MĂSURILE PROCESUALE DE

CONSTRÎNGERE ÎN LEGISLAŢIA
PROCESUAL-PENALĂ A
REPUBLICII MOLDOVA
CATEGORII

 Arbitraj

 Asistenţa juridică internaţională în materie penală

 Calificarea infracţiunilor

 Conflictul de legi şi jurisdicţii

 Criminalistica

 Criminologie

 Drept Administrativ

 Drept bancar

 Drept Cadastral

 Drept civil. Contracte

 Drept civil. Introducere

 Drept Comercial

 Drept Comunitar

 Drept Concurenţial

 Drept Constituţional

 Drept Constituţional Comparat

 Drept consular şi diplomatic

 Drept contravenţional

 Drept execuţional civil

 Drept Execuţional Penal

 Drept Financiar şi Fiscal

 Drept Fiscal European

 Drept Funciar

 Drept Informaţional

 Drept Instituţional

 Drept internaţional privat

 Drept Internaţional Public

 Drept Locativ

 Drept Militar

 Drept Medical

 Drept Notarial

 Drept Parlamentar

 Drept penal

 Drept Penal European

 Drept Penitenciar

 Drept Poliţienesc

 Drept Privat Roman

 Drept procesual civil (partea generală)

 Drept procesual civil (partea specială)

 Drept procesual penal (p. g.)

 Drept procesual penal (partea specială)

 Drept Roman

 Drept Social European

 Drept Vamal

 Dreptul Afacerilor

 Dreptul Comerţului Internaţional

 Dreptul comunitar al afacerilor

 Dreptul Contenciosului Administrativ

 Dreptul contractelor comerciale

 Dreptul European al Concurenţei

 Dreptul familiei

 Dreptul Mass-media

 Dreptul mediului

 Dreptul muncii

 Dreptul Proprietăţii Intelectuale

 Dreptul Protecţiei Sociale

 Dreptul Transporturilor

 Dreptul Urbanismului

 Drepturi Reale

 Etica şi Deontologia Juridică

 Filosofia Juridică

 Garantarea executării obligaţiilor

 Insolvabilitatea
 Istoria Dreptului

 Litigii economice

 Logica Juridică

 Mari sisteme de drept contemporan

 Medicina Legală

 Politologie

 Procedură Contravenţională

 Protecţia drepturilor consumatorului

 Protecţia juridică internaţională a Drepturilor Omului

 Psihologie Judiciară

 Publicitate imobiliară

 Sociologie Juridică

 Succesiuni

 Teoria Generală a Dreptului

 Teoria generală a obligaţiilor

RSS FEEDS

RSS - Articole

RSS - Comentarii

4 Votes

Introducere

Actualitatea temei. La etapa contemporană Republica Moldova păşeşte pe calea dezvoltării politice
şi social-economice independente. Aceasta, incontestabil, atrage după sine modificări legislative şi
ale politicii procesual-penale in general. În contextul acestor modificări a şi apărut necesitatea
cercetării problemelor privind aplicarea şi executarea pedepselor alternative şi a măsurilor
procesuale de constrangere, cercetare care ar contribui la completarea şi perfecţionarea normelor
juridice ce vizează aceste instituţii juridico-penale.
Una dintre sarcinile primordiale ale procedurii penale, şi a tuturor organelor de drept in activitatea
cotidiană, este descoperirea rapidă şi completa a infracţiunilor şi asigurarea aplicării juste a legilor,
ca orce persoană care a săvarşit o infracţiune să fie pedepsită şi nici o persoană nevinovată să nu fi
trasă la răspunderea penală şi condamnată.
Lupta cu criminalitatea presupune in aceeaşi măsură respectarea legalităţii, principiilor democratice
ale justiţiei şi alte garanţii prevăzute atit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), de
Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (1950), cit şi de Constituţia statului nostru. Organele
de drept au obligaţiunea nu numai de a cerceta infracţiunile săvarşite, dar şi de a face tot posibilul
pentru a asigura ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime, onoarea şi demnitatea cetăţenilor ţării,
mai ales in condiţiile actuale cind in centrul atenţiei trebuie să se afle insuşi cetăţeanul – Omul,
drepturile şi libertăţile lui, cinstea şi onoarea.
Cele menţionate supra vin să confirme actualitatea subiectului tratat, important atat in plan social,
cat şi juridic, determinand alegerea temei pentru studiul ştiinţifico-practic şi stabilind direcţiile de
bază ale cercetării.
Scopul şi sarcinile lucrării. Iniţiind analiza instituţiei măsurilor procesuale de constrîngere ne-am
pus scopul de a cerceta legislaţia în domeniu, de a examina sub toate aspectele realizările justiţiei în
direcţia ce ne interesează, de a elabora unele concluzii şi propuneri concrete în privinţa
perfecţionării mecanismului aplicării măsurilor procesuale de constrîngere.
Toate aceste momente au determinat în deplină măsură sarcinile concrete ale studiului legate de
delimitarea a următoarelor laturi:

