1

Tema 14. Procedura Privind Acordul de Recunoaştere a Vinovăţiei

(2 ore)
1. Noţiuni introductive
2. Mecanismul de încheiere a înţelegeri de recunoaşterea vinovăţiei.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei, este o implementarea în dreptul nostru

a unor elemente de drept anglo-saxon. Aşa numitele “acorduri de recunoaşterea
vinovăţiei” erau cunoscute în America la începutul sec. XIX, iar în anul 1900,
aproximativ la 80% din dosarele penale se precăutau cu acordul de recunoaştere a
vinovăţii, fără cercetarea judecătorească în faţa Curţii cu juraţi. În continuare ne
vom opri mai detaliat la această formă de precăutarea dosarelor, care nu
întâmplător a apărut în baza principiului contradictorialităţii. Cu totul că uni
teoreticeni numesc această procedură, ca un element al procesului de
învinuire(обвинительный процесс), care deschide calea de întoarcere în modelul
de proces inchiziţional,1 şi-mi permit să nu fiu de acord, cu această părere
deoarece, acordul de recunoaşterea vinovăţiei se petrece cu respectarea tuturor
drepturilor şi prin metoda de negociere.
Practica apărută în SUA, cu acordul de recunoaşterea vinovăţiei sa dezvoltat
nu numai de a se eschiva de la formele lungi şi voluminoase a justiţiei penale în
faţa juraţilor. E de amintit că la începutul secolului XIX Curtea cu juraţii putea într-
o zi să pronunţe până la cinci sentinţe.
În ultimele 15-20 ani în Europa au survenit mari schimbări. Sau remarcat
tendinţe de a evita procedura lungă de efectuarea justiţiei penale. În Germania de
pildă: în 1984 se scoate la iveală, care mulţi ani a fost în umbră aşa numita
recunoaşterea vinovăţiei şi procedurii prescurtată a anchetei judiciare, pe fiind
recunoscută ca legală de către Curtea Supremă şi Curtea Constituţională a
Germaniei.2
În 1988, Italia introduce principiul contradictorialităţii de efectuarea justiţiei
în noul Cod de procedură penală, cu un şir de proceduri prescurtate, inclusiv şi
acordul de recunoaşterea a vinovăţiei. În dosarele unde bănuitul a fost prins în
flagrant delict şi şi-a recunoscut vina pe deplin, procurorul în timp de 48 ore
trimite dosarul în judecată, unde în timp de 15 zile va urma cercetarea
judecătorească art. 449-452 CPP Italian. Spania, Ungaria, Polonia etc. la fel a
implementat această procedură scurtă de efectuarea justiţiei.
Aproximativ aşa o formă scurtă a existat şi în procedura noastră, care în
termen de cel mult zece zile cu tot cu materialele acumulate se prezentau în
instanţă, se are în vedere de forma protocolară de pregătire prejudiciară a
materialilor (art. 370-376 CPP vechi). Aceiaşi procedură a existat şi în Federaţia
Rusă (art. 414-419 УПК РФ). Actualmente, aproximativ aceeaşi procedură de
urmărire şi judecare a fost implementată în procedura penală moldovenească sub
denumirea de “infracţiuni flagrante” art. 513 – 519 CPP RM.
În Federaţia Rusă încă în 1998 Consiliul judecătorilor din Rusia a propus
Dumei de Stat de a introduce careva schimbări în proiectul CPP, care se discuta în
1
Ferrua. Studi sul processo penale. Torino, vol.II, 1992, p.39.
2
Кюне. Сиракузский журнал международного права и коммерции, том 27, зима 2000г., № 1, с.11-14.
 2

