1

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI”

DIN BACĂU
FACULTATEA DE ŞTIINŢE
SPECIALIZAREA
MATEMATICĂ DIDACTICĂ

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Bacău

2011
 2

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI”

DIN BACĂU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE
SPECIALIZAREA

MATEMATICĂ DIDACTICĂ

Rolul noţiunii de limită în unele capitole din

analiza matematică

Bacău

2011
3
 4

Cuprins
1. Introducere .....................................................................................5

2. Capitolul I: Noţiuni sumare de topologie

1.1 Elemente de topologie generală................................................. .6

1.2 Spaţii metrice.............................................................................. 8

1.3 Spaţii vectoriale ..........................................................................9

1.4 Spaţiu normat ..............................................................................9

1.5 Spaţii Hilbert .............................................................................10

1.6 Aplicaţii .....................................................................................12

3. Capitolul II: Şiruri din Rn

2.1 Limita unui şir ...........................................................................16

2.2 Şiruri fundamentale ...................................................................17

2.3 Lema lui Cesaro. Teorema lui Weierstrass – Bolzano.

Teorema lui Borel – Lebesgue …………………………..... 19

2.4 Şiruri convergente din R............................................................ 21

2.5Aplicaţii ..................................................................................... 23

4. Capitolul III: Limite de funcţii. Continuitate

3.1 Limite de funcţii reale de variabilă reală....................................34

3.2 Limite laterale.............................................................................36

3.3 Propietăţile limitelor de funcţii...................................................41

3.4 Continuitatea funcţiilor reale de variabilă reală..........................45

3.5 Propietăţile functiilor continue................................................... 48

3.6 Limita funcţiilor vectoriale.......................................................... 57

3.7 Aplicaţii....................................................................................... 65

5. Bibliografie........................................................................................71
 5

Introducere

Noţiunea de limită este indispensabilă în definirea şi studiul conceptelor de bază ale

analizei matematice: continuitatea, derivabilitatea şi integrabilitatea funcţiilor.

Germenii noţiunii de limită trebuie să fie aparut din cele mai vechi timpuri, de vreme ce

babilonienii aproximau radăcina pătrată dintr – un număr pozitiv de forma a  xn , unde (xn)n 

 a 
1 este şirul dat de relaţia de recurenţă xn =  x n   , pentru n  1 şi x1 = a.
 xn 

Această aproximaţie s-a dovedit ulterior nu numai corectă ci şi avantajoasă pentru

calculul numeric.

Apoi pentru determinarea lungimii la un cerc de rază r, grecii utilizau aproximarea l  pn,
unde pn = 2rn sin  /n este perimetrul poligonului regulat cu n laturi înscris în acest cerc.

În formulările lor moderne, noţiunile de limită de şiruri şi de limită de funcţii într-un

punct se întalnesc în carţile lui B. Bolzano (1817) si Cauchy (1821), iar în forme apropiate de
cele actuale apar odata cu inceputurile elaborarii riguroase a conceptului de multime a numerelor
reale in lucrarea lui G. Cantor (1872) si Weierstrass (1874).

Dintre contributiile ultimului sfert de secol mentionam cercetarile de analiza nestandart

ale lui A. Robinson (1960) in care conceptualul de limita se echivaleaza cu o teorie revitalizata a
infinitatilor mici precum si cele ale lui E. Y. Mc. Shane relative la introducerea axiomatic a
notiunii de limita.

Ideea de limită a unei functii f : E -> R într-un punct a  R a aparut din necesitatea de a
descrie comportarea lui f in jurul lui a, mai ales în apropierea lui a există o infinitate de puncte ale
lui E, adică atunci când a este punct de acumulare pentru E.
 6

Capitolul I

Noţiuni de topologie

1.1 Elemente de topologie generală

O topologie asupra unei mulţimi nevide X este prin definiţie o familie  de mulţimi care
se bucură de următoarele trei propietăţi:

 Intersecţia a două mulţimi din  este un element din 

 Oricare reuniune de elemente din  este un element din 
 X  şi   

Mulţimea X se numeşte spaţiul topologiei  iar perechea ( x 0 ,  ) este prin definiţie

spaţiul topologic.

Fie x0 un punct de pe o dreapta.Vom numi vecinatate a lui x0, orice punct V care conţine
un interval deschis (a, b) care conţine pe x0 astfel încât x0  (a,b)  V. În particular orice interval
deschis (a, b) care conţine pe x0, adică a < x0 < b este o vecinătate a lui x0. (fig. 1.1)

a x0 b
(fig. 1.1)

Vecinătaţile de forma ( x0   , x0   ) se numesc vecinătăţi simetrice ale lui x0. (fig. 1.2)

x0   x0 x 0 

(fig. 1.2)

Observaţie: Orice vecinătate V a lui x0 conţine o vecinătate simetrică a lui x0.

Demonstraţie: Fie (a,b) un interval deschis şi x0  (a,b)  V. Cum a< x0<b rezultă:
a = min(x0-a,b- x0)>0 şi (x0-  ,x0+  )  (a,b)  V.
Propietăţi:

 Orice punct x  X are o vecinătate. Într-adevăr X este o vecinătate pentru oricare

din punctele sale.
 Dacă V este o vecinătate a lui X şi U  V, atunci U este o vecinătate a lui X.
 Dacă V’ şi V’’ sunt două vecinătaţi ale lui x atunci V '  V '' este o vecinătate a lui X.
 Dacă V este o vecinătate a lui X, există o parte G  V astfel încât V este vecinătate
a oricărui punct din G.

Aceste propietăţi sunt suficiente pentru a defini o topologie  în felul următor:

Teoremă: Să presupunem că ataşăm fiecărui punct x  X o familie  x de mulţimi

numite vecinătăţi ale lui x, care conţin punctul x, având propietăţile expuse mai sus. Sub familia
 7

 acelor mulţimi din familia {  x } xX care sunt vecinătăţi pentru orice punct al lor constituie o

topologie pe X, în care familia vecinătăţilor unui punct x, în sensul definit este familia  x .

Demonstraţie: Fie { Vi } iI , o familie de mulţimi din  . Dacă x

 V1
iI , ales arbitrar,
j  I

Pentru care x  VS . Dar Vj este prin definiţie vecinătate pentru orice punct al său şi în

particular pentru x. Din V2, 

iI
V1
va fi o vecinătate a lui x. Rezultă: 
iI
V1  .

Presupunem că V   şi V   . Dacă x  V  V rezultă x  V şi x  V este

’ ’’ ' '' ' ''

vecinătate a lui x. Cum x este arbitrar în V  V  V  V   . Cum X conţine orice vecinătate a

' '' ' ''

unui punct oarecare x al său rezultă X este vecinătate pentru orice punct al său şi deci X   ,
 este topologie asupra lui X.

Considerăm în această topologie, familia vecinătătilor unui punct x. Mai sus am arătat că

această familie verifică propietăţile de mai sus şi deci este o familie  x .

Fie A o mulţime de numere:

Definiţie: Un punct x0 din A este un punct interior al mulţimii A dacă există o vecinătate

(a,b) a lui x0 conţinută în mulţimea A, adică x0  (a,b)  A .

A spune că x0 este punct interior a lui A înseamnă deci că A este vecinătate a lui x0.

Mulţimea punctelor interioare ale mulţimii A se numeşte interiorul lui A şi se noteză IntA sau
0
A . Evident interiorul lui A este conţinut în A. 0
A  A . Interiorul mulţimii vide este tot

mulţimea vidă.

0
Definiţie: Mulţimea A se numeşte mulţime deschisă dacă este egală cu interiorul său A

= A, adică toate punctele sale sunt puncte interioare. Observăm că din definiţia unei vecinătaţi

rezultă că o mulţime deschisă este o vecinătate pentru orice punct al ei.

Spunem că un punct I0  R este un punct exterior al lui A, dacă I0 este punct interior al

complementarei lui A, adică există o vecinătate V alui I0 cu V  CA, sau ceea ce este acelasi

lucru cu V  A   .
 8

1.2. Spaţii metrice

Spaţii metrice

Definiţie: Fie X o mulţime nevidă

1.O aplicaţie d : X x X -> R+. Se numeşte distanţă sau metrică pe X dacă îndeplineşte:

M1: d(x,y)=0  x = y

M2: d(x,y)=d(y,x) pentru orice x,y  X

M3: d(x,z)  d(x,y)+d(y,z) pentru orice x,y,z  X (inegalitatea triunghiulară)

2.Perechea (X,d) poartă numele de spaţiu metric

Propoziţie:

Dacă (X,d) este un spaţiu metric atunci:

1.d(x1,xn)  d(x1,x2)+d(x2, x3)+....+d(xn-1,xn) pentru orice n şi x1,x 2 ,... ,xn 

X,arbitrar

2.|d(x,z)-d(y,z)|  d(x,y), oricare ar fi x,y,z X

3.|d(x,y)-d(x,,y,)|  d(x,x')+d(y,y') pentru oricare patru puncte x,x',y,y' X
Demonstraţie:

1.Din (M3) avem : d(x1,X3)  d(x1,x2)+d(x2,x3).Ţinând cont de (M3) şi de inducţie vom

obţine relaţia I a propoziţiei.

2.Din (M3) avem : d(x, z)  d(x, y) + d(y, z) şi apoi d(y, z)  d(y,x)+d(x,z)=d(x,y)

+d(x,z).

Din aceste inegalităţi obţinem:

d(x, z) - d(y, z)  d(x, y) (I) şi :d(y, z) - d(x, z)  d(x, y) (2)

Din inegalităţile (I) si (2) obţinem: |d(x,y)-d(y,z)|  d(x,y).

Această inegalitate se poate interpreta în plan astfel:

Lungimea oricărei laturi a unui triunghi este cel puţin egală cu diferenţa lungimilor
celorlalate două.

3. Aplicând inegalitatea de la punctul 1 punctelor x,x’,y,y' avem:

d(x,y)  d(x,x') + d(x',y’) + d(y',y) => d(x,y) -d(x',y')  d(x,x’) + d(y,,y) (3)

Schimbând rolurile perechi (x,y) cu perechea (x'.y') avem: d(x’,y’) - d(x,y)  d(x,x’) i d(y’,y)
(4)

Din inegalităţile (3) si (4) obţinem : |d(x,y) - d(x',y’)|  d(x,x')+d(y,y')

 9

Inegalitatea se poate interpreta în plan în sensul că într-un patrulater oarecare diferenţa

lungimilor a doua din laturi este cel mult egală cu suma lungimilor celorlalte două laturi.

1.3 Spaţii vectoriale

Definiţie: Se numeşte spaţiu vectorial sau liniar pe un corp comutativ K cu element

unitate un grup abelian X în care vom nota cu ‘ + ‘ legea de compunere a elementelor şi în care
este definită o aplicaţie a produsului cartezian KxX în X, notată pe scurt  x, cu x  X,   K,
cu următoarele proprietăţi:

1. Pentru orice   K,   K şi pentru orice element x  X avem:

 (  x)   x
(   ) x  x   x
ex = x
2. Pentru orice element   K şi pentru orice pereche x  X, y  Y avem:
a(x +y) =  x+  y.

De obicei K este corpul numerelor reale sau corpul numerelor complexe. Noţiunea de spaţiu
vectorial mai poate fi definit şi în următoarea formă.

Definiţie: Numim spaţiu liniar real sau spaţiu vectorial peste R o mulţime X înzestrată cu
două operaţii numite adunarea şi înmuţirea cu scalari care satisfac următoarele proprietăţi:

1. x + (y + z) = (x + y) + z, oricare ar fi x,y,z X
2. x + y = y + x, oricare ar fi x,y  X
3.   X astfel încât  + x = x +  , oricare ar fi x  X
4. oricare ar fi x  X  -x  X astfel încât x + ( -x ) = 0
5.  (x+y) =  x +  y,  x,y  X,   R
6. (    )x =  x +  x,  x  X,  ,   R
7.  (  x)  ( ) x, x  X ,  ,   R
8. 1 x = x 1,  x  X

1.4. Spaţiu normat

Definiţie: O funcţie || ||: X -> R, se numeşte normă pe spaţiul vectorial X dacă satisface
următoarele proprietăţi:

1. ||x|| = 0 <=> x = 0

2. ||  x|| = |  | ||x||    R şi x  X
3.||x+y||  ||x|| + ||y||,  x, y  X

Un spaţiu vectorial X înzestrat cu o normă se numeşte spaţiu normat.

Observaţie: Pe un acelaşi spaţiu vectorial se pot defini norme, iar în raport cu fiecare normă
spaţiul vectorial devine spaţiu normat cu propietaţi distincte.

Propoziţie: Dacă (X, || ||) este un spaţiu liniar normat atunci:

1. pentru orice x1, x2,...,xn are loc: ||x1+x2+...+xn||  ||x1|| + ||x2||+...+||xn||

 10

2. pentru orice x,y  X avem: | ||x|| - ||y|| |  ||x - y||

Propoziţie: Dacă (X, || ||) este un spaţiu liniar normat atunci d(x,y) = ||x-y|| este pentru
orice x,y  X o distanţă cu următoarele proprietăţi:

1. d(x+z, y+z) = d(x,y),  x, y, z  X

2. d(  x,  y) = |  | d(x, y),    R si x, y  X

Demonstraţie: Fie d:XxX -> R+. Verificăm dacă d(x, y) = ||x-y|| este o distanţă pe X:

M1: d(x, y) = 0  ||x - y|| = 0  x = y

M2: d(x, y) = ||x - y|| = ||-(y - x)|| = |- l| ||y-x|| = ||y-x|| = d(y, x),  x,y  X

M3: d(x, z) = ||x - z|| = ||x – y + y - z||  ||x-y|| + ||y-z|| = d(x, y) + d(y, z),  x, y, z  X

Din M1, M2, M3 rezultă că d(x, y) = ||x-y|| este o distanţă. În plus:

d(x + z, y + z) = ||(x+z) - (y+z)|| = ||x-y|| = d(x, y),  x, y,z  X

d(  x,  y) = ||  x-  y|| = |  | ||x - y|| = |  | d(x, y),  x,y  X

Observaţie: Din teorema precedentă rezultă că orice spaţiu liniar normat poate fi organizat
ca un spaţiu metric. Reciproca acestei afirmaţii nu este adevărată întrucat în primul rând pentru
definirea de metrică nu se cere structura de spaţiu liniar pe mulţimea nevida X. Dar chiar şi în
corpul în care X este spaţiu liniar vom vedea că se pot defini metrici care sa nu provină din
norme.

Dacă o distanţă d provine însă dintr-o normă atunci această normă este unic determinată de d prin
||x|| = d(x, y)

1.5. Spaţii Hilbert

Fie X spaţiu vectorial faţă de  (unde  poate fi R sau C).

Definiţie: Se numeşte produs scalar o funcţie ( , ): XxX ->  care satisface:

S1 : (x, x) > 0,  x  X; (x, x) = 0 => x=0

S2 : (  x, y) =  (x,y);  x, y  X şi   
S3 : (x1+x2,y) = (x1,y) + (x2,y), Vx1,x2,y  X

S4 : (x, y) = (y, x),  x,y  X

Teoremă: Fie X spaţiu liniar înzestrat cu produsul scalar: ( , ) : XxX->  atunci:

1.|(x,y)|  1/2[(x, x) + (y, y)],  x,y  X

2 . | (x,y)|  ( x, x ) ( y, y )

Demonstraţie:
 11

1. Dacă x,y  R (x,y) = 0 atunci inegalitatea se verifică . Fie x,y (x,y)  0, rezultă:
( x  y, x  y )  0,   l si x, y  X
( x , x )  ( x ,  y )  ( y , x )  (  y ,  y )  0
( x, x )   ( x, y )   ( y , x )  |  | 2 ( y , y )  0
Alegem   ( x, y ) / | ( x, y ) | rezultă:
 ( x, y ) ( x, y ) ( x, y ) 2 
 ( x, x )  ( x, y )  ( y, x )  2
( y, y )  0 
 | ( x, y ) | | ( x, y ) | | ( x, y ) | 
x y
2. Dacă (x,x) = 1, (y,y) = 1. Fie x’ = si y '  . Rezultă:
( x, x ) ( y, y )
 x x  ( x, x )
(x' , x' )   ,  1
 ( x, x ) ( x, x )  ( x, x )

 y y  ( y, y )
(y', y')   ,  1
 ( y, y ) ( y , y )  ( y, y )
 
Rezultă: |(x’,y’)|  1  (x/ ( x, x) , y / ( y , y ) )  1 | ( x, y ) | ( x, x ) ( y, y ) )
Fie X spaţiul l cu produs scalar: ||x|| = ( x, x ) (*).
Demonstrăm că (*) este o normă:
1. ||x||  0, || x || 0  x  0 (evident)
2. || x || (x, x)  |  | 2 ( x, x) |  | ( x, x) |  | || x ||

|| x  y || 2  ( x  y, x  y )  ( x, x)  ( x, y )  ( y, x)  ( y, y ) || x || 2 2 Re( x, y ) || y || 2 || x || 2 2 | ( x, y ) | 

|| y || 2 || x || 2 2 || x || || y ||  || y || 2  (|| x ||  || y ||) 2 || x  y |||| x ||  || y ||

Observaţie: Inegalităţile 1 şi 2 pot fi scrise:

1’.|(x,y)|  1/2[||x||+||y||]
2’.|(x,y)|  ||x|| ||y||.

Definiţie: Se numeşte spaţiu prehiibertian un spaţiu liniar cu produs scalar si normat cu

normă indusă de produsul scalar.

Observaţie: Orice spaţiu liniar se poate organiza ca spaţiu prehiibertian.

Definiţie: Dacă un spaţiu prehiibertian este complet (adică este un spaţiu Banach), el se
numeşte spaţiu al iui Hilbert sau spaţiu hilbertian.
 12

1.6 Aplicaţii

Aplicaţia 1. Dacă este un spatiu metric atunci aplicaţiile următoare

si , (4)

sunt distanţe pe .

Soluţie: Oricare ar fi si atunci .

Într-adevăr, din , deducem

Cu ajutorul acestei inegalitaţi se arată usor că d1 verifică axioma triunghiului.

Aplicaţia 2. Notăm cu V = (0, ∞), mulţimea numerelor reale strict pozitive şi definim pe V
operaţiile: “⊕” şi “∗” date prin: x ⊕ y = xy şi α ∗ x = xα, ∀x,y ∈ V şi α ∈ R.

Aratati dacă (V, ⊕, ∗) este sau nu spaţiu vectorial real.

Soluţie: Verificăm, pe rând, axiomele din definiţia spaţiului vectorial. Începem cu structura
de grup abelian a mulţimii V cu operaţia “⊕”:

Asociativitatea: ∀ x, y, z∈V, (x ⊕ y) ⊕ z = x ⊕ (y ⊕ z)

(x ⊕ y) ⊕ z = (xy) ⊕ z = (xy)z = x(yz) = x(y ⊕ z) = x ⊕ (y ⊕ z)

Comutativitatea: ∀ x, y∈V, x ⊕ y = y ⊕ x ; x ⊕ y = xy = yx = y ⊕ x

Existenta elementului neutru: ∃ θ ∈ V a.i. ∀ x ∈ V x ⊕ θ = θ ⊕ x = x

Deoarece avem deja verificată comutativitatea e suficient să considerăm ecuaţia:

x ⊕ θ = x <=> xθ = x <=>θ =1∈V

Elementul simetric unui element din V: ∀ x∈V ∃ x’∈V a.i. x ⊕ x’= x’ ⊕ x = θ

Deoarece avem deja verificată comutativitatea e suficient să considerăm ecuaţia: x’ ⊕ x = θ <=>

x’x = 1 <=>x’=1/x ∈V

În continuare verificăm axiomele din definiţia spaţiului vectorial:

1) α ∗ (x ⊕ y) = α∗x ⊕ α∗y, ∀ x, y∈V , ∀ α∈R

α ∗ (x ⊕ y) = α ∗ (xy) = (xy)α= xαyα= xα ⊕ yα= α∗x ⊕ α∗y

2) (α+β) ∗x = α∗x ⊕ β∗x, ∀ x ∈V , ∀ α, β ∈R

(α+β) ∗x = xα+β= xαxβ= xα ⊕ xβ= α∗x ⊕ β∗x

3) α ∗ (β∗x) = (αβ) ∗x, ∀ x∈V , ∀ α, β ∈R

 13

α ∗ (β∗x) = α∗ (xβ) = (xβ)α = xαβ= (αβ) ∗x

4) 1∗x = x, ∀ x∈V

1∗x = x1= x

V împreună cu aceste două operaţii are structură de spaţiu vectorial real.

