Sunteți pe pagina 1din 10

3.

ATRIBUŢIILE PREŞEDINTELUI STATULUI

3.1. Consideraţii preliminare

Pornind de la interpretările ce pot fi făcute pe marginea textului constituţional rezultă o


serie de clasificări ale atribuţiilor Preşedintelui în funcţie de anumite criterii:
 Din punct de vedere al funcţiilor sale: atribuţii specifice şefului de stat (pe plan
intern şi extern); atribuţii de realizare a funcţiei de şef al executivului; atribuţii de apărare a
Constituţiei şi asigurare a bunei funcţionări a autorităţilor publice;
 Din punct de vedere al subiectelor faţă de care se exercită: atribuţii exercitate în
raporturile cu Parlamentul; atribuţii exercitate în raporturile cu Guvernul; atribuţii exercitate în
raporturile cu alte autorităţi ale administraţiei publice, în realizarea unor servicii publice
naţionale; atribuţii în raporturile cu justiţia şi Curtea Constituţională; atribuţii în raporturile cu
poporul;
 Din punct de vedere al frecvenţei: atribuţii obişnuite, curente activităţii de stat şi
atribuţii în situaţii ieşite din comun;
 Din punct de vedere al procedurii: atribuţii exercitate fără condiţionări sau
restricţii şi atribuţii condiţionate de termene, propuneri etc;
 Din punct de vedere al formelor tehnico-juridice: atribuţii care se realizează prin
decrete; atribuţii care se realizează prin operaţiuni administrative şi atribuţii care se realizează
prin acte exclusiv politice;
 Din punct de vedere al conţinutului: atribuţii privind legiferarea, atribuţii privind
organizarea şi funcţionarea puterilor publice, atribuţii privind alegerea, formarea, avizarea
formării, numirea sau revocarea unor autorităţi publice, atribuţii în domeniul apărării ţării şi
asigurării ordinii publice, atribuţii în domeniul politicii externe şi alte atribuţii.

În doctrină se fac referiri la o serie de atribuţii al căror exerciţiu depinde exclusiv de


voinţa Preşedintelui, fiind vorba despre puterea să discreţionară, şi respectiv, alte atribuţii
care sunt expresia unei competenţe legate, cum ar fi numirea Guvernului pe baza votului de
încredere acordat de Parlament.
În altă ordine de idei, va trebui să reţinem că, pentru executarea de către Preşedintele
României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituţia României şi alte legi, se
organizează şi funcţionează Administraţia Prezidenţială care cuprinde serviciile publice
aflate la dispoziţia Preşedintelui pentru îndeplinirea atribuţiilor sale.
Potrivit unor modificări aduse legii în anul 2001, personalul Administraţiei prezidenţiale
poate fi încadrat numai pe baza încrederii acordate de Preşedintele României şi cu condiţia
semnării unui angajament de loialitate stabilit prin Regulamentul de organizare şi funcţionare
a Administraţiei prezidenţiale aprobat de Preşedintele României.
Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrării, precum şi încetarea detaşării,
eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz.. Cu alte
cuvinte, Preşedintele vine şi pleacă cu întreg personalul său.

3.2. Atribuţii exercitate în raport cu Parlamentul


În conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, distingem patru atribuţii principale ale
Preşedintelui României în raporturile sale cu Parlamentul referitoare la:
 adresarea de mesaje;
 convocarea Parlamentului;
 dizolvarea Parlamentului;
 promulgarea legilor.

A) Adresarea de mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii .

Rolul mesajelor Preşedintelui este de a sensibiliza Parlamentul cu problemele prioritare


sau care, în viziunea Parlamentului şi a Guvernului, sunt private în mod diferit, riscând să
producă blocaje în activitatea statală sau convulsii în viaţa socială.
Aşa cum am arătat, Preşedintele României îndeplineşte şi funcţia de şef al puterii
executive, calitate care conduce în mod firesc la stabilirea unor raporturi cu Parlamentul, unica
putere legiuitoare a ţării, abilitată să exercite controlul asupra Guvernului şi administraţiei
publice.
Deşi potrivit prevederilor constituţionale între Preşedinte şi Guvern nu există raporturi de
subordonare, acest lucru nu trebuie perceput în sensul că Preşedintelui îi poate fi indiferentă
activitatea Guvernului sau problemele deosebite cu care se confruntă societatea.
Dacă Preşedintele apreciază că anumite aspecte legate de îmbunătăţirea activităţii
Guvernului, a ministerelor etc. Ţin de procesul legislativ, ori de controlul parlamentar, el poate
transmite, în acest sens, un mesaj Parlamentului. În acest sens, art. 88 din Constituţie prevede că:
„Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme
politice ale naţiunii”.
Conţinutul acestui articol (art.88) trebuie coroborat cu cel al art. 65 alin. (2) lit. a),
potrivit cărora Camerele se întrunesc în şedinţă comună pentru primirea mesajului. Din analiza
celor două texte rezultă că dreptului de mesaj al Preşedintelui României îi corespunde obligaţia
camerelor întrunite în şedinţă comună, de a primi mesajul.

