Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
221 Vol I ID Final DC
221 Vol I ID Final DC
2
SOCIETATE UMANĂ, STAT, POLITICĂ, MORALĂ. DREPTUL CONSTITUŢIONAL
ŞI INSTITUŢIA POLITICĂ
Unitatea de învăţare 1
SOCIETATE UMANĂ, STAT, POLITICĂ, MORALĂ. DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢIA
POLITICĂ
CUPRINS
3
1.1. Societatea umană
Societatea umană, care interesează, are multiple sensuri şi nu este o sumă aritmetică, ci un complex
de oameni, grupuri, stări, realităţi.
Deosebirile faţă de societatea animală constau în:
calitatea fiinţei umane de a fi conştientă (raţională) şi
caracterul său organizat.
Dintre structurile sale organizate, cea care s-a impus, este cea mai importantă şi rezistă este statul.
1.2. Statul
Accepţiunile
noţiunii de stat Statul este cea mai importantă instituţie (politică) a unei societăţi.
Este cunoscut sub două accepţiuni:
una largă, ca suma a trei elemente (teritoriu, populaţie şi suveranitate);
una restrânsă, ca formă organizată (instituţionalizată) a puterii politice (a poporului).
Este produsul istoriei societăţii umane, existând state feudale, capitaliste, socialiste.
Structurile şi funcţiile statului au evoluat, dar esenţa sa a rămas aceeaşi – o putere de comandă sau un
instrument de organizare a societăţii.
Statul are multiple funcţii (legislativă, executivă, jurisdicţională, interne, externe, economice, culturale etc.)
care şi ele au evoluat de-a lungul istoriei.
O problemă teoretică de mare importanţă este legitimitatea statului – statul este rezultatul convenţiei
sociale (un rău necesar).
Statul este o persoană juridică în raporturile juridice în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect
de drepturi şi obligaţii.
1.3. Dreptul
Accepţiunile obiectivă şi
noţiunii de drept subiectivă.
Dreptul obiectiv – totalitatea sistematizată a normelor juridice (jus).
Dreptul obiectiv pozitiv – totalitatea normelor juridice în vigoare.
Dreptul subiectiv este puterea unei persoane în temeiul căreia aceasta poate avea
o conduită şi poate cere celorlalţi să i-o respecte.
Dreptul obiectiv se împarte (este sistematizat) în ramuri de drept, care se pot grupa în două
categorii:
drept public reprezintă un ansamblu sistematizat de norme juridice care privesc relaţii
sociale cu statul şi colectivităţile publice, în calitatea lor de persoane juridice de drept public. În dreptul
public prevalează voinţa statului şi interesul general (dreptul constituţional, dreptul administrativ,
dreptul penal, dreptul internaţional public etc.);
4
drept privat (dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii etc.) reprezintă un ansamblu de
norme juridice aplicabile persoanelor fizice şi celor juridice şi raporturilor juridice dintre ele. Între
aceste persoane juridice se poate enumera şi statul, dar nu în calitatea sa de reprezentant al interesului
general şi purtător al autorităţii statale.
Distincţia dintre ele nu trebuie absolutizată. Există chiar ramuri de graniţă cum este dreptul mediului.
În sensul cel mai larg, legea este sinonimă cu dreptul.
În sens restrâns, legea este unul din izvoarele dreptului, care la rândul său este un ansamblu sistematizat de
norme juridice (legi şi alte acte normative).
Se observă o tendinţă de constituţionalizare a dreptului, ca urmare a supremaţiei constituţiei.
1.4. Politica
1.5. Morala
Morala este o formă a conştiinţei sociale, care cuprinde reguli de comportament ale indivizilor.
Ea se cristalizează în societatea umană şi trebuie să stea la baza statului şi dreptului.
Regulile morale sunt mai aproape de dreptul natural, iar acolo unde ele există totul este clar, coordonat,
hotărât dinainte spre deosebire de lumea politică (Alexis de Tocqueville).
În Constituţie există numeroase trimiteri la regulile de morală.
Identificaţi textele din Constituţia României, revizuită în 2003, care fac trimitere la morală.
5
Dreptul constituţional este definit ca acea ramură de drept care reglementează:
Dreptul
constituţional - forma statului;
ramură de drept organizarea, funcţionarea şi raporturile juridice dintre puterile politice;
limitele puterilor publice, organizarea politică a statului etc.
În unele definiţii apar o serie de elemente de nuanţă cum ar fi:
respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti;
reglementarea relaţiilor sociale ce apar în procesul organizării şi exercitării puterii, ori al
organizării puterii care ar cuprinde exercitarea puterii, sau în exercitarea puterii.
Dreptul constituţional poate fi definit ca acea ramură de drept care cuprinde norme juridice ce
reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a
puterii de stat.
Pentru a înţelege această noţiune se porneşte de la noţiunea de instituţie de drept, care are multe accepţiuni şi
sensuri:
Într-un sens restrâns (care este şi cel juridic), prin instituţie de drept se înţelege un grup de norme juridice
Instituţie
juridică vs. reunite datorită obiectului comun de reglementare.
Instituţie Instituţia de drept, în acest sens, este o parte a unei ramuri de drept.
politică
În această disciplină interesează instituţiile politice, care reprezintă o parte a instituţiilor
de drept.
În alte cuvinte, instituţia politică este o instituţie de drept care se referă la putere.
Într-un sens larg, instituţiile politice cuprind sensul restrâns al acestora, viaţa şi aplicarea normelor juridice, care
le constituie, precum şi formele organizatorice, care le realizează.
Spre exemplu, sunt instituţiile politice: Preşedintele României, Guvern, Parlament, primul-ministru etc.
Există astfel o strânsă legătură între dreptul constituţional şi instituţiile politice, dar şi o
serie de deosebiri, care ar putea să pună sub semnul întrebării asocierea lor.
Totalitatea instituţiilor politice şi conţinutul politic, care se adaugă lor, apropie sensibil
semnificaţia acestora de regimul politic.
Stat Politică
Drept
Stare naturală
a omului Societatea Drept Drept
umană obiectiv subiectiv
Răspunsuri:
Cărţi:
1. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
2. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
3. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
4. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
5. * * *, Despre constituţie şi constituţionalism - Liber amicorum Ioan Muraru, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006.
8
RAPORTURILE ŞI NORMELE JURIDICE DE DREPT CONSTITUŢIONAL. IZVOARELE
DREPTULUI CONSTITUŢIONAL.
Unitatea de învăţare 2
RAPORTURILE ŞI NORMELE JURIDICE DE DREPT CONSTITUŢIONAL. IZVOARELE
DREPTULUI CONSTITUŢIONAL.
CUPRINS
9
2.1. Raporturile juridice de drept constituţional
În procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat apar o serie de relaţii sociale, de cea mai
mare importanţă, care sunt reglementate de normele de drept constituţional.
Expresia de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat este mult mai cuprinzătoare decât cele de:
exercitare a puterii;
organizare şi exercitare a puterii (organizarea se regăseşte în exercitare).
Înfăptuirea puterii sau realizarea puterii desemnează întreaga activitate statală, fiind astfel noţiuni prea largi.
b) A doua dificultate constă în rezolvarea problemei dacă toate relaţiile sociale reglementate de
Raporturile de
drept Constituţie sunt raporturi juridice de drept constituţional. Au fost exprimate următoarele opinii:
constituţional - Există opinia că prin constituţie s-ar reglementa, alături de relaţii sociale de drept constituţional şi altele de
raporturi cu dublă
natură juridică drept civil, administrativ, penal etc.
În opinia noastră, toate relaţiile sociale reglementate în constituţie sunt raporturi juridice de drept
constituţional. Argumentarea acestei opinii este însă diferită. Astfel:
Într-o opinie se consideră că, prin constituţie nu sunt reglementate relaţii sociale, ci
aceasta consfinţeşte esenţa statului, bazele acestuia (economică, socială), iar relaţiile de repartiţie, de
proprietate etc. sunt reglementate de alte ramuri de drept. Se scoate în evidenţă ceea ce este principal
pentru existenţa puterii în stat. Relaţiile sociale reglementate privesc, astfel, fenomene sociale, care
stau la “temelia” puterii în stat şi ca atare ele nu pot fi reglementate, în totalitatea lor, decât în
constituţie şi în dreptul constituţional (care reglementează instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii
în stat). Relaţiile sociale astfel reglementate se leagă între subiecte de drept, motiv pentru care este
necesară reglementarea şi a conduitei acestora în sensul consolidării şi dezvoltării bazelor puterii de
stat.
Într-o altă opinie se arată că, prin constituţie sunt reglementate relaţii sociale de
natură diferită (civilă, penală, administrativă etc.). Reglementarea lor prin constituţie are ca efect,
dobândirea şi a calităţii de raporturi de drept constituţional, pentru că principiile din constituţie trebuie
respectate şi de parlament.
Aceste principii sunt adevărate obligaţii constituţionale, garantate prin mijloace specifice dreptului
constituţional (controlul de constituţionalitate a legilor, revocarea parlamentarilor etc.).
Relaţiile sociale de drept constituţional se clasifică în două categorii:
cu dublă natură juridică;
10
cele specifice acestei ramuri de drept.
Daţi exemple din ambele categorii de relaţii sociale ce sunt cuprinse în obiectul dreptului constituţional
(cele specifice dreptului constituţional şi cele cu o dublă natură juridică).
Identificaţi în Constituţia României, revizuită în anul 2003 normele care reglementează relaţiile sociale
exemplificate de către dvs.
11
În alte opinii se susţine că, poporul este subiect de drept, dar unii autori consideră că,
doar pentru raporturile juridice internaţionale, iar alţi autori pentru raporturile juridice de drept
constituţional.
În opinia noastră, poporul este subiect al raporturilor juridice de drept constituţional.
Statul apare ca subiect direct sau indirect de drept constituţional (prin organele sale).
Organele statului (autorităţile publice) - Organele legiuitoare apar întotdeauna ca subiecte ale raporturilor de
drept constituţional.
Celelalte organe apar ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional doar dacă
îndeplinesc condiţiile pentru a fi subiect al raporturilor de drept constituţional.
Organele interne ale parlamentelor pot fi şi ele asemenea subiecte.
Partidele, formaţiunile şi alte organizaţii politice, ca forme organizate prin care cetăţenii pot participa la
guvernare - pot participa la raporturile ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii.