prima lectură, din considerentul că, proiectul nu exprimă realitatea creată în ultimii
ani a justiţiei penale naţionale, care după părerea consiliului vor duce la
tărăgănarea procesului de efectuarea justiţiei. Una din propunerile propuse era, de a
prezenta dreptul învinuirii de stat, încheierea acordului de recunoaşterii a
vinovăţiei. Codul de procedură penală primit de Duma Rusească în decembrie
2002, a fost inclusă această procedură prescurtată de recunoaşterea vinovăţiei în
Cap. 40 art. 314 – 317 УПК РФ. Această procedură fiind posibilă în cazul
infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave, numai la iniţiativa învinuitului în
momentul prezentării materialelor sau în şedinţa preliminară, care poate face un
demers, incluzându-se în procesul-verbal, referitor la recunoaşterea vinovăţiei. 3
În sistemul de justiţie american, negocierea recunoaşterii vinovăţiei a
devenit esenţială şi a câştigat din ce în ce mai mult teren. În 1995, 92% din cei
condamnaţi pentru infracţiuni grave în instanţe au pledat pentru acordul de
recunoaştere a vinovăţiei4.
În cele din urmă, împuternicirea de a negocia recunoaşterea vinovăţiei există
în sistemul de drept penal american, datorită faptului că procurorul, care face parte
din ramura executivă a puterii are autoritate exclusivă de a determina ce acuzaţie i
se aduc învinuitului. Odată cu autoritatea de a aduce învinuiri, procurorul are de
asemenea libertatea de a negocia aceste învinuiri, aceasta însemnând că el poate
aduce acuzaţii mai uşoare sau chiar să le retragă. Pe de altă parte, instanţa nu are
autoritatea de a învinui inculpatul sau de a modifica învinuirea de una singură.
Atunci, care este motivul pentru care procurorii şi avocaţii preferă
negocierea recunoaşterii vinovăţii? Răspunsul este evident: nu există suficienţi
judecători, avocaţi şi procurori pentru a judeca un proces în fiecare caz penal sau
măcar în marea lor majoritate. Astfel, există presiuni serioase asupra rezolvării cât
mai rapide a cauzelor, oferindu-se aceste negocieri ce conţin condiţii avantajoase.
Însă, chiar şi în cazul când ar exista resurse adecvate, negocierea de
recunoaşterea vinovăţiei ar continua să existe. Pentru procuror, această oferă
certitudinea obţinerii unei condamnări, precum şi economisirea unor resurse. Un
alt argument important în favoarea negocierii recunoaşterii vinovăţiei este
necesitatea ca acuzarea să obţină probe de la complici pentru a îi acuza pe ceilalţi.
Înţelegerile de recunoaştere a vinovăţiei asigură o sentinţă mai uşoară
constituie o modalitate de a îi convinge pe inculpaţi să colaboreze şi să depună
mărturii împotriva altor persoane. În privinţa aceasta a apărut foarte multă critică,
menţionând că aceasta va fi o metodă de mituire a martorilor, care adesea depun
mărturii ne demne de încredere sau intenţionat false, vor depune mărturii cu ori ce
scop şi adese ne veridice, pentru a-i incrimina pe alţii, el va proceda astfel pentru a
se salva pe el, întru reducerea propriului termen de pedeapsă. O Curte Federală de
Apel din America a ajuns exact la aceiaşi concluzie, în procesul Statele Unite vs.
Singelton – F. 3d- (10 th Cir 1998). 5

3
УПК РФ, Комментарий. Москва. Изд. ЭКСМО, 2003. с. 585-586.
4
Министерство юстиции США, Справочник по статистике уголовного судопроизводства. Вашингтон, 1995г.,
с. 517.
5
Robert W. Ogren. Înţelegerea de recunoaşterea a vinovăţiei în Statele Unite ale Americii. 2001. p. 5.
 3

Pentru apărarea, înţelegerile de recunoaştere a vinovăţiei prezintă de

asemenea avantaje semnificative. Inculpaţii care pledează “vinovat” primesc în
general sentinţe mai uşoare în caz de condamnare instanţa, care a acceptat acordul,
va fi obligată săi numească o pedeapsă mai blândă cu o 1/3, din sancţiunea
minimă.