În legătură cu acest mesaj se pune întrebarea: Care este regimul său juridic şi ce efecte
produce?

Soluţia la această chestiune a fost dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr.
87/19941 care reţinând că, potrivit art. 99 din Constituţie (actualul art. 100 alin. 2 – s.n.), numai
decretele emise de Preşedinte se contrasemnează, conchide că „mesajul constituie un act exclusiv
şi unilateral al Preşedintelui, care nu produce efectele juridice ale unui decret, întrucât singură
consecinţă prevăzută de art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituţie (actualul art. 65 alin. 2 – s.n.) este
obligaţia Camerelor de a se întruni în şedinţă comună şi de a-l primi.”

În acest context, literatura de specialitate relevă caracterul unilateral al mesajului transmis


de şeful statului, care are în acelaşi timp menirea de a evoca colaborarea dintre executiv şi
legislativ într-un sistem democratic cu scopul de a se găsi soluţii pentru rezolvarea „principalelor
probleme politice ale naţiunii”.
1
Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu, Ioan Vida,
Constituţia României-comentată şi adnotată, p. 177
Referitor la dezbaterea în Parlament a mesajului transmis de către Preşedintele României,
decizia Curţii Constituţionale la care am făcut referire precizează că „nimic nu poate împiedica
Parlamentul, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român, să dezbată o problemă
prevăzută în mesajul pe care l-a primit şi chiar să adopte o măsură pe baza acestei dezbateri”, dar
la această dezbatere nu va putea lua parte Preşedintele.
În situaţia în care Preşedintele ar fi participant la dezbaterile parlamentare, ar însemna să-
şi angajeze răspunderea politică, ceea ce contravine poziţiei sale constituţionale, de reprezentant
al naţiunii şi l-ar situa pe o poziţie identică cu Guvernul, care potrivit art. 109 alin. (1) din
Constituţie şi art. 2 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, răspunde
politic în faţa Parlamentului.

B) Convocarea Parlamentului .

De regulă, cele două Camere sunt convocate în sesiuni de către preşedinţii fiecăreia dintre
ele astfel cum prevăd dispoziţiile art. 66 alin. (3) din Constituţia României, republicată. De la
această regulă Constituţia prevede o singură excepţie în art. 63 alin. (3), potrivit căruia
„Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile
de la alegeri”.
Stipularea acestei excepţii este o consecinţă firească a faptului că înainte de întrunirea lor
în prima sesiune, imediat după alegeri, cele două camere nu au încă alese birourile permanente
şi, ca urmare, nici preşedinţii acestora care să facă convocarea. În atare condiţii, este firesc ca
atribuţia de convocare a Parlamentului nou ales să revină unei autorităţi cu activitate permanentă,
situată la cel mai înalt nivel în ierarhia organelor puterii executive, respectiv Preşedintelui
României.
Referitor la convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare, art. 66 alin. (2) al
Constituţiei prevede că atât Camera Deputaţilor precum şi Senatul se întrunesc în sesiuni
extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere, ori a
cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor sau senatorilor, convocarea fiind făcută de
preşedintele fiecărei camere.
Faţă de dispoziţiile art. 66 alin. (2) se impune a releva faptul că preşedinţii camerelor nu
vor putea proceda din proprie iniţiativă la convocarea în sesiuni extraordinare a camerelor, ci
numai la cererea Preşedintelui României, ori a biroului permanent al fiecărei camere, ori a cel
puţin o treime din numărul deputaţilor sau senatorilor. Rezultă deci, că o convocare în sesiune
extraordinară făcută de preşedinţii acestora fără să existe o sesizare (cerere) este
neconstituţională, iar, pe de altă parte, se impune concluzia că ordinea de zi a sesiunii
extraordinare trebuie să fie cea prevăzută în cererea de convocare.

C) Dizolvarea Parlamentului .