Cetăţenii:
Ca persoane fizice (pentru realizarea drepturilor lor);
Ca persoane învestite cu anumite demnităţi sau funcţii publice (în raporturile de
reprezentare);
organizaţi în circumscripţii electorale (în alegerile parlamentare sau prezidenţiale).
Cetăţenii străini şi apatrizii în raporturile juridice referitoare la cetăţenie, dreptul de azil etc.
12
a. oamenii luaţi individual, poporul, statul, autorităţile publice, partidele şi alte formaţiuni politice,
unităţile administrativ – teritoriale şi circumscripţiile electorale
b. poporul, statul, autorităţile publice, partidele şi alte formaţiuni politice, unităţile administrativ –
teritoriale şi circumscripţiile electorale, organizaţiile neguvernamentale, cetăţenii, străinii şi apatrizii
c. oamenii luaţi individual sau grupaţi în forme organizate, dar cu condiţia ca statul să le recunoască
această calitate
6. Străinii şi apatrizii pot apărea ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional în raporturile ce se nasc cu
privire la:
a. protecţia generală a persoanelor şi a averilor
b. aplicarea drepturilor fundamentale ale omului
c. acordarea cetăţeniei române şi a azilului politic
Normele de drept constituţional sunt acele reguli de drept care reglementează conduita oamenilor în relaţiile
Definiţia normelor
de drept sociale ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat.
constituţional Toate normele din Constituţie sunt de drept constituţional, pentru că ele consfinţesc esenţa statului.
Este respinsă teoria bivalenţei noţiunii de drept constituţional, care susţine că acesta ar cuprinde şi alte
ramuri de drept (lato sensu) sau ar avea un obiect mai limitat (stricto sensu).
Nu putem fi de acord:
- cu existenţa mai multor drepturi constituţionale (public, administrativ, constituţional, jurisdicţional,
“demotic”);
- cu ideea că dreptul constituţional ar cuprinde norme cu caracter de consacrare, iar acestea nu ar avea
structura logico – juridică a oricărei norme, pentru că i-ar lipsi sancţiunea, pentru că dreptul
constituţional nu ar fi o veritabilă ramură de drept.
Analizaţi forţa juridică a normelor de drept constituţional şi consecinţele juridice ce decurg din aceasta .
Normele de drept constituţional cunosc două tipuri de structuri: tehnico – legislativă şi logico – juridică
(formală).
Structura tehnico – legislativă este identică cu cea a oricărei alte norme juridice.
Structura logico – juridică cunoaşte un specific:
- nu este la fel de făţişă ca în cazul altor norme juridice;
- nu este un element indispensabil fiecărei norme juridice; nu înseamnă că fiecărei norme
juridice nu îi corespunde o sancţiune, numai că cea de drept constituţional are un specific.
Specificul sancţiunii normei de drept constituţional:
- poate exista o singură sancţiune pentru mai multe asemenea norme;
- nu se întâlneşte în alte ramuri de drept (are caracter specific);
13
- ea trebuie raportată, uneori, la întregul sistem de drept.
Normele de drept constituţional se clasifică în:
- cu aplicare mijlocită (de emitere a unei legi);
- cu aplicare nemijlocită (ex.: principiul egalităţii).
Luate individual
Luate individual Grupate
Grupate
Organizate în
Organizate în
circumscripţii
circumscripţii
electorale
electorale
14
Test de autoevaluare 2.3.
Explicaţi specificul normelor de drept constituţional după schema următoare:
ipoteză
ipoteză
dispoziţie
dispoziţie
Sancţiune
Sancţiune
(specifică)
(specifică)
- conţinutul normativ al actului (izvorului) şi anume relaţiile sociale care apar în procesul de instaurare,
menţinere şi exercitare a puterii în stat.
Obiceiul este izvor formal de drept.
- Nu trebuie confundat obiceiul (cutuma) constituţional cu constituţia cutumiară.
- Cutuma constituţională este apreciată datorită supleţei sale, oportunităţii sale datorită modului său de
formare şi de adaptare imediată la realităţile sociale, actualităţii sale.
- Sub imperiul constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938 obiceiul era considerat izvor de drept.
- Constituţiile din 1948, 1952 şi 1965 îl consideră izvor de drept doar în mod excepţional numai în
anumite ramuri de drept şi când legea o spunea expres. În prezent, obiceiul ar putea fi considerat izvor
formal de drept şi de drept constituţional (vezi art. 41 din Constituţie).
Hotărârile de guvern nu sunt izvoare formale ale dreptului constituţional, datorită menirii şi poziţiei
guvernului în sistemul statal, de a executa legea.
15
Regulamentele camerelor parlamentului sunt izvoare formale ale dreptului constituţional (a se vedea,
în acest sens deciziile nr. 45/1994 şi 46/1994 ale Curţii Constituţionale).
Sunt izvoare formale ale dreptului constituţional:
Constituţia;
legile de modificare a constituţiei;
legea, ca act juridic al parlamentului;
ordonanţele;
tratatul internaţional.
Constituţia şi legile de modificare a Constituţiei sunt întotdeauna izvoare formale ale dreptului
constituţional.
Legea - ca act juridic al Parlamentului, doar acele legi (indiferent dacă sunt ordinare sau organice) care
îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi izvor formal al dreptului constituţional.
Regulamentele Camerelor Parlamentului.
Ordonanţele Guvernului sunt izvoare formale ale dreptului constituţional în aceleaşi condiţii ca şi
legea - act juridic al Parlamentului.
Tratatul internaţional poate fi izvor de drept constituţional dacă îndeplineşte atât condiţiile de a fi
instrument internaţional (licit, aplicaţie directă, ratificat etc.), dar şi cele de a fi izvor formal al dreptului
constituţional.
16
Temă de reflecţie 2.6.
Ordonanţele
Ordonanţele
Obiceiul
Obiceiul
Tratatul internaţional
Tratatul internaţional
Test de
Obiectul deautoevaluare 2.4. – se va comenta schema privind izvoarele de drept constituţionalTeritoriul
Economică
Dreptul Bazele Bazele
reglementare al
constituţional puterii organizării
dreptului
2.8. Lucrare de verificare la Unitatea 2 Socială puterii Populaţia
constituţional
Răspunsuri :
I. 1. se va analiza schema privind raporturile de drept constituţional, obiectul de reglementare al
dreptului constituţional
18
2. se vor identifica şi explica izvoarele de drept constituţional
II. 1. b, 2. a, 3. a, 4. b, 5. a, 6. c.
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
2. Coord. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. ANGHEL, I., Tratatul internaţional şi dreptul intern, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999;
6. DEACONU, Şt., Tratatele României cu vecinii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
7. NĂSTASE, A., Tratatele României 1990-1999 (evidenţa cronologică, clasificarea pe domenii), Editura
Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2000;
8. POPA, N., Teoria generală a dreptului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
9. VIDA, I., Legistica formală-introducere în tehnica şi procedura legislativă, ediţia a 3-a, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2006;
10. * * *, Despre constituţie şi constituţionalism - Liber amicorum Ioan Muraru, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006;
Articole:
1. ANGHEL I. M., Consideraţiuni referitoare la obligaţiile care revin României în urma ratificării
Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Dreptul nr. 10/2005;
2. ANGHEL, I., Implicaţiile pe care le are asupra statului român intrarea în vigoare a Tratatului de aderare
la Uniunea Europeană, Dreptul nr. 7/2007;
3. ANGHEL, I., Practica recentă din România în domeniul ratificării/aderării la tratate internaţionale prin
ordonanţă de urgenţă a Guvernului, Dreptul nr. 11/2006;
4. POPESCU, C. L., Actele şi procedura prin care statul român îşi exprimă consimţământul de a fi legat
din punct de vedere juridic prin tratatele internaţionale, Dreptul nr. 9/1996;
5. TĂNĂSESCU, E. S., Influenţa CEDO asupra dreptului constituţional, Revista de Ştiinţe juridice nr. 8
(2)/1996;
6. TĂNĂSESCU, E. S., Despre autoritatea constituţională a unui tratat european, Sfera Politicii nr. 120-
122/2006.
19
Legislaţie:
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia
217A(III) sin 10 decembrie 1948, semnată de România la 14 decembrie 1955;
2. Pactul internaţional cu privira la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional
cu privire la drepturile civile şi politice, ratificate prin Decretul nr.212/1974, publicat în Buletinul Oficial
nr.146 din 20 noiembrie 1974;
3. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr.
30/1994, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 135 din 13 mai 1994.
20
NOŢIUNEA DE CONSTITUŢIE. REGIMUL JURIDIC AL CONSTITUŢIEI
Unitatea de învăţare 3
CUPRINS
21
3.1. Trăsăturile Constituţiei
În toate sistemele constituţionale, constituţia s-a impus ca lege fundamentală.
Ea stă la baza organizării şi funcţionării statului.
Adoptarea ei este un eveniment important; constituţia excede juridicului, fiind o realitate politico –
statală; în constituţie sunt reglementate şi consacrate principiile fundamentale ale întregii vieţi sociale şi
statale.
Între constituţie şi lege nu se poate pune semnul egalităţii, ele fiind diferite datorită:
conţinutului;
a forţei juridice;
a procedurilor de adoptare sau de modificare.
Constituţia are un caracter istoric, chiar dacă apare mai târziu decât legea. Ea este efectul unei noi ideologii
politice şi juridice, numita constituţionalism, care a creat importante transformări politice, economice şi sociale,
începând cu secolul XVIII.
La începuturile sale constituţia este concepută cu scopul de a limita puterile guvernanţilor, concepţie
completată ulterior cu necesitatea sistematizării sale într-o lege care să aibă o eficienţă juridică superioară
celorlalte legi.
În secolul XX s-a renunţat la această concepţie, pentru că dispăruseră cauzele care o determinaseră –
absolutismul monarhic – şi s-a considerat că, prin constituţii ar trebui reglementată organizarea politică a
statului.
În prezent, s-a încetăţenit concepţia că, esenţa constituţiei ar fi, pe lângă organizarea politică a statului şi
garantarea drepturilor cetăţenilor.
Pentru definirea constituţiei este necesară (i) descoperirea trăsăturilor caracteristice ale acesteia; (ii) o
analiză a definiţiilor date în literatura română şi străină.
