Sunteți pe pagina 1din 12

Unitatea de studiu 1

Conţinutul gestiunii financiare a întreprinderii, teorii, funcţii şi indicatori ec.-fin. care semnalizează buna
sau proasta gestionare a
firmei

* Obiective:
Obiectivele acestei unităţi de studiu sunt:
- prezentarea obiectului şi a sarcinii gestiunii financiare a întreprinderii
- caracterizarea finanţelor firmei, în raport cu finanţele publice respectiv în raport cu relaţiile generale băneşti
- prezentarea principalelor teorii şi modele care privesc conceptul de finanţe ale firmei
- discutarea funcţiilor finanţelor firmei
- discutarea mediului economic în care funcţionează finanţele firmei
- prezentarea principalilor indicatori economico-financiari care semnalizeză buna sau proasta gestionare a
întreprinderii

Rezumatul unităţii de studiu

întreprinderile evoluează într-un mediu financiar care oferă instrumente şi posibilităţi specifice, dar le impun
în acelaşi timp şi anumite constrângeri. Aceste oportunităţi şi constrângeri generate de mediul financiar permit, de
altfel, definirea obiectivului gestiunii financiare sau finanţelor întreprinderii.
Gestiunea financiară prezintă teorii, funcţii, modele, indicatori de evaluare a activităţii întreprinderii,
îndeosebi a celei financiare, astfel încât să se realizeze resursele de natură monetară sau financiară necesare
funcţionării şi dezvoltării şi maximizării valorii întreprinderii
- unitate a micromediului.

* Termeni de .referinţă:
- gestiune financiară pe termen scurt
- gestiune financiară pe termen lung
- finanţele firmei
- relaţie financiară
- funcţie financiară
- maximizarea valorii averii acţionarilor
- mediu economic
- indicatori de semnalizare a bunei sau proastei gestionări a firmei

♦♦♦ Structura . unităţii .de .studiu:


1. Obiectul şi sarcina gestiunii financiare
2. Teorii privind finanţele firmei
3. Funcţiile finanţelor firmei
4. Mediul economic al finanţelor firmei

5. Indicatori economico - financiari folsiti în analiza financiară

* Conţinutul de .idei .al . unitătii 1. Obiectul şi sarcina gestiunii financiare

Definiţia finanţelor firmei:


