Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TEXT 8
BB.1688 = Biblia. Ed.: Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament,
tipărită întâia oară la 1688 în timpul lui Şerban Vodă Cantacuzino, Domnul Ţării Româneşti,
București: Editura Institutului Biblic, 1977, p. 2.
Textul face parte din Facerea, capitolul II și reprezintă un moment semnificativ din
dinamica lexicală. Prezintă particularități fonetice, în special fonetisme vechi( mai apropiate de
etimon): Dumnezău, den< de+in, cătră< contra, forma nesincopată „pre” care se regăsesc de mai
multe ori în text.
În structura: „ceriul și pămîntul”, ceriul prezintă pronunțarea moale lui „r”. în structura :
„faptele Lui care le-au făcut”, observăm absența mărcii de acuzativ, p(r)e, cu dublare și o
trăsătură generală(normă implicită a acelei perioade) - le-au făcut în loc de le-a făcut. În
sintagma, „și odihni Dumnezău”, lipsește marca reflexivului „se”, iar în „faptele Lui care au
făcut” este asemănătoare cu cea de mai sus, dar pe lângă absența mărcii de acuzativ, nu avem
nici dublare, în plus întâlnim aceeași trăsătură general –au făcut în loc de a făcut. În structura: „în
care zi au făcut”, întâlnim două probleme, una ține de nerespectarea ordinii cuvintelor (în ziua în
care..), iar a doua, de aceeași normă implicit a acelei perioade. O trăsătură generală fonetică este
folosirea reflexivului „să”, în loc de „se”. În structura: „pentru că n-au plouat Dumnezău pre
pămînt și om nu era a lucra pre dînsul”, întâlnim mai multe probleme, norma implicită a acelei
FRÎNTU ANDREEA MIHAELA, română-engleză, anul III, seria I, grupa IV
perioade (au plouat în loc de a plouat), folosirea personală a verbului impersonal „a ploua”,
imposibil în româna actuală și o trăsătură sintactică, care se regăsește de mai multe ori în text, și
anume, concurența infinitiv/ conjunctiv. În sintagma: „și zidi Dumnezău pre om”, întâlnim
aceeași problemă, prezența mărcii de acuzativ, p(r)e, dar fără dublare, plus o problem de
semantic pe care o vom discuta mai târziu. O particularitate sintactico-morfologică se regăsește
în mai multe structuri :„suflă în fața lui suflare”, „ cu mâncare să mănânc”, „ cu moarte veți
muri” și „numi Adam nume”și reprezintă obiectul intern (în sens larg). În structura: „puse acolo
pre om”, observăm aceeași particularitate, și anume, prezența mărcii de acuzativ, p(r)e, fără
dublare. Observăm infinitivul lung precedat de prepoziția specific dativului „la”, dar și
nesimplificarea diftongului în structura: „la vedeare și bun la mâncare”. În structura: „pe omul
pre carele l-au zidit și puse pre dânsul în grădină”, întâlnim prezența mărcii de acuzativ, p(r)e cu
dublare vs. prezența mărcii de acuzativ, p(r)e, fără dublare, plus norma implicit a acelei perioade
(l-au zidit în loc de l-a zidit). În structura, „și porunci Domnul Dumnezău lui Adam, zicând”,
observăm o construcție cu două verbe dicendi, azi pleonestice, după modelul inițial ebraic (unde,
al doilea verb avea rolul de marcator al discursului direct). În construcția: „Iară dentru lemnul a
priceape binele și răul să nu mâncați dentr-însul”, ordinea cuvintelor este nerespectată,
concurența infinitiv/conjunctiv, reluarea substantivului prin pronumele de întărire (dintr-însul),
nesimplificarea diftongului. Întâlnim problema concurenței infinitiv/conjunctiv în mai multe
structuri, pe lângă cele discutate deja: „nu iaste bine a fi omul singur”, „lemnul a ști conoștința”.
„Să-i facem lui ajutoriu cătră dînsul” este o structură care nu se mai folosește în limba română.
Observăm aceeași normă implicită a acelei perioade în mai multe structuri, pe lângă cele
discutate deja: „au numit Adam”, „dentru bărbatul ei s-au luat”. În structura „coasta ce-au luat
de la Adam”, observăm absența mărcii de Acuzativ, p(r)e, fără dublare, plus aceeași normă
implicit a acelei perioade. În construcția: „și era amândoi despuiați, și Adam și muiarea lui”,
întâlnim o formă inovativă a imperfectului (persoana a III a), greșeală care caracterizează sudul;
imperfectul nu avea forme special pentru eu, el, ei, dar și repetarea cliticului.
Textul prezintă particularități fonetice, „-iu” final etimologic în „ajutoriu”, dar și analogic
„ceriu”, palatalizarea labialei f >h’, trăsătură specific Moldovei, în „hiarele”, africată
nesimplificată în „încungiură” vs. africată simplificată în „încunjură”, forma etimologică
„ieșiia”, dispariția lui „i” devocalizat în „iarăș”, nesimplificarea diftongilor „vearde”, „mearge”,
„lucreaze”, „eale”, „mieu”, particularități morfologice, „se făcu”-perfect simplu tare, absența
FRÎNTU ANDREEA MIHAELA, română-engleză, anul III, seria I, grupa IV
alternanței (a/ă) în „pasările”, dar și semantice, „de toate” în locul lui „după”, „decât” în locul lui
„de”, „Edem” în locul lui „Eden”, „a răsădi” face trimitere la „a planta”, „dentru” în loc de „din”,
„lemnul” este un arhaism semantic și face trimitere la un copac, „ce” în loc de „cum”.
Bibliografie:
Chivu, Gh., 2000, Limba română de la primele texte până la sfârșitul secolului al
XVIII-lea. Variantele stilistice, București, Univers Enciclopedic.
https://archive.org/details/Biblia1688