Trăsăturile caracteristice ale noţiunii de constituţie sunt următoarele:
caracterul de lege;
Trăsăturile
constituţiei lege fundamentală;
priveşte puterea de stat;
reglementează relaţiile sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi
exercitarea puterii în stat;
forţa juridică supremă (regula conformităţii);
forma scrisă;
solemnitatea adoptării constituţiei;
forma sa sistematică;
stabilitatea;
necesitatea unor proceduri specifice pentru adoptare şi modificare.
În unele definiţii se face distincţia dintre sensul material şi formal al constituţiei, însă o definiţie trebuie să
le cuprindă pe amândouă.
Se mai utilizează, pentru definirea constituţiei, metoda enumerării, care prezintă inconvenientul că, lipsa
unui element din enumerare poate să ducă la concluzia că, acel act nu este o constituţie.
22
Constituţia poate fi definită ca fiind legea fundamentală a unei colectivităţi organizate statal, care conţine
norme juridice cu forţă juridică supremă, adoptate potrivit unei proceduri specifice şi care reglementează relaţii
sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii în stat.
Identificaţi şi comentaţi trăsăturile definitorii ale constituţiei, pornind de la afirmaţia lui Thomas Paine:
„Nu există constituţie dacă ea nu poate fi pusă într-un buzunar”.
23
Momentul si cauzele apariţiei constituţiei
a) Momentul apariţiei constituţiei scrise nu este acelaşi cu cel al apariţiei constituţiei cutumiare, cu
toate că au aceeaşi cauză de apariţie – lupta burgheziei de a prelua şi puterea politică.
În ceea ce priveşte prima constituţie din lume sau din Europa există o diversitate de opinii.
Nu poate fi reţinută totuşi ideea că, momentul apariţiei constituţiei este cel al cuceririi puterii politice de
către burghezie, pentru că ar fi ignorate actele cu caracter constituţional adoptate anterior. Momentul apariţiei
constituţiei cutumiare este de fapt cel al începerii procesului formării ei, pentru că acesta este continuu (se
poate observa chiar şi în prezent – Afganistan, Irak).
Exemplul tipic este Anglia unde primele acte constituţionale au fost:
Magna Charta Libertatum (1215);
Bill-ul drepturilor (1628);
Habeas Corpus Act (1679);
Bill-ul drepturilor (1689);
Legea succesiunii la tron (1700);
Normele constituţionale pot fi sistematizate într-un act unic ori în mai multe acte, la care uneori se adaugă
reguli cutumiare (obiceiuri).
În prezent nu există constituţie cutumiară pură, dar denumirea s-a păstrat datorită tradiţiei.
Constituţia cutumiară este rezultatul, experienţa practicii şi tradiţiei în domeniul relaţiilor sociale
fundamentale statale ale unui popor. Exemple sunt:
Constituţia britanică, a căror acte au fost deja enumerate;
Noua Zeelandă;
Israel.
Cutuma era considerată incertă, incompletă, greu de dovedit întinderea şi numărul cutumelor, în continuă
mişcare.
24
Cutumele nu erau limite redutabile pentru puterea constituită.
Burghezia dorea reguli scrise, clare, fără incertitudini, permanente şi intangibile (dacă nu erau revizuite),
superioare guvernanţilor.
Ele ofereau precizie burgheziei, care avea nevoie de aşa ceva în lupta sa contra feudalismului cutumiar.
Au existat multe teorii care au justificat apariţia Constituţiei. Trei sunt foarte importante:
teoria contractelor scrise;
Teorii ce justifică
apariţia teoria domniei legii (prima formă a teoriei statului de drept);
constituţiei scrise
teoria contractului social (J.J. Rousseau).
Contractele scrise, domnia legii şi contractul social trebuiau înscrise într-un document cu forţă juridică supremă
şi care să îndeplinească şi celelalte trăsături ale unei legi fundamentale, pentru că numai aşa puteau să fie
favorabile burgheziei şi să-i sprijine scopurile în menţinerea şi exercitarea puterii, deja instaurate.
Care sunt premisele ce au stat la baza apariţiei constituţiei scrise? Comentaţi-le pe scurt.
25
- Adunarea constituantă putea decide în dezacord cu cei care au desemnat-o.
Care sunt dezavantajele modurilor de adoptare a constituţiei, cunoscute de-a lungul timpului?
26
Suspendarea în total sau în parte şi temporară a efectelor constituţiei intervine, de regulă, în:
perioade de criză politică;
este fundamentată pe teoria necesităţii;
nu are justificare, pentru că înlătură starea de legalitate, iar guvernanţii renunţă la
formele democratice de conducere, guvernând prin decrete – legi.
este uneori interzisă de constituţii (în România – 1866 şi 1923).
suspendarea se realizează prin proclamarea stării de urgenţă, de asediu, de necesitate
şi ca urmare a unor lovituri de stat.
Abrogarea se realizează, tot prin constituţie sau prin legi cu forţă juridică egală cu cea a unei constituţii.
Temă de reflecţie 3.5.
Comparaţie între Constituţia României, Constituţia Franţei şi Constituţia SUA privind modificarea
constituţiei şi încadrarea în cele două tipuri de constituţii flexibilă sau rigidă.
27
7. Prin suspendarea constituţiei se înţelege:
a. încetarea în total sau în parte a efectelor constituţiei
b. scoaterea din vigoare, în total sau în parte, pe o anumită perioadă de timp determinată, a dispoziţiilor
constituţionale
c. intrarea în vigoare a prevederilor constituţionale
8. Constituţiile flexibile sunt acelea:
a. care se modifică după aceeaşi procedură care este folosită şi pentru modificarea legilor ordinare
b. care se modifică după alte reguli decât cele obişnuite
c. care conţin o serie de principii ce limitează puterile fiecăruia din organele sale
9. Pot iniţia revizuirea Constituţiei României:
a. Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, guvernul, 250 000 cetăţeni cu drept de vot
b. o pătrime din deputaţi şi senatori, preşedintele României la propunerea Guvernului, 500 000 de
cetăţeni cu drept de vot
c. Preşedintele României la propunerea Guvernului, o pătrime din deputaţi, 500 000 de cetăţeni
cu drept de vot
imposibilitatea modificării
imposibilitatea modificării
interzicerea revizuirii
interzicerea revizuirii
28
prevăzută de constituţie
Iniţiativa adoptării prevăzută de constituţie
Iniţiativa adoptării
neprevăzută de constituţie
neprevăzută de constituţie
29
1. Autoritatea care are iniţiativa adoptării constituţiei:
a. este menţionată doar în constituţiile scrise
b. poate fi menţionată în constituţiile scrise
c. este întotdeauna poporul.
2. Partea scrisă a constituţiei engleze este formată din:
a. Dreptul statutar – statute law
b. Dreptul cutumiar – convenţiile constituţionale
c. Dreptul precedentelor
d. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
A – a+b
B – a+c
C – a+d
1. Necesitatea constituţiei scrise este explicată de următoarele teorii:
a. Ideea contractelor scrise
b. Teoria contractului social
c. Ideea clauzelor solemne
d. Teoria solemnităţii adoptării
A – a+c
B – b+d
C – a+b
2. Prin putere constituantă se înţelege:
a. Individul sau grupul care încarnează, la un moment dat, ideea de drept într-un stat sau
poporul
b. Organul care, beneficiind de o autoritate politică specială are dreptul de a adopta
constituţia
c. Poporul sau guvernământul de fapt
3. Constituţiile flexibile sunt acelea:
a. Care se modifică după aceeaşi procedură care este folosită şi pentru modificarea legilor
ordinare
b. Care se modifică după alte reguli decât cele obişnuite
c. Care conţin o serie de principii ce limitează puterile fiecăruia din organele sale
Răspunsuri:
I. 1. – se va explica regimul juridic al constituţiei
2. – se vor stabili asemănările şi deosebirile dintre constituţia scrisă şi constituţia cutumiară
II. 1. b; 2. C; 3.C; 4. a; 5. a
30
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
2. Coord. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. S., ENACHE, M., IANCU Gh.,
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
6. MURARU, I., Constituţie şi constituţionalism, Studii constituţionale, Ed. Actami, Bucureşti, 1995;
7. TĂNĂSESCU, E. S., „Sur la constitution européenne ou l’émergence d’un droit constitutionnel
européen”, în L’évolution des concepts de la doctrine classique du droit constitutionnel, (coord.
VRABIE, G), Editura Institutul European, 2007, Iaşi ;
8. * * *, Despre constituţie şi constituţionalism - Liber amicorum Ioan Muraru, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006.
Articole:
1. DELEANU I., Sancţiunea supremaţiei constituţiei, Dreptul nr. 7-8/1991;
2. ŞANDRU, C., Despre revizuirea Constituţiei, Dreptul nr. 3/1994;
3. CRISTE, M., Deciziile interpretative ale Plenului Curţii Constituţionale, Dreptul nr. 5/1995;
4. DELEANU, I., Revizuirea Constituţiei – propunerea legislativă a cetăţenilor, Dreptul nr. 11/2000;
5. DUCULESCU, V., Câteva aspecte teoretice şi practice privind problematica revizuirii Constituţiei,
Dreptul nr. 4/2002;
6. GUŢAN, B. S., Reformele constituţionale din Marea Britanie, noul parlament şi executiv scoţian,
Revista de drept public nr. 2/2002;
7. IORGOVAN, A., Din nou despre revizuirea Constituţiei (teze şi antiteze), Revista de drept public nr.
2/2004;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Noua Constituţie elveţiană – o constituţie a mileniului trei ...,
Revista de Drept Public nr. 1/1999;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Blocul de constituţionalitate, concept specific sistemului
constituţional francez, Dreptul nr. 4/1998;
10. TĂNĂSESCU. E. S., Revizuirea Constituţiei, Curierul judiciar nr. 10/2003.
Legislaţie:
1. Constituţia României
2. Constituţia Franţei
3. Constituţia SUA
4. Actele Constituţionale ale Regatului Unit al Marii Britanii
5. Ordonanţa de urgenţă nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de
urgenţă
31
CONŢINUTUL NORMATIV AL CONSTITUŢIEI. SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI
Unitatea de învăţare 4
CONŢINUTUL NORMATIV AL CONSTITUŢIEI. SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI
CUPRINS
32
4.1.Conţinutul normativ al constituţiei
Determinarea conţinutului normativ al constituţiei (ce norme juridice cuprinde) este importantă pentru:
redactarea proiectelor de constituţie şi eliminarea impreciziilor;
pentru supremaţia constituţiei.
