Sunteți pe pagina 1din 16

Sisteme de depoluare în industria alimentară

C6

INSTALAȚII DIN TREAPTA DE PRELUCRARE A


NĂMOLURILOR DIN STAȚIILE DE EPURARE A APELOR
UZATE

În staţiile de epurare a apelor uzate, în urma procesului tehnologic rezultă, pe lângă


efluentul de apă adus la un anumit grad de epurare şi evacuat într-un receptor, şi importante
cantităţi de materii poluante extrase din apa supusă epurării care poartă denumirea generică de
nămoluri.
Nămolurile rezultate din epurarea apelor uzate, indiferent de natura lor, sunt sisteme
coloidale complexe cu compoziție eterogenă. Ele conțin particule coloidale (cu diametrul mai
mic decât 1 µm), particule în fază dispersă (cu diametrul între 1-100 µm), agregate în
suspensie cu aspect gelatinos și plomeri organici de origine biologică.
Aceste nămoluri, în starea lor naturală, sunt nocive şi reprezintă un deosebit pericol
pentru mediul înconjurător dacă sunt evacuate ca atare. Prelucrarea nămolului rezultat în
special în urma epurării primare şi secundare se execută în vederea reducerii volumului
acestuia, a stabilizării şi transformării sale în produse care pot fi depozitate final.
În treapta de prelucrare a nămolurilor, cele mai utilizate procedee sunt:
- îngroşarea nămolului (îndepărtarea apei din nămol) – prin sedimentare, flotaţie,
filtrare, centrifugare.
- stabilizarea nămolului (diminuarea putrescibilităţii, diminuarea potenţialului
patogen, producerea de gaz de fermentaţie combustibil) – prin fermentare anaerobă,
stabilizare aerobă.
- condiţionarea chimică (prin adăugarea de reactivi) – prin condiţionare chimică,
condiţionare termică, condiţionare prin îngheţare, condiţionare cu material inert.
- deshidratarea (îndepărtarea apei din nămol) - prin presare utilizând filtre presă sau
filtre cu bandă, filtrarea folosind vacuum filtre sau centrifugarea.
- uscarea nămolului - în uscătoare cu vetre etajate, uscătoare rotative, uscătoare cu
bandă, atomizoare.
- arderea nămolului - prin incinerare în cuptoare, oxidare umedă, prin piroliză.
- dezinfecţia nămolului – prin pasteurizare, iradiere radioactivă, tratare cu var, tratare
cu clor, compostare.
- eliminarea finală a nămolului – prin utilizarea în agricultură la fertilizarea solurilor
(în special atunci când există terenuri disponibile şi nămolurile nu conţin substanţe
contraindicate) sau prin depozitarea finală pe platformele orăşeneşti de depozitare a
deşeurilor.
În figura 6.1 este prezentată o schemă a treptei de prelucrare a nămolului a unei staţii
mecano-biologice compusă din: bazin (fosă) de amestec şi omogenizare a nămolului,
instalaţie de stabilizare a nămolului cu fermentator anaerob şi platforme pentru deshidratarea
(uscarea) nămolului.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 1


Sisteme de depoluare în industria alimentară

Fig. 6.1. Schema treptei de prelucrare a nămolului a unei staţii mecano-biologice

6.1. Îngroşarea nămolului

Îngroşarea nămolului constituie cea mai simplă şi frecvent în tălnită metodă de


concentrare a acestuia în scop ul reducerii volumului şi îmbunătăţirii filtra bilităţii. Îngroşarea
se poate face prin: decantar e gravitaţională, flotare sau centrifugare, c ele mai răspândite
instalaţii de îngroşare a nămolului fiind îngroşătoarele gravitaţionale.
Îngroşătoarele gravitaţ ionale sunt de regulă instalaţii de tipul decantoarelor radiale,
având radierul în pantă către centru unde este plasată başa de colectare a nămolului îngroşat.
Sunt dotate cu dispozitive mecanice de amestecare lentă pentru favoriz area deplasării apei
interstiţiale dintre straturile de nămol către suprafaţă şi cu un sistem de racloare de radier
pentru dirijarea nămolului îngroşat către başa de colectare. Apa sepparată la suprafaţa
nămolului este colectată în rigola periferică fixată la partea superioară a peretelui
îngroşătorului. Îngroşătoarele gravitaţionale au diametre între 5-25 m, au funcţionare continuă
2
şi prelucrează nămoluri cu co ncentraţii de suspensii solide între 1,5-6 kg / m h, au timpi de
3 2
retenţie în instalaţie de 0,5-2 zile şi încărcări hidraulice între 0,6-1,2 m /m h.
În figura 6.2 este preze ntat un exemplu de îngroşător graviaţional ra dial.