-2-
Acordul de recunoaşterea vinovăţiei este o tranzacţie încheiată înscris,
între acuzatorul de stat şi învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a dat
consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse.
Negocierile de recunoaşterea a vinovăţiei pot fi iniţiate fie de acuzare, fie de
apărare. De-a lungul anilor, procesul a devenit din ce în ce mai oficial, iar acum
este absolut obligatoriu ca această înţelegere finală de recunoaştere a vinovăţiei să
fie făcută în scris şi să fie semnată de procuror, avocat şi inculpat. Acest document
mai apoi este prezentat instanţei şi pus la dosar pe întreaga durată a proceduri de
recunoaştere a vinovăţiei.
Acordul de recunoaşterea vinovăţiei poate fi încheiat în orice moment numai
după punerea sub învinuire, până la începerea cercetării judecătoreşti, în cazurile
infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave - art. 504 CPP.
Ca regulă generală, apărarea nu ar trebui să ia în consideraţie recomandarea
de negociere a recunoaşterii vinovăţiei (în caz de e făcută de procuror), decât în
cazul în care avocatul concluzionează, după o evaluare strictă profesională, că
inculpatul poate fi recunoscut vinovat şi sentinţa instanţei poate fi mai severă, dacă
învinuitul, inculpatul îşi va rezerva dreptul de a fi judecat într-un proces cu
procedura deplină. Pentru a ajunge la o concluzie în această chestiune, avocatul
trebuie să dea dovadă de o clară înţelegere a probelor aduse de acuzare, de puterea
şi punctele slabe ale apărării, inclusiv eficienţa potenţială a inculpatului dacă va
depune mărturii sub jurământ.
Înainte de încheierea acordului, avocatul, va avea o întrevedere neoficială
iniţială sau o discuţie cu procurorul, pentru a se informa asupra cazului acuzării,
adică a probelor. Scopul acestei întrevederi este acela de a face o analiză a probelor
acuzării şi posibilitatea de a se face o propunere de negociere a recunoaşterii
vinovăţiei. (Recomandări ca, asemenea propuneri, oferte de negociere de
recunoaştere a vinovăţiei să nu fie adesea prea devreme. Pentru procuror - pericol
de a nu acumula probe în de ajuns, suficiente pentru o condamnare şi pentru
Avocat viceversa).
Aceste etape preliminare pregătesc negocierile de recunoaştere a vinovăţiei,
dacă procurorul şi avocatul sunt deacord. Fiecare din ei având ca obiectiv să îl
convingă pe oponent că poziţia acestuia are puncte slabe. Dacă avocatul şi
procurorul cad deacord asupra acuzaţiilor şi asupra sentinţei pe care o va primi
inculpatul, dacă recunoaşte vina, discuţia se îndreaptă asupra verificării punctelor
ce au fost discutate.
În caz de refuz din partea procurorului de încheierea acordului va fi
obligat să prezinte în scris motivarea refuzului. În acest sens, de menţionat că,
învinuitul, inculpatul are dreptul la încheierea acestui acord, unde procurorul
 4

prin refuz nemotivat va încălca principiul egalităţii faţă de învinuiţi în

dosarele penale.
Etapa finală este aceia, de întocmire acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
În mod normal, procurorul trebuie să se conformeze unui formular pe care îl
foloseşte biroul sau pe care îl recunoaşte instanţa. De aceia, obligaţiile iniţiale de
întocmire a acordului îi revine acuzării, care va trebui să fie aprobat de către
procurorul ierarhic superior(al. 4 art. 505 CPP), 6 care verifică respectarea legii la
încheierea acestuia. Apărarea certifică separat, în scris, declaraţia că acordul de
recunoaştere a vinovăţiei a fost examinat de el personal, că procedura de întocmire
a acordului prevăzută de art. 505 CPP RM, a fost respectată şi că recunoaşterea
vinovăţiei de către învinuit, inculpat rezultă din înţelegerea lor confidenţială
anticipată.
În mod obişnuit o înţelegere de recunoaşterea vinovăţiei conform art. 505
CPP RM, cuprinde un şir de circumstanţe, la care cât procurorul, atât şi apărarea
este necesar să le ea în consideraţie:
1. voinţa învinuitului, inculpatului de a coopera la efectuarea urmăririi
penale sau acuzarea altor persoane;
2. atitudine învinuitului, inculpatului faţă de activitatea sa criminală şi de
antecedentele penale;
3. natura şi gravitatea acuzaţiei înaintate;
4. căinţa sinceră a învinuitului, inculpatului şi dorinţa de aş-i asuma
responsabilitate pentru cele comise de el;
5. voinţa liberă şi benevolă a învinuitului, inculpatului de a-şi recunoaşte
vinovăţia cât mai prompt şi de a accepta o procedură restrânsă;
6. probabilitatea de a obţine condamnarea în cazul respectiv;
7. interesul public de a obţine o judecare mai operativă cu cheltuieli mai
reduse.
Avocatul, în condiţii confidenţiale, discută cu învinuitul, inculpatul şi este
obligat să-i explice drepturile acestuia şi să verifice, în caz de încheierea acordului
de recunoaşterea vinovăţiei:
1. dreptul de a încheia acordul de recunoaşterea vinovăţiei şi de a renunţa
la el;
2. toate aspectele de apărare de care ar trebui să beneficieze în cazul
respectiv
3. pedeapsa maximă şi minimă care poate fi aplicată în cazul respectiv;
4. în caz de încheierea acordului va depune jurământ în faţa instanţei că va
face declaraţi veridice privitor la infracţiunea pusă sub acuzaţie şi că
aceste declaraţii vor putea fi folosite într-un alt proces împotriva sa
pentru declaraţii false;
5. faptul recunoaşterii vinovăţiei nu este consecinţa aplicării violenţei sau
ameninţării.
Controlul judiciar asupra legalităţii acordurilor de recunoaşterea benevolă a
vinovăţii după părerea m-ia trebuia să fie obligatoriu.