În sens larg: ansamblul de instrumente care concură la asigurarea resurselor de natură monetară sau financiară
necesare funcţionării şi dezvoltării firmei. Aceste instrumente sunt, ele însele, de natură financiară sau pot fi, de
asemenea, structuri instituţionale care interacţionează cu instrumentele pur financiare în atingerea scopului menţionat
În sens restrâns: averea exprimată monetar de care dispune o firmă la un moment dat, avere utilizată pentru realizarea
obiectului său de activitate precum şi pentru atingerea obiectivelor strategice fixate
Structura finanţelor firmei este dată de structura surselor sale de finanţare:
- surse proprii (autofinanţare): capacităţi financiare constituite de însăşi firma în cauză, pe seama: 1) profitului; 2)
provizioanelor; 3) rezervelor
- surse externe (finanţare externă): ansamblul aporturilor definitive sau temporare (provizorii) aduse firmei de către
persoane sau instituţii externe ca: 1) majorări de capital; 2) împrumuturi pe termen lung; 3) împrumuturi pe termen
scurt
Finanţele firmei sunt puse în evidenţă, atât în structura cât şi în dinamica lor, de bilanţul financiar al firmei.
Prin intermediul celor două părţi ale sale, activul şi pasivul, bilanţul firmei pune în evidenţă atât sursele de finanţare
(pasivul) cât şi direcţiile în care sunt utilizate sursele de finanţare (activul)
În literatura de specialitate există trei modalităti de manifestare a finanţelor firmei şi
anume:
1. ca practică financiară: Gestiune financiară şi Analiză financiară
2. ca politică financiară: Politica de investiţii, Politica de finanţare şi Politica de dividend.
3. ca teorie financiară: Ipoteze, Modele,Verificare empirică, Validare statistică.
Gestiunea financiară, ca mod de manifestare în practică a finanţelor private, reprezintă ansamblul acţiunilor de
administrare a resurselor de natură monetară sau financiară necesare funcţionării şi dezvoltării firmei. La baza
acţiunilor întreprinse se afllă tehnici şi modele de optimizare şi arbitraj.
În speţă, se poate distinge o gestiune financiară, pe termen mediu şi lung, a activelor şi pasivelor permanente (în
partea de sus a bilanţului contabil) şi o gestiune financiară, pe termen scurt, a activelor şi pasivelor circulante şi de
trezorerie (în partea de jos a bilanţului contabil).
Gestiunea financiară pe termen lung are ca obiect alegerea unei strategii financiare de creştere şi consolidare a
valorii întreprinderii, fiind în esenţă a doua formă de manifestare a finanţelor firmei (ca politică).
Gestiunea financiară pe termen scurt are ca obiect asigurarea echilibrului financiar între necesităţile de capitaluri
circulante şi de trezorerie, pe de o parte, şi sursele de capitaluri circulante pe de altă parte. În mod concret acest
segment al gestiunii financiare urmăreşte optimizarea gestiunii stocurilor, a creanţelor-clienţi în vederea creşterii
gradului lor de lichiditate şi rentabilitate. De asemenea se urmăreşte relaxarea scadenţelor la datoriile de exploatare şi
reducerea costului creditelor prin arbitrajul între mai multe surse de credit.
Majoritatea lucrărilor de specialitate moderne referitoare la gestiunea financiară desemnează acestei discipline o
sarcină fundamentală şi anume: maximizarea valorii firmei sau maximizarea avuţiei acţionarilor (maximizarea
capitalizării bursiere).
Această valoare nu poate fi apreciată numai în raport cu patrimoniul său, cu bogăţiile acumulate de firmă la un
moment dat, ci trebuie analizată şi în raport cu proiectele şi activităţiile viitoare în care va fi angajat patrimoniul.
Bogăţia acumulată de firmă la un moment dat nu constituie decât unul dintre elementele care permit aprecierea
valorii sale. Aceasta trebuie să ţină seama şi de rezultatele aşteptate în viitor, ca urmare a folosirii patrimoniului
actual. Cu alte cuvinte valoarea firmei este o valoare anticipată care ţine seama de valoarea actuală, corelată cu
veniturile viitoare preconizate, provenite din activitatea de exploatare a afacerii.
O firmă va crea valoare pentru acţionarii săi atunci când rentabilitatea capitalului investit este superioară
costului diferitelor surse de finanţare (surse proprii, surse împrumutate). în acest context, gestiunea financiară are
sarcina operaţională de fundamentare a deciziilor de finanţare şi a deciziilor de investiţii. Mai mult decât atât,
gestiunea financiară are ca scop evitarea risipirii patrimoniului prin menţinerea solvabilităţii şi a echilibrului
financiar al firmei.

2. Teorii privind finanţele firmei

Teoriile privind finanţele se clasifică în raport de obiectivul fundamental pe care îl stabilesc pentru firmă
(maximizarea valorii averii acţionarilor), ceea ce revine la a stabili funcţia esenţială pe care trebuie s-o realizeze
finanţele firmei.
În acest sens, există următoarele teorii:

1. Teoria financiară sau neoclasică: care consideră că firma trebuie să opereze în aşa fel
încât să-şi maximizeze profitul (n). Constatăm, în cadrul acestei teorii, că valoarea firmei (VF) este o funcţie de
profitul pe care îl degajă şi este influenţată direct de către acesta în creşterea de
dVF
valoare (-------> 0), obiectivul major find maximizarea valorii proprietarilor prin maximizarea
sn
profitului. Pentru firmele care cotează la bursă, valoarea averii acţionarilor fiind dată de capitalizarea bursieră (CB),
maximizarea valorii firmei făcându-se prin maximizarea acesteia
(d-VF > 0).
dCB
2. Teoria managerială, care presupune că firma este un grup de indivizi cu obiective
individuale specifice, iar conducerea managerială va căuta o maximizare a funcţiei de utilitate, construită pe baza a
cinci variabile independente, (mărimea salarilor managerilor, efectivul de personal, volumul investiţilor, nivelul
costurilor, profitul) cu scopul de creştere economică a firmei, reflectată prin cifra de afaceri (CA) sau activul ei
economic. Această teorie este specifică cazului în care managementul se autonomizează faţă de proprietar ca urmare,
de obicei, a diviziunii excesive a acţionariatului.
Această teorie se bazează pe modelul propus de W. Baumoul, bazat pe faptul că obiectivul primar al
conducerii firmei este cel de a maximiza veniturile din vânzări şi pe modelul utilităţi marginale al lui O. Williamson,
bazat pe libertatea de a hotărî a conducătorilor firmelor mari, în contextul neexercitării controlului direct al
acţionarilor asupra acestora. Constatăm, în cadrul acestei teorii, că valoarea firmei este, în ultimă instanţă, dată de
valoarea cifrei de afacei din care se remunerează factorul capital propriu, capitalul împrumutat, managerii, salariaţii,
furnizorii de materii prime), dimensiunea aceteia fiind considerată drept factor
dVF
determinant al valorii (----------> 0),obiectivul major fiind maximizarea valorii investitorilor de
V
dCA J
capital, cu precădere a acţionarilor, prin maximizarea cifrei de afaceri.