Determinarea conţinutului normativ s-a făcut în mai multe modalităţi rezultate din doctrina de
specialitate:
Prin enumerarea elementelor de conţinut, care are dezavantajele deja examinate.
Prin sensul material şi cel formal al constituţiei.
Există astfel un conţinut în sens material, prin care se înţelege totalitatea
dispoziţiilor constituţionale, indiferent în ce act normativ se găsesc;
Un conţinut normativ în sens formal, prin care se înţelege doar dispoziţiile
cuprinse în corpul constituţiei. André Hauriou arată că, în sens material se are în vedere
obiectul reglementării (relaţiei sociale) şi nu forma lor, iar în sens formal, modul de expunere
al regulilor constituţionale.
Prin trei elemente de conţinut: a) reguli privind tehnica guvernamentală; b) reguli care
nu privesc tehnica guvernării (statutul persoanei, bunuri, economie, social etc.); c)
declaraţiile de drepturi.
Prin stabilirea deosebirilor dintre constituţie şi lege, dar nu se pun în valoare şi
asemănările, cu toate că această modalitate prezintă avantaje ştiinţifice.
În opinia noastră:
determinarea conţinutului normativ se face în funcţie de conţinutul şi valoarea
foarte mare a relaţiilor sociale reglementate;
constituţia cuprinde normele juridice care le reglementează aceste relaţii sociale;
politica şi tradiţiile statelor în domeniu şi a elementelor nou apărute (în special
marile documente referitoare la drepturile omului).
pe cale de consecinţă în conţinutul normativ al unei constituţii ar putea intra:
“esenţa, tipul şi forma statului; deţinătorul puterii; fundamentele economice şi sociale ale
puterii; fundamentele politice, ideologice şi religioase ale întregii organizări a societăţii date;
locul şi rolul partidelor politice; sistemul organelor statului; statutul juridic al persoanei
(drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor); tehnica constituţională”
(Ioan Muraru).
Conţinutul normativ al constituţiei cuprinde norme de principiu din toate domeniile vieţii sociale, iar
detalierea lor se face pe domenii prin lege, care trebuie să fie conformă constituţiei.
Conţinutul normativ al constituţiei se regăseşte în structura tehnico - legislativă şi logico – juridică a
acesteia, care sunt diferite de la o constituţie la alta.
Stabiliţi deosebirile ce există între lege şi Constituţie având drept reper conţinutul acestora.
33
4.2. Supremaţia constituţiei
Supremaţia constituţiei este o noţiune complexă, în conţinutul căreia intră trăsături şi valori politice şi
juridice, care determină poziţia sa supraordonată faţă de toată legislaţia şi de tot sistemul social – politic al unui
stat.
Terminologic există diferite denumiri, care exprimă acelaşi lucru: poziţia de lege supremă a
Constituţiei, şi anume:
valoarea juridică supremă;
superlegalitate;
lege supremă etc.
În opinia noastră:
supremaţia constituţiei este o calitate a constituţiei, care o poziţionează în vârful tuturor
instituţiilor statale şi juridice, fiind astfel o realitate politico - juridică, nu numai juridică.
este o noţiune complexă şi un conţinut complex, cuprinzând elemente care asigură o poziţie
supremă a constituţiei în întregul sistem statal.
este necesară fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei, pentru care s-au
exprimat mai multe opinii în literatura juridică de specialitate.
Într-o opinie se consideră că fundamentarea se poate face pe principiul legalităţii, datorită legăturii
dintre legalitate şi constituţionalitate, iar prima se sprijină pe a doua.
Într-o altă opinie fundamentarea se poate face pe conţinutul şi forma constituţiei. Ar exista o
supremaţie materială (întreaga ordine juridică se bazează pe constituţie) şi una formală (redactarea constituţiei
subliniază forţa sa juridică deosebită, care atrage clasificarea constituţiilor în suple şi rigide).
Într-o altă opinie se fundamentează pe democratism, constituţia fiind un mijloc principal de realizare a
sa.
În opinia noastră, în fundamentarea supremaţiei constituţiei trebuie plecat de la cauzele care o legitimează
şi de la legătura dintre constituţie şi putere.
Trebuie căutată în dialectica şi complexitatea fenomenului juridic – statal în interacţiunea
dintre fenomenele dintr-o societate. Acestea determină conţinutul şi forma sa.
Statul şi dreptul său sunt mijloace de realizare a politicii, iar aceasta din urmă este
determinată de condiţiile materiale şi culturale ale societăţii, adică de starea socială.
Pe cale de consecinţă, conţinutul şi forma constituţiei şi a supremaţiei sale sunt
determinate de factorii ce determină condiţiile materiale şi culturale ale societăţii.
Funcţiile constituţiei sunt determinate de funcţiile puterii, altfel constituţia nu ar avea
rost.
Puterea este determinată în conţinutul şi forma sa de aceeaşi factori care determină
conţinutul şi forma constituţiei şi a supremaţiei ei.
Pe cale de consecinţă, fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei se regăseşte în
totalitatea factorilor economici, sociali, politici, juridici priviţi în indivizibilitate şi
interacţiune.
34
Temă de reflecţie 4.2.
Modificarea,
Consecinţele juridice ale supremaţiei Modificarea,
Consecinţele juridice ale supremaţiei Adoptarea suspendarea şi Deosebirile faţă de
constituţiei Adoptarea suspendarea şi Deosebirile faţă de
constituţiei constituţiei abrogarea lege
constituţiei abrogarea lege
constituţiei
constituţiei
Răspunsuri:
I. 1. se vor explica teoriile care fundamentează supremaţia Constituţiei
2. se redau consecinţele supremaţiei constituţiei
II. 1. a, 2. a, 3. b, 4. a, 5. b.
36
4.7. Bibliografie Unitatea 4
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
2. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României - comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. LIJPHART, A., Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi şase de
ţări, Editura Polirom, 2006;
6. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. S., ENACHE, M., IANCU, G.–
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
7. * * *, Despre constituţie şi constituţionalism - Liber amicorum Ioan Muraru, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006;
8. CDCIP, Perspectivele constituţionalismului în România, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 2010;
9. CDCIP, Religie si constituţie, editura Hamangiu, Bucureşti, 2009.
37
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR. TEORIA GENERALĂ.
Unitatea de învăţare 5
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR. TEORIA GENERALĂ.
CUPRINS
legilor
38
5.1. Noţiunea şi definirea controlului constituţionalităţii legilor
Controlul constituţionalităţii legilor este una din garanţiile juridice ale supremaţiei constituţiei. Acest
control se include în principiul legalităţii, pentru că actele normative trebuie să fie elaborate conform unei
proceduri prestabilite şi a Constituţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, legea trebuie respectată de toate
organele statului. Constituţionalitatea legii înseamnă exigenţa de legalitate a legii, în raport cu cea a constituţiei,
care este şi ea o lege.
Controlul este înţeles ca:
activitate de verificare a aplicării principiului conformităţii legii cu constituţia şi ca
instituţie a dreptului constituţional, care cuprinde reguli reunite datorită aceluiaşi obiect de
reglementare.
Acte supuse Sunt supuse controlului numai:
controlului de
constituţionalita legea, ca act juridic al parlamentului;
te actele normative cu forţă juridică egală cu cea a legii (ordonanţe, decrete – legi).
Nu se supun acestui control:
actele administrative, pentru că autorităţile administraţiei publice emit aceste acte în
Acte care nu executarea legii, iar detalierea dispoziţiilor constituţionale se face prin lege.
sunt supuse
controlului de actele administrative se supun controlului judecătoresc, în cadrul contenciosului
constituţionalita
administrativ;
te
proiectele de legi, pentru că ele nu sunt legi şi pot fi retrase de iniţiator, până la începerea
dezbaterilor.
Există o serie de cauze care determină neconcordanţe între constituţie şi legi, chiar dacă ele sunt de
Cauzele
apariţiei neînţeles datorită similitudinii celor care le adoptă şi anume:
controlului de
contradicţiile sociale;
constituţionali
tate contradicţii între grupurile politice;
rigidităţi exagerate a constituţiei;
nerespectarea regulilor de tehnică legislativă;
armonizarea intereselor federale cu cele ale statelor federate.
Multitudinea organelor care realizează controlul înseamnă dorinţa de a găsi o soluţie la o întrebare care este
controlul cel mai eficient.
40
Controlul jurisdicţional, realizat prin alte organe decât cele judecătoreşti.
Este cunoscut sub denumirea de model european şi a fost fundamentat de Hans Kelsen, care a
înfiinţat, în anul 1920, primul organ de acest tip în Austria (Tribunalul constituţional).
Cu puţin timp înainte, conform teoriei kelseniene, un tribunal asemănător s-a înfiinţat şi în Cehia.
În prezent, există astfel de organe în Italia, Ungaria, Polonia, Franţa şi în România.
Alte clasificări ale controlului de constituţionalitate:
în funcţie de înscriere sau nu în constituţie: explicit şi implicit;
în funcţie de timpul în care se efectuează: anterior şi posterior adoptării şi promulgării legilor;
în funcţie de procedurile folosite: pe cale de acţiune şi pe cale de excepţie (de
neconstituţionalitate). Cel pe cale de acţiune este un control ofensiv, iar cel pe cale de excepţie este unul
defensiv şi presupune existenţa unui proces ordinar în care să se ridice excepţia, care se va judeca de
organul competent.
opinia publică
opinia publică
activitate realizată de un politic
activitate realizată de un politic
organ de stat
organ de stat
jurisdicţional
jurisdicţional
Controlul parlamentar
Controlul parlamentar
constituţionalităţii legilor
constituţionalităţii legilor
politic
instituţie politic
instituţie
de judecătoresc
de judecătoresc
drept
drept
adunări legiuitoare
adunări legiuitoare
Constituţionalizarea dreptului este principalul efect al controlului de constituţionalitate şi care se manifestă prin
acţiunea complexă de interacţiune dintre constituţie şi celelalte dispoziţii legale.
Sensurile
Acest proces presupune o anumită durată în timp şi afectează toate ramurile de drept.
fenomenului
de
constituţionali
zare 41
El constă în “interpretarea progresivă a normelor din constituţie şi a celor de rang inferior
constituţiei şi se manifestă prin existenţa a două fenomene:
unul ascendent, de sporire cantitativă a normelor constituţionale;
altul descendent, de aprofundare a acestor norme” (Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu).
