi a emoţiilor se explică prin aceeaşi dezinhibare, asociată cu sugestia socială. Ca multe alte droguri, alcoolul creşte şi el sugestibilitatea individului. Pentru că reduce autocritica, consumatorul se vede satisfăcut în aşteptările sale: dacă doreşte să se înveselească, se va înveseli, dacă aşteaptă ca alcoolul să-l liniştească, el se va calma. La persoana aflată în stare de ebrietate, se evidenţiază mai ales labilitatea dispoziţiei şi sugestibilitatea crescută:

poate face gălăgie veselă într-un moment, iar apoi să izbucnească în lacrimi şi să-şi plângă viaţa nereuşită. În acest sens, alcoolul nu-l înveseleşte şi nici nu-l întristează, ci doar înlătură mecanismele reglatoare care în mod normal echilibrează oscilaţiile vieţii psihice. Întâi dispar inhibiţiile; apoi lipseşte capacitatea de a efectua muncă de precizie, intelectuală sau fizică; în final, este influenţată şi activitatea musculară grosieră, şi conștiința individului este tot mai tulburată. În doze foarte mari, alcoolul determină o stare de narcoză - ce se deosebeşte clar de somnul normal - din care cel ebriat abia poate fi trezit. În doze şi mai mari, alcoolul devine o toxină cu efect letal. Decesul intervine prin tulburări ale sistemului nervos central: Centrul respirator al creierului este paralizat, inima şi circulaţia sanguină se prăbuşesc. Un efect evident al alcoolului se observă la nivelul vaselor sanguine care se dilată. Concomitent, se produce o contracţie a vaselor din interiorul organismului, pentru a păstra constantă tensiunea arterială. Pentru că sângele se răceşte mai repede la suprafaţa corpului, alcoolul accelerează pierderea de căldură. În acelaşi timp, el paralizează centrul termogenezei în creier care reglează temperatura corpului. Mulţi alcoolici au îngheţat în aer liber, devenind victime ale acestui mecanism complex.

Alcoolismul

Fazele alcoolismului, după Jellinek:

1. Faza prealcooli: obiceiul de a se relaxa cu

băutura, cu tendinţa de a creşte cantitatea ingerată;

de

alcool,

consum,

2. Faza

prodromală:

consumul,

mereu

în

secret,

gândire

orientată

spre

Prevenirea consumului de droguri la adolescenți prin intervenții active în școală

apariţia sentimentelor de vinovăţie, „rupturi ale filmului”;

3. Consumul prin constrângere: pierderea controlului! Deraierea totală în relaţiile sociale, accese de furie, gelozie, milă faţă de propria persoană, preocupare pentru asigurarea unor cantităţi suficiente, băutul de dimineaţă;

4. Faza cronică: decăderea personalităţii, tulburări cognitive. Individul bea împreună cu persoane din medii sociale inferioare. Pierderea toleranţei la alcool, tremurături, stări de anxietate, stări de colaps.

Consecinţe fizice/biologice:

gastrită, ulcer gastric, tulburări de absorbţie a vitaminei B12

ficat de stază (ficat gras), ciroză hepatică cu varice esofagiene

impotenţă, polineuropatie (afectarea tuturor nervilor periferici)

leziuni cerebrale toxice (modificări de caracter, scăderea performanţelor intelectuale)

Psihoze determinate de consumul de alcool

1. Beţia patologică Este o stare de excitaţie, respectiv sedare declanşată prin consumul de alcool, cu recunoașterea defectuoasă a realităţii, iluzii şi halucinaţii. Frica excesivă sau furia, agresivitatea puternică, starea de afect şi atitudinea violentă pot apărea, în unele cazuri, deja la ingerarea de cantităţi minime de alcool (probabil în urma unei predispoziţii individuale, de ex. date de leziuni la nivel cerebral).

Durata acestor manifestări este limitată în timp (5- 15 min.). Urmează somnul terminal şi amnezia evenimentului. Aceste faze sunt greu de apreciat în expertizele medico-legale.

2. Delirium tremens Reprezintă o stare gravă în care apar halucinaţii vizuale majore, aprecierea greşită a realităţii, agitaţie psihomotorie severă, transpiraţii profuze, tremurături, dereglări periculoase ale frecvenţei cardiace şi tensiunii arteriale. În trecut, starea de delirium tremens era adesea letală, mortalitatea a scăzut semnificativ în ultimii ani mulţumită unor medicamente noi.

3. Halucinoza alcoolică Se aud voci vorbind între ele, precum şi voci comentatoare care judecă persoana consumatorului. Halucinaţiile complexe de situaţii includ scene de urmărire şi asediu şi se asociază cu anxietate maximă!

4. Gelozia obsesivă a alcoolicului Este obsesia adesea incorigibilă, că partenera „merge” cu altul. Se manifestă de regulă zgomotos şi cu un vocabular ordinar. Originea se găseşte în relaţia tensionată a

cuplului, datorată tocmai consumului de alcool, precum şi în atitudinea evidentă de refuz din partea partenerei. Se adaugă problema impotenţei, sentimentele de vinovăţie din cauza abuzului de alcool, sentimentul de umilire şi, nu în ultimul rând, frica de a-