1. Teoria behavioristă, care abandonează ideea de maximizare a unei funcţii rezumându-


se la o funcţie a unui prag minim de atins, respectiv de producţie, de salarii, de dividende, de piaţă deţinută, etc.
Obiectivul, în cadrul acestei teorii, va fi rezultatul negocierilor dintre indivizi şi grupurile care-l compun, fiecare
dintre ei având obiective proprii. Această rezultantă a negocierilor are în vedere cinci subobiective de negociat şi
anume: producţia, stocurile, cifra de afaceri, segmentul de piaţă cucerit, profitul.
Constatăm, în cadrul acestei teorii, că valoarea firmei, apreciată de către acţionarii acesteia, se traduce, se
poate traduce prinr-un surplus de profit (Sn) aferent acţiunilor deţinute de ei în raport cu alte întreprinderi similare
pentru ca ei să păstreze aceste acţiuni şi să le considere dVF
valoroase ("^Sn > 0 ),obiectivul major find maximizarea valorii firmei sau a capitalizării bursiere, prin realizarea unui

supraprofit.

4. Teoria semnalului, se referă la faptul că managerii emit, prin activitatea lor, semnale cu privire la mersul firmei,
transmise prin politica de investiţii, politica de finanţare şi politica de dividend, etc., care presupun un cost pentru
aceştia, deoarece ei încearcă să-i convingă pe ceilalţi de eficienţa muncii lor. În acest context, această teorie îşi
propune să minimizeze costul transmiterii, receptării şi verificării semnalelor, fiind în esenţă o teorie a optimizării
comunicaţiei dintre participanţii la viaţa firmei.
Principala temă de dezbatere ştiinţifică a acestei teorii este dată de „riscul de hazard moral" care se explică
prin incertitudinile născute din faptul că managerii ar putea transmite semnale false pentru a putea obţine o creştere de
valoare a firmei peste valoarea reală şi mersul acesteia prin transmiterea semnalelor respective.
Constatăm, în cadrul acestei teorii, că valoarea firmei poate fi apreciată de către acţionarii reali sau potenţiali
prin semnalele transmise de conducătorii firmei privind politica de dividend sau politica de finanţare practicată,
acestea reprezentând,în esenţă, criterii pentru evaluarea performanţelor întreprinderii. Aceste semnale, funcţie de care
investitorii îşi evaluează speranţele lor de câştig şi care în speţă contribuie la fundamentarea aprecierii valorii firmei
de către aceştia, pot reprezenta şi semnale false, prin care se intenţionează crearea unei alte imagini a firmei decât cea
reală, în esenţă o valoare a acesteia mai mare decât în realitate.