Primul fenomen presupune ridicarea în rang constituţional a unor norme din alte ramuri
de drept;
Cel de-al doilea prin impregnarea ramurilor de drept cu norme constituţionale direct
aplicabile.
Procesul de constituţionalizare este mai pregnant în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Răspunsuri:
43
I. 1. se vor analiza cauzele şi obiectul controlului
2. se vor explica cele două speţe
II. 1. a, 2. b, 3. a, 4. a, 5. a, 6. b.
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
2. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. - S., ENACHE, M., IANCU, Gh. –
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
6. DELEANU, I. – Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.
Articole:
1. BENKE, K. – Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale în unele state europene şi în
România, Dreptul nr. 9/2006;
2. CONSTANTINESCU, M., BERZESCU, M. – Controlul constituţionalităţii şi legile anterioare
Constituţiei României Dreptul nr. 1/1994;
3. COSTACHE, R. – Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii Marbury v. Madison 24 februarie
1803, AUBD nr. 3/2004;
4. DEACONU, Şt. – Apariţia controlului de constituţionalitate a legilor – experienţa americană, situaţia în
România, AUBD nr. 3/2005,
5. DELEANU, I. – Unele observaţii cu privire la constituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă, Curierul
judiciar 6/2006;
6. IONESCU, C. – Controlul politic al constituţionalităţii legilor. De la practica medievală la epoca
modernă, Revista de drept public nr. 1/2006;
7. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M. - Despre blocul constituţionalităţii, Dreptul nr. 8/1999;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU E. S. - Blocul de constituţionalitate, concept specific sistemului
constituţional francez, Dreptul nr. 4/1998;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. – Despre constituţionalizarea dreptului român, Revista de drept
public nr. 1-2/1996;
10. POPESCU, C. L. – Constituţionalizarea formală prin revizuirea constituţională a normelor care
consacră valorile revoluţiei române din decembrie 1989, Dreptul nr. 1/2005;
11. POPESCU, C. L. – Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale, Dreptul nr. 11/2005;
12. POPESCU, C.L. – Excepţia de neconstituţionalitate. Titular al dreptului de sezină. Avocatul
poporului, Curierul judiciar 9/2006;
13. TĂNĂSESCU, E.S. - Considérations sur la constitutionnalisation du droit civil roumain, AUB
1999;
44
14. TĂNĂSESCU, E.S. - L’exception d’inconstitutionnalité en droit comparé, AUBD nr. 2/2010;
15. TĂNĂSESCU, E.S. - La crise economique de 2009 vue par la CCR, AUBD nr. 3/2010.
45
DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (1864 - PREZENT)
Unitatea de învăţare 6
DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (1864 - PREZENT)
CUPRINS
46
6.1. Premise istorice
Constituţia în România a apărut mult mai târziu decât constituţiile din alte state.
Înlăturarea dominaţiei otomane a permis Ţărilor Române o dezvoltare, dar această dezvoltare a
fost mai lentă.
Slăbirea dominaţiei otomane asupra Ţărilor Române începe prin pacea de la Kuciuk – Kainargi
(1774), continuă apoi prin Convenţia de la Akkerman (1817), convenţie ale cărei prevederi sunt reluate
şi consemnate în Tratatul de la Adrianopol (1829).
Perioada premergătoare apariţiei constituţiei române s-a caracterizat şi prin puternice frământări
şi mişcări care au fost forma de manifestare a luptei pentru înfăptuirea unităţii de stat a poporului
român, pentru înlăturarea orânduirii feudale, pentru revendicări cu caracter democratic.
Un loc deosebit în cadrul premiselor istorice ale primei Constituţii din România îl ocupă
înfăptuirea în 1859 a statului unitar naţional, prin unirea Munteniei şi Moldovei sub domnia lui
Alexandru Ioan Cuza.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au realizat o serie de reforme importante precum cea
agrară şi cele politice, administrative şi culturale, care au avut ca urmare crearea şi dezvoltarea unor
instituţii statale.
6.2.1 Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858 şi legea electorală. Acestea
reprezintă prima Constituţie a României;
6.2.2. Constituţia din 29 iunie 1866. Premise istorice. (a se vedea art. 101 şi 102 din Constituţie).
6.2.3. Constituţia din 29 martie 1923. Premise istorice. Doctrina timpului a contestat-o datorită
faptului că la adoptarea sa nu s-ar fi respectat procedura de modificare prevăzută de
Constituţia din 1866.
6.2.4. Constituţia din 28 februarie 1938. Premise istorice. Cea mai nedemocratică din această
perioadă, pentru că instituţionaliza dictatura regală a lui Carol al II – lea. Aceasta a şi fost
suspendată în 1940.
6.2.5. În perioada 1940 - 1944 au fost adoptate o serie de alte acte constituţionale cu caracter
tranzitoriu.
47
6.3. Dezvoltarea constituţională a României în perioada 1944 până la adoptarea Constituţiei din
Explicaţi procedura de revizuire a Constituţiei din 1923.
1948.
Decretul nr. 1626/1944 pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constituţiei din
1866 şi cu modificările Constituţiei din 29 martie 1923.
Decretul nr. 1849/1944 referitor la urmărirea şi sancţionarea tuturor celor care au
contribuit la dezastrul ţării, ca urmare a războiului contra naţiunilor unite.
Legea nr. 86/1945 – Statutul Naţionalităţilor Minoritare.
Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
Decretul nr. 2218/1946 privind exercitarea puterii legislative.
Legea nr. 363/1947 pentru constituirea Statului Român în republică populară, prin care a
dispărut principiul separaţiei puterilor în stat.
6.4. Dezvoltarea constituţională a României din anul 1948 până la 22 decembrie 1989.
48
Temă de reflecţie 6.2.
Daţi exemple de acte cu caracter tranzitoriu şi constituţional întâlnite de-a lungul timpului în istoria
constituţională română şi comentaţi-le pe scurt.
49
procedura de adoptare, caracteristicile statului, puterile statului, drepturile fundamentale, sistemul
electoral, precum şi dispoziţiile referitoare la modificarea, suspendarea şi abrogarea Constituţiei.
2. Identificaţi cele mai importante modificări aduse în anul 2003 prin revizuirea Constituţiei din 1991
6.8. Bibliografie Unitatea 6
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
2. MURARU, I., IANCU, Gh., Constituţiile române, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti,
1995;
3. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
4. TĂNĂSESCU, E. S. - „Despre aproximarea legislativă în viziunea lui Constantin C.Angelescu”, în
Constantin C. Angelescu – Centenar 2005 – Simpozion comemorativ, Institutul European, colecţia
ACADEMICA, 2006, Iaşi.
Articole:
1. TĂNĂSESCU E.S. - Modern constitutionalism and the sources of the Romanian Constitution of 1866,
AUBD nr. 2/2006.
50
CETĂŢENIA ROMÂNĂ
CUPRINS
definiţi cetăţenia
cetăţenia română;
51
7.1. Istoricul şi noţiunea de cetăţenie
Primul document care a folosit noţiunea de cetăţenie este Declaraţia franceză a drepturilor omului şi
cetăţeanului din 26 august 1789, care a legat-o de participarea obligatorie a persoanei la viaţa politică (ca o
funcţie publică).
Cetăţenia interesează şi alte ramuri de drept decât dreptul constituţional şi anume dreptul
internaţional (public şi mai ales privat), dreptul civil, dreptul familiei etc.
Pentru a determina conţinutul, trebuie arătat că legile şi constituţiile conferă numai cetăţenilor toate
drepturile, în timp ce persoanele care nu au această calitate (străinii, inclusiv apatrizii) nu au decât o parte
din aceste drepturi, altele decât cele exclusiv politice, deoarece numai cetăţenii pot şi au dreptul să exercite
puterea şi astfel numai ei participă la guvernare. În acelaşi timp, numai cetăţenii pot exercita toate
îndatoririle fundamentale. Fiecare stat este obligat să determine prin legislaţia proprie care sunt cetăţenii săi.
În doctrina juridică noţiunea de cetăţenie este înţeleasă:
Natura juridică a cetăţeniei este una din cele mai controversate probleme referitoare la cetăţenie.
52
Ea a fost considerată:
un “statut personal”;
o “situaţie juridică a persoanei”;
un “raport juridic dintre individ şi stat”;
o parte a “stării civile a persoanei”;
un “contract tacit sinalagmatic”;
un “raport contractual” etc.
Împărtăşim opinia exprimată în literatura juridică potrivit căreia cetăţenia este un element al capacităţii
juridice.
7.3. Reglementarea juridică a cetăţeniei române şi principiile ce se degajă din normele juridice
privitoare la cetăţenie
Normele care reglementează cetăţenia sunt norme ale dreptului constituţional, ele formând o instituţie a
acestei ramuri de drept.
Sediul materiei
Normele privitoare la cetăţenie se găsesc în Constituţie, care este izvorul principal al dreptului
constituţional, în art. 5.
La 1 martie1991 a fost adoptată Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, care a abrogat Legea nr. 24/1971.
Legea cetăţeniei române a fost modificată de mai multe ori.
La data de 6 noiembrie 1997, a fost adoptată, de către Consiliul Europei, la Strasbourg, Convenţia
europeană asupra cetăţeniei şi care a fost ratificată de România, prin Legea nr. 396/2002 (Monitorul Oficial
nr. 490 din 9 iulie 2002), cu trei rezerve.
Analiza normelor juridice care formează instituţia juridică a cetăţeniei, permite formularea unor principii care
stau la baza cetăţeniei române. Aceste principii sunt:
Principiile
Fiecare persoană fizică are dreptul la o cetăţenie, iar conform art. 3 pct. 1 din Convenţie, fiecare
cetăţeniei
române stat este obligat să determine prin propria legislaţie, care sunt cetăţenii săi. Nimeni nu poate fi, în mod arbitrar,
privat de cetăţenia sa.
Numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de constituţie şi legi, unele
dintre ele fiind doar ale cetăţenilor români şi anume:
dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în autorităţile reprezentative (art. 34, 35 din
Constituţia);
dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României şi de a circula liber
pe acest teritoriu (art. 25 (2) din Constituţie);
dreptul de a ocupa orice demnitate publică sau de a fi angajat în orice funcţie publică,
pentru care îndeplineşte condiţiile cerute de lege (art. 16(3) din Constituţie);
dreptul de a nu fi extrădat şi expulzat decât în anumite condiţii după aderarea României
la Uniunea Europeană, conform art. 19 (1) din Constituţie;
dreptul de a fi protejat diplomatic de către statul român, atunci când se află în străinătate.