6
Codul de procedură penală al RM. //Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 104-110, p. 187.
 5

În primul rând: instanţa de judecată este unicul organ în stat, sarcinile

căruia sunt îndreptate spre realizarea, apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor (conform art. 4 a Legii R.Moldova privind
Organizarea Judecătorească din 6. 07. 1995). A nume instanţei de judecată îi revine
povara de a îngrădi inculpatul de la o înclinare neconştiinciosă de a-şi recunoaşte
vinovăţie.
Ar fi raţional după părerea mi-a, ca legislatorul să prevadă prin lege dreptul
judecătorului de a emite sentinţă de achitare în cazul insuficienţei de probe, chiar
în cazul recunoaşterii benevole a vinovăţiei.
În rândul doi: anume judecătorul poartă răspunderea de sentinţa emisă -
(acesta confirmă şi hotărârea Curţii Constituţionale a Italiei, care a menţionat că,
părţile la încheierea acordului, neconstituţional limitează împuternicirile
judecătorul la primirea hotărârii, doar judecătorul poartă răspundere de emiterea
sentinţei), şi numai judecătorul, are dreptul de a numi pedeapsa cuvenită conform
legislaţiei. 7
Examinarea acordului de către instanţe de judecată se petrece în mod
public, cu excepţia cazurilor în care conform legii, şedinţa poate fi închisă. Şedinţa
de judecată începe cu respectarea prevederilor art. 354(deschiderea şedinţei de
judecată, la data şi ora fixată pentru judecare, preşedintele şedinţei de judecată
anunţă care cauză va fi judecată), 356(îndepărtează martorii din sala de şedinţă), şi
361(soluţionarea chestiunilor privitoare la participarea apărătorului). Instanţa
trebuie să constate consemnând în procesul-verbal al şedinţei pe lângă datele
prevăzute în art. 336 (procesul-verbal al şedinţei), şi următoarele:
1. dacă există declaraţia apărătorului cu privire la dorinţa învinuitului,
inculpatului de a încheia acordul de recunoaşterea vinovăţiei;
2. dacă poziţia avocatului corespunde cu poziţia inculpatului;
3. faptul că instanţa solicită inculpatului să depună în scris jurământul, în
condiţiile art. 108 CPP, şi în caz de depunerea jurământului ultimul va
face declaraţii;
4. inculpatul este chestionat sub jurământ în următoarele: a) dacă înţelege
că se află sub jurământ şi în caz de depune declaraţii false, aceste pot fi
ulterior folosite în potriva lui într-un alt proces pentru declaraţii false;
b) numele, prenumele şi datele prevăzute de art. 358(stabilirea identităţii
inculpatului) CPP;
c) dacă a fost recent supus unui tratament pentru vreo afecţiune mintală
sau de dependenţă de droguri sau alcool, dacă nu se află în prezent sub
influenţa drogurilor, medicamentelor sau băuturilor alcoolice de orice
natură. În caz de răspuns afirmativ instanţa concretizează dacă
inculpatul este capabil de a-şi expune şi adopta poziţia sa;
d) dacă este prima dată sub acuzare, dacă a primit rechizitoriul şi la
discutat cu avocatul său;
e) dacă este satisfăcut de calitatea asistenţii juridice acordate de avocatul
său;
7
Витторио Фанкьотти. Итальянское судопроизводство на основе сделок о признании вины. Университет
Генуи, Италияю ст. 5.
 6