Fig. 6.2. Îngroşător gravitaţional radial


A – alimentare cu apă uzată; B - cilindru; C – evacuare apă de nămol; D – sistem rotativ de
racloare de radier ; E – evacuare nămol îngroșat

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 2


Sisteme de depoluare în industria alimentară

6.2. Stabilizarea nămolului


Procesul de stabilizare a nămolurilor constă în degradarea cont rolată a materiilor
organice mai puţin stabile di n punct de vedere biologic, astfel încât să se obţină un produs
final cu raport organic/mineral modificat la care materiile organice reman ente să fie mult mai
stabile (cu degradare microbiană lentă).
Procedeele de stabili zare a nămolurilor cu compoziţie majoritar organică pot fi procedee
biochimice - stabiliz are anaerobă şi stabilizare aerobă - sau procedee fizice - tratare termică şi
oxidare chimică. Ce le mai frecvente sunt procedeele biologice, mai ales stabilizarea anaerobă
care se realizează pr in fermentarea anaerobă a nămolurilor la care materia organică din nămoluri
este transformată până în final în metan, bioxid de carbon şi p roduşi intermediari de fermentaţie
(în cazul în care succesiunea de reacţii biochimice nu se produce în echilibru). Amestecul de
metan şi bioxid de carbon poartă denumirea de gaz de ferm entaţie şi în funcţie de raportul în care
se găsesc c ele două componente acesta este un gaz com bustibil.
Principalele tipuri de i nstalaţii de stabilizare anaerobă a nămolurilor sunt înstalaţiile
de fermentare anaerobă de mică şi de mare încărcare. În practică au fost real izate patru tipuri
de instalaţii de fermentare anaerobă şi anume: instalaţiile de mică încărcare într-o singură
treaptă, instalaţiile de mare încărcare într-o singură treaptă, instalaţiile în două trepte şi
instalaţiile de contact.
Instalaţiile de mică înccărcare într-o singură treaptă (figura 6.3) su nt instalaţii criofile
(adică lucrează la temperatura mediului, nu au încălzire) cu funcţionare di scontinuă (în şarje, cu
alimentare şi evacuare i ntermitente) la care pe măsură ce se realizează fermentarea anaerobă,
conţinutul instalaţieei se stratifică în mai multe zone: o zonă su perioară de gaz de fermentaţie, o
zonă intermedi ară de crustă (spumă), o zonă intermediară de apă de nămol şi o zonă inferioară de
nămol în proces de fermentare (cu stratul superior de nămol în fermentare activă şi cu stratul
inferior d e nămol relativ stabilizat). Durata de reţinere a nămolului în instalaţie este de 30-120
3
zile, încărcarea fiind de 0,5-1,5 kg materie organic ă/ m rezervor·zi.

Fig. 6.3. Instalaţie de fermentare anaerobă de mică încărcare într-o singură treaptă
1 - alimentare cu nămol; 2 - nămol fermentat; 3 - nămol în fermentare activă; 4 - gaz de
fermentaţie; 5 - evacuare gaz; 6 - apă de nămol; 7 - crustă (spumă); 8 - evacuare spumă; 9 -
evacuare apă de nămol; 10 - evacuare nămol ferment at

Instalaţiile de mare încărcare într-o singură treaptă (figura 6.4) sunt instalaţii
prevăzute cu dispozitive de amestecare şi încălzire (conţinutul instalaţiei omogen), şi au
funcţionare discontinuă. Te mperatura de regim este de 30-35°C, durata de reţinere a

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 3


Sisteme de depoluare în industria alimentară

3
nămolului în instalaţie este de 12 - 20 zile, încărcarea fiind de 1,5 - 5 kg m aterie organică/ m
3
rezervor·zi (în ţara noastră se utilizează încărcări de 2-3 kg materie organic ă/ m rezervor·zi).

Fig. 4.3. Instalaţie de fe rmentare anaerobă de mare încărcare într-o si ngură treaptă 1
-alimentare cu nămol; 2 – amestecare; 3 - nămol în fermentare activă; 4 - gaz de fermentaţie;
5 - evacuare gaz; 6 - evacuare nămol fermentat

Instalaţiile de fermenttare în două trepte (figura 6.5) sunt formate dintr-o instalaţie
anterioară de mare încărcare şi o instalaţie posterioară de mică încărcare şi au fost realizate în
ideea de a recupera o cantitate suplimentară de gaz precum şi de a realiza îngroşarea
nămolului şi separarea apei de nămol în instalaţia posterioară.