(art. 1 din Legea cetăţeniei române şi art. 17 din Constituţie).
53
Numai cetăţenii sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţie şi legile ţării.
Unele obligaţii, prevăzute de Constituţia şi legile româneşti, aparţin în exclusivitate
cetăţenilor români, pentru că numai ei pot fi titularii tuturor drepturilor şi obligaţiilor. Persoanele care
nu au această calitate nu sunt ţinute a îndeplini anumite îndatoriri, ce revin numai cetăţenilor români.
Aceste obligaţii sunt:
fidelitatea faţă de ţară;
contribuirea la cheltuielile publice;
exercitarea cu bună credinţă a drepturilor şi îndatoririlor şi respectarea acestora;
apărarea ţării.
Cetăţenii români sun egali în faţa legii (drepturi şi îndatoriri) fără deosebire de rasă, culoare, sex,
limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere sau întemeiată pe orice
altă împrejurare şi indiferent de modul în care au dobândit cetăţenia.
Cetăţenia e în exclusivitate o problemă de stat.
Căsătoria nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei soţilor. De asemenea, declararea
nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei nu produc nici un efect asupra cetăţeniei soţului, care a dobândit
cetăţenia română în timpul căsătoriei.
Schimbarea cetăţeniei unuia din soţi nu produce nici un efect asupra cetăţeniei române a celuilalt
soţ. Cetăţenia română se dobândeşte fără să aibă în vedere că potrivit legii unui alt stat o persoana era şi cetăţean
al acelui stat.
54
Modurile de naştere
Modurile de naştere
dobândire a
dobândire a
cetăţeniei
cetăţeniei adopţie
adopţie
repatriere
repatriere
la cerere
la cerere
55
Legea nr. 21/1991, în art. 10 şi 11, prevede şi soluţionează două situaţii speciale şi tranzitorii şi anume:
a repatrierii foştilor cetăţeni români care, înainte de data de 22 decembrie 1989, au pierdut cetăţenia
română din diferite motive şi care cer redobândirea ei. Aceştia o pot dobândi la cerere, pe baza unei
declaraţii autentificate date, în străinătate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale
României, iar în ţară, în faţa notarului public, chiar dacă au o altă cetăţenie şi nu îşi stabilesc
domiciliul în România şi
a repatrierii celor care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi cărora li s-a
“ridicat” cetăţenia română, fără voia sau din motive neimputabile lor, precum şi descendenţilor
acestora pana la gradul III. Legea nu defineşte noţiunea de “ridicat” Considerăm că, această noţiune
ar trebui să fie interpretată în sensul cuprinderii în ea a tuturor situaţiilor “sancţionatorii” aplicate
celor, care săvârşeau fapte contrare orientărilor vechiului regim.
Prin modificarea Legii nr. 21/1991, realizată în anul 1999, în art. 4 al legii nu se mai prevede
repatrierea ca mod de dobândire a cetăţeniei române. Cu toate acestea repatrierea este reglementată în art. 11
din lege, în partea care reglementează “acordarea la cerere”, iar motivaţia, care apare ca nefericită, ar putea
consta în aceea că, atât dobândirea cetăţeniei la cerere cât şi cea prin repatriere, se face pe baza formulării unor
cereri motivate.
d) Dobândirea (acordarea) cetăţeniei române la cerere
Acest mod de dobândire a cetăţeniei priveşte pe cetăţenii străini sau apatrizii (persoanele fără cetăţenie), care
îşi manifestă dorinţa de a se integra în societatea românească.
Condiţiile pentru acordarea cetăţeniei române la cerere sunt:
s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut
pe acest teritoriu, locuieşte în mod legal, continuu şi statornic pe teritoriul statului român de cel
puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani;
dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa loialitate faţă de statul şi de poporul
român;
a împlinit vârsta de 18 ani;
are asigurate în România mijloacele legale de existenţă;
este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate
pentru o infracţiune, care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie
românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;
cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.
Termenele prevăzute de lege pot fi reduse până la jumătate în cazul în care solicitantul: este o
personalitate recunoscută pe plan internaţional, este cetăţean al unui stat membru al Uniunii
Europene, a dobândit statutul de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare, a investit în
România sume care depăşesc 1 milion de euro.
Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani
dobândeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi. În cazul în care numai unul dintre părinţi
dobândeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului.
În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând
seama de interesele acestuia. În cazul copilului, care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar
consimţământul acestuia, care trebuie dat în faţa unui notar public.
56
e) Cetăţenia copilului găsit pe teritoriul României
Potrivit legii române, copilul găsit pe teritoriul român este cetăţean român dacă nici unul din părinţi nu este
cunoscut.
Această soluţie se întemeiază tot pe principiul jus sanguinis, prezumându-se că cel puţin unul din părinţi a
fost cetăţean român.
Care este principiul dobândirii cetăţeniei române de copilul găsit pe teritoriul României?
Test de autoevaluare 7. 2.
Comentaţi pe scurt care sunt implicaţiile cetăţeniei Uniunii Europene în ceea ce priveşte cetăţenia română.
57
Sesizarea comisiei pentru cetăţenie se poate face, în scris, de oricine (autoritate sau
persoană) are cunoştinţă de existenţa vreunui motiv pentru retragerea cetăţeniei. Sesizarea trebuie, în
mod obligatoriu, să fie însoţită de dovezile pe care se bazează.
Preşedintele Comisiei dispune prin rezoluţie solicitarea punctului de vedere al
autorităţilor competente cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale privind retragerea cetăţeniei;
invitarea persoanei care a formulat sesizarea, precum şi a oricărei alte persoane care ar putea da
informaţii utile soluţionării cererii; citarea persoanei pentru care se solicită retragerea cetăţeniei.
Retragerea cetăţeniei se face de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru
Cetăţenie prin ordin, la propunerea Comisiei pentru Cetăţenie, propunere bazată pe raportul motivat
al acesteia.
Ordinul preşedintelui ANC de admitere sau de respingere a sesizării de retragere a
cetăţeniei se comunică persoanei în cauză, precum şi persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de
contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului.
Produce efecte doar faţă de cel ce a formulat cererea, pierderea cetăţeniei române
realizându-se la data emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de aprobare
a retragerii cetăţeniei române.
58
dacă aceştia au pierdut cetăţenia română la date diferite, copilul o pierde pe ultima
dintre aceste date;
copilul minor care, pentru a domicilia în străinătate, părăseşte ţara după ce ambii
părinţi au pierdut cetăţenia română, pierde cetăţenia română pe data plecării sale din ţară;
în toate situaţiile de mai sus, copilul care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere
consimţământul, care trebuie să fie dat în forma unei declaraţii autentice, în faţa notarului public;
produce efecte de la data eliberării adeverinţei de renunţare la cetăţenia română;
Cererea de renunţare la cetăţenia română se taxează potrivit legii.
Dovada cetăţeniei române se face prin buletinul de identitate (cartea de identitate), paşaport sau certificat
constatator legal eliberat.
Dovada cetăţeniei române Buletin sau carte de identitate, paşaport
Dovada cetăţeniei române Buletin sau carte de identitate, paşaport
sau certificat constatator legal eliberat
sau certificat constatator legal eliberat
(regulă)
(regulă)
Test de autoevaluare 7. 4.
59
Se declanşează la cererea în limba română a persoanei care solicită cetăţenia română, cerere care se face
personal sau în cazuri temeinic justificate prin mandatar cu procură specială şi autentică.
Cererea va trebui să fie însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale şi va trebui depusă la
sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie sau pentru cazurile de la art. 10 alin. 1 şi 11 la misiunile diplomatice
sau la oficiile consulare ale României.
Urmează trei faze, toate cu caracter administrativ.
Faza de examinare a cererii de acordare a
Procedura de dobândire a Faza de examinare a cererii de acordare a
Procedura de dobândire a cetăţeniei române la cerere sau prin repatriere
cetăţeniei române cetăţeniei române la cerere sau prin repatriere
cetăţeniei române
Se acordă numai unor străini, pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române. Noţiunea de străin
este înţeleasă în sensul legii române.
Se acordă de către Parlamentul României, la propunerea Guvernului, fără îndeplinirea vreunei formalităţi
sau proceduri, în afară de cele specifice celor două categorii de autorităţi publice (art. 36 din lege).
Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile şi libertăţile recunoscute
cetăţenilor români, cu excepţia drepturilor exclusiv politice şi a dreptului de a ocupa o demnitate sau o funcţie
publică (art. 16 alin. 3 din Constituţie).
I. 1. Care sunt deosebirile între procedura de dobândire şi cea de pierdere a cetăţeniei române ?
2. Retragerea cetăţeniei române
61
1. Cetăţenia română constituie:
b. acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social – economice, politice şi
juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind apartenenţa sa la statul român şi atribuind persoanei
fizice posibilitatea de a fi titularul drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie şi de legile
României
c. originea etnică a persoanei fizice
2. Din punctul de vedere al naturii juridice, cetăţenia reprezintă:
a. un element al capacităţi juridice cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional
b. un element al capacităţi de folosinţă cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional
c. situaţia juridică a persoanei
3. Schimbarea cetăţeniei române a unuia dintre soţi:
a. nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei române a celuilalt soţ
b. are ca efect schimbarea cetăţeniei celuilalt soţ
c. are ca efect schimbarea cetăţeniei celuilalt soţ, doar dacă din căsătoria soţilor a rezultat cel puţin
un copil minor
4. Conform sistemului jus sangvinis, copilul dobândeşte cetăţenia unui stat dacă:
a. se naşte pe teritoriul acelui stat
b. se naşte pe teritoriul acelui stat şi părinţii îşi dau acordul ca minorul să dobândească cetăţenia acelui
stat, chiar dacă nici unul dintre ei nu are cetăţenia acelui stat
c. se naşte din părinţi care, amândoi sau numai unul, au cetăţenia statului respectiv
5. Potrivit legii române, dobândirea cetăţeniei române are la bază principiul:
a. jus loci
b. jus sangvinis
c. jus soli
6. Legea cetăţeniei române prevede că aprobarea cererilor de acordare a cetăţeniei române la cerere se face prin
ordin al preşedintelui ANC la propunerea:
a. primului-ministru
b. comisiei pentru cetăţenie
c. ministrului justiţiei
7. Retragerea cetăţeniei române apare ca:
a. un mod amiabil de rezolvare a unor probleme ce ţin de statutul juridic al persoanei
b. o sancţiune faţă de săvârşirea unei fapte penale;
c. o sancţiune.
