Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-referat-
SCURTĂ BIOGRAFIE
1933 Impreuna cu Paul Dirac, i se acorda Premiul Nobel pentru fizica, “pentru
descoperirea de noi forme fecunde ale teoriei atomice.” Pe 12 decembrie, in conferinţa
“Ideea fundamentală a mecanicii ondulatorii” (tinută cu ocazia primirii premiului
Nobel), Erwin Schrödinger vorbeşte despre existenta “undelor de materie” care – in
fizica atomica – trebuie sa joace acelasi rol cu cel al undelor electromagnetice in
fenomenele optice. Dupa cum se vede, atat el cat si de Broglie, considera undele
asociate microparticulelor ca pe niste unde reale, unde avand consistenta fizica. Tot in
acest an, 1933, Erwin a plecat in Anglia, ca profesor asociat la Universitatea din
Oxford.
ecuația lui Schrödinger pentru mișcarea unei particule se scrie sub forma
generală:
Schrödinger avea să spună mai târziu despre propria teorie: „ Nu îmi place deloc şi îmi
doresc să nu fi avut niciodată de-a face cu ea.” Mai mult, el avea să imagineze un
experiment cu ajutorul căruia a dorit să scoată în evidenţă absurditatea Interpretării
Copenhaga, experiment care a rămas cunoscut drept paradoxul pisicii lui Schrödinger.
Schrödinger imaginează o situaţie în care o pisică este, în acelaşi timp, moartă
şi vie, o absurditate care, luată în sens strict, descrie şi comportamentul entităţilor
cuantice aşa cum Interpretarea Copenhaga îl prezintă.
Experimentul imaginar prezentat în continuare, în cadrul căruia se
încearcă asocierea unei funcţii de undă (similare celei care descrie comportamentul
particulelor elementare în accepţiunea mecanicii cuantice) unui sistem macroscopic,
evidenţiază o serie de consecinţe bizare ale acestei întreprinderi şi ridică o serie de
întrebări cu privire la natura realităţii şi la relaţia dintre observator şi lumea
înconjurătoare.
MORALA
Ce vrea de fapt să evidenţieze experimentul lui Schrödinger, aparent unul banal şi
nespectaculos, este faptul că, deşi există o limită între lumea accesibilă simţurilor noastre şi
cea cuantică, această limită nu e nicidecum clară. Nimeni nu are nici cea mai vagă idee unde
se situează acea limită, sau de ce efectele cuantice dispar când se trece peste ea, dinspre lumea
particulelor elementare către cea macroscopică (lumea accesibilă nouă şi înţeleasă de oameni
pe baza fizicii clasice).
Ca o scurtă concluzie, acest bizar experiment imaginar a reprezentat modul în care fizicianul
austriac a ales să exprime îndoielile sale cu privire la o imagine a lumii particulelor
elementare pe care o găsea absurdă.
UNIVERSURI PARALELE
Nu există o concepţie unitară a fizicienilor cu privire la modalitatea de a lămuri
asemenea situaţii aparent paradoxale. Există păreri care susţin că mecanica cuantică eşuează
în cazul sistemelor de complexitatea celui imaginat de Schrödinger, iar o altă opinie este cea
care susţine că fizica cuantică nu se referă la comportamentul particulelor elementare luate
individual sau la cel al unei singure pisici dintr-un montaj Schrödinger, putând să ofere doar
informaţii de ordin statistic cu privire la colecţii de sisteme identice, fie ele macroscopice sau
microscopice.
Din păcate, aceste interpretări nu dau un răspuns nici întrebării majore ridicată de
Schrödinger cu privire la graniţa dintre microscopic şi macroscopic de la care
comportamentul cuantic dispare, lăsând deschisă şi dezbaterea cu privire la soarta fiecărei
pisici în parte (dacă e să vorbim despre 1000 de asemenea sisteme pe care să le analizăm din
punct de vedere statistic).
Cea mai spectaculoasă încercare de a elimina paradoxul din asemenea scenarii este
aşa-numita teorie a universurilor paralele (a istoriilor alternative). Teoria a fost introdusă în
anul 1957 de Hugh Everett şi dezvoltată în deceniile următoare de către Bryce DeWitt. Sună
mai degrabă a science-fiction, dar există interes şi sprijin pentru această viziune din partea
unor fizicieni de frunte, precum David Deutsch, Stephen Hawking şi Steve Weinberg. În
contextul experimentului imaginat de Schrödinger, teoria spune că Universul se ramifică în
două realităţi paralele, care coexistă, una în care pisica este vie, iar alta în care felina moare
otrăvită.