1. dezvăluirea sensului factorilor şi normelor procesual penale ce, reglementează specificul

măsurilor procesuale de constrîngere;
2. relevarea esenţei, condiţiilor, temeiurilor şi ordinei aplicării măsurilor procesuale de
constrîngere;
3. evidenţierea rolului instituţiei măsurilor procesuale de constrîngere la contribuirea apărării
drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor;
4. scoaterea la iveală a diverselor lacune din legislaţia procesual penală ce se referă la instituţia
măsurilor procesuale de constrîngere;
5. obţinerea concluziilor teoretice.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. Pentru obţinerea scopului cercetării au fost utilizate

următoarele metode:

1. analiza (analiza dispoziţiilor generale a instituţiei măsurilor procesuale de constrîngere,

clasificarea măsurilor procesuale de constrîngere, analiza condiţiilor, temeiurilor şi ordinei
aplicării măsurilor procesuale de constrîngere);
2. sinteza (caracterizarea felurilor, scopului şi duratei reţinerii procesuale penale, condiţiilor,
temeiurilor şi procedurii aplicării reţinerii; caracteristica generală a măsurilor preventive;
noţiunea, scopul şi particularităţile măsurilor preventive, felurile şi clasificarea măsurilor
preventive, condiţiile, temeiurile şi procedura aplicării măsurilor preventive, înlocuirea,
revocarea şi încetarea de drept a măsurilor preventive; caracterizarea altor măsurilor
procesuale de constrîngere);
3. generalizarea (obţinerea concluziilor teoretice şi determinarea întrebărilor contradictorii ce pot
apărea în practică).

În cadrul cercetării au fost utilizate manuale, monografii şi articole ştiinţifice savanţilor cum ar fi:
Nicolae Volonciu, Gheorghe Mateuţ, Ion Neagu, Victor Orândaş, Dumitru Roman, Vitalie Rusu, Igor
Dolea, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, И. Л. Петрухин, В.М. Корнуков, В.А. Михайлов şi
a., precum şi legislaţia în vigoare şi materialele practicii judiciare.