f) dacă recunoaşterea vinovăţiei este rezultatul discuţiilor cu avocatului

său în condiţii confidenţiale şi a avut posibilitate de a discuta acordul
până la semnarea lui;
5. la examinarea acordului de recunoaşterea vinovăţiei instanţa, de
asemenea constată:
a) dacă acest acord reprezintă o expresie integrală a înţelegerii
inculpatului cu statul;
b) dacă inculpatul înţelege condiţiile acordului cu privire la poziţia sa;
c) dacă nu ia fost făcute inculpatului alte promisiuni sau asigurări de
altă natură pentru al influenţa de a-şi recunoaşterea vinovăţiei în
cauza respectivă;
d) dacă nu a încercat cineva s-ăl forţeze sub orice formă pe inculpat
pentru adoptarea poziţiei;
e) dacă inculpatul recunoaşte vinovăţia din dorinţa proprie, întrucât el
este vinovat;
f) dacă acordul se referă la o infracţiune gravă , inculpatul înţelege că
recunoaşte învinuirea de comiterea unei infracţiuni grave;
g) dacă a luat cunoştinţă de materialele şi probele administrate în
cauză;
5. instanţa urmează să informeze inculpatul şi la următoarele:
a) sancţiunea maximă posibilă prevăzută de lege şi orice sancţiune
minimă obligatorie pentru infracţiunea respectivă;
b) dacă îi va fi aplicată o pedeapsă condiţionată şi el va încălca
condiţiile respective, va executa pedeapsa reală;
c) instanţa este în drept să hotărască ca inculpatul compenseze părţii
vătămate prejudiciul cauzat, precum şi cheltuielile judiciare;
d) dacă acordul va fi acceptat, inculpatul va putea ataca sentinţa numai
privitor la pedeapsa fixată şi la încălcările procedurale;
e) faptul că, prin încheierea acordului inculpatul se privează de dreptul
la judecată în procedură deplină.
După aceasta, instanţa întreabă dacă îşi susţine poziţia sa privitor la acordul
încheiat. În cazul în care inculpatul susţine acordul, el face declaraţii despre ceia ce
a săvârşit în legătură cu învinuirea ce i se încriminează şi atitudinea sa faţă de
probele anexate la dosar. Atunci când inculpatul nu susţine acordul de
recunoaşterea vinovăţiei, instanţa dispune judecarea cauzei în procedură deplină. În
acest caz instanţa ar trebui săi explice inculpatului că, în caz de retragerea
acordului şi ulterior vor porni la o procedură deplină, acest acord de recunoaştere a
vinovăţiei nu va fi luat în consideraţie cât în timpul examinării atât şi la emiterea
sentinţei.
În cazul în care instanţa este convinsă de veridicitatea răspunsurilor date de
inculpat şi ajunge la concluzia că recunoaşterea vinovăţiei de către inculpat sete
făcută în mod liber, benevol, conştient, fără presiune sau teamă, instanţa acceptă
acordul şi admite baza faptică a infracţiunii. Soluţia instanţei se consemnează în
procesul-verbal prin încheiere.
 7

Dacă instanţa respinge acordul, cu înregistrarea în procesul-verbal al

şedinţei, va informa părţile cu privire la acest fapt, va anunţa inculpatul în şedinţă
deschisă în baza unor motive temeinice, că instanţa nu este obligată să se
conformeze acordului privind poziţia inculpatului.
Neacceptarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, după părerea mia,
poate fi făcut numai în folosul inculpatului, instanţa prin această neacceptare îi
permite inculpatului de a se apăra într-un proces cu o procedură deplină cu
respectarea strictă a principiului prezumţiei de nevinovăţie conf. Art. 8 CPP,
expunerea acestei idei nu este stipulată expres în lege, dar reiese din al. 3 al art.
507 CPP, unde permite numai procurorului de a ataca cu recurs încheierea în caz de
neacceptarea acordului de recunoaşterea vinovăţiei.
Această idee se mai confirmă şi prin al. 4 al art. 504 CPP, unde este stipulat
expres: instanţa de judecată este obligată să constate dacă acordul de recunoaştere
a vinovăţiei a fost încheiat în condiţiile legii, în mod benevol, cu participarea
apărătorului şi dacă există suficiente probe care confirmă condamnarea. În
funcţie de aceste circumstanţe, instanţa poate să accepte sau nu acordul de
recunoaştere a vinovăţiei.
Unii oponenţi ai acordului de recunoaşterea vinovăţiei susţin că, aceasta
este doar o modalitate pentru procurori şi instanţe să evite încărcarea programelor
lor de şedinţe în instanţe, prin acordarea unor sentinţe favorabile unor criminali
care nu merită acest lucru. Fără îndoială sistemul de recunoaştere a vinovăţiei nu
este perfect şi abuzuri vor avea loc, dar nici în ţările democratice cu un mecanism
bine determinat cum ar fi America, Italia (unde la momentul de faţă există trei
metode de recunoaşterea vinovăţiei), nu există o evidenţă statistică, pe care sar
sprijini afirmaţia că abuzul este larg răspândit.
Există o apărare credibilă? Dacă avocaţii şi procurorii şi-au îndeplinit
sarcina într-un mod eficient, acordul de recunoaşterea vinovăţii la care sa ajuns va
fi a cea, care va ajunge la un rezultat corect şi echitabil.
Doresc să menţionez, că aceste metode îngustează căutarea adevărului
obiectiv şi a echităţii. În schimb ele fac ca, sistemul efectuării justiţiei să fie mai
uşor de perceput. Numai că, ar trebui să ne dăm bine seama, anume pentru noi, ce
este mai principal în procesul penal – economie de timp şi mijloace sau echitatea şi
adevărul obiectiv. Între ridicarea eficacităţii muncii şi neglijenţa echităţii hotarul
este elastic şi penetrabil.
CPP al Republicii Moldova tot nu consacră un articol aparte principiului
aflării adevărului, legislatorul mergând pe o cale de întărire formală a principiului
dat urmând exemplul legislaţiei franceze şi Ruse. Adică, conţinutul principiului dat
rezultă dintr-un şir de articole ale CPP: art. 27 Libera apreciere a probelor; art. 96
Circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal; art. 98 Faptele şi
circumstanţele care nu trebuie dovedite; art. 101 Aprecierea probelor. 8
Garantarea aflării adevărului în procesul instituie un sistem real de garanţii
care contribuie la aflarea adevărului în cauza penală. Dintre aceste garanţii pot fi
evidenţiate ca mai importante următoarele: 1). Asigurarea aflării adevărului de-a
lungul întregului proces penal ca bază principală a activităţii organelor judiciare.
8
CPP al Republicii Moldova din 2 iunie 2003, p. 13, 55-58
 8