Potrivit art. 89 din Constituţia republicată, Preşedintele României, după consultarea


preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, poate să dizolve
Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen
de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de
investitură.
Potrivit alin.2 al art. 89 din Constituţie, Preşedintele României poate dizolva Parlamentul
o singură dată în cursul unui an.
În schimb, conform alin.3 al aceluiaşi articol 89 din Constituţie, Preşedintele României
nu poate dizolva Parlamentul în ultimile şase luni ale mandatului său şi nici în timpul stării de
mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
Convocarea Parlamentului (art. 63 alin. 3) şi art. 66 alin. 2. Preşedintele României poate
intervenii în două situaţii în vederea convocării Parlamentului şi anume: pentru întrunirea
Parlamentului nou ales, în cel mult 20 de zile de la alegeri (art..63 alin. 3) şi covocarea unei
sesiuni extraordinare (art.66 alin.2)
Iniţierea revizuirii Constituţiei (art. 150 alin.1). Dreptul Preşedintelui României de a avea
iniţiativa legislativă în material revizuirii Constituţiei se exercita la propunerea Guvernului.
Promulgarea legii (art.77 alin.1). Potrivit acestor prevederi, Predintele României
promulga toate legile adoptate de Parlament, în termen de 20 de zile de la primire.
Dizolvarea Parlamentului are un dublu efect, respectiv încetarea activităţii celor două
Camere şi a mandatelor deputaţilor şi senatorilor. Aşa cum rezultă din textul constituţional
menţionat, dizolvarea Parlamentului poate fi dispusă de Preşedintele României numai după
respingerea (refuzul) acordării votului de încredere pentru formarea noului Guvern, de două ori
în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după consultarea preşedinţilor celor două
Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare.

D) Promulgarea legilor .

Articolul 77 alin. (1) din Constituţia republicată prevede că: „Legea se trimite, spre
promulgare Preşedintelui României”, termenul în care Preşedintele are obligaţia de promulgare
fiind de cel mult 20 de zile de la primirea legilor adoptate de către Parlament.
Preşedintele poate promulga legea în cadrul termenului menţionat, prin emiterea unui
decret de promulgare prin care se dispune publicarea legii în Monitorul Oficial al României,
Partea I-a.
Aliniatele (2) şi (3) ale art. 77 îi conferă Preşedintelui României şi alte mijloace de
acţiune. Astfel, înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată,
reexaminarea legii pentru diferite motive (ex. Inacceptarea unor texte, îndreptarea unor erori
materiale, etc.).
Pe de altă parte, potrivit art. 146 lit. a) din Constituţia republicată, Preşedintele României
poate sesiza şi Curtea Constituţională dacă apreciază că legea în ansamblul său, sau o anumită
dispoziţie sunt neconstituţionale.
În urma reexaminării sau în situaţia în care prin decizia Curţii Constituţionale se confirmă
că legea este constituţională, Preşedintele României este obligat să o promulge în termen de cel
mult 10 zile de la primirea legii reexaminate de către Parlament sau a deciziei Curţii
Constituţionale.
Dimpotrivă însă, în cazul în care se constată neconstituţionalitatea legii, Parlamentul este
obligat să reexamineze dispoziţiile neconstituţionale şi să le pună de acord cu decizia Curţii
Constituţionale, astfel cum prevede art. 147 alin. (2) din Constituţia României republicată.
Preşedintele României va promulga legea în termen de cel mult 10 zile de la primire.
3.3. Atribuţii exercitate în raport cu Guvernul

A) Desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru (art.85 alin 1 şi art.103).

Acesta atribuţie se realizează în cadrul funcţiei de mediere şi presupune organizarea de


consultări politice în interiorul formaţiunii politice care deţine majoritatea în parlament sau, în
cazul în care o asemenea formaţiune nu exista, aceste consultări vor avea loc cu toate partdidele
reprezentate în Parlament pentru a se constitui sprijinul parlamentar majoritar necesar pentru
acordarea votului de încredere şi formarea Guvernului.

B) Numirea Guvernului pe baza votului de încredere (art.85, art.104).

În exercitarea acestei atribuţii, Preşedintele României va emite un decret de numire a


Guvernului, în conformitate cu listă care a făcut obiectul votului de încredere în Parlament.
Numirea Guvernului va fi urmată de depunerea jurământului de credinţă de către primul Ministru
şi ceilalţi miniştrii (art.82).

C) Revocarea şi numirea, la propunerea primului-ministru, a unor membrii ai Guvernului


(art.85 şi art.107 alin.4).

Asemenea schimbări pot aprea fie ca urmare a unei remanieri guvernamentale, fie
datorate altor căuşe, cum ar fi demisia, decesul, pierderea drepturilor electorale etc., care
determină vacanta postului de membru al Guvernului.

D) Consultarea Guvernului (art.86).

Potrivit acestei atribuţii, Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la


problemele urgente şi de importanţă deosebită.