Aplicaţia 3. Fie l2 mulţimea şirurilor x = (x1, x2, ... , xn) de numere reale cu propietatea că:


n 2
x   . Spaţiul l2 este liniar real în raport cu operaţiile de adunare şi înmulţire cu scalari reali ale
i 1 i

 
1
n
şirurilor. Pe l2 se defineşte funcţia: ||x|| = x
2 2
 0 x  l 2
i 1 i

Demostrăm că este o normă:

 
1
n
N1: ||x|| = 0 -> xi
2 2
 0 -> x1 = 0, i  N * ->x = 0
i 1

 
1
N2: ||  x|| = n
(xi ) 2 2
|  | || x || x  l 2 şi   R
i 1

    x     y 
1 1 1
n n 2 2 n 2 2
N3: ||x+y|| = ( xi  y i ) 2 2
|| x ||  || y ||, x, y  R n.
i 1 i 1 i i 1 i

Deci l2 este spaţiu normat.

Observaţie: Un spaţiu vectorial normat, ca spaţiu metric, cu distanţă euclidiană, este complet şi se
numeşte spaţiul lui Banach.

Aplicaţia 4. Considerăm operaţiile:

⊕: R+* × R+* → R+* şi ⊗: R × R+* → R+* , x ⊕ y = x ⋅ y , α ⊗ x = xα , ∀x,

y ∈ R+* ,∀α ∈ R , unde "⋅" este înmulţirea numerelor reale.

Să se arate că R +
*
împreună cu cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real.

Soluţie:Verificăm condiţiile spatiului vectorial:

I. a) Fie x, y∈ R+* ; rezultă că x ⊕ y = x ⋅ y = y ⋅ x = y ⊕ x , conform

comutativităţii înmulţirii numerelor reale.

b) Fie x, y, z ∈ R+* ; rezultă că (x ⊕ y) ⊕ z = (x ⋅ y) ⋅ z = x ⋅ ( y ⋅ z) = x ⊕ ( y

⊕ z) , în baza asociativităţii înmulţirii numerelor reale.

c) Numărul real 1 este elementul neutru faţă de operaţia ⊕ : x ⊕ 1 = 1 ⊕ x = 1*x = x,

∀x∈ R+*

1 1
d) ∀x∈ R+* ∃ x-1 = ∈ R+* astfel încât x ⊕ x-1 = x-1 ⊕ x = x * =1
x x
II. a) Fie α,β ∈ R, x ∈R+*. Rezultă că (α + β )⊗ x = xα +β = xα ⋅ xβ =α ⊗ x ⊕β ⊗
x. b) Fie α ∈R, x, y∈R+*Rezultă că: α ⊗ (x ⊕ y) =(x ⊕ y)α = (x ⊕ y)α = xα ⊕ yα =
(α ⊗ x) ⊕ (α ⊗ y) .

c) Fie α, β ∈R, x∈R+*. Rezultă că: (αβ) ⊗ x = xαβ = xβα =(xβ)α =α ⊗ (xβ) = α
⊗ (β ⊗ x) .

d) Fie x ∈R+* , rezultă că: 1R ⊗ x = x1 = x .

 14

Aplicaţia 5. Fie Mmn(R) spaţiul vectorial al matricelor cu m linii şi n coloane cu elemente

n n
din R. Dacă A =(aij) şi B =(bij), 1 ≤ i ≤ m şi 1 ≤ j ≤ n, atunci formula A, B    aij bij
i 1 j 1

defineste un produs scalar, deci Mmn(R) este un spatiu prehilbertian.

n n
Soluţie: Norma unei matrici este deci: ||A|| =   aij 2 ,  A  Mmn(R).
i 1 j 1

Spatiul Mmn(R) se poate identifica cu spaţiul Rmn prin urmatoarea aplicaţie:

 a11 .......a1n 
 : Mmn(R) -> Rmn, ϕ(A) = (a11, a12,…..a1n,…..,an1,…….amn), pentru  A =  

 am1.........amn 
Mmn(R).

Se observă imediat că aplicaţia  are următoarele propietaţi:  este bijectivă,  (A+ B) = 

(A) +  (B) şi  (  A) =   (A),  A, B  Mmn(R) si    ϒ, de unde rezultă că spatiul

Mmn(R) şi Rmn sunt izomorfe din punct de vedere algebric. Avem de asemenea: ||  (A)|| = ||A||,

 A Mmn(R), de unde rezultă că cele două spaţii sunt izomorfe şi din punct de vedere

topologic. Cum spaţiul Rmn este Hilbert, rezultă că şi spaţiul Mmn(R) este un spaţiu Hilbert.

Aplicaţia 6. Se consideră R2[X] = {f  R[X] | grad (f)  2} si f1, f2, f3  R2[X], f1 = 1, f2

= X -1, f3 = (X -1)2. Să se arate că polinomul f = X2 – 3X +5 se poate scrie ca o combinaţie liniară
a polinoamelor f1, f2, f3 cu scalar reali.

Soluţie: Să arătăm că f se poate pune sub forma f =  1 f1 +  2f2+  3f3, unde  1,  2,  3,

 R urmează sa-l determinam.
Relaţia se mai scrie: X2 – 3X +5 =  3X3+ (  2-2  3)X +  1-  2+  3.

De aici se obtine sistemul:

3  1

2  23  3 cu solutia  1=1,  2=-1;  3=1.
      5
1 2 3
Aşadar f = 3f1 – f2 + f3.

Aplicatia 7. Arătaţi că urmatoarele spaţii nu sunt spaţii Hilbert:

n
a) Să considerăm R p spaţiu real n dimensional cu norma:

1p
=   x k 
n p
x p pentru p  1 (x = (x n ,…,x n )). Am văzut că ║ ║ p este o normă
 k 1 
şi că R
n
p este spaţiu Banach. Să arătăm că nu este spaţiu Hilbert pentru 1  p  2.
Să luăm:
 15

x = (1, 1, 0, …, 0)
y = (1, -1, 0, … ,0).
Avem x  y = ( 2, 0, 0, … ,0) şi x  y = (0, 2, 0, …,0).
x p
 y p
 21 p , x  y p
 xy p
2 pentru orice p ≠ 2 legea paralelogramului nu este
verificată.
b) Să considerăm spaţiul C[0, π/2] al funcţiilor continue pe [0,π/2] cu norma: x  max x (t ) ,

t  [0,π/2]. Fie x(t) = cos t, y(t) = sin t. Avem: x  y  1.

x y  max sin t + cos t  2 , t  [0,π/2]
x y = max cos t – sin t  1, t  [0,π/2]
 2 .
2 2 2 2
Deci x y  x y x  y
 16

Capitolul II
Şiruri în Rn

2.1. Limita unui şir

Definiţie: O funcţie f: N —> Rn definită pe mulţimea N a numerelor naturale, cu valori în
Rn se numeşte şir de puncte din spaţiul Rn.

Vom nota un şir de puncte din Rn, ca de obicei: x1,x2,...,xk,... sau prescurtat ( xk ) k  N sau mai
simplu (xk). Şirurile convergente de puncte din Rn se definesc la fel ca şirurile convergente de
numere.

Definiţie: Un punct x0  Rn este limita unui şir (xk) de puncte din Rn, dacă în afară
fiecărei vecinătăţi a lui x0 se află cel mult un număr finit de termeni ai şirului.

Se scrie: lim x k = x0 sau xk—>x0.

k 

Dacă V (x0) este o vecinătate a lui x0, atunci relaţia xk  V (x0) este echivalentă cu

||xk – x0|| <  . Obţinem astfel o definiţie echivalentă a limitei unui şir de puncte din Rn, dată de:

Propoziţia 1: Un punct x0  Rn este limita unui şir (xk) de puncte din Rn, dacă şi numai
dacă, pentru orice număr  >0 există un număr N(  ) astfel încât oricare ar fi k>N(  ) să avem:

||xk – x0|| < .

Din propoziţia următoare rezultă o definiţie echivalentă cu cea de mai sus, în care se foloseşte
convergenţa şirului normelor, care este un şir de numere.

Propoziţia 2: lim x k = x0 dacă şi numai dacă lim || xk  x0 || = 0

k   x 

Demonstraţia rezultă imediat din propoziţia 1.

Şirurile care au limită se numesc şiruri convergente.

Toate proprietăţile şirurilor convergente de numere, în care au intervenit relaţia de ordine,

se păstrează şi pentru şirurile convergente de puncte din spaţiul Rn şi demonstraţiile sunt aceleaşi
sau se deduc, mai simplu, din proprietăţile corespunzătoare ale şirurilor de numere:

1. Limita unui şir convergent este unică.

2. Criterii de convergenţă: Fie (  k ) un şir de numere. Dacă ||xk – x0||   k , k  N şi

 k -> 0 , atunci xk -> x0. Într-adevăr, pe baza criteriului de convergenţă de la şirurile de numere,

rezultă că ||xk – x0|| ->0 deci xk -> x0 .

3. Dacă xk -> x0, atunci ||xk|| -> ||x0|| || k lim lim

   xk|| = k    ||xk||.
 17

4. Orice şir convergent (xk) de puncte din Rn este mărginit, adică exista un număr M
astfel ca ||xk||  M, oricare ar fi k  N.

5. Dacă xk -> x0 şi yk -> y0 , atunci xk +yk -> x0 + y0 şi k lim lim lim

   (xk+yk) = k    xk + k    yk

6. Dacă xk ->x0 şi yk -> y0, atunci xkyk -> x0y0: lim = k lim lim
k    (xkyk)    xk k    yk .

7. Dacă xk -> x0 şi yk -> yo, atunci (xk/yk) -> (xo/yo)

m
lim (x /y ) = ( lim x / lim y ) =
k  k k k  k k  k  i 1 lim lim y
k    xik k    ik

8. Dacă xk-> xo şi  k —>  0, (  k,  0  R), atunci  kxk—>  0  0:

lim (a x )= lim
k  k k k 
k lim x
k  k.

9. Orice subşir al unui şir convergent este convergent şi are aceeaşi limită.
Demonstraţia se face la fel ca pentru subşiruri ale şirurilor numerice, folosind definiţia cu
vecinătăţi a limitei.

10. Prin schimbarea ordinii terminilor unui şir convergent se obţine tot un şir convergent
şi cu aceeaşi limită.

11. O mulţime AeRn este închisă dacă şi numai dacă, odată cu orice şir convergent de
puncte din A, limita şirului aparţine de asemenea lui A.

2.2 Şiruri fundamentale. Criteriul lui Cauchy

Definiţie: Un şir (xk) de puncte din spaţiul Rn este un şir fundamental ( sau şir Cauchy),
dacă pentru orice număr  > 0 există un număr N(  ), astfel încât oricare ar fi p  N(  ) şi q
 N(  ) să avem: ||xp-xq|| <  .

Orice şir convergent de puncte din Rn este un şir fundamental. Demonstraţia se face ca şi pentru
şiruri de numere înlocuind modulul cu norma.

Propoziţie: Un şir (xk) kxN de puncte din Rn are limita a  Rn dacă şi numai dacă, pentru
fiecare i i = l,2,...,n, şirul coordonatelor (xik ) k  N are limita ai = pri a.

Pentru demonstraţie se folosesc inegalităţile:

n n
|  i |  i 2   |  i |
i2 i 1

n
Prima inegalitate rezultă astfel:  i 2    i 2 , deci |  i |   i 2   i 2
i 1

2
n n n  n 
A doua inegalitate rezultă astfel: i 2
  |  i |   |  i j |    |  i
2

|

i 1 i 1 i , j 1  i 1 
 18

n n
Deci:  i 2   |  i |
i 1 i 1

Vom folosi aceste inegalităţi luând: 1  xik  ai , i  1,2,3,..... Atunci:

n n
| xik  ai |  ( xik  ai ) 2   | xik  ai |
i 1 i 1
sau
n
| xik  ai ||| x k  a ||  | xik  ai |
i 1

k = 1,2,3,….

Daca xk —> a, atunci xk - a—> 0 şi deci, conform criteriului de convergenţă de la şirurile

de numere, rezultă xik -> ai pentru fiecare proiecţie i=l,2,...,n

Reciproc, să presupunem că: x ik -> ai, x2k —> a2, ... , xik -> an Atunci: | xk – a1 | -> 0, |x2k - a2|
-> 0, ... , | xnk - ak | -> 0 deci:  | xk -ai | -> 0

Din inegalităţile de mai sus rezultă atunci că: ||xk - a|| -> 0, adică xk -> a.

Definiţie: lim x = a, dacă şi numai dacă, pentru orice număr

k  k  > 0, există un număr
N(  ), astfel încât pentru orice k > N(  ) să avem |xik – ai | <  , oricare ar fi i=l,2,... ,n.

Această definiţie se poate deduce, de altfel din definiţia cu vecinătăţi, folosind numai vecinătăţile
pătratice.

Criteriul lui Cauchy: Un şir (xk)keN de puncte din Rn este un şir convergent dacă şi numai
dacă este şir fundamental.

Dacă (xk) este un şir convergent, atunci el este şir fundamental, după cum s-a specificat mai
înainte. Reciproc, să presupunem că (xk) este şir fundamental şi să arătam ca este convergent.

Se folosesc inegalităţile: | xip -x iq |  ||xp-xq|| ,i=l,2,...,n p,q=l,2,3,...

Deoarece (xk)keN este şir fundamental pentru orice număr  > 0 există un număr N(  ) astfel
încat, oricare ar fi p  N(  ) si q  N(  ) să avem ||xp- xq|| <  , şi cu atât mai mult |xip-xiq | <

i = l,2,...,n.

Aşadar, fiecare şir de coordonate (xik)k  N i=1,2,....n este un şir fundamental de numere, şi deci
este convergent: x1k -> a1, x2k -> a2, ........xnk -> an

Conform propoziţiei precedente şirul (xk) este convergent şi are limita a = (a1,a2, ... an)

2.3. Lema lui Cesaro. Teorema lui Weierstrass –

Bolzano. Teorema lui Borel – Lebesgue
Lema lui Cesaro: Orice şir convergent de puncte din Rn conţine un subşir convergent.

Pentru simplitatea scrisului, vom da demonstraţia acestei leme în cazul spaţiului R3.

Fie (xn, yn, zn) un şir mărginit din R3 . Din inegalităţile:

 19

| xn | < || (xn, yn, zn) ||

| yn | < || (xn, yn, zn) ||

| zn | < || (xn, yn, zn) || rezultă că şirurile coordonatelor (xn), (yn), (zn) sunt de asemenea mărginite,
deci li se poate aplica lema lui Cesaro pentru şiruri numerice.

Şirul (xn) fiind mărginit, conţine un subşir convergent: xn' -> xo.

Să extragem din şirul (yn) subşirul (yn') format din termenii care au aceeaşi indici cu cei ai
subşirului (xn') în şirul (xn)

Subsirul (yn') este de asemenea mărginit, deci conţine un subşir convergent: yn’’-> yo

Să extragem din şirul (zn) subşirul (zn’’) format din termenii care au aceeaşi indici ca şi

cei ai subşirului (yn’’) în şirul (yn)

Subşirul (zn’’) este de asemenea mărginit, deci conţine un subşir convergent: z’’’—> z0

Să reţinem din şirurile (xn) şi (yn) acei termeni care au aceeaşi indici ca şi cei ai subşirului

(zn’’’) în şirul (zn). Obţinem subşirurile (xn’’’) si (yn’’’).

Cum (xn’’’) este un subşir al şirului (xn') avem: xn’’’—> x0

De asemenea, deoarece (yn’’’) este şi subsir al şirului (yn’’) avem: yn’’’->y0

Atunci ((xn’’’,yn’’’,zn’’’))n  N este un subşir convergent al şirului iniţial (xn,yn,zn)n  N

(xn’’’,yn’’’,zn’’’) -> (xo,yo,zo) şi lema este demonstrată.

Teorema lui Weierstrass - Bolzano: Orice mulţime mărginită şi infinită are cel puţin un

punct de acumulare.

Deoarece A este infinită , putem extrage un subşir (xk) de puncte distincte din A. Şirul (xk)
este mărginit, deoarece A este mărginită. Conform lemei lui Cesaro şirul (xk) conţine un subşir
convergent: xnk -> x0

Rezultă că fiecare vecinătate a lui x0 conţine o infinitate de termeni ai şirului (xnk), adică o
infinitate de puncte din A, deci xo este punct de acumulare al mulţimii A.

Propoziţie: Dacă mulţimea A  Rn este compactă, atunci proiecţiile sale A1 ,A2 ,...,An sunt
mulţimi compacte pe dreaptă.

Deoarece A este compactă, este mărginită, proiecţiile sale A1, A2, ..., An, sunt de asemenea
mărginite.

Rămâne de arăta că proiecţiile sunt mulţimi închise.Vom face demonstraţia numai pentru
mulţimea A1 .

Fie x1k —> a1 un şir convergent de puncte din A1; să arătam că şi limita sa a1 aparţine lui
A1 de unde va rezulta că A1 este închisă.
 20

Deoarece x1k  A1 există un şir (xk) de puncte din A ale căror proiecţii pe prima axă sunt
termenii şirului (x1k): pr1xk = x1k.

Şirul (xk) este mărginit ( deoarece A este mărginită). El conţine deci un subşir convergent

xkp —> b şi, deoarece A este închisă, limita şirului aparţine de asemenea lui A, b  A. Atunci

x1kp —> b1 şi deoarece b  A, avem b1  A1. Dar (x1kp)p  N este un subşir al şirului (x1k)k  N ,
deci are aceeaşi limită, x1kp —> a1 ; limita unui şir convergent fiind unică, rezultă că a1 = b1 şi
deci: a1  A1.

Teorema lui Borel-Lebesgue: Din orice acoperire cu mulţimi deschise a unei mulţimi
compacte A  Rn, se poate extrage o acoperire finită a mulţimii A. Fie (G  ) o familie de mulţimi

deschise care acoperă pe A. Pentru fiecare punct x  A există o mulţime deschisă G  din familie,
astfel că x  G  ; x este deci un punct interior al lui G  . Am obţinut astfel o familie de
vecinătăţi dreptunghiulare (I  ) care acoperă pe A. Să notăm A1, A2, ..., An proiecţiile mulţimii
compacte A. Aceste proiecţii sunt de asemenea mulţimi compacte.

Fie (I  1), (l  2), ..... I  n) familii de intervale deschise liniare, obţinute cu proiecţiile
intervalelor n-dimensionale ale familiei (I  ). Familia (I  i) acoperă mulţimea compactă Ai (i =
l, 2, ..., n) deci conform teoremei lui Borel-Lebesgue de pe dreapta, există un număr finit de
intervale din (I  i) care acoperă pe A; Intervalele n-dimensionale de forma I  =I  1
1
x I 2
2
x ... I
n
 n , formate cu acele intervale care acoperă respectiv mulţimile A1, A2, ..., An sunt in număr finit.
Aceste intervale n-dimensionale acoperă mulţimea A1xA2x ... xAn şi cu atât mai mult mulţimea A,
deoarece A  A1xA2x. . . xAn. Fiecare asemenea interval I  este conţinut într-o mulţime G  .
Obţinem astfel un număr finit de mulţimi G  care acoperă mulţimea A.
 21

2.4. Şiruri convergente din R

l. Să considerăm şirul a1, a2, ...,an în care a = l/n (n  N). Ne dăm seama, foarte uşor, că
termenii acestui şir descresc necontenit, se apropie tot mai mult de zero. Vom încerca să
cuprindem într-o formulare matematică precisă această constatare de ordin experimental. Pentru a
verifica matematic că termenii şirului precedent se apropie în adevăr de zero când rangul lor
creşte, vom proceda astfel: vom lua un număr pozitiv  (după voie îl putem presupune oricât de
mic vrem) şi vom verifica dacă există un rang v începand de la care termenii şirului să scadă toţi
sub  . Pentru aceasta trebuie ca n > v să implice: l/n <  . Dar n > v este echivalent cu l/n < l/v.
Dacă avem: l/v <  adică v > l/  atunci cu atât mai mult vom avea l/n <  pentru toţi
termeniii de rang mai mare decât v. Inegalitatea precedentă poate fi verificată, de exemplu, dacă
luăm pentru v cel mai mic număr natural care depăşeşte pe l/s.

Dupa cum se vede, rangul v depinde de  adică este o funcţie de  . Îl vom scrie astfel:
v  . Aşadar: Pentru orice număr  > 0 există un rang v  astfel încât n > v  să implice an <  .
Această propoziţie constituie constatarea, formulată în termeni matematici, a faptului intuit
experimental la inceput, anume că termenii şirului considerat se apropie tot mai mult de numărul
zero.

Dacă la fiecare termen al şirului considerat am adauga numărul 1, am obţine un alt sir:

b1, b2, ... , bn,... cu b = l /n+ l = (n+ l )/n. Din raţionamentul făcut mai sus rezultă că:

Pentru orice număr  > 0 există un rang v  astfel încât n > v  să implice 0 < bn-l <  .

Această propoziţie constituie constatarea , matematic formulată, a faptului că termenii

şirului se apropie necontenit de numărul 1.