2). Acordarea pentru părţi a dreptului ca în tot cursul procesului penal să

dovedească împrejurările care duc la aflarea adevărului. Dispoziţia care prevede că
părţile pot propune probe în tot cursul procesului penal trebuie considerată ca o
garanţie a aflării adevărului. 3). Obligarea oricărei persoane ca, la iniţierea
organului judiciar, să contribuie la aflarea adevărului. 4). Instituirea în cadrul
procesului penal a unui sistem de permanentă verificare a modului de stabilire a
situaţiei de fapt şi de aflare a adevărului în cauză. 9 5). Nici o sentinţă nu poate fi
bazată pe presupuneri.
În această versiune Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
în hotărârea “Cu privire la respectarea normelor de procedură penală la adoptarea
sentinţei” decide: Instanţele judecătoreşti vor ţine cont de faptul că sentinţa de
condamnare trebuie să se bazeze pe probe exacte când toate versiunile au fost
verificate, iar divergenţele apărute au fost lichidate şi apreciate corespunzător.
Toate îndoielile care nu pot fi înlăturate vor fi interpretate în favoarea
inculpatului.10 În cazul când vinovăţia persoanei nu a fost stabilită, persoana pusă
sub învinuire trebuie imediat achitată sau dacă cauza este în proces de anchetă,
aceasta trebuie încetată urmărirea penală.11
Încălcarea principiului dat conduce la urmări procesuale ca: clasarea
procesului penal, emiterea sentinţei de achitare, anularea sentinţei de instanţa
ierarhic superioară.12 După cele constatate, putem spune cu certitudine că principiul
aflării adevărului în procesul penal reflectă gradul de democraţie al procesului
penal şi al societăţii în întregime.
Practica Curţii Supreme de Justiţie demonstrează că în aflarea adevărului în
cauzele penale se mai strecoară greşeli care trag după sine violarea acestui
principiu. Astfel ca exemplu poate servi cauza lui O.C. şi O.G., decizia din 22
iunie 1999.13 Recursul procurorului în acest caz a fost admis cu casarea hotărârilor
instanţelor judecătoreştii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare instanţei de fond,
deoarece cauza a fost examinată în lipsa părţii vătămate şi nu a fost posibilă
stabilirea adevărului. Colegiul Penal conchide că prin sentinţă nu a fost rezolvat
fondul cauzei şi, din aceste motive, casează hotărârile instanţelor judecătoreşti.

9
Volonciu N. Tratat de Procedură Penală. Bucureşti, Ed. Paideia, 1996. p. 92.
10
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 24.04.2000, /Avocatul poporului / 2000, nr. 7-9, p. 2.
11
Добровольская Т.Н. указ. соч., c. 128.
12
Гуценко К.Ф. Уголовный процесс, Москва, изд. Зерцало, 1996, с. 59.
13
Curtea Supremă de Justiţie, Sinteza practicii judiciare, Chişinău 2000, p. 349.