Fig. 6.5. Instalaţie de fermentare anaerobă în două trept e


1 - alimentare cu nămol treapta I; 2 – amestecare; 3 - nămol în fermentare activă; 4 - gaz de
fermentaţie; 5 - alimentare cu nămol treapta II; 6 - nămol fermentat; 7 - apă de nămol;
8 - evacuare nămol; 9 - evacuare apă de nămol; 10 - evacuare gaz; 11 - evacuare nămol
fermentat

Instalaţiile de contact (figura 6.6) sunt formate dintr-o instalaţie anterioară de mare
încărcare urmată de o instalaţie posterioară de mică încărcare din care din nămolul sedimentat
din treapta a doua este recirculat la intrarea în prima treaptă în scopul i noculării nămolului
proaspăt introdus în instalaţie. Acest tip de instalaţie este rar întâlnit.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 4


Sisteme de depoluare în industria alimentară

Fig. 6.6. Instalaţie de fermentare anaerobă de contact 1 - alimentare cu nămol treapta I; 2 –


amestecare; 3 - nămol în fermentare activă; 4 - gaz de fermentaţie; 5 - alimentare cu nămol
treapta II; 6 - nămol fermentat; 7 - apă de nămol; 8 - evacuare nămol; 9 - evacuare apă de
nămol; 10 - evacuare gaz; 11 - recirculare nămol fermentat

7.3. Condiţionarea nă molului

Condiţionarea nămolu rilor brute sau stabilizate se realizează în scopul micşorării


rezistenţei la filtrare a acestora în vederea deshidratării mecanice. Procede ele de condiţionare
a nămolurilor se clasifică în: procedee de condiţionare chimică, procedee de condiţionare
termică, procedee de condiţio nare prin îngheţare şi procedee de condiţionare prin adaos de
material inert.
Condiţionarea chimică se realizează prin utilizarea unor agenţ i chimici minerali
(sulfat de aluminiu, clorhidrat de aluminiu, clorură ferică, sulfat feros, su lfat de fier clorinat,
oxid de calciu, extras de zgurră metalurgică, etc.), agenţi chimici organici (polimeri sintetici
anionici, cationici sau neionic i) şi agenţi chimici combinați (amestecuri d e polimeri anionici
sau neionici cu săruri metalice). Alegerea tipului de agent chimic (coagulant) pentru un
anumit tip de nămol se face pr in teste de laborator în care se urmăreşte modificarea
rezistenţei specifice la filtrare a nămolul ui în funcţie de doza de coagulant determinâ ndu-se
doza optimă de coagulant pentru care rezis tenţa specifică la filtrare este minimă.
Condiţionarea termică se realizează în reactoare de condiţionare în care nămolul supus
tratamentului este adus la tem peraturi de 100 - 200°C, presiuni de 1 - 2,5 atm pe durate de
până la 60 minute. Condiţion area termică prezintă avantajele că în timp ul condiţionării nu
apar mirosuri neplăcute, nu s unt necesari reactivi şi că din proces rezultă nămol sterilizat dar
3
şi dezavantajul major al unui consum semnificativ de energie termică (3 - 4 kWh/m nămol
condiţionat).
Condiţionarea prin î ngheţare produce un efect asemănător co ndiţionării termice,
fiindcă structura nămolului ad us la temperaturi scăzute se modifică, la dezgheţare cedând cu
uşurinţă apa.
Condiţionarea prin a daos de material inert (zgură, cenuşă, rumeguş, etc.) este un
procedeu de condiţionare care dă rezultate satisfăcătoare, dar prezintă dezavantajul important
al creşterii semnificative a v olumului de nămol care trebuie prelucrat în continuare. Acest
procedeu trebuie totuşi avut în vedere pentru anumite scopuri de v alorificare finală a
nămolului tratat (creşterea puterii calorice a nămolurilor care se incinerează, obţinerea unei

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 5


Sisteme de depoluare în industria alimentară

anumite structuri pentru nămolurile care se depun pe solurile agricole în scopul ameliorării
acestora).