Propoziţiei precedente i se poate da un aspect geometric:

Să consideram vecinătatea (1-  ,1+  ) a punctului 1. Pentru n > v  toţi termenii şirului
(bn) vor aparţine acestei vecinătăţi. În afară va ramane numai un număr finit şi anume termenii:

b1, b2,...,bv 

Bineînţeles, numărul acestor termeni, care este întotdeauna finit, depinde de  . Reciproc,
să presupunem că orice vecinătate ( l -  ,l+  ) a punctului 1 lasă în afară un număr finit
( depinzând de  ) de termeni. Daca bv  este termenul de rang cel mai înalt lăsat afară, pentru n
> v  toţi termenii se vor afla în intervalul (1-  ,1+  )

Definiţie: Un număr a este limita unui sir (an) dacă orice vecinătate a lui a conţine toţi

termenii şirului, cu excepţia unui număr finit de termeni. Cu cât vecinătatea lui a este mai mică,cu
atât se vor afla în afara sa mai mulţi termeni, însă tot în număr finit.

În loc de a spune că a este limita şirului (an) se spune de asemenea ca şirul (an) are limita a, sau că
şirul (an) este convergent (sau converge) către a, sau încă, şirul (an) tinde către a.

lim a = a sau lim a = a sau an->a

n  n n n
 22

Şirurile care au limită se numesc şiruri convergente. Şirurile care nu sunt convergente vor
fi numite şiruri divergente.

Aşadar, şirul (an) este divergent dacă nici un număr real nu este limita sa. Din definiţia
limitei unui şir deducem prin negare următoarea:

Propoziţie: Un şir (an) este divergent dacă şi numai dacă, oricare ar fi numărul a, există o
vecinătate Va a lui a, în afara căreia se află o infinitate de termeni ai şirului.

Exemple:

1. Şirul a, a, ..., a, .... Este convergent şi are limita a.

Într-adevăr, toţi termenii şirului coincid în reprezentare pe dreaptă în punctul a, deci orice
vecinătate a lui a conţine toti termenii sirului( fară excepţie), adică a este limita şirului. Aşadar,

daca an = a pentru orice n  N , lim a = a. Scriem lim a = a

n   n n  

2. Din exemplul considerat mai sus deducem că şirul 1, 1/2, 1/3, ...,1/n,...., are limita 0.

lim l/n = 0 sau l/n -> 0

n  

Exemple de şiruri divergente:

1. Şirul numerelor naturale 1,2,3,...n,... este divergent. Fie a un număr oarecare şi

vecinătatea sa V = ( a - 1/4, a + 1/4) de lungime ½. Deoarece distanţa dintre două numere
naturale este cel puţin egală cu 1, în această vecinătate se află cel mult un număr natural, deci în
afara ei se află o infinitate de numere naturale. Deducem că a nu este limita acestui şir. Cum a a
fost ales arbitrar rezultă că nici un număr nu este limita a acestui şir, deci şirul este divergent.

2. Se demonstrează ca mai inainte că şirurile: -1, -2, -3, ...-n, ...; 1,-2,3,-4,5,-6, sunt
divergente.

3. Şirul 0,1,0,1,....,0,1,.... este divergent. Să arătam că 1 nu este limita a şirului. În

adevăr, în afara vecinătăţii (1/2 , 3/2) a lui 1 se afla o infinitate de termeni ai şirului, anume toti
termenii egali cu 0. Deci 1 nu este limtă a şirului

( * )( ) ( a )

0
-1/2 1/2 3/2 V

Se arată la fel că 0 nu este limită a şirului, alegând vecinătatea ( - 1/2,1/2) a lui 0. Dacă a este un
număr oarecare diferit de 0 si de 1, putem alege o vecinătate V a sa care nu conţine nici pe 0 nici
pe 1, şi în afară sa, se află toţi termenii şirului. Deci nici a nu este limită a şirului. Rezultă că şirul
nu are nicio limită, adică este divergent.

Observaţie: Din faptul că într-o vecinătate a lui a se află o infinitate de termeni ai şirului,
nu rezultă că în afara acestei vecinătăţi se află neapărat un număr finit de termeni.
 23

Teorema: Un număr a este limita unui şir (an) dacă şi numai dacă, pentru orice număr

 > 0 există un număr N(  ) astfel încât, oricare ar fi n  N(  ) să avem: | an - a | <  .

Demonstraţie: Să presupunem întâi că a = nlim

   an Fie
 > 0 oarecare. După cum am

remarcat mai inainte,termenii a din şir care nu verifică inegalitatea | an-a| <  , se află în afara
vecinătăţii (a-  , a+  ) deci sunt în număr finit; putem găsi deci un termen aN după care, în şir,
nu se mai află nici unul dintre aceştia. Dacă notăm N(  ) = N+1, atunci oricare ar fi n  N(  )
avem an  (a-  ,a+  ), adică | an-a | <  şi prima implicaţie a teoremei este demonstrată.

Reciproc: să presupunem verificată condiţia din enunţul teoremei. Fie V o vecinătate a lui
a. După cum am remarcat mai sus, vecinătate V conţine o vecinate simetrică a lui a , de forma (a-
 , a+  ) cu  > 0.

Conform presupunerii, pentru acest  există N(  ) astfel încât pentru n  N(  ) să avem |an-a|
<  , adică an  (a-  , a+  )  V. În afara vecinătăţii V a lui a se află cel mult primii N(  ) - l
termeni în număr finit. Urmează că a este limta şirului (an) şi cu aceasta şi a doua implicaţie a
teoremei este demonstrată. Din această teoremă prin negaţie deducem următoarea :

Propoziţie: Şirul (an) este divergent dacă şi numai dacă, pentru orice număr a  R, există
un număr  0 > 0 (care depinde de a ) cu proprietatea că oricare ar fi N există un număr n  N
( care depinde de N şi de a) astfel încât să avem: | an-a |   0.

2.5 Aplicaţii

.
Aplicaţia 1 Să se arate că:

2  3n   3
n

a) lim 0
n 4n

n2  2
b) lim 
n  n  1

2  3n   3
n

Soluţie. a) Trebuie să arătăm că   0, N  �astfel incat n  N , 

4n

2  3n   3
n
2  3n   3
n n
3  3n 3
Avem însă   n  3  
4n 4n 4 4
 24

2  3n   3
n n n
3
  . Inegalitatea 3      devine:
3
Rezultă că, atunci când 3      , avem si
4 4n 4

n x
3   3
    n  log 3 (atenţie la monotonia functiei exponentiale x    ). Putem deci alege
4 3 4 3 4

 
N  log 3  1.
 4 3

n2  2
Soluţie. b) Trebuie să arătăm că:   0, N  �astfel incat n  N ,   . Această
n 1

inegalitate devine: n  2   n    n   n  2    0
2 2
 

Se calculează discriminantul trinomului de gradul al II-lea:        4  8

2

Acesta este la randul sau un trinom de gradul al II-lea in  , avand discriminantul

  16  32  48 . Radacinile ecuaţiei      0 sunt deci 1,2  2  2 3 . Ne interesează semnul

 
trinomului     pentru   0 . Pentru   0; 2 3  2 avem      0 . Inecuaţia   este

verificată de orice valoare a lui n  N. Se poate alege în acest caz N  0 .

Dacă însă   2 3  2 avem      0 . Inecuaţia   este verificată când

               2  4  8 
n   ;  ;   . Se poate alege N  1   .
 2   2   2 
    

0, daca   2 3  2
 n2  2
Rezultă N       2  4  8  ; în consecinţă, lim .
 1    , daca   2 3  2 n  n  1

  2 

Aplicaţia 2. Să se calculeze limitele şirurilor:

lim 6n 2  5n  9
a) n
3n 2  2n  5

 n n n2 
b) lim  2 (sin n! )  * 
n
n 1 n2  1 n  2

3n  5 n
c) lim
n
3 n 1  5 n 1

n2 1
d) lim
n sin
n 1 n

1
e) lim n( )
n 2 1
n 1
 25

1  2  ....  n
f) lim 2
n
n  3n  1

g) lim
 k (k  1)
n k 1
3n(n  1)(n  2)

5 9 5 9
n 2 (6   2 ) 6  2
n n  1* n n   0* 6  0  0  0* 6  0
Soluţie a): Avem:
2 5 n 2 5 300 3
n 3 (3  2  3 ) 3 2  3
n n n n

n
Soluţie b): Să observăm că lim sin( n!)  0 (fiind produsul a două şiruri: an=
n
n 1
2

n
  0 si bn = sin (n!) (mărginit) – unul convergent la zero şi celalalt mărginit) şi
n 1
2

n n2 n3 1 1
*  lim
lim n 2  1 n  1 n 3  lim  1
2 1 2 n 1 1 2 1 0  0  0
n n (1   2  3 ) 1  2  3
n n n n n n

n 2
lim n * n  0  1  1
Deci lim xn = lim sin( n! ) +
n n
n2 1 n
n2 1 n  2

 3  n  n
5 n    1 3
  1
 5    1 *  5 
Soluţie c): Se aduce şirul la forma: xn = , unde la

n 1  3 
n 1
 5  3  n 1
5    1  
 5   5

numărator, am forţat factor comun exponential cu baza mai mare (supraunitara) 5n, pentru a

n
 
3
obtine sirul     0. Analog am procedat la numitor. Deci:
5

n  3  n 
3 lim     1
  1
 5    1 * 0  1  1
n
lim xn = 1 *  5 n 1 1
 *
n 5 3 5  3  n 1
 5 0 1 5
  1 lim    1
5 n
 5  

1
sin
n n   1*1  1
Soluţie d): xn =
n 1 1
n

1
n 2 1
n 1
Soluţie e): xn =   1 * ln 2  ln 2
n 1 1
n 1

n( n  1)
Solutie f): Se restrange suma 1+2+….+n = , si deci limita din xn = ½.
2
 26

Soluţie g): Suma de la numerator se scrie:

n n n
n( n  1)( 2n  1) n( n  1)
 k (k  1)   k 2   k  6

2
k 1 k 1 k 1

Cu acestea lim
n
xn = 1/9.

Aplicaţia 3. Utilizand criteriul lui Couchy să se arate că urmatoarele şiruri sunt

convergente:

2n + 1
a) an =
5n + 2

1 1 1 1
b) b n = 1 + + 2 + 3 +  + n
2 2 2 2

n sin k 2
c) c n = ∑ k
k =1 2

1 1 1 1
d) b n  1    
2 3
2 2 2 2n

Solutie a): Demonstram că:

( ∀ ) ε > 0, (∃ ) N = N ( ε ) astfel incat a n + p - a n < ε , ( ∀ ) n ≥ N ( ε ) si p ∈ N

2( n + p ) + 1 2n + 1 ( 5n + 2) ( 2n + 2p + 1) ( 2n + 1) ( 5n + 5p + 2)
a n +p an = =
5( n + p) + 2 5n + 2 ( 5n + 2) ( 5n + 5p + 2)

10n 2 + 10np + 9n + 4p + 2 10n 2 10np 9n 5p 2 p

= =
( 5n + 2) ( 5n + 5p + 2) ( 5n + 2) ( 5n + 5p + 2)

p
a n+p an < ε ⇒ <ε
( 5n + 2) ( 5n + 5p + 2 )

p este un numar arbirar.Ca nd p → ∞ obtinem :

p p 1
lim = lim =
p → ∞ ( 5n + 2) ( 5n + 5p + 2 ) p→∞ 5n 2 5( 5n + 2)
p ( 5n + 2) +5+
p p

1 1 10ε 1 10ε
⇒ ≤ε⇒ n ≥ , deci putem lua N( ε ) = 1 +
5( 5n + 2) 25ε 25ε

1 1 10ε 1 10ε
⇒ ≤ε⇒ n ≥ , deci putem lua N( ε ) = 1 +
5( 5n + 2) 25ε 25ε

Soluţie b): Demonstram că

( ∀ ) ε > 0, (∃ ) N = N( ε ) astfel incat b n + p b n < ε , ( ∀ ) n ≥ N( ε ) si p ∈ N

 27

1 1 1 1 1 1 1 1
b n +p - b n = 1 + + 2 +  + n + n +1 +  + n + p - 1 2 
2 2 2 2 2 2 2 2n
1 1 1 1 1 1 1 1 1
= n +1 + n +2 +  + n + p = n +1 1 + ++ p 1 < n + 2 +
2 2 2 2 2 2 2 2 2
1 1
1
1 2 2p 1 1 1
= = n 1 < n
2n 1 2 2 p
2
1
2
1
b n +p bn < n 1 1 1
⇒ 2 ⇒ .Deci N ( ε ) = 1 +
n ≤ ε ⇒ n > log 2 log 2
2 ε ε
b n +p bn < ε

1
( ∀ ) ε > 0, (∃ ) N( ε) = 1 + log 2 astfel incat b n + p b n < ε , ( ∀ ) n ≥ N( ε ) si p ∈ N
ε

Soluţie c):

n +p
sin k 2 n sin k 2 n +p
sin k 2 n +p
sin k 2
c n +p - c n = ∑ k
∑ k = ∑ ≤ ∑ ≤
k =1 2 k =1 2 k = n +1 2k k = n +1 2k
n +p
1 1 1 1 1
≤ ∑ k = n +1 1 + + + p 1 <
k = n +1 2 2 2 2 2n
1
dupa cum am aratat la exercitiul anterior ⇒ se obtine N ( ε ) = 1 + log 2
ε

1
( ∀ ) ε > 0, (∃ ) N( ε) = 1 + log 2 astfel incat b n + p b n < ε , ( ∀ ) n ≥ N( ε) si p ∈ N
ε

Solutie d):

Demonstram ca
    0,   N  N   astfel incat b n  p  b n   ,   n  N    si p  N

1 1 1 1 1 1 1 1
b np  b n  1     1     
2 n n 1 np 2
2 2 2 2 2 2 2 2n
1 1 1 1  1 1  1  1 1 1 
    1   
     
 
n 1 n2 n p n 1  n  2
2 2 2 2  2 2 1
p
 2  2 2
2p 
1  1 

1  

1 2  2p  1  1  1
   
1  
 
2 n 1 2 n
 2p  2n
1
2
1 
b np  b n  1  1
 2n      n  log 2
 2 n 
b np  b n  

 1
Deci N     1  log 2
 


    0,   N    1  log 2 1  astfel incat b n  p  b n   ,   n  N    si p  N

 

Aplicaţia 4.Calculaţi:
 28

1  4  2  5  3  6  ...  n  n  3 
a) lim
n  Cnn3

 
 1  1   1 
b) lim  1  1   ... 1  n n  1 
n 
 3  6     
 
 2 
n
k 2
c) lim
n 
 k 1 k !  k  1 !  k  2  !

n
k  2k
d) lim
n 
 k 1  k  2  !

n
2k  1
e) lim 
n 
k 1 k!

Soluţie a) Trebuie mai întâi calculată suma de la numărator, care se scrie mai simplu:
n n n

 k  k  3   k 2  3 k
k 1 k 1 k 1

Se cunosc însă rezultatele:

n
n  n  1
S1  1  2  ...  n   k 
k 1 2
n
n  n  1  2n  1
S 2  12  22  ...  n 2   k 2 
k 1 6

n 2  n  1
2
n
S3  1  2  ...  n   k 
3 3 3
 S12
3

k 1 4

n n n
n  n  1  2n  1 3n  n  1 n  n  1  n  5 
Rezultă:  k  k  3   k  3 k   
2

k 1 k 1 k 1 6 2 3

Pe de altă parte, Cnn3  Cn33 

 n  3  n  2   n  1
6

n  n  1  n  5  6 n 2  5n
Limita este: lim   2 lim 2 2
n  3  n  1  n  2   n  3 n n  5n  6
Solutie b) Termenul general al şirului se scrie sub formă condensată astfel:

n  2  n k2  k  2
 1 
k  k  1
  
k 2   k  2 k  k  1

Se observă că putem descompune în factori liniari trinomul de la numarator:

k 2  k  2   k  1  k  2 

Acum scriem câţiva termeni ai produsului, încercând să observăm ce se simplifică:

 29

n
 k  1  k  2  1 4 2  5 3  6 4  7

k 2 k  k  1
   
2 3 3 4 4 5 56
 ...

După cum observăm, primul factor simplificat complet este 4. Cei aflati înaintea sa (1,2,3) se
simplifică numai partial. Pentru finalul produsului, trebuie să scriem ultimii 4 factori (tot ataţia
caţi am scris şi la început ca să observăm simplificarea completă a lui 4). Aceştia corespund
valorilor k  n  3, k  n  2, k  n  1 si k  n :

n
 k  1  k  2   1 4  2  5  3  6  4  7  ... 
k 2 k  k  1 2 3 3 4 4 5 5 6


 n  4   n  1   n  3 n   n  2   n  1   n  1  n  2  
 n  3  n  2   n  2   n  1  n  1 n n  n  1
1 n2
 
3 n

La fel, ultimul factor simplificat complet este  n  1 . Factorii mai mari decat acesta nu se
simplifica decat partial, rezultatul fiind cel de mai sus. Calculul limitei este acum foarte simplu:

lim 
n
 k  1  k  2  1
 lim
n2 1

n 
k 2 k  k  1 3 n  n 3

Soluţie c) În toate sumele intervin, dupa cum se observa, factoriale. In plus, in cea de-a
doua apare si 2k .

Se dă k ! factor la numitorul termenului general al sumei si rezulta:

k 2 k 2 k2
  
k !  k  1 !  k  2  ! k !  1  k  1   k  1  k  2   k !  k  2   k  1  k  2  
k 2 1
 
k !  k  2
2
k !  k  2

Am ajuns aparent într-un impas. Ideea este să observam că dacă amplificam fractia cu
 k  1 , obtinem la numitor  k  2  ! :
k 2 k 1 k  2 1 k 2 1
    
k !  k  1 !  k  2  !  k  2  !  k  2  !  k  2  !  k  2  !
1 1
 
 k  1 !  k  2  !
Aceasta forma este adecvată însumîrii termen cu termen:

n 
n
k 2 1 1  1 1 1 1

k 1 k !  k  1 !  k  2  !
  
k 1   k  1 !
     
 k  2  !  2! 3! 3! 4!
1 1 1 1 1 1
...      
n !  n  1 !  n  1 !  n  2  ! 2  n  2  !

1 n
k 2 1
Cum lim  0  lim  
n   n  2 ! n 
k 1 k !  k  1 !  k  2  ! 2

Soluţie d) Ideea de rezolvare este să adunăm şi să scadem 2 k-ului de la numărator.

Termenul general al sumei devine:
k  2k

 k  2  2   2k  k  2   2k
 
2k 1

2k

2k 1
 k  2 !  k  2 !  k  2  !  k  2  !  k  1 !  k  2  !
Se scriu acum caţiva termeni ai sumei (cel putin doi de la inceput si doi de la sfarsit):
 30

n 
n
k  2k 2k 2 k 1  2 2 2 2 2 23

k 1  k  2  !
  
k 1   k  1 !
     
 k  2  !  2! 3! 3! 4!
2n 1 2n 2n 2 n 1 2n 1
...      1
n !  n  1 !  n  1 !  n  2  !  n  2 !

2n 2 n 1 n
k  2k
Dar lim  0  lim  0  lim  1
n   n  2  !
n! k 1  k  2  !
n  n 

Soluţie e) Oricât am încerca, nu vom reuşi să descompunem termenul general al sumei in

ceva care sa produca izbavitoarea simplificare in lant. Solutia este sa despartim suma sub forma:

n
2k  1 n
k n
1 n
1 n
1

k 1 k!
 2 
k 1 k !
 
k 1 k !
 2k 1  k  1 !
 
k 1 k !

Este momentul sa ne amintim de sirul:

n
1 1 1 1
En    1    ... 
k 0 k ! 1! 2! n!

n
 1
Acesta este convergent si are limita e  lim 1   (vezi demonstratia in manual).
n 
 n
Rezulta:
n
2k  1 2 2 n
2k  1

k 1 k!
 2 En 
n!
 En  1  3 En  1   lim 
n ! n k 1 k !
 3e  1

Aplicaţia 5. Să se calculeze limita sirului (xn)n 1 unde : xn = , oricare n≥1.

Soluţie: Prin împartire şi descompunere în fracţii simple obtinem:

xn = 1 - =1-( )=1-( ), k 1

Atunci

deci

1 1 5
lim + =
x > ∞ xn = 2 3 6

1! 2! ...  n !

Aplicaţia 6. Fie şirul cu termenul general an  lim a
 2n  ! . Să se calculeze n n .
n  n! n 1
Solutie :Avem an    an  , n  2 . Cum
 2n  !  n  1  n  2  ...(2n) n2

1
lim  0  lim an  0 .
n  n  2 n
 31

Aplicaţia 7. Fie  an  n 1 un şir cu proprietatile 0  an 1  an si an 1  an , n  1 . Să se arate

2 2

că sirul  an  n1 este convergent.

Soluţie. Ce apare oarecum dificil aici este că şirul implicat nu este definit strict prin
formula termenului general sau relaţia de recurenţă. Şirul este caracterizat numai prin doua
inegalitati, din care trebuie sa rezulte convergenţa.

an21  an2  an21  an2  0   an 1  an   an 1  an   0

Tinem cont ca an 1  an  0 si rezulta an 1  an  0  an 1  an  sirul  an  n1 este strict

descrescator.

