Sunteți pe pagina 1din 2

În ultimul deceniu se pune tot mai mult accentul pe găsirea căilor şi metodelor, tehnicilor şi instrumentelor

care, prin aplicare, să contribuie la susţinerea unei dezvoltări durabile a societăţii, să pună în valoare
potenţialul uman spre ridicarea nivelului de civilizaţie, de cultură, de trai.
Au devenit vizibile eforturile învăţămîntului de angajare într-un proces de restructurări profunde, menit a
schimba grila de valori a educaţiei în acord cu procesul de democratizare a întregii societăţi. În cadrul
acestui proces, managementul resurselor umane în învăţămînt a reprezentat şi continuă sa reprezinte un
obiectiv principal. Necesitatea schimbării opticii asupra managementului educaţional vine din schimbarea
reprezentărilor sociale şi renunţarea la dirijarea centralizată. În perspectiva măsurilor anunţate de factorii
de decizie, de organizare a sistemului naţional de management educaţional, s-a structurat o nevoie profundă
de pregătire a managerilor instituţiilor de învăţămînt în problema resurselor umane.
Resursele umane este acea ramură care poate avea capacitatea de a-şi mări valoarea sa, dar acest proces
cere permanent susţinut. În acest scop sunt necesare eforturi substanţiale din partea managerilor în vederea
instruirii, perfecţionării şi dezvoltării personalului instituţiilor de învăţămînt.
S-au consemnat pe parcursul multor ani un număr nu prea mare de instituţii (catedre), vizînd satisfacerea
nevoii de pregătire a managerilor în educaţie, dar cererea de informaţiei venită din partea tuturor categoriilor
de cadre didactice depăşeşte în continuare oferta.
Formarea Centrului Naţional de Management Educaţional pe lîngă Institutul de Instruire Continuă în
cooperare cu Universitatea Alicane (Spania), Institutul Real de Tehnologii (Suedia), Compania Centrinity
(Suedia), Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică „I. Creangă” trebuie salutată şi
remarcată deoarece vine într-un domeniu şi într-un moment de maximă actualitate, la care se adaugă şi
meritul prezentării unor elemente de noutate absolută prin modalităţi eficiente de diversificare a strategiilor
de formare a managerilor şcolari şi universitari.
Asemenea acţiuni importante, care capătă valenţe noi, dimensiuni apreciabile şi implică schimbarea
mentalităţii şi interpretarea rolului şi locului managementului resurselor umane în activitatea managerială
generală. Pornind de la metodologia existentă de formare a managerilor în educaţie, centrul propune un
conţinut nou de pregătire prin aplicarea tehnologiei de învăţare la distanţă.
Prin conţinut modulul oferă posibilitatea de a cunoaşte algoritmul ştiinţific de realizare a conducerii
personalului în cadrul unei organizaţii de învăţămînt.
O atenţie specială se acordă planificării strategice a resurselor umane, urmărind anticiparea schimbărilor în
societate şi posibilele efecte de influenţă asupra instituţiei.
Modulul de faţă a fost elaborat pentru a completa cu exemple concrete şi elemente verificate analiza
postului şi selecţia personalului. Conţinutul modulului prevede dezvoltarea orientării profesionale şi
adaptarea personalului, acomodarea noilor angajaţi cu condiţiile şi cerinţele funcţiei în care au fost
încadraţi.
Modulul se prezintă ca un instrument de lucru util pentru cadrele manageriale cu şi fără experienţă în
domeniul managementului resurselor umane şi urmăreşte să răspundă nevoii de formare de deprinderi şi
competenţe de analiză minuţioasă a barierelor, punctelor slabe cu care se confruntă practicienii în domeniul
conducerii personalului.
Lucrarea de faţă este elaborată în acord cu programa de pregătire continuă şi prezintă toate categoriile de
informaţii necesare asigurării unei acţiuni manageriale eficiente în elaborarea unui plan operaţional,
evaluarea ofertei de forţe de muncă, motivarea şi demotivarea pentru activitate, lansarea acţiunii de
recrutare, angajarea în muncă, integrarea personalului, pregătirea stilurilor manageriale, formarea
echipelor, instruirea şi dezvoltarea personalului, evaluarea performanţelor resurselor umane, administrarea
carierei, formarea culturi manageriale, soluţionarea conflictelor ş.a. De asemenea modulul oferă numeroase
exemple de strategii manageriale eficiente, posibilităţi de verificare a cunoştinţelor teoretice şi practice,
îmbogăţirii acestora prin exemple şi modalităţi noi de rezolvare şi interpretare a unor situaţii concrete
specifice.

S-ar putea să vă placă și