Сapitolul I: Dispoziţii generale privind măsurile procesuale de constrîngere

1.1 Noţiunea, importanţa şi sarcinile măsurilor procesuale de constrîngere în procesul penal

Elementul constrîngerii persistă în majoritatea acţiunilor procesuale penale cînd acestea se
înfăptuiesc contrar voinţei părţilor şi altor persoane participante la procesul penal, dar în dependenţă
de funcţionalitatea acestora, în legea procesuală penală, sunt menţionate măsurile procesuale de
constrîngere (Titlul V al Părţii generale a Codului de procedură penală al Republicii) ca o categorie
distinctă.
În cursul procesului penal pot surveni impedimente, obstacole sau dificultăţi de natură să pericliteze
eficacitatea activităţii judiciare. Astfel, dacă nu se întreprind măsuri, învinuitul sau inculpatul lăsat în
libertate ar putea săvîrşi în continuare alte infracţiuni, care ar îngreuna stabilirea adevărului prin
ştergerea urmelor, coruperea martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau mijloace de probă materiale
sau chiar ar putea să dispară, încercînd să zădărnicească aplicarea sancţiunii penale. În alte situaţii
sunt necesare măsuri care să preîntîmpine riscul ca executarea silită a celor obligaţi la suportarea
despăgubirilor civile sau a pedepselor la amendă să nu aibă eficacitate[1]. Prin urmare, toate
măsurile procesuale de constrîngere sunt instituite pentru a asigura comportamentul învinuitului
conform cerinţelor legii procesual penale, iar unele măsuri pot fi aplicate în acelaşi scop şi altor
participanţi în condiţiile prevăzute expres de lege.
Pornind de la funcţionalitatea şi caracterul lor, asemenea măsuri au fost definite în doctrina dreptului
procesual penal ca „instituţii de drept procesual penal care constau în anumite privaţiuni sau
constrîngeri personale sau reale, determinate de condiţiile şi împtrejurările în care se desfăşoară
procesul penal[2]” sau ”mijloace de constrîngere folosite de organele judiciare penale pentru
garantarea executării pedepsei şi repararea pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru
asigurarea îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor procesuale[3]”.
Într-o altă sursă, măsurile procesuale de constrîngere au fost definite ca „mijloace procesuale cu
caracter restrictiv, aplicate în strictă conformitate cu legea de către organul de cercetare penală,
procuror şi instanţa de judecată în privinţa învinuitului, bănuitului, părţii vătămate, martorilor şi altor
persoane pentru lichidarea obstacolelor reale şi posibile ce pot apărea în procesul cercetării şi
soluţionării cauzelor penale, în scopul asigurării eficiente a sarcinilor procesului penal[4]”.
Din definiţiile menţionate mai sus rezultă că măsurile procesuale de constrîngere asigură
desfăşurarea normală a procesului penal, deşi prin lege în sistemul măsurilor procesuale de
constrîngere sunt incluse diverse categorii ale acestora, avînd fiecare un scop distinct, dar toate
contribuind la excluderea unor inconveniente procesuale determinate de comportamentul subiecţilor
neoficiali în procesul penal. Măsurile procesuale şi cele de constrîngere în mod special, după cum s-
a arătat în literatura de specialitate, nu fac parte din desfăşurarea activităţii principale a procesului
penal, caracterul lor fiind acela de activităţi adiacente celei principale[5].
Intervenţia reală şi efectivă a măsurilor procesuale de constrîngere se manifestă numai dacă în
procesul penal apar dificultăţi, greutăţi ori se profilează situaţii a căror evitare impune luarea lor. Este
posibil ca desfăşurarea cauzei penale să nu necesite luarea unor măsuri procesuale, ceea ce
demonstrează că instituţia nu intră obligatoriu în fondul principal al activităţilor legate de rezolvarea
pricinii[6]. Astfel, măsurile procesuale de constrîngere, fiind acţiuni procesuale facultative şi auxiliare,
contribuie la desfăşurarea actelor principale şi altor acţiuni procesuale importante prin asigurarea
prezenţei participanţilor la proces, fie prin prevenirea împiedicării aflării adevărului, fie prin
garantarea recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau executării pedepsei amenzii.