0  an 1  an 
   0  2an  an  0, n  1  sirul  an  n1 este marginit inferior de 0.
 an 1  an 
Conform criteriului lui Weierstrass, rezulta ca sirul este convergent.

n k α 1 + k α 2 + ..... + k 1
lim
Aplicaţia 8. Sa se arate ca n > ∞ ∑ α = , α =3,4,…..
k =1 n + k
α 2
+ .... + k α

Soluţie: (Pentru α =3, se obtine o problema cunoscuta)

n k α 1 + k α 2 + ..... + k n k α 1 + k α 2 + ..... + k n k α 1 + k α 2 + ..... + k
∑ α α 2
< ∑ α α 2
<∑ (1)
k =1 n + n + .... + n k =1 n + k + .... + k k =1 nα

1 n α 1 1 n
Se ştie că nlim
>∞ n α
∑k 1
= si nlim ∑ k α i = 0 (∀ ) i = 2, α _ 1
k =1 α > ∞ nα k =1

Ambele egalitati rezulta imediat daca se aplica lema Stolz – Cesaro.

De asemenea sunt cunoscute egalităţile

n n

lim ∑kα 1 ∑kα i

k =1 1 si nlim k =1
= 0, (∀ ) i = 2, α _ 1
n >∞
α α 2 = >∞
α α 2
n + n + ..... + n α n + n + ..... + n

Relaţiile următoare se demonstrează imediat folosind aceasi lema a lui Stolz – Cesaro.

1 n k α 1 + k α 2 + ..... + k 1
Asadar dupa trecerea la limita inegalitatile (1) devin: ≤ nlim ∑ ≤
α >∞ α
k =1 n + k
α 2
+ .... + k α

Aplicaţia 9. Să se demonstreze convergenta urmatoarelor siruri:

2n + 1
a) xn = ,n ≥ 1
n

1 1 1
b) xn = + + .... + ,n ≥1
n +1 n + 2 2n

5 * 7 * 9.....[5 + 2( n 1)]
c) xn =
4 * 7 * 10.....[ 4 + 3(n 1)]

Solutie a): Studiem mărginirea şi monotonia şirului.

1
Mărginirea şirului. Să observam că 0 < xn = 2 + ≤ 3, ∀ n ≥ 1, ceea ce arată că
n
şirul este mărginit.

Monotonia şirului. Pentru monotonie se calculează diferenţa a doi termini consecutive

oarecare ai şirului, când avem:
 32

2(n  1)  1 2n  1 1
xn+1 – xn =    0, n , adica x n 1  x n , n  1. Prin urmare (xn)
n 1 n n () n  1
este strict descrescător. Conform teoremei lui Weierstrass rezultă (xn) convergent.

1 1 1 n
Solutie b): Marginirea sirului. Avem: 0 < xn <   .....    1,  n.
n 1 n 1 n 1 n 1
Deci şirul (xn) este mărginit.

1
Monotonia sirului. Se calculeaza xn+1 – xn =  0 , ceea ce da xn < xn+1,
2( n  1)(2n  1)
adica şirul este strict crescator. Din teoremei lui Weierstrass sirul (xn) este convergent.

Solutie c): Să observam că între termenii şirului putem stabilii o relaţie de recurenţă

2n  5
x n ,  n  1.
xn+1 = 3n  4

x n 1 2n  5
 1
De aici se constată uşor x n 3n  4
, ceea ce dă (xn) şir strict descrescator. Cum evident

xn > 0, rezultă şirul este marginit inferior. Deci şirul este convergent. Fie lim x n  l. Pentru a
n

2
l,
obtine limita l se trece la limita in relatia de recurenta si rezulta l = 3 adica l = 0 unde

l = inf
n
xn.

8n  3
Aplicaţia 10. Fie sirul  un  n1 , un  . Se defineste sirul  an  n1 , an  u1u2 ...un . Sa se
8n  1
5
arate ca sirul  an  n1 este strict monoton si ca an  . Sa se calculeze lim
n 
an .
8n  5
n
Soluţie. Sigur că prima idee care vine în minte este ca în produsul an   uk s-ar
k 1

simplifica niste factori, obtinandu-se o expresie mai simplă pentru an . Din nefericire,
simplificarea nu iese. O prima observatie este ca un  0  an  0, n  1 (şirurile date sunt
pozitiv definite). Mai mult, se vede imediat ca un  1, n  1 . Cum insa
an 1
 un 1  1  an 1  an  sirul  an  n1 este strict descrescator.
an

5
Pentru stabilirea inegalitaţii an  , recurgem la metoda inducţiei matematice. Mai
8n  5
5 5 25 5
întâi, se vede ca a1  u1      65  81 ; inegalitatea se verifica asadar prin
9 13 81 13
5
calcul direct pentru n  1 . Presupunem acum pentru n  1 ca an    . Trebuie
8n  5
5
demonstrat ca pentru  n  1 avem inegalitatea an 1    . Se înmulţeşte inegalitatea
8n  13
8n  5
  cu un 1  şi rezultă:
8n  9

5 8n  5 5  8n  5 
an  un 1   
8n  5 8 n  9 8n  9
 33

Pentru a deduce de aici inegalitatea   este suficient să arătam că:

5  8n  5  5
   8n  5   8n  13  8n  9 
8n  9 8n  13
  8n  5   8n  13    8n  9   64n 2  144n  65  64n 2  144n  81
2

5
care este evidentă. Rezultă deci an  n  1
8n  5

5
Cum lim  0  lim an  0 , conform criteriului majorarii.
n  8n  5 n 

Aplicatia 11. Sa se calculeze:

1  2 2  3 3  ...  n n
a) lim
n  n2 n

 n ! , a  �
a

b) lim n
n   an  !
n
Solutie a) Aplicam teorema Stolz-Cesaro pentru an   k k , bn  n n . Se calculeaza:
2

k 1

lim
an 1  an
 lim
 n  1 n  1
 lim

 n  1 n  1   n  1 n  1  n 2 n

2

n 1  bn  n  1 n  1  n2 n n  n  1  n5
n  b n  2 5

4
 1  1 1
 1    1   1 
 n  1  n  n  1 n  n  1
4 2
n  n n 2
 lim 5  lim  
n  n  5n  10n  ...  1  n
4 3 5 n  10 1 5
5   ...  4
n n

1  2 2  3 3  ...  n n 2
Rezultă lim 
n  n2 n 5

Solutie b) Se calculeaza mai intai:

  n  1 !  an  !
a
an 1
lim  lim  
n   an  a  !
 n !
n  a a
n

 n !   n  1  an  ! 
a a

 lim 
n   an  !  an  1  an  2  ...  an  a 
 n !
a

a
 1
1   1
 lim  n  a
n   1  2  a a
 a   a   ...  a  
 n  n  n
 n !  1
a

Rezultă că lim n  aa

n   an  ! a a
 34

Capitolul III
Limite de funcţii. Continuitate

3. 1 Limite de funcţii reale de variabilă reală

3.1.1 Definirea limitei cu ajutorul vecinătăţilor

Fie funcţia f : E -> R şi x0 un punct de acumulare a mulţimii E (x0 finit sau infinit)

Definiţie: Se spune că un număr 1 ( finit sau infinit) este limita funcţiei f în punctul x0

dacă pentru orice vecinătate U a lui 1 există o vecinătate V a lui x0, astfel încât, oricare ar fi

x  x0 din V  E, să avem f(x)  U.

lim lim
Limita funcţiei f în punctul xo se notează: x  x0 f(x) sau x  x0 f(x) şi se citeşte limita de
x  x0

f(x) când x tinde către x0.

3.1.2 Definiţia cu  şi cu  a limitei

În definiţia cu vecinătăţi a limitei, să luîm vecinătăţile U ale lui 1 de forma:

(l-  , l+  ) cu  > 0, dacă 1 finit;

(  ,+  ) dacă l = +  (  oarecare)

(-  ,  ) dacă l = -  (  oarecare) şi vecinătăţile V ale lui x0 de forma : (x0 -  , x0 +  ),cu

 > 0 , dacă x0 finit;

(  ,+  ), dacă x0 = +  (  oarecare)

(-  ,  ), dacă x0 = -  (  oarecare)

A spune că x  V înseamnă: |x – x0| <  , dacă x0 este finit

x >  , dacă x0 = + 
x <  , dacă x0 = - 
A spune că f(x)  V înseamnă: | f(x)-l| <  , dacă 1 este finit

f(x) >  , dacă l = + 

f(x) <  , dacă l = - 

 35

Ţinând seama de faptul că în definiţia limitei putem folosi numai vecinătăţi simetrice ale
punctelor finite ( deoarece orice vecinătate a unui punct conţine o vecinătate simetrică a acestui
punct) şi transcriind cu notaţiile de mai sus, definiţia limitei, se obţin două definiţii particulare
după cum x0 sau 1 sunt finite sau infinite.

Vom considera x0 şi 1 finite.

lim
 x  x0 f(x) = l (sau f(x) —>1 când x—> x0) înseamnă că pentru orice  > 0 există

 > 0 astfel încât oricare ar fi x  E, x  x0 cu |x - x0| <  să avem :

|f(x)-l| < 

lim f(x) = l înseamnă că pentru orice
x  
 > 0 există un  astfel încât oricare ar fi x
 E cu x >  să avem |f(x) - l| < 

lim
x   
f(x) = l înseamnă că pentru orice  > 0 exista un  , astfel încât oricare ar fi
x  E, cu x >  să avem : |f(x) - l| < .
lim
 x   x 0 f(x) = +  înseamnă că pentru orice  există un  > 0 astfel incat oricare

ar fi x  E, x  x0 cu |x -x0| <  să avem f(x) > 

lim
 x   x 0 f(x) = -  înseamnă că pentru orice  există un  >0 astfel încât oricare ar

fi
x  E, x  x0, cu |x-x0| <  să avem f(x) < 
 x    f(x)= +  înseamnă că pentru orice  există un  > 0 astfel încât oricare
lim

ar fi x  E, x  x0 cu x >  să avem f(x) > 

 x    f(x) = -  înseamnă că pentru orice  există un  > 0 astfel încât oricare ar
lim

fi
x  E cu x >  să avem f(x) < 
 lim
x   f(x) = +  înseamnă că pentru orice  există un  astfel încât oricare ar fi
x  E, cu x <  să avem f(x) > 
 lim
x   f(x)= -  înseamnă că pentru orice  există un  astfel încât oricarea ar fi
x  E, cu x <  să avem f(x) < 

3.1.3 Definiţia cu şiruri a limitei

Am făcut observaţia că limita unui şir este un caz particular de limita de funcţii. Limitele
de şiruri pot fi însă folosite pentru a da o definiţie a limitelor de funcţii echivalentă cu cea
precedenta.
Teoremă: Funcţia f are limită 1 în punctul x0, dacă şi numai dacă pentru orice şir xn -> x0
(xn  E, xn  x0) avem f(xn) -> 1
 36

lim
Demonstraţie: Să presupunuem că 1= x  x0 f(x) şi să arătam că este verificată condiţia

din enunţul teoremei. Fie un şir oarecare xn -> xo (xn  E, xn  x0) să arătam că f(xn) -> l. Să

lim
alegem o vecinătate arbitrară U a lui 1. Deoarece 1= x  x0 f(x), există o vecinătate V a lui x0,

astfel încât, pentru orice x  xo din V  E să avem f(x)  U. Dar xn -> x0, deci avem xn  V  E şi
deci f(xn) U cu excepţia unui număr finit de indici, adică f(x n) -> 1. Reciproc, presupunem că
pentru toate şirurile xn -> x0 (xn  E, xn  xo), şirurile corespunzătoare (f(xn)) au o limită comună

lim
1 şi arătam că 1= x  x0 f(x). Presupunem prin absurd ca 1 nu este limita funcţiei f în punctul x0.

Rezultă că există o vecinătate Uo a lui 1, cu proprietatea că oricare ar fi vecinătatea V a

lui x0 există un punct x  x0 din V  E astfel încât f(xV) nu aparţine Iui Uo. Deoarece vecinătatea
V este arbitrară, putem lua un şir (Vn) cu vecinătăţi ale lui x0 de forma: Vn = (x0 - l/n,x0 + l/n), dacă
x0 finit
Vn =(n,+  ), dacă x0=+ 
Vn =(-  , n), dacă x0 = - 
În fiecare vecinătate Vn există un punct xn  x0 din E, astfel că f(xn)  U . Am obţinut
astfel un şir (xn) de puncte din E diferite de x0 şi xn -> x0 deoarece |xn-x0| < l/n sau xn > n sau xn <
-n după cum x0 este finit, x0 = +  sau x0 = -  . Conform ipotezei rezultă f(xn) -> l, deci
vecinătatea Uo a lui 1 se află toţi termenii f(xn) cu excepţia unui număr finit dintre ei, ceea ce este
în contradicţie cu relaţia f(xn)  U , oricare ar fi n  N. Cum presupunerea făcută ne-a condus la

lim
o contradicţie, rezultă că 1 = x  x0 f(x).

3.2. Limite laterale

3.2.1.Limite relative la submulţimi:

Fie funcţia f : E -> R şi o submulţime A  E; fie x0 un punct de acumulare a lui A, deci şi
a lui E. Să considerăm restricţia fA lui f ca mulţimea A : fA(x) = f(x),  x  A
 37

Definiţie: Spunem că funcţia f are limita 1 în x0 relativ la submulţimea A, dacă restricţia

lim lim
fA are limita 1 în x0. Se notează: l = x  x0 f(x) = x  x0 fA(x).
x A

lim
Rezultă că 1= x  x0 f(x) dacă şi numai dacă pentru orice şir xn -> xo, xn  xo format din
x A

punctele xn  A avem f(xn)-> 1.

Propoziţie: Dacă funcţia f are limita l în x0, atunci are în x0 aceeaşi limita relativ la
submulţimea A.

Demonstraţie: Dacă xn -> x0, xn  xo, xn  A, atunci xn  E şi deci f(xn) -> 1.

Exemplu: Fie E = [-l, l], f(x) = -l; -l < x<0; A = [0,1]

f(x) = l ; 0 < x < l

fA(x) = l

Avem: lim f(x) = l dar lim f(x) nu există.

x->0 x->0

-1 0 1 x

E -1

Într-adevăr, dacă alegem şirul (xn) astfel: -l, 1/2, -1/3, 1/4, ...,(-l)l/n atunci xn->0, xn  0 dar
şirul (f(x)) este - l, 1,-1, 1,.... şi nu are limtă.

lim
1. Dacă submulţimea A este definită printr-o anumită proprietate P, în notaţia x  x0 f(x),
x A
se poate înlocui pentru simplificare x  A cu proprietatea A.
 38

lim
Exemplu: Dacă A = (a,b) = {x/ a<x<b } vom scrie x  x0 f(x). Dacă A = (x0,+  )
a  x b

lim
={x/x > xo} vom scrie x  x0 f(x)
x  x0

Propoziţie: Dacă submulţimea A este intersecţia dintre E şi o vecinătate V a lui x0,

lim
A = E  V, atunci x   x 0 f(x) există dacă şi numai dacă există şi lim
x  x0 f(x); cele două limite sunt

egale în acest caz.

lim
Demonstraţie: Conform propoziţiei precedente dacă există x  x0 f(x) atunci există şi
x A

lim
x  x0 f(x) şi sunt egale.
x A

lim
Reciproc, să presupunem că există x   x 0 f(x) şi să demonstrăm că există lim f(x).
x A

Fie xn -> xo, xn  xo, xn  E.

Cum xn -> xo, rezultă că xn  V, deci xn  A = V  A cu excepţia unui număr finit de indici.

lim
Deoarece x   x 0 f(x) = l => f(xn) -> l => x lim lim
 x f(xn) = l => x   x f(x) = l
0 0

x A

3.2.2. Limita la stânga

Fie funcţia f : E—> R şi x0 punct de acumulare al lui E. Să presupunem că x0 este punct
de acumulare al mulţimii A = E  (-  ,x0), de unde rezultă că există (xn), xn—>x0 formate din
puncte din E de la stânga lui x0. A spune că x  A, înseamnă că x  E şi x < x0. În acest caz se
poate considera limita lui f în x0 , relativ la submulţimea A.

Definiţie: Un număr 1 (finit sau infinit) se numeşte limita la stânga a funcţiei f în punctul
x0 dacă pentru orice vecinătate U a lui ls există o vecinătate V a lui x0 astfel încât oricare ar fi
 39

x < x0 din V  E să avem f(x)  U.

lim
Se folosesc notaţiile: Is= x  x0 f(xn) = x lim
 x f(x) = f(x0 - 0)
x x
0

Propoziţie: Un număr ls este limita la stânga a funcţiei f în punctul x0, dacă şi numai dacă
pentru orice şir xn -> xo (xn < x0, xn  E) avem f(xn) -> ls.

Definiţia limitei la stânga poate fi formulată cu ajutorul şirurilor crescătoare sau strict
crescătoare.

lim
Propoziţie: ls = x   x 0 f(xn) dacă şi numai dacă pentru orice şir crescător xn -> x0
x  x0

(xn<x0 xneE ) avem f(xn) -> ls

lim
Demonstraţie: Dacă 1s = x  x0 f(xn) avem f(xn) -> ls pentru orice şir xn -> x0
x  x0

(xn< xo, xn  E), în particular pentru orice şir crescător xn -> x0 (xn< x0, xn  E)

Reciproc, presupunem că f(yn) -> ls pentru orice şir crescător yn -> x0 (yn < x0, yn  E)

Fie xn -> x0 (xn < x0, xn  E ) un şir oarecare. Putem modifica ordinea termenilor şirului
(xn) astfel încât obţinem un şir crescător yn -> x0 şi deci f(yn) -> ls; putem schimba acum din nou
ordinea termenilor în şirul (f(yn)) ca să obţinem şirul (f(xn)) şi deci f(xn) -> ls adică

lim
x  x0 f(xn) = ls.
x  x0

lim
Şirul (xn ) fiind ales arbitrar rezultă că : ls = x   x 0 f(x).
x  x0

lim
Propoziţie: 1, = x  x0 f(x) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict crescător xn -> x0

(xn < x0, xn  E) avem f(xn) -> ls

Demonstraţie: Dacă x lim

 x 1s = f(x) avem f(xn )—> 1 pentru orice şir xn—>x0 (xn< xo, xn
0

 E) în particular pentru orice şir strict crescător xn -> x0 (xn  E)

Reciproc presupunem că pentru orice şir strict crescător yn-> x0 (yn  E) avem f(yn)—>ls.
Fie un şir crescător xn -> x0 (xn < xo xn  E). Cum toţi termenii şirului (xn) sunt de limită x0, rezultă
 40

că fiecare termen din acest şir se repetă cel mult de un număr finit de ori. Putem extrage atunci un
subşir (xnp) format numai din termeni distincţi ai şirului (xn). Evident, xnp -> x0 şi (xnp) este strict
crescător, deoarece termenii săi sunt distincţi, excepţia unui număr finit dintre ei. Cum fiecare
termen f(xn) este egal cu unul din termenii f(xnp), iar fiecare termen f(xn) se repetă de un număr
finit de ori, rezultă că în afara vecinătăţii U a lui ls se află un număr finit de termeni f(xn), deci
f(xn)—>ls.

Cum şirul crescător xn -> x0 (xn < x0 xn  E) a fost ales arbitrar, deducem că ls =
lim
x  x0 f(x)

3.2.3 Limita la dreapta

Să presupunem acum că x0 este punct de acumulare al mulţimii A=E  (x0, +  ). Rezultă

că există şiruri xn -> x0 formate din puncte din E de la dreapta lui x0. Daca x  A => x  E şi x >
x0 În acest caz se poate considera limita lui f în x0 relativ la mulţimea A.

Definiţie: Un număr ld ( finit sau infinit) este limita la dreapta a funcţiei f în punctul x0
dacă pentru orice vecinătate U a lui ld există o vecinătate V a lui x0 astfel încât oricare ar fi x > x0
să avem f(x)  U.

lim
lim
Folosim notaţiile : 1= x  x0 f(x) = x  x0 f(x) = x lim
 x f(x) = f(x0 + 0)
0

x  x0

Se pot face aceleaşi observaţii pe care le-am făcut şi pentru limita la stânga şi se pot da
deasemenea definiţii ale limitei cu ajutorul şirurilor şi a şirurilor strict descrescătoare.

 x f(x), dacă şi numai dacă pentru orice şir xn-> x0 (xn>x0, xn  E)

Propoziţie : ld= x lim 0

avem: f(xn) -> ld

lim
Propoziţie: 1= x  x0 f(x) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict descrescător xn->x0
x  x0

(xn  E) avem f(xn) —> ld

3.2.4.Calculul limitei cu ajutorul limitei laterale

Să presupunem că x0 este punct de acumulare atât pentru mulţimea A = E  (-  , x0) cât
şi pentru mulţimea B = E  (x0,+  ). Aceasta înseamnă că există atât şiruri xn-> x0 cu xn  E şi
xn < x0 cât şi şiruri yn-> x0 cu xn  E şi yn > x0. În acest caz au sens ambele limite laterale în x0.
Legătura dintre limita şi limitele laterale este data de:
 41

Propoziţie: Funcţia f are limita în x0 dacă şi numai dacă are în x0 limite laterale egale. În

acest caz : x lim

 x f(x) = f(x0 - 0) = f(x0 + 0)
0

lim
Demonstraţie: Dacă există x  x0 f(x) = l, aceasta înseamnă că f are în x0 limite relative
x A
lim f(x) = f(x - 0) şi 1= lim f(x) = f(x +0) şi deci limitele laterale
la A şi la B egale cu 1: 1 = x A o x B 0

există şi sunt egale cu 1.