5. Teoria de agent, care pleacă de la ipoteza că acţionarii firmei reprezintă principalii investitori de capital iar
conducătorii acesteia au un mandat în numele proprietarilor să gestioneze afacerea. Aceştia gestioneză nu numai
capitalurile acţionarilor, ci şi capitalurile creditorilor, rezultând o nevoie de armonizare a relaţiei de intermediere între
acţionari, manageri şi creditori. Fiecare parte (acţionari şi agent), presupunând că acţioneză în scopul maximizării
funcţiei de utilitate - managerii încercând să convingă de buna lor intenţie şi pricepere, cu scopul asigurării securităţii
funcţiei, iar acţionarii luând măsuri ca nu cumva managerul să acţioneze în interesul lui, neglijând interesul lor de
creştere a averii - apare ineficienţa. Această ineficienţă apărută din cauza relaţiilor de intermediere dă naştere la
anumite costuri de intermediere (agency costs).
Dintre principalele costuri ale intermedierii enumerăm: costul auditării managerului; costul justificării
acţiunilor întreprinse de manager; costul pierderilor de valoare a firmei ca urmare a conflictelor de interese din cadrul
acesteia)
Constatăm, în cadrul acestei teorii, că valoarea firmei poate fi apreciată de către ansamblul investitorilor
(înţelegând prin ansamblul investitorilor, acţionarii şi creditorii) prin minimizarea costurilor de intermediere (de
agenţie) şi prin armonizarea intereselor acţionar- manager-creditor.
Pe lângă teoriile prezentate mai sus, mai amintim:
6. Teoria jocurilor, care este în speţă o cotinuare a teoriei semnalului şi teoriei de agent analizate într-un mediu
incert, integrând şi depăşind aceste teorii, cercetând echilibrul decizional ce poate fi obţinut din semnalele transmise
de participanţii la viaţa firmei (jucătorii), ţinând cont în acelaşi timp şi de asimetria informaţiilor transmise. Această
teorie este privită şi analizată din două puncte de vedere diferite, şi anume: un punct de vedere cooperativ (jocuri
cooperative), în care jucătorii caută să-şi maximizeze averea, şansele lor de câştig, fără a afecta averea, şansele
celuilalt, respectiv un punct de vedere non-cooperativ (jocuri non-cooperative) în care fiecare jucător caută să-şi
crească averea, şansa de câştig, în detrimentul celuilalt.
7. Teoria responsabilităţii sociale îşi propune, pe lângă obiectivul maximizării bogăţiei acţionarilor, şi
responsabilitatea socială care se referă la salariaţi, clienţi, comunitatea locală, mediul înconjurător. În acest context, o
firmă este menită să mărească nivelul de satisfacţie pentru cei implicaţi (acţionari, salariaţi, clienţi,comunitatea locală
etc.) ducând, în cele din urmă, la o apreciere a acesteia care să se regăsească în creşterea de valoare.

3. Funcţiile finanţelor firmei


Firma îndeplineşte cinci mari funcţii principale, în procesul de atingere a obiectivului său fundamental:
■ funcţia de cercetare-dezvoltare
■ funcţia comercială
■ funcţia de producţie
■ funcţia financiar-contabilă
■ funcţia de personal
În cadrul funcţiei financiar-contabile, funcţia financiară se referă tocmai la funcţiile pe care trebuie să le
îndeplinească finanţele firmei. Ele sunt următoarele:
■ funcţia de evaluare (măsurare) a averii: teoria modernă a finanţelor firmei este considerată a fi, în esenţă, o
teorie a preţurilor, adică o teorie care încearcă să realizeze coincidenţa dintre valoarea observată a unui obiect
economic de orice fel şi valoarea aşteptată, anticipată, calculată în diferite moduri. Din acest motiv, o primă
funcţie a finanţelor firmei este aceea de a stabili, cu o exactitate acceptabilă adevăratul preţ al unui obiect
economic
■ funcţia de transfer al capitalurilor: se referă la necesitatea ca antreprenorii (cei care realizează investiţiile
reale, adică creşterea stocului de capital) să primească capitalul bănesc necesar de la investitori (cei care
economisesc în prezent pentru a consuma în viitor). În mod concret, acest transfer se realizează prin emiterea
şi vânzarea, de către antreprenori, de acţiuni sau obligaţiuni, către investitori
■ funcţia de protecţie a investitorilor: se referă la faptul că transferul de capital de la investitori la antreprenori
nu se face în mod direct ci prin intermedierea acestui transfer de către piaţa financiară (instituţii financiare,
bănci, bursa de valori sau piaţa extrabursieră).
Intermediarii au rolul de a asigura acoperirea riscului, pe baza unor calcule laborioase, pentru investitorii care
riscă plasarea capitalului lor
4. Mediul economic al finanţelor firmei