1.2 Clasificarea măsurilor procesuale de constrîngere

Prin legea procesuală, art.165-210 din Partea generală a Codului de procedură penală al Republicii
Moldova, în sistemul măsurilor procesuale de constrîngere au fost incluse următoarele
categorii: 1) reţinerea; 2) măsurile preventive şi 3) alte măsuri procesuale de constrîngere[7].
Reţinerea se dispune, de regulă, de organele de urmărire penală pînă la aplicarea măsurilor
preventive, iar în urma reţinerii bănuitului în flagrant delict este posibilă identificarea făptuitorului şi
descoperirea infracţiunii. Deşi, după cum s-a menţionat în literatura de specialitate[8], reţinerea are
acelaşi scop ca şi măsurile preventive, ea se dispune în condiţiile prevezute de lege în mod urgent,
fără aprobarea procurorului sau judecătorului de instrucţie, organul de urmărire penală avînd timpul
(72 ore) să strîngă probele necesare pentru aplicarea unei măsuri preventive de către procuror sau,
după caz, de către judecătorul de instrucţie.
Masurile preventive:1) obligarea de a nu părăsi localitatea; 2) obligarea de a nu părăsi
ţara; 3) garanţia personală; 4) garanţia unei organizaţii; 5) ridicarea provizorie a permisului de
conducere a mijloacelor de transport; 6)transmiterea sub supraveghere a militarului; 7) transmiterea
sub supraveghere a minorului; 8) liberearea provizorie sub control judiciar; 9) liberarea provizorie pe
cauţiune; 10) arestarea la domiciliu; 11) arestarea preventivă formează o categorie distinctă de
măsuri procesuale de constrîngere,care au fost sistematizate şi în vechiul Cod de procedură penală
al Republicii Moldova.
În categoria ”alte măsuri procesuale de constrîngere” sunt incluse: 1) obligarea de a se
prezenta; 2) aducerea silită; 3) suspendarea provizorie din funcţie; 4) amenda judiciară; 5) punerea
sub sechestru a bunurilor.
Nu au fost sistematizate în capitolul III al titlului V din Codul de procedură penală următoarele măsuri
de constrîngere: 1) internarea în instituţia medicală; 2) îndepărtarea din sala şedinţei de
judecată; 3) interdicţia de a părăsi încăperea sau de a pătrunde în încăperea unde se efectuează o
percheziţie. În schimb, au fost prevăzute ca măsuri procedurale, luate cu ocazia înfăptuirii unei
expertize, percheziţii sau pentru asigurarea ordinii în timpul şedinţei de judecată. Măsuri speciale de
constrîngere sunt prevăzute în cazul procedurii speciale de urmărire penală şi a judecării cauzelor
privind infracţiunile săvîrşite de persoane juridice. În cadrul controlului judiciar asupra persoanei
juridice care include: 1) depunerea unei cauţiuni în cuantum de cel puţin 1000 unităţi
convenţionale; 2)interdicţia de a exercita anumite activităţi; 3) interdicţia de a emite cecuri ori de a
folosi cărţi de plată.
Măsurile procesuale de constrîngere pot fi clasificate după anumite criterii:
1) După subiectul care este abilitat să aplice anumite măsuri:
a) măsuri aplicate de organul de urmărire penală (reţinere, aducere silită, obligarea de a se
prezenta);
b) măsuri aplicate de procurer (măsurile preventive neprivative de libertate, măsurile procesuale
aplicate de organul de urmărire penală);
c) măsuri aplicate de instanţa judecătorească (judecătorul de instrucţie), măsurile preventive
privative de libertate, amenda judiciară, punerea sub sechestru a bunurilor, suspendarea provizorie
din funcţie, ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijlocelor de transport, măsuri speciale
în privinţa persoanei juridice).
2) După subiectul faţă de care se aplică:
a) măsuri aplicate bănuitului, învinuitului, inculpatului (toate măsurile procesuale de constrîngere,
cu excepţia amenzii judiciare);
b) măsuri aplicate martorilor, părţii vătămate şi altor participanţi (obligarea de a se prezenta,
aducerea silită, amenda judiciară).
3) După valoarea socială asupra căreia se îndreaptă acestea[9]:
a) măsuri personale (reţinerea, aducerea silită, obligarea de a nu părăsi localitatea, arestarea
preventivă şi altele);
b) măsuri reale (sechestrul bunurilor, amenda judiciară, liberarea provizorie pe cauţiune,
depunerea unei cauţiuni de persoană juridică).
4) După natura lor[10]:
a) măsuri preventive (măsuri prevăzute în alin. (3) al art. 175 din CPP);
b) măsuri asuguratorii (sechestrul bunurilor).
5) După funcţionalitatea lor[11]:
a) măsuri ce preîntîmpină survenirea unor consecinţe negative în procesul penal (reţinerea
măsurilor preventive, suspendarea provizorie din funcţie, sechestrul bunurilor);
b) măsuri de răspundere procesuală (amenda judiciară, trecerea cauţiunii sau sumelor depuse în
condiţiile art. 179, 180 din CPP în contul statulu).
6) După gradul de constrîngere a anumitor drepturi şi libertăţi:
a) măsuri privative de libertate (reţinerea, arestarea preventivă, internarea într-o instituţie
medicală, arestarea la domiciliu);
b) măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi (obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara, ridicarea
provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport, liberarea provozorie sub control
judiciar, suspendarea provizorie din funcţie, punerea sub sechestru a bunurilor, aducerea silită,
controlul judiciar al unei persoane juridice).

