Intervenţie terapeutică în situaţii de infidelitate

Infidelitatea este orice formă de trădare a contractului implicit sau declarant între parteneri in
ceea ce priveste exclusivitatea intima.

Infidelitatea emoţionala şi/sau intimitatea sexuală deviază de la angajamentul relaţiei, deoarece

are loc fără consimantul celuilalt partener. O încălcare a angajamentului relaţiei are impact pe
mai multe nivele, ducand adesea la pierderea încrederii, confuzie şi o durere intensa.
Descoperirea infidelitaţii este adesea evenimentul iniţial ce aduce cuplul în terapie.

Exista trei etape în procesul vindecării după infidelitatea partenerului:

Prima etapă: Normalizându-ţi sentimentele

Odată ce aventura a fost descoperită, este foarte probabil ca amândoi partenerii să fie prinsi într-o
vâltoare a sentimentelor, partenerul rănit fiind copleşit de un prodund sentiment al pierderii, iar
partenerul care a înselat fiind copleşit de emoţii şi alegeri conflictuale. Dând glas sentimentelor
se pot asigura că nu sunt nebuni sau instabili psihic şi că şi alţii au trecut prin aceeaşi durere şi
confuzie, că nu sunt singuri.

A doua etapă: Hotărând dacă să renunţi sau nu

Înainte ca emoţiile să se liniştească, partenerul trebuie să se hotărască dacă vrea sa rămână sau să
plece. Opţiunile trebuiesc explorate pentru a lua o decizie bine gândită, bazată pe circumstanţe si
nevoi. In această etapă partenerul este bine să-şi raspundă la următoarele întrebari : Ce pot să mai
aştept de la dragoste?”, “Pot să mă încred in sentimentele mele?”, “Cum îmi dau seama dacă
partenerul meu e cel mai potrivit pentru mine?” – la acest gen de întrebari terapeuţii îi vor ajuta
să răspundă.

A treia etapă: Reconstruindu-ţi relaţia

În cazul în care partenerul se hotărăşte să reia relaţia, este foarte probabil ca acesta să petreacă
luni, poate chiar ani muncind la recontruirea intimităţii şi încrederii.

Să renunţi la o relaţie distrusă poate fi cea mai uşoară sau cea mai inteligentă soluţie, care să te
elibereze de tirania speranţei. Dar poate , de asemenea, să fie o cale de a ocoli creşterea,
1
înfruntarea unor adevăruri dure despre viaţă, dragoste şi despre tine însuţi, şi asumarea
responsabilităţii.

Procesul de vindecarea începe atunci când partenerul este martor al propriilor sentimente şi dă un
sens durerii lui. Ceea ce este important de amintit este că cea mai mare ameninţare pentru
recuperare este însăşi pierderea speranţei.

Este normal ca în acele momente partenerul să sufere schimbări fiziologice atât în sistemul
nervos, cât şi în funcţionarea cognitivă. Pe măsură ce adrenalina şi alţi hormoni ai stresului se
varsă în sistemul nervos simpatic, trăieşte o stare avansată de excitaţie. În permanenţă este în
căutarea semnelor că celălalt partener il/o înşeală din nou.

Din cauza schimbărilor la nivelul sistemului nervos, este posibil ca emoţiile intense să
copleşească, ducând la teroare şi neajutorare. “Întregul aparat pentru activităţi concentrate,
coordinate si cu scop este distrus”, scrie Abram Kardiner, descriind efectele neurofiziologice ale
traumei.

O altă schimbare fiziologică, foarte diferită, are loc odată cu eliberarea opioidelor endogene,
asemănătoare morfinei, in sistemul nervos. Acestea îţi amorţesc percepţia asupra durerii şi te
protejează de stresul emotional extreme. Cu alte cuvinte corpul intră în hibernare şi se închide.

Gama emoţională si senzorială se restrânge şi se pierde interesul în relaţii şi activitaţi care cu

doar câteva săptămâni în urmă ofereau plăcere şi un scop. Mintea ratăceste. Este greu să te
concentrezi, acasă stai privind în gol. Deoarece ţi-ai pierdut încrederea în capacitatea ta de a
interacţiona cu lumea, te strângi în tine, în izolare. Te simţi ciudat de amorţit şi detaşat.