Răspunsuri
I. 1. se vor identificare asemănările şi deosebirile de procedură între dobândirea şi pierderea
cetăţeniei române
2. se vor reda cazurile de pierdere a cetăţeniei române
II. 1. a, 2. a, 3. a, 4. c, 5. b, 6. b, 7.b, 8. c, 9.c
62
7.10. Bibliografie pentru Unitatea 7
Cărţi:
1. CĂLINOIU, C., DUCULESCU, V., Drept
constituţional şi instituţii politice, Ediţie revăzută şi completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005;
2. DĂNIŞOR, D. C., Drept constituţional şi
instituţii politice, vol. I. Teoria generală, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007;
3. DELEANU, I. Instituţii şi proceduri
constituţionale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
4. DISSESCU, C. G., Dreptul constituţional,
Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1900;
5. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii
politice. Tratat elementar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
6. IONESCU, C. Drept constituţional şi instituţii
politice, Editura All Beck, Ediţia 2, Bucureşti, 2004;
7. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept
constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S.,
(coordonatori), Constituţia României-comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., IANCU,
GH., DEACONU, ŞT., CUC, M.H., Cetăţenia europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;
10. ŞTEFAN, T., ANDREŞAN-GRIGORIU, B.,
Drept comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007 (cap. IX – secţiunile 8 şi 9 – „cetăţenia europeană”).
Articole:
1. ANGHEL, I.M., Ratificarea Convenţiei Europene asupra cetăţeniei – prin Legea nr. 396/2002 şi
consecinţele acesteia în legătură cu Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, Dreptul, nr. 12/2002;
2. ANGHEL, I. M., Problema dublei cetăţenii în legislaţia română, în Dreptul, nr. 2/1999;
3. DEACONU, Şt., Naţionalitatea şi cetăţenia în dreptul românesc, în Dreptul, nr. 12/1999;
4. DRĂGANU, T., Natura juridică a cetăţeniei, Studia Universitatis Babeş – Bolyai, Series
JURISPRUDENTIA, 1968;
5. IANCU, Gh., Apariţia şi evoluţia noţiunii de cetăţenie în dreptul constituţional, Revista de drept
public, nr. 2/1995;
6. PANAGIOTIS, G., în Semnificaţia cetăţeniei europene în contextul comunitar, Revista română de
drept comunitar nr. 4/2007;
7. RADULESCU, O., ROSENBERG, P., TUDOR, A., Dreptul de folosinta special asupra terenurilor
intravilane dobandit de cetatenii straini, apatrizi ori persoane juridice straine, Dreptul nr. 11/2006;
8. VASILE, M., Condiţia existenţei stării de pericol necesare pentru expulzarea infractorului străin sau
apatrid, Curierul Judiciar nr. 2/2007.
Legislaţie:
1. Constituţia României
63
2. Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în M. Of., Partea I, nr. 9 din 6.03.2000, cu
modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la
6 noiembrie 1997, publicată în M. Of., Partea I, nr. 490 din 9.07.2002;
4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 05.06.2008;
5. Legea nr. 362/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul apatrizilor, adoptată la New
York la 28 septembrie 1954, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1146 din 19.12.2005;
6. Ordonanţă de urgenţă nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor
statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicată in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 646 din 21.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Lege nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către
cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 1008 din 14.11.2005.
64
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
Unitatea de învăţare 8
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
CUPRINS
65
8.1. Noţiunea de drepturi şi îndatoriri fundamentale
Terminologia tehnică a drepturilor trebuie cunoscută şi înţeleasă, pentru a se evita confuziile ce se produc
între drepturile omului şi cele fundamentale şi nu sunt cunoscute alte noţiuni: libertate publică, drept şi libertate,
îndatorire fundamentală etc.
Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective, esenţiale pentru cetăţeni, drepturi stabilite de
Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi.
Înscris în Constituţie
Înscris în Constituţie
:
Obligaţie de drept public
Obligaţie de drept public
Trăsăturile îndatoririi
Trăsăturile îndatoririi
fundamentale
fundamentale Esenţială pentru popor
Esenţială pentru popor
Înscrisă în Constituţie
Înscrisă în Constituţie
Analizaţi corelaţia dintre reglementările internaţionale şi cele interne privind drepturile omului.
66
Generaţia III: drepturile de solidaritate
Generaţia III: drepturile de solidaritate
Clasificarea drepturilor fundamentale se face în funcţie de conţinutul lor în cinci categorii:
Enumerarea nu reprezintă o clasificare, deoarece toate au aceeaşi valoare juridică.
Egalitatea este un principiu constituţional al drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale.
Inviolabilităţile
Clasificarea drepturilor şi Inviolabilităţile
Clasificarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale
libertăţilor fundamentale
Drepturile şi libertăţile economice,
Drepturile şi libertăţile economice,
sociale şi culturale
sociale şi culturale
Drepturile garanţii
Drepturile garanţii
67
8.2. Principiile constituţionale ale drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale.
Principiile constituţionale ale Universalitatea
Principiile constituţionale ale Universalitatea
drepturilor şi libertăţilor
drepturilor şi libertăţilor
fundamentale
fundamentale Neretroactivitatea
Neretroactivitatea
Egalitatea
Egalitatea
8.3. Inviolabilităţile
Acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor asigură viaţa, posibilitatea de mişcare liberă,
siguranţa fizică şi psihică, precum şi siguranţa domiciliului persoanei fizice. Acestea sunt:
68
Test de autoevaluare 8.3.
Acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni, fie pentru
rezolvarea unor probleme sociale şi spirituale, fie pentru participarea la guvernare (libertăţi de opinie).
Acestea sunt:
a. Libertatea constituţiei (art. 29).
b. Libertatea de exprimare (art. 30).
c. Dreptul la informaţie (art. 31).
d. Libertatea întrunirilor (art. 36).
e. Dreptul de asociere (art. 37).
f. Secretul corespondenţei (art. 28).
69
8.6.Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 8.1. – se vor stabili corelaţiile dintre dreptul intern şi dreptul internaţional în
materia drepturilor omului art. 11 si 20 din Constituţia României
Test de autoevaluare 8.2. – se vor explica principiile fundamentale
Test de autoevaluare 8.3. – se vor stabili corelaţiile între libertatea individuală şi siguranţa persoanei
Test de autoevaluare 8.4. – se vor stabili asemănările şi deosebirile dintre dreptul de asociere şi
libertatea întrunirilor
1. Potrivit principiului constituţional prevăzut de art. 16 alin. 3 din Constituţia României, funcţiile şi demnităţile
publice pot fi ocupate de persoanele care :
a. au dublă cetăţenie (printre care şi cea română)
b. au dublă cetăţenie şi reşedinţa în România
c. au cetăţenia română şi domiciliul în ţară
2. Drepturile care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni numai pentru participarea la guvernare
sunt:
a. dreptul de asociere, dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
b. dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
c. libertatea întrunirilor şi dreptul de asociere
Răspunsuri:
I. 1. se va caracteriza dreptul persoanei vătămate
2. se vor analiza generaţiile de drepturi
II. 1. c, 2. 3. b, 4. c, 5. b, 6. a, 7. c, 8. a
Cărţi:
1. BÎRSAN, C., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, ediţia a 2-a, C.H.
Beck, Bucureşti, 2010;
2. CHIRIŢĂ, R., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentarii şi explicaţii, ed. a 2-a, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. DUCULESCU, V. - Protecţia juridică a drepturilor omului: mijloace interne şi internaţionale,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
6. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
71
7. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
8. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, S., ENACHE, M., IANCU G., – Interpretarea
Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
9. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M.- „Prioritatea reglementărilor internaţionale” în Studii
constituţionale, Ed.Actami, Bucureşti, 1995;
10. GEAMĂNU, G., Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei,
Bucureşti, 1977;
11. MANOLACHE, O., Drept comunitar, Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia
a II-a, Editura All Beck, 1999;
12. SELEJAN-GUŢAN, B. - Protecţia europeană a drepturilor omului, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2006;
13. NĂSTASE, A., - Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O., Bucureşti, 1992;
14. POPESCU, C. L, - Protecţia internaţională a drepturilor omului- surse, instituţii, proceduri,
Editura All Beck, Bucureşti 2000;
15. RENUCCI, F., Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009;
16. VOICU, M. - Protecţia europeană a drepturilor omului. Teorie şi jurisprudenţă, Edura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
Articole:
1. ANDREESCU, L., Libertatea academică şi libertatea de exprimare, Noua Revistă de Drepturile Omului
nr. 2/2009;
2. IOSIF CHIUZBAIAN, G.- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului izvor de drept, Revista de
Drepturile Omului, Anul IV, nr. 4/1994;
3. DRĂGHICI, S., Dreptul fundamental între definiţie şi efecte juridice, Noua Revistă de Drepturile
Omului nr. 1/2009;
4. DICEY, A., Dreptul la liberate personală, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 1/2009;
5. GERGELY D., Delimitările conceptuale ale discriminării directe în legislaţia din România: excepţii
permise sau derogări interzise?, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 4/2010;
6. HALLER, I., Dreptul la educaţie în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi
cazuisticii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Noua Revistă de Drepturile Omului nr.
2/2009;
7. MURARU, I. - Dispoziţiile Constituţiei şi exigenţele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului,
Revista de Drepturile Omului, Anul VII, nr. 4/1997;
8. MURARU, I. - Prevederile Constituţiei României privind relaţia dintre reglementările internaţionale şi
cele interne din domeniul drepturilor omului, Revista de Drepturile Omului, nr. 1-4/1991.
9. NICOLAE, R., Limita art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului în materie fiscală, Noua
Revistă de Drepturile Omului nr. 3/2010.
72
DREPT CONSTITUŢIONAL – sinteza
73
Adoptarea Constituţiei – Teoria Puterii Constituante
a) Puterea constituantă originară – intervine atunci când nu există sau nu mai există o constituţie în vigoare
b) Puterea constituantă instituită/derivată - prevăzută de constituţia în vigoare în privinţa competenţei, organizării şi funcţionării.