7.4. Deshidratarea nămolului

Deshidratarea nămolurilor se face prin extragerea apei de adeziune în scopul


diminuării importante a volumului acestora şi a formei sub care se găsesc. Deshidratarea se
poate face prin procedee naturale (pe platforme de uscare a nămolurilor, în iazuri de nămol,
etc.) sau prin procedee artificiale (procedee mecanice statice - filtrare sau procedee mecanice
dinamice - centrifugare).
Procedeele naturale se aplică atunci când cantităţile de nămol rezultate în urma
epurării apei uzate sunt relativ mici şi se dispune de suficient spaţiu pentru realizarea
platformelor de uscare a nămolului sau de cavităţi sau depresiuni naturale pentru înfiinţarea
iazurilor de nămol, în timp ce procedeele artificiale se aplică atunci când în urma epurării apei
uzate rezultă cantităţi mari de nămol. Procedeele naturale de deshidratare a nămolurilor nu
necesită tratamente preliminare în timp ce procedeele artificiale de deshidratare a nămolurilor
necesită condiţionarea acestora.
Platformele de uscare a nămolurilor sunt construcţii executate la suprafaţa solului pe
care este depus nămolul stabilizat sau proaspăt la care deshidratarea se realizează datorită
evaporării apei din nămol şi a infiltrarii acesteia în stratul drenant al platformelor. Platformele
de uscare a nămolului sunt caracterizate îndeosebi prin natura stratului de susţinere a acestora
şi anume: dacă stratul de susţinere al platformelor este permeabil dar nu există pericolul
infectării pânzelor de apă freatică, atunci chiar stratul de susţinere se constituie în strat
drenant şi are rol de colectare a apelor de drenaj din nămol; dacă există pericolul ca apa
drenată din nămol să ajungă în straturile acvifere freatice, atunci se construiesc platforme de
uscare cu strat de susţinere impermeabil. Indiferent de variantă, apa drenată este este colectată
prin intermediul unui sistem de drenuri şi evacuată.
Iazurile de nămol pot fi înfiinţate în depresiuni naturale sau în cavităţile rezultate în
carierele de nisip sau cărămidă în scopul deshidratării nămolurilor printr-un proces similar cu
cel de la platformele de uscare. Dacă solul de susţinere al iazurilor nu este suficient de
permeabil este necesară constrirea unor preaplinuri pentru evacuarea apei drenate din nămol.
La câţiva ani odată iazurile trebuie să fie golite de nămol care este evacuat.
Deshidratarea artificială prin filtrare are avantajul unei productivităţi ridicate dar şi
dezavantajele necesităţii condiţionării prealabile a nămolului, a limitării posibilităţii de
incinerare a nămolului deshidratat, în cazul condiţionării acestuia cu săruri minerale, a unei
valori fertilizante scăzute a nămolului deshidratat şi a unei acţiuni nule asupra încărcării
patogene a nămolului. Instalaţiile tipice de deshidratare prin filtrare sunt: vacuum-filtrele,
filtrele presă şi filtrele cu benzi.
Vacuum-filtre. Deshidratarea mecanică pe vacuum-filtre este procedeul tehnic cel mai
larg utilizat în prezent pentru drenajul artificial al apei. Forma constructivă a vacuum-filtrelor
poate fi diferită (cu disc, taler sau tambur), vacuum-filtrele cu tambur fiind cele mai utilizate
pentru deshidratarea nămolurilor provenite din epurarea apelor uzate.
Productivitatea vacuum-filtrelor la deshidratarea nămolurilor provenite din epurarea
2 2
apelor variază între: 5-10 kg/ m ·h pentru nămol proaspăt şi fermentat, 20-25 kg/m ·h

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 6


Sisteme de depoluare în industria alimentară

2
pentru nămol amestecat fermentat şi circa 30 kg/m ·h pentru nămolul primar fermentat.
Deshidratarea nămolurilor pe vacuum-filtre prezintă avantajul funcţionării continue (spre
deosebire de filtrele presă) şi a capacităţii mari de filtrare. Dintre d e z avantaje se pot
semnala degradarea relativ rapidă a pânzelor filtrante, umiditatea destul de ridicată a turtei
(70-80 %) şi consum de energie mai mare decât al filtrelor presă pentru nămol activ.

Fig. 6.7. Vacuum-filtru

Filtrele presă sunt compuse dintr-o serie de rame verticale acoperite cu pânză filtrantă
întinsă pe ambele părți. Aceste rame sunt așezate una lângă alta și presate cu un mecanism cu
șurub sau hidraulic. Între două plăci se formează o cameră de filtrare. Fiecare ciclu este
format din trei faze:
- Faza de alimentare: La începutul fiecărui ciclu, nămolul condiționat este injectat în
camerele de filtrare cu ajutorul unei pompe de înaltă presiune. Nămolul umple fiecare cameră
și apa începe să se scurgă în afară.
- Faza de filtrare: După ce camerele de filtrare sunt pline, se continuă pomparea
nămolului până când presiunea crește și depășește 15 bar. Filtratul curge în canalele plasate în
fiecare ramă și este evacuat într-o conductă principală. Injectarea debitului de nămol se reduce
când crește presiunea. Adesea se utilizează doua pompe separate: o pompă cu debit mare /
presiune scăzută la începutul ciclului și o pompă cu debit redus / presiune mare la sfârșitul
ciclului.
- Faza de deschidere: Anumiți parametri pot fi folosiți pentru a semnala sfârșitul
ciclului (oprirea pompei de injecție): presiunea maximă, timpul de filtrare, volumul de filtrat.
O dată ce se oprește presiunea, miezul central este purjat din nămolul lichid din interior.
Pârghia care presează ramele este decuplată. Camerele se deschid consecutiv și nămolul cade
dedesubt într-un transportor. După ce se extrag turtele de nămol deshidratat, se curăţă pânzele

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 7


Sisteme de depoluare în industria alimentară

filtrante şi apoi se asamblează din nou pachetul de plăci şi pânze pentru un nou ciclu de
funcţionare.