Există nouă tipuri diferite de pierderi pe care, partenerul rănit, este probabil să le experimenteze.
Toate sunt însă variaţii ale unei pierderi esenţiale, pierdere care trece dincolo de desparţirea de
partener, şi anume pierderea sinelui. Este greu să recunoşti această pierdere în orice formă a sa
pentru că niciuna dintre ele nu este palpabilă.

 Identitatea
 Sentimenul că eşti special
 Respectul de sine, din cauză că te-ai umilit şi ai renunţat la valorile tale fundamentale
pentru a-ţi recâştiga partenerul

2
  Respectul de sine, din cauză că nu ai reuşit să recunoşti că partenerul ţi-a gresit
 Controlul asupra propriilor gânduri şi acţiuni
 Sentimentul fundamental de ordine si dreptate in Univers
 Încrederea in religie
 Legătura cu ceilalţi
 Sentimentul că ai un rost pe lume – chiar şi dorinţa de a trăi

Pierderea sensului fundamental al sinelui este o rană mult mai adâncă decât aceea a
infidelitaţii.

Diferenţele dintre sexe: influenţează sexul modul în care reacţionezi la aventură?

Femeile vor atribui mai degrabă aventura faptului că ele sunt nevrednice; iar bărbaţii o vor
atribui inadecvării lor sexuale.

Femeile încearcă să păstreze relaţia; bărbaţii se intorc şi o iau la fugă

Femeile: “Poate vom reuşi să o rezolvăm”.

Bărbaţii: “Nu te obosi să te întorci”.

Atunci când partenerul rănit este femeia, este mai probabil ca ea să incerce să îşi păstreze relaţia
– partial pentru că educaţia a învaţat-o să îi mulţumească pe ceilalţi şi să îşi nege nevoile.
Bărbaţii tind să minimalizeze pierderile şi să caute o înlocuitoare – cineva care să le dea
dragostea şi atenţia pe care simt ca le merită.

Femeile devin deprimate; bărbaţii devin furioşi

Femeile: “Am euşuat în cea mai importantă relaţie din viaţa mea”-

Bărbaţii: “Dacă îl văd pe amantul soţiei mele, il omor”.

Femeile tind să reacţioneze autopedepsindu-se. Bărbaţii tind să reacţioneze cu furie, pedepsindu-

i, măcar în fanteziile lor, pe cei care le-au făcut rău.

Femeile se simt necorespunzătoare ca partenere; bărbaţii se simt necorespunzători ca iubiţi

Femeile: “Nu sunt o persoană suficient de bună. Nu îmi pot satisface soţul”.

3
Bărbaţii: “Penisul meu este prea mic/mare şi ejaculez prea repede/greu. Nu îmi pot satisface
soţia”.

Femeile sunt obsedate; bărbaţii îşi distrag atenţia

Femeile: “Nu mă pot opri să nu mă gândesc la iubita lui”.

Bărbaţii: “Refuz să mă gândesc la aventura ei”.

Cel mai indicat dupa o aventura este ca ambii parteneri sa meargă la un terapeut pentru a depaşi
impasul. Sunt indicate următoarele tipuri de terapii:

Terapia cognitiv-comportamentala (CBCT) se bazează pe aptitudinile de bază, pe intervenţii in

terapia de cuplu comportamentala, de direcţionare a cuplului spre comunicare şi schimb de
comportament prin direcţionarea atenţiei partenerilor in a construi explicaţii pentru
comportamentul reciproc şi pe aşteptările şi standardele pe care le deţin pentru relaţia lor
proprie,precum şi pentru relaţii în general.

Terapia de cuplu orientata (IOCT) oferă strategii terapeutice proiectate special pentru a ajuta
partenerii in a-si înţelege relaţia actuală.

Această intervenţie ajută cuplurile să depaseasca problema infidelitaţii urmând trei sarcini
majore:
• să faca faţă impactului iniţial a unui aventuri,

• să dezvolte o înţelegere comună a factorilor care contribuie la aventură şi a efectelor

• să decidă cuplul daca e mai bine să rămână împreună sau separat.