E) Participarea la şedinţele Guvernului (art.87).

Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme
de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea
primului-ministru, în alte situaţii.
Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.

3.4. Atribuţii exercitate în relaţiile cu alte autorităţi ale administraţiei publice

Avem în vedere conducerea unor autorităţi administrative autonome şi respectiv numirea


în funcţii publice.
Aceastã din urmă atribuţie priveşte şi unele funcţii din administraţia publică.

A) Astfel, Preşedintele României conduce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, potrivit


art.92 din Constituţie şi art.5 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.¹

B) Numeşte în funcţii publice (art.94 lit. c din Constituţie), de exemplu, numeşte prim
ajunctul şi cei trei ajuncti ai directorului Serviciului Roman de Informaţii, la prpunerea
direcorului S.R.I.²

C) Numirea procurorului general financiar, precum şi a procurorilor financiari, conform


Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

D) Numirea de doi membrii ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, în conformitate


cu dispoziţiile Legii nr.48/1992.³

3.5. Atribuţiile exercitate în relaţiile cu Curtea Constituţională

Curtea Constituţională este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de toate


autorităţile statului, nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti, scopul fundamental al
Curţii Constituţionale fiind acela de a garanta supremaţia Constituţiei, astfel cum prevăd
dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale cu
modificările şi completările ulterioare¹.2
Totuşi, deşi Curtea Constituţională este o autoritate publică independentă şi autonomă, ea
se află în diferite raporturi cu autorităţile publice ale statului, inclusiv cu Preşedintele României,
după cum urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (3) din Constituţie, Preşedintele României numeşte trei
dintre cei 9 judecători care compun Curtea Constituţională, Camera Deputaţilor şi Senatul
numind la rândul lor, fiecare, câte trei judecători;
Preşedintele României poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la
neconstituţionalitatea unei legi, înainte de promulgare, în baza art. 77 alin. (2) şi art. 146 lit. a)
din Constituţie;
Preşedintele poate iniţia, la propunerea Guvernului, revizuirea Constituţiei (art. 150 alin.
1), iniţiativă care este supusă controlului Curţii Constituţionale sub aspectul constituţionalităţii;
Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurilor pentru alegerea Preşedintelui
României şi confirmă rezultatul sufragiului (art. 146 lit. f), constată existenţa împrejurărilor care
justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României (art. 146 lit. g) şi emite aviz
consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României (art. 146 lit. h).

¹
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 643 din 16 iulie 2004
² A se vedea Legea nr. 304 /12004,publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,Partea I,nr.576 din 29 iunie 2004.
3.6. Atribuţii exercitate în relaţiile cu justiţia

În relaţia cu justiţia Preşedintele României are ca atribuţii:


 numirea magistraţilor;
 acordarea graţierii individuale;
 participarea Preşedintelui la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii.

A) Numirea magistraţilor.

Numirea magistraţilor semnifică dobândirea inamovibilităţii, privită ca un statut juridic


special care presupune protecţia judecătorilor în faţa oricăror imixtiuni exterioare aceştia
neputând fi transferaţi, detaşaţi şi nici chiar promovaţi fără acordul lor.
Numirea judecătorilor şi procurorilor la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii,
cu excepţia celor stagiari, în condiţiile prevăzute de lege².

B) Acordarea graţierii individuale, atribuţie care reprezintă un drept universal al şefului


statului.

Graţierea este o măsură de clemenţă în virtutea căreia o persoană condamnată penal este
scutită de executarea totală sau parţială a pedepsei stabilite prin hotărâre judecătorească de
condamnare rămasă definitive.
Preşedintele României nu poate acorda graţieri generale şi impersonale, acestea
constituind obiectul unor legi.
Decretele emise de Preşedintele României, în exercitarea acestei atribuţii, se
contrasemnează de către primul-ministru.

C) Participarea Preşedintelui la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii

Preşedintele ţării poate participa la orice şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii,


situaţie în care prezidează lucrările, fără a avea însă drept de vot.
La propunerea CSM, Preşedintele României numeşte şi eliberează din funcţie judecătorii
şi procurorii (cu excepţia celor stagiari), numeşte în anumite funcţii de conducere la Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie şi, la propunerea Ministrului Justiţiei şi cu avizul consultativ la Secţiei
pentru procurori a CSM, numeşte în funcţii de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism.

3.7. Atribuţii exercitate în domeniul apărării şi în situaţii excepţionale

Conform art. 92 Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte


funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Această categorie de atribuţii se referă la:
A) Declararea mobilizării parţiale sau totale a forţelor armate române.
Preşedintele României poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului,
mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate;
Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării
Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.

