Sunteți pe pagina 1din 3

Cred ca fiecare dintre noi a simtit ca persoana cu care stam de

vorba nu ne asculta sau doar asteapta ca noi sa terminam de vorbit


ca sa isi spuna ea punctul de vedere.
Adevarul e ca putini sunt oamenii care sunt mereu atenti la ce vrea sa
trasmita interlocutorul lor, sau care sunt dornici sa asculte si chiar sa-l inteleaga
pe cel cu care vorbesc. De cele mai multe ori nici nu ii privim in ochi pe
partenerii nostri de discutie, poate pentru ca nu avem timp sa stam de vorbasau
ne plictisesc, ori nu credem ca ar avea ceva interesant sa ne spuna, sau pur si
simplu credem ca e mai important ce avem noi de spus.
Cand vorbeste altcineva, “ascultam” de obicei pe unul dintre aceste
patru nivele:
 pur si simplu ignoram interlocutorul, neascultandu-l de fapt;
 ne prefacem ca il ascultam
 ascultam selectiv, auzind doar fragmentar ce se spune;
 ascultam cu atentie, concentrandu-ne energia pe cuvintele rostite.
Sunt foarte putini cei care practica cel de-al cincilea nivel, forma cea
mai elevata a ascultarii, ascultarea empatica.
Empatia este capacitatea de a înțelege și de a simți emoțiile și
gândurile unei persoane, ca și cum le-am trăi noi.
Empatia este despre a gasi ecourile unei alte persoane in
interiorul tau. – Mohsin Hamid – scriitor
Ascultarea empatica
◍ sa ii intelegem pe ceilalti inainte sa ne facem noi
intelesi
(Ascultarea empatica poate fi asadar definita drept acel mod de a asculta
cu intentia sincera de a intelege “harta” celuilalt, modul sau de a vedea
realitatea, felul in care se simte in legatura cu lucrurile asupra carora
comunica
◍ sa nu impunem celorlalti propriul nostru sistem de
valori, motivatii, atitudini
◍ Raspunsul pe care il dam sa contina doua parti: partea
logica si cea sentimentala
Partea logica – reformularea cu propriile noastre cuvinte a continutului
comunicarii. Astfel putem fi siguri ca nu vom interpreta gresit, critica,
judeca
Partea legata de sentimente – se refera la incercarea de a explora, de a
intelege, de a reflecta care sunt sentimentele asociate continutului
comunicarii.
Tacticiile de feedback ale ascultatii empatice
◍ Imitarea continutului
◍ Reformularea continutului
◍ Reflectarea sentimentelor
◍ Reformularea continutului si reflectarea sentimentelor

Pentru ca am vorbut de empatie eu m-am gandit ca ar fi interesant s ava


spun cateceva si despre lipsa acesteia : psihopatia
A fi psihopat inseamna a fi un fel de Hannibal Lecter?
NU , Psihopat: persoana care prezinta un set distinct de de trasaturi de
personaliate:
◍ cruzime
◍ lipsa constiintei
◍ lipsa fricii
◍ increderea in sine
◍ sarmul
◍ carisma
◍ impulsivitatea
◍ puterea de convingere
◍ taria mentala
Desigur aceste trasatorui pot fi utile daca vreti sa omorati pe cineva cu
toporul dar si inntr-o sala de operatie, la bursa , pe campul de lupta sau
intr-o sala de judecata, depinde doar de restul personalitatii .
O alta idee gresita despre psihopati repreinta faptul ca multi oameni cred
ca ori esti psihopar ori nu esti, Dar nu e o chestiune de alb si negru ci,
dupa cum dovezile stiintifice arata e mai degrab un spectru si fiecare
dintre noi ne aflam undeva pe acel spectru

S-ar putea să vă placă și