Diferente in modelele de infidelitate

Glass si Wright:
- relaţiile extra conjugale cu implicatii sexuale plus emotionale au impact mai grav asupra
relatiei de cuplu si timp mai mult in terapie

4
- relaţiile repetate extraconjugale au impact grav asupra relaţiei de cuplu

Recomandari: - cupluri cu aventuri repetate – in etapa 1 a tratamentului: terapeutul trebuie să

promoveze limitarea sau întreruperea relatiei extra-conjugale, să construiasca impreuna cu
pacientul un program de diminuare a vizitelor extraconjugale pana la încheierea acestora, iar
apoi să asiste partenerii in dezvoltarea unor reguli de interacţiune între ei şi cu cei din afara
relaţiei

Puncte cheie in recuperarea optima(abordare integrativa):

• Recunoasterea impactului traumatic al infidelitatii

• Construirea unor deprinderi de relationare esentiale in izolarea traumei si in procesul de luare a deciziilor
• Promovarea intelegerii factorilor interni şi externi ai partenerilor care au crescut vulnerabilitatea lor spre
infidelitate şi care influenţeaza recuperarea
• Adresarea proceselor emoţionale, cognitive si comportamentale esenţiale în iertare

Iartă şi uită
Iertarea este un fenomen intrapsihic asupra căruia avem un control voluntar şi conştient.
Infidelitatea a fost privită la început doar din punct de vedere clinic, apoi, au urmat studii
aprofundate de definire şi identificare a predictorilor de risc specifici, axarea a fost mai puţin pe
oferirea unui context care să ducă la intelegerea actului de infidelitate si a impactului asupra
relaţiei si eficienţei terapiei care se adresează infidelitaţii .
Modele individuale pentru iertare

• Modelele timpurii aveau la baza asumpţii religioase de tipul: “ întoarce şi celalalt obraz”

Modelul intrapsihic subliniaza natura individuala a procesului de iertare, lăsând deoparte

elementele relaţionale.

Astfel iertarea este “abandonarea resentimentelor si a raspunsurilor asociate, precum şi

strădania de a raspunde răufăcătorului ,bazată pe principiul moral al binefacerii, care poate
include compasiune, valorizare neconditionată, generozitate si iubire morală”

5
Focalizarea este pe responsabilitatea rănitului in procesul iertarii avand un rol activ in
reconciliere.

Modele de terapii orientate spre iertare

Două terapii de cuplu care au primit validări empirice: Terapia Marital Cognitiv Comportamentală
(CBMT) si Terapia de Cuplu Focusată pe Emoţii (EFT).

• CMBT- modelul de intervenţie promovează iertarea in contextul infidelitaţii

• EFT -infidelitatea este definită ca o rana traumatică a ataşamentului primar al relaţiei de
cuplu şi iertarea va surveni in procesul de închidere a ranei ataşamentului.

MODELUL CMBT a fost propus de Gordon si alţi autori (2000)

• Este un model integrativ al intervenţiilor iertarii

• Defineşte iertarea: “ procesul ce consta in trei etape, fiecarea având componente

comportamentale, cognitive şi emoţionale … care se pot desfasura relativ separat de
interacţiunile diadice”

• Acţiunile celuilalt partener pot avea fie un impact exacerbatal reacţilor, fie poate să faciliteze
recuperarea.

Are la baza paralela dintre procesul iertarii şi cel al recuperarii.

• Se desfăşoară în trei etape : 1. explorarea impactului
2. cautarea unei semnificaţii
3. recuperarea

Sunt definite trei componente ale iertarii: dezvoltarea unei imagini reale, nedistorsionate ale
relaţiei, descătuşarea de controlul emoţiilor negative fată de partener, dorinţa scazuta de a-
l pedepsii pe celalalt.

6
Modelul EFT

Este o abordare structurată de scurtă durată, are la bază schema ataşamentului care
a mai fost numită şi “teoria traumei” de către Atkinson. Postulează că există puţine căi de a regla
emoţiile puternice care apar atunci când securitatea relaţiei/legăturii este ameninţată.
In cazul infidelitaţii modelul de ataşament este atacat şi trebuie reconstruit un alt model bazat
pe elementele cheie ale unei legături securizante: accesibilitatea emoţională mutuală şi
capacitatea de reacţie.

7
Bibliografie:

1. SPRING, J. A., (2009). După aventură. Cum să vindecam durerea şi să restabilim

încrederea când un partener a fost infidel, Ed. Trei, București.

2. www.ro.scribd.com

3. www.unibuc.ro

4. ADRIAN NUŢA, (2006). Psihologia cuplului, Ed. SPER, Bucureşti.