Reciproc, să presupunem că limitele laterale există şi sunt egale: f(x0 - 0) = f(x0 + 0) = l.

Fie U o vecinătate oarecare a lui 1. Deoarece f (x0 - 0) = l, există o vecinătate V1a lui x0 astfel
încât dacă x0  V1  E şi x < x0 să avem f(x)  U. Deoarece f(x0 + 0) = l există o vecinătate V2 a
lui x0 astfel încât dacă x  V2  E şi x > x0 să avem f(x)  U. Notăm V = V 1  V2. Avem V  E
 V1  E şi V  E  V2  E şi V este o vecinătate a lui x0 Fie x  x0 un punct oarecare din V  E
rezultă : x  V1  E şi x  V2  E. Dacă x < x0 => f(x)  U (deoarece x  V1  E) iar dacă x > x0
=> f(x)  U (deoarece x  V2  E ) Aşadar oricare ar fi x  x0 din V  E avem f(x)  U şi deci

lim
x  x0 f(x)=l.

 x f(x) = l dacă şi numai dacă pentru orice şir strict monoton xn-> x0 (xn  E)
Corolar: x lim
0

avem f(xn) -> 1

Propoziţie: O funcţie monotonă pe mulţimea E are limite laterale în orice punct de
acumulare al mulţimii E.

Demonstraţie: Vom presupune ca f este crescătoare pe E. Fie x0 un punct de acumulare de

puncte ale lui E de la stânga lui x0 şi să arătam că f(x0 - 0) există. Pentru aceasta este necesar să
folosim numai şiruri crescătoare xn / x0 (xn  E), xn< x0. Deoarece f este crescătoare, şirurile (f(xn))
sunt de asemenea crescătoare, deci au limita ( finită sau +  ). Rezultă că limita şirurilor (f(xn))
este aceeaşi şi deci funcţia f are limita la stânga în x0 Dacă x0 este punct de acumulare de puncte
din E de la dreapta lui x0 se folosesc şiruri strict descrescătoare xn\ xo (xn  E) şi se deduce ca mai
sus că f(x0 + 0) există. În cazul când f este descrescătoare, demonstraţia se face în mod
asemănător.
 42

3.3. Propietăţile limitelor de funcţii

3.3.1. Observaţie
1. Proprietăţile limitelor laterale sunt aceleaşi, deoarece limitele laterale sunt limite ale
unor restricţii de funcţii.

2. Deoarece limita unei funcţii într-un punct se poate defini cu ajutorul limitelor de şiruri,
o serie de proprietăţi ale limitelor de şiruri se transmit limitelor de funcţii.

Fie f : E -> R şi x0 un punct de acumulare al lui E.

Propoziţia 1: Dacă limita funcţiei f în punctul x0 există, această limită este unică.

Propoziţia 2: Dacă x lim 0

lim
 x f(x) = l, atunci x   x | f(x)| = |1| :
0
lim
x  x0 | f(x)| =

| x lim
 x f(x)|
0

Propoziţia 3: Dacă 1 este finit, avem x lim lim

 x f(x) = l dacă şi numai dacă x   x [f(x)-l] = 0
0 0

Propoziţia 4: Dacă funcţiile f şi g definite pe E coincid pe o vecinătate V a lui x0( cu

excepţia lui x0 ) şi dacă una dintre ele are limită în x0, atunci şi cealaltă funcţie are limita în x0 şi
limitele sunt egale.

Propoziţia 5: Dacă funcţiile g, f şi h definite pe E au limita în x0 şi dacă există o

vecinătate V a lui x0, astfel încât să avem g(x) < f(x) < h(x) pentru orice x  V  E, x  x0 atunci:
lim
x  x0 g(x)  x lim 0
lim
 x f(x)  x   x h(x)
0

Corolar l: Dacă f are limita în x0 şi dacă  o vecinătate V a lui x0 astfel încât, pentru
două numere  şi  să avem   f(x)   oricare ar fi x  V  E, x  x0 atunci:

  lim
x  x0 f(x)  

Corolar 2: Dacă f are limita în x0 şi dacă există o vecinătate V a lui x0, astfel încât să avem

f(x)  0 pentru orice x  V  E, x  x0, atunci x   x f(x)  0.

lim
0

Corolar 3: Dacă f are limita în x0 şi dacă  o vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem

f(x)  0 pentru orice x  V  E, x  x0, atunci x   x f(x)  0.

lim
0

Propoziţia 6: Dacă funcţiile g şi h definite pe E au limite egale în x0 şi dacă  o

vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem: g(x)  f(x)  h(x) pentru orice x  V  E, x  x0,
atunci funcţia f are limita în x0 egală cu limita comună a celor doua funcţii g si h.

Propoziţia 7: Dacă funcţia f : E -> R are limita în x0 şi dacă x lim

 x f(x) >
0
 atunci  o

vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem f(x) >  pentru orice x  V  E, x  x0.
 43

Corolar 1: Dacă x lim

 x f(x) > 0, există o vecinătate V a lui x0 astfel că f(x) > 0 pentru
0

orice x  V  E, x  x0.

Corolar 2: Dacă x lim

 x f(x)
 0, există o vecinătate V a lui x0, astfel că f(x)  0 pentru
0

orice x  V  E, x  x0.

Dacă x lim lim

 x |f(x)| =| x   x f(x)| >0, există o vecinătate V, astfel încât pentru orice
0 0

x  V  E, x  x0, să avem |f(x)| > 0 adică f(x)  0.

Propoziţia 8: Dacă funcţia f : E -> R are limita în x0 şi dacă x lim

 x f(x) <
0
 atunci  o

vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem f(x) <  pentru orice x  V  E, x  x0.

Corolar: Dacă x lim

 x f(x) < 0, atunci  o vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem
0

f(x) < 0, oricare ar fi x  V  E, x  x0.

Propoziţia 9: Dacă f are limită finită în x0 şi dacă  < lim

x  x0 f(x)<  atunci  o

vecinătate V a lui x0 astfel încât  <f(x)<  pentru orice x  V  E, x  x0

Corolar: Dacă f are limită finită în xo există o vecinătate V a lui x0 pe care funcţia este
mărginită.

Observaţie: Dacă f este mărginită pe o vecinătate a lui x0 nu rezultă că f are limită în x0

chiar dacă f este monotonă. Dacă f este monotonă, are limite laterale în x0 , dar, eventual, diferite.

Propoziţia 10: Dacă f şi g sunt definite pe E şi au limite în punctul x0 şi dacă

lim
x  x0 f(x) < x lim
 x g(x) atunci:  o vecinatate V a lui x0 astfel încât f(x) < g(x) pentru orice x
0

 V  E cu x  x0.

Există o vecinătate V1 a lui x0 astfel ca f(x) <  pentru x  V  E cu x  x0. şi o

vecinătate V2 a lui x0 astfel ca  < g(x) pentru x  V  E cu x  x0. Mulţimea V = V 1  V2 este o

vecinătate a lui x0 şi dacă x  V  E cu x  x0 atunci x  V1  E şi x  V2  E deci f(x) < 

< g(x), de unde f(x) < g(x).
 44

3.3.2Criterii de existenta a limitelor de funcţii

Fie funcţia f : E —> R şi x0 un punct de acumulare al lui E.

Criteriul lui Cauchy-Bolzano

Funcţia f are limita finită în punctul x0 dacă şi numai dacă pentru orice număr  > 0,
există o vecinătate V a lui x0 astfel încât, oricare ar fi punctele x’  x0 şi x’’  x0 din V  E să avem:
|f(x') - f(x’’)| <  .

Demonstraţie: Să presupunem că există x lim

 x f(x) = l şi că 1 este finit, rezultă că pentru
0

orice număr  > 0 ( adică pentru orice vecinătate U = (l -  /2, l + v/2) a lui 1) există o
vecinătate V a lui x0 astfel încât oricare ar fi x  x0 din V  E să avem |f(x) - l| <  /2 (adică f(x)
 U); atunci pentru orice x’  x0 şi x’’  x0 din V  E avem: |f(x') - l| <  /2 şi |f(x’’) - l| <  /2
deci:

|f(x') - f(x’’)|  |f(x,) – l| + |f(x’’) - l| <  /2 +  /2 =  .

Reciproc: Să presupunem că este verificată condiţia din enunţ si să arătam că x lim

 x f(x) 0

 şi este finită. Fie un şir oarecare xn—>x0 (xn  E, x  x0.) şi un număr oarecare  > 0 .

Conform ipotezei, există o vecinătate V a lui x0 astfel încât, dacă x’  x0, x’’  x0, şi x',x’’  V  E
atunci |f(x') - f(x’’)| <  /2. Vecinătatea V a lui x0 nu depinde de  . Deoarece xn —> x0, există un
număr natural N (care depinde de V, deci de  ), astfel încât oricare ar fi p  N să avem

 V  E. Aşadar, oricare ar fi n  N şi m  N, avem xn, xm  V  E de unde: |f(xn)-f(xm) <  .

Aceasta înseamnă că (f(xn)) este un şir fundamental şi deci este convergent, conform criteriului
lui Cauchy, rezultă că şirul xn -> x0 (xn  E, xn  xo, şirul (f(xn)) are limita finita, aceasta limită
finită este independentă de şirul (xn) ales, deci limita comună a şirurilor (f(xn)) este limita funcţiei

f în punctul x0 .Aşadar, x lim

 x f(x) există şi este finită.
0

Propoziţia 1: Dacă f şi g sunt definite pe E, dacă x lim

 x g(x) = 0 şi dacă  un număr finit
0

1 şi o vecinătate V a lui x0 astfel încăt să avem |f(x)-l| < g(x) pentru orice x  V  E cu x  x0

atunci: x lim
 x f(x) = l
0

Demonstraţie: Fie xn -> x0, xn  E, xn  x0. Putem presupune xn  V, pentru orice n.

Atunci |f(xn)-l|  g(xn) şi deoarece g(xn) - > 0 pe baza criteriului de la şiruri, deducem f(xn) -> l

lim
adică: xnlim
  x0 f(xn) = l, de unde x   x f(x ) = l.
0

 şi dacă  o
Propoziţia 2: Dacă funcţiile f şi g sunt definite pe E, dacă lim g(x) = +
vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem f(x)  g(x) pentru orice x  V  E cu x  x0 atunci

lim
x  x0 f(x) = + 
 45

 x g(x) =-  şi dacă  o
Propoziţia 3: Dacă funcţiile f şi g sunt definite pe E, dacă x lim 0

vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem: f(x)  g(x), pentru orice x  V  E cu x  x0 atunci:

lim
x  x0 f(x) = -  .

3.3.3 Operaţii cu funcţii care au limită

Fie funcţiile f : E —> R şi g : E—> R, şi x0 un punct de acumulare al mulţimii E.

Teoremă : Dacă funcţiile f şi g au limite în punctul x0 ( finite sau infinite), atunci:

lim
1. Dacă suma limitelor are sens, funcţia f + g are limita în x0 şi x  x0 (f(x) + g(x)) =

lim lim
x  x0 f(x) + x  x0 g(x) (cazul exceptat: x lim lim
 x f(x) =+  , x   x g(x) = -  )
0 0

2. Dacă produsul limitelor are sens, funcţia fg are limita în x0 şi :

lim
x  x0 (f(x) g(x)) = x lim
 x f(x) 0
lim
x  x0 g(x).

(cazul exceptat: x lim lim

 x f(x) = 0, x   x g(x) = +  )
0 0

3. Funcţia  f are limita în x0 oricare ar fi   R şi lim

x  x0
 f(x) =  lim
x  x0 f(x),

dacă   0 şi lim
x  x0 0 f(x) = 0.

4. Dacă raportul limitelor are sens funcţia f/g are limita în x0 şi : x lim lim
 x f(x)/g(x) = x   x 0 0

f(x)/ lim g(x)

x  x0

lim g ( x )
5. Dacă f  0 şi dacă puterea [ lim f ( x) 0
x  x
] are sens, atunci funcţia fg are
x  x0

lim g ( x )
limita în x0 şi: x lim f ( x) g ( x ) = [ lim f ( x)] x   x0
x 0 x  x0

6. Funcţia -f are limita în x0 şi: x lim lim

 x (-f(x)) = - x   x f(x).
0 0

7. Dacă diferenţa limitelor are sens, funcţia f - g are limita în x0 şi x lim

 x [f(x)-g(x)] = 0

lim
x  x0 f(x) - x lim
 x g(x).
0

( cazul exceptat: x lim lim

 x f(x) = x   x g(x) = +
0 0
)

Corolar: Dacă x lim

 x f(x) = 0 şi dacă g este mărginită pe o vecinătate a lui x0 atunci
0
 46

lim
x  x0 f(x)g(x) = 0

3.3.4 Limitele funcţiilor compuse

Fie funcţiile u : E -> R, f : E -> R şi funcţia compusă f°u : E -> R, (f°u)(x) = f(u(x)) pentru
x  E şi fie x0 un punct de acumulare al lui E şi u0 un punct de acumulare al lui F.

Teoremă: Dacă x lim

 x u(x) = u0 dacă u(x)
0
 u0 pentru x  x0 şi dacă lim
u u0 f(u) = l, atunci

funcţia compusă fou are limita în x0 şi x lim lim

 x f(u(x)) = u   u f(u)
0 0

Demonstraţie : Fie xn -> xo (xn  E, xn  x0). Notăm un = u(xn) avem: un  u0. Deoarece

lim
x  x0 u(x) = u0 avem u(xn) -> u0 adică: un -> u0 (un  F, un -> u 0 )). Deoarece: u lim
 u f(u) = l, 0

lim
avem f(un) -> I adică f(u(xn)) -> l, sau x n   x0 f(u(xn)) = l => x lim
 x f(u(x)) = l.
0

 x u(x) = u0, dacă u0  F şi dacă: x   x f(u) = f(u0), atunci

Corolar 1: Dacă x lim lim
0 0

lim
x  x0 f(u(x)) = f( x lim
 x u(x)).
0

Corolar 2: Dacă x0  E, dacă x lim

 x u(x) = u(x0) = u0 şi dacă
0
lim
u u0 f(u) = f(u0), atunci:

lim
x  x0 f(u(x)) = f(u(xo)).

3.4 Continuitatea funcţiilor reale de variabilă reală.

3.4.1. Fiind dată o funcţie f : E -> R şi x 0 un punct din E, să se cerceteze dacă, atunci
când x se apropie de x0, f(x) se apropie de f(x0). Problema care se pune este dacă, pentru valori
ale argumentului x suficient de vecine cu x0, putem realiza ca valorile funcţiei f(x) să fie cât
dorim de vecine cu f(x0). Aceste consideraţii conduc la următoarea:
Definiţie: Se spune că o funcţie f : E—>R este continuă într-un punct x0 din E, dacă
pentru orice vecinătate U a lui f(x0) exista o vecinătate V a lui x0, astfel încât, oricare ar fi

x V  E să avem f(x)  U.

În această definiţie V depinde de U.

Dacă f este continuă în punctul x0  E , se spune că x0 este punct de continuitate al funcţiei f.
Exemple:
1.Pentru funcţia f(x) = ln x definită pe (0,+  ) nu are sens problema continuităţii în
punctul 0, sau în punctul -1.
2.Pentru funcţia f(x) = l/x definită pe R\{0}nu se pune problema continuităţii in punctul 0.
 47

Dată fiind asemănarea dintre definiţia limitei şi definiţia continuităţii, o serie întreagă de
proprietăţi ale limitelor rămân valabile şi pentru funcţii continue şi cu aceleaşi demonstraţii, cu
singura deosebire că se mai pune condiţia ca x  xo .

3.4.2. Următoarele propoziţii ne dau condiţii necesare şi suficiente de continuitate, şi al

căror enunţ poate fi luat ca definiţie a continuităţii:

Propoziţia 1: Fie funcţia f : E -> R este continuă în punctul x0  E, dacă şi numai dacă,
pentru orice şir xn -> x0, xn  E, avem: f(xn) -> f(x0).

Propoziţia 2: Funcţia f : E -> R este continuă în punctul x0  E, dacă şi numai dacă,

pentru orice număr  > 0, există un număr  =  (  ) > 0, astfel încât oricare ar fi x  E cu

|x- x0| <  , să avem: |f(x) - f(x0)| <  .

Propoziţia 3: O funcţie f : E -> R este continuă în orice punct izolat al domeniului ei de

definiţie.

Demonstraţie: Fie x0 un punct izolat al lui E. Aceasta demonstrează că  o vecinătate V

a lui x0 astfel ca V  E ={xo}.

Dacă xn -> x0, (xn  E), vecinătatea V conţine toţi termenii şirului cu excepţia unui număr finit
dintre ei.

Există deci un număr N astfel încât pentru n  N sa avem xn  V si, deoarece xn  E => xn  V
 E, adică xn = x0. Atunci, pentru n  N avem: f(xn) = f(x0) si deci f(xn) ->f(x0). Cum şirul xn->x0
a fost ales arbitrar => f este continuă în x0.

Propoziţia 4: O funcţie f : E-> R este continuă într-un punct de acumulare x0  E dacă şi

numai dacă funcţia are limita în x0 egală cu f(x0):

lim
x  x0 f(x) = f(x0); (sau f(x)—>f(x0) cand x -> x0 )

Demonstraţie: Să presupunem întâi că f este continuă în x0 =>  xn -> x0 (xn  E) avem

f(xn) -> f(x0). În particular, pentru şirurile xn -> x0 (xn  E) cu xn  x0, avem de asemenea f(xn)

-> f(x0), deci f(x0) este limita funcţiei în punctul x0: x lim
 x f(x) = f(x0).
0

Reciproc: Să presupunem că lim f(x) = f(x0) şi să arătam că f este continuă în x0. Aceasta
înseamnă că , pentru orice  > 0, există un număr  =  (  ), astfel încât oricare ar fi x  E, x
 x0 cu |x-xo| <  să avem |f(x) - f(x0)|<  . Dar dacă x = x0 atunci |x-xo| = 0 <  si |f(x)-f(xo)| =
0 <  astfel încât restricţia x  x0 este de prisos. Conform propoziţiei 2 => f este continuă în x0.

Definiţie: Se spune că o funcţie f : E -> R este continuă pe o mulţime A  E, dacă este

continuă în fiecare punct din A.
 48

3.4.3 Continuitatea relativă la o submulţime

Fie funcţia f : E -> R, A o submulţime a lui E şi x0  A.

Definiţie: Se spune că funcţia f este continuă în punctul x0 relativ la submulţimea A, dacă

restricţia fA a lui fia A este continuă în x0.

Oricare ar fi şirul xn -> x0, xn  A avem: fA(xn) -> fA(x0)

Dar pentru x  A avem fA(x) = f(x). Aşadar, a spune că funcţia f este continuă în punctul x0
relativ la submulţimea A, înseamnă că pentru orice şir xn —> x0 format din puncte din A, xn  A
să avem: f(xn) -> f(x0). Se pot da definiţii ale continuităţii relative la A, echivalente cu cea de mai
sus, folosind vecinătăţile, sau  şi  punând condiţia x  A ( în loc de x  E). Dacă x0 este
punct de acumulare al lui A ( deci şi a lui E) se poate folosi definiţia continuităţii cu ajutorul
limitei: f este continuă în x0 relativ la A dacă: lim fA(x) = f(xo ) adică dacă lim f(x) = f(x0)

Propoziţie : Dacă f este continuă în x0 (relativ la E), atunci f este continuă in x0 şi relativ
la A.

Într-adevăr, dacă f este continuă în x0 relativ la E, pentru orice şir xn -> x0 format din puncte din E
avem: f(xn) -> f(xo).

În particular, deoarece A  E, pentru orice şir xn—>x0 format din puncte din A avem de
asemenea f(xn) -> f(x0), adica f este continuă în x0 relativ la A.

Propoziţie: Dacă A este intersecţia lui E cu o vecinătate V a lui x0, A = E  V, şi dacă f

este continuă în x0 relativ la A, atunci f este continuă în x0 (relativ la E).

Prin ipoteză, f este continuă în x0 relativ la A =>  şirul xn—> x0, xn A avem:

f(xn)—>f(x0). Daca xn este format din puncte din E si daca xn—>x0, avem xneV, deci xn  A
pentru toţi termenii cu excepţia unui număr finit dintre ei, şi deci f(xn) -> f(x0). Deci, oricare ar fi
şirul xn -> xo, xn  E, avem f(xn) -> f(x0), adică f este continuă în x0 relativ la E.