Fig. 6.8. Filtru presă


1 – rame verticale; 2 – pânză filtrantă; 3 – mecanism de strângere; 4 –
camera de filtrare; 5 – injecția sub presiune a nămolului; 6 – evacuarea
filtratului; 7 – faza de deschidere și cădere a turtei de nămol

Filtrele cu benzi sunt utilaje moderne care în prezent se impun din ce în ce mai mult
pe piaţă ca utilaje reprezentative care se folosesc la deshidratarea nămolurilor. Principial,
filtrele cu benzi sunt compuse dintr-o serie de transportoare cu benzi fabricate dintr -un
material poros care permite filtrarea apei din nămolul prelucrat. Transportoarele cu benzi sunt
plasate astfel încât nămolul să fie presat între benzi conjugate tensionate prin intermediul unor
tambure de strângere în scopul drenării apei din nămol.
În figura 6.9 este prezentată schema de principiu a unui filtru cu benzi.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 8


Sisteme de depoluare în industria alimentară

Fig. 6.9. Filtru cu benzi


1 - alimentare cu nămol; 2 - zonă de separare a apei fără presare; 3 - sisteme de spălare a
benzilor; 4 - gură de prea -pli n; 5 - tambure de antrenare; 6 - tambure de p resare; 7 - tambure
de ghidare; 8 - tambure de t ensionare; 9 - conducte de evacuare a apei e xtrase din nămol; 10
- jgheaburi de colectare a apei extrase din nămol

Deshidratarea artificia lă prin centrifugare poate fi definită ca o decantare accelerată


a substanţei solide din nămol suub acţiunea unui câmp centrifugal, mult mai mare decât
câmpul gravitaţional. Acest procedeu are avantajul unei foarte bune eficienţe de deshidratare,
superioare deshidratării prin filtrare, dar şi dezavantajele necesităţii condiţionării prealabile a
nămolului şi consumuri mai ridicate de energie în comparaţie cu deshidr atarea prin filtrare.
Instalaţiile tipice de deshidratare prin centrifugare sunt: decanto arele centrifugale,
centrifugele cu talere şi hidro cicloanele.
Decantoarele centrifu gale sunt compuse (figura 6.10) dintr-o tobă cilindro-conică (2)
cu ax orizontal care are turaţie ridicată (mii de rot/min), în interioru l căreia se găseşte
transportorul elicoidal (3) ca re are o turaţie cu 80-100 rot/min mai mare ca toba cilindro-
conică. Nămolul este introdu s în instalaţie prin conducta de alimentare ( 1) şi este dirijat în
spaţiul dintre toba cilindro-c onică şi transportorul elicoidal de către distribuitorul (10) prin
fantele arborelui tubular al transportorului elicoidal. Datorită turaţiei mari a tobei cilindro-
conice nămolul este proiecta t către peretele interior al acesteia, substanța solidă, mai grea
plasându-se pe suprafaţa sa s ub forma unui strat cilindric, iar apa mai uşo ară plasându-se tot
sub forma unui strat cilindri c, dar în poziţie mai centrală, grosimea stratului de apă fiind
ajustată printr-o anumită desc hidere a diafragmei reglabile (12). Din cauza turaţiei sale mai
ridicate, transportorul elicoida l raclează stratul de substanţă solidă depusă pe peretele tobei în
zona sa cilindrică, apoi datorită conicităţii tobei îl scoate din stratul de apă şi îl evacuează prin
jgheabul de evacuare a nămol ului deshidratat (8). Stratul de apă separată care depăşeşte spre
interior diafragma reglabilă este evacuat prin jgheabul de evacuare a apei separate (11).
Acţionarea tobei cilindro-co nice şi a transportorului elicoidal se face printr-un reductor

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 9


Sisteme de depoluare în industria alimentară

special diferenţial (5) prin intermediul transmisiei (6). Din cauza turaţiei mari de lucru, pentru
rigiditate, această instalaţie trebuie să fie prevăzută cu un batiu foarte masiv (9), iar fixarea pe
fundaţia incintei în care este plasată se face prin intermediul amortizoarelor (7).

Fig. 6.10. Decantor centrifugal


1 – conductă de alimentare; 2 - tobă cilindro-conică; 3 - transportor elicoidal; 4 – etanșare; 5 –
reductor diferențial; 6 – transmisie; 7 – amortizoare; 8 - jgheab de evacuare a nămolului
deshidratat; 9 - batiu; 10 - distribuitor; 11 – jgheab de evacuare a apei separate; 12 -
diafragmă reglabilă

Centrifugele cu talere au funcționare continuă și sunt compuse (figura 6.11) din toba
cilindrică rotativă (5) cu turaţie ridicată (mii de rot/min) în interiorul căreia este plasat un
pachet (2) de talere conice suprapuse (zeci sau sute de bucăţi) astfel încât între două talere
succesive să fie păstrate distanţe de câţiva mm. Pe suprafeţele talerelor sunt practicate orificii,
care atunci când acestea sunt asamblate în pachet formează canale de admisie a nămolului.
Nămolul este introdus în instalaţie prin conducta de alimentare (1), de unde este dirijat prin
canalele de admisie în spaţiile dintre talere (2) unde, datorită acţiunii câmpului centrifugal,
substanţa solidă din nămol, mai grea, se deplasează către peretele tobei de unde este evacuată
prin orificiul (3) de evacuare a nămolului deshidratat, în timp ce apa, mai uşoară, se
deplasează către centrul centrifugei de unde este evacuată prin orificiul de evacuare a apei
separate (4).