Moduri de adoptare a constituţiei:
- constituţia acordată – adoptată de către monarh ca stăpân absolut care îşi exercită puterea
- constituţia plebiscitară - variantă a constituţiei acordate, se adopta la iniţiativa şefului statului, dar este ratificată prin plebiscit
- constituţia pact – contract între monarh şi popor, acesta din urmă fiind reprezentat prin Parlament
- constituţia convenţie – opera unei adunări special alese (convenţie) pentru a adopta o lege fundamentală; poate fi supusă referendumului
- constituţia parlamentară – iniţierea, elaborarea şi adoptarea sa aparţin Parlamentului; poate fi supusă referendumului
Modificarea Constituţiei:
Constituţii flexibile Constituţii rigide
- se modifică după aceeaşi procedură ca şi legile ordinare - rigiditatea poate fi asigurată prin:
- atât constituţiile scrise, cât şi cele nescrise pot fi flexibile a) interdicţia de modificare a Constituţiei absolută sau pe o perioadă de timp determinată
b) procedură extrem de greoaie de modificare a Constituţiei (iniţiere, dezbatere, vot)
c) declararea anumitor valori ca intangibile (art.152 alin.2)
d) precizarea anumitor condiţii în care este/nu este posibilă revizuirea (art.152 alin.3)
Supremaţia Constituţiei: reflectă poziţia supraordonată a Constituţiei faţă de toate celelalte izvoare ale dreptului. Poate fi justificată prin a) conţinutul, forma şi
forţa juridică a normelor pe care le conţine, b) principiile fundamentale de organizare şi funcţionare a organelor statului, c) trăsăturile puterii. Consecinţa
supremaţiei Constituţiei – conformitatea întregului drept cu Constituţia. Garanţiile juridice ale supremaţiei Constituţiei sunt a) controlul general al aplicării
Constituţiei şi b) controlul constituţionalităţii legilor. Controlul constituţionalităţii legilor: este activitatea organizată de verificare a conformităţii legii cu
constituţia, iar ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la autorităţile competente a face această verificare, procedura de urmat şi
măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri. Obiectul său pot fi actele de reglementare primară sau cele cu forţă juridică echivalentă (România) sau
alte acte normative ori hotărâri judecătoreşti (alte state).
Clasificare: a) în funcţie de criteriul înscrierii în Constituţie, poate fi explicit sau implicit; b) în funcţie de organul competent să efectueze controlul: parlamentar,
politic sau jurisdicţional; c) în funcţie de criteriul temporal: anterior (a priori), exercitat înainte de intrarea în vigoare a legii şi posterior (a posteriori), exercitat
asupra legilor în vigoare; d) în funcţie de procedura de realizare a controlului: pe cale principală, direct, procedeu ofensiv; pe cale de excepţie, se rezolvă o
chestiune prejudicială, procedeu defensiv; e) în funcţie de criteriul sistemic: model american, difuz (realizat de orice instanţă judecătorească), control a
posteriori, pe cale de excepţie, cu efecte ale deciziilor inter partes; model european, cocentrat (realizat de o autoritate special abilitată), a priori sau a posteriori,
pe cale de excepţie sau principală, cu efecte ale deciziilor erga omnes.
Element indispensabil al puterii de stat, populaţia este analizată în dreptul constituţional prin prisma noţiunii de cetăţenie şi a celei de drepturi şi libertăţi
fundamentale.
CETĂŢENIA ROMÂNĂ
Definiţie, natura juridică, principii Regimul juridic al cetăţeniei române
Cetăţenia română - calitatea persoanei fizice ce Moduri de dobândire a cetăţeniei române
exprimă relaţiile permanente social – economice, politice Mod originar de dobândire a cetăţeniei române - principiul jus sanguinis (este cetăţean român
74
şi juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind copilul care se naşte din părinţi cetăţeni români); există şi patru moduri derivate:
apartenenţa sa la statul român şi atribuind persoanei a) prin repatriere (persoana care a pierdut cetăţenia română o redobândeşte ca efect al repatrierii);
fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi b) prin adopţie (copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie dobândeşte cetăţenia română prin efectul
îndatoririlor prevăzute de Constituţia şi de legile adopţiei, dacă adoptatorii sunt cetăţeni români iar cel adoptat nu a împlinit 18 ani;
României.. c) la cerere (străinii sau persoanele fără cetăţenie pot dobândi cetăţenia română la cerere , în
În afara cetăţenilor români, pe teritoriul României există condiţiile legii).
şi străini, precum şi apatrizi (persoane care nu au nici o d) Copilul găsit pe teritoriul României şi ai cărui părinţi nu sunt cunoscuţi este cetăţean român în
cetăţenie). baza prezumţiei legale relative conform căreia cel puţin unul dintre părinţii săi este cetăţean român.
Natura juridică - cetăţenia este un element al capacităţii Moduri de pierdere a cetăţeniei române
juridice, dar al capacităţii juridice cerute subiectelor de a) Retragerea cetăţeniei române: conform art.5 al.2 din Constituţie cetăţenia română nu poate fi
drept constituţional. retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere. Retragerea cetăţeniei române apare ca o sancţiune şi
Izvoare juridice a) Constituţia (art.5), b) Legea se aplică numai în cazurile prevăzute de lege.
cetăţeniei române nr. 21/1991, c) acte internaţionale b) Renunţarea la cetăţenia română: mod amiabil de pierdere a cetăţeniei române, prin care o
ratificate de România (Convenţia europeană asupra persoană doreşte să renunţe la cetăţenia română pentru motive temeinice, cu respectarea condiţiilor
cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002). prevăzute de lege.
Principiile cetăţeniei române: c) Anularea sau desfacerea adopţiei realizată de cetăţeni români cu privire la un minor
a) numai cetăţenii români sunt titularii tuturor d) Stabilirea filiaţiei copilului găsit pe teritoriul României.
drepturilor prevăzute de Constituţie şi legi; Dovada cetăţeniei: înscrisuri prevăzute de lege a) act de identitate propriu sau al părinţilor (pentru
b) numai cetăţenii sunt ţinuţi a îndeplini toate minori) sau b) paşaport.
obligaţiile prevăzute de Constituţie şi legi;
c) cetăţenii români sunt egali în drepturi şi îndatoriri,
fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, de avere
sau origine socială şi indiferent cum au dobândit
cetăţenia;
d) cetăţenia este în exclusivitate o chestiune de stat;
e) căsătoria nu produce nici un efect juridic asupra
cetăţeniei soţilor.
75
considerate esenţiale de către popor pentru realizarea acţiuni, măsuri, garanţii – drepturi creanţe); recunoscute tuturor indivizilor în considerarea
intereselor generale, înscrise în Constituţie şi asigurate în faptului că sunt membri ai unor categorii sociale determinate;
realizarea lor prin convingere sau, la nevoie, prin forţa de ● drepturile din a treia generaţie – drepturi de solidaritate, exprimă noi aspiraţii sociale şi
constrângere a statului. politice, pe care orice individ le poate opune în mod valabil puterii politice.
Natură juridică - garanţii obiective şi drepturi subiective
Garantare juridică – a) consacrare la nivel constituţional şi
b) asigurare a protecţiei jurisdicţionale prin Curtea
Constituţională
Corelaţia dintre reglementările interne şi cele internaţionale cu privire la drepturile fundamentale – mecanismele internaţionale de garantare şi protecţie a drepturilor
fundamentale au caracter complementar şi subsidiar faţă de mecanismele interne. Fiinţa umană are calitate de subiect al raporturilor de drept internaţional public numai în mod limitat şi derogator.
Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
Folosind criteriul conţinutului drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, acestea se clasifică în:
a) principii generale ale drepturilor fundamentale: art.15 alin.1 universalitatea drepturilor, art.15 alin.2 neretroactivitatea legilor, art.16 egalitate, art.17 protecţia cetăţenilor români în
străinătate, art.18 protecţia cetăţenilor străini şi a apatrizilor, art.19 extrădarea cetăţenilor români, art.20 prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor omului, art.21 liberul acces la
justiţie.
b) inviolabilităţi (drepturile şi libertăţile care, prin conţinutul lor, asigură viaţa, posibilitatea de mişcare, siguranţa fizică şi psihică, precum şi siguranţa
domiciliului persoanei fizice): art.22 – dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art.23 – libertatea individuală, art.24 – dreptul la apărare, art.25 – dreptul la libera circulaţie, art.26 –
dreptul la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private, art.27 – inviolabilitatea domiciliului.
c) drepturi şi libertăţi social-economice şi culturale (drepturile şi libertăţile care, prin conţinutul lor, asigură condiţiile sociale şi materiale de viaţă, educaţie şi
posibilitatea protecţiei acestora): art.32 – dreptul la învăţătură, art.33 – accesul la cultură, art.34 – dreptul la ocrotirea sănătăţii, art.35 – dreptul la un mediu sănătos, art.41 – dreptul la muncă şi
protecţie socială a muncii, art.43 – dreptul la grevă, art.44 – dreptul de proprietate, art.46 – dreptul la moştenire, art.47 – dreptul la un nivel de trai decent, art.48 – dreptul la căsătorie, art.49 – dreptul
copiilor şi al tinerilor la protecţie şi asistenţă, art.50 – dreptul persoanelor cu handicap la o protecţie specială.
d) drepturi exclusiv politice (drepturile şi libertăţile care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni numai pentru participarea la guvernare): art.36 –
dreptul de vot, art.37 şi 38 – dreptul de a fi ales (inclusiv în Parlamentul European).
e) drepturi şi libertăţi social-politice (drepturile şi libertăţile care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni la alegere, fie pentru rezolvarea unor
probleme sociale şi spirituale, fie pentru participarea la guvernare): art.29 – libertatea conştiinţei, art.30 – libertatea de exprimare, art.31 – dreptul la informaţie, art.39 – libertatea
întrunirilor, art.40 – dreptul de asociere, art.28 – secretul corespondenţei.
f) drepturi-garanţii (drepturile şi libertăţile care, prin conţinutul lor, joacă, în principal rolul de garanţii constituţionale): art.51 – dreptul de petiţionare, art.52 – dreptul
persoanei vătămate de către o autoritate publică.
76