3.4.4 Continuitate laterală

Fie funcţia f : E -> R şi x0  E. Dacă luăm mulţimea A = E  (-  ,x0] = {x / x  E,
x  x0}, putem defini continuitatea lui f în x0, relativ la submulţimea A.

Definiţie: Se spune că funcţia f este continuă la stânga în punctul x0, dacă pentru orice şir

xn -> x0 format din puncte xn  x0 din E, avem f(xn) -> f(x0).

Dacă în definiţiile continuităţii cu vecinătăţi sau cu  şi  se pune condiţia că x  x0, se obţin

definiţii ale continuităţii la stânga, echivalente cu cea de mai sus.

Definiţie: Se spune că funcţia f este continuă la dreapta în punctul x0, dacă, pentru orice
şir xn—>x0 format din puncte xn  x0 din E; avem f(xn) —> f(x0).
 49

Dacă în definiţiile continuităţii cu vecinătate sau cu  şi  se pune condiţia x  xo, se obţin

definiţii ale continuităţii la dreapta în x0, echivalente cu cea de mai sus.

Propoziţie: Funcţia f : E—> R este continuă în punctul x0  E, dacă şi numai dacă este
continuă la stânga şi la dreaptă în x0.

Demonstraţie: Dacă f este continuă în x0, atunci pentru orice şir xn - x0, xn  E avem
f(xn) -> f(x0). Aceasta este adevărată în particular pentru şirurile xn -> x0 cu xn  x0, deci f este
continuă la stânga în x0 şi pentru şirurile xn -> x0, cu xn  x0, deci f este continuă la dreapta în x0.

Reciproc: Să presupunem că f este continuă la dreapta şi la stânga în x0. Aceasta

înseamnă că pentru orice număr  > 0, putem găsi un număr  =  (  ) > 0, astfel încât dacă
x  E,

x  x0 şi |x - xo| <  să avem |f(x) - f(x0)| <  ( deoarece f este continuă la stânga în x0) şi
dacă x  E, x  x0 şi | x – x0 |<  să avem |f(x) - f(x0)| <  ( deoarece f este continuă la dreapta

în x0 =>  x  E cu |x – x0| <  , (fíe ca x  x0, fie ca x  x0) avem |f(x) - f(xo)| <  adică f
este continuă în x0.

3.5 Propietaţile funcţiilor continue

3.5.1. Teoremă: Dacă funcţiile f şi g definite pe mulţimea E sunt continue într-un

punct

x0  E, atunci:

1) f+g este continuă în x0

2)  f este continuă în x0,    R;

3) fg este continuă in x0

4) dacă g(x0)  0 (adică f/g este definită în x0),funcția f/g este continuă în x0

5) dacă f(x0)g(x0)are sens, atunci fg este continuă în x0.

Deoarece f si g sunt continue în x0, pentru orice șir xn -> xn (xn  E) avem: f(xn) -> f(x0) si g(xn) ->
g(x0), deci:

1) f(xn)+g(xn) -> f(x0) + g(x0), adică f + g este continuă în x0

2)  f(xn) ->  f(x0), adică  f este continuă în x0

3) f(xn)g(xn) -> f(x0)g(x0), adică fg este continuă în x0

4) dacă g(x0)  0, f(xn)/g(xn) -> f(x0)/g(xo), adică f/g este continuă în x0

5) dacă f(xo)g(xo) are sens, f(xn)g(xn) -> f(xo)g(xo),adica fg este continuă în x0

 50

Corolar: Dacă f şi g sunt continue pe E, iar  si  sunt numere reale, atunci funcţiile

 f+  g si fg sunt continue pe E, iar funcţiile f/g si fg sunt continue pe domeniul de definiţie.

Observaţie: Mulţimea funcţiilor definite pe E şi continue pe E este o algebră.

3.5.2. Proprietăţi locale ale funcţiilor continue

Propoziţia 1: Dacă funcţia f : E -> R este continuă în x 0  E atunci funcţia |f| este
continuă în x0.

Dacă x0 este un punct izolat, atunci |f| este continuă în x0. Dacă x0 este punct de acumulare al lui

E, continuitatea lui f în x0 înseamnă: xlim lim

  x0 f(x) = f(x0), de unde x   x0 |f(x)| = |f(x0)|, adică |f| este

continuă în x0.

este discontinuă în orice punct,deoarece nu are limită în niciun punct. Funcţia |f| este discontinuă
în orice punct, deoarece este constantă |f(x)| l
Corolarul 1: Dacă f este continuă pe E, atunci |f| este continuă pe E.

Corolarul 2: Funcţia f : E ->R este continuă în x0 (sau pe E), dacă şi numai dacă f+ şi f-
sunt continue în x0 (sau pe E).

Demonstraţie: Dacă f este continuă atunci |f| este continuă şi din egalităţile: f+ = 1/2 (|f| +
f); f=1/2 (|f| - f) => f + si f- sunt continue.

Reciproc: Dacă f+ si f - sunt continue, din egalitatea f = f +- f- => f este continuă.

Corolarul 3: Dacă funcţiile f,g : E -> R sunt continue în x0 ( sau pe E), atunci funcţiile
sup(f,g) şi inf(f,g) sunt continue în x0 sau pe E.

Într-adevăr, funcţiile f+g şi f-g sunt continue, deci |f-g| este continuă şi din egalitatea:

sup(f,g)= 1/2 (f+g+|f-g|) => sup(f,g) este continuă.

De asemenea, funcţiile -f si -g sunt continue, deci sup(-f,-g) este continuă şi din egalitatea inf(f,g)
= -sup(-f,-g) => inf(f,g) este continuă.

Propoziţia 2: Dacă funcţia f : E -> R este continuă într-un punct x0  E şi dacă  <f(x0)<
 , atunci există o vecinătate V a lui x0 astfel încât să avem  <f(x)<  pentru orice x  V  E.

Mulţimea U = (  ,  ) este o vecinătate a lui f(xo). Deoarece f este continuă în x0, există o
vecinătate V a lui x0, astfel încât  x  V  E => f(x)  U adică  <f(x)< 

Corolarul 1 : Dacă f este continuă în x0, atunci există o vecinătate V a lui x0 pe care f este
mărginită.

Corolarul 2: Dacă f este continuă în x0, şi dacă f(x0) > 0, există o vecinătate V a lui x0
astfel ca f(x) > 0,  x  V  E
 51

Se aplică propoziţia precedentă pentru  = 0 si  > f(x0) oarecare.

Corolarul 3: Dacă f este continuă în x0 şi dacă f(x0) < 0, există o vecinătate V a lui x0,
astfel ca f(x)<0,  x  V  E.

Se aplică propoziţia precedentă pentru  = 0 si  < f(x) oarecare.

Corolarul 4: Dacă f este continuă în x0 şi dacă f(x0)  0, există o vecinătate V a lui x0,
astfel ca f(x)  0,  x  V  E.

Într-adevăr, |f| este continuă în x0 şi |f(x0)| > 0, deci există o vecinătate a lui x0, pe care avem |f(x)|
> 0, adică f(x) 0

Corolarul 5: Dacă f este continuă în x0 şi dacă în orice vecinătate V a lui x0 există puncte
în care f are valori < 0 şi puncte în care f are valori >0, atunci f(x0) = 0.

Propoziţia 3: Dacă funcţiile f şi g definite pe E sunt continue în punctul x0  E, şi dacă

f(x0) < g(x0), există o vecinătate V a lui x0 astfel ca f(x) < g(x), pentru orice x  V  E.

Propoziţia 4: Dacă f este continuă în x0 atunci, pentru orice număr  >0; există o
vecinătate V a lui x0, astfel încât oricare ar fi punctele x’ si x’’  V, să avem: |f(x') - f(x’’)| < .

3.5.3. Prelungirea prin continuitatea unei funcţii

Fie o mulţime E, un punct de acumulare x0  E si o funcţie f definită pe E – {x0}. Funcţia

f se poate prelungi în mai multe feluri în punctul x0, şi anume dându-i în punctul x0 o valoare
arbitrară. Este posibil ca niciuna dintre aceste prelungiri să nu fie continuă în x0. Dacă însă
funcţia f are limita finită în punctul x0, una dintre aceste prelungiri este continuă în x0, după cum
rezultă din următoarea:

Propoziţie: Dacă funcţia f are limita finită y0 în punctul x0 funcţia:

f(x) = f(x), daca x  x0

y0, daca x = x0

definită pe E, este continuă în x0.

Funcţia f este prelungirea funcţiei f prin continuitate în punctul x0. Se spune de

asemenea că funcţia f se obţine din funcţia f prelungind-o prin continuitate în x 0 .

Observaţie: Dacă x0  E este punct izolat, orice prelungire a lui f în x0 este continuă în X0.

Propietatea lui Darboux:

Funcţiile definite pe un interval au proprietatea importantă că nu pot trece de la o valoare

la alta fară a trece prin toate valorile intermendiare, adică dacă iau două valori diferite, atunci iau
toate valorile cuprinse între ele.
 52

Teoremă : Daca f este o funcţie continuă pe un interval I, atunci oricare ar fi punctele a<b
din I, şi oricare ar fi numărul  cuprins între f(a) şi f(b), există cel puţin un punct c  între a şi
b, astfel încât să avem: f(c  ) =  .

Demonstraţie : Pentru a face o alegere, să presupunem că f(a)  f(b). Dacă f(a) = f(b) şi
dacă f(a)    f(b), atunci  =f(a) şi luând c  = a, avem f(c  ) =  şi teorema este
demonstrată în acest caz.

Să presupunem deci că f(a) < f(b) şi fie x un număr astfel încât f(a) <  <f(b). Să notăm
cu A mulţimea punctelor dintre a şi b în care funcţia f are valori   : A={x/a  x  b, f(x)  
}. Avem a  A  [a,b], deci A este nevidă şi mărginită. Fie c = sup A. Evident, a  c  b. Vom
arăta că f(c) =  . Într-adevăr, există un şir xn -> c, format din puncte din A (xn  c, eventual xn =
c, dacă c  A). Deoarece f este continuă pe I, f este continuă în c, deci:f(xn)->f(c). Dar f(xn)  
( deoarece xn  A) şi prin trecere la limită obţinem f(c)   .

Deoarece f(b) >  , rezultă ca c  b şi anume c < b. Dacă c < y <b, atunci f(y)>  (
deoarece dacă am avea f(y) <  , atunci y  A, deci y  c = sup A). Fie atunci un şir yn -> c
astfel încât c<yn<b. Deoarece f este continuă în c, avem f(yn) -> f(c) şi deoarece f(y n ) >  , prin

trecere la limită obţinem f(c)   . Din inegalităţile f(c)   si f(c)   , deducem f(c) =  .

Definiţie: O funcţie f definită pe un interval I are proprietatea lui Darboux, dacă, oricare

ar fi punctele a,b  I, a < b, şi oricare ar fi numărul  cuprins între f(a) si f(b), există un punct c
 cuprins între a şi b astfel ca f(c  ) =  .

Cu această definiţie teorema precedenta se enunţă astfel: Orice funcţie continuă pe un interval are
proprietatea lui Darboux.

În propoziţiile ce urmează funcţiile se consideră definite pe un interval I

Propoziţia 1: Fie funcţia f : I->R şi a < b, două puncte din I. Dacă f are proprietatea lui
Darboux şi dacă f(a) < 0 şi f(b) < 0 (sau dacă f(a) > 0 şi f(b) > 0), atunci există cel puţin un punct
cuprins între a şi b în care funcţia nu se anulează.

Pentru demonstraţie, se aplică definiţia precedentă pentru x = 0 .

Corolar: Dacă funcţia f : I—>R are proprietatea lui Darboux şi nu se anulează în niciun
punct din I, atunci funcţia păstrează acelaşi semn pe tot intervalul. Într-adevăr, dacă ar exista
doua puncte a şi b din I în care funcţia ar avea semne diferite, de exemplu : f(a) < 0 si f(b) > 0,
atunci funcţia s-ar anula cel puţin într-un punct din I cuprins între a şi b, ceea ce ar contrazice
ipoteza.

Propoziţia 2: O funcţie f : I -> R are proprietatea lui Darboux dacă şi numai dacă
transformă orice interval J  I, tot într-un interval, f(J).

Demonstraţie: Să presupunem întâi că f are proprietatea lui Darboux. Fie intervalul

 53

J  I; să notăm: m = inf
xI
f(x) = inf f(J); M = sup
xI
f(x) = sup (J).

Avem –   m  M  +  . Dacă f este constantă pe J atunci mulţimea f(J) este formată dintr-un
singur punct, deci este un interval ( cu extremităţile egale ) şi propoziţia este demonstrată în acest
caz.

Să presupunem că f nu este constantă pe J, deci m < M. Să arătam ca mulţimea f(J)

conţine întregul interval (m, M). Fie  un număr oarecare din intervalul (m, M), adică

m<  <M. Deoarece m = inf f(x) şi m <  , există un punct a  J astfel ca m  f(a)<  . Deoarece

M = sup f(x) si  <M, există un punct b  J astfel ca  < f(b) < M. Aşadar, f(a) <  < f(b).

Deoarece f are proprietatea lui Darboux există un punct c   (a,b)  J astfel ca f(c  ) =  şi deci

  f(J). Cum  a fost ales arbitrar în intervalul (m, M) rezultă că (m, M)  f(J) sa mai conţină,
în afară de punctele intervalului (m, M) cel mult extremităţile m şi M ( dacă acestea sunt finite ).
Rezultă deci că f(J) este un interval.

Reciproc, să presupunem că oricare ar fi intervalul J  I, imaginea sa f(J) este tot un

interval. Fie atunci doua puncte a < b din J. Să notam J = [a,b], atunci f(J) este un interval şi avem

f(a)  f(J), f(b)  f(J); deci dacă  se află cuprins între f(a) şi f(b) atunci   f(J), deci există un

punct c   [a,b] astfel ca f(c  ) =  , adică f are propietatea lui Darboux şi cu această
propoziţia este demonstrată.

Corolar: Dacă funcţia f : I—> R are proprietatea lui Darboux atunci f(I) este interval.

Propoziţia 3: Dacă funcţia f : I -> R are proprietatea lui Darboux şi este biunivocă, atunci
f este strict monotonă.

Demonstraţie: Să presupunem prin absurd că f nu este nici strict crescătoare, nici strict
descrescătoare. Aceasta înseamnă că există trei puncte x1 < x2 < x3 din I, astfel încât să nu avem
nici f(x1) < f(x2) < f(x3) şi nici f(x1) > f(x2) > f(x3), adică f(x2) nu se află cuprins între f(x1) şi
f(x 3 ). Pentru a face o alegere să presupunem că f(x1) < f(x3). Atunci avem: sau f(x2) < f(x1) <
f(x3) sau f(x1) < f(x3) < f(x2). ( Nu putem avea f(x2) = f(x1) sau f(x2) = f(x3), deoarece x 2  x1, x2
 x3 şi f este biunivocă). Deoarece f are proprietatea lui Darboux, în primul caz există un punct c1
cuprins între x2 si x3 ( deci c1  x1), astfel că f(c1) = f(x1).

În al doilea caz există un punct c3 cuprins între x1 şi x2 (deci c3  x3) astfel ca f(c3) =
f(x3). În ambele cazuri funcţia ia aceeaşi valoare în două puncte diferite deci nu este biunivocă,
ceea ce contrazice ipoteza. Rezultă deci că f este strict monotonă pe I.

Propoziţia 4: Dacă funcţia f : I -> R are proprietatea lui Darboux şi dacă există una din
limitele laterale într-un punct x0  I atunci ea este egală cu f(x0).

Demonstraţie : Să presupunem că există limita la stânga f(x0 - 0) ( finită sau infinită ) şi

ca ea este diferita de f(x0). Pentru a face o alegere, să presupunem că f(x0-0) < f(x0). Fie  un

număr astfel ca f(x0-0) <  < f(x0). Deoarece f(x0-0) <  există o vecinătate V a lui x0, astfel încât

pentru orice x < x0 din V  I, să avem f(x) <  . Fie a  V  I astfel ca a < x0, deci f(a) <  <
 54

f(x0). Oricare ar fi x  (a, xo), a < x < x0, avem x  V deci f(x) <  . Aşadar, funcţia nu ia

valoarea  în niciun punct cuprins între a şi x0, ceea ce contrazice ipoteza că f are proprietatea
lui Darboux. Aşadar, dacă există f(x0 - 0), atunci f(x0- 0) = f(x0). În mod asemănător se
demonstrează că dacă există f(x0+0), atunci f(xo+0) = f(x0).

Corolarul 1: Dacă o funcţie continuă pe un interval I ia valori de semne contrare în două

puncte a < b din I, atunci ea se anulează cel puţin într-un punct dintre a şi b.

Corolarul 2: Dacă o funcţie continuă nu se anulează pe un interval, atunci ea păstrează

acelaşi semn pe acest interval.

Corolarul 3: Dacă f este continuă pe un interval I, atunci f(I) este interval.

Corolarul 4: Dacă f este biunivocă şi continuă pe un interval I, atunci f este strict

monotonă pe I.

Observaţii: Dacă funcţia este biunivocă şi continuă pe o mulţime care nu este interval, s-
ar putea ca funcţia să nu fie strict monotonă pe această mulţime.

3.5.4. Continuitatea funcţiilor compuse

Fie funcţiile u : E —> F şi  : F -> R. Să considerăm funcţia compusă

f =  0 u : E -> R, f(x) = (  ( u ( x ) ) pentru x  E.

Teoremă: Dacă funcţia u este continuă în punctul x0  E și dacă funcţia (  este continuă în
punctul corespunzător u0 = u(x0)  F, atunci funcţia compusă f =  °u este continuă în punctul x0
 E.

Demonstraţie: Fie xn->x0, xn  E. Deoarece u este continuă în x0, avem u(xn) = u(x0) =
u0 . Să notam un = u(xn)  F. Deoarece un -> u0 și  este continuă în u0, avem (  (un) ->  (u0),
adică (  (u(xn)) -> (  (u(x0)), sau f(xn)->f(xo), adică f este continuă în x0.

Corolar: Dacă u este continuă pe E şi  este continuă pe F, atunci f =  ° u este continuă

pe E. (Prin compunerea a două funcţii continue se obţine tot o funcţie continuă).

3.5.5. Proprietăţile funcţiilor continue pe mulţimi

compacte
Fie funcţia f : E -> R. Reamintim că f este mărginită pe E dacă mulţimea f (E) este
mărginită, adică dacă există un număr M > 0 astfel încât, oricare ar fi x  R să avem |f(x)| < M.

Teorema 1 : O funcţie continuă pe o mulţime compactă este mărginită pe această

mulţime.
 55

Demonstraţie: Fie E o mulţime compactă şi funcţia f : E -> R continuă pe această

mulţime.

Să presupunem, prin absurd, că f nu este mărginită pe E. Aceasta înseamnă că, pentru orice
număr M > 0, există un punct xM  E astfel încât |f(xM)| > M. Luând M = n, (n=l,2,3,....), găsim un
punct xn  E astfel că |f(xn)| > n. Am obţinut astfel un sir (xn) de puncte din E. Dar E fiind
compactă, este mărginită, deci şirul (xn) este mărginit. Conform lemei lui Cesaro, el conţine un
subşir convergent, xnp ->x0. Deoarece E este compactă, este închisă, deci odată cu termenii şirului
(xnp) conţine si limita sa, X0  E.


Funcţia f, fiind continuă pe E, este în particular, continuă în x0, deci deoarece xnp p
x0

 
rezultă că f(xnp) p
f(x0) şi deci: |f(xnp)| p
|f(x0)|. Dar din inegalităţile |f(xnp)|>np, deducem

  
că |f(xnp)| p
+ , deoarece np-> + . Am ajuns astfel la o contradicţie ( deoarece |f(x0)| este

finit). Rezultă, aşadar, că f este mărginită.

Teorema 2: Dacă f este o funcţie continuă pe o mulţime compactă E, atunci f(E) este
compactă.

Demonstraţie: Din teorema 1 rezultă că f este mărginită pe E, adică mulţimea f(E) este
mărginită. Rămâne de arătat că este închisă oricare ar fi şirul convergent format din puncte din
f(E), limita sa aparţine de asemenea lui f(E).

Fie yn -> y0, yn  f(E). Pentru aceasta este suficient să arătam că pentru fiecare n, există un
punct xn  E astfel că f(xn) = yn. Am obţinut astfel un şir (xn) de puncte din E. Se arată că în
demonstraţia teoremei precedente că (xn) conţine un subsir xnp—> x0  E. Deoarece f este

  
continuă în x0 deducem f(xnp) p
f(x0) f(E), şi, deoarece f(xnp) = ynp, rezultă ynp p
f(x0).


Dar deoarece yn->y2 si (ynp) este un subsir al şirului (yn), rezulta ca ynp p
y0 şi cum limita unui şir
este unică, deducem y0 = f(x0), de unde y0  f(E) şi teorema este demonstrată. Acest rezultat se
enunţă prescurtat astfel: imaginea unei mulţimi compacte printr-o funcţie continuă este o mulţime
compactă.