Fig. 6.11. Schema de


principiu a centrifugelor cu
talere 1-conductă de
alimentare; 2 – talere;
3 – orificiu de evacuare a
nămolului deshidratat; 4 –
orificiu de evacuare a apei
separate; 5 - toba cilindrică
rotativă

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 10


Sisteme de depoluare în industria alimentară

În practica deshidratării nămolurilor cel mai frecvent întâlnite variante de centrifuge


cu talere sunt centrifuga cu talere simplă (figura 6.11 a) şi centrifuga cu talere cu recircularea
nămolului (figura 6.11 b)
Centrifuga cu talere simplă are o funcţionare discontinuă (în şarje) şi funcţionează
astfel: se alimentează o anumită cantitate de nămol prin conducta de alimentare (1), se pune în
funcţiune şi se elimină apa prin orificiul (2); atunci când ia sfârşit eliminarea apei, centrifuga
se opreşte, se demontează, se scoate nămolul deshidratat din tobă şi din pachetul de talere (3),
după care toba şi talerele se curăţă şi se asamblează pentru un nou ciclu de funcţionare.
Centrifuga cu talere cu recircularea nămolului este o centrifugă cu funcţionare
continuă (similară cu cea din figura 6.10) cu particularitatea că orificiile (3) de evacuare a
nămolului deshidratat sunt plasate pe periferia tobei, sub formă de duze reactive (care au
acţiune în sensul antrenării în mişcarea de rotaţie a centrifugei). În scopul funcţionării
corespunzătoare a duzelor reactive este necesar ca o parte din suprafaţa orificiului acestora să
fie colmatată cu nămol, care este adus în acest scop printr -un sistem de recirculare (4). La
acest tip de centrifugă, forma tobei şi a talerelor trebuie să fie astfel aleasă încât deplasarea
(curgerea) nămolului prin centrifugă să aibă loc în condiţii optime.

Fig. 6.11. Variante de centrifuge cu talere pentru deshidratarea nămolurilor


a) centrifuga cu talere simplă; 1 - conducta de alimentare cu nămol; 2 – eliminare apă;
3 - pachet de talere
b) centrifuga cu talere cu recircularea nămolului; 1 - conducta de alimentare cu nămol; 2 -
eliminare apă; 3 - orifiicii de evacuare a nămolului deshidratat; 4 - sistem de recirculare;
5 - pachet de talere

Hidrocicloanele (figura 6.12) sunt instalaţii statice, de formă cilindro-conică, la care


separarea centrifugală are loc datorită mişcării fluxului de nămol introdus în instalaţie.
Principiul de funcţionare se bazează pe faptul că apa uzată intrând în instalaţie cu
viteză şi pe o direcţie tangenţială i se imprimă, apei ce conţine particule în suspensie, o forţă
centrifugă. Procesul de separare a particulelor se bazează pe diferenţa de densitate, dintre apă
şi particule, pe efectul forţei centrifuge şi a inerţiei. Prin acest mod de tratare a apei se pot
separa pe de o parte particulele mai grele, care se depun în partea inferioara şi respectiv
particulele uşoare care se depun la partea centrală şi superioară a instalaţiei. Apa brută ce
conţine materiale în suspensie este introdusă tangenţial în zona cilindrică a hidrociclonului.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 11


Sisteme de depoluare în industria alimentară

Particulele solide se depun pe peretele ciclonului, ca urmare a faptului că asupra lor


acţionează forţa centrifugă cumulată cu forţa de inerţie. Apa astfel tratată este evacuată prin
partea superioară prin supracurgere, în timp ce particulele solide separate se depun în partea
de jos a conului de unde sunt evacuate.

Fig. 6.12. Hidrociclon


a - schema de funcţionare; b - detalii constructive;
1- intrarea apei brute şi traiectoria ei; 2 - traiectoria ascendentă a lichidului curăţat;
3 - carcasa cilindrică a hidrociclonului; 4 - admisia apei brute; 5 - conductă evacuare a
lichidului curăţat; 6 - con de evacuare a suspensiilor separate; 7 - conductă evacuare lichid
curăţat; 8 - cameră superioară de acumulare a apei curăţate

7.5. Uscarea nămolului

Uscarea nămolului (deshidratare termică) este un procedeu prin care se poate realiza
îndepărtarea avansată a apei din nămol până la o umiditate de 10-15%, prin evaporarea apei
din nămol în instalaţii speciale cu aport exterior de energie. Cele mai frecvent întâlnite utilaje
utilizate la uscarea nămolurilor sunt cuptoarele cu vetre etajate (figura 7.17, procesul având
loc în zona de uscare a cuptorului), uscătoarele rotative, uscătoarele cu bandă, atomizoarele,
etc. Avantajele procedeului sunt: se reduce considerabil volumul nămolului, se obţine un
nămol sterilizat, procedeul nu este influenţat de substanţe toxice sau inhibitoare. Dezavantajul
principal al procedeului este consumul ridicat de energie atât pentru evaporarea apei din
nămol cât şi pentru dezodorizarea termică a gazelor rezultate.