Firma nu acţionează în afara contextului economico-social, de aceea mediul economic al finanţelor firmei
constituie un factor de cea mai mare importanţă în realizarea funcţiilor lor. Necesitatea luării în considerare a mediului
economic în care acţionează finanţele firmei rezidă în următoarele:
- evoluţia mediului economic condiţionează satisfacerea nevoilor specifice, inclusiv financiare, ale firmei
- mediul economic condiţionează elaborarea strategiilor financiare ale firmei obiectivele firmei se bazează nu numai
pe luarea în considerare a restricţiilor procurate de mediul economic dar şi a cerinţelor acestui mediu
Prin mediul economic al firmei se înţelege ansamblul elementelor exogene firmei, care condiţionează stabilirea
obiectivelor firmei, procurarea intrărilor (resurselor) acesteia, adoptarea şi aplicarea măsurilor de realizare a acestor
obiective.
Figura 1

Figura 2

5. Indicatori economico-financiari care semnalizează buna sau proasta gestionare a firmei

Analiza financiară are ca principal obiectiv diagnosticarea stării de performanţă financiară a firmei,la un
moment dat, stabilind pa baza acesteia punctele tari şi punctele slabe ale gestiunii financiare.
Realizarea analizei financiare presupune o metodologie de verificare a echilibrului financiar şi a capacităţii de
degajare de valoare nouă, pentru a aprecia competitivitatea întreprinderii.
Această metodologie se aplică asupra documentelor de sinteză contabile respectiv bilanţ, cont de profit şi pierderi
dar şi asupra tabloului de finanţare care este construit pe baza celor două documente de sinteză şi se bazează, în cea
mai mare parte, pe următoarele grupe de indicatori financiari:
1. Indicatori de lichiditate şi solvabilitate

Indicatorii de lichiditate măsoară capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţile pe termen scurt faţă de creditori pe
baza activelor sale curente de natura activelor circulante.

• Indicatorul lichidităţii generale = [active curente totale] / [obligaţii curente totale];


• Indicatorul test acid (lichiditatea curentă) = [active curente - stocuri] / [obligaţii curente];
• Indicatorul lichidităţii imediate= [disponibilităţi băneşti + titluri de plasament] / [obligaţii curente];
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a-şi onora la scadenţă obligaţile asumate faţă de creditorii
săi.

• Indicatorul solvabilităţii patrimoniale = [Capital Propriu] / [Capital propriu + Capital împrumutat];

• Indicatorul solvabilităţii generale = [ActiveTotale] / [Datorii Totale]; 1. Indicatorii gestionării activelor

(indicatori de activitate)
• Perioada medie a creditului - client = [Sold mediu clienţi x 365 zile] / [Cifra de afaceri];

Calculează eficacitatea întreprinderii în colectarea creanţelor sale, exprimând numărul de zile până la data la care
clienţii îşi achită obligaţile faţă de întreprindere.

• Numărul de rotaţii ale stocurilor (rulajul stocurilor) = [Costul bunurilor vândute] / [Stocuri medii];

Aproximează de câte ori stocul de produse finite a fost rulat de-a lungul exerciţiului financiar. Stocurile medii se
pot calcula utilizând media stocurilor de la începutul şi sfârşitul exerciţiului financiar.

• Număr de zile de stocare = [Stocuri medii x 365 zile] / [Costul bunurilor vândute];

Indică numărul de zile în care bunurile sunt stocate în întreprindere, după producerea acestora.

• Numărul de rotaţii ale activelor imobilizate = [cifra de afaceri] / [active imobilizate];

Evaluează eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de
o anumită cantitate de active imobilizate.

• Numărul de rotaţii ale activului total = [cifra de afaceri] / [total activ];

Acest indicator arată capacitatea întreprinderii de a genera vânzări folosind întregul său activ. Arată cât de eficient
utilizează întreprinderea activele sale totale.

3. Indicatorii gestionării datoriilor (indicatori de risc)

• Indicatorul gradul de îndatorare = [Capital împrumutat] / [Capital angajat];

Acest indicator încearcă să măsoare cât din fondurile totale, pentru finanţarea averii întreprinderii, sunt furnizate
de creditori.
Obs: Capitalul angajat este format din Capital împrumutat + Capital propriu; Capitalul
împrumutat este format din Credite peste un an.