Corolar: Imaginea unui interval compact printr-o funcţie continuă este un interval
compact.

Într-adevăr, conform proprietăţii lui Darboux, imaginea unui interval printr-o funcţie continuă
este un interval. Restul corolarului rezultă din teorema precedenta. Spunem că o funcţie minorată
f : E—>R îţi atinge marginea inferioara m = inf f(x), dacă există un punct xm  E astfel că m =
f(xm). Spunem că o funcţie majorată f : E—> R îşi atinge marginea superioara M = sup f(x), dacă
există un punct xM  E astfel că f(xM) = M.

Teorema 3: O funcţie continuă pe o mulţime compactă îşi atinge marginile pc această

mulţime.
56
 57

3.5.6. Funcţii uniform continue

Fie funcţia f : E ->R. A spune că f este continuă pe E înseamnă că pentru orice x  E, f
este continuă în x, adică: Oricare ar fi x  E şi oricare ar fi  > 0, există un număr  -  (  , x)
> 0, astfel încât, oricare ar fi x’  E cu |x' – x| <  , să avem |f(x') - f(x)| <  . Pentru un punct x 
E, fixat, corespondenţa  ->  (  , x) caracterizează într-un anumit sens ‘gradul’ de continuitate
al funcţiei f în punctul x.

Dacă x' este un alt punct din E, şi dacă pentru fiecare  > 0 avem  (x',  ) <  (  , x ),
am putea spune că funcţia f este ‘mai continuă’ în punctul x' decât în punctul x. Evident, în cazul
a doua puncte (sau al unui număr finit de puncte) putem alege întotdeauna acelaşi  (  ) şi
anume pe cel mai mic dintre numerele  (  ,x') şi  (  ,x). În cazul unei mulţimi infinite de
puncte din E (nu mai este întotdeauna posibil să alegem acelaşi  (  ) > 0, deoarece s-ar putea ca
pentru un  > 0 fixat, marginea inferioara numerelor  (  , x) să fie 0. Am putea spune că, în
acest caz, funcţia nu este ‘la fel de continuă’ în toate punctele. Dacă însă este posibil ca pentru
fiecare  > 0 să găsim un număr  (  ) > 0 unic, acelaşi pentru toate punctele x  E ( adică 
să depindă numai de  , dar nu şi de x), atunci am putea spune că funcţia este ‘la fel de continuă’
în toate punctele din E, sau că este uniform continuă pe E. În acest caz, deoarece  nu mai
depinde de x, afirmaţia ‘oricare ar fi x  E’ trebuie să figureze după afirmaţia relativă la  .
Aşadar:

Definiţie: O funcţie f : E -> R este uniform continuă pe E dacă, oricare ar fi  > 0, există
un număr  =  (  ) > 0 astfel încât, oricare ar fi x' şi x’’ din E cu |x'-x’’| <  , să avem |f(x) -
f(x’’)|<  .

Propoziţie: Orice funcţie uniform continuă este continuă.

Această propoziţie rezultă din definiţia continuităţii uniforme luând x0 = x’’ şi ţinându-l fixat.

Teoremă: O funcţie continuă pe o mulţime compactă este uniform continuă pe această

mulţime.

Demonstraţie: Fie E o mulţime compactă ( închisă şi mărginită) şi o funcţie continuă

f : E -> R. Să arătam că f este uniform continuă pe E. Să presupunem, prin absurd, că f nu este

uniform continuă pe E. Aceasta înseamnă că: există un număr  0 > 0, astfel încât, oricare ar fi

numărul  > 0, există două puncte x şi x din E astfel încât | x - x | <  dar |f( x ) - f( x ) >
' '' ' '' ' ''

 0 . Luând  = l/n, n = l,2,3,.... obţinem două şiruri (x'n) si (x’’n) de puncte din E, astfel că
pentru orice n  N să avem: | x'n – x’’n | < l/n şi |f(x'n) - f(x’’n)| <  0.

Mulţimea E este mărginită (fiind compactă ) deci şirul (x'n) este mărginit. În baza lemei
lui Cesaro, el conţine un subşir convergent x'np -> x0, iar limita x aparţine Iui E, deoarece E este
închisă.

 
Deoarece |x'np – x’’np| < l/n p
0, deducem că x'np –x’’np p
0. Deci: x’’np = x'np - (x'np -


x’’np) p
x0 - 0 = x0.
 58

 
Deoarece x'np p
x0 şi x’’np p
x0, iar f este continuă în x0 ( fiind continuă pe E),

  
deducem: f(x'np) p
f(x0) si f(x’’np) p
f(x0), deci: f(x'np) - f(x’’np) p
0
Dar din inegalităţile |f(x'np) - f(x’’np)| >  0, pentru orice p  N, deducem că şirul

(f(x'np) - f(x’’np)) nu are limtă 0, şi am ajuns astfel la o contradicţie.

Deoarece presupunerea că f n-ar fi uniform continuă ne duce la o contradicţie, rezultă că f

este uniform continuă şi teorema este demonstrată.

3.5.7. Funcţii semicontinue

Fie funcţia f : E -> R şi x0  E.

Spunem că funcţia f este semicontinuă inferior în punctul x0, dacă pentru orice număr

 > 0 există o vecinătate V a lui x0, astfel încât: f(x) > f(x0) -  , pentru orice x  V  E.
Spunem că funcţia f este semicontinuă superior în punctul x0, dacă pentru orice număr 
> 0 există o vecinătate V a lui x0, astfel încât să avem: f(x) < f(x0) +  , pentru orice x  V  E .

Din această definiţie rezultă că dacă în x0 funcţia are un minim, atunci este semicontinuă
inferior în x0, iar dacă în x0 are un maxim, atunci este semicontinuă superior în x0. O funcţie este
continuă în x0, dacă şi numai dacă este semicontinuă inferior şi superior în x0. O funcţie este
semicontinuă inferior (respectiv superior) pe mulţimea E, dacă are această proprietate în fiecare
punct din E.

Se verifică uşor că suma f + g a doua funcţii semicontinue inferior ( superior ) este de

asemenea o funcţie semicontinuă inferior (superior). Dacă f este semicontinuă inferior, atunci –f
este semicontinua superior si reciproc.

Dacă f este semicontinuă inferior ( sau superior ) şi   > 0 atunci  f este semicontinuă
inferior ( sau superior).

Mulţimea funcţiilor semicontinue inferior (sau superior) în x0 sau pe E nu este un spaţiu

vectorial, dar este un con convex în spaţiul vectorial al tuturor funcţiilor definite pe E.

Proprietăţi:

1.Dacă ( f i )iI este o familie oarecare de funcţii semicontinue inferior, atunci anvelopa

superioaraă sup
iI
fi este semicontinuă inferior (în toate punctele x  E în care sup
iI
f(x) < +  )

2.Dacă ( f i )1i n este o familie finită de funcţii semicontinue inferior, atunci anvelopa

inferioara inf
iI f este semicontinuă inferior.
 59

3.6 Limitele funcţiilor vectoriale

3.6.1. Putem extinde definiţia limitei unei funcţii reale şi pentru funcţii vectoriale. Pentru
aceasta vom considera mulţimea E  Rn, x0 un punct de acumulare pentru E şi funcţia vectorială f : E ->
Rm
Definiţie: Se spune ca un vector 1  Rm este limita funcţiei f în punctul x0, dacă pentru
orice vecinătate U a lui 1 (în Rm) există o vecinătate V a lui x0 ( în Rm) astfel încăt, oricât ar fi

x  V  E, x  x0 să avem f(x)  U. Se scrie : 1= xlim

  x0 f(x) (sau f(x) -> l cînd x ->x0).

Propoziţiile următoare dau definiţii echivalente ale limitei. Demonstraţiile se fac la fel ca in cazul
funcţiilor reale de o singură variabilă.

Propoziţia 1: xlim
  x0 f(x) = l, dacă şi numai dacă, pentru orice şir x k -> x0, xk
 E, xk  xo, avem:

f(xk)->l

Propoziţia 2: xlim
  x0 f(x) = l, dacă şi numai dacă, pentru orice număr
 > 0, există un număr

 (  ) > 0, astfel încât, oricare ar fi x  x0 din E cu ||x-x0|| <  (  ), să avem: || f(x) -1|| <  .

Propoziţia 3: xlim
  x0 f(x) = l, dacă şi numai dacă pentru orice număr
 > 0, există o
vecinătate V a lui x0 ( V depinde de  ) astfel încât condiţiile x  V  E şi x  xo implică

||f(x) - l|| < 

Propoziţia 4: xlim
  x0 f(x) = l, dacă şi numai dacă pentru orice vecinătate U a lui 1, exista un

număr  > 0 (care depinde de U) astfel încât, condiţiile x  E, x  x0 şi ||x - x0|| <  implică

f(x)  U.

Se defineşte limita funcţiei f : f : E  Rn -> Rm relativ la o submultime A  E, într-un punct de

acumulare a lui A, la fel ca şi pentru functii reale de o singură variabilă. Un vector l  Rm este
limita funcţiei f în punctul a relativ la submulţimea A, dacă pentru orice şir xp->a, xp  A, xp  a,
avem f(xp)->1.

lim lim lim

Se notează l = xa
x A
f(x). Dacă xa f(x) există, atunci şi lim xa
x A
f(x) există şi cele două limite sunt

lim
egale. În particular, dacă A este intersecţia mulţimii E cu o dreapta, care trece prin a, atunci xx Aa

f(x) se numeşte limita funcţiei dupa o direcţie.

De exemplu, în cazul unei funcţii f(x, y) de două variabile reale, daca ecuaţia dreptei este

lim
x   x0
y = h(x), limita sa se scrie y   y0 f(x,y). Se zice că aceasta este limita funcţiei f când x şi y tind
y h( x)

simultan dar independent pe dreapta y = h(x), respectiv către x0 si y0. În fapt, aceasta este o limită
a funcţiei compuse de o singură variabilă f(x,h(x)):

lim lim
x   x0
y   y0
f(x,y) = x   x0 f(x, h(x))
 60

Toate proprietăţile limitelor de funcţii reale, care nu implică relaţia de ordine şi produsul,
se păstrează şi pentru funcţiile vectoriale şi demonstraţiile sunt aceleaşi.

1. Limita unei funcţii vectoriale într-un punct, dacă există , este unică.

lim lim
2. Dacă x   x0 f(x) = l, atunci x   x0 ||f(x)|| = ||l||

lim lim
3. x   x0 f(x) = l dacă şi numai dacă x   x0 [f(x)-l] = 0, adică dacă şi numai dacă

lim ||f(x) - l|| = 0.

lim
4. Daca x   x0 f(x)  0, atunci există o vecinătate V a lui x0, astfel încât f(x)  0 oricare ar

fi x  x0 din V  E.

5. Funcţia f are limita în x0 dacă şi numai dacă, pentru orice număr  > 0, există o
vecinătate V a lui x0, astfel încât oricare ar fi x',x’’  V  E, x’  x0, x’’  x0, să avem

||f(x') - f(x’’)|| <  .

6.Criteriul: Dacă f : E -> Rm si h : E -> R, dacă lim h(x)=0 şi dacă există un vector l  Rm
şi o vecinătate V a lui x0, astfel încât să avem: ||f(x) - l|| < h(x), pentru orice x  x0 din V  E

lim
atunci: x   x0 f(x) = l.

7.Dacă f : E -> Rm şi g : E -> Rm au limite în x0, atunci funcţiile f + g, fg : E -> Rm au

limita în x0 şi:

lim lim lim

x   x0 [f(x) + g(x)] = x   x0 f(x) + x   x0 g(x).

lim lim lim

x   x0 fl(x)g(x) = x   x0 f(x) x   x0 g(x)

8. Dacă f : E -> Rm si (p : E -> Rm au limita în x0, atunci funcţia  f : E -> Rm are limita în

lim lim
x0 şi: x   x0 [  (x)f(x)] = x   x0  (x) xlim lim
  x0 f(x). În particular, pentru  (x) =  , deducem x   x0 

lim
(f(x)) =  x   x0 f(x).

Propoziţie: Fie funcţia f : E  Rn -> Rm şi f1,f 2 ,...,f n : E -> R componentele sale reale:

lim lim
f = (f1,f 2 ,...,fn). Atunci: x   x0 f(x) = l dacă şi numai dacă: x   x0 fi(x) = li, i = l,2,...,m unde

l = (l1,l 2 ,...,ln)  Rm

Exemple:
 61

lim lim
1. f(x, y) = x + y, definită pe R2 xa
y  b
f(x + y) = xa
y  b
(x+y) = a + b =f(a, b)

lim lim
2. f(x,y) = xy, definită pe R2 xa
y  b
f(x, y) = xa
y  b
xy = ab = f(a, b)

lim lim
3. f(x, y) = x/y, definită pentru y  0 xa
y  b
f(x,y)= xa
y  b
x/y = a/b = f(a, b) dacă b  0)

lim lim
4. f(x, y) = x y , definită pentru x > 0 xa
y  b
f(x, y) = xa
y  b
x y =ab = f(a, b), dacă a > 0

3.6.2. Limite iterate

Fie f(x1, x2,...,xn) o funcţie vectorială de n variabile f : E  Rn -> Rm. Din această funcţie
putem obţine funcţii vectoriale de o singură variabilă, şi anume, funcţiile sale parţiale:

f 1 : x 1 -> f(x 1,x2,...,x n )

f 2 : x2 -> f(x1,x2,...,xn)

……………………………………….

fn : x n -> f(x1, x 2 ,...,x n )

Se pot considera atunci limitele acestor funcţii de o singura variabilă:

lim f i (x i ) = x1lim
x1   a1   a1 f(x 1 ,x2,...,x n ), i=1, 2, ..., n. Dacă ai este punct de acumulare al mulţimii

Ei = {x i /x i  R,(x 1,x2,...,x n )  E}. Limita funcţiei fi este un număr care depinde de celelalte n-
lim lim
1 variabile reale , diferite de x i . Se poate considera apoi: x j   aj xi   ai f(x1, x 2 ,...,x n ), i  j Această

limită este un număr care depinde de celelalte n-2 variabile diferite de x i si xj

Se poate considera limita iterată a acestei funcţii în raport cu toate celelalte variabile pe rând.
Această limită este un număr care nu mai depinde de niciuna din variabile. Aceasta se numeşte
limita iterată a funcţiei f.

De exemplu, pentru funcţiile de două variabile f(x, y) se pot considera limitele iterate:

lim lim lim lim

x   x0 x   y0 f(x, y) si x   x0 x   y 0 f(x, y).

Se spune că acestea sunt limitele funcţiei f(x, y) când x şi y tind succesiv, respectiv către

x 0 şi y 0 .

Legătura dintre aceste limite şi limitele iterate este dată de următoarea:

Propoziţie: Dacă există limita funcţiei într-un punct şi una din limitele iterate în acest
punct, atunci aceste limite sunt egale.

Demonstraţie: ( în căzul funcţiilor de două variabile) f : E  R2—>Rm.

Fie (x0, y0) un punct de acumulare al mulţimii E.

 62

lim
Să presupunem că există limitele: 1 = x   x0
y   y0
f(x, y) şi l12 = x lim
x
lim f(x,y)
y  y0
0

Vom arăta că 1 = 112. Notăm: F(x) = y lim lim

 y f(x,y) deci: x   x F(x) = l12. Fie
 > 0 oarecare .
0 0

lim
Deoarece 1= x   x0
y   y0
f(x,y) există o vecinătate V a lui (x0,yo), astfel încât să avem: ||f(x, y) – l|| < 

 (x, y)  (x0, y0) din V.

Deoarece pentru fiecare x  pr1E, există y lim lim

 y f(x, y) = F(x), atunci: y   y ||f(x, y) - l|| = ||F(x)-
0 0

l||.

Trecând la limită în inegalitatea precedentă, obţinem: ||F(x) - l||   ,  x astfel ca (x, y0)  V

lim ||F(x) - l|| = || lim F(x) – l|| = ||l – 1|| < 

x  x0 x  x0 12 .

Deoarece  > 0 a fost ales arbitrar,=>l = l12

3.6.3. Continuitatea funcţiilor vectoriale

Fie funcţia f : E  Rn -> Rm şi un punct x0  E.

Definiţie: Se spune că funcţia f este continuă în punctul x0 dacă pentru orice vecinătate U
a lui f(x0)  o vecinătate V a lui x0 astfel încât oricare ar fi x  V  E să avem f(x)  U.

Următoarele propoziţii dau definiţii echivalente ale continuităţii:

Propoziţia 1: Funcţia f este continuă în punctul x0, dacă şi numai dacă, pentru orice şir

x0, xp  E avem: f(xp)

 
xp p p f(x0).

Propoziţia 2: Funcţia f este continuă în punctul x0, dacă şi numai dacă, pentru orice număr
 > 0, există un număr  (  ) > 0, astfel încât oricare ar fi x  E cu ||x - x0|| <  (  ) să avem:
||f(x) - f(x0)|| <  .

Propoziţia 3: Funcţia f este continuă în punctul x0, dacă şi numai dacă, pentru orice număr
 > 0, există o vecinătate V a lui x0 (V depinde de  ) astfel încât oricare ar fi x  V  E, să
avem: ||f(x) - f(x0)|| <  .

Propoziţia 4: Funcţia f este continuă în punctul x0, dacă şi numai dacă, pentru orice
vecinătate U a lui f(x0), există un număr  > 0 ( care depinde de U) astfel încât oricare ar fi

x  E cu ||x – x0|| <  să avem f(x)  U.

Propoziţia 5: Funcţia feste continuă în punctul a = (a1, a2,...,an)  E, dacă şi numai dacă,
pentru orice număr  > 0 ( sau pentru orice vecinătate U a lui f(a) există un număr  (  ) > 0
 63

astfel încât oricare ar fi punctul x = (x1,X2,...,xn)  E cu |x1 – a1| <  , |x2 - a2| <  ,..., |xn - an| <
 să avem: ||f(x1, x2,...,xn) - f(a1, a2,...,an)|| <  ( respectiv f(x)  U).

Daca x0 este punct de acumulare pentru E se poate da o definiţie a continuităţii cu ajutorul limitei:

Propoziţia 6: Funcţia f este continuă în punctul x0, dacă şi numai dacă x lim
 x f(x) = f(x0), 0

adică dacă şi numai dacă : x lim

 x ||f(x) - f(x0)|| = 0.
0

Propoziţie: Funcţia vectorială f : E  Rn -> Rm este continuă într-un punct x0  E , dacă şi

numai dacă fiecare din componentele sale reale f1, f2,...,fm : E -> R este continuă în x0.

3.6.4. Continuitate parţială

Fie fucţia f : E  Rn -> Rm şi a = (a1, a2, ..., an) un punct din E. Să considerăm funcţia
parţială ( de o singura variabilă) fi : xi -> f(ai, a2,...,ai -1, xi, ai+1, ..., an) definită pe mulţimea

Ei = {xj / xi  R,(ai, a2...., ai-1, xi, ai+1, ..., an)  E}. Dacă funcţia parţială f este continuă în punctul
ai  E, spunem că funcţia f este continuă (parţial) în raport cu variabilă xi în punctul a = (a1,
a2, ..., an). A spune că funcţia f(x1, x2,..., xn) este continuă parţial în raport cu xi în punctul a
înseamnă pentru orice număr  > 0, există un număr  (  ) > 0, astfel încât, oricare ar fi xi  Ei,
cu

| xi – ai | <  (  ) să avem: || fi (xi) – fi(ai)|| <  , adică : ||f(a1, ...,xi,...,an) - f(a1..,ai,...,an)|| <  .

Dacă funcţia f este continuă în punctul a = (a1, a2, ...,an), vom spune adesea că este continuă în
acest punct în raport cu ansamblul variabilelor, pentru a deosebi de continuitate parţială în raport
cu cate o variabilă.

Propozitie : Dacă funcţia f este continuă într-un punct a = (a1, a2, ..., an) (în raport cu

ansamblul variabilelor), atunci ea este continuă în acest punct în raport cu fiecare variabilă.

Demonstraţie : Dacă funcţia f este continuă în punctul a, atunci pentru orice număr  >
0, există un număr  (  ) astfel încât oricare ar fi punctul (x1, x2, ..., xn)  E cu |xi – ai| <  ,

|x2 - a2| <  , ..., |xn – an| <  să avem ||f(x1, x2, ...,xn) - f(a1, a2, ...,an) || <  => în particular ca, dacă
|x1 – a1| <  , x2 = a2, ... ,xn = an avem ||f(x1,a2,...an) - f(a1, a2,...an)|| <  şi deci funcţia f este
continuă în raport cu variabila xi în punctul (a1, a2, ...,an). Continuitatea în raport cu celelalate
variabile se demonstrează la fel.

3.6.5.Functii vectoriale uniform continue

Fie funcţia f : E  Rn->Rm.
 64

Definiţie: Funcţia f este uniform continuă (pe E) dacă pentru orice număr  > 0, există un
număr  (  ) astfel încât oricare ar fi punctele x', x’’  E, cu ||x'- x’’|| <  să avem:

||f(x') - f(x’’)|| <  .