7.6. Incinerarea nămolului

Incinerarea nămolurilor este un procedeu prin care care nămolurile sunt distruse total,
sigur şi în condiţii igienice, produsele finale fiind: apă, dioxid de carbon, dioxid de sulf şi
cenuşă (cenuşile, mai ales cele zburătoare, conţin substanţe solubile toxice şi de aceea acestea
trebuie colectate şi depozitate în siguranţă). Procesul de incinerare a nămolului se realizează

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 12


Sisteme de depoluare în industria alimentară

în două etape, şi anume: uscarea şi combustia, care pot avea loc succesiv în acelaşi utilaj sau
în utilaje diferite. Fazele de lucru succesive sunt următoarele: creşterea temperaturii
nămolului până la cca. 110°C, evaporarea apei din nămol şi creşterea temperaturii materiei
organice şi gazelor din nămol până la punctul de aprindere.
Arderea nămolurilor depinde de conţinutul de apă şi de materie organică din nămoluri.
Procesul de combustie se realizează cu exces de aer, care trebuie riguros menţinut pentru a nu
scădea randamentul termic al instalaţiei. Preîncălzirea nămolurilor şi aerului şi folosirea unor
nămoluri cu putere calorică convenbilă (2000-4000 kcal/kg S.U.) pot conduce la realizarea
procesului de combustie fără aport exterior de energie (adică este necesar aport exterior de
energie doar pentru iniţierea procesului). Pentru atingerea unui asemenea deziderat nămolul
trebuie să sufere o deshidratare preliminară de peste 90%.
Utilajele tipice pentru incinerarea nămolurilor sunt: cuptoarele cu vetre etajate (figura
7.17) şi cuptoarele cu pat fluidizat (figura 6.13).
Cuptoarele cu vetre etajate sunt alcătuite din carcase de oţel căptuşite cu materiale
refractare şi au în componenţă mai multe vetre orizontale suprapuse (etajate). Vetrele sunt
dotate cu sisteme de racloare care forţează nămolul să se deplaseze de-a lungul suprafeţei
fiecărei vetre, după care îl evacuează în vetrele inferioare următoare.
Cuptorul este împărţit în trei zone funcţionale, şi anume:
- zonă de uscare, constituită de vetrele superioare (cu temperaturi de cca. 500°C);
- zonă de combustie, constituită de vetrele intermediare (cu temperaturi de 870-980°C);
- zonă de răcire, constituită de vatra inferioară (cu temperaturi de cca. 300°C);
Mişcarea şi direcţia de deplasare a gazelor, ca şi răcirea şi mărunţirea materialului produc
un important schimb de energie. Gazele părăsesc instalaţia la temperaturi de 260-650°C.
Cuptoarele cu vetre etajate sunt prevăzute cu instalaţii auxiliare şi anume:
transportoare cu bandă pentru alimentarea cu nămol măcinat prin concasare, instalaţie de
epurare a emisiilor de gaze de ardere, instalaţie de colectare şi depozitare a cenuşii şi altele.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 13


Sisteme de depoluare în industria alimentară

Fig. 6.13. Cuptor cu vetre etajate


1 - carcasă exterioară căptu şită cu cărămidă refractară; 2 - arbore tubular; 3 - braţ radial;
4 - vatră; 5 - sistem de acţionare; 6 - suflantă a aerului de răcire; 7 - cenuş ă; 8 - pompă pentru
hidrotransportul cenuşii; 9 - hidrociclon; 10 - alimentare cu apă; 11 -alim entare cu nămol

Cuptoarele cu pat fluidizat sunt utilaje de incinerare care prezintă următoarele


avantaje importante:
- se realizează un amestec foarte bun al nămolului cu aerul insuflat;
- deoarece uscarea şi combustia se produc simultan în interioru l stratului fluidizat,
gazele de ardere ajung la tempperaturi favorbile producerii unui proces de dezodorizare
termică (750°C), nepoluând mediul;
- cuptotul nu are componente mobile şi funcţionează la presiuni scăzute (0,13 - 0,17
barr);
- patul fluidizat (constituit din nisip de siliciu, şamotă, etc) constituiie un acumulator
de căldură, ceea ce conduce la o economie de combustibil auxiliar deoarece cuptorul poate
funcţiona 4 -8 ore fără încălzire;
- deoarece cuptorul ev acuează cenuşa odată cu gazele de ardere, dispare necesitatea
sistemului mecanic de extrager e a cenuşii.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 14