B) Luarea măsurilor necesare pentru respingerea agresiunii armate îndreptată împotriva


ţării.
În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri
pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, printr-un mesaj.
Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune el se convoacă de drept în 24 de ore de la
declanşarea agresiunii.
În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continua activitatea pe toată durata
acestor stări, iar dacă nu se afla în sesiune, se convoacă de drept în 24 ore de la declararea lor.

C) Instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă - (art. 93).


Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în
întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea
măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 ore de la
instituirea stării de asediu ori de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

- Starea de asediu - reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică,


militară, economică, socială şi de altă natură aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi
administrativ-teritoriale, instituite pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave,
actuale sau iminente, ce ameninţa suveranitatea, independenta, unitatea sau integritatea teritorială
a statului.
- Starea de urgenţă - reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică,
economică şi de ordine publica aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi
administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii:
 Existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională
ori funcţionarea democraţiei constituţionale;
 Iminenta producerii ori producerea unor calamitaţi ce fac necesară prevenirea,
limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.

3.8. Atribuţii exercitate în domeniul politicii externe

Art.91 prevede următoarele:

(A) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de


Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi
acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(B) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii
diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor
diplomatice.

(C) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele


României.

3.9. Alte atribuţii

Conform art.94 din Constituţie, potrivit căruia Preşedintele României conferă decoraţii şi
titluri de onoare; poate acorda gradele de maraşal, general şi amiral, numeşte în funcţii publice,
în condiţiile prevăzute de lege.

CONCLUZII
În capitolul 3 al lucrării am prezentat atributiile preşedintelui României conform
constituţiei în vigoare exercitate în raport cu parlamentul, guvernul, autoritãţile administraţiei
publice, justiţia, atribuţii în domeniul apărării şi situaţi excepţionale, atribuţii în domeniul
politicii externe.
Potrivit art.88 din Constituţia României Preşedintele adresează mesaje cu privire la
principalele probleme politice ale naţiunii.
Conform următorului articol 89 alineatul 2 din Constituţia României aflăm că
Parlamentul se poate fi dizolvat o singură dată în cursul unui an.
În schimb, conform aceluiaşi articol de mai sus dar în alineatul 3 aflăm că Preşedintele
României nu poate dizolva Parlamentul în ultimele şase luni ale mandatului său şi nici în timpul
stării de mobilizare, de război, de asediu, sau de urgenţă.
De regulă, cele două Camere ale Parlamentului sunt convocate în sesiuni de către
preşedinţii fiecăreia dintre ele astfel cum prevăd dispoziţiile art. 66 alin. (3) din Constituţia
României, republicată.
De la această regulă Constituţia prevede o singură excepţie în art. 63 alin. (3), potrivit
căruia „Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20
de zile de la alegeri”.
În relaţiile cu Guvernul, Preşedintele României poate: desemna un candidat pentru
funcţia de prim-ministru (art.85 alin 1 şi art.103), numii Guvernul pe baza votului de încredere
(art.85, art.104), revoca şi numi, la propunerea primului-ministru, a unor membrii ai Guvernului
(art.85 şi art.107 alin.4), consulta Guvernul (art.86), şi participa la şedinţele Guvernului (art.87).
În relaţiile cu alte autorităţi ale administraţie publice, Preşedintele României conduce
Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (art.92 din Constitutia României şi Legea nr.415/2002),
numeşte primul adjunct şi cei trei adjuncti ai S.R.I, numeşte procurorul general financiar, şi
numeşte şi doi membrii ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (Legea nr.48/1992).
În raport cu Curtea Constituţională, Preşedintele numeşte pentru o perioadă de 3, 6 şi
respectiv 9 ani a trei judecători ai Curţii Constituţionale.
În relaţiile cu justiţia el numeşte judecătorii şi procurorii la propunerea Consiliului
Superior al Magistraturii, şi acordă graţieri individuale, atribuţie care reprezintă un drept
universal al şefului statului.
În domeniul apărării şi în situaţii excepţionale, Preşedintele declară mobilizarea parţială
sau generală a forţelor armate, luarea de măsuri corespunzătoare pentru respingerea unei
agresiuni armate, instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă în întreaga ţară ori în unele
unităţi administrativ-teritoriale.
În domeniul politicii externe, încheie tratate internaţionale în numele României,
acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României la propunerea Guvernului,
acreditează reprezentanţii diplomatici ai altor state.
În concluzie Preşedintele României, conform art.80 din Constituţia României, reprezintă
statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a
ţării. El veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.