Propoziţie: O funcţie vectorială f : E  Rn->Rm este uniform continuă dacă şi numai dacă
toate componentele sale reale f1,f 2 ,...,fn : E -> R sunt uniform continue.

Propoziţia rezultă din inegalităţile:

|f i(x’) – fi(x’’)|  ||f(x’) – f(x’’)||   | f i ( x ' )  f i ( x ' ' ) |

deoarece inegalitatea: ||f(x') - f(x’’)|| <  => |fi(x') – fi(x’’)| <  pentru fiecare i=1,2,...,n, iar
inegalităţile |fi(x)-fi(x’’)| <  /n pentru i = 1, 2,...,n => ||fi(x)-fi(x’’)|| <  .

Propoziţia precedentă reduce studiul funcţiilor vectoriale( de mai multe variabile) uniform
continue la studiul continuităţii uniforme a componentelor lor reale ( care sunt funcţii reale de
mai multe variabile).

Propoziţie : Dacă funcţia este uniform continuă (în raport cu ansamblul variabilelor),
atunci ea este uniform continuă în raport cu fiecare variabilă( pentru valori fixate ale celorlalte
variabile).

Demonstraţie: Într-adevăr, a spune că f este uniform continuă înseamnă că pentru orice

număr  > 0 există un număr  (  ) > 0, astfel încât oricare ar fi punctele x' = (x'1, x'2,...,x'n) şi x’’
= (x’’1, x’’2,... x’’n) din E cu |x' – x’’| <  să avem ||f(x') - f(x’’)|| <  , adică: ||f(x'1, x'2,...,x'n) -
f(x’’1, x’’2,... x’’n)|| <  deci dacă |x'1 – x’’1| <  avem: ||f(x1, a2,... ,an) – f(x1, a2,.. .an)|| <  .

Adică f este uniform continuă în raport cu variabilă x1, atunci când se dau celorlalate variabile
valori fixate a1, a2...an.

Continuitatea uniformă în raport cu celelalate variabile se demonstrează la fel.

Exemplu:

Funcţia: f(x, y) = xy/(x2 + y2) daca x2 + y2 > 0

0 daca x = y = 0

definită pe pătratul -1  x  1, -l  y  l, nu este continuă în origine ( deci nu este uniform

continuă). Pentru orice y  [-l, l], funcţia parţiala x -> f(x, y), definită pe intervalul compact

[-1,1], este continuă, deci uniform continuă. De asemenea, pentru orice x  [-l, l], funcţia parţială
y -> f(x, y), definită pe [-1, 1], este continuă, deci uniform continuă.

3.6.6. Funcţii vectoriale continue pe mulţimi compacte

Proprietăţi:

1. O funcţie vectorială continuă pe o mulţime compactă este mărginită pe această mulţime.

2. O funcţie vectorială continuă pe o mulţime compactă este uniform continuă.
 65

3. O funcţie vectorială continuă transformă o mulţime compactă tot într-o mulţime

compactă.
4. O funcţie reală de n variabile, continuă pe o mulţime compactă E  Rn , îşi atinge efectiv
marginile pe această mulţime.

Observaţie: Pe spaţiul Rm cu m  2, nu s-a definit relaţie de ordine, deci pentru funcţiile

vectoriale în Rm nu au sens marginile acestei funcţii.

În acest caz se poate enunţa o proprietate pentru funcţia reală ||f(x)||. Dacă f este o funcţie
vectorială continuă pe o mulţime compactă E, atunci există un punct xM  E astfel încât ||f(xM)|| =

sup
x E ||f(x)||. Se ţine seama de faptul că funcţia reală ||f(x)|| este continuă pe E şi se aplică
proprietatea 4.

Observaţie: Fie A  R o mulţime compactă şi o funcţie reală continuă f : A -> R. Graficul

funcţiei f este o mulţime compactă în plan.

Într-adevăr, graficul lui f este egal cu imaginea mulţimii A prin funcţia vectorială continuă

F(x) = (x, f(x)) definită pe A cu valori în R2.

3.6.7. Funcţii vectoriale continue pe mulţimi conexe

Pentru funcţiile continue, pe toată mulţimea de definiţie, se pot da anumite criterii de

continuitate cu ajutorul imaginilor inverse:

Fie E  Rn, E'  Rn şi funcţia f : E -> E' astfel că f(E) = E'.

Propoziţie: Funcţia f este continuă pe mulţimea E, dacă şi numai dacă, pentru orice
mulţime deschisă G'  Rn, există o mulţime deschisă G  Rn astfel că : G  E = f'(G'  E').

Demonstratie: Să presupunem că f îndeplineste condiţia din enunţ şi să arătăm că este

continuă pe E. Fie x0  E oarecare şi fíe V o vecinătate a lui f(x0); V’ este dechisă în Rn. Conform
presupunerii există deci o mulţime dechisă G  Rn, astfel că G  E = f '(V'  E'). Dar f(x0) 
V'  E' deci f0  f'(V'  E'), adică x0  G  E. În particular x0  G şi deoarece G este dechisă x0
este punct interior al său => există o vecinătate V a lui x0 astfel că x0  V  G.  x  V  E
avem deci x  G  E = f-1(V'  E') =>f(x)  V'  E' şi deci f(x)  V'=> f continuă în x0.Cum x0 a
fost ales arbitrar în E => f’ este continuă pe E.

Reciproc: Să presupunem că f este continuă pe E şi fie G'  Rn o mulţime deschisă. Dacă

f-1(G'  E') =  atunci luăm G =  (care este deschisa în Rn) şi deci: G  E =  = f-1(G'  E').

Să presupunem, că f-1(G'  E')   adică G'  E'   . Notăm H= f (G'  E') => f(H) = G'  E' şi
să arătam că există o mulţime deschisă G în Rn, astfel că G  E = H = f-1(G'  E'). Evident H  E.

Fie x0  H oarecare; atunci f(x0)  f(H) = G'  E'  G' şi deoarece G' este deschisă, f(x0)
este punct interior al său; există o vecinătate V’ a lui f(x0), astfel că: f(x0)  V'  G'. Deoarece f
 66

este continuă în x0, lui V îi corespunde o vecinătate V a lui x0 , astfel că pentru orice x  V  E să
avem: f(x)  V’, adică f(V  E)  V'  G’ deoarece avem de asemenea f(V  E)E'=> f(V  E) 
G'  E' => V  E  f -1(G'  E') = H. Cum x0 a fost ales arbitrar, deducem că pentru orice punct x

 H există o vecinătate Vx a lui x, astfel ca Vx  E  H. Să notăm G =  Vx. Evident, H 

xH

 Vx, deci H  G; cum avem H  E => H  G  E. Dar: G  E = (  Vx)  E =

xH xH

 (Vx  E)  H.
xH

Din incluziunile H  G  E şi G  E = H => G  E = H = f-1(G'  E') şi propoziţia este

complet demonstrată.

Corolar: Funcţia f este continuă pe E dacă şi numai dacă, pentru orice mulţime închisă

M'  Rn , există o mulţime închisă M  Rn’ , astfel ca M  E = f -1 (M'  E'). Pentru

demonstraţie se foloseşte propoziţia precedentă, cu mulţimile deschise G' = CM' şi G = CM.

Propoziţie: Imaginea unei mulţimi conexe, printr-o funcţie continuă este o mulţime
conexă.

Demonstraţie: Fie E  Rn o mulţime conexă şi o funcţie continuă f : E -> Rn.

Să notam E' = f(E) şi să arătam că E' este conexă. Să presupunem prin absurd că E' n-ar fi
conexă există două mulţimi deschise G'1 şi G'2 în Rn astfel ca: E'  G'1  G'2, G'1  E’   ; G'2 
E’   si E'  G'1  G'2 =  . f continuă pe E => G' 1 si G'2 mulţimile din Rn le corespund două
mulţimi deschise G1 si G2 in Rn astfel ca: G1  E = f -1(G'  E'), G2  E =f - 1 (G ‘ 2  E').

Deoarece G'1  E’   si G'2  E’   => G1  E   , G2  E   . Dar E'  G'1  G'2 = 

=> E  G1  G2 =  . E  G1  G2 = (E  G1)  (E  G2) = f -1(E'  G'1)  f -1(E'  G'2) = f -1 (E'

 G'1)  (E'  G'2) = f-1(G'1  G'2  E). Deoarece : E'  G' 1  G'2 => E  G1  G2

E'= E'  (G’1  G'2) = (E'  G'1)  (E'  G'2). Atunci: E = f -1(E') = f -1(E'  G'1)  (E'  G'2)
= f-1 (E'  G'1)  f -1(E'  G'2) =(E  G1)  (E  G2) = E  (GI  G2) deci: E  G1  G2.

Presupunem că E' nu este conexă conduce la existenţa a două mulţimi deschise G1 şi G2 în

Rn cu următoarele proprietăţi: E  G1  G2; E  G1   ; E  G2   ; E’  G’1  G’2   .

Aceasta înseamnă că mulţimea A nu este conexă, ceea ce contrazice ipoteza din enunţul
propoziţiei. Urmează aşadar, că E' este conexă şi propoziţia este demonstrată.
 67

3.7 Aplicaţii
Aplicaţia 1. Să se calculeze limitele de funcţii:

x2 1
a) lim
x  1 x 2  3x  2

2 x 1
 3x 2  1  5 x 3  x 2
b) lim  
x    2
 x 2


5x 2  1
c) lim
x   3x 2  2

sin 3 x
d) lim
x  0 x

sin x  sin 2 x
e) lim
x  0 x

1
f) lim (1  sin x ) x
x  0

x 2  2 x  3 x 1
g) lim ( )
x    x 2  3x  2

e sin 2 x  1
h) lim
x  0 3x

x2 1 0 ( x  1)( x  1)
Soluţie a): lim = (caz de nedeterminare ) = lim 
x  1 x 2  3x  2 0 x  1 ( x  1)( x  2)

( x  1)
lim  2 .
x  1 ( x  2 )

2 x 1 2 x 1
 3x 2  1  5 x 3  x 2  3 x 2  1  lim
Soluţie b): lim   = ( lim  2 ) x    5 x 3  x 2 = 30 = 1.
x    2
 x 2 
 x    x  2  

5x 2  1 5x 2  1 5
Soluţie c): lim 2
= lim 
x   3x  2 x    3x 2  2 3

sin 3 x sin 3 x
Soluţie d): lim = 3 lim =3*1=3
x  0 x x   0 3x

Soluţie e): Se scrie limita sub forma:

sin x sin 2 x sin x sin 2 x

lim (  )  lim  lim *2  1 2  3
x  0 x x x  0 x x  0 2 x

Soluţie f): Suntem în cazul de nedeterminare 1  . Limita se scrie succesiv

1 sin x sin x
sin x x 1 lim x  e1  e
lim [(1  sin x)  [ lim (1  sin x)
x  0
] ]
x  0 x  0 sin x
 68

Soluţie g): Suntem în cazul de nedeterminare 1  .Avem (se adună şi se scade unu în

x 2  2x  3 x 1
bază): lim (1   1) x 1  lim (1  2 ) x 1 
2 x   x  3x  2
x   x  3x  2

x 2  3 x  2 ( x 1) 2
x 1
) x 1 ] x  3 x  2
2
lim [(1  e
x  x 2  3x  2

e sin 2 x  1 sin 2 x 2 2
Soluţie h): lim * * 
x   0 sin 2 x 2x 3 3

Aplicaţia 2. Să se stabilească dacă următoarele funcţii au limita în punctul a

indicat.

3x  2, x  0
a) f : R -> R, f(x) =  ;a=0
 2, x  0

 1
 x 3 , x  0
b) f : R* -> R, f(x) =  ;a=0
 1 ,x0
 x 2

5x  1, x  3
c) f : R -> R, f(x) =  ;a=3
3x  2, x  3
1
d) ) f : R* -> R, f(x) =xsin ;a=0
x

Soluţie a): Pentru a calcula limita funcţiei în a = 0, determinăm limitele laterale în

a = 0.

Pentru limita la stânga în a = 0, fie xn -> 0, xn <0 pentru care f (xn) = 3 xn -2 ->-2. Deci ls = -2.

Pentru limita la dreapta în a = 0, luăm un şir arbitrar xn -> 0, xn > 0 cand f (xn) = -2. Deci ld = -2.

Cum ls = ld = -2, conform teoremei rezultă că există limita functiei f în a = 0 si lim f ( x )  2 .

x 0

Soluţie b): Procedând ca la punctul a) rezultă că ls = ld =  .Deci lim f ( x ) 

x 0
.

Soluţie c): ls = 11  ld = 16. Deci funcţia f nu are limită în a = 3.

1
Soluţie d): Fie xn ->0, xn  0. Atunci f(xn) = xn sin .
xn

1 1
Din 0 < | xn sin
xn
| = |xn| |sin
xn
|  |xn|, via criteriul majorarii, rezultă f(xn) ->0. Deci

lim f ( x )  0.
x 0
 69

Aplicaţia 3. Să se calculeze limitele:

π
a) limπ sin( x  2 )
x 
2

π
b) limπ tg ( x  4 )
x 
4

1
c) lim e ( x 1) 2
x  1

π π
Soluţie a): Punem y = x - . Daca x -> , atunci y -> 0 şi deci limita se scrie
2 2

π
lim sin( x  ) lim sin y = sin 0 = 0.
x 
π 2 = y 0
2

π π
Soluţie b): Notăm y = x - . Daca x -> , atunci y -> 0 de unde rezultă că limita se
4 4

π
scrie limπ tg ( x  4 ) = lim
y  0
tgy = tg 0 = 0.
x 
4

Soluţie c): Se noteaza y = x – 1. Daca x -> 1, atunci y = x-1 ->0. Asadar limita se scrie

1 1 1
2

lim e ( x 1) 2 = lim e y  e 0   e    .

x  1 y 0

Aplicaţia 4. Să se studieze continuitatea functiilor de mai jos în punctele indicate:

x 3 , x  3
a) f : R -> R, f(x) =  , a = 3.
3x , x  3
2

 x 2  16
 ,x4
b) f : R -> R, f(x) =  x  4 , a = 4.
8, x4


 sin x
 ,x0
c) f : R -> R, f(x) =  | x | , a = 0.
1, x  0


Soluţie a): Trebuie să comparam lim

x  3
f(x) cu f(3). Pentru aceasta studiem mai

întâi existenţa limitei în a = 3, calculând limitele laterale:

 70

lim lim lim lim

ls(3) = x  3 f(x) = x  3 x3 = 27, ld(3) = x  3 f(x) = x  3 3x2 = 27, iar f(3) = 27. Deci
x 3 x 3 x 3 x 3

lim f(x)
x  3

= 27 = f(3), ceea ce inseamnă că f este continuă în a = 3.

lim x  16 = lim (x+4) = 8 = f(4), adică

2
Soluţie b): Observam ca lim
x 4
f(x) = x 4 x 4
x4
este verificată cerinţa de continuitate a functiei f în a = 4.

x , x  0
Soluţie c): Să remarcăm că |x| =  determină calcularea limitelor laterale
 x , x  0

lim sin x
în a = 0. Avem ls(0) = x   0 = -1, ld(0) = x   0
lim sin x = 1. Cum l  l rezultă că nu
s d
x x
x 0 x 0
există limita funcţiei în a = 0, şi prin urmare f nu este continuă în punctul a = 0.

Aplicaţia 5. Să se studieze continuitatea laterală pentru funcţiile şi punctele

indicate:

 x 2  3x , x  1
a) f : R -> R, f(x) =  ,a=1
3x  1, x  1
1
b) f : R -> R, f(x) = [2x]; a = 
2

 x11

c) ) f : R -> R, f(x) = e , x  1 , a = 1
1, x  1

lim lim lim

Soluţie a): Avem ls(1) = x  1 f(x) = x  1 (x2 - 3x) = -2, ld(1) = x  1 f(x) =
x 1 x 1 x 1

lim (3x + 1) = 4, f(1) = -2. Din l = f(1) se deduce că f este continuă la stânga în a = 1,
x  1 s

x 1
iar ld  f(1) concluzionăm că f nu este continuă la dreapta în a = 1.

Soluţie b): Mai întâi să observăm că f se poate scrie:

 71

.............

 2, x  [1, 1 )
 2
 1
 1, x  [ ,0)
 2
f(x) = 
0, x  [0, 1 )
 2
 1
1, x  [ ,1)
 2
................

1 1
Acum este usor de vazut că ls(- ) = -2, ld(- ) = -1, ceea ce arată că f este continuă la dreapta
2 2

1 1 1 1
în a = - , iar din ls( ) = 0, ld( ) = 1, f( ) = 1 deducem continuitatea lui f la dreapta în a =
2 2 2 2

1
.
2

lim lim
Soluţie c): Avem ls(1) = x  1 f(x) = e  =0, ld(1) = x  1 f(x) = e  =  , f(1) = 1,ceea
x 1 x 1
ce arată că f nu este continuă nici la dreapta , nici la stânga în a = 1.

Aplicaţia 6. Să se precizeze care din funcţiile de mai jos au propietatea lui Dabourx (pe
domeniul de definiţie).

1, x  Q
a) f : R -> R, f(x) = 
0, x  R  Q
 1
cos , x  0
b) f : R -> R, f(x) =  x , a  [-1,1]
a, x  0

 x  1, x  [1,0]
c) f : [-1, 1] -> R, f(x) = 
 x, x  [0,1]
d) f : [-1, 1] -> R, f(x) = x – [x]

Soluţie a): Deoarece f(R) = {0,1} nu este interval se deduce că f nu are propietatea lui
Darboux.

Soluţie b): Este clar că f este continuă pe R*. Fie a, b  R, a < b si λ cuprins între f(a) şi
f(b). Daca [a, b]  (,0) sau [a,b]  (0, ) atunci din f continuă pe (,0) , (0, ) (f are

propietatea lui Darboux pe (,0) , (0, ) ) se deduce că există x λ  (a,b) astfel încât f( x λ )
=λ .
 72

Rămâne de arătat că dacă a < 0 < b, atunci pentru λ între f(a) şi f(b) se poate găsi x λ  (a, b)
1
astfel încât f( x λ ) = λ . Se poate alege un n  N* astfel încât < b şi atunci
2nπ

1 1
In = [ ,
π  2nπ 2nπ
]  (0, b)  (a , b) , ceea ce dă [-1,1] = f(In)  f(a, b)  [-1,1],

adică f((a,b)) = [-1,1] şi deci există x λ  (a, b) cu f( x λ ) = λ.

1 1 1 1 1
Soluţie c): Fie a = -
2
<b=
4
pentru care f(a) =
2
, f(b) =
4
. Luând  =
3
 ( 14 ,
1
2
), constatăm că nu există x   ( - 12 , 14 ) pentru care f(x  ) =  . Dacă ar exista x   ( - 12
1 2 1
,0], atunci f(x  ) = x  +1 =
3
, adică x  = -  (- ,0]. De asemenea dacă ar exista x 
3 2
 ( 0,
1 1 1
4
) pentru care f(x  ) = x  =
3
, se vede că x   (0, ). Deci 
4
x  ( - 12 , 14 ), f(x  ) 
.

1 1 1
Asadar ecuaţia f(x) = nu are soluţie în intervalul ( - , ).
3 2 4

 x  1, x  [1,0]

Soluţie d): Funcţia f(x) =  x, x  [0,1)
0, x  1

1 1
Se pot lua a =- ,b= şi se face discuţia de la punctul c).
2 4

Aplicaţia 7. Să se stabilească dacă urmatoarele funcţii pot fi prelungite prin continuitate în

punctele indicate:

1
a) f : R* -> R, f(x) = x sin ;a=0
x

1
b) f : R* -> R, f(x) = sin ;a=0
x

1
Soluţie a): Deoarece lim
x 0
x sin =0, atunci funcţia care prelungeşte prin
x

f (x), x  0
continuitate pe f este f : R  , f (x )  
x, x  0
Soluţie b): Nu există limita funcţiei f în a = 0. Deci f nu poate fi prelungită prin
continuitate în acest punct.
 73

Bibliografie

 Miron Nicolescu – ‘Analiză matematică ’ vol. I şi II

Editura Didactică şi Pedagogică – Bucureşti 1958

 Anca precupanu – ‘Bazele analizei matematice’

Collegium – 1998

 Rosculet M. - ‘Analiză matematică ’ vol. I

Editura Didactică şi Pedagogică – 1978

 Stanasila O. - ‘Analiză matematică ’

Editura Didactică şi Pedagogică – 1981

 Nicolae Dinculescu si Eugen Radu - ‘ Elemente de analiză

matematică ’

Editura Didactică şi Pedagogică – 1974

 Ghoeorghiu N. si Precupanu T. - ‘Analiză matematică ’

Editura Didactică şi Pedagogică – 1979

 Mircea Ganga – ‘Elemente de analiză matematică’

Editura Mathpress - 2003

74