• Indicatorul datorii la capital propriu = [Capital împrumutat] / [Capital propriu];


Acest indicator este similar cu Indicatorul gradul de îndatorare şi face legătura între suma finanţării din Capital
împrumutat şi suma finanţării din Capital propriu.
• Gradul de acoperire a dobânzilor de către profituri = [profit din exploatare] / [dobânzi];
Acest indicator măsoară rezultatul din exploatare în multiplii ai dobânzii şi arată riscul întreprinderii dacă
profiturile suferă o scădere. Indică cât de tare pot scădea profiturile înainte de a devenii insuficiente pentru plata
dobânzilor la creditele contractate de întreprindere.

• Gradul de acoperire a = [profit din exploatare + cheltuieli cu redevenţa obligaţiilor fixe (leasing)] /
[dobânzi + cheltuieli cu redevenţa
(leasing)]

Gradul de acoperire al obligaţilor fixe furnizează o imagine mai fidelă a capacităţii întreprinderii de a-şi
onora obligaţile financiare, deoarece ia în considerare, pe lângă
valoarea dobânzilor la creditele contractate de întreprindere şi valoarea cheltuielilor cu redevenţa la leasing.

• Indicatorul costul mediu al datoriilor = [Dobânzi] / [Capital Împrumutat];


Acest indicator arată cât reprezintă dobânzile plătite în totalul datoriilor contractate de întreprindere de la
creditori.
• Perioada medie a creditului - furnizor = [Sold mediu furnizori x365 zile] / [Achiziţii bunuri];

Exprimă numărul de zile de creditare pe care întreprinderea îl obţine de la furnizorii săi. În mod ideal ar tebui să
includă doar creditorii comerciali.

Obs: pentru aproximarea achiziţilor se poate utiliza: Costul vânzărilor sau Cifra de afaceri. 4. Indicatorii

profitabilităţii firmei
• Indicatorul Profit net la Cifra de afaceri= [profit net] / [cifra de afaceri];
Marja profitului net ne arată ponderea pe care o are profitul net în cifra de afaceri a întreprinderii. Acest indicator
este folosit atunci când analizăm eficienţa activităţii de management a firmei.

• Indicatorul Profit net la Activ total = [profit net] / [total activ];


Acest indicator scoate în evidenţă capacitatea întreprinderii de a obţine un profit net satisfăcător prin utilizarea
activelor sale.

• Rata rentabilităţii financiare = [profit net] / [capital propriu];

Rata rentabilităţii financiare a întreprinderii măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci a plasamentului
financiar, pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară
remunerează proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende şi prin creşterea rezervelor, care în fapt
reprezintă o creştere a averii proprietarilor.

• Rata rentabilităţii economice = [Profit din exploatare - Impozit] / [Capitalul angajat];

Această rată exprimă capacitatea Activului Economic (Capital propriu + Datorii financiare)
de a degaja un profit net de impozit prin care să se asigure autofinanţarea de creştere a
întreprinderii şi remunerarea investitorilor de capital, respectiv acţionari şi creditori.
Obs: se poate calcula şi o rată brută de rentabilitate economică: Profit din exploatare / Activul
economic

5. Indicatorii valorii de piaţă a firmei

• Indicatorul preţ / profit (PER) = [Cursul bursier al acţiunii] / [Profit per acţiune];

Indicatorul preţ/profit măsoară de câte ori investitorii sunt dispuşi să cumpere profitul pe acţiune, permiţând o
bună comparaţie a întreprinderii din aceeaşi ramură economică. Obs: acest indicator se mai numeşte şi
coeficientul capitalizării bursiere.
• Randamentul dividendului = [dividend pe acţiune] / [Cursul bursier al acţiunii];

Randamentul dividendului este o măsură a venitului obţinut în numerar din banii investiţi şi se bazează pe
valoarea investiţiei, care este cursul bursier (Preţul curent de piaţă al acţiunii) la care se pot vinde sau cumpăra
acţiunile.

• Rata dividendelor plătite = [dividend pe acţiune] / [profit pe acţiune];

Acest indicator scoate în evidenţă cât din profitul pe acţiune este distribuit sub formă de dividend în urma deciziei
Adunării Generale a Acţionarilor care au aprobat repartizarea profitului.