1.3 Condiţiile, temeiurile şi ordinea aplicării măsurilor procesuale de constrîngere

Luînd în consideraţie faptul că activitatea pcocesuală penală este în general de origine restrictivă,
datorită oficialităţii procesului penal[12], ligiuitorul Republicii Moldova a prevăzut printr-o normă
generală dispoziţia imperativă (alin. (3) al art.1 din CPP) cu următorul conţinut: „organele de
urmărire penală şi instanţele judecătoreşti în cursul procesului sunt obligate să activeze în aşa mod
încît nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată şi ca nici o persoană
să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrîngere”.
Măsurile procesuale de constrîngere se aplică atunci cînd există necesitatea întrunirii comulative a
următoarelor condiţii generale:
1) Procesul penal să fie declanşat. Astfel, pînă la începerea urmăririi penale nu se admite aplicarea
măsurilor restrictive (cu excepţia reţinerii persoanei în flagrant delict; şi în acest caz, înregistrarea
infracţiunii urmează a fi făcută imediat, dar nu mai tîrziu de 3 ore de la momentul aducerii persoanei
reţinute potrivit alin. (3) al art. 166 din CPP);
2) Să existe anumite temeiuri faptice şi juridice expres prevăzute de lege pentru a exclude arbitrariul,
în funcţie de gradul diferenţiat de constrîngere, legea procesuală penală a stabilit anumite temeiuri
faptice (în cazul reţinerii-alin. (1) şi (2) ale art. 166 din CPP; al măsurilor preventive-alin. (1) al art.
176 din CPP, aducerii silite – alin. (1) şi (2) ale art. 199 din CPP, amenzii judiciare – alin. (3) al art.
201 din CPP, punerii sub sechestru a bunurilor – alin.(1) al art. 205 din CPP) şi juridice
(recunoaşterea în calitate de bănuit, învinuit – în cazul reţinerii şi măsurilor preventive; ori de învinuit
– în cazul suspendării provizorii din funcţie; încadrarea juridică a faptei într-o componenţă de
infracţiune ce se pedepseşte cu închisoarea – în cazul reţinerii şi arestării preventive; înaintarea
acţiunii civile – în cazul punerii sub sechestru a bunurilor);
3) Să existe o hotărîre legală şi motivată a organului de urmărire penală, procurorului, judecătorului
de instrucţie sau instanţei de judecată în cazurile şi procedurile prevăzute de lege. Astfel, pentru a
evita subiectivismul sau abuzurile, în procedura aplicării măsurilor procesuale de constrîngere au
fost diferenţiate atribuţiile organului de urmărire penală, procurorului şi judecătorului de instrucţie,
asigurîndu-se imparţialitatea, iar uneori şi contradictorialitatea la soluţionarea chestiunii privind
dispunerea unei măsuri restrictive. În acest sens, aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere
care afectează grav drepturile şi libertăţile persoanei sunt atribuţii exclusive ale judecătorului de
instrucţie sau ale instanţei judecătoreşti. Procedura aplicării măsurilor de constrîngere în faţa
judecătorului de instrucţie prevede posibilitatea participării în şedinţa de judecată a persoanei faţă de
care se soluţionează demersul privind aplicarea unei măsuri procesuale de constrîngere, fie
posibilitatea atacării actelor procedurale prin care s-a dispus aplicarea acestora. În condiţiile
generale prevăzute de art. 298 din CPP, măsurile procesuale de constrîngere aplicate de organul de
urmărire pot fi atacate cu plîngere judecătorului de instrucţie.Organul de urmărire penală şi
procurorul se pronunţă prin ordonanţă asupra măsurilor procesuale prevăzute de lege. În anume
situaţii, măsura reţinerii este dispusă prin process-verbal, potrivit alin. 1 al art. 167 din CPP, sau prin
ordonanţă, în cazurile prevăzute de art. 169, 170 din CPP. Măsura obligării de a se prezenta la
organul de urmărire penală sau la instanţă se aplică prin întocmirea unui înscris propriu-zis cu
aceeaşi denumire, potrivit art. 198 din CPP.
Judecătorul de instrucţie se pronunţă prin încheiere, conform art. 306 din CPP, sau prin autorizaţie
asupra ordonanţei organului de urmărire panală, conform alin.2 al art. 205 în cazul punerii sub
sechestru a bunurilor. Instanţa de judecată se pronunţă asupra măsurilor procesuale de
constrîngere fie prin încheiere separată în timpul examinării cauzei, fie prin sentiţă la soluţionarea
cauzei în fond, fie prin decizie la examinarea recursului sau, după caz, a apelului.
Potrivit art. 477 din CPP, la soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa
minorului, în fiecare caz, se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub
supraveghere, conform art. 184 din CPP. Reţinerea minorului, pecum şi arestarea preventivă în
temeiurile prevăzute în art.166, 176, 185, 186 din CPP pot fi aplicate doar în cazuri excepţionale,
cînd au fost săvîrşite infraţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Despre reţinerea
minorului se înştiinţează imediat părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai minorului, iar demesul privind
arestarea preventivă se soluţionează cu participarea obligatorie a reprezentantului legal. Conform
alin. 4 al art.186 din CPP, durata ţinerii în stare de arest a înviniţior minori nu poate depăşi 4 luni.
Martorul minor în vîrstă de pînă la 14 ani nu poate fi supus aducerii silite, ţinînd cont de dispoziţia
alin. 5 al art. 199 din CPP.