Sisteme de depoluare în industria alimentară

Instalaţia de incinerare în strat fluidizat cuprinde echipamente pentru următoarele faze


succesive:
- deshidratarea şi pregătirea nămolului prin reţinerea şi îndepărtarea corpurilor
minerale grosiere, mărunţirea pentru reducerea dimensiunilor particulelor de nămol
deshidratat la dimensiuni sub 10 mm, astf el încât acesta să poată fi admis în sistem ul de
alimentare al reactorului de incinerare;
- combustia nămolului care are loc în cuptorul cu start fluidizat (f igura 6.14); pentru
amorsarea procesului de ardere este necesară o încălzire de demarare cu combustibil lichid
sau gazos; ulterior apare un feno men de autocombustie ajutată uneori şi de o mică cantitate
de combustibil auxiliar, îndeoseb i dacă nămolul este fermentat; nămolul este reţinut în stratul
fluidizat până când prin combustie rapidă este transformat în cenuşă inertă , care se evacuează
împreună cu gazele de ardere;
- epurarea gazelor de ardere şi separarea substanţelor solide care se realizează într-un
echipament de reţinere cu hi drociclon sau tub Venturi; de menţionat că înainte de epurare,
gazele arse sunt trecute printrr-un schimbător de căldură pentru preîncălz irea aerului necesar
arderii.

Fig. 6.14. Cuptor cu pat fluidizat


1 -cuptor de incinerare; 2 - alimentare cu nămol; 3 - transportor elicoidal; 4 - ciclon pentru
separarea cenuşii; 5 - alimentare cu particule pentru stratul fluidizat; 6 – deflector;
7 - transportor de evacuare a stratului fluidizat; 8 - alimentare cu aer; 9 - alimentare cu gaz
combustibil; 10 - bujie pentr u funcţionare normală; 11 - bujie pentru amo rsare; F - zona de
fluidizare; R - zona de reîntoarcere

7.7. Dezinfectarea nămolului

Dacă nămolul tratat este valorificat ca pământ agricol, ca fertilizant sau ca amendament,
pentru înlăturarea pericolului de infectare a solurilor pe care se depune, c ulturilor sau apelor
freatice cu germeni patogeni, o uă de paraziţi, etc. este necesară luarea unor măsuri de diminuare

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 15


Sisteme de depoluare în industria alimentară

a potenţialului infecţios. Căile de diminuare sau distrugere a potenţialului infecţios al


nămolurilor se pot clasifica în două categorii:
- sterilizarea (distrugerea tuturor speciilor de microorganisme) care se realizează prin
tratamente termice la temperaturi de peste 100°C (incinerare, uscare, condiţionare termică,
etc.);
- dezinfecţia (decontaminarea) care se realizează prin tratamente la temperaturi sub
100°C, cum ar fi pasteurizarea sau fermentarea anaerobă termofilă, tratamente prin iradiere,
tratare cu agenţi chimici care aduc pH-ul nămolului la valori extreme (sub 2 sau peste 12),
compostarea.
În general igieniştii nu pretind o sterilizare a nămolului considerând că este suficientă
o dezinfecţie care se poate realiza prin procedeele enumerate anterior, care vor fi prezentate
pe scurt în continuare.
Pasteurizarea nămolului constă în încălzirea nămolului la temperaturi de 70 - 90°C pe
durate de 20 - 35 min, înainte sau după fermentare. Calitatea pasteurizării depinde de cei doi
parametri a căror valori variază antagonist, în strânsă corelare.
Stabilizarea anaerobă termofilă a nămolului se produce la temperaturi ale procesului
între 50 - 56°C, instalaţiile de fermentarea anaerobă fiind similare cu cele de la stabilizarea
anaerobă mezofilă.
Iradierea nămolului are un efect sterilizant prin distrugerea practic a oricărui agent
patogen. Ca surse de iradiere se utilizează elementele Co - 60 şi Ce - 137. Aplicarea metodei este
relativ simplă, iradierea producându-se într-un tunel subteran plasat lângă sursa de radiaţii, însă
trebuie luate măsuri deosebite de protecţia mediului şi personalului împotriva radiaţiilor.
Tratarea cu var a nămolului până la valori ale pH-ului peste 12 poate asigura o
dezinfecţie practic totală a acestuia.
Compostarea nămolului este un procedeu de mineralizare biologică naturală a
substanţelor organice din nămol rezultând un material inofensiv, cu volum mic şi greutate
redusă care poate fi utilizat fără nici un pericol în scopuri agricole. Deoarece procesul are loc
la o temperatură de cca. 70°C are loc o diminuare avansată a potenţialului patogen şi o
igienizare a acestuia.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 16