• Profit pe acţiune = [profit net] / [Numărul de acţiuni];

În timp ce cursul bursier este o măsură externă a profitabilităţii, profitul pe acţiune este o expresie directă a
profitabilităţii întreprinderii şi ne indică profitul net corespunzător unei acţiuni.
Întrebări de autocontrol:

1. Definiţi finanţele firmei.


2. Enumeraţi sursele interne de finanţare a firmei.
3. Enumeraţi sursele externe de finanţare a firmei.
4. Definiţi obiectul gestiunii financiare.
5. Definiţi gestiunea financiară pe termen lung.
6. Definiţi gestiunea financiară pe termen scurt.
7. Care este deosebirea dintre teoria managerială şi cea behavioristă a firmei?
8. Prin ce se caracterizează teoria de agent a firmei?
9. Enumeraţi funcţiile finanţelor firmei.
10. Caracterizaţi funcţia de protecţie a investitorilor a finanţelor firmei.
11. Ce legătură există între obiectivele firmei şi mediul său economic?
12. Prezentaţi modul de calcul a următorilor indicatori economico-financiari: lichiditatea generală;
solvabilitatea patrimonială; rata rentabilităţii financiare; rata rentabilităţiieconomice; marja
profitului net; indicele preţ/profit; randamentul dividendului; rata de plată a dividendului;
perioada medie a creditului-client; perioada medie a creditului-furnizor; numărul de rotaţii al
stocurilor; numărul de zile de stocare; gradul de îndatorare.

* Testul. de. .evaluare. §i. aut.o.ev.a.l.u.ar.e.:

1. Teoria neoclasică a firmei urmăreşte maximizarea:


a) profitului
b) numărului de acţiuni
c) cifrei de afaceri
d) numărului de investitori
2. Determinarea valorii de piaţă a firmei este rolul următoarei funcţii a finanţelor firmei:
a) de producţie
b) de transfer al capitalului
c) de evaluare a averii
d) de protecţie a investitorilor
e) comercială
3. Funcţia de transfer al capitalurilor, la nivelul firmei, se realizează prin:
a) emiterea de acţiuni şi obligaţiuni
b) leasing
c) împrumut bancar
d) falimentul firmei
e) subvenţii bugetare
4. Următoarele entităţi asigură protecţia investitorilor:
a) statul şi instituţiile statului
b) fondurile de garantare de orice fel
c) societăţile de asigurare
d) băncile şi alţi intermediari financiari
5. Teoria semnalului se caracterizează prin următoarele:
a) maximizează cota de piaţă a firmei
b) minimizează costul informării cu privire la firmă
c) asigură imaginea comercială a firmei
d) asigură credibilitatea firmei pe piaţă
e) asigură solvabilitatea firmei

6. O firma are un activ total de 1 milion RON, în cadrul căruia activele circulante reprezintă 3/4. Capitalul
propriu al firmei reprezintă 25% din total datorii, rata rentabilităţii financiare a firmei este de 10%, iar
raportul dintre datorii curente şi datorii totale este de 80%.
Presupunând că firma în cauză nu are cheltuieli şi venituri înregistrate în avans, iar
provizioane pentru riscuri şi cheltuieli nu sunt constituite, rata lichidităţii generale, ponderea
datoriilor pe termen lung în capitalul propriu şi profitul net au următoarele valori:
• Rata lichidităţii generale:
a) 1,171;
b) 1,985;
c) 0,763;
• Ponderea datoriilor pe termen lung în capitalul propriu
d)0,4;
e) 0,8;
f) 0,6;
• Profitul net:
g) 0,2 mld lei;
h) 1mld lei;
i) 0,45 mld lei.
7. Firma „X" S.A. are 60.000 de acţiuni comune emise şi care sunt tranzacţionate pe piaţa secundară de
capital.
Profitul pe acţiune este de 1,8 RON.
Firma are o rată a dividendelor plătite de 20%, şi un preţ curent de piaţă al unei acţiuni de 27
RON/ acţiune.
• Care este profitul net al societăţii BICAZ?
1) 108.000 RON;
2) 200.000 RON;
3) 234.000 RON;
4) 125.000 RON;
• Care este valoarea totală a dividendelor plătite?
5) 21.600 RON;
6) 38.9000 RON;
7) 20.000 RON;
8) 18.900 RON;
• Care sunt dividendele per acţiune?
9) 0,36 RON;
10) 0,47 RON;
11) 0,29 RON;
12) 0,9 RON;
• Indicatorul PER (preţ/profit)?
13)15;
14)12;
15) 7;
16)28;
8. Din datele contabile de la o firma pe anul 2007 se extrag următoarele informaţii: profitul din exploatare ca
procent din cifra de afaceri 16%; profit din exploatare ca procent din capitalul folosit 11,6%; capital
propriu ca procent din capitalul folosit 54%; profit net ca procent din capitalul propriu 5%; profit pe o
acţiune comună 0,06 lei. Să se calculeze indicatorii de mai jos cunoscând că valoarea capitalului folosit
este de 1800 RON:

• Care este valoarea cifei de afaceri?


a) 1.307 RON
b) 1.305 RON
c) 1.250 RON

• Care este valoarea profitului net?


d) 48,9 RON
e) 48, 6 RON
f) 58,6 RON

• Care este numărul de acţiuni emise de firmă?


g) 810 acţ.
h) 175 acţ.
i) 500 acţ.

9. Firma „Z" doreşte un credit şi pezintă băncii „z" (la cererea acesteia) următoarele date financiare din
bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi: Active imobilizate: 30.000 RON Stocuri: 5.000 RON
Disponibilităţi băneşti: 2.500 RON Clienţi: 3.000 RON
Investiţii financiare pe termen scurt: 2.500 RON
Furnizori: 7.000 RON Credit obligatar 10.000
RON Credit Bancar: 15.000 RON
Capital propriu: 11.000 RON, din care Capital social: 8.000 RON.
Cifra de afaceri: 44.500 RON Profitul net: 3.000 RON

Se mai cunosc următoarele: valoarea nominală a unei acţiuni: 2,5 RON; firma are emise 500 de acţiuni
preferenţiale pentru care oferă anual 0,9 RON/acţ; în urma adunării AGA s-a hotărât distribuirea
profitului net în totalitate sub formă de dividende.
Care este valoarea următorilor indicatori (calculaţi de bancă) pe baza datelor de mai sus:
• Numărul de acţiuni comune emise:
a) 2700 acţ '
b) 2500 acţ
c) 1750 acţ
• Profitul pe o acţiune comună:
d) 0,9464 RON
e) 0,9444 RON
f) 0,8300 RON
• Indicatorul testul acid
g) 1,14
h) 1,17
i) 1,10
• Indicele lichidităţii imediate (indicele numerarului)
j) 0,71
k) 0,90
l) 0,51
• Numărul de rotaţii a activului total:
m) 1.80
n) 1,07
o) 1,03

10. Firma „X" are ca obiect de activitate comerţul. Pe baza datelor din bilanţul contabil şi contul de profit şi
pierderi, de mai jos, să se determine ciclul de conversie a numerarului (intervalul de timp exprimat în
zile dintre cheltuielile actuale de numerar efectuate de firmă pentru achiziţionarea de mărfuri şi ultima
întoarcere de numerar din numerarul iniţial cheltuit).
RON
ACTIV PASIV
Imobilizări = 5.000 Capital propriu = 8.500
Stocuri = 7.500 Datorii pe termen lung = 4.000
Clienţi = 2.000 Furnizori = 2500
Numerar = 500
TOAL = 15.000 TOTAL = 15.000

Cifra de afaceri = 28.000 mii lei


Costul mărfurilor vândute = 19.880 mii lei
Obs.
• La numitorul indicatorului Perioada medie a creditului furnizor se va folosii variabila Costul
mărfurilor vândute.
• Stocul la început de an = 2.500 RON
• Clienţi la început de an = 2.000 RON
• Furnizori = 3.500 RON
• Anul are 365 de zile şi se folosesc două zecimale.

a) 75.80 (aproximativ 76 de zile)


b) 69,56 (aproximativ 69 de zile)
c) 62,94 (aproximativ 63 de zile)
d) 54 de zile
Răspunsuri corecte:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
a,e, , ,
a a b 1,5,9,13 g .j °